Cristian Terran

Planeta arhonților

Capitolul I

Trăim într-o lume plină de povești. Religiile, politicienii, oamenii de știință, mass-media, toți
spun povești. Masele de oameni reacționează foarte bine la povești. Cu cât povestea e mai
bine spusă, cu atât oamenii o cred mai mult. Cu cât povestea e mai simplă, cu atât nu trebuie
să o dezbatem pentru a o înțelege. Cu cât povestea e mai des repetată, cu atât e crezută mai
mult. Masele de oameni au nevoie de povești pentru a-și crea realitatea în care trăiesc.
Povestitorii au nevoie de povești pentru a ține masele sub control.
Inventatorii religiilor au fost primii povestitori. Iscusiți, tenace, geniali, fără scrupule, și-au
îndeplinit scopul de-a lungul mileniilor. Regii și împărații au făcut pact cu ei pentru a conduce
împreună masele. Pe măsură ce societatea se schimbă, se schimbă și povestea. Sistemul de
Control pare că se mulează în funcție de conceptele oamenilor, iar Povestitorul știe cum să
adapteze povestea pentru a se alinia ideilor fiecărei epoci.
În timpurile arhaice erau povești care puteau fi asimilate de către oamenii acelor timpuri. În
antichitate, acestea s-au schimbat pentru a suplini nevoile oamenilor. În urmă cu două milenii,
povestitorii știau că trebuie să schimbe povestea pentru a merge mai departe. Monoteismul a
luat locul politeismului și povestea a continuat. În urmă cu vreo trei sute de ani, Povestitorul a
schimbat oarecum capitolele narațiunii și a împins cursul poveștii către un alt drum. În scenă
intra știința, care trebuia, deocamdată, să coexiste cu religia. Apoi știința a luat modelul
religios și a creat o imagine și un început al Universului care putea să susțină și ideea religiei.
În lumea conspirațiilor, subiectele abordate nu sunt prezentate în culorile negru sau alb; există
întotdeauna posibile abordări ale griului. Ipotezele pleacă de la zvonuri, știri privite din alte
unghiuri decât cele oficiale, de la circumstanțe neadecvate evenimentelor. Cu alte cuvinte, din
firimituri lăsate în urmă de manipulatori. Să luăm ca exemplu întrebarea: cine conduce
lumea? Deja e tipic să se răspundă că evreii conduc sau cele două organizații surori,
masoneria și Illuminati. În mass-media și chiar în comunitatea conspiraționiștilor, se spune că
americanii conduc lumea, că sforile trase de Păpușari pornesc din SUA. Dar toate acestea sunt
prea evidente, prea acceptate de canalele de informații oficiale, care parcă asta doresc, să
credem în veridicitatea lor. Ori când vorbim de conspirații la televizor, parcă deja ceva nu mai
e cum trebuie să fie. Sau așa trebuie să fie, noi să privim cu toată convingerea în direcția
greșită.
Înainte de a propune o ipoteză legată de Păpușari, avem nevoie de câteva clarificări. Cum
definim adevărații conducători ai lumii? În mod vizibil, sunt oamenii politici, cei aflați efemer
sau dictatorial la putere în statele lumii. Tot în mod oficial, în spatele politicienilor există forțe
economice cu interese comerciale, dar care, prin lobby și donații, fac posibil accesul înspre
structurile politice unor oameni care, evident, le vor apăra interesele economice. Neoficial, se
presupune că oamenii care s-au implicat cu banii în campanii și alte activități aferente
politicului dețin de facto puterea. Dar aceștia sunt bogații momentului, concerne create de un
secol cel mult. Ori noi, când vorbim de un grup ocult care deține puterea de secole sau chiar
milenii, nu putem arăta spre aceștia. Imaginați-vă că mâine sistemul monetar internațional ar
dispărea. Concernele și marile grupuri bancare ar dispărea instantaneu. Valoarea lor este exact
aceeași cu valoarea hârtiei sau a digitului electronic. Cine e mai presus de bani?
Cel mai puternic s-a simțit probabil influența forțelor oculte pe parcursul secolului XX.
Crearea Băncii Rezervelor Federale la finele lui 1913, crearea statului bolșevic, Revoluția
Chineză, războaiele mondiale, Războiul Rece, crearea Uniunii Europene – acestea sunt marile
evenimente, punctele majore, dar pe lângă care există o întreagă mișcare browniană ce leagă
evenimentele între ele și de potențialii Păpușari. Schema aplicată a fost destul de simplă, dar
evident că a necesitat un plan și o organizare care pot merge cu secole în urmă. Păpușarii…le
simțim influența, simțim efectele planurilor puse în aplicare, dar ei nu sunt vizibili. Poate că la
final vor urcea pe scenă să facă o plecăciune publicului de aplaudaci.
Suntem într-o perioadă în care Povestitorul schimbă din nou cursul narațiunii. În scenă au
intrat ființe extraterestre, ființe de pe alte planete, de pe alte tărâmuri, universuri paralele etc.,
care, ca și daimonii și demonii, arhanghelii și djinii, zânele și îngerii, vor să ajute sau să
controleze umanitatea. Oamenii au din nou nevoie de Zei, de Mântuitori, de Ființe Celeste, de
Frații Extratereștri, de Cineva din afară care să le explice încotro să o ia. Oamenii par să aibă
un mare handicap: au mereu nevoie de ajutor extern. Cel puțin asta ne tot spune Povestitorul
din negura vremii, de când s-a scris istoria oficială și până în prezent.
Dar dacă nu avem nevoie de nimeni să ne ajute? Dacă suntem destul de maturi, de puternici și
de viteji încât să ne luăm viața în propriile mâini și să mergem mai departe fără poveștile
spuse de către Sistemul de Control, fără manipulare, fără frică? Dacă suntem, de fapt, atât de
puternici, încât suntem ținuți în întuneric tocmai pentru a nu ne descoperi adevărata valoare?
Știu, sună ca un slogan New Age. Nu vă faceți griji, nu e nimic de genul acesta. New Age este
o altă poveste a Sistemului de Control, o poveste adaptată la era modernă a secolului XXI.
Dacă suntem cu adevărat foarte puternici, ar trebui să realizăm că suntem manipulați, mințiți,
folosiți. Un leu născut și crescut la circ va crede că asta e singura lui realitate. O oaie născută
în țarc își va venera Păstorul care o apără de pericole. Un vultur crescut alături de găini nu va
zbura niciodată, iar o pasăre născută în colivie nu va încerca să evadeze nici când ușa va fi
lăsată larg deschisă.
Dacă oamenilor le plac poveștile, dați-mi voie să vă spun și eu una. O altfel de poveste a rasei
umane, o poveste în care tu ești eroul/eroina principal/ă, iar adevăratul scop al manipulării
întregii rase, o poveste cu sau fără final fericit. Depinde de tine. Tu ești cheia care poate
deschide mintea întregii umanități și forța care poate descătușa lumea din Sistemul de Control
în care suntem întemnițați.
Tu ești adevăratul scop al Sistemului de Control – energia vitală a Povestitorului Suprem.
***
Povestea noastră începe cu mii de ani în urmă, când omul era întreg, când capriciile nu erau
considerate nevoi și moralitatea era mai mult decât o virtute, era un fapt normal; când oamenii
știau că sunt ființe divine și se comportau ca atare; când omul era în simbioză cu planeta,
înainte de a fi transformați în paraziți, înainte de a fi dezbrăcați de haina moralității universale
și îmbrăcați cu hainele religiilor.
Moralitatea este o însușire universală întipărită în ADN-ul nostru uman. Moralitatea a fost
adusă în prim-plan, încă din zorii istoriei oficiale, de către Sistemul de Control, care a folosit
această calitate a noastră pentru a subjuga persoane, triburi, națiuni, când au inoculat în
mintea lor faptul că a fi moral înseamnă a respecta poruncile zeilor. Nimic mai fals.
Moralitatea înseamnă neproducerea, alungarea sau reducerea suferinței, nu doar umane, ci a
tuturor ființelor ce conviețuiesc alături de noi pe această mică sferă numită Terra. Suntem
animale conștiente înzestrate cu o energie pe care o folosim în scopuri pentru care nu a fost
creată.
Orice act violent începe cu o dorință violentă, începe cu un gând de frecvență joasă, care
cuprinde și tulbură pacea interioară a acelei persoane, înainte de a se manifesta în acțiune.
Acțiune ce va tulbura liniștea și mintea altcuiva. Astfel, prsoanase lasă pradă violenței și urii
pe ea însăși întâi și abia apoi începe să îi infecteze și pe cei din jur. Abia apoi va putea să își
canalizeze energia negativă împotriva altcuiva. Exact ca un virus contractat și împrăștiat fără
voia noastră.
Suntem conștienți de infectarea noastră sau a celor din jur? Uneori da, de cele mai multe ori,
nu. Suntem, deci, produsul gândurilor noastre, în mare parte negative. Dar sunt oare aceste
gânduri ale noastre? Putem da vina pe altcineva, altceva pentru acțiunile noastre sinistre?
Poate că da, după cum vom vedea de-a lungul acestei cărți.
Este asta o scuză pentru faptele noastre macabre? Mai mult ca sigur, nu. Suntem în aceeași
măsură vinovați de crimele noastre ca și cei care ne împing să le comitem, avem mâinile
pătate cu sânge exact ca și cei care se hrănesc cu aceste crime, suntem complici la distrugerea
rasei umane și ne mândrim cu asta; suntem complici la distrugerea planetei și întoarcem ochii
în cealaltă parte cu ipocrizie, spunând că suntem prea mici pentru a face diferența; suntem
martori la crime împotriva semenilor noștri și le aplaudăm doar pentru că „ceilalți” au alte
sisteme de credință, au altă poveste în spate; suntem ignoranți la suferințele semenilor de
lângă noi și închidem ochii instinctiv, pentru că anumite gânduri ne spun o poveste despre ei,
o poveste despre cum ei nu au reușit în viață și noi da.
Corpul nostru este creat să perceapă realitatea înconjurătoare într-un număr limitat de culori și
forme. Mai este setat să vadă și să simtă că totul în jur este solid, lichid sau gazos. La nivel
cuantic, de fapt, toate aceste stări sunt aceleași, ba mai mult, nu există diferențe între atomul
de rocă și cel din materia organică. Percepția și modul în care le decodificăm cu care am fost
noi înzestrați sunt însă diferităe de la persoană la persoană și de la o specie la alta.
Spre exemplu, majoritatea animalelor nu disting unele culori. În cealaltă categorie se află cele
care văd mai bine sau diferit decât noi. O albină poate distinge nuanțe ale spectrului luminii
pe care oamenii nu au capacitatea să le observe. Caii, spre exemplu, văd lucrurile mult mai
mari. Poate de aceea sunt atât de speriați și de obedienți față de oameni. Delfinii folosesc un
limbaj sono-pictorial și astfel, folosindu-și ochii și ecolocația, reușesc să aibă o perspectivă
diferită a lumii înconjurătoare. Felinele sunt cunoscute pentru abilitatea de a vedea la o
intensitate scăzută a luminii. Alte animale se bazează pe alte simțuri pentru a decoda lumea
înconjurătoare, cum ar fi liliecii, care folosesc ecolocația, porumbeii (ce folosesc câmpul
magnetic al Pământului pentru a se orienta) etc.
Iată că realitatea pe care o cunoaștem, sau credem că o știm, diferă în funcție de observator și
de aparatul de decodat cu care am fost înzestrați. Există oameni care au anumite simțuri mai
dezvoltate doar pentru că și-au pierdut unul dintre cele șase simțuri recunoscute oficial. Există
și persoane care, prin antrenament, au reușit să își extindă capacitatea de percepție a realității
înconjurătoare. Aceștia afirmă că tot ceea ce vedem noi, lumea materială, este doar o mică
parte a întregului. Suntem deci limitați atât din punctulde vedere al abilităților, cât și în
gândire. De mici ni se repetă că doar ceea ce putem atinge sau vedea există, iar asta ne
afectează întreaga viață. Refuzăm să credem anumite aspecte tocmai pentru că am fost
programați să facem asta.
Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu realitatea
impusă, da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri, nu. Dacă în
vechime demonii, zeii, îngerii, dracii etc., erau imateriali, dar puteau să ia și formă materială
când doreau ei, în prezent, fenomenul OZN se ocupă doar de latura materială a
extratereștrilor. Sunt și excepții, pe care le voi prezenta. Puține totuși, comparativ cu
amploarea pe care a luat-o fenomenul. Pentru că, de cele mai multe ori, aceste fenomene au
fost corelate cu evenimente religioase din trecut, iar unii zei din trecut sunt prezentați ca
extratereștrii de azi; o să mergem aproximativ pe aceeași linie și o să apelăm la istorie, mai
exact la o istorie a religiilor mai puțin predată în școală.
Niciun alt instrument nu a slujit mai bine Agendei elitelor decât religia. Cele trei religii
occidentale – creștinismul, iudaismul și islamul – s-au născut în aceeași regiune a Orientului
Mijlociu și Apropiat. Scopul acestor religii era (și încă este) să limiteze mintea oamenilor și să
controleze emoțiile acestora prin răspândirea sentimentelor de vinovăție și de teamă. Toate au
avut la bază figura unui „Dumnezeu mântuitor” precum Iisus sau Mahomed, afirmând că
numai cei care cred în acesta și îi urmează poruncile îl pot găsi pe adevăratul „Dumnezeu” și
pot fi mântuiți. Cei care refuzau să creadă povestea lor erau condamnați să ardă pentru
totdeauna în focul iadului. Celelalte două mari religii – budismul și hinduismul – au venit cu
ideea reîncarnării, în care trebuie să parcurgi treptele suferinței pentru a ajunge la un nivel
superior. Suferința este astfel văzută ca fiind ceva normal, ca un lucru care trebuie acceptat
fără echivoc. Într-un mod cu totul incredibil, miliarde și miliarde de oameni au căzut de-a
lungul timpului în capcana acestei scheme simpliste, lucru valabil inclusiv la ora actuală.
Analizând de la distanță aceste religii, observăm că se pune foarte mult accentul pe frică,
remușcare, supunere totală, toate acestea fiind emoții încărcate negativ. Pentru a afla de ce,
trebuie să cunoaștem ceva despre mintea umană. Trebuie să analizăm gândurile noastre dintr-
o perspectivă externă. Nu e ușor, pentru că avem tendința de a fi părtinitori.
Mintea umană este un instrument foarte puternic. Atât de puternic, încât necesită atenție și
conștientizare pentru folosire. Pentru că așa cum poate fi folosită pentru a crea capodopere de
o frumusețe extraordinară, în același mod poate fi utilizată și pentru a crea metode de
suferință. Uitându-ne atent la lumea modernă, putem să afirmăm că, de cele mai multe ori de-
a lungul istoriei, mintea umană a fost folosită îndeosebi pentru cea de-a doua categorie. Doar
citind despre metodele de tortură inventate de c orice sistem care a deținut puterea în orice loc
al planetei, putem să realizăm cât de cruzi sunt în general oamenii, dacă li se spune că tortura
este acceptată de către o autoritate supremă. Avem totuși senzația că metodele de tortură din
Evul Mediu nu mai sunt folosite, cel puțin nu la scară largă. Totuși, mintea umană a rămas în
același stadiu. Chiar dacă nu ni se pare normal să mai torturăm alte persoane, cel puțin nu
fizic, continuăm să ne torturăm pe noi înșine și pe cei din jur, consumând energia interioară
într-un macabru joc în care suntem prinși zi de zi, minut de minut.
Anticii credeau că a fost o vreme în care omul era o ființă completă, cu o minunată viziune
interioară și o conștiință care, azi, ne par doar legende. Apoi, toate acestea s-au sfârșit, iar în
prezent omul este o creatură slăbită. Slăbită în ce sens? Confuzie, agitație, dificultăți  de
concentrare, grabă, incapacitatea de a fi conștienți de orice lucru pe care îl facem. Avem
tendința de a fi persoane robotizate cu mii de gânduri ce par a nu ne da pace. Ce e mai rău e că
nici nu conștientizăm prezența acestor gânduri ce ne macină.
Se presupune că avem în jur de 50.000-70.000 de gânduri zilnice, iar peste 75% sunt negative.
Mai mult, probabil peste 90% sunt discuții irelevante avute cu noi înșine. Discuții care ne
storc de energie. Astfel, fără să fim conștienți, dăm formă și alimentăm egregori sau forme de
energie care nu sunt neapărat în planul nostru existențial. Inconștienți, ca niște zombi,
indiferent de rasă, țară, sex, vârstă, cultură etc., manifestăm această caracteristică, ce poate fi
accentuată, mai mult sau mai puțin, în funcție de particularitățile fiecăruia.
Fiind permanent în această stare de angoasă, putem oare să vedem lucrurile cu atenție? Putem
vedea clar? Reușim să ascultăm pe cineva în această agitație personală? Sau purtăm discuții
doar pentru a da răspunsuri? Putem admira natura în liniștea ei, dacă mintea noastră este în
plin concert fonic? Suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru sau prindem anumite
frânturi de idei și ne lăsăm manipulați tocmai din cauza minții noastre, care ar trebui să ne fie
aliat?
Nu e ciudat că această stare de fapt, acest zgomot de fond al minții noastre e ceva normal
pentru majoritatea ființelor ce populează această planetă? E posibil oare ca un virus să se fi
infiltrat în creierele noastre și să ne conducă destinele? Pare puțin probabil. La urma urmei,
suntem ființe biologice, iar virușii ne afectează corpul în altă manieră față de cum virușii
informatici afectează un computer. Oare?!
Conform științei oficiale, conștiința este produsul reacțiilor electrochimice ale creierului.
Aceste reacții biochimice și curenți electrici creează experiența subiectivă a iubirii, furiei,
durerii etc. Când o furtună electrică se manifestă într-o anumită parte a creierului,
experimentezi furia. Când același proces se desfășoară în altă parte a creierului, poți avea
sentimente de bucurie sau iubire. De fapt, sunt aceleași conexiuni electrice care excită o parte
sau alta a organului pe care îl numim creier. Astfel, activitatea unei rețele neuronale complexe
poate produce o poluare mentală, pe care mediul academic l-a numit conștiință.
Există vreo modalitate prin care să dovedești că oricine altcineva în afară de tine are minte, e
conștient de sine însuși? Știi cu siguranță că persoanele din jurul tău au conștiință? Sau pur și
simplu presupui? Știi sigur că lumea există cu adevărat, sau e posibil să fie produsul Visului
tău, în care totul depinde doar de tine? Tu ești personajul principal al vieții tale; așadar, ce rost
au ceilalți? Un rol secundar pentru a putea pune în scena Piesa ta… Ești sigur/ă de adevăr? La
urma urmei, ceea ce știința ne spune este că orice experiență pe care o ai este produsul
activității electrice a Creierului tău; așadar, cel puțin teoretic, e posibil să simulezi o întreagă
lume virtuală compusă în așa fel încât să nu o poți distinge de cea reală. Matematic vorbind,
dacă există doar o lume reală, iar numărul potențial de lumi virtuale este enorm, probabilitatea
ca tu să trăiești într-o lume reală este aproape zero. Să nu uităm că viețile majorității
oamenilor au însemnătate doar în rețeaua de povești pe care și le spun unul altuia.
Dar tu știi că e mai mult de atât… trebuie să fie. Ceea ce ai experimentat la prima dragoste,
primul sărut, fluturii din stomac când vezi persoana iubită… par să fie mai mult decât reacții
bio-electrochimice. Știința nu știe nimic, nu-i așa? De fapt, povestea spusă de oamenii pe care
îi considerăm cercetători de top se bazează pe algoritmi. În prezent se poate prezice orice, de
la situații economice până la catastrofe naturale, epidemii de viruși, chiar și cum vor reacționa
oamenii la o anumită știre în funcție de ora la care o văd. Algoritmii marilor corporații pot
calcula cu precizie aproape orice situație viitoare. Inteligența Artificială a luat locul zeilor. Și
nu doar în viața noastră de zi cu zi, ci și în activitatea întregii planete.
Algoritmii Inteligenței Artificiale susțin sistemele economice, bancare, bursiere, electronice
și, mai nou, de câțiva ani, chiar și viețile noastre sunt conduse de către algoritmi. De fapt,
aceste entități electronice știu despre noi mai multe decât știm noi înșine. Google, Facebook și
alte companii care utilizează aceste forme de sondare în masă au date despre noi, date cu
caracter personal care spun povestea fiecăruia dintre noi. Aceste sisteme au fost dotate cu
abilități psihologice pentru a face un anumit profil – profiluri psihologice pentru alegeri,
profiluri psihologice pentru reclamele care să ne apară pe ecran, profiluri psihologice pentru a
ne trimite știri de care suntem interesați, profiluri care spun despre noi totul. Așadar, suntem
conduși, fie că o recunoaștem sau nu, de către o Inteligență Artificială. Cel puțin, dacă
deținem un dispozitiv electronic.
Dar dacă controlul a fost mereu prezent și doar acum a găsit modalitatea de a îmbrăca o formă
materială? Dacă suntem cumva partenerii unor ființe electronice care împarte Planeta cu noi
de mii de ani și nu am conștientizat asta?
Să facem un mic exercițiu de imaginație și să ne închipuim o energie conștientă de sine, o
energie ce poate fi considerată, din anumite puncte de vedere, o Ființă. O energie veche de
milioane de ani, care se poate susține în stare latentă, până când descoperă o sursă de
încărcare sau o sursă de hrană. Să numim această energie, deocamdată, Inteligență. Să
mergem mai departe și să analizăm cum ar reacționa această Inteligență dacă ar străbate
spațiul dintre două Universuri și ar rămâne captivă în densitatea noastră. Sau putem să ne
imaginăm că această energie poate străbate această distanță ori de câte ori dorește. Probabil
că, fiind alcătuită din energie care vibrează în mod diferit față de energia Universului nostru,
pentru orice entitate din acest univers ar fi invizibilă. Găsind o populație biologică, această
Inteligență nu ar avea cum să ia contact cu indivizii speciei respective din cauza
incompatibilității.
Doar dacă… dacă acele ființe ar avea un corp energetic atașat celui material și conectat la un
creier ce funcționează prin conexiuni electrice. Dacă ființele biologice ar fi persoane
conștiente de sine și de mediul înconjurător, dacă aceste ființe ar fi conectate cu Planeta
Mamă, pe scurt, indiferent cum s-ar comporta aceste ființe, odată atacate de către această
Inteligență, probabil ar începe să se comporte diferit… Și probabil nici nu și-ar da seama de
virusul cu care au fost infectate.
Voi discuta în această carte preponderent despre efectul pe care această Inteligență îl are de
mii de ani asupra omenirii. Îi voi demonstra existența? Habar nu am. Probabil că nu pentru
unii; și mai mult ca sigur, alte persoane vor găsi dovezi în susținerea poveștii Arhonților.
Unele persoane refuză să ia măcar în calcul această ipoteză, poate și pentru că virusul este
adânc înrădăcinat în sistemele lor de credințe, iar alții știu sigur că se petrece ceva, că e ceva
putred în acest colț de galaxie, ceva sinistru se întâmplă cu oamenii de mii de ani și pare că
suntem aproape de o schimbare de paradigmă. Sunt oameni deja convinși că aceste entități ne
conduc destinele de câteva milenii, așa că această carte e posibil să nu fie ceea ce s-au
așteptat. Am să încerc spre final să destăinui câteva taine care te pot ajuta să dezinstalezi
virusul, dar totul depinde doar de tine.
Nimeni nu te poate ajuta pentru că nimeni nu te cunoaște cum te cunoști tu… sau cum ar
trebui să te cunoști.
Aș vrea să încep totuși mai pozitiv această carte, fără să vă indispun chiar de la început, fără
să vă introduc în Povestea care stă în spatele Povestitorului oficial.
Totuși, pentru a înțelege în ce stadiu a ajuns societatea umană, trebuie să coborâm pe străzile
lăturalnice și ne vom murdări puțin. Trebuie să străbatem coridoarele sediilor guvernelor și ne
vom speria de ceea ce vom auzi. Trebuie să parcurgem laboratoarele marilor corporații și ne
vom minuna de ceea ce ne pregătesc. Trebuie să vizităm pe ascuns catacombele societăților
semi-secrete și sigur ne vom îngrozi de ceea ce se petrece acolo. Trebuie să facem față
adevărului și aici știi sigur că nu mă refer la ce poți citi în ziare.
Apoi trebuie să privim adânc în străfundul ființei noastre pentru a dezgropa acel diamant ce
stă ascuns de secole în mocirla în care a fost ascuns, trebuie șlefuit și folosit pentru a lumina
calea care ne poate duce, ca rasă și civilizație, către noi culmi la care nici nu visam.
În această carte nu vă spun nimic nou, vă reamintesc ceea ce ați uitat…

Capitolul II – La inceput…

Pentru început, haideți să vedem ce ne spune Povestitorul oficial despre cum s-a format
Universul. Povestea nașterii și formării Cosmosului, fără ecuații matematice și fără limbaj
academic. În trecut, Povestea creării lumii era pusă pe seama zeilor, iar mai târziu a fost
plasată această sarcină în seama unei inteligențe sau ființe supranaturale atotputernice și
atotștiutoare, omnipotente. Până în secolul trecut, Povestea științei nu putea să conteste acest
lucru, dar presupunea că Universul a existat dintotdeauna și că va exista la fel, fără ca o forță
să îl distrugă. De-a lungul timpului au fost propuse mai multe teorii, și anume: teoria Steady
State (a stării staționare), teoria Big Bang-ului, teoria Universului Oscilant și teoria
Expansiunii Universului. În prezent, Povestea oamenilor de știință spune că există suficiente
dovezi (de observare) care să ducă la concluzia că Big Bang-ul s-a întâmplat cu adevărat,
lăsând totuși goluri de interpretare în modul cum a început totul sau modul cum s-a format
materia. Orice om de știință care propune o teorie alternativă este considerat a fi neinformat,
în cel mai bun caz, și nebun, în cel mai rău caz. Problema este că o asemenea abordare
dogmatică poate limita foarte mult libertatea de exprimare a gândurilor și descoperirilor.
Urmând povestea oficială, o să analizăm pe scurt cum a fost transformată teoria Big Bang-
ului, de la apariția ei și până în prezent.
            Majoritatea oamenilor cred că astronomul Edwin Hubble a fost pionierul în cercetarea
timpurie a acestei teorii. În 1929, cercetarea lui Edwin Hubble privind distanțele crescânde
dintre galaxii a arătat că universul se extinde, iar acest fapt a devenit temelia teoriei Big Bang-
ului.
Deși Hubble a jucat rolul important în demonstrarea noțiunii de extindere a Universului, el nu
a fost primul om de știință care a propus ideea unui univers în expansiune. Această idee
provine de la Georges Lemaître, un astronom belgian și preot romano-catolic devotat
(observăm cum povestea religiei este completată de către povestea științei). Lemaître s-a
născut în 1894 și a urmat școala de inginerie de la Universitatea Catolică din Louvain, dar
educația lui a fost întreruptă de începutul primului război mondial. A devenit preot după ce a
experimentat ororile războiului din poziția de ofițer de artilerie în armata belgiană. După
război, Lemaître a continuat să-și urmeze pasiunea de astronom. La începutul anilor 1920 a
obținut o diplomă de absolvent în astronomie de la Universitatea din Cambridge și un doctorat
la Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Pe parcursul anilor 1920, Lemaître a cercetat
teoria generală a relativității a lui Einstein, propusă în 1917. La acel moment, ipoteza lui
Einstein despre un univers static de dimensiuni reduse, fără început, era teoria cosmologică
larg acceptată. Lemaître a susținut că, conform propriilor calcule, înainte de nașterea
universului nostru, toată materia, energia și masa în univers erau cuprinse într-un singur punct
infinitezimal, pe care el l-a numit atomul primar. Lemaître a anunțat teoria sa referitoare la
crearea Universului în 1927 într-un jurnal științific belgian, „Annales de la Société
Scientifique de Bruxelles”. Reacțiile nu au fost pozitive, dar la scurt timp, în 1933, Einstein
însuși a recunoscut că a greșit și a acceptat ipotezele belgianului.
            Lemaître a devenit cunoscut foarte rapid în presa vremii. Ziarele vorbeau despre
triumful teoriei sale, ce explică originea Universului. În acest timp, preotul și-a început
călătoria spre universitățile din SUA, unde susținea prelegeri despre descoperirile sale, însoțit
de către Einstein.         În 1949, într-o serie de discuții radio pentru BBC, astronomul Fred
Hoyle a fost primul care a utilizat termenul Big Bang, referindu-se direct la ipotezele lui
Lemaître și Hubble. Termenul a rămas neschimbat, devenit brand două decenii mai târziu,
când era deseori folosit în literatura științifică.

Povestea Modelului Standard

Cu mult timp în urmă, Universul încă nu exista, nu exista absolut nimic… Apoi, cu circa 13,8
miliarde de ani (13,798 ± 0,037, ca să fiu mai precis) în urmă, în acest imens nimic a izbucnit
o explozie uriașă, din care a luat naștere Universul (sau implozie, oamenii de știință încă
dezbat acest lucru, depinde – desigur – din care parte a baricadei privești lucrurile; dacă erai
în cadrul planului Universului, părea o implozie; dacă erai în afara universului, putea fi o
explozie; dar dacă a fost o explozie, nu putea exista nimic în afara universului…). Acest
Univers primar era atât de fierbinte, încât conținea doar energie pură. După numai o secundă,
o parte din această energie a fost transformată în semințele materiei, iar Universul s-a umplut
de o ceață de energie densă. Timp de trei sute de mii de ani, Universul s-a expandat, iar ceața
a început să formeze atomi. Oamenii de știință au calculat matematic că, după un miliard de
ani, un nor de ceață a devenit atât de dens, încât a dat naștere primei stele. Ceilalți nori i-au
urmat exemplul, iar stelele astfel formate s-au grupat încet-încet în galaxii.
            Pentru a ajunge la această concluzie, oamenii de știință au analizat cerul cu telescoape
mai mult sau mai puțin performante și au luat în calcul vârsta celei mai vechi stele, care se
presupune că este de 12-13,2 miliarde de ani, adică ea corespunde parțial cu vârsta
Universului; analiza luminii emise de galaxii indică faptul că obiectele din spațiu se
îndepărtează unele de altele cu o viteză cu atât mai mare, cu cât sunt mai îndepărtate de
Pământ, ceea ce sugerează faptul că galaxiile erau cândva adunate într-o regiune unică a
spațiului. În final, în toate regiunile Universului în care au privit, oamenii de știință au
observat că există și astăzi o radiație de fond foarte slabă, rămășiță a energiilor de căldură și
lumină din primele momente ale Cosmosului.
            Modelul Standard este practic o ecuație matematică complexă. Tot ceea ce conține
trebuie să fie demonstrat matematic și apoi urmărit în detaliu, sau invers. Observațiile făcute
de către cosmologi trebuie incluse în această mare ecuație matematică. Astfel, pentru
cosmologi și fizicieni, Modelul Standard trebuie să funcționeze perfect. Are însă un mare
defect: nu explică absolut totul. Cu cât oamenii de știință studiază mai intens Universul, cu
atât realizează că Modelul lor Standard nu este o copie exactă a ceea ce observă și ce s-a
descoperit după formularea teoriei. Povestea Big Bang-ului spune că Universul a fost creat
printr-o explozie. Însă, o explozie ar produce un Univers dezordonat, cu zone ce ar avea
diferențe mari de temperatură între ele. Iar Universul nu este deloc așa. După toate calculele și
observațiile, temperatura pare a fi aceeași. Din această cauză, au început să se ridice semne de
întrebare în ceea ce privește Modelul Standard, acest lucru punând sub semnul îndoielii
ipoteza Big Bang-ului.
            Oamenii de știință, însă, au venit cu idei care să le susțină ipoteza lansată recent. În
1980, Alan Guth, profesor în fizica particulelor, a emis teoria inflației. Prin aceasta, Guth
susține că Universul primordial a început să se dilate încet, permițând temperaturii să se
uniformizeze. Apoi, într-o fracțiune de secundă, s-a extins brusc, lăsând totul perfect neted și
uniform. Deși teoria lui Guth rezolvă problema temperaturii, nu poate explica ce anume a
cauzat inflația. Dacă ea a avut loc într-adevăr, ar fi avut nevoie de o energie mai mare decât
ne-am putea imagina. Prin urmare, se pare că inflația s-a produs într-un mod miraculos și s-a
oprit chiar înainte de a distruge Universul. Dacă lăsăm deoparte acest aspect, noua teorie a
inflației pare să se încadreze perfect în Modelul Standard. Povestea trebuia ajustată și, astfel,
în noua versiune aflăm că după Big Bang, într-o fracțiune de secundă, inflația a contractat
Universul de miliarde și miliarde de ori. Când temperatura s-a răcit, s-au format blocuri de
materie, iar gravitația a început să își facă efectul.
Apoi, povestea Modelului Standard s-a lovit de o altă problemă: galaxiile par să se învârtă
mult prea repede. Conform legii gravitației a lui Newton, stelele de la marginea unei galaxii ar
trebui să se miște mult mai încet decât cele apropiate de centru. Acest lucru se observă clar în
sistemul nostru solar: cu cât planetele sunt mai îndepărtate de Soare, cu atât se mișcă mai
încet. Vitezele planetelor produc o linie numită curbă de rotație. Galaxiile ar trebui să producă
aceeași curbă, însă nu o fac. În mod surprinzător, când este măsurată viteza stelelor de la
marginea galaxiilor, se observă că acestea se mișcă la fel de rapid precum cele apropiate de
centru. În acest caz, curba de rotație nu este o curbă, ci o linie dreaptă. Acest lucru ar trebui să
ducă la o catastrofă universală, galaxiile dezbinându-se la asemenea viteze uriașe de rotație.
Dar pentru că acest lucru nu se întâmplă, înseamnă că există mai multă gravitație. Pentru a
avea mai multă gravitație, e necesară mai multă materie decât cea existentă în Univers.
            Oamenii de știință au ajuns într-un impas: ori Modelul Standard era greșit, ori legile
emise de Newton erau formulate eronat. Cum e normal în lumea științifică, s-a recurs la o
metodă deja cunoscută: s-a modificat povestea pentru a se mula pe Modelul Standard. Astfel,
oamenii de știință au inventat materia necesară și au numit-o Materie Neagră. Acest nou
concept, pur teoretic, a rezolvat problema curbelor de rotație. Conform noilor calcule, materia
neagră este de cinci ori mai multă decât cea obișnuită. Însă și ea are un mare defect: oamenii
de știință nu știu ce este. Nu poate fi materie obișnuită, pentru că aceasta ori emite lumină, ori
o reflectă. Iar materia neagră ar trebui să fie invizibilă, formată din particule pe care nu le
cunoaștem, și să poată trece prin materia obișnuită. În ciuda faptului că materia neagră pare că
nu poate fi găsită decât în calculele unor oameni de știință, sau nu avem deocamdată
tehnologia necesară pentru a o măsura, fără ea, Universul nu poate funcționa conform
Modelului Standard.
            După introducerea materiei negre în ecuație, Povestea apariției Universului pare să fie
rezolvată. Astfel, Big Bang-ul se produce, inflația preia controlul și totul se extinde. După
aproximativ un miliard de ani, ia naștere prima stea. Apărută din neant, materia neagră își face
efectul: creează gravitația, care la rândul ei permite formarea galaxiilor. Universul își continuă
expansiunea și, treptat, treptat, încetinește. Continuând în felul acesta, în curând, Universul se
va opri.
După lungi observații și calcule, s-a descoperit o nouă problemă în relatarea poveștii –
Universul nu își încetinește expansiunea, ci o accelerează. Această problemă sugerează că o
nouă forță dă putere Universului. Misterioasă, magică și scoasă exact din buzunarul
Povestitorilor, această energie a fost numită Energie Neagră și, deși nimeni nu știe ce este,
cauzează un fel de anti-gravitație, făcând lucrurile îndepărtate să se respingă. De ce spuneam
că forța este misterioasă și magică? Pentru că nu doar cauzează expansiunea Universului, dar,
cu cât acesta se extinde mai mult, cu atât se creează mai multă energie neagră pentru a umple
golurile. Ceea ce înseamnă că există ceva care nu a fost luat în calcul de către oamenii de
știință. Conform calculelor inițiale, vidul dintre galaxii ar fi trebuit să fie gol. Dar se pare că
este plin de energie. Cercetătorii au ajuns astfel în situația în care trebuiau să recunoască:
energia neagră nu este o soluție, ci descrierea unei probleme, la fel ca materia neagră.
            Chiar dacă trecem cu vederea aceste mici probleme de ordin tehnic, rămâne cea mai
importantă întrebare, punctul de plecare al Modelului Standard: dacă într-adevăr Universul a
început cu o explozie uriașă, cum putea ea să se producă din nimic?
După cum am fost învățați, oamenii de știință au venit cu o soluție și de această dată: în
interiorul vidului, a apărut un punct de o natură specială (o așa numită singularitate), ceva fără
dimensiuni, dar cu energie infinită. Din cauze necunoscute, acel punct a ieșit din starea de
singularitate și și-a manifestat uriașa energie printr-o explozie de proporții colosale, explozie
ce continuă și astăzi. Imediat după explozie, Universul era conținut într-o sferă de mărime
subnucleară. De la creare și până în prezent, Universul se extinde cu o viteză aflată în
continuă creștere, din cauza prezenței energiei negre.
Să presupunem că acceptăm Povestea Modelului Standard și că Universul fizic s-a născut din
explozia acelui punct minuscul și cu energie infinită. Avem toate motivele să ne punem
întrebarea: ce l-a determinat să iasă din starea de singularitate?
            Răspunsul pare scos din contextul textelor străvechi: o vibrație. Vibrația primordială,
ce a dat naștere primilor atomi acum aproximativ 13,8 miliarde de ani (care s-au divizat și s-
au extins, ajungându-se la Universul cunoscut astăzi), a creat explozia de care amintesc
legendele lumii, Big Bang-ul oamenilor de știință. Dar dacă într-adevăr o vibrație a creat
lumea, pe ea ce a creat-o? Ce a creat din nimic acel punct adimensional care a provocat Big
Bang-ul? Ce a provocat inflația care a permis temperaturii să se uniformizeze după explozie?
Ce provoacă acel surplus de gravitație, dacă materia neagră există doar în imaginația
cosmologilor? Ce este acea energie care face Universul să continue să-și accelereze
expansiunea?
            După mai multe cercetări, mulți oameni de știință tind să încline în favoarea
Universului construit de o entitate sau de mai multe entități inteligente, concluzie pe care o
susțin anumiți fizicieni, bazându-se pe faptul că toate forțele prezente în Univers (de la
gravitație până la forța electromagnetică) au exact valorile necesare pentru a susține viața.
Orice deviere a valorilor acestor forțe, oricât de mică, ar face imposibilă existența oricărui
organism viu. Pare un program de calculator (analogia este apropiată termenilor moderni).
Are toate ingredientele necesare pentru a ajunge la concluzia că Universul nostru ar putea fi
creat într-un laborator… La această concluzie s-a ajuns și în urma mai multor experimente
create cu acceleratoarele de particule din toată lumea, dar în special cel de la Geneva.
            Însă și lumea acestor entități, dacă ar fi fost materială, ar fi trebuit să fie creată de
cineva. Este posibil să existe mai multe lumi, un multivers? Încercând să găsească explicații
asupra momentului zero al exploziei originale, mai mulți fizicieni au demonstrat, pe baza
teoriei fizicii cuantice, faptul că o particulă elementară poate fi detectată în două locuri în
același timp. Ceea ce a generat ideea că spațiul și timpul sunt lucruri abstracte, iluzii ale
gândirii omului. De asemenea, există și teoria supragravitației, bazată pe faptul că forța
gravitațională este mult prea slabă în raport cu forța electromagnetică sau cu alte forțe (deși în
Univers ea este atotcuprinzătoare), care spune că gravitația se scurge într-un univers paralel și
că forța gravitațională ce rămâne în Universul nostru este mult diminuată. Aceste două teorii
au dus la dezvoltarea Teoriei M (Teoria membranelor), care concluzionează că există mai
multe dimensiuni decât cele trei din Universul nostru.
            Spuneam la începutul capitolului că societatea academică nu acceptă noi modele de
formare sau organizare a universului (din motive știute doar de ei), iar orice om de știință care
propune o teorie alternativă este considerat a fi neinformat, în cel mai bun caz, și nebun, în cel
mai rău caz. Însă au existat persoane care nu au fost mulțumite de Modelul Standard, și asta
înainte ca toate materiile și energiile negre prezentate mai sus să fie inventate pentru a se plia
pe matrița științifică ortodoxă a unor minți luminate.
            David Bohm, fizician la Universitatea din Londra și fost elev al lui Einstein, după ani
de nemulțumire cu Povestea Modelului Standard și lovindu-se de incapacitatea de a explica
toate fenomenele întâlnite în fizica cuantică, în 1971 propune un Model Holografic de
organizare a universului. Deși la prima vedere nu există nicio urmă de îndoială – Universul
pare tridimensional –, principiul holografic afirmă că, pentru a-l descrie matematic, Universul
ar trebui să fie bidimensional. Pe scurt, ceea ce noi percepem ca fiind tridimensional ar putea
fi doar imaginea unor procese bidimensionale de pe un imens orizont cosmic.
            Totul pleacă de la faptul că, în cadrul fizicii moderne, a fost definită o lungime, numită
lungimea Planck, fiind limita minimă până la care poate fi împărțit și observat Universul. Este
expresia faptului că nici distanțele și nici intervalele de timp nu pot fi măsurate cu o precizie
infinită, existând deci un soi de biți ori bule spațio-temporale mai jos de care Universul nu
mai poate fi divizat.
Trăim într-o eră în care toată lumea a văzut o hologramă. Dar ce este o hologramă?
Înregistrarea unei imagini tridimensionale pe un suport, în general bidimensional, se numește
hologramă. Aceeași metodă se poate aplica și la înregistrarea, redarea și prelucrarea datelor de
altă natură decât cele vizuale. Metoda a fost descoperită în 1947 de către fizicianul de origine
maghiară Dennis Gabor. Invenția sa nu a putut fi aplicată pe scară largă decât după 1960,
odată cu inventarea laserului, primele holograme ale unor obiecte tridimensionale fiind
obținute în 1962. Diferența dintre o fotografie și o hologramă este că, în cea din urmă,
informația despre fiecare punct din obiect este distribuită pe întreaga suprafață a hologramei.
Spre exemplu, dacă holograma unei persoane este tăiată în jumătate și apoi iluminată de o
rază laser, fiecare jumătate va conține imaginea întreagă a persoanei. Chiar dacă și cele două
jumătăți sunt din nou divizate, fiecare bucată de film va conține o mai mică, dar intactă
versiune a imaginii originale. Spre deosebire de fotografiile normale, fiecare parte a unei
holograme conține toate informațiile deținute de întreg. Mai mult, holograma permite
observarea obiectului de la diferite distanțe și din toate direcțiile aflate în interiorul unui
anumit unghi solid impus de poziția relativă a obiectului și a hologramei.
            Teoria universului holografic afirmă că anumite câmpuri de energie sunt decodate de
către creierul nostru într-o imagine 3D, pentru a da iluzia unei lumi fizice. Percepțiile pe care
le observăm pot foarte bine proveni dintr-o sursă artificială. Să presupunem că am putea lua
creierul din corpul nostru și, păstrându-l în viață, îl introducem într-un bol de sticlă. Luăm un
calculator în care pot fi înregistrate toate tipurile de informații, date precum imagini, sunet și
miros, apoi conectăm acest computer la centrii senzoriali ai creierului aflat în bol și astfel
păcălim creierul că „trăiește” – cel puțin teoretic. Oamenii de știință care au studiat acest
fenomen nu se află la marginea comunității științifice, ci sunt persoane ce studiază fenomenul
cu foarte multă seriozitate.
Iată câteva exemple:
– Conceptul a fost propus pentru prima dată de către Gerard ‘t Hooft și a devenit pentru prima
oară o interpretare corectă a teoriei corzilor prin munca lui Leonard Susskind, care a combinat
ideile sale cu cele anterioare ale lui Gerard ‘t Hooft și ale lui Charles Thorn.
– Fizicianul David Bohm era convins că realitatea, așa cum o vedem, de fapt nu există. În
ciuda aparenței sale solidități, Universul nu este, de fapt, decât o fantasmă, o hologramă
gigantică și splendid detaliată, cosmosul fiind conținut în fiecare părticică a sa, iar fiecare
parte este, de fapt, o condensare a întregului Univers.
– Leonard Susskind de la Institutul pentru Fizică Teoretică din Stanford a ținut mai multe
prelegeri intitulate Lumea ca o hologramă;
– Alain Aspect a realizat unul dintre cele mai serioase experimente în domeniu; echipa sa a
descoperit că, în anumite circumstanțe, particule elementare precum electronii pot comunica
instantaneu între ele la o distanță oricât de mare, indiferent dacă este vorba de 10 metri sau de
10 miliarde de kilometri; experimentul pare să contrazică teoria relativității, care neagă
vitezele mai mari decât viteza luminii;
– Craig Hogan este profesor de astronomie și fizică la Universitatea din Chicago și director al
Centrului de Astrofizica Particulelor de la Fermilab; este cunoscut pentru teoria sa a
„zgomotului holografic”. Potrivit lui Hogan, ar exista o limită fundamentală a continuumului
spațiu-timp, în care spațiul și timpul încep să se dizolve în „granule”, așa cum o imagine
dintr-un ziar se fragmentează în puncte atunci când este mărită.
– Fizicianul american Brian Greene spune că: „Tot ceea ce vedem și experimentăm, ceea ce
noi spunem că reprezintă familiara noastră realitate tridimensională, poate fi doar o
proiecție de informații stocate pe o suprafață bidimensională minusculă aflată la mare
distanță, similar modului în care informația unei holograme este stocată pe o bucată subțire
de plastic. […] Tind să cred că da, această lume tridimensională este un fel de iluzie și că
adevărata realitate ultimă este realitatea bidimensională de la suprafața Universului.” (The
Fabric of the Cosmos)
– Continuând studiile lui Einstein, francezul Jean Charon a elaborat o teorie a relativității
complexe, unde universul are o natură alcătuită dintr-o parte reală și o parte imaginară, care se
întrepătrund și se completează reciproc. Astfel, în interiorul electronilor, spațiul și timpul sunt
diferite de felul în care le cunoaștem. Asta înseamnă că fiecare electron al corpului nostru
conține, în imagine holografică, datele noastre complete – cel puțin teoretic.
            Până acum teoria nu a fost niciodată testată, însă o serie de modele matematice recente
sugerează faptul că acest principiu ar putea fi adevărat. Potrivit teoriei menționate, gravitația
din Univers este provocată de o serie de coarde subțiri care vibrează. Aceste coarde sunt
holograme ale unor evenimente care se produc într-un Univers mai simplu, plat. Acest lucru
înseamnă că obiectele sunt depozitate mai degrabă ca „amintiri” sau ca fragmente de date,
decât ca obiecte fizice care există cu adevărat.
            Într-un sens mai larg, teoria sugerează că întregul Univers poate fi considerat o
structură bidimensională proiectată într-un orizont cosmologic sau, în termeni mai simpli,
Universul în care oamenii cred că trăiesc este de fapt o proiecție 3D a unui Univers alternativ
bidimensional. Punând problema în alt mod, există dovezi care sugerează că lumea noastră și
tot ce este cuprins în ea, de la fulgii de zăpadă la copaci, de la stelele căzătoare la rotația
electronilor, sunt numai imagini fantomatice, proiecții ale unui nivel de realitate atât de
departe de al nostru, încât este pur și simplu dincolo de spațiu și timp.
            Teoria universului holografic dezvăluie existența unui câmp energetic cosmic
universal, în care toate elementele sunt corelate la nivel subatomic, cuantic. Tot mai multe
teorii științifice conduc spre ideea că informațiile moștenite de la vechile civilizații despre
Marele Tot, despre Marea Conștiință Universală sau Marele Spirit s-ar putea să fie adevărate.
Aceste idei fac știința să se apropie de concepțiile filosofice legate de existență, îndeosebi ale
Orientului, cât și de cele religioase ale Occidentului.
            Astfel, se poate spune că, prin fizica cuantică, știința își unește principiile cu acelea ale
spiritualității. Câmpul unificat ar putea explica experiența iluminării sau posibilitatea
conștiinței de a accesa gene din ADN, care să nu provoace suferință, îmbătrânire, boli,
moarte. Se va putea explica posibilitatea minții de a schimba realitatea, puterea minții asupra
materiei putând influența viitorul omenirii.
            Dacă teoriile noi sunt adevărate, noi toți facem parte din holograma universală, o parte
indispensabilă din puzzle-ul cosmic. Întregul cosmos se află în interiorul nostru, nu numai
pentru că suntem parte din holograma universală, ci și pentru că suntem holografici prin
natura noastră.
            Explorând aceste idei, se nasc mai multe întrebări: dacă bănuim că suntem ființe
programate și trăim în interiorul unei simulări, avem vreo posibilitate să aflăm dacă este
adevărat sau nu? Există posibilitatea să schimbăm rezultatul jocului virtual? Cine a creat
această realitate virtuală și, mai ales, cu ce scop? Să fie oare posibil ca știința și spiritualitatea
să ofere un model de Univers inteligent, conștient de sine, în momentul Big-Bang-ului?
            Iată cum poveștile pot fi schimbate și susținute cu ecuații matematice. În tot acest
timp, știința și religia se împletesc, iar vechile povești ale umanității sunt spuse sub o altă
formă cu limbajul aferent perioadei respective. Vom vedea mai departe că acesta este doar
începutul.
***
            De mii de ani, toate curentele religioase ne-au spus că omul nu este format doar din
trup, ci și din alte două componente, suflet și spirit. Deoarece spiritul și sufletul sunt
imateriale, corpul reprezintă doar un recipient pentru ele. Aceleași curente religioase ne spun
că la naștere sufletul vine de undeva, iar după moarte se îndreaptă tot undeva; putem
presupune că locul din care vine și către care se îndreaptă este o lume imaterială. Ce este
această lume imaterială nimeni nu știe. Cum nu știm nici ce se întâmplă acolo, după ce legi
este guvernată și de către cine este locuită. După cum vom vedea în capitolele următoare,
ocultistul californian N. Meadne Layne a numit această stare a realității Etheria, iar Stanislas
de Guaita o numea, în 1897, astral. Pentru hinduși este Akasha, pentru gnostici – Pleroma, iar
pentru creștini, musulmani și evrei – Rai.
            Că există sau nu aceste lumi în care sufletul pleacă și revine după o perioadă, rămâne
de văzut. Cert este că persoanele care se ocupă de ocult, precum și persoanele ce au mers pe
drumul științei au ajuns la concluzia că există dimensiuni, lumi, universuri, densități paralele.
Cum adică paralele? Adică vibrează pe o frecvență diferită față de cea în care vibrează
Universul nostru.

Capitolul III – Omul – varianta 2.1

În continuare, trebuie să facem o mică incursiune în istorie, mai exact în istoria planetei
noastre. Și pentru că, deocamdată, doar Poveștile oficiale pot fi catalogate drept veritabile,
vom analiza apariția omului pe Terra și drumul său de la prima maimuță coborâtă din copac
până la stră-stră-strănepotul ei, care a ajuns să construiască acceleratoare de particule.
Universul în care trăim se numește tridimensional pentru că are trei dimensiuni: lungime,
lățime și înălțime.
O lume unidimensională ar fi asemenea unui fir de ață, iar viețuirea într-un asemenea
univers ar permite ciudaților săi locatari să se deplaseze doar pe direcția înainte-înapoi. Ne
putem imagina în continuare un areal bidimensional, acolo unde locuitorii s-ar putea deplasa
asemenea furnicilor pe o foaie de hârtie: înainte, înapoi, stânga, dreapta, sau chiar trecând de
pe o față pe cealaltă a filei. Dacă adăugăm și a treia dimensiune, atunci furnicile ar putea
părăsi suprafețele hârtiei pentru a se deplasa pe direcția sus-jos.
Cea de-a patra dimensiune a Universului nostru nu este asemenea celor trei descrise cu
ajutorul coordonatelor spațiale, ci este cea care ne permite să ne amintim trecutul și să simțim
trecerea anilor, și anume timpul. Știința modernă a impus conceptul de spațiu-timp – un
construct matematic care combină cele trei dimensiuni spațiale cu cea temporală, în încercarea
de a descrie unitar Universul. Știința modernă afirmă că doar oamenii au abilitatea de a-și
aminti trecutul și de a face planuri de viitor. Chiar dacă personal nu cred asta și consider că
sunt și alte animale ce pot face acest lucru, vom merge în continuare pe linia poveștii oficiale,
deocamdată.
După cum am văzut în Povestea Universului, societatea a ajuns la consensul că tot
ceea ce există a apărut în urma unor evenimente petrecute în urmă cu aproximativ 14 miliarde
de ani. De la formarea primei stele și până la apariția planetei noastre au trecut vreo 10
miliarde de ani. Apoi, în urmă cu 4 miliarde de ani, pe planeta noastră au apărut anumite
structuri complexe numite organisme, atunci când mai multe molecule au început să se
combine într-un tipar. Evoluția apoi a lucrat ca un program de calculator care se îmbunătățește
pe sine însuși și a transformat organismele în funcție de nevoi, de arealul în care trăiau, în
principal în funcție de factorii externi și de necesitatea fiecărei specii.

Dar cum lucrează evoluția? Pentru ca Povestea să fie destul de matematică, oamenii de
știință au venit iarăși cu cea mai puternică armă pe care o au în arsenalul lor – inventarea
noțiunilor și întâmplărilor pentru a se potrivi cu tema Poveștii.
 Avem teoria selecției naturale a lui Darwin, însă, după anumite cercetări amănunțite,
s-a ajuns la concluzia că nu e destul. Pentru ca selecția să aibă loc, trebuia ca un factor extern
să acționeze asupra speciilor. Păstrând mare parte din selecția naturală, oamenii de știință au
adăugat mutațiile genetice creatoare de noi forme evolutive care, în opinia dumnealor, s-ar
face absolut la întâmplare. Creatorul, acea ființă atotputernică a religiilor, a fost înlocuit de
zeul Hazard.
În urmă cu aproximativ 2,5 milioane de ani, o maimuță începea să se deosebească de
rudele ei, iar genele ei au dus la nașterea speciei care astăzi se mândrește cu faptul că deține și
controlează această mică planetă din acest mic colț de galaxie. Cum și de ce s-a format
această mutație în rândul maimuțelor este un mister pentru oamenii de știință. Totuși, pentru a
nu rămâne mai prejos nici de data aceasta, cercetătorii ne-au asigurat că au găsit oarecum o
rezolvare a problemei.
Conform unor teorii recente, moderne, radiațiile venite din Univers au afectat viața de
pe Terra, dând naștere organismelor pe care le cunoaștem astăzi, implicit omului modern.
Combinând selecția naturală cu radiațiile venite din Univers, mutațiile favorabile s-au
transmis urmașilor, apărând noi forme adaptate mediului, iar mutațiile nefavorabile au
dispărut. Însă cercetătorii aveau o problemă: Terra este apărată de aceste radiații printr-un scut
– câmpul magnetic al Pământului. Se pare că, totuși, acest scut are momente când scade brusc.
Acest lucru se întâmplă în momentul în care polii magnetici ai Terrei se deplasează sau se
schimbă, fenomen cunoscut sub denumirea de inversiune geomagnetică. În acele momente,
planeta noastră ar fi fost mult mai expusă radiațiilor. În ultimele 3-4 milioane de ani, oamenii
de știință afirmă că au fost patru mari inversări de pol. Astfel, sub acțiunea radiațiilor
cosmice, s-au produs accidente care au condus la apariția omului modern.
Putem să ne așteptăm la o transformare, evoluție, surpriză evolutivă prin iradierea
omului modern? Conform oamenilor de știință, da.
Tot ceea ce știm este că, în condițiile unei radioactivități crescute, în trecutul
îndepărtat al planetei, o maimuță femelă a dat naștere la două alte femele; una a primit o
mutație și este stră-stră-străbunica noastră, iar sora ei a continuat să producă urmași pentru
regnul din care făcea parte mama ei: cimpanzeii. Acest gen de mutații au continuat, iar
oamenii au apărut acum 2,5 milioane de ani dintr-un gen de maimuțe numit Australopithecus.
Procesul de mutație genetică sau transformare a continuat în funcție de factorii externi,
rezultatul fiind mai multe specii distincte.
Astfel, acest proces al evoluției a continuat, culminând cu apariția Homo
neanderthalensis sau neanderthalieni, și Homo erectus. În paralel cu aceste specii existau și
alte specii care populau planeta, dar care, din cauze doar de ele știute, au dispărut.
Dacă oamenii din vestul Asiei au evoluat în Homo neanderthalensis, regiunile estice
ale Asiei au fost populate de Homo erectus. În Indonezia, pe insula Java, a trăit Homo
soloensis, care era adaptat vieții la tropice. Pe altă insulă, Flores, oamenii au trecut printr-un
proces care i-a făcut pitici – Homo florensiensis. În Siberia, în peștera Denisova, au fost
descoperite rămășițele unor oameni ce au fost denumiți Homo denisova. Homo rudolfensis
sau homo ergaster sunt doar alte nume date speciilor ce își făceau veacul în Africa, înaintea
apariției a ceea ce numim astăzi Homo sapiens (omul înțelept).
Greșeala obișnuită în rândul oamenilor de știință este că iau aceste specii și le
ordonează într-o înșiruire de descendență anume – Homo ergaster a dat naștere Homo erectus,
care a dat naștere neanderthalienilor, care au evoluat până la apariția Homo sapiens. Acest
model ne dă impresia că, în orice moment, Terra a fost locuită de un singur tip de oameni și că
speciile anterioare au fost doar modele pentru specia noastră. Total eronat. Începând de acum
2 milioane de ani și până în urmă cu 35.000 de ani, planeta a fost martora mai multor specii
care trăiau concomitent și interacționau mai mult sau mai puțin, în funcție de arealul în care s-
au dezvoltat, iar dovezile indică faptul că cel puțin șase specii au cutreierat în același timp
Pământul.
Homo sapiens este singura specie care mai trăiește astăzi. Homo soloensis a dispărut
din istorie în urmă cu 50.000 de ani, urmat la scurt timp de Homo denisova, apoi de
neanderthalieni, în urmă cu 30.000 de ani, iar ultimele urme ale piticilor din Flores au dispărut
acum 12.000 de ani. În urmă cu 70.000 de ani, Homo sapiens a început colonizarea treptată,
dar sigură, a planetei; a asimilat sau distrus celelalte specii și a devenit stăpânul incontestabil
al Terrei. Cel puțin asta e varianta oficială.
Această scurtă prezentare are rolul de a ne introduce în subiectul pe care îl vom aborda
în acest capitol, și anume omul în varianta îmbunătățită. Să facem un mic exercițiu de
imaginație și să ne aplecăm asupra capacităților oamenilor arhaici din perspectiva Poveștii
oficiale. Primii oameni care s-au desprins de regnul animal pot fi considerați oamenii varianta
1.0. De-a lungul sutelor de mii de ani, au fost variații de la o specie la alta, apărând astfel
variante de genul 1.2, 1.3, 1.4, ș.a.m.d. Ajungând în vârful lanțului trofic și rămânând singura
specie de hominizi de pe planetă, putem să încadrăm Homo sapiens în varianta 2.0.
Timp de aproximativ 70.000 de ani, oamenii arhaici, indiferent din ce specie făceau
parte, erau vânători-culegători. Toate speciile, inclusiv Homo sapiens, cel care s-a răspândit
din Africa de Est în Orientul Mijlociu, Europa, Asia, Australia și America, continuau să
trăiască culegând plante sălbatice și vânând animale sălbatice. De ce ai face altceva, când
modul tău de viață te hrănește îndestulător? Acest model de viață a susținut structuri sociale,
credințe religioase, alianțe politice între triburi etc. Și totuși, ceva a intervenit… Totul s-a
schimbat în urmă cu aproximativ 12.000 de ani.
Oamenii de știință au crezut inițial că agricultura s-a răspândit dintr-un singur punct –
Orientul Mijlociu – în toate părțile globului. Astăzi s-au pus de acord, după ce au fost
descoperite noi indicii, că agricultura a apărut în alte părți ale lumii, complet independent.
Oamenii din America Centrală au început să cultive plante fără să știe că și în Orientul
Mijlociu sau în China și Noua Guinee semenii lor făceau la fel. A fost o conexiune de tip
câmp morfic (vom discuta acest concept – câmp morfic – într-un alt capitol), pe care oamenii
moderni nu vor să o ia în calcul, însă nu au nici cea mai mică idee cum să explice fenomenul.
Revoluția agrară a apărut aproape peste noapte în mai toate locurile în care existau plante și
animale care puteau fi domesticite.
Un salt în evoluție? Au apărut oameni mai inteligenți? Și-au făcut oamenii timp pentru
activități personale? Asta ne spune Povestea oficială, însă adevărul este de departe mai
sumbru, iar viețile oamenilor au intrat într-o lungă sclavie. Versiunea sapiens 2.1 a intrat în
era discrepanței între semeni, era sclavagismului, a înrobirii.

