Sunteți pe pagina 1din 104

Biletul-1

1)Istoria psihiatriei si regimurile stationar si ambulator,

Psihiatria studiază etiologia, patogeneza, tratamentul, profilaxia bolilor mintale, precum şi rolul factorilor exogeni şi
sociali în dezvoltarea psihicului uman şi în evoluţia (dinamica) dereglărilor psihice.

Psihiatria, ca ramură a medicinii, a evoluat în legătură strânsă cu dezvoltarea social-economică a societăţii. în dez-
voltarea psihiatriei putem remarca următoarele 3 etape: 1. epoca antică- Dezvoltarea psihiatriei în epoca antică. în
epoca antică dereglările psihice erau considerate maladii provocate de diferite forţe supranaturale. Se destingeau
tulburări psihice de tip maniacal, accese de epilepsie, stări halucinator-delirante. în documentele egiptene ajunse până
în zilele noastre sunt descrise „duhuri necurate" în sufletul bolnavilor psihici, pedepsiţi de către religie, preoţi.;
2.sec. XV-XVI-; sunt descrise multe „posesiuni ale diavolului" (demonomaniile), pedepse capitale cu binecuvântarea
slujitorilor bi¬sericii catolice. Bolnavii psihici erau consideraţi „criminali de stat", fiind întemniţaţi în celule de piatră
mici, fără încălzire, fără pat şi fără aşternut, goi, ferecaţi în lanţuri. Dacă bolnavul devenea agitat, era biciuit de
aşanumiţii „observatori", bătaia fiind considerată o metodă de tratament. 3.sec. XIX-XX- mai mulţi medici (Felix,
Plater, Paolo Zacchias, Thomas Willis) considerau că boala psihică este o maladie a creierului. Această etapă în
dezvoltarea psihiatriei este numită renaşte¬rea psihiatriei ca ştiinţă medicală. Paolo Zacchias pune bazele psihiatriei
judiciare, iar Felix Plater (1536-1614) face primii paşi în clasificarea bolilor psihice..

In Basarabia (Republica Moldova) primele informaţii privind dezvoltarea psihiatriei sunt înregistrate la începutul
secolului XIX. Iniţial, ajutorul psihiatric se acorda pe lângă mănăstiri. în anul 1852, în cadrul spitalului de gubernie
Republican din Basarabia, a fost deschisă prima secţie de psihiatrie cu 50 paturi pentru bărbaţi.In anul 1895, în
suburbia Chişinăului, pe pământurile mănăstirii Costiujeni, începe construcţia spitalului de psihiatrie.Construcţia
spitalului s-a încheiat în anul 1905, acesta dispunând de 400 paturi. Dezvoltarea psihiatriei în Republica Moldova a
fost influenţată de organizarea în 1946 în baza spitalului din Costiujeni a catedrei de psihiatrie a Instituiţii de
Medicină din Chişinău, actualmente Universitatea de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu". întemeietorul
catedrei, A. Molohov, a contribuit mult la creşterea nivelului de pregătire a medicilor psihiatri şi implementarea
metodelor mai eficiente de tratament a maladiilor psihice. Cercetările ştiinţifice din cadrul catedrei purtau un caracter
clinic şi aveau o tematică diferită: clinica schizofreniei, sistematizarea formelor ei; studierea stărilor limitrofe, a
psihozelor infecţioase şi a alcoolismului.

Staţionarul se ocupă de diagnosticarea, tratamentul, expertiza militară, a muncii, judiciară. în activitatea


staţionarului sunt prevăzute următoarele regimuri: primul regim - bolnavii se află permanent sub supravegherea
personalului medical; al doilea regim se împarte în variantele A şi B. Regimul IIA - bolnavilor li se permite să
umble prin secţie; regimul IIB - bolnavilor li se permite să se deplaseze pe terito¬riul spitalului sub supravegherea
personalului sau rudelor; regimul III - bolnavilor li se permite să se plimbe pe teritoriul spitalului de sine stătător;
regimul IV' - bolnavilor li se permite un concediu medical de 20 de zile, în timpul căruia bolnavul se găseşte în
familie sub supravegherea rudelor. Dacă starea psihică a bolnavului este satisfăcătoare, el poate fi externat. După
externare se întocmeşte o epicriză (rezumat), în care se notează toate datele despre maladie şi se expediază la locul
de trai al pacientului.
2) Schizofrenia formele,evolutie,tablou clinic ect. F 20.0 - Schizofrenia paranoidă
Este forma cea mai frecventă şi cea mai tipică de schizofrenie care corespunde tabloului psihopatologic
descris mai sus. Este una dintre formele schizofreniei în care simptomele accesorii sunt dominante în
evoluţia bolii faţă de simptomele fundamentale, negative. Schizofrenia paranoidă debutează de regulă Ia
vârsta de 25-45 ani.
In anamneză bolnavului, cu mult înaintea debutului bolii, se întâlnesc diferite schimbări nevrotice,
psihopatiforme, de comportament.
La bolnavi se observă tulburări episodice, scurte, de tip neurastenic, care se manifestă prin irascibilitate,
pierderea interesului faţă de ambianţă, de familie; manifestări depresiv-anxioase sau obsesiv-fobice. Apar
gânduri obsesive de tipul „Cine sunt eu?", sau repetarea evenimentelor din trecut. La alţi bolnavi apar
episoade dismorfofobice. Bolnavul observă schimbări a unei părţi a corpului: feţei, mâinilor, pielii.
Uneori sunt prezente şi preocupări metafizice când bolnavul este preocupat de filozofie, biologie etc.
La scurt timp apar dereglări de gândire, care se manifestă printr-o gândire paralogică cu delir de
persecuţie, relaţie, de influenţă, mai rar de otrăvire, gelozie. Delirul la bolnavii cu schizofrenie are un
conţinut neadecvat, necunoscut. Poate apărea sindromul de automatism mintal (Kandinski-Clerambault)
cu toate variantele de automatism asociativ, senzitiv şi cenestezic.
La bolnavi apar diferite senzaţii generate de o abudenţă de gânduri (mentism), de citirea gândurilor
străine, de furtul de gânduri. Bolnavii pot efectua diferite acţiuni, mişcări automate sub influenţe din
exterior.
Ideile delirante pot fi completate de halucinaţii auditive cu un .con ţinut necunoscut. Mai des se observă
pseudohalucinaţii cu un caracter imperativ. Halucinaţiile olfactive şi gustative se întâlnesc mai rar. Pot
apărea şi tulburări psihosenzoriale sub formă de derealizări şi deperso nalizare.
F 20.1 - Schizofrenia hebefrenă
A fost descrisă de Khalbaum şi Hecker. Se instalează rapid la vârsta de 16-17 ani. Iniţial se observă
diferite schimbări de comportament. Bolnavii devin emoţionali, „reci" faţă de părinţi, faţă de cei apropi -
aţi, sunt neglijenţi, umblă murdari, nu se spală. Brusc apare excitaţia psihomotorie cu expresii patetice,
veselie neadecvată cu râs prostesc, nemotivat, fenomene disociative în gândire, irascibilitate, manierism,
comportament pueril şi „golănesc", reacţii impulsive, agresive. Apar halucinaţii auditive elementare,
delir de relaţie, influenţă, de grandoare şi ipohondrice. Forma hebefrenă de schizofrenie are o evoluţie
nefavorabilă cu tendinţă spre o demenţă profundă cu schim bări afective, incoerenţă accentuată în gândire.
F 20.1 - Schizofrenia catatonă
Mai frecvent debutează la vârsta de 19-35 ani. In perioada prodromală se observă astenie, ipohondrie,
tendinţă la autoizolare, tristeţe sau apatie şi sărăcirea afectivă. Boala debutează brusc sub formă de
excitaţie sau stupor cataton.
Excitaţia catatonă este însoţită de tulburări psihomotorii haotice sub formă de grimase, manierism,
stereotipii şi stări impulsive, poate apărea simptomul „glugii". Gândirea este întreruptă, tară nici un
înţeles. Apar ecolalie şi ecopraxie - repetarea cuvintelor şi a mişcărilor celor din jur, negativism. De
obicei, în timpul excitaţiei catatonice se păstrea ză claritatea conştiinţei, în unele cazuri pot avea loc
fenomene oneroide sau amentive. Stupoarea catatonă se caracterizează printr-o inhibiţie motorie, cu o
mimică catatonă semnificativă de mască inexpresivă, ticuri - grimase, contracture orbicularilor buzelor în
formă de „bot de peşte" Se observă negativismul, fenomene de catalepsie sau flexibilitate ceroasă, care
constă în păstrarea timp îndelungat a unei poziţii anumite (mână ridicată, simptomul pernei de aer).
Uneori la bolnavi apar simptome impulsive când bolnavul, mai ales noaptea, se scoală, umblă prin salon,
poate chiar să lovească pe cineva, şi iarăşi se culcă.
F 20.6 - Schizofrenia simplă
Se întâlneşte la o vârstă tânără, 18-25 ani. Are un debut lent. In debutul bolii se observă sindromul
neurastenic: insomnie, iritabilitate, oboseală fizică şi intelectuală, cefalee cu senzaţii de comprimare a
creierului. Un simptom important, care se observă la bolnavi în debutul bolii, este dereglarea atenţiei,
care se manifestă prin hiperprosexii voluntare sau in voluntare până Ia autism. La aceşti bolnavi atenţia
este scăzută, mobilă, ei nu se pot concentra, nu pot însuşi materialul citit.
In debutul bolii apar dereglări afective cu pierderea intereselor faţă de cei din jur, dispare voinţa, dorinţa
de a face un lucru. Apare apatia, abulia. Bolnavii pierd sentimentul de simpatie faţă de familie, de cei
apropiaţi, uneori se dezvoltă antipatie cu agresivitate. Dispar emo ţiile, bolnavii devin străini pentru
familie, cu timpul se închid în sine, se izolează de realitate. Fără nici un motiv abandonează studiile, zile
întregi stau acasă. Bolnavul nu îngrijeşte de sine. Treptat se dezvoltă sindromul apatico-abulic. Unii
bolnavi caută ieşire din această stare cu ajutorul alcoolului sau a drogurilor.
Pentru bolnavii de schizofrenie simplă sunt caracteristice dereglări ale procesului de asociaţie - gândirea
devine haotică, paralogică, rezonară. Apare interesul faţă de psihiatrie, filozofie, soldat cu o „intoxicaţie
filozofică" - bolnavii citesc lucrări filozofice fără să le priceapă sensul.
Evoluţia bolii este lentă, cu timpul instalându-se o stare cronică cu un defect apatico-abulic,
pseudonevrotic sau psihopatiform.

3)Tulb sdr algic,hipocondric,de schema corporala si de simulare


Tulb.somatoforme,numite si tulb ipohondriace contau din urmatoarele faze: 1.Faza de
astenie,insotita de hiperestezie,manifestata prin iritabilitate,hipersensibilitate.
2.Faza simpatico-endocrina, manif prin reactii psihice,explosive si ipocondrice, reactii de samatizare,cu iritarea
simpaticului si tulb functionale interne. 3.Faza
psihomatorie,manif prin reactii psihice de tip: depresie,anxietate si reactii somatice Ipohondria este definite ca o
preocupare persistenta a persoanei de a avea una sau mai multe boli somatice serioase bazate pe interpretarea
personala,cu dovezi ale semnelor fizice ale maladiei. Pacientii prezinta acuze neintemeiate,sunt preocupati de analiza
senzatiilor neplacute sau dureroase pe corp,diferite miscari in stomac, intepaturi in tot corpul,dureri cenestopatice,
diferite tulb vegetative care duc la o anxietate pronuntata. Apare frica si stare deprimata. Acesti bolnavi cauta ajutor
la diferiti specialisti. Dismorfofobia- o forma de ipohondrie nevrotica intilnita la adolescent,care consta in
preocuparea permanenta de schimbarea aspectului exterior al corpului. Pacientii considera ca sunt schimbati la
fata:nasul deformat,fruntea ingusta,sunt pitici sau supraponderali,ore intregi privesc in oglinda’’simptomul oglinzii’’.

4)Psihoterapia indicatii si contraindicatii

Psihoterapia-este o sistema de influenta asupra personalitatii pacientului in scopul inlaturarii manifestarilor


psihopatologice si psihologice nedorite. Indicatii: -Nevroze(n.anxioasa,
n.obsesionala,fobii); -perturbari adaptative,-probleme in cuplu,-criza de adolescenta,-dezechilibrul psihic provocat de
o situatie stresanta sau traumatizanta,-depresii usoare,-tulb de dinamica sexuala,-boli psihosomatice,-dizarmonii de
personalitate,- toxicomanii,-psihoze. Contraindicatii -
delirium,-dementele,-tulb amnestice,-tulb cognitive,-tulb psihotice determ de consumul de substante psihoactive,
-schizofrenia+alte tulb psihotice,-episodul depresiv major cu simp psihotice, episodul maniacal

BILETUL nr 2:
1)Medicatia antidepresiva,tratm antidepresiv in psihoze

Inhibitorii selectivi de recaptare a serotoninei si noradrenalinei: Venlaflaxina, Milnacipram Inh.selectivi de


recaptare a serotoninei:Paroxetina,fluvoxamine, fluoxetine, citalopram ,sertraline Alte antidepresante:
Mianserina, mirtazapine, tianeptina, viloxazina Indicatii: Toate starile depressive majore bine delimitate
clinic, tulb obsesiv-compulsive, profilaxia atacurilor de panica cu agarofobie Contr: Hipersensibilitate la preparat,
copii pina la 15 ani, adolescent pina la 18 ani, Insf.renala severa Antidepresive
imipraminice-Clomipramina, amoxapina, amitriptilina, maprotilina, doxetina, imipramina IND: Episoade
depressive majore, enureza nocturna,tulb obsesiv compulsiva

2) Alcoolismul cronic

Alcoolismul este o boală care afectează atât comportamentul paci entului cât şi gândirea, sentimentele şi
sistemul de valori ale acestuia.
Diagnosticul de alcoolism cronic va fi stabilit în baza următoarelor criterii:
1 . Dependenţa cronică de alcool. Bolnavul după o mica doză de alcool simte o atracţie puternică, o
necesitate de a prelungi consumul de alcool până la o intoxicare pronunţată.
2.Toleranţa. Este adaptarea organismului la alcool. La început to leranţa este mică. apoi creşte, omul bea
mult şi nu se îmbată. Ulterior toleranţa scade şi o cantitate mică de alcool duce la o stare de ebrietate
accentuată.
3.Pierderea controlului asupra cantităţii de alcool consumat . După prima doză de alcool, bolnavul nu
se poate opri.
4.Disparitia reflexului de voma
5.Starea de dependenţă (sindromul abstinent). In lipsa de alcool la bolnav apare cefalee, transpiraţii
abundente, tulburări cardiovasculare, insomnie, vome, tremor, tristeţe. Starea de dependenţă
(mahmureală) poate dura de la câteva zile până la o săptămână.
Sunt descrise trei stadii de alcoolism cronic:
1.Stadiul iniţial.
2.Stadiul alcoolismului narcotizat.
3.Stadiul encefalopatie.
Stadiul iniţial. La aceşti bolnavi dorinţa de a folosi alcool apare mai des în situaţii întâmplătoare: zi de
naştere, nuntă. Pacientul tot mai des caută aşa situaţii. Dependenţa de alcool devine o obsesie, o „poftă
obsesivă" de a întrebuinţa alcool. Starea de abstinenţă lipseşte, dar doza de alcool la care bolnavul
rămâne treaz creşte. Totodată, autocontrolul alcoolului consumat se reduce. Toleranţa creşte, apar stări
de amnezie după beţie, se declanşează conflicte în familie şi societate. Simţul critic nu se pierde. In acest
stadiu bolnavii sunt vindecabili, se pot abţine de la consumul abuziv de alcool.
Stadiul alcoolismului narcotizat se caracterizează printr-o simptomatologie mai profundă şi se transformă
într-o calitate nouă. Dacă în stadiul iniţial există idei obsesive de a consuma alcool, apoi mai târziu apare
tendinţa de a trăi o plăcere fizică şi psihică. Cel mai important criteriu este starea de dependenţă
(abstinenţă). Bolnavul nu este în stare să se abţină de la băutură. Cu timpul starea lui se agravează. Se
schimbă caracterul, care devine psihopatizat de tip isterioform, apaticoform, excitabiliform. Totodată se
înrăutăţeşte starea somatică şi neurologică. Deseori în această stare a alcoolismului apar psihoze
alcoolice.
Stadiul encefalopatie - starea de dependenţă (abstinenţă) se agravează progresiv. Toleranţa scade. Tot
comportamentul este orientat spre a obţine alcool, de aceea bolnavul poate să vândă totul din casă pentru
a cumpăra alcool. Aceşti bolnavi consumă diferite produse ce conţin alcool, parfumuri. Apar amnezii
severe şi persistente, scade memoria, se dereglează gândirea, se pierde simţul critic, interesul faţă de
muncă şi faţă de familie. Pe bolnavi nu-i interesează nimic în afară de alcool. Se observă şi schimbări
somatice: hepatită, ciroză, ulcer stomacal, pancreatită, etc.
Consumul de alcool poate fi continuu şi episodic (dipsomanie).
Dipsomania este caracterizată printr-o impulsie periodică paroxisti că de a consuma băuturi alcoolice.
Accesele survin de obicei în condiţiile unei stări afectiv-negative, uneori cu manifestări prodromale prin
apariţia depresiei, irascibilităţii, insomniei, dezgustului faţă de viaţă, apatiei, etc. După 3-7 zile accesul
dipsomanic este urmat de un somn profund prelungit din care bolnavul se trezeşte cu o stare generală rea,
caracterizată prin anorexie, greţuri, vomă, dezgust pentru alcool, cu un sentiment de tristeţe. Crizele de
dipsomanie se pot repeta la câteva săptămâni sau luni.
Pe fondul alcoolismului cronic pot apărea: tulburări psihotice; delirul alcoolic acut (delirium tremens);
halucinoza alcoolică auditivă; paranoidul alcoolic; delirul de gelozie; sindromul amnestic (psihoza
Corsakov); demenţa alcoolică; tulburări psihotice cu simptome mixte.

3) Tulb de diskinezie in util neurolepticilor.


Akatizia acută indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Akatizia este o senzaţie subiectivă de disconfort muscular care il poate face pe
bolnav să fie agitat, să meargă in continuu, să se ridice şi să se aşeze in succesiune rapidă şi să se simtă in general
disforic. Simptomele sunt in primul rand motorii şi nu pot fi controlate voluntar de către bolnav. Akatizia poate să
apară oricand pe parcursul tratamentului. Odată ce a fost recunoscută şi diagnosticată, dozele de antipsihotice trebuie
să fie reduse la nivelul minim efectiv.
B. Tratament. Se poate incerca tratament cu anticolinergice sau cu amantadină, cu toate că aceste medicamente nu
sunt deosebit de eficiente in akatizie. Alte medicamente, care ar putea fi mai eficiente, includ propranololul (Inderal)
(30 pană la 120 mg pe zi), benzodiazepinele şi clonidina (Catapres). In unele cazuri de akatizie nici un tratament nu
pare să fie eficient.
Diskinezia tardivă indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Diskinezia tardivă este un efect intarziat al neurolepticelor care se manifestă
rareori mai devreme de 6 luni de tratament. Tulburarea constă din mişcări anormale coreo–atetozice, involuntare şi
regulate ale muşchilor capului, membrelor şi trunchiului. Severitatea mişcărilor se intinde de la cea minimă – adesea
neremarcate de pacient sau de membrii familiei sale– pană la cea intens incapacitantă. Cele mai frecvente sunt
mişcările periorale, care includ mişcările protruzive sau de răsucire ale limbii, mişcările de masticaţie sau laterale ale
mandibulei, protruzia buzelor şi grimasele faciale. De asemenea, sunt frecvente şi mişcările degetelor şi incleştarea
mainii. In cazurile severe apar torticolis, retrocolis, răsucirea trunchiului sau mişcări pelvine. S–a raportat şi
diskinezie respiratorie. Diskinezia este exacerbată de stres şi dispare in cursul somnului.
B. Epidemiologie. Diskinezia tardivă apare la 10–20% din bolnavii trataţi cu neuroleptice timp de peste un an. In jur
de 15– 20% din bolnavii spitalizaţi pe termen lung au diskinezie tardivă. Femeile sunt afectate mai frecvent decat
bărbaţii, iar copiii, pacienţii in varstă de peste 50 de ani şi bolnavii cu leziuni cerebrale sau cu tulburări ale dispoziţiei
sunt, de asemenea, expuşi unui risc ridicat.
C. Evoluţie şi prognostic. Intre 5% şi 40% din totalul cazurilor de diskinezie tardivă se remit in cele din urmă,
proporţie care atinge intre 50% şi 90% din cazurile uşoare. Totuşi, diskinezia tardivă se remite mai puţin frecvent la
varstnici decat la bolnavii mai tineri.
D. Tratament. Cele trei abordări de bază ale diskineziei tardive sunt prevenţia, diagnosticul şi managementul.
Prevenţia se realizează cel mai bine prin prescrierea medicaţiei antipsihotice numai atunci cand ea este clar indicată
şi in dozele cele mai mici care sunt incă eficiente. Antipsihoticele noi (de ex., risperidonul) se asociază cu mai puţină
diskinezie tardivă decat antipsihoticele mai vechi. Din momentul in care diskinezia tardivă a fost recunoscută,
psihiatrul trebuie să ia in considerare reducerea dozelor de antipsihotic sau chiar intreruperea medicaţiei. Ca o
alternativă,
medicul poate să treacă bolnavul pe clozapină sau pe unul din noii antagonişti ai receptorilor dopaminici, cum ar fi
risperidonul, olanzapina sau quetiapina. La bolnavii care nu pot să mai reduse efectiv de litiu, carbamazepină
(Tegretol) sau de benzodiazepine.

4) Psihologia medicala scop si obiective

Psihologia medicală este ştiinţa care studiază mecanismele psihologice implicate în starea de sănătate şi boală.
Psihologia medicală are două componente fundamentale.
Prima componentă se referă la investigarea mecanismelor psihologice implicate în:
-promovarea şi optimizarea sănătăţii;prevenirea patologiei.
A doua componentă se referă la investigarea mecanismelor psihologice implicate în patologie.
Obiectul de studiu:Psihologia bolnavului

Obiectivele:Personalitatea umană; psihicul uman;


- relaţiile bolnavului cu ambianţa,cu familia, cu rudele apropiate; relaţiile bolnavului cu colegii de serviciu (dacă
munceşte undeva);
- reacţiile subiectului în faţa diferitelor situaţii (cunoscute sau care sunt noi pentru el); în faţa diferitor persoane
(cunoscute sau pe care le întâlneşte pentru prima dată);
-relaţia medic – pacient; relaţiile bolnavului cu personalul medico-sanitar;
- problematica organizării psihologice a instituţiilor sanitare, problema sănătăţii mentale;
-adaptarea individului în familie,in şcoală, în profesie, în societate;
-aspecte speciale privind psihopatologia copilăriei, adolescenţei,senescenţei;
- reacţia psihică a bolnavului faţă de agresiunea somatică, de agresiunea psihică.
Bilet N. 3

1. Tulburarea afectivă bipolară. Tablou clinic. Evoluţia. Tratamentul. Pronosticul.

2. Boala Alzheimer. Tablou clinic. Evoluţie. Tratamentul. Pronosticul.

3. Tulburările anxios - fobice. Actualitatea, epidemiologia, clinica, dinamica, tratamentul şi


pronosticul.

4. Definiţia psihodiagnosticului, tehnicile sale.

1. Tulburarea afectivă bipolară.

Această tulburare este caracterizată prin episoade repetate de manie sau de depresie. Episodul
maniacal durează de la 2 săptămâni până la 4-5 luni, depresia de la 6 luni la un an.
Include: boala, psihoza sau reacţia maniaco-depresivă.

Exclude: tulburarea bipolară; episodul maniacal singular, ciclotimia

2. Definiţia, conceptul de demenţă. Demenţa în boala Altzheimer. Demenţa vasculară, senilă. Boala
Alzheimer este o boală cerebrală degenerativă primară. Debutul este de obicei înşelător şi progresiv în
decursul mai multor ani (de la 2 - 3 ani şi rare ori 8 - 9 ani).----debutul poate avea loc la mijlocul vieţii
adulte, însă incidenţa este mai crescută în ultimii ani ale vieţii (între 60 şi 70 ani).---debutează lent prin
instalarea treptată a tulburărilor de memorie.----memoria scade repede căpătând un caracter global şi
cu dezorientare spaţială.

Etiologia bolii ALZHEIMER – până în prezent nu este cunoscută

Unii autori pledează pentru:etiologie genetică;---pentru o posibilă transmitere a maladiei prin


intermediul cromozomului 21;---poate fi cauzată de excesul de aluminiu;---boala conform altor ipoteze
este transmisă de virus;

 o altă ipoteză este transmisă de un mecanism imun anormal;

Factorii favorizanţi sunt:---Intoxicaţiile,---avitaminozele;---surmenajul;----infecţiile.

Factorii de risc legaţi de apariţia acestei boli sunt:---Vârsta;---loviturile sau rănile la nivelul capului;---
fumatul;-ereditatea.

Semnele bolii diferă mult de la un bolnav la altuldiagnosticarea bazându-se pe performanţele


individuluiprin următoarele aspecte ale cunoaşterii:--Orientarea în timp şi spaţiu,--Controlul mişcărilor şi
acţiunilor,--Controlul atenţiei,--Memoria,

Limbajul,--Percepţia vizuală,--Rezolvarea problemelor,--Activitatea socială.

Aceşti pacienţi devin:--Uituci;--distraţi;--nu mai recunosc persoanele apropiate;--nu se pot orienta în


mediu cunoscut;--rătăcesc pe străzi;--pătrund în încăperi străine, (dovedind, că sunt la ei acasă);--
vagabondează;--Cu timpul conţinutului gândirii devine foarte sărac.

Brusc scade capacitatea judecăţii.

a) la ei foarte repede se ivesc diferite tulburări psihice:De tip confuzional;--stări delirante;--predomină


halucinaţile auditive şi vizuale;---şi sunt prezente permanent ideile delirante de gelozie.

b) pentru aceşti pacienţi sunt caracteristice modificările patologice ale comportamentului:--Ei devin
iritabili;--anxioşi;

agitaţi psihomotoric;--rare ori agresivi.

c) predomină dereglări de limbaj:--Pacienţii nu pot defini corect obiectele.--Predomină agnozia optică a


culorilor şi formelor.

d) pierd deprinderile elementare:--De a se îmbrăcarea;--de a se încălţa;--de a aprinde focul la aragaz şi


etc.;--de a scrie – (în loc de litere - fac diferite ieroglife).
Boala are mai multe stadii evolutive:--precoce (faza uşoară);--intermediară (faza moderată);--tardivă
(faza severă).

Celulele creierului se micşorează sau dispar şi sunt înlocuite cu pete dense, de formă neregulată numite
plăci senile;

Apar formaţiuni neurofibrilare, în interiorul celulelor creierului, afectând sănătatea acestora. Deosebim
următoarele forme (variante) ale demenței în boala Alzheimer:

 Demența cu debut timpuriu se manifestă prin declanșarea până la 65 ani cu o evoluție rapidă a
simptomelor (afazie, agrafie, alexie, aproxie);

 Demența cu debut tardiv se manifestă prin declanșarea la vârsta de 70 ani sau mai târziu.
Dereglările de memorie evoluează lent, mai târziu apare (afazia și aproxia);

 Demența de tip mixt se manifestă prin simptomatică polimorfă cu simptomul demenței


Alzheimer și a demenței vasculare.

Faza terminală durează până la un an.

• bolnavii nu mai pot vorbi scot doar câteva cuvinte izolate sau ţipete;

• nu înţeleg nimic;

• cu timpul la ei se instalează mutismul;

• nu pot mânca desinestătător.

DEMENŢA VASCULARĂ

Este o maladie generală a întregului organism, care se dezvoltă lent pe tot parcursul vieții individului și
se întâlnește mai des la vârsta 60 – 70 ani.

În mod tipic, există sub forma unor atacuri ischemice tranzitorii cu:

3. Tulburările anxios - fobice. Actualitatea, epidemiologia, clinica, dinamica, tratamentul şi pronosticul

Mai frecvent apar la persoane hiperemo- tive, nesigure de sine, sub influenţa unor emoţii negative, în
condiţii de oboseală, în stări fiziologice de viaţă nefavorabilă, cu evenimente neplă cute. De cele mai
multe ori bolnavul este traumatizat când se află singur în faţa unui accident, a morţii unei rude, a
catastrofelor naturale. Boala debutează la 15-40 ani cu anxietate, nelinişte, sensibilitate la zgomot,
cefalee. Faţa este încordată, fruntea ridată, pielea palidă, tran spirată. Apar diferite gânduri pe care
bolnavii le percep ca fenomene neplăcute, parazitare, care se opun conştiinţei şi îi împiedică să gân
dească. Ei încearcă să se lupte cu aceste idei, să le înlăture din câmpul conştiinţei. Bolnavii percep aceste
fenomene patologice ca produse ale gândirii proprii şi nu impuse din exterior. Mai frecvent apar fobii.
Hali (1914) descrie la bolnavi 135 de fobii, cercetătorii americani descriu 367 de fobii. în manualul de
psihiatrie semnat L. Michaux (1965) sunt enumerate peste 200 de fobii. P. Guirant le clasifică în:

• fobii ale obiectelor: arme, obiecte ascuţite, murdare • fobii ale locurilor: spaţii goale sau închise, căi
ferate, cimitire, prăpăstii • fobii ale elementelor: apă, furtună, tunet, întuneric • fobii ale fiinţelor:
şopârle, şerpi, şoareci, păianjeni • fobii ale funcţiilor fiziologice: somn, mers, respiraţie
• fobii ale bolilor: sifilofobie, cancerofobie, fobia de a înnebuni • fobii ale relaţiilor sociale: de a vorbi
urât, de a fi nepoliticos, de a greşi, de a uita, de a roşi • fobii religioase şi morale: de a vorbi pe cineva de
rău

După Ragus (1923), fobiile se împart în:

I) fobii de obiect;

2) fobii de locuri;

3) fobii de boală şi moarte;

4) fobii de fiinţe.

V. Predescu (1976) deosebeşte panfobii, fobii difuze, monofobii. în panfobii domină starea de anxietate
fără motiv. în fobiile difuze anxieta tea se fixează asupra unui obiect anumit. Frica are tendinţa la
organizare, în debut, frica, cu toate manifestările ei subiective şi obiective, se declan şează doar la
perceperea obiectului respectiv. Mai târziu, apare tendinţa către generalizare cu includerea altor
obiecte, fenomene, fiinţe. V. Predescu numeşte acest grup de boli: teamă obsesivă de a roşi, de a nu fi
certat de cineva, de a fi văzut în situaţii deosebite.

