EMOŢIILE

ManzurMihaela Ramona, educatoare

Grădiniţa cu program prelungit Giroc

Stările sufleteşti s-ar putea dovedi spunând că sunt conţinuturi mentale, conştiente sau
inconştiente, ce amestecă stări ale trupului, emoţii subtile şi gânduri automate, şi care vor
influenţa majoritatea atitudinilor noastre. Emoţia mai poate fi definită ca fiind "orice agitaţie sau
tulburare mintală, sentimentală sau pasională orice stare acută sau tensionată"
(Dicţionarul Oxford). Emoţiile reprezintă ansamblul de fenomene psihice şi fiziologice care
caracterizează o reacţie într-o situaţie dată. Această înglobează afectele precum şi toate reacţiile
neurovegetative ( motorii, secretorii, viscerale, vaso- motorii etc.). Există sute de emoţii, de toate
tipurile, cu diverse variaţii, schimbări şi nuanţe. Într-adevăr, există emoţii mult mai subtile decât
cuvintele care le-ar putea defini. Ele sunt însoţite de tendinţe spre acţiune (apropiere sau
îndepărtare de obiectul sau fiinţa care a declanşat emoţia), ceea ce explică modificările
fiziologice care însoţesc fenomenul emoţiei.
Există o dispută printre cercetători în legătură cu modul în care iau naştere emoţiile.
Unii susţin că emoţiile sunt fenomene automate care se declanşează pe cale biologică, fără ca
mecanismele pshihologice să contribuie la apariţia lor. Emoţiile după felul cum se manifestă în
comportament pot fi clasificate în nouă emoţii de bază : bucuria, interesul –excitaţia,
surprinderea, tristeţea ( uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul,
dispreţul şi ruşinea ( Charles Darwin, Exprimarea emoţiilor la om şi animale). Această
clasificare a rămas valabilă până astăzi şi este utilizată de cercetători. Doar in ultimii ani a aparut
un model stiinţific de studiere a minţii emoţionale, care explică felul în care, mare parte din ceea
ce facem poate fi dictat de emoţii.
Evaluările cele mai bune ale minţii emoţionale sunt cele oferite de Paul Ekman,care
ulterior avea să devină cel mai mare specialist în domeniul expresiilor emoţionale, şeful
laboratorului de interacţiune umană de la Universitatea California din San Francisco, care în anul
1973 pornea la drum pentru a descoperi modul în care societatea influenţează manifestările
exterioare ale emoţiilor. Acesta a pornit de la ideea de bază că patru dintre expresiile faciale
( frica, mania, tristeţea, bucuria) sunt recunoscute de toate culturile din întreaga lume, inclusiv de
indivizii complet analfabeti, care nu au fost în contact cu cinematograful sau cu televiziunea,
sugerându-se astfel universalitatea lor. Ekman a arătat fotografii cu diverse expresii ale feţei ,
unor reprezentanţi ai culturilor îndepărtate, cum ar fi cele din Noua Guinee, unde chiar el a
realizat cercetările convieţuind în mijlocul lor, undeva în munţi, şi dupa un timp a constatat că
absolut toţi au recunoscut aceste emoţii fundamentale. Primul care a constatat universalitatea
expresiilor emoţionale a fost Darwin, care a folosit-o ca argument în teoria sa evoluţionistă,
aceste semnale fiind întipărite în sistemul nostru nervos. În perioada amintită nimeni nu
îndraznea sa conteste ideea că omul se naşte ca o foaie nescrisă. Un copil este asemuit unui vas
gol, pe care, părinţii si societatea, în ansamblu, îl umplu cu cunoştiinţele necesare şi modul lor de
a se comporta.
Contrar opiniei generale, Ekman inclina mai degraba sa creada, ca mimica este un
element înnăscut, adânc înrădăcinat în fiinţa umană de milenii, iar educaţia nu are nici o
influenţă în acest sens. Ideea nu era complet nouă , o subliniase şi Charles Darwin, în urma unui
studiu făcut într-un cămin de copii nevazători din naştere ( nevăzând niciodată, aceştia nu aveau
cum învaţa să se comporte atunci când sunt bucuroşi sau trişti –şi totuşi, manifestările lor erau
