Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ARGUMENT
Familiile din societățile contemporane, fie ele dezvoltate sau în curs de dezvoltare, au
suportat în ultimele decenii transformări profunde. Schimbările intervenite sunt atât de
importante încât termenul de „familie” a devenit tot mai ambiguu, el tinzând să acopere astăzi
realităţi diferite de cele caracteristice generațiilor precedente. Dinamismul puternic al
structurii şi funcțiilor familiei poate părea multora surprinzător şi, mai mult decât atât, este
uneori considerat în mod negativ. Opinia curenta, preluata deseori şi în discursul politici şi
științific, afirma ca familia este cea mai fidela păstrătoare a tradițiilor, a valorilor naționale, ca
ea este unul dintre cele mai conservatoare (în sensul bun al termenului) segmente sociale.
Contrar acestor opinii, familia este mai puțin „depozitara” şi mai curând „barometru” al
tuturor schimbarilor sociale. Ea a devenit tot mai sensibila la toate principalele transformări
petrecute în societate.
În multe societăţi, familia caută să se debaraseze de „gloria” conservatorismului, de
„meritul” de a fi păstrătoarea valorilor tradiționale. Are loc un proces vizibil de emancipare,
de democratizare, de laicizare şi liberalizare a vieții de familie. Uneori, familia se opune
societăţii prin nerespectarea normelor legale sau etice promovate de către societate sau prin
neaderarea la virtuțile convenabile din punct de vedere social. Disoluția colectivităților locale
petrecute în numeroase tari, schimbarea sau dispariția controlului social direct, au favorizat,
într-o anumita măsura, aceasta tentativa de emancipare şi modernizare. În același timp,
schimbările economice şi sociale au contribuit la apariția unor disfuncții familiale (cel puțin
astfel considerate din punct de vedere al societăţii globale).
Schimbările petrecute în modelele familiale şi în comportamentul familial nu privesc
doar pe cei implicați în relațiile familiale, ci ele prezintă interes pentru o societate în întregul
ei. Pe măsura dezvoltării economice şi sociale, relațiile dintre familie şi societate nu şi-au
diminuat importanta; dimpotrivă, rețeaua acestor relații a devenit tot mai densa şi mai
complexa. Integrata tot mai puternic în societatea globala, familia este tot mai mult
condiționata de schimbările economice şi sociale şi, la rândul ei, influențează tot mai mult
dinamismul social global. Admițând ideea ca situația familiei este strâns dependenta de
1
Rusu Dana-Rodica
INTRODUCERE
2
Forme familiale alternative în societatea contemporană
3
Rusu Dana-Rodica
4
Forme familiale alternative în societatea contemporană
domeniu susţine emiterea unor acte normative care să stabilească cadrul legal de organizare şi
funcţionare a uniunilor consensuale. Legislaţia românească nu conţine prevederi exprese în
materie de concubinaj. În ciuda schimbărilor din sfera familiei, care se succed cu repeziciune
dacă privim indicatorii socio-demografici caracteristici prin raportare la cei din ţările
europene, problema elaborării unor norme specifice pentru stiluri de viaţă precum celibatul
sau coabitarea s-a pus cu oarecare timiditate. La Parlamentul României se află un proiect de
lege privind concubinajul care însă nu a găsit suficienţi adepţi pentru a fi trecut pe ordinea de
zi a şedinţei celor două camere legislative. Juriştii, dar şi sociologii, acceptă ideea că
extinderea modelelor alternative la căsătorie impune regândirea sistemului de norme şi chiar
de valori dar lucrurile rămân, în continuare, la stadiul de discuţii.
Capitolul IV Metodologia cercetării prezintă aspecte privind microcercetarea
desfășurata ce a avut scopul de a etala principalele concepte şi explicații teoretice şi analiza
acestora în situații concrete (caracterizarea cuplurilor care trăiesc în concubinaj). Succint sunt
expuse tehnicile şi metodele de colectare a datelor: interviul semistructurat, studiul de caz,
studierea şi analiza documentației existente în acest domeniu. De asemenea capitolul IV
cuprinde motivația alegerii fiecărei metode în parte, criterii de selecție şi eșantionare a
subiecților. Pentru selecţia subiecţilor în etapa intervievării am recurs la tehnica „bulgărului
de zăpadă” (eşantionare în lanţ), pornind de la cazuri accesibile. Criteriul proximității şi al
accesibilității, l-am aplicat şi pentru studiile de caz - fiind alese două cupluri aparent
contrastante - pentru a putea descrie astfel uniunea consensuală în principalele grupuri de
coabitanți din România (tineri/studenți absolvenți, până în 35 de ani, care preferă uniunea
consensuală - acestea reprezentând pentru ei o fază experimentala sau o fază premergătoare
căsătoriei şi persoane trecute de 35 - care de obicei au trecut prin experiența unui divorț şi
aleg uniunea consensuală ca o alternativă la căsătorie).
Capitolul V Dimensiuni ale uniunii consensuale în România cuprinde date despre
dimensiunea uniunilor consensuale în România. Ponderea uniunilor consensuale la noi în ţară
este relativ mică. Datele de la ultimul Recensământ din 2002 (de altfel şi prima dată când au
fost înregistrate oficial) indică o pondere scăzuta a acestora: 828 mii persoane (numai 3,9%
din totalul populației), 3,2% în mediul urban şi 4,6% în mediul rural trăind în astfel de uniuni.
Din totalul gospodăriilor, cele de acest tip reprezintă 6,5%. Date de anchete mai recente se
estimează valori mai ridicate: 5,5% (BOP, Soros, 2007) sau 5,7% din populație (Viața de
familie, Soros, 2008).
5
Rusu Dana-Rodica
6
Forme familiale alternative în societatea contemporană
7
Rusu Dana-Rodica
8
Forme familiale alternative în societatea contemporană
În felul acesta, filozofia pe baza căreia s-a constituit familia este alta, faţă de Europa
occidentală. Nu ne-am abate mult dacă am spune că religia a jucat un rol important. Este
vorba despre catolicismul occidental şi protestantismul american. Ideea este şi mai veridică
dacă admitem afirmaţiile lui Bennet, 1988, care, exemplificând situaţia din Anglia secolelor
XVII-XIX, arată că familia nucleară era des întâlnită în această zonă, profund protestantă şi
viitor model pentru familia americană (Bennet, 1988, pp. 127-138).
9
Rusu Dana-Rodica
Distincţia a generat discuţii aprinse despre diferenţele dintre cele două noţiuni şi caracteristici
ale grupurilor pe care le reprezintă (Prună, 2007, p. 28).
În capitolul de faţă, aceşti doi termeni vor fi diferenţiaţi doar în măsura în care
conceptul de gospodărie se va referi mai mult la o unitate de consum şi la tipul de muncă, iar
cel de familie se va referi mai mult la relaţiile de afecţiune şi de solidaritate ale celor care
locuiesc împreună.
Unii sociologi au încercat să rezolve problema redefinind cuvântul familie. Părerile
sunt împărţite. Kari Moxnes defineşte familia că instituţie şi ideologie. Familiile reprezintă
tipuri de relaţii între oameni-părinţi, părinţi şi copii şi relaţiile dintre fraţi. Familia este o
instituţie şi o ideologie-ideologii despre relaţia dintre sexe, dragoste maternă şi intimitatea
familiei. Familiile locuiesc în gospodării şi sunt, aşadar, responsabile pentru producţie,
reproducţie şi consum, toate organizate în moduri diferite. (Neamţu, 2003, p. 612)
Arnlaug Leira (1992) elaborează, de asemenea, o definiţie explicită familiei: De
obicei, termenul de familie se referă la cel puţin două persoane, fie doi adulţi care împart
acelaşi pat şi aceeaşi masă, după cum spune o expresie norvegiană, fie unul sau mai mulţi
adulţi care au responsabilităţi parentale pentru unul sau mai mulţi copii. Se mai poate, de
asemenea, referi la unul sau mai mulţi copii adulţi care împart aceeaşi casă cu părinţii.
Chiar şi această scurtă incursiune în sfera operaţionalizării termenului de familie ne
indică faptul că, în timp, atât componenţa cât şi funcţionarea familiei au cunoscut o dinamică
ce se reflectă în apariţia unor structuri atipice de tip familial. Folosim termenul de „atipic” în
sensul în care tratăm aceste noi modele de menaj raportându-ne la familia tradiţională, care
reprezintă forma „tipică”, „normală”, „firească” de convieţuire dintre indivizi între care există
relaţii de rudenie, căsătorie sau adopţie. (Prună, 2007, p. 30)
În analiza sociologică utilizăm termenul de familie în sintagme care diferenţiază
sensurile acesteia, aşa cum arată sociologul Voinea (2005, p. 7). Astfel, vorbim adesea despre
familia de origine, în sensul de „familie în care se naşte şi creşte un individ”, despre familia
conjugală - cea rezultată în urma căsătoriei, de familia de rezidenţă - referindu-ne la structura
care reuneşte persoanele care locuiesc în aceeaşi casă, desfăşoară activităţi economico-
gospodăreşti în comun, fiind soţi sau rude, de familia de interacţiune - incluzând aici rudele
unui individ, indiferent de locul domiciliului, cu care acesta se află într-o comunicare
permanentă, sau familia cu probleme, scoţând astfel în evidenţă deficienţele de structură sau
problemele funcţionale care se înregistrează uneori la nivelul acestui grup social.
10
Forme familiale alternative în societatea contemporană
11
Rusu Dana-Rodica
caracterizare, iată care sunt trăsăturile surprinse de Le Play pentru cele patru tipuri de familie
(apud. Băran-Pescaru, 2004, pp. 17-30):
Familia patriarhală, impune tipul individului absorbit de comunitate. Caracteristic
pentru această familie este dependenţa completă a copiilor de comunitatea familiei. Instrucția,
educația, nu este personală, este familială. Respectul este elementul cheie pentru menținerea
ordinii în cadrul familiei patriarhale. Sociologii care au analizat teoria lui Le Play au ajuns la
concluzia că familia patriarhală a înregistrat un regres în momentul în care s-a înregistrat o
creștere a numărului de membri peste capacitatea de asigurare a hranei din resurse proprii şi
slăbirea autorităţii patriarhatului.
Familia instabilă este familia care îşi creşte copii fără a le insufla respectul pentru
tradiție. Descendenții nu sunt educați pentru a fi originali şi nu li se comunica respectul
autorităţii.
Familia tulpină - tip intermediar, este concepută de Lee Play ca o reproducere, în
cadre diminuate, a modelului patriarhal. Spre deosebire de familia patriarhală, tipul „tulpină”
încurajează autonomia şi dezvoltarea de menaje noi. Robert Nisbet (apud. Băran-Pescaru,
2004, p. 19) remarcă faptul că acest tip de familie “combină ceea ce este mai bun din sistemul
patriarhal cu individualismul familiei instabile”.
Familia particularistă - este tipul de familie promovat în societățile în care viața
privată o domină pe cea publica. Individul nu se mai bazează în acțiunile sale pe forța familiei
ci pe capacităţile şi inițiativele lui. Familia particularista pregătește individul pentru asumarea
responsabilității în mod independent. Tinerii proveniți din aceasta familie sunt capabili de
inițiativă şi au spirit organizatoric. Din punct de vedere istoric, această familie stă la baza
tipului de familie „instabilă”.
Plecând de la aceeași celebră dihotomie comunitate/societate a lui F. Tonnies, unii
sociologi au gândit o tipologie pe trei coordonate (Prună, 2007, p. 32):
• Familia comunitară (femeia comunitară, bărbatul comunitar);
• Familia de trecere (femeia comunitară, bărbatul comunitar);
• Familia societala (femeia societala, bărbatul societal).
În timp, sociologii şi demografii au încercat o tipologizare a modelelor familiale
plecând de la perioade de timp bine determinate. În centrul atenției se află evaluarea celor
două mari sisteme familiale care au marcat existenţa societăţilor în ultima sută de ani. Este
vorba despre „ familia extinsă „ şi „ familia nucleară”. Astfel, putem vorbi de trei modele de
12
Forme familiale alternative în societatea contemporană
13
Rusu Dana-Rodica
14
Forme familiale alternative în societatea contemporană
15
Rusu Dana-Rodica
16
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Așa cum remarcăm în paginile anterioare, ultimele decenii au impus şi alte modele de
familie, astfel că familia nucleară nu mai constituie singurul model practicat şi acceptat.
Termenul de familie acoperă astăzi realităţi dintre cele mai diverse. Sub accepțiunea sa
clasică, de grup format din soț, soție şi copii, care realizează funcții reglementate social,
familia nu mai acoperă decât o parte din populația Europei de Nord şi Vest (Mihăilescu,
1995). Politicile familiale au înţeles că noile modele familiale sunt o realitate care nu poate fi
neglijată şi au lărgit semnificația termenului de familie. Problema care se pune este cea legată
de cât de mult se poate extinde sfera de cuprindere a noțiunii de familie.
Potrivit analizei făcute de același autor, noile structuri familiale se pot rezuma la:
• Menaje de o singura persoană (celibat sau rezultat în urma divorțului sau decesului
unuia dintre parteneri)
• Coabitare consensuală (concubinaj, căsătorie de probă)
• Menaje nefamiliale, formate din persoane între persoane care nu se stabilesc relații
sexuale (uneori pot exista relații de rudenie)
• Menaje monoparentale (rezultate în urma maternității în urma căsătorie, a decesului
unuia dintre partenerii cuplului conjugal sau a divorțului)
• Familii nucleare
• Familii extinse
• Uniuni de homosexuali sau lesbiene
Dacă analizăm din punct de vedere al gradului de apropiere de familia clasică,
înțeleasă prin intermediul noțiunilor de cuplu conjugal, relații parentale, căsătorie, vom face
distincția între: tipurile de menaje care reflectă mutații în structura sau funcțiile familiei, unde
includem cuplurile fără descendenți, familiile monoparentale şi familiile reconstituite, şi
formele alternative în raport cu familia rezultată prin căsătorie, unde putem integra celibatul,
concubinajul şi cuplurile de homosexuali (Mihăilescu, 1995).
Această abordare surprinde două aspecte fundamentale pentru analiza familiei. Pe de o
parte, mutaţiile care s-au produs în ultimele decenii în cadrul instituţiei familiei, iar pe de altă
parte, tendinţele de a acoperi prin conceptul de familie situaţii de viaţă mult mai diverse, care
17
Rusu Dana-Rodica
conturează modele de menaj diferite de cel tradiţional şi care reflectă dinamica schimbărilor
din societatea modernă.
La nivelul ţărilor europene, specialiştii susţin ideea unor similarităţi în ceea ce priveşte
structurile familiale. Astfel, se vorbeşte de o tendinţă de scădere a ponderii familiilor nucleare
pe fondul creşterii numărului familiilor consensuale, a menajelor monoparentale şi a celor
nefamiliale. Criteriile de constituire a acestor modele alternative de familie sunt însă diferite.
Dacă în ţările nordice menajul de o persoană este rezultat al opţiunii individuale, în Europa de
Vest şi Centrală aceasta este rezultatul mobilităţii sociale. În aceste ţări celibatul este
tranzitoriu. Coabitarea consensuală este considerată că fiind rezultat al preferinţei partenerilor,
des întâlnită la persoanele sub 30 de ani (Mihăilescu, 1995).
Europa de Est înregistrează însă acest fenomen de coabitare şi la persoanele tinere dar
ca etapă tranzitorie, ca fază premergătoare căsătoriei. În ţările nordice coabitarea are o
amploare mai mare şi o durată mai lungă de timp, în unele cazuri ea substituindu-se căsătoriei.
Dincolo însă de evoluţia lor diferită, modelele familiale sunt influenţate de factori economici,
sociali şi culturali. Specialiştii susţin că există similarităţi care se manifestă cu precădere la
nivel de zonă socio-culturală: Europa de Nord, Europa Centrală, Europa de Vest, Europa de
Sud şi Europa de Est. (Mihăilescu, 1999, p. 23)
Factorii care au influenţat schimbări în comportamentele nupţiale şi în modele
familiale sunt însă, în linii mari, aceiaşi. Este vorba despre: diminuarea funcţiilor familiei prin
preluarea unora de către societate; creşterea gradului de ocupare a femeilor în activităţi
extrafamiliale; creşterea independenţei economice a tinerilor; creşterea veniturilor prin care
s-a asigurat unor persoane posibilitatea de a trăi singure; reducerea frecvenţei căsătoriilor pe
motive de constrângere economică; creşterea permisivităţii sociale faţă de noile
comportamente; efectul de contagiune, de împrumut a unor modele comportamentale de la un
grup la altul şi chiar de la o societate la alta.
Specialiştii susţin, totodată, că nu există dependenţă evidentă între schimbările
economice şi apariţia modelelor alternative. Acestea există şi în societăţile unde se
înregistrează niveluri diferite de dezvoltare.
Cuplul familial devine interesat de satisfacerea propriilor interese şi mai puţin de
realizarea funcţiilor pe care societatea le atribuie instituţiei familiale. Funcţiile de reproducere
şi socializare au fost abandonate de multe persoane care trăiesc în forme alternative de
convieţuire. Totodată, se înregistrează o tendinţă tot mai evidentă de disociere crescândă între
senzualitate şi căsătorie şi copii (Ciupercă, 2001).
18
Forme familiale alternative în societatea contemporană
2.1. Celibatul
19
Rusu Dana-Rodica
în ţările mediteraneene şi europene centrale procentul de femei care trăiesc singure este de
două sau trei ori mai mare decât cel al bărbaţilor (Pairo, apud. Prună, 2007)
Celibatul, în forma sa temporară sau definită, este un model structurat nu doar în
Europa ci şi în SUA. Cauzele sunt de natură economică dar şi de natură subiectivă, ținând de
scăderea motivației pentru căsătorie sau lipsa de curaj în asumarea responsabilităților privind
familia şi copii.