Conform clasificării ICD-10, deosebim următoarele variante de tul burări anxios - fobice:

F 40.0 - Agorafobia

F40.I - Fobii sociale

F 40.2 - Fobii specifice (izolate)

F 41.0 - Tulburare de panică (anxietate paroxistică episodică

) F 41.1 - Tulburare de tip anxietate generalizată F 42 - Tulburare obsesiv – compulsivă

4. Definiţia psihodiagnosticului, tehnicile sale. PSIHODIAGNOSTICUL

Psihodiagnosticul este un procedeu de analiză psihologică a unui caz şi include astfel de tehnici, ca:

Observaţia;----anamneza;------convorbirile,---chestionarea;-----testele

OBSERVAŢIA:

Aspectul exterior al subiectului;----aspectul fizic al subiectului (este gras - slab);-----ţinuta;

gesturile;---mimica,---expresia feţei şi a ochilor;---aspectul general (obosit - odihnit);---mersul;

coordonarea mişcărilor,---cum vorbeşte;---raporturile cu însoţitorul (docil, supus);---orientarea în mediul


înconjurător (în cabinet sau laborator);---modul cum stabileşte singur contactul cu mediul ambiant.
Bilet 4

1)psihofarmacologia tulburarilor psihice.preparate neuroleptice

2)legea ribot.sindromul korsacov.tabloul clinic.tratamentul.prognosticul

Legea Ribot-face parte din amnesia progredienta si se manifesta prin pierderea materialului din memorie
in ordinea inversa a acumularii lui de la nou la vechi.Isi amintesc destul de bine evenimentele din
copilarie,tinerete. Se intilneste in ateroscleroza,HTA, psihoze senile

Sdr Korsacov-amnezia de fixare.Bolnavii nu pot retine in memorie nici o perceptie toate impresiile noi se
sterg imediat.ne putem saluta cu el de mai multe ori si peste citeva clipe el neaga ca sa salutat.Poate avea
loc a amnezie atit anterograde cit si retrograde.Are un debut acut cu tulburari de constiinta,
(coma,spoor,amentie), confabulatii bogate, polimorfe cu continut fantastic. Prognostic nefavorabil- cei cu
leziuni ale vaselor cerebrale, cu paralizie progresiva; evolutie mai favorabila- traume cerebrale, psihoze
toxiinfectioase.

3)tulburarile de conversie
Se include in tulburarile nevrotice correlate cu stresul si tulburari somatoforme,sau isteria. Tulburari
determinate de factori psihogenice se manifesta printrun tabloul clinic polimorf, tulb psihice, motorii,
sensitive, vegetative.Se impart in :amnezie disociativa, fuga disociativa, stupor disociativ, convulsii
disociative, alte tulb ca sdr Ganzer, pseudodementa.
Amnezie disociativă
Constă în pierderea memoriei pentru evenimente importante recente, evenimentele traumatice, cum ar fi
accidente, pierderea pe neaşteptate a unor fiinţe apropiate. Amnezia poate fi parţială şi selectivă. Aceşti
bolnavi prezintă şi dereglări emoţionale variabile sub formă de labilitate (râs, plâns), deprimare cu o
inhibiţie motorie şi intelectuală. Amnezia disociativă durează până la 1-2 zile.
Fuga disociativă
Se caracterizează prin plecări de acasă sau de la serviciu, fără nici un scop, în locuri cunoscute anterior, ce
au o semnificaţie emoţională personală puternică. După aceasta apare amnezia. Aceste stări pot dura de la
câteva ore până la câteva zile.
Stupor disociativ
Apare, de obicei, după o traumă psihică puternică. Bolnavul nu se mişcă, stă culcat în pat, este trist, ţintit
într-un punct, apar lacrimi în ochi când se vorbeşte despre factorul traumatizant. La întrebări nu răspunde
(mutism), dar redă durerea prin semne corporale şi în scris.

4)sanatatea,esenta sanatatii mintale


Starea de sanatate implica urmatoarele:
1.о conexiune dintre diferitele tendinte, fimctii §i trasaturi, care stau la baza psihicului;
2.о conexiune dintre psihic §i somatic;
3.о conexiune dintre personalitate §i societate.
Persoana sanatoasa sufleteste presupune cel putin doua trasaturi:
1. Sentimentul starii de bine, liniste si pace interioara, conditia omului sanatos presupunand in
primul rand о stabilitate emotionala.
2.Relatii normale cu semenii si societatea. Aceasta presupune, in primul rand, о justa constiinta a
valorii sale
Esenta sanatatii mentale
In mod ideal, oamenii sanato§i au:
• capacitatea de a iubi si de a fi iubiti;
• puterea de a accepta schimbarea si nesiguranta fara teama;
• un dar de a risca deliberat, de a se debarasa de obsesia celor mai groaznice scenarii interminabile;
• rezerve de bucurii de viata spontana §i о sfera larga de ras-
punsuri emotionale;
. contact efficient cu realitatea;
• o imaginatie bogata;
• un grad de autocunoa§tere;
• puterea de a spune „am gre§it” si de a invata din experienta;
• un sentiment satisfacator de siguranta §i de aparenta in ca- drul societatii,
• capacitatea de a satisface cererile grupului;
• libertatea propriei exprimari a§a cum о dore§te;
• capacitatea de a implini dorintele trupesti ale sale si ale altora;
• un simt al umorului.
Bilet 5

1)dementele in boala vasculara,presenila si senila tablou clinic,trat si prognostic

Demenţa vasculară-maladie generala a intreg organism, se dezvoltă lent pe tot parcursul vietii, 60-70
ani, tipic atacuri ischemice tranzitorii afectarea de scurta durata a cimp de constiinta, pareze temporare,
pierderea vederii. Primele dereglări se caracterizează printr-o astenie fizică şi intelectuală cu scăderea
capacităţii de muncă. Apare o cefalee cu senzaţii de „greutate", „apăsare", „de arsură", „de cască"
occipitală sau frontală.. Se aud diferite zgomote în creier, se văd steluţe în ochi, apar crize vestibulare
vertiginoase cu greţuri şi vomă. Un simptom precoce este insomnia, care se mani festă prin reducerea
orelor de somn cu dificultăţi de adormire şi trezire în timpul nopţii. Somnul este întrerupt, cu coşmaruri,
uneori fobii de a dormi (agrinofobie) sau o frică de a muri în somn. Se observă scăderea capacităţii de
fixare prin tulburare de concentrare, labilitate instabilă şi mobilitate exagerată a atenţiei. Totodată se
dereglează memoria. Apar amnezii de fixare, dismnezii, dificultăţi în reproducerea de nume a unei
persoane, a unui oraş, a unei ţări, străzi, în denumirea obiectelor. Alţi bolnavi nu pot stabili o cronologie
concretă a faptelor trăite, uită de lucruri puse undeva.
Deosebim mai multe variante de demenţă vasculară.
Demenţa vasculară cu debut acut.
Demenţa multinfarct..
Demenţa vasculară subcorticală
Demenţa vasculară mixtă corticală şi subcorticală.
Demenţa presenilă

Demenţa se prezintă prin deteriorarea memoriei, modificări ale personalităţii, tulburări de afectivitate.
Demenţa se dezvoltă lent cu un comportament dezorganizat, neadecvat, cu neputinţa de a sta locului.
Scade iniţiativa, curiozitatea intelectuală. Comportamentul devine antisocial cu tendinţe de
hipersexualitate, furturi. Interesele se reduc, pacientul cu greu îngrijeşte de sine, pot apărea stereotipul şi
manierismul, Pe fondul demenţei presenile
pot apărea stări psihotice. Mai frecvent se întâlnesc: melancolia presenilă şi paranoidul presenil.
Melancolia presenilă debutează după o traumă psihică cu astenie, insomnie însoţită de nelinişte
anxioasă sau agitaţie anxioasă. Bolnavii nu-şi găsesc locul, pierd pofta de mâncare. Starea depresivă şi
anxietatea se agravează seara. Bolnavii cred că în curând se va produce o catastrofă de proporţie, vor fi
distruse oraşe, case, ei purtând vina pentru aceasta
Paranoidul presehit
Se desfăşoară lent. Bolnavii devin nervoşi „caută conflicte''' la orice pas. Nu sunt mulţumiţi de ce se
petrece în familie, în societate, devin suspicioşi, deseori li se pare că vecinii încearcă să-i jefuiască, de
aceea întră în conflict cu ei..
Demenţa senilă
Apare mai frecvent la vârsta de 70-80 ani. Debutul poate fl lent-progresiv sau brutal prin infecţii,
intoxicaţii, traumatism cranio-cerebral. Se caracterizează printr-o marcată regresiune psihică globală.
Boala începe cu regresiune intelectuală şi dereglări comportamentale. Se observă tulburări ale atenţiei şi
ale memoriei de fixare, amnezia informaţiilor recente, numele persoanelor din ambianţa apropiată,
numele proprii, o dismnezie de evocare negăsind cuvântul adecvat. Compensator deficitul mnezic este
substituit de elemente confabu lat orii. Treptat bolnavii pierd totalmente capacitatea de a memora şi la
orice întrebare au un singur răspuns. Se observă scăderea mobilităţii idiatorii, manifestată prin
dificultatea de a trece de la o idee la alta. Uneori apar perseverări, utilizând un cuvânt deja pronunţat în
locul celui adecvat - „intoxicaţie prin cuvinte".
Tratamentul bolnavilor de vârstă înaintată cu prezenţa de demenţă este simptomatologie. Tratamentul
depinde de starea psihică şi somatică, folosindu-se diferite preparate psihofarmacologice: xanax 0,25 mg
câte o pastilă de 3 ori pe zi timp de 2-3 luni. în forma mai uşoară se recomandă eglonil, elenium, relanium
câte o pastilă (10 mg) de 3 ori pe zi. în stările halucinator-delirante sunt indicate neuroleptice în doze mici
(aminazin 0, 025 dimineaţa şi seara, haloperidol până la 20 mg pe zi, neoleptil până la 30 mg pe zi,
triftazin până la 30 mg pe zi). Combinarea medicamentelor depinde de simptomatologia care apare la
bolnavi. Se prescriu vitamine din grupa B, vitamina C, piracetam (nootropil), cardiace. în unele cazuri
sunt indicate acupunctura, psihoterapia, electroşocul.

2)neurastenia
Neurastenia este o acţiune psihogenă exprimată clinic printr-un complex de tulburări psihice
funcţionale, care se manifestă clinic prin următoarele simptome: algii, dureri musculare, ameţeli, cefalee,
tulburări de somn, incapacitate de relaxare, instabilitate, dispepsie
trei simptome de bază:
1. Slăbiciune iritabilă.
2. Hiperestezia organelor de simţ.
3. Iritaţia spinală.
în debut neurastenia se manifestă sub formă de oboseală psihică şi fizică, pe care bolnavul o tolerează
cu frica de a îndeplini lucrul profesional. Psihic este prezentă o tulburare de concentrare a atenţiei şi
hipomnezie de fixare şi evocare. Bolnavul observă că din zi în zi mai greu se concentrează, că uită repede,
cu greu îşi aminteşte evenimentele trecute, este încordat
1. Forma simplă.
2. Forma depresivă.
3. Forma anxioasă.
Forma cenestopată
în general, se consideră că în 65-70% din cazuri neurastenia se vindecă complet cu recuperarea
capacităţii de muncă..evoluţia neurasteniei are trei stadii.: Primul este dominat de tulburări emoţionale
legate de situaţia traumatizantă; Dacă timp de 3-4 luni neurastenia nu remite, în stadiul doi boala se
agravează. Cefaleea capătă un caracter de migrenă, cu greaţă şi vomă; Dacă în 6 luni nu se obţine
remisiune, boala trece în stadiul trei. In acest stadiu tulburările emoţionale sunt mai stabile, factorii psiho -
geni tot mai puţin îşi găsesc proiecţia în tabloul clinic.

3)medicina psihosamatica,stresorii vietii care pot sa preceada si o tulburare


psihosomatica.personalitatea psihosomatica
Medicina psihosomatice se ocupa cu relatia dintre factorii psihologici si cei fiziologici in
cauzarea sau intretinerea starilor de boala. Ea este о continuare a psihanalizei si isi propune sa
introduce in medicina omul ca persoana.
alegerea organului sau a functiei depinde de emotia in cauza; asfel, agresiunea si mania,
reprimate, provoaca о stare de excitatie a sistemului muscular circulator si о hiperfunctie a
glandelor tiroida si suprarenale (normal implicate in accesele de manie);
Orice stres prelungit poate sa cauzeze modificari fiziologice, care rezulta intr-o tulburare
somatica. Fiecare persoana are un organ de soc, care este vulnerabil la stres: unii pacienti sunt
reactori cardiaci, altii-reactori gastrici sau reactori tegumentari. Persoanele anxioase sau
depresive sunt mai vulnerabile la boli psihosomatice.
Zona de maxima incidente este situate intre 45 si 59 de ani. Repartitia pe sexe ilustreaze
о prevalente a barbatilor in privinta bolilor coronariene, ulcerului duodenal si astmului si a
femeilor pentru boala hipertensiva.
Stresorii vieţii
Decesul sotului / sotiei.Divortul.Decesul unui membru apropiat al familiei.Separarea
maritala.Ranirea sau boala personala severa.Pierderea serviciului.Condamnarea la detentie. Decesul
unui prieten apropiat.Sarcina. Reajustarea la afaceri.
Personalitate psihosomatică
Pentru о personalitate psihosomatica se profileaza о anumita
-saracie afectiva si social-relationala;
-oarecare rigiditate caracteriala si dificultate de adaptare la conditii noi, cu о adaptare sociala su-
perficiala
-o redusa activitate imaginara diurna si noctuma, asociata cu о gandire practica, strict utilitara,
cautarea unei independence prin activitate, о foarte mare sensibilitate la traume afective, fragilitate,
imaturitate afectiva mai mult sau mai pufin marcata.
-psihismul pare insuficient de „inarmat” pentru a „distanta” anumite conflicte si pentru a le
canaliza in conduite caracteristice ale vietii de relatie, conflictele atunci se „descarca” in aparatul
viscerovegetativ. Rezistenta pacientilor psihosomatici fata de psihoterapie este putemica §i se
manifesta de la taceri prelungite pana la ostiltate evidenta fata de terapeut.
Simptome psihosomatice elementare - spasm, vertij, о stare acuta de greata.

4) reactiile la stres acut


Apare ca rezultat al stresurilor in urma unei catastrophe :accidente, atac criminal, pierderi multiple a
unor personae apropiate. Simptom cel mai des agitatie psihomotorie.Ingustarea cimp de constiinta si ale
atentiei, incapaciatea de a se orienta in mediul inconjurator. Agiatia psihomotorie se manifesta prin fuga
reactiva.Bolnavii sunt agitati, nu si gasesc locul, sunt speriati, simt frica profunda,parasesc locul in care se
gasesc. Dupa reactie apare amnesia.apar si simptome vegetative de anxietate, tahicardie, tarnspiartii.
Durata citeva ore pina la citeva zile.
Bilet 6

1)Demenţa în boala Pick, Huntington,tabloul clinic,tratament,prognostic

Boala Pick-Prezintă un proces degenerativ cerebral, cu atrofie frontală şi temporală, uneori şi parietală.
Debutul bolii se produce la 45-50 ani, iar evoluţia ei durează 5-10 ani. Clinica bolii depinde de localizarea
atrofiei creierului, în debutul bolii se constată tulburări de memorie şi atenţie, inactivitate, sărăcirea
limbajului, demenţă globală şi progresivă. în localizarea procesului atrofie la nivelul lobilor frontali, la
bolnavi apare astenia, apatia, abulia, scade activitatea psihicului, se dereglează limbajul care devine
neînţeles.. Apar deseori elemente pseudoparaliticc cu dereglarea limbajului, care devine mai sărac, se
observă o stereotipie a cuvintelor: „Cum te simţi? Bine". „Câţi ani ai? Bine". Cu timpul apare mutismul,
bolnavii nu vorbesc. Odată cu dereglarea limbajului se observă şi sleriotipia scrisului, în starea terminală
a bolii bolnavul este inert şi caşectic. în stabilirea diagnosticului de mare importanţă este encefalogralia
care evidenţiază dilatarea coarnelor ventriculare anterioare (frontale), precum şi a porţiunii anterioare a
coarnelor ventriculare temporale.

Dementa Huntington-debut la virsta de 45-50 ani,evolutia dureaza 12-15 ani. Clinic nervozitate, astenie
cu dereglari depressive sau hipocondrice. Pe acest fon apar halucinatii auditive,idei delirante de
urmarire.foarte lent si indelungat evolueaza procesul de pierdere a memoriei

2)Tulburari mentale si comportamentale datorita utilizarii subst psihoactive

La copii utilizarea sub psihoactive se observa la virsta de 9-14 ani, la adolescenti 16-19 ani. Cele mai des
droguri utilizate:opiate (mac), marijuana (cinepa), tranchilizante,sedative,inhalatii cu eter,clei,benzina.
Factorii ce predispun la abuz de drog:defavorizarea economica si sociala, comunitatea dezorganizata,
accesibilitatea drogurilor, interes scazut fata de scoala, atitudine favorabila fata de droguri, prieteni care
consuma droguri.
Etapele de intoxicare:
-euforie:persoana devine vorbareata, relaxata,sociabila, bine dispusa.
-comportamnetul devine dezordonat,gindirea afectata,
-constiinta este confuza,
-piederea controlului remarcata de cei din jur

3)Dereglari de memorie cantitative si calitative


Tulb cantitative-amnezia,hipomnezia,hipermnezia
Amnezia-pierderea totala a memoriei ,cind experientele traite nu mai apar in cimpul constiintei. Poate fi
de scurta durata si durata lunga. Dupa debutul bolii:retrograde,anterograde, anteroretrograda.
Hipomnezia- scaderea de diferit gard a capacitatii memoriei, in stari de surmenaj, retard mental,nevroze
Hipermnezii-cresterea exagerata a evocarilor ce nu au legatura cu tema principal
Tulb caliatative –paramnezii;
Pseudoremeniscenta-reproducerea unor evenimente reale din trecutul bolnavului , le traieste ca
evenimente prezente
Confabulatii-reproducerea unor evenimente imaginare ce nu au existat, au un caracter fantastic identic cu
scene din vis ,ei cred in realiatatea lor
Retard mental- este o stare de nedezvoltare psihica prin afectarea la nivel global intelectual cu tulburari
ale gindirii, vorbirii motorii si sociale aparute la actiunea unor factori prenatali sau postnatali.
manifestari generale de nedezvoltare :
-nedezvoltarea limbaj si vorbirii; -afectarea emotionala,volutiva si motorie.
Tulb de lumbaj si vorbire care se dezvolta cu intirziere iar la bolnavii grav afectati lipseste complet.
Fome:usoara iq 50-69,moderata iq 35-49,severa iq 20-30,profunda iq sub 20
4)Testul RORSHACH,SZONDY

Testul proiectiv de personalitate RORSHACH contine 10 planse (cinci alb - negru, doua alb-negru-rosu si trei
divers coloare).
TestuI proiectiv de personalitate SZONDY consta in alegerea afectiva (simpatic-antipatic) a
unor fotografii reprezetand figuri umane. Proba are la baza conceptia ca in alegerea prin simpatie
si respingere sunt alegeri umane in destin: alegerea de iubire, de profesie, de amicitie, alegerea in
boala sau in moarte (toate fiind considerate trebuinte pulsionale).
BILETUL 7

1.Sindromul paranoid,paranoic,parafrenic,exemple clinice.

Sdr.paranoid-se manifesta prin delir sistematizat de relatie,urmarire,persecutie cu caracter politematic


și halucinații auditive.Bolnavul se plinge ca I se acorda atentie in autobus,in strada,ca sunt dezvaluite
unele secrete ale sale,ca se vorbeste de el la televizor,se scrie despre el in ziare,ca cineva incearca sa-I
faca rau. Se intilneste in schizofrenie,in psihoze alcoolice, reactive,presenile.

Sdr.paranoic- se caracterizeaza prin delir sistematizat interpretative, cu character monothematic, cu


lipsa halucinatiilor.Mai des se intilneste delir de persecutie, gelozie,reformare, cverulenta.Apare de
obicei la virsta adolescentei.Gindirea bolnavului este formala,fara logica.El depune efort pru a-I
convinge pe altii in ideile delirante.Sdr. paranoic se intilneste in schizofrenie,psihopatii,psihoze reactive.

Sdr. Parafrenic-e un sdr. Halucinator sistematizat,insotit de halucinatii auditive cu delir predominant


expansiv,megaloman, fantastic. Se observa variantele acestui sdr.-sistematizat, expansiv,confabulator.

Sdr. Parafrenic sistematizat-apar ginduri impuse sau furt de idei,pseudohalucinatii, delir de


persecutie,marire, bogatie,idei religioase.

Sdr. Parafrenic expansiv-delir megaloman cu o dispozitie euforica si cu activitate perturbata.

Sdr. Parafrenic confabulator-dereglari de memorie,pseudoreminiscente,halucinatii,automatism mintal.

2.TULBURARI ALE INSTINCTULUI ALIMENTAR LA ADOLESCENTI SI MATURI


TRATAMENT,PRONOSTIC.

Tulburari ale instinctului alimentar apar mai des la adolescente si la femeile tinere,mai rar la baietii
tineri.Cauzele nu sunt pe deplin elucidate.Un rol important in etiopatogeneza il au factorii socio- culturali,
biologici(endocrine,metabolici) si tulburari ale functieii corporale. Clinic se deosebesc doua tulbur. Ale
instinctului alimetar-anorexia nervoasa si bulimia nervoasa.

ANOREXIA-lipsa poftei de mincare,scaderea ei pina la absenta apetitului alimentar.

Apare la fete intre 13-18 ani,pierdre progresiva a masei corporale ca urmare a refuzului systematic de la
alimentare.Apare tendinta spre practicarea exercitiilor fizice,vome autoprovocate,abuz de laxative si
diuretice.Apare astenie,adinamie,apatie, des si stari depressive,anxioase.Pronosticul ramine sever cu
deces in 10 % cazuri.Tratamentul—sonda sau citeva procedure de electrosoc.Se foloseste insulin 5-10
unitati,vitamine B,C,trankilizante,antidepresante,psihoterapie.

BULIMIA-are aceeasi factori etiologici ca si anorexia.Prevalenta bulimiei printre adolescent si femei


adulte e 1-3%.Clinica--- consumarea intr-o perioada de timp a unei cantitati de hrana mai mare decit cea
pe care cei mai multi oameni ar putea sa o consume unimomentan.Se observa lipsa de control a
consumuluii de hrana.Sunt doua tipuri de bulimie –

Tip de purgare---cind se recurge la autoprovocarea vomelor,abuz de laxative,clisme

Tip de nonpurgare--- cind persoana utilizeaza alte comportamente neadecvate, de ex exercitii fizice.
Tratament—bromura de potasiu sau de sodium de 3%, per os, cite o lingura de 3 ori pe zi; clorura de
calciu i/v; seduxen 10 mg de 3 ori /zi, amitriptilina, psihoterapie.

3.TULBURARI SOMATOFORME,SOMATOGENE,TRATAMENT,PRONOSTIC. Tulburări


somatoforme

Tulburările principale constau în prezenţa simptomelor de somatizare multiple, recurente şi


schimbătoare, care apar după un traumatism psihogen şi persistă mult timp. Simptomele se pot referi la
orice parte a corpului, cu diferite senzaţii neplăcute: tahicardie, senzaţii de sufocare, dispnee, vertij,
transpiraţii, strangulare, greaţă sau dureri abdominale, parestezii, bufee.In trecut tulburările somatoforme
erau numite tulburări ipohondrice . După A. Olaru, acestea constau din următoarele faze:

1. Faza de astenie, însoţită de hiperestezie, manifestată prin iritabilitate, hipersensibilitate.


2. Faza simpatico-endocrină, manifestată prin reacţii psihice, explozive şi ipohondrice, reacţii de
somatizare, cu iritarea sistemului simpatic şi tulburări funcţionale ale organelor interne.
3. Faza psihomotorie, manifestată prin reacţii psihice de tip: depresie, anxietate şi reacţii somatice.
Tulburare de somatizare-- Tulburarea de somatizare constă în prezenţa unor simptome somatice multi-
ple recurente şi frecvent schimbătoare, care au persistat cu mult înainte ca pacientul să se prezinte la
psihiatru.Se caracterizează prin simptome dominate de acuze somatice. Astfel, tulburările somatoforme
au fost numite: „distonie vegetativă", „vegetonevroză", „nevroza organelor interne", „angione-vroză",
„cardionevroză", „nevroza gastrică" etc.

Deseori, la bolnavii cu nevroze somatoforme apar dereglări neurovegetative: cardiovasculare


(nevroză cardiacă), tulburări respiratorii, gastrointestinale (nevroză gastrică), aerofagie psihogenă,
spasmul pilo-rului etc. Periodic apar tulburări de panică cu senzaţii neplăcute, dureri cardiace, toracice,
abdominale. Aceste crize se pot repeta de 2—3 ori pe săptămână sau lună şi durează 20-30 minute.

Nevroza cardiacă este cea mai frecventă dereglare neurovege-tativă. Acuze la diferite senzaţii
neplăcute în regiunea cordului, frica, anxietatea. Pacienţii ascultă permanent bătăile cordului, controlează
pulsul, li se pare că au stop cardiac sau aritmii (cardiofobie).

Tulburările respiratorii. acuze: tulburări respiratorii, fatigabilitate, „foame de aer", inspiraţie


nesatisfăcătoare, respiraţie dificilă, respiraţie superficială, senzaţie de strangulare, blocare a căilor
respiratorii, tulburări de somn, senzaţii neplăcute în torace, palpitaţii cardiace, parestezii şi algii cu o
localizare difuză în corp.

La unii bolnavi simptomatologia senzorială se situează la nivelul tubului digestiv cu dureri


abdominale sau de greutate (disconfort). Durerile sunt localizate în abdomen, mai frecvent sub „formă de
paroxisme, cu constrângere, apăsare, dereglări dispeptice (greţuri, vome, diaree). bolnavii cu „nevroză
gastrică" apar constipaţii, diaree, nod în gât, aerofagie, eructaţii cu aer, pirozis, amar în gură, senzaţii de
balonare, extindere a stomacului, abdomenului, meteorism.

4.TESTUL LUSCHER, CHESTIONARUL BECK, SCALA HAMILTON.

Testul LUSCHER consta in alegerea, in ordinea preferintelor, unui numar de planse colorate, de
culori diferite (varianta cea mai uzuala este cu culori). Subiectul alege ori respinge cartonasele colorate.
Aceasta atitudine de atragere sau respingere este legata de structuri latente de personalitate. Prin acest
model, testul fumizeaza informatii privind structura personalitatii, zona de tensiune, prognosticul
actualelor perturbari, prognosticul adaptiv-profesional, predispozitii la afectiuni psiho- somatice. Proba
(culorilor) are mare zona de aplicabilitate: de la clinica de boli interne, in procesul formativ scolar pana la
integrarea scolara.
In clinica psihiatrica testul LUSCHER ofera informatii perti- nente din sfera anxietatii, depresiei ori
asteniei.
Chestionarul BECK are utilizare in clinica depresiei in evaluarea tipului si con|inutului psiho-
genetic si psihopatologic al depresiei: dispozitia de fond, anumite sentimente bine circumscrise (de
ratare, vinovatie, autoacuzare, lipsa de satisfactie etc.), tulburari hipnice, ale libidoului si apetitului,
fatigabilitate, iritabilitate, anestezie generala, conduita sociala, activitate util productiva.

Scala de evaluare a anxietății - Hamilton (HAM-A), reprezintă un chestionar psihologic utilizat de


medici pentru a evalua severitatea anxietății la pacienți.

cuprinde 14 întrebări orientate spre simtpom. Fiecare din acest simptom este evaluat din punct de vedere
al severității de la – lipsește (0), până la foarte sever (4). Timpul de administrare al testului este între 10-
20 minute

* Scala de evaluare a depresiei – Hamilton (HAM-D) este utilizată de mulți ani în determinarea
nivelului depresiei la pacienți înainte, în timpul și după tratament. Trebuie să fie administrat de
clinician cu experiență în lucrul cu pacienții psihiatrici . Deși HAM-D este formată din 21 de
itemi, scorul se bazează pe primei 17 itemi. Deobicei durează 15-20 de minute interviul.

8 itemi au scorul pe o scală de 5 puncte, de la 0 = lipsește, până la 4 = sever.

9 itemi au scorul între 0 – 2.

BILETUL 8
1.SINDROM ASTENIC, OBSESIV-FOBIC, HIPOCONDRIAC.

Sindromul astenic Se carac. prin slăbiciuni fizice şi intelectuale, cu scăderea capacităţii de


fixare a atenţiei, labilitate emoţională, dereglări ale somnului şi vegetative. Astenia fizică şi
psihică se manifestă ca o stare permanentă de oboseală chiar în absenţa oricărui efort sau
imediat după începutul muncii fizice şi intelectuale. Capacita tea de muncă este scăzută,
bolnavii sunt adinamici, incapabili de a face ceva. Pacientul nu are răbdare, nu poate aştepta în
rând, nu poate sta liniştit şi calm mai mult timp în acelaşi loc, se plictiseşte şi se enervea ză,
nu-şi poate stăpâni emoţiile. Dispoziţia e labilă. Apare hiperestezia din cauza iritării la lumină
şi zgomot. Instabilitatea emoţională este însoţită de cefalee „dureri în cască". Atenţia este
scăzută, apar dificultăţi de memorie, inhibiţia procesului de gândire. Bolnavii se plâng că simt
un „gol în creier". Devin deprimaţi, apatici, pasivi, scade activitatea, iniţiativa, interesele.

