Sunteți pe pagina 1din 74

Cursul 2

Capitolul II. PROPRIETĂŢILE APEI

2.1. Compoziția apei

Molecula apei pure este compusă din doi atomi de hidrogen -


H – şi un atom de oxigen - O, iar formula este este H2O (H-O-H)
în care dispunerea atomilor de hidrogen, în raport cu cel de oxigen
formează un triunghi în care cei doi atomi de hidrogen fac între ei
un unghi de104o 30’ (fig. 1) (Nicoară, 2000; Zăvoianu, 2006).

Structura moleculară a apei

Din punct de vedere teoretic, molecula de apă are un caracter


de dipol electric, polul negativ fiind dat de atomul de oxigen, iar
cel pozitiv (G), la egală distanţă între atomii dehidrogen (H)
(Pieptea, 1992 cit. Zăvoianu, 2006).
Natura polară a molecule de apă face ca polul hidrogenului (pozitiv)să atragă polul negativ al
oxigenului de la o altă moleculă de apă. Astfel, se naşte o legătura slabă între moleculele de apă
alăturate numite legături de hidrogen (Nicoară, 2000) .

.Modul de asociere a moleculelor de apă


cu ajutorul legăturilor de hidrogen

Aceste legături de hidrogen dintre


dintre moleculele de apă învecinate cât şi
polaritatea molecule de apă sunt
responsabile se anumite proprietăţi fizice
şi chimice ale apei. Astfel, sarcinile
electrice parţiale determină creşterea
reactivităţii molecule de apă ceea ce
explică faptul că apa este un solvent
universal (dizolvă orice substanţă).
Dipolii şi punţile de hidrogen face posibil existent apei în natură în cele trei stări de agregare.
(Nicoară, 2000) .
Scăderea temperaturii determină micşorarea agitației moleculare şi o micşorare a distanțelor
dintre molecule, rezultând o creştere a densității, atingând valoarea cea mai mare la 4°C. (Momeu,
Cȋmpean, Battes, 2018)

2.2.Proprietățile organoleptice ale apei

Proprietățile organoleptice sereferă la caracteristici (gust, miros) care impresioneaza organele


de simt. Apele naturale, obişnuit, sunt fără miros (inodoră) şi gust (insipidă) caracteristic.

Gustul particular al apei este determinat de prezența în apă peste anumite limite a sărurilor
minerale și a unor substanțe organice. De exemplu:
- prezența fierului va imprima apei un gust metalic;
- prezența calciului va imprima apei un gust sălciu;
- prezența magneziuluia imprima apei un gust amar;
-clorurile prezente în apă determină un gust sărat.;
- prezenta sulfatului sau carbonatului de calciu în apă imprimă un gust dulceag;
Obișnuit, apele naturale nu au gust caracteristic.

1
Cursul 2

Mirosul este tot o proprietate organoleptică a apei şi este legat de asemenea de prezența în
exces a unor substanțe mirositoare volatile de origine naturală sau antropogenă. În condiţii naturale
apele sunt inodore.dezvoltarea excesivă a unor hidrobionţi, în special a unor specii planctonice
imprimă apei un miros caracteristic de „supă de legume”(Mustaţă, 2000).
Mirosul pămîntos, putred, ierbos, de mucegai sau de turbă este de provienenţă naturală. Pe
când mirosul de clorfenol, acetonă, alcool, oţet, benzină, clor, etc sunt de origine artificială.
În funcție de intensitatea mirosului apele se clasifică în.
- ape fără miros,
- ape cu miros neperceptibil,
- ape cu miros perceptibil ,
- ape cu miros puternic,
- ape cu miros foarte puternic

2.3.Caracteristicile fizice ale apei

Capacitatea caloricã (reprezinta caldura necesara unui corp pentru a-si modifica
temperatura cu un grad ).
Datorită acesteicaracteristici, apa acumulează cantități mari de căldură, dar cedează
căldura acumulată ȋncet şi treptat mediului.Astfel, are un rol important în reglarea temperaturilor în
mediul terestru.

Tensiunea superficială (de suprafață)(tendința suprafeței unui lichid de a se opune unei


forțe) este forța care se formează la interfața apã-aer (Momeu, Cȋmpean, Battes, 2018).
Datorită acestui fenomen pelicula fină de la suprafața apei se manifestă ca o membrană
elastică, putând susţine lucruri mici.
Valoarea tensiunii superficiale este direct proprţională cu temperatura şi salinitatea
(Nicoară, 2000)
.
Vâscozitatea (proprietatea unui fluid de a se opune mișcării relative a particulelor
constituente (Popa, 1984)). Este percepută ca o rezistență la curgere și se manifestă ȋntre două
mase de fluid care se deplasează una faţă de alta (Mustață, 2000). În acest sens, apa, cu
vâscozitate mică, este fluidă, în timp ce uleiul, cu viscozitate mare, este vâscos
Vâscozitatea apei este invers proporţională cu temperatura, scăderea temperaturii
determină creşterea vâscozității. Astfel, la 25°C vâscozitatea apei este de două ori mai mică
decât la 1°C. De aceea, organismele planctonice se vor scufunda mult mai uşor în apele mai calde
decât în apele mai reci. Vâscozitatea apei creşte uşor şi cu creşterea salinităţii (Nicoară, 2000)
Rezistenţa la curent sau la deplasare este importantă pentru viteza de scufundare a
obiectelor (deplasarea pe verticală) şi pentru deplasarea animalelor prin apă (frânarea deplasării pe
orizontală). Pentru a se putea deplasa într-un mediu vâscos cum este apa, hidrobionţii prezintă o
formă hidrodinamică a corpului(Nicoară, 2000)

Presiunea hidrostatică
Presiunea hidrostatică reprezintă greutatea păturii de apă care se află deasupra organismelor
şi care le separă de suprafaţa apei şi este exercitată de atracţia gravitaţională a Pământului. Aceasta
depinde de înălţimea coloanei de apă şi de densitatea acesteia (Mustaţă, 2000).
La o temperatură de 4°C în apele dulci presiunea creşte cu 1 atmosferă la fiecare 10,3 m
adâncime, iar în apele marine la fiecare 9,986 m (deci în medie câte o atmosferă la fiecare 10 m
adâncime) (Nicoară, 2000).

Temperatura variază funcție de proveniența apei (subterană sau de suprafață) și de


anotimp. De exemplu, în cazul apelor de suprafață la latitudini medii, temperatura apelor

2
Cursul 2

curgătoare temperaturi oscilează între 0 gr. C. iarna şi 25-26 gr. C vara. (Pişota şi colab.,
2004). Apa subterană are temperatura cuprinsă între 10 și 13° până la 50 m adâncime
Valorile termice ale apei influenţeaza viaţa acvatică atât direct (ritmuri anuale şi diurne,
creştere, reproducere) cât şi indirect (prin modificarea unor proprietăţi fizice şi chimice ale apei)
intervenind asupra intensităţii proceselor metabolice, deplasarea unor hidrobionţi, asupra
ritmurilor de reproducere ale organismelor (Mustaţă, 2000).
Organismele care pot exista numai într-un domeniu îngust de temperaturi se numesc
organisme stenoterme. Acestea la rândul lor se împart în stenoterme de apă caldă şi stenoterme de
apă rece. Ca exemple de hidrobionţi stenotermi termofili pot servi organismele care trăiesc în
izvoarele termale şi cele din mările tropicale. Organisme stenoterme criofile pot fi considerate
animalele care trăiesc în zonele abisale, în apele polare, în apele reci de munte sau în apele
subterane.
Organismele capabile să tolereze variaţii însemnate ale temperaturii (de peste 10-15°C) se
numesc organisme euriterme. Reprezentanţi tipici ai acestei categorii sunt organismele litorale,
care în timpul refluxului sunt supuse unei insolaţii puternice. Tot aici intră un număr mare de
hidrobionţi dulcicoli, ca de exemplu turbelariatul Planaria gonocephala, care suportă variaţii de
temperatură cuprinse între 0,4-24°C, stridia între –2 şi 20°C, melcul Hydrobia aponensis care
trăieşte la temperaturi de –1 şi 60°C. Variaţii mult mai mari pot suporta rotiferele şi tardigradele
care în stare de deshidratare completă pot supravieţui la temperaturi cuprinse între –273°C şi
151°C timp de câteva minute (Nicoară, 2000).

Densitatea apei (greutatea apei pe un volum unitar şi se exprimă ȋn g/cm 3). Este
influenţată de temperatură, presiune, concentrația în săruri, de conținutul substanțelor în suspensie.
Densitatea maximă este atinsă la o temperatură de 4°C și este egală cu 1g/cm3 (Mustață, 2000).
Densitatea apei este de aproximativ 800 de ori mai mare decât aerul. Astfel, organismele
acvatice consumă mai puțină energie la menținerea poziției şi la coordonarea mişcărilor
comparative cu cele care utilizează mediul aerian.
Apa la îngheţ se dilată, ceea ce face ca densitatea gheţii să descrească substanţial. Iată de ce gheaţa
este mai uşoară şi pluteşte la suprafaţă. Această proprietate are o semnificaţie biologică deosebită
deoarece nu permite îngheţarea apei în totalitate, formând un strat termoizolator.
Prin urmare, apa mai densă de la suprafaţă coboară, locul acesteia fiind luat de apele mai puţin
dense dedesubt.

Transparenţa depinde de cantitatea şi dimensiunea particulelor minerale şi organice în


suspensie, de natura substratului, de prezenţa vegetaţiei acvatice.
Reducerea transparenței a apei se poate datora continutului de particule coloidale fine de
argila, precipitarii unor saruri de magneziu si fier in suspensie, substantelor organice sau
microorganismelor (Rusanesu, M. și Rusanescu, O., 2011).Aceasta influenţează viaţa acvatică
atât direct prin acţiunea fizico-chimică cât şi indirect, prin reducerea cantităţii de lumină.
Transparenţa apei este o însuşire esenţială a bazinelor acvatice având legătură directă cu
productivitatea primară. În apele cu o mare cantitate de suspensii transparenţa scade la 0,2-0,5m.
(Mustaţă, 2000).

Culoarea apei este dată prezenței în apă a unor substanțe dizolvate (oxizi ferici, compuși de
mangan, clorofilă din frunze, acizi humici, etc.) .
Apele naturale pot avea culoare galbenă datorită conţinutului în materii organice dizolvate,
galben-roşcată (ape cu un conţinut de turbă), galben-brună (conţinut în argilă coloidală). De
asemenea, ionii de fier pot colora apa în galben, iar ionii de cupru colorează apa în albastru.
(Nicoară, 2000).

3
Cursul 2

Momeu, L., Cȋmpean, M., Battes, K., 2018. Hidrobiologie. Presa Universitară Clujană, Cluj-
Napoca.
Mustață, Gh, 2000. Hidrobiologie. Ed. Univ. ~Al. I. Cuza~Iaşi.
Nicoară, M., 2000 – Hidrobiologie (curs), Ed. Univ. "Al.I. Cuza" Iaşi;
Popa, B. Și colab., 1984. Manualul inginerului termotehnician, vol I, Editura Tehnică,
București.
Rusanescu, M. și Rusanescu, O., 2011. Analiza indicatorilor fizici ai unor ape din Romania.
INCD ECOIND – INTERNATIONAL SYMPOSIUM – SIMI 2011 “THE ENVIRONMENT
AND INDUSTRY: 271-276.
Zăvoianu, I., 2006. Hidrologie. Ediţia a IV-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de
Mâine).

4
Cursul 2

Cele mai importante gaze prezente în ape sunt: oxigenul, dioxidul de carbon, hidrogenul
sulfurat, metanul, etc.
Oxigenul solvit în apă provine din fotosinteza plantelor acvatice (cea mai importantă
sursă) şi prin difuzie din atmosferă, şi este consumat în respiraţia biocenozelor (10% din
consumul total de oxigen este reprezentat de respiraţia peştilor).
Se înregistrează o variaţie zilnică normală a conţinutului în oxigen în limitele a 2 – 4 mg / l,
dar pot apare şi fluctuaţii cu caracter de perturbare, în limitele a 6 – 10 mg / l (uneori mai mult)
în ecosisteme acvatice puternic eutrofizate şi în condiţii de temperatură favorizante. De
asemenea se înregistrează o fluctuaţie a concentraţiei de oxigen solvit în apă şi în cursul
sezoanelor anuale. (JOSETTE SEVRIN – REYSSAC, 1995).

Corecţia conţinutului
În apele curgătoare masa de apă este bine oxigenată până în straturile profunde.
În apele mărilor și oceanelor oxigenul prezintă variații în funcție de latitudine și adâncime.
Astfel, în apele polare conținutul oxigenului ajunge până la 8cm 3 /l, în timp ce în apele tropicale
superficiale este de doar 4,5cm3 /l. În stratul superficial oxigenul se află la saturație datorită
contactului permanent cu atmosfera. În adâncime, concentrația gazului scade.
Acumularea materiilor organice, în general, favorizează diminuarea concentrației oxigenului
până la deficit, datorită creșterii exponențiale a bacteriilor heterotrofe. (Mustață, 2000).
Dioxidul de carbon (CO2) este componenta activă în procesul de fotosinteză şi deci în
realizarea producţiei primare. Sursele de CO 2 sunt: respiraţia plantelor, descompunerea materiilor
organice, difuzia din atmosferă şi apele pluviale. Consumatorii sunt: plantele şi procesele
chimice. Concentraţia de CO2 în apele naturale este de 0,2 – 0,5 mg / l. În concentraţii mai mari,
CO2 este toxic pentru animale (VASILESCU, 1986).
Cunoașterea cantității de CO2 din apă permite definirea unor proprietăți chimice ale aceteia:
- Concentrația ionilor de hidrogen (pH-ul), (Mustață, 2000).
Dioxidul de carbon (CO2-ul) interactioneaza cu apa fie prin dizolvare, fie prin formarea de
acid carbonic (H2CO3).
Prin dizolvare ramane in forma initiala, de gaz dizolvat in apa.
Prin reactia cu apa, cea mai mare parte,
insa, se transforma in H2CO3. Acesta este un
acid foarte instabil si disociaza in proton (H+)
si ion bicarbonat (HCO3-) [Fig.1]. H+
realizeaza acidifierea apei. Cu cat se introduce mai mult CO2 in apa, cu atat se va forma mai mult
H2CO3 si ulterior H+, deci aciditatea apei va creste.
- Rezerva alcalină, (Mustață, 2000).

5
Cursul 2

Alcalinitatea are rol de tampon de pH si resursa de carbon anorganic – confera apei caracter
de suport al dezvoltarii algelor si a altor forme de viata acvatica. Valoarea alcalinitatii este
utilizata de catre biologi ca masura a fertilitatii.
- Efectul tampon al apelor naturale(Mustață, 2000).
Hidrogenul sulfurat (H2S) poate apărea în apă ca urmare a descompunerii anaerobe a
substanţelor proteice. Apare în mediile acvatice profunde și în nămol datorită activității
microorganismelor (Mustață, 2000).
Metanul (CH4) poate apărea în apă ca urmare a descompunerii substanţelor celulozice
dintr-un mediu eutrof cu acumulare mare de substanţă organică şi deficit de oxigen
(VASILESCU, 1986).
Amoniacul (NH3), ca produs de degradare biologică a materiilor organice, este o
combinaţie chimică a azotului cu hidrogenul şi la dizolvarea în apă stabileşte un echilibru cu ionii
de amoniu formaţi. Toxicitatea se datorează formei NH 3 favorizată de pH alcalin şi temperaturi
ridicate.

2.2. Substanțele biogene

Susbtanțele biogene stau la baza procesului de biosinteză. Ca urmare, prodiucătorii au


nevoie de o serie de elemente chimice, aflate în apă, sub diferite forme. Cele mai importante
substanțe biogene sunt reprezentate de compușii azotului și ai fosforului.
Azotul
Azotul se găsește în toate apele sub formă Se gaseste sub forma de amoniac, saruri de amoniu,
azotiti si azotati si sub forma de compusi organici complecsi.
Azotul organic În apa se gaseste sub forma coloidala sau de molecule de aminoacizi provenite din
cadavrele organismelor hidrobionte. Prin activitatea lor metabolica organismele excreta compusi cu azot
precum aminoacizi, polipeptide, uree, hidroxilamina etc.
Azotul amoniacal rezulta din hidratarea amoniacului care aditionând o molecula de apa
formeaza hidroxidul de amoniu (NH4OH). Este prezent în apele superficiale pâna la 200 m.
Amoniacul ia nastere în apele naturale prin actiunea bacteriilor de putrefactie asupra proteinelor
(Mustață, 2000). Amoniacul prezinta un grad mare de toxicitate pentru majoritatea organismelor
animale din ecosistemele acvatice. Concentratiile crescute de amoniac din ape indica existenta
unei poluari avansate cu substante organice (Schiebehulsen Jentrowww.jentro.be Schiebehulsen
für PEX Rohren Schiebehulsen für STABIL Rohren).
Azotații (NO3-) sunt forme asimilabile ale azotului
Poluarea cu nitrati provine mai ales din agricultura sau din :
        Din precipitatii: Oxizi de azot din atmosfera, produsi de fulgere si de arderea combustibililor
fosili; Aportul prin spalarea din roci si cenusa de vegetatie arsa ajunsa in ape;
        Din nitrificarea amoniului (prin microorganismele nitrosomonas si notrosococcus) si a nitritilor
(prin nitrobacter);
        Din izvoare în urma dizolvarii lor la adancime în roci (nitratul având solubilitate crescuta în ape);
        Din eroziunea solurilor ce contin azotat. Aceste surse "naturale" sunt adesea indirect tot
antropice. Surse antropice "directe" sunt cele punctiforme (deversari de ape uzate continând azotati) si
difuze, în principal azotatii proveniti din agricultura, din îngrasamintele chimice si din îngrasamintele
naturale - gunoi de grajd - aplicate pe câmpuri, sau de la latrine.
Azotati- Azotiți – Amonic(gaz)-Azot(gaz)
Azotiții (NO2-)prezenti în ape indică un grad ridicat de descompunere a substanțeelor organice.
Apare în ape cu deficit de oxigen și încărcătură organică mare.
Fosforul este prezent în apa sub forma organica legat de unii radicali sau de substante complexe sau
sub forma de saruri ale acidului fosforic.
Fosforul mineral este indispensabil proceselor biologice, deoarece este purtatorul energiei preluate
de la soare în fotosinteza si înmagazinata în gruparile fosfatice macroergice.

6
Cursul 2

Fosfatii (CaPO4) reprezinta nutrienti majori pentru plante si sunt implicati în fenomenul de
eutrofizare.
Fosfatii intra în cursurile de apa din mai multe surse:
·        drenarile solurilor agricole;
·        apele meteorice;
·        deversarile din apele industriale;
·        produsii de excretie;
·        temperatura si intensitatea activitatii bacteriene.
Concentratia normala a fosforului în apele dulci este de 0,1 mg/m 3, în apele oceanice si marine
concentratia este mult mai mica: 0,07 mg/m 3.
(Schiebehulsen Jentrowww.jentro.be Schiebehulsen für PEX Rohren Schiebehulsen für STABIL
Rohren).

2.4. Materiile solide totale (MST)


Se gasesc în apa uzata si pot fi în stare de suspensie (organice si minerale) si materii solide.
Materiile solide în suspensie pot fi la rândul lor, separate prin decantare. În functie de dimensiunile
diferitelor particule (gradul de dispersie) si de greutatea specifica a acestor particule, materiile solide în
suspensie se pot depune sub forma de sediment, pot pluti la suprafata apei sau pot pluti în masa apei
(materii coloidale).
Materiile solide totale, respectiv cantitatea de sediment care s-a depus la anumite intervale de timp
mentionate se exprima în procente din volumul depunerilor, fiind în cazul depunilor menajere 120 minute
de sedimentare (Fig. 1).
De exemplu, analizele apelor uzate menajere ce indica o cantitate totala a materiilor solide de 65
g/om/zi, din care materiiloc solide decantabile reprezinta 35-50 g/om/zi (în medie 40 g/om/zi) reprezinta
60-75% din materiile solide totale. În cazul îndepartarii unei parti din reziduurile menajere se înregistreaza
o crestere semnificativa (cca. 100 g/om/zi) a depunerilor în statia de epurare.
1 - pentru ape uzate menajere cu o concentratie a materiilor solide de 0,5-1,5 ml/dm3; 2 - idem de
1,6-2,5 ml/dm3;
3 - idem 2,6-3,4 ml/dm3; 4 - idem 3,5-4,7 ml/dm3;
5 - idem 5.5-16.3 ml/dm -.(Schiebehulsen Jentrowww.jentro.be Schiebehulsen für PEX Rohren Schiebehulsen für STABIL Rohren).