Cu timpul, problema celor care preferă celibatul a devenit teama de singurătate. Studii
efectuate în unele ţări dezvoltate arată faptul că odată cu trecerea anilor celibatarii resimt lipsa
de comunicare psiho-afectivă prezentă în cupluri şi îşi doresc să se asocieze cu cineva.
Persoanele celibatare au renunțat la responsabilităţi pe care le implică traiul în doi.
Literatura de specialitate consemnează faptul că celibatul poate avea cauze obiective precum:
lipsa locuinței, venituri insuficiente, deficienţe fizice sau psihice, anumite profesii (marinar,
preot catolic, etc.) dar şi cauze de ordin subiectiv: teama de responsabilităţi, eșec sentimental
(Prună, 2007, p. 52).
Analiza sociologică a fenomenului a scos în evidenţă unele regularităţi privind
frecvenţa celibatului pe grupe de vârsta, nivel de instrucție sau mediu social. Statisticile
demonstrează faptul că șansele spre celibat a femeilor cu studii superioare sunt mai ridicate
decât a celor fără studii, o posibilă explicație fiind aceea că bărbaţii au tendința de a evita
femeile prea instruite deoarece se tem de subminarea autorităţii în cadrul cuplului. Totodată,
femeile cu nivel ridicat de instrucție se tem că o posibilă căsătorie le-ar putea îngreuna
continuarea carierei.
Bărbaţii divorțați sunt în mai mare măsura dispuși să transforme „celibatul” în
căsătorie dar „recăsătorirea femeii divorțate rămâne mai puțin frecventă decât cea a
bărbaţilor” (Roussel, apud. Prună, 2007). Scăderea nupţialităţii, scăderea natalității,
dezechilibre demografice, sentimentele de frustrare sau insatisfacție pentru cei care nu s-au
căsătorit din motive obiective sau unele dintre acestea.
Sociologii remarcă faptul că, cel mai adesea, persoanele care aleg celibatul se gândesc
la independenţă economică şi libertatea personală pe care acest stil de viață le creează precum
şi la șansele de schimbare şi posibilitățile pe care menajul de o singură persoană le oferă
pentru realizarea profesională. Celibatul ridica însă şi o serie de probleme precum:
sentimentul de frustrare în raport cu colegii, cu prietenii sau cu rudele; sentimentul
abandonului şi al izolării. Cu cât înaintează în vârsta, cu atât celibatarii se confruntă cu mai
20
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Familia monoparentală este un tip de familie formată dintr-un părinte şi copilul sau
copii săi; grup de persoane aflate în relaţii de rudenie, rezultată din filiaţie directă sau adopţie
(Ştefan, 2001, p. 6)
Numărul familiilor formate dintr-un singur părinte a tins să crească în anii '80 în
fiecare ţară europeană, dar în general acest model este mult mai obişnuit în ţările nordice
decât în cele sudice. Cifrele exacte sunt dificil de dat, pentru că fiecare ţară are o vârstă
diferită la care copiii sunt încă consideraţi minori. Dacă ne referim doar la căminele cu copii
sub 16 ani, atunci Danemarca, Marea Britanie şi Germania sunt ţările cu cel mai mare
procentaj pentru familiile formate dintr-un singur părinte, cu aproximativ 21%, 16% şi
respectiv 15%. Ţările cu cel mai mic procentaj sunt Grecia, Italia şi Spania cu 6%, puțin sub
6% şi, respectiv 8% (apud. Pairo, 1996, Băran-Pescaru, 2004, p. 41).
În Marea Britanie, ca şi în majoritatea ţărilor europene, această categorie a
„degenerat” progresiv, în sensul că numele maschează faptul că majoritatea acestora sunt
conduse de femei. Numărul familiilor formate dintr-un părinte a crescut în Marea Britanie cu
aproape 60% din 1971, ajungând la puţin sub un milion în 1984. În 1997, acesta era de 2
milioane.
Din toate familiile cu copii în Finlanda în 1994, 17% erau familii formate dintr-un
singur părinte, cu 15% conduse de mame şi 12% conduse de taţi. (Statistică, Finlanda, 1995).
În Norvegia, foarte multe dezbateri pe problema familiei sunt legate de categoria mamă
singură/tată singur şi conexiunea acestor familii cu aparatul de sprijin social. 7,9% dintre
tinerele familii din Norvegia sunt compuse din mamă şi copil, doar 1,5% dintre toate tipurile
de familie sunt compuse din tată şi copil. Sunt doar câteva exemple care ne ajută să ne
formăm o imagine asupra dimensiunilor şi dinamicii fenomenului. Atenţia noastră se va
îndreaptă însă mai mult asupra caracteristicilor acestui tip de menaj şi mai puţin asupra
ponderii pe care o are în ansamblul cuplurilor (Băran-Pescaru, 2004, pp. 42-43).
Familiile monoparentale, formate dintr-un singur părinte şi copii minori
redimensionează unele din funcţiile familiei tipice. Din punct de vedere sociologic, familia
monoparentală poate fi definită că un grup social constituit pe baza relaţiilor de rudenie, între
21
Rusu Dana-Rodica
unul dintre părinţi şi copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspiraţii şi valori comune
(Ştefan, Cristina, p. 7).
Spre deosebire de tipul clasic de familie, menajele monoparentale prezintă unele
particularităţi printre care menționam: dificultăţi de ordin material, referindu-se aici la
insuficienţa veniturilor şi capacitatea scăzuta de acoperire a nevoilor; dificultăţi de ordin
biologic (rezolvarea problemelor sexuale în afara familiei, restrângerea descendenţei);
dificultăţi de ordin afectiv. Unele dintre acestea pot fi suplinite prin dragoste excesiva faţă de
descendenți dar aceasta nu satisface decât parțial nevoie de împlinire că persoana adultă.
Părintele singur se confruntă cu necesitatea compensării absenţei celuilalt, asumându-și
rolurile acestuia. (Băran-Pescaru, 2004).
În plan afectiv-emoțional problemele cele mai frecvente se rezumă la lipsa
partenerului şi lipsa dragostei conjugale. Având în vedere un studiu efectuat pe 10 familii
monoparentale şi 10 de tip patern cu copii minori în îngrijire, putem afirma că modul de
satisfacere a rolurilor este diferit. Diferențe înregistram şi în ceea ce privește predominanţa
unor factori care determină constituirea acestui tip familial. Astfel, cauzele dominate pentru
construirea structurilor familiale de tip mama-copil sunt divorțul şi abandonul, în timp ce
pentru menajul de tip tată-copil acestea sunt divorțul şi decesul partenerei. În privința
asumării responsabilităților, dacă în lotul matern în 9 din 10 cazuri sarcinile şi
responsabilitățile partenerului absent sunt asumate corect, în lotul patern, în doar 4 din 10
cazuri se întâlneşte această situație. Bărbaţii aflați în această situație apelează mai mult la
ajutorul rudelor în creșterea şi educarea copiilor. Riscul comunicării deficitare este prezent
însă în ambele tipuri de menaj. Mama, copleșita de grijile gospodărești şi de îngrijirea şi
educarea copiilor pune adesea involuntar comunicarea pe ultimul plan. Mai mult, ea adoptă o
atitudine mult prea autoritară sperând că, astfel, reușește să acopere unul din atributele
specifice tatălui. Această autoritate excesiva poate fi tratată uneori de copii că fiind o lipsă de
afecțiune. (Prună, 2007, p. 43-45).
Familia monoparentală, susțin autorii lucrării „Incursiuni în psihologia şi
psihosexologia familiei” (Mitrofan I., Ciupercă, p. 50), reprezintă „configurația cu cele mai
multe funcții minimalizate care ridică un serios semn de întrebare asupra funcționalității şi
viabilității ei”. În cadrul acestui tip de familie apare ca fiind maximizată doar funcția de
solidaritate. Problema este totuși relativă datorită lipsei unuia dintre părinţi. Se presupune că
tocmai absenţa acestuia favorizează creșterea coeziunii părinte-copil.
22
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Cea mai pertinentă tipologie a familiilor parentale se poate face în funcție de calitatea
şi permanenţa interacțiunilor. După acest indicator putem vorbi de familii monoparentale
camuflate în cadrul familiilor nucleare, când unul din părinţi, deși prezent în cadrul familiei,
nu interacționează cu ceilalți membrii familii monoparentale în care sunt păstrate doar
legăturile cu copii; familii monoparentale prin absenţă fizică, din diferite motive, a unui
dintre părinţi; familii monoparentale rezultate în urma divorțului (Ştefan, 2001, p. 9-10).
În ceea ce privește funcționalitatea acestui tip de familie, de-a lungul timpului, s-au
conturat mai multe perspective. Perioada care se caracterizează prin preponderenţa modelului
familiei extinse a dezaprobat monoparentalitatea şi a încurajat etichetarea faţă de cei ce
alegeau acest stil de viață. Societatea modernă a acceptat mai ușor acest tip de familie. Se
remarcă chiar unele concluzii ale cercetărilor în domeniul familiei care arată faptul că familia
formata din doi părinţi nu joacă un rol atât de important pentru evoluția copilului pe cât s-a
crezut inițial. Mulţi psihologi şi sociologi au ajuns la concluzia că este mai bine pentru copil o
familie monoparentală decât una cu doi părinţi care creează un climat tensionat, dominat de
certuri şi discuţii contradictorii.
Totodată, familia monoparentală cunoaşte şi o redimensionare a funcţiilor sale. Astfel,
funcţia sexuală şi cea reproductivă sunt minimizate întrucât separarea fizică dintre soţi şi
greutatea părintelui rămas cu copii în a-şi găsi un partener care să-i accepte situaţia dată sunt
factori care împiedică manifestarea şi exercitarea lor. (Mitrofan I., Mitrofan N., 1991, p. 61).
Şi la nivelul funcţiei economice se înregistrează elemente care influenţează vizibil viaţa
familiilor monoparentale, costul ridicat al vieţii implicând eforturi deosebite din partea
părintelui rămas cu copii. Redimensionarea funcţiilor familiei monoparentale prezintă însă un
grad de relativitate, multe din aceste elemente regăsindu-le chiar şi în unele familii clasice.
Cele mai vizibile disfuncţionalităţi care apar la nivelul familiilor de acest tip se
reflectă cu precădere în relaţia părinte-copil (copii). Aici este necesar însă să facem distincţia
între raportul mamă-copil şi tată-copil, pentru fiecare înregistrându-se anumite particularităţi
în formarea psio-comportamentală a descendenţilor. Astfel, în cazul unei familii
monoparentale de tipul mamă-copil putem menţiona unele elemente specifice (Irimescu,
2004, pp. 77-83):
• situaţii în care copilul devine un suport economic datorită dificultăţilor financiare cu
care se confruntă cel mai adesea adultul din acest tip de familie;
• mamele încearcă să compenseze lipsa tatălui adoptând sarcini care nu-i sunt specifice,
care implică un consum de energie deosebit. Adesea ele nu reuşesc să întreprindă
23
Rusu Dana-Rodica
24
Forme familiale alternative în societatea contemporană
partenerii au mai fost căsătoriţi şi au descendenţi din mariaje anterioare. Acestea reunesc
astfel copii din mai multe uniuni familiale, la aceştia adăugându-se uneori proprii descendenţi.
Problemele cu care se confruntă familia comasată (reconstituită) ţin de specificul relaţiei din
sistemul familiei structurate după recăsătorire, de riscul repetării anumitor erori din mariajele
anterioare şi de relaţiile cu ex-consorţii. Părinţii vitregi au adesea un comportament neadecvat
faţă de copiii vitregi, mai ales legat de atitudinile şi relaţiile acestora cu părinţii naturali.
Pe de altă parte, cercetătorii americani (Toffler, 1996) definesc familiile reconstituite
ca fiind formate din două persoane divorţate cu copii, care se recăsătoresc, adunând copiii din
ambele familii într-un nou tip de familie lărgită. Potrivit statisticilor, unul din 4 copii
americani fac parte din asemenea familii.
Conform lui Stănciulescu (2002, p. 154) conceptul de „familie compusă” arată că
principala caracteristică este dată tocmai de această compunere şi constă în faptul că noua
structură familială este mai complexă în comparaţie cu celelalte structuri şi ridică două
categorii de probleme, în primul rând relaţiile copiilor cu părintele vitreg sau cu fraţii vitregi
şi, în al doilea rând, probleme legate de menţinerea limitelor.
În genere, geneza familiei reconstituite se regăseşte la nivelul considerenţelor de ordin
economic sau celor de ordin afectiv-emoţional. Majoritatea menajelor de acest tip se
structurează fie din nevoia de afecţiune a adulţilor şi din dorinţa lor de a crea copiilor un
mediu adecvat pentru creştere şi educare, fie din necesităţi economice. Indiferent de motivaţii,
aceste cupluri accentuează în prima parte a existenţei lor funcţia de solidaritate, cea care
exprimă cel mai fidel raţiunea de a fi a acestor menaje. În ciuda faptului că o parte din
familiile reconstituite iau naştere din constrângeri materiale, totuşi, se observă că acest tip de
menaj nu rezolvă decât în rare cazuri problemele financiare ale partenerilor. (Mitrofan I.,
Ciupercă, 1998)
Funcţia de socializare a minorilor capătă şi ea valenţe speciale. Apariţia în viaţa
minorilor a unor părinţi noi şi, uneori, a unor fraţi vitregi, creează dificultăţi în înţelegerea şi
acceptarea mesajelor cu caracter educativ. Deşi, structural, menajele reconstituite arată că
familiile clasice, obişnuite, totuşi, în ceea ce priveşte creşterea şi educarea minorilor, prezintă
mai degrabă particularităţile familiilor monoparentale. Cel mai adesea, părintele vitreg este
privit că un intrus, iar sfaturile lui sunt acceptate nu în raport cu rolul de părinte pe care îl are,
ci în funcţie de afinităţi şi preferinţe. Cu cât vârsta copiilor este mai mare, cu atât şansele ca
adultul nou intrat în viaţa acestora să-şi manifeste autoritatea parentală este mai mică
(Mitrofan I., Ciupercă, 1998).
25
Rusu Dana-Rodica
Cuplul fără descendenți este o altă formă de menaj, preferată în special de persoanele
tinere, care se încadrează în categoria familiilor cu deficit de structură. În ţările dezvoltate
statisticile arată că aproximativ 15% din populația adultă căsătorită este reprezentată de
persoane fără copii. În România, numărul familiilor fără copii reprezintă 20% din totalul
cuplurilor căsătorite. Cauzele care determină unele cupluri să nu aibă copii pot fi ori de ordin
individual - starea de sănătate a partenerilor - ori de ordin social - costul ridicat al creșterii
unui copil (Prună, 2007)
Dificultăților de ordin economic - șomaj, lipsa unei slujbe stabile, venituri foarte mici,
etc. - li se adăuga lipsa unei politici sociale de sprijinire a tinerilor căsătoriți. Sunt mai multe
cupluri care invocă dorința de a fi independenți în relația lor faţă de copil, apariția unui copil
determinând inevitabil restrângerea libertăţilor individuale şi asumarea unor responsabilităţi
parentale specifice.
Anchetele sociale şi evidenţele statistice arată faptul că acest tip de menaj este unul
spre care se îndreaptă o mare parte a populaţiei tinere. Problema care se ridică ţine de pragul
de la care putem afirma că avem de-a face cu familii fără descendenţi. Dacă societăţile
tradiţionale au tendinţa de a dezaproba acest tip de familie, societatea modernă şi-a schimbat
filozofia asupra rolului copiilor în cadrul vieţii de familie şi nu mai manifestă reţineri în acest
sens (Prună, 2007).
Copiii nu mai reprezintă elementul central în viaţa de familie, relaţia soţ-soţie
devenind centrul de greutate în jurul căreia gravitează dorinţele şi aşteptările. Adulţii îşi
26
Forme familiale alternative în societatea contemporană
concentrează din ce în ce mai mult atenţia spre dezvoltarea relaţiilor dintre sexe şi mai puţin
spre elemente ce ţin de realizarea în viaţă a copiilor lor. Putem spune că cuplurile fără copii
sunt alternative, pe de o parte dorite, iar pe de altă parte impuse (Băran-Pescaru, 2004).
Aşa cum remarcă Maria Voinea (1996) familiile fără descendenţi prezintă o serie de
particularităţi, nu doar de ordin structural, uşor de înţeles şi numai din termenii folosiţi, ci mai
ales de ordin funcţional. Astfel, cuplurile fără copii nu asigură reproducerea biologică şi,
implicit, nu realizează funcţia de socializare, dat fiind absenţa copiilor. Pe de altă parte, acest
tip de familie are tendinţa de a maximiza funcţia economică şi pe cea sexuală.
Uniunile consensuale sunt modele controversate ale ultimelor cinci decenii. Ele nu se
deosebesc foarte mult de familia nucleară, realizând majoritatea funcţiilor şi confruntându-se
cu aceleaşi probleme cu care se confruntă cuplurile căsătorite (Mihăilescu, 1993) . Tocmai
aceste asemănări ne fac să ne întrebăm de ce proliferează căsătoriile nelegitime şi care este
specificul lor. Xenia Costaforu, unul din exponenţii marcanţi ai Şcolii Sociologice de la
Bucureşti, ne recomandă prudenţă în analizarea concubinajului argumentând cu date din
cercetări personale. «Cercetând familiile concubine, va trebui să le considerăm ca familii
adevărate şi, deci, să repetăm toată cercetarea pe care o facem şi pentru familia legală,
căutând a înţelege cauzele pentru care soţii preferă concubinajul în locul căsătoriei legale(...)»
(Xenia Costaforu, 2005).
