Conceptul de infracțiune

Infracțiunea, într-o accepțiune generală, reprezintă o faptă ce prezintă un pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. In
Noul Cod Penal art. 15 infractiunea este definita in mod partial diferit, legiuitorul consacrand ca trasaturi esentiale urmatoarele

 prevederea faptei in legea penala

 vinovatie
 caracterul nejustificat
 caracterul imputabil persoanei care a savarsit-o
Conceptul de faptă poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o inacțiune (nonacțiune).
1) Trăsăturile infracțiunii.
(1)Infracţiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie, nejustificată şi imputabilă persoanei care a săvârşit-o.
(2) Infracţiunea este singurul temei al răspunderii penale.
Trasaturi esentiale ale infractiunii:
a. pericolul social- orice actiune sau inactiune care aduce atingere unei valori sociale pe care legea penala le apara si pentru sanctionarea careia
se aplica o pedeapsa
b. Vinovatia: - atitudinea psihica a autorului faptei
Pentru savarsirea infractiunii este necesar ca fapta sa fie comisa cu vinovatie
Latura subiectiva cuprinde doi factori: constiinta si vointa
2) Vinovăţia penală
Vinovatia este o manifestare de constiinta si de vointa care insoteste in mod activ, actiunile unei persoane si care consta in atitutindea psihica a
acelei persoane fata de actiunea sau inactiunea sa, in sensul cunoasterii imprejurarii ca fapta este prevazuta de legea penala, ca poate produce
urmari periculoase, fie ca le doreste, fie ca le accepta fie manifesta indiferenta.
Vinovatia presupune intotdeauna responsabilitatea acelei persoane (cap psiho-fizica a persoanei de a fi constienta de actiunile sale si de
urmarile acestora, adica sa aibe discernamant)
Astfel, vinovatia are 2 forme :
Intentia – care este directa si indirecta
Culpa – care este cu prevedere si fara prevedere
3) Factorii vinovăției penale
Conturarea vinovatiei penale in oricare dintre formele sau modalitatile sale este rezultatul interactiunii unor factori de constiinta,
cum sunt factorul intelectiv si factorul volitiv.
1. Factorul intelectiv sau constientul - presupune nu numai intelegerea - prin reprezentare si prevedere – a faptei comise sub raport
fizic, uman si social, ci si asumarea constienta a tuturor consecintelor ce decurg din aceasta in planul raspunderii penale.
2.Factorul volitiv (sau vointa)-  presupune capacitatea psihica a persoanei de a se autodetermina, de a-si stapani si dirija in mod liber
actele de conduita.
4) Formele de vinovăţie.
In stiinta dreptului penal si in legislatia penala se face distinctia intre doua forme forme principale de vinovatie, intentia (dolul) si culpa
(greseala), la care se adauga, pentru unele infractiuni, o forma mixta denumita intentia depasita sau praeterintentia. Aceste forme de vinovatie
insotesc savarsirea faptei, in concret existand fapte comise cu intentie si fapte savarsite din culpa, iar uneori, ca element subiectiv in continutul
anumitor infractiuni, cele doua forme principale pot aparea reunite.
5) Tentativa 
Tentativa: este o forma atipica a infractiunii ce se caracterizeaza prin punerea in executare a infractiunii ce se caracterizeaza prin punerea in
executare a hotararii de a savarsi o infractiune, executare care a fst intrerupta si nu a produs rezultatul cerut pentru existenta infractiunii.
Trebuie sa fie indeplinite urmatoarele condtii:
- sa existe hotararea faptuitorului de a savarsi o anumita infractiune
- rezolutia sau hotararea infractionala sa fie pusa in executare prin efectuarea de acte de executare propriu-zisa
- actiunea inceputa sa fie intrupta sau sa nu-si produca efectul

