Ministerul Educației Culturii și Cerecetării din Republica Moldova

Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea Drept

Raport

Tema : „ Analiza dreptului la viața privată sub prisma art.8 al CEDO”

A elaborat: Galan Doina- Cezara

Zeleni Veronica

Grupa 7. Masterat

Conducător știinfic: Chirtoacă Lilia

Doctor în drept. Conferenţiar universitar

Chișinău 2020
1
 Cuprins

Introducere.................................................................................................................................................3
Conținutul noțiunii „Viața privată”..............................................................................................................4
Limitările dreptului la viața privată.............................................................................................................9
Noțiunea „ingerințelor”...............................................................................................................................9
Condițiile „ingerințelor”, în dreptul la viață privată..................................................................................12
Convergența dintre art. 8 și alte articole CEDO.........................................................................................21
Concluzii și recomandări............................................................................................................................22
Bibiografia.................................................................................................................................................25

2
Introducere

Viața privată reprezintă un subiect care, la etapa contemporană, se bucură, de o abordare

avansată în literature de specialitate. Acest lucru se datorează creșterii solicitărilor de valorificare
a „dreptului la viață privată”, în fața mecanismelor de control juridico-internațional în materia
drepturilor omului, în special CEDO.
Astfel „actualitatea temei abordate” se află într-un raport de proporționalitate cu
„nivelul de valorificare” a dreptului la viață privată.
La momentul actual ne aflăm în epoca cu cel mai înalt grad de explorare a conceptului „viață
privată”, precum și a celui mai avansat nivel de valorificare a „dreptului la viață privată”.
Deși dreptul la respectarea vieții private a pătruns în conștiința societății încă din
antichitate, totuși, proclamarea acestuia a fost efectuată relativ recent, fapt pentru care societatea
încă se află în process de adaptare la prerogativele conferite.Măsura în care sunt garantate și
respectate drepturile omului într-o societate, reprezintă un indiciu calitativ ce reflectă rolul
omului în societate, și ca rezultat determină nivelul de dezvoltare a acestuia.
Atunci când bunăstarea publică impune restricții asupra dreptului la respectarea vieții private, a
unei persoane, acestea trebuie să fie clar definite, justificate din punct de vedere logic și să
reprezinte un minim necesar pentru a realiza obiectivul colectiv legitim.
Având un conținut complex, viața privată permanent suferă modificări, în cursa de
ajustare la noile condiții ale progresului tehnico-științific și la noile raporturi socio-culturale. În
acest sens foarte aprinse sunt discuțiile vizavi de raportul viață privată/viață profesională la locul
de muncă, viața privată în loc public sau viața privată într-un spațiu închis a unei personae
publice, precum și ultima tendință de identificare digitală a persoanei.
Indiferent de evoluția în timp a societății, pentru o convețuire pașnică și dezvoltare continuă a
omului, viața privată trebuie să se bucure de protecție înaltă, la toate nivelurile.
Îmbunătățirea mecanismului de valorificare a dreptului la respectarea vieții private este
asigurată atât pe plan național, în fiecare stat în parte, precum și pe plan internațional (regional
sau universal). Ne cătând la faptul că, DUDO are un caracter universal, protecția conferită de
către organele ONU este mai slabă decât protecția conferită de CEDO, datorită existenței unui
puternic organ de control jurisdictional European1. Evident că această situație este valabilă doar
pentru statele membre ale CE, dar totuși efectul consultativ al hotărîrilor CEDO se resfrînge
pretutindeni, și prin aceasta contribui la ridicarea nivelului de valorificare al dreptului la viață
privată în întreaga lume.
Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 19, 46, vizitat la 01.04.2020.
1

3
Conținutul noțiunii „Viața privată”

Noţiunea de viaţă privată, la care se referă art.8 al Convenţiei, nu poate fi definită cu

precizie. Determinarea conţinutului dreptului la viaţă privată a ridicat probleme deosebite în
jurisprundenţă şi doctrină datorită caracterului său hibrid. Acesta „este grevat de variabile
specifice fiecărui individ, avînd o arie de cuprindere foarte vastă acoperind secretul, intimitatea
cât şi libertatea individuală de alegere în orientarea sexuală sau alte chestiuni”2.
În cauza Oosterwijck c. Belgiei, fosta Comisie a subliniat că „dreptul la respectarea vieţii private
este dreptul de a trăi atât cât vrei la adapost de privirile celor străini” 3. S. Garfinkel
menţionează că ,,viaţa privată se referă la autodeterminare, autonomie şi integritate”.
Majoritatea autorilor consideră că noţiunea de „viaţă privată” are un conţinut complex
care grupează dreptul la propria imagine, dreptul la secretul corespondenţei, ocrotirea secretului
profesional, dreptul la nume, inviolabilitatea domiciliului, situaţia averii, viaţa sentimentală.
Dreptul la viaţă privată a mai fost prezentat ca şi conţinând posibilitatea de a trăi viaţa în voie cu
minimum de ingerinţe.
Percepţiile noi din viaţa socială au dus la includerea în viaţa privată a unor aspecte moderne
precum avortul, homosexualitatea, transsexualitatea, precum şi anumite dezvoltări ale
mijloacelor de comunicare, precum interceptările telefonice sau ale corespondenţei electronice,
utilizarea bazelor de date personale informatizate etc.
Asupra conţinutului conceptului de ,,viaţă privată” s-a expus şi Adunarea consultativă a
Consiliului Europei (ACCE), care la 23 ianuarie 1970, în Rezoluţia 428 prevedea că: ,,În limitele
sale esenţiale, dreptul la respectarea vieţii private constă în posibilitatea persoanei de a-şi duce
viaţa aşa cum doreşte, cu un minim de ingerinţe. Acest drept se referă la viaţa privată, la viaţa
familială şi la aceea a căminului, la integritatea fizică şi morală, la onoare şi reputaţie, la faptul
de a nu fi prezentat într-o lumină falsă, la nedivulgarea unor fapte inutile şi jenante, la publicarea
fără autorizare a unor fotografii private, la protecţia împotriva spionajului şi a indiscreţiilor
nejustificate sau inadmisibile, la protecţie împotriva utilizării abuzive a comunicaţiilor private, la
protecţia împotriva informaţiilor confidenţiale comunicate sau primite de către un particular”4.
Astfel, spre exemplu, în cauza Chapman c Regatul Unit, Curtea Europeană a statuat în
sensul că „viaţa în caravană face parte integrantă din identitateaţigănească, pentru că se înscrie
într-o lungă tradiţie a călătoriei urmată de această minoritate, [de aceea], măsurile privitoare la
2
Preduca, Grigoriana Manuela, „Considerații …”, pag 138,
http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ4/C01PreducaGrigorianaManuela.pdf, vizitat la 01.04.2020.
3
Oosterwijck c. Belgiei, CEDO, nr.7654/76, din 09 mai 1978, http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-73802, vizitat
la01.04.2020
4
Revista „Legea și Viața”din octombrie 2012, pag 37,http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2012/10-md/7.pdf,
vizitat la01.04.2020.
4
staţionarea de caravane [...] influenţează facultatea acestei comunităţi de a-şi păstra identitatea
şi de a avea oviaţă privată şi familială conformă acestei tradiţii”5.
Conform opiniei unor contemporani, în sfera vieții private vor intra și relațiile apropiate
care nu sunt legalizate de o căsătorie: legăturile dintre o mamă adoptivă și copilul de care a avut
grijă, relațiile dintre persoanele logodite, legăturile pe care și le-a făcut o persoană care a trăit
mai mulți ani într-o anumită țară6, fie „detaliile identităţii sale inerente unei fiinţe umane”.
În rezultatul celor abordte până la moment putem concluziona că noţiunea de viaţă privată
cuprinde atât „integritatea fizică şi morală a persoanei inclusiv sfera intimă a individului”,
care de altfel în ansamblu formează viața privată personală, cât și „ dreptul individului de a
stabili şi dezvolta relaţii cu semenii săi”, pentru dezvoltarea și desăvîrșirea propriei personalități,
prerogativă care conturează viața privată socială. Astfel, Curtea în jurisprudenţa sa, a extins
protecţia conferită de art. 8 dreptului la viaţă private și asupra raporturilor care rezultă din
„îmbinarea vieţii personale cu cea socială a individului”.
Se poate considera că „ține de viața privată tot ceeace privește sănătatea personală,
convingerile religioase sau morale, viața familială și afectivă, relațiile de prietenieși, cu anumite
reserve, viața profesională și materială”7.
De aceea, Curtea a decis că „există ingerinţă în viaţa privată din partea autorităţilor statale
atunci când acestea au interceptat convorbirile telefonice legate de exercitarea de către
reclamant a profesiei de comerciant”8, sau „în ipoteza efectuării unor percheziţii în localul
comercial al unei personae”9.
Mai mult ca atât „însăși existența unei prevederi legale care autorizează nejustificat
interceptarea corespondenței persoanei constituie o încălcare a art. 8”10.
Astfel de încălcari se comit în situația, fie a depășirii marjei de apreciere fie a neasigurării
unui just echilibru între interesele generale și cele individuale, prin prisma proporționalității
interesului protejat. Așadar, interceptarea convorbirilor telefonice legate de exercitarea profesiei
de către reclamant este nejustificată în măsura în care nu asigura un echilibru proporțional între
interesele generale, enumerate la alin. (2) art.8 CEaDO, și cele individuale ale titularului
dreptului încălcat, fapt pentru care în cauza Huvig c. Franței11, Curtea și-a formulat concluziile
5
Chapman c Regatul Unit, CEDO, nr. 27238/95, din 18 ianuarie 2001, § 73, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
63721, vizitat la01.04.2020.
6
Reid, Karen, „Ghidul specilistului în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, traducere din engleză de Boca
Camelia și Sicoie Florin, ed. Cartier juridic, 2005, pag. 510.
7
Voicu, Marian, „Protecția europeană …” ,pag. 162.
8
Huvig c. Franței, CEDO, nr. 11105/84 din 24 aprilie 1990, §25, http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62184, vizitat
la02.04.2020 . .
9
Chappell c. Regatului Unit, CEDO, nr. 10461/83 din 30 martie 1989, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62017,
vizitat la02.04.2020 .
10
Klass și alții c. Germaniei, CEDO, nr. 5029/71, din 06 septembrie 1978,http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62068, vizitat la02.04.2020 ..
11
Huvig c. Franței…, §25, http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62184, vizitat la02.04.2020.
5
de mai sus.
Aceiași latură de argumente stă la baza constatărilor Curții în cauza Chappell c. Regatului Unit12.
Jurisdicţia europeană a extins protecţia vieţii private a persoanei prevăzută de art. 8 şi la
mediul înconjurător sănătos în care aceasta are dreptul să trăiască. Aceasta constituind cea de a
treia compomonenta a dreptului la viață privată.
Astfel, în cauza Lopez-Ostra c. Spaniei, Curtea a decis că „prin plasarea unei staţii de epurare a
apelor reziduale, cu efecte nefaste asupra vieţii private şi de familie a reclamantei, în apropierea
domiciliului acesteia, statul în cauză nu a asigurat justul echilibru între interesele generale,
concretizate în speţă de necesitatea de a construi o asemenea instalaţie, şi cele personale, în
speţă dreptul reclamantei de a beneficia de un mediu înconjurător sănătos, drept apărat prin art.
8 din Convenţie”13.