2.2. Proprietăţile chimice


În condiţii naturale, apa nu este o substanţă pură, ci o soluţie ce conţine substanţe solide şi
gazoase. Dintre principalele proprietăţi chimice ale apei amintim: reziduuu fix, densitatea,
concentraţia, pH-ul, salinitatea, conţinutul ionic şi în gaze, etc
1. Reziduu fix se exprimăîn mg/lşi reprezintă cantitatea de substzanţe solide organice şi
anorganice dizolvate într-un litru de apă
2. Duritatea. Totalitatea sarurilor de calciu si magneziu, exprimata in grade de duritate, ce se
gasesc dizolvate in apa constituie duritatea apei. Se deosebesc: duritatea temporara si duritatea
permanenta. Duritatea temporara se datoreste bicarbonatilor de calciu si magneziu Ca (HCO3)2,

7
Cursul 2

Mg(HCO3)2, iar duritatea permanenta, clorurilor si sulfatilor de calciu si magneziu. Suma


duritatilor temporara si permanenta formeaza duritatea totala. Duritatea temporara se indeparteaza
prin fierberea apei, cand bicarbonatii se descompun si depun carbonatii respectivi, sau prin tratare
cu var. Duritatea se exprimă în grade Germane, Franceze sau Engleze. Un grad de duritate
Germană este echivalent cu 10 mg CaO. Dacă durotatea depăţete 12 grde Germane, apa nu este
potabilă.
3.
6.
2.3.Proprietăţile biologice şi bacteriologice
În încercările de delimitare a zonelor din lungul râului s-a obevat faptul că fiecare zonă
prezintă un specific al său în privinţa comunităţilor, cu specii adaptate factorilor fizici locali.
Aprecierea corectă a calităţii apelor de suprafaţă presupune analiza componetei biologice şi
bacteriologice din acest mediu.
Analiza componentei bacteriologice se realizează pentru stabilirea stării igienice a ape, adică
a gradului de infectare microbiană cu germeni patogeni, cu virusuri, paraziţi , etc.
Indicatorii biologici au o mare stabilitate, indicând calitatea apei, nu numai în momentul analizei, ci
si pe o perioada lunga de timp.
Pentru a se putea interpreta conditiile biologice se impune definirea notiunilor de plancton, tripton
si seston.
Sestonul este
Conditiile biologice ale apei se refera la:
-          seston, format din planctonul si triptonul apei. Planctonul este reprezentat de organismele
libere din masa apei.Triptonul este reprezentat de continutul abiotic al apei format din detritus organic
si/sau mineral, resturi vegetale, resturi de insecte si animale (par, pene, fir de lâna etc.).
organismele animale, vegetale si particulele vizibile cu ochiul liber, organismele indicatoare de
poluare si organismele daunatoare sanatatii (oua de geohelminti, protozoare intestinale parazite etc.),
care trebuie sa lipseasca;
-          organismele care, prin înmultire în masa apei, modifica caracterele organoleptice si/sau fizice
ale acesteia, care trebuie sa lipseasca sau sa fie foarte rare;
-          organismele animale microscopice

Flora microbiana din apa poate fi clasificata in :


- flora naturala proprie apei
- flora microbiana de impurificare (de naturaumana sau animala)
În general este reprezentată de bacterii, virusuri,protozoare, helminti, fungi
Indicatorii bacteriologici ai apei acceptati, pe baza recomandarilor OMS, în majoritatea tarilor sunt: germenii mezofili aerobi, bacteriile
coliforme, streptococii fecali si bacteriofagii (tifici vi si coli).
Germenii mezofili aerobi sunt reprezentati de bacteriile care se dezvolta pe geloza uzuala, la 37ºC în 24-48 de ore. Acestia au fost alesi ca
indicator de potabilitate deoarece se cunoaste ca între numarul acestora si probabilitatea prezentei germenilor patogeni (proveniti de la om si
animale) este o relatie pozitiva. Cu cât o apa are un numar total de germeni aerobi mezofili (N.T.G.M.A.) mai mare, cu atât va fi mai mare
probabilitatea (si deci riscul) prezentei în apa a unor agenti patogeni (bacterii, virusuri, ciuperci, agenti parazitari). Valoarea N.T.G.M.A. se exprima
prin numarul de unitati formatoare de colonii la un centimetru cub de apa (U.F.C./cm 3). Valoarea N.T.G.M.A. admisa pentru apa potabila variaza în
functie de sursa:
-          la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale cu sisteme de dezinfectie este sub 20, atât în punctele de intrare în reteaua
de distributie, cât si în punctele din reteaua de distributie;
-          la apa furnizata de instalatiile centrale urbane si rurale fara sisteme de dezinfectie este sub 100, atât la punctele de intrare în retea,
cât si în punctele din reteaua de distributie;
-          la apa furnizata de sursele locale (fântâni, izvoare) este sub 300.
Bacteriile coliforme cuprinde grupul de specii Gram - negative, lactozo-pozitive, intestinale (Escherichia coli, Citrobacter, Klebsiella,
Arizona, Enterobacter), care se afla în numar mare în fecale si au o durata de supravietuire în apa apropiata de cea a germenilor patogeni
nesporulati. Deoarece o parte din bacteriile coliforme (E. coli) sunt prezente doar în intestin (fecale) la om si la animalele homeoterme, iar restul
pot fi întâlnite în mediul extern si fara o contaminare fecala, standardul de potabilitate a apei prevede cerinte distincte pentru nu marul admis de
bacili coliformi totali si numarul de bacili coliformi fecali (E. coli intestinal).
Numarul probabil de bacterii coliforme se raporteaza la 100 cm3 de apa.
Limitele prevazute de normele de potabilitate sunt:
-          zero germeni coliformi totali pentru sistemele de aprovizionare în care apa livrata se dezinfecteaza;
-          sub 3 pentru instalatiile centrale urbane si rurale în care apa nu se dezinfecteaza;
-          sub 10 pentru sursele locale (fântâni, izvoare) de aprovizionare cu apa.
Numarul probabil de bacterii coliforme termotolerante (coliformi fecali) la 100 cm 3 apa, maxim admis este zero pentru apa livrata în
instalatii centrale si de sub 2 pentru sursele locale de aprovizionare cu apa.

8
Cursul 2

Streptococii fecali (enterococii) fiind tipuri specifice pentru om si animale, cu rezistenta mai mare în mediul extern comparativ cu
bacteriile coliforme si cu variabilitate scazuta furnizeaza date asupra sursei de poluare.
Numarul probabil de streptococi fecali/100 cm 3 apa maxim admis este de zero pentru apa livrata de instalatiile centrale si de sub 2 pentru
apa din sursele locale de aprovizionare cu apa.
Bacteriofagii enterici sunt folositi numai ca indicatori de poluare, care arata cert originea intestinala si nu ca indicatori specifici.
IGIENA APEI FOLOSITE IN INDUSTRIA ALIMENTARAAlimentatie nutritie ttp://www.scritube.com/medicina/alimentatie-nutritie/IGIENA-
APEI-FOLOSITE-IN-INDUST10424172018.php

2.4. Specificul calităţii diferitelor surse naturale de apă

Fiecare tip de sursă prezintă caracteristici proprii, fizico-chimice şi biologice, variind de la o regiune
la alta în funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor strabătute, de timpul de contact, de temperatură şi
de condiţiile climatice. Pentru acelaşi tip de sursă se pot evidenţia anumite caracteristici comune, după
cum rezultă din cele de mai jos.
1. Apa de râu
Cursurile de apă, (râuri şi afluenţi), sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai scăzută,
suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l. Aceasta este formată din dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi
de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este, în general, sub 15 grade, fiind formată în cea
mai mare parte din duritate dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen (pH-ul) se situează în jurul valorii neutre, fiind cu un pH = 6,8 - 7,8.
Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturaţie între 65 - 95% şi bioxidul de carbon
liber, în general sub 10 mg/l.
Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu materii în suspensie şi
substanţe organice, încărcare legată direct proporţional de condiţiile meteorologice şi climatice. Acestea
cresc în perioada ploilor, ajungând la un maxim în perioada viiturilor mari de apă şi la un minim în
perioadele de îngheţ.
O particularitate caracteristică a apei din râuri este capacitatea de autoepurare datorată unor serii
de procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apă.
2. Apa de lac
Lacurile, formate, în general, prin bararea naturală sau artificială a unui curs de apă, prezintă
modificări ale indicatorilor de calitate comparativ cu efluentul principal, datorită stagnării apei un anumit
timp în lac, insolaţiei puternice şi fenomenelor de stratificare termică. Stagnarea apei în lac conduce la o
decantare naturală a materiilor în suspensie, apa lacurilor fiind mai limpede şi mai puţin sensibilă la condiţiile
meteorologice. Stratificarea termică, combinată la lacurile adânci şi cu o stratificare minerală, conduce, în perioada
de vară şi toamnă, la excluderea aproape completă a circulaţiei apei pe verticală. Acest lucru atrage după sine
scăderea concentraţiei oxigenului dizolvat în zona de fund şi apariţia proceselor de oxidare anaerobă, având drept
efect creşterea conţinutului în substanţe organice, în săruri de azot şi fosfor şi,uneori, apariţia hidrogenului sulfurat la
fundul lacului. În perioadele de destratificare termică şi minerală (primavara şi toamna), are loc o circulaţie a apei pe
verticală şi o uniformizare calitativă a apei lacului, conducând la îmbogăţirea cu substanţe organice şi nutrienţi a apei
din zona fotică. Conţinutul de substanţe organice şi nutrienţi, combinat cu insolarea puternică, conduce la
posibilitatea dezvoltării unei biomase fito şi zooplanctonice apreciabile.
Din cele prezentate mai sus rezultă că apa lacurilor se caracterizează, în general, printr-un conţinut
mai ridicat în substanţe organice, nutrienţi şi biomasa planctonică, ce pot avea repercusiuni şi asupra unor
indicatori organoleptici şi fizici cum ar fi gust, miros, culoare, turbiditate, pH.
Din punct de vedere al tratarii apei, acumulările au un efect favorabil asupra calităţii apei prin
reducerea conţinutului de suspensii, asigurarea unei temperaturi scăzute şi relativ constante, eliminarea
pericolului îngheţului şi formării zaiului. De multe ori apar şi influenţe defavorabile, dintre care se pot cita
dezvoltări masive de biomasă, apariţia coloraţiei apei, îmbogăţire în substanţe naturale.
3. Apa subterană
Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai ridicată, conţinutul în săruri
minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format, în principal, din dicarbonaţi, cloruri şi sulfaţi de sodiu,
potasiu, calciu şi magneziu. Duritatea totală este cuprinsă între 10-20 grade germane şi este formată, în
cea mai mare parte, din duritate dicarbonatată.
Concentraţia ionilor de hidrogen se situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui pH = 6,5 - 7.
Dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conţinutul în oxigen fiind foarte scăzut
sub 3 mg O2/l.

9
Cursul 2

În funcţie de compoziţia mineralogică a zonelor străbătute, unele surse subterane conţin cantităţi
însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat şi sulfuri, compuşi ai azotului etc.
S-a considerat a fi sugestivă prezentarea centralizată în tabelul 2.21, a indicatorilor de calitate
pentru diferitele categorii de apă întâlnite curent, şi anume apă distilată, apă de râu, apă de lac, apă
subterană, apă din reţeaua de apă potabilă şi apă minerală.
Compararea valorilor diferiţilor indici de calitate permite, chiar şi unui nespecialist, evidenţierea
specificului diferitelor categorii de apă. http://www.hydrop.pub.ro/vion_cap15.pdf
4. Apa marine
Apa de mare conține o serie dee săruri dizolvate care-i determină acesteia o serie de
proprietăţi fizice, şi influențează densitatea. Cantitatea de gaze dizolvate, este redusă datorită
scimbului permanent între ocean şi atmosfera terestră. Spunem că apa de mare este saturată în gaze atunci când pentru o
anumită temperatură şi salinitate, cantitatea totală de gaze ce intră în apă egalează cantitatea gazelor ce ies din aceasta, într-un anumit interval de
timp. Pe măsură ce apele de suprafaţă coboară în adâncime, proporţia gazelor dizolvate se poate modifica ca urmare a difuziei moleculare sau prin
amestecul apelor cu alte mase care conţin o cantitate diferită de gaze. Concentraţia acestor gaze dizolvate constituie una dintre proprietăţile
conservative ale apei de mare, modificările putând apare doar ca urmare a unor procese bio-chimice. Ciclul azotului în apa de mare. articule
existente în apa de mare. Cele mai multe particulele din ocean există din cauza organismelor marine. O bună parte dintre ele servesc ca hrană
pentru alte vieţuitoare de adâncime. Pentru a atinge fundul oceanului unele particule au nevoie de ani de zile. O altă categorie provine din râurile şi
fluviile care se varsă în ocean, sau sunt aduse de vânturi de pe continente., ori pot rezulta din contactul apelor cu scoarţa. Prin procesul de dizolvare
al unor astfel de particule se poate ajunge la modificări ale compoziţiei apelor de adâncime.
Salinitatea determină caracteristicile fizice ale apelor din oceane. Cu cât valoarea ei va fi mai
ridicată cu atât temperatura de îngheţ va fi mai coborâtă. ensitatea apei de mare.
Temperatura, salinitatea şi presiunea controlează densitatea apei din mări şi oceane.
Diferenţele apărute în cadrul densităţii determină direcţia şi viteza curenţilor de adîncime. Unitatea de
măsură: grame/cmc. Pentru o temperatură constantă (de ex: 30 grade C) o schimbare a salinităţii de la 34 la 35 psu va reprezenta o modificare a
densităţii de la 1,021 la 1,022. http://oceanclass.blogspot.com/2008/10/apa-de-mare.html oceanografie

10
Cursul 2

Capitolul III . Factorii biotici ai mediului acvatic

3.1.Clasificarea organismelor acvatice


Grupele principale de organisme care constituie hidrobiocenozele din apele de suprafaţă
aparţin taxonomic de:
Încrengătura Bacteriophyta - În ecosistemele acvatice, importante sunt bacteriile saprofite
şi chemosintetizante. Bacteriile saprofite descompun materia organică de origine vegetală şi
animală în minerale. Fără ele, ecosistemele s-ar sufoca sub povara imenselor depozite de materii
organice moarte. Dintre bacteriile autotrofe chemosintetizante cele mai importante sunt bacteriile
nitrificante sau nitrobacteriile, care transformă amoniacul în azotaţi. Bacteriile reprezintă şi o
importantă sursă de hrană atât pentru zooplancton cât şi pentru peşti, atât în stadiul juvenil cât şi la
maturitate (când sunt consumate împreună cu substraturile acestora).
Încrengătura Cyanophyta - Algele albastre sunt indezirabile în ecosistemele acvatice
datorită efectelor nocive pe care le induce prezenţa lor. Substanţele toxice pe care le conţin inhibă
dezvoltarea fitoplanctonului, provoacă moartea unor organisme zooplanctonice (Daphnia, de ex.),
provoacă intoxicaţii la peşti, dau miros neplăcut apei şi peştilor şi creează dezechilibre importante
în concentraţia oxigenului şi dioxidului de carbon solvite în apă.
Încrengătura Euglenophyta - Frecvent întâlnite sunt genurile: Euglena care reprezintă o
importantă sursă de hrană pentru zooplancton, zoobentos şi peşti în stadiul juvenil.
Încrengătura Chrysophyta - Alge aurii..
Încrengătura Chlorophyta - Alge verzi, fotosintetizante, situate la un nivel superior de
organizare în evoluţia materiei organice vii. Algele verzi reprezintă grupul de organisme cel mai
important din punct de vedere trofic datorită prezenţei numeroase, vitezei de multiplicare şi
efectelor benefice induse în ecosistem. Ele au roluri multiple: ca producători primari transformă
energia solară şi nutrienţii minerali în materie organică vie, reprezintă sursa de hrană cea mai
importantă atât pentru organisme zooplanctonice, cât şi pentru toate speciile de peşti în stadiul
larvar şi postlarvar, iar pentru unele specii de peşti şi la maturitate, reglează concentraţia în oxigen
solvit a apei, după moarte şi sedimentare servesc drept hrană pentru fauna detritivoră, redând
ecosistemului substanţele minerale iniţiale etc.
Încrengătura Angiospermatophyta este reprezentată în ecosistemele acvatice de macrofite
emerse, submerse şi plutitoare. Dezvoltarea moderată a macrofitelor are un rol benefic pentru
ecosistemul acvatic datorită condiţiilor bune oferite pentru dezvoltarea organismelor fitofile (A.
POPESCU şi E. COSTEA, 1957). Dezvoltarea excesivă a acestora contribuie la înrăutăţirea
evidentă a condiţiilor de mediu.
Încrengătura Protozoa. Protozoarele au şi un rol extrem de important în hrana tuturor
speciilor de peşti în stadiul larvar.
Încrengătura Plathelminthes - viermii laţi
Încrengătura Nemathelminthes, În ecosistemele acvatice se găsesc în mod frecvent
reprezentanţi din: Clasa Rotatoria, Clasa, Clasa Acanthocephala, etc.
Încrengătura Mollusca

11
Cursul 2

Încrengătura Anelida. Reprezentanţii cei mai importanţi pentru ecosistemele acvatice sunt
sunt din clasa Oligochaeta: Tubifex, Nais etc. Reprezentanţii relativ frecvent întâlniţi, dar fără
importanţă deosebită sunt şi din clasa Hirudinea.
Încrengătura Arthropoda numără peste 1.000.000 de specii şi este bine reprezentată în
mediul acvatic., în mod frecvent apar reprezentanţi din: Clasa Crustaceea (sursa de hrană pentru
peşti : Daphnia, Bosmina, Cyclops, Acanthocyclops, Mesocyclops, Gammarus, Pontogamarus,
Asellus etc.;  dăunători: Apus, Cyzicus, Streptocephalus; paraziţi: Argulus), Clasa Insecta.
Încrengătura Vertebrat: peşti, amfibieni, păsări, mamifere.        

3.2. Grupele funcţionale ale ecosistemelor acvatice (producători, consumatori,


reducători)
În funcţie de rolul pe care îl au în ecosistemul acvatic, grupele de organisme se clasifică în:
·          Producători primari, constituiţi din plante verzi, bacterii fotosintetizante şi bacterii
chemosintetizante
·          Consumatori primari (erbivori), secundari (carnivori) şi terţiari (răpitori), omnivori
·          Reducători, constituiţi din bacterii şi ciuperci.
Organizarea trofică în ecosistemele acvatice este extrem de complexă şi difuză. Aceasta
datorită faptului că majoritatea consumatorilor sunt mai degrabă polifagi decât monofagi. Astfel,
apar numeroase suprapuneri in ceea ce priveşte dieta lor (Allan, 1995).
Producţia microbiană din microstratul organic situat pe pietre, lemn, nisip sau de pe alte
suprafeţe, se formează pe seama unei matrici de natură organică produsă de bacterii, fungi,
diatomee şi alge. Aceasta matrice va fi populată cu protozoare şi micrometazoare care se hrănesc
cu această sursă.
Materia organică în curs de descompunere, rezultată pri moartea organismelor acvatice şi din
acumularea de metaboliţi, formează detritusul, sursa de hrană a microorganismelor
(descompunătorii). Prin activitatea microorganismelor, detritusul este descompus în compuşi mai
simpli uşor accesibili plantelor. Reziduurile şi organismele moarte (detritus şi microorganisme
saprobe) vor fi consumate de nevertebratele saprofage şi de către microfage. Întrega cantitate de
producţia microbiană realizată va fi transferată către reţelele trofice ale macronevertebratelor prin
diferite căi.

3.3. Principalii biotopi ai mediului acvatic si caracterizarea lor


Bazinele acvatice, indiferent de tipul şi dimensiunea lor (dulcicole, stagnante sau curgătoare;
marine) cuprind 2 biotopuri:
- pelagialul – masa apei
- bentalul – substratul
Cele două biotopuri se deosebesc esenţial prin particularităţile structurale şi fizico-chimice
şi se influenţează reciproc.fiecărui biotop îi corespunde o anumită biocenoză: pelagosul pentru
pelagial şi benstosul pentru bental.

3.4. Principalele cenoze si biocenoze ale mediului acvatic. Principalele cenoze si


biocenoze ale mediului acvatic.
“Biocenozele, ca sisteme biologice de nivel supraindividual, constau dintr-un ansamblu de
populaţii mai mult sau mai puţin diferite specific, ce ocupă un anumit spaţiu, biotop şi a căror
interacţiune cu mediul abiotic condiţionează circuitul de substanţă pe seama aportului extern de
energie”(VASILESCU, 1986).
Grupele de organisme care compun biocenozele acvatice se clasifică după mai multe criterii.
În funcţie de zona ocupată în biotopul acvatic avem:
Pelagos format din organisme care trăiesc în masa apei. Se subclasifică în:
-         neuston, organisme care trăiesc în pelicula superficială a apei. Se constituie din
bacterioneuston, fitoneuston şi zooneuston;

12
Cursul 2

-         pleuston, plante şi animale parţial sau total emerse;


-         plancton, organisme care, în majoritatea lor, flotează în masa apei. Se constituie din
bacterioplancton, fitoplancton şi zooplancton;
-         necton, organisme aparţinând regnului animal: peşti, amfibieni, reptile etc. care au mişcări
proprii în masa apei.
Bentos format din organisme care trăiesc pe sau în sediment. Se subclasifică în:
-         epibentos, organisme care trăiesc la interfaţa sediment-apă;
-         endobentos, organisme care trăiesc în sediment. Ambele formaţiuni sunt constituite din
grupele:
§         bacteriobentos
§         fitobentos
§         zoobentos
Bentosul este alcătuit din biocenoze caracteristice zonelor nisipoase (psamoreofile),
depozitelor de mâl (peloreofile), substratului format din bolovani sau pietriş grosier (litoreofile),
sau celor aflate pe suprafaţa plantelor acvatice (fitoreofile) (Mălăcea, 1969).
Perifiton format din organisme care aderă la un substrat, altul decât sedimentul. În heleştee
substratul este constituit, în cea mai mare parte, din tijele submerse ale plantelor acvatice. În
general, are o structură completă, constituită din producători, consumatori şi reducători. Este una
din sursele de hrană a majorităţii peştilor în stadiul juvenil, dar şi a unor specii de peşti în perioada
maturităţii.
3.5. Trasaturi particulare ale biocenozelor acvatice
Apele de munte sunt populate cu specii reofile, stenooxibionte şi stenoterme, pe când cele de
şes cu specii eurioxibionte şi euriterme.
Viteza de curgere a apei reprezintă unul din cei mai importanţi factori fizici care afectează
viaţa organismelor acvatice. Astfel, gradientul curentului se opune abilităţii organismelor bentice
de a se fixa de substrat (Koehl, 1984). Rapiditatea curentului influenţeză mărimea particulelor
substratului, modul de distribuire a nutrienţilor şi transportul acestora, distribuţia
macronevertebratelor şi o serie de adaptări morfologice şi comportamentale ale hidrobionţilor
(Allan, 1995).
Biotopi din apele de suprafaţă sunt populaţi cu anumite specii, care alcătuiesc biocenoze
caracteristice. Prezenţa larvelor de Liponeura sau de Simulium indică un râu cu un curs rapid,
Planaria alpina o apă cu temperatura medie scăzută, iar prezenţa larvelor de plecoptere o apă bine
oxigenată, cu fundul pietros. Abundenţa tubificidilor sau a larvelor de chironomide indică o apă cu
fundul mâlos, bogată în materii organice şi săracă în oxigen. Multe forme de nevertebrate comune
apelor curgătoare (anelide, crustacee, larve de insecte) rezistă în plin curent adăpostindu-se în
substrat, sub pietre sau înapoia diferitelor obstrucţii.

13
Cursul 2

1.4.4.Măsurarea calităţii apei.


Importanţă practică pentru piscicultori are măsurarea transparenţei apei cu discul Secchi
în heleşteele în care particulele argiloase nu sunt importante. Se consideră că valoarea
transparenţei mai mică de 30 cm înseamnă dezvoltarea excesivă a planctonului şi există
pericolul dezoxigenării apei, între 30-60 cm înseamnă dezvoltarea optima a planctonului cu
efect pozitiv maxim asupra productivităţii piscicole naturale şi mai mare de 60 cm înseamnă un
mediu sărac în plancton şi exista pericolul dezvoltării macrofitelor. Determinarea principalilor
parametri calitativi se face, foarte operativ, în teren cu o gamă largă de aparate pentru: oxigen,
pH, azot, fosfor, duritate etc. Precizia acestor determinări nu este întotdeauna corespunzătoare.
Analizele de laborator au un grad de precizie foarte ridicat, dar cer respectarea unor norme
stricte privind prelevarea, conservarea şi prelucrarea probelor.
2. Biocenoza. “Biocenozele, ca sisteme biologice de nivel supraindividual, constau dintr-
un ansamblu de populaţii mai mult sau mai puţin diferite specific, ce ocupă un anumit spaţiu,
biotop şi a căror interacţiune cu mediul abiotic condiţionează circuitul de substanţă pe seama
aportului extern de energie”(VASILESCU, 1986).

