Referat

Tema: „Specificul biologiei, chimiei și fiziologiei

în studiul sufletului”.
Sufletul omului se aseamănă cu o cămașă unde se
depozitează toate trăirile, sentimentele și
concepțiile fiecărui individ în parte. Omul este unica
ființă rațională astfel că complexitatea structurii
sale fizice, mintale și spirituale este indiscutabilă.
În acest referat voi descrie specificul biologiei,
chimiei și fiziologiei în studiul sufletului.
„Biologia este cea mai ordonată bibliotecă”
consideră Vasile Ghică. Fiecare ființă vie este
clasificată după gen, specie care la fel este
organizată și așezată pe fiecare poliță dintr-o
bibliotecă a lumii vii numită biologie. Biologia este
știința care se ocupă cu studiul vieții și al tuturor
organizmelor vii. Viața este starea caracteristică
organismelor ce au ca trăsături specifice
autodezvoltarea, autoconservarea și
autoreproducerea, sau la organisme superioare, cu
posibilitatea de a urmări un țel. Știința care studiază
viața organismelor este biologia. Formele vieții sunt
reprezentate de microorganisme, de exemplu, sunt
utile la producerea farmaceuticii și la biosinteză.
Sufletul este viață iar biologia tratează viața ca un
suvenir al clasificării vețuitoarelor. După Aristotel
„numim viață capacitatea de hrănire prin sine, de
creștere și, în fine de mișcare”. Fiecare corp natural
care „participă la viață” se poate considera drept
„substanță compusă” adică structurată într-un
anumit fel din materie și formă. Sufletul este o
substanță cu sens de specie a unui corp natural care
are o viață virtual „însă substanța este o entelehie
”(scop lăuntric). Așadar sufletul este realitatea în
act a unui astfel de corp. Dacă e să rostim o definiție
generală a sufletului am spune că el este,
”realitatea în act primordial a unui corp, natural
înzestrat cu organe”. Aristotel mai precizează că
„sufletul nu există fără corp și nici un fel de corp”. El
„nu este corp, dar ține de corp”.
A doua știință care descrie studiul sfletului este
fiziologia. Fiziologia este știința care se ocupă de
studierea fizicului uman, evoluția naturii și a
creierului uman. Sufletul este o entelehie specifică
și rațională de a fi a ceea ce are o potență de a fi
într-un fel anumit. O deosebită atenție se acordă
analizei intelectului comparat, cu simțirea,
intelectul cunoaște și înțelege el nu este ceva
determinat, ci e asemănător formei: el se raportă la
formele inteligibile, dar lucrează fără ele. Deci ceea
ce e numit intelect în suflet ca fiind în act nu este
nimic din cele reale. După care Aristotel afirmă că
inteligența ar poseda în ea însăși cunoașterea.
Intelectul practic după Aristotel gândețte concret,
motivează, rațional cele ce se petrec la nivel
senzoral. Creierul și sufletul sunt într-o strânsă
legătură. Dacă fiziologia studiază creierul uman
astfel creierul poate fin asemuit cu intelectul sau
rațiunea deoarece activitatea rațională a părții
intelectuale a sufletului, împreună cu celelalte două
părți intelectuale a sufletului-partea sa vegetală și
animală, ce are în comun cu celelalte animale astfel
în viziunea lui Aristotel constituie esența unui suflet
uman. Aristotel pune problema mecanismului
factorilor psihici, cerceta fenomenele psihice în
corelație cu cele fiziologice. A înțeles că actele
psihice nu se pot explica decât prin legătura lor
genetică cu funcțiile organismului.
Iar a treia știință care descrie studiul sufletului
este chimia. Goethe consideră că „chimia este o
știință care va avea asupra vieții o influiență imensă
și o amplă aplicare” deoarece cu ajutorul acestei
științe se inventează noi preparate pentru a elimina
unele boli din viața noastră. Chimia este una dintre
științele naturale al cărei obiect de studiu îl
constituie compoziția și studiază aspectul energetic
al organismului. Cu ajutorul energiei omul merge,
mănâncă. Corpul uman are suflet atât timp câtse
mișcă și are un punct de degajare a energiei.
Aristotel se ocupă mai întâi de teoria atomistă a lui
Ivencip și Democrit, pentru care sufletul este cel
care imprimă vețuitoarele mișcare. Apoi cercetează
teoriile pitagorice și pe cele ale lui Platon și Anaxa
goras, teorii ce pun accentul asupra ideii de
mobilitate „sufletul este factorul care se mișcă pe
sine” sufletul este „forța motrice”. Dacă sufletul ar
putea mișca corpul, ar fi posibil ca el să iasă și iarăși
să intre în corp și cu o asemenea doctrină a migrării
sufletului Aristotel nu este de acord. Sufletul nu
este o mărime. Procesele chimice sunt creatoare de
energie. Procesul fermetării constă în faptul că
mâncăm ca să trăim. „Numim viață” scrie Aristotel
„capacitatea de hrănire prin sine, de creștere și, în
fine, de mișcare”. Fiecare corp natural care participă
la viață se poate consideră drept subsanță compusă
„organizată” adica structurată într-un anumit fel din
materie și formă. Pornind de la părerea că ceea ce
nu se mișcă nu poate să pună alt ceva în mițcare, ei
au admis că sufletul este ceva care se pune el însuși
în mișcare. De aceea, Democrit afirmă că sufletul
este un fel de foc și de căldură. Deoarece există
infinite figuri și atomi, el numește pe cei sferici foc și
suflet.
Micul tratat „Despre suflet” constitie, deci, un
momentul de seamă în istoria filosoficii și a științei.
Străbate din paginile sale atât elogiul observării și
cercetării metodice, cât și năzuința spre întemiere
filosofică a operei biologice. Oricât de depășite ne-
ar părea astăzi considerațiile Stagiristului asupra
fenomenilor și proceselor psihice, le rămân prima
formulă sistematică de analiză și expunere a
problematicii psihologice în strânsă legătură cu cea
fiziologică și biologică. Analiza principiilor de
analizatori, ipostaza sufletului-entelehie, distincția
între procesele de cunoaștere și cele afective și
voliționale, încercările de a discifra mecanismele
funcționării inteligenței-reprezintă cuceriri
incontestabile în istoria psihologiei.