6) Modalitățile tentativei.
Modalitati:
In raport cu gradul de realizare:
-tentativa neterminata sau imperfecta executarea faptei a fost oprita si impiedicata sa se desfasoare pana la capat.
1
 -Tentativa terminata, actiunea tipica a fost executata in intregime dar nu s-a produs rezultatul caracteristic
In raport cu cauzele care au facut imposibila consumarea infractiunii
- tentativa proprie: prin mijloacele utilizate de faptuitor si prin prezenta obiectului material la locul la care
infractorul stia ca se afla, se produce efectuarea in intregime a actiunii dar si producerea rezultatului urmarit
- tentativa improprie:cauzele care determina neproducerea rezultatului sunt preexistente activitatii
infractionale.
Infractiunii la care tentativa nu este posibila:
1. la infractiunile omisive , la care elemnetul material consta intr-o inactiune, tentativa nu este posibila deoarece neindeplinirea obligatiei de a face
inseamna insusi consumarea infractiunii
2. la infractiunile cu consumare instantanee pentru ca nu pot avea o desfasurarea in timp si spatiu

7) Actele pregătitoare.
ACTE PREGĂTITOARE (PREPARATORII), acte care pregătesc condiţiile de trecere la executarea acţiunii sau inacţiunii. Acestea pot să constea
-în procurarea, confecţionarea, modificarea sau adoptarea instrumentelor, mecanismelor sau dispozitivelor ce vor folosi la producerea faptei,
-în culegerea de informaţii asupra condiţiilor în care urmează să fie săvârşită infracţiunea.

8) Cauzele de nepedepsire ale tentativei.

1. Desistarea :
- Sa se manifeste prin intreruperea, incetarea executarii incepute
- Intreruperea, incetarea sau curmarea executarii incepute trebuie sa se realizeze inainte ca aceasta sa se fi terminat si sa fi
fost descoperita
- Sa fie de bunavoie si din initiativa proprie a faptuitorului
- Sa fie efectiva si definitiva
Efectele desistarii: nepedepsirea numai cu privire la autorul faptei . In cazul faptelor savarsite in participatie nu are efect asupra celorlalti
participanti.
Impiedcarea producerii rezultatului: constituie o cauza de nepedepsre daca:
- faptuitorul manifesta de bunavoie atitudinea de renuntare a scopului urmarit
- actiunile faptuitorului sa aiba loc dupa epuizarea executarii, dar inainte de producerea rezultatului
- actiunea sa fie efectiva si hotaratoare
- sa intervia inainte ca fapta sa fie descoperita
Efectele impiedicarii producerii rezultatului:
Atrage impunitate numai cu privire la autorul faptei
2. Infractiunea fapt consumat: forma tipica se realizaeaza cand activitatea infractionala a dus la producerea rezultatului urmarit.
3. infractiunea fapt epuizat: forma atipica: se caracterizeaza prin producerea unor umari fie ca rezultat al amplificari, fie prin prelungirea
activitatii infractionale dupa momentul consumarii.

9) Recidiva
Recidiva: este o alta forma de baza a pluraritatii de infractiunii, care consta in savarsirea din nou a unei infractiunii de catre o persoana care a
mai fost condamnata definitiv pentru o alta infractiune.
Primul termen al recidivei este format totdeuna dintr-o condamnare definitiva la o pedeapsa privativa de libertate, iar al doilea termen este
format totdeuna din savarsirea din nou a unei infractiunii.
În cazul recidivei, ca de altfel şi în cazul concursului de infracţiuni, unei persoane i se impută săvârşirea a cel puţin două infracţiuni, însă, pe câtă
vreme la concursul de infracţiuni săvârşirea infracţiunilor trebuie să aibă loc mai înainte ca persoana în cauză să fi fost condamnată definitiv
pentru vreuna dintre ele, în cazul recidivei, săvârşirea uneia sau mai multor infracţiuni trebuie să aibă loc după ce persoana a fost definitiv
condamnată pentru o altă infracţiune.

10) Concursul de infracţiune.