În speță reclamanţii se plîngeau că locuiau la 12 metri de o staţie de epurare a apelor şi a deşeurilor şi că

mirosurile degajate deveniseră insuportabile. Reclamanţii se folosiseră de căile legale pentru a obţine
încetarea activităţii acestei staţii, dar fără rezultat. Curtea a acceptat argumentul reclamanţilor că
amplasarea staţiei de epurare a avut consecinţe negative asupra vieţii private şi de familie a reclamanţilor.

Mai mult ca atât, în cauza „Guerra și alții c.Italiei”14, Curtea a reamintit asupra obligației
pozitive a statului în acest domeniu, ce rezultă din art.8 al Convenției.

Curtea a statuat că există consecinţe directe ale producerii de noxe prin activitatea unei uzine chimice
asupra vieţii private şi familiale a reclamanţilor, iar statul italian nu a luat măsurile pozitive de a le
comunica informaţii esenţiale care le-ar fi permis să evalueze riscurile rezultate din activitatea acelei uzine
şi să decidă astfel dacă pot continua să locuiască în vecinătatea ei.
În funcție de cele expuse mai sus constatăm că noţiunea de viaţă privată, astfel cum acest
text este interpretat de instanţa de contencios european, cuprinde
- dreptul persoanei la viaţă privată intimă, personală,
- dreptul acesteia la viaţă privată socială şi
- dreptul persoanei la un mediu înconjurător sănătos.
Tot din jurisprudenţa instanței europene rezultă că noțiunea de „viață privată” cuprinde:
• integritatea fizică şi morală a persoanei;
• identitatea fizică şi socială a individului, inclusiv identitatea sa sexuală;
• dreptul la dezvoltare sau la prosperare personală;

12
Chappell c. Marei Britaniei…, § 26, 51, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62017, vizitat la 03.04.2020.
13
Lopez-Ostra c. Spaniei, CEDO, nr. 16798/90, din 9 decembrie 1994, § 52-58, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62468, vizitat la 02.04.2020 ..
14
Guerra și alții c. Italiei, CEDO, nr. 14967/89 din 19 februarie 1998, § 60, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62696, vizitat la 02.04.2020 .
6
 • dreptul de a întreţine relaţii cu alte fiinţe umane şi lumea exterioară”15.
Înainte de a cerceta aceste componente, este necesar de determinat principiile generale și cele
speciale, caracteristice dreptului la viață privată, constatate de CEDO în jurisprudența sa.
Funcţionarea Convenţiei pe principiul Common Law prin care se atribuie valoare de lege
precedentelor judiciare face imposibilă disocierea textului Convenţiei de practica judiciară a
Curţii. Adesea, concluziile ei sunt determinate de anumite aspecte specifice speţelor respective,
dar este posibilă extragerea unor principii generale care să permită anticiparea atitudinii Curţii în
cazurile ulterioare, ducînd astfel la stabilirea unor standarde europene pe care statele părţi la
Convenţie trebuie să le accepte drept obligaţii minime în acele domenii.
În cazul în care chestiunea este analizată în termenii unei obligaţiuni pozitive impusă
Statului și anume, de a lua măsuri rezonabile şi adecvate în vederea protejării drepturilor
reclamantei garantate de paragrfaul 1 al articolului 8 conform doleanţei reclamantei, sau în cazul
în carea aceasta este analizată în termenii unei „ingerinţe de către o autoritate publică” justificată
în conformitate cu par. 2 al art. 8, principiile aplicabile sînt în mare măsură similare.În ambele
contexte, „trebuie să se ţină cont de echilibrul echitabil care trebuie stabilit între interesele
competitive a individului şi cele ale comunităţii, în orice caz Statul se bucură de o anumită
marjă de apreciere. În continuare, chiar şi în relaţie cu obligaţiunile pozitive impuse de primul
paragrf al articolului 8, la stabilirea echilibrului cerut scopurile menţionate în al doilea
paragraf pot avea o anumită relevanţă16”.
Deci, CEDO în aplicarea art. 8 al Convenției, se conduce de anumite teze fundamentale
(generale și speciale).
Principiile generale aplicabile:
„marja de apreciere” conferită statului contractant și
„asigurarea unui just echilibru între interesele generale ale statului și cele
individuale ale persoanei”17. Ambele principii se construiesc și se suplinesc în funcție de
totalitatea factorilor culturali, sociali, religioși și politici specifici fiecărui stat în parte.
Referitor la principiile speciale, este necesar de efectuat următoarele precizri:
În primul rînd, „noţiunea de „viaţă privată”, în sensul Convenţiei, este autonomă şi
variabilă atât în raport cu persoana care apare ca titular, cât şi în timp”18.
15
Van Kück c. Germaniei, CEDO, nr. 35968/97, din 12 iunie 2003, § 69, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-65699,
vizitat la 02.04.2020 .
c. Moldova…, § 49,http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-144462, vizitat la 02.04.2020 ..
În același sens a se vedea Cartea Drepturilor Omului, București 2008, pag. 18, http://www.apador.org/wp-
content/uploads/2014/02/manual-DO-proof.pdf, vizitat la02.04.2020 . ; La fel a se vedea Voicu, Marian, „Protecția
europeană …, pag. 162.
16
Lopez-Ostra c. Spaniei, CEDO, nr. 16798/90, din 9 decembrie 1994, § 51, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62468, vizitat la02.04.2020 . .
17
Ibidem…§ 58.
18
Bîrsan, Corneliu, „Comentariu…”, pag. 600.
7
Noțiunea de viață privată implică unele limite referitoare la publicitatea comportamentelor și
protecția drepturilor sau intereselor celorlalți, astfel, „întinderea dreptului la respectarea vieţii
private este mai redusă, în măsura în care individul pune în contact viaţa sa privată cu viaţa
publică”19.
În cazul anumitor categorii de indivizi, dreptul la protecţia vieţii private tinde să se
atenueze, iar în cazul altora situaţia este contrară. Astfel, viaţa privată a unui actor sau a unui
politician este, prin natura profesiei şi prin propria voinţa, mai limitată decât viaţa privată a unui
individ oarecare.
De nenumărate ori Curtea Europeană a subliniat că viaţa privată a oamenilor politici se
îmbină cu viaţa lor publică, astfel că, sub acest aspect, ei se pot afla în centrul atenţiei şi sub
controlul opiniei publice.
În al doilea rînd, „garanţia conferită de art. 8 vieţii private a unei personae poate fi
invocată în limitele în care ea doreşte să păstreze secretul acesteia, din moment ce o persoană,
prin propria ei activitate, îşi face publică viaţa privată, protecţia înscrisă în textul Convenţiei
încetează să mai funcţioneze”20.
În al treilea rînd, „aceeaşi acţiune din partea autorităţilor statale poate constitui o
atingere a dreptului la viaţă privată a mai multor titulari”21. Astfel, „percheziţionarea unui
cabinet de avocatură în cadrul unei urmăriri penale constituie o ingerinţă în viaţa privată
profesională a avocatului; confiscarea unor documente ce aparţin unui client al acestuia, ca
urmare a aceleiaşi percheziţii, constituie o atingere a vieţii private a clientului avocatului
percheziţionat”22.
În al patrulea rînd, „noţiunea de viaţă privată este într-o continuă evoluţie”23, și conține
astăzi atât aspecte tradiționale, cât și aspecte moderne și anumite dezvoltări ale mijloacelor de
comunicre. Deci se poate de concluzionat că viața privată este o noţiune al cărei conţinut variază
în funcţie de epoca la care se raportează, de societatea în cadrul căreia individul trăieşte şi chiar
de grupul social căruia acesta îi aparţine.
Este necesar de subliniat faptul că principiile speciale în raport cu cele generale nu se află
în relații de erarhizare, ci doar de prioritate. Principiile speciale vin să le concretizeze pe cele
generale, și pot fi aplicate în măsura în care sunt valabil aplicate cele generale.