„Centrate pe satisfacerea trebuinţelor sexuale, pe ocuparea unui segment din timpul
liber al partenerilor, aceste modele au o structură relativ fragilă, o coeziune şi stabilitate de
provizorat. Uniunile consensuale definesc relaţia nelegalizată dintre două persoane de sex
opus. Acestea pot rezulta în urma asocierii directe a două persoane necăsătorite sau pot fi
rezultatul uniunii dintre două persoane de sex opus care au divorţat sau care au rămas văduve”
(Prună, 2007, p. 54).
Totodată, uniunea consensuală poate fi rezultatul asocierii a două persoane care şi-au
abandonat familia dar care nu au divorţat. Aceasta este cunoscută şi sub denumirea de
concubinaj. Termenul de concubinaj are, însă, la nivelul mentalului colectiv, o conotaţie
peiorativă, astfel că tot mai mulţi indivizi tind să renunţe la a-l mai utiliza, preferând să
folosească accepţiunile moderne (Prună, 2007, p. 54).
27
Rusu Dana-Rodica
28
Forme familiale alternative în societatea contemporană
29
Rusu Dana-Rodica
30
Forme familiale alternative în societatea contemporană
31
Rusu Dana-Rodica
32
Forme familiale alternative în societatea contemporană
33
Rusu Dana-Rodica
Motivațiile individuale ale celor ce trăiesc într-o uniune liberă s-au dovedit a fi greu de
identificat. Tinerii preferă „căsătoria de probă” pentru a se asigura dacă vor sau nu să se
căsătoreasca sau dacă partenerul este potrivit. Mulți încep să coabiteze după ce s-au hotărât să
se căsătoreasca sau atunci când nu există suficient atașament faţă de ideea căsătoriei. În alte
cazuri căsătoria este amânata până ce partenerii îşi asigura o baza economica sau până ce au
obținut avantaje de pe urma statului lor (ex. evitarea de taxe etc.) (Prună, 2007).
Unele cupluri considera coabitarea un mijloc de a evita obligațiile legale ale căsătoriei,
căsătoria fiind însă respinsa că instituție. Centrate pe satisfacerea trebuințelor sexuale, pe
ocuparea unui segment din timpul liber al partenerilor, aceste modele au o structura relativ
fragila, o coeziune şi stabilitate de provizorat. În timp, coabitarea a fost privita că alternativa
la căsătorie sau că faza finala a procesului de logodna. Acest fenomen a fost explicat că o
reflecție a creșterii individualismului relativ la declinul instituției căsătoriei şi familiei (Prună,
2007).
Totodată s-a remarcat faptul că coabitarea este mai des întâlnita la persoane sub 30 de
ani. Studiile făcute în unele ţări est-europene (Bulgaria, Iugoslavia, Polonia) arata faptul că
fenomenul coabitării se întâlneşte şi la populația tânără din aceste ţări. Aici însă nu este vorba
despre o substituire a modelului familiei contractuale cu familia consensuală, ci o etapa
tranzitorie în evoluția comportamentului nupțial al unor tineri. Coabitarea este, așadar, o faza
premergătoare căsătoriei.
Un lucru remarcat de specialiști şi care, se pare, că a fost luat în calcul şi de legiuitori
când au stabilit reglementările juridice în acest domeniu, este legat de durata uniunilor
consensuale. Cercetările psiho-sociale demonstrează că durata medie de viața a unei relații
nonmaritală este de aproximativ doi ani. După acest interval de timp, cel mai adesea, relațiile
se dizolva sau se transforma în căsătorii. Hilda Rodriguez (2001) semnala faptul că 40% din
concubinaje sfârșesc în căsătorie. Unul din elementele remarcate de studiile asupra coabitării
atrage atenția asupra unui element care, se pare, este definitoriu pentru cuplurile consensuale
şi care explica în mare parte opțiunea pentru acest tip de conviețuire. Partenerii implicați într-
o relație de concubinaj nu trăiesc sentimentul responsabilităţi şi a împărţirii sarcinilor în mod
egalitar că în cazul mariajelor.
Deși se poate vorbi de existenţa unui segment bine definit de persoane care înlocuiesc
mariajul cu concubinajul, cea mai mare parte a celor care trăiesc în uniuni consensuale privesc
aceasta asociere că fiind una temporara, premergătoare căsătoriei. Psihologii şi sociologii
34
Forme familiale alternative în societatea contemporană
susțin că experiența traiului în comun în afara căsătoriei nu este o certitudine pentru un mariaj
de lunga durata. Potrivit datelor, procentul celor care nu doresc să se căsătoreasca niciodată
preferând, în ţările dezvoltate, concubinajul este cuprins între 10% şi 30% (Bumpass &
Sweet, 1989)
Trebuie însă remarcat faptul că opțiunea pentru un concubinaj definitiv este
determinată şi de experiențele traumatizante la care cei în cauză au fost supuși de-a lungul
timpului. Persoanele divorțate sunt mai puțin dispuse să se recăsătorească legal sau nu se pot
căsători, pentru că partenerul cu care coabitează este căsătorit. Pentru o parte a populației care
a trăit experiența unui mariaj care s-a soldat însă cu un eșec, uniunea liberă este privită ca o
alternativă. Faţă în faţă cu realitatea mariajelor repetate, uniunea liberă apare că o structuăa
organizată, stabilă şi armonioasa sub aspectul climatului socio-afectiv. Pentru persoanele
divorțate, adoptarea acestui nou stil de viața poate fi interpretată şi ca reflex de autoapărare.
De teama unui nou eșec, acestea evită un nou mariaj şi aleg calea „liberă, neexpusă
constrângerilor sociale de orice natură. Guvernele ţărilor în care acest fenomen a luat
amploare au adaptat legislaţia la noile realităţi, îmbunătăţind statutul şi drepturile cuplurilor
necăsătorite” (Prună, 2007, pp. 99-101).
Cercetări asupra fenomenului pus în discuție au scos la iveală faptul că partenerii
acestui cuplu nonmarital nu sunt cu nimic mai deosebiți decât cei implicați într-o relație
tradițională de tip familial. Tipurile de întrebări care ar putea să apăra în situația de faţă, când
uniunile consensuale se impun tot mai mult, în viața “cetăţii”, se referă la condițiile financiare
ale relațiilor (participarea în mod egal la cheltuielile cuplului, împărţirea proporțională a
acestora în funcție de câștigurile fiecăruia, etc.); la luarea deciziei în cadrul cuplului şi
împărţirea responsabilităților, precum şi la natura relației exclusiv sexuală, grad de libertate
pentru relațiile sexuale în afara cuplului. De asemenea, se pune problema eventualității
apariției unui copil şi problema referitoare la posibilitatea unui mariaj (Prună, 2007, p. 99).
35
Rusu Dana-Rodica
Unii autori (Markey, apud. Prună, 2007) au încercat să identifice anumite caracteristici
care să permită elaborarea unor tipologii a coabitanților. Barbara Markey a identificat trei
grupuri de coabitanți: cei care au intenții serioase de căsătorie, cei care aleg coabitarea ca
alternativă temporară la căsătorie şi cei care văd coabitarea ca o alternativă permanentă la
căsătorie.
36
Forme familiale alternative în societatea contemporană
37
Rusu Dana-Rodica
această accepţiune, coabitarea dobândeşte doar semnificaţia traiului în comun, fără a cuprinde
un stil diferit de convieţuire (Prună, 2007).
Coabitarea premaritală defineşte ceea ce noi numim tot mai des astăzi, prin conceptul
de «căsătorie de probă», situaţiile cuplurilor în care partenerii doresc să se căsătorească dar,
din diverse considerente, amână momentul legalizării relaţiei lor. Coabitarea postmaritală se
referă la cazurile partenerilor divorţaţi care, după încetarea raporturilor de căsătorie, au decis
că convieţuiască împreună, în concubinaj (Prună, 2007, pp. 104-105).
Acest tip de relaţie ridică o serie de probleme legate de eficienţa unor consecinţe
directe ale divorţului. Se pune problema în ce măsură, dacă foştii soţi trăiesc împreună, se mai
justifică, spre exemplu, acordarea pensiei alimentare sau ajutorului de întreţinere.
38
Forme familiale alternative în societatea contemporană
repere pentru caracterizarea acestui tip de convieţuire. Unii autori vorbesc chiar despre
existenţa unor mituri pin care se susţine concubinajul sau se manifestă reticenţe faţă de
coabitare. „Toată lumea o face”, „economic merită să coabitezi” sau „coabitarea înaintea
căsătoriei garantează o căsătorie fericită mai târziu” sunt doar câteva formule prin care cei
care adoptă acest stil de viaţă îşi justifică opţiunea. Cei care gândesc coabitarea ca o
modalitate temporară de a exista în cuplu, preferă să-şi explice comportamentul prin
raţionamente de ordin pragmatic: este mai eficient, asigură şansa dezvoltării unei cariere, se
pot evita multe probleme pe care le implică căsătoria, partenerii se simt mai liberi, etc. Vom
enumera mai jos câteva dintre prejudecăţile privind coabitarea încercând să explicăm
semnificaţia lor pentru cuplul consensual (Băran-Pescaru, 2004).
39
Rusu Dana-Rodica
căsătorie neadecvat - selectarea acelora care au cele mai puţine şanse de a divorţa pentru
coabitare justifică acest tip de relaţie.
40
Forme familiale alternative în societatea contemporană
41
Rusu Dana-Rodica
42
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Un interes deosebit pentru cercetători este dat de problematica relaţiei dintre coabitare
şi căsătorie, de aspectele care apropie sau, dimpotrivă, diferenţiază cele două forme de
convieţuire. Pe de o parte, literatura de specialitate consemnează existenţa unor abordări care
tratează coabitarea ca alternativă la căsătorie, iar pe de altă parte propune o analiză a uniunilor
consensuale ca „preludiu premarital”, altfel spus, o etapă în existenţa cuplurilor, anterioară
căsătoriei. O analiză comparativă între coabitarea consensuală şi căsătorie reliefează o serie de
asemănări dar şi deosebiri între cele două stiluri de convieţuire (Waite, Linda, 1988).
Studii şi cercetări importante realizate în ultima perioadă asupra coabitării au permis
acumularea unor informaţii suficiente care au stat la baza luării unor decizii şi hotărâri de
ordin legislativ, social sau economic. Oricare ar fi indicatorii după care putem analiza şi
43
Rusu Dana-Rodica
explica o analiză comparativă, trebuie remarcat că există anumite puncte comune care merită
reliefate (Prună, 2007, p. 131).
44
Forme familiale alternative în societatea contemporană
45
Rusu Dana-Rodica
46
Forme familiale alternative în societatea contemporană
47
Rusu Dana-Rodica
care, aşa cum am mai menţionat, îşi are geneza în nevoia indivizilor de a-şi asigura propriul
lor confort, independent de al celui de lângă ei, explică în parte percepţia şi atitudinea diferită
pe care coabitanţii o au faţă de aceste valori şi norme caracteristicile familiei tradiţionale. În
cuplurile consensuale, satisfacerea nevoilor personale devine prioritară, iar atenţia faţă de
astfel de repere morale scade în intensitate. Însăşi definiţia coabitării care evidenţiază lipsa
normativului ca fundament al constituirii cuplului explică manifestările libere ale partenerilor.
Cuplurile coabitante împart o viaţă sexuală activă. Accesul facil la un partener sexual
este un beneficiu al căsătoriei de care se bucură şi cuplurile coabitantă. Nici pentru ei, cina şi
conversaţia cu iubitul nu reprezintă o întâlnire specială-ci o parte a rutinei zilnice. Prin
urmare, iubiţii care locuiesc împreună au multe contacte sexuale, cel puţin la fel de multe, în
medie, ca şi cuplurile căsătorite (Ambert, 2005, p. 18).
Sexul pare să fie o parte cheie a înţelegerii coabitării. Potrivit Monitorizării Sănătăţii
Naţionale şi Vieţii Sociale din 1992, SUA, bărbaţii şi femeile care coabitează întreţin lunar
mai multe raporturi sexuale decât cuplurile căsătorite. Aparent informaţia este în avantajul
coabitanţilor dar, în realitate, nu putem ignora alte aspecte legate de coabitare prin care putem
explica aceste relevanţe statistice. Cel mai adesea frecvenţa mare a relaţiilor sexuale între
parteneri se înregistrează în primii ani de convieţuire. Este o concluzie valabilă indiferent de
tipul de menaj: conjugal sau consensual. În acelaşi timp, să nu uităm faptul că durata de viaţă
a coabitărilor este mult mai redusă decât a căsătoriilor. Astfel, putem lansa ipoteza că, practic,
durata coabitării coincide cu perioada de început a constituirii familiei în urma căsătoriei
(Waite, 1988, p. 20).
48
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Angajamentul faţă de o relaţie şi faţă de partener reduce violenţa în cuplu. Atunci când
în cuplu se înregistrează puseuri de violenţă căsătoria face ca legea să fie mai uşor de aplicat.
Căsătoria poate descreşte nivelul violenţei în cuplu; 54% din bărbaţii şi femeile dintr-un
eşantion de cupluri logodite care semnalaseră agresiuni fizice înainte de căsătorie nu
înregistrau nici un act de violenţă la un an după căsătorie.
Studiile scot în evidenţă un element important legat de rolul căsătoriei în viaţa
individului. Este vorba de capacitatea de influenţă a acestei instituţii asupra integrării
bărbaţilor în comunitate. Fiind consideraţi în raport cu fenomenul violenţei domestice
principalii promotori ai acesteia, se pune problema în ce măsură căsătoria poate influenţa
comportamentul prosocial al acestora şi îi poate diminua predispoziţiile spre agresivitate.
Bărbaţii care au probleme în a se conforma regulilor sociale au mai multe şanse să fie
împiedicaţi de la acte violente atunci când li se arată (prin arest sau oprobiu public) cât de
serios priveşte societatea asupra violenţei domestice. Bărbaţii care coabitează, în contrast, par
să se revolte împotriva controlului social provocând mai multă durere partenerilor lor, arată
Waite în studiile ei. Acest lucru poate fi explicat prin faptul că bărbaţii care coabitează au mai
puţin de pierdut dacă sunt expuşi public ca parteneri abuzivi decât bărbaţii căsătoriţi (1988,
pp. 15-20).
La toate neajunsurile menţionate până acum se mai adaugă unul, extrem de important
şi care face să ne punem întrebări legate de motivele pentru care unele persoane aleg
concubinajul ca mod de viaţă. Studiile arată că „bunăstarea psihologică”, confortul psihologic,
a coabitanţilor este mai scăzută în raport cu cea a partenerilor din cuplul conjugal. O dovadă
este şi rata mare a coabitărilor care sfârşesc printr-o căsătorie. Coabitanţii sunt mai deprimaţi
şi mai puţin satisfăcuţi de viaţă decât persoanele necăsătorite. Să fie oare rezultatul
instabilităţii impuse de o convieţuire în afara unui cadru legal? Căsătoria este, prin structură şi
înţelegere, pe termen lung; persoanele căsătorite îşi percep propria relaţia ca fiind mai stabilă
decât o fac cei care coabitează. Pentru orice cuplu gândul că relaţia are şanse să se destrame
are un efect descurajant asupra psihicului. Rezultatul - coabitanţii demonstrează bunăstare
psihică inferioară decât a oamenilor căsătoriţi, în aceleaşi condiţii. Grija că relaţia se va
destrăma este stresantă în mod special pentru femeile care coabitează şi au copii, care suferă
de un nivel ridicat de depresie ca urmare a situaţiei (Brown, Susan, 1998, pp. 38-42).
Persoanele implicate în relaţii gândite ca preludiu la căsătorie - relaţiile de scurtă
durată fără copii - au niveluri de bunăstare la fel de ridicate ca a celor căsătoriţi. Brown Susan
(1998, p. 37) crede că, dimpotrivă, nivelurile ridicate de depresie ale coabitanţilor nu se
49
Rusu Dana-Rodica
explică prin starea lor de dinainte de a începe relaţia. Perceperea şanselor ca relaţia să se
destrame pare să fie cauza principală a stării lor emoţionale proaste.
Raportul cu comunitatea
Alegerea coabitării ca stil de viaţă pare să distanţeze persoanele de unele instituţii
sociale importante cum ar fi vecinătatea şi, în special de religia organizată. Multe religii
formale dezaprobă şi descurajează coabitarea, făcând ca statutul de membru al comunităţilor
religioase să fie ciudat pentru cuplurile necăsătorite. În acelaşi timp, coabitarea creează, cu
precădere în societăţile unde nu este tolerată, o breşa necontrolabilă de discriminare.
Comunitatea care repudiază sau contestă existenţa acestui mod de convieţuire manifestă
ostilitate şi, implicit, tendinţă de etichetare negativă a celor care preferă traiul liber. Acordarea
sinonimului de „căsătorie nelegitimă” transferă la nivelul opiniei publice responsabilitatea
etichetării prin prisma raportării la legal - nelegal a concubinajului. Considerându-l nelegal, în
sensul inexistenţei normei juridice care să-i confere un statut definitoriu, societatea a permis
conturarea unui model de interpretare a acestui stil de viaţă în termeni de devianţă,
anormalitate, ilegalitate (Brown, Susan, 1998, pp. 50-53).
50
Forme familiale alternative în societatea contemporană
niveluri de venituri de şase ori mai mari decât cuplurile care coabitează. Ei au, de asemenea,
mai multe şanse să obţină transferuri substanţiale de bani din partea familiei. Aceste
transferuri financiare se traduc printr-o bogăţie mai mare pe termen lung dar numai pentru
familiile intacte şi familiile vitrege, şi nu pentru familiile care coabitează sau pentru familiile
care sunt formate dintr-un singur părinte. Ca rezultat, copiii din familiile formate din cupluri
căsătorite - şi intacte şi vitrege - se bucură de un mediu economic mult mai bun decât copiii
din familiile coabitante sau formate dintr-un singur părinte (pp. 86-87).