In ultimul timp, pentru dedurizarea apelor industriale se intrebuinteaza rasini sintetice de


ioni.
lista celor 20 elemente mai abundente din apa de ocean. Afara de acestea au mai fost
identificate in apa de mare cca. 50 elemente, in concentratii mici sau foarte mici. Cu alte cuvinte
toate elementele continute in scoarta pamantului apar si in apa de mare.
Tabel Elemente in apa de ocean (in mg/l)
Clor 19 000 Bor 4,8
Sodiu 10 600 Siliciu 3,0
Magneziu l 300 Fluor 1,3
Sulf 900 Azot 0,8
Calciu 400 Argon 0,6
Potasiu 380 Litiu 0,2
Brom 65 Rubidiu 0,12
Carbon. 28 Fosfor 0,07
Oxigen 8 Iod 0,05
Strontiu 8 Bariu 0,03

14
Cursul 2

In afara de cele enumerate mai sus, oceanul contine si aproape toate celelalte elemente
chimice, dar in cantitati si mai mici. De exemplu, intr-o tona de apa de mare, sunt continute
0,000004 g de aur. Dupa cum se vede din tabela, in apa oceanului sunt putine saruri de potasiu in
comparatie cu cele de sodiu. Acest lucru este determinat de faptul ca primele sunt mult mai
puternic retinute de sol. Aceasta din urma circumstanta este de o mare importanta pentru viata
plantelor de pe suprafata solului, deoarece sarurile de potasiu le sunt mult mai necesare decat cele
de sodiu. Partile cele mai greu solubile ale apei de mare sedimenteaza permanent pe fundul
oceanului.
S-a calculat ca in fiecare an sedimenteaza, in acest fel, aproape 2300 milioane tone de
saruri, din care partea principala revine carbonatului de calciu. De aceea se formeaza zacaminte
masive de calcar si creta, care reprezinta o aglomeratie de
ramasite microscopice, cochiliile infuzorilor de mare, care si-au
cladit locuinta din carbonatul de calciu dizolvat in apa (fig.
alaturata). Aceste zacaminte se pot forma insa numai in partile
putin adanci ale oceanului, deoarece la adancimi mari, ca urmare
a cresterii continutului de gaz carbonic dizolvat, CaCO3 g
precipitat, se dizolva din nou. In locuri adanci, fundul oceanului
este acoperit cu o specie de argila rosie, care s-a format probabil
din cenusa eruptiilor vulcanice, cat si a prafului cosmic care cade
pe pamant din spatiul interstelar. In urma cutremurelor si altor
cataclisme geologice, marile si-au schimbat de multe ori
configuratia in decursul istoriei pamantului.

Metalele sunt continute in apa de mare sub forma de cationi (Na+, Mg2+, Ca2+ etc.)
halogenii sub forma de anioni (Cl-, Br- etc.), sulful ca ioni de sulfat (SO42—), iar carbonul sub
forma de CO2 si de ioni de carbonat acid (HCO3-).

Apa izvoarelor si a marilor. Apa meteorica, o data ajunsa pe pamant,


poate strabate prin straturi permeabile (humus, nisip) pana ajunge la o patura
impermeabila (argila), deasupra careia formeaza o panza de apa subterana
(apa freatica). Apa subterana reapare, la suprafata, in izvoare, sau este extrasa,
prin fantani, puturi sau sonde.
Compozitia chimica a acestei ape variaza cu natura rocilor cu care a fost in contact. Cel mai
scazut continut in, substante minerale dizolvate il are apa izvoarelor de munte (cca. 50 mg materii
solide la litru) si aceea provenita din topirea ghetarilor. Apele freatice au de obicei un continut mai
mare in substante minerale (normal cca. 2 g/1), iar in apele raurilor se mai gasesc si substante
minerale suspendate si materii organice.
Apa izvoarelor si a raurilor contine, dizolvate, gazele din aer: oxigen, azot si bioxid de
carbon; cationi: calciu, magneziu si sodiu si anioni de bicarbonat, sulfat si clorura. O apa cu un
continut mare de bicarbonat de calciu, o apa dura, nu face spuma cu sapunul si depune carbonat de
calciu la fierbere (formarea de cruste in cazanele de aburi). O apa subterana bogata in bicarbonat
de calciu degaja, cand iese la aer, CO3 si depune carbonat de calciu (formarea stalactitelor; despre
echilibrul: carbonat ± bicarbonat de calciu). Apa raurilor este din ce in ce mai mult poluata, cu
deseuri industriale. Acestea au o influenta nociva asupra animalelor si plantelor acvatice. Puri-
ficarea apelor reziduale industriale este una din problemele importante ale vremurilor noastre.
Apa buna de baut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie limpede, incolora, fara
miros; sa fie bine aerata; sa aiba o temperatura de 7—15°C; sa contina dizolvate mici cantitati de
saruri, mai ales clorura de sodiu si bicarbonat de sodiu; sa nu contina bacterii patogene.
Centrele populate folosesc ca apa de spalat si baut apa din rauri, purificata in instalatii
speciale. Apa de rau este adusa cu pompa 1 in vasul cu agitator 2, in care se introduc cantitati mici
de sulfat

15
Cursul 2

Schema
instalatiilor
de purificarea
apei de rau.

de aluminiu,
care reactioneaza
cu apa, cand un precipitat voluminos de hidroxid de aluminiu 3. De aici, apa este filtrata prin filtrul
4, constituit din straturi de pietris. Hidroxidul de aluminiu antreneaza suspensiile ce se gasesc in
apa si le depune in bazinul de sedimentare si nisip, si apoi trecuta in vasul de clorurare 5, pentru
distrugerea bacteriilor patogene. Cu ajutorul pompei 6, apa este acumulata in castelul de apa 7.
Apele minerale sunt ape naturale subterane, mai rar superficiale, termale sau atermale, cu un
continut variabil de saruri, de gaze sau de substante minerale radioactive, caracterizate prin
proprietati terapeutice.
Dupa natura substantelor continute, apele minerale pot fi: carbonice, sarate, amare,
feruginoase, sulfuroase, iodurate etc.
Apele industriale sunt apele destinate diferitelor exploatari industriale: pentru alimentarea
cazanelor de abur, ca mediu hidraulic, ca materie prima in diverse procese de fabricatie.
Conditiile ce se cer apei industriale depind de specificul procesului tehnologic in care este
folosita. Apele folosite la alimentarea cazanelor de abur nu trebuie sa contina substante care sa
corodeze partile metalice si nici sa depuna saruri ce ar impiedica transmiterea caldurii si deci ar
mari consumul de combustibil necesar vaporizarii apei si ar putea da nastere la fisuri sau chiar
explozii ale cazanului. De aceea se iau masuri ca inainte de intrarea apei in cazan sa se inlature din
ea substantele daunatoare, operatie numita dedurizare.
Ape minerale. Multe izvoare au prilejul sa dizolve din straturile scoartei pamantului cu care
vin in contact, substante solide sau gazoase, in cantitati anormal de mari, sau substante
neobisnuite. Se disting urmatoarele categorii de ape minerale: izvoare acide simple, cu un continut
mare de CO2 si putine substante minerale; izvoare carbonice, cu CO2 si b
icarbonat de sodiu, calciu si magneziu: izvoare alcaline, continand mult bicarbonat si putin
CO2; izvoare sarate, cu un continut de p 33 ts 15 g/l NiCl; izvoare antare, continand sulfati de
sodiu si magneziu ; izvoare sulfuroase, continand sulfuri alcaline si H2S liber; izvoare iodurate,
continand ioni I si izvoare arsenicale, continand,trioxid de arsen sau arseniti.
Apa pura se obtine din apa obisnuita, prin distilare, eventual repetata,
in conditii in care sa nu poata dizolva gaze din aer sau substante solide
din recipientele in care este conservata (de ex. alcalii din sticla obisnuita).
Apa curata nu conduce aproape deloc curentul electric. Ea se caracterizeaza prin caldura ei
specifica, care este mai mare decat la toate substantele lichide si solubile adica pentru
incalzirea apei trebuie cheltuita mai multa caldura decat pentru incalzirea cu un acelasi numar de
grade, a unei cantitati egale de lichid sau solid oarecare. Dimpotriva, la racirea cu cateva grade,
ea da mai multa caldura decat o cantitate egala dintr-o substanta solida sau lichida oarecare.
Duritatea temporara se indeparteaza prin fierberea apei, cand bicarbonatii se descompun si
depun carbonatii respectivi, sau prin tratare cu var:
Ca(HCO3)2+Ca(OH)2 = 2CaCO2+2H2O (Carbonatul de calciu se indeparteaza periodic.)
Duritatea permanenta se indeparteaza prin tratare cu soda (carbonat de sodiu).
CaSO4+Na2CO3=CaCO3+Na2SO4
Procedeul este ieftin, se preteaza la epurarea apelor foarte dure si operatia dureaza putin.
Prezinta dezavantajul ca dedurizarea nu este completa si ca excesul de var se poate depune sub
forma de crusta.
In ultimul timp, pentru dedurizarea apelor industriale se intrebuinteaza rasini sintetice de
ioni.

16
Cursul 2

Ape minerale. Multe izvoare au prilejul sa dizolve din straturile scoartei pamantului cu care
vin in contact, substante solide sau gazoase, in cantitati anormal de mari, sau substante
neobisnuite. Se disting urmatoarele categorii de ape minerale: izvoare acide simple, cu un continut
mare de CO2 si putine substante minerale; izvoare carbonice, cu CO2 si b
icarbonat de sodiu, calciu si magneziu: izvoare alcaline, continand mult bicarbonat si putin
CO2; izvoare sarate, cu un continut de p 33 ts 15 g/l NiCl; izvoare antare, continand sulfati de
sodiu si magneziu ; izvoare sulfuroase, continand sulfuri alcaline si H2S liber; izvoare iodurate,
continand ioni I si izvoare arsenicale, continand,trioxid de arsen sau arseniti.
Apa pura se obtine din apa obisnuita, prin distilare, eventual repetata,
in conditii in care sa nu poata dizolva gaze din aer sau substante solide
din recipientele in care este conservata (de ex. alcalii din sticla obisnuita).
Apa curata nu conduce aproape deloc curentul electric. Ea se caracterizeaza prin caldura ei
specifica, care este mai mare decat la toate substantele lichide si solubile adica pentru
incalzirea apei trebuie cheltuita mai multa caldura decat pentru incalzirea cu un acelasi numar de
grade, a unei cantitati egale de lichid sau solid oarecare. Dimpotriva, la racirea cu cateva grade,
ea da mai multa caldura decat o cantitate egala dintr-o substanta solida sau lichida oarecare.
Bibliografie:

Chimie Experiente si principii – Paul R. O’Connor, Joseph E. Davis, Jr., Edward L.


Haenisch, W. Keith MacNab, A.L. McClellan; Ed. Stiintifica si Enciclopedica, 1983
Chimie Generala – C.D. Nenitescu; Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti
Enciclopedia de Chimie Vol. I – Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1983

ASOCIATII DE ORGANISME ACVATICE


Bazinele acvatice, indiferent de natura si dimensiunile lor, cuprind doua biotipuri: masa apei sau
pelagialul si substratul bazinului sau bentsalul.
Masa apei este populata de organismele animale si vegetale care împreuna formeaza pelagosul. În
functie de locul lor de trai, de existenta sau nu a organelor de deplasare activa, pelagosul cuprinde
urmatoarele asociatii de organisme: pleustonul, neustonul, planctonul si nectonul.
Populatiile de organisme legate de substratul bazinului acvatic formeaza bentosul. Unele specii pot
exista ca forme pelagiale o anumita parte a ciclului biologic (faza de ou, larva). iar ulterior devin
forme bentonice.
Privitor la comunitatile de organisme hidrobionte este utilizata si notiunea de seston care cuprinde
totalitatea corpurilor vii sau moarte, de marimi diferite, care plutesc sau înoata în apa si pot fi
retinute prin filtrare. Sestonul este alcatuit din bioseston format din organisme vii din apa si
cupride planctonul, neustonul, pleustonul si nectonul si abioseston sau tripton format din
componente moarte ale sestonului precum detritusul autohton (rezultat din activitatea planctonului,
nectonului, pleustonului, si bentosului din respectivul bazin acvatic) sau detritusul alohton adus de
apele ce vin in bazinul acvatic (Pricope, 2000).
1. Pleustonul
Pleustonul cuprinde comunitati de organisme acvatice vegetale sau animale, a caror corp partial
emers, pluteste la suprafata apei si a caror deplasari pasive sunt conditionate în cea mai mare parte
de curentii de aer.
În lacurile dulci, pleustonul este reprezentat prin plante cu frunze plutitoare, nefixate prin radacini
precum iarba-broastei (Hidrocharis morsus ranae), lintita (Lemna trisulca, L. minor, L. polirrhiza,
L. gibba, L. arrhiza), pestisoara (Salvinia natans).
În apele marine, pleustonul este reprezentat de organisme animale din grupul sifonoferelor
(celenterate, hidrozoare) precum Psyhalia physalis (corabia portugheza), Physophora hydrostatica,
Vellela velella care plutesc la suprafata marilor si sunt deplasate de vânt.
Hidrobiontii pleustonului prezinta adaptari pentru viata acvatica cât si pentru cea aeriana: coloratia
criptica protectoare, transparenta fata de actiunea radiatiei solare puternice, respiratia aeriana, etc.
(Pricope, 2000).

17
Cursul 2

2. Neustonul
Neustonul este o comunitate de organisme acvatice animale sau vegetale a carui ciclu vital este
legat de pelicula superficiala a apei. Dezvoltarea neustonului este favorizata de starea mai linistita
a apelor de suprafata, din acest motiv este mai abundent în anumite zone ale ecosistemelor
stagnante, unde miscarile apei sunt relativ reduse fie datorita dezvoltarii vegetatiei si existentei
¬unor obstacole naturale fie datortita formei specifice a litoralului care formeaza goluri linistite.
În functie de zona în care traiesc organismele la interfata aer-apa, neustonul poate fi împartit îin
epineuston si hiponeuston.
Epineustonul este format din organisme care folosesc pelicula superficiala a apei ca substrat de
sustinere. Este alcatuit din organisme vegetale precum crisomonade, cloroficee (protococale,
flagelate) si organisme animale precum unele specii de insecte hemiptere (Gerris, Velia,
Hidrometra, Halobates), colembole, larve de Ephydra. Organismele epineustonice sunt mentinute
la suprafata datorita tensiunii superficiale mari a apei si elasticitatii peliculeii superficiale a
acesteia. În functie de apartenenta hidrobiontilor la unul din regnuri, epineustonul poate fi
epifitoneuston, format din producatorii primari ce traiesc în patura superioara a peliculei de apa si
epizooneuston, format de speciile de animale legate de aceasta zona.
Speciile ce intra în componenta epineustonului au o serie de adaptari precum tegumentul hidrofob,
ce împiedica udarea corpului, rezistenta sporita la actiunea directa a radiatiei solare, etc.
Hiponeustonul este format din hidrobionti apartinând unor specii insecte heterotrofe ce populeaza
patura superficiala a apei cu o grosime de 1-5 cm: specii diatomee si flagelate, protozoare, viermi,
moluste, crustacee, insecte etc.
În functie de perioada ontogenetica sau de perioada de timp în care hidrobiontii sunt prezenti în
zona superficiala a apei (Zaitzev,1970 citat de Pricope 2000) hiponeustonul inclue în urmatoarele
categorii:
- euhiponeustonul - format din organisme care sunt prezente în patura superficiala tot ciclul lor
ontogenetic, cum sunt unele crustacee copepode din familia Pontelidae, unele specii de Idothea si
Sagitta;
- merohiponeustonul - organisme care traiesc ca neuston în primele stadii de dezvoltare (oua, larve,
pui) precum unele specii de polichete, moluste, crustacee, insecte, pesti, sau numai în stadiul de
adult precum unele gasteropode pulmonate, unele specii de insecte hemiptere, diptere sau
coleoptere;
- tihohiponeustonul - cuprinde organisme neustonice care se mentin în orizontul superficial al apei
numai în timpul noptii. Asa sunt crustaceele marine : misidul Gastrosacus, amfipodele Gammarus
si Dixamide si decapodul Palaemon (crevete), etc.
Zona superficiala a apei se caracterizeaza printr-o fluctuatie nictimerala si sezoniera accentuata a
temperaturii, salinitatii, concentratiei gazelor, cantitatii de lumina. Datorita acestui lucru,
organismele hiponeustonice prezinta o serie de adaptari particulare precum existenta unor
învelisuri ale corpului hidrofile, pigmentatia corpului cu rol protector fata de radiatia solara,
culoarea criptica protectoare sau transparenta corpului, fototaxismul pozitiv, adaptari privind
nutritia cu substante organice, etc. (Pricope, 2000).

MANUAL  PRACTIC  -   TRATAREA APEI


            
                                               CURS DE TRATARE A  APEI - GEL
1.      INTRODUCERE
Corpul uman contine 75% apa.
Apa este un element esential pentru viata si isi gaseste  o serie intreaga de
intrebuintari,  cum ar fi:
        uz domestic, pentru spalat si gatit
        uz industrial, pentru procese productive

18
Cursul 2

        uz tehnologic, pentru instalatiile de incalzire si in domeniul conditionarii


aerului.

Caracteristicile apei depind de originile sale: izvor, riu, fantana, ceata, lacuri sau
mare.  Comportarea acesteia depinde de caracteristici si compozitie, fiind influentata de
conditiile         de exploatare la care este supusa  in cadrul ciclurilor tehnologice si in
procesele productive,       ca de exemplu:temperatura, presiunea, viteza, contactul cu
alte substante, expunerea la      lumina, etc.

Diversele utilizari necesita o apa cu caracteristici bine determinate pentru a avea un     
randament optim, fara reactii nedorite cum ar fi: depuneri de cruste calcaroase, coroziune,
diverse impuritati care pot provoca intreruperi si disfunctii in productie.
Pentru a putea lucra eficient si sigur in domeniul tratarii apei, este necesar sa cunoastem
caracteristicile chimice ale apei, sa  dispunem de un laborator de analiza dotat
corespunzator.      Nu este suficient sa cunoastem numai functionarea anumitor aparate.
GEL HYDROTECNOLOGY, de zeci de ani produce aparate si produse chimice pentru
tratarea apei, pe baza unui proces continuu de cercetare tehnologica a materialelor,
propunind solutii originale pentru produsele folosite in tratamentele de prevenire si
eliminare a problemelor intalnite in instalatiile de apa din sectoarele civil, domestic si industrial.
Obiectivul GEL este acela de a furniza profesionistilor informatii "la zi", complete,
pentru          a le garanta interventii sigure si eficiente asupra diverselor probleme legate de
folosirea apei        in diverse domenii.

Toate fenomenele indicate si sugerate in prezentul manual se bazeaza pe


respectarea       Legii nr.46/'90 si a DMS nr.443/'90 (acte normative italiene) si pe
experienta rezultata din        miile de instalatii deja realizate in Italia sau in alte tari.

2.      APA.   ORIGINE, COMPOZITIE, IMPURITATI


 
2.1. ORIGINE

          Corpul uman eate compus in proportie de 75% din apa, in timp ce 2/3 din planeta este
acoperita de apa.  Formula chimica a apei pure este H2O dar, practic, in functie de sursa de
provenienta, apa are o compozitie mai complexa. In apa putem gasi dizolvate diverse saruri in
diferite proportii, care induc diferite comportamente chimice. Acestea sunt puternic influentate      
de temperatura, prezenta diferitelor gaze, presiune si tipul efectiv de interactiune.

2.2. COMPOZITIE

          Pentru a intelege mai bine compozitia apei si comportarea acesteia in diferite domenii
de utilizare, este bine sa cunoastem procesul de formare , ciclul continuu de regenerare, care ii
determina caracteristicile. Ciclul complet al apei este prezentat in Fig.1.

Apa sufera un proces de evaporare datorat temperaturii si al razelor solare. Vaporii de


apa se inalta in atmosfera si condenseaza, iar sub forma de ploaie, grindina sau zapada revin    
din nou pe pamant. In timpul  aflarii in atmosfera  sau pe pamant,apa absoarbe diverse gaze ca
oxigenul si bioxidul de carbon, care conditioneaza caracteristicile  si comportamentul acesteia.

                              Fig.1      CIRCUITUL APEI IN  NATURA

19
Cursul 2

Oxigenul are o binecunoscuta reactivitate biologica, care este fundamentala in procesele     


de protectie si depurare a apelor de microorganisme.

Dioxidul de carbon se transforma din gaz (CO2) in acid carbonic (H2CO3), care are 
proprietatea , ca toti acizii, sa degradeze substantele si sa le amestece cu apa.

Din apa care revine pe pamant din atmosfera, o parte ramane la suprafata dupa care se
reintoarce in ciclul natural. O alta parte patrunde lent in pamant pana ajunge la straturi    
impermeabile, luand forma unor rauri subterane continue. In timpul fazelor de patrundere in sol     
si de acumulare, acidul carbonic continut in apa reactioneaza chimic cu sarurile si substantele
continute de straturile strabatute, disociindu-le si trecandu-le in solutii ca pe substante proprii. In
functie de tipologia si de compozitia straturilor, de temperatura, presiune si timpul de contact,
cantitatea si calitatea sarurilor care sunt disociate si absorbite de apa este diversa, rezultand
apa  cu caracteristici specifice.

REZUMAND, putem spune urmatoarele:

Apa care provine din rauri de suprafata sau din izvoarele de munte are in general o
salinitate scazuta.

Apa de fantana sau din panza freatica subterana are in general o salinitate mare.

In acelasi timp trebuie sa tinem cont ca apa din aceeasi zona dar prelevata de la
adancimi diferite are compozitii diferite. Deasemenea, apa din acelasi riu, dar prelevata in
anotimpuri diferite, sufera modificari in compozitie datorita temperaturii diferite si a raportului     
diferit intre alimentarea naturala si cea prin ploaie.