19
Bruggemann și Schueten c. Republicii Federale Germane, Comis.EDO, nr. 6959/75, din 19 mai 1976,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-74824, vizitat la03.04.2020.
În aceiași ordine de idei, a se vedea Voicu, Marian, „Protecția europeană …”, pag. 162.
20
Bîrsan, Corneliu, „Comentariu…”, pag. 600.
21
Ibidem, pag. 601.
22
Botka c. Austriei, Comis.EDO, nr. 15882/89, din 29 martie 1993, http://echr.ketse.com/doc/15882.89-en-
19930329/view/, vizitat la03.04.2020.
23
Bîrsn, Corneliu „Comentariu…”, pag 601.
8
Limitările dreptului la viața privată
Dreptul la respectarea vieţii private vizează, în principal, apărarea indivizilor împotriva
ingerinţelor arbitrare ale puterilor publice. De asemenea, acest drept generează în sarcina statelor
obligaţii pozitive, adică adoptarea unor măsuri de ordin legislativ sau de alt ordin, destinate să
facă efectivă interdicţia unor asemenea imixtiuni în viaţa privată. Acest lucru este necesar cu
atât mai mult cu cât atingerile aduse dreptului la respectarea vieţii private sunt adesea
consecinţa faptelor unor persoane particulare, printre care se numără şi societăţile de presă şi
jurnaliştii.
Art. 8, pct. 2 al CEaDO prevede că „nu este admis amestecul unei autorităţi publice în
exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o
societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii,
a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora.”24.
În cazul în care statul se amestecă în viața privată și de familie a unei personae, el trebuie să
justifice această acțiune prin referire la unul din temeiurile stabilite în art. 8 pct. 225.
Asemănător Convenţiei europene a drepturilor omului, alte tratate internaţionale în
materie, precum Pactul internaţional O.N.U. privitor la drepturile civile şi politice şi Convenţia
interamericană privitoare la drepturile omului, care prevăd şi modalităţi de control al respectării
acestor drepturi de către autorităţile statelor semnatare accesibile direct persoanelor care alegă
încălcarea lor, conţin dispoziţii ce reglementează restrîngerile ce pot fi aduse de autorităţile
statale fiecăruia dintre drepturile astfel protejate.

Noțiunea „ingerințelor”
Literatura de specialitate discută dacă este vorba despre „limitări”, „ingerinţe” sau
„restricţii„ ale drepturilor condiţionale reglementate de Convenţie. Dezbateri pe seama
ingerințelo se face, avînd în vedere că terminologia acesteia nu este unitară.
Astfel, art. 8 § 2 foloseşte noţiunea de „amestec”, art. 9 care apără libertatea de gîndire,
conştiinţă şi religie pe cea de „restrîngeri”, iar art. 10 consacrat libertăţii de exprimare vorbeşte
despre „formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni” la care aceasta poate fi supusă. în orice
caz, toate acestea trebuie să fie prevăzute de lege, să aibă un scop legitim şi să fie necesare într-o
societate democratică.

CEaDO, art. 8, pct. 2,http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf, vizitat la 03.04.2020.

24

Clements Luke, Mole Nuala, Simmons Alan, „DrepturileEuropene ale Omului: înaintarea unei cauze pe baza
25

Convenției”, traducere din engleză de Sicoie Florin, ed. Cartier juridic 2005, pag. 280.
9
 Aşa fiind, folosirea în cele ce urmează a noţiunilor diferite de ingerinţe, limitări sau
atingeri nu reprezintă decât o problemă de stil26.
Convenţia nu defineşte noţiunea de „ingerinţă a autorităţilor statale” în exerciţiul
drepturilor garantate de art. 8, ca, de altfel, nici în domeniul exerciţiului celorlalte drepturi
condiţionale amintite. Acestea nu au fost definite nici în jurisprudenţa CEDO.
Am arătat, atunci când am discutat natura obligaţiilor impuse statelor de art. 8 din
Convenţie, că acestea pot fi negative, respectiv abţinerea de a exercita anumite ingerinţe, sau
pozitive, adică luarea unor măsuri care să asigure exercitarea drepturilor în conformitate cu
scopurile Convenţiei. De asemenea, la fiecare dintre drepturile analizate am încercat a le defini
domeniul de aplicare prin raportarea la ingerinţele reţinute în exerciţiul lor.
Vom încerca mai departe o caracterizare generală a acestor posibile atingeri ale drepturilor
apărate prin art. 8.
Înainte de a începe analiza condițiilor ingerințelor admise de CEaDO, este necesar de
determinat principiile generale, consecrate de CEDO referitoare la regimul ingerințelor.
Un prim principiu este acela potrivit cu care ingerinţa care este alegată trebuie să fie
imputabilă autorităţilor statale, oricare ar fi acestea; este vorba despre ceea ce se denumeşte
generic prin noţiunea de autorităţi publice, indiferent dacă ea se referă la autorităţi
administrative, judiciare sau, în anumite situaţii, legislative. Reamintim că uneori ingerinţa poate
rezulta din activitatea unui funcţionar public, chiar dacă acesta a acţionat fără autorizarea
superiorilor săi sau a altor organe competente să aprobe acţiunea acestuia. La fel se va considera
că ingerința este efectuată de o autoritate publică și atunci când aceasta va fi întreprinsă de un
particular care acționează în regim de autoritate publică prestînd un serviciu public.
Atunci când se poartă un litigiu civil între doi particulari, ca regulă generală, nu intră în
discuţie ingerinţa exercitată de un particular asupra drepturilor aparţinînd altuia, cu excepţia
situaţiei când este vorba despre un drept protejat de Convenţie, și în măsura în care statul nu își
onorase obligațiunea pozitivă în materie. Astfel, în situația în care o persoană particulără publică
fotografia unei alte personae fără consimțămîntul celei din urmă, nu va constitui o ingerință în
viața privată, dar totuși, după ce particularul, a cărui fotografie a fost publicată, se va adresa
instanțelor competente cu solicitarea de revendicare a dreptului încălcat, iar organele de drept vor
refuza remedierea situației existente (chiar și din lipsa suportului juridic), în asemenea
circumstanțe se va comite o violare a art. 8 CEDO. pe terenul neîndeplinirii obligațiunii pozitive,
imputabilă statului conform Convenției. O astfel de ipoteză poate exista în condițiile în care nu
este depășită marja de apreciere și este asigurat un just echilibru între interesele generale și cele
individuale ale particularului (dealtfel dacă se va constata că particularul era o persoană publică,
26
Bîrsan, Corneliu, „Comentariu…”, pag. 666.
10
atunci conform principiilor generale consacrate de CEDO, publicarea fotografiei unei astfel de
personae nu va aduce atingeri articolului 8).
În al doilea rînd, ingerinţa autorităţilor publice în drepturile garantate de art. 8 presupune
o decizie individuală a acestora în privinţa persoanei care seplînge de existenţa atingerii
alegate. Pe de o parte, ea este titulara dreptului a cărui nerespectare s-a produs; pe de altă parte,
măsura ce se concretizează în atingerea dreptului o priveşte direct. Altfel spus dacă s-a admis o
ingerința în viața privată a unui particular, prin colectarea datelor cu caracter personal, fără
acordul acestuia, prezenta ingerința nu poate fi invocată în fața autorităților jurisdicționale de
către o terță persoană, ci doar de particularul care a suportat atingerile aduse dreptului său.
Totuşi, Curtea a decis că, „în anumite situaţii, însăşi existenţa unor reglementări legale,
contrare dispoziţiilor Convenţiei, poate constitui o ingerinţă în drepturile apărate de art. 8, cum
ar fi normele legale care autorizează supravegherea secretă a corespondenţei”27, sau cele care
sancţionează raporturi intime ce se manifestă într-un cadru strict privat. Deci, ca excepție,
ingerința poate fi imputabilă autorităților statale chiar dacă nu rezultă dintr-o decizie individuală
în privința oarecarei persoane.
Astfel, în cauza Modinos c. Ciprului28 , în care reclamantul s-a plîns de existenţa unor
asemenea reglementări în dreptul penal cipriot, constînd în pedepsirea relaţiilor homosexuale
între adulţi, Curtea a luat act de faptul că, după adoptarea hotărîrii sale în cauza Dudgeon c.
Regatul Unit29, ea a decis că existenţa unei asemenea legislaţii este incompatibilă cu dispoziţiile
art. 8 dinConvenţie ce protejează dreptul la viaţă privată.
De aceea, Curtea a arătat că „reclamantul nu poate fi sigur că nu va fi supus la anchetă
din partea organelor de poliţie în privinţa comportamentului său privat şi nici că, din aceeaşi
cauză, alţi particulari nu vor încerca să iniţieze împotriva sa urmărirea penală, astfel că
interdicţia legală incriminată aduce atingere permanent şi direct vieţii sale private”30.

