MINISTERUL EDUCAŢIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA

Universitatea Tehnică a Moldovei

Facultatea Tehnologia Alimentelor
Departamentul Tehnologia Produselor Alimentare
Programul de studii Calitatea și siguranța Produselor Alimentare (masterat)

TEMA PROIECTULUI DE AN
IRADIEREA ALIMENTELOR ȘI SECURITATEA
ALIMENTARĂ

Proiect de an la disciplina
Procese moderne în tehnologii alimentare

Student: Mardari Cristina CSPA-191

Coordonator: Bulgaru Viorica, dr., conf. univ.

Chișinău 2020

1
INTRODUCERE

1. IRADIEREA ALIMENTELOR-DESCRIEREA TEORETICĂ A PROCESULUI

TEHNOLOGIC

1.1 Principiul metodei

1.2 Siguranta alimentelor iradiate

2. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA DISTRUGERII DE MICROORGANISME

PRIN IRADIERE

2.1 Factori care influenţează inactivarea microbiană

2.2 Doze si efecte ale iradierii.

2.3 Modificări induse în alimente

3. EFECTUL PRODUS DE RADIATII IONIZATE

3.1 Acțiunea radiațiilor ionizate asupra glucidelor

3.2 Acțiunea radiațiilor ionizate asupra proteinelor

3.3 Acțiunea radiațiilor ionizate asupra lipidelor

3.4 Acțiunea radiațiilor ionizate asupra apei

3.5 Acțiunea radiațiilor ionizate asupra ambalajelor produselor alimentare

4. RADDAPETIZAREA, RADICITATEA şi RADURIZAREA PRODUSELOR

ALIMENTARE

5. REGULAMENT PRIVIND TRATAREA CU RADIAȚII IONIZATE A

PRODUSELOR ALIMENTARE

5.1 Cerințe privind etichetarea produselor și a ingredientelor alimentare tratate cu radiații

ionizate

5.2 Surse de radiații ionizate

CONCLUZIE

BIBLIOGRAFIE

2
 Introducere

Primele metode de conservare s-au bazat pe pastrarea alimentelor in locuri reci si aerisite,
acoperirea acestora, pastrarea alimentelor in substante protectoare, precum zaharul, sarea, uleiul,
miere sau prin afumare.

De-a lungul timpului,oamenii au descoperit diverse metode de conservare a alimentelor,

datorita nevoii lor de a pastra un timp cat mai indelungat alimentele bune pentru consum. Aceste
metode s-au perfectionat, insa s-au descoperit si altele, precum folosirea radiatiilor (iradierea).

Desi majoritatea populatiei este sceptica in ceea ce priveste consumul produselor

conservate prin iradiere, aceasta este o tehnologie folosita cu succes , de peste 30 de ani, de
producatori si distribuitori din industria alimentara din peste 40 de tari, pentru a pastra
prospetimea produselor perisabile.Insa, aceasta tehnologie este deosebit de controversata.

S-a experimentat initial pe legume si fructe, apoi metoda s-a extins si la alte produse, cum
sunt condimentele, carnea, faina, cafeaua, etc.

In unele tari, pentru ca oamenii sa stie ce cumpara, pe alimentele supuse iradierii se aplica un
marcaj prin care se spune acest lucru. La noi in tara, desi acest lucru este prevazut de legislatia
invigoare, rareori se aplica. In mod normal, pe alimentele in cauza ar trebui sa fie inscriptionate
"iradiat" sau "tratat cu radiatii ionizante".

Daca se face corect, respectand proportiile, iradierea nu dauneaza calitatilor nutritive ale
alimentelor.

Folosirea radiatiilor ionizante pentru conservarea produselor alimentare a fost sugerata

pentru prima oara in 1916 si a fost patentata in Statele Unite in 1921 si in Franta in 1930. Totusi,
metoda nu a fost folosita imediat la scara comerciala, datorita imposibilitatii de a obtine
cantitatile necesare de radiatie ionizanta la costuri rezonabile.

Din anii 50, iradierea produselor alimentare a constituit un subiect de interes stiintific,
politic si public si a fost aplicata unui domeniu larg de produse alimentare, incluzand peste,
moluste, pui, fructe de mare, cereale, fructe si legume, nuci si condimente. In 1981, au fost
adoptate principalele documente privind iradierea alimentelor si includerea acestui procedeu in
Codex Alimentarius.

3
 1. IRADIEREA ALIMENTELOR-DESCRIEREA TEORETICĂ A PROCESULUI
TEHNOLOGIC

Iradierea alimentelor este o cale de imbunatatire a securitatii alimentelor.

Iradierea alimentelor este utilizata in scopul reducerii deteriorarii alimentelor, a

distrugerii bacteriilor cauzatoare de boli si pentru cresterea duratei de depozitare. Initial
alimentele iradiate au fost utilizate in SUA, in special in aplicatii spatiale sau in armata, dar dupa
1985 o serie de ramuri ale industriei alimentare au fost autorizate sa aplice tratamente cu doze
joase, medii sau inalte.

Inca in 1920 un cercetator francez a descoperit ca iradierea poate fi folosita pentru

conservarea alimentelor, dar in SUA studiile asupra efectelor iradierii asupra alimentelor au
inceput in anii ’50 si au continuat in toata perioada pana la sfarsitul secolului trecut. Ele au
inceput in cadrul programului “Atoms for Peace” initiat de presedintele Eisenhower si au fost
supervizate initial de Armata si de NASA. Din 1963 aprobarile au fost date de Food and Drug
Administration (FDA). In tabelul 1 sunt prezentate datele la care fiecare aliment supus
tratamentului prin iradiere a fost autorizat in SUA.

Alimente iradiate in prezent

Pe plan international alimente precum merele, capsunile, bananele, mango, ceapa,

cartofii, pestele, carnea si puiul, cerealele au fost tratate prin iradiere cu multi ani in urma. In
Japonia mai mult de 10000 t de cartofi sunt iradiate anual pentru a preveni incoltirea, iar in
Olanda circa 10000 t de alimente (capsuni, pui, condimente, legume deshidratate, produse
congelate) sunt tratate zilnic. In Belgia sunt iradiate 8000 tone de alimente anual. In Canada s-a
aprobat iradierea cartofilor, cepii, fainii, pestelui si a condimentelor. Astazi mai mult de 35 de
tari au aprobat iradierea a mai mult de 40 de produse alimentare.

Prima aplicatie autorizata a iradierii alimentelor s-a referit la tratarea graului si a fainii in
vederea reducerii infestarii cu insecte. Ulterior a fost extinsa aplicarea pentru tratarea carnii,
oualor si semintelor pentru alimente expandate in vederea reducerii prezentei bacteriilor
periculoase sau a patogenilor. In SUA produsele alimentare care au suferit un proces de iradiere
trebuie inscriptionate, consumatorul avand posibilitatea de a decide achizitionarea lor.