Hao LingXin remarcă, de asemenea, că modelul coabitării nu incumbă obligaţii de
părinte, mai ales în cuplurile în care unul dintre coabitanţi are un copil dintr-o relaţie
anterioară. Altfel spus, partenerul părintelui nu se obligă nici financiar nici instrumental la
creşterea copilului. Prin urmare, veniturile scăzute ale cuplurilor coabitante care au copii pot
să nu fie împărtăşite în mod egal cu copiii familiei, în special dacă partenerul care nu e părinte
natural are venituri mai mari, aşa cum se întâmplă de obicei (1996, pp. 85-91).
Dincolo de aspectele de ordin economic, avem de-a face şi cu aspecte ce ţin de
dezvoltarea emoţională şi comportamentală a copiilor. „Acei copii ai familiilor formate din
cupluri care coabitează sunt dezavantajaţi din toate aceste puncte de vedere, manifestând o
dezvoltare emoţională mai slabă, note mai mici şi mai multe comportamente supărătoare decât
copiii din familiile căsătorite formate din doi părinţi, semănând foarte bine cu copiii familiilor
recăsătorite sau formate dintr-un singur părinte. Structura însăşi a familiei este strâns legată de
bunăstarea copiilor, chiar şi când luăm în calcul educaţia, venitul şi ocupaţia părinţilor şi
valorile şi comportamentele parentale” scria Hao LingXin (1997, pp. 57-61). Existenţa unor
modele pozitive care se bucură de o recunoaştere formală explică particularităţile
comportamentului social şi psihologic al copiilor ce trăiesc într-un menaj de tip coabitant.
51
Rusu Dana-Rodica
indivizii nu beneficiază de niciun fel de drepturi. Mai mult, copii rezultaţi dintr-o astfel de
relaţie se pot confrunta cu dificultăţi de ordin juridic.
52
Forme familiale alternative în societatea contemporană
acord (Suedia) etc. Uneori aceste denumiri desemnează şi tipuri diferite de relaţie, cu drepturi
şi responsabilităţi diferite (Popescu, 2008, p. 41).
În majoritatea ţărilor, cei care se află în parteneriate civile pot beneficia de aceleaşi
drepturi de proprietate, fiscale sau chiar de asigurări sociale ca şi cuplurile legal constituite.
Fiind o legislaţie care acoperă şi cupluri de acelaşi sex, în majoritatea ţărilor adopţia nu este
posibilă sau reductibilă la adopţia copilului biologic al partenerului (Finlanda, Franţa,
Germania, Marea Britanie, Slovenia Noua Zeelandă, Islanda, etc.). În Olanda partenerii au
aceleaşi drepturi ca şi cuplurile căsătorite cu excepţia faptului că partenerul înregistrat (bărbat
sau femeie) al unei femei care dă naştere unui copil nu este considerat automat celălalt părinte
al copilului. În Franţa, „pactul de solidaritate civilă” este mai uşor de dizolvat decât căsătoria
şi nu dă drepturi automate partenerului imigrant (ca în cazul căsătoriei). În Suedia, legislaţia
referitoare la parteneriatele înregistrate este probabil cea mai permisivă la nivel European,
fără a exista de fapt diferenţe faţă de cuplul legal constituit. Partenerii (inclusiv de acelaşi sex)
au drept de adopţie, iar cuplurile de femei au dreptul la fertilizare în vitro (Popescu, 2008, p.
46).
În ciuda legalizării, cele mai multe cupluri continuă să coabiteze informal. Ţările
scandinave au ratele de coabitare informală cele mai ridicate, urmate de Europa Centrală,
Slovenia şi Estonia, fără ca uniunile legalizate să deţină ponderi însemnate în aceste ţări.
Coabitarea este în fapt un fenomen greu de măsurat datorită varietăţii formelor sale.
Din punct de vedere legal, există parteneriate înregistrate şi neînregistrate, din punct de vedere
al tipului de relaţie de cuplu, există parteneriate între persoane de sex opus şi de acelaşi sex
(de altfel cuplurile homosexuale au exercitat presiuni notabile pentru recunoaşterea unor astfel
de forme de convieţuire). În aceste condiţii, starea civilă a unei persoane devine foarte greu de
măsurat. În ţările scandinave statutul marital legal este definit pe două dimensiuni diferite, una
în relaţie cu căsătoria şi alta în relaţie cu parteneriatul legal. Astfel, departamentele de
statistică înregistrează starea civilă fie prin statutul persoanei în funcţie de căsătorie (căsătorit,
separat, divorţat, văduv) fie prin statutul persoanei în funcţie de parteneriat (în parteneriat
înregistrat, separat parteneriatul nu este dizolvat dar nu mai sunt împreună, parteneriat civil
dizolvat, parteneriat dizolvat prin decesul partenerului) (Popescu, 2008, p. 45).
În România nu este adoptată o lege care să recunoască concubinajul ca formă legală de
convieţuire. Singura reglementare legală cu implicaţii asupra relaţiei de coabitare se referă la
copii rezultaţi din aceste cupluri care au aceeaşi situaţie ca şi situaţia legală a unui copil din
căsătorie după cum prevede şi Codul Familiei, art. 63 (Avram ,2008, p. 72). În 2002 a fost
53
Rusu Dana-Rodica
54
Forme familiale alternative în societatea contemporană
domeniul axiologic al familiei româneşti din ultimii zece ani. Rezultatele arată o permanentă
oscilaţie între tradiţional şi modern. Deşi se manifestă pe tendinţă la nivelul percepţiei opiniei
publice de acceptare şi valorilor promovate de familia occidentală, totuşi, realitatea
demonstrează existenţă unui conflict permanent între valorile tradiţionale şi cele care se
impun prin forţa contactelor facto mai deschise pe care le avem cu „lumea nouă” (Popescu,
2008, p. 47).
Majoritatea cercetărilor întreprinse până acum au relevat faptul că în România ne
confruntăm cu două situaţii distincte: pe de o parte avem o categorie bine definită de persoane
care preferă să trăiască în concubinaj, de regulă persoane trecute de prima tinereţe, divorţate,
cu situaţie socio-economică precară, iar pe de altă parte avem categoria tinerilor, mulţi dintre
ei încă aflaţi pe băncile universităţilor.
În cuplurile tinere se face simţită o nouă imagine asupra familiei şi cuplului, asupra
sexualităţii. Este vorba despre un proces treptat de liberalizare a concepţiilor şi moravurilor.
Această liberalizare se manifestă pe de o parte prin modul de constituire a cuplurilor, prin
manifestarea dorinţei individuale în ceea ce priveşte momentul căsătoriei şi alegerea
partenerului, iar pe de altă parte prin relaţiile sexuale în afara cadrului instituţional al
căsătoriei, acestea manifestându-se prin coabitare liberă, naşteri nelegitime, orientarea spre
celibat.
Datele cercetărilor mai scot în evidenţă un fapt interesant care explică multe din
cazurile de opţiune pentru stilul liber de convieţuire. Este vorba despre faptul că femeile din
uniunile libere au fost anterior puternic dezamăgite în dragoste, lucru care le-a marcat profund
concepţiile şi aşteptările. Alegerea lor poate fi astfel interpretată prin teama de un nou eşec pe
plan sentimental care, în cazul căsătoriei, datorită multiplelor constrângeri sociale, ar fi
ireparabil.
Cercetări în domeniul familiei realizate în timp de Institutul de Cercetare a Calităţii
Vieţii (ICCV) au scos în evidenţă orientarea unei importante părţi a populaţiei spre valori
tradiţionale. Dintre acestea menţionăm pe cele mai semnificative: că vârstnicii manifestă
intoleranţă faţă de modernizarea instituţiei căsătoriei şi a familiei; muncitorii sunt mai
tradiţionalişti decât studenţii sau intelectualii; cuplurile din categoriile vârstnicilor sunt mai
tradiţionaliste decât cuplurile din categoriile tinere; femeile sunt mai tradiţionaliste decât
bărbaţii; femeile sunt mai rigide, mai intolerante, mai conformiste decât bărbaţii care sunt mai
flexibili, mai toleranţi, mai nonconformişti (Popescu, 2008, p. 45).
55
Rusu Dana-Rodica
Nici una din cercetările analizate de noi nu certifică însă o orientare categorică spre
coabitarea nonmaritală. Deşi tinerii preferă din ce în ce mai mult uniunea liberă, ei
valorizează profund instituţia căsătoriei şi familiei, majoritatea dintre cei care adoptă acest stil
de viaţă ajungând să legifereze legătura.
Cercetările au relevat faptul că, cel puţin în acest moment, în ţara noastră, categoria
socială bine definită a celor care practică concubinajul, ca stil de viaţă, este cea a persoanelor
cu statut socio-economic scăzut. Este vorba în special de persoane care au mai fost căsătorite
şi au divorţat, au rămas văduve sau au trăit efectele descurajante ale separaţiei ori
abandonului, sau persoane care nu pot oferi un confort material minim care este atât de
necesar pentru stabilitatea unei familii. Insecuritatea economică, instabilitatea în plan
profesional prin nesiguranţa unui loc de muncă sigur sunt elemente care explică reticenţa
acestora faţă de familia legitimă. Concubinajul, prin lipsa rigorilor impuse de contractul de
căsătorie, lasă persoanei care îl acceptă sentimentul libertăţii, a independenţei. Cel mai
adesea, subiecţii care trăiesc într-o uniune liberă dezvoltă comportamente care denotă fuga de
asumarea responsabilităţilor. întâlnim tot mai multe concubinaje rezultate din asocierea unor
parteneri cate au copii din căsătorii anterioare sau din alte uniuni libere. În acest caz, foarte
rare sunt situaţiile când ambii parteneri înţeleg să se implice în mod egal şi activ în creşterea
şi educarea acestora.
Proliferarea acestui stil de viaţă în rândul unei categorii de persoane a căror
comportamente sunt adesea interpretate ca reprobabile, este poate unul din motivele pentru
care legislaţia românească refuză să reglementeze sub o formă sau alta acest stil de viaţă. În
prezent, norma juridică de la noi nu interzice această formă de convieţuire dar nici nu
recunoaşte existenţa ei. Practic, Codul Familiei consideră ca unică formă de asociere familială
cuplul constituit prin căsătorie. De aceea, nici o altă formă de coabitare nu beneficiază nici de
drepturi dar nici nu i se impun obligaţii. Conflictele de interese privind dreptul la proprietate,
spre exemplu, sunt rezolvate pe cale civilă, iar în ceea ce priveşte încredinţarea copiilor spre
întreţinere, aici rezolvarea este simplă: mama este cea care primeşte tutela descendenţilor.
În fapt, practica judiciară impune abordări ale situaţiilor caracteristice cuplurilor
consensuale prin analogie la dispoziţiile din materia căsătoriei. (Morăreanu, 2004, p. 17)
Spre deosebire de mariaj, înţeles atât ca act juridic cât şi ca statut legal aplicabil soţilor
pe durata raporturilor de căsătorie, concubinajul este interpretat drept uniunea de fapt cu
caracter de relativă stabilitate dintre un bărbat şi o femeie care nu sunt căsătoriţi între ei din
56
Forme familiale alternative în societatea contemporană
punct de vedere juridic. Această uniune nu produce efecte juridice proprii şi nu conferă statut
juridic concubinilor. (Florian, 1997, p. 13)
În lipsa unor reglementări distincte a coabitării, teoretic ar exista o tentaţie de a
soluţiona cauzele care se circumscriu acestei situaţii prin analogie la familie. Şi aceasta pentru
că, structural, raporturile în cadrul cuplurilor coabitante reproduc caracteristicile menajului
tradiţional. Cu toate acestea, practica judiciară nu demonstrează afinităţi faţă de această
abordare. Strict juridic, nu se pune semnul egalităţii între concubinaj şi căsătorie. Până acum,
cel mai mare interes în stabilirea unei rezoluţii având ca element central cuplul consensual a
vizat materia bunurilor partenerilor. În sălile de judecată cele mai aprige dispute sunt cele
referitoare la bunurile acumulate de concubini. (Morăreanu, 2004, p. 18). În raporturile
patrimoniale dintre concubini, bunurile acumulate în timpul concubinajului devin proprietate
comună pe cote-părţi. Astfel, partenerii beneficiază de dreptul de proprietate asupra bunurilor
în proporţia în care au contribuit la achiziţionarea lor.
Codul Familiei Român, prin articolul 1 aliniatele 1 şi 3, ocroteşte, aşa cum am
menţionat mai sus, doar căsătoria, considerând-o singura formă de convieţuire social
acceptată a adulţilor. Una din cele mai spinoase probleme pe care le ridică coabitarea în cazul
litigiilor este legată de situaţia copiilor născuţi dintr-o relaţie neoficializată. Lipsa
reglementărilor în ceea ce priveşte concubinajul face ca descendenţii rezultaţi în urma
coabitării consensuale să nu beneficieze de prezumţia de paternitate. Ei sunt, aşadar,
consideraţi copii în afara căsătoriei şi suportă efectele juridice ale acestei interpretări.
Probleme deosebite apar în stabilirea filiaţiei paterne. Posibilităţile tatălui în raport cu
problematica filiaţiei se rezumă la două situaţii standard: recunoaşterea paternităţii prin
declaraţie la serviciul stării civile sau prin înscris autentificat în fala notarului sau la
judecătorie, sau nerecunoaşterea acesteia.
Copilul născut dintr-o relaţie concubinală poate purta numele de familie al părintelui
faţă de care filiaţia a fost mai întâi stabilită sau, în caz contrar, părinţii vor fi cei care vor
decide dacă va lua numele unuia dinte ei ori numele lor reunite.
În ceea ce priveşte cetăţenia, Legea 21/1991, la art. 5 stabileşte modalitatea de reglementare a
situaţiilor particulare. Este vorba despre cazul copiilor născuţi dintr-un părinte român şi unul
cu cetăţenie străină. În această situaţie, indiferent de locul naşterii, copilul născut va avea
cetăţenie română.
Obligaţia de întreţinere a copilului rămâne, legal şi moral, o condiţie, indiferent de
statutul marital al partenerilor. Nu acelaşi lucru se poate spune despre obligaţia legală
57
Rusu Dana-Rodica
58
Forme familiale alternative în societatea contemporană
59
Rusu Dana-Rodica
60
Forme familiale alternative în societatea contemporană
4.2. Interviul-caracteristici
Am optat pentru această metodă de culegere a datelor deoarece interviul oferă intervie-
vatorului posibilitatea înregistrării unui discurs profund al subiecților şi obținerea unor
informații care aparțin exclusiv temei cercetate tocmai prin dirijarea intervievaților.
Conţinutul unui interviu cuprinde semnificaţiile culturale ale subiecţilor şi surprinde
mai bine atitudinile, sentimentele, percepţiile, convingerile, valorile indivizilor, decât
metodele cercetării cantitative. Bogăţia cuvintelor şi a semnificaţiilor acestora din urmă, a
gesturilor, expresiilor şi a elementelor ideografice şi iconice reprezintă alte motive pentru
care interviul se recomandă ca o metodă de culegere a datelor subiective care aparţin
indivizilor.
Din multitudinea formelor pe care le poate lua interviul, am ales interviul de
profunzime, semi-structurat.
Interviul de profunzime este utilizat mai ales în domeniul studierii motivațiilor. În
acest caz, gradul de libertate este limitat de orientarea discuției pe o anume temă, impusă de
intervievator. Interviul căuta să culeagă informații despre raporturile dintre persoana
intervievată şi tema de discuție. Obiectivele urmărite prin acest tip de interviu sunt:
diagnosticul social, sprijinul psihologic, studiile de motivație, înțelegerea unor modele de
acțiune şi a unor procese psihosociale. (Neamțu, 2003, p. 276)
Interviul semi-structurat cu întrebări deschise prezintă un grad de libertate limitat prin
formularea explicită a întrebărilor, la care subiectul intervievat răspunde liber (adică
răspunsurile nu sunt precodificate). Acest tip de interviu este centrat pe un anumit subiect de
anchetă şi pe percepția intervievatului cu privire la acel subiect (Chelcea, 2004, p. 122).
61
Rusu Dana-Rodica
În perioada martie - mai 2009 am realizat 15 interviuri din care 6 respondenţi sunt
bărbaţi şi 9 respondenţi sunt femei.
În perioada februarie – mai 2009 am colectat date pentru realizarea a doua studii de
caz. Strângerea datelor necesare întocmirii studiilor de caz a presupus o muncă elaborioasă si
intervievarea a numeroase persoane ce deţineau date cheie pentru cazuri.
Interviurile s-au realizat la domiciliul acestora, durata interviurilor fiind cuprinsă între
45 şi 60 de minute, în funcție de disponibilitatea persoanelor intervievate şi de gradul lor de
implicare în cercetarea întreprinsă.
Primii doi subiecți intervievați au fost aleși pe baza criteriului proximității şi accesibi-
lității, precum şi pe principiul diversității variabilelor mediului de rezidenţă, gen.
Restul până la 15 subiecți intervievați (femei şi bărbaţi) au fost selectați prin tehnica
„bulgarului de zăpada” (eșantionarea în lanț). Aceasta tehnică se referă la metoda de selectare
a cazurilor de investigat pe baza recomandării subiecților consultați (Cojocaru, 2007, p. 145).
Astfel primii doi subiecți intervievați au recomandat alte persoane care au intrat în eșantion.
62
Forme familiale alternative în societatea contemporană
ofițer credit, coordonator firma cosmetică şi arhitect. Subiecţii din Târgu Frumos lucrează ca
şi agent comercial, administrator reţea, asistent veterinar, confecționer haine, contabil,
funcţionar relaţii cu publicul, manager şi doar trei persoane din tot eşantionul nu lucrează.