Procurorul general în funcţiune a renunţat la a mai dispune declanşarea urmăririi penale în cazul comiterii
de acte homosexuale private. Totuşi, instanţa europeană a decis că nimic nu garantează nedispunerea
urmăririi penale în asemenea situaţii de către un nou procuror general, avînd în vedere declaraţiile
publice de condamnare a acestor fapte de către importanţi oameni politici ciprioţi.

Un alt principiu constatat de CEDO în această materie, se rezumă la următoarele: nu

există ingerinţă atunci când atingerea adusă dreptului constă într-o imperfecţiune

27
Dudgeon c. Regatul Unit,CEDO, nr. 7525/76, din 22 octombrie 1981, § 40,http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-
62031, vizitat la 03.04.2020.
28
Modinos c. Ciprului,CEDO, nr. 15070/89, din 22 aprilie 1993, § 20-24, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62391,
vizitat la03.04.2020..
29
Dudgeon c. Regatul Unit,CEDO…, § 41, 62,http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-62031, vizitat la03.04.2020.
30
Ibidem… § 41.
11
temporară şi remediabilă a modului de funcţionare a autorităţii statale prin activitatea
căreia dreptul este pus în valoare.
Astfel, într-o cauză, reclamantul s-a plîns pentru neluarea în considerare de către
autorităţile poştale a unui aviz de schimbare de domiciliu, ceea ce a făcut ca o scrisoare
importantă de la avocatul său să-i parvină cu întîrziere.
Fosta Comisie a observat, însă, că respectarea dreptului la corespondenţă asigură, înainte de
toate, protecţia împotriva ingerinţelor pozitive privind conţinutul sau primirea corespondenţei. în
speţă însă, reclamantul s-a plîns de neglijenţa serviciilor poştale care n-au remis corespondenţa la
locul indicat; or, dreptul la corespondenţă nu comportă şi dreptul la o funcţionare perfectă a
poştei, deoarece se poate cu greu scrie o lege pentru a acoperi toate eventualitățile astfel, în
condiţiile în care ea trebuie să facă faţă unui volum mare de trimiteri nu se poate afirma că
ingerința este imputabilă statului, mai cu seamă că a fost încălcat art. 8.
De asemenea, în practica Curții sau constatat situații când o ingerință, deși este comisă
din partea autorităților statale , aceasta nu este imputabilă statului conform art.8.
Astfel din moment ce constrîngerea, oricare i-ar fi natura morală sau fizică, presupune
conştientizarea consecinţelor sale de către cel asupra căruia se exercită, s-a decis că actele de
constrîngere efectuate pentru apărarea sănătăţii unui pacient aflat în imposibilitate de a-şi
manifesta voinţa, nu reprezintă o ingerinţă condamnabilă.
De asemenea, fosta Comisie a decis că „nu există ingerinţă atunci când legea prevede
şi o altă posibilitate de exercitare a dreptului la alegerea celui interesat - decât cea dorită de
acesta”31.
În sfîrşit, consecinţele atingerii dreptului apărat trebuie să fie concrete, reale pentru
cel care le suportă, nu interpretative.
Astfel, instanţa de contencios europeana statuat că „expulzarea părinţilor şi a copilului
lor nu reprezintă o atingere adusăvieţii lor familiale, din moment ce ei n-au demonstrat că ar
exista impedimentereale spre a reveni şi a trăi în ţara lor de origine”32.

Condițiile „ingerințelor”, în dreptul la viață privată

Conform art. 8 alin. (2) CEaDO „Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în
exercitarea acestui drept decât în măsura în care acesta este prevăzut de lege şi constituie, într-o
societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică,
bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii,

31
X c. Republica Federlă Germană, Comis.EDO, nr. 8410/78, din 13 decembrie 1979, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-74245, vizitat la03.04.2020.
32
Cruz Varas și alții c. Suediei,CEDO, nr. 46/1990/237/307, din 20 martie 1991,§ 88-89,
http://www.refworld.org/cgi-bin/texis/vtx/rwmain?docid=3ae6b6fc4, vizitat la 03.04.2020.
12
a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora”33.
Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor omului, rezultă că „imixţiunea unei autorităţi
publice în viaţa privată a unei persoane este licită numai dacă satisface condiţiile impuse de
paragraful 2 al art. 8 şi anume: dacă a fost „prevăzută de lege”, dacă a urmărit unul sau mai
multe din scopurile legitime şi dacă a fost „necesară într-o societate democratică”34.
Luînd în considerație cele spuse la capitolul III paragraful 3.1 al prezentei lucrări, precum
și prevederile enunțate mai sus rezultă că o imixtiune este permisă, în contextul Convenției
europene a Drepturilor Omului, dacă:
A) ingerinţa este imputabilă unei autorități publice
Pentru a fi imputabilă unei autorități publice ingerința trebuie să îndeplinească cumulative
următoarele condiții:
- este admisă de către o autoritate statală.
- nu rezultă din imperfecţiune temporară şi remediabilă a modului de
funcţionare a autorităţii statale.
- ingerința comisă, lipsește titularul de posibilitatea exercitării dreptului pe o
cale alternative echivalentă.
- consecinţele atingerii dreptului apărat trebuie să fie concrete, reale pentru cel
care le suportă, nu interpretative.
B) ingerința privește direct o anumită persoană.
C) ingerinţa statală trebuie să privească un drept apărat de Convenţie, adică să intre în
domeniul de aplicaţie a acestuia rațione materie.
D) ingerința este justificată
Pentru a fi justificată ingerința trebuie să întrunească următoarele condiții:„
I. Ingerinţa să fie prevăzută de lege
II. Ingerinţa să îndeplinească un scop legitim
III. Ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică”
IV. De asemenea, vom vedea că jurisprudenţa europeană a mai adăugat o condiţie şi
anume ingerinţele exercitate să fie proporţionale cu scopul urmărit.

I. Ingerinţa să fie prevăzută de lege

Expresia „prevăzut de lege”, în sensul par. 2 al art. 8, cere ca ingerinţa să aibă o bază în

CEaDO, art. 8, alin. (2), http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf, vizitat la 03.04.2020.

33

34
Preduca, Grigoriana Manuela, „Considerații…”,
http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ4/C01PreducaGrigorianaManuela.pdf, vizitat la03.04.2020.
13
dreptul intern35. Oricum, respectarea dispoziţiilor dreptului intern nu este suficientă: „legea în
litigiu trebuie să fie accesibilă persoanei vizate şi consecinţele ei trebuie, de asemenea să fi
posibile de anticipat”36.
Nu este nici pe departe vorba despre accepţiunea formală a noţiunii de lege, ci de sensul ei
material, adică de normă, indiferent de situarea ei în ierarhia internă a normelor de drept prin
care sunt reglementate sau ordonate relaţiile sociale. Astfel, fosta Comisie a decis că întreruperea
convorbirilor telefonice ale persoanelor aflate în detenţie pe baza unei „ordonanţe de execuţie” a
unei legi, trebuie considerată ca „prevăzută de lege”
De asemenea, vorbind despre noţiunea de lege în sensul art. 8 nu trebuie să pierdem din
vedere că în sistemul Convenţiei sunt cuprinse şi ţări de common law, ca Anglia şi Irlanda, iar
sistemul de drept din Cipru este puternic influenţat de sistemul common law, în aceste
circumstanțe noțiunea de lege cuprinde și cutumile care au putere de izvor de drept.
Fosta comisie a statuat în sensul că pentru a determina dacă o ingerinţă este „prevăzută de
lege”, revine în primul rînd autorităţilor naţionale competenţa de a interpreta normele interne de
drept, iar organele Convenţiei au o putere limitată de control asupra modului cum şi-au îndeplinit
acest rol.
Curtea a decis însă că ea se poate îndepărta de interpretarea dată de judecătorul naţional legii
interne într-o anumită cauză, dacă ea consideră că reprezintă o „transgresare manifestă” a
acesteia. Deci, deși se lasă la latitudinea instanțelor interne dreptul de-a interpreta prevederile
normative proprii, CEDO poate interveni în acest proces dacă statul nu-și exercită sarcina
încredințată, conștiencios și în spiritul valorilor protejate de Convenție.
Fosta Comisie a decis că nu este suficient ca legea, în sens general, material, să prevadă o
ingerinţă în exerciţiul unui drept: este necesar ca acea dispoziţie să fie cunoscută, în condiţii
rezonabile, de către cel căruia i se aplică, ceea ce înseamnă că acea lege trebuie să mai
îndeplinească două criterii şi anume: să fie accesibilă tuturor, adică să existe un minimum de
publicitate în privinţa ei şi, să fie previzibilă, adică cel căruia i se aplică trebuie ca în mod
rezonabil să-i fi putut înţelege sensul şi, mai ales, să-şi dea seama că aplicarea legii îl priveşte pe
el.
Aşadar, primul criteriu pe care trebuie să-l îndeplinească „legea” care conţine o ingerinţă în
drepturile prevăzute de art. 8 este acela al accesibilităţii ei. Aceasta are a fi apreciată prin
raportare la posibilităţile unei persoane de a dispune de informaţii suficiente cu privire la norma

