ACIZII NUCLEICI – Compoziția chimică a acizilor nucleici

Acizii nucleici sunt substanțe macromoleculare, constituite din trei tipuri de substanțe
chimice: baze azotate (purinice și pirimidinice), pentoze /glucide (riboza, dezoxiriboza) și
radical fosforic.

Bazele azotate purinice din molecula de acizi nucleici sunt: adenina (A) și guanina (G),
prezente atât în AND cât și în ARN.

In cazul bazelor azotate pirimidinice, în molecula de ARN se află citozina (C) si uracilul
(U), iar în molecula de ADN citozina și timina (T).
În molecula ARN, pentoza este reprezentată de riboză, iar în ADN – dezoxiriboză.
Elementul structural al unui acid nucleic îl reprezintă nucleotidul.
Un nucleotid este alcătuit dintr-o moleculă de bază azotată (purinică sau pirimidinică),
o moleculă glucid (pentoză) și o moleculă radical acid fosforic.
 Structura secundară a ADN. Structura secundară a macromoleculei de ADN a fost
stabilită în anul 1953 de J.D. Watson, F.H.C. Crick și M.H.F. Wilkins (Premiul Nobel pentru
medicină și fiziologie în anul 1962).
Conform acestul model, molecula de ADN este alcătuită din două catene
mcromoleculare, antiparalele, cu direcție diferită de înaintare (antiparalele), răsucite în jurul unui
ax comun, având forma unei scări în spiral. Cele două balustrade ale scării sunt reprezentate
printr-un schelet glucido-fosforic, iar treptele scării sunt reprezentate prin baze azotate între care
se stabilesc punți de hidrogen de natură electrostatic de tip A=T, G≡C, respective T=A, C≡G.
prin așezarea în interiorul molecule a bazelor azotate și a punților de hidrogen, acestea sunt
protejate de acțiunea diferiților factori de mediu, asigurându-se stabilitatea molecule, și implicit a
informației genetice, conferită de ordinea de nucleotide dintr-o catenă. Datorită faptului că pot
exista numai patru tipuri de legături de hidrogen A=T, G≡C, T=A, C≡G, se sigură reproducerea
cu mare fidelitate a informației genetice în urma procesului de replicare.
 Denaturarea și renaturarea ADN. Un fenomen foarte interesant legat de structura ADN
este denaturarea. Prin încălzirea, de pildă, a soluției în care se găsește ADN, cele două catene se
despart și ADN devine moncatenar. Dacă se realizează o răcire bruscă a soluției, moleculele
rămân sub formă monocatenară și capătă de numirea de ADN denaturat. Dacă răcirea se
realizează treptat, se refac punțile de hidrogen dintre cele duă tipuri de catene complementare și
moleculele devin bicatenare, rezultând ADN renaturat. Pe această bază se pot realiza hibrizi
moleculai într-un amestec de catene de ADN, provenind de la diferite specii. Măsura în care se
realizează renaturarea depinde de secvența nucleotidelor în cadrul moleculelor de ADN. Cu cât
speciile sunt mai înrudite, cu atât renaturarea se realizează mai repede și într-o proporție mai
mare și invers.

Replicația ADN. În celulele fiecărei specii se găsește o anumită cantitate de ADN, în

care se află sub o formă codificată informația genetică. Pentru realizarea diviziunii celulare, este
necesară, printre altele, dublarea prealabilă a cantității de material genetic. În acest fel, celulele
fiice vor avea aceeași cantitate de ADN cu celula mamă. Sinteza ADN poartă numele de
replicație, deoarece se realizează după modelul semiconservativ. Prin ruperea punților de
hidrogen, macromolecula de ADN se separă în cele două catene complementare, iar nucleotidele
libere din citoplasmă se atașează pe bază de complementaritate de catenele vechi. Vor rezulta
două molecule de ADN bicatenar, fiecare având o catena veche (care a avut rolul de model) și o
catenă nou-sintetizată. În felul acesta se asigură sinteza noilor molecule de ADN cu o mare
fidelitate, moleculele fiice fiind identice cu molecula mamă. În procesul de replicație al ADN
intervin numeroase enzime, cum sunt ADN-polimeraze, ligazele, etc.
Tipuri de ARN, structură și funcții.
A fost descrisă exstența mai multor tipuri de ARN, care prezintă caracteristici structurale și
funcționale diferite. Acestea sunt substanțe macromoleculare, alcătuite dintr-o singură catenă
polinucleotidică, care în anumite regiuni poate prezenta o strucură bicatenară, datorită răsucirii
catenei în jurul propriei axe și formării unor punți de hidrogen de tipul A=U, C≡G și invers.
1. ARN viral –constituie materialul genetic de la ribovirusuri, ca virusul poliomielitic,
virusul mozaicului tutunului, virusul gripal. Mărimea și masa sa moleculară sunt
dependente de cantitatea de informație genetic pe care o posedă.
2. ARN nuclear mic (ARN-nm sau ARN-sn) a fost evidențiat în nuclei celulelor animale.
Acest ARN-nm interacționează cu proteine specific, formând mici particule nucleare
ribonucleoproteice. ARN-nm are rol important în funcționarea nucleului, inițierea
sintezei proteice și maturarea ARN-m.
3. ARN mesager (ARN-m) se află în celulele tuturor organismelor procariote și eucariote.
Are rolul de a copia informația genetică dintr-una din catenele molecule de ADN, și de a
o transporta la locul sintezei proteice, pe suprafața ribozomilor.
Este sintetizat în procesul de transcripție a informației genetice, cu ajutorul enzimei ARN-
polimeraza, proces care reprezintă prima etapă a sintezei proteice. Codonul de inițiere a
procesului de transcripție (respectiv a sintezei de ARN-m) este TAC iar codonul care marchează
sfârșitul procesului de transcripție poate fi unul din următorii trei codoni: ACT, ATT,ATC
(codonii stop).
 Codonul (tripleta de nucleotide) este unitatea funcțională a codului genetic.
Codul genetic este alcătuit din 64 de codoni. Aceștia reprezintă totalitatea combinațiilor,
în grupe de câte trei a celor patru tipuri de nucleotide.
Mărimea catenei de ARN-m este dependent de cantitatea de informație genetică pe care o
posedă.
La eucariote, ARN-m conține informația genetică pentru sinteza unei singure catene
polipeptidice, deci conține o singură genă. În urma procesului de transcripție, la eucariote se
formează un ARN precursor sau premesager. Acestea conține secvențe informaționale (exoni) și
secvențe informaționale (introni). Înaintea procesului de translație a informației genetice are loc
procesul de maturare al ARN. Acesta constă în eliminarea intronilor și asamblarea exonilor, cu
ajutorul unor enzime specifice.
4. ARN de transport (ARN- t) are rolul de a transporta aminoacizii la locul sintezei
proteice de pe suprafața ribozomillor, în procesul de translație a informației genetice (cea
de-a doua etapă a sintezei proteice). Are forma unei frunze de trifoi, fiind singurul ARN
cu porțiuni bicatenare.
5. ARN ribozomal (ARN-r) constituie corca 85% din cantitatea totală de ARN din celulă,
fiind localizat în ribozomi, unde este ascociat cu proteinele. Ribozomii sunt particule
ribonucleoproteice (alcătuite din ARN-r și proteine), de formă relativ sferică, prezente
atât la procariote cât și la eucariote.

Sunt formate din două subunități: subunitatea mare și subunitatea mică. Pe suprafața
ribozomilor se atasează molecula de ARN-m.