Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi

PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE

MASTERAT INTERDISCIPLINAR

MANAGEMENT EDUCAŢIONAL (M.E.)

ANUL I

Disciplina:Psihologie organizaţională

Profesor:Conf.Univ.Dr.Benţea Corina
Cursant:Iacob Roxana

Iunie 2020
 1.Cultura organizaţională
În opinia lui Emil Păun(1999, pg.8), organizația este „o unitate sau o grupare socială,
conștient întemeiată, cu finalități explicit formulate, care antrenează un număr mare de indivizi
pentru a îndeplini roluri și statute bine determinate în cadrul unei structuri diferențiate, cu funcții
de conducere și coordonare a activităților .” În opinia d-nei Anghelache (2012,pg.73) organizaţia
reprezintă ,,o structură socială,alcatuită din resurse umane şi non-umane, aflate într-un raport de
interdependenţă,şi care-şi propune atingerea unui nivel maxim de performanţă.’’ Organizaţiile
pot fi caracterizate din punct de vedere al structurii, culturii, organizării, dezvoltării şi schimbării
organizaţionale. Organizaţia,ca sistem cultural operează cu valori,principii,atitudini şi credinţe
umane.Când se vorbeşte despre organizaţii se vorbeşte despre mărimea lor, rolul acestora,
structurile ierarhice şi relaţiile din cadrul lor, schimbarea sau dezvoltarea acestora pentru a se
adapta la mediu.Ȋntr-o organizaţie accentul cade pe ,,capacitatea indivizilor şi a organizaţiilor de
a învăţa,fie şi din propria experienţă.(learning organization)’’(V.Anghelache,2012,pg.78).
Organizaţia trebuie să înveţe deoarece trebuie să răspundă provocărilor educaţiei. Școala ca
organizație(din perspectiva abordării structurale) are următoarele caracteristici: distribuirea
concretă a sarcinilor și a rolurilor rezultate din statusul tuturor ”actorilor școlii” (directori,
profesori, personal administrativ, elevi, studenți);definirea sistemului de norme (interne) care
reglementează activitatea acestora; delimitarea reperelor de autoritate și de comunicare, de
sancționare pozitivă (gratificații, recompense) și / sau negativă ( sancțiuni, pedepse); elaborarea
instrumentelor de raționalizare a acțiunii necesare pentru atingerea ”țintei colective” (planuri,
instrucțiuni, directive, etc) - care pot genera un ansamblu de raporturi interumane de cooperare,
dar și de opoziție.Cu alte cuvinte, organizaţia are o misiune şi obiective clar stabilite,vizează
perfecţionarea şi calitatea serviciilor specializate,interacţiunile dintre indivizi se derulează în
baza unor obiective comune şi a unor reguli generatoare de acţiuni colective.(Valerica
Anghelache, 2012,pg.70)
a. Structura (organizarea) reprezintă totalitatea resurselor valorice, umane și materiale, aflate la
dispoziția școlii:
- sistemul de cerințe școlare (concretizat în scopuri și obiective);
- conținutul (obiectele de studiu);
-personalul didactic (educatori, învățători, institutori, profesori) și cel didactic auxiliar, precum și
personalul de îngrijire și de pază;
- elevi (copii și tineri școlarizați);
-dotări didactico- materiale, echipamente;
-timp școlar;
- legislație școlară;
- mediu fizic;
-construcții școlare;
- fonduri bănești etc.
Școala este un sistem deschis, putând fi definită ca un ansamblu de elemente aflate în
interdependență (în interior) și în interacțiune cu ambientul socio-economic și politic (în
exterior). Din această definiție decurg principalele caracteristici ale școlii ca sistem deschis:
1-apartenenţa la un sistem mai larg
2-teleonomia sau orientarea sistemului de învăţământ în funcţie de anumite finalităţi, din care
decurg scopurile şi obiectivele ce trebuie atinse. Pluralitatea finalităţilor sistemului de învăţământ
reflectă nu numai complexitatea fenomenelor implicate în triada interiorizare - individualizare -
socializare, ci şi nevoia firească de menţinere a stării de sănătate organizaţională.
3 -autoadaptabilitatea şi starea de echilibru dinamic a şcolii se reflectă în depăşirea situaţiilor de
criză(V.Anghelache,2012,pg.96), antrenând modificări la nivelul strategiilor didactice,
structurilor curriculare, modalităţilor de evaluare. Schimbările respective sunt menite să evite
crearea unei discontinuităţi între ceea ce şcoala formează şi exigenţele sociale
4-echifinalitatea sau posibilitatea de a se atinge finalităţile şi de a se realiza proiectele, prin
modalităţi diferite
5-entropia sau gradul de dezordine din sistem.
Aşa cum s-a menţionat mai sus, una din caracteristicile esenţiale ale unui sistem deschis
este interacţiunea permanentă cu mediul. Climatul/ ambianţa – ca element cultural – corespunde
pedagogic contextului extern şi intern al organizaţiei şcolare.Când mediul extern este stabil,
organizaţia în interior poate fi caracterizată prin reguli, proceduri şi ierarhii a autorităţii precis şi
clar conturate, cu puternic caracter formalizat şi în care luarea deciziei este centralizată -
structură definită ca structură mecanicistă. În schimb, în medii externe care se schimbă rapid –
instabile,aceste organizaţii par a fi caracterizate ca având mai puţine reguli şi procedee formale,
iar în cazul acestor reguli şi proceduri multe sunt ignorate, o ierarhie a autorităţii neclară şi slab
formalizată şi în care luarea deciziei este extrem de descentralizată până la cel mai mic nivel -
structură definită ca structură organică. Specificul culturii organizaţiei şcolare este condiţionat de
contextul intern şi extern în care are loc activitatea specifică. Contextul intern depinde de:
a. spaţiul şi timpul pedagogic disponibil sau perfectat la nivel de conducere managerială
şi de realizare a activităţilor concrete (lecţii, ore de dirigenţie, consultaţii individuale şi de grup,
activităţi de tip nonformal);
b. resursele pedagogice existente (informaţionale, umane, didactico – materiale,
financiare);
c. formele de organizare determinate social (învăţământ frontal) sau iniţiate de educator
(învăţământ pe grupe, învăţământ individual, lecţie mixtă);
d. stilurile didactice iniţiate de educator / profesor, ca expresie a personalităţii sale şi ca
urmare a situaţiei din şcoală şi din clasa de elevi. Modelul funcţional - structural evidenţiază
componentele organizaţionale interne ale şcolii:
a. funcţia principală dominantă (profesională, politică sau culturală, de socializare sau de
individualizare, de formare- dezvoltare psihosocială);
b. finalităţile care probează cultura proiectării curriculare a activităţii de educaţie la nivel
general, specific şi concret;
c. structura de bază (corelaţia profesor – elev) susţinută prin cultura empatiei pedagogice
şi a evaluării formative continue.
Contextul extern influenţează cultura organizaţiei şcolare la nivelul relaţiilor existente
între sistemul de învăţământ şi principalele subsisteme sociale: economic, politic şi cultural-
reprezentând domeniul valorilor cunoaşterii umane şi al comportamentelor psihosociale.
Definirea conceptului de sănătate a organizaţiei şcolare evidenţiază tocmai capacitatea de
adaptare continuă şi adecvată a şcolii la cerinţele mediului pedagogic şi social, aflate în continuă
schimbare şi transformare, cu tendinţe de dezvoltare relevante pe termen scurt, mediu şi lung.
Obiectivele organizaţiei şcolare descriu trebuinţele,necesităţile fiecărei şcoli.,,Ele dau
sens organizaţiei,dar şi oamenilor,muncii acestora,au capacitatea de a evidenţia posibilele
conexiuni între normele,valorile asumate la nivel general şi acţiunile propriu-zise,orientează şi
reglează procesele organizaţionale,asigură suportul unei evaluări obiective a activităţii.’’
(V.Anghelache,2012,pg.148).Ele asigură coerenţă organizaţiei şcolare.Au o funcţie cognitivă ,
motivaţională(implicarea în organizaţie prin ataşament),simbolică(dezvoltarea organizaţiei de a
dobândi resurse şi legitimitate),de evaluare(a comportamentului,calităţii activităţilor).Prin
obiective, şcoala se diferenţiază de celelalte instituţii.Obiectivele sunt stabilite de politica
educaţiei ,iar apoi de cadrele didactice în funcţie de necesităţi ,timp,resurse materiale etc.
Obiectivele trebuie să fie clare,specificând paşii ce duc la îndeplinirea lor.Școlile îşi stabilesc
obiectivele în funcţie de specificul serviciilor pe care le oferă societăţii şi de propriile aspiraţii.
Ele vizează rezultatele elevilor,calitatea activităţii predare-învăţare-evaluare,pregătirea şi
perfecţionarea cadrelor didactice,climatul existent.
Orice şcoală are nişte norme interioare care sunt materializate în simboluri, sloganuri,
limbaj, ţinută vestimentară şi atitudinală, ritualuri de iniţiere, de promovare, ceremonii, mituri,
legende şi povestiri care circulă prin intermediul folclorului oral, atât în interiorul şcolii, cât şi în
cadrul extern acesteia, societatea luând astfel contact cu viaţa şcolii, cu normele şi valorile
culturii sale. Noțiunea de cultură este definită ca ansamblul integrat de valori, credințe, norme și
comportamente sociale ale indivizilor și ale grupurilor.Acest termen a apărut la sfârşitul
anilor’80.Cultura se află în relaţie directă cu managementul organizaţiei,fiind cauză şi efect al
acestuia,aşa cum afirma V. Anghelache.(2012,pg.152). „Activitatea de management înseamnă a
prevedea si a plănui, a organiza, a comanda, a coordona si a controla” (H. Fayol,1916).Unui
manager de organizație educațională i se solicită să aibă: competențele profesionale și
psihopedagogice, să răspundă de elaborarea proiectului de dezvoltare instituțională, planul
managerial anual, parteneriatele școlare; este răspunzător de deciziile luate și de realizarea
obiectivelor în fața comunității, corpului profesoral, superiorilor pe linie ierarhică; sub aspect
financiar este mai degrabă un gestionar al unor fonduri repartizate, având însă posibilitatea de a
atrage resurse financiare din sponsorizări, proiecte, contribuții ale părinților; trebuie să orienteze,
să organizeze, să controleze și să îndrume întreaga activitate a colectivului școlii, să asigure
valorificarea la maximum a potențialului uman și material; să fie un vizionar în antrenarea și
motivarea personalul pentru realizarea obiectivelor propuse etc. Cultura poate deveni un
instrument util pentru manager în vederea direcționării pozitive a resursei umane spre
îndeplinirea scopului organizației, influențează într-un mod esențial rata de reușită a preluării și
aplicării unor modele sau a unor experiențe manageriale ce aparțin altor culturi. Valorile