Sindromul astenic se întâlneşte le bolnavi cu consecinţe ale unei neuroinfecţii, traume cranio-
cerebrale, ateroscleroză, boli somatice, nevroze.
Sindromul obsesiv-fobic- apariţia unei trăiri care parazitează conştiinţa pacientului şi se impune
contrar voinţei sale. Stările obsesive pot apărea sub formă de amintiri, gânduri obsesive,
numărarea obiectelor, frică obsesivă, acte obsesive, ritualuri obsesive: anumite gesturi, diferite
mişcări, deplasări. Pot apărea atacuri de panică: dispnee, palpitaţii, durere sau disconfort toracic,
senzaţii de insuficienţă a aerului, vertij, sentiment de irealita te, parestezii: înţepături în corp, în
mâini, picioare, bufeuri de căldură, tremor, etc.
Sindromul obsesiv-fobic se întâlneşte la bolnavi cu nevroză obsesivă, boala Bazedow, psihoze
somatogene, psihoze presenile, schizofrenie. Sindromul hipocondric
Bolnavul acuză suferinţe sau modificări „grave" ale organelor in terne sau boli incurabile, lipsite
de obiectivitate şi simţul critic. Aceste acuze prezintă idei prevalente sau delirante care conduc la
anxietate sau depresie profundă.
Sindromul hipocondric prezintă diferite variante:
Sindromul asteno-hipocondric caracterizat printr-o dominantă astenică a fricii de boală şi tulburări
vegetative şi cenestopatice.
Sindromul obsesiv-hipocondric - apare o frică de îmbolnăvire (nozofobia): cardiofobia, sifilofobia,
siderofobia.
Sindromul depresiv-hipocondric - simptomele hipocondrice apar pe un fond afectiv- depresiv. Se
întâlneşte (în diferite variante) în neurastenie, traume cranio-cerebrale, melancolie,
ateroscleroză cerebrală, psihoze somatogene, schizofrenie.

2.DELIRIUM TREMENS.

Apare la persoane cu virsta peste 40 ani in debut se observa insomnia, cosmaruri, halucinatii vizuale si
auditive. Aparitia deliruluie este brusca de obicei noaptea. Constiinta e confuza, bolnavii sunt dezorientati
in tin psi spatiu. Se pastreaza numai constiinta de sine. Caracteristice sunt halucinatiile vizuale polimorfe.
Ei vad sobolani, soareci, serpi, banditi inarmati cu topoare, animale, draci. Cu cit halucinatiile sunt mai
ingrozitoare si mai abundente cu atit mai agitati sunt bolnavii. Diferite desene de pe pereti, covoare sunt
percepute drept scene de razboi etc. Bolnavii aud diferite voci amenintatoare. Se deosebeste A)delir
abortiv- halucinatii vizuale, insomnia, stari de frica. B)Delir professional - dezorientare totala. Exemplu
taietor de lemne lucreaza cu toporul fictive. C) Delir musitant- tulburare de constiinta grava cu
dezorientare totala. Excitatia motorize se manifesta in limitele patului.Tulburari somatice: tremuraturi in
tot corpul, puls accelerat, transpiratii profuse. Durata delirului Tremens e in jur de 5-7 zile.

Tratament: oprirea consumului de alcool, dezintoxicatie, sedare, vitaminoterapie masiva, nootrope, masa
11a, toaleta bolnavului.
3.CLASIFICAREA TULBURARILOR DE PERSONALITATE SI
COMPORTAMENT,CRITERII,TRATAMENT.

Personalitatea = totalitatea caracteristicilor emotionale si comportamentale, stabile si predictibile,


evidente in viata de zi cu zi.Tulburarea de personalitate = caracteristicile depasesc variatiile “normale”,
sunt rigide, maladaptative si duc la suferinta sau perturbari ale vietii sociale, familiale, profesionale.

Grupul A:paranoida, schizoida, schizotipala (ciudati, excentrici)

Grupul B:antisociala, borderline, histrionica, narcisica (dramatism, exprimare ++ a emotiilor)

Grupul C:evitanta, dependenta, obsesiv-compulsiva (anxiosi)

Altele:pasiv-agresiva, depresiva.

4.TESTUL ROZENSVEIG ,MINESOTA.

Testul de frustrare ROSENZ WEIG contine 24 de situatii reprezentand cele mai cunoscute
experiente frustrante din viata curenta a omului. Pentru fiecare situatie subiectul trebuie sa ra punda cu
primul lucru, care-i vine in minte, in locul persoanei, care trebuie sa reactioneze.
Reactiile de frustrare se inscriu in trei categorii:
1) dupa tipul de solutionare a situatiei (dominatia obstacolu- Sui, apararea EU-lui §i persistenta
trebuintei);
2) dupa directia agresiunii (reactii extrapunitive, intrapunitive
fi impunitive).
Inventar multifazic de personalitate MINESOTIA (MMPI) cuprinde, in forma clasica si originala-
550 de afirmatii, scrise pe cate un cartonas fiecare. Subiectul trebuie sa citeasca si sa le cate- goriseasca
in trei clase: adevarat, fals, nu stiu. Acest inventar are 9 scale clinice de evaluare: hipocondrie, depresie,
isterie, deviatie psihosomatica, masculinitate-feminitate, paranoia, psihastenie, schizofrenie, manie. in
plus, chestionarul MMPI mai adauga inca trei scale, care apreciaza: atitudinea fata de test, atitudinea fata
de sine si introversiunea sociala.
BILETUL 9

1.SDR. PARAFREN, EXEMPLE.

Sdr. Parafrenic-e un sdr. Halucinator sistematizat,insotit de halucinatii auditive cu delir predominant


expansiv,megaloman, fantastic. Se observa variantele acestui sdr.-sistematizat,
expansiv,confabulator.Sdr. Parafrenic sistematizat-apar ginduri impuse sau furt de idei,pseudohalucinatii,
delir de persecutie,marire, bogatie,idei religioase.Sdr. Parafrenic expansiv-delir megaloman cu o
dispozitie euforica si cu activitate perturbata.Sdr. Parafrenic confabulator-dereglari de
memorie,pseudoreminiscente,halucinatii,automatism mintal.

2. TULBURARI SOMATOFORME,SOMATOGENE,TRATAMENT,PRONOSTIC.

Tulburări somatoforme

Tulburările principale constau în prezenţa simptomelor de somatizare multiple, recurente şi


schimbătoare, care apar după un traumatism psihogen şi persistă mult timp. Simptomele se pot referi la
orice parte a corpului, cu diferite senzaţii neplăcute: tahicardie, senzaţii de sufocare, dispnee, vertij,
transpiraţii, strangulare, greaţă sau dureri abdominale, parestezii, bufee.In trecut tulburările somatoforme
erau numite tulburări ipohondrice . După A. Olaru, acestea constau din următoarele faze:

4. Faza de astenie, însoţită de hiperestezie, manifestată prin iritabilitate, hipersensibilitate.


5. Faza simpatico-endocrină, manifestată prin reacţii psihice, explozive şi ipohondrice, reacţii de
somatizare, cu iritarea sistemului simpatic şi tulburări funcţionale ale organelor interne.
6. Faza psihomotorie, manifestată prin reacţii psihice de tip: depresie, anxietate şi reacţii somatice.
Tulburare de somatizare-- Tulburarea de somatizare constă în prezenţa unor simptome somatice multi-
ple recurente şi frecvent schimbătoare, care au persistat cu mult înainte ca pacientul să se prezinte la
psihiatru.Se caracterizează prin simptome dominate de acuze somatice. Astfel, tulburările somatoforme
au fost numite: „distonie vegetativă", „vegetonevroză", „nevroza organelor interne", „angione-vroză",
„cardionevroză", „nevroza gastrică" etc.

Deseori, la bolnavii cu nevroze somatoforme apar dereglări neurovegetative: cardiovasculare


(nevroză cardiacă), tulburări respiratorii, gastrointestinale (nevroză gastrică), aerofagie psihogenă,
spasmul pilo-rului etc. Periodic apar tulburări de panică cu senzaţii neplăcute, dureri cardiace, toracice,
abdominale. Aceste crize se pot repeta de 2—3 ori pe săptămână sau lună şi durează 20-30 minute.

Nevroza cardiacă este cea mai frecventă dereglare neurovege-tativă. Acuze la diferite senzaţii
neplăcute în regiunea cordului, frica, anxietatea. Pacienţii ascultă permanent bătăile cordului, controlează
pulsul, li se pare că au stop cardiac sau aritmii (cardiofobie).

Tulburările respiratorii. acuze: tulburări respiratorii, fatigabilitate, „foame de aer", inspiraţie


nesatisfăcătoare, respiraţie dificilă, respiraţie superficială, senzaţie de strangulare, blocare a căilor
respiratorii, tulburări de somn, senzaţii neplăcute în torace, palpitaţii cardiace, parestezii şi algii cu o
localizare difuză în corp.

La unii bolnavi simptomatologia senzorială se situează la nivelul tubului digestiv cu dureri


abdominale sau de greutate (disconfort). Durerile sunt localizate în abdomen, mai frecvent sub „formă de
paroxisme, cu constrângere, apăsare, dereglări dispeptice (greţuri, vome, diaree). bolnavii cu „nevroză
gastrică" apar constipaţii, diaree, nod în gât, aerofagie, eructaţii cu aer, pirozis, amar în gură, senzaţii de
balonare, extindere a stomacului, abdomenului, meteorism.
3.TULBURARI DE CONSTIINTA.CLASIFICARE .TABLOU CLINIC.

Dereglările cantitative ale conştiinţei

Starea de obtuzie - Răspunsurile bolnavului sunt inexacte din cauza somnolenţei, vorbeşte greu,
răspunde la întrebări după o pauză, lent, face greşeli în expunere, vocea este monotonă.
Obtuzia apare la bolnavi cu stări subfe-brile, în surmenaj şi oboseală, traume cranio-cerebrale
acute.

Starea de obnubilare - mai gravă decât obtuzia. Răspunsurile bolnavului sunt neadecvate,
abundente, bradi-psihic şi bradikinetic, se orientează greu în spaţiu, răspunde cu întârzie re.
Apar o serie de mişcări haotice, dezordonate. Se întâlneşte in intoxicaţii, psihoze infecţioase,
contuzii cerebrale.

Soporul o perturbare gravă a conştiinţei însoţită de amne zie şi dezorientare temporo-spaţială,


nu se mai poate lua legătura verbală cu bolnavul, iar răspunsurile la stimuli externi sunt slabe
şi de multe ori inadecvate. Se întâlneşte in leziuni cerebrale: toxice, traumatice, infecţioase.

Coma - cea mai gravă formă de tulburare a conştiinţei. Posibili tatea de colaborare este abolită.
lipsesc reflexele şi reacţiile la excitanţii mediului ambiant. Apare la bolnavi cu diabet zaharat,
boli somatice, infecţioase, organice, traume cerebrale, tumori.

Dereglările calitative ale conştiinţei

Stările delirante- dezorientare în spaţiu, în timp cu păstrarea orientării în personalitate,


tulburări masive de percepţie sub formă de halucinaţii vizuale, iluzii, pareidolii, fragmente de
idei delirante absurde. Bolnavul vede figuri de draci, şerpi, pisici, câini, sunt agitaţi, cu
manifestări motorii. Se întâlnesc diferite variante de stări delirante:

Stare delirantă abortivă- stări de insomnie, frică, halucinaţii vizuale sub formă de fotopsii.

Stare delirantă cu caracter profesional-Dezorientarea în timp şi spaţiu e mai profundă. De


exemplu, un tăietor de lemne face acţiuni de parcă taie cu toporul.

Stare delirantă musitantă- stare de dereglare profundă a conştiinţei cu excitaţii motorii, mişcări
necoordonate, stereotipice, în limita patului. Vorbirea este incoerentă. Clinic se prezintă sub
formă de halucinaţii hipnogogice sau vizuale cu un caracter scenic. Durata stărilor delirante
este de 2-7 zile. Se întâlnesc în psihozele toxice, so-matogene, infecţioase, organice.

Starea oneroidă. Bolnavul are impresia că totul se petrece în vis şi la fel ca şi în vis scenele
sunt caleidoscopice, haotice. Bolnavii săvârşesc zboruri în cosmos, interplanetare, poposesc pe
altă planete, în alte lumi.Varianta expansivă apare sub formă de euforie cu o dispoziţie bună, cu
halucinaţii vizuale fantastice, cosmice. Varianta depresivă se caracterizează printr-un afect
depresiv cu imagini de catastrofă. în varianta mixtă apar trăiri tranzitorii, caracteristice pentru
ambele variante.
Amentia - dezorientare totală şi pierderea contactului cu mediul ambiant, incoerenţă a gândirii,
vorbirea devine o „salată de cuvinte", fără sens sau din silabe.
Se întâlneşte în psihozele infecţioase, somatogene, toxice, organice, schizofrenie.
Starea crepusculară- bolnavii fac diferite crime, durează de Ia câteva minute la câteva zile.
La sfârşit apare o amnezie totală.
Se deosebesc următoarele variante ale stărilor crepusculare:
Automatismul ambulator -un comportament automat de acţiuni de deplasare. Bolnavul foloseşte
adecvat mijloacele de transport, procură biletele la casă, mecanic traversează stra da. Ieşind din
această stare, conştientizează cu nedumerire că se găseşte în alt capăt al oraşului sau chiar în
altă localitate.
Somnambulismul (lunatismul). în timpul somnului, bolnavul face diferite mişcări, umblă prin
odaie, poate ieşi din casă. A doua zi nu-şi aminteşte nimic.
Fugile şi transele - trăiri de un automatism ambulator de scurtă durată, de două-trei minute.
Bolnavii încep să se învârtească pe loc, aruncă hainele de pe ei. După ieşire din această stare se
observă amnezie.
Absenţa - o variantă a automatismului ambulator cu o durată de 2-3 secunde. Stările
crepusculare se întâlnesc la bolnavi cu epilepsie, psihoze organice.

4.TESTUL RAVEN, CHESTIONARE SCHMIFSHEK.

Matricele Progresive RAVEN permit masurarea factorului G a factorului de grup perceptiv. Este
cunoscut sub trei variante: colorate pentru copii, variantele А, В, C, D, E pentru elevi pana la terminarea
liceului si varianta pentru studenti si cadre de conducere. Intr-un dreptunghi lipseste о portiune, о figura.
Dedesubtul drep- tunghiului sant о serie de 6 ori 9 figuri, asemanatoare ca marime si forma, dar numai
unui din astea se potriveste, care prin intocuire cufata alba ar face figura initiala, asa cum a fost ea
conceputa.
Prin Matricele Progresive Raven, psihologul poate aprecia coeficientul de inteligenta (Q.I.).
Chestionarul de personalitate SCHMIFSCHEK face parte din grupa tehnicilor proiective tematice,
cu 22 de planse reprezentand imagini mai mult sau mai putin structurate (baie, strada, dormitor,
sufragerie, nori, plansa alba etc) si 67 de figuri umane (barbati, copii, femei) sau animale (caine etc.),
confectionate din carton, cu care subiectului i se cere sa intocmeasca un tablou si sa realizeze о
povestioara legata de acestea.
Proba psihologica permite examinatorului aprecieri referitoare la adapjtarea sociala a individului ca
§i la modul in care acesta se autoapreciaza. Testul este util in diagnosticarea structurilor nevrotice de
personalitate si, uneori, a psihozelor (uneori a dat rezultate satisfacatoare pentru schizofreni si pacienti cu
potential suicidar).
Bilet Nr 10.

1 Semiologia tulburărilor de gândire. Dereglările de gândire (exemple clinice).

Semiologia tulburărilor de gândire


Gândirea este un proces central al psihicului, al vieţii, al activităţii omului şi se caracterizează
prin găsirea soluţiilor optime ale unei probleme. Gândirea exprimă activitatea psihică, organizarea
operaţiilor de prelucrare, interpretare şi valorificare a informaţiilor rezultate din experi enţă şi
învăţare. Gândirea este cel mai înalt nivel de selectare, prelucrare şi integrare al informaţiilor ce
vin din lumea înconjurătoare.
Gândirea se compune din următoarele operaţii mentale: analiza, sinteza, comparaţia,
abstractizarea, generalizarea.
Analiza - operaţie de descompunere, de separare mentală a obiecte lor sau fenomenelor.
Sinteza - operaţia de reunire mentală într-un ansamblu unitar a în suşirilor şi particularităţilor
obiectelor şi fenomenelor lumii înconjurătoare.
Comparaţia - stabilirea asemănărilor şi deosebirilor dintre fenome nele şi obiectele analizate.
Abstractizarea - operaţie mentală prin care se scoate în evidenţă o anumită însuşire a unui obiect
sau fenomen.
Generalizarea este un proces de sistematizare a noţiunilor cu forma rea de noţiuni concrete şi
abstracte. Clasificarea obiectelor şi a fenomenelor, ierarhizarea lor prin operaţiile de sistematizare
sau clasificare.
Toate operaţiile gândirii sunt practic strâns legate într-un proces: ori ce analiză presupune
comparaţie şi sinteze; generalizarea este o formă superioară de sinteză, iar abstractizarea o analiză
prin sinteză.
„Operaţiile analitico-sintetice ale gândirii sunt generate de o anumită motivaţie, se desfăşoară
într-un anumit mod şi sunt orientate către un scop; ca atare ele sunt strâns legate de acţiunile
persoanei umane. Deşi analiza şi sinteza sunt operaţiile care se desfăşoară predominant pe plan
ideativ, ele nu sunt detaşate niciodată de acţiunea practică reală. Putem afirma că activitatea de
analiză şi sinteză mentală îşi are geneza în desfăşurare concretă a unei acţiuni practice. Prin
aceste operaţii gândirea realizează ceea ce este specific şi inedit, cunoaşterea. Operaţiile gândirii
se folosesc de cuvânt. In cuvânt pot fi fixate relaţiile dintre obiecte şi fe nomene" (V. Predescu; p.
147, 1989).
Se deosebesc două tipuri de gândire: mecanică şi logică. Gândirea mecanică se caracterizează prin
utilizarea de noţiuni concrete, cu un colorit afectiv, cu formularea de fraze lungi. Gândirea logică
se realizează în baza asociaţiilor după conţinut şi se evidenţiază printr-o exprimare concretă şi
directă.
Mecanismele de formare a asociaţiilor pot ii:
Prin contiguitate - se realizează asocierea dintre obiectele şi fenomenele percepute sau
reprezentate.
Prin asemănare. Acest mecanism aduce în conştiinţă reprezentări asemănătoare.
Prin contrast - se asociază în noţiuni cu conţinut opus: bine - rău; lumină-întuneric, etc.
Asociaţiile după cauzalitate reprezintă o realizare prin asocierea unui fenomen cu cauza sa.

Dereglările de gândire
Dereglările de gândire se întâlnesc destul de des în psihozele endo gene şi exogene şi au un
caracter de polimorfism. Pot II clasificate în două grupe mari:
Dereglări de gândire după ritm.
Dereglări de gândire după conţinut.
Din dereglări după ritm fac parte:
1. Gândire accelerată (fuga idearum). Se caracterizează prin fuga de idei, asociaţiile se fac la
întâmplare. Bolnavul vorbeşte mult, cu voce tare, cu un ritm rapid. Se observă o labilitate a
atenţiei, bolnavul trece repede de la o noţiune la alta pierzând firul conversaţiei. De aceea, pro -
cesul de gândire are un caracter superficial. Fuga de idei se întâlneşte în sindroamele maniacale,
stări de ebrietate, nevrotice, de intoxicaţie.
Gândire inhibutâ - se caracterizează prin încetinirea ritmului ideativ, cu o exprimare lentă, prin
răspunsuri întârziate. Pentru răspunsuri este necesar de a fi repetată întrebarea sau pusă cu o voce
tare. Bolnavul spune: „n-am nici un gând, apar gânduri foarte rar în creier". Gândirea inhibată se
întâlneşte la bolnavii cu stări depresive, intoxica ţii, parkinsonism, schizofrenie, oligofrenie.
Mentismul. Mentismul se caracterizează prin depanarea rapidă, incoercibilă a reprezentărilor şi
ideilor. Bolnavii se stăruie să-şi stăpânească gândurile însă nu reuşesc. Bolnavul spune că are
foarte multe gânduri, tot timpul apar noi gânduri care se intercalează, se produce un „haos de
gânduri". Mentismul se observă la bolnavi cu intoxicaţii, schizofrenie.
Gândire vâscoasă (circumstanţială) se exprimă printr-o viscozi-tate, rigiditate a gândirii cu scădere
a mobilităţii ei. Bolnavul vorbeşte monoton, rar, trece de la o frază la alta, tot detalizează, parcă
se opreşte în loc. Caracteristic este pierderea capacităţii de a diferenţia principalul de secundar,
esenţialul de neesenţial. Gândirea vâscoasă se întâlneşte la bolnavii cu epilepsie, traume cranio-
cerebrale, ateroscleroză cerebrală.
Ruperea gândirii. Bolnavii vorbesc cu fraze întrerupte. Se pierde legătura între propoziţii, de aceea
nu putem înţelege povestirea lor. Ruperea gândirii se întâlneşte la bolnavi cu stări amentive,
intoxicaţii cu droguri, schizofrenici.
Perseverarea şi stereotipii/e gândirii. Constă în repetarea stereotipă a unor şi aceleaşi fraze, din care
cauză răspunsul bolnavilor are un caracter bizar. Se întâlnesc mai des la bolnavi cu schizofrenie.
Gândire incoerentă. Fragmentarea gândirii. Bolnavii vorbesc încontinuu, fără nici un sens,
rezultând o „salată de cuvinte": „ arată....nu ştiu...te mănânc...fac..joc...stau...". Se dezvoltă la
bolnavi cu dereglări de conştiinţă, psihoze reactive.
Gândirea rezoneră. Vorbă în zadar, fără nici un sens, de exemplu: „...viaţa cât aceasta îi principală.
Eu vreau să spun şi să subliniez că această idee foarte principală. Dumneavoastră nu puteţi spune
şi gândi la această idee că nu e principală...". Se întâlnesc mai des la bolnavi cu schizofrenie.
Dereglările de gândire după conţinut pot fi: delirul şi stările ob sesive.

2. Tulburarile de gindire .
3. TULBURĂRILE GÂNDIRII SUNT:
4. Tulburările de ritm şi coerenţă (accelerarea sau încetinirea ritmului ideativ, coerenţa şi
incoerenţa ritmului ideativ);
5. tulburări ale conţinutului gândirii (idei delirante, dominante şi obsedate);
6. tulburări ale expresiei verbale şi grafice ale gândirii.
7.
8. TULBURĂRILE DE RITM ŞI COERENŢĂ a gândirii pot apărea anormal accelerat, sau anormal
încetinit.
9. Accelerarea ritmului ideativ poartă denumirea de “fugă de idei” şi se caracterizează prin aceea
că asociaţiile se fac la întâmplare şi sunt foarte superficiale (pacienții vorbesc mult, de obicei cu
voce tare, glasul este răguşit, ei îşi pierd firul principal al ideilor în timpul conversaţiilor).
10. Fuga de idei se întâlneşte:
11. În stările maniacale;
12. adesea se întâlnesc în stările de excitaţie psihomotorie;
13. pot apărea la pacienții cu paralizia generală progresivă;
14. în stările de ebrietate;
15. în urma diferitor intoxicaţii cu narcotici şi preparate psihotrope.
16.
17. Incoerenţa gândirii - este o stare, când legăturile dintre idei îşi pierd complet aspectul logic,
exprimarea verbală a ideilor devine lipsită de conţinut.
18.
19. Salata de cuvinte se caracterizează prin aceea, că bolnavul exprimă o serie de cuvinte sub forma
unui amestec lipsit total de conţinut logic.
20.
21. Verbigeraţie - înseamnă a “trăncăni” şi este o tulburare a gândirii ce constă în repetarea
stereotipă a aceloraşi propoziţii, fraze sau cuvinte, lipsite de orice sens.
22.
23. Încetinirea (inhibiţia) ritmului ideativ este o exprimare lentă, prin răspunsuri întârziate. Pentru
obţinerea răspunsurilor este necesar deseori ca întrebarea să fie repetată, sau pusă cu voce
tare. Discursul acestor bolnavi este lent cu întreruperi.
24. Încetinirea ritmului ideativ se întâlnește:
25. În cadrul maladiilor somatice;
26. în stările toxice;
27. în stările infecţioase,
28. în boala Parkinson;
29. în epilepsie.
30.
31. Mentism - este oprirea bruscă a ideilor.
32. Mentismul se observă:
33. în stările de oboseală mare;
34. în intoxicaţiile cu cofeină,
35. înintoxicație cu tutun;
36. în schizofrenie (când apare un sindrom de automatism mintal).
37.
38. Gândirea circumstanţială constă în desfăşurarea lentă a ideaţiei care se exprimă printr-o
viscozitate, rigiditate a gândirii, scăderea mobilităţii ei. Bolnavii vorbesc rar, cu greu trec de la
o frază la alta, deseori frazele pot rămâne neterminate, au loc repetări monotone şi
stereotipe de propoziţii.
39. Gândirea circumstanţială se întâlneşte:
40. În epilepsie;
41. în psihozele organice;
42. în oligofrenie;
43. în encefalita epidemică.
44.
45. Stereotipiile de gândire se caracterizează prin repetări la scurte intervale a unor expresii
şi îngreuiază înţelegerea conţinutului.
46. Se întâlnesc:
47. În schizofrenie;
48. în epilepsie;
49. în stările de confuzie mintală;
50. în nevroza obsesivă;
51. în demenţe.
52.
53. Perseverarea gândirii constă în repetarea stereotipă a unora şi aceloraşi cuvinte sau fraze,
dând răspunsurilor un caracter bizar.
54. Se întâlnesc mai des în schizofrenie.
55.
56. Uneori ritmul gândirii se întrerupe brusc, bolnavul se opreşte în cursul convorbirii, iar
după câteva minute o reia. Acest fenomen se numeşte baraj psihic sau baraj ideativ
(şperrung).
57. Apare mai frecvent în schizofrenie.
58.
59. TULBURĂRILE DE CONŢINUT al gândirii pot să nu corespundă realităţii. Prin idei delirante
înţelegem judecăţile patologice, care predomină, în conştiinţa bolnavului şi care îi schimbă
deseori comportamentul.

60. Delirul este o reflectare denaturată a lumii înconjurătoare, o percepţie eronată care
duce la o idee falsă despre realitate, la o dezordine generală a gândirii.
61. Pentru delir sunt ti pice următoarele parti cularităţi:
Convingerea subiectivă ireductibilă.

lipsa simţului critic cu o incorectitudine impenetrabilă.

o logica deformată, cu argumentare eronată a realită ţi

3. Sindromul Kandinski-Clerambault

Se caracterizează prin automatism asociativ, senzitiv şi psihomotor

însoţit de pseudohalucinaţii şi delir de influenţă. în automatismul asociativ

se includ tulburările de gândire. La bolnavi apar sentimentul de telepatie,

forţe din exterior care îi conduc, idei străine, citirea gândurilor,

furtul forţat de idei, repetarea gândurilor, informaţiilor. Automatismul

senzitiv se caracterizează prin senzaţii neplăcute în forma de parestezii,

înţepături, dureri, senzaţii neplăcute de arsură, toate fiind provocate

de cineva din exterior. Automatismul psihomotor constă în senza ţiile

că toate mişcările şi acţiunile sunt săvârşite de cineva, de o putere din

exterior. Sindromul Kandinski-Clerambault se întâlne şte la bolnavi cu

schizofrenie, ateroscleroză, psihoze alcoolice, boli infecţioase


4. Termenul „psihosomatic" a fost introdus de J.C. Heinzoth

(1918). Mai târziu W.M. Iacob (1822) a utilizat termenul „Somaticpsihic".

Despre stările psihosomatice scrie şi F. Dentsch (1822). în

acest context au apărut cercetări importante ale factorilor psihologici în

dezvoltarea unor boli psihosomatice. Modificările patologice din bolile

somatice duc deseori la dereglări psihice destul de variate, descrise de

A.G. Nacu (1994). Psihozele somatogene pot apărea la orice etap ă a

bolilor somatice. în formarea şi manifestarea acestor psihoze un rol important

îl au şi factorii predispozanţi, precum traumele cerebrale, bolile

infecţioase, diferite intoxicaţii. în prezent putem susţine că toate bolile

somatice induc dereglări psihice la nivel nevrotic sau psihotic.

Până în prezent îşi găseşte adepţi, mai ales în Occident, „antipsihiatria"

care consideră că bolile psihice nu există, fiind inventate de medi-

cii psihiatri. Din acest motiv, multe spitale de psihiatrie au fost închise.

Antipsihiatrii consideră că schizofrenia nu este o maladie medical ă, ci

o situaţie critică psihologică şi socială, evidenţiată prin experienţa negativ ă

a unei persoane. Antipsihiatria consideră că geneza bolilor mintale

depinde de factorii psihologici, de relaţiile anomale din familie, de

situaţia de tensiune microsocială şi de relaţiile anomale interpersonale.

Noi considerăm că antipsihiatria ţine mai mult de sociologie şi nu poate

II interpretată în psihiatrie.

Psihiatria modernă urmează să elucideze unele probleme ce ţin de

mecanismele de bază ale bolii psihice:

1. Studierea genetică. Sfaturi genetice pentru părinţi. Studierea metabolismului

biochimic.

2. Studierea influenţei factorilor sociali. Schimbarea mediului înconjurător

prin igienă socială, educaţie în familie, şcoală.

3. Investigaţii psihologice familiale pentru depistarea indivizilor

predispuşi la îmbolnăvire.
4. Cercetarea şi descoperirea noilor preparate psihotrope pentru

tratamentul bolilor psihice.

5. Studierea şi programarea genetică a bolilor psihice la vârsta

înaintată.

6. Aplicarea tehnologiilor moderne în diagnosticul deregl ărilor psihice,

controlul concentraţiei medicamentoase în plasmă şi lichidul cefalorahidian.

7. Integrarea psihiatriei cu alte ramuri ale medicinii. Institu ţiile cu

profil medical trebuie să acorde o atenţie deosebit ă iniţierii viitorului

medic în probleme de psihologie medicală şi clinic ă.


Biletul11

1). Sindrom halucinator-paranoid,s-m Cotard, s-m maniacal.Exemple clinice.