35
Chappell c. Regatul Unit, CEDO, nr. 10461/83, din 30 martie 1989, § 52, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62017, vizitat la 03.04.2020.
36
Leander c. Suediei, CEDO, nr. 9248/81, din 26 martie 1987, § 50, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-94309,
vizitat la03.04.2020.
În aceiași ordine de idei Rotaru c. Romania, CEDO, nr. 28341/95, din 04 mai 2000, § 52, 56-57
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-122529, vizitat la03.04.2020.
14
aplicabilă. De asemenea, această condiţie, ca şi cea a previzibilităţii legii se apreciază prin
raportare la momentul săvîrşirii ingerinţei incriminate. Al doilea criteriu este acela al
previzibilităţii legii, ceea ce înseamnă că norma în discuţie trebuie să fie suficient de precisă spre
a permite individului să-şi regleze conduita în funcţie de prescripţiile ei.
În cauza Leander c. Suediei, Curtea a precizat că „exigenţa previzibilităţii în contextul
special al controlurile secrete a personalului în sectoarele care afectează securitatea naţională
nu pot fi similare cu cele desfăşurate în multe alte domenii”37.Astfel, aceasta nu poate însemna că
un individ trebuie să beneficieze de posibilitatea de a anticipa ce fel de verificări vor fi efectuate
cu privire la propria pesoană de către serviciul special de poliţie suedez în efortul de a proteja
securitatea naţională. Cu toate acestea, într-un sistem aplicabil la cetăţeni în mod general,
reglementat de ordonanţa cu privire la controlul personalului, legea trebuie să fie formulată în
termeni suficient de clari pentru a furniza indicaţii adecvate cu privire la circumstanţele şi
condiţiile în care autorităţile publice dispun de competenţa de a recurge la acest fel de ingerinţă
secretă şi posibil periculoasă în viaţa privată.
Aducerea la cunoştinţă publică în interiorul unei societăţi a regulamentului ei de ordine
interioară sau o simplă instrucţiune ministerială care reglementează condiţiile în care se
cenzurează corespondenţa deţinuţilor, adusă la cunoştinţa acestora asigură publicitatea necesară
pentru a face asemenea dispoziţii accesibile.
Astfel, cu referire la previzibilitatea şi accesibilitatea unei legi privitoare la supravegherea
secretă, fosta Comisie a decis că o asemenea lege trebuie să definească întinderea şi modalităţile
de exercitare a funcţiilor autorităţilor publice competente în materie cu suficientă claritate pentru
a proteja individul împotriva arbitrariului. Totodată, nu se impune în mod absolut o definiţie
exhaustivă a tuturor termenilor pertinenţi.
În situația când se constată că o ingerință nu este prevăzută de lege, sau este prevăzută de un act
juridic care nu are putere de lege38, fie deși este prevăzută de lege dar nu este previzibilă sau
accesibilă, instanța constată violarea art. 8 CEaDO.

II. Ingerinţa să îndeplinească un scop legitim

Convenţia EDO enumeră scopurile care pot da caracter legitim încălcărilor unuia sau mai
multor drepturi garantate de primul paragraf. Acestea sunt: „securitatea naţională, securitatea
publică, bunăstarea economică a ţării , apărarea ordinii publice şi prevenirea săvîrşirii unor

37
Leander c. Suediei,…§ 51, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-94309, vizitat la03.04.2020.
38
P.G. și J.H. c. Regatul Unit, CEDO, nr. 44787/98, din 25 septembrie 2001, § 37, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-64224, vizitat la 03.04.2020.
15
fapte penale, protecţia sănătăţii şi a moralei publice, protecţia drepturilor aparţinînd altor
personae”39.
Toate acestea sunt împrejurări de fapt, apreciate de organele Convenţiei în funcţie de
circumstanţele fiecărei cauze examinate.
În materia regimului persoanelor aflate în detenţie menţionăm cîteva ingerinţe justificate,
cum ar fi:
- obligaţia impusă unui deţinut de a preda un eşantion de urină pentru cercetarea prezenţei de
stupefiante şi măsura disciplinară aplicată ca urmare a refuzului său constituie măsuri destinate
apărării ordinii şi prevenirii săvîrşirii de fapte penale;
- informarea părinţilor de către poliţie despre arestarea copilului lor constituie o ingerinţă în
dreptul deţinutului la viaţă privată (a minorului), dar şi o asemenea măsură constituie o ingerinţă
necesară prevenirii săvîrşirii de fapte penale;
- fixarea unei cote de scrisori pe o perioadă de timp pe care un deţinut este autorizat să le
primească este un atribut al autorităţii penitenciare şi reprezintă o măsură necesară într-o
societate democratică pentru apărarea ordinii. Şi exemplele ar putea continua, jurisprudenţa
fostei Comisii fiind bogată în materie.
Acelaşi fost organ al Convenţiei a decis că expulzarea unui străin condamnat pentru trafic
de heroină poate fi considerată ca necesară apărării ordinii publice şi prevenirii săvîrşirii de fapte
penale, protecţiei sănătăţii şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor altei persoane.
La rîndul ei, Curtea a avut a se pronunţa asupra aceleiaşi condiţii, recunoscînd scopul
legitim al diverselor categorii de ingerinţe pe care le-a examinat în jurisprudenţa sa.
Scopul existenţei posibilităţii exercitării unor ingerinţe în viaţa privată în materie de
securitate publică a fost examinat în mai multe rînduri de Curte. Astfel, în cauza Rotaru contra
României40, ea a observat că principala problemă pusă în discuţie este aceea de a se şti dacă
deţinerea de informaţii asupra vieţii private a reclamantului se poate justifica prin raportare la
dispoziţiile art.8 alin.2. Această posibilitate de deţinere a unor astfel de date constituie netăgăduit
o excepţie de la garantarea drepturilor apărate prin art. 8. De aceea, Curtea a precizat că
„interpretarea ei trebuie să fie restrictivă”.
Apoi instanţa europeană a reamintit că într-o societate democratică „existenţa unui
serviciu de informaţii se poate dovedi legitim, dar a reiterat că prerogativa supravegherii în
secret a cetăţenilor nu este tolerată de Convenţie decât în măsura strict necesară salvgardării

39
CEaDO art.8, § 2, http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf, vizitat la03.04.2020.
Rotaru c. Romania, CEDO, nr. 28341/95, din 04 mai 2000, § 58-59 http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-122529,
40

vizitat la04.04.2020.
16
instituţiilor democratice ale societăţii”41. De aceea, în condiţii strict determinate de lege,
existenţa unor asemenea reglementări poate avea un scop legitim.
În cauza Noack şi alţii contra Germania, 350 de persoane s-au plâns că decizia
autorităţilor germane cu privire la obligarea de a mute gospodăriile proprii pe un alt teritoriu pus
la dispoziţia lor, din cauza necesităţilor legate de continuarea exploatării cărbunelui aflat în acea
zonă, constituie o încălcare a dreptului la viața privată și la domiciliu.
Curtea a reiterate în acest sens că argumentele reclamanţilor au fost analizate şi de către
comisia parlamentară însărcinată cu acest subiect, şi de către instanţele ordinare şi de către
instanţa constituţională a landului, toate aceste instituţii analizînd dacă prin extinderea minei se
păstrează un just echilibru între interesele minorităţii sorabe şi interesele economice în joc.
Curtea a luat în calcul și faptul că reclamanţii se vor muta într-o localitate situată la circa 20 km
de comuna lor şi că au fost luate măsuri pentru a se asigura dezvoltarea şi menţinerea identităţii
lor naţionale. De aceea, Curtea a consideratcă „deşi ingerinţa în drepturile lor este dureroasă,
ea este proporţională, astfel încît poate fi justificată de scopul vizat de către stat”42.

