Curs de Inginer Sudor Internaţional/European

IWE/EWE

Oteluri inalt aliate (Inoxidabile)

1. Prezentare generală a oţelurilor inoxidabile
2. Influenţa elementelor de aliere asupra structurii
3. Compoziţia chimică. Diagrama Schaeffler
4. Diagrama de echilibru
5. Comportarea la sudare a oţelurilor inoxidabile
• fisurare
• coroziune
• Procedee folosite
• Materialul de adaos
• Tratamente termice

1. Prezentarea generală a oţelurilor inoxidabile

După norma europeana EN10200, oţelul inoxidabil este un aliaj de fier, crom şi carbon, cu mai mult de
10,5%Cr şi mai putin de 1,2%C.

• austenitice şi superaustenitice: conţin maxim 0,15% carbon, minim 16% crom şi suficient nichel
şi/sau mangan pentru a stabiliza structura austenitică; adăugarea de nichel în oţelurile inoxidabile
îmbunătăţeşte deformabilitatea şi sudabilitatea acestora;
un adaos de 8...12% nichel permite inox-ului să fie
laminat, presat, ambutisat şi creşte şi rezistenţa la
coroziune;
• feritice: conţin 10,5....18% crom şi aprox. 0,05%
carbon;
• martensitice: conţin aprox. 13% crom şi procente
ridicate de carbon (chiar peste 1%); sunt cele mai ieftine
oteluri inox, dar sunt greu deformabile şi sudabile;
• duplex: au conţinut extrem de înalt de crom (peste
22%) şi aprox. 3% molibden; rezistă în mediile cele mai
corozive;
• durificabile prin precipitare: conţin ca element de
aliere cuprul (care îmbunătăţeşte rezistenţa la acizi) şi
niobiu (care reduce coroziunea în zona sudurilor); sunt
inox- uri scumpe, au costuri ridicate de prelucrare, dar
combină rezistenţa remarcabilă la coroziune a oţelurilor
austenitice cu proprietăţile mecanice excelente ale
oţelurilor martensitice.

2.15 Oţeluri înalt aliate © 2014 ASR Cap. 2.15 1/ 15

(inoxidabile)
 Tabelulul 1. Compararea proprietăţilor diferitelor tipuri de oţeluri inoxidabile
Tipul oţelurilor inoxidabile Rezistenţa la Ductilitatea Rezistenţa la Rezistenţa la
coroziune* temperatură temperatură scăzută
înaltă
Austenitice înaltă foarte înaltă foarte înaltă foarte înaltă
Feritice medie medie înaltă scăzută

Martensitice medie scăzută scăzută scăzută

Duplex foarte înaltă medie scăzută medie

Durificabile prin precipitare medie medie scăzută scăzută

Tabelul 2 . Avantajele si dezavantajele diferitelor tipuri de oţeluri inoxidabile

Tipul oţelurilor Avantaje Dezavantaje Exemple
inoxidabile EN (AISI)
Cele mai utilizate, rezistenţă bună la Ecruisarea poate limita
coroziune, rezistenţă in condiţii deformabilitatea, rezistenţă scăzută 1.4301(304)
Austenitice la coroziuneaprin oboseală
criogenice, deformabilitate 1.4401 (316)
excelentă, sudabilitate bună
Rezistenţă la coroziune si
1.4016 (430)
Feritice Cost scăzut, deformabilitate bună deformabilitate mai scăzută decât
1.4749 (446)
inox-urile austenitice
Rezistenţă la coroziune limitată in
Duritate si rezistenţă mecanicăr idicată, comparaţie cu otelurile austenitice,
1.4021 (420)
Martensitice durifi abile prin tratament termic, cost deformabilitate limitată in comparaţie
1.4057 (431)
scăzut cu otelurile feritice, sudabilitate
căzută
Rezistenţă excelentă la coroziune, Gama de temperaturi in care pot fi
rezistenţă ridicată la coroziunea prin utilizate este mai restrânsă decât in 1.4501
Duplex cazul otelurilor inox austenitice
boseală,rezistenţă mecanică bună 1.4462
in stare călită
Greu disponibile, scumpe, rezistenţă
Durificabile prin tratament termic, la coroziune,
Durificabile prin deformabilitate si sudabilitate 1.4542 (630)
rezistenţă la coroziune mai bună decât
precipitare restrânse in comparaţie cu otelurile 1.4568 (631)
martensiticele
austenitice

Tabelul 3. Indicatii de utilizare oteluri inoxidabile

Cerinta Tipul de otel inoxidabil ce poate fi selectat
Rezistenţă la coroziune Selectia depinde de mediul in care produsul va
functiona
Rezistenţa la temperatură Oteluri austenitice, in special cele cu continut ridicat de crom, adesea cu continut
înaltă ridicat de siliciu, azot, de ex. marca 1.4845 (310). Se pot utiliza si inox-urile feritice cu
continut ridicat de crom, de ex. 1.4749 (446).
Rezistenţa la temperatură Oteluri austenitice, acestea avand tenacitate excelenta la temperaturi extrem de
scăzută scazute.
Functionare in campuri Oteluri austenitice, pentru ca au permeabilitate magnetica scazuta, cele cu continut
magnetice ridicat de nichel, de ex. 1.4401 (316) sau 1.4845 (310) sunt in mod garantat
nemagnetice chiar in urma deformarii la rece