In SUA, FDA a aprobat iradierea condimentelor si adaosurilor alimentare pana la doze de

30 kGy pentru reducerea numarului de microorganisme si insecte, prin aceasta evitandu-se
utilizarea unor fumiganti chimici cum ar fi bromura de metil. Fructele importate (avocado,

4
papaya, mango) sunt tratate cu doze pana la 1kGy pentru starpirea insectelor non-native (musca
de fructe mediteraneana). Din 1990 FDA a aprobat iradierea carnii de pui pentru distrugerea unor
bacterii precum Salmonella, Escherichia Coli, Campilobacter jejuni, Listeria monocytogenes.

Unele alimente sunt supuse iradierii, pentru a se menţine mai mult timp proaspete.
Iradierea alimentelor înseamnă tratarea lor cu radiaţii ionizate şi este o metodă veche de
conservare a unor alimente. S-a experimentat iniţial pe legume şi fructe, apoi metoda s-a extins şi
la alte produse, cum sunt condimentele, carnea, făina, cafeaua, etc. În unele ţări, pentru ca
oamenii să ştie ce cumpără, pe alimentele supuse iradierii se aplică un marcaj prin care se spune
acest lucru. La noi în ţară, deşi acest lucru este prevăzut de legislaţia în vigoare, rareori se aplică.
În mod normal, pe alimentele în cauză ar trebui să fie inscripţionate "iradiat" sau "tratat cu
radiaţii ionizante". Dacă se face corect, respectând proporţiile, iradierea nu dăunează calităţilor
nutritive ale alimentelor. Nu de puţine ori, însă, auzim că oamenii se plâng cum că unele
mâncăruri de la fast food nu prea ţin de foame. La fel se întîmplă şi cu unele alimente din
magazine

Totuşi, metoda nu a fost folosită imediat la scară comercială, datorită imposibilităţii de a

obţine cantităţile necesare de radiaţie ionizantă la costuri rezonabile. Din anii 50, iradierea
produselor alimentare a constituit un subiect de interes ştiinţific, politic şi public şi a fost aplicată
unui domeniu larg de produse alimentare, incluzând peşte, moluşte, pui, fructe de mare, cereale,
fructe şi legume, nuci şi condimente. În 1981, au fost adoptate principalele document privind
iradierea alimentelor ş includerea acestui procedeu în Codex Alimentarius. Comitetul de experiţi
convocat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO) a concluzionat că orice aliment iradiat cu
o doză medie de cel mult 10 kGy este sănătos pentru consum şi prin urmare poate fi aprobat fără
testări suplimentare.

Cercetările din ultimii 40 de ani au arătat că iradierea poate fi folosită pentru: distrugerea
insectelor şi paraziţilor din cereale, păstăi uscate, fructe şi legume uscate, carne şi fructe de mare,
inhibarea încolţirii la recolte cum ar fi cartofii şi ceapa, întârzierea maturării fructelor şi
legumelor proaspete, scăderea numărului de microorganisme din alimente.

Scopurile acestei procesări sunt prelungirea duratei de păstrare şi comercializare a

alimentelor şi asigurarea unei calităţi microbiologice corespunzătoare (asigurarea securităţii
alimentare). Există însă rezerve în legătură cu acest procedeu, care nu distrug numai organismele
nedorite, dar afectează şi alimentul în sine, concomitent cu distrugerea mecanismelor interne de
reparare.

5
 Alte dezavantaje ale metodei includ modificările chimice ale alimentului, pierderile de
vitamine şi imposibilitatea eliminării toxinelor bacterine, chiar dacă organismul care le-a produs
a fost inactivat.

1.1 Principiul metodei

Prin iradiere alimentele sunt expuse unor impulsuri de radiatii de energie ridicata sau de
energie electromagnetica care produc ionizarea moleculelor si atomilor din compozitia
alimentelor. Ionii interactioneaza si pot deteriora moleculele celulare, inclusiv ADN-ul, si prin
aceasta pot omora sau neutraliza patogenii sau insectele.

Dupa cum se stie, energia electromagnetica este transmisa prin unde a caror energie si
lungime/frecventa variaza. Undele de joasa frecventa includ curentul electric, undele radio sau
microundele cum ar fi cele generate de cuptoarele binecunoscute sau de telefoanele celulare.
Undele de inalta frecventa includ razele X si radiatiile γ care datorita energiei ridicate pot fi
aplicate pentru o iradiere de scurta durata. Ca rezultat, temperatura alimentelor creste cu 1-2
grade. Pentru ca acest procedeu parctic elimina patogenii fara incalzirea sensibila a produsului,
acest procedeu se considera a fi o “pasteurizare la rece”.

Surse de radiatii folosite pentru iradierea alimentelor

Pentru iradierea alimentelor sunt utilizate trei surse diferite de radiatii care utilizeaza
razele γ, radiatiile X sau fascicole de electroni accelerati.

Radiatiile γ sunt produse de surse cu Cobalt 60 sau Cesiu 137. Ambii izotopi emit radiatii
γ de energie inalta, are pot penetra alimentele pe o adancime mare, de pana la 1-2 m. Lucrul cu
surse radioactive necesita o protectie biologica a incintei in care are loc iradierea in timpul
procesului si stocarea sigura a sursei atunci cand instalatia nu functioneaza. Acesti izotopi sunt
utilizati si in medicina nucleara, in tratamentul cancerului sau pentru sterilizarea produselor
medicale, dentare sau de intretinere. Iradierea cu acesti izotopi nu conduce la activarea
materialului deoarece energia razelor γ emise este prea mica.

Fascicolul de electroni este produs de un tun electronic asemanator cu cel al tubului

catodic : electronii emisi de un catod sunt focalizati si accelerati pana la viteza de 99% din viteza
luminii, obtinandu-se astfel fascicolul de electroni. Adancmea de penetratie este mica, de 7-8 cm.
Sterilizatoarele cu fascicol de electroni au fost utilizate de circa 15 ani.

Iradierea cu raze X este cea mai noua tehnologie de iradiere a alimentelor. Principiul
metodei seamana cu cel utilizat la radiografiile X sau dentare, numai ca generatoarele utilizate
6
pentru iradierea alimentelor sunt mult mai puternice: un fascicol de electroni este dirijat asupra
unei tinte de forma unei placute subtiri de aur sau de alt metal, producand emisia unui flux X de
pe fata opusa a placutei. Razele X astfel obtinute pot penetra grosimi mari ale alimentelor si
necesita protectie biologica adecvata pentru personalul operator. Astfel de instalatii au fost
realizate in ultimii 10 ani si sunt preferate de public celor care folosesc razele γ.

Iradierea alimentelor

Iradierea este de regula ultima operatiune in producerea unui aliment si de aceea se aplica
alimentelor deja ambalate. Ea se face automat, pe banda rulanta, fie pe fiecare produs in parte, fie
pe produse containerizate care urmeaza sa fie trimise la retaileri sau la alti producatori.