promovate în cadrul organizaţiei şcolare provin din toate domeniile cunoaşterii: morale,
ştiinţifice, tehnologice, estetice, psihofizice (igienico-sanitare şi sportive). Comportamentele pot
fi exprimate prin mentalităţi, obişnuinţe, atitudini (afective, motivaţionale, caracteriale, dar şi
cognitive),norme de grup,valori etalate,reguli,moduri de gândire,metafore.
Cultura e,,personalitatea organizaţiei,ce îşi manifestă atât trăsăturile cognitive,cele
afective şi comportamentale,perpetuându-le şi dezvoltându-le în timp la nivelul tuturor
indivizilor,devenind responsabilă de integrarea acestora în organizaţie.’’ (V.Anghelache,
2012,pg.155). Cultura e ,,un modus vivendi’’,un fel de a fi al şcolii,reflectând temperamentul
organizaţiei.(V.Anghelache,2012,pg.169). Dumneaei abordează cultura organizaţională din două
perspective:cea individualistă(comportamentele ce au stabilitate şi frecvenţă, rolurile pe care le
joacă actorii implicaţi în educaţie) şi cea holistă (dominantă, reflectă modele comportamentale).
Cultura cuprinde o serie de simboluri vizibile (simboluri, sloganuri,ceremonii) şi invizibile.
Tipuri de culturi organizaționale:
-cultura puterii (”pânza de paianjen”)-manager orientat spre putere, capabil și pregătit să-și
asume riscuri, încrezător, interesat de rezultate, tolerând și stimulând un climat aspru, dar
competitive
 -cultura rolului (”templu”)- posturile și atribuțiile sunt definite clar, controlul realizându-se prin
reguli și proceduri precise,fișa postului este mai importantă decât cine ocupă postul.
-cultura sarcinii ( ”rețea”)- cooperarea, identificarea cu obiectivele organizației, activitatea în
echipă și mobilizarea colectivă, accent pe valorile individuale ( prețuirea individului și a dotărilor
sale, autonomia și libertatea personală)
-cultura personală (” roi” )- caracterizată prin înalt profesionalism, atașamentul individual față
de organizație este foarte scăzut
Mai există:
a) cultura managerială (globală, optimă, strategică, inovatoare) opusă celei administrativ-
birocratice (parcelată, standardizată, punctuală, reproductivă);
b) cultura proiectării curriculare (centrată pe obiective şi conţinuturi de bază, selectate la nivelul
corelaţiei optime, informare – formare pozitivă), opusă celei tradiţionale (centrată pe conţinuturi
neselectate pedagogic în perspectiva corelaţiei informare – formare).
La intersecţia valorilor maxime şi minime ale sociabilităţii şi solidarităţii,apar
următoarele tipuri de culturi:cultura ,,mercenară’’(performanţă,suces,solidaritate şi sociabilitate
doar în cazuri extreme),cultura de tip reţea(sociabilitate şi solidaritate ,,de faţadă’’),cultura
fragmentară(experţi,comunicarea limitată) şi comunitară(grad crescut de sociabilitate şi
solidaritate) .-(V.Anghelache,2012,pg.160)
Conţinutul culturii şcolare este exprimat ideologic(educabilitate, deschidere spre educaţie
permanentă, afirmare a paradigmei curriculumului), valoric(zile deschise, serbări, excursii,
diplome, tehnologia informaţională, managementul, descentralizarea) şi normativ(Legea
învăţământului, Statutul personalului didactic, principiile didactice, regulamentul – şcolii, clasei,
comunităţii părinţilor).
Dimensiunea structurală a climatului organizaţiei şcolare reflectă particularităţile
resurselor umane angajate în realizarea activităţilor specifice (număr de profesori şi de catedre /
comisii metodice, vârstă, statut profesional, calitatea pedagogică a elevilor şi a părinţilor,
ponderea structurilor de conducere managerială / birocratică), ambianţa educaţională produsă de
ansamblul valorilor obiective şi subiective intersectate într-un câmp psihosocial sau context
situaţional (extern şi intern) care înconjoară sau străbate activitatea specifică (educaţia,
instruirea) realizată în cadrul şcolii.
Cultura cadrelor didactice reflectă calitatea proceselor de formare iniţială şi continuă
realizate în mediul universitar. În interiorul ei sunt prezente mai multe subculturi:
a. feminină (predominantă statistic) - masculină;
b. a profesorilor (formaţi universitar) - a învăţătorilor (formaţi prin studii medii);
c. a cadrelor didactice: tinere - în vârstă;
d. a cadrelor didactice: titulare - suplinitoare;
e. a cadrelor didactice cu grad didactic II, I - fără grad didactic II, I;
f.a profesorilor cu studii postuniversitare (masterat, doctorat) - fără studii postuniversitare.
Mi-am propus în continuare să analizez propria şcoală din punct de vedere structural.
Galațiul, este al şaptelea județ din țară, după numărul de locuitori. Așezat la confluența
Dunării cu Siretul, acest bazin hidrografic oferă condiții ideale pentru o așezare omenească.
Grădiniţa nr.10 cu program normal, se află pe strada Anghel Saligny, nr. 157,bloc I4A, ap.
33,zona IC Frimu,lângă Biserica Sf.Mina,vizavi de Școala nr.12.Nu are personalitate
juridică,este arondată Școlii nr.19 ,,Ludovic Cosma’’. (Prima școală publică înființată în Galați
după Reforma Învățământului din 1864 a fost Școala Nr. 3 de Băieți, viitoarea Școală Nr. 19,
botezată în anul școlar 1996-1997.. Școala nu a avut local propriu, închiriindu-se case de la
persoane particulare și a funcționat inițial cu o singură clasă, profesor fiind Ștefan Plăvănescu.
Neavând nicio școală în parohie, preotul Ludovic Cosma a insistat pe lângă Inspectorul
Școlar G. Ionescu și ministrul Simion Mehedinți pentru construirea unui local de școală. În 1923
preotul paroh obține aprobarea de la Primăria Galați pentru construirea unui local impozant ce va
cuprinde Școala Nr. 3 de Băieți și Școala Nr. 10 de fete, instituții ce vor funcționa în localul de
pe Strada Stelei Nr. 2 pe un loc cumpărat de paroh de la frații Sristu.Clădirea de azi avea la
mijlocul scărilor un zid care o despărţea în două localuri: unul destinat băieților și altul fetelor.
Școala actuală din Strada Stelei Nr. 2 păstrează tradiția didactic-educativă instaurată de
preotul Ludovic Cosma. )
Grădiniţa funcţiona cu două corpuri distincte,ambele la parter de bloc,cu 6-7 grupe de
copii.Datorită gestionării necorespunzătoare a resurselor umane,în anul 2010 s-au scos la concurs
patru posturi titularizabile,ocupate toate până în septembrie.Fiindcă nu au reuşit să se facă
minimum de preşcolari pentru clase,a fost necesară transferarea a două dintre cele şapte cadre
didactice.Cu timpul structura grădiniţei s-a modificat. Ȋn prezent, din cele şapte cadre didactice
(prin restrângere) mai suntem doar trei.Doar eu am terminat ,,Liceul Pedagogic C.Negri’’,restul
au finalizat ,,Colegiul de institutori’’.Două dintre noi avem studii superioare,una gradul 1,eu
gradul didactic II şi o colegă definitivatul.Toate suntem titulare, preocupate și pasionate de
cariera didactică de dascăl, cu mare dragoste față de copii. .Suntem toate cu o vechime în
învăţământ de peste 14 ani. Toate cadrele didactice au cursuri de formare şi perfecţionare : T. I.
C, P. R. E. T,Educția incluzivă, ECDL,etc.
Grădiniţa funcţionează acum,datorită populației preșcolare în scădere,doar cu trei grupe.
O activitate de mare importanţă o constituie formarea continuă a resurselor umane în sensul
aplicării celor mai moderne metode de predare - învăţare - evaluare: învăţarea centrată pe copil,
lucrul în echipă, stimularea copiilor cu nevoi speciale(2 copii), utilizarea metodelor de evaluare
în funcţie de nivelul de pregătire al copiilor, încurajarea participării la activităţi extracurriculare.
Misiunea grădiniţei este:
-sigurarea unui act educațional de performanță, care să contribuie la formarea unei personalități
autonome și creative;
-sigurarea accesului la o educație complexă și echilibrată pentru fiecare copil, indiferent de
condiţia socială şi materială, apartenenţa etnică sau religioasă;
-însusirea cunoștintelor specifice, a valorilor naționale și universale;
-educarea copiilor în spiritul respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale dem-nității
umane și toleranței, al schimbului liber de opinii;
-asigurarea părinților că educația copiilor lor se face într-un mediu sigur, într-o formare
personală permanent.
Deviza grădiniței:,,Toţi pentru unul şi unul pentru toţi.’’
Baza materială a grădiniţei constă în: cele trei săli de clasă (nu sunt spațioase dar sunt
amenajate corespunzător pe arii de stimulare şi sunt primitoare), 2 grupuri sanitare, 2 holuri,sală
lapte-corn,cancelarie.
Dotări: 20 de mese preșcolari,60 de scaune preșcolari, calculatoare în sălile de grupă + 1
calculator în cancelarie conectat la internet, multifuncțională (xerox, scanner, imprimanta, fax) și
copiatoare, catedre și scaune educatoare,dulapuri copii, 1 video-proiector.
Grădiniţa noastră funcţionează după Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011,actualizată în
2018.Prima treaptă a sistemului naţional de învăţământ preuniversitar este educaţia timpurie,
care asigură intrarea copilului în sistemul de învăţământ obligatoriu ,între 3-6 ani.Grădinița
noastră are drept scop pregătirea pentru educaţia formală şi nonformală.
Obiectivele sunt diferenţiate în funcţie de grupele constituite, după criteriul de vârstă al
copiilor sau după nivelul de dezvoltare globală al acestora şi cuprind mai multe domenii,
conform normativelor în vigoare.(Curriculum pentru educaţie timpurie 2019, Anexa la ordinul
ministrului Educației Naționale nr. 4.694/2.08.2019). Copiii sunt organizaţi pe nivele / grupe de
vârstă: nivelul I : grupa mică (3-4 ani), mijlocie (4-5 ani) şi nivelul II: grupa mare (5-6 ani). O
grupă lucrează cu o singură educatoare şi cuprinde în medie 18-22 copii. La înscrierea în
grădiniţă, părinţii trebuie să prezinte documente care atestă vaccinarea copilului,avizul
epidemiologic,buletinele lor şi certificatul de naştere.
Tipurile de activităţi de învăţare prezente în planul de învăţământ preşcolar sunt:
activităţile pe domenii experienţiale(acţiuni cu caracter planificat, sistematic şi
metodic, intensiv organizate şi conduse de cadrul didactic), jocuri şi activităţi alese(pe care copiii
şi le aleg şi îi ajută pe aceştia să socializeze în mod progresiv şi să se iniţieze în cunoaşterea
lumii fizice, a mediului social şi cultural căruia îi aparţin, a matematicii, a comunicării, a
limbajului citit şi scris) şi activităţi de dezvoltare personală(rutinele, tranziţiile).
Conform prevederilor Curriculumului Naţional în vigoare, numărul de activităţi pentru
fiecare tip de program şi pentru fiecare grupă sunt după cum urmează:

Intervalul de vârstă Categorii/Tipuri de activități de Nr.ore de activități de învățare Num

învățare desfășurate cu copiii zilnic/tură de î
0 – 18 luni Jocuri și activități liber-alese 2h 10 h
Rutine și tranziţii 2 ½ h (2 zile/săpt.) 14 h
3 h (3 zile/săpt.)
Activităţi tematice 10/15 min. 1h
TOTAL 25h
19 – 36 luni Jocuri și activități liber-alese 2½h 12 ½
Rutine și tranziţii 2 h (4 zile/săpt.) 10 ½ h
2 ½ h (1 zi/săpt.)
Activităţi tematice 20/25 min. 2h
TOTAL 25 h
37 – 60 luni Jocuri și activități liber-alese 2h 10 h
Activități pentru dezvoltare personală 2h 10 h
Activităţi pe domenii experiențiale 1h 5h
TOTAL 25 h

Abordarea în manieră integrată a curriculum-ului în interiorul structurii organizaționale a

grădiniței promovează și stimulează dezvoltarea intelectuală, afectivă, socială și fizică fiecărui
copil în parte .Programul anual de studiu se organizează în jurul a șase mari teme : ,,Cine sunt,
suntem?/ Când, cum și de ce se întâmplă?/ Cum este, a fost și va fi aici pe pământ?/ Cum
planificăm/ organizăm o activitate?/ Cu ce și cum exprimăm ceea ce simțim? / Cu ce și cum
vreau să fiu?’’Pornind de la aceste teme, anual, pe grupe de vârstă, se stabilesc proiectele care
urmează a se derula cu copiii.
Personalul didactic, are următorul program:7. 30 – 12. 30, îngrijitoare: 6. 00 – 14. 00.
Echipa managerială este formată din director (profesor matematică la Școala nr. 19) şi
consiliul de administraţie (constituit din 9 membri, astfel: 5 cadre didactice, 2 părinți, un
reprezentant al primăriei și un reprezentant din consiliul local). Echipa managerială acceptă
obiective clare privind schimbarea,are un sistem satisfăcător de comunicare,cu aptitudini în
rezolvarea problemelor, adaptabilă.Ca scop urmăreşte dezvoltarea şcolii ca organizaţie(school
improvement)şi a personalului(staff development).Comportamentul managerului: prospector,
reactiv(V.Anghelache,2012,pg.116),bazat pe strategii decizionale( urmăreşte promovarea
valorilor umane şi a randamentului). Managerul aplică atât norme formale(aplică sancţiuni dacă
nu sunt îndeplinite sarcinile) cât şi informale(mituri,povestiri).
Ȋn grădiniţă avem un reprezentant/coordonator al comisiei metodice, comisiei pentru
sănătatea și securitatea în muncă, comisiei pentru recepția alimentelor.
Cultura organizațională în unitatea noastră: existența unei sigle a grădiniței, festivitățile
de deschiderea și închiderea anului școlar, omagierea datelor însemnate din istoria neamului (1
Decembrie, 24 Ianuarie), parteneriate cu biserica şi cu pompierii, performanţe ale preșcolarilor la
concursuri.Ȋn grădiniţă se reflectă o cultura de tip ,,reţea’’,managerială,cu un sistem deschis dar
şi o cultură comunitară.(grad cresut al sociabilităţii şi solidarităţii).Ȋn şcoală este prezentă o
cultură de tip A(indivizi responsabili,motivaţi,ca o familie,relaţii de cooperare şi acceptare,
negociere,dezbateri).Sunt prezente presupoziţiile de bază ale teoriei Y(munca e o activitate
naturală,suntem atraşi de activităţi interesante,responsabili,creative,ingenioşi).
Relațiile dintre cadrele didactice sunt destul de bune, nu există stări conflictuale.Se
respectă Regulamentul de ordine interioară. Colaborarea conducerii grădiniței cu cadrele este
bună, există o permanentă comunicare și respect reciproc. Colectivul se implică în problemele
grădiniței, în activitățile extracurriculare, manifesând dorință de formare și perfecționare
continuă, fiind deschise spre noutățile reformei din domeniul învățământului.Cadrele didactice
au un statut social ridicat,colectivul este tânăr,are acces la sursele formale şi informale de
comunicare,este ,,cosmopolit’’,are capacitatea de a influenţa opinia publică. (V.Anghelache,
2012,pg. 104)
Climatul organizaţiei este deschis, stimulativ,cooperant, caracterizat prin dinamism şi
grad înalt de angajare a membrilor instituţiei.
Directorul adoptă un stil managerial profesionist, încercând să fie deschis, receptiv la
sugestiile cadrelor didactice(de a moderniza grădiniţa), face aprecieri pertinente şi sincere(laudă
sau critică obiectiv), respectă competenţa profesională, ne sprijină şi evită controlul excesiv şi
strict birocratic. Valorile sunt :încurajarea inițiativei, autonomiei, activismului, creativității,
respect reciproc, toleranță, acceptarea diferenței, respectarea legii și disciplina. Datorită
investiţiilor (mobilier nou,centrală termică,imprimante,gratii,sistem de securitate)
directorului( care este din 2015),părinţii sunt mulţumiţi de grădiniţa unde se află propriul copil şi
nu ar dori să o schimbe decât din cauza spaţiului.Relaţiile părinţilor cu cadrele didactice sunt
extraordinare, poate şi datorită faptului că majoritatea au studii superioare.(subcultură proşcoală
şi nu antişcoală).Sunt bazate pe respect,cooperare, întrajutorare.Copiii vin cu drag la grădiniţă,în
ciuda oportunităţilor spaţiului.
Din această descriere,reiese faptul că managerul angajează toţi membrii organizaţiei în
activităţi,direcţionează şi îi încurajează pe toţi ,păstrează tradiţiile (Zilele şcolii,etc.),are un
comportament integrator,sancţionează conflictele/bârfele/neimplicarea ,e înţelegător cu anumite
probleme,are anumite reguli vestimentare stabilite,impune atât norme formale cât şi informale,
competenţe specifice conducerii,promovează pulic valorile/cultura pozitivă,totul fiind bazat pe
colectivism.
Bibliografie:

1.Anghelache,V.-,,Managementul schimbării educaţionale’’, Editura Institutul

European,Iaşi,2012

2.Gherguţ ,A.-,,Elaborarea şi managementul proiectelor în serviciile educaţionale’’, Editura

Polirom,Iaşi,2009

3.Gherguţ,A.-,,Management general şi strategic în educaţie’’,Editura Polirom,Iaşi,2007

4.Olaru,A.-,,Management’’,Editura Europlus,Galaţi,2004

5.Păun ,E.- ,,Şcoala abordare sociopedagogică’’, Editura Polirom, Iaşi,1999

6.Stan,L.-,,Educaţia timpurie-Probleme şi soluţii’’,Editura Polirom,Iaşi,2016

7.Tudorică,R.-,,Managementul educaţiei în context european’’,Editura Meronia ,Bucureşti,2007

www.scribd.ro

2.Motivaţia şi satisfacţia muncii

Managementul resurselor umane reprezintă ştiinţa elaborării şi implementării strategiei şi

politicii de personal în vederea realizării cu maximum de eficienţă a obiectivelor unei organizaţii.

Alaturi de celelalte funcții manageriale: previziunea, organizarea si coordonarea,

antrenarea este o funcţie dificil de exercitat de către manageri.Antrenarea presupune stabilirea
factorilor ce-i motivează, atât prin dimensiunea recompenselor cât şi a sancţiunilor materiale/
moral-spirituale.Motivaţia în opinia lui D.Vrabie (2002,pg.202) reprezintă dimensiunea
personalităţii cu rol în conduita umană,ansamblul mobilurilor interne ale conduitei (trebuinţe,
tendinţe,atracţii,interese,convingeri,vise) care furnizează energia necesară implicării în
activitate.Motivaţia presupune efort,obiective care să conducă la performanţă şi care să fie
susţinută de nişte trebuinţe. Motivaţia unui individ este determinată de o serie de factori
motivaţionali: intrinseci (individuali) şi extrinseci (organizaţionali). Combinarea acestor factori
poate duce la succes sau nu. Mai exact, managerul trebuie să îmbine obiectivele organizaţiei cu
satisfacerea propriilor nevoi ale angajaţilor.Trebuie să-şi pună întrebările: „Ce îi motivează?De
ce se comportă oamenii aşa? Cum îi determin să facă ?Care sunt modalităţile prin care
acţionez?”. Pentru aceste răspunsuri,avem mai multe teorii.
 Teoria lui Maslow afirmă că trebuinţe se organizează într-o ierarhie.Motivaţia apare
dacă sunt satisfăcute trebuinţele anterioare.(la bază sunt trebuinţele fiziologice,urmate de
trebuinţele de securitate, de apartenenţă şi de dragoste, de apreciere şi stimă, de auto-actualizare.

Teoria ERG a lui Alderfer, consideră că mai multe nevoi pot fi simultan active, cerând
satisfacerea lor. Cele trei nevoi din modelul ERG sunt: nevoile existenţiale (E), relaţionale (R) şi
dezvoltare (G-growth).

Un model motivaţional de realizare e cel a lui McClelland,unde omul are nevoie de:
afiliere ( e motivate prin relaţiile de colaborare, prietenie, apartenenţă, dragoste), putere (puterea
personală- care implică controlul şi dominarea altora ; puterea instituţionalizată - în care
influenţarea şi dominarea celorlalţi este prioritară) şi realizare(sunt motivaţi de recompense).

Teoria bifactorială (Herzberg). Printr-un studiu realizat în baza interviurilor structurate

cu 200 de ingineri şi economişti din nouă companii diferite,privind experienţele de lucru,
sentimentele, atitudinile pozitive sau negative faţă de locul de muncă,a stabil că:

• factorii motivatori, de satisfacţie, intrinseci,de conţinut sunt asociaţi cu atitudinile

pozitive faţă de locul de muncă (realizare, recunoaştere, munca în sine, responsabilitatea şi
avansarea), cu conţinutul muncii;

• factori igienici, de insatisfacţie, extrinseci, de context sunt asociaţi unor atitudini negative
faţă de locul de muncă ,faţă de contextul activităţii (securitatea locului de muncă, salariul,
conducerea, relaţiile interpersonale şi condiţiile de muncă).

Teoria aşteptărilor a lui Vroom se bazează pe rezultatele,aşteptările pe care le are omul

în urma muncii,efortului depus. Intensitatea ridicată a motivaţiei va rezulta din combinarea celor
trei componente: aşteptarea (relaţia efort-performanţă), instrumentalitatea (relaţia performanţă-
rezultat) şi valenţa (valoarea rezultatelor). Aşteptarea e mai mare dacă persoana e încrezătoare în
propriile forţe,e bine pregătită profesional (are experienţă, cunoştinţe relevante,timp,etc.).O
persoană e motivată intern sau extern.Intern când are sentimentul realizării,respect faţă de sine,
reduce oboseala/stresul,e curios,are o pasiune pentru domeniul respective,nevoia de
autoperfecţionare.Extern când salariul e motivant,e promovat de angajator,are timpul necesar,e
apreciat conform efortului depus,lăudat.

Teoria echităţii a lui Adams susţine că individual e motivat când îşi compară efortul
depus la locul de muncă, cu efortul altora. Reperul de comparaţie a determinat apariţia teoriei
echităţii (corectitudinea cu care se simt trataţi).Când angajaţii simt că are loc o inechitate,aceştia
se demotivează,apare sentimentul de insatisfacţie la locul de muncă şi nu mai depun efort,apare
absenteismul,productivitatea muncii scade,cer un salariu mărit.

Robinson & Bennett (2000), Hollinger și Clark (apud Sackett & Gruys, 2003)
identifică diferite tipuri de deviantă, pe care le categorizeaza după cum urmează:
 (a) Comportamente orientate împotriva organizaţiei

Devianţa referitoare la proprietate - folosirea incorecta a bunurilor puse la dispoziție de

angajator: sabotaj, furt (de bani, sau din proprietatea organizaţiei), alte daune materiale

Devianța referitoare la producție-distrugerea proprietătii (stricarea logisticii, sabotarea

producției), nerespectarea normelor legate de activitatea profesională și modul în care trebuie
realizată, comportament realizat în condiții nesigure (nerespectarea sau neinvătarea procedurilor
de sigurantă), absenteism, întârzieri repetate, pauze nepermis de lungi, consumul de alcool sau
droguri, greșeli intenționate și sarcini realizate în mod intenționat într-un timp prea lung, pentru a
scădea productivitatea

(b) Comportamente interpersonale

Orientate spre alţi membrii ai organizaţiei: acţiuni verbale neadecvate (certuri cu clienţii,
hărţuirea verbală a colegilor, lansarea de zvonuri neplacute despre diferite persoane), acţiuni
fizice neadecvate (atacuri fizice asupra colegilor, avansuri sexuale)

(c) Comportamente care variază in severitate

Forme grave: agresivitatea fizică sau verbală, hărţuirea, violenţa

Forme minore: împrăştierea zvonurilor, comportamente care dovedesc lipsa de respect

pentru ceilalți.(preluare www.scribd.ro –factori stresori).