Dacă înainte eram în conexiune cu planeta, într-o relație de simbioză, după Revoluția Agrară
am deschis drumul către parazitismul de care dăm dovadă azi. Dacă înainte comunicam cu
plantele și animalele și le consideram egale, acum am devenit stăpâni peste ele. Am căzut în
capcana luxului, pentru că am muncit de la răsărit la apus, fără să apucăm să ne bucurăm de
el. Am devenit dependenți de muncă, în special munca în folosul altora.
Pentru că timp de sute de mii de ani cei din specia sapiens avuseseră o alimentație
bazată pe vânat, plante și fructe găsite, alimentația oamenilor arhaici era ideală. Dovezile
găsite în siturile în care s-au descoperit schelete fosilizate arată că vânătorii-culegători erau
mai puțin expuși la înfometare sau malnutriție și erau în general mai înalți și mai sănătoși
decât descendenții lor, care au urmat calea agrară. Speranța de viață pare să fi fost în medie de
40 de ani, dar acest lucru se datora incidenței crescute a mortalității infantile. Astfel, copiii
care reușeau să treacă în primii ani de pericole puteau ajunge la vârsta de 60 de ani fără
probleme, iar unii ajungeau chiar și la 80. Printre vânători-culegători, femeile puteau atinge
ușor 65 de ani și în jur de 8% din populație trecea de vârsta de 60 de ani.
Zeci de mii de ani am dus, ca specie, o viață destul de confortabilă, culegând plante și
vânând animale. Apoi am început să investim din ce în ce mai mult efort în cultivarea grâului
și creșterea animalelor. După ceva timp, oamenii nu făceau mai nimic altceva de la răsăritul
soarelui și până la apusul acestuia decât să aibă grijă de plante și de animale.
Poate o să spuneți că acest stil de viață ne-a adus siguranța economică. Viața unui
țăran era mai puțin sigură decât cea a unui vânător, care se baza pe zeci de specii de animale
pe care le putea întâlni în cale, sau plante pe care le putea culege. Dacă era secetă sau vreo
invazie de lăcuste, țăranii mureau cu miile din cauza foametei, în timp ce vânătorul-culegător
se putea muta în alt areal geografic, fără să îi fie afectată viața. Înaintea Revoluției Agrare,
strămoșii noștri au prosperat fără ajutorul agriculturii. Resursele naturale ale regiunii erau
destule pentru a menține populația la un nivel optim de simbioză cu mediul înconjurător.
Astfel, în vremurile abundente, oamenii aveau mai mulți copii, iar în perioadele mai
puțin îmbelșugate, creșterea populației nu era la fel de însemnată. La fel ca restul animalelor
cu care conviețuiau, oamenii aveau mecanisme hormonale și genetice care îi ajutau la
controlul procreației. Odată cu mutarea în așezări permanente, populația a început să crească.
Femeile au putut, astfel, să facă un copil pe an. Putem spune că principalul factor (sau
singurul) care a decurs din această transformare a omului din vânător-culegător în țăran-
agricultor a fost înmulțirea semenilor.
Totuși, de ce ar dori un om normal, care duce o existență simplă și destul de
confortabilă, să își scadă nivelul de trai doar ca să multiplice numărul de copii al Homo
sapiens? De ce, după câteva zeci de mii de ani în care își îmbunătățise arta de a vâna, cunoștea
toate plantele din arealul geografic în care trăia, nu mai avea niciun secret în materie de
supraviețuire în pădure, junglă, câmpie, șes, a hotărât să are câmpuri, să aducă apa de la râu,
să semene grâu, să facă curat la dobitoace etc.? Nu exista nici un motiv de îngrijorare în
rândul oamenilor arhaici cum că specia este în prag de dispariție.
Acum 12.000 de ani, înaintea apariției agriculturii, pe Terra trăiau undeva între 5-8
milioane de vânători-culegători, o cifră destul de mare și care nu poate să conducă la ipoteza
dispariției oamenilor în cazul în care nu ar fi adoptat sistemul agrar. După 70.000 de ani în
care își desăvârșise metodele de supraviețuire, ce sens avea să o ia de la capăt cu un sistem pe
care nu îl stăpânea?
O altă caracteristică importantă a vieții de țăran-agricultor a fost îndreptarea atenției
către viitor. Omul vânător-culegător nu pierdea timpul gândindu-se la vară sau anul viitor. Își
făcea probabil planuri pentru viitor, dar există o limită între planurile pe termen lung și grijile
pentru ziua de mâine. Pentru omul arhaic era de neconceput să se gândească la lucruri pe care
nu le putea influența, și acest lucru i-a cruțat pe acești oameni de o mulțime de anxietăți.
Omul arhaic trăia în prezent.
Țăranii-agricultori, în schimb, trăiau cu frică. Frica de secetă, frica de inundații, frica
de epidemii în rândul animalelor domesticite, frica de apariția unor dușmani din triburile
vecine care să le fure proviziile etc. Stresul pe care îl aveau agricultorii a avut consecințe
destul de ample și a dus la apariția unor sisteme sociale, politice și religioase care au fost
precursoarele societății moderne.
Oamenii au început să construiască garduri, apoi cazemate, palate, cetăți, au început să
înființeze armate și reguli sociale, au început să acapareze tot mai mult teren și să cucerească
alte triburi, formând națiuni și apoi imperii. Au realizat că pot să îi pună pe alții să muncească
în locul lor, inventând sistemul sclavagist; au trebuit să își reorganizeze sistemele de credințe
și au fondat religii care să îi domesticească și supună pe locuitori, pentru ca o elită formată
dintr-un număr relativ mic de persoane să poată conduce mii, zeci de mii sau milioane de
oameni.
Vânătorul-culegător era într-o relație excelentă cu natura. Știa care plante sunt bune
pentru a fi consumate, care plante îl ajută să scape de anumite boli, care plante sunt
otrăvitoare. Omul arhaic știa cum să vâneze orice animal, unde să pună capcane și când să
atace sau să se retragă. Era un observator foarte atent al lumii înconjurătoare. Cunoștea
capriciile vremii și știa în funcție de norii de pe cer când să se adăpostească sau să plece la
vânătoare. Avea o condiție fizică de invidiat, chiar și de către sportivii olimpici moderni.
Traiul în natură îl făcea rezistent la intemperii, iar bolile erau aproape inexistente. Odată cu
apariția țăranului-agricultor, aceste capacități au intrat într-o stare latentă, pentru că noul om
trebuia să fie concentrat la alte aspecte ale muncii sale. Ca un mic robot, acesta își desfășura
activitatea în doar câteva domenii comparativ cu omul arhaic.
Credința omului arhaic era – prin prisma oamenilor moderni de știință, care îl
analizează comparând datele obținute de către antropologi de la triburile care nu au avut
contact cu civilizația modernă – o credință a spiritelor care sălășluiesc pretutindeni: în
animale, în copaci, în peșteri, vârfuri de munte etc. Omul arhaic îi cerea voie animalului
înainte de a-l vâna și îi cerea scuze după ce îl sacrifica. Oamenii arhaici vorbeau cu copacii,
cu păsările, cu vântul și cu norii. Vedeau lumea ca pe un concept diferit față de agricultor,
care s-a declarat mai presus de animale, copaci, pești, și a decis că poate lua totul pentru el.
Agricultura a apărut aproape simultan în mai multe părți ale lumii, dar asta nu
înseamnă că toți au îmbrățișat-o de la bun început. Pentru a putea convinge mai multe
persoane să se „alăture noului curent”, oamenii s-au folosit în general de violență.
Să presupunem că un șef de trib își dorește mai mulți muncitori în clanul său. Merge
astfel cu cei mai buni bătăuși, pe care îi are la distanță de câteva zile, prinde și omoară cea
mai mare parte a populației întâlnite pe drum, păstrează femeile și copiii pentru ei și se întorc
în sat. Acolo, acești noi veniți vor face munca pe care bătăușii tribului nu voiau să o facă.
Continuând astfel timp de câteva generații, strănepotul șefului de trib are o mică armată și
deține câteva mii de sclavi. Pentru a-i ține sub control, strămoșii lui creaseră un sistem religios
și politic care părea normal în zilele lor, dar care trebuia să înceapă de undeva. Era o ordine
socială imaginată de către vechii șefi de trib pentru a ține populația sub control.
 Dar cum îi faci pe oameni să creadă într-o ordine nou formată, o ordine socială care nu
a existat înainte? Cum îi faci să accepte reguli de subordonare și o ierarhie foarte bine
structurată, o ierarhie în care cei puțini, din vârf, se folosesc de resursele și munca celor de jos
și mulți, pentru a duce o viață îmbelșugată? Simplu – aduci divinitatea în ecuație. Primele
coduri de legi, începând cu Codul lui Hammurabi, afirmă că ordinea socială își are rădăcinile
în principiile universale dictate de către zei. Potrivit codului lui Hammurabi, oamenii erau
împărțiți în două genuri și trei clase: oamenii de rang superior, oamenii de rând sau din popor
și sclavii. În același timp, codul prevede că femeile sunt inferioare bărbaților și că aparțin
acestora, fie că stăpânul lor e tatăl sau soțul.
Astfel, educând sistematic generație după generație aceleași principii, oamenii nu mai
au proprietatea gândirii individuale, ci se aliniază standardelor societății. Se ajunge astfel, în
doar câteva zeci sau sute de ani, de la o societate în care oamenii trăiau liberi și în armonie cu
natura la un concept de societate ierarhică bazată pe violență, supunere, manipulare.
Omul arhaic a reușit să trăiască în armonie cu animalele și plantele din jur, dar ceva l-a
determinat să se creadă deasupra naturii și să o posede. Astfel, Omul 2.0 s-a transformat peste
noapte în Omul 2.1 și, deși se crede că această transformare i-a adus multe beneficii, cel puțin
din punct de vedere intelectual, lucrurile nu stau chiar așa.
Există unele dovezi că dimensiunea medie a creierului sapienșilor a scăzut comparativ
cu epoca vânătorilor-culegători și până în prezent. Colectivitatea umană știe mai mult astăzi
decât știau cetele arhaice, dar la nivel individual, vechii sapienși erau oamenii cu cele mai
multe cunoștințe din istorie. Oamenii din vechime stăpâneau nu doar lumea înconjurătoare a
animalelor sau a plantelor și obiectelor, ci și lumea lăuntrică a propriilor corpuri și simțuri.
Odată cu apariția agriculturii și mai ales a industriei, oamenii au început să se bazeze
din ce în ce mai mult pe capacitățile altora pentru a supraviețui, ivindu-se astfel noi nișe
pentru imbecili, care au putut astfel să își transmită genele mai departe cu un minim sau chiar
inexistent efort intelectual. Astfel, rasa umană a perpetuat idioțenia, chiar dacă în regnurile
animale se presupune că doar genele celui mai bun individ ajung să se înmulțească.
Analizând la rece faptele strămoșilor noștri, nu putem să nu ne întrebăm ce i-a
determinat să își schimbe stilul de viață. De ce acum 12.000 de ani au ales calea agrară,
continuând cu Revoluția Industrială și culminând cu materialismul modern? Ceva s-a
întâmplat… Ceva a intervenit în evoluția omului… Ceva sau cineva?

***

„Cu mult timp în urmă, vechii vrăjitori ai Mexicului au descoperit că avem un tovarăș pe
viață. Avem un răpitor, un animal de pradă venit din adâncurile cosmosului, care a preluat
conducerea asupra vieții noastre. Ființele omenești sunt prizonierii lui. Răpitorul este domnul
și stăpânul nostru. Ne-a făcut docili și neajutorați. Dacă vrem să protestăm, ne suprimă
protestul. Dacă vrem să acționăm independent, ne impune să nu o facem. Există o explicație,
care este cea mai simplă explicație din lume. Ei ne-au ocupat pentru că noi suntem hrana lor –
și ne storc fără milă pentru că noi le asigurăm subzistența. Așa cum noi creștem pui în cotețe
de pui, gallineros, la fel și răpitorii ne cresc pe noi în cotețe de oameni, humaneros. Astfel, au
mâncarea la dispoziție tot timpul.
 Dar cum pot ei să facă asta, don Juan? Ne șoptesc toate astea la ureche, în timp ce
dormim?
Nu, nu așa fac. Ăsta e un mod idiot! Ei sunt infinit mai eficienți și mai organizați decât
atât. Ca să ne mențină ascultători, supuși și slabi, răpitorii au întreprins o manevră uluitoare –
uluitoare, desigur, din punctul de vedere al unui strateg de luptă, însă o manevră oribilă din
punctul de vedere al celor care îi suferă efectele. Ei ne-au dat mintea lor! Mă auzi? Răpitorii
ne dau mintea lor, care devine mintea noastră.
Mintea răpitorului este barocă, plină de contradicții, morocănoasă și plină de teama că ar
putea fi descoperit în orice clipă. Știu că, deși nu ai suferit niciodată de foame, a continuat el,
ai o neliniște legată de mâncare, iar asta nu e nimic altceva, decât neliniștea răpitorului, care
se teme că, de la o clipă la alta, manevra lui o să fie descoperită și el n-o să mai aibă de
mâncare. Prin intermediul minții, care la urma urmei este mintea lor, răpitorii injectează în
viața ființelor omenești tot ce le convine. În acest fel, ei își asigură un grad de protecție, care
să acționeze ca un tampon împotriva fricii lor.” – Carlos Castaneda – „Latura activă a
infinității”

Capitolul IV – Demiurgul

În 1209, o armată formată din circa treizeci de mii de călăreți și pedestrași din nordul Europei
a năvălit în trombă asupra Languedoc-ului – acea zonă deluroasă de la poalele de nord-est ale
Pirineilor aflată acum în sudul Franței. În războiul ce a urmat, ținutul a fost prădat, recoltele
au fost distruse, orașele și cetățile au fost rase din temelii și toată populația a fost trecută prin
foc și sabie.
Au fost exterminați atât de mulți oameni, încât acel măcel cumplit poate fi socotit cel
dintâi <genocid> din istoria modernă a Europei. Numai în orașul Beziers, de exemplu, cel
puțin 15.000 de bărbați, femei și copii au fost masacrați la întâmplare – mulți chiar în acel
sanctuar care ar fi trebuit să fie biserica.
Când un ofițer l-a întrebat pe reprezentantul Papei cum i-ar putea deosebi pe eretici de
adevărații credincioși, răspunsul a fost: ucideți-i pe toți. Dumnezeu va ști să-i deosebească.
Acest citat, deși foarte cunoscut, s-ar putea să fie apocrif; cu toate acestea, este reprezentativ
pentru zelul fanatic și sângele rece cu care s-au săvârșit atrocitățile.
A fost o cruciadă în adevăratul sens al cuvântului, pornită la îndemnul Papei însuși.
Aidoma cruciaților din Palestina, participanții au purtat crucea pe veșmintele lor. Iar
recompensele nu s-au deosebit de cele dobândite în urma cruciadelor de pe Pământul Sfânt –
iertarea tuturor păcatelor, ispășirea pedepselor, un loc asigurat în Rai și tot ce putea jefui
fiecare. În plus, în această cruciadă nimeni nu a trebuit nici măcar să traverseze marea. Și,
conform legilor feudale, nimeni nu era obligat să lupte mai mult de patruzeci de zile –
presupunând, bineînțeles, că nimeni nu ar fi fost interesat de pradă. La vremea încheierii
cruciadei, Languedoc-ul era pe deplin transformat, cufundat iar în barbaria deasupra căreia se
ridicase și care caracteriza restul Europei.
De ce? De ce a fost nevoie de acest prăpăd, de această brutalitate, de această
devastare? La începutul secolului al treisprezecelea, zona pe care o numim acum Languedoc
nu reprezenta, în mod oficial, o parte a Franței. Era un principat independent, în care limba,
cultura și instituțiile politice aveau mai puține lucruri în comun cu nordul decât aveau cu
Spania – cu regatele Leon, Aragon și Castilia. Principatul era condus de o mână de familii
nobile, în fruntea cărora se aflau conții de Toulouse și puternicul clan Trencavel. Iar între
granițele acestui principat a înflorit cultura care, în acea epocă, era cea mai avansată și mai
sofisticată din întreaga creștinătate – cu excepția, poate, a Bizanțului.
De fapt, existau multe asemănări între Languedoc și Bizanț. Educația, de exemplu, se
bucura de o deosebită considerație, ceea ce nu se întâmpla în nordul Europei. Filosofia și
celelalte activități intelectuale erau în plină ascensiune; poezia și dragostea romantică erau
proslăvite; greaca, araba și ebraica erau aprofundate cu entuziasm. Cu alte cuvinte, nu se
refereau la o biserică, ca aceea a Romei, unică și bine definită, având o doctrină și o teologie
bine puse la punct, o dată pentru totdeauna. Sub aceste denumiri erau reunite o serie de secte –
multe dintre ele fiind conduse de câte un lider independent, ai cărui discipoli îi preluau
numele. Și, cu toate că aveau anumite concepții comune, în ceea ce privește detaliile, sectele
erau în mod radical diferite unele de altele. În plus, multe dintre informațiile noastre despre
eretici provin din surse ecleziastice, cum ar fi Inchiziția. Să ne formăm o imagine despre ei
pornind de la astfel de informații e ca și cum am descrie Rezistența Franceză pe baza
rapoartelor SS-ului sau Gestapo-ului. De aceea este realmente imposibil să alcătuim o sinteză
coerentă și definitivă a celor ce constituiau de fapt «doctrina catară».
În general, catarii erau de acord cu teoria reîncarnării și acceptau principiul feminin în
religie; într-adevăr, preoții și propovăduitorii din congregația catară, cunoscuți sub numele de
parfaits («perfecți»), erau bărbați și femei deopotrivă. În același timp, catarii nu recunoșteau
biserica catolică tradițională și contestau validitatea întregii ierarhii clericale, adică a
intermediarilor oficiali și hirotonisiți, dintre om și Dumnezeu. Iar esența acestei poziții consta
într-un principiu catar de mare importanță – respingerea «credinței» – cel puțin a acelei
«credințe» pe care Biserica punea accentul.
În locul unei «credințe» primite «la mâna a doua», catarii preferau o cunoaștere
directă, personală, o experiență religioasă sau mistică percepută «la prima mână». Această
experiență era numită gnosis (gnoză), de la cuvântul grecesc însemnând «cunoaștere», iar
catarii o puneau mai presus decât orice crez sau dogmă. Iar pentru că dădeau o atât de mare
importanță contactului direct și personal cu Dumnezeu, preoții, episcopii și orice alte
autorități ecleziastice erau considerați de prisos. Totodată, catarii erau dualiști. Desigur, toate
credințele creștine pot fi, în ultimă instanță, considerate dualiste, deoarece insistă asupra
conflictului dintre două principii opuse – bine și rău, suflet și trup, înălțător și josnic. Dar
catarii duceau această dihotomie mai departe decât erau catolicii tradiționaliști dispuși să o
facă.
Pentru ei, oamenii erau săbiile cu care se înfruntau spiritele, fără ca cineva să poată desluși
cum erau mânuite. Pentru ei, exista un război perpetuu, purtat, încă de la începutul Creației,
între două principii ireconciliabile – lumina și întunericul, spiritul și materia, binele și răul.
Catolicismul recunoaște existența unui singur Dumnezeu suprem, al cărui adversar, Diavolul,
îi este, în ultimă instanță, inferior.
În schimb, catarii susțineau că nu există un singur Dumnezeu, ci doi, al căror statut era
mai mult sau mai puțin comparabil. Unul dintre aceștia – cel «bun» – era cu totul lipsit de
trup, era un principiu sau ființă pur spirituală, nepătată de atingerea materiei. Era un
Dumnezeu al iubirii. Dar iubirea era considerată incompatibilă cu puterea, iar creația
materială era o manifestare a puterii. De aceea, pentru catari, această creație – lumea însăși –
era, în întregime, o lucrare a Răului.
Pe scurt, universul nostru era făurit de un «Dumnezeu uzurpator», Dumnezeul Răului
– sau, așa cum îl numeau catarii, «Rex Mundi», «Regele Lumii». Catolicismul se bazează pe
ceea ce am putea numi «dualism etic». Răul, termen care, în ultimă instanță, derivă probabil
de la diavol (în traducere, în limba engleză, evil înseamnă rău, iar devil – diavol), se
manifestă, în primul rând, prin om și prin acțiunile sale. Prin contrast, catarii susțineau un
«dualism cosmogonic», un dualism prezent în întreaga realitate.
Aceasta era premisa de la care porneau cu toții, dar fiecare sectă o dezvolta într-un
mod aparte. După unii, sensul vieții omului pe Pământ era transcenderea materiei, renunțarea
perpetuă la tot ce avea legătură cu principiul puterii și așadar contopirea cu principiul iubirii.
După alții, menirea omului consta în înfrânarea și mântuirea părții materiale, în transformarea
acesteia prin spiritualizare. Este important să se țină cont de absența oricărei dogme, doctrine
sau teologii prestabilite. Ca în majoritatea abaterilor de la dreapta credință consacrată, și în
cazul de față este vorba numai de anumite devieri de la punctele de vedere predefinite, iar
obligațiile morale ce derivă din acestea devin subiectul unor interpretări specifice.
În ochii Bisericii romano-catolice, adevărata erezie a catarilor consta în faptul că
priveau creația materială, pentru apărarea căreia se presupune că s-a jertfit Isus, ca fiind întru
totul demonică, și că sugerau că Dumnezeu, din al cărui «cuvânt» se zămislise «la început»
lumea, este un uzurpator. Dar cea mai cumplită parte a acestei erezii era atitudinea lor față de
însuși Hristos. Deoarece materia se confunda cu demonicul, catarii contestau că Isus avusese
o formă materială, fiind în același timp și Fiul lui Dumnezeu.
Muritor sau nu, Isus fusese un profet al principiului iubirii, AMOR. AMOR care,
inversat, pervertit și preschimbat în putere, însemna ROMA – luxul și opulența Bisericii
Romei, o instituție în care catarii vedeau întruparea tangibilă a lui Rex Mundi și manifestarea
suveranității acestuia asupra Pământului. Ca urmare, nu numai că refuzau să venereze crucea,
dar nici nu recunoșteau taina botezului și a împărtășaniei. În ciuda acestor poziții teologice
subtile, complexe, abstracte și, poate, lipsite de importanță pentru contemporanii noștri, catarii
nu erau niște apărători fanaticii ai credinței lor.
Astăzi, este apreciată drept dovadă de rafinament intelectual opinia conform căreia
catarii erau o congregație de înțelepți, o elită mistică inițiată într-un cult tainic, ai cărei
membri cunoșteau, cu toții, un important secret cosmic. Î n cele din urmă, cei mai mulți dintre
ei erau oameni mai mult sau mai puțin «obișnuiți», bărbați și femei care găseau în credința lor
un refugiu împotriva stricteții cultului catolic – o întrerupere a nesfârșitelor dijme, penitențe,
funeralii, condamnări și tot felul de alte obligații impuse de biserică. Pe cât de abstractă era
teologia lor, pe atât de realiști erau catarii în viața de toate zilele.
De exemplu, condamnau actul procreării, de vreme ce înmulțirea trupească nu era un
serviciu adus principiului iubirii, ci lui Rex Mundi. Dar nu erau atât de naivi încât să pledeze
pentru abolirea sexualității. E adevărat, exista un «jurământ solemn», specific catarilor, numit
Consolamentum, care impunea castitatea. Totuși, cu excepția preoților, care erau de obicei
bărbați și femei fără familie, Consolamentum nu le era impus decât muribunzilor; și nu e greu
să fii cast atunci când ești pe moarte. În ceea ce privește întreaga congregație, sexualitatea era
tolerată, nefiind sancționată în mod explicit.
 Dar cum poate fi blamată procrearea fără a fi condamnată sexualitatea? Există dovezi
care sugerează că erau practicate de către catari atât controlul natalității, cât și avorturile.
Când, în secundar, Roma i-a acuzat pe eretici și de «practici sexuale împotriva firii», aceasta a
fost considerată o referire la sodomie, însă catarii, conform mărturiilor care ne-au parvenit,
interziceau cu strictețe homosexualitatea. Este foarte posibil ca prin «practici sexuale
împotriva firii» să se fi înțeles diferitele metode de control al nașterii și avorturile. Cunoaștem
care este, astăzi, poziția Romei în aceste privințe. Așadar, ne putem imagina cu ușurință
energia și stăruința vindicativă cu care își impunea punctul de vedere în Evul Mediu.
În general, se presupune că albigenzii își aleseseră un mod de viață extrem de simplu
și plin de devoțiune. Pentru că nu agreau bisericile, toate ritualurile și serviciile religioase se
desfășurau sub cerul liber sau în orice clădire disponibilă – un hambar, o casă, o sală
municipală. De asemenea, practicau ceea ce astăzi am numi meditație. Și erau absolut
vegetarieni, deși consumul de pește era permis. Iar când călătoreau prin ținut, perfecții o
făceau întotdeauna câte doi, ceea ce a dat credibilitate zvonurilor despre sodomie răspândite
de dușmanii lor.

ASEDIUL MONTSEGUR-ULUI. Aceasta era credința care se răspândise în

Languedoc și în zonele învecinate amenințând să înlocuiască însuși catolicismul. Dintr-o serie
de motive lesne de înțeles, mulți nobili o considerau atractivă. Unii erau încântați de toleranța
ei. Alții erau oricum porniți împotriva clericilor. Alții erau deziluzionați de corupția bisericii.
Alții nu mai puteau suporta sistemul de taxe, din cauza căruia veniturile aduse de proprietățile
lor dispăreau în îndepărtata vistierie a Romei. De aceea, spre bătrânețe, foarte mulți nobili
deveneau perfecți. Se estimează că treizeci la sută dintre aceștia proveneau din rândurile
nobilimii din Languedoc.
În anul 1145, cu o jumătate de secol înaintea cruciadei împotriva albigenzilor, Sfântul
Bernard, în acele timpuri un purtător de cuvânt al bisericii catolice tradiționaliste, a străbătut
el însuși ținutul cu intenția de a predica împotriva ereticilor, însă, de la bun început, a fost mai
puțin îngrozit de eretici decât de corupția propriei biserici. De cei dintâi, Bernard a fost pur și
simplu impresionat. Nu există morală mai creștină decât a lor, a declarat, iar principiile lor
sunt pure.
Nu mai e nevoie să spunem că, pe la 1200, Roma era din ce în ce mai alarmată de
situație. Dar nu ignora nici invidia cu care baronii din nordul Europei priveau cetățile și
pământurile bogate din sud. Pe 14 ianuarie 1208, Pierre de Castelnau, unul dintre legații
papali din Languedoc, a fost ucis. După toate aparențele, ucigașul era un răzvrătit împotriva
clericilor, fără a fi un adept al credinței catare. Cu toate acestea, Roma a considerat că
justificarea așteptată fusese găsită și nu a ezitat să dea vina pe albigenzi. Imediat, Papa
Inocențiu al III-lea a ordonat o cruciadă. În secolul precedent, ereticii fuseseră persecutați de
mai multe ori, însă, de data aceasta, biserica și-a mobilizat, cu hotărâre, toate forțele. Erezia
trebuia stârpită o dată pentru totdeauna.
O armată imensă a fost reunită sub comanda abatelui de Citeaux. Majoritatea
operațiunilor militare au fost lăsate în seama lui Simon de Montfort – tatăl celui care avea să
joace un rol crucial în istoria Angliei. Sub comanda lui Simon, cruciații Papei au pornit să
distrugă cea mai avansată cultură din Europa Evului Mediu, transformând-o în mormane de
moloz, în această sacră întreprindere, de mare ajutor le-a fost noul lor aliat, Dominic Guzman,
un spaniol fanatic, îmboldit de o ură dementă împotriva ereziei, Guzman a fondat, în 1216, un
ordin monahal care ulterior i-a preluat numele: dominicanii. Iar în 1233, dominicanii au creat
o instituție și mai infamă – Sfânta Inchiziție.
Catarii nu aveau să fie singurele victime ale acesteia: înainte de cruciada împotriva
albigenzilor, mulți dintre nobilii din Languedoc – cu precădere influentele case Trencavel și
Toulouse – fuseseră extrem de prietenoși cu numeroasa populație evreiască din regiune. După
aceea, însă, nobilimea și-a retras protecția, respectând ordinele primite. Simon de Montfort și-
a pierdut viața în 1218, în timpul asediului cetății Toulouse. Cu toate acestea, pustiirea
Languedoc-ului a continuat, cu scurte întreruperi, încă un sfert de secol.
Abia în jurul anului 1243 a încetat efectiv orice rezistență organizată, în măsura în care
se poate spune că așa ceva ar fi existat. Până în acel an, toate orașele și bastioanele catare
importante fuseseră cucerite de invadatorii nordici, cu excepția câtorva puncte întărite,
îndepărtate și izolate. Dintre acestea, cel mai de seamă era Montsegur, ce trona maiestuos pe
înălțimile muntoase, părând o arcă celestă plutind deasupra văilor din jur. Invadatorii l-au
asediat vreme de zece luni, timp în care a ținut piept numeroaselor atacuri opunând o
rezistență dârză, neîntreruptă.
În sfârșit, în martie 1244, fortăreața a capitulat și astfel erezia catară a dispărut din
sudul Franței, cel puțin în aparență. Dar ideile nu pot fi niciodată stârpite cu desăvârșire.
De exemplu, în bestseller-ul său Montaillou, Emmanuel Le Roy Ladurie, pornind în
exclusivitate de la documente din acea epocă, face cronica activităților desfășurate de catarii
supraviețuitori vreme de aproape o jumătate de secol după căderea Montsegur-ului. În munți
au continuat să existe mici enclave ale ereticilor, care trăiau în peșteri, își păstrau cu fidelitate
convingerile religioase și continuau să ducă un război de gherilă împotriva persecutorilor lor.
Este cunoscută persistența credinței catare în multe zone din Languedoc – printre care și
împrejurimile localității Rennes-le-Chateau. Și mulți scriitori au urmărit o serie de erezii
apărute ulterior în Europa ca mlădițe ale învățăturii catare – de pildă, waldensienii, bușiții,
adamiții sau Frăția Spiritului Liber, anabaptiștii și ciudații camisarzi, dintre care o parte s-au
refugiat în Londra la începutul veacului al optsprezecelea.”

– Fragment din cartea Sfîntul Graal și Sîngele Sfînt de Michael Baigent

Originea catarilor. Recent, istoricii au susținut, aducând argumente, că ereticii catari

erau o ramificație a bogomililor, o sectă activă în Bulgaria în secolele al zecelea și al
unsprezecelea, ai cărei misionari s-au deplasat către vest. Nu poate fi pus la îndoială faptul că,
printre ereticii din Languedoc, se aflau și bogomili. Un cunoscut predicator al acestora a jucat
un rol de seamă în afacerile politice și religioase ale vremii. Totuși, cercetările au scos la
lumină dovezi materiale ce demonstrează că albigenzii nu s-au desprins din secta bogomililor.
Dimpotrivă, ei par să reprezinte rodul a ceva ce prinsese rădăcini în Franța cu câteva secole
înainte. Se pare că provin, aproape direct, am putea spune, din ereticii stabiliți și înrădăcinați
în Franța încă de la începuturile erei creștine.
Bogomilismul. În secolul al X-lea, Bizanțul se confruntă cu o mișcare religioasă
sectară: bogomilismul – un curent religios dualist gnostic, ce sintetizează mișcarea
reformatoare a bisericii slave din Bulgaria între 950 și 1396. Bogomil (Cel iubit de
Dumnezeu), preot de țară, propovăduia în spațiul bulgar sărăcia, umilința, pocăința și
rugăciunea.
Numărul comunităților crește, cuprinzând Bizanțul, Asia Mică și Dalmația. Sesizând
periculozitatea mișcării, creștinismul reacționează declanșând, la începutul secolului al XII-
lea, represiunea. Bogomilii se retrag în nordul Balcanilor, misionarii lor plecând în Dalmația,
Italia și Franța. Sunt, însă, momente în care bogomilismul revine în forță, impunându-se ca
religie de stat în Bulgaria și Bosnia, la începutul secolului al XIII-lea. După cucerirea de către
turci a Peninsulei Balcanice, majoritatea bogomililor s-au convertit la islam. Totuși, în Europa
de sud-est, anumite concepții bogomilice au fost transmise prin texte apocrife supraviețuind,
încă, în folclor.
Dar de unde apăruseră asemenea idei în sânul Bisericii creștine? Mergând înapoi pe
axa timpului, găsim aceste noțiuni la diverse mișcări religioase sincretice, constând în variate
sisteme de credință unite în învățătura că oamenii sunt suflete divine închise într-o lume
materială creată de un Dumnezeu imperfect, denumite per ansamblu Gnosticism.
Gnosticismul. În timpul secolelor al II-lea și al III-lea e.n., o mișcare religioasă
ezoterică a înflorit și a prezentat o provocare majoră pentru Creștinismul ortodox. Majoritatea
sectelor gnostice au profesat Creștinismul, însă crezurile lor au deviat în mod ascuțit de cele
ale majorității creștinilor din biserica primară. Termenul gnosticism este derivat din cuvântul
grecesc gnosis („cunoaștere revelată”).
Pentru adepții săi, gnosticismul a promis o cunoaștere secretă a tărâmului divin.
Scântei sau semințe ale Ființei Divine au căzut din acest tărâm transcendent în Universul
material, care este în întregime rău, și au fost întemnițate în trupurile umane. Retrezite de
cunoștință, elementul divin din umanitate se poate întoarce la casa sa adecvată în tărâmul
spiritual transcendent.
Pentru a explica originea universului material, Gnosticii au dezvoltat o mitologie
complicată. De la Dumnezeul original de necunoscut, o serie de divinități mai mici au fost
generate prin emanație. Ultima dintre acestea, Sofia („înțelepciune”), a conceput o dorință de
a cunoaște Ființa Supremă de necunoscut. Din această dorință ilegitimă s-a produs un
Dumnezeu deformat, rău sau demiurg, care a creat universul.
Scânteile divine care locuiesc în umanitate au căzut în acest univers sau, de altfel, au
fost trimise de Dumnezeul suprem pentru a răscumpăra umanitatea. Gnosticii au identificat
Dumnezeul rău cu Dumnezeul Vechiului Testament, pe care ei l-au interpretat ca o relatare a
eforturilor acestui zeu de a menține umanitatea cufundată în ignoranță și lumea materială, și
de a pedepsi încercările sale de a dobândi conștiință. Așa au înțeles ei expulzarea lui Adam și
Eva din Paradis, potopul și distrugerea Sodomei și Gomorei.
Învățăturile etice ale gnosticilor au fost de la ascetism la libertinism. Doctrina că
trupul și lumea materială sunt rele a făcut anumite secte să renunțe chiar la căsătorie și
procreare. Alți gnostici susțineau aceasta pentru că sufletele lor erau complet străine față de
această lume, nu conta ceea ce făceau ei în ea. Gnosticii, în general, au respins poruncile
morale ale Vechiului Testament, privindu-le drept parte a efortului Dumnezeului rău de a
prinde în cursă umanitatea.
O mare parte a cunoștinței erudite despre Gnosticism provine din textele creștine anti-
gnostice din secolele al II-lea și al III-lea, care oferă doar citate extensive în greacă ale
textelor gnostice originale. Majoritatea textelor gnostice care au supraviețuit sunt în limba
coptă, în care au fost acestea traduse când gnosticii s-au răspândit în Egipt, spre finalul
secolelor al II-lea și al III-lea e.n.
În 1945, un țăran egiptean a găsit 12 codice care conțineau mai mult de 50 scrieri
gnostice lângă Nag Hammadi. S-a stabilit faptul că aceste codice au fost copiate în secolul al
IV-lea în mănăstirile din regiune. Nu se cunoaște dacă călugării erau gnostici sau dacă au fost
atrași de natura ascetică a scrierilor ori au adunat scrierile ca un studiu despre erezie.
mică sectă gnostică necreștină, mandeenii, încă mai există în Irak și Iran, deși nu este
sigur că aceasta ar fi început ca parte a mișcării gnostice originale. Deși sectele antice nu au
supraviețuit, aspecte ale perspectivei gnostice au reapărut periodic în multe forme: religia
dualistă antică numită maniheism și ereziile medievale înrudite ale albigenzilor, bogomililor
și paulicienilor; filosofia medievală evreiască cunoscută drept Cabala (Kaballah); speculația
metafizică din jurul alchimiei Renașterii; teozofia secolului al XIX-lea, existențialismul și
nihilismul secolului al XX-lea, precum și scrierile psihologului Carl Jung.
Esența gnosticismului s-a dovedit a fi foarte durabilă: părerea că spiritul interior al
umanității trebuie să fie eliberat dintr-o lume care este, în fond, înșelătoare, opresivă și rea.
Relația între gnosticism și creștinism în timpul primului și celui de-al doilea secol este
vitală pentru a ne ajuta să înțelegem mai profund doctrinele principale ale gnosticismului, în
principal datorită faptului că, anterior descoperirii Bibliotecii de la Nag Hammadi, mare parte
din ceea ce știm astăzi despre gnosticism a fost păstrat doar în învățăturile clericilor Bisericii
timpurii.
Potrivit gnosticilor, credința era pentru cei mulți, iar cunoașterea pentru puțini.
Această cunoaștere, pentru cei care o meritau, reprezenta mijlocul pentru izbăvire. Într-
adevăr, în majoritatea sistemelor gnostice, era unicul și suficientul pașaport pentru fericirea
perfectă.
Revenind la scrierile descoperite în 1945, unul din texte – Ipostazele Arhonților sau
Realitatea Conducătorilor – exprimă mitologia gnostică a creației, a cosmosului și a
umanității. Textul datează ca fiind scris în secolul al III-lea e.n. și se presupune că este
originar din perioada tranzițională în gnosticism, trecerea dintr-o etapă mitologică într-una
filosofică.
Începutul și concluzia documentului este creștin-gnostică, însă restul materialului este o
narație mitologică. Lucrarea începe cu un fragment cosmogonic. Deși numele sugerează
contactul cu legendele evreiești, mitul se pare că este anti-evreiesc. În afară de primul
paragraf, lucrarea nu conține caracteristici non-gnostice. Deoarece textul original nu a fost
descoperit încă, singura versiune disponibilă astăzi este cea găsită la Nag Hammadi, ceea ce
ne conduce la ideea că asemenea concepte sunt mai vechi… mult mai vechi.
Astfel, potrivit textelor, în vremurile străvechi, ființele umane ce populau această
planetă erau mult mai impresionante decât suntem noi azi. Oamenii erau ființe telepatice,
multidimensionale, putând să perceapă și să navigheze în mai multe dimensiuni. Au fost
construite orașe mari și clădiri imense, folosind tehnologii ce funcționau în armonie cu
câmpurile energetice ale Terrei. În această perioadă de pace și prosperitate, textele spun că în
lumea oamenilor au apărut ființele energetice.
A fost practic o invazie, doar că nu una așa cum e prezentată în filmele manipulatoare de la
Hollywood.
Capitolul V – Povestea reîncarnării

Observăm, astfel, cum Povestea este scrisă de către învingători pentru a putea să se plieze mai
bine în planurile milenare pe care Povestitorul le are cu ocupanții acestei planete. Observăm
cum un sistem corupt a câștigat de-a lungul istoriei și și-a lăsat amprenta asupra omenirii.
Gnosticii credeau că un Demiurg nemilos conduce această lume și că oamenii nu au decât o
singură șansă să scape de acesta – prin cunoaștere. Cunoaștere care nu se referea doar la
conștientizarea stării de fapt în care se afla omenirea, ci și la o cunoaștere ocultă care te poate
scăpa de Demiurg și de arhonții săi chiar și după moarte.
Pentru că, dacă până acum am observat sistemul de control asupra planetei, trebuie
știut faptul că acest Demiurg și acoliții săi au creat un sistem de reciclare a sufletelor, pentru a
fi siguri că nu rămân fără sclavi. Reîncarnarea fiind prezentă în mai toate curentele religioase,
a fost scoasă din ecuație în lumea vestică pentru a nu perturba planurile arhonților și a fost
modificat conceptul ei în celelalte religii, tocmai pentru a ascunde un fapt și mai tulburător.
Apărută de timpuriu în unele doctrine religioase orientale, Povestea Reîncarnării a
fascinat și continuă să fascineze mintea multor liber-cugetători. Dacă reîncarnarea este un
principiu, o lege, o noimă a vieții în Univers și, dacă este valabilă pentru toate viețuitoarele, se
înțelege că lanțul revenirilor trebuie să depășească simpla reproducere ciclică a speciilor prin
și din ele însele. Peste toate trebuie să existe un fond de spirite ce revin în materia vie conform
unor legi ce rămân excluse unei speculații raționale; trebuie să existe o altă lume imaterială
din care vin aceste suflete.
Hinduismul. Ideea de reîncarnare se exprimă cel mai pregnant în hinduism, cu toate că
și aici ea a trecut printr-o serie de reinterpretări. Cele mai vechi texte (Rigveda) nu pomenesc
nimic despre această idee. Abia în Upanișad, vechea teorie a plății a fuzionat cu ideea de
reîncarnare. Ca urmare, se pot observa unele influențe reciproce între religia originară,
revoluția adusă de Upanișad, Baghadavad Gîta și evlavia populară.
În Upanișad, identificarea salutară a Sinelui (Atman) cu Absolutul (Brahman) nu poate
avea loc decât dacă Sinele rupe ciclul infernal al existenței (Samsara), adică șirul de
reîncarnări succesive. Salvarea înseamnă oprirea revenirilor pe pământ și nicidecum
înmulțirea numărului de reîncarnări, cum pretind adepții occidentali ai unui hinduism
deformat.
Nu e vorba aici de o nouă naștere; omul se naște o singură dată, dar nu moare cu
adevărat: din reîncarnare în reîncarnare, el nu-și schimbă decât trupul, până ce ajunge la
adevărata libertate, în Nirvana. Principiul care dirijează călătoria dintr-un corp în altul este
dorința sau legea karmei. Scopul spiritualității hinduse este acela de eliberare de această
legătură karmică, pentru a se putea uni cu Brahman. Prin Bakhti (curent de devoțiune) se
insistă asupra harului divin ca unic mod de salvare. Omul nu este agentul propriei eliberări din
ciclul reîncarnărilor.
Hinduismul culminează printr-o mistică a eliberării, dar nu și prin explicarea răului și
morții prin reîncarnare. Este aici o mare diferență față de ezoterismul occidental, care se
consideră ca derivând din hinduism. Pentru Albert Schweitzer, această mistică este legată de o
negare a lumii, de o concepție pesimistă a existenței, foarte apropiată de cea greacă privind
trupul ca închisoare; această idee este contemporană cu predominanța ideii de reîncarnare; ea
este, de asemenea, legată de o viziune pesimistă a materiei și istoriei. Ideea de reîncarnare este
centrată total asupra omului și faptelor sale.
Budismul. Ca și hinduismul, crede în existența unei relații strânse între reîncarnare și
legea karmei. Sunt totuși numeroase diferențe față de hinduism. Privind concepția eliberării.
omul se poate elibera singur de lume și de suferință. Terapia se bazează pe critica iluziilor
legate de dorință și pe renunțare. Se propune un demers mai puțin mistic, cât psihologic.
Accentul nu este pus pe fuziunea cu Brahman, ci pe detașarea care conduce la Nirvana, înțeles
ca o privațiune de orice dorință, ca un calm desăvârșit.
Non-permanența sufletului – continuitatea subiectului uman nu este decât iluzie și
aparență. Nu se are în vedere nemurirea sufletului; sufletul este un flux, o curgere, o
transformare neîncetată. Doar curgerea vieții pare să asigure continuitatea reîncarnărilor.
Nirvana în budismul clasic este definit într-o manieră negativă. El nu este, de fapt,
nimic, nu este un loc, el exprimă starea de eliberare, de non-dorință. Dar anumite secte îl văd
ca pe locul de beatitudine, de fericire deplină, atinsă la sfârșitul procesului de eliberare de
către individul care a trecut printr-o serie de reîncarnări.
Iudaismul. Ideea vieții eterne i-a fost străină și iudaismului, pe îndelungi perioade din
istoria sa. Abia când rabinii au venit în contact cu filosofia greacă, în epoca din jurul nașterii
lui Hristos, unii dintre ei au început să vorbească despre nemurire. Pe acest fundal filosofico-
religios a apărut, în cele din urmă, creștinismul. El susține existența unui suflet nemuritor, dar
care nu poate fi despărțit de trup. După învierea lui Iisus, mormântul a rămas gol. Astfel,
creștinii din primele veacuri sperau că, în ziua Judecății de Apoi, și corpurile lor se vor ridica
din țărână. Dimpotrivă, teologia modernă vede reînvierea mai curând ca pe un proces care
începe deja din existența pământească, pentru a se desăvârși în moarte.
Creștinismul. În lumea creștină, reîncarnarea n-a constituit o problemă vreme de peste
o jumătate de mileniu. Dar în anul 533, când a avut loc celebrul Conciliu (al 5-lea) de la
Constantinopol, principiul reîncarnării a fost reanalizat. O afirmație din acel moment are
caracterul unei anateme, care și-a păstrat puterea până azi în lumea creștină: cine afirmă
preexistența sufletului și restaurația monstruoasă care rezultă de aici este blestemat!
Vom observa imediat uriașa contradicție ce se desprinde din afirmarea principiului
reîncarnării și blestemul care însoțește această misterioasă lege. Pe de o parte, reîncarnarea a
fost considerată ca o necesitate a evoluției continue a ființei umane și, totodată, ca un act
justițiar de natură karmică, iar pe de alta, același principiu este considerat o restaurație
monstruoasă.
Să fi modificat controlul reîncarnării, în secolul al VI-lea al erei noastre, o concepție
care a călătorit sute și mii de ani până la Conciliul de la Constantinopol? Interzicerea acestui
principiu aparține cu precădere unei hotărâri împărătești. Se știe că împăratul Iustinian, din
motive azi pierdute în sensul lor profund, a influențat cu severitate Conciliul de la
Constantinopol, din anul 533.
Motivul acestui act drastic a fost, probabil, unul prin excelență creștin. În secolele care
au urmat, povestea reîncarnării a fost înăbușită în lumea creștină. S-a afirmat că amnezia
reîncarnaților ar fi o risipă irațională de obsesii și iluzii. Iar dacă presupunem că amnezia
reîncarnărilor ar putea fi o formă de protecție pentru reîncarnat, atunci motivația este, de
asemenea, ilogică.
 Un alt motiv de suspiciune față de principiul reîncarnării s-a formulat cu ajutorul
statisticii demografice. De ce numai o parte din oameni se reîncarnează? Ce anume îi face pe
acei oameni proprii principiului reîncarnării, iar pe ceilalți improprii? Sau, de ce anumite
structuri psihice inferioare, încarnate în animale (după unele doctrine), trebuie să atingă un
nivel de evoluție ulterioară, pornind chiar de la această condiție? Este oare nevoie de
dobândirea conștiinței de om prin peregrinarea într-un animal?
Aceste considerații au încurcat și mai mult dezbaterile seculare despre reîncarnare. Cu
toate acestea, numeroși cărturari, filosofi și chiar cercuri creștine au fost și sunt și azi adepți ai
principiului reîncarnării.
Giordano Bruno a fost ars pe rug de inchiziție și din cauza credinței sale în
reîncarnare. Balzac, Flaubert, Goethe, Hugo, Schopenhauer, Tolstoi, Voltaire, Wagner,
Whitman și mulți alții au fost convinși că principiul reîncarnării este firesc în lumea naturii și
a spiritualității universale.
Grecia. La baza acesteia se află unele comunități practicante ale religiei inspirate de
Orfeu (orfismul), apărute în Grecia începând cu secolul al VI-lea î.e.n. Este vorba despre un
sistem de credință care asocia nemurirea sufletului cu ciclurile de reîncarnări. După ciclul
nașterilor și roata destinului, existența trupească e considerată o pedeapsă. Exilat în corp,
sufletul trebuie să scape de tristul destin al reîncarnărilor și nu poate să o facă decât prin
asceză.
Numeroși filosofi au fost marcați de aceste credințe, dar indiferent de forma pe care o
ia doctrina lor, scopul rămâne acela de eliberare a sufletului. Încarnarea sufletului apare ca o
pedeapsă pe care sufletul și-a atras-o prin propriile greșeli; prin urmare, reîncarnarea
funcționează în același timp ca o fatalitate de care trebuie să te eliberezi și ca o șansă de
eliberare. În orice caz, pentru ca această eliberare să intervină, e necesară o inițiere religioasă
sau o conștientizare filosofică.

Alte curente de gândire

Gnosticismul. Este o ipoteză iudeo-creștină alcătuită din mai multe curente creștine apărute
în cursul celui de-al doilea secol după Hristos. Printre altele, această ipoteză atribuie lui
Hristos teoria conform căreia Ioan Botezătorul ar fi fost Ilie reîncarnat.
Cabala ebraică. Există din vremea celui de-al doilea secol după Hristos, dar
propășirea ei s-a făcut între secolele XII-XVI. Este o teosofie în formă ebraică. Cabaliștii nu
sunt toți de acord asupra ideii de reîncarnare. Există multe adaptări succesive, care dau
impresia de a te găsi în fața unei compilări doctrinare, în care reîncarnarea își joacă rolul în
funcție de problemele care se ivesc în conștiința populară.
Filosofii moderni. Ideea de reîncarnare a atras mult o serie de filosofi moderni. Pentru Lessing
(1729-1781), aceasta constituie o ipoteză, pentru Arthur Schopenhauer (1786-1860), ea este
un element important al unei filosofii extrem de pesimiste (care ar putea fi prezentată ca o
filosofie a plictiselii).
Spiritismul. Reîncarnarea se regăsește în curentul spiritist al lui Allan Kardec (1804-
1869). Influența sa a fost foarte mare în secolul al XIX-lea și se mai păstrează încă
reminiscențe importante în Brazilia și Filipine.
 Antropozofia. Rudolf Steiner (1861-1929), fondatorul antropozofiei, a trecut prin
inițierea rozicrucienilor. Se observă la el, ca în toate teoriile moderne ale reîncarnării, o
deplasare de accente și chiar o răsturnare completă a sensului reîncarnării. Pentru hindus,
scopul era de a fi eliberat de fatalitatea reîncarnărilor; pentru Rudolf Steiner, reîncarnarea nu
mai este o lege îngrozitoare a existenței, de care ar trebui să se elibereze, ci devine un
instrument pozitiv, indispensabil dezvoltării spiritualității și a libertății. Nașterea într-un corp
este ceva minunat, în sensul biblic al creației omului după chipul lui Dumnezeu. Ceea ce
alienează omul nu este trupul său, ci atitudinea în fața vieții. Suferința legată de karma
destinului provine dintr-o nepotrivire a sufletului față de posibilitățile pe care i le oferă viața
actuală. Sufletul trebuie să fie eliberat de această nepotrivire, dar nu de corp. Această
concepție este legată de evoluționism și de ideea de progres a lui Steiner. Pentru Rudolf
Steiner, Hristos constituie impulsul central și hotărâtor al istoriei mondiale.

Dilemele Reîncarnării

Cum să ne convingem că morții îi urmează renașterea? Doctrinele despre renaștere au la bază

principiul reîncarnării. Într-adevăr, suntem de acord că, odată stins din viață, corpul material
nu mai poate fi organizat; el își pierde conștiința, funcțiile și se transformă într-o masă de
miliarde de atomi.
Ideea mai nouă este că aceste miliarde de atomi sunt operaționale, chiar dacă nu mai
aparțin unei conștiințe a corpului fizic. S-a convenit, prin tradiție și prin participarea unor
inițiați, că beneficiem, de fapt, de trei corpuri care ne formează destinul. Corpul astral, corpul
eteric și corpul mental. Pentru un anumit timp, toate cele trei corpuri rămân unite.
În acest răstimp, conștiința rememorează existența din urmă în toate detaliile ei. Este o
perioadă a tuturor amintirilor, dar rulate diferit de modul în care le percepem în viață în corpul
fizic. Este vorba de amintiri care par să ni se restituie „de la sine” prin calitatea lor spirituală,
morală, caracterială. Dacă am transmis unei ființe iubire în timpul vieții, acest sentiment ni se
va restitui înmiit! Bilanțul se face spontan, în funcție de calitatea vieții trăite. Nu putem evita
acest bilanț și nu putem trișa. Nu putem fi absolviți de acea memorie a vieții. Dacă am urât în
viață, indiferent pe cine și cum, împotriva noastră se va întoarce ura aceea din timpul vieții;
numai că o vom retrăi, ca și iubirea, înmiit! La fel se întâmplă și cu răul produs asupra cuiva
și cu toate actele sau faptele negative.
Există o ipoteză modernă în legătură cu această regulă a răsplătirii după moarte cu
propriile noastre fapte și gânduri – ipoteza se referă la identificarea în acest aspect a iadului.
Altfel spus, iadul este prezent în noi înșine și îl vom îndura în eternitate precum l-am construit
într-o viață. Deci problema conștiinței este una ce depășește cadrul filosofiei ezoterice sau al
doctrinelor spirituale; este problema calității noastre spirituale în raport cu o dimensiune sacră
și cosmică, ce ne refuză altfel decât purificați.
Eul nostru este atât de corect, de riguros, de fidel adevărului, încât nimic din ce am
fost cândva nu se pierde și nu se ascunde. De unde și remarca populară bine cunoscută: „De-
aș mai trăi o dată, aș ști ce trebuie să fac”. Necesitatea retrăirii pentru tot felul de corecții în
urma unei experiențe în corpul fizic pare să fie de natură ancestrală; este, parcă, o enzimă care
sugerează existența purificării ca fapt posibil și necesar. Eul este acela care se regăsește în
complexul vieții spirituale, eul evoluează un răstimp, până când apare momentul cosmic
potrivit ca să reintre în circuitul vieții, în alt corp material.
Reîncarnarea eului este și ea de mai multe feluri, prin dorință, prin mandat ceresc și,
există și această variantă, reîntruparea drept pedeapsă!
Subconștientul păstrează din trecutul nostru evenimente, întâmplări și fapte care, însă,
ne rămân neidentificate de-a lungul vieții, tocmai pentru că desfășurarea concretă a existenței
actuale nu ne permite o dispersare liberă în trecut, ci doar prin anumite practici și tehnici
oculte.
Nu este posibil să ne amintim viețile anterioare ca pe niște cronici lizibile formulate de
un martor, de asemenea, nevăzut. Iar dacă printr-o minune am recepționa coerent și corect
propria autobiografie din alte vieți, cu siguranță că nu i-am putea supraviețui acestui
eveniment. Amnezia totală sau parțială este forma de protecție față de viețile anterioare, de
care beneficiem în viața concretă.
Sunt citate cazuri când, prin regresie hipnotică, persoane dornice de un asemenea
experiment au fost plasate în viețile lor anterioare. Rezultatele comunicate sunt adeseori pline
de dramatism. S-au reținut situații când oameni la locul lor în actuala viață s-au vizualizat ca
ucigași, hoți, răufăcători în alte vieți. Traumele produse de astfel de experiențe se pare că nu
au mai putut fi tratate cu nimic. S-a impus apoi soluția ca persoanele care vor să participe la
astfel de experiențe să fie pregătite dinainte pentru a le suporta. S-a inoculat teoria că n-ar
avea nicio importanță ce s-a întâmplat în altă viață, important este ce face acum, în viața
aceasta. Dar nici această sugestie nu a putut fi reținută drept un calmant spiritual.
De aceea, în Occident, s-a impus afirmația că toate problemele, mici sau mari, trebuie
să le rezolvi tu însuți, singur, și să nu devii dependent de altcineva. Această abordare este total
diferită de doctrina orientală, care cere în experiențe legate de reîncarnare prezenta unui
maestru spiritual coordonator și conducător… Fiecare zonă cu povestea ei.