Toate instalatiile de iradiere constau in principiu dintr-o camera de iradiere in care se afla
sursa de radiatii si dintr-un sistem de transport care asigura manipularea produsului in si din
aceasta camera. Sistemul de transport este de regula o banda rulanta (conveier).

Tipul sursei de energie (si implicit energia radiatiilor) precum si timpul de expunere determina
doza pe care produsul alimentar o primeste ca energie transferata.

Metoda de determinare a dozei depinde de tipul de sursa utilizata. Daca sursa este
radioactiva, atunci se poate folosi un film care se expune la iradiere in aceleasi conditii cu
produsul si a carui voalare este apoi masurata prin comparatie cu etaloane. Daca se folosesc raze
X sau γ masurarea dozei se face pe baza energiei tunului de electroni (eV), plaja uzuala fiind in
domeniul 5-10 MeV.

Alimentele iradiate trebuie depozitate, manipulate si transportate la fel ca alimentele

neiradiate deoarece ele se pot recontamina daca regulile de baza de siguranta nu sunt respectate.

1.2 Siguranta alimentelor iradiate

Alimentele iradiate au fost testate pentru a se determina daca prin iradiere se

modifica si prezinta un pericol pentru consumator. Cercetarile care au durat peste 40 de ani au
aratat ca ele nu prezinta pericol si isi pastreaza caracteristicile: culoare, gust, aroma, textura. Ele
nu cauzeaza cancer, mutatii genetice sau tumori. De exemplu, armata americana impreuna cu
Departamentul Agriculturii au folosit 300 mii tone de carne de pui pentru hrana mai multor
generatii de animale de laborator pe o perioada de 6 ani si au concluzionat ca alimentele iradiate
nu au pus probleme de sanatate animalelor. Alt experiment a inclus folosirea laptelui praf iradiat
la 45 kGy (de 4,5 ori mai mult decat normele internationale aprobate) pe 9 generatii succesive de
animale de laborator pe care nu s-au constatat mutatii sau tumori. In sfarsit, un test desfasurat pe
7
400 de voluntari chinezi pe o perioada de 15 saptamani, care au consumat in proportie de 60-
66% alimente iradiate, a a aratat ca nu exista efecte adverse. Inainte de 1960, tot Armata
americana a facut teste de sterilizare cu doze inalte pe produse din carne si a constatat ca ele pot
fi stocate pe perioade

indelungate fara a fi necesara refrigerarea. Dupa un studiu care a durat 10 ani si care a presupus
participarea voluntarilor umani care aveau un regim cuprinzand 32-100% hrana iradiata de 7 ori
timp de 15 zile s-a conchis ca alimentele erau sigure. In consecinta NASA a tratat prin iradiere
hrana consumata de astronauti in timpul misiunilor spatiale. De asemenea timp de cativa ani
astfel de alimente au fost furnizate spitalelor pentru pacientii care erau tratati cu imuno-
supresoare pentru a fi protejati de eventuale infectii cu micro-organisme din hrana.

Una din preocuparile principale legate de iradierea alimentelor a fost legata de produsele
secundare care s-ar putea produce in urma iradierii si de influenta pe care acestea ar putea-o avea
asupra sanatatii.

Cand particolele de energie inalta lovesc materia, atomii isi pierd electronii si se
formeaza ioni. Noile produse se pot combina si produce noi compusi.

O serie de organizatii internationale (FAO, IAEA, OMS) au studiat problema si au aratat ca

produsele secundare care se formeaza in alimente in urma iradierii sunt cele care apar in mod
normal la tratarea termica a alimentelor. Concluziile au aratat ca mai mult de 90% din
componentele alimentelor iradiate erau similare cu cele din alimente tratate cu alte metode de
conservare: termica, prin uscare sau congelare. De asemenea s-a demonstrat ca iradierea produce
modificari minore in compozitia chimica a produselor si in concluzie nu este periculoasa sau
nesanatoasa.

2. PRINCIPIILE CARE STAU LA BAZA DISTRUGERII DE

MICROORGANISME PRIN IRADIERE

2.1 Factori care influenţează inactivarea microbiană

Sporii bacterieni sunt mai rezistenţi la radiaţia ionizantă decât celulele vegetative,
bacteriile gram-pozitive sunt mai rezistente la iradiere decât cele gram-negative. În general,
bacteriile care produc spori sunt mai rezistente decât cele care nu produc spori.

Dintre bacteriile care produc spori sunt larvele Paenibacillus care par să aibă un grad mai
mare de rezistenţă decât majoritatea celorlalte bacterii producatoare de spori aerobici. Sporii de
tip Clostridium botulinum par a fi mai rezistenţi din toti spori de tip Clostridium.
8
 În afară de o specie extrem de rezistentă, Enterococcus faecium R53, micrococci, precum
şi lactobacilli homofermentativi sunt printre cei mai rezistenţi non-spori care formează bacterii.
Cele mai sensibile la radiaţii sunt pseudomonas şi flavobacters (inclusiv genurile noi create prin
delimitarea acestor genuri).
Rezistenţa drojdiilor şi a fungilor variază considerabil, dar în general ele sunt mult mai
rezistente decât majoritatea bacteriilor;

Doza de iradiere pentru diverse aplicaţii. Sursa: Adaptat de la Grunewald.

9
 În tabel sunt prezentate dozele aproximative letale de radiaţie ionizantă pentru diferite
tipuri şi specii de microorganisme:

Doze aproximative letale de iradiere în Kiloray (kGy).

Organism Doza letală aproximativă (kGy)

Insecte 0.22 - 0.93
Virusi 10 - 40
Drojdii fermentative 4-9
Drojdii 3.7- 18
Fungi 1.3 -11
Bacterii patogene:
Mycobacterium tuberculosis 1.4
Staphylococcus aureus
1.4 -7.0
Cornybacterium diphtheriae
Salmonella spp. 4.2
Bacterii saprofite:
Gram-negative:
Escherichia coli 1.0 -2.3
Pseudomonas aeruginosa
1.6 - 2.3
Pseudomonas fluorescens
1.2 -2.3
Enterobacter aerogenes
Gram-positive
Lactobacillus spp. 0.23-0.38 1.7
Streptococcus faecalis - 8.8
Leuconostoc dextranicum
0.9
Sarcina lutea
Sporii:
Bacillus subtillus Bacillus 12 -18
coagulans Clostridium botulinum
10
(A) Clostridium botulinum (E)
Clostridium perfringens 19 - 37
Putrefactive anaerobe 3679
15 - 18
Bacillus stearothermophilus

10
 Numărul de microorganisme prezente initţal.

Eficacitatea unei doze date scade cu creşterea numărului de microorganisme prezente.

Compoziţia alimentului.