Caracteristicile derivate din compozitia salina stau la originea fenomenelor si comporta-   


mentelor nedorite ale apei, cum ar fi coroziunea sau depunerile.

20
Cursul 2

Apele sarace in saruri prezinta un exces de acid carbonic (H2CO3)care, datorita actiunii    
sale agresive in contact cu metalele, dezvolta procese corozive, cauzand deteriorari instalatiilor     
si producand alterarea proprietatilor apei.

In schimb, apele cu continut mare de saruri, deci cu salinitate mare, stau la originea    
formarii depunerilor, atat in stare de repaus, cat si in timpul desfasurarii proceselor tehnologice,
producand obturari ale instalatiilor si ale retelelor de distributie.

2.3.IMPURITATILE

Toate consideratiile anterioare faceau referire la continutul de saruri dizolvate in apa, dar
cu intensitate si efect mai mare sunt prezentate in continuare impuritati care au influente
drastice atunci cand folosim apa in diverse procese.

In apa distribuita in retea si care este supusa proceselor de potabilizare, aceste impuritati 
sunt reduse. Ele sunt prezente in cantitati importante in apa din raurile de suprafata, din fantani  
sau din izvoare.

Principalele impuritati sunt prezentate in Tab.1. Acestea sunt clasificate functie de forma     
lor in apa, natura si originea lor.

                                                                                                                             Tabelul 1

          FORMA                       NATURA SI ORIGINE


Solide in suspensie Graunte de roca, nisip, argila, reziduuri animale
si vegetale
Substante in emulsie Hidrocarburi, grasimi
Substante coloidale Argila, silicati, compusi organici in degradare
Substante organice dizolvate Vegetale si animale descompuse, pesticide,
fungicide
Substante minerale dizolvate Roci solubile, reziduuri industriale si agricole
Organisme animale si vegetale Larve, insecte, alge, bacterii, virusi, plankton
Gaze dizolvate CO2 rezultat din descompunerea vegetalelor, H2S

3.DURITATEA  APEI

In actiunea sa de disociere si de dizolvare a sarurilor prezente in sol, apa retine sarurile


compusilor de calciu si magneziu, care reprezinta intre 70-90% din intreaga cantitate de saruri
dizolvate in apa.

3.1. DEFINITIE

Duritatea reprezinta cantitatea totala de saruri de calciu si magneziu cuprinse intr-un


anumit volum de apa.

3.2.TIPURI

21
Cursul 2

 -Duritatea totala este suma tuturor sarurilor de calciu si magneziu

 -Duritatea temporara este duritatea carbonatica  si reprezinta cantitatea de carbonati si


bicarbonati de calciu si magneziu dintr-un anumit volum de apa

 -Duritatea permanenta este cantitatea de cloruri, sulfati, nitrati de calciu si magneziu


dintr-un anumit volum de apa 

  

          DURITATEA TOTALA = DURIT.TEMPORARA + DURIT.PERMANENTA

Duritatea temporara se refera la sarurile care, in combinatie cu CO2 , precipita chiar si la


temperaturi scazute, dand nastere crustelor calcaroase.

Duritatea temporara reprezinta aproape in totalitate  duritatea apei. Ea este componenta


principala.

Duritatea permanenta se refera la saruri mai stabile, care precipita la temperaturi mai      
mari.  Este o componenta secundara.

In continuare este prezentat ciclul unei sari din apa, ce prezinta duritate temporara.
Aceasta sare este bicarbonatul de calciu:

1-            H2O  +   CO2    =    H2CO3


Apa    Bioxid de      Acid
           Carbon      carbonic

          

CaCO3   +  H2CO3  =  Ca(HCO3)2


2-              
Carbonat    Acid         Bicarbonat  
         de calciu  carbonic     de calciu    
3-            Ca(HCO3)2  la temperatura = CaCO3   +   CO2   +   H2O     
        Bicarbonat                             Carbonat    Bioxid      Apa
         de calciu                               de calciu   de carbon
3.3 UNITATI DE MASURA ALE  DURITATII

    Unitatea de masura cea mai comuna este  GRADUL FRANCEZ   ( ºF )

Un Grad Francez = 10 grame de saruri de Ca si Mg / metru cub apa


                             = 10 miligrame saruri de Ca si Mg / litru de apa
                             = 10 ppm (parti per million)
DECI: o apa care are duritatea de 35 grade Franceze va avea:
      - 35 x 10 g/m3 = 350 g/m3  saruri(carbonat de calciu)
      - 35 x 10 mg/l =350 mg/l   saruri
      - 35 x 10 ppm =350 ppm  saruri
Alte unitati folosite pentru masurarea duritatii sunt date in Tab.2
                                                                                                                             Tabelul
2
       F       GB         D      mg Ca      mmoli Ca
Grad francez Grad englez Grad german miligrame de Ca milimoli de Ca

22
Cursul 2

F 1 0.70 0.56 4.008 0.1


GB 1.43 1 0.80 5.73 0.143
D 1.79 1.25 1 7.17 0.179
mg Ca 0.25 0.175 0.14 1 0.025
mmoli Ca 10 7 5.6 40.8 1
3.      APE POTABILE.  LIMITARI  LEGISLATIVE
 
Calitatile de potabilitate ale apei au fost fixate in Italia prin DECRETUL 236/24.05.1988
-"CARACTERISTICILE DE CALITATE ALE APEI DESTINATE CONSUMULUI UMAN"
Acest document indica pentru orice substanta care este prezenta in apa o serie de valori
denumite "valori ghid"(VG), care sunt considerate ideale. Deasemenea, intr-o alta coloana
sunt  date CONCENTRATIILE MAXIME ADMISE (CMD), adica acele valori care odata
depasite indica faptul ca apa nu mai este potabila.  In tabelele urmatoare sunt dati o parte din
parametrii   prezentati in DECRET, anume aceia care sunt intalniti cu cea mai mare frecventa.
                                                     Tabelul A.  CARACTERISTICI ORGANOLEPTICE
        PARAMETRUL CMA      INDICATII -OBSERVATII
Culoare,mg/l (Pt,Co) 20 Ex: subst.organice,biologice,metale grele
Turbiditate,mg/l SiO 10 Ex:subst.organice,argila,nisip,metale grele
Miros, diluare 2(la 12ºC) Ex: subst.organice,biologice
Gust , diluare 3(la 12ºC) Ex: subst.org.,biologice,metale grele,saruri exces
                                                       Tabelul B. CARACTERISTICI FIZICO-CHIMICE
         PARAMETRUL CMA       INDICATII - OBSERVATII
PH       (6,5-8,5) Valori ale PH-ului acide sau bazice favorizeaza
coroziunea si depunerea de cruste
Conductibilitate µS/cm - Valoarea care indica salinitatea totala
 la 20º C
Cloruri , mg/l  Cl - Nu este indicat sa se depaseasca valoarea de
 200 mg/l  ;valori super.favorizeaza coroziunea
Sulfati,   mg/l  SO4 250 Provoaca iritatii intestinale,aparitia de bacterii
care reactioneaza cu sulful si care dau coroziunea
Duritatea - Valori cuprinse intre 15-50ºF (vezi tab.F)
Reziduu fix  ,  mg/l  180ºC 1.500 Indica prezenta unui continut ridicat de saruri
                                                               
                                                                      Tabelul C. SUBSTANTE NEDORITE
      PARAMETRUL VG CMA         INDICATII - OBSERVATII
Nitrati,   mg/l  NO3 5 50 Periculos ptr.copii si batrani.Provoaca
"moartea       albastra".Reduc hemoglobina din sange.
Nitriti,     mg/l  NO2 - 0.1 Reziduuri fecaloide
Amoniac, mg/l  NH4 0.05 0.5 Reziduuri fecaloide,favorizeaza proliferarea
micro-organismelor si  producerea coroziunii
Fier ,   mg/l    Fe 0.05 0.2 Culoare alb-roscata,turbiditate,depuneri de
culoare rosu-maron,mirosuri
Reziduu Clor  mg/l - - Recomandabil 0,2mg/l Cl2 dupa tratamentul de
dezinfectare
Mangan,   mg/l  Mn 0.02 0.05 Culoare alb-roscat,turbiditate,depuneri de
culoare rosu-maron, mirosuri
Fosfor ,     mg/l   P2 0.4 5 Mentinuta intre limite ajuta la prevenirea
aparitiei depunerilor calcaroase
 
                                                                       Tabelul D. SUBSTANTE  TOXICE

23
Cursul 2

Nr.           PARAMETRUL VG CMA        INDICATII - OBSERVATII

44 Arsenic ,  micro g/l    As - 50


47 Cianuri ,  micro g/l  Cn - 50
48 Crom ,    micro g/l   Cr - 50
49 Mercur,   micro g/l  Hg - 1
51 Plumb ,    micro g/l   Pb - 50
                                                                 Tabelul E. SUBSTANTE MICROBIOLOGICE
Nr.           PARAMETRUL VG CMA       INDICATII - OBSERVATII
57 Coliformi totali  100 ml - 0 Reziduuri biologice -organice
58 Coliformi fecali   100 l - 0 Reziduuri biologice-organice
59 Streptococi  fecali - 0

            Tabelul F. CONCENTRATII PENTRU APE DEDURIZATE SAU DESARATE

                               PENTRU CONSUM UMAN                                                                

Nr.           PARAMETRUL VALOAREA   INDICATII - OBSERVATII


1 Duritatea totala  mg/ l Ca 60 minim Corespunde la 14,97ºF  (~15ºF)
2 Alcalinitatea      mg/ l  HCO 30 minim
3 Ioni de sodium  mg/ l   Na 150 mamim
Este important de retinut ca duritatea nu influenteaza gradul de potabilitate al apei.
De fapt , in Tabelul B, la pozitia 16, nu sunt indicate nici "valori ghid", nici  CMD, ci       
numai valori recomandate, intre 15-50º F.

Cind apa este supusa unui tratament de dedurizare sau desalinizare trebuie lasata o
duritate reziduala minima de 60mg/l Ca, care corespunde unei valori de 15ºF.Aceasta este
conditia minima ca duritate pentru apa potabila. Pentru a obtine valoarea de 15ºF, dupa un
tratament de dedurizare, este necesar sa se efectueze o miscelare (amestecare) prin
intermediul unui by-pass, intre apa dedurizata si apa dura (netratata).

4.      SCHEMA PRINCIPALELOR PROCESE DE TRATARE A APEI


 
 

Din perspectiva surselor de aprovizionare si al caracteristicilor ,pentru a deveni potabila,


apa necesita unul sau mai multe tratamente, cum sunt cele prezentate in Tab.6.  Trebuie
subliniat ca si pentru o apa care are proprietati potabile trebuie facute tratamente ulterioare     
pentru a-i imbunatati caracteristicile si pentru a evita fenomenele de coroziune , depunerile de
cruste, pentru a economisi energie si detergenti, obtinand astfel o eficienta sporita.

               Tabelul 5.  CLASIFICARE FUNCTIE DE SURSA DE APROVIZIONARE


SURSA APROVIZIONARE      PROBLEMA  TRATAMENTE -ECHIPAMENTE
-SUBSTANTE  FOLOSITE
       Retele de distributie     Impuritati    -Filtre mecanice cu fir
nisip,corpuri       FILTRARE
            Centralizate straine,etc -Filtre mecanice cu retele

          (apa potabila) -Filtre mecanice cu

24
Cursul 2

autocuratare

 -Filtre automate cu

autocuratare
             --"--     Duritate   PREVENIRE, -Dedurizare
cruste calcaroase DEZINCRUSTARE
-Dozare polifosfati

-Pompe pentru eliminarea

crustelor
             --"--     Coroziune -Filtre neutralizatoare

culoare maron -Filtre ptr.limpezire

gust neplacut -Sisteme ptr.depunerea


de            pelicule  protectoare
     Instalatii  autonome de Aceleasi probleme Aceleasi sisteme de tratare
alimentare(puturi,izvoare)
                      Tabelul 6.  TRATAMENTE FOLOSITE PTR.POTABILITATEA APEI
TIPUL PROBLEMEI CAUZA DE ELIMINAT TIP TRATAMENT APLICATII POSIBILE
  Microbiologice -Bacterii       Dezinfectie -Clor
-Virusi
-Raze Ultraviolete

-Ozon
    -Culoare -Dezinfectie -Clor,Raze UV,Ozon
  Organoleptice
-Miros -Filtrare -Limpezire,deferizare

-Gust(fara exces -Declorurare -Filtre cu carbon activ


salinitate)                
-Filtrare -Limpezire
-Turbiditate
-Desalinizare -Osmoza
-Gust(exces de salinitate
  -PH mai mic de 6,5 -Filtrare -Neutralizare

  (exces de aciditate) -Alcalinizare -Dozare prod.alcaline

   Chimico-Fizica -Conductibilitate -Desalinizare -Osmoza

-Reziduu fix(cloruri,sulfati, -Denitrificare -Rasini,Osmoza,

fosfati) -Dezinfectie      procese biologice

-Nitrati -Dezinfectie -Osmoza ,clor

-Osmoza ,clorurare/

25
Cursul 2

-Nitriti -Filtrare declorurare

-Amoniac -Declorurare -Limpezire ,deferizare

-Fier,mangan       demanganizare

-Clor residual in exces -Filtre cu carbon activ


       
In Tab.6 putem observa ca dispunem de diverse tipuri de tratamente pentru

rezolvarea aceleiasi probleme. Deasemenea, putem folosi diverse echipamente.

Dupa ce am obtinut o apa potabila, folosind solutiile de tratare prezentate in Tab.5,


putem interveni pentru corectii specifice cu solutiile prezentate in Tab.6, astfel incat sa obtinem
caracteristici corespunzatoare pentru folosirea apei in domeniul casnic, civil sau industrial.

6. PRINCIPALELE TRATAMENTE FOLOSITE PENTRU ADUCEREA APEI IN LIMITELE

                                       DE  POTABILITATE

6.1. DEZINFECTIA

Este procesul de distrugere  sau neutralizare a bacteriilor si virusilor prezenti in apa si      
care sunt daunatori  pentru sanatate.

Procesele de dezinfectie sunt diferite, functie de:

-         eficacitate
-         tipul bacteriilor si virusilor care trebuie eliminati
-         concentratia acestora
-         substantele care pot reactiona cu mediul dezinfectant
-        
6.1.1. CLORURAREA
Sistemul cel mai simplu , eficace si des utilizat se bazeaza pe adaugarea de

hipoclorit         de sodiu sau ai altor compusi ai clorului care au proprietati dezinfectante

si o actiune de durata.

Actiunea clorului necesita, in mod normal, un timp de reactie de 20-30 min, deci

este    necesar sa prevedem in sistem rezervoare de acumulare, pentru a avea un timp

de contact   suficient.

26
Cursul 2

Volumul rezervorului de acumulare se obtine din :

          V = Debit (l/min) x 30(min)

Daca se cunoaste debitul instalatiei (m3/h) , volumul rezervorului de acumulare

este:

           V = Debit (m3/h) / 2

Pentru a avea siguranta ca procesul de dezinfectie se desfasoara corect, dupa

timpul de contact din rezervorul de acumulare, in apa trebuie sa ramana clor rezidual

liber in cantitate de       0.2-0.4 mg/l (ppm). Aceasta analiza se poate efectua cu KIT

CLOR furnizat de GEL sau cu alte aparate. Valoarea prezentata de clor rezidual liber

poate fi si mai mare, functie de dimensiunea instalatiei de distributie , sau daca sunt

pericole ulterioare de infectare. In acest caz se ia in      calcul ca la ultimul robinet de

distributie sa avem clor rezidual liber in cantitate de 0,1 - 0,2 mg/l.

Pentru adaugarea de produse dezinfectante se folosesc instalatii de dozare,

compuse        din pompe dozatoare cu comanda manuala sau automata, pentru a

garanta o proportie corecta   intre dezinfectant si cantitatea de apa de tratat.

Acest sistem de dezinfectie este prezentat in Fig.2 , 3 si 4

6.1.2.
RAZE
ULTRAVIOLETE
Sunt
eficace impotriva
bacteriilor,
virusilor si a
sporilor.
Capacitatea lor
dezinfectanta
este inferioara
clorului si de
aceea sunt
folosite in
instalatii mici,
pentru
dezinfectarea
locala         sau
pentru ape cu
caracteristici
bune.

27
Cursul 2

Domeniul de utilizare: industria alimentara, farmaceutica, electronica, spitale (pentru     


dializa), acvarii.

Nu necesita timp de contact si rezervoare de acumulare, deoarece reactia se produce


instantaneu.

Pentru a ameliora eficienta razelor ultraviolete, instalatiile trebuie alimentate cu apa     


limpede, deoarece impuritatile din apa devin obstacole impotriva razelor.

Caracteristicile instalatiilor cu raze ultraviolete sunt:

         -grosimea "firului" de apa care este supus tratarii cu raze

         -lungimea de unda a razelor, care trebuie sa fie cuprinsa intre 200 - 280 nanometri

6.1.3. OZONUL

Este un gaz foarte instabil. Se formeaza datorita descarcarilor electrice de mare potential.

Ozonul este dezinfectantul si oxidantul cel mai energic cunoscut in instalatiile de tratare si
epurare a apei, pentru eliminarea bacteriilor, sporilor, virusilor. Este folosit pentru oxidarea   
fierului, manganului si a substantelor organice fara a lasa reziduuri cu mirosuri sau gusturi
neplacute.

Actiunea sa este rapida (1-5 min) dar nu este permanenta, asa incat sa garanteze o
durata mare de functionare a instalatiilor.

6.2. FILTRAREA

Este procesul de separare a corpurilor solide din apa, continute atat in suspensie cat si         
in solutie, sub forma coloidala. Prezenta cantitatilor mici de corpuri solide sau de nisip in mod   
normal  nu afecteaza potabilitatea apei. Acestea se indeparteaza cu filtre mecanice cu retea       
sau fire.

In cazul in care in apa este prezenta o turbiditate mare sau gradul de opalescenta  datorat 
namolului, argilei, substantelor organice, fierului, manganului este mare, sunt necesare atat
filtre cu suprafete mari cat si filtre de volum, dotate cu mase filtrante care retin cantitati mari de
impuritati   fara sa sufere compactari rapide. Acestea se pot spala rapid si isi mentin capacitatea  
de functionare timp indelungat.

Sunt formate dintr-un rezervor presurizat care contine masa filtranta, un corp de comanda
automat sau un grup hidraulic de valve pentru operatia de spalare in contracurent a masei
filtrante , care se efectueaza automat, permitand indepartarea impuritatilor si redand capacita-     
tea de filtrare a masei filtrante.

6.2.1.LIMPEZIREA

Acest tratament este caracterizat de folosirea maselor filtrante de tip permanent care nu
necesita inlocuirea. Acestea isi regenereaza proprietatile prin spalare in contracurent cu apa si  
sunt constituite din diverse straturi de nisip de cuart cu granulatie diferita, de tip multistrat. Se
foloseste si o substanta  cu actiune catalitica - HIDROANTRACITUL- care favorizeza procesul
de filtrare  a apei , asigurand conditii corecte de functionare in interiorul masei filtrante. Sunt  

28
Cursul 2

utilizate pentru eliminarea prin intermediul procesului de filtrare a turbiditatii , namolului, argilei    
sau a problemelor cauzate de substantele organice.

Filtrele de limpezire GEL sunt automate si dimensionate pentru un debit de pana la 7 m3/h   
(dar nu continuu) pentru uz casnic, civil si industrial. Dispun de un tablou de comanda care
programeaza frecventa de spalare .

In cazul prezentei unei cantitati mari de nisip este necesara montarea unui filtru CYCLON     
in amonte de filtrul DESSAB - vezi Fig.5

Pentru

instalatii in care

este necesara o

furnizare continua

de apa, debite mari

sau    capacitati

filtrante mari,

necesare pentru

apa cu caracteristici defavorabile, trebuie folosite filtre      de limpezire    de mari

dimensiuni realizate cu rezervoare din otel inox, cu grupuri hidraulice     dotate cu valve

automate si programatoare in system "timp" pentru faza de spalare  in    contracurent,

automata.

In unele cazuri, poate fi necesar ca inainte de limpezire sa se efectueze o operatie de


floculizare, care consta in transformarea substantelor coloidale mai dificil de filtrat in "fulgi"
gelatinosi, care sunt retinuti mai usor de catre masa filtranta ( Fig.6).

29
Cursul 2

Pentru a
realiza procesul
de floculizare este
suficient sa se
monteze in
amonte de filtrul
DESSAB o
instalatie de
dozare automata
si proportionata
fata de debitul de
tratat , pentru  
adaugarea
produsului
floculant sau
coagulant, ca de
ex. Sulfatul de
aluminiu.

6.2.2.
DEFERIZAREA

Prezenta fierului confera apei o culoare galben-roscata si un gust metallic, provoaca


depuneri care obtureaza tevile si este o cauza principala a procesului de coroziune. In cazul
folosirii pentru uz casnic a apei care contine fier se remarca probleme la instalatiile sanitare ,
care creaza inconveniente estetice si de igiena.

FILTRELE DEFERIZATOARE GEL sunt realizate pentru  o concentratie de 5 mg/l  si


pentru debite maxime de 2,8 m3/h, in regim discontinuu. Sunt dotate cu masa filtranta activa
care retine  fierul prezent in apa, apoi acesta este oxidat cu ajutorul hipocloritului de sodiu,
dupa care se  precipita sub forma de fulgi care sunt usor filtrabili. Fierul acumulat in masa
filtranta este eliminat periodic printr-o spalare in contracurent a masei filtrante, efectuata
automat, care reda capacitatea  de filtrare initiala. Filtrul este compus dintr - un rezervor
presurizat, un tablou de comanda dotat cu temporizator pentru efectuarea spalarilor, de la         
una pe zi la una pe saptamana.

In amonte de GEL DEFERR este obligatoriu sa se monteze un filtru cu cartus lavabil


cu retea  cu ochiuri mai mari de 50 nanometri. Este recomandabil  sa se monteze si in aval       
de GEL DEFERR un filtru cu retea lavabila pentru captarea "fulgilor" care nu au fost retinuti de
echipament , conf.Fig7.

In cazul prezentei fierului in cantitate mare sau in instalatii in care se solicita debite mari
instantanee, trebuie folosite filtrele DEFERR INDUSTRIALE realizate din armaturi metalice si
dotate cu grupuri hidraulice cu valve automate pentru programarea frecventei operatiunii de
spalare in contracurent.