***
Povestea reîncarnării pare să convină de minune celor mai multe concepte religioase și
filosofice. Dar, ca orice concept introdus de către arhonți, substratul pare să fie ceva mai
sumbru. Vreți să știți cât de departe merge suprimarea? De fapt, cât de departe merge?
Dincolo de această planetă? Dincolo de această viață? Posibil ca răspunsul să fie DA la
ambele întrebări.
După ce petreci ani de cercetare trecând prin numeroasele straturi de corupție politică,
corporatocrație, supraveghere, atacuri false, bănci centrale, organisme modificate genetic,
geo-inginerie, sionism, linii genetice ale Illuminati, planul de iradiere, OZN-uri și
extratereștri, intervenția extraterestră și așa mai departe, ajungi să îți dai seama că adevărata
sursă a suprimării se află la intersecția dintre conștiință și conspirație.
De ce? Deoarece conspirația înseamnă suprimarea noțiunii de cine ești tu. Înseamnă să
fii convins că ești nimic, nimeni. Înseamnă să fii convins că nu ești mai mult decât o mașină
biologică, potrivită să nu fie nimic mai mult decât o roată dințată într-o mașinărie sau, vorba
formației Pink Floyd, doar „una dintre cărămizile din zid”. Știința oficială neagă încă și astăzi
existența conștiinței, doar pentru că nu știe de unde să o apuce folosindu-se de cele cinci
simțuri. Soluția simplistă pe care o adoptă știința este să treacă cu vederea orice nu poate să
măsoare.
 Pentru a merge mai departe, trebuie să facem iar o analogie cu ferma de animale.
Pentru a lăsa impresia că animalele sunt oarecum libere, le oferi un spațiu în care să își
desfășoare activitatea. Dar, indiferent dacă ferma ta are cinci hectare sau o sută, ori chiar o
întreagă planetă, ea trebuie împrejmuită. Pentru a face asta, material nu e complicat. Corpul
uman nu e făcut să trăiască în spațiu prea mult timp, iar unele dezvăluiri ale oamenilor de
știință spun că nu am fi destul de rezistenți pentru a trece de centurile Van Allen.
Doar că pe Demiurg și pe arhonți, care nu fac parte din lumea materială, îi interesează
și corpul nostru energetic sau spiritual, sufletul, spiritul etc. Pentru a ne menține într-o stare de
reciclare continuă (reîncarnare), au venit cu un plan foarte simplu – o plasă de prins suflete.
Ideea de plasă de prins suflete sau plasă de suflete care ne așteaptă la moarte – și ne
menține în matrice – este un concept cumplit și foarte tulburător, dar unul care, în opinia mea,
trebuie luat în considerare de toți cercetătorii serioși din domeniul conspirației globale.
Adevărații gânditori liberi trebuie să știe exact unde este capătul vizuinii de iepure a
conspirației globale.
Ideea este că, după moarte, sufletul nostru sau conștiința se separă de corp și apoi
parcurge un proces în care memoria îi este ștearsă, sufletul fiind reciclat – reîncarnat – într-un
alt corp, pentru a repeta același proces.
În acest fel, Pământul devine literalmente o planetă-închisoare, de unde este foarte
greu să scapi. Plasa de prins suflete este amplasată ca o grilă artificială de energie care
împiedică orice suflet să treacă prin ea. Astfel, Pământul rămâne un sistem închis, în care se
nasc mereu alți și alți oameni, cu scopul de a alimenta economia și de a genera emoții
(negative) cu care să se hrănească arhonții, ființele neamintindu-și cine sunt sau care este
situația în realitate.
Plasa de suflete face ca planeta să rămână un teren de pescuit pentru arhonți, care ne
declanșează emoțiile (în moduri experte, folosind mass-media, războaiele, frica și alte metode
de amăgire), ca să se poată hrăni.
Să ne amintim de seria The Matrix. Morpheus îi arătă lui Neo adevărul șocant –
suntem crescuți ca sursă de hrană pentru Mașini. El îi arătă lui Neo simbolul unei baterii. Deși
e un simbol bun, bateria înseamnă stocare de energie. În realitate, noi funcționăm ca
generatoare de energie pentru arhonți, astfel că un generator pe care îl vedeți pe un șantier ar
putea fi un simbol mai potrivit. Însă, pentru că suntem ființe puternice, arhonții nu pot să se
bazeze doar pe forță în toată această operațiune. Ei trebuie să ne păcălească să le dăm acordul
nostru (liberul arbitru).
Și cum fac asta? Cum ne fac să mergem de bunăvoie în plasa de suflete? Folosind
trucul luminii albe… Ni s-a spus din diverse surse că trebuie să ne îndreptăm către lumina
albă care apare la moarte. Filmele Hollywood-ului promovează acest aspect. Persoanele care
au avut experiențe de extracorporalizare povestesc și ele despre această lumină albă. Și totuși,
dacă lumina albă de la moarte – și lumina în sine (în acest context) – este tocmai
înșelăciunea? Vi se pare exagerat? Poate că este sau poate că adevărul este mai crunt decât ne-
am putea noi imagina.

Capitolul VI – Corpul energetic

Cele mai vechi scrieri ale omenirii vorbesc despre energia care sălășluiește în fiecare dintre
noi. Religiile au preluat acest concept pentru a-l folosi în scop personal, manipulator. Astfel,
sufletul, spiritul, adevăratul TU, conform religiilor, era în măsură să se înalțe către tărâmuri
magice în stări de exaltare sau să cadă în mocirla damnării eterne prin intermediul unor
ritualuri și stiluri de viață dictate, în mare parte, de către casta preoțească. După apariția
științelor exacte, matematice, reci, acest concept a rămas învăluit în mantia magiei, a
credulilor sau a neavizaților, care nu aveau nicio dovadă certă că există vreo energie care să
ne mențină în viață și care poate fi conștientă după separarea de corpul material – moarte.
Totuși, există anumite ramuri ale științelor oficiale, exacte, care s-au aplecat asupra
acestor energii subtile și care au căutat nu neapărat să îi demonstreze existența, cât să o
infirme. Unii cercetători au ajuns la concluzii șocante și au lăsat lucrurile unde erau, pentru că
descoperirile le contraziceau întreaga teorie despre viață în general. Alții au mers mai departe
pe acest tărâm la granița misticului, descoperind multe elemente din vechile scrieri antice, ce
susțin teoriile despre energia cu care nu doar omul, ci toate ființele vii de pe planetă sunt
înzestrate.
Fără a avea pretenția că am pregătirea necesară, din punct de vedere academic, pentru
a face lumină într-un domeniu atât de controversat, trebuie totuși să analizez și din perspectiva
unui neavizat aceste aspecte ce se află la granița materialului cu energeticul, iar pentru a
pătrunde, chiar și într-o mică măsură, misterele care ne alcătuiesc, trebuie să recurg la noțiuni
de filosofie, informatică, genetică, neurofiziologie, fizică, istoria religiilor și alte domenii care
ne pot conduce către o teorie a vieții.
Cercetările moderne au început să aducă în atenția comunității științifice, atât cât o pot
face cu aparatură actuală și cu gradul de ironizare a subiectului în mediile oficiale, un aspect
mai puțin cunoscut și explorat – structura energetică a materiei vii. Știm din fizica elementară
că toate corpurile a căror temperatură se situează deasupra lui zero absolut (-273℃) emit
radiații electromagnetice de frecvențe și lungimi de undă diferite, care le sunt proprii.
Conform fizicii cuantice, toate particulele fundamentale ale materiei se află într-o continuă
mișcare ondulatorie. Cu alte cuvinte, materia înseamnă vibrație.
Noțiunea de câmp energetic, prezent la nivelul întregii materii din Univers, este vitală
pentru a înțelege transferul de informație între organismele vii și între acestea și mediul
ambiant în care trăiesc. Dacă totul este vibrație, înseamnă că și informația este în acest fel
redusă tot la o vibrație, fiind un câmp energetic, iar schimbul de informații devine, în acest
mod, o interferență de vibrații, o învăluire de câmpuri electrice.
Plecând de la acest concept și intrând în domeniul corpului material uman, putem
concluziona (și s-a dovedit pe baza multor măsurători în laborator) că toate reacțiile
biochimice din organismul uman au la bază energia electrică. Toate informațiile primite de
către noi prin cele cinci simțuri sunt codificate la nivelul receptorilor în semnale electrice care
sunt transmise pe căile nervoase creierului, ce le decodifică. Începând de la lumină,
continuând cu undele sonore, trecând prin miros, gust, durere, plăcere, căldură, frig, toate
ajung la creier sub forma unor semnale electrice. Gesturile noastre, comportamentul,
gândurile și conduita sunt alte semnale electrice emise de către creier.
Mai mult decât atât, mergând mai departe, știința oficială concluzionează că și
conștiința este produsul reacțiilor electrochimice ale creierului. Aceste reacții biochimice și
curenți electrici creează experiența subiectivă a iubirii, furiei, durerii etc. Toate sentimentele
și emoțiile noastre se formează când o furtună electrică se manifestă într-o anumită parte sau
alta a creierului. De fapt, conform teoriilor emise de către oamenii de știință, furia și iubirea,
dragostea și ura sunt aceleași conexiuni electrice care excită o parte sau alta a organului pe
care îl numim creier. Am putea defini conștiința, din punctul de vedere al omului modern, ca
pe o activitate a unei rețele neuronale care, prin intermediul reacțiilor electrice, poate produce
diferite tipuri de conexiuni extraordinar de complexe, imposibil (deocamdată) de reprodus.
Observând explicațiile academice de mai sus, suntem tentați să credem că toată
energia de care dispunem se poate reduce la energie electrică. Dacă e așa, am putea măsura
parametrii acestei energii cu aparate electronice moderne și am putea inventa o metodă prin
care organismul uman să funcționeze cu energie electrică, la fel ca un computer, spre
exemplu. Doar că energia electrică nu poate singură să întrețină viața organismului, ceea ce ne
conduce la o altă interpretare a fenomenului: există o altă energie de frecvență mult mai
subtilă, care menține organismul uman în funcțiune, iar noi am descoperit doar un efect vizibil
și măsurabil al acestei energii – bioelectricitatea –, care este doar un efect secundar și
observabil. Nu putem privi spre Soare, dar îi vedem razele scăldând planeta în jurul nostru.
Sistemul nervos, așa cum este el știut de către societatea modernă avansată, este
considerat singura structură capabilă să prelucreze informațiile la nivelul organismelor vii.
Însă, cum rămâne cu plantele și structurile monocelulare? Ce mecanism este implicat în rolul
de a recepta și prelucra informația necesară vieții? Ar trebui să existe structuri echivalente
sistemului nervos, iar existența acestor structuri energetice ne poate confirma că, în Univers,
informația are și alte suporturi decât cele considerate clasice de către știința actuală. Celula,
spre exemplu, este lipsită de o structură nervoasă, însă știe să își îndeplinească toate funcțiile
necesare autoconservării și reproducerii, asemenea unui organism pluricelular. Plantele, de
asemenea, nu dispun de sistem nervos, iar unele dintre ele pot foarte bine concura cu anumite
animale în materie de ingeniozitate la capitolul supraviețuire.
Dacă plecăm de la afirmația că materia este doar energie condensată, după cum spunea
un mare învățat, atunci în jurul nostru sunt doar fluxuri sau pachete de energie aflate într-o
continuă mișcare sub formă de vibrație. Tot ceea ce experimentăm cu ochii noștri reprezintă
doar decodificări la nivel de creier. Dacă am avea un alt fel de aparat de decodificare, am
observa Universul ca pe un val de energie care curge dinspre lumea invizibilă, imaterială,
către cea vizibilă, materială. Cu același aparat de decodificare a realității energetice am
observa că în jurul tuturor corpurilor fizice există un câmp de energie purtătoare de informație
morfogenetică, cu o frecvență mai înaltă decât a corpului dens, material, invizibilă pentru
majoritatea oamenilor.
Putem merge mai departe să afirmăm că aceste câmpuri cuantice sunt legate într-o
rețea ce conectează întreaga lume materială și subtilă din Univers. Omul comunică cu acest
câmp prin limbajul emoțiilor. Aceste afirmații sunt enunțate de către misticii lumii de mii de
ani, iar știința oficială se străduiește din răsputeri să ascundă aceste lucruri. Teoriile lui Jung
spun că există un inconștient colectiv comun tuturor indivizilor ce fac parte dintr-o specie, de
unde putem presupune că întreaga umanitate este conectată la un sistem de comunicare
subconștientă, prin care ar putea fi transmise informații comune întregii specii și informații
proprii doar anumitor indivizi.
Învățătorii ezoterici ne-au spus întotdeauna că trupul nostru este programabil prin
limbă, cuvinte și gândire. Tehnologia modernă a fost și este folosită pentru a manipula
frecvența materială din jurul nostru, cu scopul de a fi controlați atât la nivel material, cât și
energetic. Spre exemplu, metalele din dârele chimice schimbă aerul, făcându-l conductor de
electricitate prin supraîncărcarea lui cu particule metalice. Antenele de telefonie mobilă și WI-
FI împânzesc planeta, și parcă nefiind de ajuns, se încearcă implementarea tehnologiei 5G,
care presupune instalarea mai multor antene, distanța dintre ele fiind de 2-300 de metri.
Utilizarea acestor frecvențe într-un anumit mod poate manipula starea și
comportamentul uman. Prin contactul cu câmpuri electromagnetice, oamenii devin mai
deschiși manipulării. Astfel, ei experimentează depresii, senzații neplăcute, depresie,
comportament maniaco-depresiv, sinucideri, stare de angoasă, hipertensiune, oboseală etc.
Emițătorii de înaltă frecvență emit energie electromagnetică pe diferite frecvențe prin antene
care sunt capabile să scaneze creierul subiecților. Semnalele diferitelor frecvențe pătrund în
craniul subiectului și penetrează creierul, unde se amestecă pentru a crea o undă de
interferență modulată de radiații provenind din activitatea electrică a creierului.
Astfel, se schimbă complet modul natural de funcționare a creierului uman. Pe lângă
asta, încălzirea climatică combinată cu defrișările intenționate de păduri (incendii) și cu
oceanul de radiații electromagnetice, dâre chimice, sateliți speciali ce transmit încontinuu
unde către Terra etc., nu fac altceva decât să modifice frecvența atmosferei și a corpului
nostru, în special a creierului, pentru a face loc Arhonților să poată opera pe Terra într-o
formă fizică.
Dar asta se întâmplă în societatea modernă. Întrebarea este: cum au reușit Arhonții să
manipuleze câmpul energetic al oamenilor arhaici pentru a-i subjuga? Dacă sunt ființe din
tărâmuri și densități paralele, înseamnă că nu au corpuri fizice, nu pot acționa, din perspectiva
noastră, asupra corpului sau materiei din lumea aceasta.
Răspunsul este evident – au interacționat cu trupul energetic pentru a manipula și
controla corpul material.
Majoritatea oamenilor cred că ADN-ul nostru este doar o structură moleculară care
codifică chimic pentru a alcătui componentele corpului nostru. Cu toate acestea, cercetările
moderne demonstrează acum că este mult mai mult decât atât – este și un releu de semnale
care primește și transportă informații.
Odată cu decodificarea destul de recentă a ADN-ului din genele noastre, prin Proiectul
Genomul Uman, oamenii de știință au crezut că acum vom avea o înțelegere deplină a vieții,
așa cum este dictată de genele noastre. Au descoperit totuși că numărul de gene pe care le
posedăm nu este atât de diferit de cele mai multe organisme vii – adică nu suntem atât de
speciali (cel puțin din punct de vedere material).
Oamenii au aproximativ 23.000 de gene, cam același număr ca la șoareci și viermi de
pământ. Dar avem și o mulțime de ADN în surplus, pe care oamenii de știință nu l-a înțeles,
deoarece nu erau genele care codificau proteinele și enzimele care alcătuiesc și construiesc
corpul (de aici termenul junk – gunoi). Acum începem să înțelegem că ADN-ul „junk” pare să
acționeze ca regulatori ce controlează informațiile care afectează funcționarea corpului nostru
și, prin urmare, sănătatea acestuia. Această înțelegere creează un nou domeniu numit
epigenetică.
De asemenea, se pare că intențiile și gândurile noastre devin butoane de control pentru
schimbarea canalului pentru semnalul ADN! Lumina provenită din celulele noastre
(biofotonii) și semnalele electromagnetice par să fie implicate în procesul de semnalizare. Voi
descrie pe scurt câteva dintre fundamentele științifice care susțin această nouă perspectivă
asupra rolului moleculei ADN.
Dr. Peter Gariaev, directorul Gene Wave din Rusia, a realizat câteva experimente
asupra ADN-ului, iar rezultatele au fost parcă scoase dintr-o carte de magie. Când ADN-ul
sub vid este expus la o lumină laser ușoară, un instrument fotomultiplicator sensibil poate lua
semnalele de la ADN. Când ADN-ul este scos din recipientul care conține ADN-ul,
fotomultiplicatorul încă preia o prezență fotonică structurată timp de aproximativ 30 de zile
(efectul ADN fantomă). Știința standard spune că acest lucru nu se poate întâmpla. Deoarece
are loc, ADN-ul a structurat fotonii în acest spațiu, adică a stabilit un model în domeniu. Într-
un alt experiment, Dr. Gariaev a dirijat o lumină laser, cu o anume structură energetică, prin
ouăle de salamandră și apoi prin ouă de broască. Din ouăle de broască au ieșit salamandre. El
a inventat termenul genetica valurilor.
La începutul anilor ‘90, Vladimir Poponin, biofizician rus, a efectuat mai multe
experimente prin care a dovedit că ADN-ul uman influențează lumea materială printr-un așa-
numit câmp nou și necunoscut, denumit Câmp de Torsiune, un câmp energetic informațional
foarte extins. Pentru început, Poponin a creat vid într-un tub, măsurând distribuția fotonilor
din acesta. Distribuția particulelor de lumină era aleatorie. Apoi a plasat în respectivul tub
vidat ADN uman și a măsurat din nou distribuția fotonilor. De data aceasta s-a constatat că
distribuția fotonilor s-a schimbat, aceștia grupându-se după tiparul materialului genetic.
S-a dovedit astfel că ADN-ul are capacitatea de a influența mediul din jurul lui. După
scoaterea ADN-ului din tubul vidat, în momentul în care s-a măsurat din nou distribuția
fotonilor în tub, s-a constatat că aceștia se comportă ca și cum ADN-ul ar fi în același loc, iar
fenomenul distribuției fotonilor după tiparul ADN-ului s-a păstrat în interiorul tubului chiar și
la luni distanță după scoaterea acestuia – ADN fantomă.
Același cercetător a mai efectuat și alte experimente pentru a demonstra existența unui câmp
informațional ce ne înconjoară și pentru a arăta că ADN-ul uman este veriga de legătură între
corpul nostru și acest câmp. Poponin a prelevat ADN uman de la o persoană și l-a plasat într-
un dispozitiv unde se putea măsura activitatea mostrei. Într-o altă încăpere, persoana care a
donat ADN-ul a fost supusă unor procese de stimulare emoțională, inducându-i-se diverse
stări – de la bucurie la tristețe, de la relaxare la furie. În același timp, s-a verificat starea
mostrei de ADN din camera alăturată. Rezultatele au arătat că mostra izolată de ADN se
comportă exact că ADN-ul din restul corpului donatorului, reacționând identic la emoțiile pe
care le trăia acea persoană, deși nu există nicio conexiune fizică între acestea. Procedura a fost
repetată de nenumărate ori, de fiecare dată obținându-se aceleași rezultate, chiar și când
distanța dintre persoană și mostra de ADN a fost mărită la sute de km.
Virologul laureat al premiului Nobel, Dr. Luc Montagnier (care a împărțit premiul
pentru descoperirea virusului HIV) a descoperit capacitatea aparentă a fragmentelor de ADN
de a se „regenera” folosind un câmp electromagnetic.
Dr. Dzang Kangeng din China a arătat că lumina ce a trecut printr-o rață în 500 de ouă
de pui a avut ca rezultat pui în care 90% aveau ochi mutați într-o poziție similară cu rațe și
25% aveau membrane între degetele de la picioare.
Dr. Vlail Kaznacheyev, director al Institutului de Medicină Clinică și Experimentală
din Novosibirsk, a arătat că un virus poate fi transmis dintr-un vas, tub de laborator, în altul,
folosind lumină ultravioletă, informația fiind astfel purtată de către fotoni.
 Într-o altă ipoteză, dr. Keith Scott-Mumby, care analizează tipurile de experimente de
mai sus în medicina virtuală, descrie termenul ADN radio. În acest caz, ADN-ul acționează ca
o antenă care primește informația prin intermediul corpului energetic și o transmite către
celule pentru a desfășura activitățile biologice. ADN-ul uman poate fi asemuit, în era
modernă, cu un internet biologic. Cercetările științifice aflate la granița oficială explică direct
sau indirect fenomene precum clarviziunea, intuiția, actele de vindecare spontane și la
distanță, vindecarea de sine, tehnicile de afirmare, lumina/aura neobișnuită din jurul
oamenilor, influența minții asupra modelelor meteorologice și multe altele.
Oamenii de știință au aflat că ADN-ul nostru poate provoca tulburări în vid,
producând astfel găuri de vierme magnetizate! Găurile de vierme reprezintă echivalentul
microscopic al așa-numitelor poduri Einstein-Rosen în vecinătatea găurilor negre. Acestea
sunt conexiuni-tunel între zone întregi diferite din univers, prin care informațiile pot fi
transmise în afara spațiului și timpului. ADN-ul atrage biți de informație și le transmite
conștiinței noastre. Acest proces de hiper-comunicare este cel mai eficient într-o stare de
relaxare. Stresul, îngrijorările sau intelectul hiperactiv împiedică hiper-comunicarea cu succes
sau informațiile vor fi complet distorsionate și inutile. Există un alt fenomen legat de ADN și
găurile de vierme. În mod normal, aceste găuri de vierme minuscule sunt extrem de instabile
și sunt menținute timp de doar câteva fracțiuni de secundă. În anumite condiții, găurile de
vierme stabile se pot organiza, care apoi formează domenii distincte de vid în care, spre
exemplu, gravitatea se poate transforma în energie electrică.
Concluzia deprinsă din aceste experimente, combinată cu descoperirile fizicii cuantice,
este aceea că există un câmp de energie și informație uriaș (poate chiar nelimitat) care ne
înconjoară și că, pe acest fond de interconexiune subtilă între toate lucrurile, distanțele fizice
par să fie irelevante pentru anumite fenomene, iar lipsa de conexiune fizică, vizibilă, nu pare
să conteze. Aceste experimente ne oferă o perspectivă asupra mecanismului de transmitere a
mesajelor, folosindu-se de acțiuni electromagnetice asupra ADN-ului, modificându-i structura
fără intervenție mecanică sau chimică convențională.
Putem concluziona că energia din care este alcătuit corpul uman este o încrengătură
între energetic și grosier, o îmbinare între materii de frecvențe diferite, care lucrează reciproc
pentru buna funcționare a noastră ca întreg. Mergem mai departe și afirmăm că această
energie este într-o legătură directă cu Câmpul de Energie Informațional ce învăluie Universul
sau care este la baza funcționării întregului Cosmos. La un moment dat, Arhonții au avut
acces la această energie, fie prin intermediul câmpurilor energetice, pe care le-au modificat
prin câmpuri electromagnetice, fie prin intermediul găurilor de vierme, care pot să transporte
corpul nostru energetic către alte lumi. Faptul că ei au venit aici sau că noi i-am atras cu mii
de ani în trecutul îndepărtat în urma călătoriilor noastre astrale nu e important. Importantă este
conștientizarea acestor aspecte de natură ezoterică pentru unii și de o importanță vitală pentru
alții, precum și asimilarea informațiilor despre cum putem scăpa de acest virus.
Capitolul VII – Câmpuri morfice – Egregori – Manipulare

Lumea în care trăim a fost măsurată, cântărită, calculată, etichetată și catalogată de

nenumărate ori în ultimele secole de avânt tehnologic, în care știința și-a făcut loc în fața
religiilor și a fenomenelor necuantificate din punct de vedere material. Luate pe rând sau în
totalitate, răspunsurile actuale par că nasc mai multe întrebări, descoperirile duc la alte
enigme, iar noile teorii duc către misterioase căi în acceptarea adevărului. Plecând de la fizica
mecanică și ajungând la cea cuantică, trecând prin biologie, anatomie cu ajutorul noii științe –
genetica –, avem în față un puzzle de fapte certe care sunt agățate de teorii neconfirmate, dar
care trebuie să umple anumite goluri pentru a confirma și a continua susținerea calculelor și a
teoriilor ce au la bază știința actuală.
Puține persoane au ieșit din sfera oficială și din gândirea de grup pentru a arăta și
demonstra că tot ceea ce putem măsura cu aparate construite de noi este doar o mică parte a
Universului și a lumii ce ne înconjoară. Fenomene ce păreau în trecut de domeniul
supranaturalului au fost decodificate și analizate, ajungându-se la concluzii științifice și
logice, bazate pe măsurători atente. Însă un număr destul de mare de fenomene nu au putut fi
demonstrate în totalitate de către știința secolului nostru. Fenomenele de la limita științei au
rămas subiecte tabu, asupra cărora s-au aplecat prea puține persoane pentru a le analiza.
În funcție de interesul acestora pentru rezolvarea misterelor, putem clasifica sumar
aceste persoane în câteva categorii, etichete date în grabă și probabil nu destul de obiectiv
pentru anumite scopuri științifice, ci doar pentru a da un exemplu (pentru a putea face legătura
cu partea a doua a cărții): scepticul, analiticul, profanul și credulul.
Pentru a demonta/demonstra o anumită teorie, scepticii pleacă de la premisa că toate
fenomenele paranormale sunt imaginare, produsul minții umane avide de paranormal. Având
astfel o mentalitate oarecum rigidă și încătușată de lumea materială, tangibilă, aceste persoane
nu vor fi niciodată imparțiale și vor observa sau vor lua în calcul elementele care le
completează teoriile. De foarte puține ori o persoană sceptică își va schimba părerea despre un
fenomen, chiar dacă dovezile sunt destul de convingătoare.
Persoanele analitice nu vor neapărat să demonstreze sau să infirme un fenomen, ci pur
și simplu îl analizează din toate punctele de vedere. Pot astfel să descifreze anumite mistere,
să le confirme sau infirme, fără ca gândirea sau EGO-ul lor să aibă de suferit. Astfel de
persoane se găsesc din ce în ce mai rar în societatea noastră contemporană. Pentru a fi o
persoană analitică, trebuie să nu fi fost influențat de către nici un curent științific, religios,
metafizic etc., dar să le fi studiat în amănunt pe toate.
Profanul este persoana asemănătoare cu scepticul, însă contrară în credințe și educație.
Chiar dacă nu are destul de multe dovezi pentru a demonstra un fenomen, va căuta anumite
pârghii care să îl ajute să ajungă la concluzia care și-o dorește.
Credulul este cel mai năpăstuit în această mică listă. Credulii sunt cele mai numeroase
persoane. Pentru ei e prea greu să gândească, ei își iau informațiile, fie că vin din sfera
științifică sau a supranaturalului, religiei etc., ca fiind adevărate doar pentru că o autoritate în
domeniu a formulat o părere. Pentru ei e de ajuns.
Putem astfel spune că analiticul este cel mai în măsură să descopere noi frontiere în
orice domenii de activitate și că ar trebui ca toate experimentele științifice să fie conduse de
către ei. Din păcate, în lumea reală, lucrurile nu stau chiar așa, drept dovadă că mare parte a
experimentelor sunt concepute pentru a confirma sau a infirma o teorie, foarte puține fiind
efectuate pentru a descoperi noi elemente ce pot înclina balanța într-o anumită direcție,
indiferent de rezultat. Trebuie să recunoaștem, totuși, că sunt persoane care fac parte din toate
categoriile de mai sus și, în anumite situații, dau dovadă de gândire analitică. Astfel,
societatea actuală se poate mândri că are destul de multe mistere de descifrat.
 În anticele lucrări precum Vedele și Upanișadele sunt descrise, în forme oarecum
alegorice, fenomenele de cunoaștere și înțelegere colectivă, ceea ce astăzi numim transferul
de informație telepatică. Chiar în Bhagavad-Gita, aflăm că taina supremă a întregului univers
este cunoașterea (informația) în care ne aflăm scufundați ca într-un ocean.
Tot ceea ce are formă, un obiect în trei dimensiuni, o masă, un scaun, o casă, un copac,
o piramidă, sau în două dimensiuni, cum ar fi o foaie scrisă, un cuvânt, o literă, un desen, o
fotografie etc., sau dincolo de geometrie, cum ar fi gândurile, ideile, pulsurile emoționale
precum senzațiile, sentimentele și dorințele, degajă informație susținută pe o purtătoare
energetică, adică emite unde de formă care interacționează și acționează asupra omului, în
bine sau în rău, pe plan fizic, psihic și spiritual. Mult mai târziu, știința a constatat că fiecare
formă emite o vibrație specifică, vibrație ce s-a numit undă de formă, sau câmp morfic, ceea
ce a condus la ceea ce s-a numit mai târziu teoria morfogenetică.
Două experimente foarte interesante au fost precursoarele teoriei morfogenetice. Totul
a început în 1920, în SUA, când la Universitatea din Harvard, un cercetător, William
McDougall, a vrut să testeze inteligența șoarecilor. A folosit un labirint prin care aceștia
trebuiau să treacă pentru a ajunge la hrană. A început să noteze timpul în care șoarecii reușeau
să găsească drumul. După câteva generații de șoareci, a constatat că media timpului în care
aceștia ajungeau la hrană se micșora atât de mult, încât media șoarecilor din cea de-a 20-a
generație ajungea la capăt în medie de zece ori mai repede decât prima generație. Pentru că a
fost contrazis de către colegii de breaslă și pentru că aceștia doreau să-i demonstreze că se
înșală, în Europa, la Edinburgh, au conceput același experiment, cu același labirint, și au
rămas uimiți. Prima lor generație de șoareci a parcurs labirintul în același timp în care îl
parcurgea generația 20 a americanului. Explicațiile genetice puteau fi eliminate, șoarecii din
Europa nu făceau parte din vreo generație de șoareci urmașă a celor din SUA.
Al doilea experiment, fără nici o legătură cu primul, a fost realizat pe insula Koshima,
o insulă mică situată în sudul arhipelagului japonez. Un grup de maimuțe erau hrănite cu
fructe pe care trebuiau să le ia din nisip. Pentru că nisipul făcea ca fructele să aibă un gust
neplăcut, o femelă a învățat să spele fructele înainte de a le consuma. Cu timpul le-a învățat și
pe celelalte maimuțe să își spele fructele. Într-un interval de câțiva ani, mai toate maimuțele
de pe insula învățaseră să își spele fructele. Nu acesta a fost fenomenul care i-a uimit pe
oamenii de știință, ci faptul că, la un moment dat, toate maimuțele de pe insulele învecinate
învățaseră să își spele fructe înainte de a le mânca, fără a lua cumva legătura cu cele de pe
insula Koshima.
Doctorul Rupert Sheldrake (născut pe 28 iunie 1942), este biolog și autor a peste 80 de
articole științifice și 10 cărți. Fost cercetător al Societății Regale, a studiat științele naturale la
Universitatea Cambridge, unde a fost Scholar of Clare College, cu două premii de excelență,
și a primit Premiul pentru Botanică al Universității. Apoi a studiat filosofia și istoria științelor
la Harvard, înainte de a se reîntoarce la Cambridge, unde a luat doctoratul în biochimie. A fost
director al departamentului de Studii în biochimie și biologie celulară la Clare College,
Cambridge. Analizând aceste cazuri, Rupert Sheldrake a presupus că ar exista niște câmpuri
de tipul câmp formator sau câmp generator, câmpuri morfice, care au rolul de a menține
cunoașterea oricăror fenomene, nu doar din lumea vie, ci și în cea minerală sau chiar cuantică.
Aceste câmpuri înregistrează într-un anumit fel informațiile despre anumite
evenimente importante și exercită o influență asupra tuturor ființelor similare. Un câmp
morfic are rolul de a menține cunoașterea oricărui fenomen prezent în lumea vie, cea
materială și cea cuantică. Așa s-a născut teoria morfogenetică.
Teoria morfogenetică se potrivește perfect și cu alte descoperiri din acest domeniu,
cum ar fi teoria subconștientului colectiv a lui C.G. Jung. În cercetările sale, Jung a descoperit
anumite fenomene stranii, care nu puteau fi explicate, dacă nu ar exista un gen de conexiune
între indivizi. De exemplu, Jung a descoperit că unii eschimoși aveau vise cu șerpi sau
păianjeni, deși aceștia nu există la Cercul Polar și nici nu existau alte surse de unde să afle
despre existența lor. De fapt, nici eschimoșii în cauză nu știau ce visează, dar, când desenau
imaginile respective, se vedea imediat despre ce era vorba.
Jung a postulat ideea unui subconștient colectiv la care fiecare membru al speciei este
mai mult sau mai puțin cuplat și prin intermediul căruia are acces la o serie întreagă de
cunoștințe, arhetipuri și obiceiuri. Acest subconștient colectiv corespunde parțial câmpurilor
morfice din teoria morfogenetică. Tot legat de teoria morfogenetică, cei mai vârstnici spun
despre nepoții lor că par mult mai inteligenți decât erau ei la vârsta lor sau decât au fost copiii
lor.
Aceste câmpuri morfice sau morfogenetice se manifestă și la nivelul comunităților
umane, la țări, regiuni geografice și de multe ori la nivel planetar. Poate de aceea se încearcă
unirea țărilor și eliminarea originalității popoarelor. Diferențele între popoare creează ceea ce
se numește egregor național.

Egregor. Egregorul este o formă de energie-gând care este formată când un grup de
oameni se adună în mod conștient pentru un scop comun; o ființă psihică emanată de o
colectivitate. Fiecare țară, fiecare mișcare politică, religioasă, artistică formează un egregor.
Cum spuneam mai sus, marele psiholog Jung a propus ideea de inconștient colectiv.
Egregorul ar fi, într-o oarecare măsură, un concept similar, sugerează o legătură inconștientă a
mai multor minți într-un întreg mai mare. Între egregorul unui neam și cultura și tradițiile sale
există o dependență și o conectivitate – tradiția și cultura fac să se structureze un egregor
specific, iar acest egregor transmite, prin câmpurile morfice, generațiilor următoare să se
obișnuiască și să se încadreze în acești parametri. De ce credeți că americanii, spre exemplu,
își promovează cultura lor peste tot în lume? La urma urmei, ar putea să cucerească economic
anumite țări și să le subjuge. Dar nu e de ajuns. Oamenii vor fi liberi într-o oarecare măsură,
vor fi distanți și la un moment dat se poate crea o breșă care să amenințe acea stăpânire
economică.
Tocmai de asta e important ca egregorul lor să fie prezent și să pătrundă în câmpurile
morfice ale țărilor în curs de cucerire. La un moment dat le va micșora, le va asimila, punând
în loc energia lor.
Pentru ca un câmp morfic să poată acționa, este necesar ca în organismul viu, încă de
la nivel celular, să existe structuri care recepționează informațiile respectivului câmp morfic.
Totodată, este necesar să existe structuri emițătoare care, din diverse acțiuni fizice, să
influențeze anumite câmpuri morfice.
Cu cât mulțimea oamenilor ce acționează congruent cu mentalul lor (forme-gând
energo-informaționale) este mai mare, cu atât forța egregorului va fi mai mare și, de foarte
multe ori, se poate întoarce împotriva celor ce l-au generat (creat), deoarece a fost captat de
un alt câmp energo-informațional mai puternic decât primul și a fost deturnat spre porniri
ostile față de creatorii primari.
Principial, fără a aborda elementele de tehnologie specifică, dată fiind periculozitatea
acestora dacă sunt utilizate de grupuri organizate în interesele lor bine definite, aceasta este
modalitatea prin care specialiștii, și cu precădere inițiații, folosesc manipularea prin
diversiune. A acționa în acest mod nu este foarte complicat. Ceea ce trebuie cunoscut foarte
bine și în detaliu este softul sau programul structurat pe elemente de compoziție după care se
poate acționa.
Când vorbim despre legătura dintre ADN-ul uman și aceste câmpuri morfice, părerile
sunt oarecum împărțite: unele persoane care au studiat fenomenul afirmă că ADN-ul uman
este un fel de antenă de emisie-recepție pentru câmpul morfic înconjurător, care de fapt
depozitează această informație; altă tabără afirmă că, de fapt, informația se află în ADN,
câmpul morfic nefăcând altceva decât să o distribuie indivizilor din aceeași specie, care se
conectează sau fac parte din acel câmp morfic. După cum am văzut în capitolul Corpul
energetic, prima variantă pare mai aproape de adevăr.
Indiferent cine are dreptate și cine nu, trebuie să ne uităm la aspectul important ce
apare în ambele situații – ADN-ul. Acesta pare să fie legătura între ce știm sau ce putem afla.
Putem totuși postula că o ființă vie nu mai este doar un ansamblu biologic, material, ci este
cuplată la un câmp morfic mult mai general și care este de natură energetică, vibrațională.
Chiar dacă ADN-ul, și în general materia, este și un emițător care poate structura
câmpuri morfice specifice sau dacă informația se afla codată în ADN, concluzia imediată este
că o ființă vie poate emite informații morfice, care să acționeze asupra altor ființe sau a
materiei în general.
Așadar, gândul este structurat pe o anumită intensitate și frecvență, pornește din
mentalul individual și accede spre câmpul mentalului colectiv. Aici se asociază cu alte
gânduri de aceeași frecvență și intensitate, formând un gând-informație mult superior celui
inițial – un egregor.
Această formă de energie va acționa, în principal, asupra zonei geografice în care a
fost generată. Spre exemplu, unele gânduri revoluționare pornesc de la două-trei persoane. În
momentul în care acești oameni atrag alte persoane în cadrul grupului, s-a format un egregor
care, dacă atinge o masă critică, poate schimba regimuri. Poate schimba mentalități. Poate
schimba lumea.
Gândurile și sentimentele influențează direct structura materiei fizice – aceasta este
concluzia japonezului Masaru Emoto, în urma cercetărilor sale recente. El a observat că apa
înmagazinează toate informațiile transmise ei sub formă de energie din mediul înconjurător.
Știința confirmă astfel ceea ce tradițiile spirituale susțin de milenii: suntem responsabili de
raiul sau de infernul în care trăim. Cercetările dr. Masaru Emoto l-au condus la definirea
conceptului de hado, un cuvânt care este din ce în ce mai des folosit chiar și în conversațiile
uzuale de către japonezi.
Cuvântul hado este alcătuit din două ideograme kanji, ha și do, care înseamnă undă și
mișcare. Prin urmare, hado este modelul vibrațional intrinsec, existent la nivelul atomic al
materiei, fiind considerat drept cea mai mică unitate de energie. Hado este energia asociată
conștiinței umane, după definiția dr. Masaru Emoto. Cercetând această energie, el a ajuns la
concluzia că gândurile și sentimentele modelează realitatea fizică. Inspirat fiind de rezultatele
unui om de știință american care a reușit, cu ajutorul unui dispozitiv ce utiliza rezonanța
magnetică, să impregneze apa cu anumite informații benefice, curative, dr. Masaru Emoto a
continuat cercetările în domeniul rezonanței magnetice.
Din 1994, a început să studieze și să fotografieze cristale de apă înghețată. Aceste
fotografii erau realizate cu ajutorul unui microscop plasat într-o cameră la -50°C. Rezultatele
uluitoare au fost prezentate în cartea sa Messages from Water (Mesajele apei), care pune în
evidență efectul conștiinței umane (al diferitelor tipuri de energie hado) asupra apei.
Astfel, generând diferite energii hado prin cuvinte rostite sau scrise ori prin muzică, la
care a fost expusă aceeași probă de apă distilată, aceasta și-a modificat structura în funcție de
energia primită. Formele de hado pozitiv, de exemplu forța sublim creatoare a artei și a
muzicii, au generat cristale geometrice, hexagonale, armonioase și încântătoare. Interesant
este că nu toate eșantioanele de apă au cristalizat. Cele expuse unui hado negativ (cuvinte
urâte, poze ale unor ființe malefice recunoscute, de ex., Hitler, poluare, muzică heavy-metal)
au înghețat în forme amorfe, ciudate. Astfel, chiar dacă toate tipurile de apă au aceeași
formulă chimică, structura lor moleculară diferă considerabil, fapt demonstrat clar în aceste
fotografii.
Înțelegem din aceasta că apa are un mesaj foarte important pentru noi. Ea este precum
o oglindă, care ne reflectă întocmai starea interioară. Atunci când ne reflectăm chipul în ea,
mesajul ei devine uimitor de clar, precum un cristal. Știm că viața umană este în directă
corelație cu calitatea apei, atât cea din corpul nostru, cât și cea din jurul nostru.
În lucrarea sa, doctorul Emoto prezintă argumente concrete care demonstrează că
bioenergia umană, energia gândurilor, cea vehiculată de cuvinte, ideile-forță și muzica, toate
acestea influențează structura moleculară a apei, aceeași apă care alcătuiește în procent de
70% corpul unui om matur și care acoperă în același procentaj planeta noastră. Apa este sursa
esențială a vieții pe planetă; calitatea și integritatea ei sunt de o importanță vitală pentru toate
sursele de viață.
Dr. Emoto a descoperit multe diferențe fascinante în structurile cristaline ale apei
provenind din diverse surse aflate în anumite condiții. Spre exemplu, apa de munte și de izvor
a dezvăluit în structura ei cristalină frumoase modele geometrice. În schimb, apa toxică și
poluată din zonele industriale suprapopulate, sau apa stagnantă din puțurile de apă sau lacurile
de acumulare a cristalizat în forme distorsionate, aleatorii și dizarmonioase.
Un alt domeniu de studiu al doctorului Emoto l-a constituit meloterapia. De aceea, el a
urmărit efectele muzicii asupra structurii cristalelor pe care apa le formează prin înghețare. El
a plasat timp de câteva ore apă distilată într-o eprubetă între două boxe și apoi a fotografiat
cristalele obținute prin înghețarea acelei ape. După ce a înregistrat modurile în care apa a
reacționat la diferitele condiții de mediu, la poluare și la diferitele genuri de muzică sau
sunete, echipa doctorului Emoto și-a orientat cercetările spre a vedea modul în care gândurile
și cuvintele afectează formarea cristalelor de apă netratată, distilată. Ei au aplicat pe
eșantioanele de apă bucăți de hârtie cu diverse cuvinte scrise pe ele, lăsându-le așa timp de o
noapte. Aceeași procedură a fost aplicată folosindu-se numele unor persoane decedate, care au
avut o anumită influență în istoria omenirii. Fotografiile obținute după înghețarea
eșantioanelor de apă ce fuseseră expuse acestor influențe au demonstrat incredibilele
răspunsuri ale apei, ca entitate vie și inteligență, la emoțiile și gândurile înscrise în câmpul
morfic al umanității.
 Concluzia generală a fost de necontestat: apa preia cu ușurință vibrațiile și energia
mediului în care se află. Descoperirile extraordinare ale dr. Masaru Emoto reprezintă un
valoros instrument și o dovadă incontestabilă care ne poate transforma percepția asupra
noastră și asupra lumii în care trăim. Avem acum dovada și explicația faptului că apa poate
vindeca și poate transforma în bine viața planetei, prin gândurile pe care alegem să le
întreținem în mentalul nostru și prin modurile în care aplicăm aceste gânduri.

***
Combinând toate elementele expuse până acum, putem concluziona că pe planeta
noastră se desfășoară evenimente de natură materială ce își au originea într-o densitate,
dimensiune, plan paralel, subtil, metafizic. O dimensiune foarte diferită de a noastră, o
dimensiune greu accesibilă, dar care are legături destul de strânse cu realitatea materială în
care ne petrecem viețile.
Egregorii, câmpurile morfice, continuând cu religiile și mai nou cu știința oficială,
care pune materialul pe primul plan, ne fac o imagine de ansamblu a elementelor care pot să
ne controleze într-o manieră în care nici nu ne putem imagina. Persoanele care pot transcende
acest plan material, fără a-l părăsi însă, pot vizualiza, simți, aceste dimensiuni paralele cu tot
cu ființele ce îl ocupă. Diferențele de percepție între anumite persoane conduc la concluzii
diferite.
Să ne imaginăm pentru o clipă o lume bidimensională cu locuitori bidimensionali și să
ne imaginăm că acest tărâm plat este suprafața lichidului din-tr-o farfurie – o supă, să zicem.
Mergând mai departe, putem asemui că petele de grăsime de pe suprafața respectivă sunt
locuitorii inteligenți ai universului 2D. Din moment ce sunt bidimensionali se pot mișca doar
dreapta – stânga și înainte – înapoi. Conceptul sau direcția sus – jos ar fi pentru ei cam cum
este pentru noi a patra dimensiune.
Ceea ce văd ei unul la altul este doar o linie, orice fel de spațiu, o clădire sau o
persoană fiind reduse pentru ei la o singură linie. Cu toate acestea, noi, locuitorii tărâmului
3D, le putem vedea măruntaiele, interiorul caselor etc.
Mergând mai departe, să presupunem că tulburăm liniștea acestei dimensiuni
introducând o lingură în farfurie. Cum ar trăi experiența un locuitor ce ar vedea acest lucru?
La început, ar vedea o linie destul de scurtă, corespunzând cu vârful lingurii, apoi linia se va
mări pe măsură ce înaintează spre fundul farfuriei și va descrește când lingura va ieși la
suprafață. Locuitorilor acestei lumi imaginare lingura nu le apare ca un obiect solid, așa cum o
vedem noi, și nu pot lua la cunoștință despre lingură decât ca o serie de fenomene
extraordinare care se petrec în timp și spațiu.
Presupunând că speranța de viață e destul de redusă în acest tărâm, comparativ cu
lumea noastră 3D, va fi nevoie de milioane de generații și de un geniu de o profunzime ieșită
din comun pentru a efectua calcule din care să reiasă existența unei dimensiuni superioare de
unde pot apărea obiecte.
Cum locuitorii acestei lumi nu o să ne poată vedea, probabil că și cei mai inteligenți
dintre ei își vor închipui că cea de-a treia dimensiune nu e decât o ficțiune matematică.
Aceștia vor ignora cu totul existența celei de-a treia dimensiuni, iar fenomenele, a căror
explicație este banală într-o lume tridimensională, vor fi considerate „paranormale” de către o
altă categorie de locuitori ai lumii 2D. În această lume, doar geniile vor putea înțelege
asemenea concepte sau fenomene.
O ființă din cea de-a patra dimensiune s-ar bucura de toate aceste avantaje față de noi?
Cum ar fi percepută o asemenea apariție a unor obiecte din „presupusa lume superioară”?
Poate în același mod în care percepem și noi anumite obiecte și ne complicăm să le înțelegem,
folosind doar gândirea îngustă și limitată.
Capitolul VIII – Inteligența malefică ce conduce lumea
În funcție de cunoștințele oamenilor asupra modului de funcționare a sistemului și a modului
de gândire obedient, ignorant sau rebel, putem grupa cetățenii unei țări sau chiar ai planetei în
câteva categorii distincte. Poveștile spuse sunt asemănătoare, iar Povestitorul oficial a reușit
să aducă aceste povestiri la stadiul de normalitate planetară.
Cea mai numeroasă categorie a fost învățată și crede cu tărie că politicienii sunt cei
care țin frâiele unei țări. Prin prisma acestui lucru, aceste persoane fac tot posibilul pentru a
menține iluzia societății în care trăim. Merg la vot cu o convingere fermă că aceia care vor
ajunge în parlament, guvern și instituții ale statului vor implementa un program politic, iar
viața lor va fi schimbată. Când sau dacă nu se întâmplă acest lucru încep (rareori) să
protesteze împotriva clasei politice și o schimbă cu o altă ideologie. Ce nu realizează aceste
persoane este că politicienii ajung la putere datorită unor forțe financiare dirijate foarte atent
din umbră de către alte persoane.
A doua categorie de persoane, mult mai puțin numeroasă decât prima, are o gândire
mai pragmatică asupra viziunii despre cum este condusă lumea. Având acces la mai multe
informații, ei știu că în spatele politicienilor se află anumite entități economice cu agende
diferite de cele oficiale și cu interese obscure. Aceste corporații, din care fac parte băncile,
firmele farmaceutice, companiile petroliere și cele care au în patrimoniu rezervele naturale ale
planetei finanțează toate părțile politice, finanțează războaiele și au de câștigat de pe urma
oricărui conflict planetar. Scopul acestor corporații e atragerea de capital și dominarea pieții
economice de orice fel.
Cei ce știu că în spatele corporațiilor, băncilor și entităților economice care par să
conducă lumea se află anumite persoane afiliate unor societăți semi-secrete sunt, din punct de
vedere numeric, și mai puțini. Aceste societăți s-au constituit de-a lungul timpului și au
infiltrate persoane în toate domeniile de activitate. Constituite piramidal, este destul de greu să
penetrezi acest sistem și să îl demaști. Sunt dovezi destul de solide că aceste societăți secrete
sau semi-secrete există, dar e foarte greu de demonstrat cine sunt cei care le conduc. Scopul
lor nu mai sunt banii de mult timp, ci controlul absolut. Ele fac acest lucru prin politică, cu
ajutorul banilor, prin manipulare, cu ajutorul mass-mediei și cu ajutorul tehnologiilor. Ceea ce
unește vârfurile societăților secrete nu sunt în mod primordial banii, ci simbolurile și
ritualurile oculte. Societățile secrete cunosc în mod foarte conștient faptul că simbolurile și
ritualurile au o forță foarte mare asupra oamenilor.
Dacă pentru corporații scopul principal al unui război este câștigul material (din
vânzarea de armament, medicamente, refacerea infrastructurii etc.), pentru membrii
societăților secrete, aceste teatre de violență sunt ritualuri sângeroase de masacrare a
populației. Aceste ritualuri măresc în mod considerabil forța răului, forța de care se folosesc
societățile secrete, în vederea dominării absolute a Terrei.
 A patra categorie de cetățeni, care este, de fapt, cea mai redusă din punct de vedere
numeric, este formată din aceia care știu mult mai multe substraturi despre sistem. Aceste
persoane nu studiază, ci simt, aceste persoane nu gândesc conform normelor sociale cu care
au fost îndoctrinați majoritatea. Acești cetățeni îți vor spune că politicienii, bancherii și
societățile secrete nu sunt altceva decât un sistem minor pe tabla de șah prin care se
controlează Terra. Bineînțeles, sistemul expus mai sus este unul simplist, fără conexiuni, o
prezentare generală. Să facem o mică „hartă” care să ne ghideze.

Pânza de păianjen
Pentru a conștientiza mai bine cum este condusă planeta de către Sistemul de control,
aș vrea să faceți un exercițiu de imaginație și să vă închipuiți o pânză de păianjen. Știu că
sunteți obișnuiți să vă închipuiți o piramidă, însă pânza de păianjen este mult mai
reprezentativă pentru acest mic exercițiu. La extremitățile pânzei găsim populația globului.
Eu, tu, noi, cei care menținem sistemul la putere.
Mergând către centru, întâlnim la nivele interioare aparatul represiv – administrație
publică, poliție, armată, birocrație; nu vă temeți de cei ce dau ordine, ci de cei ce le execută.
În această categorie găsim persoane care habar nu au ce pun în practică. Sunt sedați și
robotizați să respecte legea, iar pentru ei, dacă legea e morală sau nu este irelevant. Sunt
plătiți să facă un lucru și îl fac. Mercenari.
Intrând și mai adânc către centrul acestei pânze gigantice găsim politicienii, apoi, chiar
în spatele lor, serviciile secrete. Politicul este cel întotdeauna scos în față. Sunt căutate
persoane cu dorința de afirmare, cu spirit de vedetă, dar care să urmeze ordinele primite fără a
pune întrebări. Mai e și categoria politicianului educat în anumite școli și format cu anumite
idei pentru a implementa doctrine dorite de către adevărata Elită. Avantajul lor, spre deosebire
de aparatul administrativ aflat la exterior, este că, pe lângă legile primite în plic pentru a fi
promulgate, își creează o rețea de firme afiliate lor care le îngroașă buzunarele.
În majoritatea țărilor, serviciile sunt cei care au adevărata putere, controlând
parlamentul, guvernul și toate instituțiile statului. Serviciile au acces la informații pe care le
folosesc în interes personal sau într-o strânsă legătură cu anumite corporații ce finanțează
acțiuni clandestine în interes propriu.
Mai departe, într-o strânsă legătură cu serviciile, găsim sistemul mondial – FMI, UE,
Banca Mondială – la un pas de Corporații și Bănci. Am fi tentați să credem că băncile și
corporațiile se supun legilor internaționale. Nimic mai fals. Aceste instituții de forță sunt cele
care oglindesc legile după nevoile lor. Când deții toate resursele planetei, e foarte ușor să faci
regulile jocului. Corporațiile se alcătuiesc în conglomerate imense, o altă pânză imensă de
păianjen cu menirea de a face imposibilă verificarea lor. Se presupune că, la nivel mondial, nu
sunt mai mult de cinci corporații care le dețin pe toate celelalte la un loc.
Cu cât mergem spre centrul pânzei, sistemul de control este mai puternic. Fiecare
vibrație de la extremitatea pânzei este percepută de către cei ce „populează” această zonă, iar
deciziile luate de către ei se revarsă asupra extremității pânzei precum un val ce lovește
țărmul.
 Inevitabil, măsurile luate de ei sunt puse în practică strat cu strat, iar cei ce se află la
extremități au senzația că presiunea vine de la aparatul cel mai apropiat – administrațiile
guvernamentale. Nimic mai fals.
Societățile semi-secrete sunt cele care au agende ascunse de marele public. Aici putem
include Grupul Bilderberg, Consiliul pentru Relații Externe, Comisia Trilaterală, Masoneria,
Grupul de la Roma, Sioniștii, Illuminati, Bohemian Club, marile religii etc. Cu toate că avem
impresia că sunt la vedere, că întrunirile lor sunt publice, discuțiile se țin foarte departe de
ochii și urechile publicului.
La următorul nivel sunt adevăratele societăți secrete. Despre ele nu o să auziți, nu se
discută și, oficial, nu există nicio dovadă a existenței lor. Întâlnirile lor sunt secrete, iar
persoanele ce fac parte din aceste organizații sunt de regulă în afara reflectoarelor mediatice.
Aproape de centrul pânzei de păianjen sunt cele câteva familii despre care nu există
informații oficiale care să ateste că sunt cele mai bogate și influente de pe Terra. Acestea iau
decizii și controlează toate corporațiile, serviciile secrete și, implicit, guvernele de pe glob.
Majoritatea fac parte din societățile secrete și semi-secrete și dețin cele mai multe rezerve
naturale și corporații de pe glob.
Toți cei care pătrund în universul din ce în ce mai încâlcit al teoriilor alternative, ce au
fost îmbrăcate de către autorități sub egida teoria conspirației, descoperă la un moment dat că
nu există o noimă, un sens bine stabilit, o direcție clară și precisă a acestor familii, care se
presupune că ar conduce lumea din umbră. Adică există ideea de control și putere și cam atât.
Pe unii nu îi mulțumește un astfel de răspuns. Trebuie să fie ceva ascuns percepției umane,
ceva care controlează aceste fenomene, astfel încât să beneficieze de rezultatele urmărite.
Povestea oficială ne spune că oamenii aceștia, care țin frâiele planetei, sunt conduși de
pragmatism, orgoliu și sete de putere. Explicația pare puerilă, pentru că deja au tot ce vor.
Poate că suntem totuși mințiți, manipulați, controlați, programați.
Programați? De către cine? În ce scop? Pare aberant. Pentru omul obișnuit cu
realitatea impusă, da. Este aberant. Pentru oamenii ce au reușit să treacă de aceste praguri, nu.
Aceste persoane au aflat că pânza de păianjen este controlată din exterior de o forță
superinteligentă, malefică, care vrea să pună stăpânire pe rasa umană, pe mintea noastră. Se
spune că această forță este o entitate energetică. Această entitate se întărește ori de câte ori
cineva gândește, vorbește sau înfăptuiește ceva negativ. În acest punct trebuie amintit faptul
că forța răului nu este o entitate abstractă, așa cum o percepe omul mediu, ci o entitate
energetică care se poate manifesta și întrupa în lumea materială.
Fiecare gând al nostru are o putere extraordinară. Conglomeratul de entități ce
controlează umanitatea – Arhonții – sunt dintr-o dimensiune pe care mintea umană o înțelege
foarte greu. Timpul și spațiul sunt diferite. Noțiunile despre ceea ce cunoaștem noi la nivel
material sunt foarte diferite de lumea din care provin aceste entități. O să discutăm mai pe larg
despre acești Prădători, dar mai întâi trebuie să conștientizăm cum ne manipulează de mii de
ani.

Manipulare și control
Pentru majoritatea oamenilor, Povestea Oficială prezentată și acceptată este destul de
simplă:
– există argumente zdrobitoare că lumea, așa cum o cunoaștem, este condusă de către
politicieni, aleși prin vot direct, care iau decizii în nume colectiv sau personal, depinde de caz,
decizii care se transformă în legi;
– istoria este o înșiruire de povestiri argumentate frumos cu texte descoperite în arhivele
naționale și completate de cărți ce susțin variantele oficiale cu argumente elegante;
– știința oficială este totalitatea elementelor demonstrate în laborator sau matematic, elemente
care au susținere în mediile academice și nu pot fi contrazise decât dacă aceste medii își dau
acordul. Se întâmplă foarte rar să își schimbe punctul de vedere.