Atunci când subiecţii au fost întrebaţi unde locuiesc şi cu cine, majoritatea au răspuns
că locuiesc în chirie (5 respondenţi). O altă constatare interesantă se referă la faptul că un
număr de 4 persoane au ales să locuiască împreună cu părinţii fetei, 3 cu cei ai băiatului şi
doar un cuplu locuieşte în apartamentul părinţilor băiatului, aceştia din urmă fiind plecaţi în
străinătate. O altă observaţie ar fii faptul că aceştia locuiesc de minim de 6 luni şi maxim de 3
ani şi au vârsta cuprinsă între 18 - 31 de ani. Doar două cupluri deţin un apartament,
proprietate personală şi locuiesc împreună de 2 ani şi respectiv 8 ani.
63
Rusu Dana-Rodica
Studiu de caz surprinde esența unei metode de cercetare prin care se încearcă obținerea
unor deducții valide din evenimente ce au loc în afara laboratorului.
În mod stereotipic, studiul de caz a fost multă vreme (şi continuă să fie) văzut ca o
biată rubedenie a metodelor din științele sociale. Cercetătorii care folosesc studiile de caz
consideră că şi-au înjosit disciplinele academice. Au fost denigrate şi pentru că dau dovada de
insuficientă precizie (i.e. cuantificare), obiectivitate şi rigoare.
În ciuda acestei prejudecați studiile de caz sunt folosite pe scară largă în cercetările din
științele sociale-inclusiv în disciplinele tradiționale (psihologia, sociologia, științele politice,
antropologia, istoria şi economia), precum şi în domenii cu orientări practice, cum ar fi
urbanistica, administrația publică, politicile publice, știința managementului, asistenţa socială
şi educația. Metoda constituie şi o formă frecventă de cercetare pentru lucrări de diploma şi
disertație în toate disciplinele şi domeniile enumerate mai sus (Yin, 2007, p. 9).
În general, studiile de caz constituie strategia perfectă atunci când se pun întrebări de
genul „cum” şi „de ce”, când cercetătorul are un control redus asupra evenimentelor şi când
atenția este îndreptata asupra unui fenomen contemporan văzut într-un context din viața reală
- în cazul microcercetarilor de faţă, studierea uniunilor consensuale.
Esența unui studiu de caz, tendința de bază în rândul tuturor tipurilor de studii, este
încercarea de a clarifica o decizie sau un set de decizii: de ce au fost luate, cum au fost
implementate şi cu ce rezultate? (Schramm, apud. Yin, 2005, p. 29)
Am optat pentru un design “bilateral” (“two-tail” design) în care au fost alese inten-
ţionat cazuri extreme, contrastante (ale unei condiţii teoretice importante). Alegerea cazurilor
a survenit ca urmare a prezentării ipotetice a diferitelor tipuri de condiţii care favorizează
coabitarea, şi din dorinţa de a acoperi principalele categorii de vârsta/persoane care aleg acest
tip de coabitare.
Deși toate designurile pot duce la studii de caz eficiente, designurile de cazuri multiple
sunt preferabile celor de cazuri individuale. Un studiu „pe două cazuri”, creşte șansele de a
realiza o cercetare de calitate, şansele vor fi mai mari decât dacă ați folosi un design de caz
individual. Acesta din urmă este vulnerabil chiar şi pentru simplul fapt că „ați pus toate ouăle
în același coş”, dacă nu din alte motive. Un lucru foarte important este că beneficiile analitice
64
Forme familiale alternative în societatea contemporană
care derivă din folosirea a două (sau mai multe) cazuri pot fi unele deosebit de substanțiale
(Yin, 2005, pp. 73-74).
În ceea ce privește selecţia subiecților studiilor de caz, am optat pentru două cazuri
accesibile, a căror identitate mi-a fost cunoscută de la începutul cercetării. În acelaşi timp am
urmărit ca situaţia subiecţilor, implicit studiile de caz, să aibă particularitățile descrise în
subcapitolul despre designul studiilor de caz (adică să fie două cazuri contrastante). Această
alegere se datorează rezultatelor obținute în majoritatea cercetărilor întreprinse până acum,
care au relevat faptul că în România ne confruntăm cu două situaţii distincte: pe de o parte
avem o categorie bine definită de persoane care preferă să trăiască în concubinaj, de regulă
persoane trecute de prima tinereţe, divorţate, cu situaţie socio-economică precară, iar pe de
altă parte avem categoria tinerilor, mulţi dintre ei încă aflaţi pe băncile universităţilor. În acest
sens criteriile care au diferențiat cele două cazuri: vârsta (primul cuplu-vârste cuprinse între
21 şi 22 ani; al doilea cuplu 40 şi 43 ani). Trebuie specificat că subiecţii provin din mediul
urban - primul cuplu are reședința în Iași, iar al doilea cuplu are reședința în Târgu Frumos).
Un alt criteriu ar fi cel legat de durata coabitării (aici înregistrându-se cele mai semnificative
diferențe - cuplul MA şi IB coabitează de 3 luni de zile, în timp ce cuplul format din SD şi TV
au o relație „lungă”, stabilă de concubinaj, „ce se întinde” pe o perioadă de 15 ani). Altă
diferența majoră se înregistrează în ceea ce privește existenţa copiilor (primul cuplu nu are
copii, şi afirmă că „nici nu ne dorim copii înafara căsătoriei, copilul trebuie conceput în cadrul
familiei în care exista stabilitate; al doilea cuplu are trei copii, doi proprii şi SD are un copil
dintr-o căsătorie anterioară).
Diferențele şi posibilele asemănări dintre cele două cupluri vor fi dezbătute intr-un
capitol distinct.
65
Rusu Dana-Rodica
66
Forme familiale alternative în societatea contemporană
67
Rusu Dana-Rodica
unei probleme sociale a unui singur client sau a unei familii. Este o tehnică de culegere a
datelor care ajută clientul să-şi canalizeze efortul pentru identificarea forțelor generatoare de
schimbare (Irimescu, 2004, p. 140).
Având în vedere faptul că acest subiect (coabitarea şi efectele ei) au fost prea puțin tra-
tate de literatura de specialitate şi nu a reprezentat interes major pentru cercetările din
România, nu pot spune că studierea teoretică a fenomenului m-a făcut să îmi conturez o
ipoteză unică care să reprezinte baza pentru cercetarea desfășurata. Din acest motiv nu voi
enunța o ipoteza, ci voi încerca să enumăr o serie de premise şi axe tematice după care se
ghidează lucrarea de faţă.
O primă premisă este: uniunea consesuală (concubinajul sub toate formele sale) se
impune tot mai mult ca un model care a preluat marea parte a funcţiilor familiilor constituite
legal.
O altă premisa de la care pleacă cercetarea de faţă este cea a înțelegerii motivațiilor
care-i determină pe subiecți să aleagă aceasta formă de coabitare şi nu căsătoria (studierea
eventualelor perspective, planuri de oficializare a relației).
Alte întrebări legate de acest subiect (axe tematice) vizează demonstrarea/infirmarea
teoriei conform căreia „relațiile consensuale sunt instabile, fragile şi au o viața scurtă”.
Ca temă principală se impun a fi studiate şi relația dintre membrii cuplului, precum şi
relația-mediu exterior (familia sau rețeaua socială - anturaj, prieteni, vecini, preot sau orice
alte persoane cheie în viața subiectului şi pot influenţa decizia subiectului).
68
Forme familiale alternative în societatea contemporană
69
Rusu Dana-Rodica
CAPITOLUL V.
DIMENSIUNI ALE UNIUNII CONSENSUALE ÎN ROMÂNIA
70
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Majoritatea celor care trăiesc în uniuni consensuale sunt tineri până în 34 de ani.
Nivelul de educaţie este destul de scăzut, comparativ cu persoanele căsătorite: peste 40%,
comparativ cu numai 30% dintre cei căsătoriţi au maxim 8 clase. Coabitanţii trăiesc în
gospodării de dimensiune mai mare. Numărul de copii biologici este mai mic decât al
cuplurilor căsătorite, însă, aşa cum era de aşteptat, numărul de copii din altă căsătorie este mai
ridicat (fapt explicabil prin experienţele maritale nereuşite anterioare ale coabitanţilor).
Numărul mediu total de copii este mai scăzut în cazul celor din uniune consensuală: 1,89
comparativ cu 2,01 (numărul mediu de copii a fost calculat incluzând şi cuplurile fără copii).
Atât venitul gospodăriei în care trăiesc, cât şi cel personal sunt semnificativ mai mici. Dotările
gospodăriilor sunt de asemenea deficitare comparativ cu situaţia persoanelor căsătorite.
Indicele dotărilor gospodăriei compus din suma acestora (autoturism, telefon mobil, telefon
fix, frigider, mașină de spălat automată, computer, acces la Internet, cuptor cu microunde,
geamuri termopan, aer condiționat) are o valoare scăzută. 11% dintre coabitanţii nu au niciuna
dintre dotările menţionate în gospodărie şi aproape 60% au cel mult 3 din cele 10 dotări
inventariate.
Caracteristici socio-demografice ale indivizilor din uniunile consensuală comparativ
cu cei căsătoriţi (%)
Persoane în Persoane
uniuni căsătorite
consensuale
Vârsta 18-34 ani 55,6% 17,8%
35-49 ani 34,7% 33,3%
50 şi peste 9,7% 49,0%
Educaţia Primară 41,2% 30,5%
Medie 46,7% 58,0%
Superioara 12,1% 11,4%
Venit Personal (mediu) 557 lei 693 lei
Gospodărie (mediu) 1387 lei 1437 lei
Dimensiunea medie a gospodăriei 3,92 3,44
Număr mediu Biologici 1,61 1,93
de copii Din altă căsătorie 0,28 0,05
Adoptaţi 0,01 0,02
Total 1,89 2,01
Dotări Indice (suma medie) 3,68 4,76
71
Rusu Dana-Rodica
gospodărie
Mediul Urban 55,1% 52,7%
Rural 44,9% 47,3%
Tipul localităţii oraş mare, peste 200.000 locuitori 20,1% 17,1%
oraş mare, 100-200.000 locuitori 7,8% 8,3%
oraş mic, 30-100.000 locuitori 13,1% 13,7%
oraş mic, sub 30.000 locuitori 14,6% 13,6%
sat centru comuna 31,8% 19,7%
Sat 12,7% 27,6%
de ani) cu un capital uman şi material mai scăzut comparativ cu persoanele căsătorite. Trăiesc
în gospodării mai numeroase şi considerabil mai prost dotate. Se întâlnesc mai degrabă în
centrele de comună sau în oraşele mari. Pe ansamblu, coabitanţii par să aibă un profil social
mai dezavantajat comparativ cu cei căsătoriţi.
72
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Cel mai des invocat motiv pentru care este preferat acest stil de viaţă sunt dificultăţile
financiare. Cumulând şi lipsa unei locuinţe proprii ca explicaţie a preferinţei pentru coabitare,
raţiunile de ordin material au fost invocate de imensa majoritatea a respondenților
(aproximativ 90%). Comoditatea şi lipsa de încredere în relaţie reprezintă de asemenea
justificări importante.
Motivele cel mai des invocate pentru care indivizii preferă să trăiască în uniune
consensuală (%)
%
Dificultăţi financiare 58,4
Comoditate/ne este bine așa 41,6
Nu suntem pregătiți/nu a venit momentul 30,0
Lipsa unei locuinţe proprii 29,6
Nu credem în oficializarea relaţiei (în hârtii) 27,3
Vrem să ne cunoaştem mai bine 22,5
Nu vrem să impunem constrângeri relaţiei 18,8
Suntem prea tineri/prea bătrâni 15,3
Alte priorităţi-studii, cariera, vacanţe, călătorii 10,8
Nu credem în valorile pe care le presupune o căsătorie 7,5
Familia (extinsă) nu este de acord cu relaţia respectivă 7,3
Prietenii nu sunt căsătoriţi (au relaţii consensuale) 4,1
Ne displace ritualul nunţii 3,5
Unul dintre parteneri nu este divorţat oficial 3,1
73
Rusu Dana-Rodica
74
Forme familiale alternative în societatea contemporană
frecvente ale neînţelegerilor: 60% dintre indivizi au declarat că au avut probleme pentru că
unul sau ambii parteneri sunt prea sensibili, 55% pentru că unul sau ambii parteneri au
„toane". Gelozia, autoritarismul sau critica sunt alte surse ale incompatibilităţilor de cuplu
destul de frecvente: aproximativ 45% au declarat că au avut probleme în cuplu pentru că unul
sau ambii parteneri sunt geloşi, sunt autoritari sau sunt prea critici. Timpul insuficient petrecut
în cuplu, lipsa de comunicare, obiceiurile deranjante, consumul de alocool sau infidelitatea
sunt mai puţin răpândite: 30% au declarat că au avut probleme pentru că nu petrec sufiecient
timp împreună, 25% pentru că nu comunică suficient, 20% pentru că au obiceiuri deranjante,
sau consumă alcool, 15% că au avut o relaţie cu altcineva.
Deşi în general răspunsurile sunt similare, indivizii căsătoriţi declară într-o măsură
mai mică probleme legate de gelozie (27%) sau de o relaţie extraconjugală (5%), de trei ori
mai puţin faţă de cei care coabitează, de asemenea o pondere mai mică declară obiceiuri
deranjante (12%) sau consum de alcool (10%).
Pe ansamblu, deşi ierarhia problemelor de cuplu este aceeaşi, răspîndirea lor pare să
fie mai mare în cazul celor coabitează. Fiind vorba de declaraţiile subiective ale
respondenţilor, nu putem afirma că relaţia consensuală este mai problematică, ci doar
apreciată ca atare. Răspunsurile diferă mai ales în cazul unor subiecte mai greu acceptate
social - infidelitate sau consum de alcool şi mai puţin în cazul unor probleme faţă de care
toleranţa socială este mai ridicată: irascibilitate, sensibilitate, lipsă de comunicare, criticism.
În cazul persoanelor căsătorite este posibil ca tendinţa de a da răspunsuri dezirabile social să
fie mai mare.
În concluzie, autoaprecierea relaţiei de cuplu este pozitivă, indivizii fiind satisfăcuţi de
relaţia cu partenerul. Aspectul faţă de care există cele mai multe nemulţumiri este reprezentat
de implicarea partenerului în treburile casnice. Cuplurile desfăşoară frecvent activităţi comune
iar certurile sau discuţiile în contradictoriu apar rar. Sursele incompatibilităţilor de cuplu sunt
în special starea de nervozitate, irascibilitatea, sensibilitatea excesivă sau dispoziţia
schimbătoare.
75
Rusu Dana-Rodica
Coabitanţi Căsătoriţi
Este mai bine să ai o căsătorie nereuşită decât să nu o ai 20,7 19,9
deloc
Oamenii căsătoriţi sunt în general mai fericiţi decât cei 38,7 79,0
necăsătoriţi
Este bine ca un cuplu care intenţionează să se 85,7 50,6
căsătorească, să locuiască înainte împreună
Un cuplu poate trăi împreună fără intenţia de a se 86,2 43,6
căsători
Un părinte singur poate creşte un copil la fel de bine ca 38,6 25,2
un cuplu
Oamenii care vor să facă copii, ar trebui să se 56,7 85,4
căsătorească
Un copil care trăieşte într-o familie în care părintii nu 86,1 85,0
se înteleg, suferă mai mult decât dacă părintii s-ar
despărţi
Divorţul este cea mai bună soluţie dacă un cuplu nu 84,9 79,7
reuşeşte să-şi rezolve problemele căsniciei
Majoritatea respondenţilor, atât cei căsătoriţi, cât şi cei care coabitează nu consideră
căsătoria necesară. Totuşi, de două ori mai mulţi indivizi căsătoriţi consideră că oamenii
căsătoriţi sunt mai fericiţi confirmând astfel ataşamentul pentru opţiunea pe care au făcut-o.
Atitudinea faţă de coabitare este de asemenea radical diferită: marea majoritatea a
coabitanţilor comparativ aproximativ jumătate dintre cei căsătoriţi consideră că un cuplu este
bine să locuiască înainte împreună. Aşa cum era de aşteptat, toleranţa coabitanţilor faţă de
forma de convieţuire în care ei înşişi sunt implicaţi este mai mare, semnificativ diferită de
atitudinea celor căsătoriţi care acceptă mai puţin acest stil de viaţă.
Cei care coabitează sunt mai puţin intoleranţi şi faţă de alte forme alternative ale
familiei clasice. Comparativ cu cei căsătoriţi, mai mulţi consideră că un părinte singur poate
creşte un copil la fel de bine ca un cuplu şi sunt mai puţin de acord cu faptul că oamenii care
care vor copii ar trebui să se căsătorească. Toleranţa faţă de divorţ este foarte ridicată la amele
categorii.
Aşadar, persoanele care trăiesc în uniuni consensuale nu cred în căsătorie ca o condiţie
a fericirii maritale, acceptă larg coabitarea, atât premaritală, cât şi nonmaritală şi într-o măsură
76
Forme familiale alternative în societatea contemporană
mai mică familiile monoparentale. Cei căsătoriţi întăresc opţiunea pe care şi-au asumat-o
considerând că oamenii căsătoriţi sunt mai fericiţi, sunt mai degrabă intoleranţi faţă de
coabitare şi în special faţă de familiile monoparentale. Divorţul este larg acceptat de ambele
categorii.
Copiii sunt puternic valorizaţi de ambele categorii. Practic toţi subiecţii (99%)
consideră că cea mai mare bucurie a vieții e să îti vezi copiii crescând şi peste 65% că oamenii
care nu au copii nu au nici un rost. Nu există diferenţe în distribuţia răspunsurilor.
Atitudinea faţă de relaţiile de gen poate fi surprinsă prin mai multe aspecte: atitudinea
faţă de rolul femeii în familie şi în creşterea copiilor, atitudinea faţă de participarea femeii pe
piaţa muncii, acordul faţă de stereotipurile de gen, percepţia egalităţii dintre femei şi bărbaţi,
percepţia suportului statului pentru susţinerea femeii.
