Foaie verde, foi de nuc,

Iarna frunzele se-usuc,

Păsărelele se duc,

Şi rămâi singură cuc

Muntele răsun-a jale

Râul, când coboară-n vale,

Marea şi apele sale,

Toate cânt un cânt de jale.

Frigul în pământ pătrunde

Şi pământul se ascunde,

A Daniubiului unde,

Îngheţate stau pe unde

Le-a apucat iarna şi gerul.

Numai Crivăţul, boierul.

Umblă iarna pe câmpie

Cu a cerului urgie.

E-o grozavă vijelie,

Deie Zevs să nu mai fie!

Iarna lasă să îi cadă

Haina-i albă de zăpada,

Animalele fug grămadă

Încotro apuc să vadă

Urlă lupii în câmpie

Vine-a cerului urgie

 Şi-i un frig şi-o vijelie,

Aspră-i iarna pe câmpie!

Când se-aude-un glas de fiara

De-ar mai fi un om în ţară

Iarna ar putea să-mi pară

Dulce ca oricare vară!

Foc l-aş învăţa să facă,

Să-mblânzească-o biată vacă

Laptele ei să îl mulgă

Hrana asta să-i ajungă!

Şi cu crengi, din arbori rupte,

Eu l-aş învăţa să lupte,

Să învingă-n viaţa lui!

Ţară e, dar omul nu-i!