Așadar, tot ceea ce nu face parte din curentul propagandistic oficial este dezbătut
sumar, iar concluziile de cele mai multe ori se soldează cu umilirea intelectuală a celor care au
cutezat să combată aceste versiuni.
Cu toate astea, se întâmplă uneori ca argumentele solide, pertinente, care fac apel la
logica gândirii elementare, să schimbe părerea unor persoane despre adevărata realitate în care
trăim. Există și mulți nehotărâți, persoane care acceptă anumite teorii alternative, dar refuză
cu înverșunare să caute o explicație pentru altele, de teamă ca nu cumva baza gândirii lor să
fie zdruncinată.
Marea majoritate a oamenilor cred cu tărie că lumea e prezentată sumar și simplu de
către variantele oficiale și nu o fac asta datorită unui raționament propriu. O fac pentru că așa
au fost învățați de mici, au crescut în grupuri unde trebuia să te conformezi sau erai exclus, o
fac pentru că toată lumea, sau măcar majoritatea, e de acord cu acea părere. De fapt, oamenii
nu fac diferența dintre valoarea de adevăr a unei fraze și gradul de satisfacție pe care îl
produce aceasta.
Astfel, dacă afirmi că votul lor este neimportant și că alegerile sunt luate în culise, o
persoană poate să reacționeze instinctiv fără să caute elemente care pot sau nu susține această
afirmație. Un alt exemplu este existența unui guvern ascuns care controlează evenimentele
importante de pe această planetă. Sau faptul că omenirea riscă să fie controlată de către
tehnologia de care devenim dependenți în viața de zi cu zi. Aș putea aminti și asaltul
informațional al terorii la care suntem supuși pentru a accepta tacit tot mai multe legi
îndreptate împotriva noastră, terorismul mascat ce face ravagii în zonele controlate, culmea,
de către jandarmii planetei, otrăvirea populației cu elemente chimice prezente în alimente,
apă, aer.
Ar fi normal să credem că datele existente ne vor conduce la o concluzie pe care o poți
interpreta ca plăcută sau neplăcută, dar asupra căreia există multe semne de întrebare. Cu
toate astea, majoritatea preferă să rămână în zona de confort, asigurând astfel persoanelor care
beneficiază de aceste tactici sprijin pentru acțiunile viitoare.
Există o reținere în a analiza faptele și a urma firul logic ce ne poate duce la o
concluzie evidentă. Pentru că asta ar însemna să distrugem toată baza informațională pe care
s-a clădit mare parte din experiența individului. Frica de a descoperi o posibilă fisură în
sistemul lor de valori îi face reticenți doar la auzul anumitor subiecte. Un motiv destul de
întâlnit, dar neluat în calcul, este teama consecințelor pe plan familial și social. În momentul
în care realizezi ce se întâmplă cu lumea, nu poți sta deoparte, primul pas e să le explici și
celorlalți. Societatea actuală ne-a încadrat într-un tipar comportamental. Ieșirea din acest tipar
poate duce la marginalizare, ridiculizare sau chiar la îndepărtarea de unele persoane dragi.
Zona de confort e destul de atractivă.
Oamenii au tendința de a reține evenimentele care pot să confirme pozițiile pe care le
împărtășesc și uită sau le îngroapă involuntar pe cele pe care le infirmă. Într-o societate
controlată de către o presă oficială care manipulează și prezintă știrile în mod eronat, e normal
ca persoanele ce preferă variantele oficiale să fie majoritare. Aceste persoane rețin doar
elementele care le convin, chiar dacă există destule argumente care să le contrazică. Nu pentru
că acestea ar fi mai solide, ci pentru că, la nivel intuitiv, nu au capacitatea de a aprecia corect
posibilitatea ca acele știri să fie false.
Nu în ultimul rând trebuie amintit spiritul de turmă. Prin însăși ideea democrației în
care, cel puțin pe hârtie, majoritatea decide ce e adevărat și ce nu, majoritatea alege,
sentimentul că „siguranța stă în număr” și că „adevărul e de partea celor mulți” a intrat și a
avut succes în percepția publică. Pentru a încerca să le deschidem ochii, nu cred că e de ajuns
să le prezentăm acestor oameni doar argumente. Oricât de puternice vor fi dovezile aduse în
sprijinul ideilor alternative, mecanismele prezentate mai sus îi vor ține pe majoritatea
oamenilor de cealaltă parte a baricadei, refuzând să arunce măcar o privire asupra lor. Ba
chiar, de cele mai multe ori, considerându-se ei în minoritate, vor încerca să se
autovictimizeze. O studiere amplă a subiectului, o argumentare scurtă, solidă și o gândire
critică pot să aducă lumină în orice subiect dezbătut. Condiția ar fi ca și celălalt să fie deschis
la idei noi.
O masă critică de oameni, cu gândire îndreptată către un sistem bazat pe ajutor
reciproc în defavoarea concurenței, un număr destul de mare de persoane care conștientizează
pericolele la care suntem supuși și mai ales ce viitor lăsăm copiilor noștri poate schimba
sistemul actual care a pus stăpânire pe planetă și care ne va transforma ca rasă. Nu vorbesc
aici de evoluție de niciun fel, ne va acapara și va distruge orice urmă de speranță pentru
generațiile următoare.
Gândiți-vă câte lucruri poate să învețe o persoană în 12 ani de școală, să fie eminent,
iar în același timp să fie victima sistemului actual de credințe și dogme „democratice”. Cum e
posibil așa ceva? În mare parte, prin programare psihologică. Dacă, de-a lungul veacurilor,
programarea a venit în cea mai mare parte de la religii, în era modernă programatorii acestui
sistem amplu de manipulare au dezvoltat sistemele de învățământ, sistemele de informare a
presei, modificând câmpurile morfice existente, programându-le să se plieze pe noile dogme
și credințe.
De-a lungul timpului, religiile au fost factorul principal care a menținut umanitatea la
nivelul de moluscă. În prezent, rolul acestora a mai scăzut, dar încă se află în fruntea
sistemului de control. În aceste religii nu există nici un strop de spiritualitate. Nu sunt nimic
altceva decât un buchet de ideologii politice asortate cu niște metafizici pseudo-spirituale
bătătoare la ochi. Preoțimea ține locul oficialilor de partid, care întăresc și mențin ideologia
guvernantă în societate. Esența tuturor sistemelor de conducere politice, religioase este
corupția adevăratului limbaj spiritual, prin schimbarea înțelesului din spatele conceptelor,
până când din acesta nu rămâne nimic altceva decât o moralitate de sclav, ritualizată, cu
scopul de a domestici umanitatea cu fiecare generație, până când se ajunge la o națiune
globală de vite. Generațiile nou-născute poartă informația codului informațional ale părinților
programați, astfel încât sunt născuți în imaginea produsă de secolele scurse sub această
transmutare genetică. Așa funcționează domesticirea, din punct de vedere meta-genic.
Din această paradigmă face parte îndepărtarea cunoștințelor spirituale și îndepărtarea
oamenilor avansați din societate, prin uciderea acestora împreună cu liniile lor genealogice.
Prin uciderea oamenilor avansați se taie capul sistemului original, iar capul noului sistem se
poate instala liniștit la domnie; inchiziția, comunismul, nazismul și alte forme de conducere
dictatorială au practicat acest lucru pe față, sacrificând cele mai avansate gene ale societății.
Religiile au avut un rol foarte important în perpetuarea acestor practici. Peste generații, efectul
patologic a luat amploare din cauza lipsei practicilor spirituale, practici acum înlocuite cu un
ritualism menit să întărească și să consolideze codul programului de domesticire.
Se pare că societatea umană e creată pentru obediență. Putem observa, de-a lungul
istoriei oficiale, un nivel amplu de control asupra oamenilor. Societățile tribale, primele
regate, imperiile, toate au folosit forme de control și manipulare cu scopul de a-i face pe
cetățeni să accepte ideile conducătorilor. Fie că era vorba de religie sau dictatură, oamenii au
fost obedienți și au acceptat controlul unei elite. Acea elită, în funcție de nevoi, crea premisele
unei situații, apoi beneficia de pe urma ei. Nicicând, indiferent de sistemele de control,
oamenii nu s-au răsculat împotriva sistemului sau dacă au făcut-o, numărul lor a fost destul de
mic. Diferența dintre societatea tribală și cea modernă e destul de mare. Atunci era vorba de
supraviețuire. Capacitatea conducătorilor de a mobiliza mulțimile era de cele mai multe ori
vitală.
Însă, în timpurile noastre, se observă o tendință de control absolut, o invadare a vieții
personale. Cu timpul, anumite forme de guvernare au lăsat impresia că omul de rând are
capacitatea de a alege; de a vota dacă merge la război sau dacă va fi pace, de a alege
austeritatea, legi care îi îngrădeau libertatea, concepte care nu erau acceptate de către
majoritatea celor ce formau societatea etc. Însă, în tot acest timp, oamenii au fost coordonați
din umbră pentru a fi direcționați către o idee sau alta. Dacă am realiza aceste aspecte, mai
mult ca sigur ar trebui să ne ridicăm din mocirlă și să luptăm împotriva acestui sistem.

Capitolul IX – Povestea programării mentale

Privind societatea în care trăim, avem impresia că suntem prea mici pentru a face diferența,
pare că planurile Păpușarilor sunt foarte bine puse la punct și că ei câștigă, având mulți
susținători de partea lor la fiecare acțiune – culmea – îndreptată împotriva noastră. De ce
oare? De ce câștiga ei întotdeauna, iar percepția publică este schimbată de la un an la altul?
Ce este opinia publică? Rezultatul propagandei mass-mediei oficiale. Se urmărește obținerea
unui răspuns comportamental de la populație într-un anumit domeniu. Măsurarea nivelului de
acceptare publică se face prin sondaje de opinie care, în funcție de nevoi, sunt măsluite în
favoarea manipulatorilor. Oamenii își formează o idee despre ce e adevărat sau nu, în funcție
de criteriile preconcepute despre adevăr. Percepția noastră despre realitate este filtrată prin
prisma a ceea ce vrem sau nu vrem să fie adevărat. De multe ori vrem să credem anumite
teorii, dar nu le discutăm cu nimeni, de teama de a nu fi etichetați, ridiculizați și marginalizați.
Sistemul malefic în care trăim este construit cu scopul de a controla toți cetățenii săi,
indiferent de sex, rasă și religie. Pentru aceasta s-au creat, de-a lungul timpului, anumite
modalități care să mențină oamenii sub control și ascultare. În primul rând față de familie,
apoi față de instituții, de societate și, per total, de sistem. Toate aceste mecanisme au în
comun atacarea celei mai intime părți pe care omul o are în această lume: sufletul.
Scopul final este acela ca omul, predându-și controlul asupra sufletului, să revină la
nesfârșit în această existență materială, fără posibilitatea de ascensiune la dimensiunile
superioare. Modalitățile de control ale cetățenilor sunt aplicate de la vârste mici de către
membrii societății, care au fost la rândul lor programați de către rude sau membri ai
sistemului (servicii secrete, armata, mass-media, corporațiile etc.).

Programul de domesticire
Creierul este interconectat cu centrii energetici prin sistemul nervos, ce reprezintă
macrocosmosul geneticii sau a informației ADN din organism. În urma programării minții
prin descărcarea software-ului ideologic, căile neuronale din creier sunt modificate, astfel
încât acestea corespund comenzilor programatorului. Acestea sunt transferate automat în
centrii energetici, care la rândul lor trimit acest cod în întreg câmpul energetic al
organismului, imprimându-l astfel în informația codului genetic, prin epigenetică. În acest fel,
întregul psihic este comutat la frecvența înscrisă în program și implicit conectat la conștiința
de grup.
În ultimul secol, aceste metode de control au devenit industrializate de către sistem și
au primit nume, cele mai cunoscute fiind Monarch Mind Control și MK-Ultra. Spun că aceste
metode au devenit industrializate deoarece ele se folosesc la scară largă și cu precizie în
industria de divertisment (muzică, filme, sport), în armată, în serviciile secrete, corporații,
instituții ale statului și politică.
De aici, ele se răsfrâng asupra copiilor celor care au trecut prin așa ceva, pentru ca mai
apoi aceștia să le folosească pe copiii lor ș.a.m.d. Astfel, se ajunge, cu timpul, ca o mare masă
din populație să fie programată de la vârste mici în așa fel încât să nu prezinte probleme
pentru sistem. Aceste metode de programare urmăresc inhibarea personalității native ale
victimei și dezvoltarea unor personalități multiple, obediente în totalitate. Programarea are
multiple scopuri în acest sens, victimele fiind folosite pentru o multitudine de acțiuni
meschine. Aici se pot aminti: asasinate la comandă (candidatul manciurian), crearea unor idei
distructive pentru oameni (cărți, filme, muzică, teatru), transmiterea de informații secrete
(spioni), crearea de soldați fără frică de moarte și fără sentimente etc.
Una dintre cele mai frumoase forme de control mental, care a dat roade încă de când
primul om a înțeles ce este un fulger, este religia. Majoritatea religiilor au fost concepute și își
trag seva din perioada primitivă, când oamenii, neînțelegând natura, căutau explicații
supranaturale. Folosindu-se la începuturile istoriei de necunoașterea oamenilor, iar mai târziu
de naivitatea acestora, oportuniștii au manipulat masele până la extrem.
Țin să precizez că, în opinia mea, toate religiile au ca scop ascuns menținerea
individului într-o stare de supunere, frică. Însă, odată la câteva sute de ani, apare a- șa-numita
reformă a credinței, în anumite structuri, reformă ce vrea orientarea individului către noi idei
ce se doresc impuse de către elite. Sunt și religii în care schimbarea unei singure virgule din
carte înseamnă sfârșitul lumii, vezi iudaismul sau islamul.
Dar ideile oamenilor trebuie schimbate și în altă direcție, nu doar spirituală, și aici
intervine spălarea creierului. Răspândirea de zvonuri, de cele mai multe ori neavând legătură
cu realitatea, se face prin intermediul mass-mediei. Internetul, ziarele, televiziunea, radioul și
chiar literatura de specialitate uneori pot contribui la nașterea unei noi paradigme.
Presupunând durate relativ mari de timp pentru atingerea scopului, tocmai pentru ca
noi să credem că totul a fost la voia întâmplării, mesajele pătrund în creierele noastre exact
așa cum vor ei, de multe ori oamenii fiind aceia care cer schimbarea. Tehnica aceasta se
numește problemă-reacție-soluție și face parte din aceeași metodă de spălare a creierului. Pe
scurt, se creează o problemă, se așteaptă răspunsuri din partea societății civile sau chiar a
populației și apoi se vine cu soluția pe care o aveau pe masă de la început.
Din aceeași categorie face parte și utilizarea mesajelor subliminale, ce au fost
subiectul multor articole din media oficială, dar mai ales cea underground. Televiziunea joacă
cel mai important rol în acest mare circ. Începând de la reclamele ce ne îndeamnă să
consumăm anumite produse, de care de cele mai multe ori nu avem nevoie, continuând cu
emisiunile ce scad activitatea neuronală (menținerea populației într-o stare de îndobitocire) și
mergând până la filme. Știrile sunt de asemenea un instrument foarte puternic aflat în mâna
celor din umbră. Nu cred că există vreo televiziune neafiliată unei mari corporații ce are
legătură cu alte concerne care fac parte din aceeași caracatiță a puterii mondiale sau regionale,
după caz.
Educația este una dintre cele mai importante metode pentru elite. Dacă poți implanta
unei persoane de la o vârstă fragedă anumite idei și concepte, acea persoană va face treaba
pentru tine mai târziu, fără măcar să-i spui ce să facă. Poate că mulți nu sunt de acord cu
mine, dar acest lucru este atât de evident tocmai pentru că poate fi de neconceput. Copiii din
ziua de azi, și nu numai, nu mai sunt învățați să gândească, ci să memoreze. Trebuie să
memorezi ce vrea profesorul și programa școlară și nu ai dreptul să contești nimic (oricum,
puțini sunt cei ce o fac). Părinții au o foarte mare vină, în primul rând pentru că nu verifică
cunoștințele copilului. Sunt mulțumiți să vadă notele acestuia, nu contează părerea lui sau
cunoștințele sale. Poate și pentru că societatea ne-a îndemnat să fim foarte ocupați cu cariera.
Banii sunt astăzi în mod esențial virtuali. Ei au ca singură realitate un șir de 0 și 1 în
computerele băncilor. Majoritatea comerțului mondial are loc fără bani fizici, și doar 10%
dintre tranzacțiile financiare zilnice corespund unor schimburi economice în lumea reală.
Piețele financiare însele constituie un sistem de creație a banilor virtuali, a unui profit care nu
se bazează pe crearea unei adevărate bogății. Grație jocului piețelor financiare (care permite
transformarea în beneficii a oscilațiilor cursurilor bancare), investitorii avizați pot fi declarați
mai bogați printr-o simplă circulație a electronilor în computere. Această creație de bani, fără
a crea o bogăție economică corespunzătoare, este însăși definiția creării artificiale a banilor.
Ceea ce legea interzice falsificatorilor de bani și ceea ce ortodoxia economică liberală
interzice statelor este, deci, posibil și legal pentru un număr restrâns de beneficiari. Dacă
dorim să înțelegem ce este în mod real banul și la ce servește el, e suficient să inversăm
vechea zicală: „timpul înseamnă bani”. Banii înseamnă timp. Banii reprezintă ceea ce permite
cumpărarea timpului altora, timp care a fost necesar să se creeze produse sau servicii de
consum.
Din punct de vedere tehnic, banii reprezintă o unitate de calcul intermediară pentru
schimbul timpului contra timp, fără a fi posibilă compararea directă a timpului unora cu al
altora, deoarece fiecare conversie între bani și timp se face pe baza unei estimări subiective,
care variază în funcție de raportul forței economice și informaționale între cumpărător și
vânzător. În practică, acest raport de forțe este întotdeauna defavorabil consumatorului-
salariat. Când un individ dintr-o categorie medie cumpără un produs, el plătește timpul care a
fost necesar pentru a fabrica acest produs la un preț mai ridicat decât salariul care îi este lui
plătit pentru o fracțiune echivalentă din propriul timp.
De exemplu, dacă o mașină este produsă în 2 ore de 20 de salariați (înțelegându-se aici
munca comercianților și munca depusă pentru echipamentele de producție folosite), salariul
fiecărui muncitor pentru aceste două ore ar trebui să fie egal cu 1/20 din prețul mașinii, adică
500 €, dacă mașina a costat 10.000 €. Ceea ce înseamnă un salariu orar teoretic de 250 €.
Pentru cea mai mare parte a salariaților, suntem foarte departe de această socoteală. Când un
salariat occidental prestează 10 ore din timpul lui, el primește numai echivalentul unei ore.
Pentru un salariat din Lumea a Treia, raportul scade la 1000 la unu. Acest sistem este
versiunea modernă a sclavagismului. Beneficiarii timpului furat salariaților sunt
întreprinderile, precum și statele, atât timp cât banii preluați prin impozite și taxe nu sunt
utilizați în interesul general.

Fereastra Overton
Una dintre metodele folosite de către elite pentru a ne face să acceptăm tacit planurile
lor se numește Fereastra Overton (despre care vom povesti separat în legătură cu întregul
mecanism complex). Acest concept spune că în orice domeniu, la un moment dat, se poate
discuta orice idee, indiferent cât de aberantă pare, într-un spațiu limitat și îngrădit. Pe măsură
ce timpul trece, această idee discutată în medii din ce în ce mai largi se poate întinde și poate
acapara mai multă susținere din partea populației, până în momentul în care este acceptată.
Joseph P. Overton, cel care a postulat această idee, a fost prim-vicepreședinte al
Centrului pentru Politici Publice. Am să vă dau câteva exemple care au schimbat percepția
opiniei publice doar în secolul trecut. În urmă cu câteva decenii, existența extratereștrilor era
de neconceput.
Fereastra Overton era în limitele ei înguste, nici măcar nu se discuta despre acest subiect,
poate doar în cercurile SF. Cu timpul, mass-media a exploatat gradual subiectul, iar astăzi
cam 80% din populație crede posibilă existența acestora.
Acceptarea homosexualității, transsexualității, LGBT, implantele electronice, cedarea
libertăților de bunăvoie statului, etc., erau de neconceput în urmă cu 50 de ani. În urmă cu 30
de ani, asemenea subiecte erau văzute la fel de aspru, dar discuțiile își lărgiseră sfera de
influență. Acum 15 ani, mai multe personalități au început să discute aceste subiecte
considerate, totuși, la limită. Astăzi, orice subiect de mai sus este ceva banal.

Programarea industrializată
Această programare este gândită și realizată în condiții foarte bine stabilite, cu un orar bine
pus la punct și prin metode introduse gradual și experimentate în prealabil științific. Încă din
vremuri străvechi, oamenii au fost programați de către indivizi obscuri care posedau
cunoștințe avansate în domeniul ocult, de la cultura tribală din preistoria oficială și până în era
multilateral dezvoltată în care ne aflăm în prezent. Sunt cunoscute școlile secrete ale
misterelor din Antichitate, care s-au perpetuat de-a lungul timpului sub formă de frății,
grupuri și ordine de la curțile regale medievale.
 Odată cu dezvoltarea științei psihologiei, realizată în boom-ul industrializării
mecanice, oamenii au descoperit felul în care funcționează mintea umană, precum și
organizarea ei. S-a stabilit că mintea umană este formată din conștient, subconștient și
inconștient, și s-au trasat particularitățile fiecărui compartiment. În același timp, s-au
dezvoltat modalități prin care aceste compartimente să fie manipulate în defavoarea
individului și în favoarea celor cu un interes în acest scop.
Experimentele au scos la iveală capacitatea minții de a se scinda în condiții extreme,
dând naștere la personalități multiple ale aceluiași individ. Acest eveniment se datorează
calității de autoapărare a minții în momentul în care este supusă la anumiți stimuli externi și
interni, stimuli care depășesc un anumit grad de intensitate. Acele personalități emergente vor
fi formate de către programator pentru îndeplinirea unor scopuri diverse. Dezvoltarea
medicinii alopate (neurologia) a permis, de asemenea, localizarea zonelor din creier care sunt
afectate în momentul în care acei stimuli sunt aplicați și schimbările produse la nivelul
celulelor nervoase. Prin urmare, știința a preluat ca studiu amănunțit și de multe ori ascuns
aceste cazuri speciale de afectare anatomică și mentală a individului.
Printre primele cazuri de programare care s-au semnalat la scară largă, folosind printre
altele și descoperirile științifice, au fost cele prin care un număr foarte mare de oameni au
aderat la doctrina și mentalitatea comunismului. Oamenii au devenit depersonalizați, iar
despre unii dintre ei sunt relatări cum că ar fi avut o latură demonică. Este vorba despre
agenții sistemului comunist.
Cum a fost posibil ca Lenin să-și impună voința asupra a milioane de oameni? Reușita
s-a datorat unui proces dus la extrem și încununat cu succes: câțiva inițiați au supraviețuit
suficient pentru a vorbi de o „inițiere roșie”, prin care treceau toți viitorii agenți în timpul
antrenamentelor desfășurate în foste mănăstiri. Locul mănăstirilor nu a fost ales întâmplător,
ci pentru energiile intense pe care acestea le degajă. Tehnici oculte erau folosite pentru a întări
voința agenților până la nivel supranatural, aceștia putând ulterior să exploateze energiile
psihice ale victimelor torturilor și sacrificiilor. Numai cineva care ucisese în numele cauzei
putea deveni un inițiat roșu!
Tehnicile de formare a agenților cuprindeau tortura fizică, psihică și emoțională,
privarea de hrană, apă și simțuri, electrocutări, forțarea indivizilor de a se lupta între ei până la
moarte și abuzuri sexuale. Așa cum vom vedea, aceste tehnici au devenit un tipar de pregătire
pentru proiectele ulterioare de programare utilizate mai târziu de către naziști și mai apoi de
către marile puteri armate ale planetei, în scopuri care depășeau sfera organizațiilor secrete.
Acțiunile respective au devenit, de asemenea, o unealtă a serviciilor de informații din multe
state pentru formarea de spioni și s-a perpetuat și către ramurile armate ale aparatelor de stat.
În paralel, aceste metode au devenit principalul mijloc de formare a indivizilor care activează
în sfera mass-media, divertisment de orice fel și, mai nou, la un anumit nivel corporativ.
În Germania nazistă, doctorul Mengele a reprezentat o figură de temut pentru foarte
multă lume. Pe lângă experimentele macabre pe care acesta le-a realizat în lagărele de
concentrare și care sunt publice de foarte mult timp, el a fost și omul din spatele proiectului de
programare a cetățenilor în doctrina nazistă, în special în corpul de elită SS care, pe lângă
sarcinile de protecție, se mai ocupa și cu practici oculte. Vom vedea că latura științifică și cea
ocultă merg mână în mână, iar o programare din epoca recentă se realizează utilizând știința
pentru a induce ocultul. Odată cu deznodământul celui de-al Doilea Război Mondial, foarte
mulți savanți germani au fost duși în secret în Statele Unite în cadrul operațiunii Paperclip.
Printre aceștia se afla și temutul dr. Mengele, supranumit îngerul morții.
Serviciul secret american OSS s-a transformat în actualul CIA, la puțin timp după
terminarea războiului, iar dr. Mengele a fost integrat în structurile noului serviciu cu rolul de a
continua experimentele de programare și de a implementa programe de uz larg pe populație.
Se știe că în America anilor 1950 exista răspânditul fenomen al copiilor dispăruți la o vârstă
foarte mică, iar poza lor apărea perioade îndelungate pe cutiile de lapte. Acei copii erau răpiți
de serviciile secrete cu scopul de a fi folosiți în proiectele de programare mentală. Scopul lor
ulterior a fost divers, în funcție de calitățile particulare ale fiecăruia – asasini, spioni,
programatori, formatori de opinii, paranormali, politicieni, cadre militare, membri în consiliile
de administrație ale companiilor și ale firmelor din industria mediatică și de divertisment, și a
altor tipuri de corporații.
Astfel, s-au dezvoltat celebrele proiecte MK-Ultra și Monarch Mind Control. De fapt,
MK-Ultra a fost stopat în mod oficial prin 1970, dar a continuat să funcționeze departe de
atenția publicului sub formă de Monarch Mind Control. Nu asta e important, ci faptul că
această metodă s-a perpetuat.
Din cauza faptului că viitorul programat va trebui să se integreze neobservat în
societate, tortura fizică nu cuprinde lovituri în urma cărora să rezulte semne pe corp. Un
anumit timp se aplicau electroșocuri care să paralizeze omul pe perioade mai scurte sau mai
lungi, pentru ca, mai apoi, acesta să nu își mai poată utiliza o perioadă corpul după voia sa –
devine, deci, fizic o marionetă care este mișcată de către programatori. Informația aceasta este
stocată involuntar de către minte în subconștient. Omul este, de asemenea, învârtit la viteze
amețitoare pentru a-și pierde echilibrul, atât fizic, cât și mental; este supus la extreme de
temperatură pentru a-și bloca simțurile la durere și este supus la lumini stroboscopice
orbitoare.
Privarea de somn, hrană, apă și spațiu (victima este încuiată în spații strâmte și
incomode), atârnarea în poziții dificile sau cu capul în jos, asfixierea mecanică, scufundarea
cu capul în apă pentru o perioadă destul de mare, încătușarea și legarea membrelor cu funii
(asocierea cu o marionetă), compresia sub greutăți și dislocarea parțială sau totală a
membrelor (din nou asocierea cu o marionetă) sunt și ele metode folosite frecvent – multe
dintre aceste practici au fost folosite și de către Inchiziție, tot pentru programare. De
asemenea, victima este injectată cu substanțe chimice care îi provoacă dureri și stări de rău
atroce, pentru ca după o perioadă bine determinată să i se administreze un antidot.
Tortura psihică este și ea variată și cuprinde, printre altele, scene de sacrificiu uman
sau animal pe care victima este forțată să le privească. Astfel, omul se desensibilizează.
Programatorii mai folosesc metode de amenințare împotriva victimei, familiei acesteia,
prietenilor etc. Scopul este acela ca victimei să i se inoculeze ideea de lipsă de putere,
siguranță și stabilitate în viața sa. Omul este forțat să bea urina sa și a celorlalți, este mânjit și
forțat la consumul materiilor fecale personale și ale altora.
Scopul este acela de a provoca individului senzația de dezgust față de propria
persoană, fapt ce va duce mult mai ușor la realizarea depersonalizării. În același scop,
individul este forțat să bea sânge menstrual, să mănânce viermi, gândaci și păianjeni și să fie
acoperit cu ei – observați aici paralela cu anumite show-uri televizate în care concurenții sunt
supuși la probe în care sunt nevoiți să mănânce gândaci, viermi și/sau să fie acoperiți cu așa
ceva pentru a avansa în cadrul concursului, aceste show-uri fiind gândite cu scop precis.
Alte metode cuprind însămânțarea victimelor femei pentru ca mai apoi să li se producă
avort spontan, iar ele să fie forțate să asiste la ritualuri bizare realizate asupra fătului și
eventual sunt forțate să îl mănânce. În general, victimele sunt forțate la un moment dat să
asiste (chiar să provoace) la sacrificii ceremoniale, în special umane, și mai apoi forțate să
mănânce din cel sacrificat și să îi bea sângele. Această acțiune are o semnificație ocultă,
semnificând, printre altele, asimilarea celui sacrificat de către individul programat, din aceasta
rezultând că o parte din cel sacrificat va rămâne în cel care l-a mâncat și i-a băut sângele. Se
creează iluzia că Dumnezeu este malefic, din moment ce permite ca victima să treacă prin
asemenea chinuri și că, de fapt, programatorii sunt cei buni (sindromul Stockholm), din
moment ce îi vor asigura o portiță de aparentă scăpare. Victima este forțată să renunțe la
credințele sale spirituale. Se creează astfel despiritualizarea persoanei în cauză.
Multe dintre aceste metode sunt realizate sub influența drogurilor administrate de către
programatori cu scopul de a truca mintea victimei, în așa fel încât aceasta să nu mai discearnă
între realitate și fantezie/vis. Scopul este acela de a ajunge la mintea de copil a victimei și de a
o scinda, iar crearea unei atmosfere de fantezie/vis în conștient și subconștient are scopul
tocmai de a atrage la suprafață acea minte de copil. De asemenea, atmosfera de fantezie este
creată pentru ca personalitatea victimei să găsească un refugiu în ea în timpul torturilor la care
este supusă (în filmul 1984 este prezentată o astfel de scenă în care cel torturat se vede într-un
peisaj extern, cu dealuri înverzite).
Astfel, se înlătură personalitatea reală într-o cămăruță formată în subconștient și se pot
forma noi personalități în cămăruțele nou-apărute prin scindarea trunchiului inițial al minții.
Între aceste cămăruțe se pot crea bariere de protecție (la nevoie și în funcție de scop), în așa
fel încât personalitățile nou-formate să nu interacționeze una cu cealaltă (adică ele să nu se
cunoască între ele și să acționeze independent) și nici cu personalitatea adevărată și inhibată a
victimei. Pe lângă toate aceste practici, victima este supusă la numeroase și repetate abuzuri
sexuale, în special penetrarea anală care, așa cum vom vedea în continuare, are un rol extrem
de important – cel mai important.
În programele sus-menționate victima este aleasă încă din copilărie, de preferat copii
până la vârsta de 5 ani, deoarece la această vârstă mintea copilului primește o barieră care
blochează amintirile și experiențele subtile pe care omul le-a experimentat încă din stadiul de
embrion și încă dinainte de acesta. Copilul până în 5 ani nu are mintea conectată la lumea
materială exterioară, decât în foarte mică măsură, iar capacitățile sale extrasenzoriale sunt mai
avansate decât ale oamenilor. Mintea lui este pură, nealterată de virusurile energo-
informaționale ale lumii în care a intrat. El trăiește, deci, într-o lume a viselor conștiente, în
care se înfiripă o frântură mică de realitate materială. Pe baza acestor vise conștiente,
programatorii vor lucra asupra minții victimei. Odată ce bariera de la vârsta de 5 ani va fi
pusă, copilul va intra în rând cu lumea, iar mintea sa rațională îi ia locul celei iraționale. După
vârsta de 5 ani, victima va putea fi programată, însă programarea nu va fi reușită în totalitate,
victima având posibilitatea de recuperare deplină rapidă. Și o victimă programată până la
vârsta de 5 ani se poate recupera deplin, însă procesul de recuperare este extrem de lung și
anevoios.
 Subiecții ajung ulterior să fie programați oarecum hipnotic, prin declanșarea stării de
alter-ego de către anumite simboluri, cuvinte, melodii etc. După ce individul este programat,
hipnoza se încheie folosindu-se alt (sau același) declanșator, iar omul nu mai ține minte nimic
din ce i s-a întâmplat. Victimele sunt programate în funcție de scopul lor ulterior, iar
programatorii folosesc pentru aceasta programarea în funcție de undele cerebrale:
– Undele Gamma (conștientul foarte intens) – sunt folosite la toate categoriile de victime,
datorită capacității minții de a se scinda în condiții intense de stres, panică, teroare.
– Undele Beta (conștient) – sunt folosite pentru programarea sclavilor sexuali, mai exact a
persoanelor care vor fi folosite în programe ample de inducere a unei sexualități animalice
către public. Această programare elimină toate convingerile morale ale victimei și stimulează
instinctul primitiv/animalic din aceasta. Rezultatul este crearea de personalități „pisică” și
metoda este cunoscută drept programare kitten (pisoi) – este folosită în special pentru
celebritățile de sex feminin: modele, cântărețe, actrițe, acestea fiind deseori văzute purtând
haine cu animal. Victimele în cauză vor fi folosite ulterior pentru degradarea valorilor morale
ale publicului și orientarea lui către o sexualitate rudimentară exagerată, în care predomină
instinctele animalice.
– Undele Alfa (conștient relaxat) – sunt folosite în programarea uzuală/generală pentru
alterarea memoriei victimelor și dividerea minții în partea stângă și partea dreaptă, folosind
stimularea neuronală. Această programare este folosită pentru început la toate categoriile de
victime.
– Undele Theta (subconștient) – sunt folosite pentru programarea psihică și se folosesc
asupra victimelor care deja posedă capacități extrasenzoriale. Aceste capacități sunt mărite
considerabil de către programatori pentru ca, mai apoi, victima să îndeplinească scopurile
acestora.
– Undele Delta (inconștient) – sunt folosite pentru a crea asasini și agenți/soldați de elită.
Programarea are ca scop depersonalizarea și desensibilizarea victimelor, mărirea capacității de
a secreta adrenalina, inhibarea fricii, creșterea urii și sporirea capacității de concentrare asupra
obiectivului trasat. Această programare inoculează și comenzi de auto-distrugere, în cazul în
care obiectivul nu poate fi realizat, și există riscul ca operantul să fie capturat.

Programarea industrializată este folosită la scară largă în sistem. Sistemul în sine nu

reprezintă doar laturile politico-administrativă și economico-socială ale omenirii ce țin de
mediul public, ci și latura ce ține de mediul privat, și anume sistemele bancare și marile
corporații din diverse industrii. Printre aceste industrii, industria mediatică și de divertisment
generează anual mii de miliarde. Prin urmare, această industrie este intens populată de
programatori, întrucât este principalul formator de opinii, mentalități și curente de orice fel.
Ca atare, victimele fac parte din această industrie și sunt programate în așa fel încât să
transmită cât mai exact pentru marea masă dorințele programatorilor, în conformitate cu
planul gândit în ansamblu în medii înalte.

Capitolul X – Programarea vedetelor și a pionilor sistemului

Cultura pop a cucerit mințile adolescenților din întreaga lume. Dacă analizăm atent acest
trend, putem observa cu ușurință modelele de tipar apărute de-a lungul timpului și mesajele
transmise de-a lungul ultimelor generații. Persoanele alese să trimită aceste mesaje sunt
selectate cu grijă de către Păpușarii industriei de divertisment. Scenariul pleacă de la poveștile
și basmele din copilărie. Cine nu își dorește să fie eroul necunoscut care să cucerească regatul
și să se însoare cu Prințesa? Ce fată nu își dorește să fie în centrul atenției și să capteze
milioane de fani cu apariția sa?
Managerii/impresarii sunt cei care descoperă noile talente și le prezintă producătorilor. În
cazul industriei muzicale, cei care conduc marile case de discuri, iar în cazul industriei
cinematografice, cei care conduc marile studiouri arhicunoscute internațional. Victima este
vrăjită cu promisiuni de măreție, bogăție inimaginabilă, oferirea lumii la picioarele proprii.
Apoi este invitată în cercul celebrităților încă dinainte de a deveni celebră și i se deschid
porțile unei lumi în care mulți visători (neștiutori) își doresc să intre. Programatorii încep
anumite proiecte ce țin de domeniul respectiv pentru victimă, apoi urmăresc răspunsul
publicului la apariția acestei noi figuri pe piață. Dacă răspunsul este pozitiv (și de cele mai
multe ori este, foarte mulți oameni fiind consumatori înrăiți de „orice e nou”), programatorii
pun în aplicare planul prestabilit pentru acel individ/victimă.
Planul respectiv constă în atragerea victimei într-un spațiu controlat (de obicei o
reședință personală a unuia dintre programatori). Victima va fi apoi drogată și supusă primei
etape a programării în sine, timp în care toate acțiunile victimei sunt atent înregistrate în
format video. După ce victima își revine, ea este șantajată folosindu-se materialul video în
care acesteia i se efectuau toate acele nenorociri. Filmarea este atent editată în așa fel încă să
pară că victima face toate acele lucruri de bunăvoie și nu forțată. Pe lângă șantaj, victima este
amenințată cu privire la integritatea fizică, morală și socială a membrilor familiei.
În acest fel, victima cedează presiunilor și devine de bunăvoie sclavul programatorilor,
care își vor urma gradual proiectul. În cazul în care victima nu cedează șantajului și
amenințărilor, aceasta va fi cel mai probabil găsită decedată în condiții aparent de sinucidere.
Se va crea o poveste publică (la care iau parte cu bună știință autoritățile de investigație și
constatare), prin care oamenii vor fi informați cu privire la problemele personale ale victimei,
pardon(!) vedetei, și cum acestea au scăpat de sub control, rezultând soluția în cauza aleasă în
final. Același lucru se întâmplă și cu vedetele de cinema, manechinele etc.
În cazul copiilor care sunt introduși în lumea divertismentului, lucrurile merg mult mai
ușor. Ei sunt aduși de către părinți (știind ce va urma sau nu) la concursuri încă de la vârste
fragede. Cei aleși (după criterii foarte bine stabilite) sunt introduși în proiecte pentru copii.
Personajele, desenele și animațiile pentru copii sunt create folosind numerologia ocultă și
mesaje subliminale.
Nu o să insist pe această temă și nici pe tema legăturilor dintre acest imperiu și
serviciile secrete, indivizi din politică și din societăți obscure, deoarece aceste informații sunt
ușor accesibile pe internet. Spuneam că mintea victimelor este păcălită de către programatori
în așa fel încât personalitatea inițială (de copil) să creadă că programarea prin care trece este
de fapt o fantezie, o iluzie, un vis, un basm, și să se disocieze de realitate, refugiindu-se în
această fantezie. Pentru acest lucru, victima este supusă stimulării cu scene din Vrăjitorul din
Oz și Alice în Țara Minunilor. Atât Dorothy, cât și Alice își găseau refugiul într-o lume de
basm pentru a scăpa de viața grea din realitate, iar subconștientul victimei va înțelege mesajul
și se va conforma, găsindu-i un refugiu (o cămăruță) personalității inițiale ale acesteia.
 În politică lucrurile stau asemănător, victima fiind cooptată în grupurile elitiste ale
universităților de prestigiu din toată lumea (gen Skull and Bones). Acolo sunt
inițiate/programate, iar de acolo li se trasează viitoarea carieră în politică, chipurile în slujba
cetățeanului (tare, nu?). Fiind copii de oameni ultra bogați și influenți, ei au fost programați în
prealabil și în familie, deci programarea aceasta va decurge fără probleme. Urmează alte și
alte programări pe parcursul carierei de politician, în funcție de evenimente și noile scopuri, și
obiective ale programatorilor. La urma urmei, și politicienii sunt atrași de către aceleași
idealuri ca și vedetele media. Și ei sunt vedete care se joacă cu destinul țărilor, dar care
trebuie să îndeplinească anumite sarcini fără să gândească prea mult.
În armată și servicii secrete, demersul este același, programarea efectuându-se la scurt
timp după recrutare și repetându-se ori de câte ori este nevoie, în funcție de evenimente și
scopurile ulterioare. Interesant este că, după începerea „războiului împotriva terorismului”, în
presă au apărut știri șocante despre felul în care erau tratați prizonierii din închisorile secrete
ale CIA (inclusiv în România). Metodele pe care jurnaliștii le prezentau publicului drept
umilitoare reprezentau de fapt fix o programare a respectivilor, astfel încât ei să devină sclavii
programatorilor și să dezvăluie fără nici o reținere tot ce știu despre zona din care provin și
oamenii cu care au avut legături. Același lucru se întâmplă și cu spionii când sunt prinși de
către tabăra inamică. Toate procedeele de tortură văzute în filmele cu spioni sunt, de fapt,
începutul programării lor. Programatorii adverși refac programarea prin care spionii au trecut
inițial pentru a descoperi toate cămăruțele create în subconștientul spionului și a avea astfel
acces la toate informațiile stocate în aceste cămăruțe. Programarea este cel puțin la fel de dură
ca și cea inițială, din cauza barierelor de protecție ridicate între cămăruțe.
În cadrul bisericii instituționalizate, programarea este la ordinea zilei, ca instrument
pentru a menține pe linia de ascultare față de biserică a indivizilor. Preoții pedofili nu sunt o
simplă întâmplare odioasă a istoriei, ci un flagel care se manifestă precis în cadrul instituției
respective. Elevi ale școlilor teologice, copiii de altar, elevi ale școlilor de duminică (celebrele
Sunday Schools) au devenit de mult timp laboratoare de generat sclavi programați. Alte secte
creștine practică această programare, inclusiv o parte din ritualul de inițiere în acea sectă. De
aceea, sectanții respectivi sunt fanatici. Există pe internet știri și despre rabini care molestau
copii, în special băieți, asemeni preoților catolici, deci programare.
Același lucru se întâmplă și cu teroriștii omniprezenți în societatea actuală. Înclin să
cred că flagelul terorismului este alimentat și controlat de la nivel înalt de către țările
occidentale puternice, caz în care metoda de pregătire a viitorilor luptători împotriva
infidelilor este aceeași – programarea, de aici și fanatismul extrem al lor. Nu mai are rost să
precizez că grecii și romanii își formau războinicii prin programare. Programarea se mai
realizează în spitalele și centrele de tratament psihiatric, orfelinate, bordeluri de lux etc.

Capitolul XI – Programarea in familie, prin mass-media / sodomia ca metoda de

programare

Această programare apare încă din cele mai vechi timpuri, în special în familiile clasei
conducătoare. Având acces la avansate cunoștințe oculte, membrii acestor familii desfășoară
ritualuri ample încă din momentul conceperii unui copil, în așa fel încât să conjure entități
precise care să vegheze asupra actului sexual în sine și care, mai apoi, să se integreze în
matricea energo-informațională a nou-născutului. Nașterea, precum și concepția, se
desfășoară tot în condiții precise (data calculată exact, moment al zilei, ritualuri oculte etc.)
pentru ca, odată ajuns în lumea actuală, mintea fragilă a copilului să fie bombardată cu
informații în scopul viitoarei programări. În jurul vârstei de 3 ani începe programarea în sine,
iar copilul este supus procedeelor pe care le-am amintit.
Viața copiilor respectivi este calculată încă dinainte de conceperea lor pe cale sexuală, iar
programarea din fragedă copilărie se desfășoară în funcție de scopurile pe care acel copil le
are de îndeplinit. Foarte important este că unii dintre acei copii vor deveni gazdă (carcasă) în
care se vor manifesta puternice entități întunecate din dimensiuni sublime – de aceea,
concepția și nașterea lor se calculează la micron, având în vedere anul, luna, ziua, ora,
minutul, poziția astrelor pe cer, obiectele din jur, incantațiile folosite ș.a.m.d.
Nu dezvolt prea mult subiectul, ca să nu plictisesc cititorul, însă este important de
reținut că multe triburi folosesc această programare. Țiganii, pe care îi cunoaștem de sute de
ani, își programează femeile și copiii pentru a-și menține familia unită, iar clanul este, de
asemenea, unit din cauza programării. De aceea, comuniștii au înregimentat foarte mulți țigani
în partid după venirea lor la putere. Că tot am amintit de comuniști, Nicolae Ceaușescu a fost
închis în tinerețe alături de Gheorghiu Dej și de alți viitori lideri ai partidului. Istoricii actuali
confirmă că el a fost supus la relații homosexuale în acea perioadă. Mai exact, el a fost
programat de către ei. Elena Ceaușescu fusese programată dinainte de către membri din
conducerea asociațiilor muncitorești, pe care le frecventa în calitate de femeie ușoară.
Teoreticienii comunismului, Marx și Engels, au fost programați în cadrul organizațiilor
secrete în care erau membri. La fel și Lenin, Stalin, Hitler etc. Stalin și Hitler chiar au făcut
parte din aceeași organizație în anii interbelici și se cunoșteau personal.
Musulmanii își programează fetele pentru a le ține sub ascultare. Apropo de
musulmani: știți de ce imperiul Otoman impunea conducătorilor statelor vasale să își trimită
moștenitorii la tron la curtea otomană? Tocmai pentru ca aceștia să fie programați și, odată
ajunși pe tronul țării lor, să fie obedienți față de programatorii lor. Este și cazul lui Vlad
Țepeș, care a petrecut mulți ani ai copilăriei la Constantinopol. Ajuns înapoi în Valahia,
acesta a fost probabil reprogramat, dar a rămas cu sechele din cauza amintirilor celor trăite.
Astfel se explică cruzimea sa față de otomani și chiar față de unii supuși ai săi. Toți copiii
luați de otomani din țările cucerite pentru a deveni ulterior soldați în armata imperiului erau
programați.
Există cazuri de familii care, văzute din exterior, par foarte unite. Copiii acestor
familii nu ies din cuvântul părinților, chiar și după ce trec de vârsta majoratului. Ei ajung să se
căsătorească și tot obedienți rămân, neputându-se îndepărta de părinți (se spune despre ei că
încă nu și-au tăiat cordonul ombilical). În multe cazuri, nurorile (chiar și ginerii) acelei familii
ajung să asculte obsedant de socri. Aici nu este vorba de respect exagerat, este vorba de
programare. Am cunoscut personal câteva astfel de familii de-a lungul timpului și nu puteam
să-mi explic senzația ciudată pe care membrii lor mi-o transmiteau. Abia după ce am
aprofundat acest subiect mi-am dat seama care era, de fapt, motivul atmosferei ciudate din
cadrul acelor familii – un fel de beatitudine falsă și vizibil forțată.
Nu de puține ori auzim la știri că la noi în țară copii de vârste mici sunt molestați și
bătuți crunt de către părinți și/sau rude. În țări străine se cunosc cazuri ale unor tați care și-au
sechestrat fetele în pivniță pentru a le folosi ca sclavi sexuali – toate acestea reprezintă
programare, deși programarea nu se desfășoară după aceleași rigori ca în forma ei
industrializată. Sunt folosite doar bătaia/tortura și molestarea sexuală, mai exact sodomizarea.

Sodomia ca metodă de programare

Acum ajungem și la cea mai veche metodă a programării – sodomia. A fost practicată
de mii de ani ca metodă de programare de către adepții inițierii de mâna stângă – cunoscută
sub numele de Cheia lui David. Această practică este foarte importantă din cauza valențelor
sale metafizice. Dacă metodele științifice dezvoltate și practicate în ultimii zeci de ani sparg
subconștientul victimei în mai multe fragmente, sodomia în sine populează acele fragmente cu
entități întunecate din lumile subtile. Este important de precizat faptul că rezultatul
programării este același, atât în cazul programărilor făcute după vechile metode, cât și în
cazul metodelor făcute după metodele științifice. Ca o comparație între cele două metode, bila
metalică trasă dintr-o muschetă din secolul XVII-XVIII este la fel de eficientă pentru a omorî
ca un glonț tras din cel mai nou model de mitralieră.
Sexul a fost un subiect tabu pentru societate timp de multe secole, însă din momentul
apariției tehnologiei cinematografice, filmele porno au transformat acest subiect într-unul
banal, folosit din ce în ce mai uzual în conversații. Dintre toate subiectele sexuale, sodomia a
fost tabu. Industria pornografică a banalizat și acest tabu, iar oamenii sunt încurajați să
practice acest act fără a cunoaște însemnătatea lui ocultă. De-a lungul timpului, în filmele
porno (anumite genuri de pornografie) au fost prezentate scene și secvențe care reprezintă de
fapt metode de programare pe care le-am amintit anterior, în decoruri bine stabilite, pline de
simboluri oculte, pe care privitorul le ignoră. Actorii respectivi precedă filmarea acelor scene
cu tot felul de ritualuri specifice zonei oculte. Acest lucru se întâmplă pentru ca filmul în sine
să fie încărcat cu energia spirituală degajată în urma ritualurilor. Totodată, multe filme porno
conțin celebrul al 25-lea cadru, pentru a induce privitorului o mulțime de mesaje subliminale.
Sodomia se realizează pe cale anală, adică pe acolo pe unde ies substanțele
nefolositoare pentru organism și de asemenea se elimină energiile joase, de care corpul
normal nu are nevoie. Drept urmare, closetul (camera unde este latrina) este zona cu cele mai
nocive energii dintr-o locuință. Acesta este motivul pentru care în zonele rurale oamenii își
construiesc latrinele în… fundul curții, grădinii. Sodomia generează trei rezultate:
-Leagă victima de programator – prin sodomie se stimulează prima chakra, care este
răspunzătoare printre altele de conștiință de specie/grup; prima chakra la oameni corespunde
cu ultima chakra la animale și induce individului apartenența sa la turmă, haită, cireadă etc.,
iar stimularea ei întărește legătura (și dependența) dintre victimă și programator; prima chakra
este responsabilă pentru dimensiunea minerală a omului și inconștientul profund, dar și pentru
instinctele animale primare, ceea ce creează posibilitatea de a se fabrica criminali fără milă și
scrupule.
-Programatorul preia puterile victimei – inițiații de mâna stângă cred că, dacă Îl sodomizezi pe
Dumnezeu, îi preiei puterile și devii asemenea Lui. Spuneam că victimele vizate sunt în
special copii cu vârsta de până în 5 ani, în parte și pentru că ei sunt puri, energia lor vitală
fiind maximă și nealterată. Programatorul va prelua această energie de la copil. Un fapt de
genul acesta este consemnat în Biblie în momentul în care locuitorii din Sodoma și Gomora
insistau ca cei doi îngeri veniți în casa lui Lot să iasă pentru a se deda plăcerilor împreună cu
ei.
-Un demon este adus în subconștientul victimei – mintea umană este formată din conștient,
subconștient și inconștient; inconștientul este infinit, reprezentând calea de legătură dintre
omul fizic și dimensiunile superioare nevăzute; astfel, dacă omului i-ar dispărea
subconștientul, acesta ar putea destul de ușor să comunice cu ele.
Mulți oameni se îndoiesc că ar putea exista o conspirație la scară largă. Unii cer probe,
dar, atunci când li se aduc, le neagă existența sau le consideră irelevante. Alții rămân
indiferenți, spunând că au probleme mai importante de rezolvat. Toți aceștia reacționează
exact așa cum sunt programați, în timp ce neagă în continuare existența programării.
Manipularea este una dintre armele de temut folosite de conspiratori pentru a-și ascunde
scopurile reale și pentru a controla publicul larg, pentru a supraviețui într-o societate
concurențială.

Programarea prin mass-media

Șocurile viitorului cu știri negativiste/teroriste sunt descrise ca serii de evenimente care se
produc atât de rapid, încât creierul omenesc nu poate asimila toate schimbările de situații.
Știința a arătat că există limite clar demarcate ale numărului și naturii schimbărilor cărora le
poate face față mintea omenească. Astfel, după un șir continuu de șocuri, grupul vizat nu mai
vrea să aleagă între variantele existente care i se par incerte.
În urma confruntării cu prea multe posibilități ambigue, populația este astfel derutată
și demoralizată, cuprinsă de o violență necugetată, determinând astfel apariția ucigașilor în
serie, a violatorilor și a răpitorilor de copii, generându-se sentimente de frică, angoasă și
teroare. Ulterior, se instalează o stare de apatie generală, de inerție și de indiferență față de
orice altă schimbare. Un asemenea grup devine ușor de controlat și va urma docil ordinele,
fără să se opună.
În consecință, se utilizează două principii importante: prin repetiția nesfârșită a
acelorași sloganuri, imagini, sonorități ritmice obsedante, se creează o stare de oboseală
mentală, care este propice supunerii la voința celui care a inițiat acest proiect; al doilea
principiu constă în faptul că majoritatea oamenilor sunt înclinați să creadă în lucrurile pe care
le-ar dori realizate, chiar dacă acestea nu au la bază nicio motivație reală, ci sunt doar de
factură emoțională. Ne aflăm astfel în fața unei adevărate imposturi psihice, un adevărat viol
psihic exercitat asupra individului și a maselor de oameni.
Atunci când un ziarist scrie un articol politic, când un om de stat semnează un decret,
când un cetățean depune un buletin de vot în urnă, când adversarii politici se ceartă și se atacă
reciproc, toate aceste acte, fără excepție, nu sunt altceva decât reflexe condiționate de diverse
grade. E firesc ca, din când în când, să fie obligați să recurgă la manifestații zgomotoase, în
care exploatează și fac să se dezlănțuie forțele inerente mulțimilor.
O altă premisă pe care se bazează unele tehnici de manipulare este aceea că numai o parte
dintre oameni au capacitatea de a înțelege și de a observa ceea ce se petrece, spre deosebire de
majoritatea, care își formează doar opinii superficiale și trecătoare; așa stau lucrurile în
privința tuturor problemelor societății. Reiese astfel că iraționalitatea este predominantă la
nivelul conștiinței publice. Manipulatorii au profitat de această constatare pentru a submina și
distrage atenția oamenilor de la perceperea stării reale de fapt. Cu cât devin mai complexe
problemele societății industriale moderne, cu atât este mai ușor să se introducă diversiuni tot
mai mari, astfel încât s-a ajuns în situația absurdă că opiniile absolut nefundamentate ale
maselor, create de niște manipulatori abili, să dobândească aparențele unor realități științifice.
Prin intermediul publicității se urmărește influențarea omului obișnuit, numit
consumator, prin declanșarea unor reflexe condiționate în sensul dat de cel care face
publicitatea prin intermediul sugestiei. Publicitatea încearcă să creeze celui căruia i se
adresează o nevoie, prin utilizarea unor scheme de reflexe condiționate abil ascunse. Sub
masca unui caracter informativ, publicitatea urmărește mai mult să frapeze decât să convingă,
să sugestioneze mai mult decât să explice. Apoi apare obsesia și nevoia stringentă de a avea
acel lucru căruia i se face publicitate, chiar dacă cel manipulat nu este conștient de aceasta și,
mai ales, nu are nevoie de lucrul respectiv. Publicitatea, precum propaganda politică care se
adresează maselor, speculează intens faptul că nivelul intelectual al maselor de oameni este
destul de scăzut.
Influența propagandistică se realizează cu un succes evident folosind mass-media. Prin
intermediul actualităților de la televiziune, al ziarelor, al revistelor pentru femei (foarte
eficiente în a prezenta cât mai dramatic lucrurile) etc. sunt aduse în casele și mințile
oamenilor știri negativiste, dezarmante, ideile dorite de manipulatori. Iar atunci când trebuie
să se promoveze un lucru pe care publicul n-a fost complet convins să-l accepte, cineva scrie
un articol, abordând acel subiect din toate punctele de vedere și dându-i o importanță
deosebită. Apoi procesul este repetat până când rezistența publicului este învinsă pe toate
planurile.
Un ziarist trebuie să fie înainte de toate un muzician al sufletelor, el trebuie să cunoască
perfect instrumentul la care cântă – claviatura pulsiunilor și instinctelor umane, străfundurile
și sublimările lor. El trebuie să poată provoca deliberat în mase reflexele condiționate, să le
inhibe pe unele și să dezinhibeze altele, să creeze unele noi, să declanșeze noi acțiuni. Pentru
a atinge aceste scopuri, el se folosește de presă. Printr-o informație mai mult sau mai puțin
tendențioasă se creează o stare emoțională, sunt atinse anumite corzi sensibile ce evocă
reflexele condiționate pe care ziaristul urmărește să le direcționeze pentru a-și atinge scopul.
O altă metodă de manipulare constă în a organiza talk-show-uri de televiziune live, în
care un grup de experți promovează produsul și/sau ideea, sub pretextul dezbaterilor. Se
recrutează participanți pro și contra, discutând în punct și contrapunct și exprimându-și
sprijinul sau opoziția. Când totul se termină fără a se ajunge la nici o concluzie, pentru că nici
nu se dorea aceasta, subiectul promovat a fost imprimat în mintea telespectatorilor.
Această practică, nouă la începutul anilor ‘60, a devenit în prezent o metodă standard.
Sondajele au, de fapt, rolul de a forma opinii. În afară de mass-media, o altă zonă importantă
de intersecție dintre experimentele programării mentale și ceea ce devine politică publică este
cea a sondajelor de opinie. Campaniile de sondare a opiniei publice au, de fapt, sarcina de a
modela și manipula opinia publică în modurile în care le convin conspiratorilor. O mare parte
din ceea ce citim în ziare sau vedem la televizor a fost mai întâi validat prin campanii de
sondare a opiniei publice.
Această procedură se numește făurirea opiniei publice. Aceasta este perla olimpienilor căci,
cu ajutorul miilor de specialiști în noile științe sociale, aflați la discreția lor și ținând strâns în
mână toată mass-media și în special agențiile de știri, se pot crea noi opinii publice despre
aproape orice subiect, pentru a fi apoi diseminate prin lume în mai puțin de două săptămâni.
Capitolul XII – Programarea prin tehnologie

Undeva pe la jumătatea secolului XX, oamenii de știință ce lucrau pentru complexul militar
industrial au dezvoltat aplicații în domeniul neurotehnologiei ce le-au permis descifrarea
activității creierului uman. Tehnologia a făcut posibilă monitorizarea oamenilor și
identificarea a ceea ce gândeau, vedeau sau auzeau. În același timp, le-a permis ca aceste
funcții să fie controlate artificial: gânduri, sunete, și chiar vise puteau fi introduse artificial
direct în mintea umană, indiferent dacă subiectul era treaz sau dormea. Discursurile și
acțiunile lor puteau fi controlate în mod involuntar. Subiecții (victimele) nefiind conștienți de
ceea ce se întâmplă.
Persoanele ale căror centri cerebrali sunt stimulați electric cred că acțiunile lor sunt suma
deciziilor luate de către ei. Oamenii care au luat parte la experimente nu erau conștienți de
acțiunile externe. Recunoscând importanța militară a tehnologiei, liderii celor mai înalte
nivele de autoritate au impus o clasificare secretă asupra acestora și au folosit inițial
tehnologia în domeniul militar. Toate astea se întâmplau înainte ca oamenii de rând să aibă
acces la televiziune prin cablu, telefoane celulare sau computere personale.
La un moment dat, dezvoltarea științei a ajuns în punctul în care implantul în creier putea fi
realizat cu un înalt grad de precizie și eficiență. Electrozi mai subțiri decât un fir de păr puteau
fi introduși în creier fără intervenție chirurgicală. Tehnologia wireless, care funcționa pe
aceleași principii cu ale telefoanelor inteligente de azi, făcea posibil ca subiecții (victimele) să
fie controlați de la distanță fără ca aceștia să fie conștienți.
La un moment dat, s-a decis implantarea acestui program pe scară largă asupra
populației, fără ca aceasta să fie conștientă și în condiții de secretizare maximă. Programele
erau supervizate de către complexul militar și vizau schimbarea comportamentului uman.
Începând cu anii 1970-1980, televiziunea pătrundea în mai toate casele oamenilor. Zeci, sute
de canale TV distrau populația, o făceau docilă și o manipulau în ce direcție se dorea.
Studii științifice făcute publice au scos la iveală faptul că imaginile vizualizate la o
anumită frecvență pot modifica anumite gânduri, ba chiar pot implanta idei, fără ca subiectul
să fie conștient de asta. Persoana în cauză ar crede că acele idei îi aparțin. Pentru a împiedica
publicul să conștientizeze aceste aspecte, au fost puse în aplicare numeroase operațiuni de
dezinformare. Canalele mediatice, aparent private, dar controlate de către statul din umbră
prin persoane obediente acestuia, au manipulat opinia publică în direcția dorită.
Pentru ca totul să fie și mai credibil au fost înființate televiziuni care, aparent, erau în
tabăra oponenților. Exact ca partidele politice care par să lupte între ele, televiziunile arătau
cealaltă față a monedei, dar într-un mod manipulator.
În secolul XXI, guvernele au început să se debaraseze de drepturile cetățenilor sub
anumite pretexte. Siguranța cetățenilor, care era asigurată inițial de către stat și plătită de către
cetățeni, a fost pusă înaintea libertății lor. O mare parte a populației civile a fost recrutată și
este complice la acțiunile statului. Aceste persoane își trădează semenii în schimbul unor
locuri de muncă mai bine plătite, promisiuni false de securitate sau siguranță. Participarea lor,
tăcerea și obediența față de sistem, face posibilă demontarea protecțiilor individuale. La un
moment dat, aceștia nu vor mai fi de folos statului, iar privilegiile lor vor fi revocate. Unii,
chiar dacă nu realizează acum, vor înfrunta consecințe și mai grave, deoarece, prin
participarea lor, au demonstrat că se lasă vânduți și nu pot fi de încredere. Statul nu va mai
avea nevoie de loialitatea lor. În același timp, oamenii au fost direcționați către activități care
să le ocupe timpul și mintea cu idei inoculate de către sistemul de control.
Sunt și persoane care caută să descopere adevărul din spatele știrilor, care vor să se
apere de sistemul de control mental la care suntem supuși. Guvernul din spatele scenei a
prevăzut asta. O multitudine de site-uri, cărți, reviste, emisiuni „alternative” sunt plătite de
către guvern în scopul de a demasca, și a oferi îndrumări „dizidenților”. Aceste site-uri
furnizează informații despre atrocitățile guvernului ascuns, informații care nu sunt prezentate
de către mediile de știri oficiale. Această practică în general conduce o anumită (mică) pătură
a societății să creadă că au găsit o sursă independentă de informații o sursă care le expune
„adevărul”. Aceste site-uri conduc publicul în eroare prin prezentarea unor adevăruri
amestecate cu minciuni. Ca rezultat, mulți gânditori liberi cred că au fost „treziți” la realitate,
când de fapt au fost atrași în altă capcană a sistemului.
Ca un exemplu, veți observa că majoritatea site-urilor de profil nu vor furniza
niciodată soluții de ieșire din impas, concentrându-se doar pe probleme. Probleme care, de
altfel, sunt conștientizate de către cei care citesc și caută astfel de informații.
Tocmai de aceea e bine să fim informați și să gândim singuri. Nimeni nu va veni cu o
soluție fiabilă pe plan extern, cu o soluție pentru toți. De cele mai multe ori, soluțiile sunt
individuale. În funcție de probleme și de capacitățile financiare, dacă am conștientizat
problema, suntem în stare să găsim și soluția. Doar cei care nu văd adevăratele probleme nu
vor găsi soluții.
În paralel cu informațiile difuzate de către televiziuni, ziare, internet, într-un cuvânt
mass-media, oamenii de știință au dezvoltat un sistem de care nimeni nu poate scăpa. Un
câmp electric ce e prezent peste tot în jurul nostru și care ne afectează, mai mult sau mai
puțin, și ne condiționează modul de gândire, ne impune norme și dogme.
Am discutat în capitolele trecute despre creierul uman, care este format din miliarde
de neuroni (celule cerebrale) ce utilizează energia electrică pentru a comunica între ei.
Activitatea simultană a acestora produce o cantitate mare de energie electrică în creier.
Fiecare gând, emoție, generează un anumit tip de activitate ce poate fi detectată cu ajutorul
echipamentelor moderne. Aceste aparate au pus în evidență undele cerebrale. Odată cu
descoperirea acestora, cercetătorii au aflat că undele cerebrale nu sunt doar o reprezentare a
stării mentale, ci ele pot fi influențate prin stimulări externe pentru a schimba stările mentale
ale unei persoane.
Astfel, prin impulsuri sonore, luminoase sau electrice se poate induce o anumită stare
unor grupuri de persoane. Cercetările din domeniul neuroștiințelor au fost făcute publice
începând cu anii ‘30, dar au avut mai mult aplicabilitate în domeniul medical. Armata a
descoperit că poate induce anumite sentimente de frică și groază soldaților, iar guvernul din
umbră s-a decis să folosească aceste proces pe populația globului. Ce mod mai bun de a
introduce anumite impulsuri electrice la scară planetară decât tehnologia wireless/wi-fi ?
Sistemul ALOHA, sau ALOHAnet, a fost primul sistem de rețele de calculatoare,
dezvoltat la Universitatea din Hawaii, care folosea tehnologia Wi-Fi. Sistemul a devenit
operațional în iunie 1971. Cel puțin primul sistem făcut public, pentru că tehnologia exista de
câteva decenii bune. Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda au fost
inventate de către Nikola Tesla în 1898.
Un smartphone (cuvânt englezesc cu traducerea telefon inteligent) este un telefon mobil
multimedia multifuncțional, conectat la o rețea GSM sau UMTS. Totuși, cea mai
spectaculoasă aplicație realizată deja pentru majoritatea modelelor de smartphone este
conexiunea la Internet. Simon Personal Communicator de la IBM a fost primul telefon
inteligent din lume, dispozitivul fiind lansat în 1992. În afară de a iniția și primi apeluri,
Simon putea fi folosit pentru e-mail-uri, faxuri, notițe și era dotat și cu o agendă. Primul
laptop wi-fi apărut pe piață a fost iBook G3 de la Apple și a fost comercializat începând cu
anul 1999.
De 20 de ani, rețelele wireless s-au înmulțit atât de mult, încât în orice oraș mergi, ești
înconjurat de acest câmp electric ce acționează asupra creierului nostru și îl „programează” în
moduri cum nici nu visăm. Unii spun că, dacă nu deții un telefon mobil sau nu folosești o
rețea wireless, nu ești afectat de aceste unde.
Antenele sunt plasate și în afara orașelor, au acoperire națională și globală. Idei care crezi că
sunt ale tale sunt implantate fără știrea ta, gânduri și chiar emoții sunt generate prin
intermediul câmpurilor din jurul nostru. Suntem înconjurați de un câmp electric ce
bombardează creierul cu unde electrice asemănătoare undelor cerebrale.
După cum știm, creierul poate fi asemuit cu un procesor, dar în același timp este receptor și
emițător. Receptând aceste impulsuri electrice, le procesăm fără a fi conștienți. Oceanul de
radiații din jurul nostru nu doar că ne afectează sănătatea și ne transformă, dar ne și
influențează modul în care gândim și acționăm.
Cel mai mare pericol pentru umanitate în următorii ani va fi tehnologia 5G. Românii
se mândresc cu faptul că au cea mai rapidă conexiune la internet. Antenele de telefonie
mobilă și wi-fi împânzesc orașele țării cum nu o fac nicăieri în Europa. În același timp, se
observă obediența de care dau dovadă oamenii în raport cu nivelul de trai. Tăieri de salarii,
tăieri de pensii, restructurări de personal, închideri de spitale, cel mai scăzut nivel de trai, cel
mai mic salariu din Uniunea Europeană, cei mai incompetenți politicieni…
Ce fac oamenii? Nimic. Așteaptă. Să fie oare doar o coincidență între aceste lucruri?
N-aș prea crede.
Foarte multe site-uri, ziare, publicații și cărți au început o campanie agresivă împotriva
cipării, implantării de microcipuri în corpul uman. Nici nu e nevoie de aceste cipuri. Poate la
un nivel mai pragmatic, însă acest sistem (telefonia mobilă) face exact ceea ce ar face și un
cip. Telefoanele mobile sunt folosite nu doar pentru efectuarea apelurilor, ci și pentru
conectare la internet, plata facturilor, plata cumpărăturilor etc. Sunt programe în faza de
testare, care vor face ca telefonul mobil să fie folosit și ca buletin sau carte de identitate.
Așadar am ajuns sclavii tehnologiei și, în același timp, dependenți, fără să realizăm, de un
sistem electric. Sistem care, în curând, va gândi pentru noi. Deja ne spune ce să cumpărăm,
când să o facem, ce să mâncăm, cu cine să votăm, când să ne răsculăm și împotriva căror idei.
Primăria Capitalei anunță că bucureștenii vor beneficia de acces gratuit la internet Wi-
Fi în spații publice precum parcuri, piețe, clădiri publice, biblioteci, muzee etc., după ce
Comisia Europeană a acceptat cererea de participare a Municipalității la inițiativa WiFi4EU.
Proiectul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul General al Municipiului București (știre
apărută în luna aprilie 2019).
Accesul consumatorilor finali la rețeaua WiFi4EU va fi gratuit, nu va conține
publicitate comercială și nu va utiliza date cu caracter personal în scopuri comerciale. Rețelele
Wi-Fi vor fi ușor accesibile și vor utiliza echipamentele cele mai recente și de cea mai bună
calitate disponibile, capabile să asigure o conectivitate de mare viteză utilizatorilor.
Întotdeauna trebuie să fim reticenți în momentul în care oficialitățile, mai ales cele din
România, oferă servicii gratuite. În special când e vorba de tehnologie, unde costurile de
întreținere sunt suportate de către instituțiile publice. Nu neapărat din cauza costurilor, pentru
că în mare parte banii provin tot de la contribuabili, dar pentru că știm că niciodată nu primim
ceva fără a ni se cere altceva în schimb – șoarecele cade în capcană pentru că nu știe că brânza
nu e gratis.
Vom discuta mai pe larg despre această tehnologie într-un capitol separat.