Un manager ,ar putea,conform acestor teorii să:

- ceară un feedback în permanenţă angajaţilor;

- creeze oportunităţi de auto-realizare/dezvoltare pentru angajaţi (concursuri,conferinţe);

-îşi programeze eficient timpul,munca proprie dar şi a angajaţilor (un termen limită de rezolvare
a sarcinilor,un model după care să rezolve);

-fie flexibil în comunicare(deschis,cooperant,democratic);

-creeeze preocupări care să solicite efortul,munca inovativă,originalitatea;

-pună angajaţii să lucreze amical,să socializeze/interacţioneze cu cei din alte şcoli,judeţe

(parteneriate);

- asigure condiţiile de igienă,a spaţiului şi a dotării materiale;

- responsabilizeze angajaţii,asumându-şi vina pentru anumite lucruri pentru rezultate;

-creeze un climat plăcut;

-ţină cont de vârstă,dar fără a avea preferinţe,dându-le la cei mai tineri un volum mare de sarcini
iar pe cei în vârstă să-I menajeze de la implicare (la angajarea tuturor în colectiv pentru a spori
succesul/productivitatea,ajutor reciproc);

- descopere factorii care îi motivează pe fiecare angajat şi să îi folosească în productivitatea

muncii.

Mai pe scurt ,să aibă un stil carismatic,participativ,binevoitor,consultativ,democratic

bineînţeles în funcţie de situaţia în care e pus.Atunci când eşti motivat,te implici în ceea ce faci şi
invers,nemotivarea aduce insatisfacţia şi neimplicarea.

Motivarea copilului preşcolar o putem face,stârnindu-i curiozitatea (prin captarea

atenţiei,observări din natură,a unor animale,povestiri cu început dat), prin joc-activitatea de bază
a copilului,prin adaptarea la ritmul propriu şi la particularităţile fiecăruia,descoperirea
intereselor/aspiraţiilor/performanţelor,prin comunicare/convorbiri,prin recompense verbale
(lauda,aprecierea,încurajări) şi materiale (inimioare,stickere),prin educaţie pentru societate
(formarea unor atitudini şi comportamente morale).Implicarea în activitate a copiilor depinde de
tonul vocii (blând,calm),de claritatea mesajului transmis,de înţelegerea mesajului perceput,de
puterea exemplului (educatoarea trebuie să fie un model în ceea ce face dar şi spune,o
concordanţă între ele),de ridicarea stimei de sine. Ȋn învăţământul preşcolar, educatorul
elaborează o strategie didactică, un program de acţiune cu obiective precise în care prefigurează
comportamentul la care urmează să ajungă elevii prin parcurgerea fiecărei secvenţe de instruire
şi a lecţiei întregi. În programul de acţiuni pentru realizarea obiectivelor el are în vedere:
clarificarea şi precizarea performanţelor care vor fi realizate (ce vor şti, ce vor simţi şi ce vor
putea face elevii în finalul acţiunii desfăşurate) ; gradarea progresivă a sarcinilor (dozarea
cunoştinţelor, ierarhizarea dificultăţilor) ; stimularea intereselor de cunoaştere ale elevilor;
evaluarea rezultatelor pentru stabilirea eficienţei pe care a avut-o activitatea respectivă şi pentru
reglarea în continuare a acţiunii de instruire. Un loc important în obţinerea rezultatelor şcolare îl
ocupă personalitatea educatorului. De gradul lui de pregătire, de tactul pedagogic, de umanismul
şi dragostea lui faţă de cărţi, de modul cum se pregăteşte, dirijează şi evaluează activitatea
instructiv – educativă etc. depind în bună măsură rezultatele la învăţătură ale viitorilor elevi. Pe
preşolari”îi atragi”în procesul de învăţare prin afectivitate, empatie, iubire. Un cadru didactic
competent va ţine cont în evaluare nu doar de cumulul de cunoştinţe ci şi de timiditatea copilului,
anxietatea, ceea ce îi supraestimează sau subestimează să înveţe, de climatul socio-afectiv din
famile, de părerea lor despre ceilalţi sau despre ei înşişi.

E bine ca în procesul evaluativ să se ia în calcul indicatori variaţi, alţii decât achiziţiile

cognitive, precum conduita, personalitatea elevilor, atitudinile, gradul de încorporare a unor
valori, competenţele relaţionale, comunicarea profesor - elev, disponibilităţi de integrare în
social. Aprecierea rezultatelor şcolare să fie în raport cu obiectivele urmărite. Procesele
evaluative ar trebui să cultive şi să stimuleze interesul elevilor pentru studiu, să orienteze
activitatea de învăţare, să cultive motivarea pozitivă şi să atenueze efectele stresante ale
evaluării. (A. Barna, 2003, pg. 145)Astfel,copilul se va simţi evaluat corect în raport cu ceilalţi şi
nu va apare inechitatea ci motivaţia.Motivele care apar la copii sunt cognitive,relaţionale,
competiţionale, social-morale,individuale,material.

Anumite valori pe care le putem dezvolta la copil: dragostea şi respectul faţă de tot ce îl
înconjoară, onestitatea, integritatea, loialitatea faţă de ceilalţi,generozitatea,cinstea,bunătatea,
munca în echipă şi asumarea responsabilităţilor contribuie la motivarea intrinsecă. Pentru o
motivare totală putem îndruma părinţii să coopereze,să creeze cât mai multe oportunităţi şi
motivaţii specifice vârstei lor,să folosească metodologiile alternative,care permit tratarea
diferenţiată a copiilor,să-şi adapteze învăţarea în funcţie de tipurile de inteligenţă ale
fiecăruia(verbală / lingvistică, logică / matematică, vizuală / spaţială, corporală / kinestezică,
muzicală / ritmică, interpersonală, intrapersonală, naturistă, emoţională),să îi lase la teatru,vizite
pentru a-şi forma anumite comportamente, să îi lase să participe la concursuri, manifestări
artistice şi cultural sportive,să negocieze conflictele,să sprijine lucrul în echipă, activităţile de
loisir, să creeze întâlniri şi festivităţi cu membrii familiei,să facă activităţi de consiliere şi
îndrumare cu ei,să răspundă tuturor întrebărilor insistente,etc.

Să dezvoltăm întreaga personalitate a copilului în cei şapte ani (imaginaţia,gândirea,

creativitatea, să-i obişnuim cu respectul pentru muncă şi munca în general-prin exerciţii
variate,memorarea,să le dezvoltăm un caracter demn de cinste),ca mai apoi activitatea lor să fie
susţinută de mobiluri interne predominant şi mai puţin de o motivaţie externă.Să îndepărtăm
minciunile,capriciile,încăpăţânarea(prin distragerea atenţiei către alte lucruri).Redarea încrederii
în forţele proprii prin manifestarea aptitudinilor,surse variate de învăţare,folosirea tuturor
metodelor şi procedeelor didactice stimulează formare unei motivaţii interne,dezvoltate mai
târziu la preşcolari,aşa cum a specificat J.Piajet,în stadiile de dezvoltare.

Pentru a-i determina pe copii să înveţe (poezii,structuri rimate şi ritmate,cum să se

comporte,etc.)e necesar şi recomand o atitudine pozitivă şi o motivaţie puternică,o plăcere în a
participa la activităţile de grup- nu o forţare,o obligaţie.Ei trebuie să demonstreze că vor,că pot şi
nu doar fiindcă le cer părinţii.E necesar ca să le activăm acel mobil din interior,să-i pregătim de
autoevaluare.

