Practică materiale de construcție

În construcția clădirilor civile, industriale, drumurilor, barajelor, podurilor și lacurilor de

agrement sunt folosite game largi de materiale naturale sau artificiale specifice fiecărui tip de construcție.
Orice construcție trebuie să fie rezinstentă, stabilă și durabilă la diferitele solicitări la care este
supusă în timpul exploatării. Aceste condiții pot fi asigurate prin alegerea și folosirea corespun-zătoare a
materialelor de construcții. Buna funcționare a unei construcții nu depinde numai de proiectare, ci și de
buna întrebuințare a materialelor și de calitatea lor.
1. Structuri din lemn
Lemnul este considerat primul material de construcție, fiind utilizat din preistorie până în prezent
la realizarea construcțiilor cu sau fără rol structural. Utilizarea lemnului este posibilă datorită faptului că
este un material lucrabil, cu greutăți reduse și prezintă bune caracteristici mecanice.
Pădurile sunt o sursă regenerabilă de material de aceea lemnul este o resursă sustenabilă. În
comparație cu metalul, care are o amprentă de CO 2 foarte mare (deoarece procesele de producție prin care
se realizează metalul sunt mari consumatoare de CO2), amprenta de CO2 pe care o are lemnul este foarte
mică, acest lucru fiind foarte important în folosirea lui la construirea unei clădiri.
Lemnul se poate împărți în 3 categorii de materiale care sunt folosite în construcție: lemnul masiv
(folosit în cazul structurii platform framing), lemnul lameral încleiat (formă de material compozit folosit
de regulă pentru grinzi), placajele din lemn.
Structurile de tip ,,platform framing’’(fig. 1) au fost folosite pentru prima dată pe teritoriul
S.U.A., la începutul secolului al XX-lea, cu trecerea timpului ele răspândindu-se în toată lumea. Aceste
structuri folosesc elemente verticale tipizate din lemn (montanți de 5x15 cm). Montanți sunt spațiați la un
interax de aproximativ 400/600 mm. Deoarece o placă de OSB are o lățime de 1250 mm, distanța dintre
montanți este calculată în așa fel încât capătul unei plăci de OSB să fie prins de un montant. Pe verticală
se pun firestoppers care împiedică focul să se propage cu viteză. Elementele orizontale ale structurii
,,platform framing” sunt grinzile de lemn. La partea inferioară structura prezintă o talpă inferioară, iar
partea superioară se găsește o talpă superioară peste care se pune încă o talpă care are rolul de a prinde
panourile între ele.
Între montanți verticali se folosește o termoizolație, la partea exterioară a montanților se pun plăci
de OSB care au rol de rigidizare și de închidere a structurii. Peste placajul exterior de OSB există un strat
de termoizolație care previne apariția condensului. De regulă grosimea placajului folosit la pereți este mai
mică decât cea a planșeului.
În locul plăcilor de OSB pot fi folosite plăci de gips-carton care este rezintent la foc. Plăcile din
gips-carton ajută ca incendiul să se propage mai încet cu 15/20 de minute.
Strunctura din beton armat este realizată din stâlpi, grinzi și placă, grinzile vin de jur împrejulul
cadrului.
 De asemenea, un produs prefabricat poate fi și șarpanta. Un producător important de produse
industriale prefabricate este compania MITEK. Șarpantele prefabricate (fig. 2) sunt ansamblate cu piese
multicui, prinderea realizându-se prin presare. Dezavantajul folosirii acestui sistem de prindere este că în
cazul unui incendiu piesele multicui se încălzesc, ceea ce conduce ruperea lor. Șarpantele prefabricate
sunt folosite la deschideri de până la 6/7m și sunt realizate în așa fel încât în interior să rămână spațiu util.
Structura din lemn lamelar încleiat (fig. 3)se obține prin lipirea unui număr impar de lamele din
lemn în condiții de temperatură și presiune determinate. În secțiune transversală lamelele au fibra de lemn
orientată în direcții opuse, iar în câmp prinderea lamelelor se face prin intermediul unor dinți. Lamelele
sunt prinse între ele printr-o rășină epoxildică. Datorită acestei tehnologii a fost posibilă îndepărtarea
pericolului apariției deformărilor și crăpăturilor întâlnite la lemnul masiv. Proprietățile lemnului masiv
sunt foarte greu de anticipat, copacii putând avea proprietăți diferite chiar dacă sunt debitați în același