III. Ingerinţa să fie necesară într-o societate democratică

Curtea Europeană a Drepturilor Omului de nenumerate ori a subliniat că „noțiunea de

„necessitate” și cea de „societate democratică”, se caracterizează prin pluralismul, toleranța și
liberalismului”43.
De aceea, avînd ca obiectiv protecţia exerciţiului drepturilor pe care le garantează art. 8, §
1, limitarea intervenţiei autorităţilor statale în modul lor de punere în valoare prin determinarea
situaţiilor în care sunt posibile ingerinţele acestora, art. 8 § 2 dispune că asemenea ingerinţe nu
numai că trebuie să fie prevăzute de lege şi să urmărească un scop legitim; „ele trebuie să fie
necesare într-o societate democratică”44.
Astfel, într-una din hotărîrile sale privitoare la aplicarea dispoziţiilor art. 8 din Convenţie
- cauza X. c. Finlandei , instanţa de contencios european a precizat că „o ingerinţă este
considerată ca necesară într-o societate democratică pentru atingerea unui scop legitim dacă
răspunde unei nevoi sociale imperioase”45. Pentru aprecierea necesitatății ingerinţei, sunt

41
Ibidem.
42
Noack și alții c. Germaniei, CEDO, nr. 46346/99, din 25 mai 2000,http://jurisprudentacedo.com/Noack-si-altii-
contra-Germaniei-Transferul-locuitorilor-unei-comune-Conditii.html, vizitat la04.04.2020.
43
Lusting-Prean și Beckett c. Regatul Unit, CEDO, nr. 31417/96, 32377/96, din 27 septembrie 1999, § 80,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62937, vizitat la04.04.2020..
44
X c. Finlandei, CEDO, nr. 34806/04, din 3 iulie 2012, § 213, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-111972, vizitat
la04.04.2020.
45
Ibidem.
În același sens Leander c. Suediei, CEDO, nr. 9248/81, din 26 martie 1987, §58, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-94309, vizitat la04.04.2020.
17
chemate în primul rînd autorităţile naţionale. Totuși „Curtea își rezervează competenţa să
aprecieze şi să decidă dacă motivele ingerinţei corespund exigențelor Convenției”46.
De aceea, în adoptarea măsurii care constituie o ingerinţă în exerciţiul drepturilor apărate
de art. 8, „statele semnatare ale Convenţiei dispun de o marjă de apreciere, cu întindere
variabilă”47. De asemenea, „autorităţile statale trebuie să vegheze ca un just echilibru să fie
menţinut între toate interesele în prezenţă, în funcţie de circumstanţele fiecărei cauze”48.
Astfel, Curtea a arătat că este inevitabilă recunoaşterea unei anumite marje de apreciere
în acest domeniu deoarece autorităţile statale, prin contactul lor direct cu realităţile ţării, sunt în
principiu, mai bine situate decât o jurisdicţie internaţională, în a aprecia anumite circumstanţe
locale. Întinderea acestei marje, depinde de natura dreptului garantat de Convenţie, aflat în
discuţie, de importanţa lui pentru persoana care îl invocă, de natura activităţilor restricţionate
prin intervenţia autorităţilor statale şi de finalitatea restricţiei impuse.
În același sens, fosta Comisie a decis că statul beneficiază de o largă marjă de apreciere în
materie de securitate naţională. Dar chiar dacă este uneori necesar a se culege informaţii despre
anumite persoane, ele trebuie însoţite de garanţii adecvate şi suficiente contra posibilelor
abuzuri, dată fiind gravitatea ingerinţei în discuţie.
Atunci când este vorba despre săvîrşirea unor infracţiuni contra securităţii statului, faptul că
supravegherea şi controlul unei persoane se fac fără ştirea sa poate fi considerat ca necesar într-o
societate democratică, caracterul secret al urmăririi fiind prevăzut de lege.
În schimb ea a decis, spre exemplu, că interdicţia generală impusă deţinuţilor de a scrie
unor organizaţii independente internaţionale, publice sau private, pentru a cere urmărirea penală
a unor persoane private, nu poate fi considerată necesară într-o societate democratică, deşi s-a
invocat necesitatea asigurării ordinii în penitenciarul respectiv.
Aceleaşi principii generale privitoare la necesitatea ca ingerinţa care s-a produs în
exerciţiul drepturilor apărate de art. 8 să fie necesară într-o societate democratică au fost aplicate
de Curte şi în cauza Chapman c. Regatul Unit.
Cu precizarea că „pentru a evalua modul în care unitatea de cazare alternativă este
adecvată, trebuie să avem în vedere, în primul rînd, nevoile speciale ale persoanei în cauză - și
anume cerințele de familie și resurse financiare - și, în al doilea rînd, dreptul comunitățiilor de a
li se proteja mediul înconjurător. Aceasta este o sarcină pentru care autoritățile naționale ar
46
Buckley c. Regatul Unit, CEDO, nr. 20348/92, din 25 septembrie 1996, § 74, http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-
62635, vizitat la 04.04.2020.
47
Ibidem.
În aceiași ordine de idei Matter c. Slavaciei, CEDO, nr. 31534/96, din 05 iulie 1999, § 66,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-58266, vizitat la04.04.2020.
48
Ibidem.
În același sens, Z c. Finlandei, CEDO, nr. 22009/93, din 25 februarie 1997, §94, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-62593, vizitat la04.04.2020.
18
trebui să se bucure de o largă marjă de apreciere, deoarece acestea sunt cel mai bine
instrumentate pentru a face evaluarea necesară”49.

IV Ingerinţa să fie proporţională cu scopul urmărit

Primul lucru pe care trebuie să-l precizăm cu privire la această condiţie este acela că
aceasta nu este prevăzută expres în art. 8 § 2 al Convenţiei, ea apare ca o creaţie a jurisprudenţei
organelor Convenţiei.
Instanța de contencios european a constatat că, în anumite situaţii, analiza condițiilor
ingerințelor trebuie să meargă mai departe decât determinarea necesităţii ingerinţei într-o
societate democratică.
După cum a spus fosta Comisie, noţiunea de necesitate implică o ingerinţă bazată pe o
nevoie socială imperioasă50 şi proporţională cu scopul avut în vedere de autorităţile statale atunci
când acestea intervin în exerciţiul dreptului apărat prin Convenţie.
În cauza Z c. Finlandei, CEDO a reiterat că „Pentru a stabili dacă măsurile incriminate
au fost necesare într-o societate democratică, Curtea, avînd în vedere cazul în ansamblul său,
va lua în considerare dacă motivele invocate sunt justificate suficient și pertinent, și dacă
acestea au fost proporționale cu obiectivele legitime urmărite”51.
Analizînd actuala jurisprudență a Curții putem constata, în baza aplicațiilor de spețe
existența unui principiu în materie: proporţionalitatea între ingerinţa produsă şi scopul
urmărit presupune determinarea existenţei unei nevoi sociale imperioase care a impus-o.
Interesele în prezenţă nu sunt numai cele ale individului, ci apărarea acestora presupune luare în
considerare a unor scopuri sociale.
În cauza Lustig-Prean şi Bekett contra Angliei, Curtea a recunoscut că ingerinţa
incriminată de reclamanţi - ancheta privitoare la orientarea lor sexuală şi îndepărtarea din armată,
este necesară într-o societate democratică și urmărește scopul legitim de asigurare a eficacităţii
operaţionale a armatei. Totuși „în cazul în care restricțiile în cauză se referă la „o parte foarte
intimă a vieții private” trebuie să existe raționamente puternic fondate pentru ca, aceste
interferențe, să satisfacă cerințele prevăzute de articolul 8 § 2 din Convenție”52.

49
Chapman c. Regatul Unit, CEDO, nr. 27238/95, din 18 ianuarie 2001, § 104, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
63721, vizitat la 04.04.2020.
50
Leander c. Suediei,… § 58,http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-94309, vizitat la 04.04.2020.
51
Z c. Finlandei,… § 94, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62593, vizitat la 04.04.2020.În aceiași ordine de idei
P.G. și J.H. c. Marea Britaniei, CEDO, nr. 44787/98, din 25 septembrie 2001, § 49, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-64224.
La fel, Lusting-Prean și Beckett c. Regatul Unit, CEDO, nr. 31417/96, 32377/96, din 27 septembrie 1999, § 80,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62937, vizitat la04.04.2020.