Bibliografie :
1.Cristea , Sorin- Dicționar de termeni pedagogici, Editura Didactică și Pedagogică, București,
1998
2.Druţă, F. - ,,Motivaţia economică’’, Editura Economică, Bucureşti,1999
3.Johns, G. -,,Comportamentul organizaţional. Înţelegerea şi conducerea oamenilor în procesul
muncii’’, Editura Economică, Bucureşti,1998
4.Nicola ,Ioan -,,Pedagogie’’, Editura ,,Didactică şi Pedagogică’’,Bucureşti,1992
5.Vrabie ,Dumitru-,,Psihologia educaţiei’’,Editura Geneze,Galaţi,2002
www.prezi.ro
www.scribd.ro
3.Managementul vocii şi al tăcerii-Comunicarea

A comunica e sinonim cu a informa,a vorbi,a împărtăşi.Pentru a comunica avem nevoie

de un emiţător,receptor,mesaj,canal de comunicare,un repertoriu comun deci e un proces de
predare-primire informaţii. E caracteristica fundamentală a existenţei.Prin comunicare nu doar
transmitem mesajul ci putem şi influenţa pe cineva,convinge. Comunicarea poate fi:
intrapersonală, interpersonală, de grup, în masă (în funcţie de numărul participanţilor), verbal,
nonverbal,paraverbala(în functie de limbajul utilizat),directă,indirectă (în funcţie de contextul
spaţio-temporal) ,incidentală,consumatorie ,instrumentală (după obiectivele urmărite),
comunicare verticală,orizontală (după statutul interlocutorilor),unidirecţională, multidirecţională
(după capacitatea de autoreglare).Comunicarea e direcţionată de anumiţi factori,dar nu vom intra
în detalii.Cert e faptul că e inevitabil să nu comunicăm şi e importantă maniera în care o facem,
fiindcă e ireversibilă (trebuie să ne asumăm ceea ce spunem fiindcă apar anumite emoţii,
sentimente ) şi depăşirea barierelor în comunicare.Atunci când comunicăm,trebuie să ne adaptăm
comportamentul în funcţie de ceilalţi participanţi (cunoştinţele lor,nivelul de
înţelegere,emotivitate,domeniul în care lucrează,norme sociale,etc.).
Comunicarea este influenţată de educaţie şi stilul de viaţă.Orice comunicare
presupune:claritate,corectitudine,exprimarea exacta a intenţiilor,puritate,precizie, concizie,
naturaleţe, demnitate,armonie,fineţe.Ȋn funcţie de stilul adoptat ( familiar,solemn,beletristic,
publicistic,administrativ,ştiinţific) e influenţată comunicarea.
Comunicarea se face cu ajutorul limbajului,care are funcţie emotivă,conativă, referenţială,
fatică,poetică,metalingvistică.Putem avea un control al comunicării prin sensul
mesajului,intenţii,obiective,limite.Comunicarea orală se împleteşte cu cea metalingvistică
(gesturi,mimică) şi nonverbală (ritmul vorbirii,dispoziţia emoţională) .Cea nonverbală are
următoarele funcţii:repetitivă,substituire,accentuare,contrazicere,reglare,completare.Pentru o
comunicare eficientă e necesar să menţinem contact vizual,reglarea fluxului conversaţiei,
feedback,exprimarea emoţiilor,natura relaţiei (prietenie,subaltern),susţinerea discursului,
exprimarea imaginii de sine,poziţia corpului,vestimentaţia,distanţa.
Barierele în comunicare sunt legate de actorii implicaţi :
-datorate factorilor psihologici (apar mecanisme de apărare)
-datorate factorilor cognitivi (reprezentări , interpretări)
- datorate factorilor sociali(rolurile şi statutul social-conflictul de roluri,rigiditatea/ prejudecăţi şi
stereotipuri)
Bariere legate de structura superficială a limbajului:
-verbe,substantive nespecifice
-distorsiuni
-comparaţii necorespunzătoare
Bariere specifice comunicării organizaţionale:
-generate de manageri (stereotipii, ton ridicat, transforma dialogul în monolog, limbaj neadecvat,
lipsa de atenţie, lipsa de respect,neacceptarea implicării/a ideilor noi)
-generate de membrii organizaţiei:teama de a nu-şi periclita avansarea,faptul că dacă nu sunt
perfecţionişti vor fi sancţionaţi de conducere,imposibilitatea satisfacerii unei cerinţe în timp util
datorită problemelor personale,etc.
Recomand ca un manager să comunice atât formal (să respecte legile) cât şi
informal,descendent cât şi ascendent ,pe verticală ,orizontală şi oblic. Comunicarea să fie directă
dar să se folosească şi de gesturi,mimica,sa-si adapteze tonul,vocea,ritmul vorbirii pentru a se
face înţeles.O data cu pandemia sa foloseasca o comunicare indirecta (prin platforme,telefon),
orientata spre finalitate (scop), multidirectionala, instrumentala, adaptata, flexibila.Un manager
nu va asculta informatiile gen ,,barfa’’ ci va verifica veridicitatea faptelor,incat sa nu creeze stari
de stres,conflictuale intre angajatii sai.Un manager va imprima calitatea inainte de cantitate,va
implementa schimbarea si performanta ridicata,adaptata nevoilor.Un director,inainte de a
sanctiona /blama, va incerca sa convinga,sa dirijeze angajatul spre obtinerea rezultatului,se va
asigura ca a fost consultat si ca a fost explicit in comunicare.,rezolvand impreuna problemele.Un
manager nu trebuie sa-si supuna angajatii la tacere,prin diferite tehnici ci daca le da sansa sa
vorbeasca/comunice,va analiza problemele si va lua cele mai bune decizii in rezolvarea
problemelor.
E trist dar adevarat,ca unii directori ,,ii au la mana ‘’pe angajati si ii supun tacerii . Cel
putin asa cred ei.Dar angajatii trebuie sa-si cunoasca potentialul,adevarata valoare,fara sa
exagereze,si sa constientizeze faptul ca omul e supus greselii si din greseli,inveti,devii mai
bun.Nu intotdeauna tacerea reflecta necunoasterea,greseala. Ele pot apărea ca măști retorice sau
strategii politice, ca interpretări publice sau ascunse. Vocea sau tăcerea pot avea sursa în individ,
în organizație sau în mediul socio-economic. Dacă vocea și tăcerea își au sursa în individ atunci
ele provin din identitate, percepții sau emoții. Dacă vocea și tăcerea își au sursa în organizație,
atunci vorbim despre coduri, climate și culturi ale vocii și tăcerii. Iar dacă vocea și tăcerea își au
sursa în mediul socio-economic, atunci vorbim de moștenirea socială și culturală a unui grup
care determină accesul membrilor acestuia la voce sau tăcere.
As dori sa adaug aici mobbingul sau psihoteroarea angajatilor ce consta in (preluare
www.scribd.ro):
- acţiuni vizând împiedicarea victimei de a se exprima:
- superiorii ierarhici îi refuză victimei posibilitatea de a se exprima;
- victima este constant întreruptă când vorbeşte;
- colegii împiedică victima să se exprime;
- colegii ţipă, jignesc victima;
- este criticată munca victimei;
- se critică viaţa privată a victimei;
- victima este terorizată prin apeluri telefonice;
- victima este ameninţată verbal;
- ameninţarea victimei prin scris;
- refuzarea contactului cu victima (se evită contactul vizual, se fac gesturi de
respingere etc.);
- ignorarea prezenţei victimei (de exemplu, adresându-se altei persoane, ca şi când victima nu ar
fi prezentă, nu ar fi văzută).
- acţiuni vizând izolarea victimei:
- nu se vorbeşte niciodată cu victima;
- victima nu este lăsată să se adreseze altei persoane;
- victimei i se atribuie un alt post care o îndepărtează şi izolează de colegi;
- li se interzice colegilor să vorbească cu victima;
- se neagă prezenţa fizică a victimei.
- acţiuni ce presupun desconsiderarea victimei în faţa colegilor:
- victima este vorbită de rău sau calomniată;
- se lansează zvonuri la adresa victimei;
- ridiculizarea victimei;
- se pretinde că victima este bolnavă mintal;
- constrângerea victimei pentru a se prezenta la un examen psihiatric;
- se inventează o infirmitate a victimei;
- se imită acţiunile, gesturile, vocea victimei pentru a o ridiculiza mai bine;
- sunt atacate convingerile politice sau credinţele religioase ale victimei;
- se glumeşte pe seama vieţii private a victimei;
- se glumeşte pe seama originii sau naţionalităţii ei;
- victima este obligată să accepte activităţi umilitoare;
- notarea inechitabilă şi în termeni rău intenţionaţi a muncii victimei;
- deciziile victimei sunt puse sub semnul întrebării sau contestate;
- agresarea victimei în termeni obsceni sau insultători;
- hărţuirea sexuală a victimei (prin gesturi sau propuneri).