timp. Lemnul lamelar are proprietăți mecanice superioare lemnului natural. Prin folosirea lemnului
lamelar se pot obține elemente cu secțiune foarte mare, elemente curbe sau elemente cu dublă curbură.
2. Elemente din materiale compozite
Materialele compozite reprezintă ansambluri de materiale distincte care au caracteristici diferite
de materialele constituente separat. Avantajul materialelor compozite constă în faptul că proprietățile se
pot modela și în acest fel se obțin game variate de materiale. Materialele compozite sunt formate dintr-o
matrice și elemente de armare . Armătura conferă materialului compozit rezistență ridicată și este
elementul care preia sarcina, matricea având rolul de legătură. Câteva exemple de materiale compozite:
duraluminiul, oțeluri din carbon, plăcuțe din oxid de aluminiu, pânză din fibre aramidice (fig. 4).
3. Materiale termoizolante
Materialele termoizolante (fig. 5) au fost folosite după criza petrolului din 1970 deoarece resursele
naturale începuseră să fie risipite. Materialele clasice folosite la construirea unei clădiri nu asigură un bun
confort termic, de aceea a fost nevoie de introducerea unor noi materiale. De exemplu, pentru a avea un
confort termic crescut fără termoizolație este nevoie de un perete din beton armat de doi metri și jumătate
grosime. Tipuri de materiale termoizolante: polistiren extrudat, polistiren expandat, vată din sticlă, vată
bazaltică (se află la limita dintre un material natural și un material sintetic). Pentru a încălzi o locuință
avem nevoie de o anvelopă care să ne asigure confortul termic fără a fi nevoie să consumăm extrem de
multă benzină sau cărbune. Există și termoizolație din fibre din lemn (așchii de dimensiuni foarte mici,
mai mici decât cele folosite la plăcile de OSB) sau materiale pe bază de plută înglobată în bitum. Toate
materialele termoizolante au un indice lamda redus și aproape echivalent (λ=0,03/0,04).
4. Tunelul aerodinamic
Tunelul aerodinamic (fig. 6) este un dispozitiv folosit în aerodinamică pentru studierea unor forțe
ce acționează asupra unui corp. Acesta este format dintr-un tub închis în interiorul căruia este plasat
obiectul ce urmează a fi studiat. Deplasarea aerului față de clădire este stimulată prin intermediul unui
ventilator sau compresor. Tunelul aerodinamic este folosit în domeniul construcțiilor cu scopul de a
furniza proiectanților coeficienți de presiune dinamică pe care nu le găsesc în tabele. Se măsoară
presiunea cu care vântul influențează o clădire, dar se determină și modul în care zăpada se depunde pe o
clădire. Principala componentă a tunelului este un canal în care aerul intră de la dreapta la stânga, aerul
fiind absorbit de o morișcă antrenată de un motor electric. Curgerea aerul din interiorul tunelului este
turbionară.
5. Cărămida
Cărămida este un material ceramic, de formă paralelipipedică, plină sau cu goluri, cu fețe nedete
sau profilate, fasonate, obținut din argilă fuzibilă și arsă la temperatură ridicată. Cărămida se obține la fel
ca toate celelalte materiale ceramice. Cărămida are o serie de caracteristici, cum ar fi: durablitatea,
rezistența la rupere și compresiune, gelivitatea, comportarea la umiditate, rezistența la foc, rezistența la
agenți chimici, eficiență termică, regularitatea formei, lipsa de deformații. Cărămida face parte din
categoria materialelor ceramice brute. Cărămida se obține din argilă, apă, semințe de cereale/rumeguș,
cenușă, nisip. Semințele sunt folosite pentru că ele prin ardere degajă căldură și se face economie la
combustibil, acestea având capacitatea calorică mai mare decât gazul. După ardere, în locul semințelor
rămân pori, acest lucru făcând cărămida un bun material izolator termic. Cenușa de termocentrală este
folosită datorită faptului că este foarte ușoară ceea ce influențează masa cărămizii (cărămida nu trebuie să
depășească 20 de kilograme). Nisipiul este introdus pentru a crește refractaritatea. De obicei, nisipul este
folosit la cărămida plină. Cărămida se obține în urma a trei procese: fasonarea, uscarea și arderea.
Prepararea pastei constă în transportarea pământului din depozitul unde a fost lăsat un timp (mai lung sau
mai scurt) la o mașină care are rolul de a omogeniza pasta și de a distruge impuritățile. Dozarea