Aceste filtre au masa filtranta de tip permanent multistrat, identice cu ale filtrelor de
limpezire, dar pentru a retine fierul este necesara in prealabil o oxidare a acestuia , care se     
obtine prin   folosirea unui produs oxidant (clor sau permanganat de potasiu) cu dozare
automatica proportionata, functie de debit., conf.Fig.13

30
Cursul 2

6.2.3.DEMANGANIZARE

Manganul are caracteristici si un


comportament similare cu fierul.De aceea
filtrele demanganizatoare sunt identice cu
cele DEFERIZATOARE.

Pentru filtrarea eficace a manganului


sunt necesare mase de filtrare foarte
lente,cu consecinta in majorarea
diametrelor rezervoarelor ce contin masa
filtranta.

6.2.4. NEUTRALIZAREA

Un exces de bioxid de carbon ,


sesizat de o valoare  scazuta  a PH-ului
(mai mica de 7),      sta la originea
fenomenelor de coroziune a tevilor, cu efect de colorare in galben-roscat  a apei, evidentiata
atunci cand deschidem un robinet dupa o pauza mai mare. Inconvenientele sunt    identice cu cele
provocate de prezenta fierului.

Aciditatea poate fi cauzata si de excesul de acid carbonic (H2CO3) concomitent cu


prezenta CO2, mai ales in cazul apelor de suprafata din zonele granitice.

Utilizarea filtrelor neutralizatoare are scopul de a retine oxizii de fier din apa si de a
reduce excesul de CO2 prin intermediul reactiilor cu o masa filtranta speciala numita DOLOMITA
SEMICALCINATA.

Filtrele sunt alcatuite dintr-un rezervor presurizat si dintr-o valva automata dotata cu
temporizator pentru programarea spalarii in contracurent.

O data pe an este obligatoriu sa se verifice nivelul masei filtrante si sa se completeze 


cantitatea consumata in timpul reactiilor de neutralizare.

Pentru protectia instalatiilor impotriva efectelor coroziunii este necesar sa se monteze si    
un sistem de dozare pentru adaugarea automata si proportionata a unui produs care creaza o
pelicula protectoare.

Daca apa tratata  nu este sigura din punct de vedere bacteriologic, este recomandabil sa  
se monteze imediat dupa filtrul neutralizator un sistem de siguranta de dezinfectie, pentru a
elimina efectele de eventuala proliferare a bacteriilor care pot apare in interiorul masei filtrante
neutralizatoare. In acest scop se poate folosi o instalatie de dozare a clorului, sau o instalatie cu 
raze ultraviolete.

6.3.DECLORURAREA

In tratamentele descrise anterior, se elimina  toate cauzele care au la origine impuritati


microbiologice si organoleptice, dar aceste tratamente  pot lasa in apa reziduuri nedorite, cu
mirosuri si gusturi neplacute, sau o dozare de clor in exces folosita in dezinfectie , care pot avea
efecte negative la utilizator.

31
Cursul 2

Excesul de clor se poate elimina folosind filtre cu carbon activ, care elimina clorul rezidual 
de la procesul de clorurare pentru dezinfectie.

Filtrele cu carbon activ au numeroase domenii de aplicare si se clasifica functie de


dimensiunile lor si de tipul de carbon activ folosit.

Filtrele GEL DECLOR sunt proiectate pentru tratamentul de reducere a clorului rezidual      
in exces  care rezulta in urma procesului de dezinfectie. Se elimina gustul si mirosul neplacut al
apei.

Sunt alcatuite dintr-un rezervor presurizat care contine o masa speciala de carbon activ
de origine vegetala cu un efect adsorbant , pentru retinerea substantelor pe baza unui proces
mixt  fizico-chimic. Periodic, la circa un an, aceste mase filtrante trebuie inlocuite in totalitate.
Filtrele sunt dotate cu un tablou de comanda pentru a putea efectua o spalare semiautomata a
masei in caz de necesitate.

Pentru a respecta exigentele impuse de folosirea apei potabile, este recomandabil totusi
sa  se mentina un usor continut de clor rezidual in apa, pentru  siguranta. Pentru instalatiile
simple, in care apa nu este foarte pura, este sufficient sa se efectueze un by-pass, regland
debitul la valoarea dorita. In instalatiile complexe, sau in care apa impune anumite limite
datorita caracteristicilor variabile in timp, sau in prezenta amoniacului, se va efectua o
declorurare totala, dupa care se va efectua o noua clorurare moderata (vezi.Fig.9).

6.4.ALCALINIZAREA

Se foloseste in cazul in
care apa are o aciditate
foarte mare, deci PH-ul este
mult inferior valorii neutre de
7. Consta in adaugarea in
apa a produselor alcaline
(namol, pe baza de soda)   
pentru a adduce PH-ul in
domeniul neutru.

Adaugarea
substantelor se face
cu instalatii de dozare
automata, in raport cu
debitul de 
apa. Se masoara valoarea PH-ului si se calculeaza cantitatea de produs care trebuie
adaugat.                   Echipamentele si principiile de functionare sunt similare cu cele de la
clorurare.

In cazul in care excesul de aciditate este cauzat de prezenta acidului carbonic si a


bioxidului de carbon, dupa alcalinizare se va efectua neutralizarea (vezi 6.2.4.).

6.5.DESALINIZAREA - OSMOZA

O prezenta excesiva si generalizata de saruri in apa se intalneste de obicei in apele de


mare adincime, sau in cele situate in zonele de coasta, datorita infiltratiilor de apa marina. Apa   
are un    gust sarat sau amar. Salinitatea excesiva face ca aceste ape sa nu poata fi folosite in   

32
Cursul 2

nici un domeniu, casnic sau industrial, datorita agresivitatii chimice care provoaca coroziune in
contact cu metalul.

Functie de provenienta apei, sarurile pot fi: sulfati, fosfati, nitrati.

Pentru reducerea salinitatii se foloseste o instalatie cu osmoza inversa, compusa din


membrane semipermeabile care pot reduce cantitatea de saruri intr-un procent cuprins intre
70-58%, in timp ce apa cu concentratie salina reziduala se arunca la canal.

Aceste instalatii sunt in general alcatuite dintr-un ansamblu compus din una sau mai
multe membrane legate in serie sau / si in parallel, alimentate de o pompa. In amonte se afla
montate o serie de aparate de pretratare care protejeaza membranele de impuritati, asigurand
astfel o eficienta mai mare instalatiei.

Functie de presiunea de lucru si caracteristicile apei, avem trei tipuri de instalatii cu


osmoza inversa:

A - presiune inalta (50-70 bar), pentru apa de mare sau sarata, cu o salinitate de
35.000 -45.000 mg / l

B - presiune medie (25-28 bar), pentru apa cu o salinitate de2.000-6.000 mg / l

C - presiune joasa (12-14 bar), pentru apa dulce cu o salinitate de 1.500-2.000mg / l

Definitia osmozei inverse contine si explicatia principiului de functionare a instalatiei.


Astfel, introducand intr-un rezervor aceeasi cantitate din 2 lichide cu concentratii saline  diferite,
despartite  de o membrana semipermeabila, va avea loc o deplasare naturala a lichidului (fara
componenta salina) dinspre lichidul mai putin concentrat spre lichidul concentrat, pana cand     
cele doua lichide    vor avea aceeasi concentratie. La sfarsitul procesului, aceasta deplasare de
lichid va genera o diferenta de nivel care va produce o diferenta de presiune pe membrana.
Aceasta diferenta se defineste ca presiune osmotica - Fig.10.

Aplicand solutiei concentrate o presiune superioara presiunii sale osmotice, se obtine


procesul invers osmozei, adica apa continuta in solutia mai concentrata va trece fara sarurile
continute prin membrana semipermeabila in solutia mai putin concentrata, pierzandu-si
salinitatea si devenind pura - Fig.16 

33
Cursul 2

                                                            

                               

Procesul de osmoza inversa, precedat


de tratamente specifice poate elimina impuritatile
de natura  microbiologica,dar nu si  compusii de   
natura organica, ca amoniacul si nitratii.

        

6.6 DENITRIFICAREA

Prezenta nitratilor in apa este cauzata de descompunerea substantelor azotate prezente    


in reziduurile din domeniul civil , industrial si, in mai mare masura, datorita ingrasamintelor (pe
baza de azot) folosite in agricultura.

In timp, prezenta lor a crescut (ca si concentratie) si a patruns in raurile din zonele    
agricole unde se folosesc intensiv ingrasamintele.

Cei mai supusi la riscuri sunt copii pana la 6-7 ani datorita faptului ca nitratii actioneaza 
direct asupra sangelui, reducand hemoglobina si provocand cancerul.

Concentratia de nitrati se reduce prin intermediul unui proces biologic complex si dificil
de aplicat, aducand apa in domeniul potabil la nivel de retele de distributie centralizate.

La nivel casnic este recomandabil sa se reduca  concentratia de nitrati din apa de retea
folosind unul din cele doua procedee descries mai jos,care beneficiaza de o tehnologie
verificata si eficienta.

6.6.1. DENITRIFICARE CU RASINI SCHIMBATOARE DE IONI

Principiul este acelasi cu cel folosit in instalatiile de dedurizarea apei. Se folosesc rasini
schimbatoare atat de tip anionic cat si cationic. Rasinile schimba nitratii cu  cloruri, crescand
proportional concentratia acestora din urma, dar fara a afecta sanatatea.

34
Cursul 2

Pentru regenerarea rasinilor se foloseste sarea de bucatarie grunjoasa. Asemanator cu


dedurizatorul, denitrificatorul - desi foloseste pentru regenerare sarea de bucatarie -- nu are
nici o influenta asupra sarurilor care dau duritatea apei (carbonati si bicarbonati de calciu si
magneziu). Pentru micsorarea duritatii apei trebuie folosit un dedurizator.

Aparatele denitrificatoare GEL DENITRAT sunt dotate cu sisteme de control pentru


"volum", stabilind clar cantitatea de apa furnizata si evitand astfel furnizarea de apa netratata.
Acestea sunt concepute sa trateze toata cantitatea de apa folosita in uz casnic. Pentru o
dimensionare corecta este obligatoriu sa se efectueze o analiza completa a apei, sa cunoastem
debitul de varf si consumul zilnic. In amonte de GEL DENITRAT este obligatoriu sa inseram un  
filtru cu cartus lavabil cu grad de filtrare mai mare de 50 nanometri.

6.6.2.DENITRIFICAREA PRIN OSMOZA

Se foloseste procesul de osmoza inversa care poate retine 90-91% din cantitatea de
nitrati. Pentru o instalatie de distributie centralizata a apei, procedeul este foarte scump. Daca     
nu sunt alte exigente  este convenabil sa se foloseasca un echipament destinat doar pentru
apa de baut si de gatit, descris in capitolul 17 al cursului.

6.7.DEZINFECTIA (NITRITI, AMONIAC)

Sunt folosite doua procedee:

         - desinfectia (cu clor)

         - osmoza inversa

Al doilea procedeu este scump si, daca nu sunt exigente speciale, se foloseste primul.

6.7.1.NITRITI

Acestia sunt rezultatul descompunerii substantelor azotate continute in reziduurile de         


uz  casnic sau animale. Prezenta lor indica faptul ca acestea sunt in apropierea surselor de
aprovizionare cu apa.

35
Cursul 2

In concentratie mica, nitritii pot fi eliminati prin intermediul unui proces de oxidare care       
ii transforma in nitrati, folosind o instalatie pentru dozarea clorului necesar dezinfectiei, ca cea
prezentata la punctul 6.1.1

6.7.2.AMONIACUL

Poate proveni din surse de mare adancime si sa aiba origine vegetala. In aceste cazuri 
poate fi considerat nepericulos chiar si in concentratie peste limita. Prezenta amoniacului este
asociata fierului si manganului, iar in tratamentul de reducere al acestora, scade efectul lor de
oxidare.

Se poate elimina prin intermediul unui proces de clorurare energic, cu dozare mare de
clor, urmat de un proces de declorurare. Trebuie folosit un rezervor  unde se pot produce
reactiile, timpul de contact fiind mare (1-2 ore). In cazul in care amoniacul este prezent in
compusi ai fierului sau manganului, se vor monta filtre dimensionate corespunzator, in aval
de rezervorul de reactie si in amonte de filtrul DECLOR.

Un ultim stadiu al tratamentului il reprezinta procesul de dezinfectie, pentru a proteja


toti utilizatorii conectati la instalatie.

7. FOLOSIREA APEI IN DOMENIUL CASNIC SI CIVIL

Folosirea apei in sectorul casnic si civil (cu caracteristici asemanatoare) necesita o serie
intreaga de tratamente specifice  pentru un domeniu de utilizare.

Putem avea:

A - Apa potabila ,sigura d.p.d.v.igienic si care sa aiba un gust corespunzator

B - Apa ptr.spalatul rufelor,cu consum de energie si detergenti

C - Apa de izvor

D - Apa necoroziva ,ptr.instalatiile de incalzire

E - Apa care nu ingheata,folosita in instalatiile de incalzire care se opresc iarna

F - Apa ptr.conditionarea aerului (folosita la temperaturi scazute vara si ridicate iarna)

G - Apa ptr.piscine

H - Apa ptr.irigatii si ptr.udarea plantelor si a florilor

I - Apa fara calcar,ptr.spalatul automobilelor

J - Apa fara grasimi

K - Apa cu detergent

L - Apa termala

36
Cursul 2

M - Apa cu continut de saruri mic, pentru gatit

In domeniul casnic toate calitatile prezentate mai sus sunt importante. Acestea se pot
realiza folosind numai instalatii de mari dimensiuni.

In domeniul casnic putem intalni 3 tipuri de tratamente,care pot furniza apa cu


urmatoarele aplicatii:

1 - Apa de uz tehnologic - pentru spalat, igiena personala, curatatorie

2 - Apa pentru instalatiile de incalzire

3 - Apa de baut si pentru gatit

Tratamentul pentru apa de uz tehnologic este in general centralizat, folosindu-se


procedee simple de tratare conform normelor in vigoare (vezi cap.16) , care pot fi aplicate
separate.

Apa folosita pentru gatit si pentru baut reprezinta o cantitate mica din totalul apei
consumate. Se poate monta un singur aparat , la un singur robinet, pentru a dispune de apa        
cu proprietati corespunzatoare. Aceste aparate sunt complementare celor folosite in instalatiile
centralizate si pentru uz tehnologic (vezi cap.17)

Tratarea apei pentru folosirea ei in procesele tehnologice casnice reprezinta solutia


optima pentru a satisface cererile specifice functie de apa furnizata, tinand cont ca apa are
deja  caracteristici de potabilitate (apa furnizata de la retea). In cazul in care apa nu este
potabila, se vor aplica tratamentele prevazute la punctul 6.

Pentru simplificare, vom clasifica apa functie de salinitate si duritate.

Functie de salinitate vom avea:

a- Ape normale, cu continut salin mai mic de 1.000 mg/l

b- Ape salmastre, cu continut salin intre 1.500-6.000 mg/l

c- Ape sarate, sau de mare, cu salinitate mare. Salinitatea medie a apei de mare este        
de 35.000 mg/l, dar nu constanta.

Revenind la aplicatiile practice si concrete, putem considera ca o apa dura (25°F)


contine   250 g saruri care se depun la fiecare 1.000 l utilizati. Aceste saruri sunt continute
in apa folosita de o familie intr-o zi.

Functie de duritatea apei, se pot utiliza tratamentele prezentate in Fig.14,15,16,17 si


18, in raport de domeniul de utilizare pentru uz civil. Toate tratamentele respecta normativele        
in vigoare, prezentate in capitolele 8,9,10.

                       Tabelul 7. Clasificarea si comportamentul apei functie de duritate

37
Cursul 2

8.LEGEA

NR.46/5.03.1990."NORME PENTRU SIGURANTA INSTALATIILOR"

                                   NORMA UNI CTI 8065

Legea, impreuna cu D.P.R. nr.447/6.12.1991, reglementeaza in Italia  folosirea apei si


stabileste ca la realizarea instalatiilor TREBUIE RESPECTATE NORMELE IN VIGOARE.

Apa destinata uzului casnic trebuie tratata atunci cand se foloseste in:

a- instalatii de producere a apei calde sanitare

b- instalatii de incalzire

Trebuie respectata deasemenea NORMA UNI CTI 8065/'81 .  Aceasta norma prevede
tratamentele care se folosesc pentru instalatiile de incalzire si de apa calda sanitara, precum        
si executia corecta a instalatiilor care garanteaza o functionare  fara probleme.

Orice firma care executa instalatii trebuie sa respecte normele si sa realizeze lucrarile           
in baza unui proiect, altfel isi pierde autorizatia de functionare.

In orice instalatie sunt doua tipuri de responsabilitati:

1 - GARANTIA - este obligatia producatorului de echipamente si are o durata minima


de un an. Aceasta acopera posibilele defecte de fabricatie si se rezolva prin repararea
produsului sau inlocuirea acestuia.

2 - RESPONSABILITATEA PRODUCATORULUI - se refera la viciile ascunse si la


greselile conceptuale  de proiectare sau cele din timpul productiei. Exemplu: folosirea unui
material necorespunzator, care nu rezista la conditiile normale de folosire.  Are o durata de
10 ani.

Instalatorul este cel care "produce" instalatia. Acesta alege echipamentele, le monteaza,
realizeaza un ansamblu care reprezinta instalatia. Instalatorul trebuie sa-i recunoasca
utilizatorului GARANTIA pentru fiecare produs privit individual, iar ca "producator al instalatiei"
trebuie sa acorde o DURATA MEDIE DE FOLOSIRE DE 10 ANI.  Deci, instalatorul este 

38
Cursul 2

responsabil pentru toate   greselile de executie si de proiectare care pot apare in instalatie, timp   
de 10 ani.

In multe cazuri, datorita neefectuarii operatiei de tratare a apei, coroziunea si depunerile    


de cruste calcaroase apar inainte de expirarea termenului de 10 ani. De aceea, este obligatia si
interesul instalatorului sa respecte minimul de tratamente prevazute de lege.

Pentru instalatiile de producere a apei calde sanitare se vor respecta schemele


din Fig.19 si 20, si se va revedea si catalogul GUIDACQUA.

                 

9.LEGEA NR.
10/9.01.1991

"NORME
PENTRU
ACTUALIZAREA
PLANULUI
ENERGETIC
NATIONAL IN
DOMENIUL
FOLOSIRII
RATIONALE A
ENERGIEI , AL
ECONOMISIRII
ACESTEIA
SI AL DEZVOLTARII
SURSELOR
GRATUITE DE
ENERGIE"

Legea 46/90 (cap.8) stabileste obligativitatea aplicarii normelor, ca un factor de siguranta    


al instalatiilor. Aceasta presupune aplicarea tuturor NORMELOR UNI-CTI 8065 care prescriu
tratarea apei  fara a face diferentiere functie de caracteristici.

Legea 10/91 reprezinta o aplicatie practica si inlocuieste Legea 373/76, cu referire la


economisirea energiei , atat pentru instalatiile noi cat si pentru modernizarea celor vechi,
intervenind si in ceea ce priveste intretinerea acestora. De asemenea, favorizeaza dezvoltarea
surselor alternative de energie.

In Decretul de reactualizare al Legii 10/91 (D.P.R. nr.412/26.08.1993) este prevazut


expres    la art.5,alin.6: OBLIGATIVITATEA TRATARII APEI IN INSTALATIILE DE INCALZIRE    
NOI CU PUTERE MAI MARE SAU EGALA CU 350KW

In Fig.21,22,23 si 24 sunt prezentate schemele pentru realizarea instalatiilor de tratare  a  


apei  de alimentare  a tuturor instalatiilor, cu respectarea prescriptiilor cuprinse in Legile 46/90,
10/91 si a tuturor  decretelor in vigoare.

39
Cursul 2

10.   DECRETUL  MINISTERULUI  SANATATII NR.443/21.12.1990  (ITALIA)


 
REGULAMENT SI DISPOZITII TEHNICE DE FOLOSIRE A ECHIPAMENTELOR  DIN
DOMENIUL CASNIC DE TRATARE  A APEI POTABILE
Decretul are ca obiectiv alegerea si folosirea corecta a aparatelor de uz casnic

intrebuintate la tratarea apei, astfel incat sa nu apara situatii nedorite.

ART.1

Decretul nu se aplica echipamentelor ce au ca domeniu de aplicare procesele


tehnologice.

ART.2

a- Apa potabila trebuie sa aiba parametrii prevazuti in DPR 236/88.

40
Cursul 2

b- Dedurizatoarele elimina duritatea,evitand formarea crustelor calcaroase si


economisind astfel energie si detergenti.

c- Dozatoarele adauga in mod proportional in apa substante prevazute de lege pentru


evitarea  crustelor, coroziunii si pentru dezinfectie.

d- Osmoza reduce continutul salin al apei prin intermediul membranelor semipermeabile

e- Filtrele mecanice retin particulele in suspensie din apa.

f- Sistemele fizice produc campuri magnetice sau electromagnetice pentru  reducerea 


formarii crustelor

g- Filtrele cu carbon activ elimina clorul sau microimpuritatile chimice, dar nu sunt
admise datorita riscului de eliberare necontrolata a impuritatilor retinute (art.15)

h- Filtrele cu structura compozita (potabilizatoare) au o actiune combinata de carbon


activ, filtrare si actiune antibacteriologica, dar trebuie autorizate de Ministerul Sanatatii.

ART.3

a- Nici un aparat nu poate fi vandut sub titulatura "DEPURATOR DE APA" deoarece ar  
crea confuzie.

b- Trebuie respectati parametrii apei potabile(DPR 236/88)

c- Echipamentele trebuie instalate in locuri corespunzatoare d.p.d.v. igienic

d- Materialele folosite trebuie sa respecte normativele in vigoare

e- Trebuie montat un contor si doua puncte de masurare a caracteristicilor apei

f- Trebuie prevazut un by-pass general si o clapeta de sens

g- Trebuie predate utilizatorului instructiunile de instalare , folosire si intretinere a


instalatiilor

h- Instalatiile trebuie sa respecte legea 46/90 (trebuie executate de un personal calificat       


si in baza unui certificat de conformitate)

i- Trebuie informate organele competente in momentul executarii instalatiei

ART.4

1 - Dedurizatoarele trebuie:

              a- sa aiba faza de regenerare cel putin o data la 4 zile

b- rasinile folosite trebuie sa fie de uz alimentar

c- trebuie sa aiba dozare automata si post de dezinfectie cu clor sau raze UV

41
Cursul 2

2 - Dozatoarele  trebuie :

a- sa asigure un dozaj proportional cu volumul de apa furnizat

b- sa foloseasca substante cu caracteristici garantate

c- sa foloseasca substante cu caracteristici care sa indice compozitia si domeniul    de


utilizare

d- sa garanteze dozajul prevazut in DPR 236/88

3 - Osmoza inversa  trebuie :

a- sa fie automatizata si prevazuta cu dispozitive tur/retur

b- sa foloseasca membrane pentru uz alimentar

c- sa aiba dezinfectie cu clor sau UV si sa fie dotate cu rezervoare de acumulare

d- sunt admise filtre cu carbon activ si microfiltre

4 - Filtrele mecanice trebuie :

a- sa aiba retele de filtrare nu mai mici de 50 nanometri

b- sa utilizeze retele metalice sau sintetice

c- sa fie usor de curatat manual sau automat (nu sunt admise filtre ceramice)

5 - Sistemele fizice trebuie :

a- sa aiba limitate campurile magnetice intre valorile prevazute

b- sa aiba certificate de conformitate

6 - Filtrele cu structura compozita trebuie sa fie aprobate de Ministerul Sanatatii

7 - Toate echipamentele trebuie sa fie adecvate scopului pentru care sunt folosite.