Concursul de infractiuni este definit ca o forma a pluraritatii de infractiuni savarsite de aceeasi persoana inainte de a fi condamnat definitv
pentru vreuna dintre ele.
Conditiile de existenta ale concursului de infractiunii sunt:
- sa fie savarsite doua sau mai multe infractiuni
- sa fie savarsite de aceeasi persoana
- sa fie savarsite inainte de condamnarea definitiva a faptuitorului pentru vreuna dintre ele
- infractiunile savarsite sau cel putin doua sa poaata fi supuse judecatii.

11) Pluralitatea intermediară de infracţiune.

Exista atunci cand dupa condamnarea definitiva a infractorului acesta comite o noua infractiune inainte sau in timpul executarii pedepsei si nu
sunt indeplinite conditiile cerute de lege pentru recidiva. Se aplica la concursul de infractiunii.

Pluralitatea intermediara difera de concursul de infractiuni prin faptul ca între cele doua infractiuni a intervenit o hotarâre definitiva de
condamnare pentru prima infractiune. De asemenea, ea difera de recidiva prin faptul ca nu sunt îndepli-nite conditiile acesteia.
12) Complicitatea.

2
complicitatea poate fi definită ca o formă de participație penală ce presupune înlesnirea ori ajutorarea materială ori morală a unei persoane, în
săvârșirea unei infracțiuni.
este considerată complice „persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.” De
asemeneaeste considerată complice și „persoana care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta
sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.”
Felurile complicității:
1. Materială: ajutarea ori sprijinirea cu orice mijloace materiale ca autorul să săvârșească fapta (de exemplu, îi procură arma). Este
necesar ca autorul să se folosească de acestea pentru ca fapta să fie considerată complictate materială.
2. Morală: atunci când complicele sprijină decizia luată de autor de a comite fapta. În situatia în care complicele este persoana care l-a
ajutat să ia decizia, nu va fi tras la răspundere pentru complicitate, ci pentru instigare.

13) Continutul constitutiv al infractiunii.

Definitie. Continutul constitutiv al infractiunii desemneaza totalitatea conditiilor prevazute in  norma  de incriminare cu privire la actul de
conduita interzis pe care le indeplineste faptuitorul ori devin relevante prin savarsirea actiunii sau inactiunii de catre acesta.
Continutul constitutiv are o sfera de cuprindere mai restransa decat continutul juridic, care poate cuprinde si alte conditii privitoare la
elementele infractiunii.Continutul constitutiv este insa o componenta a continutului juridic.

Laturile continutului constitutiv

-  obiectiva (fizica)  - ce consta intr-o manifestare exterioara;

-  subiectiva (psihica)  - ce consta in atitudinea faptuitorului fata de fapta si rezultatul ei.

LATURA OBIECTIVA Definitie. Aceasta desemneaza totalitatea conditiilor cerute de  norma  de incriminare privitoare la actul de conduita pentr
existenta infractiunii.

LATURA SUBIECTIVA Definitie. Cuprinde totalitatea conditiilor cerute de lege cu privire la atitudinea constiintei si vointei infractorului fata de fa
si urmarile acesteia.

Structura: elementul subiectiv (vinovatia; mobilul (motivul); scopul.