Sindromul Cotard
Este caracterizat de apariţia ideilor de negaţie a propriilor organe şi, în ansamblu, a propriei existenţe, a
rudelor şi altor persoane. Sindromul Cotard în forma de delir de negaţie are la bază o depersonalizare
gravă cu dereglări intelectuale profunde, când bolnavul neagă organele inter ne şi funcţia acestora.
Evoluţia este progredientă, cu scurte perioade de ameliorare. Apare la bolnavi cu depresii endogene,
exogene, psihoze somatogene, schizofrenie.
Sindromul maniacal
Se caracterizează printr-o stare de euforie de idei şi creşterea activi tăţii generale. Apar dereglări de
somn, excitaţii motorii şi intelectuale. Bolnavul este dezorientat, îşi simte corpul uşor, are dispoziţie
bună, este vesel, fericit, încrezut în sine şi faptele sale. Este deschis spre co municare, sociabil, râde
mult, glumeşte, ridică dispoziţia şi la alţii, totul pare simplu. Se mişcă şi vorbeşte mult mai repede,
uneori cântă, recită poezii ştiute sau învăţate de curând. Atenţia este vie, dar hipermobilă, memoria este
bună - hipermnezia. Se întâlneşte la bolnavi cu psihoză maniaco-depresivă, psihoză organică, dereglări
endocrine, intoxicaţii cu alcool, droguri, psihoze de involuţie, etc.
Sindromul halucinator Apare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii
afective corespunzătoare conţinutului halucinaţiilor în lipsa de lirului şi păstrarea simţului critic. Pentru
sindromul halucinator sunt caracteristice halucinaţiile luminoase, colorate, concrete, micşorate, stabile,
fără o evoluţie continuă. Sindromul halucinator poate fi însoţit de halu cinaţii vizuale, auditive, tactile.
Halucinaţiile vizuale au un caracter polimorf, înaintea ochilor apar draci dansând, animale fantastice
executând diferite mişcări. Halucinaţiile auditive sunt cele mai frecvente prezen tând un amalgam de
glasuri: imperative, voci care comentează acţiunile bolnavilor, dialoguri cu halucinaţii antagoniste.
Aceste halucinaţii sunt constante şi persistă un timp mai îndelungat. Halucinoza auditivă poate tl acută,
cu o durată de până la o lună, şi cronică timp de câteva luni. Haluci noza tactilă se caracterizează printr-
o senzaţie neplăcută în tot corpul: de viermi, insecte, purici, microbi etc. Sindromul halucinator se
întâlneşte la bolnavi cu psihoze alcoolice, schizofrenie, psihoze infecţioase, presenile, organice.
Sindromul paranoid
Se manifestă printr-un delir sistematizat de relaţie, urmărire, per secuţie cu un caracter politematic şi
halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii". Bolnavul se plânge că i se acordă atenţie în autobus, în stradă,
la serviciu, sunt dezvăluite unele secrete personale despre el, se vor beşte la televizor, se scrie în ziare,
este urmărit de cineva necunoscut. Pacientul este convins că o persoană, o organizaţie încearcă să-i facă
rău, să-i păteze reputaţia, să-l înnebunească. Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie, în psihozele
alcoolice, reactive, presenile.
2) Actualitati in tulburari afective, psihomotorii si volitive la copii, adolescenti si mature

Procesul afectiv (emoţional) reprezintă o formă de retrăire, de ma nifestare a atitudinii omului faţă de
viaţă, mediul înconjurător, faţă de sine însuşi. Afecţiunile coordonează întreaga noastră viaţă
psihică.Tulburările afective pot fi analizate şi sub aspectul modificărilor: hipotimiile, hipertimiile,
atimiile, paratimiile.

Hipotimia reprezintă scăderea variabilă a tensiunii afective până la o stare de apatie, indiferenţă. Se
întâlneşte la bolnavi cu oligofrenie, traumatism cranio-cerebral.

Hipertimia se caracterizează prin dispoziţie bună, veselie. Se întâl neşte la bolnavi cu ciclotimie,
intoxicaţie cu droguri.
Atintia. Se atestă o scădere accentuată a tonusului afectiv. Se obser vă la bolnavi cu demenţă,
schizofrenie.
Paratimia întruneşte reacţii afective aberante şi inadecvate, uneori paradoxale faţă de motive, situaţii
sau evenimente. Pot apărea în stări reactive, schizofrenie.
Depresia
La bolnavi apare o trăire puternică cu sentimentul „durerii morale" (sufleteşti), dispoziţia le este
deprimată, lipseşte dorinţa de a se veseli, ideaţie cu conţinut inhibat. Mimica, pantomimica exprimă
trăirile afective: fruntea încreţită, pleoapele ridicate, comisurile bucale coborâte, cor pul încovoiat,
capul aplecat, privirea tristă. Bolnavii sunt pasivi faţă de tot ce-i înconjoară. Se plâng că nu pot lucra,
că au pierdut interesul faţă de viaţă şi în genere că au pierdut totul în viaţă. Uneori depresia e atât de
profundă, încât bolnavul nu simte nici o plăcere, n-are nici un sentiment faţă de cei apropiaţi. Aşa stare
este definită ca anestezie psihică dureroasă. La bolnavi cu stări depresive apar şi idei de suicid. Stările
depresive se întâlnesc la bolnavi cu psihoză maniaco-depresivă, psihoze presenile, reactive,
somatogene.
Euforia
Se caracterizează printr-o încărcare afectivă pozitivă, cu o dispozi ţie plăcută, cu veselie şi bucurie
nemărginită. Dispoziţia este însoţită de logoree de cuvinte şi glume, mimică expresivă, bogată, gesturi
largi şi variate. Aceşti bolnavi îşi supraapreciază propria persoană, pot apărea şi idei de grandoare
elementare. Bolnavii sunt excitaţi, vorbesc mult, recită versuri, cântă până răguşesc fără să obosească.
Stările euforice apar în consumul de alcool, narcotice, la bolnavii cu psihoză maniaco-depresivă,
paralizie progresivă, demenţă.
Apatia
Scăderea foarte accentuată a tonusului afectiv, lipsa de afectivitate emoţională şi interes faţă de propria
ambianţă. Bolnavii sunt necomu-nicabili, dezinteresul lor reflectându-se în mimică şi pantomimică, care
devin lipsite de expresivitate. Aceste stări sunt caracteristice pentru bol navi cu schizofrenie, psihoze
organice, mixedem.
Disforia
Se caracterizează printr-o dispoziţie depresivă anxioasă, disconfort somatic, nelinişte, excitabilitate
crescută şi impulsivitate inadecvată. Bolnavii sunt răutăcioşi, agresivi, pot săvârşi diferite crime grave,
inclusiv omoruri. La unii bolnavi apare o stare de depresie severă cu idei de sinucidere. Disforia se
întâlneşte la bolnavi cu epilepsie, traume cranio-cerebrale, encefalopatii.
Ambivalenţa afectivă
Se manifestă prin prezenţa concomitentă a unor sentimente contrare (tristeţe, veselie, dragoste, ură,
etc.). Aceste dereglări se întâlnesc la bolnavii cu schizofrenie.
Slăbiciunea emoţională
Bolnavul nu poate reţine emoţiile, nu le poate controla. Dispoziţia este foarte instabilă, cu reacţii plâns-
râs. Aceste dereglări emoţionale se întâlnesc în ateroscleroza cerebrală, paralizia progresivă, boli orga -
nice.
La copii stările emoţionale (afective) au un caracter atipic şi frag mentar.
Stările depresive la vârsta de 1-3 ani se caracterizează prin astenie, insomnie, scăderea capacităţii de a
comunica, pierderea poftei de mâncare, scăderea greutăţii corporale (slăbiciune fizică). Apar şi excitaţii
psihomotorii stereotipice nepronunţate cu un plâns îndelungat. Bolnavii oftează, se plâng că le este greu
pe suflet. La vârsta de 13-14 ani stările depresive sunt mai pronunţate, au un caracter de tristeţe cu
ipocondrie, periodic apar şi stări disforice cu agresivitate de scurtă durată. Aflân-du-se în stările
depresive cu elemente disforice, unii bolnavi recurg la suicid. La această vârstă pot apărea periodic şi
echivalente depresive de scurtă durată. Stările depresive apar la copiii schizofrenici, cu psihoze
reactive.
Stările maniacale la copii au un caracter atipic. La vârsta preşcolară stările maniacale sunt caracterizate
ca o euforie, excitaţie psihomotorie pronunţată cu impulsuri inadecvate: copiii fug fără sens, aruncă
obiectele din jur, nu ascultă, sunt obraznici, dezordonaţi, fac grimase, râd în hohote fără nici un motiv,
dorm rău, vorbesc mult fără să se oprească. La vârsta de 11-14 ani euforia e mai pronunţată cu o
dispoziţie plăcută. La această vârstă poate apărea o manie fantastică (N. Rumke, 1928) cu idei de
grandoare, confabulaţii cu plecarea de acasă. Aşa stări mania cale se întâlnesc la copiii schizofrenici, cu
psihoză maniaco-depresivă, psihoze organice.
Stările disforice sunt caracterizate de tristeţe, răutăciune, astenie, agresivitate, diferite senzaţii
cenestopatice neplăcute. Poate apărea o frică, teamă tară motiv. Stările disforice apar periodic la copii
cu epilepsie şi au un debut spontan.
Psihomotorii : hiper, hipomimia, paramimia, dereglari parakinetice:a.excitatia catatonica-fixare catatonica a
corpului si cu o claritate a constiintei.Include:negativismul, manierismul, bizareria, stereotipia de miscare,de
limbaj, ecolalia,ecopraxia ,ecomimia.b.stuporul catatonic include negativismul,mutismul, amimia,catalepsia.
Volutive
Voinţa reprezintă o activitate psihică prin care se realizează un scop (act voluntar) conştient. Se
deosebesc următoarele faze:
Formularea scopului. La acţiunea unui anumit stimul are loc activarea unei trebuinţe, în legătură cu care
se declanşează o tendinţă. Această tendinţă este trăită ca o dorinţă, care în planul conştiinţei devi ne
motiv. Poziţia subiectului nu este definită numai de un scop, ci de un sistem de scopuri cu valoare
parţială; prin ele se planifică şi se organi zează strategia şi tactica condiţiilor în vederea realizări
motivului.
Lupta motivelor - odată apărut motivul nu are un destin uşor; în drumul spre realizare el se confruntă cu
alte motive potenţiale sau active. Când scopul este unic sau când scopurile au o ierarhizare unitară,
această luptă a motivelor poate fi tranşată spontan. în situaţii mai com plicate sau mai puţin evidente,
lupta motivelor constituie arena de pe care se vor contura direcţiile ulterioare ale voinţei, în funcţie de
scopul şi de motivul dominant.
Adoptarea hotărârii - hotărârea nu constă numai în sancţionarea scopului, ci şi în pregătirea căilor de
realizare a acestuia. Marcând debutul efortului volutiv, hotărârea are aspect de debut care constă în
definirea scopului şi pregătirea acţiunii.
4. Executarea acţiunii. Trecerea la acţiune implică efortul volitiv. Probabil în această etapă predomină
aspectul cantitativ al procesului volitional.
Cele mai importante dereglări de voinţă sunt: hiperbulia, hipobulia, abulia, parabulia, disbulia,
impulsivitatea, raptus anxios.
Hiperbulia. Se manifestă prin capacităţi volitive exagerate. Bolnavii uşor trec de la o acţiune la alta. Se
întâlneşte în stările paranoide.
Hipobulia. Se caracterizează prin scăderea forţei volitive, a capaci tăţii de a acţiona. Se întâlneşte în
stările nevrotice, la psihopaţi, toxicomani, în traumatismul cerebral, oligofrenie, demenţă.
Abulia. Bolnavii dau dovadă de lipsa de iniţiativă şi de incapacitatea de a acţiona. Apare la bolnavi cu
schizofrenie, oligofrenie, depresii, demenţă.
Disabulia este o formă a dereglării de voinţă caracterizată prin di ficultatea de a trece de la o acţiune la
alta sau de a duce la bun sfârşit o acţiune. Apare în neurastenie, în debutul schizofreniei.
Parabulia - incapacitatea de a duce la capăt o acţiune începută. Se întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie.
Impulsivitatea - lipsa de frână şi comportament impulsiv, ca ur mare a conflictului dintre tendinţa
impulsivă şi controlul voluntar. Este caracteristic stărilor psihopatice.
Raptus anxios - este prezent în stări delirante, maniacale („manie coleroasă") şi raptus melancolic, când
apare o stare de furie, în timpul căreia bolnavul loveşte şi chiar ucide. Aceste stări apar la bolnavi cu
schizofrenie, epilepsie, stări nevrotice.
Dereglările volitive descrise mai sus se întâlnesc la copii de 12-14 ani.

3.Tulburare de personalitate histroida. Tablou clinic, tratamentul.Dinamica.


Este caracteristic egocentrismul, dorinta de a fi apreciat, dramatizarea, expresia teatrala ,sugestibilitatea,
afectivitatea labila si superficiala, tendinta de a fi in centrul atentiei, cautatea de senzatii deosebit de puternice cu
comportament de manipulare pentru satisfacerea nevoilor proprii.
De mici copii sunt capriciosi , egoisti ,ft sensibili la laude, reactioneaza prin crize zgomotoase de agitatie
psihomotorie.Sunt nestatornici in atitudini si pareri, incapabili de a efectua o activitate sistematica.
Ei tind sa atraga atentia asupra, sa filtreze.
Mint cu usurinta,fac ca minciuna sa capete aspectul unei fapte autentice.
Expresia emotionala poate fi superficiala si rapid schimbatoare.Trec usor de la ris la plins.Pot cheltui bani pe haine
dorind sa devina atragatori. Duc un mod de viata ca la actor, pot povesti o multime de minciuni.Devin depresivi si
tristi cind nu sunt in centrul atentiei,prezinta un risc de gesturi de suicid pt a trage atentia.
Pot aparea dereglari functionale neurologice : pareze, contracturi, pierderea vederii, auzului, mutism, balbism.
Tratamentul :clorpromazin+diazepam, clorpromazin +haloperidol,sau +fenobarbital, fenobarbital+ diazepam.
In caz de risc suicidar :tranchilizante.

4) Doliul.Managementul acestor persoane.


Reprezinta pierderea unei persoane,sau legate de moarte unei persoane iubite:
1. Pierderea unei persoane prin despartire, separare, divort sau detentie
2. Pierderea unui obiect fantazat al iubirii
3. Pierderea care rezulta dintro lezare narcistica
4. Unei posesiuni dragi, slujbe sau pozitii valorizante.
Managmentul:
Incurajati ventilarea simtamintelor, permitetii sa vb despre persoana care a iubito.
Doze mici de diazepam-valium 5 mg.
Consolare verbala.
Nu prescriem medicatie anxioasa sau antidepresiva.
Nu spuneti ca nu trebuie sa plinga sau sa se minieze.

Biletul 12
1)Serviciile comunitare de sanatate. Abordarea multidisciplinara a persoanelor cu probleme de sanatate mintala:
echipa multidisciplinara comunitara.
Serviciul social Echipă mobilă (în continuare - Serviciul) – este un serviciu specializat, destinat persoanelor cu
dizabilităţi, care oferă asistenţă socială şi suport la domiciliul beneficiarului, în baza nevoilor identificate ale
acestuia, cît şi consiliere şi suport persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestuia;
echipa multidisciplinară de specialişti – grupul de specialişti (asistent social comunitar, lucrător social, medic de
familie, educator, pedagog, psiholog, psihiatru, logoped etc.) din mai multe domenii, care colaborează la
soluţionarea situaţiilor de dificultate a beneficiarului conform prevederilor Managementului de caz.
1. Echipa multidisciplinară de specialişti repartizează cazul beneficiarului managerului de caz,
care își exercită atribuțiile conform prevederilor Managementului de caz.
2. Coordonatorul Serviciului este responsabil de:
1) conducerea echipei mobile, monitorizînd zilnic activitatea acesteia;
2) organizarea activităţii personalului care prestează Serviciul, conform fişelor postului;
3) planificarea și organizarea administrării tuturor resurselor financiare şi materiale ale echipei
mobile şi funcţionarea acesteia în concordanţă cu Standardele minime de calitate ale Serviciului;
4) organizarea instruirii persoanelor implicate în procesul de incluziune a beneficiarului referitor la
asistenţa, îngrijirea şi includerea acestuia în societate;
5) ţinerea şi actualizarea evidenței beneficiarilor Serviciului;
6) asigurarea colaborării personalului Serviciului cu alţi specialişti, instituţii, organizaţii sau alte
grupuri de suport comunitar în asistenţa şi suportul special al beneficiarului;
7) coordonarea activităţii sale cu managerul de caz și prestatorul de serviciu în scopul luării
deciziilor cu privire la intervenţiile echipei mobile;
8) prezentarea prestatorului de serviciu a informaţiilor, formularelor şi rapoartelor privind
activitatea echipei mobile precum şi starea şi situaţia beneficiarilor admişi în Serviciu;
9) identificarea resurselor suplimentare pentru activitatea Serviciului.
3. În activitatea sa, coordonatorul echipei mobile se conduce de actele normative şi legislative,
dispoziţiile autorităţilor publice centrale şi locale, de prezentul Regulament şi Standardele minime de
calitate ale Serviciului.
4. Asistentul social al Serviciului este responsabil de:
1) elaborarea şi implementarea, conform prezentului Regulament a planului individualizat de
asistenţă al beneficiarului;
2) înregistrarea intervenţiilor privind fiecare beneficiar într-un registru;
3) satisfacerea necesităţilor de asistenţă şi suport a beneficiarului;
4) asistenţa beneficiarului pentru a accesa şi valorifica resursele şi facilităţile comunităţii;
5) crearea de grupuri de suport pentru beneficiar la nivel de comunitate;
6) optimizarea relaţiilor dintre beneficiarii şi familia acestuia şi relaţiile lui cu comunitatea;
7) informarea beneficiarului şi a familiei acestuia cu privire la drepturile sociale şi serviciile sociale
disponibile în teritoriu;
8) instruirea iniţială a persoanelor implicate în procesul de incluziune a beneficiarului Serviciului
referitor la asistenţa şi îngrijirea acestuia şi includerea lui în societate;
9) sprijinul şi asistenţa pentru rezolvarea unor situaţii de criză a beneficiarului;
10) referirea beneficiarului către alte servicii;
11) prezentarea rapoartelor de activitate.
5. Psihologul Serviciului este responsabil de:
1) înregistrarea intervenţiilor privind fiecare beneficiar într-un registru;
2) depistarea situaţiile conflictuale generate de prezenţa beneficiarului în familie şi de
constrîngerile impuse de starea de sănătate a beneficiarului;
3) organizarea de activităţi de consiliere a familiei pentru reducerea riscului de abandon şi
instituţionalizare şi implicarea familiei în programul de recuperare;
4) optimizarea şi armonizarea relaţiilor dintre beneficiar şi familia acestuia şi a relaţiilor acestuia cu
comunitatea;
5) efectuarea observaţiilor psihologice asupra mediului social şi familial al beneficiarului Serviciului;
6) elaborarea de teste, chestionare pentru beneficiar şi familia acestuia, precum şi pentru alte
persoane implicate în procesul de incluziune a beneficiarului.
6. Kinetoterapeutul Serviciului este responsabil de:
1) înregistrarea intervenţiilor privind fiecare beneficiar într-un registru;
2) evaluarea medicală a beneficiarului Serviciului şi acordarea asistenţei medicale de recuperare la
domiciliu a acestuia;
3) prestarea serviciilor de kinetoterapie;
4) pregătirea persoanelor implicate în procesul de incluziune a beneficiarului pentru a însuşi
tehnicile specifice intervenţiilor de recuperare şi desfăşurarea activităţilor de familiarizare a acestora cu
metodele de îngrijire.În vederea realizării competențelor sale funcționale, echipa mobilă implică și alt
personal în prestarea Serviciului reieșind din necesitățile beneficiarilor.
La prima etapa se face dezintoxicarea :sulfat de sodiu 30%, glucoza 40%, vitamine B1,6,12 pina la o luna de zile,
piroxan de 3 ori pe zi, metionina de 3ori pe zi se mai folosesc naloxon, neuroleptice :aminazina, tizercina.
Activ se poloseste acopunctura, psihoterapia.
Narcomanii se afla la evidenta prin dispensarizare 5 ani.
2) sdr.depresiv,apatico-abulic,halucinator la adolescentisimaturi.exclinice.

Sindromul depresiv
Simptomele principale sunt starea de inhibiţie psihomotorie, înceti nirea procesului de gândire şi
intelectual. Deosebim: depresie simplă, în care simptomul cel mai important este inhibiţia motorie,
depresie stuporoasă, depresie anxioasă, depresie delirantă.
Pacientul îşi simte corpul greoi, cu senzaţii neplăcute, cu multiple ce-nestopatii, senzaţie de constricţie
toracică - „nod în gât", cefalee, dureri în abdomen. Sunt trişti şi anxioşi, uneori tristeţea este vitală, cu
o înclinare spre suicid. Pacientul pierde capacitatea de a plânge - „ochi uscaţi", nu-i place să comunice
cu cei din jur, este închis în sine, izolat, răspunde cu greu la întrebări, se mişcă lent, mai mult stă culcat
cu capul aplecat. Trăsăturile ochilor şi ale fieţii sunt căzute, iar fruntea încreţită, supranazal uneori în
forma literei greceşti „omega", ţine mâinile împreunate în ju rul abdomenului. Atenţia faţă de ambianţă
este scăzută, fiind concentrată asupra cenestopatiilor. Percepţia şi memoria sunt diminuate. Se
întâlneşte în caz de psihoză maniaco-depresivă, psihoze presenile, aterosclerotice, organice,
schizofrenie.
Sindromul apatico-abulic
Se caracterizează prin pasivitate şi indiferenţă faţă de anturaj. între bolnav şi ambianţă se întrezăreşte
un „perete", nimic nu-l interesează, nu ştie ce se petrece în jur, stă mai mult în pat, are o lene puternică.
Emoţiile sunt neordinare, neadecvate faţă de părinţi, rude, deseori ma nifestând o agresivitate bruscă. La
întrebări răspunde formal, a lehamite, apare autismul, negativismul cu refuz de a se alimenta. Se
întâlneşte la bolnavi cu schizofrenie şi mixedem.
Sindromul halucinatorApare un sistem de halucinaţii pe fundalul unei conştiinţe clare cu emoţii afective
corespunzătoare conţinutului halucinaţiilor în lipsa de lirului şi păstrarea simţului critic. Pentru
sindromul halucinator sunt caracteristice halucinaţiile luminoase, colorate, concrete, micşorate, stabile,
fără o evoluţie continuă. Sindromul halucinator poate fi însoţit de halu cinaţii vizuale, auditive, tactile.
Halucinaţiile vizuale au un caracter polimorf, înaintea ochilor apar draci dansând, animale fantastice
executând diferite mişcări. Halucinaţiile auditive sunt cele mai frecvente prezen tând un amalgam de
glasuri: imperative, voci care comentează acţiunile bolnavilor, dialoguri cu halucinaţii antagoniste.
Aceste halucinaţii sunt constante şi persistă un timp mai îndelungat. Halucinoza auditivă poate tl acută,
cu o durată de până la o lună, şi cronică timp de câteva luni. Haluci noza tactilă se caracterizează printr-
o senzaţie neplăcută în tot corpul: de viermi, insecte, purici, microbi etc. Sindromul halucinator se
întâlneşte la bolnavi cu psihoze alcoolice, schizofrenie, psihoze infecţioase, presenile, organice.
3) Actualitatea,epidemiologia,clinica si dinamica reactiilor acute la stres.tulburarea posttraumatica de stres.
4)clasificarea metodelor psihoterapeutice conform duratei, abordarii si fortelor psihoterapeutice.

Psihoterapia este un domeniu interdisciplinar, situat la granița dintre medicină și psihologie.


Este o modalitate de tratament cuprinzător, deliberat și planificat, prin mijloace și metodologii
științifice, având un cadru clinic și teoretic, centrată pe reducerea sau eliminarea unor
simptome, tulburări mintale sau stări de suferință psihosociale și/sau psihosomatice
și comportamente disfuncționale. (definiția dată psihoterapiei de către FRP- Federația Română
de Psihoterapie). Respectiv psihoterapia este o relație interpersonală intenționată utilizată de un
psihoterapeut cu formare de specialitate cu scopul de a ajuta un client sau pacient privitor la
problemele sale de viață.
În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se
consideră (Dafinoiu,I, 2000) că cel mai important element în psihoterapie la ora actuală este
relația terapeutică - factor comun în toate orientările terapeutice.
În lume, psihoterapia este practicată de psihologi, medici, psihiatri, asistenți sociali, teologi,
consilieri sau absolvenți de alte studii superioare și care au formare în psihoterapie. În
România, psihoterapeuții sunt psihologi, medici, psihopedagogi și asistenți sociali cu formare
într-o anumită școală sau metodă de psihoterapie.
Cei mai mulți autori (Dafinoiu, I, 2000) consideră că psihoterapia ar putea fi mai bine definită
folosind termenul psihoterapii, datorită multiplelor orientări teoretice existente la ora actuală în
lume. Tocmai din acest motiv în prezent se încearca integrarea în psihoterapie, pornind de la
ceea ce se numește factorii comuni. Termenul de "psihoterapii" este utilizat deoarece fiecare
tehnică în parte se revendică teoretic de la una din numeroasele școli și orientări din psihologie.
Cele mai cunoscute orientări (European Psychotherapy Association- EAP)sunt:

 psihanaliza (la rândul ei de mai multe orientări- freudiană, jungiană, etc),


 psihoterapia adleriană (care-și are inspirația în scrierile teoretice ale medicului Alfred
Adler),
 psihoterapia non-directivă sau centrată pe persoană/client (Carl Rogers),
 terapia comportamentala (Skinner),
 terapiile cognitiv/comportamentale (Aaron T. Beck, Albert Ellis),
 hipnoterapia (Milton H. Erickson),
 psihodrama (Jacob Levi Moreno, psihoterapeut de origine română),
 programarea neurolingvistică sau NLP (Richard Bandler, John Grinder),
 psihoterapia transpersonală (Stanislav Grof),
 psihoterapia expresivă (incluzând art-terapia, terapia prin dans și mișcare, drama
terapia, meloterapia),
 psihoterapia narativă (Michael White, David Epston),
 psihoterapia dafinoica (John Dafinoiu, Glaciel si Celalalt)
 psihoterapia gestalt (Frederick și Laura Perls)
Psihoterapia poate fi individuală (obiectul intervenției este individul), în grup (obiectul intervenției
este individul inserat într-un grup terapeutic) sau de grup (obiectul intervenției este grupul, spre
exemplu, cuplu, familie etc.). Pentru simplificarea limbajului, sintagma „de grup” se utilizează
adesea și cu referire la psihoterapia „în grup”.
Este evident faptul că intervenția psihologică este ghidată de mecanismele presupuse a fi
implicate în stările de sănătate și de boală. Așadar, în funcție de aceste mecanisme, dar mai
ales legat de ambiția a numeroși psihologi/psihiatri de a deveni îmtemeietori de școalǎ, avem
mai multe orientări (paradigme) psihoterapeutice: Aceste orientǎri, după felul abordǎrii, se
clasificǎ:

 a) Activ-Directive:

1. tehnici de relaxare;
2. sugestia și hipnoza;
3. abordarea cognitiv-comportamentală;
4. abordarea umanist-existențial-experiențială;
5. psihoterapia adleriană.
În cadrul acestor orientări există diverse școli, fiecare cu particularități teoretico-procedurale
specifice. Se estimează (Bergin și Garfield, 1994) că există aproximativ 200 de școli de
psihoterapie și peste 600 de tehnici de intervenție.

 b) Holistice, orientate către:


- subiect ca entitate complexă și irepetabilă, trăitoare într-un univers infinit, dar într-un ambient
microsocial cu o specificitate unică;
- dezvǎluirea conflictelor intrapsihice și reducera lor în scopul obținerii unei mai bune adaptări și
- în acest fel - a stării de echilibru psihic.
În această categorie se încadrează:

1. abordările dinamice (freudiană, junghiană);


2. abordarea non-directivǎ - Carl Rogers;
3. abordarea abreactivă, care dezvoltă tehnici verbale de stimulare a dezvăluirii de sine în
vederea depǎșirii blocajelor ce stau la baza dezorganizărilor psihice generate de
sentimente și atitudini negative de vinovăție, frustrare, ură, revoltă etc. - aceastǎ metodǎ
reprezintă o perfecționare, pe baza unui paradigme teoretice mai avansate, a abordării
rogersiene.
Pentru unele școli psihoterapeutice se pot evidenția câteva etape comune în procesul
terapeutic, care se presupune că ar avea o contribuție la promovarea sănătății mintale și la
diminuarea/înlăturarea manifestărilor clinice:

 contactul cu pacientul și stabilirea, de comun acord, a termenilor relației de sprijin


psihologic;
 evaluarea clinică și psihodiagnosticul;
 conceptualizarea clinică;
 aplicarea tehnicilor de intervenție psihoterapeutică (inclusiv următirea evoluției
pacientului și rezultatele demersului terapeutic) ;
 sevrajul - sprijinirea pacientului pentru a avea o viață independentă, pentru a se
desprinde de terapeut, pentru a ieși, netraumatic și conservându-și noul echilibru, din relația
psihoterapeutică.
În unele abordări non-directive și abreactive, atât "evaluarea clinică" (în forma evaluării
psihiatrice/psihologice de tip categorial-DSM) cât și "conceptualizarea clinică" (asociată
diagnosticului categorial DSM) nu numai că nu sunt necesare, ci sunt chiar contraproductive
deoarece duc la "etichetări" generatoare de prejudecăți conceptuale de natură să îngreuneze
sau chiar să compromită procesul terapeutic. De aceea Carl Roges a evitat "diagnosticele
clinice", considerându-le procustiene, și chiar termenul de psihoterapie - pentru el, între
"psiholog" și "client" se naște o relație de ajutor psihologic în care o persoană, aflată în stare de
echilibru psihic mai bun, ajută, printr-o atitudine de acceptare cvasi-necondiționată, o altă
persoană, aflată în dificultate, să atingă parametrii psihici necesari unei bune adaptări; chiar și
în aceste condiții însă "evaluarea non-categorială" (care este starea inițială; ce probleme sunt?)
și "conceptualizarea non-categorială" (cum s-au dezvoltat aceste probleme) sunt componente
importante ale demersului terapeutic.
Orientări în psihoterapie

Psihanaliza a fost prima formă de psihoterapie cunoscută. Psihanaliza se distinge prin faptul că
încurajează verbalizarea gândurilor pacienților, incluzând asociațiile libere, fanteziile și visele
din care analistul interpretează natura conflictelor inconștiente care produc simptomele
pacienților.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală caută prin diverse metode să identifice și să modifice
cognițiile maladaptative, credințele și comportamentele cu scopul de a influența emoțiile
negative distructive și comportamentele disfuncționale problematice.
Psihoterapia psihodinamică se centrează pe relevarea conținutului inconștient al psihismului
clientului cu scopul de ameliorare a tensiunii psihice. Deși rădăcinile sale se află în psihanaliză,
psihoterapia psihodinamică tinde să fie de mai scurtă durată și este mai puțin intensivă
comparativ cu psihanaliza tradițională.
Psihoterapia existențială se bazează pe credința existențială că ființele umane sunt singure în
lume. Această izolare conduce la sentimentul lipsei de sens care poate fi depășit numai prin
crearea valorilor și înțelesurilor proprii.
Psihoterapia umanistă a apărut ca reacție la behaviorism și psihanaliză și este ca urmare
cunoscută sub numele de A Treia Forță în dezvoltarea psihologiei. Psihoterapia umanistă se
ocupă de contextul uman al dezvoltării individului subliniind înțelesul subiectiv, respingând
determinismul și preocupându-se de creșterea pozitivă mai degrabă decât de patologie. Scopul
acestei psihoterapii este de a crea un mediu relațional în care persoana să poată prospera.
'Psihoterapia de scurtă' durată este un termen generic pentru o varietate de abordări în
psihoterapie. Diferă de alte școli de terapie prin faptul că subliniază centrarea pe o anumită
problemă și intervenția directă. Este bazată pe soluții și nu orientată pe problemă. Scopul nu
este atât de a vedea cum a apărut problema ci ce anume împiedică schimbarea.
Psihoterapia sistemică se adresează oamenilor în relație, respectiv are de-a face cu
interacțiunile de grup. Include terapia familială și consilierea maritală.
Psihoterapia transpersonală se adresează clientului în contextul unei înțelegeri spirituale a
conștienței.
La ora actuală în lume există sute de orientări în psihoterapie.

