A făcut o mișcare bruscă, îndreptându-se cu pași mari spre ușa închisă.

Dar mâna lui i-a

încătușat antebrațul, iar Ignis simți un amestec de dezgust și teamă, dar cel mai intens simțea
cum corpul îi ia foc. Simți pe vârfurile degetelor scânteile. A rotit-o și i-a strâns umerii, trăgând-
o lângă el. A urât atât de tare acele secunde în care îi simțea parfumul și îi vedea atât de clar
chipul, rânjetul pe care îl purta așa mândru. Asemănarea dintre el și tatăl lui o făcu să înghită în
sec.

Își amintea momentul când l-a văzut pentru prima dată. Era atât de mic, acolo, în camera
mică, jucându-se cu o jucărie greu de identificat din cauza formei ei, cu cele câteva fire de păr
ciufulite. Își amintea momentele în care pândea la ușa biroului tatălui său, cum se ținea după ea
și îi pocea numele, spunându-i Inis, cum sufletul ei se înecase în milă când realiză de ce era
capabil tatăl lui, cum micuțul era cel mai bun, pur și luminous lucru din acel loc. Ochii lui aveau
aceași nuanță cu ai tatălui lui, doar că lui îi lipsea întunericul.

“Dar așchia nu sare departe de copac”, și-a zis Ignis, privind umbra, carcasa acelui
băiețel de atunci. Nu era nimic luminos în bărbatul din fața ei. A împins-o în perete, lovindu-i
spatele și făcând-o să își ascundă uimirea provocată de gestul lui. Era cu puțin mai înalt decât ea,
fapt ce o enervă.

„Ignis, Ignis... Uiți că eu știu cine ești. Cine ești cu adevărat. Nu cine crede cățelușul ăla
de rege că ești...”

Palma ei lovindu-i obrazul aspru din cauza bărbii i-a luat prin surprindere pe amândoi. El
își duce mâna peste față, fără să o privească. Spatele ei nu mai era țintuit de perete, iar ea profită
de neatenția lui să se îndepărteze de el. Când ochii lui s-au ridicat spre ea, furia lui era atât de
intensă încât o simțea radiind din el. Se aștepta să se năpustească asupra ei, să o atace, să o
provoace, să se lupte. Dar în momentul în care umerii lui s-au relaxat și expresia lui chircită de
nervi s-a evaporat, femeia a realizat de ce bărbatul din fața ei era mai periculos decât a fost sau ar
fi putut fi tatăl lui. Ochii glaciari erau doar întunecați, nu nervoși. Era imprevizibil, iar ea nu îi
putea anticipa mișcările, nu îl putea citi, nu putea să își dea seama ce se petrece în creierul lui, iar
asta o speria mai mult decât confruntarea fizică.

”Oh, fie-mi cu iertare, am atins o coardă sensibilă? Dar am dreptate, nu? Nu știe că ai fost
curva lui taică-miu.”

Brusc, irișii lui Ignis nu mai erau complet căprui. Linii roșii, precum o rană pe pielea
neagră, i-au apărut în ochi. A sărit spre el, cu mâinile învăluite în flăcări. L-a lovit cu genunchiul
în piept și l-a doborât, acesta lovind podeaua cu un sunet înfundat. Și-a ținut genunghiul pe piept,
înconjurându-i gâtul cu un cerc de foc, pe care îl putea strânge odată cu încordarea pumnului. El
era conștient de pericolul care îl aștepta și un strop de transpirație i se scurgea pe tâmplă.

„Sunt viitoarea ta regină și mă vei trata cu respectul care mi se cuvine. Nu îmi pasă dacă
îți convine sau nu.”
 Ochii lui au rămas la fel de reci. Chipul la fel de inexpresiv. Ignis strânge cercul, iar
pielea lui capătă o nuanță roșiatică. O voce din adâncul ei urla la ea și îi spunea că trebuie să se
oprească, că în adâncul lui încă exista băiețelul cu ochi mari cu care ea se juca, încercând să îl
ferească de pericolele pe care știa că va trebui să le înfrunte. Vocea aceea refuza să creadă că cel
de sub genunchiul ei nu mai este cel pe care îl vedea ca pe un frățior mai mic pe care nu l-a avut
niciodată, motivul pentru care inima i s-a strâns când a părăsit acel loc. Dar el era acolo, cu o
expresie inumană, spunând ce avea de zis fără a da atenție la cuvintele lui Ignis.