Rezistenta mecanica ridicata Oteluri martensitice si oteluri durificabile prin precipitare

2. Influenta elementelor de aliere asupra structurii
Nichelul amelioreaza, in special, rezistenta la coroziune in medii acide, siab oxidante sau neoxidante si
ridica tenacatatea otelurilor. Adaosurile de cupru maresc influenta nichelului.
Molibdenul, îmbunatateste in special rezistenta la coroziune locala si in medii clorice.
Titanul, niobiul reactioneaza cu carbonul si formeaza carburi stabile, maresc stabilitatea termica si
rezistenta Ia coroziune intercristalina a otelurilor.
Siliciul si aluminiul maresc rezistenta la temperaturi ridicate, iar cateva miimi de bor amelioreaza
comportarea la fluaj a otelurilor inoxidabile.
Manganul este adaugat ca inlocuitor al nichelului pentru efectul sau gamagen si permite ridicarea
indicelui economic al otelurilor inoxidabile.
Cromul este elementul principal de aliere al tuturor claselor de oteluri inoxidabile, participarea lui fiind de
minimum 12%.
In scopul modificarii proprietatilor fizice, chimice si mecanice se adauga otelurilor inoxidabile diverse
elemente, considerate ca elemente de microaliere.
Molibdenul adaugat in proportie de 1... 3% otelurilor Cr—Ni contribuie la ridicarea proprietatilor
mecanice la cald a otelurilor inoxidabile. Este un element cu caracter alfagen care stabilizeaza ferita.
Molibdenul mareste rezistenta chimica a otelurilor inoxidabile in acizi reducatori si in prezenta ionilor de
clor.
Wolframul este un element cu caracter alfagen si provoaca o crestere a proprietatilor mecanice la
temperaturi joase si inalte otelurilor inoxidabile austenitice. Wolframul nu modifica rezistenta la coroziune
a otelurilor inoxidabile.
Cuprul amelioreaza rezistenta la coroziune a otelurilor inoxidabile in unii reactivi. Se adauga otelurilor
inoxidabile pentru a mari efectul austenitizant al nichelului.
Titanul si niobiul au rol alfagen si datorita afinitatilor fata de carbon, împiedica formarea carburilor de
crom si saracirea austenitei in acest element. Au rol de stabilizator, respectiv de a împiedica precipitarea
carburilor de crom in cazul incalzirii de lunga durata a otelurilor inoxidabile in intervalul temperaturilor de
673... 973 K. Se recomanda ca, continutul in titan si in niobiu sa fie stabilit in functie de continutul in
carbon (Ti=8xC; Nb=5xC).
Sulful, seleniul si fosforul se adauga uneori otelurilor inoxidabile, pentru a le usura prelucrabllitatea
prin aschiere.
Structura otelurilor inoxidabile va depinde de participarea elementelor cu caracter alfagen si gamagen din
compozitia lor. De fapt, structura otelurilor inoxidabile este afectata de raportul dintre echivalentul in crom
(elemente alfagene) si echivalentul in nichel (elemente gamagene).
 3. Compozitia chimica . Diagrama Schaeffler

O comparatie intre otelurile inoxidabile din punct de vedere al compozitiei chimice este indicata mai jos

Nie %

40
10%Fe

b'' 20%Fe
A
b' 40%Fe

A+M e d 80%Fe
20 a
g b c A+Fe
M A+Fe+M
a' M+Fe
Fe+M Fe
10 20 40 Cre %

Nie%
Diagrama originală a lui Schaeffler foloseşte următoarele relaţii:
IA
Cre=Cr+Mo+1.5Si+0.5Nb
Nie=Ni+30C+0.5Mn

Compozitia chimica . Diagrama DeLong II

A+Fe

IV M III Fe

Cre %
 Compozitia chimica Zonarea diagramei Schaeffler
Nie % FN
20
18 A

16

14

12 A+Fe
10

16 20 24 27 Cre %
Zona I, ce cuprinde oţeluri pur austenitice la care problema principală la sudare este fisurarea la cald a
cusăturii;
Zona II, ce cuprinde oţeluri austenitice şi A+F cu conţinut mare de Fe δ - fragilizează cusătura prin
apariţia fazei σ .
Zona III, ce cuprinde oţeluri feritice, la care principala problemă este fragilizarea datorită creşterii
intense a granulaţiei cu ocazia parcurgerii ciclului termic la sudare;
Zona IV, ce cuprinde oţeluri martensitice şi ferito-martensitice, ce ridică probleme privind fisurarea la
rece.