materialelor se face gradimetric (prin cântărire) prin intermediul cântarelor aflate pe bandă și care
cântăresc argila și cenușa constant. Argila este măcinată în hala de preparare. Fasonarea cărămizii se face
prin extrudare cu ajutorul filierii. Fabrica de cărămidă Brikston are 42 de tipuri de cărămidă, iar pentru
fiecare tip de cărămidă există cel puțin căte două filiere. Amestecul este introdus într-o camera de vid care
atinge 98% vid absolut. Scopul acestei camere este de a compacta cât mai bine cărămida pentru a crește
rezistența la compresiune. Formele crude de cărămidă nu se pot arde imediat după fasonare, când au un
conţinut ridicat de umiditate, fiindcă ar crăpa. De aceea, ele se supun mai întâi la uscare, care poate fi
naturală sau artificială. În acest caz uscătoriile pot fi montate deasupra cuptoarelor spre a folosi căldura
radiată sau se folosesc camere şi tuneluri de uscare, încălzite cu aer cald. Procesul de uscare durează o zi
și jumătate. Uscătorul fabricii Brikston are nouă linii care sunt pline cu cărucioare cu cărămidă. Când un
cărucior cu cărămidă neuscată intră, unul iese cu cărămidă uscată. La intrarea în uscător temperatura este
de 40 de grade celsius, iar la ieșire cel puțin 100 de grade. După ce a ieșit din uscător cărămida are
culoarea gri.
Procesul de ardere durează de la trei zile până la cinci, șapte zile. Arderea cea mai puternică este
la mijlocul cuptorului. Cuptorul este plin cu vagoneți cu cărămidă. Cărămida uscată intră în cuptor la
60/70 de grade celsius unde va sta câteva ore. Căldura din cuptor crește sau scade controlat. La fiecare doi
metri există senzori de temperatură. Temperatura de ardere variază între 850 și 1000 de grade celsius.
Cărămida poate avea altă culoare în funcție de argila pe care o folosim. În funcție de temperatura la care
este arsă, cărămida are alte culori. Dăcă nu se introduce aer în procesul de producere rezultă cărămidă
neagră. Din ceramică brută se pot obține și buiandrugi care se folosesc la golurile pentru uși și ferestre.
În lumea construcțiilor există diferite tipuri de cărămidă, iar ele sunt utilizate în funcție de
tipul de construcție. De exemplu: cărămida plină, cărămidă cu goluri verticale, blocuri ceramice cu goluri
verticale, cărămizi cu goluri orizontale, cărămizi cu goluri, cărămizi pentru placaje și finisaje (fig. 7).
6. Structura unei clădiri
O clădire (fig. 8) este formată din mai multe elemente structurale: infrastructura și suprastructura.
Infrastructura este situată sub cota ±0.00 și cuprinde fundațiile, elementele constructive ale subsolului și
planșeul peste subsol, respectiv numai fundațiile în cazul clădirilor fără subsol. Există mai multe tipuri de
fundație: fundație izolată din beton simplu sau fundație izolată din beton armat, fundație continuă cu bloc
de beton simplu și soclu armat, fundație continuă din bloc de beton armat, fundație de tip radier general
din beton armat, fundație indirectă de adâncime pe piloți din beton armat. În cazul în care o clădire
prezintă subsol sau demisol, încărcările pământului acționează asupra pereților. Infrastructura prezintă
elemente rigide, diAfragme de beton pe care nu le întâlnim la suprastructură. Aceste elemente preiau
forțele care apar în urma împingerii pământului (forța pământului nu poate fi preluată de stâlpi, grinzi).
Suprastructura clădirii cuprinde toate elementele constructive (verticale si orizontale) situate deasupra
cotei ±0.00, inclusiv acoperișul. Suprastructura se realizează din elemente care au rolul de a crea spațiile
necesare desfășurării proceselor funcționale sau tehnologice, spațiul construit fiind delimitat în plan
orizontal în încaperi de către pereți și pe verticală în niveluri către planșee.
Pereţii de pe conturul clădirii, prevăzuţi cu ferestre, sunt pereţi exteriori (sau de închidere). În cazul
existenţei subsolurilor, primul planşeu se numeşte planşeul peste subsol, iar ultimul poartă denumirea de
planşeu de pod sau planşeu terasă în funcţie de modul de rezolvare constructivă a acoperişului. În cazul
acoperișului terasă, la o clădire întâlnim în plus aticul cu rol de a susține straturile de termoizolație.
La fiecare gol (gol de lift, gol de scară) trebuie să existe grinzi perimetrale (fig. 9, fig. 10). Diferența de