Unii compuşi prezenţi în aliment pot juca rol de protectori, alţii de sensibilizatori. Din
prima categorie fac parte proteinele, catalazele şi substanţele reducatoare: nitriţi, sulfiţi şi
compuşi sulfhidrici, iar din a doua - compuşi care se combină cu grupările SH.

Prezenţa sau absenţa oxigenului.

Efectul oxigenului liber variază în funcţie de organism, de la nici un efect până la

sensibilizarea organismului respectiv. Prezenţa oxigenului poate intensifica anumite reacţii
secundare nedorite.

Parametrii fizici ai alimentului în timpul iradierii.

Atât umiditatea, cât şi temperatura, afectează microorganisme în moduri diferite.

Parametrii microorganismului.

Vârsta, temperatura de creştere şi sporulare şi starea vegetativă sau sporulată pot afecta
sensibilitatea microorganismului.

2.2 Doze si efecte ale iradierii.

Dozele de iradiere permise variază în funcţie de tipul de aliment şi de acţiunea dorită.

Astfel, dozele de tratament aprobate de FDA sunt următoarele:

11
 1. Doze mici (sub 1 kGy) pentru:

-dezinfestarea cerealelor

-inhibarea încolţirii la cartofi, ceapă şi usturoi

-senescenţei fructelor şi legumelor

-reducerea încărcăturii microbiene şi a contaminării cu insecte la fructe şi legume

proaspete

2. Doze medii (1-10 kGy) pentru:

-inactivarea populaţiilor de Salmonella, Shigella, Campylobacter şiYersinia din carne şi

peşte

-prelungirea duratei de păstrare, comercializare a capşunilor şi a altor fructe prin întârzierea

dezvoltării fungilor

3. Doze mari (peste 10 kGy) pentru:

-inactivarea microorganismelor şi insectelor din condimente

-sterilizarea comercială a alimentelor, prin distrugerea tuturor microorganismelor care afectează

-securitatea alimentară (sterilizarea la acelaşi nivel cu sterilizarea termică)

Când radiaţia este absorbită de aliment, apar o serie de reacţii fizice şi chimice la nivelul
acestuia. Cantitatea de energie poate fi controlată pentru a obţine efectele dorite din punct
de vedere al conservării, păstrând în acelaşi timp calitatea, securitatea şi proprietăţile nutritive ale
alimentului. Trebuie subliniat faptul că prin iradiere alimentul în sine nu devine radioactiv.

Alimentele perisabile iradiate cu doze până în 10 kGy trebuie totuşi refrigerate, iradierea
neînlocuind depozitarea la temperaturi joase. Microorganismele sunt distruse mai usor de radiaţii
decât enzimele care produc deteriorarea alimentelor (de exemplu modificările de culoare, gust şi
textură). Multe enzime supravieţuiesc dozelor curente de procesare prin iradiere, deşi
refrigerarea poate încetini multe modificâri induse de enzime. În plus, nu toate microorganismele
sunt distruse. Procesarea prin iradiere nu protejează alimentul impotriva reinfestării sau
contaminării. Prin urmare, alimentele perisabile iradiate sunt în continuare considerate perisabile.

12
 2.3 Modificări induse în alimente.

Iradierea alimentelor este un proces nontermic, de vreme ce temperatura alimentului

creşte foarte puţin în timpul procesării. Există foarte puţine modificări în aspectul exterior al
alimentelor iradiate, spre deosebire de alimentele conservate prin metode convenţionale
(pasteurizarea termică, conservarea în ambalaje metalice, congelare). Apar totuşi modificări ale
calităţii alimentului în cazul produselor din carne (anumiţi produşi de radioliză pot produce
modificări de miros şi gust, lucru care poate fi parţial controlat prin mentinerea unei temperaturi
scăzute în timpul iradierii) şi al unor fructe proaspete, cum ar fi: piersici, nectarine, unele citrice,
pere, prune, avocado şi pepene (înmuierea ţesutului).

Când alimentele sunt expuse unei radiaţii ionizante cu doză admisă nu se observă o
modificare semnificativă a calităţii nutritive a proteinelor, lipidelor şi carbohidraţilor. De
asemenea, iradierea nu afectează vitaminele într-o măsură mai mare decât alte metode de
conservare a produselor alimentare. S-a constatat o reducere a cantităţii de vitamina C, dar acest
lucru este atribuit transformării acidului ascorbic în acid dehidroascorbic, modificare ce nu
afectează valoarea nutritivă a alimentului. Tocopherolul pare a fi foarte sensibil la iradiere în
prezenţa oxigenului. Vitamina K este relativ stabilă. Aceste efecte adverse ale iradierii pot fi
reduse prin excluderea oxigenului şi a luminii din mediul de iradiere şi prin menţinerea
alimentului la o temperatură joasă în timpul iradierii. Aceste condiţii sunt îndeplinite prin
iradierea alimentelor ambalate în vid, la temperaturi de sub 0C.

Tabelul următor exemplifică modificarea nesemnificativă a valorii nutritive la carnea de

pui iradiată:

Conţinutul în vitamine la 1 kg carne de pui preparată

Vitamina Proba neiradiată Proba iradiată

Vitamina A 2200 2450

(unităţi internaţionale)

Vitamina E 3.3 2.15

13
 (miligrame)

Tiamina 0.58 0.42

(miligrame)

Riboflavina 2.10 2.25

(miligrame)

Niacin 58.0 55.5

(miligram)

Vitamina B6 1.22 1.35

(miligrame)

Vitamina B12 21 28
(miligrame)

Acid pantotenic 13 17
(miligrame)

Integritatea alimentelor iradiate.

Evaluarea integrităţii alimentelor iradiate implică în principal patru aspecte:

1. securitatea radiologică

2. securitatea microbiologică

3. valoarea nutritivă

4. securitatea toxicologică.

Dupa analizarea unei cantităţi impresionante de date experimentale, comitetul reunit de

experţi FAO/ IAEA/WHO a concluzionat în 1981 că iradierea oricărui aliment cu o doză de până
la 10 kGy nu prezintă nici un pericol toxicologic şi nu are efecte negative din punct de vedere
nutritional şi microbiologic. De asemenea, în 1992, WHO a elaborat un document cu privire la
alimentele iradiate, în care stabileşte că acestea pot fi considerate sigure şi corespunzătoare din
punct de vedere nutritiv deoarece:

1. procesul de iradiere nu induce în compoziţia alimentului modificări care să aibă un

efect advers din punct de vedere toxicologic asupra sănătaţii umane,

14
 2. procesul de iradiere nu determină modificări ale microflorei produsului alimentar, care
să crească riscul microbiologic pentru consumator,

3. procesul de iradiere nu cauzează pierderi nutritive în compoziţia alimentului.