Capitolul XIII – Genocid pe farfurie

Așa-i că mereu v-ați întrebat de ce sunt americanii, britanicii și în special persoanele din țările
civilizate supraponderale? Ei bine, omul modern este supus unor modificări fără precedent, în
fața cărora organismul nu se poate adapta. Modificările alimentare din ultimii 70 de ani au
fost într-atât de radicale, încât efectele asupra organismului uman s-au resimțit peste doar o
singură generație.
Se constată în principal tulburări ale metabolismului, afecțiuni cu elemente
inflamatorii, dereglări ale tensiunii arteriale, nervozitate și stres. La acestea se mai adaugă o
veritabilă explozie a cancerului. Dacă, în trecut, aceste afecțiuni erau considerate ca fiind boli
ale bătrâneții, astăzi au devenit la fel de comune la orice vârstă. V-ați gândit cât de mult
colorant consumați într-o lună? Ei bine, atât de mult cât vă este necesar să vă zugrăviți
întregul apartament.
De 70 de ani, omul este otrăvit lent, fără ca autoritățile să întreprindă mai nimic pentru
a-l proteja. Iar atunci când este născocită câte o reglementare nouă, aceasta are darul de a-i
proteja pe marii investitori din sfera chimiei alimentare. Unul dintre cele mai bine păstrate
secrete deschise ale guvernanților din umbră, Codex Alimentarius, stabilește standardele de
siguranță alimentară, regulile și reglementările în vigoare în peste 160 de țări, adică 97% din
populația lumii. Oficialii spun că documentul are doar un rol consultativ, de corectare. Însă,
dacă ar fi să fie astfel, de ce ar fi nevoie ca țările din întreaga lume să adopte legi și să creeze
organisme de aplicare?
În România, perceptele Codexului au pătruns prin Legea 215/2004, iar acum sunt în
lucru noi prevederi legale de completare. Denumirea Codex Alimentarius provine din limba
latină și se traduce prin legea produselor alimentare sau codul produselor alimentare. Comisia
de comerț, Codex Alimentarius, este acum finanțată și condusă de Organizația Mondială a
Sănătății (OMS – ce aparține Națiunilor Unite – ONU) și FAO (Organizația pentru Alimente
și Agricultură a SUA).
Codex Alimentarius nu este altceva decât o colecție de standarde alimentare adoptate
la nivel internațional, care au ca scop declarat protecția sănătății consumatorilor și asigurarea
practicilor corecte în comerțul alimentar. Ceea ce este arătat publicului este că acest document
cuprinde standarde pentru toate alimentele, fie ele preparate, semipreparate sau crude, precum
și pentru distribuția către consumator, prevederi în ceea ce privește igiena alimentară, aditivi
alimentari, reziduuri de pesticide, factori de contaminare, etichetare și prezentare, metode de
analiză și prelevare.
 Ceea ce publicul nu va afla este că prin acest document se intenționează să se pună în
afara legii orice metodă alternativă în domeniul sănătății, cum ar fi terapiile naturiste,
folosirea suplimentelor alimentare și a vitaminelor și tot ceea ce ar putea constitui mai mult
sau mai puțin un potențial concurent pentru industria chimiei farmaceutice. Procesul este în
desfășurare în prezent.
Scoaterea în afara legii a oricărei informații referitoare la medicina alternativă va
bloca eradicarea anumitor maladii, asigurând astfel profituri și mai mari acestei industrii
mondiale, care tratează doar simptomele bolilor, fără a se îngriji de cauze.
Adevăratul scop al industriei farmaceutice mondiale este de a câștiga bani pe seama
bolilor cronice, și nu de a se ocupa de prevenirea sau eradicarea acestor boli. Industria
farmaceutică are un interes financiar direct în perpetuarea acestor maladii, pentru a-și asigura
menținerea și chiar creșterea pieței de medicamente. Din acest motiv, medicamentele sunt
făcute pentru a alina simptomele și nu pentru a trata adevăratele cauze ale bolilor.
Trusturile farmaceutice sunt responsabile de un genocid permanent și răspândit,
ucigând în acest mod milioane de oameni, sau menținându-i într-o stare letargică. O adevărată
legiune de indivizi care să facă lobby pentru industria farmaceutică a fost angajată pentru a
influența legislatorii, pentru a controla organismele de reglementare, pentru manipularea
cercetării în domeniul medical și educațional.
Directivele Codex-ului Alimentarius, enunțate de către Directiva Europeană în ceea ce
privește suplimentele alimentare, au intrat în aplicare sub amenințarea sancțiunilor financiare.
Iată în ce constau acestea:
1) Este vorba de eliminarea oricărui supliment alimentar natural. Toate aceste
suplimente au fost înlocuite de 28 de produși de sinteză farmaceutică (așadar toxici), care vor
fi dozați și vor fi disponibili numai în farmacii, pe bază de prescripție medicală. Clasificate ca
toxine, vitaminele, mineralele și plantele medicinale vor fi pe piață numai în doze care NU au
impact asupra nimănui. Magazinele noastre de produse naturiste și suplimente alimentare vor
rămâne pe raft numai cu 18 produse, atâtea câte sunt pe lista Codex-ului. Tot ceea ce NU este
pe listă, de exemplu coenzima Q10, glucozamina etc., vor fi ilegale, și asta nu înseamnă că
vor fi numai cu prescripție, ci vor fi ilegale, adică folosește-le și te duci la închisoare.
2) Medicina naturistă cum ar fi acupunctura, fitoterapia etc, va fi progresiv interzisă.
3) Agricultura și alimentația animalelor vor fi reglementate conform normelor fixate
de trusturile chimiei farmaceutice, interzicând din principiu așa-numita agricultură bio.
Aceasta implică, de exemplu, ca fiecare vacă de lapte de pe planetă să fie tratată cu hormonul
de creștere bovin recombinat genetic. Mai mult, potrivit Codex-ului, orice animal de pe
planetă folosit în scopuri de hrană trebuie tratat cu antibiotice și cu hormoni de creștere.
Regulile Codex-ului permit ca produsele ce conțin organisme modificate genetic (OMG) să
nu mai fie etichetate corespunzător.
4) Alimentația umană certificată legal va trebui să fie iradiată cu Cobalt. Sub regulile
Codex-ului, aproape toate alimentele trebuie iradiate. Și nivelurile de radiație vor fi mult mai
mari decât cele permise anterior. Codex Alimentarius va controla accesul asupra acizilor
aminați esențiali, asupra vitaminelor și mineralelor. Extinderea controalelor va acționa
progresiv, eliminând orice medicină alternativă naturistă ancestrală.
 În fiecare an, sute de mii de persoane mor în America de Nord în urma prescripțiilor
medicale. Chimia farmaceutică mai mult ucide decât vindecă. Dar dacă se recurge la medicina
chineză, persană sau indiană, acele nouă componente chimice nu mai au aproape nicio
utilitate! Altfel spus, fără chimia farmaceutică, lumea ar fi mai sănătoasă.
Avem de-a face cu o luptă între două concepții antagoniste. A reface totul în molecule
sintetice, a nega orice altă medicină este ideea de progres susținută de către toate trusturile
farmaceutice. Această politică nu are nimic democratic și vizează modelarea maselor după
voia ei și în funcție de propriile necesități (fundații, educație, false norme științifice,
propagandă, desființarea diferitelor forme de medicină naturistă ancestrală).
Elita arhontică crede că poate nega opinia populației, deoarece crede că poate modela
masele după voința ei. Comisia Codex-ului Alimentarius e administrată de Organizația
Mondială a Sănătății și de Organizația pentru Agricultură și Hrană. Aceste două organizații
finanțează Codex-ul și îl pun în aplicare la cererea Națiunilor Unite.
Pe de altă parte, există adevărații biologi, medici autentici, adevărați terapeuți sau
cercetători, adesea violentați de aroganța cartelului chimiei farmaceutice. Aceștia au stabilit
conceptul de bio-individualitate, fondat pe libertatea pacientului de a-și alege singur terapia.
Acest concept trezește în pacient spiritul de cercetare, îi oferă alternative în maniera de a se
vindeca.
Această abordare se adaptează mai degrabă individualității specifice a fiecărui pacient, decât
impunerii unui protocol terapeutic de masă neindividualizat. Maladia are o conotație specifică
în viața fiecărui individ; fără să se țină cont de acest lucru, ființa umană este adusă la rangul
de mașină fizico-chimică. Ori ființa umană este mult mai mult decât atât.
Dincolo de toate aceste considerații, ne aflăm în fața a două concepții umane: pe de o
parte, a omului-robot, parte integrantă a unui sistem, iar pe de altă parte, a ființei holistice,
reflexie microcosmică a întregului univers. Gandhi spunea despre occidentali: omul alb (un
occidental) nu trăiește, ci funcționează.

Plante mutant în farfurii

Printre alte aberații, sistemul postulează utilizarea pe scară largă a organismelor modificate
genetic. Efectele acestora asupra organismului nu sunt pe deplin înțelese, însă cert este că nu
pot aduce nimic bun. Spre deosebire de experimentele din laboratoare, care prezintă o
siguranță mai mare datorită faptului că se desfășoară într-un mediu închis, unde întreg
procesul poate fi controlat, organismele modificate genetic (OMG), odată ieșite în natură, nu
mai pot fi controlate. Cu alte cuvinte, din acel moment, oamenii devin cobai.
Mâncarea modificată genetic poate conține adaosuri de vitamine pentru combaterea
malnutriției și vaccinuri pentru a proteja împotriva bolilor. Și, desigur, marele argument este
acela că aceste produse sunt soluția-miracol împotriva foametei. Toate acestea sunt de natură
să închidă gura celor prost informați și cu un nivel cultural care lasă de dorit, deoarece nimic
din ceea ce natura a realizat atât de eficient pe parcursul a mii de ani omul nu poate
îmbunătăți într-un timp atât de scurt.
Interesul lor este să vândă cât mai mult.
Multe corporații producătoare de OMG-uri sunt printre cei mai controversați producători,
deoarece cercetările și dezvoltarea tuturor produselor lor sunt protejate de patent și legile
copyright-ului. Multe Corporații sunt acuzate de prezentarea numai a rezultatelor favorabile a
cercetărilor realizate pe produsele lor. Există nenumărate efecte negative pe care produsele le-
au avut asupra animalelor în urma testelor de laborator, dar toate acestea au fost mușamalizate
cu măiestrie. Aceste corporații au investit sume enorme în cercetare și dezvoltare, iar pentru
a-și acoperi aceste cheltuieli, au trebuit să-și vândă în cantități uriașe produsele, fără ca aceia
care le consumă să își pună întrebări legat de rapoartele care au apărut în urma experimentelor
de laborator pe animale hrănite cu aceste produse.

Creier și testicule mai mici

Unul dintre nenumăratele studii cu rezultate negative făcute pe mâncarea modificată genetic a
fost realizat de cercetătorul de origine maghiară Dr. Árpád Pusztai, care a hrănit șoarecii de
laborator cu cartofi modificați genetic. Rezultatele cercetărilor sale au arătat că șoarecii de
laborator astfel hrăniți aveau creier, ficat și testicule mai mici, precum și sistem imunitar
deficient. S-a mai observat și prezența unui număr ridicat de celule precanceroase în mai
multe țesuturi ale organismului. La două zile după publicarea rezultatelor cercetărilor sale, Dr.
Pusztai a fost dat afară din postul pe care îl ocupa la Aberdeen University. Echipa sa de
cercetători a fost desființată și au început procese menite să oprească alte dezvăluiri.
Jeffrey Smith, renumit susținător al campaniei împotriva mâncării modificate genetic,
susținea în cartea sa Seeds of Deception: Exposing Industry and Government Lies About the
Safety of the Genetically Engineered Foods You’re Eating, apărută în 2003, că cercetătorii din
FDA, care și-au exprimat îngrijorarea cu privire la mâncarea modificată genetic, au primit
instrucțiuni precise de a păstra pe viitor tăcerea referitor la acest subiect sau au fost eliberați
din funcție.

Soia cu otravă

Soia, una dintre cele mai vechi plante cultivate, a ajuns în SUA în 1800 și a fost, încă de
atunci, folosită ca materie primă în industria alimentară datorită versatilității sale.
Aproximativ 75% din mâncarea produsă industrial conține soia sau derivate din soia, inclusiv
margarina, pâinea și cerealele.
În 1996, a fost introdusă pe piață soia modificată genetic. Când noua soia modificată
genetic a ajuns în Europa, au apărut multe îngrijorări legate de efectele erbicidului asupra
sănătății umane, unele cercetări arătând că acesta are efecte dezastruoase asupra fertilității și
potențează apariția țesuturilor canceroase. În magazinele din SUA și nu numai, soia
modificată genetic este amestecată cu planta naturală, FDA acceptând pretențiile
producătorului cum că nu există nicio diferență între cele două și deci nu există necesitatea
unei etichetări diferite. În consecință, acele magazine și clienții lor nu au posibilitatea să
aleagă ce varietate de soia cumpără.
Companiile toxice – cele mai mari profituri din istorie

Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) arată într-un

raport că 37 de țări din lume suferă de pe urma diminuării resurselor alimentare sau a
foametei. În ultimii ani, prețul orezului, porumbului și al soiei a crescut semnificativ. Aceste
creșteri sunt puse pe seama prețului petrolului, a modificărilor climatice, a sărăcirii solului și
chiar a cultivării de plante pentru biocombustibili. Toate acestea sunt însă niște false
probleme.
La ora actuală există suficiente dovezi care arată cum este menținut în mod artificial
prețul ridicat al petrolului, cum este descurajată utilizarea unor surse alternative de energie și
combustibili, cum este manipulată clima prin încurajarea poluării și utilizarea unor tehnologii
criminale de genul HAARP.
Sunt trecute însă sub tăcere interesele unor mega-corporații și modul în care acestea
trag toate sforile posibile pentru a-și crea un cadru propice de vânzare a produselor proprii.
Având susținere politică la cele mai înalte niveluri, astfel de mega-corporații ajung să
stabilească prețurile la alimente. Într-un mod insidios, ele subminează activitatea micilor
fermieri, care, pentru a supraviețui, sunt nevoiți să se reprofileze pe cultivarea produselor
modificate genetic.
Într-un studiu realizat de Universitatea din Viena în colaborare cu Agenția pentru
sănătate și siguranța hranei (Austrian Agency for Health and Food Safety) și Ministerul
Sănătății din Austria s-a ajuns la concluzia că porumbul modificat genetic determină
infertilitate și sterilitate.
Asociațiile care protestează împotriva alimentelor modificate genetic atrăseseră de
multă vreme atenția asupra acestui fapt. Congresul american a primit cartea lui Jeffrey Smith,
directorul executiv al Institutului pentru Tehnologie Responsabilă. Având ca titlu Ruleta
genetică (Genetic Roulette), aceasta avertiza asupra a 65 de probleme serioase de sănătate,
printre care infertilitatea și sterilitatea, cauzate de consumul de alimente modificate genetic.

Cancerul vine din alimente

Activiștii din Marea Britanie afirmă că rezultatele obținute în urma testelor realizate în Rusia
și făcute publice după o bătălie juridică de opt ani cu industria biotehnologică, susțin
cercetările realizate de către dr. Árpád Pusztai, care primise aspre critici din partea Societății
Regale și a Institutului de Stat pentru Controlul Calității din Olanda.
Graham Thompson afirmă că dovezile sprijină cercetarea făcută de Pusztai, care a fost
discreditată atunci de către industrie. Brian John de la GM Free Cymru din Țara Galilor, care
a publicat rezultatele cercetării cu privire la cartofii modificați genetic, afirmă că aceasta a
fost realizată de către Institutul de Nutriție al Academiei de Științe Medicale din Rusia,
rezultatele ei fiind ascunse timp de opt ani.
Cercetarea arată că șobolanii hrăniți cu cartofi modificați genetic au dezvoltat tumori,
ficatul, rinichii și intestinul gros fiindu-le grav afectate. Cartofii conțineau o genă rezistentă la
antibiotice. Institutul rus a refuzat să dea publicității aceste informații.
 Tribunalul Districtual din Moscova a hotărât ca informațiile legate de siguranța
consumului hranei modificate genetic să fie făcute publice. Însă institutul a refuzat să publice
raportul. Grupurile activiste din Rusia au dat în judecată institutul, obținând o sentință prin
care raportul trebuia făcut public. Irina Ermacova, care a realizat pe cont propriu cercetări
referitoare la hrănirea animalelor cu hrană modificată genetic, a analizat concluziile
raportului. Ea afirmă că acele soiuri de cartofi sunt printre cele mai periculoase categorii de
hrană folosite în teste și că, pe baza acestor dovezi, ele nu pot fi folosite în hrana oamenilor.
Un om informat face cât doi, un om dezinformat papă tot.
Exemplele date sunt reprezentative pentru ceea ce se întâmplă la o scară mult mai
largă – existența unui conflict între interesele economice și politice, pe de o parte, și siguranța
populației, pe de alta. Creșterea intereselor economice este invers proporțională cu investirea
în normele de siguranță ale populației, iar factorul ce reglează acest raport este informația (sau
lipsa ei).
Cetățenii corect informați sunt mai motivați să se manifeste atunci când drepturile le
sunt încălcate sau când li se pune pe tavă ceva ce nu au comandat, tocmai pentru că sunt în
cunoștință de cauză. Cetățenii neinformați vor merge în direcția dictată de interesele
dominante la un anumit moment.
În cazul României, întreaga populație consumă liniștită alimente ce conțin OMG-uri,
deși în sondaje se declară împotriva lor, tocmai pentru că nu este informată că în țara noastră
există astfel de culturi încă din 1998 (la doi ani după ce fuseseră introduse în SUA), tocmai
pentru că produsele ce conțin OMG-uri nu sunt etichetate sau etichetele acestora sunt
minuscule și tocmai pentru că aceia ce le produc au tot interesul să mențină tăcerea cu privire
la riscurile prezentate de acestea pentru sănătate, mediu și cultivatori.
Marile corporații producătoare de semințe sunt principalele beneficiare de pe urma
biotehnologiei, iar lipsa de legislație și de informare din țara noastră, precum și practica
răspândită a corupției, nu fac decât să le ușureze demersurile de implementare a acesteia.

Ce sunt organismele modificate genetic?

O serie de produse insuficient testate încât să prezinte garanții pentru consum, motiv pentru
care multe țări din UE au apelat la principiul de precauție și au refuzat cultivarea și consumul
pe teritoriile lor (Franța, Austria etc.).
Testele efectuate pe cobai (insuficiente și ele) au arătat posibile legături între consumul de
OMG și perturbări de funcționare ale ficatului, rinichilor și testiculelor, alergii etc.
Reprezintă un pericol pentru biodiversitate – odată cultivate în spații deschise, ele se pot
răspândi și contamina și alte medii, în exteriorul culturii propriu-zise (semințe purtate de vânt
etc.), iar efectele nu pot fi controlate. În plus, prin continuă căutare de soiuri tot mai rezistente
de plante, se vor elimina toate acele soiuri mai slabe, deci efectiv se va reduce biodiversitatea.
Aceste organisme creează dependența de firma ce deține patentul asupra lor – semințele OMG
nu pot fi păstrate ca semințele tradiționale, ele trebuie cumpărate anual de la firma
producătoare, împreună cu erbicidul la care sunt rezistente (care distruge orice plantă, mai
puțin respectivul OMG). Deci planta modificată genetic conține o cantitate uriașă de erbicid.
E o glumă povestea că OMG-urile ne ajută să folosim mai puține erbicide și pesticide.
Nu sunt o soluție contra foametei! Foametea din lume nu poate fi eradicată decât printr-o
distribuție diferită a alimentelor, prin limitarea sărăciei și încetarea exploatării țărilor sărace.
Mai mult, OMG-urile sporesc problemele economice și sociale din țările sărace sau în curs de
dezvoltare, întrucât, de obicei, acolo sunt marile plantații (India, Argentina, Mexic etc.).

Considerente ezoterice ale hranei

Hrana este unul dintre cele mai importante aspecte ale susținerii corpului biologic.
Dar, pe lângă studiile academice, științifice, care ne îndeamnă să mâncăm o tot mai variată
gamă de produse, nu trebuie lăsată deoparte partea ezoterică a fenomenului de hrănire a
corpului. În timpuri străvechi, omul arhaic avea o legătură sublimă cu hrana. Viețuitoarele
omorâte erau purificate energetic, vânătorul îi cerea scuze victimei în momentul morții.
Hrana preparată era, în multe cazuri, descântată pentru a se elibera toată energia negativă
rezultată din luarea unei vieți și pentru a atrage energie înaltă în materia rezultată după
fierbere, prăjire etc. Plantele erau alese cu grijă, iar unele animale erau mult mai consumate
decât altele.
Omul modern, în graba lui zilnică, nu are timp și nu e preocupat de aceste fenomene.
Pe lângă toți aditivii pe care îi introducem în corp, alimentăm corpul energetic cu substanțe
moarte, cu energii artificiale. Prin motivul înmulțirii exagerate a populației, s-a implementat
un sistem de hrană moartă. Nu mă refer aici neapărat la carnea rezultată din tăierea animalelor
care supraviețuiesc câteva luni în condiții groaznice și apoi sunt introduse în lagărele morții
numite abatoare, ci și la hrana biologică.
Grâul, porumbul, fasolea, orezul, cartofii și toate celelalte plante care ne sunt indispensabile și
ne asigură necesarul de vitamine și minerale din corpul biologic asigurau în timpuri străvechi
și necesarul energetic al corpului eteric. Astăzi, suntem deposedați de acest aport energetic și
nu facem decât să alimentăm un corp biologic cu energie moartă, precum un furnal alimentat
cu cărbuni.

Capitolul XIV – Fereastra Overton

Știrea numărul 1 – Julian Săvulescu, profesor român la Universitatea Oxford, și cei doi
colaboratori ai săi, Alberto Giubilini și Francesca Minerva, au făcut o serie de declarații
uluitoare cu referire la dreptul părinților a-și ucide bebelușii.
Articolul a fost publicat în „Jurnalul de Etică Medicală” și susține ideea conform
căreia nou-născuții pot fi omorâți, și această acțiune trebuie tratată ca un simplu avort. Cei trei
sunt de părere că pruncuciderea trebuie să devină legală și redenumită drept „avort post-
natal”. Părinții își pot ucide pruncii din varii motive: dacă aceștia au senzația că nu pot face
față costurilor aferente creșterii unui copil, dacă își dau seama că nu se pot ocupa de îngrijirea
și educația lor, sau dacă sunt de părere că micuțul plânge foarte mult.
În viziunea acestora, părinții ar trebui să fie lăsați să își omoare copiii după nașterea
acestora, motivând prin faptul că micuții sunt „irelevanți din punct de vedere moral” și, prin
urmare, ei nu au „drept moral de a trăi”. Acestui scandal i s-a alăturat și gazda unei emisiuni
televizate, Melissa Harris-Perry.
Aceasta susține vehement pruncuciderea și este de părere că viața copilului începe atunci când
părinții încep să simtă acest lucru. În aceeași măsură, ea nu respinge ideea ca părinții să își
ucidă copiii până la vârsta de 3 ani.
Harris-Perry susține nu doar uciderea copiilor după naștere, ci atacă dur și informația conform
căreia o ființă care respiră, căreia îi bate inima și căreia îi funcționează creierul este vie , nu
moartă.
Știrea numărul 2 – Interesul pentru pedofilie este natural și normal pentru bărbați…
cel puțin o minoritate considerabilă a bărbaților ar dori să facă sex cu copii. Această afirmație
a fost făcută nu în privat, ci în cadrul unei reuniuni organizate de către Universitatea din
Cambridge. Alte prezentări au inclus Eliberarea pedofilului: o analiză discursivă și Pericol și
diferențe: mizele hebefiliei. Hebefilia (hebephilia) este preferința sexuală pentru copii în
pubertate precoce, de obicei, 11-14 ani.

Știrea numărul 3 – Aripa de tineret a Partidului Liberal din Suedia a inițiat o mișcare
pentru legalizarea necrofiliei și a incestului, susținând că interzicerea acestora este inutilă și
nu protejează pe nimeni. După legalizarea poligamiei, tinerii liberali din Suedia au înaintat o
moțiune prin care cer anularea legilor care interzic incestul și violarea cadavrelor umane.
Potrivit membrilor partidului, inițiativa este „un pas înainte în politică” și doar pentru că
aceste acte sexuale sunt privite cu dezgust, nu înseamnă că ar trebui să fie ilegale. În cazul
incestului, condiția legală ar fi ca ambii frați să aibă peste 15 ani și ca actul sexual să fie
consimțit, iar în ceea ce privește necrofilia, o permisiune scrisă din partea decedatului, înainte
ca acesta să moară, ar fi de ajuns.

Știrea numărul 4 - Tot mai mulți studenți americani sunt de acord cu avortul
postnatal, adică uciderea copiilor după naștere, afirmă liderii a două organizații de peste
Ocean. Liderii de la Created Equal și Survivors of the Abortion Holocaust susțin că unii
studenți sunt de acord nu doar cu uciderea bebelușilor, ci și a copiilor până în 5 ani, pentru că
aceștia nu ar avea conștiință de sine.

În 2019, doi experți publicau în revista Journal of Medical Ethics un argument în

favoarea uciderii copiilor nou-născuți, pentru că ar fi irelevanți din punct de vedere moral. În
2014, Comisia Europeană a refuzat să adopte o rezoluție prin care copiii care supraviețuiesc
avortului să aibă dreptul la îngrijire medicală, în ciuda faptului că până acum s-au înregistrat
sute de astfel de cazuri, bebelușii fiind lăsați să moară.
Observăm o tendință a legalizării acestor practici. Chiar dacă deocamdată sunt în
stadiul de discuții, mai devreme sau mai târziu se vor materializa. Nu credeți? Cum se vor
realiza aceste monstruozități?!?
Credeți că oamenii nu vor fi de acord cu asta? Vă contrazic. De ce? În conformitate cu
Fereastra Overton, pentru fiecare idee sau problemă în societate există o așa-numită fereastră
de oportunități. În cadrul acestei ferestre, ideea poate sau nu poate fi discutată pe larg, deschis
susținută, promovată, încercată pentru a fi legalizată. Fereastra se mișcă, schimbând vectorul
posibilităților de la o fază de „neconceput”, complet străină moralului public, total respinsă,
până la faza de „politică actuală”, care este deja discutată pe larg și adoptată de conștiința de
masă a populației și susținută prin lege. Nu este o spălare a creierului ca atare, ci o practică
mult mai subtilă, devenită eficientă datorită unei aplicări consecvente, sistematice și a
impactului neobservat pentru societatea-victimă.
Să luăm ceva cu totul de neimaginat. Să presupunem, de exemplu, legalizarea
canibalismului, dreptul oamenilor de a se mânca reciproc. Este evident că în prezent (2019)
nu este posibil de a desfășura propaganda canibalismului, deoarece societatea își va ieși din
fire. Această situație înseamnă că problema legalizării canibalismului se află la stadiul de
oportunitate zero a ferestrei. Această etapă, conform teoriei Overton, este numită „de
neconceput”. Acum vom simula modul în care ideea de neconceput va fi implementată,
trecând toate etapele ferestrei de oportunități. Tema canibalismului este încă dezgustătoare și
absolut inacceptabilă în societate. A discuta acest subiect în presă sau într-o companie decentă
nu este dorit. Deocamdată este un fenomen absurd, un tabu. În consecință, prima mișcare în
fereastra lui Overton – a muta subiectul de canibalism din domeniul de neconceput în cel
radical.
Doar la noi există libertatea de exprimare. De ce atunci să nu vorbim despre
canibalism? Oamenii de știință, în general, au dreptul să vorbească despre toate pe rând –
pentru ei nu există subiecte tabu, ei trebuie să studieze toate temele. Și dacă așa stau lucrurile,
atunci să organizăm un simpozion etnologic cu tema „Ritualuri exotice ale triburilor din
Polinezia”. Vom discuta despre istoria subiectului, îl vom introduce în circuitul științific și
vom obține opinii de autoritate despre canibalism.
După cum vedem, putem discuta despre canibalism și, în același timp, rămâne în limitele
respectabilității științifice. Fereastra Overton s-a mutat. A fost deja desemnată revizuirea
pozițiilor, asigurând astfel trecerea de la atitudinea intransigentă negativă a societății la o
atitudine mai pozitivă.
Concomitent cu discuția pseudo-științifică ar trebui să apară neapărat undeva
Societatea canibalilor radicali. Fie că aceasta apare doar pe internet, canibalii radicali cu
siguranță vor fi observați și menționați de mass-media relevantă. În primul rând, aceasta încă
este o simplă declarație. Și în al doilea rând, gunoaiele șocante ale unei astfel de geneze sunt
necesare pentru a crea o imagine alarmantă radicală. Acestea vor fi canibalii răi, spre
deosebire de o altă gogoriță – fasciștii care îndeamnă la o ardere pe rug a celor care nu sunt ca
ei. Pentru început, este destul să se publice povești despre ceea ce cred oamenii de știință
britanici referitor la consumul cărnii de om, precum și orice alți nebuni radicali de altă natură.
Rezultatul primei mișcări a ferestrei Overton: tema inacceptabilă a fost introdusă în circulație,
tabu-ul a fost demitizatt, a fost distrus caracterul unic al problemei și au fost create tonuri de
gri.
Următorul pas al ferestrei Overton schimbă tema canibalismului din domeniul radical
în cel posibil. La acest stadiu continuăm să cităm oamenii de știință. Doar nu putem să ne
abatem de la cunoștințe despre canibalism. Oricine refuză să discute această temă ar trebui să
fie numit bigot și ipocrit. Condamnând ipocrizia, este necesar să găsim un nume elegant
pentru canibalism. Ca să nu îndrăznească tot felul de fasciști să eticheteze disidenții utilizând
cuvântul canibali.
Atenție! Crearea unui eufemism este un moment foarte important. Pentru a legaliza idea de
neconceput, trebuie să înlocuim numele său adevărat. Nu mai există canibalism. Acum el este
numit, de exemplu, antropofagie. Dar termenul în cauză va fi în curând înlocuit din nou,
recunoscând această definiție drept ofensivă. Scopul inventării noilor denumiri este
redirecționarea problemei de la esența ei, ruperea formei de conținut, privarea adversarilor
ideologici de limbă. Canibalismul se transformă în antropofagie și apoi în antropofilie, la fel
ca un criminal ce își schimbă numele și pașapoartele.
În paralel cu jocul numelor, are loc crearea unui precedent de referință – istoric,
mitologic, contemporan sau pur și simplu inventat, dar cel mai important lucru – legitim. El
va fi găsit sau inventat ca o dovadă că antropofilia poate fi în principiu legalizată. Amintiți-vă
legenda mamei care și-a sacrificat viața, dând de băut sângele ei copiilor săi ce mureau de
sete. Obiectivul principal al acestei etape, cel puțin parțial, este de a scoate consumul cărnii de
om de din sfera penală. Cel puțin a găsi un exemplu în istorie. După ce a fost găsit
precedentul legitim, apare posibilitatea de a muta fereastra Overton din spațiul posibil în
domeniul rațional.
Aceasta este a treia etapă, care pune accentul pe împărțirea unei singure probleme:
Dorința de a consuma carne de om este genetic intrinsecă naturii umane etc. În conștiința
comunității se creează în mod artificial câmpul de luptă pentru această problemă. Cu scopul
de a populariza tema canibalismului, ea trebuie să fie susținută de conținut, potrivită cu
personalități istorice și mitologice și, dacă este posibil, cu personalități mediatice moderne.
Tema pătrunde în masă în știri și talk-show-uri. Oamenii sunt mâncați în filme de distribuție
largă, în versuri de cântece și clipuri video. În această etapă, tema face parte de diferite top-uri
și începe să fie reprodusă în mod autonom în mass-media, show-business și politică.
O altă tehnică eficientă: esența problemei este discutată în mod activ la nivelul
jurnaliștilor, prezentatorilor de televiziune, membrilor activi ai comunității, fără participarea
specialiștilor în dezbateri. Pentru a justifica subiectul în cauză, suporterii legalizării folosesc
imagini de criminali umanizați, creând un tablou pozitiv, fără a menționa faptele lor
criminale. Începe pregătirea bazei legislative. Grupuri de lobby la putere se consolidează și ies
din umbră. Sondaje publicate care, chipurile, confirmă un procent mare de susținători ai
legalizării canibalismului. Politicienii încearcă să facă declarații publice pe tema susținerii
legislative. În conștiința publică a fost introdusă o nouă dogmă – interdicția interzicerii
canibalismului.

Este un semn al liberalismului – toleranța ca o interdicție a interzicerii tabu, interzicerea

corectărilor și prevenirea abaterilor dăunătoare pentru societate.
Astfel, au fost adoptate legi ce schimbă (distrug) normele existenței umane, iar Europa
legalizează incestul și eutanasierea copiilor. Fereastra de oportunități descrisă de Overton se
mișcă mai ușor într-o societate tolerantă. Într-o astfel de societate, care nu are idealuri, nu
există o delimitare clară între bine și rău. Nimic nu este sacru. Există așa-numita libertate de
exprimare, transformată în libertatea de dezumanizare. În fața ochilor noștri se scot ultimele
obstacole ce protejează societatea de auto-distrugere.
Dar, personal, ești obligat să rămâi Om. O persoană este capabilă să găsească o soluție
la orice problemă. Și ceea ce nu vei reuși de unul singur, o vor face oamenii uniți de o idee
comună.
În epoca modernă, a corectitudinii politice, unele norme ale societății nu cunosc limite
cu privire la măsura cu care vor să forțeze „acceptarea”, pentru a evita să-i ofenseze pe alții.
Nu știu dacă ați observat, dar se pare că cea mai recentă mișcare din mass-media și din cultura
pop Hollywoodian modernă este o agendă distinctă pentru a normaliza pedofilia și
sexualizarea copiilor. Se vorbește tot mai des de toleranță ca de o regulă normală a societății.
Dar toleranța nu înseamnă că trebuie să accepți pe cineva cu care nu ești de acord, ci
înseamnă că nu ai dreptul justificat de a acționa fizic asupra acelei persoane. În acest sens,
toleranța înseamnă pur și simplu că nu vă veți angaja în luptă fizică și nu veți folosi forța
statului pentru a vă duce la îndeplinire voința dumneavoastră asupra unor persoane pașnice,
doar pentru că nu sunteți de acord cu stilul lor de viață sau cu modul în care acestea gândesc.
Astfel, a fi corect politic înseamnă că susții dreptul oricărui individ sau grup de a se angaja în
orice act voluntar și consensual, indiferent de modul în care este perceput de societate, atât
timp cât nu există victimă.
Acestea fiind spuse, consimțământul este cheia acestor acțiuni voluntare. În timp ce un copil
de 10 ani poate să-și dea consimțământul să aleagă între o acadea și o ciocolată, ideea unui
copil care consimte la o relație sexuală cu un adult este de neconceput!
Din cauza acestei incapacități a copilului de a lua o decizie în cunoștință de cauză cu privire la
relațiile sexuale cu un adult, societatea consideră că pedofilia este malefică și respingătoare –
și pe bună dreptate. Nu există consimțământ informat despre un act de pedofilie, ceea ce
înseamnă că există întotdeauna o victimă.
În ultimul timp, fereastra Overton s-a mutat periculos de mult către un punct în care nu mai
poate fi oprită. Dacă societatea civilă nu ia măsuri, în câțiva ani va deveni o normalitate. Nu
am nici o problemă cu homosexualii, transsexualii și alte minorități sexuale – sunt majori și
fac ce doresc. Se pare, însă, că societatea în care trăim dorește să răpească și gingășia copiilor,
inocența și drăgălășenia lor, iar orice om întreg la minte ar trebui să se opună acestor practici!
Capitolul XV – Povestea guvernului care conspiră împotriva ta
Majoritatea oamenilor nu cred că guvernul ar putea plănui crime împotriva propriilor cetățeni.
La urma urmei, sunt aleși de către noi pentru a promulga legi în favoarea noastră și pentru a
conduce țara spre o creștere economică și stabilă, asigurând astfel un trai de viață mai bun
cetățenilor. Dar asta doar într-o societate perfectă sau care caută perfecțiunea, ceea ce nu e
cazul niciunei democrații de pe Terra. În Roma antică se știa că, dacă cetățenii nu au ce
mânca, se vor răscula; astfel, a fost inventat sistemul numit „pâine și circ”, pentru că oamenii
erau distrași de la activitățile senatorilor și împăraților de mai târziu. Pornind din orașul celor
șapte coline, voi încerca să enumăr câteva situații ce demonstrează fără echivoc faptul că
guvernul ar face orice pentru a-și atinge scopul, chiar ar complota împotriva propriilor
cetățeni.
Marele foc din Roma – În noaptea de 18-19 iulie 64 e.n., în Roma izbucnește un
mare incendiu care arde aproximativ o treime din oraș. Istoricul Dio Cassius a scris că
împăratul Nero a fost responsabil pentru arderea Romei. Incendii catastrofale avuseseră loc nu
rareori în Roma antică, dar nici unul din cele din trecut nu a avut repercusiuni mai mari asupra
politicii. Se spune că, cu câteva luni înainte, Nero tot vorbea că orașul fusese rău construit și
că ar trebui refăcut în întregime după un plan urbanistic mai bine gândit. Să fi provocat Nero
incendiul Romei? Oamenii erau consternați… Agitația populară se potolește într-adevăr rapid
atunci când este lansată o acuzație oficială împotriva unei mici secte religioase, creștinii, ale
căror rituri misterioase i-ar fi putut nemulțumi pe zeii tutelari ai Romei. Nero altceva nu mai
știa despre acești oameni atunci când a pus să fie arestați toți câți i-au căzut în mână și, după
un proces sumar, i-a trimis în camera de tortură. Unii dintre ei au fost aruncați la fiare, alții
răstigniți, iar alții unși cu rășină și transformați în torțe vii. Acum, împăratul putea, în sfârșit,
să construiască o capitală așa cum îi plăcea.

Războiul spaniolo-american – Războiul a început după ce Statele Unite au intervenit

diplomatic pe lângă Spania în favoarea cubanezilor, cerând acesteia rezolvarea pașnică a
problemei independenței Cubei față de fosta mare putere colonială a ambelor Americi. SUA
avea interese majore în zonă datorită capitalului investit în afaceri cu zahăr, tutun și fier din
insule. Răscoalele din Havana, ale așa-numiților Voluntarios prospanioli, au dat Statelor Unite
motiv de a trimite nava de război USS Maine în ianuarie 1898. Trei săptămâni mai târziu,
devreme în dimineața zilei de 15 februarie, o explozie a distrus nava ancorată în portul
Havana, omorând 266 de marinari americani. Tensiunile din rândul opiniei publice americane
au fost exacerbate din cauza exploziei de pe USS Maine și a ziarelor de scandal, care acuzau
Spania de atrocități, agitând spiritele în SUA. Deși nu a existat nicio dovadă concretă, Spania
a fost acuzată de sabotarea navei și moartea marinarilor.
Au existat mai multe explicații alternative privind cauzele exploziei. O serie de istorici
și cercetători au susținut mai târziu că nava a fost aruncată în aer de către Statele Unite pentru
a oferi un pretext pentru a invada Cuba și expulza Spania. În următoarele două luni, ziarele
americane patronate de William R. Hearst duc o campanie vehementă împotriva Spaniei,
inflamând populația. Războiul s-a terminat după victoriile navale decisive ale Statelor Unite
în Filipine și în Cuba. La doar 109 zile de la izbucnirea războiului, tratatul de la Paris, care a
pus capăt conflictului, a dat Statelor Unite fostele colonii spaniole Porto Rico, Filipine și
Guam. Sub jurisdicția Guvernului Militar al Statelor Unite, SUA a ocupat Cuba până în 1902.
Pretextul SUA de a se alătura primului război mondial – RMS Lusitania a fost un
pachebot englez ce a aparținut companiei Cunard Line. A fost cea mai mare navă la începutul
secolului XX. Lusitania a fost scufundată la 7 mai 1915 de către submarinul german U-20, pe
timp de ceață, la numai 10 Mm în apropierea coastei Irlandei, la 6 zile după ce a plecat din
New York cu destinația Liverpool. Înainte de scufundare, Ambasada Germaniei la
Washington a emis un avertisment. Ziare din Statele Unite au refuzat publicarea acestuia
pentru că implică recunoașterea faptului că nava transporta muniții de război. Deși nu era
înarmată, nava transporta 60 de tone de muniție pentru Aliați (1.242 de lăzi cu proiectile,
1.000 de cutii cu cartușe și 10,5 tone fulminat de mercur). Din cei 1.959 de oameni aflați pe
navă, 128 erau cetățeni americani. Au fost recuperate doar 289 de cadavre. Scufundarea navei
Lusitania a dus în scurt timp la intrarea SUA în Primul Război Mondial.

Dictatura fascistă a lui Hitler: Focul Reichstagului – În seara zilei de 27 februarie 1933,
după ora 21.00, pompierii berlinezi au fost alertați că edificiul Parlamentului german,
Reichstag, era în flăcări. Incendiul a izbucnit în sala dezbaterilor și, până la sosirea
pompierilor, flăcările au cuprins și Camera Deputaților. În clădire a fost găsit Marinus van der
Lubbe, un revoluționar comunist olandez, un cărămidar șomer. Naziștii s-au folosit de
incendiu ca să-i învinuiască de complot antiguvernamental pe comuniști. Ca urmare, 4.000 de
comuniști au fost arestați. Aproape o lună mai devreme, cancelarul desemnat Adolf Hitler a
insistat pe lângă președintele Germaniei, Hindenburg, să promulge un decret împotriva
Partidului Comunist. Hitler a cerut apoi președintelui Hindenburg să emită o ordonanță de
urgență care limitează libertatea persoanei, inclusiv dreptul la liberă exprimare și libertatea
presei, limitări cu privire la drepturile de asociere și întrunire, percheziții de case fără mandat,
confiscare de proprietate, precum și încălcări ale intimității poștale, telegrafice și telefonice,
comunicații admise dincolo de limitele legale prevăzute altfel (vă pare cunoscut?). Mulțumită
succesului obținut de Partidul nazist și aliații săi din timpul scrutinului, avut loc după
incendiere, liderul și cancelarul Germaniei, Adolf Hitler, a promulgat Actul de Împuternicire,
care îi dădea efectiv puterea unui dictator.

Afacerea Lavon – Afacerea Lavon se referă la o operațiune israeliană sub acoperire

ce nu a reușit, cu nume de cod Operațiunea Susannah, desfășurată în Egipt în vara anului
1954. Ca parte a operațiunii, un grup de evrei egipteni au fost recrutați de serviciile secrete
israeliene pentru planurile de bombardare în interiorul Egiptului, a obiectivelor americane și
britanice. Atacurile au fost puse pe vina Frăției Musulmane, a comuniștilor egipteni sau a
nemulțumiților locali, cu scopul de a crea un climat de violență și instabilitate, suficient
pentru a induce guvernului britanic dorința de a menține trupele de ocupație în zona canalului
Suez.
Operațiunea nu a provocat victime, cu excepția membrilor celulei, care s-au sinucis
după ce a fost capturați. Operațiunea în cele din urmă a devenit cunoscută sub numele de
Afacerea Lavon, după ministrul israelian Pinhas Lavon, ce fost nevoit să demisioneze ca
urmare a incidentului. După ce Israelul a negat public orice implicare în incident timp de 51
de ani, agenții care au supraviețuit au fost onorați în mod oficial în anul 2005, fiind acordate
certificate de apreciere de către președintele israelian Moshe Katzav.

Operațiunea Northwoods – Șefii Armatei Americane propuneau în mod oficial planificarea

și desfășurarea de către Pentagon a unor acțiuni teroriste pe teritoriul SUA și, în afara țării,
împotriva cetățenilor americani, acțiuni care urmau să fie puse pe seama lui Castro și a Cubei.
Aceste acțiuni urmau să creeze în America și în lume „impresia de imprudență și de
iresponsabilitate la scară mare din partea Cubei față de alte țări și mai ales față de Statele
Unite”. Revolta stârnită în SUA și în lume față de aceste acțiuni iresponsabile ar fi îndreptățit
Administrația americană să declare război Cubei. Pe 13 martie 1962, documentul e prezentat
spre aprobare Secretarului Apărării al SUA, Robert McNamara. Cum ministrul respinge
Planul, trei zile mai târziu, conflictul e arbitrat de președintele J.F. Kennedy. Acesta nu e de
acord cu documentul pe motiv că intervenției militare deschise împotriva Cubei el îi preferă
acțiunile clandestine desfășurate de CIA. În noiembrie 1963, Kennedy a fost asasinat în
Dallas, Texas.

În Golful Tonkin – După asasinarea lui Kennedy, SUA intensifică războiul cu

Republica Vietnam pe baza unei rezoluții aprobate în Congres, Rezoluția Golfului Tonkin. În
Incidentul din Golful Tonkin, petrecut pe 2 august 1964, două distrugătoare americane au
atacat trei nave vietnameze și au scufundat una dintre ele. Apoi, pe 4 august, americanii au
declarat că au fost atacați din nou de nave vietnameze, ceea ce a făcut Congresul să aprobe
continuarea războiului. Singura problemă e că, așa cum o arată documente declasificate în
2005, vietnamezii nu aveau nicio navă în Golful Tonkin pe 4 august! Așadar, CIA
distorsionase adevărul, cum bine demonstraseră, încă din 1981, așa-zișii conspiraționiști. Până
în 1969, peste 500.000 de soldați au luptat în Asia de Sud-Est. Conform unor mărturii, în
1965, președintele Johnson ar fi comentat în particular: Din câte știu, marina noastră trăgea
după balene pe-acolo!

Operațiunea Gladio – Colaborând cu numeroase agenții de spionaj din Europa de

Vest via NATO, CIA a creat, după al Doilea Război Mondial, o rețea de armate secrete „în
spatele liniilor”. Scopul principal al acestor structuri paramilitare a fost destabilizarea
organizațiilor de stânga din statele respective, prin operațiuni sub acoperire. Cea mai renumită
dintre acestea, prima despre care au fost făcute dezvăluiri complete, a fost Operațiunea
Gladio. Depășindu-și rapid misiunea sa inițială, a devenit o rețea de teroare sub acoperire
formată din militanți de extremă dreaptă, elemente de crimă organizată și unități militare
secrete. Operațiunea a fost activă în Italia, Franța, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia,
Germania și Elveția.
În luna august a anului 1980, militanții Gladio au bombardat o stație de tren din
Bologna, omorând 85 de persoane. Inițial, s-a dat vina pe Brigăzile Roșii. Mai târziu s-a
descoperit că elementele fasciste din cadrul poliției secrete italiene și Licio Gelli, șeful P2
Masonic Lodge, au fost responsabili pentru atacul terorist.
Operațiunea Gladio a susținut, în cele din urmă, viețile a sute de oameni din întreaga
Europă. Existența structurii Gladio a fost dezvăluită abia la începutul anilor 1990 de către
fostul premier italian Giulio Andreotti, care a confirmat că „armata italiană din spatele
frontului numită Gladio” a existat începând cu 1958, cu aprobarea guvernului italian.

Acestea nu sunt teorii conspiraționiste, ci fapte istorice. Am expus aici doar câteva
exemple. Adunându-le pe toate la un loc, se poate scrie o carte. Unii chiar au scris, trebuie
doar să căutați. Poate că acum vă veți întreba ce planuri are guvernul cu voi. Oare aceste
planuri sunt împotriva noastră sau pentru bunăstarea populației? Să fie făcute planurile pentru
a satisface nevoile unor persoane obscure din umbra puterilor sau sunt doar aberații ale unui
alt adept al teoriei conspirației?

Alte exemple

Unul dintre cei mai cunoscuți autori ai teoriilor conspirațiilor privind atentatele din 11
septembrie, participant la operațiuni secrete alături de traficanții de droguri din CIA, a murit
în condiții mai mult decât suspecte. Fost pilot de linie pe aeronave Boeing, Phillip Marshall a
fost găsit fără suflare, alături de cei doi copii și de câinele familiei. Bărbatul i-a împușcat cu
aceeași armă, după care și-a tras un glonț în cap, spun, pe aceeași voce, anchetatorii și
autoritățile. Teza sinuciderii a fost spulberată, cu argumente, de o serie de experți și jurnaliști
americani, care sunt convinși că nu este decât un nou asasinat comis de sistemul corupt care
ne conduce.
Marshall nu era un simplu pilot. Publicase din anul 2001 trei cărți-document privind atentatele
teroriste din 11 septembrie, în care demonta versiunea Washingtonului. Și era conștient că,
prin dezvăluirile sale din The False Flag 9/11 – Cum Bush, Cheney și saudiții au creat lumea
post 11 septembrie și din The Big Bamboozle – 9/11 și Războiul împotriva terorismului, își
făcuse o armată de dușmani.
 Taxate drept paranoice de către detractorii săi, cărțile acuzau direct administrația Bush
și serviciile secrete saudite, pe baza unor documente, că au fost complici la antrenarea
atacatorilor kamikaze care au intrat cu avioanele în Turnurile Gemene. O altă lucrare, cu
teorii-bombă despre atacurile din 2001, urma să iasă de sub tipar. După un studiu aprofundat,
de peste zece ani, al acestui atac în care au fost folosite avioane de linie ale Boeing pline cu
pasageri, sunt 100% convins că agenți ai serviciilor secrete saudite au fost sursa de finanțare,
de sprijin logistic și tactic pentru antrenarea atacatorilor, cu 18 luni înainte de atentat, era
concluzia lui Marshall, în urma probelor adunate în tot acest timp.

George Bush, Mafia și CIA– Brian Downing Quig, jurnalist american de investigații,
a murit, în iunie 2003, după ce a fost lovit, accidental, de un camion. Renumit pentru
investigațiile de presă, autor al unor teorii ale conspirațiilor, ziaristul contribuise la scrierea
cărții Mafia, CIA și George Bush, alături de Pete Brewton, în care erau dezvăluite o serie de
operațiuni ilegale cu droguri, de care nu erau străine nici CIA, nici administrația Bush. Pe
scurt, ancheta lui Quig scotea la lumină conexiunile dintre Mafia, CIA, un grup de oameni de
afaceri din Texas și o serie de politicieni, în frunte cu Bush Jr., în cadrul unei afaceri în care
erau în joc peste 500 de miliarde de dolari.

JFK și Noua Ordine Mondială – William (Bill) Cooper, realizator de radio, cunoscut
autor al mai multor teorii ale conspirațiilor, a fost împușcat mortal, în urma unui schimb de
focuri, după ce poliția din Arizona încercase să-l aresteze. Era convins că administrația Bill
Clinton vrea să-l asasineze. Cooper publicase lucrarea Behold a Pale Horse, în care elaborase
teorii conspiraționiste legate de uciderea lui J.F. Kennedy, despre guvernul mondial și despre
cum încearcă Illuminati, controlați de Grupul Bilderberg, să pună stăpânire pe planetă, pentru
stabilirea unei Noi Ordini Mondiale.

Fenomenul OZN și Illuminati – Jim Keith, autorul cărților Elicoptere negre peste
America. Lovitură de forță pentru Noua Ordine Mondială și Caracatița, alături de Kenn
Thomas, a lansat teorii ale conspirației privind modul în care CIA testează arme pentru
controlul minții. Tezele sale au vizat, de asemenea, Illuminati și fenomenul OZN-urilor. În
1999, în urma unei lovituri la genunchi, Keith a fost transportat la spital, unde a murit, pe
masa de operație, din cauza unui cheag de sânge.