Respectand cele stabilite in decret, nu este necesara nici o autorizatie pentru instalarea
echipamentelor de tratare a apei destinate uzului casnic.

11.   FILTRE PENTRU APA POTABILA


Apa distribuita in retea este , in mod normal, deja filtrata si libera de corpuri

straine, dar in multe cazuri gasim impuritati in filtrele robinetilor sau pe fundul cazilor de

baie si al lavoarelor.

42
Cursul 2

De fapt , in interiorul retelelor de distributie , atat din cauza vechimii cat si din cauza
lucrarilor de intretinere si de extindere, se formeaza depuneri si acumulari de impuritati sau
corpuri de natura diferita - cum ar fi:nisip, oxizi de fier, span de metal rezultat in urma lucrarilor-
care , cu timpul sunt eliberate si transportate de fluxul de apa la utilizatorii finali.

Filtrele mecanice de siguranta se instaleaza in scopul de a retine total impuritatile


mecanice aflate in suspensie in apa, eliminand patrunderea acestora in retelele casnice, unde      
ar provoca coroziuni sau, ajungand la robineti, ar provoca neetanseitati sau ar zgaria lavoarul
ori cada de baie.

Aceste filtre reprezinta o bariera mecanica pentru corpurile solide din apa , insa nu
indeparteaza turbiditatea apei provocata de fier, argila sau namol. Pentru aceasta trebuie
folosite filtrele descrise in cap.6.

Filtrele mecanice se clasifica functie de caracteristicile constructive si de gradul de filtrare   


al cartusului filtrant, tinind cont de faptul ca Decretul nr. 443/90 impune ca gradul de filtrare sa     
nu fie inferior valorii de 50 nanometri, iar cartusul trebuie sa fie metalic sau sintetic, usor lavabil.

Filtrele de uz tehnic NU pot fi folosite pentru uz potabil in conditiile respectarii Decretului


443/90

Filtrele de uz potabil pot fi folosite atat in domeniul tehnic cat si in cel potabil.

Filtrele GEL se clasifica in 4 categorii:

1 - Filtre manuale

2 - Filtre autocuratitoare

3 - Filtre denisipatoare

4 - Filtre demineralizatoare

11.1.FILTRE MANUALE

Sunt cele mai economice si sunt compuse din:

            . cap - confectionat din alama sau material plastic de inalta rezistenta
mecanica (polipropilena + fibre de sticla)
               . vas - din material plastic pentru temperaturi normale (max.40ºC)
sau pentru temperaturi inalte (max. 80ºC)
Vasul are culoarea verde , aceasta avand o intensitate special studiata pentru  a

incetini dezvoltarea algelor si a bacteriilor.

Filtrele sunt dotate cu robineti de aerisire pe cap la cel din 3 bucati (prezentat in Fig.25)
sau in partea inferioara a vasului la cel din 2 bucati (.Fig.26), care au rolul de a depresuriza
filtrul si a  face posibila deschiderea acestuia. Pentru cele din 3 bucati sunt disponibile si chei de
desfacere.

43
Cursul 2

Vasul este totdeauna introdus si infiletat in interiorul capului, pentru a imbunatati


etanseitatea si a obtine o inalta rezistenta mecanica la presiune (10-25 bar). Se clasifica functie  
de dimensiunea racordurilor si de lungimea cartusului filtrant care este introdus in vas. Astfel
vom avea: 5"=12,7cm ; 7"=17,8cm ;  10"=25,4cm

In vas se pot introduce cartuse diferite ca material si caracteristici:

a- sintetice, cu retea din polipropilena de 60 - 90 nanometri , lavabil, pentru apa potabila

b- retea din inox de 90 nanometri, pentru apa potabila, lavabil

c- retea din inox  laminat de 90 nanometri, lavabil,ptr.apa potabila

d- fir infasurat de 5 si 20 nanometri, pentru uz tehnic

e- cartuse cu carbon activ, pentru uz tehnic, pentru filtrarea mirosului, gustului, clorului,
culorii

f- cartuse cu polifosfati in cristale, pentru uz tehnic, cu actiune anticoroziva si anticrusta

Pentru cartusele destinate uzului potabil se recomanda spalari frecvente (1-2 pe


saptamana) pentru a elimina riscul ca in interiorul filtrului sa se formeze bacterii
favorizate                 de impuritatile retinute.

11.2.FILTRE AUTOCURATITOARE

Sunt filtre foarte practice, deoarece


pot fi spalate foarte usor , frecvent,
fara sa se  demonteze vasul si
cartusul. Operatiunea se
efectueaza rotind o parghie (rozeta)
cu 90 grade. Filtrul are o    retea de
90 nanometri, adaptat pentru apa
potabila.

Spalarea este posibila datorita unui


sistem brevetat de GEL, care curata
cartusul in contracurent , atat la
interior cat si la exterior (Fig.27).

Spalarea in contracurent nu este suficienta pentru curatarea completa a cartusului,


datorita faptului ca apa, alegand intotdeauna calea de circulatie de minima rezistenta, dupa
prima curatare grosiera in contracurent, trece prin spatiile eliberate si curate, evitandu-le pe
cele murdare si  obturate, care opun rezistenta mare. In timpul fazei de autocuratare, o serie
de duze improsca  violent apa din interiorul cartusului spre exterior, completand curatarea
externa efectuata de peria legata la o turbina cu actionare hidraulica (aceasta este actionata
de fluxul de apa care circula prin filtru).

Toata apa si impuritatile curatate sunt directionate spre partea inferioara a filtrului unde
sunt pozitionate robinetul si racordul de scurgere. Sunt suficiente 15 sec. pentru operatiunea
de autocuratare, cantitatea de apa care asigura curatarea completa fiind de circa 15 l.

44
Cursul 2

   

La versiunea autocuratitoare
automata, aparatele sunt identice ,
cu observatia ca       frecventa
spalarilor este stabilita automat in
urma unei programari efectuate in
momentul         pornirii.

Frecventa de programare
este cuprinsa in intervalul 1 zi ÷ 30
zile. Este disponibila pe
programator inca o tasta care
poate efectua o spalare
suplimentara, in afara celei
programate.

11.3.FILTRE DENISIPATOARE

Reprezinta o versiune simplificata a filtrelor autocuratitoare si


folosesc efectul de ciclon (rotatie) provocat de apa atunci cand
trece prin filtru. In acest fel impuritatile mai mari sunt  indepartate
de forta centrifuga spre peretele vasului si apoi          cad    pe fund
in zona cu turbulenta mica. Acestea se elimina        in  momentul
in care se deschide robinetul de descarcare.

Sunt dotate cu un cartus filtrant din tabla de otel inox


microstriata, cu un grad de filtrare de 90 nanometri, adaptate
pentru apa potabila. Sunt folosite atunci cand cantitatea de
nisip este  mare (in suspensie), cand filtrele normale sunt
ineficiente datorita spalarilor frecvente provocate de
obturarea rapida cu impuritati.

11.4. FILTRE DEMINERALIZATOARE


Sunt impropriu denumite filtre deoarece actiunea lor
este chimica, nu mecanica.
Sunt alcatuite din cap si vas , ca si filtrele

normale, dar cartusul contine un amestec de 

rasini cationice si anionice amestecate in

procente        bine determinate, pentru   a

schimba sarurile prezente      in  apa - atat cele

cu sarcina pozitiva (cationic) cat            si  cele

cu sarcina negativa (anioni)-retinind intreaga

cantitate de saruri si furnizind apa demineralizata          (libera de saruri) - Fig.29.

45
Cursul 2

In cartus este pus un indicator de culoare care        isi schimba culoarea de la verde la
albastru in          momentul in care rasinile sunt epuizate. Acestea         trebuie inlocuite in
totalitate.

Nu sunt folosite in domeniul apei potabile.     Domeniul de aplicare il reprezinta: bateriile


auto,      aparatele de dezumidificare, generatoarele de vapori                     pentru uz  domestic.

12.   DOZARE.  INSTALATII DE DOZARE.


Excluzand acele utilizari prezentate deja la cap.6 (aplicatii in domeniul de

potabilizare            a apei) rostul folosirii dozatoarelor si al instalatiilor de dozare este

acela de a adauga in apa compusi   chimici proportional cu cantitatea si fluxul de apa

furnizat.

Compusii chimici au, in cele mai multe cazuri, functii anticorozive, anticrusta si de
protectie a instalatiei.

12.1.DOZATOARE

Acestea functioneaza in baza principiului


hidrodinamic  legat de efectul Venturi. Astfel, in  urma
introducerii unei diafragme in interiorul unei  conducte
rectilinii, cu un diametru bine determinat si inferior celui al
conductei, se creaza o diferenta de presiune in amonte si
in aval de diafragma,   proportionala cu fluxul de apa care
o traverseaza (Fig.30). Crescand debitul de apa creste in
mod corespunzator presiunea in amonte de diafragma si
scade presiunea in aval de aceasta.(depresiunea se
mareste). Daca se practica 2 orificii in amonte si in     aval
de diafragma, conectandu-se intre ele,se         creaza un
flux secundar de circulatie a apei, care       este
intotdeauna proportional cu fluxul de apa din conducta
(fluxul primar) si care variaza proportional       cu variatia
debitului de apa.

Intr-un dozator fluxul primar este acela care


traverseaza capul, in timp ce fluxul secundar este
acela care traverseaza vasul. Dozatoarele GEL,     datorita unor serii de inovatii, au o functionare
foarte constanta, sunt usor de intretinut si isi pastreaza caracteristicile in timp.

Dozatoarele si accesoriile acestora, produse de GEL, incorporeaza o serie de dispozitive


(breveteGEL) menite sa amelioreze functionarea, durabilitatea, corectitudinea si constanta in
timp a dozajului de substanta protectoare si sa simplifice intretinerea. Astfel de dispozitive sunt
cele de mai jos:

a- DIMA - este un sistem care are racordurile special concepute pentru a fi amplasat sub
microcentralele murale si sub preparatoarele instantanee de ACS cu gaz, in spatiile reduse
dintre generator si perete, fara a fi necesare racorduri flexibile sau alte racordari inestetice.

46
Cursul 2

b- BY-PASS  ACQUASTOP- sistem brevetat, integrat in corpul dozatorului ce permite


instalarea acestuia in instalatiile pentru uz potabil, fara a fi necesara realizarea unui by-pass
asa cum cere Decretul 443/90, fiind avantajos d.p.d.v. al costurilor, spatiilor si d.p.d.v. estetic.
Datorita acestui sistem este posibila inlocuirea cu usurinta  a cartusului cu polifosfati,
deschizind vasul fara  a fi nevoie sa oprim apa care este furnizata la dozator.

c- GELPHOS - RAPID - sistem brevetat, cu   substante


prefabricate si gata pentru a le inlocui pe cele consumate
din dozator. Este disponibila o rezerva          sigilata care se
introduce foarte usor in vasul dozatorului. Substanta din
rezerva are proprietati antibacteriene, anticrusta,
anticorozive si corespunde normelor CEE         pentru uz
potabil si alimentar.

d- SOFFIETO - realizat cu componente pentru uz


alimentar si potabil. Are avantajul de a se garanta in mod
permanent  aceeasi suprafata de contact intre fluxul de
apa si substanta din vas, indiferent de cantitatea de produs
protector care a ramas in vas.            Ofera o constanta a
dozajului in timp.

e- RACORD ROTATIV - este foarte usor de instalat   atat pe conducte verticale cat si        
pe cele orizontale, nu   necesita schimbari de trasee ale conductelor.

f- DUZE REGLABILE -  Daca se cupleaza cu  SOFFIETO asigura dozarea constanta a


substantelor  in proportie de max.4 p.p.m (4g/m3).

Tratamentul de dozare cu produse pe baza de polifosfati in cantitatile indicate nu


afecteaza potabilitatea apei, dar nu actioneaza nici asupra duritatii. In schimb protejeaza
instalatiile , preparatoarele instantanee ACS pe gaz, spalatoarele, lavoarele si miscelatoarele
impotriva depunerilor de calcar, datorita faptului ca nu mai permit precipitarea sarurilor care
dau duritate apei.

In mod normal, la cresteri mici de temperatura, apa provoaca disocierea sarurilor de


calciu si magneziu cu formare de carbonati care produc cruste si elibereaza bioxid de carbon,
una din principalele cauze producatoare de coroziune.

         Fig.38. Reactia tipica incrustanta (de depunere a crustelor calcaroase)

                    Ca(HCO3)2  la temperatura = CaCO3 + CO2 + H2O

Ca(HCO3)2 - bicarbonatul de calciu, solubil in apa

CaCO3 - carbonatul de calciu , incrustanta

CO2 - bioxidul de carbon, actiune coroziva

Procesul de dozare proportionata a produselor special concepute impiedica formarea


crustelor  calcaroase, evita  procesele de coroziune si formeaza in interiorul conductelor         
pelicule protectoare, contribuind la economia de energie si evitarea costurilor suplimentare            
de interventie.

47
Cursul 2

Este aprobata de Ministerul Sanatatii (Italia) folosirea dozatoarelor proportionale de 


polifosfati. Echipamentele si substantele folosite trebuie sa se incadreze in prescriptiile
Decretului 443/21.12.1990 (vezi cap.10)

Dozatoarele isi gasesc aplicabilitatea in instalatii mici, cu conducte de pana la 1".


Pentru instalatii mai mari ar trebui folosite echipamente mai mari, cu un cost care ar afecta
folosirea  eficienta a acestora (deoarece  ar trebui inlocuite foarte des rezervele de polifosfati).
Pentru dimensiuni mai mari se folosesc instalatii de dozare, care necesita mai putine operatiuni     
de interventie si intretinere in raport cu consumul.

12.2.INSTALATII DE DOZARE

Acestea sunt alcatuite dintr-o pompa dozatoare care isi ia substanta dintr-un rezervor
sau direct din bidonul furnizat de GEL  si o injecteaza in interiorul conductelor instalatiilor.

Pompa dozatoare cea mai des folosita  utilizeaza un principiu bazat pe cimpul magnetic,
comandat de un circuit electronic  cu potentiometru pentru a avea posibilitatea reglarii
debitului         de substanta (polifosfati) si deci poate asigura un dozaj corect functie de debitul de
apa solicitat       de consumator.

Magnetul este conectat la o membrana care realizeaza un proces de aspiratie comandat     


de un tablou electronic.

Sunt prevazute si doua clapete de sens pentru a asigura o circulatie sigura,unisens.

Tot ansamblul este realizat  din material plastic rezistent atat d.p.d.v.mecanic cat si
chimic la actiunea diverselor substante care sunt dozate.

Pompele dozatoare obisnuite sunt de tipul cu comanda manuala sau cu dozare


proportionala, comandate de un contor cu impulsuri (Fig.32 si 33)

   

12.2.1. POMPE
DOZATOARE MANUALE

48
Cursul 2

Sunt dotate cu un intrerupator pornit/oprit si cu un


potentiometru reglabil pentru  a regla debitul de substanta
introdusa in circuit. Rotind o maneta care este montata pe
tabloul de comanda se poate varia permanent (electronic)
numarul curselor magnetului sau, corespunzator, debitul
minim, regland astfel debitul orar al pompei si implicit al
substantei care se dozeaza. Pentru a evita functionarea in
gol este recomandabil sa se monteze o sonda de nivel
minim in rezervor.

Este posibila realizarea functionarii automate a 


acestor pompe dozatoare, realizand o conectare electrica
in paralel cu alte sisteme ca: pompe (daca debitul este
constant si nu este necesara o dozare proportionala),
electroventile pentru reumplerea rezervoarelor, instalatii
industriale si circuite inchise.

12.2.2. POMPE DOZATOARE PROPORTIONALE

Acestea sunt similare pompelor precedente, 


dar sunt dotate suplimentar cu un comutator care
permite alegerea functionarii manuale/automate,
care activeaza un circuit intern ce recepteaza
semnalele transmise de un contor, comandand un
magnet care da cate un impuls pompei pentru
fiecare semnal primit de la   contor. Acest contor 
trebuie montat pe conducta si  dotat cu un tablou
de comanda care furnizeaza  impulsuri pentru
fiecare unitate de cantitate de apa   care il
traverseaza. Functie de dimensiune putem avea
un impuls la 0.25 litri, la 1.0 litru sau 50 litri de apa  
(vezi Fig.35).

Pentru a alege pompa dozatoare trebuie avut


in vedere debitul maxim al apei de tratat          si
compatibilitatea dintre raportul impulsurilor emise  si capacitatea pompei dozatoare, luand in
considerare faptul ca substanta vine dozata. De aceea, pentru a preveni diluarea excesiva a
substantelor trebuie calculat debitul necesar la pompa, pentru dozajul solutiei si procentul de
diluare al substantei in apa. Contorul este conectat la pompa dozatoare, la care, in situatia in
care debitul  din instalatie variaza, sosesc impulsuri diferite, reglandu-se numarul de curse ale
magnetului. Astfel se realizeaza o dozare proportionala a substantei, functie de cantitatea de
apa furnizata la utilizator.  Acest model este prevazut cu o sonda de nivel minim pentru a evita
functionarea in gol atunci cand se consuma substanta din rezervor.

13.   DEDURIZATOARE
   
Scopul dedurizarii este acela de a elimina sarurile de calciu si magneziu care

produc   duritatea apei si sunt la originea crustelor, si inlocuirea lor cu saruri de sodiu,

care sunt mult         mai solubile chiar si la temperaturi mari.

49
Cursul 2

Echipamentul care permite acest proces este Dedurizatorul, definit si ca SCHIMBATOR


DE IONI, deoarece in functionare schimba chimic calciul si magneziul cu sodiul care formeaza
saruri solubile.

Schimbul chimic se efectueaza la trecerea apei printr-un strat de rasini continute de


aparat. Rasinile sunt microsfere de culoare galben-maro, cu dimensiuni cuprinse
intre                      0,3 - 1,2mm. Printr-un procedeu artificial acestea sunt dotate cu proprietatea de
a capta ionii         de calciu si magneziu, eliberand ionii de sodiu cu care sunt incarcate.
Deasemeni, ele         elibereaza ionii de calciu  si magneziu pentru a recapta sodiul daca acesta
din urma se gaseste       in solutii cu concentratie ridicata (ex. saramura = solutie  de apa cu sare
in maximum de concentratie si de solubilitate). Pe acest principiu (reversibilitate) se bazeaza
regenerarea     rasinilor dupa saturarea cu ioni de calciu si magneziu.

Dedurizatorul este alcatuit (in principal) dintr-un rezervor ce contine rasini schimbatoare    
de ioni, un tablou de comanda cu functii hidraulice si electrice, un rezervor de sare in care se
formeaza saramura necesara pentru regenerarea rasinilor, conductele si armaturile aferente
(Fig.36).

In
timpul

functionarii, apa,trecand prin capul de comanda (valva hidraulica), patrunde in rezervorul de rasini
de sus in jos si traverseaza stratul de rasini, eliberandu-se de ionii de calciu         si magneziu si
imbogatindu-se cu ioni de sodiu. Cand rasina se "consuma" nu mai poate realiza schimbul ionic,
asa incat apa are aceleasi caracteristici de duritate atat la intrarea in dedurizator     cat si la iesire.
In acest moment trebuie efectuata regenerarea rasinilor, pentru a se putea        efectua   un nou
ciclu de tratare al apei.

In timpul etapei de regenerare, dedurizatorul nu mai furnizeaza apa dedurizata, dar


poate furniza o cantitate de apa netratata prin intermediul unui by-pass intern, care este deschis
pe tot timpul fazei de regenerare.

13.1.REGENERAREA

50
Cursul 2

Pentru regenerarea rasinilor, se aspira saramura prin intermediul unui sistem hidraulic
dotat  cu ejector dintr-un rezervor unde s-a introdus sare si apa  in concentratie maxima
posibila.  Saramura, traversand stratul de rasini, reda acestuia incarcatura de sodiu, eliberand
ionii de calciu   si magneziu prin intermediul valvei de comanda, in acelasi timp cu apa de   
spalare.

 Reactiile chimice din timpul procesului de dedurizare:

                               Ca(HCO3)2 + (R-Na) = (R-Ca) + 2NaHCO3

Unde:

                      Ca(HCO3)2 - bicarbonat de calciu

                      R-Na - ioni de sodiu (trec de pe rasina in apa )

                      R-Ca - ioni de calciu (trec din apa pe rasina )

                      NaHCO3 -carbonat acid de sodiu

Fazele REGENERARII sunt urmatoarele:

1-     spalare in contracurent


2-     aspirare de saramura
3-     spalare lenta
4-     spalare rapida
5-     reumplerea cu apa a rezervorului de saramura
Capacitatea de schimb a rasinilor, numita si capacitate ciclica, a unui dedurizator

este un parametru tehnic calculat  in faza de proiectare, dar care poate fi influentat in

faza operationala     de urmatoarele caracteristici:

a- calitatea (puritatea) apei si raportul duritate/salinitate

b- presiunea de exercitiu, care influenteaza direct cantitatea de saramura aspirata

c- debitul de varf al apei, care poate determina eventualele scapari de apa netratata

d- calitatea si puritatea sarii, care poate reduce capacitatea de schimb a rasinilor,  


colmatandu-le

Capul de comanda este conceput sa comande diversele functii hidraulice fara interventii
din exterior. Automatizarea este conceputa sa comande functionarea in mod automat, tinind
cont de consumul de apa precalculat sau de cel real.