3. EFECTUL PRODUS DE RADIAȚII IONIZATE

Produsele alimentare, având, în multe cazuri, un conţinut ridicat de umiditate, generează

prin iradiere radicali liberi radioinduşi, ca produşi de radioliză, care au reactivitate deosebită:
hidrogen, peroxid de hidrogen, hidroperoxid, ceea ce conduce la modificări chimice foarte
importante în tehnologia alimentară. Aceste efecte pot fi avantajoase în privinţa conservabilităţii
produsului întrucât procesele vitale care conduc la deteriorarea sa pot fi inhibate. Microorganismele
şi insectele prezente pot fi distruse sau le poate fi afectat sistemul de reproducere. În acelaşi timp
apar şi modificări nedorite: vitaminele pot fi distruse, se pot dezvolta produşi noi de aromă, etc.

Acţiunea radiaţiilor ionizante, doza 1-10 kGy (recomandare FAO)

Substratul sau transformări Acţiunea

Proteine, glucide stabilitate globală

Vitamine (A, C, E, IC, B2) Distrugere slabă în absenţa aerului; mai
semnificativă pentru vitamina E
Lipide lipidele bogate în acizi graşi polinesaluraţi suferă

Reacţii Maillard o râncezire

nu accelerată în prezenţa 02
sunt incluse

Modificări fizico-chimice uşoare modificări (afectarea unor nutrieţi,

schimbări senzoriale)

Sintetic, efectul ionizărilor şi excitărilor produse de radiaţiile ionizante sunt prezentate în

tabelul următor.

În biotehnologia agroalimentară acţiunea radiaţiilor ionizante vizează radiomutageneza,

biostimularea, modificarea funcţională a enzimelor, imobilizarea celulelor şi a enzimelor,
influenţarea unor reacţii biochimice, disponibilizarea unor materiale pentru prelucrare
biotehnologică.

15
 Efecte produse de radiaţiile ionizante

De o importanţă deosebită este acţiunea radiaţiilor ionizante asupra principalilor

componenţi şi proprietăţilor alimentelor ca şi asupra ambalajelor.

Folosirea radiațiilor ionizante în conservarea alimentelor este determinată de efectul

acestora asupra microorganismelor prezente în alimente. De regulă sunt necesare surse de
radiații cu energie și intensitate ridicate pentru ca efectul de conservare să poată fi realizat.
Aceste radiații ionizante determină modificări la nivelul alimentelor prin generarea de radicali
liberi cu reactivitate mare și care produc deteriorarea condițiilor de viață ale microorganismelor
și bacteriilor ce se regăsesc în alimente, mergând până la distrugerea lor, ca de altfel și a
sistemului de reproducere. În același timp apar și unele efecte nedorite precum modificarea sau
distrugerea unor vitamine cu formarea de noi produși

3.1 Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra glucidelor

Prin iradiere glucidele devin mai susceptibile la depolimerizare, la îmbrumare

şi la formarea de produşi oxidativi.

3.2 Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra proteinelor

Proteinele pot suferi transformări semnificative care le modifică proprietălile fizico-

chimice cum ar fi scăderea solubilităţii, sensibilizarea la variaţiile de temperatură,
modificarea vâscozilăţii lor în soluţie, denaturarea, scindarea, polimerizarea, reducerea
16
conţinutului în unii aminoacizi (triplofan, metionină, cisteină), modificarea acţiunii enzimatice.
În mediu apos sensibilitatea proteinelor este mai accentuată decât în medii complexe, cum ar fi
produsele alimentare, în care proteinele sunt protejate de alţi compuşi biochimici, de exemplu
lipide.

La carnea depozitată mai mult de o lună se constată o creştere a azotului solubil, probabil
prin formarea de polipeplide solubile rezultate din dezagregarea macromoleculelor proteice.
Iradierea aminoacizilor conduce la produşi carbonilici şi peroxidici.

3.3 Acţiunea radiaţiilor ionizante asupra lipidelor

Modificările chimice ale lipidelor iradiate sunt importante, afectând îndeosebi

caracteristicile senzoriale, valoarea nutritivă şi înlocuitatea lor. Transformările suferite
sunt influenţate de natura lipidelor şi starea lor, de doza de iradiere, de prezenţa sau absenţa
oxigenului şi a antioxidanţilor, ca şi de capacitatea acceptării de radicali liberi.

Sub acţiunea radiaţiilor ionizante lipidele pot suferi oxidări, scindări şi hidroliză,
polimerizări, decarboxilări, dehidrogenări, izomerizări, hidrogenări, având ca rezultat foarte
mulţi compuşi chimici.

Temperatura mai ridicată, prezenţa apei, contactul cu atmosfera, gradul de

nesaturare favorizează procesele oxidative produse la lipide iradiate.

3.4 Acţiunea radiaţiilor asupra apei

Prezenţa apei favorizează acţiunea radiaţiilor ca urmare a produşilor de radioliza a apei

cu formarea a trei produşi intermediari foarte reactivi: electronul hidratic şi radicalii hidroxil
 
(OH ) şi hidrogen ( H )

Acţiunea radiaţiilor asupra vitaminelor şi enzimelor

Vitamina C este sensibilă la acţiunea radiaţiilor, vitaminele B 1 , B 6 , B 12 şi PP fiind mai

rezistente.

Vitaminele A, E, K suferă o distrugere slabă în absenţa aerului.

17
 Procesul de distrugere a vitaminelor continuă după iradiere, la depozitarea produselor,
fiind mai slab la temperaturi scăzute. La doze mari de iradiere, cum ar fi la radappertizare(25÷50
kGy), pierderile vitaminice sunt similare sterilizarii termice.

Enzimele sunt rezistente, păstrându-şi activitatea chiar şi la doze de 50 kGy, ceea ce

permite sterilizarea preparatelor enzimatice prin iradiere, dar din punct de vedere tehnologic,
face necesară inactivarea enzimelor înaintea tratamentului prin iradiere, de exemplu prin
opărire.

Produşi rezultaţi prin iradierea lipidelor (Banu, 1992)

3.5 Acţiunea radiaţiilor asupra ambalajelor produselor alimentare

18
 Iradierea ambalajelor se poate realiza înaintea ambalării propriu-zise, în scopul ameliorării
proprietăţilor materialului ambalajului sau pentru aseptizare (în cazul ambalării aseptice), sau cu
produs cu tot pentru radiosterilizare în vederea unei depozitări îndelungate.

Ambalajele plastice sunt sensibile, modificându-şi proprietăţile şi chiar eliberând compuşi

chimici care interacţionează cu produsul alimentar, mai ales dacă au umiditate mare; polistirenul
este cel mai rezistent, polietilena cea mai susceptibilă.

Sticla este rezistentă, fără modificări semnificative la dozele uzuale de iradiere. Metalelor
nu li se induce radioactivitate; de asemenea, răşinile epoxifenolice folosite la vermisare şi
materialele termocolanle nu suferă modificări semnificative la iradierea obişnuită.