similare cu ale noastre).
Emoţia declanşează în organism un şir de reacţii fiziologice : Încetarea funcţiilor
digestive, creşterea presiunii sanguine, a proporţiei de globule roşii şi a vitezei de sedimentare ,
accelerarea bătăilor inimii şi a respiraţiei .Aceste manifestări apar ca activare a sistemului nervos
vegetativ şi sunt menţinute o perioadă mai lungă de timp datorită eliberării în sânge a
hormonului numit cortizon de către glandele suprarenale (fiziologul W.Cannon, 1915). Studiile
realizate pe subiecţi orbi din naştere, au aratat că expresia facială a emoţiilor este aceiaşi la toate
popoarele lumii, fiind o însuşire cu care ne naştem. De asemenea studiile realizate la nou-născuţi
au arătat ca expresiile emoţionale sunt înnăscute: variind gustul hranei la nou-născuţi cercetătorii
au putut sa le inducă acestora expresii emoţionale asemănătoare cu ale adulţilor. Cu toate că
expresia facială a emoţiilor este programată biologic, individul are totuşi control asupra modului
în care îşi manifestă emoţiile. Expresia facială poate fi mascată, atenuată sau neutralizată. În plus
fiecare cultură îşi formulează reguli specifice în ceea ce priveşte exprimarea emoţiilor.
Exprimarea facială poate să influenţeze sau să modifice starea generală de spirit sau chiar emoţia
însăşi. Astfel, contracţiile musculaturii faciale care apar în timpul emoţiilor negative precum
frica sau furia, generează dupa caz o creştere a impresiei subiective de frică sau furie ori
deznădejde . Acest lucru este valabil şi în cazul emoţiilor pozitive.
Emoţiile dau culoare vieţii noastre şi clipele au nuanţe diferite. Uneori simţim o
emoţie puternică drept reacţie la ceva care ni s-a întâmplat, dar emoţii, de asemenea, vin aparent
din senin şi ne trezim în mod neaşteptat şi inexplicabil inundaţi cu bucurie, durere sau
melancolie. Ca norii de pe cer, ca vremea, emoţiile vin şi se duc, influentând starea noastră
mentală cu vibraţiile lor speciale. Uneori o emoţie dificilă se învârte prin sufletul nostru mai mult
decât ne-am dori, şi la un moment dat începem să ne întrebam când si cum vom putea să ne
eliberăm de ea. Acest lucru este adesea valabil pentru durerea generată de o pierdere, de
exemplu, sau furia ramasă dintr-un eveniment trecut cu care încă nu am încheiat socotelile. De
obicei, dacă ne permitem nouă înşine sa ne simţim şi cunoaştem emoţiile pe deplin atunci când
acestea ne traverseaza sufeltul, ele se vor îndepărta natural, dând voie altor emoţii să apară.
Atunci când o emoţie ne bântuie, nu se depărtează şi simţim că se blochează în interiorul nostru,
acesta este de multe ori pentru că ne este frică de ceea ce simţim într-adevăr. Emoţiile cum sunt
disperarea şi furia sunt puternice, şi este firesc să vrem să le eliberăm cât mai curand pentru a nu
ne întuneca şi a nu ne încărca sufletul. Când ne confruntăm cu acest tip de situaţie, poate fi util
să ne întrebăm pe noi înşine: "cât de mult am nevoie pentru a păstra aceste emoţii, cât timp
trebuie să simt aceste emoţii înainte ca acestea să poată trece şi eu să pot merge mai departe?"
Dacă vă întrebaţi sincer şi aşteptaţi, va veni un răspuns. A stabili o limită de timp în cadrul unui
astfel de angajament cu emoţiile poate fi dificil dar în acelaşi timp este posibil să fie chiar
tehnica de care aveţi nevoie pentru ca emoţia să fie consumată pe deplin. 

Bibliografie:

"Nevoile esenţiale ale copiilor", Editura PPT Trei, 2000 Bucureşti, T.Beryy, Stanleyi Greensparn
"Inteligenţa emoţională", Editura Curtea Veche, Daniel Goleman, Bucureşti 2008
"Stările sufleteşti, învăţarea seninătăţii", (coord. Dem.Zamfirescu), Christophe Andre, Editura
Trei, Bucureşti 2012
http://www.infopsihologia.ro/2012/12/emotiile/
http://www.despresuflet.ro/psihologie/emotii/