52
Lusting-Prean și Beckett c. Regatul Unit,... § 82, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62937, vizitat la 04.04.2020.
19
 Astfel instanța de contencios european a considerat, în situația data, că ingerința
întreprinsă de autoritățile statale este disproporţionată cu scopul urmărit, chiar dacă cerinţa
impunerii disciplinei militare, reprezintă o condiţie evidentă a asigurării operativităţii funcţionale
a unităţilor militare53. În același sens sa pronunțat instanța europeană și în cauza Eriksson c.
Suediei, unde din cauza restricţiilorvizitelor, ei de fapti s-a refuzat posibilitatea de a se întîlni cu
fiica suficient de frecvent şi în condiţiile de natură să favorizeze reunirea lor sau dezvoltarea
pozitivă a relaţiilor lor. În astfel de situaţie, ea era incapabilă să contribuie la suspendarea
interdicţiei. Starea de tensiune care a afectat relaţiile dintre reclamante şi incertitudinea cu privire
la viitorul fiicei reclamantei, a persistat pe parcursul a şase ani, cauzînd suferinţe profunde
reclamantelor. Astfel în pofida marjei de apreciere de care dispune Suedia, Curtea a conchis că
„restricţiile grave şi de lungă durată asupra vizitelor în combinaţie cu durata excesivă a
interdicţiei transferării nu sînt proporţionale cu scopurile legitime urmărite”54.
Dimpotrivă, în cauza Noack şi alţii contra Germania ea a reţinut gravitatea ingerinţei
litigioase, constînd în mutarea întregii localităţi, pentru a se putea exploata cărbunele aflat pe
teritoriul acesteia, cu greu identificînd proporționalitatea în vederea justificării necesității sociale.
Un element important luat în considerare de Curte a constat în evidenţierea măsurilor
concrete privind mutarea reclamanţilor într-o localitate în care, în majoritate, trăiesc membri ai
aceleiaşi comunităţi şi pentru care cei mai mulţi dintre ei au optat. În cele din urmă Curtea a
ajuns la concluzia că ingerinţa litigioasă, este proporţională cu scopul urmărit (bunăstarea
regiunii), ceea ce semnifică nedepăşirea marjei de apreciere a autorităţilor statale în materie55.
În cauza Chapman c. Regatul Unit Curtea a apreciat că situaţia reclamantei ţine de un
context juridic şi social în care interdicţia contestată ce îi este aplicată nu apare contrară
dispoziţiilor Convenţiei.
Atunci când o persoană îşi stabileşte reşedinţa fără a obţine permisul de instalare cerut de
normele interne, există în mod evident un conflict între dreptul acesteia la domiciliu garantat de
art. 8, § 1 şi interesele generale care impun protecţia mediului înconjurător.
Pentru a determina dacă obligaţia impusă unei persoane de a părăsi domiciliul este
proporţională cu scopul urmărit, este pertinent a se şti dacă domiciliul respectiv a fost stabilit în
mod legal sau ilegal.
Dacă stabilirea s-a făcut în mod legal, atunci legitimitatea măsurii în discuţie este
vulnerabilă nu și dreptul persoanei la inviolabilitatea domiciliului. Și invers, dacă domiciliul a

53
Ibidem § 83-85.
54
Eriksson c. Suediei, CEDO, nr. 11373/85, din 22 iunie 1989, § 71,http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-100062,
vizitat la04.04.2020.
55
Noack și alții c. Germaniei,…http://jurisprudentacedo.com/Noack-si-altii-contra-Germaniei-Transferul-
locuitorilor-unei-comune-Conditii.html, vizitat la04.04.2020.

20
fost stabilit ilegal, într-un anumit loc, atunci persoana care contestă legalitatea unui ordin de a
părăsi acel loc se găseşte într-o poziţie vulnerabilă fapt pentru care și inviolabilitatea domiciliului
poate fi restrînsă.
Reeșind din circumstanțele cazului observăm că, reclamanta nu obținuse în prealabil o
autorizație pentru ridicarea locuinței, drept urmare „ingerinţa în dreptul la domiciliu al
reclamantei nu a fost socotită disproporţionată în raport de acest scop”56.
În fine, este necesar de accentuat că în acest domeniu, autorităţile naţionale dispun de o
mare marjă de apreciere.

Convergența dintre art. 8 și alte articole CEDO

Noțiunea de viața privată este una complexă, cuprinzînd în conținutul său mai multe elemente
componente. Aceasta incorporează o serie de libertăți, fără de care nu poate fi concepută viața
privată (ex. libertatea de-ași alege numele, libertatea de-ași alege identitatea sexuală, libertatea
de-ași dirija viața intimă ).

De rînd cu astfel de libertăți sunt garantate și o serie de drepturi, care crează climatul unei
manifestări favorabile a acestor libertăți: „integritatea morală” și cea fizică, dreptul la protecția
datelor cu caracter personal, dreptul de-a fi uitat, dreptul de-a fi lăsat în pace etc.

Articolul 8 este primul dintr-o serie de patru texte ale Convenţiei care protejează drepturi ce
semnifică respectul social datorat individului. Astfel, el are prerogative care-i permit să pretindă
respectarea vieţii sale private şi de familie, a dreptului său la domiciliu şi la corespondenţă.
Acesta, după natura sa, este apropiat și de respectarea libertăţii de gîndire, de conştiinţă şi de
religie (art. 9), a libertăţii de exprimare şi de informare (art. 10) şi a libertăţii de asociere (art. 11)
.

Caracteristica esenţială a tuturor acestor drepturi şi libertăţi constă în aceea că fiecare text ce le
reglementează conţine un prim alineat ce le consacră într-o înfățișare aproape absolută, pentru
ca, într-un al doilea alineat al aceluiaşi text, să fie prevăzute anumite condiţii în care exerciţiul
drepturilor şi libertăţilor poate fi supus anumitor restricţii.

Este și firesc ca pentru a benificia după propriul plac de anumite libertăți, trebuie, nu în ultimul
rind, să beneficiezi de-o libertate de gîndire, de conștiința, de religie, de exprimare, de asociere
etc. Prin garantarea acestor libertăți, persoana poate să se bucure și de cele care le conferă viața
privată.

În măsura în care una din libertățile conferite de viața privată, va evolua în contextual dezvoltării
relațiilor din domeniu, se va putea ajunge la necesitatea unei consacrării individuale a acesteia în
CEaDO (așa precum se bucură libertatea de gîndire, conștiință, religie; libertatea întrunirilor și
libertatea de exprimare). Într-o astfel de ipoteză Instanța de contencios European, în soluționarea

56
Chapman c. Regatul Unit,… § 114, 115, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-63721, vizitat la 04.04.2020.
21
cazurilor în materia specifică, va examina situația din perspectiva rspectării dreptului special și
în ultimul rind, a respectării dreptului la viață privată.

Același raționament se aplică în situația când în fața curții, printr-o singură faptă, se pretinde
atât violarea art 8 precum și suplimentar, una din libertățile garantate de articolele enunțate mai
sus. Astfel, spre exemplu, dacă se invocă încălcarea libertatății de gîndire, conștiință sau religie,
Curtea v-a examina cauza din perspectiva violării art. 9 CEaDO nu și a art. 8. Doar în contextul
neconstatării violării art. 9, Curtea v-a privi mai general și v-a analiza situația de fapt, prin
prisma art. 8. La fel, Curtea v-a proceda și în cazul unor atingeri aduse integrității fizice a
persoanei, în funcție de gravitatea acesteia, ea v-a examina speța prin prisma art. 3 sau 8 al
Convenției (prioritate la examinare acordînduse articolului 3).

O altă ideie la care trebuie să ne referim, abordînd aceste articole, este aprecierea dimensiunii de
convergență a acestor libertăți în raport cu celea conferite de „viața privată”.

În acest sens urmează să determinăm sfera de întindere a viații private precum și valul de
manifestare a libertatății de gîndire, conștiință, religie, exprimare și întrunire, în special atunci
când aceste interese concurează.

22
Concluzii și recomandări
1. Laicizarea progresivă a societăţii a contribuit la extinderea sferei vieţii private, care
cuprinde în prezent acte considerate altădată contrare moralei sociale. Odată cu
dezvoltarea societăţii au apărut tot mai multe opinii asupra conţinutului vieţii private.
Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului stă sub semnul acestor incertitudini
şi adoptă în prezent o concepţie extensivă asupra vieţii private.

2. Se observă în jurul nostru că, odată cu trecerea timpului, viaţa privată suferă din ce în ce
mai multe ingerinţe. În măsura în care CEDO va cuprinde în jurisprudența sa, situațiile
ipotetice care justifică o ingerință, vom obține o protecție în fața imixtiunilor arbitrare.

3. Fiind unul dintre drepturile fundamentale ale omului, „dreptul la respectarea vieții
private”, comportă, la etapa actuală, o amprentă considerabilă în viața cotidiană.
Indiferent de locul, timpul, domeniul și sfera de activitate, omul permanent simte
necesitatea de-a se afla în siguranță în cercul său privat (personal/intim), chiar și în
timpul de odihnă. Încă din antichitate, această necesitate determina statul să întreprindă
anumite măsuri pentru a-și proteja cetățenii și în cele din urmă de-a asigura liniștea în
societate.

Astfel, deși recent a fost proclamat acest drept pe plan internațional, totuși conceptul dat s-a
acomodat în conștiința societății odată cu apariția idealurilor democratice.

4. Viaţa privată nu înseamnă ceea ce vrei să ascunzi, ci mai degrabă ce informaţie personală
decizi să dezvălui, cui şi în ce context.

5. Doar în situația în care omul este liber a alege când și în ce măsură să se implice în sfera
socială de-activitate sau să accepte pe alte persoane în sfera sa persoanală, putem vorbi
despre condiții prielnice pentru o convețuire pașnică și ca rezultat, crearea premizelor
pentru o societate prosperă.

6. Așadar, respectarea vieții private este una din condițiile optime care asigură o protecție
durabilă a omului în societate.

În lucrarea elaborată, am prezentat evoluția dreptului la viață privată precum și întinderile de

conținut, pe care le-a suportat acest concept în jurisprudența CEDO. Curtea a recunoscut dreptul
la viaţă privată al persoanelor publice, menţionînd că şi ele deţin acest drept chiar dacă, sfera
vieţii lor private este, totuşi, mai restrînsă decât în cazul persoanelor obişnuite. La fel a fost
definită și viața privată în locuri publice.