4. Diagrame de echilibru.
Diagrama de echilibru Fe-Cr
Diagrama de echilibru Fe-Ni

Diagrama de echilibru Fe-Ni-Cr

5. Comportarea la sudare a otelurilor

inoxidabile Tipuri de otelurilor inoxidabile
austenitice

Oţeluri inoxidabile austenitice standard

în categoria oţelurilor inoxidabile standard sunt definite oţeluri austenitice, chiar în prezenţa unui conţinut
mic de ferită, cum sunt de exemplu oţelurile cu simbolizările numerice 1.4301, 1.4401 şi 1.4436 în
conformitate cu EN 10088-1.

Oţeluri inoxidabile complet austenitice

Compoziţia chimica a acestor oţeluri este ajustată în vederea obţinerii unor caracteristici specifice pentru
o permeabilitate magnetică slabă (oţeluri amagnetice), rezistenţă la coroziune mărită sau o rezistenţă la
temperatură înaltă si la fluaj/oxidare. Structura este complet austenitică, ca de exemplu 1.4335 în
conformitate EN 10088-1. Datorită tenacităţii lor ridicate la temperaturi joase, oţelurile inoxidabile complet
austenitice se pot folosi şi la aplicaţii criogenice.

Oţelurile superaustenitice şi cele cu simbolizări numerice pentru oţeluri cu rezistenţă ridicată la

coroziune aparţin familiei oţelurilor complet austenitice. Aceste oţeluri au un conţinut ridicat de crom şi
alte elemente adiţionale, ca de exemplu molibdenul şi azotul, pentru îmbunătăţirea rezistenţei la
coroziunea prin puncte (pitting) şi cavernoasă şi cuprul, pentru îmbunătăţirea rezistenţei la coroziune în
mediu acid. Conţinutul de nichel este ridicat pentru stabilizarea unei structuri complet austenitice. Aceste
oţeluri sunt extrem de rezistente la coroziune şi necesită o atenţie specială la sudare pentru menţinerea
rezistenţei la coroziune a metalului de bază, ca de exemplu simbolizările numerice 1.4539 şi 1.4547 în
conformitate cu EN 10088-1.
Tipuri de otelurilor inoxidabile austenitice
Alte variante cu caracteristici îmbunătăţite
Există alte oţeluri inoxidabile austenitice la care compoziţia chimică este modificata pentru îmbunătăţirea
caracteristicilor specifice.

Oţeluri austenitice cu azot, cu limită de curgere convenţională ridicată. Aceste oţeluri conţin un mic
adaos de azot (până la 0,45 %), acesta antrenând o creştere a limitei de curgere convenţională (0,2 %).
Azotul se poate adăuga la fel de bine la oţelurile inoxidabile cu conţinut normal sau scăzut de carbon.
Azotul este un element care stabilizează austenita şi poate antrena o reducere a conţinutului de ferită
delta în timpul sudării.

Oţeluri austenitice refractare. Oţelurile destinate exploatării la temperaturi ridicate pot avea conţinuturi
ridicate de crom şi/sau de siliciu pentru creşterea rezistenţei la oxidare. Adăugarea de molibden, azot,
aluminiu, carbon, pământuri rare, titan şi/sau niobiu poate creşte, de asemenea, caracteristicile la
temperaturi înalte.

Oţeluri austenitice cu prelucrabilitate îmbunătăţită. Oţelurile cu prelucrabilitate îmbunătăţită au un

conţinut mărit de sulf (până la 0,35 %) şi/sau adăugare de alte elemente cum ar fi calciul sau seleniul şi
în consecinţă, prezintă o reducere a caracteristicilor de sudabilitate şi a rezistenţei la coroziune.
Detalii privind sudarea otelurilor inoxidabile austenitice
Toate procedeele de sudare uzuale menţionate în EN 1011-1 se pot utiliza pentru sudarea oţelurilor
inoxidabile austenitice.
Energia liniară de sudare trebuie să fie scăzută pentru a reduce riscul deformării, al fisurării la cald şi al
sensibilizării la formare sau precipitare a compuşilor intermetalici.
La sudarea oţelurilor inoxidabile austenitice trebuie evitată preîncălzirea, pentru că aportul energiei
suplimentare creşte riscul deformării, al fisurării la cald, al sensibilizării la formare şi precipitare a
compuşilor intermetalici.
Pregătirea îmbinării este similară celei efectuate pentru oţelurile nealiate, doar că unghiurile şi distanţa
între margini pot fi diferite; de exemplu oţelurile conţinând azot pot necesita rosturi mai largi.
La sudarea tablelor subţiri este posibilă realizarea unei suduri prin topirea marginilor fără metal de adaos.