14) Latura subiectivă

Latura subiectiva face parte din continutul constitutiv al infractiunii si are ca elemente componente: elementul subiectiv (vinovatia cu
modalitatile sale), mobilul si scopul, ca cerinte esentiale la unele infractiuni. Ea consta in atitudinea psihica a persoanei care a savarsit
infractiunea, atitudine alcatuita din elemente intelective, afective si volitive, pe baza carora se stabileste vinovatia. Vinovatia unei persoane
poate fi considerata mai grava sau mai putin grava, in functie de forma de vinovatie (intentie, culpa, praeter-intentie) si de mobilurile, motivele si
scopurile urmarite.
15) Latura obiectivăDefinitie. Aceasta desemneaza totalitatea conditiilor cerute de norma de incriminare privitoare la actul
de conduita pentru existenta infractiunii.
Prin latura obiectivă a infracţiunii se înţelege fapta manifestată sub forma unei acţiuni sauinacţiuni împreună cu urmările ce le produce, adică
atingerea adusă valorilor sociale apărată denorma penală. Majoritatea autorilor consideră ca latura obiectivă cuprinde elementul material
constând în acţiunea sau inacţiunea incriminată, urmarea periculoasă, precum şi legătura cauzalădintre acestea.
16) Tentativa idonee
Tentativa idonee sau periculoasă include ipotezele de tentativă proprie sau relativ improprie, dar şi alte situaţii cum ar fi cea în care inexistenţa
obiectului sau caracterul absolut impropriu al mijloacelor nu putea fi cunoscut ex ante. Tentativa neidonee s-ar identifica în linii generale cu
tentativa absolut improprie.
Tentativa idonee presupune acte ce creează o stare de pericol pentru valoarea socială ocrotită, acte care, la momentul comiterii lor, făceau să
apară ca probabilă producerea urmării vizate de autor. Tentativa neidonee există atunci când datorită modului cum a fost concepută
executarea, nu se pune problema creării unei stări de pericol pentru valoarea socială ocrotită, fiind evident pentru orice observator de factură
medie că acţiunea comisă nu are nici o şansă să producă rezultatul.
17) Incriminarea și sancționarea tentativei.

3
 Întinderea incriminării tentativei. în doctrina penală şi în legislaţie sunt cunoscute două concepţii privind incriminarea tentativei: a
incriminării nelimitate şi a incriminării limitate.
Legiuitorul penal român a adoptat sistemul incriminării limitate a tentativei, numai la infracţiunile grave, unde şi tentativa prezintă
un pericol social ridicat.
Prin dispoziţiile art. 21 al. 1 Cp., s-a prevăzut că tentativa se pedepseşte numai când legea prevede expres aceasta.
Legiuitorul penal român a adoptat pe cea a diversificării pedepsei, în raport cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată.
pedeapsa pentru tentativa la o infracţiune este cuprinsă între jumătatea minimului special şi jumătatea maximului special prevăzute pentru
infracţiune, fără ca minimul să fie mai mic decât minimul general”.
18) Fapta putativă.
faptă putativă, faptă care, deşi considerată de făptuitor ca avînd caracter penal, nu constituie infracţiune. De exemplu, făptuitorul, crede că se
foloseşte de un act fals, în realitate actul este perfect valabil. F.p. nu atrage răspunderea penală. 
19) Legatura de cauzalitate.
-         este legatura intre elementul material (cauza) si urmarea imediata (efectul) ceruta de lege pentru existenta infractiunii;
-         se cerceteaza la infractiunile materiale; la cele de pericol – legatura de cauzalitate rezulta din savarsirea faptei (ex re);
-         in cazul in care urmarea se datoreaza actiunii sau inactiunii mai multor personae  - stabilirea legaturii de cauzalitate este mai dificila 
20) Subiectul activ al infracţiunii.
Subiectii infractiunii sunt persoanele implicate in savarsirea unei infractiunii, fie prin comiterea actului de executare, fie prin suportarea
consecintelor, a raului cauzat prin savarsirea acesteia.
subiectul activ: cel care a savarsit fapta, infractorul,  este persoana fizica care savarseste o infractiune si care este chemata la raspundere
penala. 