- discreditarea profesională a victimei:
- nu i se atribuie sarcini de realizat;
- privarea victimei de orice ocupaţie şi vegherea pentru ca victima să nu-şi găsească singură vreo
ocupaţie;
- încredinţarea unor sarcini inutile sau absurde;
- acordarea de activităţi inferioare competenţelor;
- atribuirea în permanenţă a unor sarcini noi;
- impunerea executării unor sarcini umilitoare;
- încredinţarea unor sarcini superioare calificării în scopul discreditării victimei.
- compromiterea sănătăţii victimei:
- încredinţarea unor sarcini periculoase şi nocive pentru sănătate;
- ameninţarea cu violenţe fizice;
- agresarea fizică a victimei, fără gravitate, cu titlu de avertisment;
- agresarea fizică gravă, fără reţineri;
- i se provoacă intenţionat victimei cheltuieli, cu intenţia de a-i produce prejudicii;
- provocarea de neplăceri la domiciliu sau la locul de muncă;
- agresarea sexuală a victimei.
În plan psihoindividual, mobbing-ul afectează direct integritatea psihofizică a victimei.
La nivelul grupului de muncă şi al celui organizaţional, mobbing-ul se traduce prin efecte ca
degradarea relaţiilor profesionale, afectarea/degradarea calităţii comunicării, lipsa implicării şi
susţinerii autentice reciproce, absenteism,.fluctuaţii de personal, frecvente concedii de boală.
Pentru societate, prin instituţiile sale de protecţie, are de plătit suplimentar pentru perioade mai
lungi sau mai scurte de şomaj, pentru programe de recuperare psiho-socioprofesională, pentru
refacerea propriului ei echilibru,deci e afectata.
In continuare ma voi referi la comunicarea cu prescolarii ,factori perturbatori,metode de
a comunica eficient,pe intelesul lor,exemple concrete.Întregul proces educativ preşcolar are în
centrul său copilul cu nevoile, trebuinţele lui şi în consecinţă se adresează fiecărui copil din
grădiniţă. Programa activităţilor din grădiniţă oferă libertatea educatoarelor de a-şi alege tipul de
activităţi, metode şi procedee în acord cu particularităţile de vârstă şi individuale. Activitatea cu
copiii trebuie desfăşurată într-o atmosferă destinsă unde copiii să se manifeste spontan, să
gândească şi să acţioneze în funcţie de situaţie,în majoritatea cazurilor prin joc didactic,apoi prin
trecerea spre activităţi complexe, pentru a-i pregăti spre integrarea şcolară,înfruntarea
problemelor vieţii,a societăţii. Jocul didactic este una dintre metodele de învățare care pune
accentul pe întreaga personalitate a copilului și pe interesele acestuia , așa cum am afirmat în
studiul experimental. Dacă noțiunile ce urmează a fi predate sunt prezentate sub forma jocului,
copilul va învăța de plăcere, va fi implicat activ în activitate,își va depăși timiditatea și nu va
conștientiza efortul depus. Abilitățile de socializare,de exprimare verbală,coerenţa în
exprimare,folosirea corectă a timpurilor verbale,a pronumelor personale şi de politeţe,topica
propoziţiei,acordul între părţile de vorbire,memorarea mecanică sau logică,felul cum pune şi
răspunde la întrebări,folosirea în contexte adecvate a cuvintelor noi le-am urmărit preponderant
în lecţiile de ,,Limbă şi comunicare’’.
Ca să participe cu interes la activităţile de educarea limbajului,i-am deghizat în diferite
personaje,am primit invitaţi de la teatru şi am răspuns invitaţiilor de a urmări piesele actorilor.Ȋn
timpul deplasării la Teatrul Dramatic,,Fani Tardini’’au respectat regulile unei vizite,au avut un
comportament adecvat(pentru a nu se pierde de grup),au răspuns întrebărilor actorilor (deci au
urmărit atenţi şi entuziasmaţi firul piesei),şi-au exprimat starea sufletească prin aplauze,dans,au
dobândit treptat deprinderi de interacţiune cu adulţii dar şi cu ceilalţi copii de vârstă apropiată.
Prin lecţiile de memorizare am urmărit îmbogăţirea vocabularului,stimularea expresivităţii
limbajului, dezvoltarea memoriei logice,atenţiei,concentrării,deprinderea de a recita expresiv şi
de a le dezvolta auzul fonematic(repetarea corectă,clară).Am folosit memorizarea atât ca
activitate de predare ,dar şi de de fixare, de verificare/evaluare a poeziilor,cu toate etapele unei
astfel de lecţii.Am repetat următoarele poezii,care au şi o valoare formativ-educativă:,, Mihai
Eminescu – Somnoroase păsărele, Elena Farago – Căţeluşul şchiop,Gândăcelul, George
Topîrceanu – Balada unui greier mic,Tudor Arghezi – Zdreanţă, Vasile Alecsandri-Primăvara’’.
Mi-am îmbunătăţit metodele şi tehnicile de comunicare didactică,prin apropierea de
copil,prin conversaţiile avute cu ei în diferite etape ale zilei,am întocmit chiar fişe de observaţie
şi de progres pentru fiecare copil,care mi-au furnizat date cu privire la limbajul lor .
Am încercat să creez o relație de colaborare cu părinții,majoritatea timpului petrecându-şi-l în
mediul familial. Familia trebuie să fie un participant activ la formarea armonioasă și eficientă a
copilului. Aceasta trebuie să le creeze copiilor un mediu pozitiv, să îi încurajeze și să îi susțină în
activitățile lor școlare, să fie interesați de dezvoltarea celor mici. Prin intermediul lectoratelor cu
părinții, al programului de consiliere sau corespondenței online (am creat un grup pe What’s
up,am folosit platformele Google Meet şi Classroom)am comunicat cu aceştia. Datorită
vremurilor neprielnice,a pandemiei, am avut ocazia să desfăşurăm împreună activităţi de
îmbunătățire a cunoştințelor,să îi ascult pe toţi,să le dau ocazia de a comunica şi de a se simţi
ascultaţi şi utili . Mesajul transmis şi perceperea lui,mi-au arătat că prin canalul de comunicare
folosit,au înţeles ce au de făcut,deşi am fost bruiaţi de conexiunea slabă şi zgomote
Ca să înţeleagă mai bine şi să transmită mesaje simple,să reacţioneze la acestea,i-am
implicat în activităţi reale,prin vizite la SMURD şi ISU Galaţi (pompieri).Aceste discuţii i-au
pregătit mai bine pentru jocurile de rol,mini-dramatizări,integrarea viitoare a cetăţenilor în viaţa
socială,responsabilizarea,obişnuirea cu ordinea,disciplina.Vorbirea dialogată cu reprezentanţii
acestor instituţii le-au dezvoltat limbajul,spiritul de cooperare,comunicare,ei povestind şi celor
care nu erau prezenţi (colegi,membri ai familiei,prieteni) experienţele lor.Au folosit timpurile
verbale corespunzătoare,au denumit persoanele cu pronume potrivite, au comunicat respectuos,
adresându-se cu dumneavoastră.Au intuit ceea ce scria împrejur(pompieri,SMURD,diferite
reguli desenate de prim ajutor,numărul unic de urgenţă), conştientizând că scrisul are o
semnificaţie.
După aceste vizite,am iniţiat convorbiri telefonice,prin telefon de jucărie,şi staţii de
jucărie (joc de rol),încercând să surprind ceea ce au reţinut dar şi comportamentul perceput într-o
astfel de instituţie(reguli,ordine,disciplină strictă).Li s-au specificat reguli de contactare a
numărului de urgenţă 112.Am constatat că exemplul concret,mâna dată cu reprezentanţii
instituţiilor (comandanţi, directori) i-au impresionat foarte mult,încât unii şi-ar dori să urmeze o
carieră în aceste domenii.Conţinuturile din ,,Școala altfel’’,le-am reluat,sub o altă formă şi la alt
nivel la proiectul ,,Meserii,îndrăgite de copii!’’.Ȋn cadrul proiectului,am utilizat toate informaţiile
din investigaţiile realizate şi le-am cerut să fie pentru o zi pompieri sau doctori.După cum am
specificat,au iniţiat jocuri de rol,au impus prin limbaj un anumit respect,şi-au depăşit frica de a
merge la doctor.Și-au recăpătat încrederea pierdută ,oamenii statului fiindu-le prieteni şi
persoane ca şi ei (au la rândul lor familii,copii,antecedente medicale şi au trebuit să meargă la alt
doctor).Din discuţiile avute cu părinţii,au aflat cum trebuie să se comporte dacă sunt în trafic cu
maşina (să tragă pe dreapta) sau pe stradă,pe trecerea de pietoni (să elibereze drumul dacă se aud
sirenele),ajutând la salvarea vieţilor omeneşti,respectând semnalele auditive şi vizuale.Am