Materiale consumabile pentru sudarea otelurilor inoxidabile austenitice

Dacă sunt necesari electrozi sau vergele pentru sudare, acestea se aleg în conformitate cu
EN 1600, EN 12072 sau EN 12073.
Pentru asigurarea rezistenţei la fisurare la cald, materialele pentru sudare consumabile destinate
oţelurilor inoxidabile austenitice standard se aleg de regulă astfel încât să asigure în metalul depus un
conţinut de ferită cuprins între 3 FN şi 15 FN.
Diagramele Schaeffler, DeLong, W.R.C sau Espy se pot utiliza pentru a determina dacă
materialele pentru sudare consumabile asigură conţinutul corect de ferită, luînd în considerare efectele
diluţiei.
 Oţelurile inoxidabile complet austenitice necesită utilizarea de materiale de adaos similare sau
uşor îmbogăţite cu elemente de aliere şi sunt sensibile la fisurarea la cald.
Materialele consumabile pentru sudare pot avea un conţinut crescut de mangan în vederea
reducerii riscului de fisurare la cald.
Gazele de protecţie pentru sudarea WIG sunt, în general, argonul, combinaţia argon-hidrogen, argon-
heliu sau alte combinaţii ale acestor gaze, în conformitate cu SR EN ISO 14175:2008 (inlocuieste EN 439).
Adăugarea la argon a hidrogenului sau a heliului (SR EN ISO 14175:2008) permite deseori
viteze de sudare mai ridicate.
Gazele de protecţie pentru sudarea MIG/MAG a oţelurilor inoxidabile austenitice trebuie
selectate în conformitate cu SR EN ISO 14175:2008, întrucât sunt disponibile într-o mare varietate.
Comportarea metalurgica la sudare a otelurilor inoxidabile austenitice
Datorită ductilităţii şi a tenacităţii lor ridicate, oţelurile inoxidabile austenitice sunt rareori
sensibile la fisurarea la rece, după sudare.
în acelaşi timp, unele îmbinări sudate din oţel inoxidabil austenitic pot fi sensibile la fisurarea la cald, care
cuprinde fisurarea în timpul solidificării (fisuri la solidificare) şi fisurarea în zona influenţată termic din
metalul de bază sau în metalul depus (fisuri datorate licuaţiei).
Recomandări pentru evitarea fisurării la cald sunt următoarele:
 Pentru oţelurile inoxidabile standard, alegerea materialelor pentru sudare consumabile trebuie
făcută astfel încât să se obţină un continut de ferită în metalul depus cuprins între 3 FN şi 15 FN;
 Pentru oţelurile inoxidabile complet austenitice, se aleg materiale consumabile pentru sudare
având conţinut scăzut în impurităţi şi conţinut crescut în mangan;
 Asigurarea unei curăţenii optime;
 Reducerea bridării îmbinării;
 Utilizarea unei energii liniare de sudare reduse şi evitarea unei băi topite cu lăţime mare;
 Reducerea temperaturii între treceri (maximum 150 °C);
 Raportul lăţime/adâncime a băii topite trebuie să fie cuprins între 1 şi 1,5.
Oţelurile inoxidabile complet austenitice sunt mai sensibile la fisurarea la solidificare, datorită
modului lor de solidificare.

Rezistenta la coroziune a imbinarilor din inoxidabile austenitice

Sensibilitatea fata de coroziunea intercristalina
O bună rezistenţă la coroziune depinde de repartiţia uniformă a cromului şi molibdenului în
metalul de bază şi metalul depus. Trebuie evitate sensibilizările determinate de formarea de carburi şi
nitruri sau de precipitări de faze intermetalice precum faza sigma, care poate să determine o sărăcire
locală în crom şi/sau molibden. Riscul sensibilizării este redus prin utilizarea oţelurilor cu carbon scăzut
(< 0,030 %) sau a oţelurilor şi a materialelor consumabile pentru sudare stabilizate (titan, niobiu/tantal).

Coroziunea sub tensiune

Coroziunea fisurantă sub tensiune se poate produce în oţeluri inoxidabile austenitice, dacă
acestea sunt expuse unei combinaţii de condiţii defavorabile, incluzând anumite medii agresive (ca de
exemplu soluţii de halogenuri), temperaturi ridicate şi aplicarea unor solicitări la tracţiune. Tensiunile
remanente generate la sudare sau polizare pot fi adesea suficiente pentru a provoca această formă de
atac, dacă şi condiţiile de mediu sunt defavorabile. Este deci de dorit să se asigure că tensiunile
remanente sunt reduse la minimum în construcţii care pot fi sensibile la această formă de atac.
Rezistenţa la coroziune sub tensiune poate fi sensibil îmbunătăţită prin utilizarea oţelurilor feritice sau
„duplex" precum şi a oţelurilor „superaustenitice" cu conţinut ridicat de nichel (oţelurile inoxidabile feritice
standard prezintă o micşorare a rezistenţei la coroziune generalizată).

