Originea denumirii

          Chişinăul este unul din puţinele oraşe, al cărui nume n-a suferit nici un fel deschimbare în cursul
unui rând de veacuri. Şi în vremea lui Alexandru cel Bun, numele Chişinăului se pronunţa ca şi astăzi. În
cele mai multe acte numele lui figurează astfel: Chişinău, în unele Chişnău, formă populară întrebuinţată
şi acuma, foarte rar – Cheşeneu, iar în documentele slavoneşti – Cheşenev, Chişenev, Chişinev.

          Etimologia cuvântului Chişinău a dat naştere la mai multe teorii. Unii, cari caută să dovedească
caracterul slav al Basarabiei, au emis părerea că denumirea Chişinăului provine de la cuvântul ucrainean
Chişeni, ceea ce înseamnă „buzunar”. Ei explicau originea cuvântului prin faptul că Chişinăul în vechime
era un centru comercial, unde se adunau negustorti ucraineni, armeni, evrei şi moldoveni, că acest bogat
oraş era un fel de buzunar. Nu mai puţin ciudată era şi teoria, cum că cuvântul Chişinău derivă de la
Câşla Nouă, adică târla nouă de oi. Susţinătorii acestei teorii pastorale, plecau dela legenda idilică, cum
că în prima jumătate a veacului al XIX-lea în partea de sus a oraşului, unde stăzi se înalţă liceul real, era
o târlă de oi, că mai înainte târla ar fi fostîn alt loc – Câşla veche (Câşla – cuvânt tătăresc); în jurul
acestui adăpost al oilor strămoşii orăşenilor de astăzi s-au adunat cu încetul, punând bazele acestei
aşezări omeneşti. Mai aproape de adevăr ar fi părerea că cuvântul Chişinău provine de la Keşene –
ceiace înseamnă în limba tătărească capelă pe mormânt sau Keşen – schit, mănăstire. Această din urmă
teorie s-ar sprijini pe un act dela 1420, din care ar reieşi, că în Chişinău, în vermurile acelea era o
mănăstire, după presupunerile unora, în locul bisericii Mazarachi de astăzi. Cum vom vedea mai jos,
acest act se referă la cu totul altă ocalitate şi se înterpretă greşit.

          La aceste teorii care nu rezolvă problema originei denumirii Chişinăului, adăogăm şi părerea
noastră. În regiunea codrului în Basarabia se găsesc câteva sate cu nume ungureşti, probabil locuite
odată de o populaţie maghiară din primele aşezări săcuieşti ori colonişti „descălecători” mai târziu aduşi
de către domnii Moldovei din Ardeal. Aşa este satul Ghidighişi dela Hidegeş ceia ce înseamnă „locul
rece”, pe româneşte Recea. Ceva mia sus pe Bâc, se găseşte şi un sat cu numele Recea; Miclăuşeni
(satul lui Nicolae), Orhei de la Orhely (cetate de pază), Miclăuţi, Teleşău, Văscăuţi, - toate acestea par
denumiri ungureşti, precum şi izvorul de lângă Chişinău, Burcut de la Borcut – „fântână de vin”. Este sigur
că şi numele de Chişinău, cu sufixul ău de provenienţă ungurească, este un cuvânt maghiar poate de la
Kisjeno (Ieno cel Mic) de unde provine şi denumirea oraşului Chişinău din Ardeal, sau dela cuvintele
Keszentevo, Keszen, Kiszinel.
Această ipoteză ar putea găsi sprijin şi în împrejurările istorice din secolul al XIII-lea şi al XIV-lea, în
colonizările maghiare din Moldova, cum este regiunea Bacăului.(...)

De la sat, la târg...

          O mică cofuziune a ieşit şi cu data dela care istoricii Chişinăului încep istoria oraşului. S-a stabilit
ca un fapt netăgăduit, că numele oraşului Chişinău se pomeneşte pentru prima dată într-un hrisov al lui
Alexandru cel Bun din 25 aprilie 1420. domnitorul Moldovei dă prin acest hrisov boierului său Venea
„pentru slujba dreaptă şi credincioasă” câteva sate „în ţara moldovenească” între care se pomenesc
Miclăuşeşeti, Lozova, Dvorniceni, Sadova şi altele „şi hotarul acestor sate care sunt pe Bâcoveţ:
mănăstirea lui Chişnovarzar pe deasupra prisăcii lui Acibco, pe deasupra Horodiştii, pe deasupra
Lozovei”.(...)

