Carpații Meridionali

Carpații Meridionali, numiți și Alpii Transilvaniei, Alpii Transilvăneni, alături

de Carpații Orientali și Carpații Occidentali reprezintă cele trei mari grupe muntoase
ale României. Denumirea lor este dată referitor la poziția lor geografică (la sud,
deci meridionali ca poziție) față de Depresiunea Colinară a Transilvaniei, care
reprezintă simultan și limita lor nordică.

Carpații Meridionali
Carpații Meridionali reprezintă cea mai masivă, tipică și spectaculoasă regiune
montană a țării, având unele similitudini cu Alpii. Parte distinctă a Carpaților
Meridionali, Munții Făgăraș, cei mai spectaculoși, înalți și sălbatici munți ai României,
l-au inspirat pe geograful francez Emmanuel de Martonne să-i denumească și Alpii
Transilvaniei, conform lucrării sale Recherches sur l'Evolution morphologique des Alpes de
Transylvanie (Karpates meridionales), publicată la Paris, Editura Delagrave, 1906.
Limita lor vestică, spre Carpații Occidentali, este culoarul depresionar Cerna-Timiș-
Bistra-Hațeg-Ștei-Orăștie, iar limita lor estică (spre Carpații Curburii) o reprezintă Valea
Prahovei și Valea Timișului din județul Brașov). Totuși, cel puțin delimitarea față
de Carpații Orientali - dacă nu și cea față de Carpații Occidentali - variază in funcție de
școala de care aparțin diverșii geografi care fac împărțirea (vezi de ex. articolul Munții
Perșani, sau harta alăturată). Limita sudică a Carpaților Meridionali o reprezintă un
abrupt major (pe alocuri având o diferență de nivel până la 1000 m) format din trei
grupe: Subcarpații Curburii (între Prahova și Dâmbovița), Subcarpații
Getici (între Dâmbovița și Motru) și Podișul Mehedinți (între Motru și Dunăre). În zilele
senine pot fii observați de la o distanță de până la 100-120 kilometri în sud.