Tratamente termice post sudare aferente otelurilor inox austenitice

Tratamentul termic după sudare (PWHT) nu este în general necesar pentru oţelurile
inoxidabile austenitice. In acelaşi timp, tratamentul termic este uneori necesar pentru relaxarea
tensiunilor după deformarea la rece, pentru minimizarea conţinutului în ferită sau pentru minimizarea
segregării şi precipitării în vederea obţinerii unei rezistenţe optime la coroziune. In general, aceste
tratamente necesită o punere în soluţie completă şi necesită deci o atenţie specială din cauza riscului de
deformare, a reducerii rezistenţei la coroziune şi a oxidării. Dacă nu este posibilă realizarea călirii de
punere în soluţie completă, relaxarea tensiunilor la temperatură mai joasă (450 ) de cele mai multe ori nu
este eficienta.

Caracterizarea generala a otelurilor inoxidabile feritice

Compoziţie chimică
în general, oţelurile inoxidabile feritice în conformitate cu EN 10088-1 conţin crom între 10,5 % şi 30 % şi
carbon până la 0,08 %. Unele tipuri conţin unul sau mai multe din următoarele elemente: până \a 4,5 %
molibden, 1,6 % nichel, 2,1 % aluminiu şi titan, niobiu/tantal sau zirconiu pentru stabilizare. In anumite
oţeluri, conţinuturile de carbon şi azot sunt menţinute foarte scăzute (oţeluri feritice cu conţinut foarte
scăzut în interstiţiale; ELI -feritice)
Sudarea otelurilor inoxidabile feritice
Oţelurile inoxidabile feritice se pot suda manual cu arc electric cu electrod învelit (111), în
mediu de gaz inert cu electrod fuzibil (sudare MIG) (131), în mediu de gaz activ cu electrod fuzibil
(sudare MAG) (135), în mediu de gaz inert cu electrod de wolfram (sudare WIG) (141) şi cu plasmă (15).
Alte procedee de sudare, de exemplu sudarea cu fascicul de electroni (51), sudarea cu laser (52),
sudarea electrică prin presiune cu CIF (291) se pot utiliza prin acord între părţi
Prezenta carbonului şi azotului în timpul sudării, trebuie menţinută cât mai scăzută posibil, de
exemplu prin urmărirea curăţeniei în zona sudurii si un arc scurt de sudare.
Materiale de adaos pentru sudarea otelurilor inoxidabile feritice
Materialele consumabile pentru sudarea acestor oteluri sunt austenitice preferate datorită ductilităţii mai
ridicate a metalului depus austenitic, în comparaţie cu metalul de bază de aceeaşi compoziţie. Din
punctul de vedere al rezistenţei la coroziune, conţinutul de crom al metalului depus, nu trebuie să fie mai
mic decât cel al metalului de bază. Dacă există un risc de contaminare cu sulful în exploatare, stratul
care este în contact cu acest mediu trebuie sudat cu un material consumabil pentru sudare din oţel
inoxidabil feritic sau austenito-feritic.
Materialele consumabile pentru sudare din oţel inoxidabil feritic sunt alese, de asemenea, în cazul în
care se cer dilatări termice similare, culoare similară a suprafeţei sudurii sau suduri fără nichel.
Sudarea WIG se poate realiza cu sau fără metal de adaos.
Dacă este necesar, electrozii înveliţi trebuie uscaţi înainte de sudare, în conformitate cu recomandările
producătorului sau ale furnizorului.
Gazele de protecţie trebuie să fie amestecuri pe bază de argon, de exemplu M 13, în conformitate cu SR
EN ISO 14175 şi să nu conţină C02, hidrogen şi/sau azot.

Comportarea la sudare a otelurilor inoxidabile feritice

Această clasă prezintă următoarele particularităţi metalurgice la sudare:
- Tendinţa de creştere a grăunţilor în urma supraîncălzirii, ce duce la scăderea tenacităţii;
- Fragilizarea materialului în intervalul 550-700 prin apariţia fazei σ;
- Apariţia formaţiunilor martensitice ce fragilizează
structura. Pentru evitarea fisurării se recomandă
următoarele:
- Aplicarea preîncălzirii (150-250°C);
- Utilizarea de materiale stabilizante (Ti, Nb) care stabilizează ferita şi micşorează cantitatea de austenită
respectiv martensită;
- Micşorarea cantităţii de martensită din cusătură şi ZIT prin adaosuri de Al, Si, Mo;
- Sudarea cu energii lineare mici (electrozi de diametre mici), viteze de sudare mari;
- Utilizarea materialului de adaos cu structură austenitică ce dă o cusătură cu bune caracteristici de
plasticitate, capabilă să preia o parte din deformaţii;
- Aplicarea de tratamente termice după sudare încălziri la 750°, sau 850°, menţinere 30 minute şi răcire
în aer.
Comportarea metalurgica la sudare a otelurilor inoxidabile feritice
Fisurarea
In mod normal, oţelurile inoxidabile feritice nu pun probleme privind fisurarea la cald. Imbinările sudate
realizate din aceste oţeluri pot fi sensibile la următoarele fenomene:
1. Fisurarea la rece datorată tenacităţii scăzute. La grosimile de peste 3 mm (semiferitice) zona sudurii
se poate preîncălzi în domeniul cuprins între 200 °C şi 300 °C şi trebuie evitată bridarea puternică;
2. Fragilizarea datorată hidrogenului (fisurarea indusă prin hidrogen) trebuie evitată şi de aceea, trebuie
avut grijă să se menţină un conţinut de hidrogen cât mai scăzut posibil.