subiectul activ, persoana fizica:trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- Subiectul activ al infractiunii trebuie sa fie o persoana fizica, adica o persoana umana. 
-varsta: - Minorul care nu a implinit 14 ani, nu raspunde penal( exista prezumtia ca nu are discernamant)
- Minorul intre 14-16 ani raspunde penal doar daca se dovedeste ca a savarsit fapta cu discernamant
- Minorul peste 16 ani raspunde penal
-responsabilitatea: Atitudinea persoanei de a-si da seama de actiunile/ inactiunile sale si de a-si putea controla si dirija constient vointa in raport
cu actiunea.
-libertatea de vointa si actiunea. Capacitatea subiectului de a decide, de a actiona in mod liber cu privire la savarsirea faptei potrivit propriei
vointe.
21) Subiectul activ al infracţiunii, persoana fizică. Condiții generale.
22) Subiectul pasiv al infracțiunii.
Subiectul pasiv: persoana vatamata, aceea persoana fizica/ juridica titulara a valorii sociale impotriva careia s-a indreptat actiunea faptuitorului
• Subiect pasiv mediat/ general:titular al valorilor sociale agresate
• Subiect pasiv special/imediat: titular al valorilor speciale ocrotie prin norme incriminatoare
23) Incriminarea actelor pregătitoare
Actele pregătitoare sau preparatorii constau în activitatea de procurare a instrumentelor, a mijloacelor şi cunoaşterea împrejurărilor necesare
săvârşirii infracţiunii. Totodată, în raport de elementele evidenţiate, se elaborează planul acţiunii, se stabileşte modul de îndepărtare al
obstacolelor materiale, care sunt mijloacele de transport, modul de îndepărtare de la locul faptei, posibilitatea de acţiune etc. După activitatea
de pregătire pentru a ajunge la rezultatul dorit, persoana trebuie să treacă la noi acte materiale care produc acest rezultat.
În ceea ce priveşte incriminarea actelor pregătitoare, ca formă a infracţiunii, deci ca faptă pedepsită, în literatura de specialitate s-au conturat
trei opinii, şi anume: concepţia obiectivă, concepţia incriminării limitate a actelor premergătoare şi concepţia incriminării nelimitate a actelor
de pregătire. Având în vedere cele trei concepţii cu privire la incriminarea actelor de pregăt ire, atât Codul penal din 1937, cât şi codul penal
actual au adoptat concepţia obiectivă a neincriminării actelor pregătitoare, motiv pentru care în partea generală a Codului penal actele
premergătoare nu au fost definite, codul penal incriminând în mod excepţional actele pregătitoare pentru o serie de infracţiuni cu grad ridicat de
periculozitate.
24) Intentia
intenţie - formă a vinovăţiei caracterizată prin aceea că infractorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte sau doar acceptă producerea lui.
Se prezintă sub două modalităţi normative principale:
~ directă (făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte producerea lui) şi
~ indirectă (făptuitorul prevede rezultatul faptei sale, nu îl urmăreşte, dar acceptă posibilitatea producerii lui).