Metodeleprincipale inpsihoterapiesunt:

1.Rationala

2.prinhipnoza

3.Autotreningul

4.Psihanaliza
Bilet 13
1)Psihoterapia-sistem d einfluienta a personalitatii terapeutului asupra personalitatii pacientului in scopul
inlaturarii manifestarilor psihopatologice si psihologiece nedorite.psihoterapiile modern isi gasesc
originile in traditia magico-religioasa si in traditia empirica.Prima se refera la usurarea suferintelor gratie
interventiei fortelor supranaturale, a doua se realiz pe o intelegere stiintifica a omului.
Caracteristicile commune a tuturor scolilor de psihoterapie:
-trezirea si mentinerea increderii bolnavului
-intensificarea emotiilor positive
-intarirea sentim de stapinire de sine in cursul experientelor reusite
Accesibilitate: ( conditii de aplicare) : *pacient(P)<45ani, *P intr-un timp indelungadoreste real sa se
vindice,* P dispune de capacitate comprehensive de nivel mediu/bun, *personalitatea nu e structurizata ca
o dizarmonie de nucleu, *boala nu e constituita intr-un timp indelungat.
Indicatii:nevroze, perturbari adaptative, problem de cuplu, criza de adolescent, dezechilibru psihic
provoc de o sit stresanta sau traumatizanta, depresii usoare, tulb de dinamica sexuala. Boli psihosomatice,
toxicomanii,
Clasif: metode suggestive, met de antrenament autogen, terapiile de grup, cognitive-comportamentale,
psihanaliza si psihoterapia psihoanalitica.
2) 2)sdr:delirant,oneiroid,amentiv ex clinice
Sdr delirant-exprima scene halucinatorii vizuale traite ca o realitate de acte comportamentale proiectate
intr-un scenario halucinator.Arew loc o dezorientare profunda in spatiu cu pastrarea orientarii in propria
persoana. Dispozitii si trairi anzioase, agitatie sau euforie.In cazul halucin vizuale terifinate, zoopsie apare
opozitie cu fugaa, iritatie psihomotorie pronuntata, agresiva.In cazuri mai grave-delir professional,
musitant.
Sdr oneroid-e descries ca o stare de somn cu manif confuzionale si halucin fantastice.starile oneroide pars
a se pettreaca in vis.In tablou domina halucin vizuale ele fiind caleidoscopice, bolnavul traind scenele ca
o realitate.In functie de continutul halucin, bolnavii pot fi anzioxi, frica de moarte , cer ajutor, o iau la
fuga.Sre deosebire de delir, aici scenele fantastice se desfasoara ca si in vise, in lumea interna a bolnav,
iar in delir scenele halucvinatorii survin in spatiu real.
Sdr amentiv-o dereglare de constiinta de grad diferit.Apar halucin, iluzii predom vizuale, gindire
incoerenta, vorbire redusa la silabe,sunete nearticulare ,gemete, scrisnit din dinti.Delir de relatie,
influenta, excitatie haotica cu misc neregulate,grimace , tipete. Dupa sfirsitulul episodului practice
amnezie totala.
3) ) tulb de panica,obsesiv-compulsiva la adolescenti si maturi,ex clinice
Tulburările de panică.
La bolnavi cu schimbări viscero-vegetative pot să apară periodic senzaţii neplăcute, care în curând se
transformă în tulburări de anxietate, de panică. Atacul de panică cu anxietate paroxistică este caracterizat
prin dispnee, senzaţii de strangulare, palpitaţii, tahicardie, disconfort, transpiraţii, vertij, lipotimie, greţuri,
dureri abdominale, bufee sau senzaţii de frig, tremor. Atacul se poate repeta de mai multe ori pe săptă-
mână şi se fixează în memorie.Pacienţii vor evita ulterior situaţia respective ce provoaca atacul de panica.
Bolnavilor le este frică de a se urca în transport, au frica de aglomeraţii, devin pasivi, se străduie să se afle
mai mult timp acasă, sub supravegherea rudelor. Apare frica de a avea un alt atac.
Tulburare obsesiv – compulsivă.Debutul tulburărilor obsesiv-compulsive se atestă mai frecvent în co-
pilărie sau adolescenţă. Acestea pot fi subdivizate în gânduri sau rumi-naţii obsesionale şi acte
compulsive (ritualuri). Gândurile şi actele obsesiv-compulsive sunt fenomene psihopatologice stereotipice
recunoscute de pacient ca gânduri proprii, chinuitoare de care nu se poate debarasa. Gândurile sau
ruminaţiile obsesionale sunt caracterizate de apariţia diferitelor amintiri, cuvinte, fraze, fragmente
muzicale, care pătrund cu forţa în mintea pacientului. Aceste gânduri obsesive sunt, de obicei, neplăcute.
Ideile obsesive pot fi diferite: de tipul întrebărilor despre sensul vieţii sau „De ce se învârte pământul?".
Pot apărea gânduri de a răni pe cineva din rude, de a blestema, de a înjura părinţii. Toate aceste gânduri se
fixează în memorie şi capătă un caracter persistent şi cu toate eforturile persoanei, nu pot fi înlăturate.
Actele compulsive (ritualuri obsesionale) sunt caracterizate deseori prin tendinţa de a săvârşi diferite
acţiuni ste-reotipe (a controla dacă uşa este închisă sau robinetul). Bolnavul spală permanent ferestrele,
aranjează obiectele în casă, în bucătărie, hainele, se aşează numai pe un scaun anumit. La unii bolnavi
apare o dorinţă puternică să lovească vreun vecin sau trecător, să-i scoată ochii unei rude apropiate, să
arunce de la etaj un obiect greu în capul trecătorilor. Alte impulsiuni sunt legate de tendinţa de a sări de la
înălţime, când se află în faţa unei prăpăstii. Bolnavii deseori numără şi citesc toate afişele de pe stradă,
numără proprii paşi, toate ferestrele, clădirile (ritmomania). De menţionat că actele obsesiv-compulsive
pot să-1 preocupe în fiecare zi, dar nu transformă aceste tendinţe în acte infracţionale.Pacientul isi da
seama ca sunt anormale si e deranjat de ele, incercind permanent sa le inlature.

4) tulb de miscare induse de medicatie: distonie si akatizie acuta indusa de neuroleptice.


Distonia acută indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Mişcările distonice sunt rezultatul unei contracturi sau al unui spasm
muscular lent, susţinut, şi sunt involuntare. Distonia poate să implice gatul (torticolis sau retrocolis
spasmodic), mandibula (inchiderea forţată a gurii, rezultand in dislocări de mandibulă sau trismus), limba
(protruzii, răsucire) sau intregul corp (opistotonus). Afectarea ochilor rezultă in crize oculogire,
caracterizate prin indreptarea in sus şi lateral a ochilor. Alte distonii include blefarospasmul şi distonia
gloso–faringiană, care produce dizartrie, disfagie şi chiar dificultăţi respiratorii ce pot să cauzeze cianoză.
Copiii sunt predispuşi in mod particular la opistotonus, scolioză, lordoză şi mişcări de reptaţie ale
corpului. Distonia poate să fie dureroasă şi anxiogenă şi duce frecvent la noncomplianţă faţă de viitoarele
regimuri terapeutice medicamentoase.
B. Epidemiologie. In jur de 10% din bolnavi fac distonie ca efect advers al antipsihoticelor, de obicei in
primele ore sau zile de tratament. Distonia are frecvenţă maximă la bărbaţii tineri (< 40 de ani), dar poate
să apară la orice varstă şi sex.
Akatizia acută indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Akatizia este o senzaţie subiectivă de disconfort muscular care il
poate face pe bolnav să fie agitat, să meargă in continuu, să se ridice şi să se aşeze in succesiune rapidă şi
să se simtă in general disforic. Simptomele sunt in primul rand motorii şi nu pot fi controlate voluntar de
către bolnav. Akatizia poate să apară oricand pe parcursul tratamentului. Odată ce a fost recunoscută şi
diagnosticată, dozele de antipsihotice trebuie să fie reduse la nivelul minim efectiv.

 BILETUL nr 13
1)psihoterapia,scop,obiective,istoria acestei discipline,ind,contraind si accesibilitatea in

psihoterapie
Istoric:
Metodele care se foloseau in trecut :
2)sdr:delirant,oneiroid,amentiv ex clinice.
3) tulb de panica,obsesiv-compulsiva la adolescenti si
maturi,ex clinice.
La bolnavi cu schimbări viscero-vegetative pot să apară periodic senzaţii neplăcute, care în
curând se transformă în tulburări de anxietate, de panică. Atacul de panică cu anxietate
paroxistică este caracterizat prin dispnee, senzaţii de strangulare, palpitaţii, tahicardie, disconfort,
transpiraţii, vertij, lipotimie, greţuri, dureri abdominale, bufee sau senzaţii de frig, tremor. Atacul
se poate repeta de mai multe ori pe săptămână şi se fixează în memorie.Pacienţii vor evita
ulterior situaţia respective ce provoaca atacul de panica. Bolnavilor le este frică de a se urca în
transport, au frica de aglomeraţii, devin pasivi, se străduie să se afle mai mult timp acasă, sub
supravegherea rudelor. Apare frica de a avea un alt atac.
Tulburare obsesiv – compulsivă.Debutul tulburărilor obsesiv-compulsive se atestă mai frecvent
în copilărie sau adolescenţă. Acestea pot fi subdivizate în gânduri sau rumi-naţii obsesionale şi
acte compulsive (ritualuri). Gândurile şi actele obsesiv-compulsive sunt fenomene
psihopatologice stereotipice recunoscute de pacient ca gânduri proprii, chinuitoare de care nu se
poate debarasa. Gândurile sau ruminaţiile obsesionale sunt caracterizate de apariţia diferitelor
amintiri, cuvinte, fraze, fragmente muzicale, care pătrund cu forţa în mintea pacientului. Aceste
gânduri obsesive sunt, de obicei, neplăcute. Ideile obsesive pot fi diferite: de tipul întrebărilor
despre sensul vieţii sau „De ce se învârte pământul?". Pot apărea gânduri de a răni pe cineva din
rude, de a blestema, de a înjura părinţii. Toate aceste gânduri se fixează în memorie şi capătă un
caracter persistent şi cu toate eforturile persoanei, nu pot fi înlăturate. Actele compulsive
(ritualuri obsesionale) sunt caracterizate deseori prin tendinţa de a săvârşi diferite acţiuni ste-
reotipe (a controla dacă uşa este închisă sau robinetul). Bolnavul spală permanent ferestrele,
aranjează obiectele în casă, în bucătărie, hainele, se aşează numai pe un scaun anumit. La unii
bolnavi apare o dorinţă puternică să lovească vreun vecin sau trecător, să-i scoată ochii unei rude
apropiate, să arunce de la etaj un obiect greu în capul trecătorilor. Alte impulsiuni sunt legate de
tendinţa de a sări de la înălţime, când se află în faţa unei prăpăstii. Bolnavii deseori numără şi
citesc toate afişele de pe stradă, numără proprii paşi, toate ferestrele, clădirile (ritmomania). De
menţionat că actele obsesiv-compulsive pot să-1 preocupe în fiecare zi, dar nu transformă aceste
tendinţe în acte infracţionale.Pacientul isi da seama ca sunt anormale si e deranjat de ele,
incercind permanent sa le inlature.
4)tulb de miscare induse de medicatie: distonie si akatizie
acuta indusa de neuroleptice.
Distonia acută indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Mişcările distonice sunt rezultatul unei contracturi sau al
unui spasm muscular lent, susţinut, şi sunt involuntare. Distonia poate să implice gatul (torticolis
sau retrocolis spasmodic), mandibula (inchiderea forţată a gurii, rezultand in dislocări de
mandibulă sau trismus), limba (protruzii, răsucire) sau intregul corp (opistotonus). Afectarea
ochilor rezultă in crize oculogire, caracterizate prin indreptarea in sus şi lateral a ochilor. Alte
distonii include blefarospasmul şi distonia gloso–faringiană, care produce dizartrie, disfagie şi
chiar dificultăţi respiratorii ce pot să cauzeze cianoză. Copiii sunt predispuşi in mod particular la
opistotonus, scolioză, lordoză şi mişcări de reptaţie ale corpului. Distonia poate să fie dureroasă
şi anxiogenă şi duce frecvent la noncomplianţă faţă de viitoarele regimuri terapeutice
medicamentoase.
B. Epidemiologie. In jur de 10% din bolnavi fac distonie ca efect advers al antipsihoticelor, de
obicei in primele ore sau zile de tratament. Distonia are frecvenţă maximă la bărbaţii tineri (< 40
de ani), dar poate să apară la orice varstă şi sex.
Akatizia acută indusă de neuroleptice
A. Diagnostic, semne şi simptome. Akatizia este o senzaţie subiectivă de disconfort muscular
care il poate face pe bolnav să fie agitat, să meargă in continuu, să se ridice şi să se aşeze in
succesiune rapidă şi să se simtă in general disforic. Simptomele sunt in primul rand motorii şi nu
pot fi controlate voluntar de către bolnav. Akatizia poate să apară oricand pe parcursul
tratamentului. Odată ce a fost recunoscută şi diagnosticată, dozele de antipsihotice trebuie să fie
reduse la nivelul minim efectiv.

Biletul 14
1sindroamele: disforic, abstinent si catatonicexemple
Sdr disforic-stare afectiva in care predomina asthenia, tristetea, irascibil, nemultumire, anxietate,
indispoz.cdonstiinat e de obice clara.Bolnavii sunt incordati, explozivi, agresiv, uneori cu idei de
autoacuzare si sunicidere.In: epilepsie, TCC. Psihopatii
Sdr abstinent- stare de imbolnavire la alcoolici, narcomani.nefolosire drog sau alcool duce la astenie,
nervozit, indispoz, V, D, dereg somn cu cosmaruri, tremor al miini, cap, febra, transpire prof, cefalee,
dureri precordiale, palpitatii Uneori tendinta de sinucidere.
Sdr catatonic-complex de simpt in care predomina tulb activit motorii. Apare sub forma de akinezie sau
stupoare catatonica.excitatia catatonica: comportam bizar, absurd, neadecvat, mimica grimace,paramimii,
sterreotipii, uneori ris nemotivat, labilitate afectiva exagerata, imp[ulsivitate, mainierism, asociat:
ecopraxie, ecolalie, ecomimie. Stupoarea:lipsa active motorii, ocupa o pozitie embrionara, mutism,
negativism, flexibilitate ceroasa(pastrarea indelungata a unei pozitii)tonus musc crescut, simptomul
pernei de aer(dupr- mentine pozitia cap dupa luarea pernei), amimie , paramimie, uneori reflexe patol.

2) agarofobia, fobia sociala , specifice


Agarofobia-teama de a se gasi in locuri deschise, singur , in afra alocuintei, intr-o multime.Ea poate
aparea izolat dar cel mai frecvent e insotita de atac de panica. Pacinetii refuza sa iasa singuri, e prezenta
dependent de rude.
Fobia sociala- frica irationala de situatii publice: de a vorbi, minca ,a nu rosi., de a nu lovi, de a vomita,
de a nu se urina, de a nu fi criticat.
Fobia specifica- frica marcata si persistenta de un obiect al fobiei: inaltime(acrofobie)apa(hidroF)spatiu
deschis(claustroF) de boala(nozoF: sifiloF, canceroF, cardioF) , moarte(tanatoF)clasif:de animale, de
mediu natural(fulger furtuna, intuneric) situational(zbor in avion, spatiu deschis(agaroF), sp
inchis(claustroF)
3)tulburarile ipohondrice.exemple
Tulb ipohondrica- preocupare persist a persoanei de a avea una sau mai multe boli somatice serioase
bazate pe interpretare personala cu dovezi ale semnelor fizice ale maladiei.Pac prezinta acuze
neintemeiate:dif miscari in stomac, intepaturi in tot corpul, tulb vegetative, dureri cenestopate.Apare frica
si stare deprimanta.Pacientii nu sunt convinsi in pofida rezulatelor clinice si paraclinice negative asupra
maladiei.O forma ipocondrica: dismorfofobia-preocup permanenta de schimbarea aspectului exterior al
corpului.
4)Aspecte psihologice ale suicidelor, managementul acestor personae

.
Mangement:* nu lasam P singur, de apreciat dac tentative a fost planificata, Pac cu depresie severa pot fi
tratati ambulator dac este cine s ail suparvegheze, dac nu-spitalizare, ideile suicidare la schiziofrenici
trebuie luate in serios. Da si Nu intrebati de idea suicidar, nu ezitati sa intrebti dac vrea sa moar, interviul
sa fie intr-un loc sigur, intrebari despre tentative anterioare, accesul la arme, nu lassati pacientul sa plece
de la camera d egarda, dac nu sinteti sigur ca nu isi va face vreun rau, , asigurati-va ca cineva va putea
supraveghea pacinetul , daca nu internaqtil
Biletul 15

1)tulburari de anxietate:tulb de panica,anxietate generalizata.


Tulb de panica Atacul de panica- perioada distincta de frica sau de discomfort intens in care e prezentr
cel putin 4 din simp si ating intensitatea maxima pin ala 10 min: palpit, tahicardie, tremor a intreg corp,
fenom de derealiz, depersonalize, frica de a nu innebuni, frica intense de moarte, senz desufocare, lipsa de
aer, durere si discomfort abd sau thoracic,, greata, parestezii, bufee d efrig sau, transpiraţii, vertij,
lipotimie, dureri abdominale, tremor. Atacul se poate repeta de mai multe ori pe săptămână şi se fixează
în memorie.Pacienţii vor evita ulterior situaţia respective ce provoaca atacul de panica. Bolnavilor le este
frică de a se urca în transport, au frica de aglomeraţii, devin pasivi, se străduie să se afle mai mult timp
acasă, sub supravegherea rudelor. Apare frica de a avea un alt atac.
Anxietate generalizata-tulb ce include mai multe idei obsessive, ce apra pe fondul unei hioeractivitati
cu vertij, transpire, tahicardie, discomfort corporal.Simpromele de anzietate sunt veritabile, dar
predomina teama de nenorocire in viitor, frica de moarte, ca rudele apropiate s e pot imbolnavi sau nimeri
in accident.Au cefalee, tremor tensiune meotionala permanenta, deprmati, nu-si gasec locul.

2) sdr amnestic(psihoza korsacov)clinica.trat.prognostic.


Sindromul amnestic sau psihoza polinevrotică a fost observată de Korsakov la bolnavii cu alcoolism
cronic. Se caracterizează prin următoarele simptome: amnezie de fixare; confabulaţii; dezorientare mne-
stică asociată cu polinevrită degenerativă. Debutul psihozei este lent şi se manifestă prin apatie, depresie,
dismnezie, cefalee şi semne pseudo-nevrotice. La bolnavi se observă amnezia faptelor recente cu imposi-
bilitatea evocării evenimentelor anterior fixate. Se instalează amnezia de fixare. Confabulaţia are o fabulă
de mare amplitudine, instabilă, cu recunoaşteri false. Bolnavul este dezorientat temporo-spaţial. Poline-
vrită este mai accentuată la membrele inferioare; hipotonia musculară este însoţită de abolirea reflexelor
osteo-tendinoase, tulburări senzitive, dureri nevrotice şi dereglări trofice. Evoluţia mai frecvent este
cronică, realizând o stare de demenţă.

3) autismul infantil,sdr asperger,sdr rett.


Autism-este o tulburare neurologică care afectează dezvoltarea copilului şi capacităţile acestuia de
comunicare orală şi nonverbală, restrângându-i interacţiunile sociale şi centrele de interes.
 dificultate in comunicare: limbajul vorbit se dezvolta de obicei greu sau deloc, cuvintele fiind
adesea folosite necorespunzator; folosirea mai multor gesturi decat cuvinte; tendinta de a repeta
cuvinte si fraze (exemplu repetarea fara greseala a stirilor de la TV); imposibilitatea de a-si
concentra atentia si de fi coerent.
 - nesociabilitatea: lipsa de interes fata de interactionarea cu altii (unii bolnavi se izoleaza,
refuzand sa schimbe mediul in care traiesc); tendinta de nu privi in ochii interlocutorului; prefera
singuratatea; lipsa empatiei.
*simturile diminuate sau prea dezvoltate: unii bolnavi de autism abia daca raspund la impulsurile celor
cinci simturi (daca se loveste nu plange), iar unii pot avea simturi dezvoltate (poate auzi un zgomot, iar
apoi sa-si acopere urechile pentru mult timp
 excese in comportament:
-poate avea reactii exagerate sau poate fi extrem de pasiv;
-poate trece cu usurinta de la o extrema la alta;
-pot prezenta interes obsesiv pentru un lucru (obiect sclipitor sau care se roteste sau activitate: rasfoitul
unei carti sau a unei reviste);
-pot prezenta comportamente stereotipe (bat din palme, isi balanseaza corpul sau capul);
-pot fi agresivi cu ei insusi sau cu altii;
- pot avea crize de epilepsie sau depresie.

Sdr Asperger-e etiol necunosc, debut 2-3 ani


  se caracterizeaza printr-o tulburare a dezvoltarii, in care individul afectat are dificultati in
intelegerea modalitatilor de interactiune sociala.
 Nivelul lor de inteligenta este normal sau superior normalului.
 Prescolari-intirz active motorii si dific in interactiuni sociale
 Scolar-deterioarri interact sociale si dezvolt unui tip de comportam repetitive, restrins, cu activit
specific, la ei apare deterioarrea semnificativa a privitului in fata, a expresiilor, gesturtilor,
incapacity de comunic cu semenii sai de aceeasi virsta, se observa manierism motor repetitive si
stereotip, rasucitul miinilor, degete, miscari complexe a intreg corp.
 are evolutie continua si dureaza toata viata
Sdr Rett Andreas Rett a definit in 1966 "sindromul fetelor cu tulburari neurodegenerative". Se
manifesta prin incetinirea dezvoltarii craniene, pierderea partiala sau completa a limbajului si
capacitatii de folosire a mainilor. Simptomele acestui sindrom survin intre 7 si 24 de luni.
 definit-o ca fiind o encefalopatie progresiva care se dezvolta în principal la fete, dupa o perioada
de 5 luni de viata aparent normala (dezvoltare pre si perinatala normala, dezvoltare  psihomotorie
normala în primele 5 luni de viata, perimetrul cranian normal la nastere).
 Dupa 5-45 luni de viata se observa, treptat, încetinirea cresterii perimetrului cranian, tulburari ale
mersului, pierderea unor achizitii si îndemânari, inclusiv a limbajului si relationarii sociale.
 caracteristica importanta este pierderea îndemânarilor motorii, a prehensiunii (a deprinderilor de
utilizare a mâinilor) si aparitia unor miscari stereotipe, nefunctionale precum rasucirea si frecarea
mâinilor în apropierea gurii, imitând gestul de "spalare".
 Evolutia acestor copii este grava, cu deteriorarea treptata a mersului, cu regres psihomotor si
exitus, care poate surveni în câtiva ani.

4) bazele etice ale serviciilor de sanatate mintala si egalizarea sanselor pentru persoane cu tulb
psihice.fenomenul de stigma in sanatatea mintala.legislatia internationala si nationala in domeniul
SM si drepturilor persoanelor cu tulb.

,,Toti oamenii se nasc liberi si egali in demnitate si drepturi,,(decalaratia universal a drepturilor omului)
Tarile trebuie s aadopte politici , legi si servicii de SM(sanatate mintala) adecvate care vor promova
drepturile umane a persoanelor cu tulb mintale si care le vor imputernici pentru a nu rata sansa de a
schimba viata lor, de a le oferi protective legala, de a le asigura integrarea si participarea lor in
comunitate. Guvernele trebuie s acresca investitiile in SM, sa creasca nivelul pregatirii
profesionalistilordin domeniul SM, institutiile psihiatrice enorm de mari in care dese ori drept urile
umane sunt violate, trebuie reorganizate cu deplasarea prioritatilor spre servicii extraspitalicesti
Protectia persoanelor cu tulb mintale:-dezv politicilor si legilor de SM c ear promoa drepturile
persoanelor cu Tmint, -acordul informat sa fie baza tratamentului si reabilitatii pentru majoritatea
pacinetilor, -beneficiarii trebuie consultati privind drepturile lor in luarea deciziilo, -interrzicerea
practicarii izolarii pacinetilor si aplicarea tratamentelor fortate.Svhimbarea atitudinilor si cresterea
constientizarii:-stigmatizarea pers cu tulb min poate fi prevenita prin schimb atitudinilor si crest
cinstientizarii populatiei privind problema stigmei.-combaterea stigmei si discriminarii nu e responsabilit
doar al Ministerului sanatatii ci cere implicatie multisectoriala,-stakeholder(ministere, societate civila,
ONG, profesionisti)trebuie sa uneasca eforturile pru eradicarea stigmei si discriminarii, violarea
drepturilor omului a persoanleor cu tulb mintale.
B16

1)Tulburare depresiv recurenta:

Ciclotimia-stare de depresie usoara si entuziasm usor.instabilitate persistenta a starii de spirit.se dezvolta la virste
adulte si are o evolutie cronica.

Distimia-deprimere cronica a dispozitiei.bolnavii luni in sir sunt obositi si deprimati se pling ca dorm rau si nu se
simt bine.

2)Tulburare mintala si de comportament datorate sedativelor si hipnoticelor -cauze mai frecvente sunt:tratarea
indelungata a insomiilor fara supraveghere medicului;o intoxicatie acuta cu euforie;cind bolnavul ia doza mai mare
decit cea terapeutica. In intoxicatia acuta
apare:euforia,relaxare pronuntata,iluzii vizuale,somnolenta. In intoxicatii cronice
apare:nervozitate,egoism ,disforie.Ulterior apar dereglari de memorie pina la sdr korsakv
Tratament:dezintoxicare-sol nacl0.9%-500ml+vit b1,c-perfuzie;metionina 0.5g;peroxan1%-1ml;naloxon se mai
poate;psihoterapie

3) tulburari non- organice ale somnului exemple clinice Se


impart in disomnii si parasomnii:*Disomniile-dereglari cantitative sau calitative de reglare a somnului si
includ:insomnia non organica(calitatea nesatisfacatoare a somnului);hipersomniile non organice(somnolenta
excesiva);tulburare anorganica a ciclului somn veghe(intirziere in adormire si desteptare)*parasomniile-evenimente
comportamentale sau fiziologice survenite in asociatie cu somnul.Includ:somnambulismul(comportament motor in
timpul somnului);teroare nocturna;cosmaruri.

.4 . Hipnoza si treiningul autogen. Hipnoza-


influenta sugestibila puternica asupra individului pina la stare de relaxare,somnolenta,sugestibilitate sporita.
Antrenamentul autogen-metoda de relaxare,e utilizat in scopul cresterii capacitatii vitale.pe fondul relaxarii
musculare cit mai profunde obtinute pe baza anumitor pozitii cheie a unor exercitii esalonate pe 2 cicluri superior si
inferior
biletul 17

1) sindromul paranoid paranoic parafrenic,exemple clinice.


