Sunteți pe pagina 1din 2

Menuet

 (din limba franceză: menu pas = pas mărunt), termen cu două semnificații


 Vechi dans tradițional francez în trei timpi (metrică ternară)
 Muzica destinată acestui gen de dans sau compoziție muzicală de sine stătătoare.

Potrivit etimologiei curente, menuet ar fi derivat de la fr. menu „mărunt” (pas


menus, pași mărunți); după MENUET Brenet, derivă din fr. mener, „a purta”.

Dansul - de origine franceză, cu caracter ceremonios și mișcare


moderată, devenit dans de curte și de salon.

Menuet a fost, la origine, un dans popular, socotit o varietate de branle à mener (sec .


XVI), probabil din provincia Poitou. Devine dans de curte în timpul lui Ludovic al XIV-lea,
datorită compozitorului Jean-Baptiste Lully (1653), regele devenind mare iubitor al acestui gen
de dans; se răspândește cu repeziciune și voga și va domina mult timp celelalte dansuri de
curte. Inițial un dans solistic, apoi dansat de cupluri dispuse în șir, caracteristica principală
a menuet ca dans rafinat, o constituie grația și eleganța cu care se execută pașii mărunți și
figurile galante.

Menuetul este menționat pentru prima dată în 1664 de către Guillaume Dumanoir în


tratatul său polemic împotriva maeștrilor de dans de la Académie royale de Danse.
În 1706, Raoul-Auger Feuillet face o descriere amănunțită a mișcărilor de dans în Vme Recueil
de danse de bal pour l'année 1707. Inițial, dansul era deschis de o pereche, căreia îi urmau alte
perechi, în ordinea rangului nobiliar, în tempo măsurat, cu ținută solemnă și diverse înclinări și
plecăciuni. Din Franța, menuetul s-a răspândit în întreaga Europă. După o lungă perioadă de
desuetudine, menuetul a cunoscut o scurtă revenire către anul 1880 sub o formă inspirată
din cadril.

Muzica

Din punct de vedere muzical, menuet constă din două secțiuni de câte 4 sau 8 măsuri,
în măsură de 3/4, fiecare secțiune repetându-se. În muzica preclasică și clasică, această
strutură era considerată ca fiind perfect adaptată naturii noastre; în secolul XVIII constituia baza
predării compoziției. În muzica de teatru (operă, operă-balet – Lully, Rameau,
Händel), menuet avea un tempo lent și un caracter grav. A pătruns apoi și în suita
instrumentală de dansuri (Couperin, Kuhnau, J.S. Bach, Purcell, Händel), unde apare și dublat
(un menuet în major, celălalt în minor), dispunere ce devine mai târziu menuet trio. Prin
intermediul uverturii napolitane în trei părți (Scarlatti), menuet pătrunde apoi în simfonie, unde
Stamitz îi conferă de la început locul celei de a treia părți. La Haydn, menuet capătă o stilizare
specific simfonică trecând și in sonatele de formă clasică, în care i se dă un tempo din ce in ce
mai rapid; aceasta, plus elementele de grotesc care se înfiltrează în muzica menuet o dată cu
Haydn, generează tranformarea menuet în scherzo-ul beethovenian (Beethoven indică însă,
prin tempo di mimuetto, și un tempo mai lent). În simfoniile mozartiene apare atât schema
cvadripartită, cu menuet, cât și cea tripartită, fără menuet. Forma clasică a menuet este
ternară: A (expoziție; tema, cu repetiție, scurtă dezvoltare, revenirea temei, cu repetiție), B (cu
aceeași schemă ca a expoziției), A (reexpoziția primei părți, fără repetiții, cu o coda facultativă).
În unele lucrări mai ample apare un al doilea trio (menuet trio I – menuet trio II – menuet).

S-ar putea să vă placă și