Sunteți pe pagina 1din 3

Page 1 of 3 

8/10/2019 Tarziu Cand Zapezile Sunt Albastre de Fanus Povestirea

TÂRZIU, CÂND ZĂPEZILE SUNT ALBASTRE de Fănuş Neagu

Băiatul se numea Bănică, iar căţelul, pentru că fusese prins de două ori
cu botul într-o cratiţă, primise porecla Tocănel. 
Era februarie, ninsese o zi şi o noapte —   acum zăpezile acopereau
geamul până la două palme distanţă de marginea de sus a cercevelelor şi
ei şedeau în odaie —  Bănică în pat, iar Tocănel lângă uşă, vârât într -un
ciorap de lână, căruia băiatul îi deşirase laba, transformându-l astfel într-
un costum pe care căţelul îl privea cu mândrie  ori de câte ori ieşea afară,
la aer. Soba frigea —  ardeau în ea lemne de brad cu miros de cetină — 
 şi undeva, într -o spărtură a peretelui cânta un greier, parcă bătându -şi
 joc de vântul care gonea pe sub streşini, răsucind zăpada şi aruncând -o
 peste coama salcâmilor.
 —  Tocănel, zise Bănică, ţinând ochii închişi, moleşit de căldură, spune -i
ticălosului ăluia să tacă! 
 —  Eh, dac-aş şti unde e, făcu Tocănel. 
O pasăre trecu pe la geam, atingându -l cu vârful aripii.
 —  Parc-a bătut cineva, spuse Tocănel. Cine -i?
 —  O vrabie. A trimis-o cocoşul de lemn de pe stâlpul porţii. L-au
îngropat zăpezile, îngheaţă. 
 —  Şi e prietenul nostru, spuse Tocănel. Astă-toamnă, când se culegeau
viile, te-ai suit în spinarea lui şi te -ai dus să culegi nuci din podgorie. 
 —  Nu e chiar aşa, răspunse Bănică, te-am minţit. M-am suit în spinarea
lui şi m-a dus în luncă, unde s-a întâlnit cu toţi cocoşii de lemn din sat.
Era lună plină şi ei toţi şedeau roată în jurul salcâmului unde -am stat noi
o zi ca să prindem iepuri. Erau acolo şi douăzeci de cocoşi - puişori, iar
cei bătrâni voiau să-i înveţe să zboare. Ăştia micii sunt foarte proşti, dau
odată din aripi şi cad pe pământ. Cocoşul nostru mi -a zis: ,,Bănică, te-
am adus până aici şi dacă vrei te ridic până la nori, unde plouă mereu, ce
vezi acum să nu spui niciunui om, juri?”.  ,Jur”. ,,Bine”, a zis el, şi atunci
a venit la mine un cocoş bătrân, ăla din poarta lui nea Lache Petcu, care
are multe pene roşii şi coada albastră, a desfacut aripile şi mi -a zis:
„Bănică, ia puişorii noştri în sân, urcă-te în salcâm şi dă-le drumul”. M-
am suit şi scoteam câte unul din sân, îl  ţineam în palmă o clipă şi pe
urmă îl aruncam uşor în aer. Jos, între nişte tufe de cătină, cocoşii
 bătrâni puseseră un polog cu grăunţe —  şi puii se căzneau să ajungă
acolo şi nu mai picau ca bolovanii. Era lună şi ei toţi erau vii, că pe lună,
când doamne toată lumea, prind viaţă şi se duc de la o poartă la alta să
mai schimbe o vorbă. 
 —  Dar la nori ai ajuns? se interesă Tocănel.  

Tarziu, cand zapezile sunt albastre de Fanus Neagu Page 1


http://slidepdf.com/reader/full/tarziu-cand-zapezile-sunt-albastre-de-fanus-povestirea 1/3
Page 2 of 3 
8/10/2019 Tarziu Cand Zapezile Sunt Albastre de Fanus Povestirea