Sindromul paranoid
Se manifestă printr-un delir sistematizat de relaţie, urmărire, per secuţie cu un caracter politematic
şi halucinaţii auditive „pseudohalucinaţii". Bolnavul se plânge că i se acordă atenţie în autobus, în
stradă, la serviciu, sunt dezvăluite unele secrete personale despre el, se vor beşte la televizor, se
scrie în ziare, este urmărit de cineva necunoscut. Pacientul este convins că o persoană, o
organizaţie încearcă să-i facă rău, să-i păteze reputaţia, să-l înnebunească. Se întâlneşte la bolnavi
cu schizofrenie, în psihozele alcoolice, reactive, presenile.
Sindromul paranoic
Se caracterizează printr-un delir sistematizat interpretativ, cu un caracter monotematic, cu lipsa
halucinaţiilor. Mai frecvent se întâlnesc: delir de persecuţie, gelozie, reformare, cverulenţă. Apare
de obicei de la vârsta adolescenţei. Formele delirante sunt caracterizate prin gândire rigidă cu
tendinţă de interpretare a faptelor reale prin prisma unor raţionamente subiective. Este neîncrezut
în societate, cu o părere bună despre sine, apărător energic al drepturilor, fiind numit „luptători
pentru adevăr, pentru libertate". Pe fondul structurii delirante, percepţi ile şi amintirile sunt
interpretate eronat.
Ideile delirante odată structurate într-un sistem îşi păstrează conştiin ţa în timp şi se formează într-
o ordine logică, cu o argumentare apropiată de adevăr, datele expuse fiind totuşi unilaterale,
fragmentare. Gândirea bolnavului este formală, fără logică. Bolnavul depune efort pentru a-i
convinge pe alţii în ideile delirante. Sindromul paranoic se dezvoltă la bolnavi cu schizofrenie,
psihoze reactive, psihopatii.
Sindromul parafrenic
Este un sindrom delirant halucinator sistematizat, însoţit de haluci naţii auditive cu delir
predominant expansiv, megaloman şi fantastic. Se observă următoarele variante de sindrom
parafrenic: sistematizat, expansiv, confubulator.
In cazul sindromului parafrenic sistematizat apar gânduri impuse sau furt de gânduri,
pseudohalucinaţii, delir de persecuţie, mărire, bo găţie, rang social, idei religioase.
Sindromul parafrenic expansiv este caracterizat de delir megaloman susţinut de o dispoziţie afectivă
euforică cu o activitate perturbată. Sindromul parafrenic confubulator este însoţit de dereglări de
memorie, pseudoreminiscenţe. In tulburările clinice se includ haluci naţiile şi automatismul
mintal, bolnavul susţine sistemul delirant de persecuţie, mărire în baza materialului mnezic
deformat. în varianta sindromului parafrenic fantastic predomină delir patologic de gran doare cu
un sens fantastic. Bolnavul este încrezut că este alesul lui

2) tulburarile de alimentatie la adolescenti si maturi trtament.clinica si prognostic

Tulburări ale instinctului alimentar


Tulburarea instinctului alimentar apare mai frecvent la adolescente
şi femeile tinere, mai rar la băieţi tineri. Cauzele fundamentale ale tulburării
instinctului alimentar nu sunt pe deplin elucidate. Un rol important
оn etiopatogeneza tulburării instinctului alimentar оl au: factorii socio—
culturali, biologici (modificări endocrine şi metabolice secundare,
metabolismul serotoninei) şi tulburări ale funcţiei corporale. Tulburările
clinice sunt determinate de dereglările alimentare care pot contribui
la scăderea masei corporale sau creşterea ei. Clinic se deosebesc două
forme de tulburări ale instinctului alimentar: anorexia nervoasă şi bulimia
nervoasă.
F50.0 - Anorexia nervoasă
Anorexia provine de la două cuvinte greceşti {an - lipsă, rexis - poftă
de mвncare) şi se traduce ca lipsa poftei de mвncare, scăderea ei pвnă la
absenţa apetitului alimentar şi, оn consecinţă, diminuarea apetitului alimentar.
Prima descriere a sindromului de anorexie a fost făcută de Mortan
(1689) sub denumirea de „cehotca nervoasă". Lasegue (1873) a descris-o
sub denumirea de „anorexie isterică" şi a stabilit 4 simptome cardinale, pe care se bazează această
maladie: puerilismul mintal, slăbiciunea corporală,
anorexia. Termenul de „anorexie mintală" a fost propus de Hucharde
(1883). Mai detailat anorexia nervoasă a fost studiată de către G.K. Uşakov
(1979), M.V. Korkina (1974), B.D. Karvarsarskii (1980). Etiopatogeneza
anorexiei pвnă оn prezent nu este clară. Datele endocrinologice au
arătat că o parte din bolnavii cu anorexie nervoasă au dereglări de origine
hipofizară оn cadrul bolii Simmons sau a sindromului Sheehan. Reieşind
din teoria endocrină a etiopatogenezei „anorexiei nervoase", J. Delay a
numit-o nevroză endocrină juvenilă, iar J. Decant-caşexie psiho-endocrină
a adolescentului. Psihanaliza explică anorexia printr-o agresivitate faţă
de mamă, cu răspвndirea statusului oral. De aceea, este necesară scoaterea
subiectului din mediul familial, care оn aceste condiţii n-ar face, indiferent
de metoda adoptată, decвt să-l оndвrjească оn atitudinea sa, mai ales
dacă mediul familial ca atare ar reprezenta scena desfăşurării unui conflict.
P. Janet (psihanalist) consideră posibilă existenţa unui sentiment de ruşine,
a unor scrupule sexuale sau religioase, care determină idei de vinovăţie şi
explică anorexia ca o autopedepsire. După Michaux (1967), unii subiecţi
au o „vocaţie anorexică" constituţională, iar alţii - dobвndită. Faptul că
anorexia nervoasă este o reacţie instinctiv-afectivă este dovedit şi de descrierea
de către pediatri a unor cazuri de anorexie la sugari. Unii autori
consideră că anorexia apare mai frecvent Ia indivizii cu caracter isteric,
psihastenie, оn condiţii de psihotraumatizare familială sau socială. Există
un risc crescut de anorexie nervoasă pentru rudele biologice de gradul
1 ale indivizilor, care au suferit de această tulburare. Studiile anorexiei
nervoase pe gemeni au arătat rate de concordanţă mai crescute
pentru gemenii monozigoţi decвt pentru cei dizigoţi.
Clinica anorexiei nervoase
Anorexia nervoasă apare la fete оntre 13-18 ani, mai rar 25-28 ani
(Bruch, 1966). Simptomatologia constă dintr-o pierdere progresivă a
masei corporale, ca urmare a reducerii sau refuzului sistematic de la
alimentare. De obicei, pacienta devine capricioasă, оncăpăţвnată, оngrijorată,
se оnchide оn sine, nu răspunde la оntrebările оn legătură cu refuzul
de a mвnca. Apare o preocupare permanentă (obsesivă sau preva-

lentă delirantă) pentru abţinerea voluntară de la consumul ele alimente


cu scopul păstrării siluetei. Treptat se observă o creştere a sentimentului
subiectiv de hiperactivitate generală cu tendinţă spre practicarea
exerciţiilor fizice sistematice, vome autoprovocate, abuz de laxative şi
diuretice. оn ce priveşte vomele, se stabileşte o anumită obişnuinţă. La
оnceput pacienta doreşte să nu se оngraşe şi singură оşi provoacă vome,
ascunzвnd acest fapt de părinţi. Ulterior vomele se repetă fără intenţia
pacientei. Pacientele, de asemenea, fac abuz de laxative, diuretice, clisme.
Toate acestea duc la anemie, hipercolesterolemie, hipomagnezemie,
hipozincemie, hipofosfatemie. Vomele autoprovocate duc la alcaloză
metabolică, hipocloremie, hipokaliemie, iar abuzul de laxative poate
cauza acidoză metabolică. ECG оnregistrează bradicardie sinusală sau,
din contra, aritmie; EEG оnregistrează anomalii difuze, reflectвnd o encefalopatie
metabolică. Din partea stării somatice se observă amenoree,
constipaţii, dureri abdominale, intoleranţă la frig şi o scădere pronunţată
a masei corporale. Psihic la bolnavi se evidenţiază astenie, adinamie,
apatie. Deseori la aceste paciente apar stări depresive, anxioase. Dacă
hrana este refuzată un timp оndelungat, apare o stare caşectică gravă.
Pronosticul rămвne sever, decesul survine оn 10% din cazuri.
Tratamentul
Dacă refuzul alimentar persistă, se poate recurge la o sondă sau la
cвteva proceduri de electroşoc. Se foloseşte insulina, cвte 5-10 unităţi,
vitaminele B şi C, tranchilizante (elenium, seduxen, relanium оn doze
de 10-20 mg), antidepresante (amitriptilină, melipramină оn doze de
pвnă la 200 mg); psihoterapie.
F50.2 - Bulimia nervoasă
Bulimia nervoasă are aceeaşi factori etiologici ca şi anxietatea nervoasă.
Freud numea bulimia impulsiunea „angoasa de a muri de foame"
şi o considera o regresiune la un stadiu de regulă pregenital, asociată cu
trăsături ce aparţin erotismului anal. Prevalenta bulimiei nervoase printre
adolescenţi şi femei adulte este aproximativ de 1-3% şi se оntвlneşte
mai frecvent оn SUA, Canada, Europa, Australia, Japonia, Noua Zeelandă
şi Africa de Sud. Clinica bulimiei nervoase se referă la consuma- rea оntr-o anumită perioadă de timp a
unei cantităţi de hrană mai mari,
decвt cea pe care cei mai mulţi oameni ar putea-o consuma unimomentan.
Elementul esenţial al acestei maladii sunt metodele compensatorii
neadecvate de prevenire a creşterii masei corporale. Se observă lipsa de
control a consumului de hrană оn cursul episodului.
Sunt descrise două tipuri de bulimie nervoasă:
1. Tip de purgare - persoana recurge la autoprovocarea vomelor,
face abuz de laxative, diuretice sau clisme оn cursul episodului curent.
2. Tip de nonpurgare - persoana utilizează alte comportamente neadecvate,
cum ar fi exerciţiile fizice.
Alimentarea excesivă şi comportamentele compensatorii neadecvate
apar cel puţin de două ori pe săptămвnă. La bolnavii cu bulimie nervoasă
apar şi tulburări afective depresive, anxioase, care se remit după
un tratament eficient. Datele examinării de laborator şi somatice evidenţiază:
hipocaliemie, hiponatriemie, hipocloremie, pierdere de suc
gastric. Vomele duc la alcaloză metabolică, iar provocarea frecventă
de diaree prin abuz de laxative poate cauza acidoză metabolică. Vomele
duc şi la o pierdere semnificativă de smalţ dentar, dinţii amintind nişte
cioburi. Poate creşte frecvenţa cariilor dentare. Evoluţia poate fi cronică
sau intermitentă, cu perioade de remisiune.
Tratamentul
Bromură de potasiu, bromură de sodiu de 3%,per os, cвte o lingură
de 3 ori pe zi; sol. clolură de calciu, i/v; seduxen, cвte 10 mg de 3 ori/zi;

amitriptilină 25 mg 3 ori/zi. Psihoterapie

3)tulburare somatiforma la maturi si adolescenti clinica tratament prognostic


Tulburări somatoforme

Tulburările principale constau în prezenţa simptomelor de somati-zare multiple, recurente şi


schimbătoare, care apar după un traumatism psihogen şi persistă mult timp. Simptomele se pot referi la
orice parte a corpului, cu diferite senzaţii neplăcute: tahicardie, senzaţii de sufocare, dispnee, vertij,
transpiraţii, strangulare, greaţă sau dureri abdominale, parestezii, bufee.

în trecut tulburările somatoforme erau numite tulburări ipohondrice (nevroza ipohondrică B.D.
Korvasarschi, 1980), „organonevroze" (cardionevroză, nevroză gastrică etc.). A.M. Sveadosckii, 1982, le
numeşte tulburări somatoforme. După A. Olaru, acestea constau din următoarele faze:

1. Faza de astenie, însoţită de hiperestezie, manifestată prin iritabilitate, hipersensibilitate.


2. Faza simpatico-endocrină, manifestată prin reacţii psihice, explozive şi ipohondrice, reacţii de
somatizare, cu iritarea sistemului simpatic şi tulburări funcţionale ale organelor interne.
3. Faza psihomotorie, manifestată prin reacţii psihice de tip: depresie, anxietate şi reacţii somatice.
Tulburare de somatizare
Factorii sociali şi psihologici pot predispune la somatizare. Tulburarea de somatizare constă în
prezenţa unor simptome somatice multiple recurente şi frecvent schimbătoare, care au persistat cu mult
înainte ca pacientul să se prezinte la psihiatru.

Această tulburare se caracterizează prin simptome dominate de acuze somatice. Astfel, tulburările
somatoforme au fost numite: „distonie vegetativă", „vegetonevroză", „nevroza organelor interne",
„angione-vroză", „cardionevroză", „nevroza gastrică" etc.

Deseori, la bolnavii cu nevroze somatoforme apar dereglări neurovegetative: cardiovasculare


(nevroză cardiacă), tulburări respiratorii, gastrointestinale (nevroză gastrică), aerofagie psihogenă,
spasmul pilo-rului etc. Periodic apar tulburări de panică cu senzaţii neplăcute, dureri cardiace, toracice,
abdominale. Aceste crize se pot repeta de 2—3 ori pe săptămână sau lună şi durează 20-30 minute.

Nevroza cardiacă este cea mai frecventă dereglare neurovege-tativă. Bolnavii se plâng de diferite
senzaţii neplăcute în regiunea cordului. Apare frica, anxietatea. Pacienţii ascultă permanent bătăile
cordului, controlează pulsul, li se pare că au stop cardiac sau aritmii (cardiofobie). Bolnavii refuză lucrul
fizic, merg încet, le este frică să rămână singuri în odaie, în stradă, folosesc tinctura de odolean şi alte
medicamente. Se află într-o stare deprimantă însoţită de frică de moarte, astenie, insomnie pronunţată.
Periodic apar paroxisme dureroase cu caracter anxios.

Tulburările respiratorii.

Pacienţii cu tulburări somatoforme prezintă diferite acuze: tulburări respiratorii, fatigabilitate, „foame
de aer", inspiraţie nesatisfăcătoare, respiraţie dificilă, respiraţie superficială, senzaţie de strangulare,
blocare a căilor respiratorii, tulburări de somn, senzaţii neplăcute în torace, palpitaţii cardiace, parestezii
şi algii cu o localizare difuză în corp. Majoritatea acestor dereglări apar în a doua jumătate a zilei,
preponderent spre seară. Nucleul acceselor îl constituie disconfortul respirator însoţit de palpitaţii şi
tahicardie, durere toracică, transpiraţii, vertij, senzaţia de lenevie, de depersonalizare sau derealizare,
amorţeli sau furnicături, valuri de căldură sau senzaţii de frig. Accesele au o durată de până la câteva ore.
Bolnavii aşteaptă cu înfricoşare repetarea acceselor. Se pot constata şi diferite sindroame afective:
anxios-fobic, anxios-depresiv, ipohondrie. Bolnavii cu tulburări nevrotice respiratorii se opresc din mers,
respiră frecvent (40-50 pe minută), oftează, intră în panică de la senzaţia că li se opreşte respiraţia.

La unii bolnavi simptomatologia senzorială se situează la nivelul tubului digestiv cu dureri


abdominale sau de greutate (disconfort).

Ele nu sunt localizate, nu sunt legate de ingerarea hranei şi apar în stări emoţionale (stresuri). Durerile
sunt localizate în abdomen, mai frecvent sub „formă de paroxisme, cu constrângere, apăsare, dereglări
dispeptice (greţuri, vome, diaree). bolnavii cu „nevroză gastrică" apar constipaţii, diaree, nod în gât,
aerofagie, eructaţii cu aer, pirozis, amar în gură, senzaţii de balonare, extindere a stomacului,
abdomenului, meteorism. Tulburările somatoforme cu senzaţii în organele digestive pot fi: esofa-
gospasme, aerofagia, greţuri, vome, gastralgie, diareea. Esofagospas-mele apar brusc, în timpul
alimentării. Pacientul are senzaţia că mâncarea se opreşte, apare un nod care rămâne nemişcat sau se
mişcă spre stomac sau spre gură, generând vomă. La alţi bolnavi apare senzaţia că în esofag se află
permanent un obiect, senzaţia de arsură, dureri, înţepături. Bolnavii refuză hrana, au o teamă de a
consuma mai des hrană lichidă. Aerofagia se caracterizează prin senzaţii neplăcute în stomac după
înghiţirea aerului. La alţi bolnavi apar vome, diaree, dureri în abdomen, epigastru, nelegate de alimentare.
Apar crize de meteorism. Toate tulburările amintite au un caracter funcţional subiectiv şi pot fi înlăturate
în timpul tratamentului. în alte cazuri boala progresează până la o tulburare ipohondrică.

Ipohondria este definită ca o preocupare persistentă a persoanei de a avea una sau mai multe boli
somatice serioase bazate pe interpretarea personală, cu dovezi ale semnelor fizice ale maladiei. Pacienţii
prezintă acuze neîntemeiate, sunt preocupaţi de analiza senzaţiilor neplăcute sau dureroase din corp:
diferite mişcări în stomac, înţepături în tot corpul, dureri cenestopatice, diferite tulburări vegetative care
duc la o anxietate pronunţată. Apare frica şi starea deprimantă. Bolnavii sunt dispuşi de a povesti ore
întregi despre sănătatea persoanelor din jur. Aceşti pacienţi caută ajutor la medicii de diferite specialităţi.

O formă de ipohondrie nevrotică, întâlnită mai frecvent la adolescenţi, cuprinsă în secţiunea dată
(ICD-10), este dismorfofobia, care constă în preocuparea permanentă de schimbarea aspectului exterior al
corpului.

Dismorfofobia a fost descrisă de psihiatrul italian Enrico Morelli (1929) pe exemplul unui bolnav
care considera că nasul său are formă ovală. Din această cauză nu ieşea afară ca cei din jur să nu observe
acest defect. Mai detailat dismorfofobia a fost studiată de M.V.Korchina (1984). Dismorfofobia apare
mai frecvent la vârsta de 13-19 ani. Pacienţii consideră că sunt schimbaţi la faţă: nasul deformat, fruntea
foarte îngustă, sunt pitici sau supraponderali. Ore întregi privesc în oglindă („simptomul oglinzii" - P.
Abely, 1930) sau fotografiile (..simptomul fotografiei", M.V. Korchina, 1959) şi compară fosta fotografie
cu cea din prezent. Bolnavii devin închişi, deprimaţi, îngrijoraţi, deseori cer o intervenţie chirurgicală.

Tratamentul
Terapia stărilor nevrotice, corelate cu stresul şi tulburările somatoforme,
trebuie să fie complexă. Schema generală de tratament trebuie
să prevadă:
1. Convorbirea cu bolnavul şi оnlăturarea momentelor psihotraumatizante.
2. Psihoterapia (raţională, hipnotică şi psihanalitică).
3. Terapia medicamentoasă.
In ceea ce priveşte tratamentul stărilor nevrotice, se impune, оn primul
rвnd, diminuarea stării de iritabilitate, trăirilor emoţionale intense, anxietăţii
şi perturbărilor de ritm somn-veghe, inclusiv a insomniei.
Terapia medicamentoasă a tulburărilor nevrotice corelate cu stresul
şi a tulburărilor somatoforme trebuie să fie dinamică, modelarea dozelor
şi combinările terapeutice fiind оn funcţie de efectele clinice şi toleranţa
individuală. Metodele psihoterapeutice se vor aplica оn funcţie de tabloul

clinic, trăsăturile premorbide şi complexul psihopatogen prezent.

4)testele bek hamilton, luscher

 
Testul LUSCHER consta in alegerea, in ordinea preferintelor, unui numar de planse colorate, de
culori diferite (varianta cea mai uzuala este cu culori). Subiectul alege ori respinge cartonasele colorate.
Aceasta atitudine de atragere sau respingere este legata de structuri latente de personalitate. Prin acest
model, testul fumizeaza informatii privind structura personalitatii, zona de tensiune, prognosticul
actualelor perturbari, prognosticul adaptiv-profesional, predispozitii la afectiuni psiho- somatice. Proba
(culorilor) are mare zona de aplicabilitate: de la clinica de boli interne, in procesul formativ scolar pana la
integrarea scolara.
In clinica psihiatrica testul LUSCHER ofera informatii perti- nente din sfera anxietatii, depresiei ori
asteniei.
Chestionarul BECK are utilizare in clinica depresiei in evaluarea tipului si con|inutului psiho-
genetic si psihopatologic al depresiei: dispozitia de fond, anumite sentimente bine circumscrise (de
ratare, vinovatie, autoacuzare, lipsa de satisfactie etc.), tulburari hipnice, ale libidoului si apetiitului,
fatigabilitate, iritabilitate, anestezie generala, conduita sociala, activitate util productiva.
Testul Hamilton-utilizata in depresie apreciaza nivelul ei la pacienti inainte in timpul si dupa
tratament,este efectuat de catre un clinician cu experienta in lucru ;contin 21 de itemi dar scorul se
bazeaza pe primii 17,durata interviului 15-20 min ;0-7 normal;mai mult 23-depresie f severa
Biletul 18
1 Principiile de clasificare ale bolilor psihice

E. Kraepelin (1980) şi se prezintă astfel:


1. Psihoze endogene (schizofrenia, boala bipolară).
2. Psihopatiile, nevrozele şi reacţiile.
3. Narcomaniile.
4. Bolile psihice ale vвrstelor extreme la copii: tulburările psihice
reactive, tulburările psihice legate de anomalii.
5. Tulburările psihice legate de constituţie.
6. Tulburări psihice pe fon somatic.

DSM - III a apărut оn


anul 1980 şi include cinci puncte importante:

1. Sindroame clinice şi condiţii ce nu pot fi atribuite unor tulbur ări


mintale şi care necesită urmărire şi tratament.
2. Tulburări de personalitate.
3. Condiţii şi tulburări somatice.
4. Severitatea factorilor de stres psihosocial.
5. Cel mai оnalt nivel de adaptare funcţională оn ultimul an.

clasific internationalaCIM 10:

F00-F09-tulburari psihice cu substart organis sau simptomatic

F10-19-tulburari de consum a substantelor psihoactive

F20-29-tulb.mintale,schisofrenie, tulb,schozotipale,stari delirante.

F30-39-tulb.afective ,de dispozitie

F40-49-Tulb.nevrotice,stersul si tulb.somatoforme

F50-59-comportamnt.anormale si tulb.corporali

F60-69-tulb.de personalitate

F70-79-retardul mental

F80-89-tulb.de dezvoltare psihica

F90-98-tulb.de comportament si affective cu debut in copilarie sau adolescent

F99-tulb.psihice neclasificate

Clasificare:

1.nevrozele-tulburari determinate de factori psihotraumatizanti

2.psihoze-tulb.de perceptive,gindire

3.psihopatiile-anomalii de character

*
2 tratamentul contemporan in reabilitarea persoanelor cu boli mintale

În ceea ce priveşte metodele de reabilitare a bolnavilor psihic, acestea sunt numeroase şi diferite de la
un autor la altul. V.J. Baltazar propune următoarele metode de reabilitare:
a) reabilitarea fizică reprezentă totalitatea formelor de tratament în vederea readapt ării fizice
(deficienţi fizici, motorii, senzoriali etc.);
b) reabilitarea psihică se adresează, in primul rand, bolnavilor psihic şi constând în crearea unui
climat psihologic favorabil şi antrenarea în activitatea acestora;
c) reabilitarea profesională constă in readaptarea deficientului la o activitate profesional- şcolară
adecvată tipului său de deficienţă ;
d) reabilitarea socială este o acţiune complexă care vizează readaptarea familial ă, şcolarprofesional ă
şi socială a bolnavului.
Orice program de reabilitare a bolnavilor psihic trebuie s ă aib ă în vedere urm ătoarele tipuri de obiective:
a) obiectivul principal: reabilitarea stării de sănătate mintală a bolnavilor;
b) obiectivul general: reabilitarea psihiatrică, profesională şi socială;
c) obiectivul secundar: reducerea deficienţei psihice, redobândirea capacit ăţii de munc ă şi
readaptarea social

Procesul de reabilitare trebuie să se desf ăşoare sub conducerea şi supraveghere a unei echipei terapeutice
complexe multidisciplinare, specializată în acţiun i de reabilitare (M.A. Seidenfeld). Echipa terapeutică
multidisciplinară este alcătuită din:
a) echipa terapeutică generală, formată din medici recuperatori, asistente medicale, fizioterapeu ţi,
ergoterapeuţi, asistenţi sociali, sociologi, logopezi;
b) echipa psihiatrică, formată din: psiholog, psihiatru, psihoterap eut, sociolog, specialist in terapiile
ocupaţional

Pe măsura consolidării domeniului, s-au au devenit clare principiile reabilitării psihiatrice:


 Convingerea că există un potenţial de creştere şi de schimbare chiar şi la cea mai sever ă
dizabilitate persoană. Speranţa este un ingredient esenţial in procesul de reabilitare psihiatrică;
 În centrul reabilitării psihiatrice se afl ă persoana ca o totalitate şi nu boala;
 Se intervine pe comportament şi funcţionare şi nu pe simptom, conform principiului „Mai curand
inducerea sănătăţii decât reducerea simptomului” ;
 Distanţa dintre personal şi clienţi este micşorată, cu scopul de a fundamenta parteneriatul intre
aceştia;
 Serviciile de reabilitare psihiatrică sunt orientate spre necesit ăţile practice şi zilnice ale fiec ărei
persoane;
 Toate intervenţiile se bazează pe principiul autodetermin ării persoanei. Se fac eforturi pentru a o
implica să participe activ la program;
 Servicii psihiatrice de reabilitare oferă oportunităţi pentru indivizi de a particip a pe cat de mult
posibil în rolurile şi relaţiile fireşti in cadrul comunităţii;
 Se va evita spitalizarea inutilă;
 Intervenţiile sunt menite să satisfacă necesit ăţile individuale ale fiec ărei persoane.
Scopul reabilitării psihiatrice este de a învăţa indivizii s ă compenseze sau s ă elimine deficitele
funcţionale, barierele interpersonale şi de mediu, barierele cauzate de dizabilitate . Scopul este de a reface
abilităţile persoanei in vederea revenirii la o viaţă independentă, precum şi să contribuie la socializarea şi
administrarea eficientă a propriei vieţi. Intervenţia îl ajută pe individ să înveţe să compenseze efectele
simptomelor bolii prin dezvoltarea unor noi abilităţi şi tehnici de coping (efortul cognitiv şi
comportamental de a reduce, stăpâni sau tolera solicitările interne sau externe care depăşesc resursele
personale) şi prin crearea unui mediu suportiv (acceptare reciprocă, stimă, sinceritate, feedback pozitiv) .
Practicile reabilitării psihiatrice contracareaz ă şi efectele simptomelor secundare, prin recâ ştigarea
sentimentului de incredere.

3 Tulburări de preferințe sexuale la maturi si adolescent

Tulburări ale preferinţei sexuale


Tulburările preferinţei sexuale se mai numesc şi parafilii - fantezii
sexuale excitante intense, recurente şi impulsiuni sexuale sau comportamentale
implicвnd obiecte neumane, suferinţă sau umilire a partenerului.
Pentru unii indivizi, stimulii parafilici sunt necesari (obligatori)
pentru excitaţia erotică, fiind permanent incluşi оn activitatea sexuală,
оn alte cazuri, preferinţele parafilice survin numai episodic, persoana
fiind capabilă să funcţioneze sexual fără stimuli parafilici. Indivizii cu
parafilii оşi aleg o ocupaţie, o activitate care asigură contactul cu stimulii
doritori. Ei selectează fotografii, filme video şi descrieri sexuale
centrate pe tipul preferat de stimuli parafilici. Aproximativ jum ătate din
indivizii cu parafilii, оntвlniţi оn diferite clinici, sunt căsătoriţi. Deseori
fanteziile şi comportamentul asociat cu parafilii оncep оn copilărie, dar
se definesc оn adolescenţă. De obicei, parafiliile capătă o evoluţie cronic ă
şi durează toată viaţa. După clasificarea ICD-10, deosebim urm ătoarele
forme de tulburări ale preferinţei sexuale (parafilii): Feti şism
F 65.1 - Transvestism fetişistic
F 65.2 - Exhibiţionism
F 65.3 - Voyerism
F 65.4- Pedofilie
F 65.5 - Sado-masochism
F 65.6 - Tulburări multiple ale preferinţei sexuale
F 65.8 - Alte tulburări ale preferinţei sexuale
Clinica tulburărilor preferinţei sexuale
F65.0 - Fetişismul este caracterizat prin utilizarea anumitor obiecte
(„fetismi") neоnsufleţite pentru stimularea, activarea sexual ă şi ob ţinerea
satisfacţiei sexuale. Cele mai frecvente obiecte sunt: lenjeria, ciorapii,
pantofii, cizmele, alte articole de оmbrăcăminte, blănurile, părul
ş.a. Hirschfeld (1944) a descris un caz cвnd un bărbat cu parafilii a
colecţionat 31 de cozi de păr tăiate de la femei, pe care le urm ărise.
Fiecare coadă avea o etichetă cu data şi ora c вnd a fost tăiată. Indivizii
cu fetişism pot pierde mult timp оn căutarea obiectelor dorite. Unii le
cumpără, alţii le fură. Persoana fetişistă masturbează оn timp ce miroase
sau mвngвie fetişurile sau cere partenerei sexuale s ă оmbrace fetişurile.
De regulă, fetişismul оncepe оn adolescenţă şi tinde a fi cronic.
F 65.1 - Transvestism fetişistic
Persoanele cu transvestism fetişistic folosesc оmbrăcămintea sexului
opus pentru a obţine o excitaţie sexuală. Unii bărbaţi poart ă un
singur articol de haine feminine sub оmbrăcămintea lor masculină, alţii
se оmbracă complet оn femeie şi masturbează, оnchipuindu-şi că sunt
persoane atвt de genul masculin, cвt şi feminin. Pot folosi şi produse
cosmetice. Tulburarea debutează оn adolescenţă, dar nu este făcută publică
decвt оn perioada adultă, devenind cronică.
F 65.2 - Exhibiţionismul
A fost descris оncă de Esquirol (1877) şi este caracterizat printr-o
tendinţă repetată sau persistentă de a-şi expune propriile organe genitale
persoanelor de sex opus sau оn locuri publice, fără invitaţia sau
- 323 -
intenţia unui contact mai strвns. Indivizii de obicei masturbează оn acest
moment, considerвnd că martorul se va excita şi el sexual. Dacă acesta
este şocat, оnspăimвntat, excitaţia sexuală a exhibiţionistului creşte.
Indivizii caută să provoace o reacţie emoţională puternică la cealalt ă
persoană. Majoritatea caută zone din care pot fugi cu u şurin ţă, locuri
unde riscă să fie descoperiţi. Sunt descrise două grupuri de exhibiţionist!
Primul grup include bărbaţi cu temperament inhibat, care lupt ă
оmpotriva pornirii lor şi se simt vinovaţi de pornirile lor. Al doilea grup
include bărbaţi cu trăsături agresive, acompaniate de tulburări de personalitate
disocială. De obicei aceste persoane оşi expun penisul оn erecţie
sau masturbează. Debutul exhibiţionismului survine la vвrsta de 18 ani,
dar poate avea loc şi la o vвrstă mai avansată - 40-45 ani. Mulţi sunt
căsătoriţi.
F 65.3 - Voyerismul
Este caracterizat printr-o tendinţă recurent ă sau persistent ă de a privi
persoane angajate оntr-un act sexual sau intim, cum ar fi dezbr ăcarea,
sau de a se implica оn aceste procese. Această tendinţă duce de obicei
la excitaţie sexuală şi masturbare, fără ca persoanele observate s ă- şi
dea seama. Actul privitului este efectuat оn scopul obţinerii excitaţiei
sexuale şi nu a activităţii sexuale cu persoanele observate. Orgasmul
produs prin masturbare poate surveni оn cursul activităţii voyeriste, ori
mai tвrziu, ca răspuns la amintirea celor văzute.
F 65.4 - Pedofilia
Implică o activitate sexuală cu un copil de 9-13 ani sau mai mic. Pedofilii
au vвrste cuprinse оntre 16-40 ani. Unii preferă băieţi, alţii fetiţe.
Se оntвlnesc pedolоli excitaţi sexual atвt de băieţi, cвt şi de fetiţe. Cei
atraşi de fetiţe, preferă vвrsta de 8-10 ani, pe cвnd cei atraşi de băieţi
preferă o vвrstă mai mare. Bărbaţii, care au relaţii sexuale cu feti ţe, pot
fi оmpărţiţi оn două grupuri. Primul grup cuprinde adolescenţi, care au
legături sexuale cu fetiţe de vвrstă mai mică. Ei оşi pot limita activitatea
sexuală la dezbrăcare, mвngвiere şi masturbarea оn prezenţa copilului.
Al doilea grup este reprezentat de bărbaţi mai оn vвrstă, care aleg un
partener sexual de 12-13 ani. Deseori aceştia practic ă penetrarea vaginului, gurii sau anusului cu degetele,
cu diferite obiecte sau cu penisul.
Aceste activităţi sunt explicate prin scuze sau raţionalizări educative,
cum că ele au valoare educativă pentru copil şi că acesta obţine pl ăcere
sexuală sau că copilul a fost cel care l-a provocat sexual. Indivizii cu
această patologie sexuală, оşi pot limita activitatea la propriii copii, copiii
rudelor sau din afara familiei. Aceşti indivizi de obicei elaboreaz ă
tehnici complicate, care pot include cвştiguri, pentru a atrage copiii şi
оncrederea părinţilor. Tulburarea оncepe оn adolescenţă şi are un caracter
cronic.
F 65.5 - Sado-masochismul
Este o preferinţă pentru activitatea sexuală care implic ă utilizarea
durerii, suferinţei, umilirii sau constrвngerii. Clinic se manifestă prin
ritualuri tipice care constau оn supunerea la diferite suferinţe morale,
urmate de chinuri fizice (biciuiri). Persoana, care produce dureri şi
primeşte o satisfacţie sexuală, este numită sadist, iar cel care prime şte
satisfacţie sexuală de la suferinţă - masochist. Cei ce primesc satisfac ţie
sexuală din ambele activităţi, sunt numiţi sado-masochişti. Clinic
sadismul este caracterizat prin realizarea impulsurilor sexuale sadice
cu un partener care are dorinţă să sufere durere sau s ă tie umilit. Actele
sadice implică legarea la ochi, pălmuirea, biciuirea, оnţepatul, provocarea
de arsuri, şocuri electrice, tăierea, strangularea. Astfel de fantezii
sexuale pot fi prezente din copilărie. Debutează de regul ă la оnceputul
perioadei adulte şi tind a fi cronice. O formă extrem de periculoas ă de
masochism sexual, numită „hipoxifilie" (оntвlnită mai frecvent оn SUA,
Anglia, Australia, Canada), implică excitarea sexual ă prin privarea persoanei
de oxigen cu ajutorul unei compresiuni toracice, leg ături, pungi
de plastic, măşti.
F 65.6 - Tulburări multiple ale preferinţei sexuale
In unele cazuri, la o persoană pot exista mai multe tulbur ări ale preferin ţei
sexuale de exemplu, fetişismul, transvestismul şi sado-masochismul.
F 65.8 - Alte tulburări ale preferinţei sexuale
оn literatura psihiatrică sunt descrise şi alte tulbur ări ale preferin ţei
- 325 -
sexuale care se оntвlnesc mai rar. Spre exemplu, frotteurismul - frecarea
organelor genitale de altă persoană pentru stimularea sexual ă.
Aceste acţiuni se petrec оn locuri publice aglomerate: autobuz, troleibuz,
metrou. Goprofilia -excitaţia sexuală este indusă de actul de defecare.
Urqfilia - excitarea sexuală obţinută prin privirea actului urinării,
оnghiţirea urinei sau la urinarea pe persoana оn cauză. Zoofilia - practicarea
relaţiilor sexuale cu animale. Necrofilia - practicarea relaţiilor
sexuale cu cadavre umane

4 psihoterapia de grup cognitiv -comportamentala.