realizat împreună o machetă,cu maşini de jucărie,oameni în miniatură(păpuşile deteriorate au
fost pacienţi),semafoare,unelte specifice doctorului(din bilele ,,Lol’’).
Pentru dezvoltarea imaginaţiei şi creativităţii ,a dezvoltării limbajului,folosirii unui
vocabular expresiv,în activităţile de educarea limbajului am îmbinat şi unele aspecte realizate la
abilităţi practice/lucru manual.Am confecţionat păpuşi/personaje din poveşti cu care am iniţiat
diferite conversaţii,pentru stimularea vorbirii.
Pentru o comunicare eficientă am utilizat ritmul în educație,care permite ca întreaga ființă
a persoanei educate să fie abordată, și nu doar componenta sa intelectuală.Ritmul în această
pedagogie, reprezintă un adevărat fenomen care acompaniază viața, de aceea se consideră că
educația copilului se realizează în raport cu ritmul zilei, ritmul săptămânii și cel al anului.Partea
ritmică ar putea fi comparată cu acordarea unui instrument muzical; dacă se reuşeşte, copiii şi
educatoarea se „acordează”,pliază bine între ei şi pentru activitatea ce urmează. Ea cuprinde
exerciţii ritmice de mişcare, cultivarea rostirii prin exerciţii de plastica vorbirii;aşadar,în
activităţile realizate,am cântat vocal şi la instrumente, am făcut calcul oral, am interpretat roluri
semnificative (artă dramatică). S-au lăsat antrenaţi de ritmurile versurilor, fiindcă prin muzică
vocală sau la un instrument,ei simt ritmurile muzicale . Exerciţiul practicat cu regularitate devine
în cele din urmă un nou ritm de viaţă, copii se cufundă tot mai adânc în elementul ritmic la care
am făcut referiri mai înainte, care are totodată efect de armonizare. Pentru a realiza cât de
important este ritmul în viața copilului, am pus în practică un exercițiu spre dezvoltarea întregii
personalităţi,prin jocurile libere,dar şi prin cele de la ALA II, când copilul își exprimă
individualitatea ; fiindcă acesta trăiește în starea de vis a conștiinței sale, de aceea trebuie să le
creăm copiilor timp pentru a se regăsi.Am respectat ca în grădinița Waldorf, cele trei părți:
• O parte ritmică, prin care se solicită voința copilului;
• O parte cognitivă care se adresează intelectului;
• O parte de povestire care se adresează simțirii.
Am mai folosit serbarea ca formă specifică de activitate.Ea reprezintă o modalitate
eficientă de cultivare a capacitaților de vorbire și a înclinațiilor artistice ale copiilor care
contribuie la stimularea și educarea atenției,a memoriei,a voinței,a afectivității,a imaginații și
creativității.Această activitate reprezintă și o formă de evaluare proprie alternativei Planul Jena
deoarece ea se practică cu succes fiind organizată după parcurgerea temei din planificarea
săptămânală. Serbările nu trebuie privite doar ca un mod de destindere ci și ca educare
estetică,intelectuală,fizică, și de cultivare a unor calități morale ca bunătatea, cinstea,
corectitudinea,a unor trăsături de voință, stăpânire de sine,perseverență.-de comunicare
Propun ca educatoarele,pentru dezvoltarea limbajului copiilor să nu mai insiste pe
repetarea înţelesului unui cuvânt ,ci ori de câte ori au ocazia să îl valorifice,exemplifice în
contextele obişnuite,fireşti şi fără un accent special. E de ajuns să urmărească, conduita
copilului,pentru a se asigura că el a înţeles semnificaţia cuvântului. Utilizarea cuvintelor
noi,spontan,e un mijloc de evaluare al achiziţiilor preşcolarului.
Propun ca educatoarele să converseze cât mai mult cu preşcolarii şi să răspundă tuturor
întrebărilor adresate,imediat ce acestea sunt puse sau imediat ce au timpul necesar.Dacă o
întrebare e repetitivă,să le explice iar,pe un ton blând,înţelegător,cu alte cuvinte,sinonime fiindcă
aceştia nu au înţeles.
Propun să se folosească toate tipurile de metode didactice de care acestea dispun sau şi le pot
procura/confecţiona ajutând astfel la dezvoltarea vorbirii.Aş fi de părere că trebuie să lase
libertate copilului în exprimare,să-l pună în situaţia de a povesti ,de a se juca,de a simula
acţiuni,de a exersa diferite comportamente,de a-i încuraja să recite o poezie,de a participa la
dramatizări.Ȋntr-un cuvânt de a-i trezi interesul,curiozitatea de a participa la activităţi,de a
comunica,specifică vârstei lor.
Propun ca educatoarele să nu permită celorlalţi copii să râdă de cei cu defecte în
pronunţie,de cei timizi,de cei cu o stare materială precară fiindcă se tem ,se închid în ei înşişi,se
inhibă,se izolează şi nu mai participă la comunicare.
 Propun ca educatoarele să permită copiilor să audieze diferite povestiri,să vizioneze piese
de teatru sau desene educative,să meargă împreună cu ei la colindat (pentru a-i determina să
folosească rime,ritm,măsură),să pună pe cei din grupele mari sau pe părinţi să le recite expresiv
poezii.
Propun ca educatoarele,pentru a fi mai credibile să dea exemple din viaţa proprie,a
prietenilor,să-şi exprime punctul de vedere cu privire la expresivitatea unui text.Propun ca să i se
ofere copilului metode de relaxare în permanenţă, pentru a nu se simţi epuizat,dezinteresat.Aş
recomanda ca evaluare să fie făcută şi extern.( gen:,,Astăzi am invitat o prietenă,tot educatoare,la
altă grădiniţă,cu care veţi lucra pe parcursul zilei’’sau ,,Astăzi voi face schimb de mame’’).
Pentru o lecţie reuşită trebuie ca şi educatoarea să participe cu tact la predarea-receptarea
lecţiei.Mă refer nu doar la alternarea tonului,a mimicii,gesticulaţiei,expresiei feţei în corcordanţă
cu ceea ce spunem ci şi pronunţia inteligibilă,corectă, clară, naturală.Prin voce putem şi
disciplina copiii.Recomand ca în disciplinare să modelăm vocea,să nu strigăm inutil (să îi
speriem pe cei mici), încât să transmitem cu uşurinţă diferitele emoţii:bucurie, teamă, tristeţe.Cu
preşcolarii din grupa mijlocie m-am înţeles ,,din priviri’’.Am respectat toate aceste cerinţe
recomandate,analizând comportamentele în funcţie de dispoziţia prielnică sau nu din acea zi.M-
am adaptat nivelului intelectual,posibilităţilor lor reale,mediului de provenienţă familial,tipului
de personalitate şi înclinaţiilor lor,spre anumite domenii.
Astfel, cu ajutorul elementelor cu caracter ludic (competiția, manipularea, surpriza,
așteptarea), sarcinile au devenit mai atractive, mai dinamice şi am reuşi să nu îi supun tăcerii,să
le fie frică de a vorbi,de sancţiune ci să aibă încredere,dorinţă de a comunica(aşa cum pot sau
chiar respectând anumite norme gramaticale aşa cum am prezentat mai sus).Orice exercițiu poate
deveni joc didactic dacă: realizează un scop, o sarcină didactică, folosește elementele de joc în
vederea realizării sarcinii, folosește un conținut accesibil și atractiv, utilizează reguli de joc
cunoscute și respectate de elevi. Jocul le incită întotdeauna curiozitatea copiilor,entuziasmul .
Prin joc copilul comunică, îşi exersează limbajul,participă atât verbal,cât şi intelectual la
activitate, induce o conduită socială şi morală,sunt încurajaţi să planifice ,să-şi proiecteze
viitoarele acţiuni,îşi exprimă propriile sentimente şi opinii,capătă încredere în forţele proprii.

Bibliografie
1.Dumitrana, Magdalena- „Copilul, familia şi grădiniţa”, Editura Compania, 2000
2.Mitu ,Florica-,,Metodica activităţilor de educarea a limbajului în învăţământul
preşcolar’’,Editura Humanitas,Bucureşti,2005
3.Nicola ,Ioan -,,Pedagogie’’, Editura ,,Didactică şi Pedagogică’’,Bucureşti,1992
4.Piaget ,J.-,, Psihologia copilului’’, Editura Didactică şi Pedagogică, București, 1970
5.Poussin ,Charlotte -,,Ȋnvaţă-mă să fiu eu însumi-Montessori’’,Editura DPH,Bucureşsti,2017
6.Secrieru ,Ana-,,Orientări metodice privind aplicarea noului curriculum pentru învăţământul
preşcolar’’,Eitura Delta Cart,Piteşti,2016
7.Seldin, Tim-,,Cum să creşti un copil extraordinar prin metoda Montessori’’-Editura
Litera,Bucureşti,2015
8.Zlate ,Mielu-,,Introducere în psihologie’’,Editura Polirom,Iaşi,2000
www.scribd.com
www.pinterest.ro
www.educaţieînmureş.ro