Functie de automatizarea diverselor faze, dedurizatoarele pot fi:

a-     manuale- pentru masinile de preparat cafea sau pentru masinile de spalat

51
Cursul 2

b-     semiautomate - toate functiile sunt programate automat, dar este necesara o
comanda    de initiere a regenerarii
c-      automate, cu timmer - regenerarea este controlata de un ceas zilnic sau
saptamanal,       cu care se programeaza ziua si ora de regenerare, in baza consumului
de apa         prevazut, al duritatii si al capacitatii ciclice
d-     volumetrice - regenerarea este comandata exclusiv in baza cantitatii de apa
furnizata         la utilizator, folosite exclusiv pentru uz tehnic si industrial
e-     cu microprocessor - regenerarea este comandata cu frecventa zilnica sau un
multiplu      de zile, dar cu posibilitatea interventiei automate pentru efectuarea unei noi
regenerari, daca volumul de apa furnizat a ajuns la capacitatea ciclica pentru care afost
dimensionat dedurizatorul
f-        duplex - compus din doua dedurizatoare cu functionare in paralel si alternativ,
pentru       a putea furniza in permanenta apa dedurizata
g-     triplex - compus din trei dedurizatoare, din care doua infunctiune si un al treilea
in  asteptare pentru a-l inlocui pe cel care se va afla in faza de regenerare
13.2.DOMENIUL DE FOLOSIRE
Duritatea apei nu este responsabila numai de producerea crustelor, ci are

implicatii       negative  si in alte domenii de utilizare cu consecinte directe si indirecte

de marire a costurilor.

        Avantaje date de folosirea apei tratate (dedurizate):

a- Curatarea porilor din pielea umana

b- Rufele raman albe, fara impuritati, cu culori vii, fara a folosi inalbitor

c- Sticlaria devine stralucitoare, nemaiprezentand zone matuite

d- Robinetii raman stralucitori si isi pastreaza culorile, nu mai prezinta zone mate

e- Gustul ceaiului si al cafelei este mai bun, la fel cel al legumelor si fructelor

f- Randament mai bun in toate operatiunile de curatare

          Economii rezultate din folosirea apei dedurizate:

a- Consumuri scazute de detergenti si alte produse folosite in igiena personala (cu


50 - 70% mai putin)

b- Durata de viata mai mare a tesaturilor, care nu mai sunt afectate de depunerile de
calcar intre fibre

c- Economie de substante pentru igiena personala

d- Costuri mici de intretinere pentru boiler, robineti, miscelatoare, conducte, serpentine  


pentru producerea A.C.S.

f- Durata mai mare de viata a aparatelor electrocasnice (masini de spalat, de preparat


cafea, spalatoare)

52
Cursul 2

De asemenea, in multe instalatii de uz tehnologic, apa dedurizata este indispensabila.

Pentru dedurizatoarele de uz domestic este necesar sa se respecte dispozitiile DMS


443/21.12.1990, care prevad efectuarea automata a regenerarii la max. 4 zile, dezinfectarea
automata a rasinilor utilizate si furnizarea unei ape potabile cu caracteristici optime.

13.3. AUTODEZINFECTAREA RASINILOR

Are scopul de a realiza o dezinfectare a rasinilor in timpul efectuarii fiecarei regenerari,   


pentru a evita proliferarea (dezvoltarea) bacteriilor prezente in cantitate admisa in apa potabila,  
dar care pot deveni periculoase pentru sanatate atunci cand se dezvolta in mod necontrolat.
Operatia este obligatorie pentru apa potabila folosita pentru uz casnic.

13.3.1.AUTODEZINFECTAREA PRIN ELECTROLIZA

Este un sistem alcatuit din doi electrozi de titan, montati pe conducta de legatura dintre
valva hidraulica de comanda si rezervorul de saramura, si este declansat in momentul efectuarii
fazei de aspiratie a saramurii. Operatia este facilitata de emiterea unui curent continuu de tabloul  
de comanda.

.In principiu are loc transformarea unei mici


cantitati de clorura de sodiu - sare dizolvata in apa
din saramura -- in clor in stare gazoasa libera cu
inalte proprietati dezinfectante, care garanteaza
protejarea rasinilor impotriva proliferarii bacteriilor.

Fazele successive de eliminare a apei


reziduale  la canal din timpul procesului de
regenerare al rasinilor, elimina clorul in exces, apa
furnizata ulterior de dedurizator fiind potabila.

Sistemul de autodezinfectie GEL are


posibilitatea de a inversa polaritatea electrozilor la fiecare faza de regenerare, evitand depunerile
saline care i-ar micsora eficacitatea (Fig.37)

13.3.2. AUTODEZINFECTAREA PRIN SISTEM ECOGEL

Noile dedurizatoare ecologice ECOLUX si ECOKAL nu necesita un sistem separat de


autodezinfectie, deoarece produsul regenerant ECOGEL este deja aditivat si, datorita formulei
sale speciale, se efectueaza regenerarea si dezinfectia in acelasi timp. In acest fel se reduc
costurile si   se simplifica operatiile de intretinere.

13.4. DIMENSIONAREA  DEDURIZATOARELOR

Trebuie luati in considerare urmatorii parametrii:

1- Duritatea apei de tratat - exprimata in grade franceze

2- Duritatea ceruta la iesirea apei din dedurizator (daca este vorba de apa potabila,
trebuie sa avem o duritate reziduala la iesirea din dedurizator de 15ºF)

53
Cursul 2

3- Consumul zilnic de apa

4- Debitul maxim si debitul de varf solicitat la utilizator

13.4.1.DURITATEA APEI DE TRATAT

Poate fi masurata cu kit-ul GEL.

Pentru toate calculele se va lua intotdeauna in consideratie duritatea totala, deoarece


tratamentul de dedurizare actioneaza asupra tuturor sarurilor care provoaca duritatea, fara a
se face distinctie.

13.4.2.DURITATEA CERUTA

Apa tratata de o instalatie de dedurizare, denumita si "APA DULCE", poate fi furnizata        


la valoarea de 0ºF, dar in anumite cazuri (apa potabila) trebuie efectuata o amestecare intre
apa dedurizata si cea dura, asa incat duritatea reziduala sa nu fie mai mica de 15º F.  In acest
caz va trebui luata in considerare diferenta de duritate dintre apa de tratat si apa furnizata si nu
duritatea apei de la intrarea in dedurizator.

          

 Calculul duritatii efective de tratat pentru apa de uz potabil:

Ex. Duritatea apei la intrare = 35º F

                       35º F - 15º F =  20º F

Deci:                     

            -Duritatea apei la intrarea in dedurizator  = 35º F

            -Duritatea apei potabile (reziduala) = 15º F

            -Valoarea duritatii de tratat = 20º F

13.4.3.CONSUMUL ZILNIC

Trebuie stabilit pentru autonomia  dedurizatorului intre doua regenerari, tinand cont ca        
in faza de regenerare acesta nu poate furniza apa dedurizata ci numai apa dura. Este important    
ca operatia de regenerare sa se efectueze cand nu avem consum (noaptea).

Consumul de apa este variabil in timp, dar ne putem baza pe valorile urmatoare:

                   a- Locuinte  normale - 150 l/zi/persoana = 0,15 m3/om/zi

                   b- Locuinte medii      - 250 l/zi/persoana  = 0,25 m3/om/zi

                   c- Locuinte de lux     -- 400 l/zi/persoana   = 0,4 m3/om/zi

Inmultind aceste date cu numarul de persoane se va afla consumul zilnic total.

54
Cursul 2

Daca nu se cunoaste numarul de persoane /apartament, se va lua in calcul o medie de


4 persoane/apartament.

13.4.4 DEBITUL MAXIM

Acesta trebuie sa satisfaca cererea de apa in momentul in care majoritatea utilizatorilor


consuma simultan apa, fara a fi prezente caderi de presiune sau de flux.

Pentru locuintele noi se vor respecta normele UNI 9182/87 (Italia)

Pentru locuintele vechi, calculul precedent este satisfacator.

In continuare, sunt date debitele de varf teoretice in cazul in care in toate apartamentele
se deschid robinetii:

      

           a)- Locuinte normale, cu servicii singulare .... 12 l/min/apartament

           b)- Locuinte medii, cu servicii duble ...... .. 18 l/min/apartament

           c)- Locuinte de lux -vile..........   ... 28 l/min/apartament

           d)- Hoteluri, spitale etc...........  .. 28 l/min/apartament

In realitate consumul este mai mic si se ia in calcul un factor statistic, denumit coefficient     
de simultaneitate, care corespunde procentului pentru numarul maxim de robineti care se
deschid simultan, procent care descreste cu cresterea numarului de utilizatori, deoarece
descreste probabilitatea de deschidere simultana (Tabelul 8)

                               Tabelul 8. Factori de simultaneitate ptr.calculul debitului maxim efectiv

NR. APARTAMENTE COEF.SIMULTANEIT. NR.APARTAMENTE COEF.SIMULTANEIT.


             %                   %
1 100 11 42
2 65 14 39
3 60 16 37
4 57 18 36
5 53 20 35
6 51 25 32
7 48 30 30
8 46 40 27
9 45 50 25
10 44

 Inmultind debitul dintr-un singur apartament (fig.47) cu numarul de apartamente si cu


coeficientul de simultaneitate, vom obtine debitul maxim efectiv.

Exemplul 1 : Locuinte normale - 8 apartamente, servicii singulare

          Debit/apartament x Nr.apartamente = Debit maxim teoretic

55
Cursul 2

               12 l/min          x         8                =        96 l/min

          Debit maxim teoretic x coef.simultaneitate = Debit maxim efectiv

                96 l/min          x         0,46 (46%)          = 44,16 l/min

Exemplul 2 : Locuinte normale cu cerere mare de apa (hoteluri) - 20 apartamente

           Debit/apartament  x  Nr.apartamente = Debit maxim teoretic

                 28 l/min           x        20              = 560 l/min

            Debit maxim teoretic x coef.simultaneitate = Debit maxim efectiv

                  560 l/min        x        0,35 (35% )         =  196  l/min

Nota: pentru  a obtine apa la duritatea de 15 F, o parte din apa trece prin by-pass fara a
traversa dedurizatorul.

          Pentru instalatii mici, apa care trece prin by-pass nu se ia in calcul.

In cazul unei ape cu 45º F duritate la intrare, cele 15º F duritate reziduala (pentru apa
potabila) reprezinta 33% din duritatea initiala. Inseamna ca o treime din cantitatea de apa nu 
trece prin dedurizator ci prin by-pass.

In exemplul 2 , cele 33% din debitul maxim de apa (196 l/min) reprezinta 64,66 l/min,
ceea  ce inseamna ca va fi ales un dedurizator cu debit inferior, respectiv de 131 l/min in loc
de 196 l/min, deoarece diferenta de debit de apa trece prin by-pass.

Acest lucru este valabil in cladiri cu un numar de apartamente mai mare de 15 - 20,
putand alege un dedurizator corespunzator dar la un pret si cu dimensiuni mai reduse.

13.4.5. ALEGEREA DEDURIZATORULUI

 In GUIDACQUA  sunt prezentate tabelele pentru alegerea corecta a dedurizatorului,    


functie de numarul de persoane si de duritatea apei. Este necesar sa se cunoasca criteriile
fundamentale pentru calculul dedurizatorului, in scopul unei alegeri cat mai exacte functie de
conditiile specifice de functionare.

     1-Calculul modelului dedurizatorului functie de capacitatea, in litri, a rezervorului de rasini

          Date de calcul: 3 locuinte,12 persoane, duritatea apei la intrarea in


dedurizator             de 39º F, uz potabil (15º F) la iesirea din dedurizator.

Nr.persoane       x    Consum zilnic/persoana  =  Consum zilnic total

                       12   x    0,15 m3/zi/persoana    =  1,8 m3/zi

            Consum zilnic total   x  Diferenta duritati   =  Capacitatea ciclica/zi

                                                (Dintrare - Diesire) 

56
Cursul 2

                           1,8 m3      x       24ºF (39-15)      =        43,2 ºF.m3

   Capacitate ciclica/zi   /   Capacitate ciclica/1l rasina   =  Cantitate(in l) rasina

          43,2 ºF.m3      /           6 ºF.m3                           =                 7,2 l

Alegand o frecventa de regenerare la 2 zile,va rezulta:

                         7,2 l  x  2  =  14,4 l rasina

Modelul corespunzator este DECALUX  15 (care contine 15 l rasina)

Este necesar sa verificam si corespondenta dintre debitul de varf probabil si debitul


maxim    pe care il poate furniza dedurizatorul.

       Debit/apartament   x     Nr.apartamente    =  Debit max.theoretic

           12 l/min              x              3                  =        36 l/min

       Debit maxim teoretic  x    Coef.simultaneit. = Debit maxim  efectiv

               36 l/min             x       0,60 (60%)          =    21,6 l/min

Debitul de varf pentru DECALUX 15 este de 23 l/min, mai mare decat cel maxim
solicitat.           Deci, dedurizatorul ales este corespunzator.

2-Calculul modelului dedurizatorului functie de capacitatea ciclica

        Date de calcul: 4 apartamente normale, 4 persoane pe apartament, duritatea apei     


de tratat la intrare 40º F,

Uz potabil (15ºF duritate reziduala la iesire)

         Nr.apartamente      x       Nr.persoane/apart.  =   Nr.total personae

                 4                     x                 4                   =              16

         Nr.total personae    x      Consum zilnic/pers. =   Consum zilnic total

                16                     x             0,15m3/zi/pers. =            2,4 m3/zi

        Consum zilnic total  x    Duritate (intrare - iesire) =  Capacitate ciclica

                2,4 m3/zi          x         25 ºF(40 -15)             =       60 ºF.m3

Alegand o frecventa de regenerare de 2 zile, va rezulta:

                 60 ºF.m3   x    2   =        120 ºF.m3  (  Capacitate ciclica necesara)

Modelul care corespunde este DECALUX 20, cu capacitate ciclica de 120 ºF.m3.

57
Cursul 2

Alegand o regenerare in fiecare zi, modelul corespunzator ar fi DECALUX 10, cu o


capacitate ciclica de 60 ºF.m3.

Efectuand verificarea si in functie de debitul de varf, rezulta ca modelul DECALUX 20


este corect ales, deoarece debitul de varf al modelului DECALUX 10 este mai mic decat debitul   
de varf  efectiv solicitat de utilizator.

Nota: Este indicat sa folosim solutia cu regenerarea rasinilor in fiecare zi numai in cazul
aplicatiilor comerciale sau economice, deoarece regenerarea foarte frecventa a rasinilor duce la
scurtarea duratei de viata a acestora si la scaderea randamentului.

14.   NEUTRALIZATORI
Apa care are o duritate foarte mica (5-6 F) si/sau are o cantitate mare de bioxid

de carbon  este la originea proceselor de coroziune a conductelor, cu efect de colorare

in galben-roscat a      apei, colorare care este evidentiata dupa deschiderea unui

robinet care a fost mult timp inchis si    se diminueaza in timp (dupa o scurta perioada

de la deschiderea robinetului).         

Coroziunea tevilor de transport a apei provoaca pete inestetice pe obiectele sanitare, pe 
rufe, sau chiar spargerea conductelor daca nu se intervine in timp util.

Scopul utilizarii procesului de neutralizare este dublu:

a-     de a retine oxizii deja prezenti in apa, ca efect al coroziunii produse


b-     neutralizarea bioxidului de carbon in exces, care  provoaca coroziunea
instalatiei
Tratamentul de neutralizare trebuie completat si urmat intotdeauna de dozarea de

substanta pentru conditionare si depunerea de pelicule protectoare, pentru a stopa

coroziunea      deja prezenta   in aval de filtrul neutralizator. Acestea  se depun ca

"film" protector, impiedicand noile depuneri si curatand lent instalatia.

Neutralizarea este realizata de mase filtrante pe baza de dolomita, care lasa in

solutie         mici cantitati de substante si maresc duritatea apei.

58
Cursul 2

La  instalarea filtrului de neutralizare trebuie sa se prevada un by-pass suplimentar,


pentru a realiza o miscelare a apei , obtinandu-se o reglare corecta si evitand obtinerea la
iesire a unui    exces de saruri care produc  duritate (vezi Fig.38).

In amonte de punctual de miscelare se va instala obligatoriu un filtru de siguranta


(poz.5-DEPURAMATIC)

In acelas timp, pentru a fi  sigura d.p.d.v. bacteriologic, se recomanda sa se completeze


instalatia cu un post de dezinfectie . In acest scop se pot folosi instalatii de dezinfectare  cu UV,   
care nu necesita rezervoare pentru asigurarea timpului de contact, sau instalatii de clorurare cu
pompa dozatoare proportionala, cu rezervorul de substanta si cel de contact.

Filtrele de neutralizare sunt alcatuite dintr-un rezervor care contine masa neutralizanta si     
un tablou de comanda, similar cu cel al dedurizatorului pentru spalarea automata periodica, cu
posibilitatea de evacuarea la golire  a oxizilor de fier sau altor impuritati retinute sau acumulate.

Este obligatoriu sa se verifice masa neutralizanta odata pe an, sa se complecteze


cantitatea consumata sau sa se inlocuiasca toata masa, functie de necesitati.

Pentru alegerea dimensionala a filtrelor neutralizatoare, a instalatiei de conditionare sau


a eventualelor instalatii de dezinfectie se va calcula debitul maxim efectiv al instalatiei (vezi
punctul 13.4.4.de la dedurizatoare).

15.POMPE DE DEZINCRUSTARE SI PRODUSE CURATITOARE

In interiorul instalatiilor, in cazul in care apa de circulatie nu este corect tratata, apar
depuneri de natura diversa care afecteaza functionarea normala, putand fi periculoase pentru
sanatate si scurtand durata de viata  a instalatiilor. Cand nu se efectueaza actiuni de prevenire ,
suntem constransi sa intervenim in situatii limita pentru a reda functionarea normala a
instalatiilor.

59
Cursul 2

Daca nu sunt utilizate substante si echipamente adaptate si corespunzatoare, pot apare


daune ireparabile.

Daca interventia se efectueaza asupra unei parti demontabile si inspectabile a instalatiei   


(Ex: serpentina de boiler, preparator ACM, rezistenta de boiler, schimbator de caldura,
condensator de frigider) putem alege un echipament corect, dar in caz contrar pot apare situatii     
in care operatiunile se repeta de mai multe ori, la putin timp dupa interventie.

Functie de depunerea din instalatie care trebuie curatata, se va alege substanta ,


verificandu-se compatibilitatea acesteia cu materialele instalatiei (in special metalul), pentru a       
nu apare degradare sau coroziune.

Caracteristicile depunerilor sunt diverse, fiind functie de caracteristicile apei, de diversele 


tipuri de utilizari care provoaca depunerea anumitor saruri, in raport de temperatura si
concentratie.

Putem avea urmatoarele tipuri de depuneri:

1- cruste calcaroase

2- cruste de calciu si siliciu

3- oxizi de fier si/sau magneziu

4- bacterii ale fierului si/sau reducatoare de sulf

5- substante organice, alge

15.1. CRUSTE CALCAROASE

Sunt provocate de precipitarea sarurilor de calciu si magneziu, functie de variatia


temperaturii, a presiunii si a vitezei de circulatie a apei in instalatie. Chiar si la variatii mici de
temperatura apar reduceri in fluxul de circulatie al apei si se diminueaza capacitatea de schimb    
(ex: transfer in schimbatoarele de caldura).

Cel mai edificator exemplu se intalneste in cazul preparatoarelor ACS pe gaz si in cazul
microcentralelor, care dupa 6 luni sau un an, din cauza depunerilor, nu mai furnizeaza apa
calda la debitul si la temperatura dorita.

Daca curatarea (spalarea chimica) a instalatiei nu este efectuata cu componente si


produse adaptate, consecintele pot fi negative. Daca substanta nu este corespunzatoare,
timpul       de curatare este mai mic si raman portiuni cu cruste neeliminate, in timp ce folosirea
substantei        in exces, fara o protectie chimica
suficienta, va avea ca rezultat degradarea metalului, care
va favoriza noile  depuneri de calcar si aparitia de procese
corozive.

Solutia tehnologica propusa de GEL este cea cu


pompa, cu inversarea sensului de       circulatie   a
substantei de curatare.(Fig.39)

60
Cursul 2

In timpul efectuarii dezincrustarii trebuie tinuta           sub control formarea de spuma


(datorata CO2), pentru a mentine constant efectul de eliminare a crustei, avand posibilitatea de a
intrerupe procesul cand depunerile        sunt eliminate, pentru a nu deteriora metalul. In acest
scop, toate substantele GEL contin un indicator de virare      (de schimbare a culorii). Este
recomandabil sa se       efectueze o dezincrustare, apoi o neutralizare, urmata          de o spalare
abundenta cu apa, repetata.

15.2. CRUSTE DE CALCIU SI SILICIU

Sunt prezente in primul rand la cazanele cu abur, unde temperatura foarte mare
provoaca depuneri nu numai de calciu ci si de siliciu, depasind limitele normale si afectand
functionarea cazanului. Cazul cel mai dificil il reprezinta depunerile stratificate, fiind necesara
folosirea alternativa de substante dezincrustante pentru calciu si siliciu, cu caracteristici acide
si bazice, operatiunea de curatare efectuandu-se  eficient la cald.

Este obligatoriu ca la terminarea operatiunii de dezincrustare sa se efectueze


neutralizarea , altfel, la presiuni si temperaturi mari, metalul va fi distrus rapid din cauza
aciditatii remanente.

15.3. OXIZII DE FIER SI/SAU MANGAN

Sunt provocati de prezenta fierului si manganului in apa, atat din componenta apei cat
si rezultati in urma procesului de coroziune.

Sunt dificil de identificat si de eliminat.

Tipul de tratament este greu de identificat, deoarece poate fi atacat si materialul


instalatiei (care are in compunere fier).

Produsele folosite pentru spalarea chimica sunt acizi cu concentratie inalta, care trebuie
folositi cu atentie si competenta, pentru a evita distrugerea definitiva a instalatiei.

15.4. BACTERII ALE FIERULUI SI BACTERII CARE REDUC SULFUL

Sunt alcatuite din colonii de bacterii ale fierului care se fixeaza in interiorul instalatiei
cind intalnesc depuneri poroase de care se ancoreaza, consumand energie si accelerand
procesele de coroziune.

Un caz mai des intalnit il constituie bacteriile anaerobe care, reducand sulfatii in sulfuri
(sarurile acidului sulfuric), provoaca coroziuni ale metalului.

Pentru eliminare se vor combina tratamentele de tip dezinfectant - pentru bacterii - si


de tip chimic - pentru eliminarea depunerilor poroase (incrustatiile calcaroase care constituie
amorsa de depunere a bacteriilor si favorizeaza dezvoltarea acestora).