Rezistenţa la coroziune
Oţelurile inoxidabile feritice sunt sensibile la coroziunea intregranulară, chiar dacă se evită sărăcirea în
crom printr-un conţinut extrem de scăzut de carbon şi de azot, prin stabilizare (cu titan, niobiu/tantal sau
zirconiu) sau prin recoacere la temperaturi cuprinse între între 750 °C şi 800 °C. Oţelurile inoxidabile
feritice având un conţinut de crom situat la limita inferioară şi fără nichel prezintă la suprafaţă un film
pasiv mai slab faţă de mulţi agenţi chimici. Pentru condiţii mai puţin agresive, rezistenţa lor la coroziune
poate fi suficientă.

Tratamente termice aplicabile otelurilor inox feritice

Preîncălzirea
Preîncălzirea la o temperatură cuprinsă între 200 °C şi 300 °C se poate utiliza pentru oţelurile semiferitice
cu grosimea mai mare de 3 mm. Temperatura între treceri trebuie să fie situată în acelaşi interval.

Tratamente termice post sudare

Recoacere dupa sudare, efectuata intre 700 si 800°C, imbunatateste in general ductilitatea ZIT si a
metalului depus si reduce tensiunile remanenete
Oteluri inoxidabile austenito-feritice
Oţelurile inoxidabile austenito-feritice, denumite în general oţeluri inoxidabile duplex, sunt utilizate pentru
rezistenţa lor mecanică şi la coroziune. Ele sunt utilizate curent în domeniul de temperaturi cuprins între -
50 °C şi +250 °C.
Oţelurile duplex în conformitate cu EN 10 088-1 conţin în general de la 21 % până la 28 % crom, de la
3,5 % până la 8,0 % nichel, de la 0,1 % până la 4,5 % molibden şi de la 0,05 % până la 0,35 % azot.
Unele dintre ele conţin, de asemenea, cupru şi wolfram.

Tipuri de oţeluri inoxidabile austenito-feritice

Slab aliate
Oţelurile inoxidabile duplex slab aliate, de exemplu cele cu simbolizarea numerică 1.4362 în conformitate
cu EN 10088-1, sunt caracterizate printr-un conţinut foarte scăzut de molibden.

Mediu aliate
Cele mai uzuale oţeluri inoxidabile duplex, de exemplu cele cu simbolizarea numerică 1.4462 în
conformitate cu EN 10088-1, sunt oţeluri mediu aliate cu conţinut mediu de molibden

Inalt aliate
Comparativ cu oţelurile inoxidabile duplex mediu aliate, oţelurile inoxidabile duplex înalt aliate, de
exemplu cele cu simbolizarea numerică 1.4410 în conformitate cu EN 10088-1, au conţinuturi mai
ridicate de molibden şi azot şi de aceea sunt utilizate în medii puternic corosive.

Sudarea otelurilor inoxidabile austenito-feritice

Sudabilitatea oţelurilor inoxidabile duplex este îmbunătăţită prin optimizarea echilibrului între austenită şi
ferită şi prin introducerea unor cantităţi sporite de azot. Riscul de mărire a grăunţilor sau de prezenţă a
unor cantităţi excesive de ferită în ZIT după sudare este redus.
Toate procedeele de sudare cu arc electric menţionate în EN 1011-1 sunt adecvate pentru sudarea
oţelurilor inoxidabile duplex. Procedeele de sudare care sunt utilizate în mod normal fără metal de adaos
sau care implică o răcire rapidă, de exemplu sudarea cu plasmă, sudarea cu laser, sudarea cu fascicul
de electroni şi sudarea electrică prin presiune, se pot utiliza numai dacă sunt luate precauţii speciale.

Materiale consumabile pentru sudare otelurilor inoxidabile austenito-feritice

In vederea obţinerii unui metal depus cu o microstructură corectă, trebuie utilizat un metal de adaos
supraaliat cu nichel. Cu astfel de compoziţii este posibilă depăşirea ambelor efecte: răcirea rapidă după
sudare şi diluţia ridicată a metalului de bază în trecerea de rădăcină.
Pentru oţelurile slab şi mediu aliate utilizate în medii agresive se poate utiliza un metal de adaos duplex
supraaliat cu crom, molibden şi azot, de exemplu un metal de adaos duplex înalt aliat pentru un oţel
inoxidabil duplex mediu aliat.
Toate gazele de protecţie se vor selecta în conformitate cu SR EN ISO 14175:2008.
Comportarea metalurgica la sudare a otelurilor austenito-feritice
Oţelurile inoxidabile duplex cu un conţinut crescut în crom, molibden şi wolfram sunt foarte sensibile la
precipitarea fazelor intermetalice, faze care pot avea efecte defavorabile asupra caracteristicilor
mecanice şi a rezistenţei la coroziune.