Conflictul dintre muncă şi viaţa de familie reprezintă o problemă cu care se confruntă
majoritatea indivizilor. În special în privinţa femeii, armonizarea celor două roluri – cele
domestice şi cele de pe piaţa muncii - reprezintă un subiect disputat.
Pentru analiza atitudinilor indivizilor faţă de concilierea dintre viaţa de familie şi
muncă am utilizat analiza factorială (vezi anexa), aplicată variabilor prezentate în tabelulde
mai jos. Analiza factorială a relevat existenţa a 2 factori. Primul factor descrie atitudinea faţă
de rolul tradiţional în familie şi în îngrijirea copiilor (primele 4 variabile) iar al doilea al
doilea factor descrie atitudinea faţă de egalitatea rolurilor în familie şi pe piaţa muncii
(ultimele 3 variabile).
Atitudinile de gen ale celor două categorii sunt foarte asemănătoare. Majoritatea
respondenţilor resping rolul tradiţional al femeii şi susţin egalitatea rolurilor atât în familie,
cât şi pe piaţa muncii. Indivizii au o atitudine suportivă faţă de dublul rol al femeii – de soţie
şi mamă şi de lucrătoare pe piaţa muncii. Este bine ca femeia să lucreze, acest fapt sigurându-i
independenţa şi contribuind la bunăstarea familiei fără să aibă efecte negative asupra copiilor.
Suportul faţă de rolul tradiţional al femeii, femeia - casnică, este scăzut. Totuşi, acordul faţă
de faptul că ceea ce îşi doresc cu adevărat femeile este să aibă familie şi copii este ridicat.
Familia continuă să rămână aşadar o condiţie esenţială a realizării personale a femeii.
Participarea pe piaţa muncii, realizarea profesională, este tolerată dacă reprezintă o alegere
complementară şi nu o opţiune de viaţă. Femeile continuă să fie definite în mod esenţial prin
rolul lor legat de familie şi copii.
Rezultatele acestor studii „aruncă” o perspectivă negativă asupra coabitării. Pe
ansamblu, coabitanţii par să aibă un profil social mai dezavantajat comparativ cu cei
77
Rusu Dana-Rodica
căsătoriţi. Astfel concubinajul este asociat cu „lipsa educaţiei / nivel scăzut de educaţie,
sărăcie şi lipsa dotărilor din gospodării”.
78
Forme familiale alternative în societatea contemporană
anturaj, situaţii în care subiecţii s-au simţit judecaţi datorită modului de convieţuire, gradul de
răspândire a acestui model în rândul cunoscuţilor şi/sau rudelor coabitanţilor, precum şi
raportarea acestora la conceptele de familie. În final am analizat gradul de cunoaştere a
subiecţilor privind subiectul legalizării concubinajului, precum şi opinia respondenţilor
privind necesitatea/importanţa acestui demers în contextul românesc actual.
O informaţie utilă pentru cercetarea de faţă o constituie cea care se referă la motivele
pentru care indivizii au decis să locuiască împreună. Ca şi celelalte dimensiuni motivele sunt
diverse: de la sentimentele de iubire pe care le poartă subiecţii pentru partenerii lor: „Faptul că
a fost primul bărbat din viața mea, bineînțeles că îl iubesc şi că am încredere în el. Am
considerat că îmi este mult mai bine lângă el” (interviul 1), la motive precum cunoaşterea
partenerului, a compatibilităţii: „Pentru că vrem sa fim mai mult timp împreuna. Vreau sa îi
știu problemele şi să ajut” (interviul 4), „Ca să ne cunoaştem mai bine, să vedem dacă suntem
egali în ceea ce gândim şi să vedem dacă ne potrivim” (interviul 13), a petrecerii unui timp
mai îndelungat împreună: “Şi da, este mult mai confortabil să stai cu iubitul în aceeași casă.
Te scuteşte de corvoada întâlnirilor, ieşitului într-un oraş mare şi mai ales necunoscut. Aşa îl
ştiu lângă mine, nu mai consumăm atâţia bani şi putem pe cât este posibil să ne cunoaştem
mai bine” (interviul 2), „Tot aş avea grijă de el... E mai bine că ne vedem mai mult timp şi ne
petrecem altfel timpul, în oraş sau cu prietenii” (interviul 15). Alte motive ar fii evitarea
locuirii la cămin văzută ca un impediment în continuarea studiilor: „Primul motiv a fost
faptul că doream să intru la facultate, dar nu să stau la cămin. G la fel, fiind de o seamă cu
mine... Am avut şi avem ca prioritate studiile”, este o modalitate mai econoamă de a locui şi
petrece timpul cu partenerul. Mariajul nefericit este un alt motiv pentru care unul dintre
subiecţi a ales să locuiască în concubinaj: „Cred că am decis sa locuiesc fără să mă mai
căsătoresc pentru ca am avut o căsătorie nereușită... Nu vreau să mai trec prin același lucru...
sau să mai sufăr atât eu cât şi copii mei” (interviul 5). Unii dintre respondenţi au susţinut
faptul că a trăi în concubinaj este o ocazie de a vedea cum este să împarţi anumite sarcini ale
căminului: „Ne iubim şi am vrut să vedem cum ne înțelegem, cum ne împărţim sarcinile în
ceea ce privește locuința, dar nu în ultimul rând, suntem de părere ca un act nu ne ţine
împreuna şi nu ne face relația” (interviul 9). Alt subiect a menţionat faptul că lipsa banilor le-
a îngrădit posibilitatea de a avea o nuntă şi o casă în același timp, prioritar pentru relaţia lor
de cuplu era nu un act, ci mai degrabă o locuinţă: „Pentru că la început nu am avut suficienţi
bani să ne facem o nuntă frumoasă şi să avem o casă în același timp. Am preferat să avem o
casă şi apoi nunta” (interviul 10). Pentru un alt respondent a locui cu cineva fără să fii
79
Rusu Dana-Rodica
căsătorit este o modalitate de a-ţi testa propria relaţie, caracterul acesteia: “…să vedem cât
de stabilă este relaţia noastră, cât poate să dureze” (interviul 12). Pe lângă toate aceste motive
mai precizez un altul şi anume cel care constituie un mijloc de a continua studiile:
„Principalul motiv a fost că a dorit să îşi continue studiile, părinţii ei s-au mutat din judeţ, ea
rămânând în Iaşi să îşi termine studiile. Aşa am hotărât să locuim împreună” (interviul 14),
dorinţa de independenţă şi concubinajul văzut ca o dovadă de maturitate: “Mai mult decât
atât eu mai am doi fraţi mai mici ca mine şi fiecare are viaţa lui. Nu puteam rămâne la
nesfârșit la mama şi la tata. Am crescut şi pot să mă descurc singur” (interviul 15).
Modul în care este perceput concubinajul este diferit de la o persoană la alta. Şi dacă
vine vorba de propria familie sau de cunoștințe deja situaţia se schimbă. La întrebarea
numărul 11 “Ce părere a avut familia dvs. despre faptul că aţi ales să locuiţi împreună cu
partenerul dvs.? Dar prietenii, cunoscuţii, colegii de la şcoală sau de la locul de muncă?”, o
parte din respondenţii susţin că au fost sprijiniţi şi încurajaţi în totalitate de părinţi, unii
dintre ei trăind chiar în concubinaj: „Părinţii noştri ne-au susţinut mereu. Atâta timp cât ne-
am ţinut de studii. Mai mult decât atât şi părinţii mei au trăit în concubinaj timp de patru ani
într-o garsonieră din oraşul natal, până au reuşit să îşi cumpere un apartament. Deci cunosc
foarte bine acest aspect” (interviul 2), ”Mama mea a fost de acord cu mutarea noastră în
același apartament cu ea. Iar ai ei s-au bucurat că am lăsat-o să îşi continue şcoala, liceul de
fapt” (interviul 3), ”Au fost de acord. Fiecare îşi aranjează viața cum vrea el. La început am
stat la ai mei 2 luni, dar pentru ca nu ne înțelegeam ne-am mutat la socrii mei” (interviul 7),
”Sunt de acord mai ales că suntem în prag de nuntă... Ai lui nu știu... Au fost de acord... ”
(interviul 8), ”M-am consultat cu mama mea despre ideea de a locui cu A. A fost de acord şi
niciodată nu s-a băgat peste noi, peste deciziile pe care le iau împreună cu iubita mea”
(interviul 10), „Părinții noștii s-au bucurat ca şi-au văzut copii la casele lor” (interviul 12),
”Au fost permisive... Ne-au susținut şi nu au avut nimic de reproșat în aceasta privința”
(interviul 14), ”Ei chiar ne-au îndemnat să locuim împreună să vedem cum ne înțelegem dacă
ne iubim cu adevărat şi ce fel de relaţie avem: dacă este una strânsă” (interviul 15). De
asemenea respondenţii au precizat situaţii în care unul dintre membrii familiei de origine a
privit cu suspiciune acest lucru. Motivele sunt diverse precum vârsta prea mică a
partenerilor: „În schimb ai lui au spus ca suntem prea tineri, dar au văzut că ne înțelegem
bine... Ne-au sfătuit să avem grija. Şi ne-au susținut. Dar la început nu” (interviul 1), ”Familia
a fost la început împotrivă, fiind de părere ca suntem prea tineri pentru pasul asta, dar până la
urma au fost de acord şi am început să ne susţină” (interviul 9), neacceptarea unuia dintre
80
Forme familiale alternative în societatea contemporană
partenerii, mici divergenţe: „Tatăl ei este un om mai reticent. Mă acuza de faptul că Oana ar
putea păţi ce au păţit fostele mele soții” (interviul 4), suspiciuni ale copiilor: „La început
băieții lui nu au fost de acord. Era greu să o înlocuiesc pe mama lor şi nici nu vroiam asta...
La început m-au judecat că sunt o femeie ușoara... Copii mei m-au judecat crezând că nu am
nici un gând serios cu partenerul meu” (interviul 5), reticență pentru moment faţă de relaţie şi
frica de ideea de căsătorie precipitată: „La început li s-a părut aiurea, dar după s-au răzgândit.
Pentru că nu au fost de acord să am o relaţie stabilă, se gândeau ca o sa mă căsătoresc prea
repede” (interviul 13).
Când au fost întrebaţi de părerea cunoscuților sau de cea a prietenilor cu privire la
decizia de a locui împreună cu partenerul/a, dar fără să fie căsătoriţi majoritatea subiecţilor nu
s-au confruntat cu probleme deosebite. Subiecţi nu au auzit vorbindu-se despre situaţia lor:
„Cât despre restul ... Nu am auzit nici o părere despre lucrul acesta în care să ne deranjeze”
(interviul 2), concubinajul este des întâlnit: „Prietenii nu ne-au spus nimic... mai ales că
trăiesc la fel ca şi noi” (interviul 6) şi nici nu sunt interesaţi de părerea celorlalţi, viaţa şi-o
organizează după principii personale: „Colegii sau cunoscuții nu au avut ce sa îmi spună...
Nu cred că aş ţine cont de sfaturile lor” (interviul 4), “Nu ne interesează gura lumii”
(interviul 8), ”Nu am auzit păreri de la prieteni sau colegi de muncă numai că au fost oarecum
uimiți de decizia de a sta împreuna şi apoi sa ne căsătorim” (interviul 7), “Nu am auzit
discutându-se pe tema asta printre prieteni sau cunoscuţi” (Interviul 11), “Ceilalți... nu mi-au
zis nimic. Şi nu cred ca ar avea vreun rost” (interviul 12), ”Nu mi-a spus nimeni nimic.
Oricum nu mă interesează părerea altuia” (interviul 13), ”Nu discut cu prietenii mei despre
viața mea intimă. Cu atât mai puţin nu aş ţine cont de sfatul lor. Fiecare e pe picioarele lui şi
trebuie să se descurce” (interviul 15). Ceea ce este interesant de remarcat este faptul că au
existat cazuri în care relaţia dintre parteneri a constituit un exemplu pentru alţi indivizi:
„Prietenii s-au bucurat foarte tare de acest lucru. Mulţi dintre ei ne-au urmat exemplu. Colegii
de serviciu nu au avut nici o reacţie. Poate pentru că nu prea împărtăşim problemele sau
reuşitele personale” (interviul 9). Mai mult decât atât apariţia unui copil dintr-o relaţie de
concubinaj sensibilizează indivizii aceştia considerând că este mai bine ca acesta să trăiască
într-un cuplu căsătorit: „Da ne-au sfătuit să ne căsătorim în momentul în care s-a născut
Alexandra” (interviul 10).
Întrebaţi de situaţiile în care concubinii s-au simțiți judecaţi de restul indivizilor
datorită modului de convieţuire aflăm că numărul ridicat de subiecţi care nu au resimţit reacţii
adverse - 10 este comparativ mai mare decât cel al indivizilor care s-au simțit judecaţi - 5.
81
Rusu Dana-Rodica
82
Forme familiale alternative în societatea contemporană
motivaţi de sentimente şi ţeluri asemănătoare: „Bănuiesc că fiecare cuplu este unic în felul lui,
dar motivele cred că sunt asemănătoare” (interviul 2), „Bănuiesc că îi leagă sentimente şi
dorinţa de a se cunoaște mai bine. Eu asta cred” (interviul 3), „Colegii de muncă sunt mult
mai tineri. Acum se poartă să locuieşti cu partenerul, să îl cunoşti mai bine şi să vezi dacă
merită să faci pasul cel mare” (interviul 10). Unii subiecţi menționează dificultăţile cu care se
confruntă cuplul: „Da, chiar sora mea. Locuim în aceeași curte. Adică ea are patru camere pe
care şi le-a construit într-un an. Se descurcă destul de greu… Mai ales că are şi trei copii”
(interviul 5). Alţii sugerează că uniunea consensuală poate devenii o etapă premergătoare unei
căsătorii: „Da avem printre prietenii noştri comuni mai multe cupluri care trăiesc în
concubinaj. Din câte cunosc au făcut acest pas ca să se cunoască mai bine şi să fie capabili să
ia o decizie în viitor în ceea ce priveşte o eventuală căsătorie” (interviul 6), ”Da, două cazuri.
Unul este tehnician vânzări şi are 25 de ani. A trăit în concubinaj 1 an, apoi s-a căsătorit. Un
alt prieten de-al meu este tehnician sisteme cablu şi trăieşte de 2 ani în concubinaj. El... Nu
știu ce planuri are. Nu am vorbit despre acest lucru cu el” (interviul 14).
De asemenea respondenţii au oferit detalii cu privire la numărul de zile petrecut de
concubini pe săptămână în aceeași locuinţă: „Cunosc un cuplu. Stau împreună în timpul
săptămânii, mai puțin în weekend. Din lipsa de spațiu bineînțeles. Stau în apartamentul mamei
ei, împreună cu aceasta. Ea este despărțita de soțul ei. Cu toate acestea locuiesc în continuare
în aceeaşi casă. Când vine tatăl fetei acasă, iubitul prietenei noastre pleacă la apartamentul
părinților lui, iar ea doarme cu mama ei, tatăl ocupând singur o camera. Cuplul durează de 7
ani” (interviul 7), la motivele locuirii împreună: „Da, nepoata mea. Se cunosc de când avea ea
14 ani. Şi acum are 19 ani. Deci sunt împreună de 5 ani şi locuiesc acasă la ai ei de 3 ani. Da,
el făcea naveta la liceu şi la muncă, de fapt la seral şi lucrează într-un service din oraș el fiind
dintr-un sat apropiat de oraș. Ea are alte gânduri. Urmează să dea la facultate şi el este dispus
să o urmeze oriunde” (interviul 8). Alți respondenți confirmă aceea teorie conform căreia
persoanele care se căsătoresc şi apoi divorţează aleg în cele din urmă nu se să recăsătorească
ci mai degrabă să trăiască în concubinaj, că se pot înțelege bine şi pot avea şi în grijă proprii
copii: „Da, avem prieteni care s-au mutat împreuna, la unii a mers bine aceasta schimbare, la
alții nu. Spre exemplu cunoaștem un cuplu care se cunoșteau de 7 ani şi au hotărât sa se
căsătoreasca. După doar 2 luni au divorțat, pentru că el se purta ciudat. Nu știu concret, dar
așa am auzit şi noi. După ce au divorțat s-au hotărât să locuiască în aceeaşi casă. Deci şi în
momentul de faţă sunt împreuna, nu s-au recăsătorit, trăiesc în concubinaj cam de 4 ani şi au
şi un copil. Spun că se înțeleg foarte bine” (interviul 9). Printre răspunsuri întâlnim menţionat
83
Rusu Dana-Rodica
şi locul în care concubinii trăiesc: „Cunosc două cupluri care locuiesc fără să fie căsătoriţi. Un
cuplu stă în chirie cu un alt cuplu, iar altul la părinţii băiatului, opusul nostru” (interviul 11),
planurile de viitor, căsătoria şi copii: „Este faptul că stau împreună, că se înțeleg bine, că vor
să se căsătoreasca şi să aibă copii după căsătorie” (interviul 12), ”Da, prietena cea mai bună.
Îşi cunoaşte partenerul de 3 ani şi doresc să se căsătoreasca, dar nu ştiu când se va întâmpla
acest lucru. Locuiesc la părinţii lui” (interviul 15). Printre toate aceste afirmații se regăsește şi
ideea conform căreia uniunea consensuală este o relaţie la care partenerii pot renunţa mai
uşor, dar exprimă în același timp caracterul fragil al relaţiei: „Da am prieteni care au adoptat
acest model, dar după ceva timp şi-au dat seama că nu se merită unul pe celălalt, pentru că
aveau priorităţi diferite şi au ales cea simplă cale să se despartă” (interviul 13). Faptul că doar
doi subiecţi au afirmat că nu cunosc cazuri de concubinaj arată gradul ridicat de răspândire şi
manifestare al uniunii consensuale: „Nu cunosc pentru că momentan nu prea mai avem
prieteni, nu prea mai ieșim din cauza programului iubitului meu” (interviul 1), ”Măi... Nu.