Materialele celulozice suferă degradări prin distrugerea legăturilor covalente, în cazul dozelor
mari de iradiere; până la 10 kGy efectele nu sunt semnificative

4. RADDAPETIZAREA, RADICITATEA şi RADURIZAREA PRODUSELOR

ALIMENTARE

Radappertizarea

RADAPPERTIZAREA reprezintă sterilizarea prin iradiere sau iradierea alimentelor cu

doze suficiente pentru reducerea numărului sau activităţii oricăror microorganisme în limitele
admise şi recunoscute pentru sterilizare.

Radappertizarea este o formă de iradiere ce poate fi realizată prin aplicarea

corespunzătoare a dozei de radiaţie ionizantă, suficientă pentru a reduce numărul şi activitatea de
microorganisme viabile. Doza necesară este, de obicei, cuprinsă în intervalul de 25-45 kiloGrays.
În tabel sunt indicate dozele minime de radiaţie pentru nouă produse din carne şi produse din
peşte, în kGy, fiecare produs tratat la - 30 ° C până la +10° C, cu excepţia baconului (iradiat la
temperatura mediului ambiant).

Produse Doze minime de

19
 radiaţie (kGy)

Bacon 23

Carne de vită 47

Pui 45

Şuncă 37

Carne de porc 51

Creveţi 37

Peşte 32

Conserve de vită 25

Cârnaţi de porc 24–27

Pentru a realiza 12 D tratamente de iradiere la carne, tratate la temperaturi de aproximativ

30˚C sunt necesare următoarele doze de radiaţie: carne de vită şi de pui 41.2- 42.7 kGy; suncă si
produse din peşte 31.4-31.7 kGy; carne de porc 43.7 kGy; conservă de vită şi cârnaţi de carne de
porc 25.5-26.9 kGy. Aceste tratamente de iradiere nu fac produsele alimentare radioactive.

Rezistenţa radiaţiilor de spori Clostridium botulinum, în mass-media, a fost studiată de

către Roberts şi Ingram, şi astfel, aceste valori sunt considerabil mai mici decât cele obţinute din
produsele din carne. La trei tulpini de tip A, D variază între 1.0 - 1.4; pe două tulpini de tip B, D
variază între 1.0-1.1; pe două tulpini de tip E, D variază între 0.8-1.6, şi o tulpină de tip F, D
arată o valoare de aproximativ 2.5 kGy.

Toate tulpinile au fost iradiate la 18-23 ˚C şi o rată exponenţial cu moartea a fost asumată în
calculele D.
În ceea ce priveşte efectul radiaţiilor asupra lui C. perfringens, fiecare dintre cele cinci
tulpini diferite (tip A, B, C, E şi F) au luat valori D cuprinse între 1,5 şi 2,5 kGy într-un mediu
apos. Valorile D12 pentru 8 tulpini ale acestui organism s-au găsit că se situează între 30.4 şi
41.4 kGy, în funcţie de tulpina şi metoda de calcul. Valorile radiaţilor D10 pentru Listeria
monocytogenes în brânză mozzarella şi îngheţată s-au dovedit a fi cuprinse între 1.4 şi 2.0 kGy,
respectiv, tulpina Scott A iradiază la 78 ˚C. Respectiv, calculate, valorile D12 iau valori între
20
16.8 şi 24.4 kGy. Pentru a radappertiza îngheţata şi iaurtul congelat 40 kGy sunt suficienţi, dar
nu şi în cazul mozzarelei sau brânzei Cheddar. Doza necesară pentru Bacillus cereus în brânză şi
îngheţată a fost cuprinsă între 40-50 kGy.

Viruşii sunt considerabil mai rezistenţi la radiaţii decât bacteriile.

Enzimele sunt, de asemenea, extrem de rezistente la radiaţii, precum şi o doză de 20-60
kGy care a fost găsită că distruge numai până la 75% din activitatea proteolitică a cărnii de vită.
Când albirea la 64 sau 70 ˚C a fost asociată cu doze de radiaţii de 45 -52 kGy, cu toate aceste

a, cel puţin 95% din activitatea proteolitică a cărnii de vită a fost distrusă.

Principalele dezavantaje la aplicarea de radiaţii la anumite produse alimentare sunt

modificările de culoare şi / sau a producţiei de arome. Prin urmare, aceste produse alimentare
care sunt supuse unor schimbări relativ minore: culoare şi aromă, au primit cea mai mare atenţie
pentru radappertizarea comercială.

Valorile lui D la Coxsackievirus B-2

D (kGy)

Suspendarea Menstrum -30˚C -90˚C

Mediul minim esenţial + 2% ser 6.9 6.4

Apă distilată - -5.3

Preparate din carne de vită 6.8 8.1

Carne de vită 7.5 6.8

Baconul este un produs care suferă doar mici modificări de culoare şi de aromă.
Radappertizarea baconului este un mod de a reduce nitrozaminele. Când baconul conţine 20 ppm
21
Na NO 2 + 550 ppm ascorbat de sodiu este iradiat cu 30 kGy, rezultă că nivelurile de nitrozamine
au fost similare cu cele din baconul fară nitriţi.

De la o revizuire a 539 de valori D obţinute de la 39 de lucrări publicate, cele mai

rezistente la radiaţii care produc spori au fost Geobacillus stearothermophilus şi Clostridium
sporogenes, în timp ce cele mai rezistente la radiaţii care nu produc spori au fost Enterococcus
faecium, Alcaligenes spp., precum şi Moraxella- Acinetobacter group. În ansamblu, bacteriile
gram-negative au fost mult mai sensibile decât cele gram pozitive din rapoartele publicate.

Radiaţiile raportate la D valori

Organismul/Substanţa D (kGy) Referenţă

Bacterii
Acinetobacter calcoaceticus 0.26 87
Aeromonas hydrophila 0.14 60
Spori Bacillus pumilus, ATCC 27142 1.40 87
Arcobacter butzleri 0.27 10
Bacillus cereus 1.485 42
Campylobacter jejuni 0.175–0.235 7
C. jejuni 0.19 10
Clostridium botulinum, sporii de tip E 1.1–1.7 19,46
C. botulinum, tipe E Beluga 0.8 48
C. botulinum, spori de tip 62A 1.0 48
C. botulinum, spori de tipA 2.79 27
C. botulinum, spori de tip B 2.38 27
C. botulinum, spori de tip F 2.5 48
C. botulinum, toxina A din carne 36.08 73
Spori C. bifermentans 1.4 48
Spori C. butyricum 1.5 48
C. perfringens, spori de tip A 1.2 48
Spori C. sporogenes (PA 3679/S2) 2.2 48
Spori C. sordellii 1.5 48

22
Enterobacter cloacae 0.18 87
Escherichia coli 0.20 87
E. coli 0157:H7 (Carne de vită, -20˚C) 0.98 80
E. coli 0157:H7 (Carne de vită, 4˚C) 0.39 80
E. coli O157:H7 0.241–0.307 7
Klebsiella pneumoniae 0.183 42
Listeria monocytogenes 0.42–0.55 61
L. monocytogenes 0.35 32