Fisurarea
Oţelurile inoxidabile duplex sunt puţin sensibile la fisurarea la cald, datorită modului lor de solidificare
feritică.
Hidrogenul conţinut în metalul depus la sudarea oţelurilor duplex poate fi responsabil de diferite tipuri de
fisurare mai ales dacă metalul depus are un conţinut foarte ridicat de ferită (> 110 FN = aproximativ 75 %
ferită) şi un conţinut ridicat de hidrogen asociat cu o bridare severă.

Rezistenţa la coroziune
Rezistenţa la coroziune a oţelurilor inoxidabile duplex este legată de microstructura şi de compoziţia lor
chimică. Ele sunt în general utilizate pentru buna lor rezistenţă la coroziune în puncte şi la coroziunea
fisurantă sub tensiune.
Este importantă utilizarea unui metal de bază şi a unui metal de adaos care să asigure un echilibru
controlat între austenită şi ferită atât în ZIT cât şi în metalul depus. In general, caracteristicile sunt atinse
dacă se obţin conţinuturi de ferită cuprinse între 30 FN şi 100 FN.

Tratamente termic aplicabile otelurilor inox austenito-feritice

Tratamentul termic după sudare (PWHT) nu este necesar în mod normal pentru oţelurile inoxidabile
duplex.
Dacă trebuie efectuat un tratament de călire de punere în soluţie după sudare, temperatura trebuie să fie,
în general, cu 30 °C pînă la 40 °C mai mare decât temperatura de călire de punere în soluţie
recomandată pentru metalul de bază, pentru a dizolva fazele intermetalice. Acest tratament trebui urmat
de o răcire rapidă până la temperatura ambiantă.

Caracterizarea generala a otelurilor inoxidabile martensitice si austenito- martensitice

Oţeluri inoxidabile martensitice
Oţelurile inoxidabile martensitice sunt complet martensitice la temperatura ambiantă şi deci foarte dure şi
fragile. Tratamentul de revenire este cerut pentru a obţine o anumită ductilitate şi tenacitate cu reducerea
în consecinţă a rezistenţei la tracţiune.

Oţeluri inoxidabile austenito - martensitice

Oţelurile conţinând până la 0,1 % carbon au structura compusă din 5 % la 25 % austenită, în matrie de
mcartensită. In consecinţă, se obţin o rezistenţă şi duritate mai scăzute, dar o mai bună ductilitate.
Oţeluri inoxidabile martensitice durificate prin precipitare
Rezistenţa oţelurilor martensitice se poate mări cu aproximativ 50 % prin adăugare de cupru, titan,
niobiu, aluminiu şi molibden, pentru a se obţine o durificare prin precipitare. Aceste oţeluri au conţinutul
de carbon sub 0,1 %. Oţelurile au o matrice martensitică de revenire cu precipitare obţinută, în general,
printr-un dublu tratament termic după călire. Prin modificarea condiţiilor de îmbătrânire se pot obţine
caracteristici diferite de rezistentă.

Aspecte privind sudarea otelurilor inoxidabile martensitice si austenito- martensitice

In general, se pot utiliza sudarea cu arc electric în mediu de gaz inert cu electrod de wolfram (sudare
WIG (141)) şi sudarea manuală cu arc electric cu electrod învelit (111). Totuşi, pentru unele aplicaţii
speciale se pot utiliza sudarea cu plasmă (15), sudarea cu arc în mediu de gaz inert cu electrod fuzibil
(sudare MIG (131))/sudarea cu arc electric în mediu de gaz activ cu electrod fuzibil (sudare MAG (135)),
sudarea sub flux (12) şi alte procedee.
Toate oţelurile se pot sudate cu materiale consumabile pentru sudare austenitice sau cu materiale
consumabile pentru sudare compatibile cu metalul de bază. Dacă se utilizează materiale consumabile
pentru sudare austenitice, metalul depus va avea o rezistenţă inferioară celui de bază.
Trebuie utilizate energii liniare de sudare normale (de exemplu, 0,5 kJ/mm la 1,5 kJ/mm pentru sudarea
cu arc electric cu electrozi înveliţi) şi trebuie evitate energiile liniare de sudare foarte joase sau foarte
ridicate.