Alianța neagră – Gary Webb, laureat al Premiului Pulitzer pentru Jurnalism, a lansat
teorii ale conspirației pe seama legăturilor dintre CIA și mafia drogurilor din Nicaragua.
Webb a fost autorul volumului Dark Alliance, în care susținea că CIA se face vinovată de
răspândirea epidemică a consumului de cocaină în toate orașele americane. Mai mult, teoria sa
era că administrația Reagan fusese un adevărat scut pentru traficanții de droguri, pentru a
strânge bani de la Contras (grupările rebele din Nicaragua). Probele sale îl făceau să susțină că
oficialii de la Casa Albă știau despre legăturile și banii pe care Agenția Centrală de Informații
îi obținea de pe urma conexiunilor cu Contras. În 2004, jurnalistul a fost găsit mort, împușcat
în cap. Varianta oficială a fost că s-a sinucis…

Capitolul XVI – Soluții… Idei…

Am văzut deja că a inocula gândirea ta altei persoane și a o face să gândească cum gândești tu
se numește manipulare. Tocmai de aceea mă feresc de a da sfaturi, de a rezolva problemele
oamenilor sau de a orienta pe cineva într-o direcție sau alta. În același timp, am scris mai sus
că majoritatea cărților, revistelor și site-urilor ce par a fi antisistem se concentrează doar pe
problemă și nu pe soluții. În felul acesta nu fac decât să îi adâncească cititorului sentimentul
de neputință – noi știm că ceva rău și nelalocul lui se petrece cu această lume, dar nu putem
schimba nimic.
Eu cred că fiecare persoană poate să gândească pentru ea și cred că fiecare poate vedea
soluțiile într-o problemă a societății actuale. Trebuie doar să vrea! Dacă așteptăm mâna
întinsă de la alții, înseamnă că nu suntem pregătiți pentru schimbare, înseamnă că ne lăsăm
manipulați în continuare, cum am făcut-o și în trecut. Treceți la fapte, oameni buni, și nu
așteptați soluții de la nimeni!
Soluțiile se află în mâinile voastre, în ideile voastre, în perspectiva voastră de a vedea
viitorul! Alții pot doar să vă arate calea, voi doar trebuie să o urmați, dar trebuie să vreți!
Oamenii vor schimbare, dar o vor ca pe ceva venit de sus, ca și rugăciunile la biserică, ce nu
se pot concretiza dacă nu faci nimic pentru a schimba ceva în viața ta. Schimbarea nu poate
veni dacă nu o vrei cu adevărat, dacă nu o cauți și nu lupți pentru ea. Schimbarea e la
îndemâna oricui, însă doar cei ce conștientizează asta pot beneficia de ea.
Războiul dintre Sistemul de Control și Omenirea dornică de libertate n-a început ieri
sau azi, el durează de când acest sistem parazit s-a organizat pentru dominarea întregii
Umanități. Românii au în față două posibilități: să se subordoneze intereselor Sistemului
Arhontic, așa cum este acum, sau să înceapă un lung război psihologic și economic de
eliberare. Evident că agenții arhonților au luat toate măsurile imaginate de ei pentru ca
națiunea română să rămână pe veci roaba lor, iar România o semi-colonie.
În aceste condiții, vă întrebați: ce mai putem face noi, românii, care dorim să trăim
liberi și prosperi? Dacă încă vă mai întrebați, e bine… înseamnă că ați început să gândiți
normal și să sperați că vom ieși de sub călcâiul Sistemului de Control.
Jugul Sistemului de Control poate fi scuturat în urma unui război îndelungat, cu
caracter psihologic și economic. O asemenea operațiune de luptă ar fi încununată de un succes
mai rapid dacă ar fi dusă de o organizație națională puternică, bogată și cu relații în rândul
liderilor politico-economici. O asemenea organizație civică nu există în România și nici nu
avem perspectiva să o putem înființa prea curând.
Ca atare, rămâne numai varianta războiului psihologic și economic de eliberare
națională de lungă durată. Războiul este limitat la componentele psihologice și economice
pentru că trebuie să se desfășoare într-un cadru strict legal. Dacă am apela la violență, am fi
reprimați fără cruțare chiar de proprii compatrioți (idioții utili). Adevărul este că, fără ajutorul
nostru, aceste persoane ce se află spre centrul pânzei de păianjen nu ar fi putut să realizeze
mai nimic din ceea ce și-au propus. Noi, oamenii de rând, le facem planul fără să vrem.

Exemplele sunt multe, dar voi aminti doar câteva, pentru că restul rezultă din acestea:

Societatea de consum – Câți dintre voi nu aveți în casă produse pe care poate le-ați folosit
doar o dată și, dacă vă gândiți bine, nici nu știți de ce le-ați cumpărat? Câți oameni nu
cumpără un produs doar pentru că acela vechi s-a demodat, deși cel nou îndeplinește în
proporție de peste 90% aceleași funcții? Câte haine trebuie să ne cumpărăm pentru a satisface
minimul de confort? Cât de scumpă trebuie să fie mașina pentru a ne hrăni îndeajuns EGO-ul?
Etc.
Slăvirea televizorului – Câți din oamenii de azi nu se uită la televizor fără să treacă prin
filtrul gândirii ce văd și aud? Câți dintre cei care privesc acest ecran minunat și colorat nu vin
cu argumente într-o dispută am văzut eu la televizor? Câți dintre cei ce privesc seară de seară
știrile își pun vreodată întrebarea cât este manipulare și cât este adevăr în cele prezentate?
Încă de la invenția radioului, elitele au înțeles importanța manipulării oamenilor, pentru că tot
ce se spunea acolo era „oficial”, deci adevărat. Televiziunea a dus acest concept pe o scară
mult mai înaltă și l-a perfecționat până la extrem.
Filmele – Câți dintre voi sunteți conștienți că, prin filme, mesajul ajunge în subconștient?
Experimente din anii ’50-’60, date publicității recent, arată că oamenii au fost manipulați să
consume anumite produse după ce au vizionat filme. Bineînțeles că în prezent mesajul este
mult mai subliminal și ajunge acolo unde trebuie, dar sunt și mesaje directe care își ating ținta.
În ultimul timp, alături de filme, se pot adăuga și filmele de desene animate pentru copii. S-a
descoperit că, prin filme, omul își imaginează un posibil scenariu ce poate deveni real și tot
acolo se găsesc și soluțiile. Diferența e că în realitate soluțiile diferă mult.
Ziarele și emisiunile de duzină – Știați că cel mai accesat ziar din România este un tabloid?
Lucrurile stau la fel în cazul emisiunilor urmărite la TV. Suntem oripilați de ceea ce se
întâmplă în jurul nostru, în timp ce urmărim cu interes afirmațiile de doi lei ale lui …escu
despre …xulescu. Nu facem nimic, ba dimpotrivă, băgăm bani în buzunarele celor care
comercializează asemenea gunoaie.
Dacă vă liniștesc cu ceva, vă spun că și în țările mult mai dezvoltate tendința e la fel.
Cărțile au început să fie pe cale de dispariție pentru că avem telefoane ce ne țin la curent cu
toate despărțirile și împăcările din lumea mondenă. Uitându-te oripilat la o emisiune de doi lei
și conștientizând acest lucru nu te face mai bun decât acela ce nu conștientizează. Pentru el e
normal, dar pentru tine…
Alimentația – Societatea actuală se bazează pe produse prefabricate, în mare parte artificiale.
Câți dintre oameni realizează ce mănâncă atunci când cumpără produse tip fast-food? Câți
dintre noi citim etichetele de pe produsele cumpărate din supermarketuri (și oare câți
înțelegem terminologia creată exact pentru a ne debusola), produse care sunt prefabricate
tocmai pentru a avea un termen de valabilitate mai lung?
Până și fructele și legumele par să fie mai ieftine, venind din cealaltă parte a lumii,
decât cele autohtone. Cineva vrea cu tot dinadinsul să consumăm anumite produse în
detrimentul altora.
De multe ori, discutând cu oamenii pe tema acestui subiect, răspunsul ce pare a fi pe
buzele tuturor este: și ce putem face?
Partea spirituală – Puțini oameni trec prin filtrul gândirii ceea ce li se spune de către o
autoritate în materie de religie. Încă din copilărie, copiii sunt învățați nu să gândească singuri,
ci cum vor părinții sau sistemul educațional, iar chestiunea religioasă pare în cele mai multe
familii foarte serioasă. Plecând de la religiile de bază, ajungând până la cele modernisme de
tip New Age, aceste instituții se joacă cu mintea noastră, iar la o analiză mai aprofundată
asupra fenomenului, vedem că scopul este întotdeauna același, puterea asupra individului.
Folosind manipularea ca pe un mod de acțiune, scopul devine atins după ce gloata a primit
mesajul și a rezonat cu acesta. Un scop secundar al acestor forme de manipulare este banul.
Dacă toată lumea te ascultă, de ce să câștigi ceva de pe urma acestor creduli?!
Banii – Cred că acesta trebuia să fie primul exemplu, dar am preferat să enumăr altele tocmai
pentru a ajunge aici. În societatea modernă, a avea un statut social mai bun decât al vecinului
pare să fie scopul în viață. Bineînțeles, nu vorbesc aici de oamenii care caută să muncească de
pe o zi pe alta pentru a supraviețui, ci de aceia pentru care traiul necesar a fost de mult
acoperit. Se pare că niciodată nu e de ajuns, egoul nostru trebuie hrănit, iar funcția mult visată
nu va întârzia să apară.
Trecem peste principii morale, nu avem timp de educația copiilor, nu ne interesează ce
se întâmplă în jurul nostru, decât dacă se intersectează cu cariera noastră. Cei aflați în umbră
au folosit acest model în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial în SUA sub sigla
visul american și se pare că le-a reușit de minune. Puțini sunt cei care se gândesc serios că
sunt manipulați cu ajutorul dorinței lor de a acumula cât mai mult.
Vremea discuțiilor s-a terminat, e timpul să facem ceva! Oamenii se tem, în special de
schimbare. Nu putem ști cum se va termina, dar putem declanșa începutul. Bunicii noștri au
luptat în război, părinții au fost la revoluție, va veni timpul să-i povestești copilului tău ce ai
făcut pentru a-i îmbunătăți viața. Imaginați-vă o lume fără reguli greșite sau control, o lume
fără limite, o lume a oamenilor, în care totul este posibil. Ce fel de lume va fi asta? Voi
hotărâți!

Războiul de eliberare de sub jugul Sistemului de Control Arhontic cuprinde următoarele

componente:
- Informarea întregii populații culte despre modul de organizare și acțiune al Ocultei și al
agenților ei.
- Instruirea populației cu metodele de combatere a agresiunii oculte, pe plan psihologic și
economic:
*Combaterea intoxicării mistice a populației
*Combaterea și contracararea propagandei oculte
*Demascarea agenților oculți și compromiterea acestora
*Sabotarea intereselor economice ale Ocultei
*Eliminarea din viața publică a liderilor politico-administrativi și religioși, subordonați
Ocultei
*Refuzul acceptării exploatării de către firmele oculte prin greve, demonstrații, ocuparea
obiectivelor economice sau alte măsuri permise de lege
*Eliminarea normelor constituționale și legale favorabile agenților oculți
*Creșterea și promovarea unor lideri politico-administrativi nesubordonați Ocultei

- Instruirea populației cu metodele științifice de perfecționare a personalităților și de obținere

a succeselor pe plan științific, creator, economic, cultural etc.
- Ajutarea populației cu sfaturi și măsuri concrete, de smulgere a bogăției naționale din mâna
agenților oculți, susținând astfel îmbogățirea masivă a populației.
- Convingerea forțelor de securitate să protejeze populația în schimbul slujirii elitei
– Denigrarea mediilor de difuzare a știrilor elitiste și boicotarea acestora prin refuzul de a
folosi televizorul, ziarele sau site-urile corporatiste
– Deconspirarea clasei politice care servește interesele acestor infractori, în schimbul
intereselor populației
– Evitarea cu orice preț a implantării oricărui dispozitiv ce va face din tine o unealtă de
control
– Limpezește-ți mintea de valorile false ce ți-au fost implantate de către sistem, cu precădere
consumerismul
– Nu fi adeptul orb al vreunui lider, oricât de morale par tehnicile sale sau oricâtă dreptate
crezi că are. Fii tu însuți liderul faptelor tale!
– Ura rasială sau etnică duce doar la divizarea populației. Nu te lăsa păcălit!

Informează-te despre orice. Începând de la alimentație sănătoasă și alternativă și terminând cu

tehnici de supraviețuire! Poate părea o glumă acum, dar poate într-o zi îmi vei mulțumi.
Pe măsură ce devenim conștienți de aceste realități, drumul pe care e nevoie să pășim
devine din ce în ce mai clar. În realitate, lucrurile atunci nu mai par atât de complexe sau
inexorabile cum am crezut la început. Este de fapt o chestiune de a gândi cu mintea ta, nu cu
mințile adversarilor. Cum putem sesiza dacă suntem victime ale acestor tehnici de impunere a
unei „gândiri de grup”? În primul rând, printr-o analiză la rece a comportamentului, a gândirii
și a sentimentelor noastre.
Dacă am ajuns să credem necondiționat în anumite idei, deși suntem puși în fața a
numeroase fapte concrete ce le contrazic, dacă îi considerăm proști sau dușmani pe cei care au
alte păreri decât ale noastre, dacă ne limităm numai la anumite surse de informare, ce ne
susțin concepțiile, dacă ajungem să dăm răspunsuri standard, al căror înțeles profund nici
măcar nu ne este prea clar, înseamnă că ne aflăm sub influența totală a manipulatorilor ce ne-
au inoculat politica împărțirii tuturor faptelor și ideilor în albe și negre sau în corecte și
incorecte.
În viața reală există nenumărate tonuri de gri, nenumărate variante, și nimeni nu se
poate crede deținătorul adevărului absolut. Dialogul autentic, schimbul de idei, recunoașterea
greșelilor, analiza lucidă a faptelor sunt pași importanți spre evadarea din mrejele unui
asemenea tip de manipulare pe scară largă. Gândiți-vă atunci când luați o decizie dacă ea
reprezintă opțiunea dumneavoastră intimă! Nu cumva ați luat-o pentru că așa trebuie sau
pentru că o asemenea hotărâre așteaptă de la dumneavoastră cei care deja vă manevrează așa
cum vor ei? Atașamentul necondiționat față de anumite idei, în ciuda tuturor evidențelor ce
demonstrează contrariul, nu reprezintă un semn al loialității, ci o dovadă de rigiditate și chiar
de succes al manipulării la care este supus individul.
Acceptați în cadrul discuțiilor, nu doar formal, și părerile celorlalți și analizați-le cu
atenție, atunci când sunt susținute de argumente concrete. De multe ori vă pot oferi soluții la
care poate chiar și dumneavoastră v-ați gândit, dar le-ați respins pentru că nu erau pe linie sau
nu conveneau politicii generale.
Te-au făcut să crezi că ești un fir de nisip nesemnificativ, o simplă furnică în
furnicarul omenesc, că nu te poți apăra, că nu ai dreptul să judeci; să nu spui ce gândești, să
nu gândești; că nu ai nici o valoare. Te-au făcut să crezi că nu poți duce o viață fericită decât
dacă ai produsele lor, decât dacă îți cumperi fericirea din mall-urile lor; fericirea constând în
produsele lor; că nu ești decât o statistică, un număr simplu pe ecran, ușor de șters… Dar nu
este adevărat!
Dacă ești capabil de iubire și luptă, sufletul tău face mai mult decât toate mințile lor la
un loc. Dacă vrei ca urmașii tăi să trăiască cu adevărat liberi, să nu te îndoiești de asta!
Trăiești cele mai importante momente din viața ta și o să faci parte din momentul cel mai
important al umanității. Totul depinde de tine! Tu decizi dacă ești un simplu miel dus la
abator sau te afli printre oamenii care au luptat până la ultima suflare la eliberarea din sclavie
a omenirii. Cred că a venit momentul să demonstrezi valoarea și curajul tău!
Așadar, știm că lumea este controlată de mii de ani de către anumite grupuri de
interese religioase, politice și financiare ce ne manipulează. Știm că ei fac legi și revoluții,
instaurează guverne, hotărăsc ce țări dispar pentru ca altele să le ia locul. Ei fabrică noi
ideologii și chiar religii. Au creat toate ideologiile politice, de la fascism trecând prin
comunism și capitalism, aducându-ne în pragul unei alte crize economice și probabil înaintea
unui nou război mondial.
Ei făuresc tratatele militare și economice internaționale, ei schimbă regimuri politice și
președinți de state ca pe niște simple piese uzate ale unei mașini. Toate marile evenimente ale
trecutului – de la revoluțiile politice și culturale, până la marile invenții și realizări științifice
și chiar la cataclismele așa-zis naturale – sunt opera Lor. Pentru ei, Lojile Masonice de orice
rit, N.A.T.O., Grupul Bilderberg, O.N.U., Comisia Trilaterală, defuncta U.R.S.S. și alte
organizații pe care le-am văzut sau le vedem încă defilând pompoase la televizor, nu sunt
altceva decât terenul de lucru al stăpânilor din umbră.
Întrebarea este: de ce? Cât poate trăi un om să se bucure de plăcerile vieții? Câteva
zeci de ani? Planurile lor se întind pe secole, de ce? Pentru urmași? Ar putea niște oameni atât
de egoiști să se gândească doar la viitorul copiilor lor? Ce știu ei? Cred oare că viața este
numai una și atunci merită trăită din postura unui zeu, căci după ea nimic nu mai contează?
Este puțin probabil să fie atât de naivi, de vreme ce nu vor ca noi să aflăm de punțile spre
lumea spirituală. Știu ei mai multe decât ne închipuim, care le sunt resorturile? Este într-
adevăr o conspirație sau doar un curs evolutiv firesc, natural?
Dacă există un plan de subjugare a omenirii cu întindere pe mii de ani, iar persoanele
care îl pun în practică au o durată de viață de zeci de ani, cine poate avea grijă ca planul să fie
dus până la capăt, ținând cont că valorile și convingerile umane se schimbă odată cu
generațiile ?
Răspunsurile pot fi mai fabuloase decât orice operă SF.

Capitolul XVII – Cultura OZN

În prezent, toată lumea este familiarizată cu fenomenul OZN (obiecte zburătoare

neidentificate). Filme, cărți, documentare, desene animate, publicații, articole în presa media
oficială, informații oferite de către foști demnitari ce au deținut funcții publice, toate ne fac o
imagine de ansamblu a fenomenului OZN. Varianta scurtă este că extratereștrii ne vizitează
pe ascuns, iar guvernele celor mai dezvoltate țări știu de existența entităților de pe alte planete
în jurul sau pe planeta noastră.
 Anumite apariții, având de la câțiva martori la câteva zeci de persoane, ale unor
obiecte luminoase zburătoare neidentificate au pecetluit faptul că suntem vizitați în mod
constant, poate chiar observați și analizați într-o manieră științifică de către anumite rase de
extratereștri. Declasificarea anumitor dosare din secolul trecut au adus însă și mai mult mister
asupra fenomenului. Trebuie recunoscut faptul că guvernele au fost interesate de acest
fenomen cel puțin din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Rapoarte, investigații,
interogatorii, deplasări la fața locului ale armatei, toate au fost desecretizate.
Însă nu s-a găsit nicio dovadă în aceste desecretizări (în mare parte, rapoartele au fost
blurate, pentru că in-formațiile încă nu puteau fi oferite publicului) că ființe de pe altă planetă
s-au deplasat în acest loc din galaxie; nu sunt dovezi că armata ar deține tehnologii, nave sau
corpuri ale presupușilor extratereștri. Cel puțin nu oficial și nu din documentele declasificate.
Fenomenul, însă, persistă și a luat o amploare fără precedent. Tehnologia ne-a permis
să privim atent la câteva zeci de mii de sisteme solare și să analizăm datele obținute cu o
finețe mult superioară. Astfel, conform NASA, există câteva mii de planete care, teoretic, ar
putea susține viața și chiar ființe inteligente. Aceste planete se aseamănă extraordinar de mult
cu Terra, sunt la o distanță perfectă de stelele în jurul cărora se învârt, iar datele primite și
analizate de către tehnicienii NASA par să indice că numărul acestor planete este mult mai
mare decât ne-am fi așteptat acum câțiva ani.
Totuși, există anumite piedici în a călători către aceste sisteme solare – sunt la câțiva
ani lumină de Terra. Adică la o distanță pe care, teoretic, la nivelul la care înțelegem legile
fizicii actuale și la nivelul tehnologic la care ne aflăm momentan, nu o putem parcurge.
Deocamdată.
Ceea ce rămâne cert e faptul că, spre deosebire de deceniul trecut, în care fenomenul
OZN era ridiculizat în special de către persoanele cu o pregătire științifică solidă, acum pare
că toată lumea s-a pus de acord că fenomenul poate exista, dar este peste puterea noastră de
înțelegere. Armata, guvernele și agențiile de informații rămân tăcute, dar sunt vizibile
schimbările în abordarea celorlalte părți implicate în jurul fenomenului.
Un lucru e sigur: fenomenul OZN este real. Există argumente clare care conduc clar la
ideea că un fenomen se întâmplă pe Terra, care interacționează cu omenirea de mii de ani.
Întrebarea care se pune este de ce? Oare vin într-adevăr din spațiu și de pe o altă planetă, din
altă galaxie, sau doar se ascund la marginea percepției noastre și au fost acolo dintotdeauna –
sau ambele variante?
Gradul ridicat de anomalie al fenomenului OZN, extratereștri, răpiri și realități
hiperdimensionale, toate puse la un loc ne pot da indicii majore despre ce se întâmplă și ce s-a
întâmplat pe planeta noastră cu privire la istorie, la ridicarea și decăderea popoarelor, la
religii, evoluție, cultură, războaie, conspirații, comportament uman, psihologie și, practic,
existența omenirii din toate punctele de vedere. Ba chiar, poate, însuși modul în care a fost ea
creată. Poate că elita, care pare să controleze lumea prin guverne în zilele noastre, este
formată doar din niște păpuși de ale căror sfori trag niște stăpâni hiperdimensionali, care
manipulează omenirea să întâmpine vizitatorii ca pe niște frați din spațiu binevoitori, atunci
când urmează să se dea la o parte vălul.
Dar dacă fenomenul OZN nu este ceea ce am crezut că este, ci influențează omenirea
și lumea în general, de mii de ani, care ar fi implicațiile acestui lucru? Viziunea pe care o
avem despre viață și existență, despre știință și religie, despre spiritualitate și evoluție,
conștiință și psihologie, precum și realitatea așa cum o cunoaștem acum ar arăta cu totul altfel
dacă am analiza mai profund fenomenul OZN și posibilitatea ca lumea noastră să fie afectată
de o inteligență superioară extraterestră. Poate că nu noi suntem pe „scena principală” aici pe
Pământ – și poate că nici măcar nu suntem noi în vârful lanțului trofic?
În general, este imposibil să porți o discuție pe această temă cu oameni care resping
orice de la bun început, fără să fi analizat la modul sincer dovezile și studiile disponibile. Nu
are rost să discuți despre convingeri sau să impui puncte de vedere. Discuția e constructivă
doar atunci când nu este limitată de preferințele sau de convingerile personale sau de o
viziune condiționată asupra lumii. Atunci când cauți adevărul, obiectivitatea și o minte
deschisă sunt instrumente esențiale.
Având în vedere acest lucru, toți cei care pornesc să studieze fenomenul OZN vor
descoperi, până la urmă, că există informații valabile, la fel cum există și dezinformare.
Adevărul și minciunile sunt amestecate, mai ales în cazul unei teme aflate în afara tărâmului
culturii oficiale. Este ca o mare mlaștină, însă un căutător sincer, care abordează subiectul cu
o minte critică, dar deschisă, și cu efortul de a face ceva săpături, va putea să vadă fără urmă
de îndoială că, într-adevăr, se întâmplă ceva din altă lume… ceva care se întâmplă de ceva
vreme. Întrebarea este – cum să separi adevărul de minciuni? Cum putem să aflăm ce se
întâmplă, de fapt, în acest domeniu evaziv? Dar ce știm noi cu adevărat despre intenția acestor
vizitatori?
Când avem de-a face cu astfel de teme extreme, trebuie luată în considerare o
chestiune importantă: propriul nostru nivel de condiționare culturală. Mulți oameni
proiectează o anumită imagine tipică a fenomenului extraterestru pe baza filmelor de la
Hollywood și a literaturii SF, care, în cea mai mare parte, au tendința să umanizeze într-un fel
ființele extraterestre inteligente și să mențină lucrurile la un nivel foarte fizic, cu extratereștri
care vin de pe o altă planetă și prezintă calități omenești. Ceea ce vedem în mass-media
oficială afectează într-adevăr modul în care percepem acest subiect, fie și numai la modul
inconștient. Condiționarea prin intermediul culturii oficiale, care a transformat acest subiect în
ficțiune, este profundă și cu implicații vaste. Nu este cazul să o subestimăm.
Cu toate acestea, cea mai mare parte a publicului larg crede că există OZN-uri
extraterestre și că guvernele ne ascund informații în acest sens. Mulți oameni au văzut ei înșiși
OZN-uri. Dar în același timp, cei mai mulți nu dau prea mare atenție sau nu se gândesc prea
mult la asta, crezând că, în orice caz, nu ne prea afectează și că o să ne ocupăm de această
chestiune atunci când se va realiza contactul „oficial”.
Fenomenul în ansamblu, pe care îl vom numi în continuare cultura OZN, este împărțit
în mai multe categorii ce se disting prin raportarea individului la cultura societății actuale.
Astfel, o primă categorie este de părere că ființe venite din negura cosmosului în nave
spațiale, cu o tehnologie mult avansată, ne urmăresc și nu ne consideră destul de avansați
(tehnologic, spiritual) pentru a lua legătura cu noi. Această teorie a fost promovată în serialul
de S.F. Star Trek, unde Federația nu intervenea în societățile care nu descoperiseră călătoria în
spațiu la viteze mai mari decât cea a luminii.
Pentru foarte multe persoane, pare destul de verosimil ca o astfel de civilizație să ne
observe de la distanță, neinterferând cu societatea noastră primitivă. Ipoteza vizitării
extraterestre a Pământului este cea mai răspândită teorie legat de natura fenomenului OZN.
Această idee a prins atât de puternic în rândul populației, încât a generat un imens trend de
așteptări cu privire la posibilitatea contactării extratereștrilor și a rolului lor în viața noastră.
Puține alte idei din ultimul secol au prins atât de mult la o atât de mare parte a populației și au
avut parte de o atât de intensă mediatizare ca această ipoteză.
O altă teorie spune că am fost creați de către aceste ființe, ce posedă o tehnologie peste
puterea noastră de imaginație, și că suntem proprietatea lor. Astfel, tot ceea ce se întâmplă pe
planeta noastră, sistemul solar, are un scop bine determinat din punctul lor de vedere, scop
care este mai presus decât rasa umană. Experimente genetice, răpiri în miez de noapte, Noua
Ordine Mondială cu un singur guvern unic, războaie amănunțite, istoria cu toate misterele ei,
toate sunt puse pe seama acestor entități atotputernice și ascunse care au destinul rasei umane
în mâini de zeci de mii de ani.
O altă ramură este a celor care cred cu tărie că OZN-urile sunt frații noștri mai mari,
care stau ascunși și ne ajută în anumite momente de tensiuni sociale. Fiind mult avansați
tehnologic față de noi, nu avem posibilitatea să îi reperăm cu aparatele tehnologice de care
dispunem. Mai mult, aceste persoane spun că ar trebui să luăm legătura cu ele și să ne lăsăm
ghidați de către aceste ființe binevoitoare. Această ramură este destul de populară în zilele
noastre, mai ales în mișcarea New Age, de unde aflăm că „frații noștri din spațiu”, binevoitori,
au venit și poate că ne furnizează tehnologie precum Energia Punctului Zero, tehnologie pe
care guvernul secret o ascunde de noi. Conform susținătorilor acestor idei, noi îi „amenințăm”
pe extratereștri și periclităm un posibil scenariu de contact, din cauza programului nostru de
arme spațiale. Aceste grupuri au, de fapt, o deviză bine definită, și anume că OZN-urile nu
sunt niciodată dăunătoare.
Unii cred că OZN-urile sunt doar tehnologii naziste avansate sau proiecte militare
secrete și că nu au nimic extraterestru. Înainte de începerea celui de-al Doilea Război
Mondial, Germania nazistă a conceput programe secrete de producere a armamentului și a
armelor pentru a-i ajuta să-și câștige poziția pierdută după Primul Război Mondial. Pentru
eficacitate, oamenii ce lucrau la un program nu aveau cunoștință de alte programe, astfel
crezând că ei sunt cei ce vor dezvolta arma supremă a Germaniei. Au fost concepute mai
multe operațiuni paralele ce includeau tehnologii diferite. Unii specialiști, ca von Braun, de
exemplu, s-au axat pe crearea unei rachete cu rază lungă de acțiune. Alte programe se
concentrau pe crearea de tehnologii alternative, discuri zburătoare sau chiar nave
intergalactice, dacă e să dăm crezare anumitor surse. Proiectarea și construirea acestor aparate
părea, la vremea respectivă, de domeniul SF-ului, însă germanii au reușit să scoată de pe linia
de producție primul avion cu reacție Messerschmitt Me 262, rachetele balistice V1 și V2, iar
recent s-a aflat oficial că testaseră cu succes și avionul Horten 2-29, considerat invizibil pe
radar. Aceste arme făceau parte din programul oficial al celui de-al treilea Reich și depășeau
cu mult tehnologia deținută de către aliați, însă alte proiecte secrete au fost ținute departe de
public.
O altă categorie de cercetători ai culturii OZN explică fenomenul folosind psihologia
jungiană și spun că este vorba de o proiecție a conștiinței noastre colective. Astfel, la baza
conștiinței s-ar afla subconștientul colectiv, unde nu există diferențe individuale sau culturale.
Anumite idei sunt transpuse în modul cum fiecare individ percepe fenomenele în funcție de
societatea, religia și dogma în care a crescut, chiar dacă toți încearcă să transpună același
scenariu. Jung postula că, în adâncul nostru, în centrul ființei noastre (chiar și în cazul
persoanelor foarte raționale și atee), există o profundă tânjire religioasă, o dorință de
comuniune cu o realitate mai vastă; din această perspectivă, mitul modern al farfuriei
zburătoare exprimă un act de compensare pe care inconștientul colectiv îl realizează
sincronistic prin proiecția unor halucinații legate de OZN-uri și de ființele care le pilotează.
Ipoteza psihosocială (abreviată PSH, după denumirea din engleză) spune că foarte
multe rapoarte OZN pot fi cel mai bine explicate prin mijloace psihologice sau sociale.
Ipoteza arată că majoritatea rapoartelor OZN au explicații foarte convenționale (obiecte
celeste, lumini de avioane, baloane, fenomene meteorologice, alte lucruri greșit interpretate
sau chiar falsuri grosolane), dar care, datorită atmosferei emoționale și a convingerilor
generale ale observatorilor, sunt distorsionate și transformate în altceva.
O altă ramură a celor ce au studiat fenomenul OZN a ajuns la concluzia că fenomenul
este mai bizar decât putem concepe. La o privire sumară asupra acestuia, curentele descrise
mai sus par să fie destul de convingătoare și să ofere o notă destul de credibilă fenomenului.
Mulți cercetători au ajuns însă la concluzia că fenomenul are o latură magică și că se regăsește
și în culturile străvechi pe tot întinsul globului. Aceștia au avansat ideea ființelor
hiperdimensionale, ființe ce nu sunt în spectrul nostru material, ci fac parte dintr-un univers
paralel.
E interesant că, în timp ce ne concentrăm cu toții pe chestiuni globale precum mediul,
sustenabilitatea independentă, războaiele, încălzirea globală produsă de om, terorismul, 11
septembrie, economie, bani, sistemul bancar etc. (toate acestea fiind teme importante, care
trebuie abordate și analizate), pare să mai existe și altceva, ceva ce ignorăm total, negăm, ceva
de care râdem sau pentru care încercăm să găsim explicații folosind spiritualitatea sau
psihologia.
Celor mai mulți încă le vine greu să creadă că 11 septembrie a fost o acțiune din
interior și că Al-Qaida este la fel de falsă ca și războiul împotriva terorismului. Dacă populația
acestei lumi poate fi amăgită atât de ușor și prin mijloace atât de evidente, oare cum o să
treacă vreodată de manipularea și de amăgirea venite din partea unor ființe de care oamenii
nici măcar nu sunt conștienți și pe care i-ar putea întâmpina că pe „frații lor din spațiu” în
viitorul apropiat? Trăim vremuri interesante, într-adevăr. Ce este adevărat și ce este minciună
în lumea OZN-urilor, extratereștrilor, răpirilor și a realităților hiperdimensionale? Ar trebui să
facem un efort și să aflăm acest lucru.
Cultura modernă OZN nu este ceva trecător, un moft al societății, ci este un fenomen
care a început în jurul anilor 1850, a evoluat, s-a transformat, s-a fragmentat și s-a pliat
perfect pe câmpul morfic al erei moderne spațiale și științifice, tehnologice.
Spun cultura modernă OZN pentru că fenomenul în sine are o vechime de câteva mii de ani,
dacă nu chiar mai mult. Însă relatările din vechime, aliniate recent trendului modern, nu ne
aduc nimic nou, ci doar ne adâncesc în misterul fenomenului care pare că se joacă cu noi. Cu
alte cuvinte, Povestea e aceeași, dar actorii s-au costumat diferit.

Capitolul XVIII – Lumea răpirilor extraterestre

Pentru cineva care nu s-a interesat niciodată serios de această chestiune, poate fi un subiect
de amuzament, dar oricine a studiat vreodată acest domeniu știe că imaginea care se prezintă
nu este deloc amuzantă. Există un grad ridicat de absurditate greu de explicat în aceste
fenomene de răpire.
Multe dintre răpiri nu sunt așa de evidente și amintirile pot fi recuperate doar prin hipnoză,
deoarece se pare că extratereștrii au o capacitate de a își controla mental victima, de a-i șterge
memoria, de a manipula spațiul și timpul și de a implanta anumite gânduri, emoții (de la extaz
la indiferență) și chiar amintiri false despre ce s-a întâmplat de fapt în timpul răpirii (memorii
de ecranare), folosind o tehnologie hiperspațială care face ca tehnologia noastră să arate că în
Epoca de Piatră.
Unele răpiri au fost relatate în stare de conștiență deplină, fără hipnoză, și se pare că există
multe similarități între poveștile a mii de cazuri de răpiri din toată lumea. Răpirile sunt o serie
complexă de evenimente și proceduri controlate de răpitori, asupra unor persoane răpite,
aflate sub controlul celor dintâi.
Trebuie să admitem încă de la început dificultatea studierii fenomenului răpirilor
extraterestre, și asta în principal pentru că nu există dovezi filmate „în acțiune”. În același
timp, ideea că răpirile sunt doar o chestiune psihologică/imaginară e ridicolă. Sunt prea multe
relatări, de la prea multe persoane fără nicio legătură una cu alta, care prezintă aceleași
povești în derulare și care, pur și simplu, nu se potrivesc cu niciun context psihologic. Așadar,
cum arată o răpire obișnuită?
Într-o răpire obișnuită, oamenii sunt scoși din mediul lor normal de către extratereștri.
Oamenilor le este indusă o stare pasivă, hipnotică, și nu se pot împotrivi. Ei sunt duși la
bordul unui OZN, sunt dezbrăcați și sunt puși să se întindă pe o masă. Apoi, subiecților li se
administrează o serie de proceduri fizice, mentale și de producție.
Corpul fizic al subiectului este sondat și analizat. Se colectează spermă și ovule. Extratereștrii
au proceduri în care se holbează în ochii persoanei răpite de la o distanță de numai câțiva
centimetri. Aceste proceduri de scanare a minții par să fie manipulări neurologice care le dau
extratereștrilor posibilitatea să pătrundă în mintea oamenilor.
După procedurile de pe masă, persoanele răpite relatează că uneori sunt duse în alte
încăperi, unde li se cere să aibă contact tactil cu bebeluși cu aspect ciudat. Persoanele răpite
spun că acești bebeluși par să fie încrucișări între oameni și extratereștri. Ei îi numesc hibrizi.
Persoanele răpite mai văd și bebeluși hibrizi mai mari, copii, adolescenți și adulți.
Uneori, persoanele răpite relatează că li se cere să îndeplinească anumite sarcini, că sunt
testate într-un fel. Ele spun că sunt aduse aparate cu care urmează să fie examinate. Uneori li
se cere să aibă un soi de contact sexual cu alte ființe umane, iar alteori cu hibrizi adolescenți și
adulți. Sunt readuși în mediul lor normal și, în decurs de câteva secunde, uită tot ce li s-a
întâmplat.
Există relatări multiple de la cazuri fără nicio legătură între ele, care confirmă că
astfel de detalii bizare nu sunt produsul unei singure minți tulburate.

Iată o listă făcută pe baza a nenumărate studii, analize și relatări despre răpiri:
– Extratereștrii pot să modifice modul în care percepem ceea ce este în jurul nostru.
– Extratereștrii pot să controleze ce gândim și ce vedem. Pot să ni se prezinte sub o serie de
deghizări și forme.
– Extratereștrii pot să ne transporte – conștiința – afară din corpul fizic, să dezafecteze
controlul nostru asupra corpului, să își instaleze una dintre propriile lor entități și să ne
folosească corpul ca vehicule pentru propriile activități înainte de a ne readuce conștiința în
corp.
– Extratereștrii pot să fie prezenți lângă noi în stare invizibilă și pot să se facă vizibili doar
parțial.
– Extratereștrii ne extrag fluide corporale din gât, șira spinării, vene, încheieturi precum cele
de la genunchi și încheieturile mâinilor și din alte locuri. De asemenea, ne injectează fluide
necunoscute în diferite părți ale corpului.

Un număr surprinzător de persoane răpite suferă de boli grave pe care nu le aveau înainte de
aceste întâlniri. Aceste afecțiuni au dus la intervenții chirurgicale și chiar decesul din cauze
care nu au putut fi identificate de către doctori. Unora dintre persoane răpite le scade
bunăstarea mentală, socială și spirituală. Apar frecvent comportamente de exces, precum
abuzul de droguri, alcoolismul, consumul excesiv de alimente și promiscuitatea. Se dezvoltă
obsesii ciudate, care cauzează perturbarea vieții normale și distrugerea relațiilor personale.
Extratereștrii arată un interes deosebit pentru sexualitatea adultă, sexualitatea infantilă
și provocarea de durere fizică persoanelor răpite. Persoanele răpite își amintesc că au fost
instruite și pregătite de către extratereștri. Această pregătire poate să se fi desfășurat sub
forma unor lecții verbale sau telepatice, a unei proiecții cu diapozitive sau a unor instruiri
practice cu privire la utilizarea tehnologiei extraterestre. Persoanele răpite povestesc că au fost
duse în edificii unde au întâlnit nu numai extratereștri, ci și oameni care arată normal, uneori
în uniforme militare, care lucrau cu răpitorii extratereștri.
Persoanele răpite se întâlnesc adesea cu mai multe tipuri de extratereștri în timpul
unei experiențe, nu doar cu cenușiii. Toate combinațiile posibile de cenușii, reptoizi,
insectoizi, blonzi și crestați au fost observate, chiar și în timpul unui singur eveniment de
răpire, la bordul aceleiași nave sau în același edificiu. Persoanele răpite relatează că au văzut
și alte ființe umane în aceste edificii, cărora li se lua sânge, care erau mutilate, jupuite și
dezmembrate, stocate fără viață, ca niște frânghii de lemn. Unele persoane răpite au fost
amenințate că și ele aveau să sfârșească în aceeași stare, dacă nu cooperau cu răpitorii.
Extratereștrii și-au forțat prizonierii să întrețină raporturi sexuale cu extratereștri și
chiar cu alte persoane răpite, în timp ce grupuri de extratereștri priveau aceste spectacole. În
aceste întâlniri, extratereștrii s-au deghizat uneori pentru a obține cooperarea persoanei răpite,
înfățișându-se ca Iisus, Papa, anumite persoane celebre și chiar soțul sau soția decedată a
persoanei răpite.
Extratereștrii fac previziuni despre o perioadă iminentă de haos și dezastru global. Ei
spun că un număr anumit de oameni vor fi salvați de pe planetă pentru a continua specia, fie
pe o altă planetă, fie înapoi pe Pământ, după ce încetează dezastrul. Multe dintre persoanele
răpite relatează că nu au încredere în răpitorii lor extratereștri și că prevăd o utilizare mult mai
sinistră a oamenilor „salvați”.
Extrapolând relatările martorilor, putem concluziona că aceste ființe pot să creeze
realități virtuale, să declanșeze emoții și să implanteze gânduri. Ele pot să joace orice scenariu
ca să facă persoana răpită să simtă că e vorba de o experiență spirituală; de aceea, multe dintre
persoanele contactate susțin că aceste ființe extraterestre sunt binevoitoare. Să nu mai vorbim
de faptul că răpirile au loc împotriva liberului arbitru al persoanei.
 De multe ori, persoanei i se arată imagini/realități virtuale care prezintă
cataclisme/schimbări pe Pământ și ce trebuie ele să facă atunci când se întâmplă aceste
lucruri, ca și cum ar fi programate pentru un eveniment anume. Unele dintre persoanele răpite
susțin că li s-a dat permisiunea de răpire prin intermediul minții subconștiente și au dezvoltat
un soi de Sindrom Stockholm. Alți oameni relatează că au simțit iubire la vederea unui OZN.
Ei bine, dacă analizăm puțin mai profund toate aceste lucruri, sentimentul de iubire nu indică
sub nicio formă că avem de-a face cu ființe binevoitoare, mai ales dacă ele sunt capabile să
inducă stări emoționale la ființele umane după cum voiesc. Noi putem fi cu ușurință
manipulați emoțional și putem fi ființe foarte impresionabile. Filmele sunt un bun exemplu de
cum sunetul și imaginile pot să ne facă să râdem, să plângem sau să ne înfricoșăm, așa că să
nu mai vorbim de ce ar putea să facă o tehnologie hiperspațială, care cu siguranță este
superioară oricărei tehnologii cunoscute de om.
Pentru a înțelege pe deplin subiectul răpirilor, trebuie să mergem dincolo de ceea ce credem
că este sau nu este posibil și să privim cum mintea noastră condiționată încearcă să găsească o
explicație pentru astfel de experiențe, folosind psihologia elementară aprobată de mediul
cultural sau spiritualitatea New Age.
Este foarte important să înțelegem gradul ridicat de fantezie al culturii OZN și extratereștri.
Cei care nu l-au studiat cu atenție trag concluzii prea repede, se întreabă cum e posibil așa
ceva, la o scară așa de mare, fără să observe cineva.
Ei nu își dau seama că este vorba de un fenomen non-fizic și că avem de-a face cu o formă de
viață de o inteligență superioară, care s-ar putea să fie un pic mai deșteaptă decât suntem noi,
oamenii, și să nu gândească precum oamenii, care poate să apară și să dispară din mediul 3D
și să transcendă spațiul și timpul.
Aceste entități pot să introducă gânduri, amintiri, emoții și să ia diverse înfățișări,
precum persoane dragi decedate, Iisus sau Fecioara Maria, spirite sau figuri spirituale și așa
mai departe, în funcție de sistemul de credințe al persoanei răpite.
Atunci când vorbim despre posibilitatea existenței unei rase de o inteligență
superioară, care există în afara spectrului nostru de percepție, într-o densitate superioară, asta
nu înseamnă neapărat că avem de-a face automat cu ființe evoluate spiritual sau cu îngeri
iubitori.
Nu spun că nu e posibil să existe ființe binevoitoare pe alte tărâmuri de existență, însă
are loc o romanțare puternică a fenomenului OZN, bazat pe speranțe și presupuneri. Nu sunt
prea mulți cei care pun la îndoială intenția acestor ființe.
Oare nu ar fi posibil să existe o inteligență extraterestră care este mult mai veche
decât viața umană pe Pământ și care poate că ne privește așa cum privim și cum folosim noi,
în multe feluri, formele inferioare de viață de pe această planetă: ca pe o resursă… ca hrană,
chiar? Hrana nu trebuie neapărat să fie fizică, iar aceste ființe par să se hrănească cu emoțiile
și cu energia noastră.
De obicei, dacă oamenii admit că s-ar putea ca pe această planetă să existe și alte
forme de viață care ne vizitează, tendința lor este să proiecteze calități umane asupra acestor
vizitatori, respingând orice nu se încadrează în această imagine (condiționată) despre frații
noștri din spațiu. Astfel, avem de-a face cu obișnuitul extratereștrii nu se comportă cum ar
trebui, scuza și negarea fenomenului de răpire. Ei bine, cine suntem noi ca măcar să
presupunem cum gândește și cum se comportă o formă de viață non-umană?
 Analizând aspectul de anormalitate ridicată și hiperdimensionalitate al activității
OZN, am putea spune că, în mod cert, nu este vorba doar de un fenomen fizic și că aceste
nave nu par să dețină tehnologie de genul celei la care ne gândim atunci când vorbim de o
navă spațială. Până la urmă, cine a spus că extratereștrii vin de pe altă planetă?
În timp ce NASA caută viață organică pe Marte (programele oficiale ale NASA par să
fie mai mult un mod de a distrage atenția publicului general), adevăratul spectacol se
desfășoară chiar aici, și încă de multă vreme. Contactul a fost deja stabilit, dar nu în felul în
care am fi crezut noi că o să se întâmple. Cu o tehnologie care transcende timpul, spațiul și
gravitația, călătoria în spațiu s-ar putea să capete cu totul alt înțeles. Trebuie să ne întrebăm de
ce o temă de o importanță atât de mare pentru știință și pentru lume încă mai este ignorată pe
larg în comunitatea oficială de savanți.
Din păcate, comunitatea științifică a slujit prost rasa umană. Asta nu ar trebui să ne
surprindă, având în vedere dimensiunea disproporțională a fondurilor pe care le primește
comunitatea științifică de la fundații scutite de taxe, de la corporații multinaționale până la
Pentagon. Să oferi astfel de fonduri și apoi să încurajezi un studiu științific real asupra
chestiunii OZN-urilor ar însemna să boicotezi însuși scopul campaniei de demitizare și
dezinformare, documentată atât de bine și de atât de mult timp, despre realitatea fenomenului
OZN.
Cum savanții sunt condiționați și antrenați să deprecieze realitatea fenomenului OZN,
este relativ ușor să îi convingi pe unii dintre ei să intre în domeniul demistificării, mai ales
dacă vor fi plătiți pentru eforturile lor de demistificare. Nu ne putem aștepta de la savanți să se
comporte sau să gândească în alt fel. Ei au fost îndoctrinați și au nevoie de finanțare.
Cum ar putea știința, așa controlată cum este în prezent, să explice tipul de fenomene
descrise de persoanele care au văzut OZN-uri și care au fost răpite de extratereștri? Au fost
văzute OZN-uri care se împart în mai multe părți și zboară în direcții diferite. La fel, au fost
observate două sau mai multe OZN-uri zburând unul către altul și contopindu-se într-un
singur obiect. Au fost observate OZN-uri care își schimbă forma în timpul zborului.
Aici doar analizăm câteva piese din puzzle și vedem cum începe să se formeze o
imagine și să apară întrebări pe care trebuie să ni le punem. Cele mai multe sunt simple
informații de la cercetători care au studiat fenomenul acesta de zeci de ani încoace. Ce facem
cu aceste informații și cum reacționăm la ele, dacă reacționăm prin frică, negare, disconfort,
entuziasm, inspirație etc., depinde de fiecare dintre noi. Unii par să confunde obiectivitatea cu
negativismul și speranțele deșarte cu pozitivismul. Mare parte din ceea ce oamenii văd ca
negativ sau pozitiv sunt doar proiecțiile și opiniile lor subiective, care nu reflectă neapărat
lumea așa cum este ea.
Care sunt implicațiile pentru omenire, dacă ținem seama de posibilitatea ca omenirea
să fi fost manipulată genetic și prin intermediul sistemelor de credințe de către entități
extraterestre hiperdimensionale, încă de la începutul timpurilor? Entități care, în tot acest
timp, s-au hrănit cu noi energetic, emoțional și fizic?
Există relatări străvechi care fac referiri la realitatea controlului hiperdimensional și a
formelor de viață extraterestre. Există desene în peșteri și sculpturi, scrieri ale gnosticilor și
ale sufiților, indienii americani, Biblia, Bhagavad Gita, Vedele etc.
 Poate că extratereștrii n-au călătorit de pe o planetă îndepărtată ci, de fapt, au fost aici
tot timpul. Zicharia Sitchin sugera că Annunaki se întorc pe Pământ. Poate că n-au plecat
niciodată, ci au fost aici în tot acest timp, la marginea spectrului nostru perceptiv. După cum
spunea o persoană răpită, poate că ei ne percep ca fiind proprietatea lor, iar Pământul este
ferma lor. Noi suntem resursele și hrana lor, sau, în cuvintele și mai tulburătoare ale unei alte
persoane răpite: „Știi cum, pentru ei, noi suntem doar niște gândaci.” Poate că astfel de
afirmații ne fac să râdem, dar milioane de oameni trec prin aceste experiențe, care sunt
etichetate drept „probleme psihologice”.
Poate că ar trebui să ascultăm mai îndeaproape persoanele răpite, dar și pe cercetătorii
din domeniu, înainte să ne întoarcem privirile rapid în altă parte.