L. monocytogenes 0.42–0.43 1

Carne de vită 5˚C ~0.44 83

Carne de vită 0˚C 0.45 83

Carne de vită -20˚C 1.21 83

Moraxella phenylpyruvica 0.86 62

M. osloensis 0.191 42
Pseudomonas putida 0.08 62
P. aeruginosa 0.13 87
Salmonella Typhimurium 0.50 61
S. Enteritidis, în carnea de pasare, la 22˚C 0.37 54
Oua albe, la 15˚C 0.33 54
Salmonella sp. 0.13 87
Salmonellae spp. 0.621–0.800 7
S. Mbandaka 20˚C 0.98 81
Staphylococcus aureus (carne de vită, 0˚C) 0.51 80
S. aureus (carne de vită, -20˚C) 0.88 80
Staphylococcus aureus 0.16 87
S. aureus ent., toxina A din carne 61.18; 208.49 73
Yersinia enterocolitica, carne de vită, 25˚C 0.195 16
Y. enterocolitica, carne de vită, 30˚C 0.388 16
Fungi
Spori Aspergillus flavus 0.66 70
A. flavus 0.055–0.06 75
A. niger 0.042 75

23
 Radicitatea

RADICITATEA reprezintă tratamentul prin iradiere a alimentelor cu o doză suficientă

pentru diminuarea numărului de microorganisme patogene nesporulate specifice în limitele
admise (de ex. Salmonellae), fără a se realiza sterilizarea.

Unele alimente şi produse alimentare au fost aprobate

pentru iradiere de către diferite ţări

Produse Tratamentul Intervalul dintre Numărul de ţări

doze (kGy)
Cartofi Inhibare 0.1–0.15 17

Ceapă Inhibare 0.1–0.15 10

Usturoi Inhibare 0.1–0.15 2

Ciuperci Inhibare 2.5 max

Faină de grâu Deparazitarea 0.2–0.75 4

insectelor
Fructe uscate Deparazitarea 1.0 2
insectelor
Boabe de cacao Deparazitarea 0.7 1
insectelor
Concentrate Deparazitarea 0.7–1.0 1
insectelor
Carne de pui Radicitate 7.0 max 2
(Salmonellae)
Peşte Radicitate 2.0–2.2 1

Condimente Radicitate 8.0–10.0 1

Preparate din carne Radurizare 6.0–8.0 1
Fructe proaspete Radurizare 2.5 6

Asparagus Radurizare 2.0 1

Carne proaspată Radurizare 6.0–8.0 1

Cod file Radurizare 1.5 max 1

24
 Carne de pasăre Radurizare 3.0–6.0 2

Creveţi Radurizare 0.5–1.0 1

Produse din carne preparate culinar Radurizare 8.0 1

Papaya Radurizare 250 Gy -

Ouă Shell Radurizare 3.0 -

Conserve de legume Radappertizare 25.0 min 1

Radurizarea

RADURIZAREA reprezintă tratamentul prin iradiere, care urmăreşte prelungirea

duratei de conservare prin reducerea generală a microorganismelor deteriorate specifice, în
special a formelor vegetative bacteriene. Termenul de radurizare este echivalent cu
pasteurizare (de exemplu pasteurizarea laptelui). El se referă la îmbunătăţirea calităţii de
păstrare a unui aliment prin reducerea substanţială a numărului de microbi. Dozele comune
sunt de 0.75-2.5 k Gy pentru tipuri de carne proaspătă, carne de pasăre, fructe de mare, fructe,
legume şi cereale boabe.

Tratamentele de iradiere prelungesc durata de depozitare a legumelor şi fructelor.

Perioada de valabilitate a creveţilor, crabilor şi scoicilor, poate fi prelungită de către radurizatre
cu doze de până la 1 - 4 kGy. Rezultate similare pot fi realizate şi pentru peşti şi crustacee.

Într-un studiu, scoicile depozitate la 0 ˚C au avut o durată de depozitare de 13 de zile, dar

după doze de iradiere de 0.5, 1.5, şi 3.0 kGy, termenul de valabilitate a crescut până la 18, 23, şi
42 de zile. Bacteriile gram-negative, care formează tije sunt printre cele mai radiosensitive
dintre toate bacteriile, iar acestea sunt principalele organisme dăunătoare pentru aceste produse
alimentare.
Radurizarea fructelor cu doze cuprinse între 2-3 kGy prelungeşte termenul de valabilitate
de cel puţin până la 14 zile. Radurizarea fructelor proaspete, a cărnii şi a fructelor de mare este
permisă de cel puţin şase ţări. În general, perioada de prelungire a duratei de viaţă nu este atât de
mare pentru fructe radurizate ca şi pentru tipuri de carne şi fructe de mare, deoarece
mucegaiurile sunt în general mai rezistente la iradiere decât bacteriile gram-negative care produc
25
alterarea produselor. Când produsele din carne de vită au fost supuse la 2,0 kGy sub vid, au
rămas nealterate după 60 de zile, în refrigerator.

În ceea ce priveşte agenţii patogeni, din sectorul cărnii de vită, s-a ajuns la concluzia că o
8.1
doză aplicată de 2,5 kGy ar fi suficientă pentru a distruge 10 bacterii de E. coli. 0157: H7, 10
3.1 10.6
bacterii de salmonella, şi 10 bacterii de Campylobacter jejuni.
Ouăle insectelor şi larvelor pot fi distruse de o doză de 1kGy, iar a teniei de carne de
porc (Taenia solium) şi a teniei de carne de vită (T. saginata) cu doze mai mici.

5. REGULAMENT PRIVIND TRATAREA CU RADIAȚII IONIZATE A

PRODUSELOR ALIMENTARE

REGULAMENT privind tratarea cu radiaţii ionizante a produselor alimentare Regulamentul

privind tratarea cu radiaţii ionizante a produselor alimentare (în continuare – Regulament)
creează cadrul normativ necesar aplicării prevederilor Directivei 1999/2/CE a Parlamentului
European şi a Consiliului din 22 februarie 1999 de apropiere a legislaţiilor statelor-membre
privind produsele şi ingredientele alimentare tratate cu radiaţii ionizante, Directivei 1999/3/CE a
Parlamentului European şi a Consiliului din 22 februarie 1999 de stabilire a unei liste
comunitare cu produsele şi ingredientele alimentare tratate cu radiaţii ionizante.

Prezentul Regulament are drept scop stabilirea cerinţelor specifice de bază privind tratarea cu
radiaţii ionizante a produselor şi ingredientelor alimentare, precum şi asigurarea inofensivităţii
lor.

2. În prezentul Regulament sînt expuse principiile şi procedurile generale necesare pentru

desfăşurarea activităţilor de tratare cu radiaţii ionizante a produselor şi ingredientelor
alimentare.