Recomandari privind preincalzirea otelurilor inoxidabile martensitice si austenito- martensitice

Oţeluri inoxidabile martensitice
Preîncălzirea este necesară pentru oţeluri având conţinutul de carbon peste 0,1 % şi se foloseşte o
preîncălzire tipică în domeniul de la 200 °C până la 300 °C în funcţie de geometria îmbinării şi de nivelul
de tensiuni. Se pot cere preîncălziri la temperaturi mai ridicate pentru grosimi mari şi pentru îmbinări
puternic solicitate.
Conţinuturile ridicate de carbon fac ca aceste oţeluri să fie călibile în aer. Pentru conţinuturi de carbon
până la 0,2 % sudarea poate fi urmată de o răcire lentă. Pentru conţinuturi de carbon de peste 0,2 %
este necesară o recoacere după sudare. Dacă sudura este călită şi revenită imediat după sudare, atunci
recoacerea după sudare se poate omite.

Oţeluri inoxidabile austenito-martensitice

Preîncălzirea nu este necesară pentru grosimi < 8 mm; iar pentru grosimi mai mari, poate fi cerută
preîncălzire într-un domeniu de temperatură cuprins între 100 °C şi 200 °C.

Oţeluri inoxidabile martensitice durificate prin precipitare

In mod normal, oţelurile inoxidabile martensitice durificate prin precipitare sunt sudate cu materiale
consumabile pentru sudare având compoziţie chimică identică cu a metalului de bază. Se pot utiliza
materiale consumabile pentru sudare austenitice, dar nu se pot atinge caracteristicile maxime de
rezistenţă.
Comportarea la sudare a otelurilor inoxidabile martensitice
Din punct de vedere al sudabilitatii, oţelurile martensitice moi prezintă fenomene de durificare, iar
martensita dură înseamnă precauţii necesare pentru a evita fisurarea la rece (datorită hidrogenului
difuzat în zona sudurii).
Principalele particularităţi la sudarea oţelurilor martensitice sunt următoarele:
- Apariţia feritei netransformate în cusătură, sub formă grobă (grăunţi mari) reducând tenacitatea;
- Durificarea structurii odată cu creşterea conţinutului de carbon, în sensul că:
- la un oţel cu 12%Cr şi 0.12%C- martensita are 450 HV;
- la un oţel cu 12%Cr şi 0.2%C- martensita are 500 HV, iar peste 0.3%C nu se poate evita
fisurarea.
- Fisurarea asistată de hidrogen.
Comportarea la sudare a otelurilor inoxidabile martensitice
 Principalele particularităţi la sudarea oţelurilor martensitice sunt următoarele:
- Apariţia feritei netransformate în cusătură, sub formă grobă (grăunţi mari) reducând tenacitatea;
- Durificarea structurii odată cu creşterea conţinutului de carbon, în sensul că:
- Fisurarea asistată de hidrogen.
Comportarea la sudare a otelurilor inoxidabile martensitice
Principalele măsuri ce se recomandă a fi luate pentru evitarea fisurării sunt:
• Utilizarea de materiale cu conţinut scăzut de C (<0.25%);
• Utilizarea de materiale de adaos cu conţinut scăzut de H2 şi din material austenitic (cusătură
tenace, H2 nu difuzează în ZIT);
• Protejarea băii cu gaze inerte;
• Aplicarea preîncălzirii la cca. 300°C şi menţinerea la temperaturi înalte a îmbinării un anumit
timp (pentru dehidrogenare);
• Aplicarea unor tratamente termice de călire-revenire întregii structuri sudate sau a unei
reveniri (600-850°C);
• Sudarea cu energii liniare mari.

Rezistenţă la coroziune
In general, rezistenţa la coroziune este mai redusă decât a oţelurilor austenitice. Oţelurile martensitice
sunt sensibile la coroziunea în crevasă şi coroziunea în puncte cu toate că acestea au rezistenţa la
coroziune îmbunătăţită prin adaos de molibden. Aceste oţeluri nu sunt utilizate de obicei în medii foarte
corosive, dar ele sunt alese pentru rezistenţa lor la uzare şi cavitaţie. Rezistenţa la coroziune a oţelurilor
austenito-martensitice este îmbunătăţită peste cea a oţelurilor martensitice.
Tratamente termice post sudare
Daca otelurile martensitice sunt sudate cu materiale consumabile pentru sudare austenitice atunci nu se
cere TT post sudare.
Daca in schimb se utilizeaza materiale de adaos cu compozitia chimica similara cu a materialului de
baza, tratamentul termic se va efectua conform recomandarilor producatorului metalului de baza

Tratamente termice post sudare

8.1 Tratamente termice oteluri martensitice

Revenirea oţelurilor inoxidabile martensitice prezintă interes deosebit, deoarece ea conferă o bună
tenacitate şi o bună rezistenţă la coroziune. In cazul în care se urmăreşte obţinerea unei rezistenţe
ridicate la coroziune se aplică revenirea de detensionare. Revenirea de detensionare constă din
încălzirea la Trev = 420. 703 K, cu o durată de cca. 4 ore şi răcirea în aer liniştit. O asemenea revenire
dă cea mai bună combinaţie posibilă intre duritate, rezilienţă şi structura cea mai favorabilă pentru
rezistenţa la coroziune.

Variante tehnologice de revenire la diferite oţeluri inoxidabile martensitice.

Standarde aplicabile