cotă între cota betonului și cota pardoselii variază între 5 cm și 10 cm. Atunci când proiectăm o scară
trebuie să ținem cont de cota finită a pardoselii. În funcție de clădirea construită dimensiunile elementelor
structurale diferă.
În ultima perioadă se optează pentru o structură flexibilă (fig. 11) (structură pe cadre realizată din
doi stâlpi și o grindă), astfel se pot face cu ușurință intervenții asupra spațiului interior. După ce a fost
realizată structura pe cadre se realizează zidăria de umplutură. În cazul acestei structuri cărămida are doar
rol de compartimentare și de închidere. Grosimea pereților de zidărie diferă, pentru pereții exteriori se
folosește zidărie de 30 de cm, pentru cei interiori se folosește zidărie de 11,5/20 de cm. Compartimentarea
exterioară are rol de protecție termică și de delimitare a spațiilor interioare, de aceea zidăria este mai
groasă. În cazul zidăriei de cărămidă trebuie ținut cont de modularea orizontală și verticală. Primul rând
de cărămidă poată denumirea de asiză. Zidăria de cărămidă se află poziționată între elementele
structurale. Prinderea dintre elementele structurale și zidărie se face cu niște ancoraje aflate din trei în trei
azise care sunt băgate în stâlp și stratul de mortar. Într-o clădire un rol important îl au termoizolațiile și
hidroizolațiile. Termoizolația unei clădiri trebuie să fie îngropată cel puțin un metru, iar hidroizolația
îmbracă și dedesubtul clădirii, protejând clădirea de apă din toate punctele.
Dacă terenul este unul dificil, acesta trebuie să fie regularizat din punctul de vedere al pânzei
freatice cu niște drenuri de jur împrejur. Drenurile (fig. 12) sunt niște tuburi în care se adună apa în
surplus.
Distanța dintre case, conform regulilor de urbanism, trebuie sa fie de cel putin 3 metri sau cât
jumătate din înălțimea clădirii. Dacă aceste reguli nu sunt respectate trebuie să se aibă grijă ca locuințele
vecine să fie luminate cel puțin o oră pe zi (la solstițiul de iarnă).
Există două tipuri de finisaje: finisaje umede și finisaje uscate. Din categoria finisajelor umede în
fac parte tinciul, mortarul (poate fi din ciment sau ipsos), zugrăveli sau vopsitorii.
7. Panouri sandwich
Panourile sandwich (fig. 13) sunt folosite pentru obținerea unei conductibilități termice cât mai
scăzute, conservând căldura și ducând la o scădere a consumului anual de energie. Aceste panouri sunt
realizate din două straturi exterioare de oțel zincat și un miez izolator. Sistemul de închidere cu panouri
sandwich are rol arhitectural, structural, termoizolator și hidroizolator. Kingspan este un producător de
panouri sandwich care este pe piață de aprozimativ 40 de ani, devenind lider mondial. Firma Kingspan
dezvoltă încontinuu sisteme de închidere. Panourile sunt de diferite culori și pot avea forme diverse:
curbe, poligonală sau care pot forma unghiuri de 90 de grade. Panourile sandwich pot rezolva închideri
complete, putând fi utilizate atât la pereți, cât și la acoperișuri. Clădirile care pot opta pentru acest tip de
închidere variază: clădiri industriale, clădiri de învătământ, clădiri destinate sportului, mall-uri, clădiri de
reprezentanță, fabrici. Umiditatea nu influențează aceste panouri. Asupra oricărei clădiri acționează
ploaia, vântul, zăpada, acestea influențând durabilitatea și eficiența clădirii. De aceea este importantă o
bună închidere, termoizolație și hidroizolație. Panourile sandwich sunt materiale ușoare, rapid de instalat
în orice condiție de mediu. Stratul izolator dintre cele două straturi de oțel poate să difere: fibră bazaltică,
spumă poliuretan sau sistem quadcore (fig. 14). Îmbinările dintre panouri sunt cu nut și feder. Când aceste
panouri sandwich sunt folosite la acoperișuri cu o pantă mai mică de 4/7 grade se optează pentru panouri
membrană, această membrană fiind hidroizolatoare. La exteriorul panourilor se pot aplica placaje
ceramice. Panourile pot imita cărămida, piatra. O caracteristică importantă a acestor panouri este
rezistența la foc, de aceea s-a implementat un sistem firesafe care este aprobat de asiguratori și nu
propagă incendiul. Această formulă este patentată Kingspan și nu poate fi imitat de concurență.
Fig. 1 Fig. 2

Fig. 3 Fig. 4

Fig. 5 Fig. 6

Fig. 7
 Fig. 8
Fig. 9

Fig. 10 Fig. 11 Fig. 12

Fig. 13 Fig. 14
Fig. 15 Fig. 16

Fig. 17