Capitolul XIX – Povestitori care spun alte povești…

Oamenii au o nevoie profundă să creadă în puterea binelui. Noi avem nevoie să fim o forță
bună pentru extratereștri, de vreme ce ne simțim atât de neajutorați în prezența lor. Și avem
nevoie de o forță superioară care să ne ofere o speranță de mântuire, atât la nivel personal, cât
și global, atunci când vedem starea jalnică a lumii. Probabil că extratereștrii știu acest lucru
despre noi, ei știu că noi vrem și sperăm ca ei să fie creaturi binevoitoare și că ne folosesc
dorința de bunătate pentru a ne manipula. Ce mod mai bun de a obține cooperarea noastră ar
putea să existe, decât acela de a ne spune că ceea ce ne fac este spre binele nostru? Devine
clar faptul că ființele care fac astfel de lucruri nu pot fi percepute ca iluminate spiritual, că nu
au în minte ce e mai bun pentru omenire.
Totuși, căutând sistematic în hățișul culturii OZN, putem observa că anumite teorii
sunt date la o parte (intenționat?) pentru a face loc sistemelor simple, sistemelor care ar putea
ajuta sistemul de control să manipuleze și să conducă masele de oameni către subiecte
materiale. Este destul de simplu ca oamenii să creadă că anumite nave străbat distanțe
cosmice în căutarea altor civilizații, să presupună că extratereștrii vin aici și lăsă semne în
lanuri de grâu, mutilează animale, răpesc fizic persoane la bordul navelor și fac experimente
genetice fără ca nimeni să observe aceste lucruri.
Realitatea poate fi cu mult mai extravagantă și cu mult mai greu de înțeles. Nu pentru
că nu avem puterea de înțelegere, ci pentru că, dacă am ști aceste aspecte, am putea scăpa de
acest sistem de control. Am să prezint câteva teorii ale unor cercetători din domeniul OZN
care prezintă fenomenul într-o manieră diferită față de ceea ce se încearcă în prezent a fi
„variantă oficială” a curentului modern.
Meade Layne (1882-1961) a fost unul dintre pionierii studiului fenomenului OZN și
parapsihologiei, cunoscut îndeosebi pentru că a introdus teoria conform căreia fenomenul își
are originea într-o dimensiune paralelă. Layne a fost profesor universitar, a predat la
Universitatea din California de Sud și la Universitatea Illinois Wesleyan. Acesta a speculat că,
în loc de a reprezenta fenomenul ca făcând parte din curentul popular, în care navele
călătoresc de pe o planetă asemănătoare cu Terra cu o tehnologie avansată, probabil ființele își
au originea într-o dimensiune paralelă pe care a denumit-o Etheria, iar navele lor sunt de
obicei invizibile omului uman, dar le putem totuși observa când viteza lor atomică încetinește
destul de mult.
 Nu sunt iluzii, fantezii sau minciuni; nu sunt construite de vreun guvern străin sau de
al nostru; nu vin din adâncurile mării, deși unele pot intra uneori în mare; nu vin din regiunile
polare sau din Tibet; nu sunt construcții ale Atlanților sau ale altor popoare antice; nu vin de
pe alte planete ale sistemului nostru solar sau de pe orice alt corp ceresc cunoscut nouă. Vin
dintr-o regiune a existenței numită Etheria, adică din planul sau nivelul eteric. Etheria este
aici! De-a lungul, înăuntrul și înafara lumii noastre. Aceste obiecte sunt construite din materia
planului eteric și ne sunt imperceptibile, din moment ce ele există în ceea ce noi numim
spațiul gol.
Ele intră în planul nostru, adică pe nivelul nostru de percepție, printr-un proces de
materializare, rata lor de vibrație este încetinită până ce ele devin vizibile. Este ca și cum un
ventilator și-ar încetini mișcarea până ce brațele elicelor sale ar deveni vizibile.
Dr. Josef Allen Hynek (1910-1986) a fost un astronom american, profesor și ufolog.
A colaborat în calitate de consultant științific la studiile ufologice efectuate de către U.S.
Airforce în cadrul a trei proiecte consecutive: Project Sign: 1947-1949; Project Grudge: 1949-
1952; Project Blue Book: 1952-1969. Este considerat părintele conceptului de analiză
științifică a rapoartelor și a căutării dovezilor lăsate de presupusele OZN-uri. A realizat timp
de zeci de ani, independent, propria cercetare a fenomenului OZN, dezvoltând sistemul de
clasificare al întâlnirilor astfel:
Întâlniri de gradul I – atunci când există doar contact vizual cu un OZN;
Întâlniri de gradul II – atunci când contactul vizual este însoțit de dovezi fizice;
Întâlniri de gradul III – atunci când sunt văzuți și ocupanții OZN-urilor;
Întâlniri de gradul IV – atunci când apar și răpiri de oameni.
În primii ani de studiu al fenomenului OZN, Hynek a fost o persoană implicată
puternic în demascarea fenomenului. El a crezut că un mare număr de apariții ar putea fi
explicate ca fenomene prozaice identificate în mod eronat de către observator.
Opiniile lui Hynek despre OZN-uri au început să sufere o schimbare lentă și treptată.
După ce a examinat sute de rapoarte de-a lungul deceniilor (inclusiv unele făcute de martori
credibili, inclusiv astronomi, piloți, ofițeri de poliție și personal militar), Hynek a
concluzionat că unele rapoarte sunt observații empirice autentice.
O altă schimbare a opiniei lui Hynek a intervenit după efectuarea unui sondaj
informal în rândul colegilor săi astronomi la începutul anilor 1950. Din cei 44 de astronomi,
cinci (peste 11 la sută) au văzut obiecte aeriene care nu pot fi explicate în niciun fel de știința
oficială. Mai mult, astronomii au probabil mai multe cunoștințe vaste decât publicul larg
despre observarea cerului și evaluarea a ceea ce văd, astfel încât observațiile lor au fost, fără
îndoială, mult mai impresionante. Hynek a fost, de asemenea, tulburat de ceea ce el considera
ca fiind o atitudine de desconsiderare sau aroganță din partea majorității oamenilor de știință
față de rapoartele OZN și față de martori.
Prima dovadă privind schimbarea opiniei lui Hynek a apărut în 1953, iar mărturia sa
conținea ceea ce avea să devină, probabil, cea mai bine cunoscută declarație a lui Hynek:
„Ridicolul nu face parte din metoda științifică și nu ar trebui să fie prezentat așa ceva
oamenilor. Fluxul constant de rapoarte, de multe ori realizat în colaborare cu observatori
fiabili, ridică întrebări privind obligația și responsabilitatea științifică. Este acolo orice fel de
reziduu care să fie demn de atenție științifică? Sau, dacă nu există, nu avem o obligație de a
spune acest lucru publicului, dar nu în cuvinte de ridiculizare pe față, ci la modul serios,
pentru a păstra încrederea publicului în știință și în oamenii de știință?”
În 1973, la Simpozionul anual MUFON, care a avut loc în Akron, Ohio, Hynek a
început să-și exprime îndoielile sale în ceea ce privește ipoteza extraterestră (denumită
anterior interplanetară sau intergalactică). El a fost conștient de faptul că numărul OZN-urilor
a fost mult mai mare decât cel din statisticile proiectului Blue Book. Acest lucru l-a
nedumerit:
„Câteva observații bune pe an, peste tot în lume, ar consolida ipoteza extraterestră, dar
ce facem cu miile de cazuri din fiecare an? Din regiuni îndepărtate ale spațiului? Și în ce
scop? Pentru a ne speria pe noi oprindu-ne mașinile, tulburând animale și pentru a ne încurca
cu pOZNele lor aparent inutile?”
În 1977, la primul Congres Internațional OZN din Chicago, Hynek și-a prezentat
punctul de vedere în discursul intitulat – Ce cred eu cu adevărat despre OZN-uri:
„Eu nu cred că fenomenul OZN ca un întreg este real, dar nu înseamnă neapărat că se
poate explica prin- tr-un singur lucru. Trebuie să ne întrebăm cumva dacă diversitatea OZN-
urilor observate duce la concluzia că toate provin din aceeași sursă de bază, la fel ca
fenomenele meteorologice, care provin toate din atmosferă, sau dacă acestea diferă, ca o
ploaie meteoritică, care, la rândul e,i diferă de o una de raze cosmice. Noi nu trebuie să ne
întrebăm care ipoteză poate explica cele mai multe lucruri, dar trebuie să ne întrebăm care
ipoteză poate explica faptele cele mai enigmatice. Există suficiente dovezi pentru a apăra atât
ipoteza IET (inteligența extraterestră) cât și IED (a inteligenței extradimensionale). Avem
două aspecte ale unui fenomen sau două seturi diferite de fenomene?”
Pe lângă aspectul de materializare și dematerializare, el a citat fenomenul poltergeist
cunoscut de unii oameni după o întâlnire apropiată cu OZN-urile, fotografiile unor OZN-uri,
de câteva ori surprinse doar pe un singur cadru, și neobservate de martori, schimbarea formei
chiar sub ochii martorilor, problema nerezolvată a comunicării telepatice sau în întâlnirile
apropiate de gradul al treilea, în care creaturile par a fi acasă sub influența gravitației și
atmosferei Pământului, liniștea bruscă ce se instalează odată cu prezența navei; levitația
mașinilor sau a persoanelor, dezvoltarea de către unii oameni a unor abilități psihice după o
astfel de întâlnire.
Savantul american de origine franceză Dr. Jacques Vallée (n. 24 septembrie 1939)
este specialist în astrofizică și tehnologia informației, fost consultant pentru NASA și a lucrat
la proiectul ARPANET, precursorul internetului modern. Este antreprenor și autor al mai
multor cărți legate de tehnologia avansată. Vallée este, de asemenea, o figură importantă în
studiul obiectelor zburătoare neidentificate, în primul rând remarcat pentru apărarea
legitimității științifice a ipotezei extraterestre și mai târziu pentru promovarea ipotezei
interdimensionale.
Este unul dintre puținii cercetători din lume care studiază fenomenul la fața locului,
călătorind peste tot în lume, deplasându-se pe teren, luând interviuri de la martorii oculari,
discutând cu autoritățile, realizând studii în colaborare cu alți oameni de știință, investind
enorm de mult timp, bani și efort în studierea temeinică a fenomenului. El a lucrat în acest
domeniu ca partener și apropiat al lui J. Allan Hynek.
A scris multe cărți pe această temă: Passport to Magonia: From Folklore to Flying
Saucers, The Invisible College: What a Group of Scientists Has Discovered About UFO
Influences on the Human Race; The Edge of Reality (împreună cu Dr. J. Allen Hynek);
Messengers of Deception: UFO Contacts and Cults; Dimensions: A Casebook of Alien
Contact; Confrontations: A Scientist’s Search for Alien Contact; Revelations: Alien Contact
and Human Deception; Wonders in the Sky: Unexplained Aerial Objects from Antiquity to
Modern Times.
Este foarte respectat și considerat de mulți a fi cel mai obiectiv și, în același timp, un
original cercetător al fenomenului OZN.
La mijlocul anilor 1960, la fel ca mulți alți ufologi, Vallée a încercat inițial să valideze
populara ipoteză extraterestră. Cu toate acestea, prin 1969, concluziile lui Vallée s-au
schimbat, iar el a declarat public că ipoteza extraterestră era prea îngustă și ignora prea multe
date.
Vallée a început să exploreze conexiunile dintre OZN-uri, culte, mișcări religioase,
demoni, îngeri, fantome, observația unor criptide și fenomene psihice. Speculațiile privind
aceste potențiale legături au fost mai întâi descrise în a treia carte ufologică a lui Vallée,
Passport to Magonia: From Folklore to Flying Saucers (Pașaport pentru Magonia: de la folclor
la farfuriile zburătoare).
Ca o alternativă la ipoteza vizitei extraterestre, Vallée a sugerat o ipoteză a vizitei
multidimensionale. Această ipoteză reprezintă o prelungire a ipotezei extraterestre, în care
extratereștrii ar putea veni de oriunde. Entitățile ar putea fi multidimensionale, dincolo de
spațiu-timp și astfel ar putea coexista cu oamenii, dar ar rămâne neobservate. Opoziția lui
Vallée la populara ipoteză extraterestră nu a fost bine primită de către ufologi proeminenți din
SUA, prin urmare, el a fost considerat un proscris. Chiar și Vallée se referea la sine însuși ca
la un eretic printre eretici.
„Dacă privim lumea din punct de vedere informațional și dacă luăm în considerare
multele și complexele moduri în care pot fi structurate timpul și spațiul, vechea idee de
călătorie în spațiu și de navă interplanetară de care încă se mai agață cei mai mulți tehnologi
pare nu numai învechită, ci chiar ridicolă. În- tr-adevăr, fizica modernă a depășit deja această
fază și oferă o interpretare foarte diferită despre cum ar putea arăta un sistem extraterestru.
Eu cred că există în jurul nostru un sistem care transcende timpul, transcendând spațiul. Este
foarte posibil ca sistemul să se poată localiza în spațiul cosmic, dar manifestările sale nu sunt
de navă spațială, în sensul obișnuit de șuruburi și piulițe. OZN-urile sunt manifestări fizice
care nu pot fi înțelese în afara realității lor mediumnice și simbolice.
Ceea ce vedem aici, de fapt, este un sistem de control care acționează asupra
oamenilor și care folosește oamenii. Prezentarea simbolică pe care o văd persoanele răpite
seamănă cu tipul de ritual de inițiere sau de călătorie astrală care este incorporat în tradițiile
[oculte] ale fiecărei culturi… structura relatărilor despre răpiri este identică cu cea a
ritualurilor oculte de inițiere… ființele OZN de azi aparțin aceleiași clase de manifestare ca și
entitățile [oculte] care erau descrise în veacurile trecute. Întinderea, frecvența și distribuția
observărilor de OZN-uri fac ca ipoteza populară cu privire la extratereștri (cea interplanetară)
să fie imposibil de susținut…
Multe dintre farfuriile zburătoare par să nu fie nimic altceva decât un paravan pentru
vreun fenomen ascuns. Sunt ca niște cai troieni care se coboară în pădurile și pe câmpurile
noastre, promițând mântuirea și oferindu-ne splendoarea unei mărețe super-civilizații din
ceruri.
 Oare extratereștrilor chiar le pasă de noi? Există multe dovezi tulburătoare care spun
că nu. Le pasă doar în măsura în care putem să îndeplinim scopul enigmatic pe care îl avem
pentru ei. Povestea adevărată despre OZN-uri trebuie să cuprindă toate diferitele manifestări
care sunt observate. Este o poveste despre fantome și spirite și aberații mentale ciudate, o
poveste despre o lume invizibilă care ne înconjoară și, din când în când, ne înghite; o poveste
despre profeți și profeții, despre zei și despre demoni. Este o lume a iluziei și halucinațiilor, în
care irealul pare foarte real și unde realitatea însăși este distorsionată de forțe stranii care,
aparent, pot să manipuleze spațiul, timpul și materia fizică – forțe care ne depășesc aproape în
întregime puterea de înțelegere.
Cerurile noastre au fost pline de cai troieni de-a lungul istoriei, care – la fel ca și calul
troian din poveste – păreau să ascundă intenții ostile. …Această teorie a ostilității este
sprijinită și de faptul că, cel mai adesea, obiectele aleg să apară în forme pe care le putem
accepta cu ușurință și pe care ni le putem explica într-un mod satisfăcător – de la dirijabile și
până la meteoriți sau avioane cu aspect obișnuit. …Cu alte cuvinte, farfuriile zburătoare nu
sunt deloc ceea ce am sperat noi că sunt. Ele fac parte din altceva. Eu numesc acel altceva
Operațiunea Calul Troian. Adevărul real este că pasionații de OZN-uri au fost prostiți vreme
de atâția ani nu de către guvern, ci chiar de fenomen.
Dr. Karla Turner (1947-1996), fost profesor universitar la University of North
Texas, având un doctorat în engleză și o diplomă în arte, este autoarea a trei cărți despre
fenomenul de răpire extraterestră: Into the Fringe (În extremă, 1992), Taken (Răpită – 1994)
și Masquerade of Angels (Mascarada îngerilor – 1994). Dr. Turner credea că formarea unei
rase hibride nu este scopul suprem al vizitelor nocturne, având în vedere că există multe
cazuri de răpire care prezintă comportamente și planuri diferite. Probabil că atinsese o coardă
sensibilă, căci a început să fie hărțuită de agenți și de armată toată viața. Dr. Karla Turner a
murit de un cancer ciudat, care s-a dezvoltat foarte rapid, în 1996, după ce a fost amenințată
pentru munca ei. Avea doar 48 de ani și urma să scoată pe piață concluziile la care ajunsese
într-o nouă carte. Acea carte nu a mai fost publicată.
Conform cercetărilor ei, dr. Turner credea că oamenii sunt folosiți ca resursă de acești
extratereștri, în mai multe feluri:
„Înainte să ne dăm voie să credem în caracterul binevoitor al intervenției extraterestre,
ar trebui să ne întrebăm – oare ființele iluminate au nevoie să folosească acoperirea nopții ca
să facă fapte bune? Oare au nevoie să ne paralizeze și să ne facă incapabili să ne opunem?
Oare îngerii au nevoie să ne fure fetușii? Oare au nevoie să manipuleze organele genitale ale
copiilor noștri și să ne sondeze rectul? Oare frica, durerea și amăgirea pot fi asociate cu
motive spirituale elevate? Ceva ciudat se întâmplă, ceva mult mai înspăimântător și mai
dureros, în multe, multe cazuri de răpire…
Cât despre cercetătorii care susțin că extratereștrii au venit să ne ajute să evoluăm
către nu știu ce conștiință superioară sau că se află aici cu vreun alt scop pozitiv – să ne
salveze planeta, să promoveze pacea în lume și așa mai departe – îi provoc pe acești
cercetători să includă în viziunea lor și date aberante. Teoriile sunt puncte de pornire pentru
cercetare, nu concluzii dovedite, iar cercetătorii din domeniul OZN trebuie să fie dispuși să își
extindă și să își modifice teoriile în conformitate cu datele pe care le descoperă. Ar fi minunat
dacă am putea să modelăm experiențele cu extratereștrii în ceva pozitiv, dar până nu luăm
serios în calcul detaliile întâlnirilor de răpire – toate detaliile, cred că este periculos să ne
agățăm de teorii care ignoră datele ce nu se potrivesc.
Căutarea adevărului întreg este o datorie pe care o avem față de noi înșine. Indiferent
care se dovedește a fi adevărul, în cele din urmă, trebuie să îl căutăm! Fără el, suntem ca niște
copii care se joacă cu umbrele; nu știm nimic și cu siguranță nu avem aptitudinile necesare ca
să înfruntăm entitățile reale, oricare ar fi ele, care se află în spatele acestei mascarade. E o
prostie să luăm totul doar după aparențe. La fel, să nu ne luăm deloc după aparențe e ridicol.
Investigațiile în acest domeniu. …Nu poate fi nimic mai important de făcut pentru noi la acest
moment, decât să ne uităm dincolo de dorințele noastre, dincolo de fricile noastre și să căutăm
o realitate și o înțelegere obiectivă.“
Laura Knight-Jadczyk (n. 1952), autoarea cărților: Gradul ridicat de stranietate al
dimensiunilor, densitățile și procesul de răpire extraterestră și Istoria secretă a lumii:
„Ce este adevărat și ce este minciună în lumea OZN-urilor, extratereștrilor, răpirilor și
a realităților hiperdimensionale? Ar trebui să facem un efort și să aflăm acest lucru. Trebuie să
fii atent când ceri să afli adevărul… de obicei, este ceea ce nu vrei să auzi sau ceea ce nu vrei
să înfrunți. O întrebare arzătoare poate să deschidă ușa unui vârtej de vânt[…].
Un alt element tulburător care a reieșit din cercetările mele este că aceste ființe, fie că
sunt demoni, vampiri sau extratereștri, par să aibă capacitatea de a ne controla gândurile într-o
oarecare măsură, corpul fizic, vremea și chiar evenimentele din viața noastră. […] Multe
persoane au relatat că răpitorii lor erau persoane binevoitoare, dar dacă ținem seama de toți
factorii din tabloul mai larg al fenomenului, se pare că astfel de povești despre bunăvoință ar
fi de natură să inducă în eroare. La nivelul nostru de realitate, conceptul că «nimic nu este
real», așa cum a fost acesta promulgat de guru-și și de învățători de-a lungul istoriei, este la
fel de inutil ca a spune că gravitația nu este reală.”
Asemenea considerații sunt utile numai pentru extinderea percepției. Nu sunt utile
pentru aplicare practică, de vreme ce energiile creației par să treacă prin mai multe niveluri
înainte să se întâlnească la mijloc, ca să spunem așa, în realitatea noastră.
John Ava Keel (1930-2009) a fost un jurnalist american și ufolog influent, cunoscut
ca fiind autorul cărții Profețiile omului molie și promotorul termenului Men in Black. A căutat
inițial să explice că OZN-urile ar reprezenta vizite extraterestre, dar mai târziu a abandonat
această ipoteză. În a treia sa carte, UFOs: Operation Trojan Horse (OZN-urile: Operațiunea
Calul Troian), publicată în 1970, a făcut legătura între OZN-uri și concepte supranaturale,
cum ar fi monștri, fantome și demoni. Keel a folosit termenul ultratereștri pentru a descrie
ocupanții OZN-urilor, pe care îi considera ca fiind entități non-umane, capabile de a lua orice
formă doresc. În aceeași carte concluziona că OZN-urile, deși par a fi materiale, se dovedesc a
fi compuse din energii din gama înaltă de frecvențe ale spectrului electromagnetic, energii
care au atașată o formă de inteligență și care se manifestă într-un mod ordonat,
materializându-se și dematerializându-se la alegere, lăsând chiar și urme fizice vizibile.
„Aceste spirite predispuse către iluzionarea oamenilor sunt responsabile de aproape
toate aparițiile și manipulările de tip OZN. Farfuriile zburătoare nu vin dintr-o civilizație
aflată pe vreo planetă îndepărtată! Ele sunt vecinii noștri de vizavi, parte dintr-un alt
continuum spațio-temporal, în care viața, materia și energia sunt radical diferite de ale
noastre! Contactaților li se prezintă mereu minciuni amestecate cu adevăruri, astfel încât ei nu
știu ce să creadă. Li se spun lucruri evidente, cum ar fi faptul că umanitatea este în criză și în
pericol de autodistrugere, sunt flatați prin faptul că li se spune că ei sunt aleși pentru a
transmite mai departe un mesaj special din partea extratereștrilor, li se spune că OZN-urile
transportă ființe care fac parte dintr-o federație galactică interesată de soarta Pământului și
care își are sediul pe planete cu nume ciudate, aflate în locuri absurde din punct de vedere
astronomic și li se prezintă o viziune utopică despre viitorul umanității.
Scopurile acestor date false sunt multiple. Multe dintre ele sunt menite să creeze confuzie și
diversiune. Unele servesc la susținerea anumitor credințe eronate, dar u rolul de pași către un
adevăr mai complex. Generații întregi au trecut acceptând cu bucurie datele false, inconștiente
de faptul că ele erau doar verigi dintr-un lanț. Dacă înțelegem totul prea curând, ne putem
prăbuși sub greutatea adevărului. A fost mai întâi necesar ca egoul omului să se clădească și
ca individul să devină convins de faptul că are o valoare în ansamblul cosmic. Astfel,
minciuni ce conțin adevăruri voalate au fost aruncate în mijlocul nostru și evenimente au fost
puse în scenă astfel încât acele minciuni să pară valide.
De secole, mulți învățați și filosofi de geniu au înțeles clar adevărul. Bibliotecile din toată
lumea sunt pline cu cărțile care detaliază descoperirile lor. Dar adevărurile înțelese de ei au
fost pierdute în valurile credințelor organizate. OZN-urile nu par a exista ca obiecte tangibile,
fabricate. Ele nu se conformează legilor naturale acceptate ale mediului înconjurător. Ele nu
par a fi altceva decât metamorfozări care se croiesc pe abilitatea noastră de a explica
realitatea. Miile de contacte cu aceste entități indică faptul că sunt mincinoase. OZN-urile par
a fi doar variații minore ale vechilor fenomene demonologice.
John Edward Mack (1929-2004), psihiatru, scriitor și profesor la Harvard Medical
School, câștigător al premiului Pulitzer în 1976, a întreprins în 1990 un studiu asupra
persoanelor ce susțineau că au fost răpite de către extratereștri. Inițial, a plecat de la premisa
că persoanele suferă de tulburări mentale, însă a trebuit să își revizuiască opinia după ce a
analizat atent două sute de cazuri. Profesorul a lucrat cu oameni dintre care făceau parte și
numeroși psihologi, scriitori, studenți, oameni de afaceri sau liber profesioniști. Mulți dintre
pacienții săi nu au mărturisit nimănui, niciodată, aceste experiențe, cu excepția profesorului
Mack, motivul principal fiind teama de ridicol în fața familiei, a colegilor și a prietenilor. În
2003, a explicat într-un interviu:
„Când stai de vorbă cu o persoană psihotică și aceasta pare să-ți povestească o psihoză, ai
sentimentul că n-are cum să se fi întâmplat așa ceva. Dar în cazurile acestea, nu e așa.
Oamenii ăștia sunt sănătoși. Nici ei nu sunt siguri ce s-a întâmplat, dar descriu o experiență
fizică super reală și intensă.”
Profesorul Mack a reușit să stârnească o veritabilă revoltă în cadrul comunității
academice când, după analizarea atentă a celor două sute de cazuri, a vrut să publice un studiu
în care afirma că oamenii care pretind că au fost răpiți de extratereștri nu sunt nebuni, ci
relatează niște experiențe reale.
Universitatea Harvard i-a trimis lui Mack o scrisoare prin care l-a informat că va fi
demarată o anchetă cu privire la cercetările făcute. Aceasta a fost prima dată în istoria
Universității Harvard când unul dintre membrii corpului didactic a fost supus unei asemenea
investigații. John Mack a decis să riposteze angajându-și un avocat. Au urmat 14 luni de
negocieri. Ancheta a fost pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume și, în cele din urmă,
Universitatea Harvard a decis să renunțe la acest caz, făcând publică o declarație prin care a
reafirmat libertatea academică a lui Mack de a studia orice domeniu dorește, confirmând
rămânerea sa în cadrul Facultății de Medicină de la Harvard.
Psihiatrul a continuat să muncească și să scrie, dar a fost ucis într-un accident de mașină care
a avut loc în nordul Londrei, imediat după ce ieșise dintr-o stație de metrou. Mack se afla la
Londra pentru a ține o prelegere pe tema pentru care a câștigat Premiul Pulitzer, în 1977. Cel
care l-a omorât pe savant a petrecut șase luni în spatele gratiilor și i s-a suspendat permisul de
conducere pe o perioadă de trei ani.
„A exclude date pentru că ele nu se suprapun cu un anumit punct de vedere asupra
realității poate duce în cele din urmă la oprirea progresului științei și poate să ne arunce în
ignoranță. Aceste ființe par să dețină o tehnologie mult superioară nouă, care sfidează legile
fizicii și principiile biologiei, dar există probleme fundamentale dezvăluite de fenomenul
răpirilor, care par să iasă din cadrul ontologic al științei moderne și care nu pot fi abordate cu
metodele ei. Unele dintre experiențele martorilor lor nu s-au petrecut în dimensiunile spațiu-
timp așa cum le înțelegem noi. Ei vorbesc despre extratereștri ca venind dintr-o altă
dimensiune printr-o «fantă», sau «o crăpătură», într-un soi de barieră, venind în lumea noastră
«de dincolo de văl». Răpiții, dintre care mulți nu au puțină educație care să-i ajute să-și
explice aceste ciudățenii, vorbesc despre o colapsare a spațiu-timpului, care se produce în
timpul experiențelor lor.”
Privind istoria secolului trecut până în prezent, putem concluziona că fenomenul și
cultura OZN au prins atât de puternic în rândul populației, încât fenomenul nu mai poate fi
tratat cu superficialitate. În același timp, ipoteza vizitării extraterestre a Terrei este cea mai
răspândită teorie legată de natura fenomenului, care a avut parte de cea mai mare mediatizare
și este una dintre cele mai aprige teme de discuție care captează atenția oamenilor de pe întreg
globul. În pofida curentului marii majorități în favoarea vizitării de către entități ce provin de
pe alte planete, galaxii, am văzut că au fost persoane care au analizat fenomenul cu o
luciditate exagerată și au ajuns la concluzii diferite.
A nu se înțelege că, personal, neg existența vieții în afara planetei noastre sau a
sistemului solar. Mai mult ca sigur că și distinșii profesori și cercetători pe care i-am enumerat
mai sus sunt de părere că Universul sau galaxia din care facem parte este leagănul multor
civilizații. Dar nu putem să nu luăm în calcul că nu există (încă, oficial) nicio dovadă
științifică pentru existența vreunei forme de viață în afara Pământului. În același timp, nu
avem motive justificate, conform științei pe care o deținem, să credem că există vreo
modalitate care să permită o călătorie spațială de o anvergură atât de mare (interstelară), deși
se poate specula ideea că o civilizație extrem de avansată ar putea face acest lucru. Avem
totuși un fenomen care se desfășoară în fața ochilor noștri de mii de ani, dar nu există încă o
evidentă dovadă științifică bazată pe observații atente. Avem experiențe ce pot fi catalogate
subiective, doctrine spirituale derivate din vechile religii asortate dogmelor științifice actuale,
informații trunchiate, de către sistem sau de către martori, și multe speculații ce nu fac decât
să adâncească misterul fenomenului și să îi dea o aură tabu.
Există totuși vreun tipar, un model de urmat care să ne permită să privim fenomenul
într-un mod obiectiv? Există o metodă care să fie aplicată la scară largă de-a lungul istoriei și
să ne ofere o bază solidă în acceptarea fenomenului, așa cum este el, și nu cum ni se dorește a
fi prezentat? Poate că cei prezentați mai sus au găsit o modalitate de abordare diferită normei
actuale de vânătoare de nave cosmice! Poate din această cauză au fost excluși de la marile
conferințe pe tema OZN, poate că modul lor de abordare nu s-a pliat pe egregorul stabilit de
Păpușari, poate că perturbau câmpul morfic, iar oamenii nu sunt pregătiți să accepte un
Univers Hiperdimensional. Poate că mentalul colectiv trebuie să parcurgă pași mici pentru a
mesteca pe îndelete noile informații, iar varianta extratereștrilor veniți de pe alte planete este
mai atrăgătoare.
Oare mai există indicii, în istoria și în scrierile străvechi, care să vorbească despre un
posibil Sistem hiperdimensional de control, un fenomen parafizic indigen existent pe planeta
Pământ? Există câteva surse care prezintă teorii interesante și care se mulează pe conceptul de
OZN al timpurilor noastre. Ba mai mult, la o atentă corelare a faptelor, putem concluziona că
istoria ne-a prezentat aceste lucruri, dar le-am ignorat sau am preferat variantele oficiale puse
pe tavă de către Păpușari. Similitudini și explicații ale originii fenomenului pot fi găsite în mai
toate tradițiile orale, religiile, culturile spirituale ale lumii, și anume că lumea noastră
tridimensională are o parte complementară, o dublură, o latură ascunsă sau paralelă,
nedetectabilă simțurilor obișnuite ale oamenilor normali.
Atât folclorul, cât și tradițiile religioase ale lumii cad de acord asupra existenței unor
ființe extradimensionale care, în anumite condiții, pot intra în contact cu oamenii. Coincidența
e și mai mare când astfel de povestiri sunt pe tot întinsul globului și nu sunt luate în calcul ca
făcând parte din acest fenomen, ci sunt privite ca simple fabulații ale unor minți primitive.
Primitive sau nu, nu putem să nu ne întrebăm cum de, începând de la cultura
amerindienilor din America de Nord continuând cu Asia, trecând prin Europa și terminând cu
Africa, aceste fenomene sunt prezente într-o manieră asemănătoare, cu elemente ce corespund
răpirilor moderne, cu moduri de manifestare asemănătoare și cu experiențe și simptome
similare cu acelea descrise în literatura OZN.
Este clar că se poate face o paralelă și că putem presupune că aceste două tipuri de
contacte ar putea face parte din aceeași categorie, iar explicațiile pentru experiențele de acest
gen ar putea fi corelate cu vasta tradiție legată de contactul paranormal al pământenilor cu
entități din alte dimensiuni.

Capitolul XX – Maria Orsic, societăți secrete și arme neconvenționale

O altă ipoteză privind originea OZN-urilor este că ne confruntăm cu o armă secretă.

Nenumăratele mărturii ale unor oameni care au susținut de-a lungul timpului că au fost
martorii unor apariții OZN afirmă că „Obiectele Zburătoare Neidentificate” se comportau ca
niște vehicule aeriene formidabile, cu anumite calități de zbor care, aparent, încălcau chiar
legile fundamentale ale fizicii. Printre acestea, sunt enumerate adeseori viteza ascensională
remarcabilă și posibilitatea de a face viraje rapid, fără schimbarea vitezei, de parcă pentru ele
inerția nici nu ar exista.
Extratereștri? Puțin probabil! Și asta pentru că, fără să fi venit din beznele spațiului
cosmic, aerodina lenticulară a lui Coandă, funcționând pe baza principiului care-i poartă
numele, poate să facă și ea aceleași lucruri. Între anii 1945 și 1969, Henri Coandă s-a aflat în
SUA, unde ar fi lucrat pentru US Air Force. Se pare că el a fost implicat și în anumite
programe ale NASA. Dar activitatea sa de atunci a fost atât de discretă, încât nici până în ziua
de azi nu se știe, concret, care a fost contribuția sa la succesele obținute pe atunci de tehnica
aerospațială americană. Din câte se pare, a fost ceva legat tot de Aerodina lenticulară. Rămâne
totuși celebra frază spusă de către marele inventator spre sfârșitul vieții – Eu am creat farfuria
zburătoare!
Așa cum am menționat în capitolul „Cultura OZN”, Germania nazistă concepuse
programe secrete pentru crearea de arme și tehnologii. Conform relatărilor de pe vremea
respectivă, naziștii dispuneau de tehnologii foarte avansate.
Primele indicii au apărut în februarie 1942, când s-a relatat în presa din toată țara că
aparate de zbor neidentificate au atacat orașul Los Angeles. N-am să intru acum în detalii,
amănunte despre incident sunt destule și povestea este arhicunoscută iubitorilor de OZN și nu
numai. Mai târziu, când aliații au debarcat în Europa, apăreau rapoarte ale piloților de avioane
despre anumite fenomene, cel puțin ciudate, ce se petreceau pe cer în jurul aeronavelor.
Aceste fenomene au fost denumite „Foo Fighter” de la termenul feu, care în franceză
înseamnă foc. Deși denumirea foo fighter se referea inițial la observațiile unor OZN-uri de
către escadrila americană US 415th Night Fighter, termenul a fost, de asemenea, utilizat
frecvent pentru orice observație OZN din această perioadă. Au fost sute de cazuri de raportări
ale unor Foo Fighters deasupra Europei occidentale, fiind descrise ca nave de diverse forme
sau pur și simplu globuri de lumină. Existau teorii că aceste obiecte zburătoare erau
Wunderwaffen, arma minune a germanilor.
Pe 13 decembrie 1944, Comandamentul Suprem Aliat din Paris a emis un comunicat
de presă, descriind oficial fenomenul ca o „nouă armă germană”. A doua zi, ziare precum
Daily Telegraph, New York Tribune sau New York Times au publicat materiale în care se
afirmă clar: „Farfuriile zburătoare sunt arme secrete. O nouă armă germană și-a făcut apariția
pe frontul occidental. Piloții US Air Force raportează că sfere de argint survolează Germania,
uneori izolate, uneori în formație. Unele par total transparente.” După câștigarea războiului,
aceste fenomene s-au mutat de pe cerul Europei deasupra SUA.
Însă toată povestea are o istorie care începe cu câteva decenii înainte, în Germania, iar
pentru a înțelege legătura dintre societățile ezoterice, mai mult sau mai puțin secrete, și
fenomenul denumit OZN la mijlocul secolului trecut, trebuie să trecem în revistă câteva
noțiuni ce, aparent, nu au legătură cu acest subiect, însă sunt strâns legate între ele.
În 1871, scriitorul Edward Bulwer-Lytton a creat noțiunea de Vril în romanul SF –
„Rasa care va veni” (în original – The coming race). Vril este un cuvânt tibetan ce poate fi
tradus ca forță vitală, forța vieții sau energia vitală, însă și ca vibrație. Elena Blavatschi a
preluat acest concept și l-a folosit în teoriile ei ocultiste și teozofice. Vechile civilizații
considerau Vril drept cea mai înaltă formă de energie din Univers, toate celelalte tipuri de
energie fiind doar manifestări secundare ale acestei forțe supreme. Energia Vril are în anumite
locuri de pe planetă o concentrație mai puternică numită vortex de energie.
La nord de ecuator, direcția de rotație a vortexului se realizează în sensul opus acelor
de ceasornic, iar la sud de ecuator, în sensul acelor de ceasornic. În anul 1919, membrii unei
grupări, continuatoare a Ordinului Templierilor, au înființat organizația Vril (germană: Vril-
Gesellschaft) cu sediul în localitatea Ramsau din Germania (lângă granița cu Austria).
Membrii societății Vril aveau să intre în contact cu cei din Societatea Thule (Thule-
Gesellschaft), care a fost punctul de origine al partidului nazist, unii membri ai organizației
Thule devenind apoi importante personaje în partidul nazist.
 Aproape toate relatările referitoare la Thule-Gesellschaft îl consideră pe baronul
Rudolf von Sebottendorff drept fondatorul ei. Nu există nicio îndoială că von Sebottendorff a
fost implicat în crearea acestei societăți secrete.
Mai mulți membri susțin că cel de-al doilea co-fondator al societății a fost Karl
Haushofer și că, în realitate, acesta a fost fondatorul principal, deși a preferat să păstreze o
anumită discreție asupra acestui lucru. Întreaga poveste are în centru acest personaj foarte
puțin cunoscut: Karl Haushofer.
La începutul secolului, Haushofer a fost atașat militar la Tokyo, iar abilitățile sale
lingvistice l-au ajutat să pună bazele viitoarei Axe. În plus, a petrecut o lungă perioadă în
Tibet, unde a devenit membru al preoțimii Bon. Cunoscuți și sub numele de Mantalele
Galbene din Tibet, comunitatea Bon reprezenta o religie șamanistă ce a precedat apariția
budismului tibetan, fiind considerată a fi sursa tuturor religiilor tibetane. Haushofer a avut și o
carieră militară deosebită. Capacitatea sa profetică în funcția de general a rămas legendară în
timpul Primului Război Mondial, ajutându-l să câștige în luptă. În timp ce își comanda trupele
pe front, nu a fost rănit niciodată și a reușit să își desfășoare soldații cu o precizie remarcabilă
în mijlocul celor mai haotice situații. A fost un militar extrem de decorat și foarte admirat.
Rudolph Hess, cel care avea să devină fuhrer adjunct al Partidului Nazist, a servit sub
generalul Haushofer și a fost foarte impresionat de geniul acestuia.
După Primul Război Mondial, Haushofer a început să pună în practică directivele
primite în Tibet. După ce și-a luat doctoratul, chiar înainte de declanșarea Primului Război
Mondial, dr. Haushofer a inaugurat o nouă materie de studiu, intitulată Geopolitica. Rudolph
Hess și-a căutat fostul general, pe care l-a admirat atât de mult pe timpuri, și a devenit un
student pasionat al noii materii. Se spune despre Hess că ar fi fost complet vrăjit de
capacitatea intelectuală și ocultă a profesorului său. În octombrie 1918, un anume Adolf
Schicklgruber (devenit mai târziu Hitler), se face remarcat prin talentul lui oratoric. Rudolph
Hess l-a auzit vorbind și a rămas impresionat. Era convins că are de-a face fie cu un mesia, fie
cu un nebun, dar nu era încă sigur în ce categorie trebuie să-l încadreze. Hess a recunoscut
unele calități de lider ale lui Hitler și i l-a prezentat lui Haushofer.
Astfel, cei trei au devenit prieteni. Haushofer a fost atât de impresionat de acesta, încât
s-a decis să facă din el un mesia german sau probabil doar să îl folosească precum un paravan.
Hitler a fost condamnat la nouă luni de închisoare, după episodul din 1923, iar Hess și-a
afirmat loialitatea întorcându-se în Germania și acceptând să împartă aceeași celulă cu el.
Haushofer i-a vizitat în timpul acestei perioade și a contribuit, probabil, cu cel puțin un capitol
la lucrarea de căpătâi a lui Hitler – Mein Kampf. Când Hitler a ieșit din închisoare, Haushofer
l-a învățat cum să se îmbrace, cum să se poarte, pavându-i practic drumul către succes.
Între timp, societatea Vril a căpătat amploare și a fost rebotezată Vril-Gesellschaft,
integrând alte trei societăți importante din Germania: – Lorzii Pietrei Negre, o emanație a
Ordinului Teuton creată în anul 1917 – Cavalerii Negri, o filială a Societății Thule și –
Soarele Negru, identificată mai târziu cu elita SS-ului lui Heinrich Himmler.
Soarele Negru (societate care inițial a purtat numele DHvSS – Die Herren vom
Schwarzen Stein) era o organizație secretă din interiorul Societății Thule, deținând supremația
asupra celorlalte. SS-ul a fost creat inițial ca unitate de protecție a lui Hitler cu mult înainte de
a deveni o unitate militară.
 Eu cred că absolut toți ofițerii SS de grad înalt pot fi incluși pe lista membrilor
Soarelui Negru, SS-ul fiind mai mult decât o organizație militară de elită, un veritabil cult.
Cine studiază istoria nazistă își dă rapid seama că cele două concepte, Thule și Soarele Negru,
sunt în centrul puterii naziste.
În mod tradițional, SS se traduce prin Schutzstaffel, care înseamnă detașament al
gărzilor. În realitate, SS provine de la Schwarze Sonne, care înseamnă Soarele Negru în limba
germană. Asta nu înseamnă că orice soldat care purta o uniformă SS era membru al Schwarze
Sonne, ci că runele SS afișate pretutindeni aveau o semnificație secretă, care se referă la
Soarele Negru. Ca regulă generală, despre Soarele Negru se cunosc foarte puține lucruri, dar
conceptul de Thule poate fi găsit în numeroase limbi și culturi.
În timp ce Societatea Thule a sfârșit prin a se orienta îndeosebi asupra unei agende
materialiste și politice, Societatea Vril s-a focalizat de la bun început asupra lumii de dincolo
(aspectelor transcendente).

Maria Orsic
Este posibil ca Societatea Vril să nu fi reușit să atingă performanțele pe care le-a avut
dacă nu ar fi existat un medium pe nume Maria Orsic. Cunoscută și ca Maria Orsitsch, s-a
născut la Viena pe 31 octombrie 1895. Tatăl său, Tomislav, era imigrant din Zagreb, iar mama
sa, Sabiene Orsic, era din Viena. În tinerețe, Maria Orsic s-a alăturat mișcării naționaliste
germane ce dorea alipirea Austriei cu Germania. În 1919, s-a mutat la Munchen, unde a intrat
în contact cu societatea Thule și Vril. Despre Maria Orsitsch, Traute Lafrenz, Sigrun, Gudrun
și Heike, se spune că erau foarte frumoase și că aveau părul lung, un semn care avea să devină
distinctiv pentru membri societății Vril. Totodată, aceste femei dețineau puteri paranormale ce
le permiteau să intre în contact cu anumite entități sau ființe extraterestre.
Datorită calităților ei excepționale de medium, Maria a fost pusă repede în legătură cu
membrii societății secrete Thule și, curând după aceea, ea și-a creat propriul cerc împreună cu
Traute A. și alți prieteni din Munchen, formând așa-numita Alldeutsche Gesellschaft für
Metaphysik, care a fost primul nume oficial al societății Vril. Pentru identificare, membrii
organizației (Vrilerinnen) purtau un disc, pe care erau reprezentate chipurile a două dintre cele
cinci femei medium: Maria și Sigrun.
În decembrie 1919, s-a organizat o întâlnire secretă între membrii marcanți ai celor trei
societăți principale ezoterice care activau atunci pe teritoriul Germaniei (Thule, Vril și Soarele
Negru), într-o cabană din apropierea localității Berchtesgaden. Cu acea ocazie, Maria Orsic a
arătat celor prezenți transcrierile unor mesaje telepatice pe care ea le primise într-un limbaj
secret al vechilor Cavaleri Templieri germani, ce îi era complet necunoscut.
Maria Orsic a prezentat două seturi de transcrieri ale mesajelor primite în timpul
stărilor de transă: primul era cel în limbajul secret al Templierilor, iar al doilea set de mesaje
era scris într-un limbaj inteligibil, despre care ea a sugerat că ar putea fi o limbă antică
orientală. În scurt timp, s-a dovedit că acest al doilea set de informații transmise pe cale
telepatică era în limba sumeriană. Mesajul a fost tradus cu ajutorul misterioasei femei medium
din societatea Vril, care era cunoscută doar sub numele de Sigrun. Tot ea a ajutat mai apoi la
descifrarea imaginilor mentale percepute de Maria Orsic, ce descriau o navă de zbor de formă
circulară.
 Într-o ședință-transă, la care au fost prezenți și unii membri marcanți ai societății
Thule, Maria Orsic a intermediat spontan contactul cu reprezentanții unei civilizații
extraterestre, care afirma că se afla în sistemul Aldebaran, de la care primise instrucțiunile
tehnice pentru construcția navei interstelare.
Potrivit Mariei Orsic, numele acelei civilizații extraterestre era Sumi, membrii ei
aparținând unei rase umanoide care colonizase pentru un timp scurt planeta noastră în urmă cu
aproximativ 500.000 de ani. În conformitate cu informațiile transmise în stare de transă, ea a
afirmat că ruinele antice din Larsa, Shurrupak și Nippur din Irak au fost construite de către ei.
Supraviețuitorii Potopului au devenit apoi primii arieni și în acest fel s-a realizat rezonanța cu
membrii societăților germane din acea vreme, care aveau la bază rudimente ale ideilor și
concepțiilor acelor culturi antice.
Reprezentanții societății Thule, care se aflau în acele momente în cameră, s-au arătat
sceptici în legătură cu revelațiile Mariei Orsic, manifestându-și neîncrederea și solicitând
dovezi suplimentare, chiar în timp ce aceasta se afla în transă. Atunci mediumul a început să
aștearnă pe hârtie anumite semne ciudate și caractere nemaivăzute, careapoi au fost
identificate ca aparținând vechii scrieri sumeriene, care a fost precursoarea și sursa culturii
babiloniene de mai târziu.
Se pare că dorința civilizației din sistemul Aldebaran nu a fost neapărat aceea de a
ajuta naziștii să câștige războiul – idee destul de bizară, care a fost vehiculată un anumit timp
în cercurile de neinițiați –, ci mai curând dorința benefică a acestor ființe extraterestre de a
rezolva problema violenței pe Pământ, pe care aldebaranii au identificat-o mai ales în
existența unei diferențe sensibile de natură economică între Occident și Orient.
Activitatea Mariei Orsic și a celorlalte femei medium din societatea Vril a rămas
învăluită într-un relativ mister pe anumite perioade de timp între 1925 și 1941. În anul 1943,
Maria și Sigrun au luat parte la o întrunire secretă în stațiunea Kolberg, al cărei țel principal a
fost discutarea așa-numitului „proiect Aldebaran”. Mediumurile feminine din societatea Vril
primiseră până atunci informații detaliate despre planetele locuite din jurul stelei Aldebaran,
iar ele doreau să realizeze călătoria cosmică spre acea destinație cu ajutorul tipului de navă ce
fusese construită după planurile primite.
Maria Orsic, împreună cu toți membri societății Vril, au dispărut în 1945, exact în
clipa în care al Doilea Război Mondial s-a încheiat. De atunci, nu s-a mai auzit nimic despre
aceste femei frumoase și nici despre mesajele extraterestre care încercau să ajute omenirea să
realizeze un salt tehnologic.
Membrii inițiați au depus eforturi intense pentru a dezvolta o așa-numită știință
alternativă față de cea modernă (care este de sorginte materialistă). Aceasta a condus implicit
la dezvoltarea unor tehnologii alternative care, în loc să se bazeze pe principiile clasice ale
fizicii și biologiei, au avut ca fundament realizările extraordinare ale vechii civilizații atlante,
care îmbinau cunoașterea științifică și tehnologia cu cunoașterea spirituală. Acele realizări
erau mult superioare noțiunilor mecanicii, care, din nefericire, încă mai constituie
infrastructura științei moderne.
La prima vedere, am fi tentați să credem că această tehnologie a aparatelor de zbor i-a
interesat foarte tare pe naziști. În realitate, Hitler era mult mai preocupat de armele
convenționale, ale căror efecte puteau fi dovedite într-o perioadă relativ scurtă de timp. Se
spune că orice tehnologie care avea nevoie de mai mult de un an pentru a fi testată era
respinsă de Hitler. Pe măsură ce războiul avansa, diferitele grupuri de interese industriale din
Germania au început să concureze între ele pentru a obține contracte din partea Ministerului
de Război. Proiectul noii farfurii zburătoare a rămas pe plan secundar, fără să fie complet
abandonat.
La sfârșitul anului 1942, SS-ul a scos de pe banda de fabricație primul aparat Haunebu
II sau RFZ-6. Acesta avea un diametru de 33 de metri și o înălțime de maxim 10 metri la
centru. Viteza de deplasare în atmosfera pământului era de peste 4 Mach. Se crede chiar că
aparatul putea călători în spațiul cosmic. Era echipat cu un tun cu raze și avea o cabină
suficient de spațioasă pentru a permite o călătorie de lungă durată. Prototipul a avut un succes
atât de mare, încât SS-ul a scos la licitație fabricarea unei întregi serii de Haunebu II. În luna
martie 1945, licitația a fost câștigată de compania Dornier.
În final, a fost creat și prototipul unui disc zburător, Haunebu III, mult perfecționat
față de primele. Acesta putea transporta 32 de oameni, avea o independență de zbor de cel
puțin opt săptămâni și atingea o viteză de peste 10 Mach. Au fost făcute 19 teste de zbor, care
au fost inclusiv filmate. Conform rapoartelor, germanii nu au apucat să fabrice decât acest
prim aparat.
Farfuriile zburătoare descrise mai sus nu au fost singurele produse de regimul nazist,
dar s-au numărat printre cele mai importante. Au mai existat însă și altele, care au fost mai
mult sau mai puțin încununate de succes. Este necesar să vorbim, de asemenea, și de alte
aparate de zbor inventate de naziști în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
În anul 1943, s-au făcut planuri de construire a unei nave-mamă în formă de
țigară/trabuc, numită Andromeda. Aceasta urma să aibă 139 de metri în lungime și trebuia să
transporte cel puțin un Haunebu II, două Vril-1 și două Vril-2. Se crede că nava a fost folosită
pentru anumite proiecte interstelare, dar nu se cunosc amănunte. Ideea unei nave în formă de
țigară/trabuc era legată și de dorința companiei Zeppelin de a construi dirijabile alungite. Cert
este că literatura OZN prezintă nenumărate fotografii cu asemenea aparate.
Au mai existat, de asemenea, faimoasele avioane de vânătoare germane. În anul 1943,
deasupra Germaniei s-a semnalat o invazie masivă de OZN-uri, despre care au vorbit chiar și
ziarele locale. O parte dintre acestea au fost semnalate și de piloții americani, printre care s-a
numărat și Wendelle Stevens, care le-a descris ca fiind de culoare cenușiu-verzui sau roșu-
portocaliu, urmărindu-l la o distanță de numai cinci metri de aparatul său.
Aceste aparate blocau radarele și provocau probleme de natură electrică. Deși aliații
numeau orice obiect de zbor neidentificat avion de vânătoare, în realitate au existat două
tipuri. Pe de o parte, era Broasca Țestoasă Zburătoare, creată de SS-E-4 la Vienna-Neustadt.
Acestea conțineau klistronuri tubulare de înaltă tehnologie (folosite inclusiv la Montauk). SS-
ul numea Broaștele Țestoase Zburătoare razele morții. Aparatele aveau capacitatea de a bloca
sistemele de aprindere și tot ce funcționa pe bază de electricitate. Aceleași fenomene au putut
fi observate și la Montauk prin anii ‘50-‘60, potrivit anumitor martori. În afara Broaștelor
Țestoase Zburătoare, au mai existat și Baloanele de Săpun. Era vorba de baloane de aer care
aveau în interior o structură metalică în formă de spirală, menite să dea peste cap sistemele
radar ale inamicului. Succesul lor a fost mai degrabă de natură psihologică.
Istoria oficială relatează că, spre sfârșitul războiului, aliații și rușii se întreceau în a
cuceri noi teritorii pentru a deține supremația acestora după terminarea conflagrației. Nimic
mai fals, din punctul meu de vedere. Ultimele bătălii nu s-au dat pe câmpul de luptă, ci era
doar o cursă pentru a pune mâna pe tehnologia germană. Aliații și rușii se confruntaseră deja
cu o parte a rezultatelor tehnologice ale naziștilor în domeniul militar – avioane cu reacție,
rachete și chiar discuri zburătoare. Știau că există proiecte secrete și tocmai asta era cireașa de
pe tort. Pe lângă tehnologia militară, aliații aveau cunoștință de experimente de control
mental, cercetări în domeniul medical, aeronautică, electronică, fizică atomică etc.
În anumite cercuri ale nazismului. pierderea războiului era iminentă prin 1944, astfel
că anumiți cercetători cu legături în structurile SS au negociat termenii predării, punând la
dispoziția celor care îi vor salva concluziile la care se ajunsese în urma nenumăratelor
experimente. S-a luat decizia de a se preda autorităților americane, deși unii au căzut în mâna
rușilor sau a englezilor. Pentru că un bombardament asupra bazei din Peenemunde era
iminent, zeci de tone de documente au fost transportate și ascunse în munți, ulterior fiind
predate aliaților.
După câștigarea celui de-al Doilea Război Mondial, aliații au moștenit mașina de
război nazistă și serviciile de contrainformații ale celui de-al Treilea Reich. Ei au solicitat, de
asemenea, toată baza de date referitoare la cercetările genetice ale oamenilor de știință
germani, la tehnologia 82 aerospațială și întreaga colecție de relicve și informații ezoterice.
Această tranziție a puterii a fost orchestrată de OSS (Oficiul pentru Servicii Strategice), care
avea să devină câțiva ani mai târziu CIA. Se presupune că anumite persoane au lucrat pentru
dezvoltarea acestor tehnologii în paralel cu știința convențională. Multe apariții catalogate ca
nefiind fabricate pe Terra sunt, de fapt, rezultatul acestor descoperiri.
Recent a fost dată publicității recrearea avionului Horten 2-29. Cercetătorii americani,
folosind tehnologia acestui aparat de zbor remarcabil, au reușit construirea bombardierului
american B-2. La început testat și îmbunătățit de către americani, Horton a survolat cerul
american, creând o stare de agitație după ce Kenneth Arnold a apărut pe toate posturile de
televiziune și în mai multe ziare naționale povestind și afirmând „această tehnologie nu poate
fi pământeană”. Știm acum cu siguranță că tehnologia exista de câțiva ani, iar mai târziu
predecesorul B-2 a făcut aceleași valuri în rândul populației, care a aflat de existența lui abia
la sfârșitul Războiului Rece.
Un alt candidat la denumirea de OZN în perioada anilor ‘70 (perioadă în care au fost
semnalate cele mai multe cazuri de apariții a obiectelor zburătoare neidentificate) este SR-71
Blackbird. Programul de cercetare a fost considerat secret de stat timp de peste 40 de ani,
fiind declasificat de către CIA în 2007. Avioanele din această clasă au început să fie
construite în anii ’50, aducându-se îmbunătățiri periodic.
Primul zbor al unui SR-71 Blackbird a avut loc în 1964, iar primul avion a intrat în
componența armatei doi ani mai târziu. Legendarul avion X15 al americanilor poate atinge
viteza de 6.7 Mach, aproximativ 7.200 km/oră… și asta se întâmpla în anii ’70, potrivit
declarațiilor oficiale, nesecretizate. Dacă astfel de informații sunt publice, ne putem întreba –
ce anume au în dotare forțele armate ale lumii în programele secrete? Unii spun că o flotă
stelară…
Observând atât forma avioanelor, cât și specificațiile lor, mult superioare pentru orice
tip de avion de la acea vreme, nu putem să-i învinovățim pe oamenii care, observând astfel de
nave, le considerau venite de pe altă planetă.
 Mai nou, atenția este îndreptată către drone și aparate de zbor secrete, dar despre care
informațiile respiră către publicul larg. Un astfel de exemplu este proiectul X37-B. Acesta se
vrea a fi încununarea tehnologiei de ultimă generație. Armata SUA nu a dezvăluit la ce este
folosit acest vehicul, însă se pare că orbitează de ceva timp în jurul planetei într-o misiune
necunoscută. Îndreptarea atenției către civilizații îndepărtate este un alt mod prin care
ocultiștii își ascund planurile. Tehnologiile deținute de aceștia nu se încadrează în tiparele
cunoscute nouă.
Acestea sunt doar câteva exemple pentru a ne face o idee despre proiectele secrete ale
guvernelor din anii trecuți și pentru a vedea că, de cele mai multe ori, ni se induce ideea de a
căuta în altă curte adevărul, care de fapt se află chiar sub ochii noștri. În paralel cu aceste
programe secrete dar convenționale, s-au aflat și programe ultrasecrete care au dezvoltat
tehnologii ce depășesc puterea noastră de înțelegere.
Însă aceste programe secrete care există și ne pot pune imaginația la lucru când fac
adevărate demonstrații de forță deasupra multor metropole, nu pot explica fenomenele
paranormale descrise în capitolele precedente. Astfel, analizând fenomenul, putem
concluziona că adevărul este undeva la mijloc, adică avem de-a face cu o combinație între
cele două forme de OZN – armele secrete testate de către guverne și fenomenul ce ține de
domeniul paranormal. Personal, consider că 95% dintre observațiile privind fenomenul OZN
sunt de proveniență pământeană.

Capitolul XXI – Povestea Selenei – misterele Lunii

Când vine vorba despre Lună, există întotdeauna o doză de mister. Ea a fascinat dintotdeauna
toate civilizațiile Globului și astfel, de-a lungul timpului, s-au adunat o serie de legende,
superstiții și credințe. De fapt, se spune că, dacă n-ar fi existat Luna, viața pe planeta noastră
ar fi avut altă direcție. Imaginați-vă lumea noastră răvășită de vânturi de forța unui uragan, cu
temperaturi variind de la căldură înăbușitoare la îngheț. Imaginați-vă că ziua ar dura numai
șase ore, într-o lume în care ar putea evolua doar forme de viață primitive. Aceasta ar fi putut
fi planeta noastră dacă Luna nu ar fi existat… Oare?
Dar nu suntem singurii care avem un satelit. Există cel puțin 135 de sateliți în sistemul
nostru solar. Saturn îi are pe cei mai mulți, 62, iar în jurul Pământului orbitează cel puțin 10
corpuri misterioase. Cinci sunt asteroizi, reținuți temporar de câmpul gravitațional, iar patru
sunt probabil rămășițe ale rachetei Apollo 13. Al zecelea și cel mai mare este Luna. Ce este
atât de special și misterios la Lună?
Luna este singurul satelit natural al Pământului și al cincilea ca mărime din Sistemul
Solar. Este, totodată, cel mai mare satelit natural al unei planete din Sistemul Solar raportat la
mărimea dintre acesta și planeta Pământ. Luna este al doilea satelit ca densitate după Io, unul
dintre sateliții lui Jupiter.
În rotația sa sincronă în jurul Pământului, Luna prezintă aceeași față a sa, cu mici
schimbări. Distanța maximă până la Pământ: 406.720 kilometri; distanța minimă până la
Pământ: 336.375 kilometri; distanța medie până la Pământ: 384.400 kilometri; diametru
mediu: 3.476 kilometri; temperatura la suprafață: variabilă, de la 117 grade C (în plină zi)
până la -173 grade C (în plină noapte). Atmosfera: inexistentă.
 Varianta acceptată de majoritatea oamenilor de știință în legătură cu originea Lunii
este că Pământul, de-abia format, ar fi intrat în coliziune cu un alt corp, având aproape
dimensiunea lui Marte. Se consideră că planeta noastră n-ar fi fost lovită frontal ci tangențial,
fiind, cum s-ar spune, doar „scalpată”. Rămășițele smulse din Terra s-ar fi împrăștiat în formă
de inel în jurul Pământului, înainte de a se reaglomera, dând naștere Lunii. Însă aceasta este
doar o teorie și, deși pare logică la prima vedere, există anumite voci în rândul oamenilor de
știință care susțin că anumite caracteristici ale Lunii nu se potrivesc cu această prezumție.

Luna – Stație spațială

În 1970, Mihail Vasin și Aleksandr Shcherbakov, doi cercetători ruși de la Academia
Sovietică de Științe, au propus teoria Lunii precum o navă extraterestră. Cei doi au presupus
că Luna este o navă extraterestră gigant, care a fost acoperită cu rocă pentru a părea un satelit
natural.
Extratereștrii, având o tehnologie superioară nouă, au reușit să-și deghizeze nava într-
un corp ceresc și au lansat-o pe orbită. Ei au postulat că luna cuprinde un strat stâncos exterior
gros de câțiva kilometri care acoperă o cocă tare, probabil cu o grosime de 45 km și sub care
există un vid, care conține, eventual, o atmosferă.
În 1975, Donald Wilson a publicat Our Mysterious Spaceship Moon, în care a adus
dovezi în sprijinul acestei teorii. În 1976, George H. Leonard a publicat Altcineva este pe
Lună, în care a retipărit mai multe fotografii NASA ale suprafeței lunare, susținând teoria de
mai sus.
Fie că autorii menționați mai sus au avut dreptate sau nu, să vedem unele dintre
misterele ce înconjoară acest satelit natural sau artificial al Pământului.

Misterele Lunii
Luna e prea mare. Christopher Knight și Alan Butler explică în cartea lor Cine a
construit Luna? că satelitul nostru este mai mare decât ar trebui să fie, aparent mai bătrân
decât ar trebui să fie, și cu o masă mult mai ușoară decât ar trebui să fie, iar orbita nu este
potrivită pentru un corp de o asemenea mărime.
Isaac Asimov, un profesor rus de biochimie și scriitor de cărți de popularizare a
științei, a declarat că „Luna, care nu are nici atmosferă și nici câmp magnetic, este de fapt o
ciudățenie a naturii. Fiind mai mare decât planeta Pluto, unii oameni de știință chiar au numit-
o un sistem planetar geamăn. În general, când o planetă are sateliți în jurul ei, aceștia sunt
mult mai mici decât planeta însăși. Prin urmare, Pământul ar trebui să aibă un satelit nu mai
mare sau în jurul valorii de 100 de kilometri… Însă nu este așa.” Privind în jur la celelalte
planete și la sateliții lor și corelând tot ceea ce știm despre cosmografie și despre legile
cosmice, Luna nu ar trebui să existe pe orbita Pământului.

Vechimea Lunii. Când au avut loc primele aselenizări, au fost aduse pe Pământ mai multe
roci de pe Lună. Între 1969 și 1972, șase misiuni Apollo au adus pe Pământ 382 kg de roci
lunare, mostre, pietricele, nisip și praf de pe suprafața Lunii. Roca adusă de Neil Armstrong
are o vechime de 4,6 miliarde ani. De fapt, cam la atât estimau savanții noștri vechimea
Pământului, și a întregului sistem solar. Dar la conferința asupra rezultatelor misiunilor
Apollo, ținută în 1974, oameni de știință de la NASA au comunicat aducerea pe Pământ a
unor roci vechi de 5,3 miliarde ani. Cu 700 de milioane de ani mai vechi decât sistemul nostru
solar!
Luna este goală. Există unele indicii că Luna este goală. Iată câteva dintre studiile științifice
care arată că Luna pare a fi goală în interior:
– Misiunea Apollo 12 a instalat seismografe și apoi a prăbușit în mod intenționat modulul
lunar, provocând un impact echivalent cu o tonă de TNT. Undele au răsunat timp de opt
minute, iar la sfârșit, Maurice Ewing, co-director al experimentului seismic, a declarat la o
conferință de presă că „a răsunat ca un clopot.” La fel s-a întâmplat și în cazul Apollo 13,
când una dintre etapele rachetei a produs vibrații timp de trei ore.
– O echipă de la Universitatea din Arizona a declarat că a crezut că Luna are un nucleu, dar că
acesta este mic. Lon Hood, liderul echipei, a declarat: „Am știut că nucleul Lunii e mic, dar
nu am știut că e așa mic … Acest lucru chiar oferă credibilitate ideii că originea Lunii este
unică, spre deosebire de orice alt organism terestru – Pământ, Venus, Marte sau Mercur …Da,
e artificial.”
– Dr. Gordon McDonald, cercetător-principal la NASA, arată într-un articol apărut în revista
Astronautics în iulie 1962 că, prin analiza datelor referitoare la diferența observată între
mișcările reale ale Lunii pe orbită și mișcările calculate, se poate conchide că satelitul natural
al Pământului este mai degrabă gol în interior.
– În cartea sa intitulată Luna noastră, astronomul britanic dr. H.P. Wilkins declară: „Toate
datele converg spre ipoteza că dincolo de adâncimea de 30-50 km, Luna prezintă, mai mult
sau mai puțin, spații libere – cavități mari, tunele sublunare, crăpături – legate de suprafață
prin fisuri… Volumul aproximativ al acestor goluri este probabil de 36 de milioane de km
cubi.”
– Dr. Harold Urey consideră că sub scoarța Lunii sunt zone cu densitate mai mică, eventual
goluri; iar dr. Sean O. Solomon, de la Institutul Tehnologic din Massachusetts, a declarat că
din rezultatele obținute de la diferitele cercetări efectuate în cadrul programului Apollo a
reieșit și posibilitatea ca Luna să fie goală în interior.

Câmpul magnetic. Luna nu are un câmp magnetic, și totuși foarte multe roci lunare sunt
magnetizate. Sunt fenomene cunoscute sub denumirea de mascons (concentrații de masă),
care sunt zone mari circulare cu o densitate neobișnuit de mare și o atracție gravitațională mai
mare.
Acestea se găsesc în câmpiile de pe Lună, cunoscute sub numele de Maria, care au fost
odată considerate a fi mari. Aproximativ o treime din suprafața Lunii care o vedem de pe
Pământ este alcătuită din aceste Maria, dar pe partea întunecată sunt puține, și nimeni nu
poate explica de ce sunt atât de diferite cele două părți. Se mai vehiculează, de asemenea, că
Luna ar avea mai multe câmpuri magnetice.
Din datele obținute de la satelitul lunar Prospector a reieșit că cele mai puternice
concentrații de anomalii magnetice lunare sunt situate în partea opusă a celor mai mari
cratere. Cu toate acestea, în absența unui câmp magnetic global (magnetosferă), nimeni nu
poate stabili cum s-ar putea întâmpla acest lucru.
Cutremurele lunare. Se știe că misiunile Apollo au instalat seismografe pe Lună. Cu toate
astea, NASA refuză să facă vreo declarație în legătură cu datele primite de la aceste aparate.
Sute de moonquakes (cutremure lunare) sunt înregistrate anual.
Oficial, majoritatea sunt atribuite meteoriților ce lovesc astrul vecin; altele, numite
cutremure termice, se datorează, conform NASA, extinderii crustei la ivirea primelor raze de
soare după două săptămâni de întuneric.
În noiembrie 1958, astronomul rus Nikolai Kozyrev, de la observatorul din Crimeea, a
fotografiat o erupție de gaz lângă craterul Alphonsus, împreună cu o strălucire roșiatică care a
durat aproximativ o oră.
În 1963, astronomii de la observatorul din Lowell au văzut în noaptea de 29 octombrie
două pete de lumină de un roșu aprins, la nord de craterul Herodot; în noaptea de 27
noiembrie, cele două pete roșii au reapărut pe mar-ginea sudică a craterului Aristarh.
În iunie 1965, a fost observată o rază de lumină de un alb scânteietor, țâșnind din
craterul Aristarh, aflat atunci în zona obscură. Știindu-se că Luna nu are activitate vulcanică,
aceste fenomene nu sunt naturale.

Craterele lunare. De ce craterele lunare sunt atât de întinse și de puțin adânci? Craterele
lunare produse de căderea meteoriților sunt, de asemenea, stranii – foarte întinse și atât de
puțin adânci față de suprafața lor! Ca și cum meteoriții ar întâlni, în drumul lor prin scoarța
Lunii, o crustă foarte dură.
Conform teoriei celor doi academicieni sovietici, M. Vasin și A. Scerbakov, acest
lucru se datorează faptului că meteoriții se opresc în coaja blindată, cu care constructorii din
necunoscut au întărit Luna, la 20-40 km sub scoarță. Imensele circuri lunare, departe de a fi
vechi cratere vulcanice deschise dureros pe suprafața Selenei, constituie în realitate locurile în
care cei ce au amenajat interiorul Lunii, au pompat în exterior roci și metale lichefiate, pentru
a produce golurile interioare necesare și a blinda suprafața nemaipomenitei nave interstelare,
intergalactice.
În zona circurilor, gradientul gravitațional este mai mare; cei doi savanți sovietici
consideră că faptul se datorează echipamentului, combustibilului și materialelor de tot felul
aflate sub scoarță, în golurile create. Procentul mare de metale conținut de rocile lunare și
considerat „straniu” de savanții sovietici și americani, s-ar datora folosirii metalelor pentru
întărirea rezistenței scoarței lunare la impactul cu meteoriții – în lungul ei voiaj spațial.

La începuturile omenirii, Luna nu a existat deloc

Se pare că în istoria omenirii a existat o perioadă în care nu era Lună pe cer! Acest
lucru ne este precizat de scriitorii antici Democrit și Anaxagoras. Aristotel ne scrie că zona
Arcadiei (Grecia), înainte de a fi locuită de greci, a fost populată de pelasgi, ce au ocupat
aceste teritorii înainte ca pe cer să existe Luna! Din acest motiv, pelasgii mai erau numiți și
pro-selenes, adică înainte de Lună.
Apollonius din Rodos ne scrie faptul că a existat o perioadă în care „nu toate corpurile
cerești se aflau pe cer, înainte ca rasele Danai și Deukalion să fi existat, atunci când trăiau
doar arcadienii, înainte să fi existat Luna pe cer.”
 Plutarh afirmă și el în opera Întrebări romane următoarele: „Era vorba de arcadieni,
așa-numiții oameni pre-lunari.” La fel, și poetul Ovidiu a scris că „Arcadienii își posedă
pământurile înainte de nașterea lui Jupiter, pentru că națiunea e mai veche decât Luna.”
Hipolit afirmă și el că „Arcadia e mult mai veche decât Luna.” Și Lucian ne spune în a
sa Astrologie că „arcadienii sunt mai vechi decât Luna.”
Mai putem să-l amintim pe Censorinus, care și el afirmă că „în trecut nu exista Lună pe cer.”
Făcând comparația între patru calendare rituale – cel egiptean, asirian, indian și mayaș,
omul de cultură român Victor Kernbach demonstrează că punctul de plecare al acestor sisteme
cronologice este comun, situându-se cam în jurul anului 12.000 î.Hr. și, departe de a fi ales
arbitrar, el marchează nu „un început cronologic propriu-zis, ci epoca marilor catastrofe în
sistemul nostru solar cunoscute sub termenul generic de potop.”
O cauză probabilă a acestor catastrofe ar putea fi exact captarea Lunii de către Pământ,
mai bine zis, sosirea Lunii în jurul Pământului, cu toate consecințele și modificările la scară
cosmică și planetară pe care le presupune instalarea unui asemenea vecin în imediata
apropiere. Inclusiv apariția unor mișcări de flux-reflux foarte puternice, atât la suprafața
planetei noastre (valuri de maree oceanică), cât și în interiorul acesteia (valuri de maree
magmatică), fenomene resimțite prin inundații, erupții vulcanice și mișcări seismice
catastrofale.
Una dintre consecințe: scufundarea Atlantidei. Platon situează dispariția uriașei insule
atlantice la 10.000-12.000 de ani înaintea epocii sale. Altă urmare posibilă a captării
satelitului nostru – de fapt a adoptării Pământului de către Lună, spun unii savanți – este
renunțarea la calendarul venusian – cel mai strălucitor astru pe cerul nopții înainte de apariția
Selenei – și înlocuirea lui firească cu cel lunar.