7. Aceste cunoștințe ne permit să găsim răspunsuri și la unele întrebări actuale, precum: de

unde se pornește și până unde ajunge, întinderea viații private, la locul de muncă ?, care
este justificarea identității digitale ?, cât de protejată este viața privată într-un loc public
și din ce raționamente se admit ingerințel în toate aceste situații ?.

23
Răspunsul la întrebările date ăl găsim în practica CEDO (o parte din care a fost cercetată în
prezenta lucrare), iar pentru situațiile încă neexaminate în fața Curții, sunt aplicabile principiile
generale și cele speciale constatate de CEDO în această materie.

8. Este apreciabil garantul și suportul consultativ oferit de CEDO în materia protecției vieții
private, până la etapa actuală.

9. Datorită principiilor generale călăuzite în materia vieții private, precum și a principiilor

speciale constatate pentru fiecare element conceptual al dreptului în cauză, CEDO a
contribuit la creșterea nivelului de protecție a vieții private și la extinderea sferei de
valorificare, a acestuia, în statele membre.

10. Prin stabilirea unei practici bine definite, CEDO contribuie și la prevenirea unor noi
violări în viitor, pe aceiași direcție.

11. Efectul consultativ al hotărîrilor acesteia se resfrînge și în afara spațiului european, fapt
ce denotă eficacitatea activității instituției de contencios european, și ca rezultatat acesta
influențează pozitiv asupra nivelul de valorificare a dreptului la viață privată pe plan
mondial.

În contextual celor prezentate supra, vom propune și următoarele recomandări:

1. De-a dezvolta previzibilitatea Hotărîrilor CEDO pe planul intern al fiecărui stat, ori în
fața CEDO se ajunge doar după epuizarea recursurilor interne. Astfel, se poate de
contribuit la îmbunătățirea mecanismului de protecție a „vieții private”, prin practici
consultative.

2. Luîn în considerație domeniul vast al „vieții private”, ar fi un pas pozitiv, de a elabora un

act legislative special, în materia respectivă, cuprinzînd toate principiile generale și
speciale, constatate de CEDO până la etapa actuală, și adaptate la condițiile si tradițiile
democratice ale fiecărui stat în parte. În acest fel s-ar micșora numărul de cereri parvenite
la CEDO prin care s-ar ridica eficiența Autorității de contencios European. La fel, de
către autoritățile interne, s-ar asigura creșterea prevenției ingerințelor nejustificate.

24
 Bibiografie

1. Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 19, 46, vizitat la 01.04.2020.

2. Preduca, Grigoriana Manuela, „Considerații …”, pag 138,
http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ4/C01PreducaGrigorianaManuela.pdf, vizitat la 01.04.2020.
3. Oosterwijck c. Belgiei, CEDO, nr.7654/76, din 09 mai 1978, http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-73802, vizitat
la01.04.2020
4. Clements Luke, Mole Nuala, Simmons Alan, „DrepturileEuropene ale Omului: înaintarea unei cauze pe baza
Convenției”, traducere din engleză de Sicoie Florin, ed. Cartier juridic 2005, pag. 280.
5. Revista „Legea și Viața” din octombrie 2012, pag 37, http://www.legeasiviata.in.ua/archive/2012/10-md/7.pdf,
vizitat la 01.04.2020.
6. Chapman c Regatul Unit, CEDO, nr. 27238/95, din 18 ianuarie 2001, § 73, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
63721, vizitat la 01.04.2020.
7. Reid, Karen, „Ghidul specilistului în Convenția Europeană a Drepturilor Omului”, traducere din engleză de
Boca Camelia și Sicoie Florin, ed. Cartier juridic, 2005, pag. 510.
8. Ciubotaru c. Moldova, CEDO, nr. 27138/04, din 27 aprilie 2010, § 49, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
144462, vizitat la 01.04.2020.
9. X și Y c. Olandei, CEDO, nr 8978/80, din 26 martie 1985, § 22, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62162,
vizitat la 01.04.2020.
10. P.G. și J.H. c. Regatul Unit, CEDO, nr. 44787/98, din 25 septembrie 2001, § 56, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-64224, vizitat la 01.04.2020.
11. În aceiași ordine de idei a se vedea Reid, Karen, „Ghidul specilistului…”, pag. 498.

12. Burghartz c. Elveției, CEDO, nr. 16213/90, din 22 februarie 1994, § 24, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62422, vizitat la 02.04.2020 .
13. Niemietz c. Germaniei, CEDO, nr. 13710/88, din 16 decembrie 1992, § 29, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62344, vizitat la 02.04.2020 ..
14. Voicu, Marian, „Protecția europeană …” ,pag. 162.
15. Huvig c. Franței, CEDO, nr. 11105/84 din 24 aprilie 1990, §25, http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-
62184, vizitat la 02.04.2020
16. Chappell c. Regatului Unit, CEDO, nr. 10461/83 din 30 martie 1989, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62017, vizitat la 02.04.2020 .
17. Klass și alții c. Germaniei, CEDO, nr. 5029/71, din 06 septembrie 1978,http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62068, vizitat la 02.04.2020 ..

18. Lopez-Ostra c. Spaniei, CEDO, nr. 16798/90, din 9 decembrie 1994, § 52-58, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-62468, vizitat la 02.04.2020 ..
19. Guerra și alții c. Italiei, CEDO, nr. 14967/89 din 19 februarie 1998, § 60, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62696, vizitat la 02.04.2020 .
20. Van Kück c. Germaniei, CEDO, nr. 35968/97, din 12 iunie 2003, § 69, http://hudoc.echr.coe.int/eng?
i=001-65699, vizitat la 02.04.2020 .
21. Bîrsan, Corneliu, „Comentariu…”, pag. 600.
22. Bruggemann și Schueten c. Republicii Federale Germane, Comis.EDO, nr. 6959/75, din 19 mai 1976,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-74824, vizitat la 03.04.2020.

23. Cartea Drepturilor Omului, București 2008, pag. 18, http://www.apador.org/wp-

content/uploads/2014/02/manual-DO-proof.pdf, vizitat la 02.04.2020 . ;
24. Botka c. Austriei, Comis.EDO, nr. 15882/89, din 29 martie 1993, http://echr.ketse.com/doc/15882.89-en-
19930329/view/, vizitat la 03.04.2020.
25. Clements Luke, Mole Nuala, Simmons Alan, „DrepturileEuropene ale Omului: înaintarea unei cauze pe baza
Convenției”, traducere din engleză de Sicoie Florin, ed. Cartier juridic 2005, pag. 280.
26. Dudgeon c. Regatul Unit, CEDO, nr. 7525/76, din 22 octombrie 1981, § 40,http://hudoc.echr.coe.int/fre?i=001-
62031, vizitat la 03.04.2020.

27. Modinos c. Ciprului, CEDO, nr. 15070/89, din 22 aprilie 1993, § 20-24, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
62391, vizitat la 03.04.2020..

25
28. X c. Republica Federlă Germană, Comis.EDO, nr. 8410/78, din 13 decembrie 1979,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-74245, vizitat la 03.04.2020.
29. Cruz Varas și alții c. Suediei, CEDO, nr. 46/1990/237/307, din 20 martie 1991,§ 88-89,
http://www.refworld.org/cgi-bin/texis/vtx/rwmain?docid=3ae6b6fc4, vizitat la 03.04.2020.
30. http://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2009/RSJ4/C01PreducaGrigorianaManuela.pdf , vizitat la 03.04.2020.
31. Pisk-Piskovski c. Poloniei, CEDO, nr. 92/03, din 14 iunie 2005, § 24-26, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-
69356, vizitat la 03.04.2020. .
32. Silver și alții c Regatului Unit, CEDO, nr. 5947/72 6205/73 7052/75…, din 25 martie 1983, § 83,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62134,vizitat la 03.04.2020.

33. Leander c. Suediei, CEDO, nr. 9248/81, din 26 martie 1987, § 48, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-94309,
vizitat la 03.04.2020. .
34. Noack și alții c. Germaniei, CEDO, nr. 46346/99, din 25 mai 2000, http://jurisprudentacedo.com/Noack-si-altii-
contra-Germaniei-Transferul-locuitorilor-unei-comune-Conditii.html, vizitat la 04.04.2020.
35. Lusting-Prean și Beckett c. Regatul Unit, CEDO, nr. 31417/96, 32377/96, din 27 septembrie 1999, § 80,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62937, vizitat la 04.04.2020..
36. X c. Finlandei, CEDO, nr. 34806/04, din 3 iulie 2012, § 213, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-111972,
vizitat la 04.04.2020.
37. Buckley c. Regatul Unit, CEDO, nr. 20348/92, din 25 septembrie 1996, § 74, http://hudoc.echr.coe.int/fre?
i=001-62635, vizitat la 04.04.2020.
38. Lusting-Prean și Beckett c. Regatul Unit, CEDO, nr. 31417/96, 32377/96, din 27 septembrie 1999, § 80,
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-62937, vizitat la04.04.2020.
39. Eriksson c. Suediei, CEDO, nr. 11373/85, din 22 iunie 1989, § 71, http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-100062,
vizitat la04.04.2020.

26