15.5.SUBSTANTE ORGANICE SI/SAU MUCILAGINOASE

61
Cursul 2

Sunt prezente in special in


interiorul circuitelor de racire a apei
folosite pentru      conditionarea
aerului, sau in instalatii mixte de
incalzire si conditionare a aerului (cu
ventilo-convectoare), cand
temperaturile       de lucru sunt 
inferioare valorii de 40ºC. Apar
depuneri filamentoase care
obtureaza circulatia apei si
micsoreaza schimbul termic.

In anumite cazuri se 


asociaza si depunerea de cruste
calcaroase. Este necesara o
interventie combinata cu
substante acide, dezinfectanti
energici si antivegetativi (Fig.40).

15.6.     POMPE
PENTRU CURATARE (SPALARE CHIMICA)

Aceste echipamente sunt realizate din materiale rezistente la actiunea substantelor


foarte agresive, atat bazice cit si acide, rezistand si la actiunea vaporilor rezultati in urma
procesului de spalare chimica - de  multe ori mai periculosi decat substantele folosite.

Parametrii referitori la debit si la inaltimea de pompare trebuie sa fie corespunzatori


instalatiei de curatat. De asemenea , rezervorul trebuie sa aiba volumul necesar pentru
obtinerea solutiei si pentru a se putea efectua un numar suficient de cicluri de circulatie in     
instalatie.

Exista si posibilitatea inversarii fluxului (Brevet GEL), care accelereaza procesul de


curatare, eliminand depunerile din diversele puncte si permitand evacuarea gazelor care se
formeaza in   timpul spalarii chimice (Exemple de pompe pentru dezincrustare in Fig.41 si 42).

Fig.41.
Pompa
GEL BABY

13                           Fig.42. Pompe GEL BOY C 130

16.  SUBSTANTE PROTECTOARE PENTRU INSTALATIILE DE INCALZIRE


Apa care circula in instalatiile de incalzire sta la originea proceselor de formare a

crustelor, a coroziunii, cu consecinte in formarea depunerilor, a aparitiei zgomotelor,


62
Cursul 2

obturatii           ale corpurilor de incalzire, ale conductelor si  cazanelor. Pana sa se

manifeste vizibil, aceste probleme cauzeaza micsorarea randamentului, cu consecinte

in cresterea costurilor de        exploatare si dificultati in a avea  in toata instalatia o

comportare omogena si o temperatura      optima.

Datorita faptului ca instalatiile de incalzire lucreaza in circuit inchis, formarea

depunerilor calcaroase este in general mica si se concentreaza in punctual cu

temperatura cea mai mare,       deci   la cazan.

Un caz deosebit apare atunci cand, datorita vechimii sau a viciilor din instalatie,

sunt   necesare completari repetate cu apa, deoarece apar depuneri masive de calcar

chiar si in      instalatie, nu numai in cazan.

Instalatiile sunt alcatuite din materiale si componente diferite, fiecare cu

caracteristici       proprii. Apa din instalatie, circuland, le pune in contact  si iau nastere

procese de coroziune           care formeaza oxizi.  Acestia se depun in punctele cele

mai defavorizate d.p.d.v.al circulatiei         apei, dand nastere  unor procese de

coroziune numite "coroziuni de depunere".

Tratamentul apei folosita in instalatiile de incalzire este OBLIGATORIU si este

prevazut           in Legea 46/90 si in Normele UNI-CTI 8065 (Italia)

Interventiile se pot clasifica in urmatoarele tipuri:

1- Curatarea instalatiilor (spalarea chimica)

2- Protectia instalatiilor noi sau a celor aflate in functiune

3- Protectia impotriva inghetului

16.1.   SPALAREA CHIMICA A INSTALATIILOR

In cazul instatiilor vechi, dar si a celor noi incorect exploatate, care prezinta

probleme de randament sau dezechilibre intre diferitele zone sau etaje, tratamentul se

63
Cursul 2

face cu substante    BOILER CLEANER R.D., introduse in instalatie, in procent de 3-5

% din volumul total de apa.

Se lasa sa circule in instalatie, cand aceasta este in functiune, timp de 2-5

saptamani, eliminand depunerile prin sfaramare si punandu-le in circulatie sub forma

de suspensie, putand       fi  apoi evacuate la golirea instalatiei.

In cazul instalatiilor vechi sau zgomotoase, este recomandabil sa se efectueze

mai multe spalari cu apa curata, care se lasa sa circule cateva ore, pana la eliminarea

completa a inconvenientelor.

La terminarea procesului de spalare chimica, se vor efectua tratamentele

protective       stipulate de lege.

In cazuri deosebite este necesara repetarea procesului de spalare chimica pentru

a           obtine eficienta dorita.

In cazul instalatiilor cu calorifere din aluminiu, daca apa nu este corect tratata pot

apare coroziuni cu formarea de gaze care produc vibratii si zgomote, avand consecinte

in micsorarea randamentului. In acest caz protectia se va efectua introducand in

instalatie substanta GEL   RADIALL, daca aceasta este noua, sau facand spalare

chimica in instalatiile vechi, dupa care        se va introduce produsul mentionat.

16.2. PROTEJAREA INSTALATIILOR

Trebuie aplicate principiile legilor mentionate (46/90,UNI-CTI 8065)

Pentru o corecta aplicare se vor respecta schemele din Fig.21,22,23 sau 24 care

indica obligatia folosirii dedurizatorului sau nefolosirea acestuia, functie de

caracteristicile apei si de  puterea termica a instalatiei.

In cazul instalatiilor  casnice, unde dedurizatorul este deja prezent pentru tratarea

apei          de uz potabil, este avantajos sa se foloseasca apa partial dedurizata pentru

64
Cursul 2

umplerea si complectarea cu apa a instalatiei de incalzire, aplicand schema de la

Fig.21 si considerand ca       filtru pe cel instalat in amonte de dedurizator.

Protejarea unei instalatii noi sau aflata in functiune se poate efectua prin

intermediul        folosirii substantei BOILER CLEANER A.P., in procent de 2-5 % din

volumul total de apa din instalatie.

In afara de protectia anticrusta si anticoroziva, la instalatiile cu radiatoare din

aluminiu, substanta mentionata protejeaza si impotriva zgomotelor si a formarii

gazelor.

Tratamentul trebuie efectuat ANUAL, iar instalatia se va goli la 2 ani.

Pentru calculul aproximativ al apei din instalatie,se vor lua in considerare

urmatoarele:

a- Instalatii autonome monofamiliale : 80-100 l apa (total)

b- Instalatii cu radiatoare din otel sau aluminiu : 10 l apa/1.000kcal/h

c-      Instalatii cu radiatoare din fonta : 15 l apa/1.000kcal/h

16.3. PROTECTIA CONTRA INGHETULUI

In cazul in care instalatiile nu functioneaza continuu, sau cand utilizatorii nu sunt

permanenti, cand temperatura scade sub zero grade Celsius, trebuie efectuat un

tratament              cu substante antiinghet care contin si inhibitori de coroziune.

Este cazul tipic al locuintelor de vacanta, al hotelurilor care functioneaza

intermitent, sau        al instalatiilor cu panouri solare. Alternativa de golire a instalatiilor

nu este recomandabila,      deoarece este laborioasa si favorizeaza procesele de

coroziune.

65
Cursul 2

Cantitatea de substanta folosita este functie de volumul de apa din instalatie, de

temperatura de siguranta aleasa impotriva inghetului, in raport de care se va alege

concentratia substantei ANTIGEL.

Periodic, se va verifica concentratia antigelului din apa pentru a avea siguranta

unei    protectii eficiente.

Concentratia maxima recomandata este de 30%.

17. ECHIPAMENTE FOLOSITE PENTRU TRATAREA APEI DE BAUT

Apa de baut reprezinta 2% din totalul apei folosite in uz casnic iar cea folosita la

bucatarie      6-7%.

Se vor folosi pentru apa de uz potabil (baut, gatit, spalarea fructelor si legumelor)

schemele prezentate la punctul 7.

Uneori, datorita gustului neplacut si a unor avarii accidentale care pot apare si

care pot    afecta sanatatea, se folosesc aparate suplimentare. Acestea au un set

combinat (filtrare + dezinfectare), functioneaza pe principiul osmozei inverse si

corespund DMS 443/21.12.90 (Italia).

17.1. SISTEM MULTIPLU CU OSMOZA INVERSA - GELPURFILTER SL 90

Apa minerala, in timpul transportului, datorita inmagazinarii indelungate sau 

expunerii la soare, poate deveni periculoasa pentru sanatate, datorita faptului ca

bacteriile, initial in cantitate mica, prolifereaza.

Aparatele prezentate la punctul 17.1., datorita faptului ca se afla in permanenta

sub         control,  nu permit acest neajuns ,

suplimentar efectuand si filtrarea apei.

In raport de calitatea apei si presiunea de

lucru, sistemele cu osmoza inversa au

66
Cursul 2

capacitatea de a reduce intre 50-95 % din concentratia diverselor substante continute

de apa, furnizand apa cu o calitate optima, cu un continut salin      redus. Aplicatii:

baut, gatit, spalare fructe si legume,   preparare ceai si cafea, cuburi de gheata,

aparate de dezumidificarea aerului.

Acest sistem are capacitatea de a retine si      impuritatile de natura chimica si

bacteriologica, sau substantele prezente  in cantitate mica cum ar fi :          compusi

organici, insecticide ierbicide, clor, detergenti,     plumb, zinc, caolina ( provenite din

coroziunea tevilor),     nitrati si nitriti (periculosi pentru batrani si copii).

Sistemul este dotat si cu o lampa cu raze UV, care       in faza finala realizeaza o

dezinfectare si o sterilizare a        apei stocate in vasul tampon si a celei din retea.

Fig.43. Sistem multiplu cu osmoza

   inversa GELPURFILTER SL 90

17.2. FILTRE STERILIZATOARE


Sunt filtre care combina actiunea functiilor de filtrare, asigurata de carbonul activ,

cu cea      de dezinfectare a unei lampi cu raze UV.

Scopul acestui tratament este furnizarea de apa la un robinet separat, care sa fie filtrata, 
libera de incluziuni chimice si microbiene, care pot fi prezente in cantitati reduse datorita
avariilor chiar si in apa din retea, in afara de clor sau diferite gusturi neplacute care sunt
tratate         la sistemul de distributie centralizat.

ACTIUNI REALIZATE DE ACESTE APARATE:

         a- Filtrare, retine toate impuritatile si particulele continute in apa, pana la


dimensiunea de 20 nanometri

         b- Dezinfectare, realizata de carbonul activ care elimina clorul, produsele


organice, uleiurile, detergentii, pesticidele si ierbicidele

          c- Sterilizare, realizata de lampa cu UV, care elimina impuritatile microbiologice


(bacterii, virusi), chiar inaintea robinetului unde este realizat consumul final.

67
Cursul 2

Filtrul se instaleaza sub spalatorul de la bucatarie,


conectand teava de apa potabila la robinetul aparatului.

Un tablou de comanda electronic blocheaza


functionarea aparatului in situatia in care este necesara
inlocuirea componentelor , datorita epuizarii cartuselor     filtrante
sau a lampii cu UV.

      

 Fig.44. Filtru sterilizator

      GELPUR FILTER S


18. TABELE DE DIMENSIONARE A ECHIPAMENTELOR
 
Consum zilnic de apa pentru fiecare persoana
Locuinte normale 150 l/zi/persoana 0,15 m3/zi/persoana
Locuinte medii 250 l/zi/persoana 0,25 m3/zi/persoana
Locuinte de lux 400 l/zi/persoana 0,40 m3/zi/persoana
Debitul maxim consumat pe apartament
Locuinte cu un singur serviciu apa 12 l/min/apartament
Locuinte medii cu doua servicii apa 18 l/min/apartament
Locuinte de lux - vile 28 l/min/apartament
Locuinte cu consum simultan mare(hotel,spital) 28 l/min/apartament
Coeficientul de simultaneitate folosit pentru calculul debitului efectiv
  Numar de   Coeficient de   Numar de    Coeficient de
apartamente simultaneitate (%) apartamente simultaneitate (%)
1 100 12 42
2 65 14 39
3 60 16 37
4 57 18 36
5 53 20 35
6 51 25 32
7 48 30 30
8 46 45 27
9 45 50 25
10 44

A-    CALCULUL MODELULUI DEDURIZATORULUI FUNCTIE DE


CAPACITATEA REZERVORULUI    DE RASINI

Date de calcul: Locuinte normale ,12 persoane, duritatea apei de intrare  = 39º
F,                   uz potabil -15º F la iesirea din dedurizator
Nr.persoane             x        Consum zilnic/persoana               =         Consum zilnic total
     12                       x            0,15 m3/zi/om                            =                   1,8 m
Consum zilnic total    x       Duritate(intrare - iesire)         =       Capacitate ciclica zilnica
        1,8 m3/zi     x         24º F (39ºF-15º F)                       =                43,2 ºF. m3
Capacitate ciclica zilnica /    Capacitatea 1 l rasina                 =       Cantitatea de
rasina din

68
Cursul 2

                                                                                                                    
dedurizator   

        43,2 ºF. m3             /          6 ºF. m3 /l                                =                   7,2 l rasina
Daca alegem regenerarea la 2 zile :          7,2 l rasina   x   2 zile  =  14,4 l rasina
Modelul corespunzator va fi DECALUX 15 (care contine 15 l rasina)
Trebuie efectuata neaparat verificarea debitului de varf (maxim) si trebuie comparat
cu   debitul maxim  asigurat de dedurizator
Debit pe apartament             x            Nr.de apartamente      =            Debit
max.teoretic
        12 l/min                        x                   3                            =                   36 l/min
Debit max.teoretic                x           Coef.simultaneitate    =               Debit max.
efectiv
        36 l/min                        x                0,60(60%)              =                        21,6 l/min
Debitul max.instantaneu asigurat de DECALUX 15 este de 23 l/min, deci mai mare
de     21,6 l/min., ceea ce inseamna ca dedurizatorul este corect dimensionat.
B-                CALCULUL MODELULUI DEDURIZATORULUI FUNCTIE DE CAPACITATEA
CICLICA
Date de calcul:  4 apartamente, 4 persoane pe apartament, duritatea apei la intrarea
in dedurizator = 40° F, duritatea apei la iesire din dedurizator = 15° F (uz  potabil)
Nr.apartamente           x            Nr.persoane/apartam.      =    Nr.total persoane
         4                         x                           4                        =             16
Nr.total persoane          x        Consum zilnic /persoana  =    Consum zilnic total
        16                         x                0,15 m3/zi/om            =             2,4 m3/zi
Consum zilnic total       x          Duritate (intrare -iesire)   =    Capacitate ciclica
       2,4 m3/zi                x             25 ºF(40º F-15º F)         =           60 ºF. m3
Daca alegem o regenerare  la fiecare doua zile vom obtine:
                       60 ºF.m3  x   2 zile  =  120 ºF.m3,

    deci modelul corespunzator ar fi DECALUX 20 (cu capacitatea ciclica de 120 ºF.m3).

Daca alegem regenerarea zilnica, modelul ar fi DECALUX 10 (capacitate zilnica

    de 60 ºF.m3)

Verificand debitul de varf instantaneu, va rezulta ca modelul DECALUX 20 este corect


ales, spre deosebire de modelul DECALUX 10, al carui debit de varf instantaneu este mai
mic decat  cel necesar.
Nota:  este recomandabil sa se utilizeze regenerarea zilnica doar in cazul aplicatiilor
de uz comercial sau economic, deoarece rasinile isi pierd randamentul in timp si scade
durata de viata a acestora.
Durata de viata a rasinilor este intre 1.000 - 1.200 de cicluri de regenerare.
           CONSUMURI MEDII ZILNICE (IN LITRI)  PE PERSOANA
Spitale (pe pat/om ) 260
Policlinici ( pe pat/om ) 300
Hoteluri,toate camerele cu baie (pe pat/om) - fara restaurant 260
Hoteluri,toate camerele cu dus (pe pat/om) - fara restaurant 180
Hoteluri,cu servicii comune (pe pat/om) 80
Licee (pe persoana) - cu internat 140
Cazarme (pe persoana) 85

69
Cursul 2

Inchisori (pe persoana) 55


Scoli (pe elev) 25
Birouri (pe persoana) 55
Laboratoare (pe ocupanti) 45
Sali de spectacol (pe spectator) 15
WC-uri publice cu spalare intermitenta (numar/ora) 50

      

       

Document Info

Accesari: 9905
Apreciat:

Come

pecificul calitãtii diferitelor surse naturale de apã

     Fiecare tip de sursã prezintã caracteristici proprii, fizico-chimice si biologice, variind de la o
regiune la alta în functie de compozitia mineralogicã a zonelor strabãtute, de timpul de contact, de
temperaturã si de conditiile climatice. Pentru acelasi tip de sursã se pot evidentia anumite
caracteristici comune, dupã cum rezultã din cele de mai jos.

          Apa de râu

     Cursurile de apã (râuri si afluenti) sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai
scãzutã, suma sãrurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l. Aceasta este formatã din
dicarbonati, clorurin si sulfati de sodiu, potasiu, calciu si magneziu. Duritatea totalã este, în
general, sub 15 grade, fiind formatã în cea mai mare parte din duritate dicarbonatatã.

     Concentratia ionilor de hidrogen (pH-ul) se situeazã în jurul valorii neutre, fiind cu un pH = 6,8
- 7,8. Dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturatie între 65 - 95% si
bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l.

     Caracteristica principalã a cursurilor de apã o prezintã încãrcarea variabilã cu materii în


suspensie si substante organice, încãrcare legatã direct proportional de conditiile meteorologice si
climatice. Acestea cresc în perioada ploiilor, ajungând la un maxim în perioada viiturilor mari de
apã si la un minim în perioadele de înghet.

     Deversarea unor afluenti insuficient epurati a condus la alterarea calitãtii cursurilor de apã si la
aparitia unei game largi de impurificatori: substante organice greu degradabile, compusi ai
azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide organo-
clorurate, detergenti etc. De asemenea, în multe cazuri se remarcã impurificãri accentuate de naturã
bacteriologicã. O particularitate caracteristicã a apei din râuri este capacitatea de autoepurare
datoratã unor serii de procese naturale biochimice, favorizate de contactul aer-apã.

70
Cursul 2

          Apa de lac

     Lacurile, formate, în general, prin bararea naturalã sau artificialã a unui curs de apã, prezintã
modificãri ale indicatorilor de calitate comparativ cu afluentul principal, datoritã stagnãrii apei un
anumit timp în lac, insolatiei puternice si fenomenelor de

stratificare (vara si iarna) si destratificare (primavara si toamna), termicã si mineralã. Stagnarea


apei în lac conduce la o decantare naturalã a materiilor în suspensie, apa lacurilor fiind mai
limpede si mai putin sensibilã la conditiile meteorologice. Stratificarea termicã, combinatã la
lacurile adânci si cu o stratificare mineralã, conduce, în perioada de varã si toamnã, la excluderea
aproape completã a circulatiei apei pe verticalã. Acest lucru atrage dupã sine scãderea concentratiei
oxigenului dizolvat în zona de fund si aparitia proceselor de oxidare anaerobã, având drept efect
creºterea continutului în substante organice, în sãruri de azot si fosfor si,uneori, aparitia
hidrogenului sulfurat la fundul lacului. În perioadele de destratificare termicã si mineralã
(primavara si toamna), are loc o circulatie a apei pe verticalã si o uniformizare calitativã a apei
lacului, conducând la îmbogãtirea cu substante organice si nutrienti a apei din zona foticã.
Continutul de substante organice si nutrienti, combinat cu insolarea puternicã, conduce la
posibilitatea dezvoltãrii unei biomase fito si zooplanctonice apreciabile.

     Din cele prezentate mai sus rezultã cã apa lacurilor se caracterizeazã, în general, printr-un
continut mai ridicat în substate organice, nutrienti si biomasa planctonicã, ce pot avea repercusiuni
si asupra unor indicatori organoleptici si fizici cum ar fi gust, miros, culoare, turbiditate, pH.

     Din punct de vedere al tratarii apei, acumulãrile au un efect favorabil asupra calitãtii apei prin
reducerea continutului de suspensii, asigurarea unei temperaturi scãzute si relativ constante,
eliminarea pericolului înghetului si formãrii zaiului. De multe ori apar si influente defavorabile,
dintre care se pot cita dezvoltãri masive de biomasã, aparitia coloratiei apei, îmbogãtire în
substante naturale.

     Tratarea unei astfel de ape trebuie, pe de o parte, sã foloseascã avantajele stationãrii îndelungate
a apei, iar pe de alta parte sã rezolve si problemele corectãrii indicatorilor mentionati mai sus.

          Apa subteranã

     Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr-o mineralizare mai ridicatã, continutul în
sãruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l si format, în principal, din dicarbonati, cloruri si
sulfati de sodiu, potasiu, calciu si magneziu. Duritatea totalã este cuprinsã între 10-20 grade
germane si este formatã, în cea mai mare parte, din duritate dicarbonatatã.

Concentratia ionilor de hidrogen se situeazã în jurul valorii neutre, corespunzând unui pH = 6,5 - 7.
Dintre gazele dizolvate predominã dioxidul de carbon liber, continutul în oxigen fiind foarte scãzut
sub 3 mg O2/l. În functie de compozitia mineralogicã a zonelor strãbãtute, unele surse subterane
contin cantitãti însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat si sulfuri, compusi ai azotului etc.

Salinitatea influenteaza anumiti parametri ai apei. Astfel, caldura specifica creste odata cu
cresterea salinitatii. Densitatea apei creste aproape liniar cu ridicarea salinitatii. Odata cu cresterea
concentratiei scade temperatura densitatii maxime. La salinitati mai mari de 20 g o/oo densitatea maxima
apare la o temperatura inferioara punctului normal de înghet.
Vaporizarea scade odata cu cresterea salinitatii, deoarece sarurile au tendinta de a face ca
moleculele de apa sa fie mai putin accesibile pentru evaporare. De asemenea presiunea osmotica a apei
creste odata cu salinitatea.

71
Cursul 2

Aceste proprietati sunt numite coligative si depind de numarul elementelor chimice aflate în
solutii.
Salinitatea are rol în selectarea si repartizarea speciilor pelagice si chiar a celor bentonice.
Formele tinere sunt mai sensibile la salinitate decât cele adulte.
Organismele pot fi poikilosmotice (izoosmotice), adica îsi modifica concentratia mediului intern în
functie de cea a mediului extern, asa cum sunt cele mai multe nevertebrate marine si homeosmotice, care
îsi pastreaza presiunea osmotica a mediului intern constanta, indiferent de cea a mediului.

72
Cursul 2

73
Cursul 2

74