”Că ai ucis pentru el, că ai luat viețile inoenților... Pentru niște bani. Josnic, dacă mă
întrebi pe mine...”

”Păi nu îmi amintesc să te fi întrebat și să mă intereseze.”

Cercul era încă acolo, ea era încă încordată, simțind că acel corset pe care îl purta o
strângea mai tare ca de obicei și a fost nevoie de o voință de fier să nu își ducă mâna la spate și
să ardă șnurul. Calmul lui o enerva și o băga în sperieți în același timp.

”Ești un monstru, la fel ca maică-ta, distrugi vieți după care dispari și răsari cu zâmbetul
tău arogant și fluturând din gene, de parcă nu ești o anomalie a naturii, criminală însetată de
sânge...”

”Nu știi nimic despre mine! Nu ai nici cea mai mică idee prin ce m-a făcut animalul ăla
căruia tu îi zici tată să trec! Nu știi ce coșmaruri am avut, cât am încercat să te protejez de lumea
din care oricum făceam parte amândoi!”

”Am fost acolo!”

Țipă la ea. Șocul a fost atât de mare, încât Ignis lăsă cercul de foc să i se stingă. Flacăra
ce ardea în ea s-a stins, făcând loc unui vid. El se pierduse cu firea, pentru prima oară de când s-
au reîntâlnit. Vena de pe frunte i se umflase, iar ea își aminti cu o durere profundă de cum i se
umfla așa când era mic și i se dărmau turnurile din cuburile pe care Ignis le furase de la un
vânzător ambulant.Știa la ce moment se referă, nu era nevoie să îi povestească. Oricum niciunul
dintre cei doi nu voia să își amintească. El reuși să o dea la o parte, printr-o mișcare a mâinii. O
dădu la o parte cu așa multă putere încât o lovi de perete. Veni în fața ei, se aplecă și îi cuprinse
violent fața cu degetele.

”Am fost acolo. Am văzut sângele, i-am văzut corpul și te-am văzut pe tine, cu cuibul tău
de bucle roșii. Am văzut totul. Așa că fii sigură că din partea mea nu vei primi niciodată acel
respect la care visezi. Nu îl meriți.”

Își luă mâna de pe ea la fel de brusc cum a și pus-o. A șters-o de materialul pantalonilor
de parcă era murdară. S-a dus în pași mari spre ușă, dar s-a oprit în fața ei înainte să atingă
clanța. S-a întors spre ea și o privi. Stătea tot acolo. Pe jos, strângându-și genunchii la piept și
respirând greu.
 ”Și încă ceva, draga, preaiubita și măreața mea regină. Sunt de mai mult timp la curte
decât vei prinde tu, nu contează prin ce așternuturi te învălui pentru nu știu ce ranguri, titluri. Ar
trebui să te felicit. Până la urmă, ți-ai dus mărinimosul ideal până la capăt. M-ai luat din lumea în
care aveam protecția tatălui meu și am ajuns, într-un fel sau altul, într-un loc și mai oribil. La
curtea asta, în caz de nu te-ai prins. Și totuși, zeii au ciudate metode de a ne crea destinul. Tu
voiai să îmi iei ce este sris, să mă rupi din sânul singurei familii pe care o aveam. Dar, vezi tu, tu
ești un nimc în fața destinului. Știu că nu ai familie. Nu prea îmi pasă acum. Dar să te învăț ceva
despre familie. Sângele apă nu se face. Nici măcar la noi, triștii oameni amestecați. Familia mea,
cea pe care tu, o străină, ai considerat-o nepotrivită, m-a găsit și m-a protejat.”

A zâmbit.

”Oh, și încă ceva. La curte, pereții au ochi și urechi, scumpo. Așa că, dacă aș fi în locul
tău, aș fi mai discretă legat de mica aventură pe care o ai cu mărețul rege. Și, desigur, încearcă să
fiți și mai... silențioși.”

Orice urmă a băiatului care o azvârlise de perete dispăruse. A părăsit încăperea calm,
calculat, lăsând-o pe Ignis să arunce cu obiecte la întâmplare ce îi veneau la mână.