Unii sunt căsătoriţi, iar alţii trăiesc separat” (interviul 3).
Nu putem vorbi despre uniune consensuală fără să ştim ce reprezintă familia pentru
respondenţii. Astfel că pentru a afla atitudinea subiecţilor faţă de familie interviul a cuprins o
întrebare care presupune ca răspuns exprimarea opiniilor faţă de familie. Aceştia din urmă
valorizează pozitiv existenţa familiei, considerând-o foarte importantă, care presupune multe
aspecte. Cuvintele care o descriu cel mai bine sunt următoarele: existenţa copiilor, a
responsabilităților, a grijilor, a drepturilor, care influenţează viaţa indivizilor, înseamnă
sprijin, înţelegere, stabilitate, iubire, căldură, respect, dorinţă, un loc unde te regăsești ca
individ, realizări, linişte, căsătorie.
În rândurile de mai sus am precizat felul în care este văzută relaţia de concubinaj al
subiecţilor investigaţi. Următoarele rânduri relevă opinia concubinilor despre uniunea
consensuală în general. În acest sens concubinajul este o modalitate de a vedea dacă relaţia
poate continua în timp, dar este o relaţie de iubire. Tot aceasta presupune lipsa importanţei
actului oficial, un ciclu de viaţă care se poate confrunta cu aceleaşi probleme cu ale unui
cuplu căsătorit, îndeplineşte aceleaşi funcţii. Mai mult este o modalitate din ce în ce mai
răspândită prin care partenerii pot reuşii să se cunoască reciproc, etapă premergătoare
căsătoriei, frica unora de a-şi întemeia legal sau nu o familie, relaţie judecată de societate,
dar benefică, asemănătoare cu o căsătorie, care spre deosebire de aceasta se poate încheia
mai uşor fără consecinţe prea grave pe care le pot suferii partenerii.
Concubinii găsesc asemănări între relaţia lor şi un cuplu căsătorit. Această dimensiune
84
Forme familiale alternative în societatea contemporană
se referă la împărţirea sarcinilor menajului, la perioadele relaţiei/ încercările prin care pot
trece partenerii, la ajutorul reciproc, la împărţirea cheltuielilor, la același simt al
răspunderii, maturităţii, aceleaşi posibilităţi de afirmare, realizare, armonie . Astfel că
diferenţele sunt nesemnificative. Acestea se referă la atuurile personale şi la ceea ce vrea
fiecare să realizeze.
Subiecţii au fost întrebaţi dacă “Aveţi copii? Vă doriţi copii?” Din eşantionul cercetării
doar 2 subiecţi au copii rezultaţi din relaţia din concubinaj şi doar unul singur dintr-o căsătorie
anterioară. Copii au vârsta cuprinsă între 4 şi 27 de ani. Ceilalţi respondenți îşi doresc copii,
dar după căsătorie. Unul singur nu îşi doreşte acest lucru şi condamnă existenţa copiilor în
concubinaj, considerându-l un lucru ruşinos: „Să ai un copil în concubinaj. Pe de o parte este
ruşinos, nu e deloc bine... Eu una nu vreau” (interviul 1), iar un alt subiect pune accent pe
imposibilitatea creşterii unui copil în concubinaj: „Cel mai important lucru este să nu faci un
copil în concubinaj sau să faci un copil şi să îţi dai seama că nu-i poţi oferii nimic” (interviul
13).
Alte informaţii cu privire la viaţa de concubinaj face trimiteri la cunoștințele
respondenţilor despre anumite legi care să reglementeze concubinajul în România. Mulţi
dintre respondenţi nu sunt informaţi, nu cunosc nimic despre existenţa unei astfel de legi,
detaliile oferite despre acest lucru fiind vagi. În principiu acestea se referă la durata relaţiei
care poate asigura partenerilor dreptul la moştenirea unor bunuri: „Da, am auzit. Adică dacă,
cum să spun eu, stai în concubinaj maxim 3 - 5 ani, ai parte la partaj așa cum ar fii dacă ai fii
căsătorit” (interviul 5), „Da știu că există. Am văzut la televizor că băncile iți acorda acum
credit dacă demonstrezi ca trăieşti în concubinaj, cu condiția ca relația să dureze de ceva
vreme. Altceva nu știu” (interviul 7), “Dacă aş compara cu o căsătorie normală cred că şi în
concubinaj se pune problema bunurilor strânse. Nu ştiu cum se împart dacă cuplul se desparte.
Mă gândeam dacă poţi să faci vreun împrumut ca tânăr aflat la început de drum? Chiar nu ştiu
nimic concret” (interviul 11), „Am auzit la televizor. Mă gândesc că este vorba despre un
contract prenupțial în care dacă te desparți să împarţi averea dacă se poate numii așa”
(interviul 12). Dezinteresul faţă de existenţa unor proiecte sau legi care să reglementeze
concubinajul în ţara noastră, din 15 respondenţi doar 4 au oferit detalii şi unul a afirmat că nu
este interesat, se datorează fie ignorării cu bună ştiinţă a acestui fapt sau faptului că
majoritatea respondenţilor intenţionează să se căsătorească.
În toate planuri de viitor ale respondenţilor sunt incluse realizările personale şi
familiale. De aici rezultă că majoritatea doresc să se căsătorească, să îşi întemeieze o familie,
85
Rusu Dana-Rodica
să aibă copiii, să între în ciclul normal al vieţii. Din totalul de respondenţi doar 4 nu
intenţionează să se căsătorească. Motivele ar fii nesiguranţa pe relaţie şi partener “Exceptând
căsătoria. Pentru că ne certam atât de des şi nu vreau să ajungem la divorț. Nu avem
certitudinea ca putem forma o familie cum se spune” (interviul 1), lipsa resurselor financiare
“Nici nu avem bani ca să mai facem şi o căsătorie” (interviul 5) şi faptul că în prezent
căsătoria nu este şi nu mai reprezintă o prioritate pentru respondenţi “Cât despre căsătorie...
Nu am discutat niciodată despre lucrul asta cu partenerul meu. Poate când ne-om stabiliza un
pic, poate. Nu mi-ar displace lucrul acesta. Dar până la marele pas mai este mult, să mai
creştem şi să reuşim să ne descurcăm singuri şi să putem devenii nişte adulţi responsabili”
(interviul 5), “Deocamdată nu. Vrem să avem mai întâi unde să stăm şi apoi să ne căsătorim.
Poate peste 2 - 3 ani sau chiar mai bine” (interviul 15), „Nu vrem sa ne căsătorim, nu mai
avem asta în plan. Nu cred că mai are vreun rost. Ne este bine şi așa. Avem alte priorităţi în
viață. Să ne descurcam şi să ne vedem fata la casa ei” (interviul 10).
Astfel că trecând în revistă şi interpretând răspunsurile oferite de cei intervievaţi avem
o imagine complexă a ceea ce înseamnă noţiunea de concubinaj în România. Datele obţinute
sunt relevante pentru orice cercetător pentru că ele confirmă teoriilor cu privire la cupluri care
trăiesc în concubinaj.
Cele mai importante se referă la faptul că uniunea consensuală este cel mai des
întâlnită la tineri, în special la cei care sunt studenţi, fiind asemănătoare cu o relaţie a unui
cuplu căsătorit, că persoanele divorţate preferă în locul căsătoriei mai degrabă concubinajul,
acesta din urmă reprezentând o modalitate de testare a partenerului, a compatibilității, o
etapă premergătoare căsătoriei. Ea este întâlnită la mai multe grupuri de vârstă, la persoanele
cu diverse profesii, de la croitor la manager.
Cuplurile de concubini care au copiii şi nu au întâmpinat probleme majore legate de
acest aspect.
În prezent în România uniunea consensuală este tolerată în comparaţie cu alte
perioade anterioare, mai ales în societăţile tradiţionale când aceasta era puternic respinsă.
Judecând mai adânc acest lucru pot afirma că în zilele noastre aşa cum spun şi specialiştii
societatea românească este mult mai permisivă, acceptă şi alte forme ale convieţuirii
indivizilor, fără ca nucleul de bază să fie afectat sau mai mult decât atât să dispară.
De asemenea concubinii îşi doresc o locuinţă proprie, majoritatea gândindu-se la
varianta unui mariaj acesta reprezentând pentru indivizi modalitatea de a avea propria
familie cu tot ce presupune aceasta: o casă, copii, drepturi. Nu putem ignora cazurile în care
86
Forme familiale alternative în societatea contemporană
subiecţii confirmă ceea ce specialiştii spun despre caracterul relaţiei de concubinaj. Şi anume
că aceasta în comparaţie cu un cuplu căsătorit este o relaţie fragilă, superficială, care se
poate încheia mai uşor.
Faptul că subiecţii doresc să îşi întemeieze o familie şi să se căsătorească sugerează
foarte clar ideea că uniunea consensuală nu contribuie la instabilitatea familiei româneşti. Ea
constituie mai degrabă o etapă necesară, cuprinsă în viaţa indivizilor şi care trebuie să
contribuie la armonia şi echilibrul fiecărui cuplu.
Consider că cercetarea de faţă nu s-a dorit a fii exhaustivă. Singurul ei scop a fost
identificarea unor explicaţii şi teorii cu privire la concubinaj, dar şi confirmarea sau
infirmarea acestora prin informaţiile, datele furnizate de respondenţi. Răspunsurile, datele pot
fii generalizate pe populaţia cuprinsă în grupa de vârstă 19 - 31 de ani. În opinia mea subiecţii
au răspuns obiectiv la temele propuse de interviu.
Subiectul MA
Nume şi prenume M.A.
Sexul F
Vârsta 21
Rangul nașterii Al doilea născut
Locul nașterii Câmpul Lung
Domiciliu actual Iași
87
Rusu Dana-Rodica
Mama lui MA
Nume şi prenume M.I.
Vârsta 55
Profesie Educator
Stare civilă Căsătorită
Tata lui MA
Nume şi prenume M.V.
Vârsta 60
Profesie Pensionar
Stare civilă Căsătorit
Fratele lui MA
Nume şi prenume M.A.
Vârsta 26
Profesie Database developer
Stare civilă Căsătorit din anul 2006
Subiectul IB
Nume şi prenume I.B.
Sexul M
Vârsta 22
Rangul nașterii Singurul copil
Locul nașterii Pașcani
Domiciliu actual Iași
Studii În curs de desfășurare, student în anul III la Universitatea „Gheorghe
Asachi”, Facultatea de Politehnica
Sănătate Bună
Religie Ortodoxă
Etnie Română
Stare civilă Coabitare fără acte
88
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Mama lui IB
Nume şi prenume I.M.
Vârsta 46
Profesie Profesoara de limba engleză şi franceză
Stare civilă căsătorită
Tatal lui IB
Nume si prenume I.I.
Vârsta 48
Profesie Analist software
Stare civilă Căsătorit
Istoric social
Climat familial
Relația dintre parteneri
89
Rusu Dana-Rodica
respect şi ajutor reciproc”, „Mereu ne ajutam unul pe celălalt… măcar cu un sfat dacă nu se
poate altfel, e foarte important să te poți baza pe cel de lângă tine la greu, să aibă cine să te
susţină”. Cu toate acestea MA recunoaște ca există frecvente dispute cu partenerul, o sursă
generatoare de stres în relația lor fiind incapacitatea lui MA de a relaţiona intr-un mod
constructiv cu anturajul lui IB. Deseori MA are tendinţa de a domina relaţia, având un
temperament coleric.
Conflictele dintre MA şi IB sunt confirmate şi de IC, o prietenă comună a cuplului,
care susține că „Mereu se ceartă de la nimicuri, în general ea e de vină, se enervează foarte
repede, ţipă, se agită. Nu-i convine nimic, mai ales prietenii lui, pur şi simplu nu-i suportă,
știți… noi nu am fost de acord cu decizia lor de a se muta împreuna, deoarece ni s-a părut că
sunt imaturi ca să facă un asemenea pas. Amândoi sunt alintați şi încăpăţinaţi şi nici unul din
ei nu e dispus să facă compromisuri”
MA şi IB susțin că au o relație foarte bună cu familia lui MA. Aceștia i-au sprijinit de
la început şi în prezent reprezintă un suport financiar, după cum afirmă MA.
În schimb, în ceea ce privește legătura cuplului cu familia lui IB lucrurile stau cu totul
diferit. IB descrie relația cu părinţii săi ca fiind o „relație rece”, tranzitorie. O posibilă
explicație a acestei situaţii constând în faptul că părinţii lui nu au agreat niciodată această
formă de coabitare.
Rețeaua socială
90
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Cuplul locuieşte de şase luni într-un apartament închiriat. Locuinţa le asigură confortul
necesar însă aceştia întâmpină dificultăţi în achitarea lunară a chiriei. Cei doi dispun de
resurse financiare limitate deoarece MA este singura salariată, ceea ce asigura un venit de 800
ron lunar, iar IB nu a înregistrat nici un venit în ultimele trei luni, neavând un job stabil.
Pentru a face faţă cheltuielilor, părinţii lui MA contribuie lunar la plata chiriei fiicei lor cu
suma de 500 ron.
Perspective de viitor
91
Rusu Dana-Rodica
presupune foarte multe responsabilităţi, iar ei, în momentul actual nu sunt pregătiți pentru
acest pas. De asemenea MA şi IB sunt mulţumiţi de stadiul în care se află relația lor, evită să
facă prognoze în ceea ce priveşte progresul şi viitorul relaţiei afirmând că „nu știu dacă peste
ani vom mai fi împreună… sau nu”, „nu pot știu dacă voi fi căsătorită… sau mă voi concentra
pe carieră… nu ne-am făcut până în prezent planuri de căsătorie pentru ca ne este foarte bine
așa”.
Posibile soluţii
Analizând problemele cuplului, consider că cei doi ar avea nevoie de terapie de cuplu,
în acest fel vor reuşi să îmbunătăţească calitatea comunicării şi vor putea depăşi împreună
problemele apărute în cuplu.
De asemenea consider că este necesară rezolvarea unei probleme stringente pentru IB,
şi anume găsirea unui loc de muncă. În acest sens IB s-ar putea îndrepta spre AJOFM
(Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă) în vederea soluţionării situaţiei sale. El
ar putea beneficia de ajutor de şomaj, sau ar putea participa la târgurile de joburi organizate de
AJOFM Iaşi.
Studiul de caz a fost realizat pe un cuplu de studenţi cu reședința în Iași. Motivele care
m-au determinat să aleg acest studiu de caz sunt simple: majoritatea cercetărilor au
demonstrat că persoanele care aleg coabitarea sunt preponderent tinere, în special studenți.
Temele principale urmărite în analiza acestui caz sunt: relația celor doi, diviziunea
rolurilor în cuplu, relația cu mediul extern, analiza motivelor care i-a determinat să ia decizia
de a coabita, gradul de răspândire a acestui mod de convieţuire în rândul anturajului şi
influentele acestora asupra cuplului, perspective de căsătorie, opinia privind legalizarea
relațiilor de concubinaj în România.
MA şi IB au ales coabitarea, mai mult din motive de ordin financiar „așa avem ocazia
să împărţim chiria”, decât ca o decizie luată de comun acord, pe baza unor sentimente
92
Forme familiale alternative în societatea contemporană
puternice „noi nu am vorbit niciodată despre mutatul împreuna… așa a fost să fie… el caută
unde să stea, eu căutam coleg de apartament”
Aceasta decizie pripită a celor doi şi faptul că nu erau hotărați să facă acest pas se vede
foarte clar din certurile dese dintre cei doi, ei nu se pot obișnui cu prietenii sau obiceiurile
partenerului. De asemenea cei doi nu sunt pregătiți să facă compromisurile pe care le
presupune o relație stabilă.
Din perspectiva distribuției rolurilor, cei doi declară că „suntem egali în toate, şi în
drepturi şi în obligații”. Această egalitate aparentă din cuplu, aproprie relația celor doi de tipul
unei familii/relaţii postmoderne în care partenerii sunt egali şi pun pe primul loc interesele
personale, şi apoi interesele persoanei de lângă ei. Am spus egalitate aparentă, deoarece MA
încearcă întotdeauna să conducă relația, acest fapt este confirmat de IB şi de prietena comună
IC.
Un alt aspect care demonstrează că cei doi nu erau pregătiți ca să coabiteze este lipsa
unor perspective viitoare asupra relației. MA şi IB recunosc că nu s-au gândit şi nu sunt
pregătiți să se căsătoreasca. Acest lucru asociază relația lor cu tipul de concubinaj -
experiment - etapa în care cei doi doresc să-şi testeze compatibilitatea, sau cu tipul relației:
„amândoi sub acoperiș - caz în care cei doi coabitează din complezenţă (s-au obișnuit cu
aceasta relație) sau din motive financiare (chiria e prea piperată şi e ne e mai ușor să o
împărţim).
În ceea ce privește legalizarea relațiilor de concubinaj MA şi IB se declară total
împotriva acestui demers.
93
Rusu Dana-Rodica
Subiect TV
Nume şi prenume T.V.
Sexul M
Vârsta 43 ani
Studii Școala profesională, specializarea mecanică, 10 clase (promoția 1979)
Stare de sănătate Bună
Ocupație Electrician
Mediu de proveniența Oraș Târgu Frumos, județul Iași
Stare civilă Coabitare fără acte
Religie Ortodoxă
Subiect SD
Nume şi prenume S.D.
