Ioan Bianu

În orice disciplină există autori de contribuţie majoră care deschid cei dintâi anumite drumuri
şi aşează primele cărămizi la temelia unui domeniu pe care îl dezvoltă urmaşii, pornind de la
premisele create de ei. Personalitatea care a creat şi a polarizat în jurul său întreaga şcoală
bibliologică a Academiei Române a fost Ioan Bianu (1856-1935). Ioan Bianu a condus
biblioteca din 1884 până în 1935.

Unul dintre cei mai desăvârşiţi bibliotecari şi bibliologi, o personalitate notorie a culturii
româneşti este istoricul literar, filologul, profesorul şi bibliograful Ioan Bianu. S-a născut în anul
1856, în satul Făget de pe râul Târnava Mare din Transilvania, şi s-a format într-un mediu
spiritual elevat, urmând primele clase ale şcolii, la Blaj, un faimos centru spiritual 1. A urmat apoi
cursurile superioare, de la Facultatea de Litere din Bucureşti, audiind şi alte cursuri de filologie
romantică la Milano, Madrid şi Paris2.

Încă de când era student, a lucrat la Biblioteca Centrală a Statului şi la Biblioteca

Academiei Române ca bibliotecar-arhivist între anii 1876-1879 şi după ce a absolvit facultatea.

Datorită sprijinului oferit de Alexandru Odobescu şi Bogdan Petriceicu Hasdeu, Ioan Bianu
a obţinut după 1880 o bursă de studii în Franţa şi Italia, unde s-a specializat în ştiinţele filologice.

Bianu a pledat într-un amplu raport din 25 aprilie 1910 în favoarea construirii unui nou local
adecvat Biliotecii Academiei.

Ioan Bianu a adus în ştiinţa cărţii româneşti, pentru prima dată „ o concepţie
biblioteconomică clară” bazată pe redefinirea structurală a bibliotecii însăşi.

În referatul din 10 iulie 1903, care exprimă punctul său de vedere legat de elaborarea şi
aplicarea unui catalog-tip, recomandat de Ministerul Intrucţiunii în bibliotecile şcolare, de liceu

1
Buluţă, Gheorghe ; Petrescu, Victor : "Galeria bibliologilor români", Târgovişte : Ed. Bibliotheca, 2003, p. 27.
2
Ibidem, p. 27.
1
şi de gimnazii, Bianu îşi sintetiza teoria şi practica biblioteconomică: „ Cărţile singure nu fac
bibliotecă; ele sunt numai materialul necesar pentru formarea acestui indispensabil instrument de
instrucţiune. Cărţi sunt pe la toate liceele, la care se trimit şi toate publicaţiile Academiei, dar
biblioteci nu sunt. Spre a face biblioteci pe lângă cărţi trebuieşte: local, mobilier, legarea cărţilor,
organizare şi personal, adică om care să ştie şi să aibă cu ce face din cărţi bibliotecă, cum se fac
cataloage, cum se leagă cărţile, cum se aşează în rafturi. Mai trebuie apoi organizarea, adică
regularea modului cum să păstreze şi mai ales cum să se folosească cărţile bibliotecii.”
Aşa a început Bianu să constituie o bibliotecă din donaţiile membrilor Academiei Române.

La 30 martie 1884, a pus in aplicare un „ Regulament pentru Biblioteca Academiei”, care a

definit cadrul organizatoric general al acestei instituţii. Regulamentul prevedea constituirea
colecţiilor bibliotecii, organizarea unui sistem de cataloage (alfabetic, pe materii şi topografic) şi
impunea norme minimale de catalogare şi preciza foarte clar relaţiile cu publicul şi căile de
valorificare a colecţiilor.

Prima problemă care se punea pentru Bianu, încă din 1894, era pregătirea instrumentelor
ştiinţifice care să informeze pe cititori precis şi rapid asupra fondurilor de cărţi, manuscrise,
periodice din bibliotecă, într-un cuvânt putem spune catalogarea 3. Multe fişe din perioada primei
catalogări, au fost scrise cu multă stăruinţă şi pricepere chiar de către Ioan Bianu: "care avea un
scris nervos, cu trăsături energice, uşor aplecat, cu grupe de litere înghesuite, însă întotdeauna
clar şi uşor descifrabil"4. Bianu nu a conceput catalogarea doar ca o operaţie biblioteconomică, ci
ca pe un real mijloc de informare, ca o adevărată operă bibliografică. Călătoriile prin bilbiotecile
marilor metropole, l-au influenţat şi l-au impulsionat pe marele bibliograf să transforme
biblioteca într-un adevărat laborator ştiinţific în care să eleboreze repertoriile bibliografice ale
ştiinţei şi culturii. Astfel că în anul 1894 alcătuieşte “Planul bibliografiei naţionale” care a fost
aprobat imediat în anul 1895. Acest plan bibliografic venea din partea bibliotecarului cu
autoritate ştiinţifică, îmbogăţită prin studii bibliografice, din partea omului de ştiinţă cu
experienţă în domeniul publicaţiilor, din partea unui om cu voinţă şi multă pricepere care ştia
precis ce trebuie făcut.

3
"Centenar Dan Simonescu...." , op. cit., p. 112
4
Ibidem, op. cit., p. 113.
2
 El a dezvoltat cu pricepere organizarea bibliotecii, în anii 1903 şi 1905, a operat marea
separare biblioteconomică a cărţilor de periodice, a adaptat aşezarea pe formate. În 1908 a
introdus sistemul de clasificare Otto Hardwig, iar în 1915 a renunţat la acesta în favoarea
Clasificării Zecimale Universale (CZU), la recomandarea lui Al. Sadi-Ionescu. Bianu a realizat şi
„Bibliografia românească veche”, alături de alţi doi mari bibliografi: Nerva Hodoş şi Dan
Simonescu ,ale cărui fascicole apar în anul 1898.