Capitolul XXII – Terraformarea Planetei Pământ

Printre ufologi există mai multe idei despre cum arată viața extraterestră și cum a
evoluat ea în spațiul cosmic. Între aceștia nu există prejudecăți, iar variantele considerate de
către unii ca făcând parte din domeniul SF sunt văzute de către alții ca posibilități. Sunt multe
cazuri în care o nuvelă SF, apărută în negura timpului, să fie realitate pentru persoanele ce
trăiesc la sute sau chiar mii de ani distanță de cel care a scris-o. Să nu uităm că, până nu
demult, găurile negre și planetele din afara sistemului nostru solar erau excluse din mediile
științifice, considerate nu mai mult decât imaginația bogată a vreunui visător (chiar dacă,
matematic vorbind, ele trebuiau să existe). Sper totuși că cititorii acestei cărți sunt persoane
care lasă prejudecățile la o parte și privesc anumite teorii cu ochii unei persoane ce nu se lasă
limitată de ceea ce îi oferă știința modernă.
O să încerc să prezint o altă teorie care, deși în primă instanță poate părea destul de
bizară, la o analiză atentă poate trece testul vostru, nefiind catalogată drept nebunie.
Terraformarea reprezintă procesul ipotetic de modificare artificială a realităților atmosferice,
topografice, climatice, geologice și ecologice ale unei planete, satelit sau alt corp ceresc, cu
scopul final de a-l transforma într-un spațiu locuibil, care să reprezinte cât mai fidel condițiile
favorabile vieții. Când vorbim de terraformare, noi, oamenii, credem că este un proces pe care
îl vom face în viitor cu anumite planete sau sateliți cu scopul de a schimba locul respectiv
după pretențiile noastre. Termenul a fost inventat de către autorul Jack Williamson în nuvela
Collision Orbit, în anul 1942.
Marte este considerată de specialiști ca fiind prima pe lista de terraformări. Acestei
planete îi lipsesc trei elemente importante: atmosfera densă, magnetosfera ex-tinsă și căldura.
Cu ajutorul gazelor, căldura solară e captată în atmosferă, ridicând astfel temperatura planetei.
Gazele de seră pot fi produse pe Marte dacă se construiesc acolo fabrici și uzine care să
polueze foarte mult, această planetă având toate materialele necesare industriei. Încălzirea
planetei se poate face prin două metode: cu ajutorul gazelor de seră, cu ajutorul mai multor
oglinzi gigantice care redirecționează lumina soarelui spre planetă, prin activarea nucleului
planetei prin impact sau impactul cu un asteroid sau cometă suficient de mare să producă
destulă căldură și gaze de seră.
În 1961, celebrul astronom american Carl Sagan publică un articol științific intitulat
„Planeta Venus”, în care își imaginează trimiterea unor alge în atmosfera planetei Venus.
Acestea pot transforma apa, carbonul și alte gaze chimice în componente organice și, prin
urmare, dioxidul de carbon poate fi înlăturat din atmosferă. Efectul de seră s-ar reduce, iar
temperatura de la suprafață s-ar reduce considerabil până la un nivel confortabil oamenilor.
Marte și Venus sunt două exemple de planete pe care noi oamenii, cu o tehnologie
destul de avansată, le-am putea transforma într-un cămin al nostru. Observăm că, în fiecare
caz, s-ar recurge la încălzirea planetelor și a atmosferei deliberat. O încălzire de care ar fi
neapărat nevoie și care ar dura câteva sute de ani. Pe Terra, condițiile de viață sunt excelente,
cel puțin pentru noi, oamenii.
Dar dacă o civilizație mai avansată tehnologic ar vrea să schimbe fața planetei noastre
în așa fel încât EI să fie cei adaptați ecosistemului, cum ar proceda?
Referindu-mă la Terra, termenul în sine de terraformare nu este exact, însă îl voi folosi
în continuare și presupune transformarea planetei noastre în scopul exploatării ei de către
ființe din alt plan/densitate/dimensiune.

Incendiile
Marele Incendiu din 1910 este considerat a fi cel mai mare incendiu din istoria SUA. Au ars
peste 1.200.000 de hectare în Idaho, Montana și Washington, totalizând o întindere cât a
statului Connecticut. Cel mai mare dezastru natural din istoria Minnesotei a fost incendiul de
la Cloquet din 1918. Și-au pierdut viața 500 de oameni într-o singură zi și 250.000 de hectare
au fost arse, 52.000 de persoane au fost rănite sau strămutate, iar daunele au ajuns la 75 de
milioane de dolari. Al doilea mare incendiu din Minnesota a fost înregistrat în anul 1894 și a
distrus aproape 90.000 de hectare de vegetație. În vara anului 1988, peste 800.000 de hectare
au fost distruse în Parcul Național Yellowstone, aproape o treime din întreg parcul.
Cred că ați observat că în ultimii ani este ceva normal ca zone întregi de pădure să ia
foc din cauze cunoscute sau mai puțin dezvăluite. Doar anul acesta au izbucnit peste 50 de
focare pe coasta de vest a SUA. În California au fost distruse 11.300 de hectare, în Idaho
peste 37.000 de hectare, iar în statul Washington peste 9.500 de hectare. De la începutul
acestui an, peste 2.8 milioane de hectare au fost distruse din cauza incendiilor de vegetație
izbucnite în SUA.
 Nici Europa nu este mai prejos. Circa 80-90% din habitatele naturale ale Rezervației
Kama-Bakaldinskiye din provincia Nijnii-Novgorod au ars în totalitate din cauza incendiilor
provocate de valurile de căldură fără precedent care au lovit Rusia. Cele mai grave incendii
provocate vreodată de caniculă în Rusia au distrus zeci de rezervații naturale, cu precădere în
lunile iulie și august, când temperaturile au atins și depășit, pe alocuri, + 40 de grade Celsius.
În Portugalia au fost distruse peste 17.000 de hectare de la începutul anului și au fost
înregistrate în jur de 300 de focare de incendii. În Spania, anul acesta, au ars doar 45.000 de
hectare.
Mai mult decât atât, anul trecut aproape 150.000 de hectare au fost mistuite de flăcări în
același interval. În jur de 4.000 de hectare de pădure au ars și în Grecia, 1.500 doar în insula
Rodos, în condițiile în care mare parte din păduri abia se refăcuseră după masivele incendii
din anii trecuți.
Cum era de așteptat, nici Australia nu a scăpat. An de an, oamenii se confruntă cu
flăcările, doar vara trecută înregistrându-se peste 16.000 de hectare distruse. În perioada 1990-
2000, numărul catastrofelor naturale a fost de trei ori mai mare decât în anii 1960-1970, iar în
perioada 2000-2010 acestea s-au dublat!
Trendul a continuat și după 2010; în prezent incendiile, puse pe seama încălzirii globale, s-au
înmulțit semnificativ.
Se face oare ceva pentru a salva planeta noastră? Se iau măsuri de combatere a
incendiilor? Ca urmare a incendiilor care au făcut ravagii în vestul Statelor Unite, Camera
Reprezentanților a adoptat un proiect de lege care va dubla tăierile de copaci la nivelul întregii
țări și va transforma multe zone împădurite în pășuni.
Această lege va permite tăierea a 12 milioane de metri cubi de lemn, față de circa 6, cât s-au
înregistrat în anii trecuți. Poate cea mai neașteptată măsură de combatere a incendiilor…

Schimbările climatice
Conform specialiștilor, încălzirea globală este fenomenul de creștere continuă a
temperaturilor medii înregistrate ale atmosferei în imediata apropiere a solului, precum și a
apei oceanelor, constatată în ultimele două secole, dar mai ales în ultimele decenii. Luna mai
a acestui an fost a treia cea mai călduroasă la nivel planetar de la începutul măsurătorilor, în
1880. Temperaturile din luna iunie au fost mai ridicate în Alaska decât în celelalte state ale
SUA, recordul de 36 de grade Celsius fiind înregistrat în Talkeetna. În iunie 2017, numeroase
localități din Alaska au înregistrat recorduri fără precedent în istoria statului american.
Valdez, din sudul statului, a atins pragul de 32°C, iar până atunci cea mai mare temperatură
înregistrată pe 19 iunie fusese de 24°C.
În 1995, cinci zile de caniculă au produs mai bine de 750 de victime în Chicago. În
2003, un val de caniculă a lovit Europa, ducând la 70.000 de decese. Rezultatele unui nou
studiu, realizat de oamenii de știință de la Universitatea Columbia, indică faptul că numărul
deceselor asociate cu creșterea temperaturilor ar putea fi cu 20% mai mare până în 2020.
În funcție de modelele climatice și viitoarele emisii de carbon, ne putem aștepta ca,
până la mijlocul secolului, temperaturile să crească cu 1,8-2,3 grade Celsius și cu 2,3 4 grade
Celsius până în 2080. Mercurul termometrelor indică o creștere record de 3,7 grade Celsius în
vestul Siberiei. Stația meteorologică din Novosibirsk anunță o creștere a temperaturilor
nemaiîntâlnită în istorie.
 Recordul precedent de creștere a temperaturilor a fost înregistrat în anul 2001, atunci
când acestea au crescut cu 2,4 grade Celsius
Nici zona amazoniană nu a scăpat de schimbările climatice. Cele două perioade de
secetă severă ce au lovit în ultimii ani zona Amazonului ridică semne de întrebare despre
viitorul regiunii ca filtru al emisiilor de carbon. O secetă rară, care a lovit regiunea în 2005, a
fost considerată drept un eveniment ce se petrece o dată la 100 de ani. Însă în 2010, regiunea a
fost lovită de o secetă și mai severă. Cele două secete au dus la moartea multor copaci, iar
odată ce putrezesc, vor elibera în atmosferă aproximativ 5 miliarde de tone de dioxid de
carbon în următorii ani, un nivel aproape echivalent cu totalitatea emisiilor de dioxid de
carbon ale SUA din 2009.
La o privire per ansamblu, se poate observa că oamenii conștientizează mai mult sau
mai puțin aceste schimbări, însă măsurile care se iau pentru a preveni anumite dezastre
ecologice sunt inexistente. Pe lângă schimbările climatice, se poate observa o tendință a
corporațiilor de a distruge mediul înconjurător, parcă înadins. Tehnologiile de ultimă oră nu
țin cont de poluare sau de protejarea mediului înconjurător. Uriașe cantități de reziduuri sunt
vărsate zilnic în mare, iar procesele chimice folosite în producerea anumitor bunuri de
consum par să accelereze nivelul de poluare al atmosferei noastre.

Dârele chimice
În urmă cu milioane de ani, când Pământul era încă foarte cald și avea o atmosferă fără
oxigen, viața în acea perioadă ar fi trăit pe bază de sulfați. Apoi algele albastre-verzi au apărut
și au transformat încet-încet atmosfera, folosind în principal oxigen pentru procesele sale
metabolice. Prin intermediul acestor dâre chimice (chemtrails), se încearcă modificarea
compușilor chimici din atmosferă.
Începând cu anii ‘90, în Statele Unite ale Americii au început să fie observate dâre
ciudate, având diferite mărimi și forme, ce apăreau pe cer, dâre ce nu erau ale avioanelor
obișnuite cu care până atunci majoritatea oamenilor erau familiarizați. Tot mai multe avioane
care zburau chiar și la mică altitudine lăsau în urma lor dâre alcătuite din substanțe chimice,
care nu au nicio legătură cu carburantul sau sistemul de propulsie al avioanelor.
Aceste fenomene s-au răspândit în toată lumea, iar tot mai mulți oameni au observat,
între timp, că au devenit extrem de numeroase. Uneori, ele formează nori longitudinali care se
taie brusc, lăsând un gol în respectiva dâră. Apoi norii par a se forma din nou, pentru a se
termina câțiva kilometri mai departe. Acești nori nu sunt întotdeauna situați la mare altitudine;
foarte adesea, pot fi sesizați la înălțimi cuprinse între 1.000 și 5.000 de metri, dar și mai sus de
9.000 de metri, care este altitudinea culoarelor de zbor ale avioanelor comerciale.
Multe persoane au observat aceste prafuri chimice ce cad din cer sub formă de ploaie
sau se depun pur și simplu pe lucrurile aflate la sol. Unii spun că, după ploaie, frunzele au fost
acoperite de negreală și de atunci tufele de flori nu mai înfloresc. Alții spun că legumele se
ofilesc și florile arborilor fructiferi se scutură înainte de vreme, în urma unor astfel de ploi
otrăvite. La fel se petrece cu vița de vie, care pare arsă.
Inițial, oficialii responsabili au răspuns întrebărilor incomode puse de către mai mulți
observatori și au concluzionat că este vorba de dâre de condensare. Automat, oamenii s-au
întrebat de ce aceste urme nu au existat anterior, iar răspunsul a venit prompt: avioanele nu
zburau la o înălțime așa mare încât să se formeze dâre de condensare. Este adevărat că, de la
apariția avioanelor cu reacție, oamenii s-au obișnuit să observe pe cer dâre albe lăsate în urma
lor de către avioane. Acestea depind de doi factori: umiditatea ambiantă și temperatura foarte
scăzută la o altitudine mare. Ele pot fi alcătuite din picături fine de apă condensate sau cristale
de gheață și zăpadă. Totuși, se poate face o diferențiere între aceste dâre de condensare și
dârele morții. Timpul prevăzut pentru disiparea dârelor de condensare este relativ scurt, două
minute sau mai puțin. Aceasta presupune că dâra respectivă este alcătuită în special din vapori
de apă, cel puțin conform definiției sale clasice.
Foarte puțini oameni s-au implicat în procesul de mediatizare a acestor fenomene.
Mass-media oficială, ca de obicei, stă deoparte și preferă să ridiculizeze anumite organizații și
persoane afiliate acestora, ce încearcă să deschidă ochii oamenilor. Poate și pentru că
afirmațiile privind aceste dâre sunt privite cu scepticism sau sunt catalogate drept
conspiraționiste sau zvonuri lipsite de fundament. Deși au fost și sunt foarte mulți care
observă fenomenul, cei ce informează efectiv populația fac parte dintr-un grup foarte mic. Un
lucru de luat în seamă este că aceia care au observat fenomenul fac parte din toate clasele
societății, pasionați de aviație, medici, polițiști, jurnaliști, oameni de știință și oameni care au
avut de suferit în urma acestor împrăștieri de substanțe. Și pentru că, în mod oficial, aceste
dâre nu există, s-a creat o rețea de observatori ai dârelor morții, care este extrem de activă pe
internet.
Viruși precum gripa aviară, SARS și gripa porcină sunt pulverizați în atmosferă.
Dârele chimice conțin săruri de bariu, aluminiu, bănuindu-se că se folosesc la aplicații
militare în deflexia undelor radio și luminoase (ca un strat reflectorizant), iar în ele se introduc
viruși, bacterii, microbi, fungi, diverși agenți biologici care sunt testați pe populație. Dâra ce
se formează este, de fapt, un polimer care se transformă într-o plasă fină, care se întărește în
contactul cu aerul, și astfel el rămâne plutind în atmosferă, la mare înălțime, acolo unde este
nevoie de aceste particule reflectorizante. Astfel, se aruncă în lume gripa aviară, SARS, gripa
porcină etc.
Meteorologii germani au descoperit aceste chemtrails – dâre pe cer, care, fiind radio
reflectorizante, le-au produs anomalii la instalațiile radar ce se bazează pe unde radio.
Asociația Meteorologilor a dat în judecată departamentul armatei germane pentru a se cere
dezvăluiri oficiale asupra acestui satanic program secret. Într-un final, aceste dâre chimice
sunt recunoscute de guvernul SUA ca fiind un program secret necesar de a lupta împotriva
„încălzirii globale”. S-a descoperit că ele produc efectul de seră, prin blocarea căldurii de la
soare, fiind degajate în spațiu de stratul reflectorizant de radiații, însă nimeni nu știe într-
adevăr ce efect au asupra oamenilor și a mediului.
Doar una dintre substanțele chimice pulverizate abundent în dârele chimice, aluminiul,
provoacă tot felul de probleme de sănătate. Substanța chimică atacă în primul rând sistemul
nervos, provocând tulburări de somn, nervozitate, instabilitate emoțională, pierderi de
memorie, dureri de cap etc. Dacă deodorantele și antiperspirantele pe bază de aluminiu nu
sunt indicate a fi folosite, cum pot oare aceste dâre chimice să nu ne afecteze? Expunerea
prelungită la aluminiu poate provoca: degenerarea creierului, anemie, probleme digestive,
insuficiență renală, probleme de vorbire, dureri musculare, scăderea densității oaselor,
împiedicarea asimilării calciului.
 Bariul este de asemenea un produs chimic ce a fost găsit în zonele puternic
pulverizate. Prezența acestuia în organism, chiar și în cantități infime, poate duce la vărsături,
dureri abdominale și diaree apoasă. Un alt element cu care suntem otrăviți este stronțiu-90.
Acest compus chimic este utilizat în producerea tuburilor electronice, pentru tratarea anumitor
boli de ochi și în industrie. În cazul în care este inhalat, se va dizolva pe suprafața plămânilor,
ajungând astfel în sânge. Astfel poate reduce numărul de celule roșii din organism, cauzând
oboseală excesivă și o rezistență scăzută împotriva bolilor.
Acestea sunt doar câteva substanțe ce sunt împrăștiate împreună cu multe altele. Ce
urmăresc elitele prin aceste programe? Pur și simplu să fim o rasă de oameni docili, care să
folosească substanțele chimice oferite chiar de ei prin industria farmaceutică. Este un întreg
lanț în jurul nostru și depinde de noi dacă ne vom lăsa pradă acestuia.
O altă teorie apărută recent susține că, pe lângă efectele negative asupra oamenilor,
aceste dâre ale morții au un substrat mult mai ocult. Să ne imaginăm că o navă/entitate/OZN
(cum vreți să îi spuneți) se materializează în planul nostru terestru din altă dimensiune. Pentru
ochiul nostru este invizibilă, însă această entitate/navă afectează într-o oarecare măsură
moleculele de aer din atmosferă. O caracteristică a dârelor chimice este faptul că includ
particule fine de diverse substanțe de origine metalică. Aceste particule ar forma în jurul
respectivei nave un scut care ar putea, teoretic, să fie observat de către anumite aparaturi tip
RADAR. Astfel, se poate monitoriza activitatea OZN, fără ca populația să fie la curent cu
aceste apariții, concomitent cu strângerea de informații, mărime, durata staționării în
atmosferă, viteza de propagare etc.
Voi încerca să ofer mai jos câteva date tehnice ce vă vor explica cum funcționează
acești compuși chimici în atmosferă și cum o schimbare a acestor compuși poate modifica
radical atmosfera noastră.

Date tehnice – Soarele este principalul actor în sistemul climatic, emițând radiația solară care
încălzește Pământul. Energia solară este mai puternică în regiunile ecuatoriale, intensitatea
radiațiilor solare scăzând către poli. Acest fapt determină tipurile de circulație a vânturilor și a
curenților oceanici, care influențează dezvoltarea sistemelor climatice.
Atmosfera acționează ca o pătură protectoare, menținând o temperatură propice vieții
pe Pământ și ecranând razele dăunătoare ale Soarelui. Formată din mai multe straturi
distincte, atmosfera acționează ca un „depozit” pentru diverse gaze și particule. Atmosfera
Pământului este formată din 78% azot (N2), 21% oxigen (O2) și 1% alte gaze. Dioxidul de
carbon (CO2) reprezintă 0,03-0,04%, în timp ce vaporii de apă (H2O) variază între 0 și 2%.
Dioxidul de carbon (CO2) este degajat în atmosferă prin procesul de putrezire, procesele
naturale ale vieții vegetale și animale și prin arderea combustibililor fosili și a altor materiale.
El este parțial îndepărtat din atmosferă prin fotosinteza plantelor și prin absorbția în oceane.
Creșterea concentrației de CO2 din atmosferă este considerată determinantă pentru
tendința actuală de încălzire. Cinci gaze care apar în mod natural provoacă în principal efectul
de seră: vaporii de apă, dioxidul de carbon, metanul, protoxidul de azot și ozonul.
Concentrația în atmosferă a acestor gaze este influențată de activitățile umane. O altă
categorie de gaze cu efect de seră este alcătuită din componente chimice create de oameni
(halocarburile). Protoxidul de azot (N2O) provine în principal din soluri și oceane. O parte
este degajată de arderea combustibililor fosili și a materialului organic.
 Efectul natural de seră reglează temperatura Pământului, menținând condițiile de viață.
Totuși, când cantitățile enumerate mai sus se modifică, capacitatea atmosferei de a
înmagazina căldura este, și ea, afectată. Activitățile umane determină degajarea unor cantități
semnificative de GES (gaze cu efect de seră), care rămân în atmosferă pe termen lung.
Începând cu revoluția industrială (1860), concentrațiile de CO2 au crescut cu 30%, iar
cele de CH4 (metan) cu 145%. S-a observat o creștere relativ permanentă a temperaturii, în
special după anul 1900, cu cel mai mare salt după 1980.
Temperatura medie globală la suprafața Pământului a crescut cu aproximativ 0,3 până la 0,6
grade C de la sfârșitul secolului al XIX-lea și cu aproximativ 0,2 până la 0,3 grade C în ultimii
40 de ani, aceasta din urmă reprezentând perioada cu datele cele mai sigure. Anul 1998 a
reprezentat al douăzecilea an consecutiv în care temperatura s-a ridicat peste limita normală.
După anul 2000, situația s-a înrăutățit în mod vizibil.
În ultimii 100 de ani, nivelul global al mării a crescut cu 10 până la 25 de cm.
Încălzirea globală nu s-a produs în aceeași măsură peste tot. În unele regiuni, precum nord-
vestul Canadei, Siberia și în Alpi, creșterea temperaturii a fost mult mai mare decât media
globală. În Alpi (Elveția) s-a înregistrat o creștere de 1 grad C, iar în anumite locuri chiar de 2
grade C.

Terraformrea planetei
Punând cap la cap informațiile de mai sus, avem două variante: putem crede variantele
oficiale, care întotdeauna par să ne liniștească, sau putem încerca să deslușim singuri ce se
ascunde în spatele lucrurilor. La urma urmei, oameni de știință apar pe scenă și ne spun că
Planeta se comportă normal și ca astfel de „anomalii” au fost și în trecutul planetei o parte
integrantă din transformarea sa. Și tocmai acest lucru trebuie să ne dea de gândit.
Variantele oficiale au ascuns de cele mai multe ori adevăruri pe care omul de rând nu
putea să le înțeleagă sau nu avea voie. De-a lungul istoriei de 540 de milioane de ani a
organismelor multicelulare de pe Terra, s-au înregistrat 5 mari extincții. În urmă cu 250 de
milioane de ani, conform datelor oficiale, s-a produs cea mai mare extincție din istoria
Planetei, iar cauzele ei sunt un subiect de dispută între specialiști.
Azi este larg acceptată teoria conform căreia erupțiile vulcanice numeroase și intense
din Permian ar fi determinat arderea depozitelor de cărbune din scoarța terestră, ducând la
eliberarea unor cantități enorme de dioxid de carbon și a altor substanțe chimice toxice. Nu
era prima extincție, însă a fost cea mai mare. Au urmat și altele, cea mai faimoasă fiind cea a
dispariției dinozaurilor, în urmă cu aproximativ 64 de milioane de ani. Cele mai multe teorii
spun că această extincție s-a datorat unui meteorit sau unui vulcan. Desigur că sunt și
specialiști care au demonstrat că, în acest caz, toate viețuitoarele ar fi pierit. Dar se pare că s-a
vrut doar dispariția reptilelor. Nu doar a reptilelor mari, ci a majorității acestora. În acest fel,
se spune că mamiferele au urcat pe scara evoluției, iar în următoarele zeci de milioane de ani
au deschis drumul primatelor spre vârful lanțului trofic. Nu trebuie uitate nici miturile
străvechi, care spun că oamenii sunt a cincea specie inteligentă pe această planetă.
O civilizație avansată, cu mii sau chiar zeci de mii de ani diferență de ceea ce
cunoaștem no, ar putea, teoretic, să stăpânească timpul. Pentru o civilizație dintr-o dimensiune
paralelă, trecerea timpului ar fi diferită de percepția noastră. Au fost înregistrate cazuri de
răpiri puse pe seama ființelor extraterestre, în care cel în cauză a zăbovit mai multe ceasuri la
bordul anumitor nave însă, la întoarcere pe Terra, timpul pare că stătuse în loc. În alte cazuri,
oamenii au crezut că au lipsit câteva minute, însă la întoarcere au constatat că lipsiseră zile
întregi sau chiar săptămâni.
Sunt mai multe teorii care demonstrează, cel puțin teoretic, că timpul poate fi
manipulat. Conform teoriei Continuumului Spațio-Temporal (descris de Minkowski și
Einstein), universul fizic, structurat din energie luminoasă, este o manifestare particulară în
timp a universului cu infinite dimensiuni. Astfel, cea de-a patra dimensiune reprezintă
dimensiunea obiectelor și spațiului material văzut ca extensie în timp. Logica obișnuită binară
nu se mai aplică în acest caz.
Conștientizarea unor alte dimensiuni ale realității este un fenomen normal și
explicabil, nu este nicidecum ceva ezoteric, ocult, ci pur științific. Roger Penrose, profesor de
matematică la facultatea din Oxford, cunoscut pentru contribuțiile aduse în domeniul
cosmologiei și teoriei relativității, ne îndeamnă să credem chiar că, dincolo de teoria
Continuumului Spațio-Temporal, poate exista o altă teorie.
În opinia lui, toate fenomenele fizicii au loc în cadrul determinat de Continuumul
Spațio-Temporal, realitatea fiind alcătuită dintr-un număr infinit de Universuri care coexistă
simultan. Neliniaritatea Timpului este confirmată și de cercetători renumiți precum Daniel
Dennett și Marcel Kinsbourne. Astfel, conform mai multor cercetători, timpul nu trebuie să
curgă neapărat cu aceeași „viteză” sau în aceeași direcție (Trecut – Prezent – Viitor), timpul
fiind strict dependent de Conștiința Observatorului.
Călătoria în Timp este, începând cu Einstein, o posibilitate concretă, a cărei aplicare
practică este blocată doar de dezvoltarea unor tehnologii destul de performante pentru a putea
deplasa un mobil cu o viteză apropiată de cea a luminii. Deși controversat, experimentul
Philadelphia, la care a participat și Einstein, a demonstrat că astfel de tehnologii deja există și
că nu e nevoie de o deplasare pe orizontală/verticală cu viteza luminii, ci de o vibrație
apropiată de cea a luminii.
Posibilitatea depășirii limitelor temporale a fost demonstrată de fizicieni cuantici
(Penrose, Einstein, Wheeler), aceștia definind și explicând structuri până de curând
necunoscute ale Continuumului Spațio-Temporal, precum singularitățile cuantice, găurile
negre-albe, conurile de lumină.
Savantul rus A. Kozarev dezvoltă chiar o teorie în care demonstrează că Timpul este o
formă cuantică de energie, cu o frecvență stabilă, care poate fi depășită în unele forme de
Conștiință Extinsă! El observă că în Univers există forme de Viață care trăiesc cu un nivel de
Conștiință sub nivelul vibrației Timpului (și pentru care există doar prezent), dar și ființe care
trăiesc în dimensiuni vibraționale superioare frecvenței Timpului, pentru care curgerea
Trecut-Prezent-Viitor înseamnă cu totul altceva.

Capitolul XXIII – Pericolele tehnologiei 5G

La momentul scrierii acestui capitol (aprilie 2019), companiile de telecomunicații din toată
lumea, cu sprijinul guvernelor, sunt aproape de a implementa rețeaua mondială wireless de
generație a cincea – 5G . Acest fapt va genera schimbări sociale la scară globală. Vom avea
case „deștepte”, afaceri „deștepte”, autostrăzi „deștepte”, orașe „deștepte” și mașini care se
conduc singure. În principiu, tot ce deținem și cumpărăm (de la frigidere și mașini de spălat
până la cutii de lapte, perii de păr și scutece pentru copii) va conține antene și microcip-uri și
va fi conectat wireless la internet. Fiecare persoană de pe planetă va avea acces instant la
comunicații wireless de foarte mare viteză, din orice loc, chiar și din păduri tropicale, din
mijlocul oceanelor sau din Antarctica.
Ce nu se știe încă pe scară largă este faptul că din cele de mai sus vor rezulta și
schimbări fără precedent de mediu, la scară globală. Densitatea planificată a transmițătoarelor
de frecvențe radio este imposibil de imaginat.
În plus, față de milioanele de stații 5G noi de pe Pământ și 20.000 sateliți în spațiu, 200 de
miliarde de obiecte cu caracter transmițător, conform estimărilor, vor face parte din
Internetului Obiectelor până în 2020, și miliarde de obiecte câțiva ani mai târziu. Rețele 5G
comerciale la frecvențe joase și viteze reduse au fost dezvoltate în Qatar, Finlanda și Estonia
la mijlocul lui 2018. Implementarea de rețele 5G la viteze și frecvențe foarte mari (unde
milimetrice) a început la finalul lui 2018. În ciuda negării generalizate, dovezile ce arată că
radiațiile din frecvențe radio (RF) sunt nocive pentru viață au atins deja cote copleșitoare.
Dovezile clinice acumulate despre oameni bolnavi și afectați, dovezi experimentale legate de
distrugerea ADN-ului, a celulelor și organelor într-o largă varietate de plante și animale,
precum și dovada epidemiologică a faptului că majoritatea afecțiunilor civilizației moderne –
cancer, boli de inimă și diabet – sunt, în mare parte, cauzate de poluarea electromagnetică,
constituie subiectul unei literaturi care cuprinde mai mult de 10.000 studii de specialitate
revizuite.
Dacă planurile industriei de telecomunicații pentru 5G se concretizează, nicio persoană,
animal, pasăre sau insectă de pe planetă nu va avea capacitatea de a evita expunerea, 24 ore pe
zi, 365 de zile pe an, la nivele de radiație RF, care sunt de zeci către sute de ori mai mari decât
ceea ce există în acest moment, fără posibilitatea de a nu fi expus, nicăieri pe planetă. Aceste
planuri legate de 5G amenință să provoace efecte serioase, ireversibile, asupra oamenilor,
precum și distrugerea permanentă a tuturor ecosistemelor Pământului. Trebuie luate măsuri
imediate în vederea protejării umanității și a mediului, în conformitate cu imperativele etice și
acordurile internaționale.

5G terestru
În vederea transmiterii unui volum enorm de date pentru Internetul Obiectelor (IoT – Internet
of Things), tehnologia 5G, atunci când va fi dezvoltată total, va folosi unde milimetrice, ce
sunt transmise slab prin material solid. Acest lucru va solicita fiecărui operator să instaleze
stații de bază la fiecare 100 metri, în fiecare zonă urbană din lume. Spre deosebire de
generațiile anterioare de rețele wireless, în cadrul cărora o singură antenă transmite către o
zonă largă, stațiile de bază și dispozitivele 5G vor avea antene multiple aranjate în rețele
fazate care colaborează pentru a emite raze fascicule focalizate, dirijabile, asemănătoare cu
laserele, ce se pot urmări reciproc. Fiecare telefon 5G va conține zeci de antene mici, toate
colaborând pentru a urmări și ținti o rază foarte focalizată către cel mai apropiat turn de
comunicații celulare.
Comisia Federală pentru Comunicații din Statele Unite (FCC) a adoptat reguli permițând
capacități de putere efectivă pentru aceste fascicule de pană la 20 de wați, de zece ori mai
puternice decât nivelele admise pentru telefoanele actuale. Fiecare stație de bază 5G va
conține sute sau mii de antene țintind raze multiple asemănătoare cu laserul, în mod simultan,
către celulare și diverse dispozitive folosite de utilizatori, în aria pe care o deservesc. Această
tehnologie se numește „input-uri multiple, outputuri multiple” sau MIMO. Regulile FCC
permit ca puterea efectiv radiată a razelor unei stații de bază 5G să fie de 30.000 wați per 100
MHz de spectru sau echivalentul de 300.000 de wați per GHz de spectru, de zeci până la sute
de ori mai puternică decât nivelul permis pentru stațiile de bază curente.

5G spațial
Cel puțin cinci companii propun să ofere 5G spațial, combinând 20.000 de sateliți pe orbita
joasă și medie a Pământului, ce vor înfășura Pământul cu fascicule puternice, țintite și
dirijabile. Fiecare satelit va emite unde milimetrice cu o putere efectiv radiată de maxim 5
milioane de wați, prin intermediul miilor de antene așezate în rețele fazate. Deși energia
degajată de sateliți va fi mai scăzută decât cea provenită de la antene terestre, va iradia zone
de pe Pământ unde ceilalți transmițători nu ajung. Mult mai important este faptul că sateliții
vor fi localizați in magnetosfera Pământului, fapt ce va exercita o influență considerabilă
asupra proprietăților electrice ale atmosferei. Modificarea mediului magnetic al Pământului
poate constitui o amenințare mult mai mare la adresa vieții decât chiar radiațiile de la antenele
terestre.
Efectele nocive ale radiațiilor de radiofrecvență sunt deja dovedite
Chiar înainte ca 5G să fie propus, numeroase petiții și apeluri din partea comunității științifice
internaționale, incluzând Apelul Freiburger semnat de peste 3.000 de doctori, au solicitat
oprirea expansiunii tehnologiei wireless și au propus un moratoriu asupra noilor stații de bază.
În anul 2015, 215 oameni de știință din 41 de țări au transmis un semnal de alarmă către
Națiunile Unite și Organizația Mondială a Sănătății. Ei au afirmat că „numeroase publicații
științifice recente au demonstrat că CEM [câmpurile electromagnetice] afectează organismele
vii la nivele mult mai scăzute decât cele acceptate în majoritatea ghidurilor naționale și
internaționale”. Mai mult de 10.000 de studii științifice revizuite demonstrează efectul nociv
asupra sănătății umane al radiațiilor.
Efectele includ: schimbarea ritmului cardiac, modificarea expresiei genetice, modificarea
metabolismului, modificarea dezvoltării celulelor stem, cancer, boli cardiovasculare,
deficiențe cognitive, distrugerea ADN-ului, impact asupra stării generale, creșterea nivelului
de radicali liberi, deficiențe de memorie și învățare, calitate scăzută a spermei, avort, afectare
neurologică, obezitate și diabet, stres oxidativ. Efectele asupra copiilor includ autism,
tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD) și astm.
Deteriorarea are efecte nocive ce merg dincolo de rasa umană, existând deja dovezi
numeroase legate de afectarea diverselor plante și animale sălbatice, precum și animale de
laborator, incluzând: furnici, insecte, păsări, mamifere, păduri, șoareci, broaște, plante,
musculițe, șobolani, albine, copaci.
Efecte negative microbiologice au fost, de asemenea, înregistrate. Agenția Internațională de
cercetare asupra Cancerului (IARC), din cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), a
concluzionat în 2011 că radiațiile RF cu frecvențe între 30 kHz – 300 GHz pot fi cancerigene
pentru oameni.
Oricum, dovezi recente, incluzând ultimele studii legate de folosirea telefoanelor mobile și
riscul de cancer la creier, indică faptul că radiațiile RF sunt într-adevăr cancerigene pentru
oameni și ar trebui acum clasificate ca fiind „Cancerigen grup 1”, alături de fumul de tutun și
azbest. Semnalele wireless de tehnologie mai recentă sunt în mod puls. Efectul negativ este
cauzat atât de înalta frecvență a undelor operatorului, cât și de pulsațiile de frecvență joasă.

Punerea în folosință a sateliților 5G trebuie interzisă

Pământul, ionosfera și atmosfera inferioară formează circuitul electric global în care noi
trăim. Se știe deja că ritmurile biologice – ale oamenilor, păsărilor, hamsterilor și păianjenilor
– sunt controlate de către mediul electromagnetic natural al Pământului și că bunăstarea
tuturor organismelor depinde de stabilitatea acestui mediu, inclusiv a proprietăților electrice
ale atmosferei.
Într-o lucrare fundamentală, s-a explicat importanța rezonanțelor Schumann și de ce
modificările aduse ionosferei pot afecta presiunea sangvină și melatonina și pot cauza
“cancer, boli ale sistemului reproducător, cardiace și neurologice, precum și decesul”. Aceste
elemente privind mediul nostru electromagnetic au fost deja afectate de radiațiile provenite de
la liniile de electricitate. Radiații armonice provenind de la liniile electrice ajung în ionosfera
și magnetosfera Pământului, unde sunt amplificate de interacțiunile undă-particulă.
În 1985, Dr. Robert O. Becker a atras atenția că acest tip de radiații a schimbat deja structura
magnetosferei, iar extinderea acestui efect „amenință viabilitatea întregii vieți pe Pământ”. E
foarte probabil ca plasarea zecilor de mii de sateliți în mod direct atât în ionosferă, cât și în
magnetosferă, emițând semnale modulate de milioane de wați și milioane de frecvențe, să ne
afecteze mediul electromagnetic dincolo de capacitatea noastră de adaptare.
Monitorizarea informală a oferit deja dovezi ce indică efecte serioase asupra oamenilor și
animalelor provenind de la aproximativ 100 de sateliți ce au furnizat servicii de telefonie 2G
și 3G de pe orbită joasă din 1998. Astfel de efecte nu pot fi înțelese doar prin luarea în
considerare a nivelelor scăzute de radiații de la nivelul solului.
Cunoștințe din alte discipline științifice trebuie, de asemenea, luate în calcul, inclusiv din
domeniul fizicii atmosferice sau acupuncturii. Adăugarea a 20.000 de noi sateliți 5G va polua
și mai mult circuitul electric global și va modifica rezonanțele Schumann, ce au facilitat de
fapt dezvoltarea vieții pe Pământ. Efectele vor fi universale și pot deveni profund
devastatoare.

5G este calitativ și cantitativ diferit de 4G

Ideea că putem tolera nivele ale radiațiilor de zeci până la sute de ori mai mari la
lungimi de undă milimetrice se bazează pe modele greșite ce consideră organismul uman ca o
carcasă de plastic umplută cu un lichid omogen. Premisa că undele milimetrice nu penetrează
organismul dincolo de piele ignoră complet nervii, vasele sangvine și alte structuri ce conduc
electricitatea și care pot transporta curent generat de radiații în adâncime în organism.
Altă greșeală, probabil mult mai gravă, este aceea că rețelele fazate nu au antene obișnuite.
Când un câmp electromagnetic obișnuit intră în corp, face ca sarcinile de încărcare să se miște
și curenții să curgă. Dar când pulsuri electromagnetice extrem de scurte intră în organism,
altceva se întâmplă: chiar sarcinile de încărcare devin mici antene care reradiază câmpul
electromagnetic și îl trimit mai în adâncime în organism. Aceste unde reradiate se numesc
precursori Brillouin. Ei devin semnificativi când fie energia, fie faza undelor se schimbă
suficient de rapid. 5G va satisface probabil ambele criterii. În plus, penetrarea, chiar și de
suprafață, reprezintă un pericol pentru ochi și pentru cel mai mare organ al corpului, pielea,
precum și pentru creaturi foarte mici.
Studii revizuite, ce au fost publicate recent, prevăd arsuri termice ale pielii la oameni de la
radiațiile 5G și absorbție rezonantă de către insecte, ce absorb până la de 100 de ori mai multe
radiații de lungime de undă milimetrică față de cât absorb la lungimile de undă actuale. Din
moment ce populațiile de insecte zburătoare s-au redus cu 75-80 la sută din 1989, chiar și în
ariile naturale protejate, radiațiile 5G pot avea efecte devastatoare asupra populațiilor de
insecte din toată lumea.
Un studiu din 1986 al lui Om Gandhi a avertizat că undele milimetrice sunt absorbite cu
putere de către corneea ochiului și că hainele obișnuite, de grosimi milimetrice, sporesc
absorbția energiei de către piele prin intermediul unui efect de tip rezonanță. Russell (2018)
revede efectele cunoscute ale undelor milimetrice asupra pielii, ochilor (inclusiv cataracte),
ritmului cardiac, sistemului imunitar și ADN-ului.
Reglementatorii au exclus în mod deliberat dovezile științifice legate de efectul dăunător.
Actorii implicați până acum în dezvoltarea tehnologiei 5G au fost industria și guvernele, în
timp ce oamenii de știință renumiți din domeniul CEM, ce au documentat în mii de studii
revizuite efectele biologice ale acestora asupra oamenilor, animalelor, insectelor și plantelor,
precum și efectele alarmante asupra sănătății și mediului, au fost excluși.
Motivul pentru directivele actuale de siguranță neadecvate este reprezentat de conflictele de
interese ale organismelor ce definesc standardele „datorită relațiilor lor cu companiile de
telecomunicații sau electrice ce subminează imparțialitatea ce ar trebui să guverneze regularea
standardelor de expunere publică la radiații neionizatoare.” Profesorul Emerit Martin L. Pall
expune conflictele de interes în detaliu și enumeră studii importante ce au fost excluse, în
trecerea sa sistematică în revistă a literaturii de specialitate.
Ipoteza termică nu mai este de actualitate
Noi standarde de siguranță sunt necesare. Standardele actuale de siguranță se bazează pe
ipoteza învechită că încălzirea este singurul efect nociv al CEM. După cum au afirmat
Markov și Grigoriev, „standardele de azi nu iau în considerare poluarea reală a mediului cu
radiații neionizatoare.” Sute de oameni de știință au demonstrat că multe tipuri de boli și răni
acute și cronice sunt cauzate fără căldură (“efect non-termic”) de un nivel de radiații mult sub
directivele internaționale. Efectele biologice apar chiar și la valori energetice aproape de zero.
În scopul protecției împotriva efectelor non-termice, durata de expunere trebuie luată în
considerare. 5G va expune toți oamenii la mult mai multe transmisiuni simultane, încontinuu,
zi și noapte, fără întrerupere.
Noi standarde de siguranță sunt necesare, ce ar trebui bazate pe expunerea cumulativă și nu
doar pe puterea degajată la un moment dat, și de asemenea pe frecvență, lungime de bandă,
modulație, forma undelor, lățimea pulsului, precum și pe alte proprietăți semnificative din
punct de vedere biologic. Antenele trebuie restricționate în spații specifice, identificabile
public. Pentru a proteja oamenii, antenele trebuie localizate departe de zonele unde oamenii
locuiesc și muncesc și excluse de pe căile publice de deplasare ale oamenilor. Pentru a proteja
animalele sălbatice, aceste antene trebuie excluse din parcuri naționale, și prezența lor ar
trebui strict limitată în arii îndepărtate ale Pământului. Pentru a proteja viața în ansamblul ei,
sateliții pentru comunicații comerciale trebuie limitați la număr și interziși de pe orbita joasă
și medie a Pământului.
Rețelele fazate trebuie să fie interzise, atât pe Pământ, cât și în spațiu. Radiația tip CEM are
efecte atât acute, cât și cronice. Radiația tip RF are atât efecte imediate, cât și pe termen lung.
Cancerul și bolile de inimă sunt exemple de efecte pe termen lung. Modificarea ritmului
cardiac și schimbările în funcționarea creierului (EEG) sunt exemple de efecte imediate.
Sindromul numit boala undelor radio în fosta Uniune Sovietică și hipersenzitivitate
electromagnetică (EHS) în restul lumii poate fi atât acut, cât și cronic. Profesorul Dr. Karl
Hecht a publicat o istorie detaliată a acestor tipuri de sindrom, compilată dintr-o revizuire a
mai mult de 1.500 de lucrări științifice rusești și a istoriilor clinice a mai mult de 1.000 dintre
pacienții săi din Germania. Concluziile obiective includ probleme cu somnul, tensiune
arterială și ritm cardiac anormale, afecțiuni digestive, căderea părului și mâncărimi. Simptome
subiective includ amețeală, stare de vomă, dureri de cap, pierderi de memorie, inabilitatea de
a se concentra, oboseală, simptome tip răceală și dureri de inimă.
Dispozițiile EUROPAEM CEM 2016 afirmă că EHS apare când oamenii sunt expuși continuu
la ritmuri crescânde de CEM-uri, și când reducerea și prevenirea expunerii la CEM este
necesară pentru a restabili sănătatea acestor persoane. EHS nu ar mai trebui considerată o
boală, ci o leziune din cauza unui mediu toxic, ce afectează un număr din ce în ce mai mare de
oameni, estimat deja la 100 de milioane la nivel global și care, în curând, poate afecta pe toată
lumea, dacă dezvoltarea globală a 5G este permisă.
Declarația științifică internațională asupra EHS și a sensibilității chimice multiple (MCS), de
la Bruxelles, a afirmat în 2015 că „inacțiunea este un cost pentru societate și deja nu mai este
o opțiune… Recunoaștem în unanimitate acest pericol serios la adresa sănătății publice…
Solicităm urgent să fie adoptate cu prioritate măsuri importante de prevenție, pentru a înfrunta
această pan-epidemie globală în perspectivă.”
Guvernele lumii nu își îndeplinesc datoria de a avea grijă de populațiile guvernate
În graba lor exagerată de a implementa 5G și de a încuraja folosirea neîngrădită a spațiului,
Uniunea Europeană, Statele Unite și guvernele naționale din toată lumea fac pași către a
asigura un mediu reglementator fără nicio limită. Ei interzic autorităților locale aplicarea unor
legi privind mediul, „în interesul dezvoltării rapide și eficiente”, îndepărtând „obstacole
inutile… Cum ar fi procedurile de planificare locală [și] varietatea limitelor specifice ale
emisiilor câmpului electromagnetic (CEM), cât și a metodelor necesare pentru a le agrega.”
Guvernele aprobă legi pentru a permite prezența facilităților wireless în toate spațiile publice.
Până acum, majoritatea facilităților wireless au fost amenajate pe proprietăți private, la
distanță de case și instituții. Pentru ca acestea să fie amplasate la distanțe mai mici de 100 de
metri una de alta, conform cerințelor 5G, de acum încolo vor fi localizate pe trotuare direct în
fața caselor și instituțiilor și deasupra capetelor pietonilor, inclusiv a mamelor cu copii.
Cerințele publice și audierile publice au fost eliminate. Chiar dacă vor fi audieri și 100 experți
tehnici s-ar prezenta împotriva 5G, au fost deja date legi care interzic autorităților locale să ia
în considerare aceste opinii. Legea din SUA, de exemplu, interzice guvernelor locale să
reglementeze tehnologia wireless „pe baza efectelor de mediu ale radiațiilor frecvențelor
radio”, iar tribunalele au inversat deciziile reglementatoare legate de plasarea turnurilor de
comunicații celulare, deoarece majoritatea depozițiilor erau despre sănătate.
Asiguratorii nu vor acoperi riscurile CEM și nimeni nu are nici cea mai vagă idee despre ce
entitate va purta responsabilitatea legală pentru distrugerea sau afectarea vieții sau proprietății
rezultată din expunerea la 5G, fie terestră, fie spațială. În absența unui regim legal agreat și
cuprinzător legat de activitățile din spațiu, responsabilitatea legală pentru aceste activități este
inexistentă, în ciuda perspectivei ca întregi continente, atmosfera și oceanele să fie în pericol
din cauza acestora.

Copiii și obligația de verificare prealabilă

Convenția asupra drepturilor copilului a ONU afirmă că statele vor „face demersuri să
asigure copilului un nivel de protecție și grijă necesare pentru binele său” (art. 3), „să asigure
[…] supraviețuirea și dezvoltarea copilului” (art. 6) și „să ia măsuri corespunzătoare
împotriva bolilor […] luând în considerare pericolele și riscurile poluării mediului” (art.
24(c)).
Codul de la Nurenberg (1949) se referă la toate experimentele pe oameni, incluzând astfel
dezvoltarea de 5G cu nivele de radiații RF noi, mai mari, și cu un tip de expunere ce nu a fost
testat pentru siguranță, înainte de a fi adus pe piață. „Aprobarea voluntară a oamenilor este
absolut esențială” (art. 1).
Expunerea la 5G va deveni involuntară. „Niciun experiment nu poate fi derulat, unde există
un motiv a priori să se creadă că poate surveni moartea sau incapacitarea” (art. 5).

Datoria de a informa și CEM-urile

Consiliul Mondial pentru Standardizarea Telecomunicațiilor (2012) al Uniunii
Internaționale pentru Telecomunicații (ITU) a afirmat că „este necesar ca publicul să fie
informat despre efectele posibile ale expunerii la câmpuri electromagnetice (CEM-uri)”și a
invitat statele membre să „adopte măsuri potrivite în vederea asigurării respectării
recomandărilor internaționale corespunzătoare de protecție a sănătății împotriva efectelor
adverse ale CEM.”
Evaluarea intermediară a Planului de Acțiune privind Mediul și Sănătatea din Europa 2004-
2010 (2008): „Parlamentul European[…] menționează că limitele existente pentru public
asupra expunerii la câmpuri electromagnetice nu mai sunt de actualitate, […] în mod evident
nu iau în calcul dezvoltarea tehnologiilor informatice și de comunicații sau recomandările
Agenției de Mediu din Europa sau standardele mai stricte de emisie adoptate, de exemplu, în
Belgia, Italia și Austria, și nu abordează problematica grupurilor vulnerabile, cum ar fi
femeile gravide, nou-născuții și copiii.”
Rezoluția 1815 (Consiliul Europei, 2011): „Trebuie luate toate măsurile rezonabile spre a se
reduce expunerea la câmpuri electromagnetice, în special la frecvențele radio de la telefoane
mobile, în special expunerea copiilor și a tinerilor.”
Declarația Națiunilor Unite asupra Mediului (1972): „Aruncarea substanțelor toxice […] în
cantități sau concentrații ce exced capacitatea mediului de a le procesa trebuie oprită pentru a
asigura că nu se produce o distrugere semnificativă sau ireversibilă a ecosistemelor.”
(principiul 6)
Carta mondială pentru natură (1982): „Activitățile ce pot cauza o distrugere ireversibilă a
naturii trebuie să fie evitate […] Dacă efectele adverse nu sunt înțelese în totalitate, activitățile
trebuie întrerupte.” (art. 11)
Declarația de la Rio privind Mediul și Dezvoltarea (1992): „Statele au responsabilitatea de a
se asigura că activitățile din jurisdicția sau de sub controlul lor nu cauzează prejudicii
mediului altor state sau dincolo de limitele jurisdicției proprii.” (principiul 2)
Summit-ul Mondial al Națiunilor Unite privind Dezvoltarea Durabilă (2002): „Există o nevoie
urgentă de […] a crea răspunsuri mai eficiente în ceea ce privește politicile naționale și
regionale legate de amenințările de mediu asupra sănătății oamenilor.” (para. 54(k)).
Convenția Africană asupra Conservării Mediului și Resurselor Naturale (2017): „Părțile vor
[…] lua toate măsurile corespunzătoare pentru a preveni, ameliora și elimina cât de mult
posibil efectele dăunătoare asupra mediului, în special din cauza substanțelor radioactive,
toxice și a altor substanțe și deșeuri periculoase.” (art. 13)

Sănătatea și drepturile omului

Declarația universală a drepturilor omului: „Fiecare persoană are dreptul la viață,
libertate și la securitatea persoanei sale.” (art. 3)
Strategia Națiunilor Unite asupra Sănătății Femeilor, Copiilor și Adolescenților (2016-2030)
are ca obiective să transforme, prin extinderea mediilor pozitive; să supraviețuiască, prin
reducerea mortalității materne și infantile; și să progreseze prin asigurarea sănătății și a stării
de bine și reducerea numărului de decese și boli generate de poluare.
Tratatul privind Spațiul Cosmic (1967) arată: „folosirea spațiului cosmic să fie făcută astfel
încât să se evite contaminarea sa, precum și fără a produce schimbări adverse în mediul
Pământului.” (art. IX)
Orientările strategice ale Națiunilor Unite pentru sustenabilitatea pe termen lung a activităților
din spațiul cosmic (2018): „Statele și organizațiile internaționale interguvernamentale trebuie
să abordeze […] riscurile asupra oamenilor, proprietății, sănătății public, și mediului legate de
lansarea, operarea pe orbită și reintrarea obiectelor spațiale.” (orientarea strategică 2.2(c))
Guvernele lumii se joacă riscând viața de pe Pământ. Albert Einstein a afirmat că „Dumnezeu
nu dă cu zarul.” Dar prin dezvoltarea transmisiunii pe Pământ și în spațiul cosmic a 5G, o
tehnologie fără precedent, ce folosește unde milimetrice, folosită până acum doar ca armă
energetică în operațiuni militare și de controlare a mulțimilor, guvernele lumii dau cu zarul în
mod nechibzuit asupra vieții pe Pământ. Refuzul de a accepta și aplica cunoștințe tehnice
relevante și valide este de neacceptat din punct de vedere etic.
Studiile arată că 5G și în special 5G bazat pe spațiu contravin principiilor consacrate dintr-o
serie de acorduri internaționale.
Ar trebui ca ONU, OMS, UE, Consiliul Europei și guvernele naționale:
(a) Să ia măsuri imediate pentru oprirea dezvoltării 5G pe Pământ și în spațiul cosmic pentru a
proteja omenirea, în principal copiii nenăscuți, nou-născuții, copiii, adolescenții și femeile
gravide, precum și mediul înconjurător;
(b) Să urmărească Convenția Națiunilor Unite asupra Drepturilor Copilului și Rezoluția
Consiliului Europei 1815 privind informarea cetățenilor, inclusiv a profesorilor și doctorilor,
asupra riscurilor legate de sănătate (pentru adulți și copii) de la radiații RF, și de ce trebuie și
cum pot ei evita comunicațiile wireless și stațiile de bază, în special în sau lângă creșe,
grădinițe, școli, spitale, locuințe și locuri de muncă;
(c) Să favorizeze și să implementeze sisteme de telecomunicații pe fir în loc de wireless;
(d) Să interzică industriei de wireless/telecomunicații prin organizațiile lor de lobby de a
convinge persoane cu funcții oficiale să ia decizii ce permit extinderea radiațiilor RF,
incluzând 5G terestru și spațial;
(e) Să numească imediat – fără interferențe din industrie –grupuri internaționale de oameni de
știință independenți specializați în CEM și sănătate, cu adevărat imparțiali și fără conflicte de
interese, cu scopul de a stabili noi standarde internaționale de siguranță pentru radiații EF, ce
nu se bazează exclusiv pe intensitate, ci iau în calcul expunerea cumulativă, și care protejează
împotriva tuturor efectelor privind sănătatea și mediul, nu doar a efectelor termice și nu doar
prin prisma efectelor asupra oamenilor;
(f) Să numească imediat – fără interferențe din industrie –grupuri internaționale de oameni de
știință specializați în CEM, sănătate, biologie și fizică atmosferică, cu scopul de a dezvolta un
cadru de reglementare cuprinzător care să se asigure că folosirea spațiului cosmic este sigură
pentru oameni și mediu, luând în considerare radiațiile RF, gazele de evacuare ale rachetelor,
funinginea neagră și reziduurile spațiale, precum și impactul lor asupra stratului de ozon,
încălzirii globale, atmosferei și conservării vieții pe Pământ. Nu doar tehnologia terestră
trebuie să fie sustenabilă, ci și cea din spațiu, pentru adulți și copii, animale și plante.

Concluzii
Acum, că avem informațiile la îndemână, să comparăm efectele 5G cu informațiile pe
care le-am prezentat în capitolele precedente.
Conform teoriilor oficiale, științifice, o radiație venită din Cosmos combinată cu diferiți
compuși chimici au provocat mutații genetice asupra diferitelor specii de pe Terra. Mutațiile
favorabile s-au transmis urmașilor, apărând noi forme adaptabile mediului, iar cele
nefavorabile au dispărut. Terra este apărată de un scut, pe care îl numim câmp magnetic, de
aceste radiații cosmice, dar acest câmp are momente când scade în intensitate în momentul
deplasării polilor magnetici, cunoscut ca fenomenul de inversiune geomagnetică. Spre
deosebire de polul nord geografic, care este fix, cel magnetic a migrat ușor.
Din 1831, când a fost măsurat pentru prima dată în Arcticul Canadian, polul nord magnetic s-
a mișcat cu 2.300 de kilometri spre Siberia. Iar din anul 2000, viteza sa de deplasare a sărit de
la 15 km/an la 55 de km/an. În schimb, polul sud magnetic se deplasează mult mai încet.
Oamenii de știință sunt însă de părere că acest câmp magnetic al Pământului devine tot mai
slab, ceea ce îi face să creadă că, la un moment dat, polii se vor inversa, asemenea unui
magnet întors invers.
Acest lucru s-a întâmplat de mai multe ori în istoria Pământului, însă ar fi pentru prima dată
când se întâmplă în ultimii 780.000 de ani. Dacă, în trecut, planeta noastră a fost expusă
radiațiilor apărând mutații genetice majore, iar prin iradierea australopitecului s-a ajuns la
omul de azi, prin iradierea noastră ne putem aștepta la surprize pe scara evoluției?!?
În același timp, trebuie luată în calcul ipoteza conform căreia Păpușarii conectați la forțele
arhontice știu aceste lucruri de foarte mult timp, au acces la informații la care noi putem doar
visa. La urma urmei, nu facem decât să adunăm fărâmiturile lăsate de către ei și putem
concluziona că se dorește denaturarea procesului de transformare umană. Dacă radiațiile
cosmice au ajutat la evoluția omului în vechime, putem presupune că datele pe care le au ei nu
concordă cu planurile lor pe termen lung.
Ipoteza de lucru: Mutațiile la care ar trebui să fim supuși în mod natural în următoarele
decenii în care se vor inversa polii magnetici ar duce la dezvoltarea unor capacități pe care
acum le numim supranaturale. Deja în ultimii ani au fost semnalate destul de multe cazuri de
mutații biologice, iar persoanele care au trecut prin acest proces pot fi considerate
supraoameni, persoane cu capacități paranormale. Sistemul 5G ne va menține într-o cușcă
Faraday, care nu ne va permite să ne dezvoltăm pe calea evolutivă aleasă pentru noi de către
Univers.
De-a lungul istoriei, se observă o vânătoare împotriva celor care dețin capacități paranormale
și care nu își pun aceste superputeri în slujba sistemului de control. Lăsând la o parte poveștile
oficiale despre vânătoarea de vrăjitoare de-a lungul și latul Europei, sunt voci care afirmă că
aceste fapte nu au făcut decât să distrugă linii genealogice care aveau strămoși cu puteri
supranaturale.
Mergând pe aceeași idee, putem concluziona – fără să avem o bază solidă de dovezi, doar
presupuneri care se materializează zi de zi în fapte concrete îndreptate împotriva oamenilor –
că umanității nu îi este permis să acceadă către noi culmi, să atingă noi nivele de cunoaștere
sau să posede capacități paranormale. Multe surse încearcă să ne denigreze, afirmând că nu
suntem pregătiți pentru aceste schimbări.
Eu cred că suntem pregătiți și mai cred că societatea modernă nu este oglindirea conștiinței
umane, ci efectul manipulării arhontice.