Sexul F
Vârsta 40 ani
Studii Școala ajutătoare, specializare croitorie, 8 clase (promoția 1982)
Stare de sănătate Bună
Ocupație Casnică
Mediu de proveniența Oraș Târgu Frumos , județul Iași
Stare civilă Coabitare fără acte
Religie ortodoxă
94
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Istoric social
95
Rusu Dana-Rodica
Climat familial
Relația dintre parteneri
Relația cu copii
TV se înțelege foarte bine cu CA, fiul lui SD din căsătoria cu I. Acest lucru este
confirmat de CA care susține ca TV nu a făcut niciodată diferența între el şi frații săi. Mai
mult, CA spune ca nu şi-l aduce aminte pe tatăl sau biologic, şi doar pe TV îl recunoaște ca
tata.
96
Forme familiale alternative în societatea contemporană
SD şi TV nu dețin locuința proprie sau alte proprietăţi. În prezent cei doi, împreuna cu
copii locuiesc în aceeași curte cu rudele lui SD (mama acesteia, fratele, sora şi familia ei-2
minori). Terenul are 1200 metri pătrați şi este împărţit între cei 3 frați.
La aceasta reședința SD şi TV locuiesc de 12 ani. La început, când s-au mutat aici, SD,
TV şi CA locuiau în 2 camere „vechi”. În perioada 1999-2000 TV a adus îmbunătăţiri
locuinței mărind spațiul locuibil prin construirea unei bucătarii, un hol şi o camera pentru
copii.
SD şi TV considera ca aceste condiții de locuit sunt improprii creșterii a 4 copii. SD şi
TV ar dori sa mărească proprietatea dar momentan nu poate realiza acest lucru din lipsa
banilor şi a actelor de proprietate. Cuplul susține de asemenea ca lipsa banilor a fost şi
principalul motiv pentru care nu au terminat de mobilat casa. Majoritatea electrocasnicelor din
casa au fost achiziționate în rate.
Venitul lunar a familiei este 900 lei, format din 820 salariul lui TV (singurul salariat
cu carte de munca din familie) şi 80 lei (reprezentând alocațiile ale copiilor). Acest venit nu
acoperă cheltuielile lunare. SD înregistrează venituri sporadice.
Relația cu Biserica
Preotul din comunitate are o mare influenta asupra cuplului cu toate ca preotul nu
97
Rusu Dana-Rodica
aproba tipul relației dintre cei doi. SD şi TV afirma ca religia şi Biserica au o mare influenta
în viața lor: „nu facem nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, ne este rușine când ne cearta preotul
ca trăim în păcat şi ca nu e bine, cu toate astea mereu ne sfătuim cu preotul cum trebuie să
procedam, ce decizie ar fi bine să luam”
Perspective de viitor
Posibile soluţii
98
Forme familiale alternative în societatea contemporană
Studiul de caz a fost realizat pe un cuplu din Târgu Frumos. Motivele pentru care am
ales să realizez un studiu pe acest cuplu sunt diverse. Situaţia lor este specială întru-cât avem
de a face cu un tip de familie extinsă în care modelul coabitării are o largă răspândire (atât
fraţii lui SD cât şi cei a lui TV, trăiesc în uniune consensuala – lucru evidențiat foarte clar în
genograma cazului SD şi TV)
Strângerea datelor socio-demografice ale indivizilor, istoricul formării relaţiei şi
familie în general, identificarea unor probleme cu care se confruntă cuplul, validarea teoriilor
prin informaţiile obţinute şi tragerea unor concluzii reprezintă punctele tari ale studiului de
caz realizat.
Punctul de pornire a fost identificarea familiei în care trăieşte cuplul. Avem de a face
cu o familie extinsă. Mama (tatăl decedat de patru ani) trăieşte în aceeași curte cu proprii
copii, dar în camere separate. Mai mult decât atât fraţii prezintă asemănări. Toţi au fost
căsătoriţi, au divorţat, au copii şi trăiesc în prezent în concubinaj.
Cuplul care face obiectul studiului coabitează (fără sa legalizeze relația) de 15 ani şi au
trei copiii: unul de 18 ani din prima căsătorie a lui SD, şi doi din relaţia actuală : de 12 şi
respectiv 3 ani. Folosind indicatorul vârstă şi educaţie putem observa că partenerii nu prezintă
diferenţe majore fapt ce demonstrează că relaţia lor este una echilibrată. În schimb indicatorul
profesie indică faptul că bărbatul este cel care aduce banii în casă, care este singurul sprijin al
familiei, deci este capul familiei. În schimb femeia este şomeră, dar câştigă o sumă de bani
făcând menajul unei case, prioritar pentru aceasta fiind creşterea şi îngrijirea copiilor. Până
aici ne confruntăm cu o distribuire tradiţională a rolurilor, asemănătoare cu distribuția
rolurilor în familia nucleara, tradiționala.
Problemele cu care se confruntă cuplul sunt rezultatul spaţiului aglomerat şi lipsa
intimităţii membrilor cuplului, dar şi lipsa unor acte care să le ateste dreptul asupra casei lor.
În acest sens subiecţii au menţionat tensiuni între aceştia şi celelalte rude care izvorăsc din
invidie, din lipsa seriozităţii, şi refuzul plăţii principalelor datoriilor (achitarea plăţii
curentului, a apei şi a cablului tv). Mai mult decât atât ignoranţa stabilirii succesiunii casei
constituie o problemă din cel puțin 2 motive. Lipsa actului casei îi împiedică pe aceştia să facă
un împrumut, pentru a se putea „descurca mai bine şi pentru a avea siguranţa unor bunuri
care să le aparţină de drept”. În ceea ce modul în care subiecții pot intra în posesia actelor care
dovedesc moștenirea pământului, SD şi TV susțin ca nu au putut întreprinde nici un demers în
acest sens, motivele invocate de ei fiind lipsa banilor (pentru a putea deschide un proces
judecătoresc) şi imposibilitatea de a da peste ruda care deţine actul de moştenire. O posibila
99
Rusu Dana-Rodica
soluţie la această problemă ar putea fii consultarea unui specialist pentru a renunţa la
speculaţii şi pentru vedea cum se poate rezolva cu adevărat problema.
O altă problemă majoră cu care se confruntă membrii cuplului ar fii lipsa banilor.
Bărbatul lucrează 6 zile din 7 cu un contract de muncă-de 12 ani, iar femeia câteva ore pe zii
timp de 5 zile pe săptămână (fără carte de munca) , cu toate aceste venitul lunar nu acoperă
cheltuielile şi nici nu le permite un „trai bun”. Viaţa lor se „identifică” cu cele 4 camere
neterminate, iar utilităţile şi mobila sunt achiziţionate prin rate de la diferite persoane fizice.
Tot lipsa banilor îi împiedică să se gândească la o eventuală căsătorie.
Relaţia dintre parteneri nu prezintă aspecte care să atragă atenţia în mod negativ. Ei
susţin că se înţeleg, că se iubesc, că prioritatea lor sunt copii. Lipsa intimităţii şi a spaţiului îi
determină pe respondenţi să caracterizeze relaţia cu celelalte rude ca fiind una distantă, fără să
obţină un feed-back : spre exemplu indiferenţa plăţii datoriilor de către ceilalți membrii sau
sprijin în diverse momente ale vieţii. Principalele motive care au generat certuri între parteneri
se referă la lipsa banilor, dorinţa de a nu ignora nevoile copiilor şi relaţia propriu zisă cu
ceilalţi membrii ai familiei.
În ceea ce privește motivele care au stat la baza alegerii acestui tip de relație, acestea
variază de la frica lui SD de a mai oficializa o relație, lipsa banilor, până la obișnuința de a trai
în acest fel (deși SD si TV susțin ca dacă ar avea banii necesari s-ar căsători).
În ceea ce privește cazul studiat se verifică mai multe teorii. Prima se referă la faptul
că această relaţie durează pentru că partenerii prezintă mai multe similarităţi de status/
compatibilitatea partenerilor (același nivel de educaţie, vârsta apropiată, aceleași
responsabilităţi). Persoanele care trăiesc în concubinaj pot avea un grad mai scăzut al
satisfacţiei vieţii şi un grad ridicat al stresului (în cazul nostru lipsa banilor şi a posibilităţilor
de a achiziţiona diverse bunuri). Literatura de specialitate susţine ideea conform căreia
persoana divorţată este mai înclinată spre a alege concubinajul(aceasta teorie a fost verificată
şi demonstrata şi în cazul nostru).
Relaţia studiată se apropie de cea a unei familii căsătorite prin faptul că îndeplineşte
aceleaşi funcţii, iar statusurile şi probleme din gospodărie sunt asemănătoare. Fiul cel mare
are maturitatea de a constata că nu există diferenţe între familia lor şi una recunoscută social
şi legal.
Relaţia cu proprii copii este una normală, încercând să îi ajute după propriile
posibilităţi. În acest sens menţionez dorinţa lor de a fi în pas cu lumea şi anume : crearea
100
Forme familiale alternative în societatea contemporană
camerelor copiilor şi achiziţionarea diverselor bunuri cum ar fii un calculator. Situaţia copiilor
este una specială, sunt fraţi proveniţi din două familii diferite, cu nume distincte. Băiatul cel
mare poartă numele tatălui biologic, faţă numele bunicului şi doar cel mic numele de familie
al subiectului. Membrii cuplului care coabitează se consideră o familie şi nu văd diferenţa
majore între concubinaj şi căsătorie.
În privința relațiilor dintre părinţi-copii si frați vitregi din cadrul familiilor
reconstituite (familie reorganizata in care un membru al cuplului a mai fost căsătorit si mai are
copii din alte relații), cazul lui SD si TV contrazice teoriile conform căruia părintele vitreg şi
copilul nu pot avea relații armonioase, ci din contra, copilul respinge persoana străina. De
asemenea în acest caz este contrazisa şi teoria conform căreia copilul din alta căsnicie nu
poate dezvolta o relație buna cu frații vitregi (rezultați în urma uniunii consensuale), CA (fiul
lui SD din căsătoria cu I) susține ca „pentru mine TV este singurul tata pe care îl cunosc…
niciodată nu a făcut diferențe intre mine şi frații mei”.
O mare influenta asupra cuplului o are preotul de la Biserica din aproprierea casei lor.
Deși recunosc ca preotul ii mustra des pentru alegerea lor de a „trai în păcat”, SD şi TV susțin
ca mereu apelează la acesta când au nevoie de „sfaturi sau de o vorba buna, de alint”.
În privința legalizării concubinajului, SD şi TV declara ca „nu vad ce rost ar avea…
dacă oficializează concubinajul… ce se întâmpla cu sacralitatea căsătoriei? … Noi nu suntem
de acord cu așa ceva.”
Concubinajul rămâne în prezent o relaţie judecată şi respinsă de mulți indivizi. Mai
mult decât atât românii nu o tolerează atunci când apar şi copii. Aceste afirmații sunt susținute
de cuplu care recunoaște ca în numeroase situații s-au simțit judecați de comunitate pentru
alegerea lor.
CONCLUZII
101
Rusu Dana-Rodica
102
Forme familiale alternative în societatea contemporană
la sine dacă exista iubire. Familia deține primul loc în ierarhia diferitelor domenii ale vieții, la
diferența destul de mare de celelalte. Aproximativ 85% dintre persoanele intervievate
considera ca familia este foarte importanta în viața lor comparativ, de exemplu, cu un sfert,
care apreciază ca „timpul liber sau cu prietenii sunt foarte importanți”, scria Raluca Popescu
în studiul „Calitatea vieții de familia în România” prezentat în 2002 în cadrul unei sesiuni de
comunicări științifice a Institutului de Cercetare a Calităţii Vieții. În 1994, Georgeta Ghebrea
în „Regim social-politic şi viața privata – familie şi politica familiala în România” remarca
atitudinea favorabila a tinerilor faţă de căsătorie şi familie, prin analiza bazei de date a
Institutului de Cercetare a Calităţii Vieții – „TINERET `94” – obținuta în urma unei anchete
desfășurata în mai 1994 pe un eșantion considerat reprezentativ la nivel național de 1.255 de
subiecți intre 16 şi 29 de ani. Potrivit studiului, familia ocupa şi atunci primul loc în ierarhia
de valori a tinerilor investigați. Ea a fost identificata ca având un rol deosebit în viața
individului, asigurându-i siguranța şi confortul de care are nevoie.
Cu toate astea considerăm că apariția uniunilor libere in România nu numai ca nu
poate fi negate, dar nici ocolita din discursul științific. Daca acceptam ca familia tradițională
nu mai face faţă nevoilor crescânde si complexe a membrilor săi, atunci putem susține ca o
atitudine deschisa faţă de formele de familie alternative oferă un răspuns la mai multe din
problem din sfera familiei.
Încercând să identificăm modelul predominant de familie pentru spațiul romanesc,
datele ne conduc spre ideea ca, în ciuda transformărilor survenite, unele consistente, nu putem
vorbi de o schimbare de fond a partenerului. În România familia nucleară rămâne dominantă.
BIBLIOGRAFIE
103
Rusu Dana-Rodica
*** Legea 21/1991 a cetățeniei române publicată în Monitorul Oficial nr. 98 din 6
martie 2000
*** Legea 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 367 din 29 mai 2003
Ambert, Ane-Marie, 2005, Contemporany Family Trends, The Varnier Institute of
Family, pp. 5-26, disponibil pe http://www.vifamily.ca/library/cft/cohabitation.pdf accesat pe
28.01.2009
Atkinson, Robert, 2006, Povestea vieții. Interviul, Editura Polirom, Iași
Avram, Marieta ed., Bârsan, Carmen ed., Nicolescu, Cristina ed., 2008, Codul
Familiei şi legile conexe cu modificări aduse până la data de 1 martie 2008, Editura C.H.
Beck, București
Barthel, Diana, Benton, Ted, Bălţătescu, Sergiu trad., Șerbănescu trad., Teodor,
Cristian trad., Marshall, Gordon ed., 2003, Dicționar de Sociologie Oxford, Editura Univers
Enciclopedic, București
Băran-Pescaru, Adina, 2004, Familia azi. O perspectivă sociopedagogică, Editura
Aramis, București
Bennett, Blan, 1988, Commitment and the Modern Union: Assessing the Link Between
Premarital Cohabitation and Subsequent Marital Stability, American Sociological Review,
pp. 130-170
Brown, Alan, Susan, Brown, 1996, Cohabitation versus marriage: A comparison of
relationship quality, Journal of Marriage and the Family, nr. 58, pp. 668-768 disponibil pe
http://www.wiley.com/bw/journal.asp?ref=0022-2445 la data de 11.03.2009
Brown, Susan, 1998, Cohabitation as Marriage Prelude versus Marriage Alternative:
The Significance for Psychological Well-Being
Bumbass, Larry, James, Sweet, 1989, National Estimates of Cohabitation,
Demography review, nr. 26, pp. 615-625
Chelcea, Septimiu, 2004, Metodologia cercetării sociologice. Metode cantitative şi
calitative, Editura Economica, București
Ciupercă, Cristian, 2001, Familia între tradiție şi schimbare, jurnalul Psihologia, ian-
feb 2001, nr. 1, București, pp. 3-7
Cojocaru, Stefan, 2007, Strategii de construire a eșantioanelor calitative utilizate în
evaluarea programelor, Revista de cercetare şi intervenție socială, vol. 16, Editura Lumen,
104
Forme familiale alternative în societatea contemporană
105
Rusu Dana-Rodica
sociale. România în context european (coord. Zamfir E. şi Zamfir C.), Ed. Alternative,
București
Mihăilescu, Ioan, 1999, Familia în societățile europene, Editura Universităţii,
București
Mitrofan, Iolanda, 1999, Semi-căsnicia şi pseudo-căsnicia. De la falsele soluții la
viețile paralele, Jurnal Psihologia, mar-apr 1999, nr 28-29, București, pp. 28-31
Mitrofan, Iolanda, Ciupercă Cristian, 1998, Incursiuni în psihologia şi psihosexologia
familiei, Editura Press, București
Mitrofan, Iolanda, Mitrofan Nicolae, 1991, Familia de la A la Z, Editura Științifica,
București
Mitrofan, Iolanda, Mitrofan Nicolae, 1994, Elemente de psihologie a cuplului, Editura
Șansa, București
Morăreanu, Șerban Camelia, 2004, Concubinajul-realitate ce impune soluții
legislative, în Curierul Judiciar, nr. 11-12, pp. 17-30
Neamțu, George, Alexiu Teodor, Bocancea Cristian, 2003, Tratat de asistenţă socială,
Editura Polirom, Iași
Oppenheimer, Valerie, Kalmijn Matthijs, Lim Nelson, 1997, Men’s career
development and marriage: The specialization and trading model, Annual Review of
Sociology, nr. 23, pp. 431-453
Popescu, Raluca, 2008, Viața de familie în România, disponibil pe www.soros.ro
accesat pe 25.02.2009
Pruna, Mihaela, 2007, Concubinajul-efectul de bumerang. De la blamare la
alternativă pentru viața de cuplu, Editura Sitech, Craiova
Rudy, Ray, Seward, 1978, The American Family: A Democratic History, Beverly
Hills, Sage Publications, pp. 31-37 disponibil pe http://www.sagepub.com/home.nav la data
de 02.02.2009
Sanchez, Manning, William, Smock, 1998, Sex-specialized or collaborative mate
selection? Union transitions among cohabitors, Social Science Research, nr. 27, pp. 55-83
Stănciulescu, Elisabeta, 2002, Sociologia educației familiale, Editura Polirom, Iași
Stefan, Cristina, 2001, Familia monoparentală, Editura Arefeana, București
Toffler, Alvin, 1996, Al treilea val, Editura Z, București
Vlăsceanu, Lazăr, 1986, Metodologia cercetării sociale, Editura Științifica şi
Enciclopedica, București
106
Forme familiale alternative în societatea contemporană
107