4
In literatura juridica de specialitate, pe langa modalitatile normative ale intentiei (directa si indirecta) se mai face deosebirea intre: 
a) intentia simpla si intentia calificata; 
b) intentia spontana (repentina) si intentia premeditata; 
c) intentia unica si intentia complexa; 
d) intentia initiala si intentia supravenita. 
25) Praeterintentia
Este o forma de vinovatie mixta alcatuita din intentie si culpa (strict in aceasta ordine si nu invers) si exista atunci cand faptuitorul actioneaza
cu intentia de a produce un anumit rezultat, rezultat care se amplifica ulterior, din cauza imprejurarilor in care s-a savarsit fapta si se transforma
intr-un rezultat mai grav. Acest din urma rezultat, mai grav, ii poate fi imputat faptuitorului pe baza culpei in oaricare din modalitatile sale.
Faptuitorul este in consectina considerat vinovat pe baza intentiei pentru primul rezultat produs si pe baza culpei pentru cel de-al doilea rezultat
produs.
Exemplul tipic pentru praeterintentia este cel al faptei de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte in care faptuitorul ii aplica victimei o lovitura
(un pumn in fata de exemplu), victima se dezechilibreaza, cade si se loveste cu capul de ciment si moare.
26) Culpa
(lat. culpa "vina")Forma a vinovatiei, prevazuta in C. pen., partea generala. Fapta este savarsita din culpa cand infractorul prevede rezultatul
faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fara temei ca el nu se va produce; cand infractorul nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea
sa-l prevada.
Ea poate fi: culpa cu prevedere, culpa simpla, imprudenta, nebagare de seama.
Culpa cu prevedere (usurinta, temeritate), cand faptuitorul a prevazut rezultatul faptei sale, nu l-a acceptat, sperand in mod usuratic ca el nu se
va produce.
Culpa simpla (greseala), cand faptuitorul nu a prevazut rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea sa-l prevada.
Nesocotinta sau imprudenta (comportare nechibzuita), cand faptuitorul a actionat nechibzuit. Nebagarea de seama, cand faptuitorul a lucrat fara
atentia necesara. Nepricepere sau nedibacie, cand faptuitorului i-au lipsit cunostintele si deprinderile practice necesare efectuarii activitatii
respective.
Culpa comuna, cand rezultatul este urmarea actionarii culpabile a infractorului si a persoanei vatamate. In literatura juridica, culpa este gradata
in culpa lata (culpa grava), culpa levis (culpa usoara) si culpa levissima (culpa foarte usoara), care pot conduce doar la individualizarea
pedepsei. Conform legii penale romane, fapta care consta intr-o actiune savarsita din culpa constituie infractiune numai atunci cand, in lege, se
prevede in mod expres aceasta, iar fapta care consta intr-o inactiune constituie infractiune, fie ca este savarsita cu intentie, fie din culpa, afara de
cazul cand legea sanctioneaza numai savarsirea ei cu intentie.
27) Urmarea imediată
Element al laturii obiective a infractiunii, consta in rezultatul produs prin actiunea sau inactiunea infractionala si prin care fapta prevazuta de
lege devine periculoasa. Rezultatul poate consta intr-o stare de pericol fara alte urmari la infractiuni formale sau intr-o leziune sau urmare
materiala la infractiuni materiale.
28) Perioadele infracțiunii intenționate.
Studiul activitatii infractionale atesta existenta, in desfasurarea acesteia, a doua perioade pe care le parcurge si anume o perioada interna sau
psihica, de conceptie si decizie si o perioada externa sau de executie a deciziei de a savarsi infractiunea.
a) Perioada interna sau psihica
In perioada interna se disting trei momente :
- al conceperii ideii de a savarsi o infractiune - motivatia acestei idei intereseaza pe criminolog si deopotriva pe judecator, acesta din urma avand
de individualizat pedeapsa pentru infractiunea savarsita;
- urmatorul moment este cel al deliberarii in care persoana cantareste motivele pro si contra ideii de a savarsi o infractiune;
- al treilea moment este cel al deciziei, al hotararii de a savarsi o infractiune, moment ce finalizeaza perioada interna, subiectiva, psihica,
perioada care este intalnita numai la infractiunile intentionate.
Perioada interna precede intotdeauna perioada externa, fiindca intotdeauna apare mai intai ideea de a savarsi fapta si se ia hotararea de a fi
savarsita si apoi se trece la realizarea deciziei.