3. Prevederile prezentului Regulament se aplică asupra proceselor de fabricare, etichetare,

comercializare, import şi export al produselor şi ingredientelor alimentare, care sînt tratate cu
radiaţii ionizante.

4. Procesul de tratare cu radiaţii ionizante a produselor necesită a fi efectuat în condiţii igienice

şi tehnologice corespunzătoare realizării următoarelor obiective: prevenirea, reducerea,
distrugerea cantitativă a microorganismelor ce cauzează alterarea produselor, extinderea duratei
de viaţă a produselor, controlul perioadei de maturizare.

26
5. Produsele alimentare pasibile iradierii trebuie să fie produse sănătoase care se află într-o
stare corespunzătoare de salubritate. Aceste produse precum şi ambalajul corespunzător
urmează să fie compatibile procesului de iradiere. 2

6. Produsele alimentare pot fi tratate prin radiaţii ionizante numai dacă există o nevoie legată de
igiena alimentară, un avantaj tehnologic sau de altă natură şi de asemenea un avantaj pentru
consumator care poate fi demonstrat.

7.Tratamentul prin radiaţii ionizante nu ar trebui folosit ca substituent al măsurilor de igienă sau
sănătate sau al bunei practici de fabricaţie sau de cultivare;

8. Cerinţele prezentului Regulament se extind asupra activităţilor de tratare cu radiaţii ionizante

a produselor şi ingredientelor alimentare, controlul asupra plasării şi comercializării pe piaţă a
acestor produse.

9. Prevederile prezentului Regulament sînt executorii pentru toţi operatorii surselor de iradiere
ionizante utilizate în aceste scopuri, indiferent de forma lor de proprietate şi subordonarea
departamentală.

5.1 CERINTE PRIVIND ETICHETAREA PRODUSELOR ŞI A INGREDIENTELOR

ALIMENTARE TRATATE CU RADIAŢII IONIZANTE

18. Etichetarea produselor şi a ingredientelor alimentare tratate cu radiaţii ionizante trebuie să

respecte următoarele dispoziţii în cazul produselor destinate consumatorului final şi operatorilor
de catering :

a) în cazul în care produsele şi ingredientele alimentare sînt vîndute la bucată, pe etichetă

trebuie să apară menţiunea „tratat prin ionizare” sau „tratat cu radiaţii ionizante”; În cazul
produselor vândute în vrac, această menţiune apare o dată cu denumirea produsului pe o plăcuţă
sau pe o notă plasată deasupra sau alături de recipientul în care se află produsele;

b) în cazul în care un produs iradiat este utilizat ca ingredient, aceeaşi menţiune trebuie să
însoţească denumirea sa pe lista cu ingrediente; În cazul produselor vândute în vrac, această
menţiune apare o dată cu denumirea produsului pe o plăcuţă sau pe o notă plasată deasupra sau
alături de recipientul în care se află produsele;

c) aceeaşi menţiune este necesară în scopul indicării ingredientelor iradiate utilizate în

ingredientele compuse din produsele alimentare, chiar dacă acestea reprezintă mai puţin de 25

27
% din produsul finit. 19. În cazul produselor şi ingredientelor alimentare tratate cu radiaţii
ionizante, care nu sînt destinate consumatorului final şi colectivităţilor:

a) menţiunea prevăzută în punctul precedent trebuie utilizată pentru indicarea tratării cu radiaţii
ionizante atît a produselor, cît şi a ingredientelor conţinute de un produs alimentar neiradiat;

b) se indică fie identitatea şi adresa unităţii care a efectuat iradierea, fie numărul de referinţă al
acesteia.

20. Indicarea tratării să face în toate cazurile pe documentele care însoţesc sau se referă la
produsele şi ingredientele alimentare iradiate. CAPITOLUL IV CERINTE PRIVIND
APROBAREA UNITĂŢII DE IRADIERE 21. Autorităţile naţionale competente în
conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare vor efectua:

a) aprobarea prealabilă a unităţii de iradiere;

b) controlul şi inspecţia oficială a unităţii de iradiere.

5.2 SURSELE DE RADIATII IONIZANTE

Produsele pasibile tratării cu radiaţii ionizante pot fi supuse tratării respective cu următoarele
surse de radiaţii ionizante:

a) radiaţii gama provenite de la radionuclizii 60Co sau 137Cs;

b) radiaţii X produse de aparate operate la o energie nominală (energie maximă a fotonilor) mai
mică sau egală cu 5 MeV;

c) electroni produşi de aparate operate la o energie nominală (energie maximă a electronilor)

mai mică sau egală cu 10 MeV.

CONCLUZIE

Iradierea alimentelor este procesul de tratare a acestora cu radiatii ionizate,aceasta

tehnologie de procesare fiind recunoscuta si aplicata pe plan mondial. În urma numeroaselor
studii stiintifice ,organismele internaționale precum AIEA . Organizatia Mondiala a
Sanatații,Organizația pentru Alimentașie și Agricultură a Națiuniloe Unite FAO s-au implicat
în standartizarea acestei metode ,acceptând-o ca fiind viabilă pentru siguranța alimentară.
28
 S-a demonstrate că tratarea alimentelor cu radiații ionizate produce efecte
benefice,precum ar fi prelungirea termenului de valabilitate ,distrugerea sau inactivarea
insectelor și paraziților ,microorgaanismelor patogene,ciupercilor și drojdiilor, inhibarea sau a
germinarii tuberculilor si bulbilor

Metoda nu are efecte negative ,alimentele iradiate nu devin radioactive, in alimente nu

apar substante nocive pentru sanatatea omului, valoarea nutrițională nu suferă modificări mai
mari decît cele survenite in urma metodelor de conservare conventionale (congelarea
,pasteurizarea,sterilizarea)

După părerea mea iradiere alimentelor este o metodă eficientă pentru păstrarea
alimentelor și cred ca este bine să ne informăm despre această metodă. Informarea corectă a
consumatorilor printr-o etichetare clară a alimentelor supusă iradierii permite alegerea liberăși
conștientă a produselor cumpărate.

BIBLIOGRAFIE

 Bacq şi Alexander, retipărită cu permisiunea autorilor, Bazele Radiobiologiei, 1961,

Pergamon Press.

 Giddings

 Produşi rezultaţi prin iradierea lipidelor (Banu, 1992

29
 Brodsky, 1982.

 http://www.cdep.ro/interpel/2011/2r5987A.pdf

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Iradierea_alimentelor

 https://mec.tuiasi.ro/ro/images/diverse/Conservarea_produselor_agroalimentare.pdf?
fbclid=IwAR16cygAJyynOoi0ovWj5fZdhgePOjYmJNXNnZoXx52tfuQKnwOhbASfGP
U

 https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/ALL/?uri=LEGISSUM:l21117

 https://www.yumpu.com/ro/document/read/52223003/tratarea-produselor-alimentare-cu-
ajutorul-tehnologiilor-ionizante

 http://cesamancam.ro/iradierea-alimentelor.html

30