          Chişinăul apare cu numele său propriu în alt hrisov din anul 1436 dat de către Ilie şi Ştefan Vodă
logofătului Vancea, în care precizându-se hotarele unei localităţi, se spune următoarele: „şi lângâ Bâc de
cealaltă parte pe valea care se găseşte în faţa Cheşeneului lui Acbaş”.

Capitala Basarabiei Mari

          Cu ocupaţia rusească, istoria Chişinăului ia o nouă întorsătură. Autorităţile militare ruseşti, după
cum afirmă secund-maiorul von Raan, intenţiuonează să-l fortifice, căci „acest oraş cu vremea poate să
devie ca punct de operaţie împotriva Benderului, întrucât situaţia lui este foarte favorabilă pentru acest
scop”. Şi într-adevăr, pe la anul 1808, în Chişinău se stabileşte general-maiorul Beluha-Cohanovschi şi
câteva regimente ruseşti; aici se instalează un atelier mare pentru reparaţia vehiculelor armatei de
Dunăre.
 Dar Chişinăul nu putea să ia o dezvoltare mare şi pe motivul că el era aşezat pe moşie mănăstirească,
fapt ce a împiedicat dezvoltarea lui în trecut. El rămâne, cum s-a exprimat generalul P. Chiselev faţă de
ţarul Alexandru I în anul 1816, „un sat mare, murdar şi prost cu patru sau cinci case de piatră”, aşezate,
cum spune un alt vizitator al Chişinăului din vremurile acelea, pe povârnişurile dealului, cu străzi fără
nume, care „erau cufundate vara în praf, primăvara şi toamna în noroi, iar noaptea în întuneric”.

Legenda Chişinăului

(Toponimul vine de la Chişla Nouă?)

Dacă poeţii din Republica Moldova numesc pămâ ntul minunat de la Prut până dincolo de Nistru „o
ţară de basm, un ţărm de legende, un plai de vis", adică un colţ pitoresc din continentul european,
milioanele de locuitori ai celui de-al doilea stat românesc consideră metropola Chişinău prima perlă a
Basarabiei. Aşa şi este!
În apropiere, s-au identificat vestigii aparţinând culturii geto-dacă (sec IV-I î.Hr.) şi Sântana de Mureş-
Cerneahov (sec. lll-IV d.Hr.). Aşadar, geto-dacii locuiau pe valea Bâcului. Sunt dovezi că strămoşii românilor
au locuit aici cu 1000 de ani înainte de prima atestare documentară a Chişinăului (1436). Se pare că
toponimul, de origine turcică (după unele opinii lingvistice), ar indica existenţa unui izvor de care se leagă
începutul aşezării, întâi ca sat, apoi ca târg şi oraş.
Biserica Mazarache a fost edificată în 1752 lângă izvorul de la care se presupune că a provenit numele vechi
al oraşului. Dar legenda? E scrisă în toate cărţile şcolare. Într-un loc pitoresc din codru, a fost întemeiată o
aşezare moldovenească. Locul era situat pe malul Bâcului, lângă un izvor, numit Chişla Nouă,  de la care mai
apoi s-a ajuns laChişinău.

Poporul pove steşte, din moşi-strămoşi, o întâmplare pitorească legată de

Ştefan cel Mare şi Sfânt, care trecea adesea pe aici.
Ştefan Vodă avea un comandant de oşti, pe nume Hâncu. Odată îl chemă şi-l întrebă:
- Pe unde sunteţi voi cu războiul?
- Am ajuns, Măria Ta, la Chişla Nouă, a răspuns Hâncu. "Chişla" asta, pe limba turcească, înseamnă stână.
Vasăzică, au ajuns la stâna cea nouă. Stâna veche se află în Lăpuşna.
- Mai avem, mai avem până la Nistru? va fi întrebat Ştefan cel Mare, ce-şi petrecuse noaptea la o curte
boierească apropiată de mănăstirea Căpriana.
- Da, Măria Ta! Mai avem, mai avem până la Nistru!