 —  Nu s-a putut. Tot cerul era albastru şi nu se vedea nicio urmă de nor.
O să mă duc cu el sau cu albinele din livadă, care au un coş mare pentru
cules miere şi câteodată iau şi ele câte un băiat şi -l poartă din floare în
floare şi-l duc până-n nori, unde beau apă. 
 —  N-o să te duci, pentru că şi pe ele le-a astupat zăpada, spuse Tocănel.
 Nici eu, da, nici tu!
 —  Ascultă, se-nfurie Bănică, o să-ţi dau vreo două peste bot. 
 —  N-ai decât. Dar să ştii că nu mai vorbesc cu tine, am să vorbesc
numai cu căţeii. 
 —  Şi eu am să te trag de zgardă, în zăpadă, şi -ai să degeri.
 —   Până una-alta degeră cocoşul. Şi nici albinele n -o duc mai bine. Ai
vreo idee cum să le salvăm? 
 —  Da, zise Bănică, intră sub pat şi dă -mi roţile de la căruţ. 
Tocănel se strecură sub pat şi rostogoli roţile în mijlocul odăii.  
 —  Greierul e aici, se auzi vocea lui, ce fac, îl plesnesc?
 —  Lasă-l, răspunse băiatul, ne răfuim noi cu el mai târziu.  
 —  Măcar să-i cârpesc o lăbuţă, ceru Tocănel.  
 —  Lasă-l, domnule, când îţi spun şi ieşi afară!  
Tocănel se supuse. 
 —  Apucă roţile, zise Bănică. Eu ridic soba şi tu   fixezi roţile dedesubt.
Aşa, făcu el opintindu-se, ai grijă să nu-ţi cadă vreun bob de jar în blană.  
Bănică ţinu soba în braţe şi Tocănel îi puse roţile. Când sfârşiră, băiatul
era roşu de atâta chin, iar Tocănel se trase lângă perete şi căscă gura ca
 prostul.
Bănică luă vătraiul şi făcu semn să i se dechidă uşa. Înainte de a scoate
soba afară, se opri un moment şi zise:  
 —  Hei, ticălosul ăla care cânţi mereu şi -mi strici somnul, dacă vrei să n -
o păţeşti, vino cu noi! 
Dându-şi seama că n-o să-i fie moale dacă se ascunde, greierul veni
ţopăind şi intră în buzunarul băiatului. 
 —  Gata, spuse el, şi împinse soba cu vătraiul în tindă şi de acolo în
curte. Zăpezile înalte cât malul, întărite de ger şi de vânt, începură să
sfârâie şi să se înmoaie. 
Bănică, fără să-i pese că deasupra se zbătea hohotind Viscolul, împingea
soba spre livadă, şi-n urma lui rămânea o cărare adâncă, pe care venea
Tocănel fluturând din coadă. Ajunse la stupi  —  aveau zece —  şi-i
încălzi pe toţi, iar lângă cel aşezat în coasta gardului de mărăcini se opri
şi-i spuse lui Tocănel: 
 —  Aici ţin ele coşul cu care o să zbor în nori. Dacă o să m -asculţi
mereu, te iau şi pe tine. Trebuie să nu te mai legi de vrăbii, iar când îl

Tarziu, cand zapezile sunt albastre de Fanus Neagu Page 2


http://slidepdf.com/reader/full/tarziu-cand-zapezile-sunt-albastre-de-fanus-povestirea 2/3
Page 3 of 3 
8/10/2019 Tarziu Cand Zapezile Sunt Albastre de Fanus Povestirea

vezi pe motan că se-apropie să le ia în gheare, sări în cârca lui şi bagă-l


cu botul în ţărână. 
De la livadă trecură pe la staulul oilor şi se îndreptară spre poartă. Din
trupul cocoşului de lemn ieşea în lumină numai creasta. Băiatul
îngenunche şi răscoli jarul din vatră. Valul de căldură care se revărsă
făcu să cadă gheaţa de pe stâlpi. Liberat din strânsoare, cocoşul desfăcu
aripile, le plesni puternic pe trup şi cântă cocoşeşte. Din lungul uliţei îi
răspunse, cu glasul gros, bătrânesc, cocoşul lui Lache Petcu. Iar în
acelaşi timp se porni să ţârâie şi greierele ascuns în buzun ar.
 —  Cocoşule, pot să-ţi spun o vorbă? întrebă Bănică, dar cocoşul nu
răspunse şi el înţelese că acesta se ferea de Tocănel şi se întoarse în
odaie, ducând şi soba cu el. 
Îi desfăcu roţile şi, obosit, se culcă. Târziu, când se trezi, Tocănel moţăia
încă după uşă, sub mătură, iar greieruI cânta sub pat. Privi pe fereastră şi
văzu că se luminase. Ningea —  o ninsoare deasă, bătând în albastru  — 
 şi sub perdeaua de fulgi văzu cărarea tăiată de el, către poartă, şi
cocoşul de lemn care se rotea într -un picior. ,,Ehei, zise el, ce-o să mai
zburăm noi doi când o ieşi luna plină”.  
Se ridică în coate şi se răsti la căţel: 
 —  Tocănel! Trezeşte-te, trebuie să ieşim cu sania. 
 —  Acum?
 —  Chiar acum. Şi să nu -i spui mamei c-am scos soba în ger. Dacă te
 prind că trăncăneşti,  ai de-a face cu mine. Asta am spus-o şi pentru
ticălosul ăla de sub pat. 

Tarziu, cand zapezile sunt albastre de Fanus Neagu Page 3


http://slidepdf.com/reader/full/tarziu-cand-zapezile-sunt-albastre-de-fanus-povestirea 3/3