Psihoterapia оn grup este considerată „o metodă de tratament оn
care pacienţii pot realiza ameliorarea simptomelor şi rezolvarea problemelor
intrapsihice şi intrapersonale ca rezultat al interac ţiunii lor cu
alţi bolnavi şi cel puţin cu un terapeut instruit оntr-un cadru de grup"
(N. Kanas, D. Farreli, 1984). După G. lonescu (1990) „prin psihoterapia
de grup оnţelegem realizarea unor acţiuni psihologice care se desf ăşoar ă
оn grupuri organizate, avвnd ca scop ajutorul reciproc al membrilor оn
vederea depăşirii unor boli sau tulburări psihice de origine psihogen ă sau
somatogenă". Psihoterapia оn grup a fost considerată „a treia revoluţie оn
psihiatrie, după оnlăturarea lanţurilor bolnavilor psihici de către Ph. Pinel
şi descoperirea inconştientului de către Freud" (A. Stein, 1961).
Pentru psihoterapia оn grup este necesară selectarea pacienţilor dup ă
caracteristicile psihopatologice. O bună selecţie se poate face dup ă examinarea
şi aprecierea detaliată şi competentă a psihoterapeutului. оn
grup nu trebuie incluşi mulţi pacienţi depresivi, fiindcă acestea prezint ă
o slabă participare la discuţii. Nu se recomandă ca оntr-un grup să fie o
singură femeie, un singur vвrstnic оntr-un grup de tineri sau un singur
muncitor оntr-un grup de intelectuali.
Pacientul, recomandat pentru psihoterapia оn grup, trebuie examinat
somatic, neurologic, psihic, atrăgвndu-se atenţia la tentativele de suicid,
dependenţa de alcool, droguri, comportament agresiv. Psihoterapeutul
trebuie să pregătească оn prealabil pacienţii pentru psihoterapie prin discu ţii.
Pacienţilor, care nu au urmat nici o metodă de psihoterapie, trebuie
să li se explice natura tratamentului psihologic, modul de desf ăşurare,
durata. Pacienţilor, care au urmat o psihoterapie individual ă, li se explic ă
modalităţile tratamentului, relaţiile, care se dezvolt ă оn cursul tratamentului,
posibilităţile comportamentale. оn cazuri cвnd persoanele provin din
familii dezorganizate şi nu pot dezvolta o relaţie constructiv ă cu ceilal ţi
membri ai grupului, se recomandă şedinţe psihoterapeutice individuale.
Astfel se reduce anxietatea pacientului fa ţă de grup, asigur вndu-se integrarea
acestuia оn grup.
-419-
Structura, ca şi funcţionarea grupului, este stabilit ă de psihoterapeut,
оn funcţie de vвrsta, sexul şi nivelul socio-cultural şi intelectual al
membrilor. Numărul pacienţilor din grupul terapeutic este оn medie de
8 membri, vвrsta оntre 20-60 ani. sau grupuri de pacienţi tineri (20-40
ani) şi de vвrstă mijlocie (40-60 ani). Sexul pacienţilor din grupul terapeutic
este omogen 50% la 50%.
оn funcţie de gradul omogenizării, G. lonescu (1990) recomandă
grupe heterogene, omogene, intermediare şi speciale.
Grupul heterogen este alcătuit din pacienţi diferiţi sub aspectul vвrstei,
sexului, diagnosticului sau formei de manifestare a simptomelor.
Deşi prezintă un mozaic de stări şi conduită, se consideră, că aceast ă form ă
de organizare realizează cel mai оnalt spirit de grup. Astfel, оntr-un
grup suficient de heterogen, poate fi asigurat ă o interac ţiune maxim ă.
Grupul omogen cuprinde pacienţi de acelaşi sex, vвrstă şi cu manifestări
clinice asemănătoare. Un astfel de grup este mai util pentru
cercetarea psihodinamică a unei anumite tulburări. Majoritatea clinicienilor
consideră că el nu asigură оnsă condiţiile necesare de interacţiune
şi testare a relaţiei, existвnd un anumit grad de heterogenitate оn funcţie
de cauzele bolii, modul de manifestare a simptomelor, stilul de via ţă şi
personalitatea pacientului.
Grupul intermediar reuneşte stiluri de viaţă, comportamente şi personalit ăţi
similare, care dezvoltă tulburări psihice diferite. De asemenea,
grupul poate fi omogen din punct de vedere a anumitor tulbur ări
psihice, dar heterogen sub aspect simptomatologie şi nozografic.
Grupul special este alcătuit din pacienţii cu aceleaşi probleme majore:
alcoolul, insuficienţa sexuală, obsesii sau probleme cu caracter
intim. оn funcţie de dinamica participării membrilor, grupul poate fi:
оnchis, deschis şi lent deschis.
Grupul оnchis cuprinde pacienţi selecţionaţi, care оncep оn acelaşi
moment psihoterapia şi o continuă оmpreună pвnă la оncheiere. оn timpul
procesului terapeutic nu mai este primit nici un pacient nou.
Grupul deschis are o funcţionare continuă: dacă un pacient părăseşte
grupul, locul lui este ocupat de altul. Grupul deschis desf ăşoar ă
o psihoterapie mai puţin profundă sau o psihoterapie de tranziţie оntre
forma de grup şi psihoterapia individuală. Psihoterapia оn grup se desfăşoară оntr-o sală mare. Iară
acustică
accentuată, mobilată. Pacienţii sunt aşezaţi оn jurul unei mese sau оn
cerc оn fotolii. Psihoterapeutul se interesează de motivele оntвrzierii sau
absenţei. Este important ca şedinţa grupului să se desfăşoare оn aceeaşi
zi a săptămвnii, la aceeaşi oră şi оn acelaşi loc. Durata şedinţei este de
pвnă la 60 minute, frecvenţa o dată pe săptămвnă. Fiecare membru trebuie
să-şi comunice gвndurile şi experienţele cвt mai complet şi sincer,
schimbările importante survenite оn viaţa sa.
La оnceputul şedinţei, psihoterapeutul se va interesa de situaţiile
psihostresante din viaţa pacientului; de contribuţia pacientului la apari ţia
bolii sale; de reacţia psihică a pacientului fa ţă de boal ă.
Psihoterapia оn grup este aplicată оn neuroze, tulburări de personalitate,
tulburări psihice la bolnavii cu boli somatice, alcoolism.
Biletul 19

1)tulburari ale perceptiei.clasificare.ex clinice

percepţiile sunt complexe, conţinând totalitatea informaţiilor despre însuşirile concrete ale obiectelor şi
fenomenelor La baza percepţiei se află diferite însuşiri izolate ale obiectelor şi fenome nelor.

Deosebirii percepţia spaţială, a timpului şi a mişcărilor. Percepţia spaţială se c-aracterizează prin


aprecierea formei, mărimii, distanţei şi reliefului obiectelor înconjurătoare şi se realizează cu ajutorul
analizatorului vizual asociat cu analizatorul tactil şi chinestezic.

în percepţia timpului omul foloseşte trei sisteme: fizic, cosmic (repetarea fenome nelor naturale: ziua şi
noaptea) şi biologic (stările de somn şi de veghe, alimentaţia).

Percepţia mişcării se referă la obiectele în mişcare şi nu la mişcarea obiectelor în spaţiu. Are însemnătate
viteza cu care se deplasează obiectul, raportul de mişcare dintre observator şi obiect; distanţa la care se
găseşte observatorul faţă de obiect. La percepţia mişcării participă analizatorii vizual, auditiv, vibrator.

Dereglările de percepţie pot fi elementare (agnoziile) şi complexe (iluziile, halucinaţiile, stările


psihosenzoriale
Se distirig următoarele forme de agnozii: Agnosia vizuală - tulburarea recunoaşterii semnificaţiei obiec-
telor, imaginilor, persoanelor cu ajutorul analizatorului vizual. Aceste agnozii mai des se întâlnesc la
bolnavi cu leziuni ale emisferei stângi şi drepte, lobidui occipital stâng.

Agnosia simbolurilor grafice - imposibilitatea înţelegerii limbajului scris(fdexia), scrierii cuvintelor


(agrafia), pierderea capacităţii de recunoaştere a cifrelor şi a semnelor aritmetice. Aceste tulburări se
întâlnesc în boala Pick, Alzheimer.

Agnosia spaţială - pierderea capacităţii de apreciere a distanţelor până la obiecte, a mărimii lor.

Agnăzia auditivă - pierderea capacităţii de a identifica sunetele, zgomotele sau cuvintele. Se întâlneşte în
leziuni bilaterale ale lobului temporal.

Agnozia tactilă - incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul obiectelor. Se întâlneşte în leziuni ale
lobului parietal.

Asomatognozia- nerecunoaşterea unuia sau mai multor segmen te ale corpului, bolnavul nu recunoaşte
mâna paralizată.

Dereglări senzitive sunt şi: hiperestezia, hipoestezia, anestezia, cenestopatiile.

Iluziile apar atunci când gradul de excitare specifică a analizatori lor nu este optimal pentru diferenţiere
sau fondul de activitate cortica-lă nu corespunde analizei şi sintezei (reflex - condiţionate respectiv),
percepţia fiind neclară, deformată sub formă de iluzie. Iluzia este o percepţie falsă. Se întâlnesc şi la
oamenii sănătoşi în diferite schimbări afective: frică, deprimare sau scăderea văzului, auzului. Mai des
iluziile se întâlnesc la bolnavi cu dereglări psihotice (psihoze). Deosebim iluzii vizuale, auditive,
olfactive, gustative, tactile. Clasificarea halucinaţiilor Halucinaţiile se clasifică
după mai multe criterii: După proiecţia în spaţiu (pe căile
senzoriale), deosebim halucinaţii adevărate. După locul de sinteză
distingem pseudohalucinaţii - sunt sintetizate în corpul bolnavului. După
complexitate:elementare şi complexe.
După modalitatea senzorială: vizuale, auditive, gustative, tactile, viscerale, somatice
2)concept de reabilitare psihosociala a persoanelor cu pr de sanatate mintala.
Profilaxia primara ,secundara si tertiara.
Incadrarea in cimpul muncii
Incadrarea in consilierea profesionala
Antrenamente profesionale
Plasarea profesionala protejata
Munca la domiciliu
Prevenirea deficientei permanente

3)tulburari ale conduitei cu debut in copilarie si adolescenta.ADHD.ex clinice,trat


Tulb. Conduitei pot predispune urmatorii factori: temperamental infantile,metode neadecvate de educare a
copilului cu restrictii si abuz fizic,lipsa de supraveghere,famiile mare etc. Ele debuteaza la 5-6 ani,mai rar la 16.
Clinic: agresiune fizicasi atitudini de sfidare,cruzime fata de animale si oameni,distrugeri de
bunuri,incendieri,furturi,minciuni repetate,izbucniri emotionale,fuga de acasa. Dupa virsta la care debuteaza
deosebim: 1.Cu debut in copilarie- indivizii sunt agresivi fizic fata de alti copii,au perturbari in relatii cu
semenii,au tulb de opozitionism si provocator. 2.Cu debut in adolescenta- indivizii tind a avea relatii mai normale
cu egalii,dar au inclinatii comportamentale antisociale. Deosebim:1. Tulb de
conduita limitata la contexctul familial; 2-T.de conduit nesocializata.3-T de condiuta socializata;4-T.defianta
opozitionala de provocare.

4. scale clinice de evaluare in psih: hamilton si beck,montgomery,PANSS,pentru tulb de anxietate,scale de


evaluare in psih copilului.

Trebuie să fie administrat de clinician cu experiență în lucrul cu pacienții psihiatrici .


Deși HAM-D este formată din 21 de itemi, scorul se bazează pe primei 17 itemi.
Deobicei durează 15-20 de minute interviul.
8 itemi au scorul pe o scală de 5 puncte, de la 0 = lipsește, până la 4 = sever.
9 itemi au scorul între 0 – 2. Scala de evaluare a depresiei – Hamilton (HAM-D) este utilizată de mulți ani în
determinarea nivelului depresiei la pacienți înainte, în timpul și după tratament.
HAM-D Instrucțiuni de interpretare a scorului:
Suma scorurilor de la primei 17 itemi.
0-7 = Normal 8-13 = Depresie ușoară 14-18 = Depresie moderată 19-22 = Depresie severă
≥ 23 = Depresie foarte severă
Scala de evaluare a anxietății - Hamilton (HAM-A), reprezintă un chestionar psihologic utilizat de medici pentru a
evalua severitatea anxietății la pacienți.
Această scală cuprinde 14 întrebări orientate spre simtpom. Fiecare din acest simptom este evaluat din punct de
vedere al severității de la – lipsește (0), până la foarte sever (4). Timpul de administrare al testului este între 10-20
minute
Scala de evaluare a depresie - Montgomery–Åsberg (MADRS) reprezintă un chestionar de diagnostic format din
10 itemi, pe care psihiatrii îl folosesc pentru a măsura severitatea episoadelor depresive la pacienții cu tulburări
afective. Cu cât mai înalt este scorul MADRS cu atât mai severă este depresia, și fiecare item are un scor între 0 –
6. Scorul total variază intre 0 și 60.
Scala de evaluare a depresie Beck, este un chestionar ce cuprinde 21 de întrebări și este completat de pacient, unul
din instrumentele cel mai pe larg utilizate în măsurarea severității depresiei.
În versiunea curentă chestionarul este creat pentru indivizi mai mari de 13 ani, și este compus din itemi asociați cu
depresia, cum ar fi disperarea și iritabilitatea, sentimentul vinovăției, sentimentulde a fi pedepsit, și simptome
fizice, cum ar fi fatigabilitatea, scăderea în greutate, și scăderea libidoului
Scala de evaluare a anxietății - Beck (BAI), reprezintă un chestionar care cuprinde 21 de întrebări, testul este
completat de pacient însuși și el măsoară severotatea anxietății.BAI constă din 21 de întrebări despre felul cum
pacientul s-a simțit ultima săptămână, și măsoară așa simptome ca – amorțeala, furnicăturile, transpirația – care nu
este cauzată de căldură, și frica că se va întâmpla ceva foarte rău Scala de evaluare a depresie Beck, este un
chestionar ce cuprinde 21 de întrebări și este completat de pacient, unul din instrumentele cel mai pe larg utilizate
în măsurarea severității depresiei.
În versiunea curentă chestionarul este creat pentru indivizi mai mari de 13 ani, și este compus din itemi asociați cu
depresia, cum ar fi disperarea și iritabilitatea, sentimentul vinovăției, sentimentul de a fi pedepsit, și simptome
fizice, cum ar fi fatigabilitatea, scăderea în greutate, și scăderea libidoului
3)tulburari ale conduitei cu debut in copilarie si adolescenta.ADHD.ex clinice,trat

Tulb. Conduitei pot predispune urmatorii factori: temperamental infantile,metode neadecvate de educare a copilului
cu restrictii si abuz fizic,lipsa de supraveghere,famiile mare etc. Ele debuteaza la 5-6 ani,mai rar la 16. Clinic:
agresiune fizicasi atitudini de sfidare,cruzime fata de animale si oameni,distrugeri de bunuri,incendieri,furturi,minciuni
repetate,izbucniri emotionale,fuga de acasa. Dupa virsta la care debuteaza deosebim: 1.Cu debut in copilarie-
indivizii sunt agresivi fizic fata de alti copii,au perturbari in relatii cu semenii,au tulb de opozitionism si provocator.
2.Cu debut in adolescenta- indivizii tind a avea relatii mai normale cu egalii,dar au inclinatii comportamentale
antisociale. Deosebim:1. Tulb de conduita limitata la contexctul familial; 2-T.de
conduit nesocializata.3-T de condiuta socializata;4-T.defianta opozitionala de provocare.

4
Trebuie să fie administrat de clinician cu experiență în lucrul cu pacienții psihiatrici .

Deși HAM-D este formată din 21 de itemi, scorul se bazează pe primei 17 itemi.

Deobicei durează 15-20 de minute interviul.

8 itemi au scorul pe o scală de 5 puncte, de la 0 = lipsește, până la 4 = sever.

9 itemi au scorul între 0 – 2. Scala de evaluare a depresiei – Hamilton (HAM-D) este utilizată de
mulți ani în determinarea nivelului depresiei la pacienți înainte, în timpul și după tratament.

HAM-D Instrucțiuni de interpretare a scorului:

Suma scorurilor de la primei 17 itemi.

0-7 = Normal 8-13 = Depresie ușoară 14-18 = Depresie moderată 19-22 = Depresie severă

≥ 23 = Depresie foarte severă

Scala de evaluare a anxietății - Hamilton (HAM-A), reprezintă un chestionar psihologic utilizat de medici
pentru a evalua severitatea anxietății la pacienți.

Această scală cuprinde 14 întrebări orientate spre simtpom. Fiecare din acest simptom este evaluat din
punct de vedere al severității de la – lipsește (0), până la foarte sever (4). Timpul de administrare al
testului este între 10-20 minute

Scala de evaluare a depresie - Montgomery–Åsberg (MADRS) reprezintă un chestionar de diagnostic


format din 10 itemi, pe care psihiatrii îl folosesc pentru a măsura severitatea episoadelor depresive la
pacienții cu tulburări afective. Cu cât mai înalt este scorul MADRS cu atât mai severă este depresia, și
fiecare item are un scor între 0 – 6. Scorul total variază intre 0 și 60.

Scala de evaluare a depresie Beck, este un chestionar ce cuprinde 21 de întrebări și este completat de
pacient, unul din instrumentele cel mai pe larg utilizate în măsurarea severității depresiei.
În versiunea curentă chestionarul este creat pentru indivizi mai mari de 13 ani, și este compus din itemi
asociați cu depresia, cum ar fi disperarea și iritabilitatea, sentimentul vinovăției, sentimentulde a fi
pedepsit, și simptome fizice, cum ar fi fatigabilitatea, scăderea în greutate, și scăderea libidoului

Scala de evaluare a anxietății - Beck (BAI), reprezintă un chestionar care cuprinde 21 de întrebări, testul
este completat de pacient însuși și el măsoară severotatea anxietății.BAI constă din 21 de întrebări
despre felul cum pacientul s-a simțit ultima săptămână, și măsoară așa simptome ca – amorțeala,
furnicăturile, transpirația – care nu este cauzată de căldură, și frica că se va întâmpla ceva foarte rău
Scala de evaluare a depresie Beck, este un chestionar ce cuprinde 21 de întrebări și este completat de
pacient, unul din instrumentele cel mai pe larg utilizate în măsurarea severității depresiei.

În versiunea curentă chestionarul este creat pentru indivizi mai mari de 13 ani, și este compus din itemi
asociați cu depresia, cum ar fi disperarea și iritabilitatea, sentimentul vinovăției, sentimentul de a fi
pedepsit, și simptome fizice, cum ar fi fatigabilitatea, scăderea în greutate, și scăderea libidoului

Biletul 19

1)tulburari ale perceptiei.clasificare.ex clinice

La dereglările de percepţie
se referă şi dereglările afective, de gвndire, conştiinţă, psihomotorii. оn
procesul cunoaşterii lumii subiective şi obiective se includ senza ţiile,
care reprezintă izvorul iniţial al percepţiei, informa ţiei, instrumentul de
reflectare a obiectelor şi fenomenelor concrete ale lumii оnconjurătoare
оn conştiinţa umană.
Senzaţiile sunt un proces psihic elementar care semnalizeaz ă şi reflect ă
оn mod izolat, sub formă de imagini primare şi simple, оnsuşirile
concrete ale obiectelor şi fenomenelor оn condiţiile acţiunii directe
asupra organelor de simţ. Senzaţiile ne semnalizeaz ă despre ceea ce se
оntвmplă оn organism şi оn mediul оnconjurător. Cu ajutorul senzaţiilor
noi cunoaştem culoarea, greutatea, mărimea, forma obiectelor, mirosul,
gustul lor.
Senzaţiile pot fi clasificate оn:
1. Senzaţii exteroceptive - include excitaţiile vizuale, auditive, olfactive,
tangoreceptive cutanate şi gustative.
2. Senzaţii proprioceptive - permite determinarea poziţiei corpului
оn spaţiu, incluzвnd senzaţiile chinestezice şi de echilibru.
3. Senzaţii interoceptive - informează despre modificările organelor
interne şi ale proceselor vegetative.
Spre deosebire de senzaţii, care reflectă оnsuşirile separate ale
obiectelor şi fenomenelor din lumea оnconjurătoare, percepţiile sunt
complexe, conţinвnd totalitatea informaţiilor despre оnsuşirile concrete
ale obiectelor şi fenomenelor. Ele sunt rezultatul analizei excita ţiilor
complexe, care acţionează asupra organismului оn momentul dat. La
baza percepţiei se află diferite оnsuşiri izolate ale obiectelor şi fenomenelor.
Deci. оn orice percepţie sunt implicate diferite senza ţii pentru c ă
orice obiect şi fenomen posedă diferite оnsuşiri care acţionează asupra
analizatorilor. Dacă percepţia persistă după dispariţia obiectului, aceasta
оnseamnă ieşirea din normalitatea psihică.
Deosebirii percepţia spaţială, a timpului şi a mişcărilor. Percepţia
spaţială se c-aracterizează prin aprecierea formei, m ărimii, distan ţei şi
reliefului obiectelor оnconjurătoare şi se realizează cu ajutorul analizatorului
vizual asociat cu analizatorul tactil şi chinestezic. оn percepţia
timpului om ui foloseşte trei sisteme: fizic, cosmic (repetarea fenomenelor
naturale: ziua şi noaptea) şi biologic (stările de somn şi de veghe,
alimentaţia). Percepţia mişcării se referă la obiectele оn mişcare şi nu la
mişcarea obiectelor оn spaţiu. Are оnsemnătate viteza cu care se deplasează
obiectul, raportul de mişcare dintre observator şi obiect; distan ţa
la care se găseşte observatorul faţă de obiect. La percep ţia mi şc ării particip ă
analizatorii vizual, auditiv, vibrator. Deregl ările de percep ţie pot
fi elementare (agnoziile) şi complexe (iluziile, halucinaţiile, st ările psihosenzoriak-)-

Agnoziile se caracterizează prin deregl ările cunoa şterii


obiectelor оnconjurătoare. Percepţia poate fi tulburată printr-un defect
de integrare gnostică, de transformare a excita ţiei оn senzaţie, bolnavul
pierzвnd capacitatea de a recunoaşte imaginile şi persoanele dup ă calit ăţile
lor senzoriale.
Se distirig următoarele forme de agnozii:
1. Agnosia vizuală - tulburarea recunoaşterii semnificaţiei obiectelor,
imaginilor, persoanelor cu ajutorul analizatorului vizual. Aceste
agnozii mai des se оntвlnesc la bolnavi cu leziuni ale emisferei stвngi şi
drepte, lobidui occipital stвng.
2. Agnosia simbolurilor grafice - imposibilitatea оnţelegerii limbajului
scris(fdexia), scrierii cuvintelor (agrafia), pierderea capacit ăţii de
recunoaştere a cifrelor şi a semnelor aritmetice. Aceste tulbur ări se оntвlnesc
оn boala Pick, Alzheimer.
3. Agnosia spaţială - pierderea capacităţii de apreciere a distanţelor
pвnă la obiecte, a mărimii lor.
4. Agnăzia auditivă - pierderea capacităţii de a identifica sunetele, zgomotele sau cuvintele. Se оntвlneşte
оn leziuni bilaterale ale lobului
temporal.
5. Agnozia tactilă - incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul
obiectelor. Se оntвlneşte оn leziuni ale lobului parietal.
6. Asomatognozia- nerecunoaşterea unuia sau mai multor segmente
ale corpului, bolnavul nu recunoaşte mвna paralizată.
Iluzile apar atunci cвnd gradul de excitare specifică a analizatorilor
nu este optimal pentru diferenţiere sau fondul de activitate cortical ă
nu corespunde analizei şi sintezei (reflex - condi ţionate respectiv),
percepţia fiind neclară, deformată sub formă de iluzie. Iluzia este o
percepţie falsă. Se оntвlnesc şi la oamenii sănătoşi оn diferite schimbări
afective: frică, deprimare sau scăderea văzului, auzului. Mai des iluziile
se оntвlnesc la bolnavi cu dereglări psihotice (psihoze). Deosebim iluzii
vizuale, auditive, olfactive, gustative, tactile. Cele vizuale sunt mai
frecvente. Un fenomen de iluzii vizuale patologice sunt paraidoliile,
cвnd pacientul interpretează desenele unui plafon, covor sau nori ca
fiinţă fantastică, animale agresive. Acest tip de iluzii vizuale apare оn
confuzii mintale, psihoze infecţioase, intoxicaţii acute şi cronice cu
alcool sau cu droguri. O altă categorie de iluzii vizuale sunt a şa-numi-
tele false recunoaşteri - identificarea gre şit ă a unor persoane. Aceast ă
formă de iluzii se оntвlneşte оn sindromul Korsacov şi оn sindroamele
demenţiale senile, vasculare. O altă variantă a iluziilor vizuale patologice
este iluzia sosiilor (sindromul Capgras) - persoana cunoscut ă nu
este identificată ca atare, ci doar avвnd o asemănare cu aceasta. Astfel
de iluzii pot apărea оn schizofrenia paranoică, оn sindroamele maniacale
şi depresive.
Iluziile auditive apar la o оncărcătură afectivă puternică, cвnd diferite
semne sunt percepute mai apropiate, оndepărtate sau mai puternice
decвt оn realitate, sunetele din jur fiind modificate. Băt ăile ceasornicului,
zgomotul apei din robinet sau de ploaie, scвrţвitul uşii sunt percepute
de bolnav ca strigăte. Paşii sunt asemuiţi cu intrarea ho ţilor оn
оncăpere şi care ar avea intenţii agresive. Iluziile auditive se оntвlnesc
mai frecvent la bolnavi cu psihoze reactive, alcoolice, schizofrenie.
Iluziile olfactive şi gustative se оntвlnesc mai rar. оn astfel de iluzii
bolnavul declară că оn jurul lui (оn salon) a apărut un miros neplăcut şi
că hrana şi-a schimbat gustul. Aceste dereglări nu sunt concrete, bolnavul
nu este convins оn cele spuse de el. Ele constau оn perceperea eronată
a gustului şi a mirosului normal, a diferitor substanţe. Aceste variante
de iluzii se оntвlnesc la bolnavi cu schizofrenie, psihoze somatogene.
Iluzii tactile (viscerale sau interoceptive). Bolnavul spune c ă simte
diferite mişcări de paraziţi sub piele, mişcări intestinale sau pulsaţiile
vaselor, diferite оnţepături. Iluzii tactile apar la bolnavi cu psihoze presenile,
aterosclerotice, organice.
Practica a demonstrat că toate variantele de iluzii se оntвlnesc mai frecvent
la bolnavii cu stări febrile, psihoze infecţioase, toxice, cu st ări confuzionale,
psihoze reactive, stări obsesive - fobice, depresive, delirante.
Halucinaţiile
Studiul halucinaţiilor este legat de numele psihiatrului francez
Esqurol( 1840), iar termenul de halucinaţii a apărut оn anul 1864.
S.P. Falres оn tratatul „Maladias mentales" scrie:,, halucinaţia este o
percepţie fără obiect". Majoritatea psihiatrilor consider ă că spre deosebire
de iluzii (оn cazul cărora obiectul există оn realitate), оn cazul halucinaţiilor
obiectul lipseşte, bolnavul trăind senzaţiile date ca fiind reale. оn literatura de specialitate există o părere
unică оn privinţa definiţiei
halucinaţiilor. Halucinaţiile sunt considerate o dereglare patologic ă de
percepţie tară obiect, care apare pe fondul unei boli psihice sub form ă
de imaginare neclară a diferitor obiecte şi care se integreaz ă intim cu
procesele emoţionale, gвndirea, conştiinţa. Dispar odată cu dispariţia
bolii psihice de bază.
Clasificarea halucinaţiilor
Halucinaţiile se clasifică după mai multe criterii:
1. După proiecţia оn spaţiu (pe căile senzoriale), deosebim halucinaţii
adevărate.
2. După locul de sinteză distingem pseudohalucinaţii - sunt sintetizate
оn corpul bolnavului.
3. După complexitate: elementare şi complexe.
4. După modalitatea senzorială: vizuale, auditive, gustative, tactile,
viscerale, somatice
Halucinaţiile adevărate (propriu-zise) apar sub formă de diferite
scene vizuale: dansuri de draci, animale, diferite obiecte, glasuri, mirosuri
neplăcute, оnţepături оn diferite locuri ale corpului. Toate aceste
fenomene apar din exteriorul spaţiului şi sunt specifice pentru bolnavi
cu psihoze exogene.
Pseiidohalucinaţiile. Apar spontan, fără proiecţie spaţială. Bolnavul
„aude cu urechile minţii" şi „vede cu ochii anteriori". Bolnavul simte
că cineva vorbeşte оn creier şi transmite mesaje prin diferite aparate,
fiind convinşi că prin influenţe din afară sunt produse diferite mirosuri
dezgustătoare, că Ii se umple capul cu insecte . Pseiidohalucinaţiile se
оntвlnesc mai des la bolnavii schizofrenici.
Spre deosebire de halucinaţiile adevărate, pseiidohalucina ţiile nu
sunt proiectate оn exterior, оn lumea obiectelor şi fenomenelor reale,
totul petrecвndu-se оn minte. Bolnavii cu pseudohalucinaţii afirmă că
vocile, mirosurile neplăcute, mişcările senzoriale sunt rezultatul unor
acţiuni impuse de cineva cu un scop anume. Bolnavii susţin că: „vorbesc
sub influenţa hipnozei şi aud vocea оn gвnd şi оn suflet".
Halucinaţiile vizuale se caracterizează prin proiecţia vizual ă оn exterior
sau interior cu un caracter polimorf. Acestea pot fi elementare:
sub formă de puncte, steluţe, scвntei, umbre, foc (fotopsii), culori оntunecate,
luminoase. Obiectele pot fi parţiale - bolnavul vede numai
o mвnă, un picior, un cap (halucinaţii autoscopice), sau complexe ( f i gurate,
scenice), cвnd bolnavul vede diferite animale, insecte nepl ăcute,
groaznice. In general, halucinaţiile sunt văzute cu ochii deschi şi, cu
privirea ţintuită оntr-o direcţie anume. Halucinaţiile vizuale pot apărea
şi оnainte de somn, cвnd ochii sunt оnchişi. Astfel de halucinaţii se numesc
hipnagogice şi se оntвlnesc mai des la bolnavi cu psihoze alcoolice.
Halucinaţiile vizuale se оntвlnesc оn psihozele toxice, infecţioase,
somatogene, organice şi se manifestă pe fondul dereglărilor emoţionale
psihomotorii şi ale conştiinţei.
Halucinaţiile auditive. După gradul de complexitate, halucinaţiile
auditive se оmpart оn: elementare (acoasme, foneme), percepute ca diferite
zgomote, foşnete, pocnituri, şi complexe - diferite voci, cuvinte,
fraze rostite de bărbaţi, femei, copii. Pot fi cunoscute sau necunoscute,
favorabile, оncurajвnd, оndemnвnd, comunicвnd diferite informaţii, sau
defavorabile, duşmăneşti, оnjurвnd bolnavul. Bolnavii deseori folosesc
frazele: „pleacă ", „du-te", „lasă-mă оn pace", „ieşi afară". Alţii оn timpul
vorbirii zвmbesc, rвd оn hohote. Vocile pot fi imperative, comentative,
unele acuzвndu-1, altele luвndu-i apărarea. Halucinaţiile auditive
pot fi bilaterale, cвnd la o ureche bolnavul aude cuvinte de măgulire
la adresa sa, iar la cealaltă оnjurături. Uneori halucinaţiile auditive se
prezintă sub formă de fragmente muzicale cunoscute sau necunoscute,
denumite halucinaţii auditive ,, muzicale ". Halucinaţiile auditive evoluează
de obicei pe un fond clar al conştiinţei şi se оntвlnesc la bolnavi cu
schizofrenie, tumori cerebrale, psihoze presenile, somatogene.
Halucinaţii olfactive şi gustative. Se caracterizează prin gusturi sau
mirosuri neplăcute: miros de mucegai, cadavru, sвnge, fecalii, diferite
substanţe chimice (eter, petrol, acetonă) şi gusturi amare, metalice.
Bolnavii cu halucinaţii olfactive оşi astupă nasul şi gura, nu pot ingera
hrana, sunt deprimaţi. Acest tip de halucinaţii se оntвlnesc mai des la
bolnavi cu schizofrenie, psihoze infecţioase, toxice.
Halucinaţiile tactile. Se manifestă prin apariţia senzaţiei neplăcute
оn corp, pe piele: оnţepături, pe care pacientul le poate atribui unorde 5-12 ani sub form ă de
metamorfopsii (macro- şi micropsii), derealizare,
depersonalizare. In timpul psihozelor copilului оi pare că pătura
e foarte mare, grea, perdelele de la fereastr ă se mi şc ă, cl ădirile sunt
deformate, părţile corpului dispoporţionale: mвinile sunt lungi, limba
mărită.