Primul volum din “Bibliografia românească veche”, este o lucrare de proporţii, alcătuită în
4 tomuri şi cuprinde toate tipăriturile de pe teritoriul României în orice limbă de publicare de la
1508 până la 1830. După Bibliografia românească veche, valorificând cunoştinţele şi experienţa
acumulată, Ioan Bianu, a realizat împreună cu R. Caracaş şi Gh. Nicolăiasa, Catalogul
manuscriselor româneşti în 3 volume, apărut în anii 1907, 1913 şi 1931.

În 1924, sub îndrumarea lui Ioan Bianu s-a organizat, la Bucureşti, primul Congres naţional
al bibliotecarilor, care a avut ca urmare crearea, pe 15 septembrie 1924 a primei Asociaţii a
Bibliotecarilor din România, devenind preşedinte al acesteia.

Tot prin Ioan Bianu, bibliologia românească a fost prezentată şi la „ Congrés international
des bibliothécaires et des amis du livre” care a avut loc la Praga în 1926, deoarece el a trimis o
comunicare cu o succintă istorie a acestor aşezăminte şi un ghid sumar al bibliotecilor din toate
provinciile româneşti.

Bianu a slujit Biblioteca Academiei Române 58 de ani, zi de zi, cu un orar voluntar de 10-12
ore.

În 1879, Ioan Bianu a început în modul cel mai serios munca sa de îmbogăţire a colecţiilor
Bibliotecii cu materiale rare şi utile studiului limbii, literaturii şi istoriei poporului român.

Când a intrat în Academie, ca bibliotecar, Biblioteca avea 3.000 de volume. În 1901, din
iniţiativa lui Bianu şi a lui D. A. Sturdza, Biblioteca Academiei creşte cu aproximativ 50.000 de
volume, prin încorporarea întregului fond al Bibliotecii Centrale.

În 1904, Biblioteca avea peste 100.000 de volume tipărite, peste 4.000 de volume
manuscripte, peste 30.000 de documente româneşti, cea mai însemnată colecţie de monede

3
româneşti şi cea mai mare colecţie de stampe, de portrete, de hărţi geografice cu privire la istoria
românească.

Pe 25 februarie 1895, la şedinţa Academiei, a expus planul său bibliografic. Atunci, el era
director al Bibliotecii din 1884, membru corespondent al Academiei, din 1887 şi profesor din
1881 la liceu Sf. Sava, cel mai renumit liceu din Bucureşti la vremea aceea, apreciat de membrii
ca Al. Odobescu, B.P. Hasdeu, Ion Ghica, membrii Academiei Române..

Bibliografia românească, din punct de vedere al dezvoltării istorice a culturii si literaturii

noastre, se împarte in trei clase de cărti:

 Cărţile vechi de la 1507 până la 1830

 Cărţile moderne de la 1831 până astăzi
 Cărţile străine privitoare la români

A iniţiat o valoroasă lucrare şi a ajutat la tipărirea ei: „ Catalogul manuscriptelor greceşti”, a

coordonat lucrarea bibliografică „ Publicaţiunile periodice româneşti”.

Activitatea bibliografică desfăşurată de Bianu are o mare însemnătate naţională, iar

activitatea ştiinţifică a fost apreciată în termenii cei mai elogioşi şi de străini.

Dăruirea şi pasiunea lui Bianu rămân exemple vii pentru generaţiile actuale şi generaţiile
viitoare de bibliotecari.

Bibliologia românească poate fi comparată cu un edificiu ridicat treptat, din secolul al XIX-
lea, de un şir de oameni de carte, contribuţiile lor fiind complementare continuându-se unele pe
altele şi constituind o moştenire fundamentală. Evoluţia teoriei şi practicii în domeniul
bibliotecilor urmează transformările din acest univers în prezent foarte dinamice şi profunde.

În afara valorii ştiinţifice, a scrierilor lor, rămâne foarte important modelul intelectual al
acestor oameni, toţi dedicaţi unui cult al cărţii şi al culturii, toţi înzestraţi cu un sentiment al
datoriei şi cu o voinţă de progres ce ilustrează o mentalitate ce ar merita conservată. Ceea ce au
realizat ei în plan moral şi profesional rămâne un bun câştigat, iar lucrarea de faţă nu îşi propune
decât să evidenţieze acest fenomen, mai ales cu privire la generaţiile care ar trebui să îl continue,
la rândul lor, efortul acestor oameni ai cărţii şi bibliotecii.
4
 Ioan Bianu şi-a slujit cu adevărat profesia, reuşind să aducă biblioteconomia la înălţimea
unei ştiinţe superioare, iar înalta pregătire de specialitate, pasiunea şi dăruirea lui rămân exemple
vii pentru generaţiile actuale şi viitoare de bibliotecari.

Bibliografie

5
1. Buluţă, Gheorghe ; Petrescu, Victor, Galeria bibliologilor români,
Târgovişte : Ed. Bibliotheca, 2003.

2. Buluţă, Gheorghe ; Petrescu, Victor, Biblologie românească: idei, portrete,

controverse, Târgovişte : Ed. Bibliotheca, 2008.

3. ."Centenar Dan Simonescu : Cartea şi Biblioteca : contribuţii la istoria

culturii româneşti", Târgovişte : Ed. Bibliotheca, 2002.