Nunta lui Ion are loc după Paşte şi ţine trei zile, după obicei, naşi fiind

Zaharia şi Maria Herdelea. Pentru că Ana este gravidă şi nu poate juca, o

alege pe Florica sa danseze "dansul mirilor". In acele momente Ion o vedea
pe Ana din ce in ce mai urâtă, ca pe o povara pe care o primeste odata cu
pământul.
Ion este măcinat de conflictul interior între pasiunea pentru frumoasa fată şi
patima pentru pământ: „Adică ce ar fi oare dacă aş lua pe Florica şi am fugi
amândoi în lume, să scap de urâţenia asta? [...] Şi să rămân tot calic...
pentru o muiere!...".
De altfel, Ion îşi dă seama, pentru prima oară, aşa cum observă naratorul
omniscient, că „împreună cu pământul trebuie să primească şi pe Ana”,
care-i părea o străină, „cu ochii pierduţi în cap de plâns, cu obrajii gălbejiţi,
cu pete cenuşii” şi cu care nu mai schimbase nicio vorbă de luni de zile.