2)concept de reabilitare psihosociala a persoanelor cu pr de sanatate mintala.


reabilitarea psihiatrică, in termeni mai pragmatici, concreţi, drept totalitatea intervenţiilor
medicale, psihoterapice şi de suport social ce se aplică integrat, continuu / discontinuu, dar diferenţiat, in
raport cu etapa de evoluţie, gravitatea şi tipul de tulburare, avand drept scop, in primul rand, prevenirea
bolii şi apoi susţinerea eforturilor persoanei cu dizabilităţi psihice in complexul proces al recuperării,
oferind acestuia posibilitatea de a munci, de a trai in comunitate, de a se bucura de o via ţă socială intr-un
ritm propriu, dar realist, intr-o atmosfera de respect, suport, incredere şi speranţă.

Serviciile principale de reabilitare psihosocială se axează pe: socializare, servicii recreaţionale,


vocaţionale, rezidenţiale, antrenarea abilităţilor pentru viaţa cotidiană în comunitate, terapia
comunitară afirmativă şi managementul de caz. În plus, facilităţile de reabilitare psihosocială pot oferi
pacientului activităţi de planificare a scopurilor, programe educa ţionale, preg ătire pentru sus ţinere
(advocacy) şi suport personal şi familial.
În ceea ce priveşte metodele de reabilitare:
a)reabilitarea fizică reprezentă totalitatea formelor de tratament în vederea readapt ării fizice
(deficienţi fizici, motorii, senzoriali etc.);
b) reabilitarea psihică se adresează, in primul rand, bolnavilor psihic şi constând în crearea unui
climat psihologic favorabil şi antrenarea în activitatea acestora;
c) reabilitarea profesională constă in readaptarea deficientului la o activitate profesional- şcolară
adecvată tipului său de deficienţă ;
d) reabilitarea socială este o acţiune complexă care vizează readaptarea familial ă, şcolarprofesional ă
şi socială a bolnavului

Orice program de reabilitare a bolnavilor psihic trebuie s ă aib ă în vedere urm ătoarele tipuri de obiective:
a) obiectivul principal: reabilitarea stării de sănătate mintală a bolnavilor;
b) obiectivul general: reabilitarea psihiatrică, profesională şi socială;
c) obiectivul secundar: reducerea deficienţei psihice, redobândirea capacit ăţii de munc ă
readaptarea socială.

Procesul de reabilitare trebuie să se desf ăşoare sub conducerea şi supraveghere a unei echipei terapeutice
complexe multidisciplinare, specializată în acţiun i de reabilitare (M.A. Seidenfeld). Echipa terapeutică
multidisciplinară este alcătuită din:
a) echipa terapeutică generală, formată din medici recuperatori, asistente medicale, fizioterapeu ţi,
ergoterapeuţi, asistenţi sociali, sociologi, logopezi;
b) echipa psihiatrică, formată din: psiholog, psihiatru, psihoterap eut, sociolog, specialist in terapiile
ocupaţional

Profilaxia primara ,secundara si tertiara.


Incadrarea in cimpul muncii
Incadrarea in consilierea profesionala
Antrenamente profesionale
Plasarea profesionala protejata
Munca la domiciliu
Prevenirea deficientei permanente

3)tulburari ale conduitei cu debut in copilarie si adolescenta.ADHD.ex clinice,trat


Tulburări ale conduitei
Către tulburările conduitei pot predispune următorii factori: temperament
infantil, metode neadecvate de educare a copilului cu restric ţii şi
abuz fizic, lipsa de supraveghere, familie mare, asocieri cu un grup de
copii cu tendinţe asociale. Prevalenta la băieţi constituie 6-16%, la fete
2-9%. Tulburările de conduită debutează la vвrsta de 5-6 ani, mai rar la
16 ani. Clinic sunt caracteristice următoarele tr ăs ături: agresiune fizic ă
şi atitudini de sfidare, cruzimea faţă de animale şi oameni, distrugeri de
bunuri, incendieri, furturi, minciuni repetate, absenteism şcolar, fuga de
acasă, izbucniri emoţionale neobişnuit de intense şi severe, comportament
provocator şi sfidător, o nesupunere persistentă şi sever ă.
De la 13 ani, copiii cu această tulburare prezint ă un comportament
agresiv şi reacţionează agresiv fată de alţii. Pot să iniţieze frecvent b ăt ăi
cu arme de foc, obiecte tăioase (cuţite), practică banditismul, furturi din
magazine, din buzunare. După vвrsta la care debutează, deosebim două
variante de tulburări: cu debut оn copilărie şi оn adolescenţă. Indivizii
din primul tip sunt agresivi fizic faţă de alţi copii, au perturb ări оn relaţii
cu semenii, au tulburări de opoziţionism şi provocator. Persoanele cu
debut оn adolescenţă tind a avea relaţii mai normale cu egalii, dar au
оnclinaţii spre comportamente antisociale. După severitate, tulbur ările
conduitei pot fi uşoare, moderate şi severe.
Tulburările conduitei se оncadrează оn 4 grupe:
F 91.0 - Tulburare de conduită limitată la contextul familial
F 91.1 - Tulburare de conduită nesocializată
F 91.2 - Tulburare de conduită socializată
F 91.3 - Tulburare defiantă opoziţionistă cu provocare
F91.0 - Tulburare de conduită limitată la contextul familial
Această categorie include tulburări de conduită ce implic ă un comportament
agresiv şi asocial: sfadă, acţiuni dezorganizate, nesupuneri l i -mitate оn familie, furturi de bani sau de
bunuri din casă. Pot avea loc acte
agresive cu distrugerea jucăriilor, tăierea hainelor, distrugerea mobilei
sau a altor obiecte pe care persoana din familie le pre ţuie şte. Reac ţiile
sociale ale copilului оn afara familiei sunt normale. In majoritatea cazurilor,
aceste tulburări de conduită speciilce pentru familie apar deseori оn
contextul unor forme de perturbare marcat ă a rela ţiilor conflictuale cu
unii sau mai mulţi membri din familie.
F91.1 - Tulburare de conduită nesocializată
Este caracterizată de comportamente agresive şi asociale cu al ţi copii.
Tulburarea se manifestă оn situaţii variate, dar mai frecvent la şcoală.
Clinic se observă tiranizare, bătăi şi cu copii mai mari, jafuri şi t вlhării,
nesupuneri, rezistenţă la autoritate, izbucniri intense de furie necontrolat ă,
distrugeri de bunuri şi cruzime faţă de animale şi oameni.
F91.2 - Tulburare de conduită socializată
Această variantă implică tulburări de conduită cu un comportament
asocial afectiv. Copiii sunt implicaţi оn diferite grupe alcătuite din tineri
cu оnclinaţii delincvente sau asociale.
F91.3 - Tulburare defiantă opoziţionistă cu provocare
Această tulburare se observă mai frecvent la copii de 9-10 ani. оn
familii, unde metodele de educare sunt aspre, neadecvate sau neglijente.
Tulburarea este definită prin prezenţa unui comportament sfid ător, negativist,
de nesupunere şi provocator, certuri cu adulţii, purtare rea. Provocarea
poate include ignorarea ordinii şi ceartă. Manifest ările de obicei
sunt constante, acasă sau la şcoală. Simptomele de regul ă sunt mai evidente
оn relaţiile cu alţi copii. оn timpul aflării la şcoală, poate prezenţa
o stimă de sine scăzută, labilitate afectivă, toleranţă scăzut ă la frustrare, consum de alcool, de mum ori de droguri.
4. scale clinice de evaluare in psih: hamilton si beck,montgomery,PANSS,pentru tulb de anxietate,scale de
evaluare in psih copilului.

Trebuie să fie administrat de clinician cu experiență în lucrul cu pacienții psihiatrici .


Deși HAM-D este formată din 21 de itemi, scorul se bazează pe primei 17 itemi.
Deobicei durează 15-20 de minute interviul.
8 itemi au scorul pe o scală de 5 puncte, de la 0 = lipsește, până la 4 = sever.
9 itemi au scorul între 0 – 2. Scala de evaluare a depresiei – Hamilton (HAM-D) este utilizată de mulți ani în
determinarea nivelului depresiei la pacienți înainte, în timpul și după tratament.
HAM-D Instrucțiuni de interpretare a scorului:
Suma scorurilor de la primei 17 itemi.
0-7 = Normal 8-13 = Depresie ușoară 14-18 = Depresie moderată 19-22 = Depresie severă
≥ 23 = Depresie foarte severă
Scala de evaluare a anxietății - Hamilton (HAM-A), reprezintă un chestionar psihologic utilizat de medici pentru a
evalua severitatea anxietății la pacienți.
Această scală cuprinde 14 întrebări orientate spre simtpom. Fiecare din acest simptom este evaluat din punct de
vedere al severității de la – lipsește (0), până la foarte sever (4). Timpul de administrare al testului este între 10-20
minute
Scala de evaluare a depresie - Montgomery–Åsberg (MADRS) reprezintă un chestionar de diagnostic format din
10 itemi, pe care psihiatrii îl folosesc pentru a măsura severitatea episoadelor depresive la pacienții cu tulburări
afective. Cu cât mai înalt este scorul MADRS cu atât mai severă este depresia, și fiecare item are un scor între 0 –
6. Scorul total variază intre 0 și 60.
Scala de evaluare a depresie Beck, este un chestionar ce cuprinde 21 de întrebări și este completat de pacient, unul
din instrumentele cel mai pe larg utilizate în măsurarea severității depresiei.
În versiunea curentă chestionarul este creat pentru indivizi mai mari de 13 ani, și este compus din itemi asociați cu
depresia, cum ar fi disperarea și iritabilitatea, sentimentul vinovăției, sentimentulde a fi pedepsit, și simptome
fizice, cum ar fi fatigabilitatea, scăderea în greutate, și scăderea libidoului
Scala de evaluare a anxietății - Beck (BAI), reprezintă un chestionar care cuprinde 21 de întrebări, testul este
completat de pacient însuși și el măsoară severotatea anxietății.BAI constă din 21 de întrebări despre felul cum
pacientul s-a simțit ultima săptămână, și măsoară așa simptome ca – amorțeala, furnicăturile, transpirația – care nu
este cauzată de căldură, și frica că se va întâmpla ceva foarte rău
Scala de evaluare a depresie Beck, este un chestionar ce cuprinde 21 de întrebări și este completat de pacient,
unul din instrumentele cel mai pe larg utilizate în măsurarea severității depresiei.
În versiunea curentă chestionarul este creat pentru indivizi mai mari de 13 ani, și este compus din itemi asociați cu
depresia, cum ar fi disperarea și iritabilitatea, sentimentul vinovăției, sentimentul de a fi pedepsit, și simptome
fizice, cum ar fi fatigabilitatea, scăderea în greutate, și scăderea libidoului

Scala Hamilton de Evaluare a Depresiei


(HAM-D)
Această scală este utilizată pentru a evalua
severitatea depresiei la pacienţii care
au fost deja diagnisticaţi cu o tulburare
afectivă. Există două variante ale scalei, care
utilizează 21, respectiv 17 itemi (HAM-D21
şi HAM-D17); scala cu 17 itemi utilizează
primele 17 întrebări din scala completă.
Itemii au scorul curpins între 0 şi 4, cu cât
scorul este mai mare, cu atât depresia este
mai severă (Tabelul 1). Întrebările sunt legate
de simptome precum starea de depresie,
sentimente de vinovăţie, suicid, tulburări ale
somnului, niveluri de anxietate şi pierderea
în greutate.1
Slujba şi activităţi
Necunoscut.
0= Fără dificultăţi.
1= Gânduri şi sentimente de incapacitate,
oboseală sau slăbiciune asociate activităţilor,
slujbei sau hobby-urilor.
2= Pierderea interesului în activitate; hobbyuri
sau slubjă — fie direct raportată de către
pacient, sau indirect prin apatie, indecizie şi
ezitare (simte că el/ea trebuie să se forţeze
să muncească sau să îndeplinească anumite
activităţi).
3= Scăderea timpului petrecut efectiv
efectuând activităţile sau scăderea
productivităţii.
4= A încetat activitatea din pricina bolii
curente.
Tabelul 1. Item 7 al scalei HAM-D

Scala Montgomery-Âsberg de Evaluare a


Depresiei (MADRS)
La origini, scala MADRS a reprezentat o
subscală a Scalei Complete de Evaluare
Psihopatologică , elaborată de către Montgomery
şi Âsberg în anul 1979. Această
scală măsoară efectul tratamentului asupra
severităţii depresiei, astfel necesitând o
evaluare la vizita iniţială (înainte de tratament)
şi evaluări ulterioare pe durata tratamentului.
MADRS măsoară severitatea unui
număr de simptome pe o scală de la 0 la 6
(Tabelul 2), incluzând dispoziţia şi starea de
tristeţe, tensiunea, somnul, apetitul, energia,
concentraţia, ideaţia suicidară şi neliniştea.2
Tristeţe aparentă
Necunoscută.
0= fără tristeţe.
2= Pare abătut/ă dar se luminează ocazional.
4= Pare trist/ă şi nefericit/ă mereu.
6= Stare extremă şi continuă de melancolie şi
deznădejde.
Tabelul 2. Itemul 1 din MADRS

Scala Hamilton de Evaluare a Anxietăţii


(HAM-A)
Această scală este formată din 14 itemi,
fiecare definit printr-o serie de simptome.
HAM-A dispune de una din primele scale
de evaluare dezvoltate pentru măsurarea
severităţii simptomatologiei anxietăţii. Scala
a fost introdusă de către Max Hamilton în
anul 1959 şi măsoară severitatea simptomelor
precum anxietatea, tensiunea, starea de
depresie, palpitaţii, dificultăţi de respiraţie,
tulburări ale somnului, nelinişte şi alte
simptome fizice (Tabelul 4).4 Este o scală
utilizată des şi o modalitate acceptată pentru
măsurarea rezultatului în studiile clinice.
Starea de depresie
Necunoscută.
0= Stare normală.
1 = Atunci când există dubii dacă pacientul
este mai deznădăjduit sau trist decât de
obicei, de ex. pacientul dă semne vagi că ar fi
mai deprimat decât de obicei.
2= Atunci când pacientul este în mod vizibil
mai preocupat de experienţele neplăcute,
deşi lui/ei îi lipseşte încă ajutorul sau
speranţa.
3= pacientul prezintă semne nonverbale clare
ale depresiei şi/sau a lipsei de speranţă
4= Pacientul are o stare avansată de
deznădejde sau lipsă de speranţă sau nu
poate fi distras/ă de la semnele nonverbale
de depresie care domină interviul.
Tabelul 4. Itemul 6 din scala de evaluare
HAM-A

Scala Sindromului Pozitiv şi Negativ (PANSS)


PANSS a fost concepută ca fiind o metodă
mai riguroasă şi mai obiectivă pentru evaluarea
dimensiunilor simptomelor pozitive,
negative şi de alt tip întâlnite în schizofrenie.
Evaluarea PANSS derivă din informaţiile comportamentale
adunate dintr-o serie de surse,
incluzând: observaţii din timpul interviului;
un interviu clinic; şi rapoarte emise de către
personalul din spital sau de către membrii
familiei.6
Evaluările oferă scoruri rezumate pe o scală
cu 7 itemi pozitivi(Tabel 6), o scală cu 7 itemi
negativi şi o scală generală de psihopatologie
cu 16 itemi. Evaluările PANSS trebuie
bazate pe toate informaţiile ce se leagă
de o perioadă specificată, în mod normal
identificată ca fiind săptămâna anterioară.
Dacă itemul lipseşte, este identificat ca având
valoarea 1, nivelurilor crescute de psihopatologie
li se atribuie valori de la 2 (minim)
până la 7 (extrem). Evaluatorul trebuie să
determine severitatea simptomelor făcând
referinţă la criteriile particulare ale punctelor
de ancorare şi trebuie să atribuie cel mai
mare punct de evaluare disponibil.
P1 Delir.
P2 Dezorganizare conceptuală.
P3 Comportament halucinant.
P4 Emoţie.
P5 Grandomanie.
P6 Suspiciune/persecuţie.
P7 Ostilitate.

Biletul 20

1) Concept despre sanatatea mintala.povara sanatatii mintale la nivel mondial si de tara.

Epidemiologia tulburarilor psihice.

Sănătatea mintală este ceea ce gândim, simţim, cum acţionam si cum facem faţă încercărilor vieţii. Este
cum ne privim pe noi înşine, vieţile noastre si oamenii care fac parte din ele.
Sanatatea mintala include:

 cum facem fata stresului,

 cum ne relaţionăm cu ceilalţi,

 cum luam deciziile.

 Termenul de sănătate mintală implica si organizarea si dezvoltarea politicii de igiena


mintală.

 Sănătatea mentală este un concept care decurge din cel de normalitate, adaptat la viata
psihica a individului.

 Este un concept:

 medico-psihologic (starea de echilibru fizic, psihic si moral), dar si

 medico-profesional (situaţia de adaptare - integrare în realitatea lumii si în relaţiile cu


ceilalţi).

 Aproximativ 300 mln de oameni in lume sufera de tulburari mentale.

 Tulburarile mentale se intilnesc preponderent printre saraci,refugiati,persoanelor in zone de


razboi,calamitati,supuse permanent unor situatii de urgenta. Se intilneste des printre persoanele
implicate in tranzactii economice importante,care treptat duc la demoralizare,alcoolism,consum
de droguri,suicid/

 Aproximativ 800.000 de persoane se sinucid fiecare an.

 Conform OMS – sinuciderea este una din cele 3 cauze principale de moarte intre 15-45 ani.

 Tulburarile de mentalitate de asemenea conduc la daune intentionate sau neintentionate produse


prin accidente rutiere sau violenta in familie,induse de consum excesiv de alcool.

 Tulburarile mentale se intilnesc intre copii ce nu au un aport echilibtrat de sare iodata.jumate din
tulburari apar la virsta de 14 ani.

Exista indici care atestă ameninţări asupra sănătaţii mentale semnificative în RM:

 Deteriorarea generala a stării de sănătate a populaţiei;

 Expansiunea abuzului si a dependenţei de substanţe psiho-active;

 Creşterea ratei suicidului, în special în rândul tinerilor;

 Supra-structurarea cu factori de stres a societăţii (declin economic, creşterea şomajului, scăderea


nivelului de trai)

 Disfuncţiile mintale alcătuiesc circa 12% din numărul totalul al maladiilor.

 Până în 2020 ele vor constitui 15%.

 Se presupune că depresia va fi a doua cea mai importantă cauză a disfuncţiilor (Murray & Lopez,
1996).
 În toată lumea, 121 de milioane de persoane suferă de depresie,

 70 de milioane de probleme legate de alcool,

 24 de milioane de schizofrenie şi

 37 de milioane de demenţă.

 Disfuncţiile mintale sunt proprii mai mult tinerilor, partea reproductivă a populaţiei.

 În ţările în curs de dezvoltare, în următorii ani, va fi observată creşterea acestor maladii.

 Persoanele cu disfuncţii mintale sunt stigmatizate şi discriminate.

2)  tulburari bipare tip 1 si 2!clinica, tratament, pronostic.


3) enurezisul, ecoprezis, balbismul cu debutul in copilarie si adolescenta. Tratament
Pentru a pune diagnosticul de enurezis unui copil acesta trebuie sa atinga varsta de 5 ani. Urinarea
nepotrivita trebuie sa apara de cel putin doua ori pe saptamana timp de trei luni. In plus, comportamentul
nu trebuie sa fie cauzat exclusiv de o conditie medicala sau de un efect secundar al medicatiei.
Tratamentul enurezisului poate include psihoterapia de tip comportamental si uneori medicatie, dar nu
este intotdeauna necesar. Atunci cand se opteaza pentru tratament, psihoterapia comportamentala este de
obicei prima alegere, cu o rata de succes de cca. 75%.

Cei mai multi copii isi pot controla defecatia si pana la varsta de 3-4 ani sunt invatati cu toaleta.
Problemele de control intestinal pot duce la murdarirea patului, ceea ce cauzeaza frustrare si manie
copilului, parintilor, profesorilor si altor persoane importante din viata copilului. In plus, dificultatile
sociale in cazul acestei probleme pot fi severe- adesea copilul este batjocorit de prieteni si evitat de adulti.
Encoprezisul poate duce la scaderea stimei de sine la copil.
Cauzele encoprezisului si incontinentei fecale:
 probleme in timpul invatarii mersului la olita sau toaleta
 dizabilitati fizice, care fac dificil pentru copil sa se curete singur
 afectiuni fizice, cum sunt constipatia cronica sau boala Hirschprung
 probleme familiale si emotionale
Incontinenta fecala care nu este produsa de o cauza fizica este numita encoprezis. Copiii cu
encoprezis pot avea si alte probleme, cum sunt dificultatile de concentrare, toleranta scazuta la frustrare,
hiperactivitatea si coordonarea slaba. Ocazional, problema encoprezisului incepe atunci cand are loc o
schimbare stresanta in viata copilului, cum este nasterea unui frate, separarea sau divortul parintilor,
probleme familiale, sau mutarea intr-o casa sau scoala noua. Encoprezisul apare mai frecvent la baieti
decat la fete
Tratament in encoprezis. Desi cei mai multi copii cu incontinenta fecala nu au o problema fizica,
ei trebuie evaluati complex de catre medicul de familie sau pediatru. Daca nu sunt gasite cauze fizice si
problemele continua urmatorul pas este evaluarea copilului de catre psihiatru/ psiholog/ psihoterapeut.
Encoprezisul poate fi tratat printr-o combinatie de metode educationale, psihoterapeutice si
comportamentale. Tratamentul cat mai timpuriu al encoprezisului poate impiedica si reduce suferinta
sociala si emotionala a copilului si familiei.
4) tulburari de miscare induse de medicatie: sindrom neuroleptic malign!
Sindromul neuroleptic malign este una dintre cele mai rare dereglări de natură neurologică.
Această afecţiune este cauzată cel mai adesea de o reacţie adversă la medicamente
neuroleptice sau psihotice. Procentul pacienţilor care dezvoltă acest sindrom în momentul
expunerii la medicamente neuroleptice este de aproximativ 0,5-1%. Cei mai mulţi pacienţi vor
dezvolta acest sindrom la scurtă vreme după expunerea iniţială, în timp ce la 90% din pacienţi
reacţia se va manifesta după aproximativ două săptămâni.
Simptomele sindromului neuroleptic malign
 
Principalele simptome ale acestei afecţiuni sunt: rigiditate musculară, febră, delir (modificare
cognitivă), aritmie, tulburări oculare. În momentul în care simptomele încep să se dezvolte,
boala accelerează vizibil şi atinge intensitatea maximă în circa 72 de ore. Durata de manifestare
a sindromului este cuprinsă în intervalul 45 minute – 65 de zile. În unele cazuri pacienţii se
vindecă fără a fi necesară intervenţia de specialitate. Simptomele afecţiunii se pot manifesta
între 8 ore şi 40 de zile. Dacă este diagnosticată din timp şi tratată agresiv rata mortalităţii în
cazul acestui sindrom este 5%. În ultimii 20 de ani s-au realizat îmbunătăţiri substanţiale în
această privinţă. Cei mai mulţi pacienţi care supravieţuiesc acestei afecţiuni reuşesc să-şi
revină complet.
 
Patogenia sindromului neuroleptic malign
 
Include apariţia unor anomalii la nivelul:
 
·         Sistemului nervos central
·         Disfuncţii ale membranei musculare
·         Sistemului nervos simpatic
 
În ceea ce priveşte simptomele musculare, acestea sunt cauzate de blocada receptorilor şi
determină o patologie similară bolii Parkinson.
 
Cauze şi factori de risc
 
Factorul principal în dezvoltarea acestei afecţiuni îl reprezintă medicaţia aleasă
pentru tratamentul sindromului neuroleptic malign.Neurolepticele de înaltă potenţă
administrate în doze mari dar şi folosirea formelor neuroleptice de lungă durată sunt principalii
factori de apariţie a acestui sindrom. Specialiştii nu exclud nici existenţa unui factor genetic de
risc atunci cand gemenii identici prezintă ambii acest sindrom sau, în alt caz, o mamă şi o fiică
au şi ele sindromul neuroleptic malign.
 
În ceea ce priveşte incidenţa acestei afecţiuni, se pare că bărbaţii sunt mult mai afectaţi
comparativ cu numărul femeilor, acest lucru datorându-se probabil, consumului unei cantităţi
mai mari de neuroleptice. Un alt factor de risc pentru sindromul neuroleptic
maligneste demenţa cu corpi Lewy.
 
Manifestările clinice ale sindromului neuroleptic malign includ: delir, hipertermie, tahicardie,
rigiditate, paloare, dispnee, agitaţie psihomotorie. În ceea ce priveşte delirul, acesta este cauzat
de următorii factori:
 
·         Lipsa orientării în spaţiu şi timp
·         Lipsa de atenţie, detaşare de lumea interioară sau exterioară
·         Dezvoltarea de iluzii şi halucinaţii
·         Nivel fluctuant al cunoştinţei care poate scădea până la apariţia letargiei
 
Tratamentul sindromului neuroleptic malign
 
Pentru a reduce rata mortalităţii este necesară încetarea
administrării antipsihoticelor. Sindromul poate dispărea şi fără terapie în câteva săptămâni,
însă administrarea unui tratament face ca afecţiunea să fie tratată în câteva ore. Terapia
suportivă presupune ca pacienţii să primească susţinere cardiocirculatorie şi,
uneori, ventilatorie.
 
Paturile reci şi antipireticele sunt folosite pentru a controla temperatura. Pentru
prevenirea insuficienţei renale acute şi excreţia produşilor care determină distrugerea
musculară, medicii realizează o resuscitare agresivă a fluidelor corpului şi o alcalinizare a
urinii.