5
b) Perioada externa sau de executare cuprinde intreaga manifestare exterioara, respectiv toate actiunile si actele efectuate in vederea
realizarii hotararii de a savarsi infractiunea. In aceasta perioada, desfasurarea activitatii infractionale parcurge drumul infractiunii, de la prima
manifestare externa in executarea rezolutiei infractionale pana la producerea rezultatului socialmente periculos si pana la ultima evolutie
eventuala a acestui rezultat. Prin aceste actiuni si acte se realizeaza latura obiectiva a infractiunii.
In perioada externa a activitatii infractionale se disting ca faze: faza actelor de pregatire, faza actelor de executare si faza urmarilor.
29) Unitatea de infracțiune
Notiuni generale
Definitie. Prin unitatea de infractiune se intelege activitatea infractionala formata dintr-o singura actiune sau inactiune ce decurge din natura
faptei sau din vointa legiuitorului, savarsite de o persoana si in care se identifica continutul unei singure infractiuni.
Feluri:
Unitatea naturala – este determinata de unitatea actiunii sau inactiunii, de unicitatea rezultatului si de unicitatea formei de vinovatie. Cunoaste
trei forme: infractiunea simpla; infractiunea continua; infractiunea deviata.
Unitatea legala – nu este data de realitatea obiectiva, ci de vointa legiuitorului care reuneste, in continutul unei singure infractiuni, doua sau mai
multe actiuni ce ar putea realiza fiecare in parte continutul unor infractiuni distincte.
30) Unitatea naturală de infracțiune.
31) Unitatea legală de infracțiune.
a) Notiune
Exista unitate legala de infractiune atunci cand doua sau mai multe actiuni ori inactiuni sau doua sau mai multe urmari socialmente periculoase,
care ar putea constitui, fiecare in parte, elementul material ori rezultatul unei infractiuni distincte, sunt reunite, prin vointa legiuitorului, in
continutul unei singure infractiuni, care dobandeste astfel un caracter complex.
b) Tipuri ale unitatii legale de infractiune
In cadrul unitatii legale de infractiune se pot distinge patru tipuri (forme) de unitate infractionala si anume: infractiunea continuata, infractiunea
complexa, infractiunea de obicei si infractiunea progresiva.
32) Infracțiunea continuată.
Infracțiunea continuată este definită de Codul penal astfel: "Infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește la diferite intervale de
timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții și împotriva aceluiași subiect pasiv, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul
aceleiași infracțiuni". Așadar, avem de-a face cu un infractor care, în baza aceleiași hotărâri, comite o infracțiune (una singură) care presupune
mai multe acțiuni/ inacțiuni din partea sa. Victima sau persoana prejudiciată de această infracțiune în mai multe acte este una și aceeași.
33)Participatia penala este acea pluralitate de infractori ce se realizeaza atunci cand, desi o fapta poate fi savarsita de o singura
persoana ori de un numar determinat de persoane (ca in cazul pluralitatii constituite sau naturale), ea este savarsita ocazional de un numar mai
mare de persoane, decat acela care este necesar potrivit naturii faptei.
asificarea infractiunilor

Infractiunile se clasifica dupa diferite criterii:

1. in raport cu obiectul generic si cu obiectul special; astfel, dupa obiectul generic exista 11 grupe de infractiuni prevazute in Codul penal:
- infractiuni contra sigurantei statului
- infractiuni contra persoanei;
- infractiuni contra avutului privat;
- infractiuni contra avutului public;
- infractiuni contra autoritatii;
- infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege;
- infractiuni de fals;
- infractiuni la regimul stabilit pentru anumite activitati economice;
- infractiuni care aduc atingere unor relatii privind convietuirea sociala;
- infractiuni contra capacitatii de aparare a Romaniei;
- infractiuni contra pacii si omenirii;
6
2. in raport cu subiectul infractiunii:
- singulare, la care este posibila participatia;
- plurale (mai multi faptuitori, ex.: bigamia);
- comune (care pot fi savarsite de oricine);
- proprii (care pot fi savarsite numai de anumite persoane: functionarul, gestionarul, militarul etc.);
3. in raport cu latura obiectiva:
- comisive sau omisive: comisivele se constituie din actiuni interzise de lege, iar omisivele se constituie din actiuni, prin care se incalca obligatii;
- materiale sau formale: infractiunile materiale sunt cele care, sub aspectul laturii obiective, se caracterizeaza prin realizarea elementului
material al actiunii; infractiunile formale sunt cele descrise de legea penala fara sa includa expres si rezultatul ei;
- de executie prompta sau de executie lenta: primele nu au o desfasurare progresiva, in timp, ci se consuma total din primul act de savarsire;
secundele au aceasta desfasurare progresiva, in cel putin doua acte succesive, care epuizeaza fapta. Acest lucru este important, caci la executia
prompta nu poate exista tentativa, cum se intampla la executia lenta;
- momentane sau continue: simple, complexe sau de obicei, etc.;
4. in raport cu latura subiectiva:
- intentionate sau din culpa;
- spontane sau premeditate;
5. in raport de gravitate:
- simple sau calificate.