2.

PRINCIPALELE IMPOZITE ŞI TAXE

2.1. Impozite şi taxe reglementate de Codul Fiscal 28
2.2. Impozitele şi taxele locale 36
Obiectivele specifice unităţii de învăţare
Rezumat 43
Teste de autoevaluare 43
Lucrare de verificare 44
Bibliografie minimală 44

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:
• să calculezi impozitul pe profit;
• să descrii taxele de timbru;
• să defineşti taxa pe valoare adăugată.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 4 ore

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

2.1. Impozitele şi taxele reglementate de Codul Fiscal

2.1.1. Impozitul pe profit
Începând cu anul 2004, în ţara noastră a fost pus în aplicare un nou Cod fiscal,
după ce aproape 60 de ani reglementarea impozitelor şi taxelor a fost stabilite
prin diverse acte normative. Scopul principal al Codului fiscal este acela de a
stabili cadrul legal (normativ) prin care se asigură resursele financiare publice
necesare statului şi colectivităţilor publice locale pentru îndeplinirea
corespunzătoare a funcţiilor şi sarcinilor lor.
Reglementarea printr-un cadru legal unitar a principalelor impozite şi taxe
stabilite în sarcina diferitelor categorii de persoane fizice, şi/sau juridice
(denumite contribuabili) reprezintă, fără îndoială, un demers pozitiv, întrucât
adoptarea, punerea în aplicare şi menţinerea în vigoare a unui Cod fiscal prezintă
o serie de avantaje: oferă posibilitatea legiuitorului de a înţelege, analiza corect
şi stabili în mod corespunzător obligaţiile fiscale în raport cu necesităţile băneşti
ale statului sau ale colectivităţilor publice locale. Administrarea impozitelor şi a
taxelor reglementate de Codul fiscal, adică modul lor de colectare şi încasare la
buget se stabileşte printr-un set de norme juridice speciale, reunite în Codul de
procedură fiscală – şi el recent adoptat. Impozitul ca procedeu financiar principal
de formare a veniturilor statele, este cunoscut încă din Antichitate, evoluând în
forme specifice de-a lungul istoriei. Evoluţia modernă a impozitelor în Europa
de azi este marcată de înlăturarea deosebirilor dintre legislaţiile fiscale naţionale
ale statelor membre ale Uniunii Europene, de armonizarea acestor legislaţii şi de
instituirea unor procedee fiscale cât mai asemănătoare politicii fiscale
comunitare.
Impozitul reprezintă o contribuţie bănească obligatorie şi cu titlu nerambursabil
datorată, conform legii, bugetului de stat de către persoanele fizice şi persoanele
juridice pentru veniturile pe care le obţin sau bunurile pe care le posedă. Sistemul
de impozitare a profitului, în ţara noastră,(ca de altfel întregul sistem fiscal) se
află într-un proces continuu de perfecţionare. Sediul materiei pentru impozitul
pe profit îl reprezintă dispoziţiile art. 13-38 Cod Fiscal.
Materia impozitului pe profit se află într-o continuă evoluţie inclusiv în cadrul
statelor membre ale Uniunii Europene. Dincolo de sfera consideraţiilor generale
şi a regulilor specifice fiecărui stat membru, merită reţinute preocupările în
domeniu la nivel comunitar: la nivelul Comunităţilor europene, a fost la un
moment dat în discuţie un proiect de amortizare a impozitului pe profit şi a
reţinerilor la sursă asupra dividendelor. Proiectul, sub forma unei propuneri a
Comisiei, a fost publicat în anul 1975, dar a fost retras în 1988, datorită reticenţei
statelor membre şi chiar a unor instituţii comunitare. Comisia a estimat, corect
după părea noastră, că în acest domeniu se poate face aplicarea principiului
subsidiarităţii, competenţa primordială fiind cea a statelor membre. În
conformitate cu dispoziţiile art. 13-14 Cod Fiscal, în România subiectele de drept
debitoare ale impozitului pe profit pot fi grupate în trei mari categorii:
a) persoanele fizice române – care datorează impozit pe profit pentru
profitul impozabil din orice sursă, atât în România cât şi din
străinătate;

Drept financiar şi fiscal 28

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

b) persoanele juridice străine – datorează impozit pe profit în

România doar pentru anumite categorii de profit, expres şi limitativ
determinate de lege:
• profitul net (impozabil) care poate fi atribuit unui sediu permanent
în România;
• veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare situate în
România;
• profitul impozabil aferent vânzării/cesionării titlurilor de
participare, deţinute de o persoană juridică română.
Practic, persoanele juridice străine au o obligaţie fiscală limitată în principiu
doar pe profitul pe care îl obţin pe teritoriul României.
c) asocierile fără personalitate juridică, mai precis entităţile
componente ale unei asemenea asocieri, care cuprinde cel puţin o
persoană juridică (persoane juridice străine, persoane fizice rezidente
şi persoane fizice nerezidente) datorează de asemenea impozit pentru
profitul impozabil obţinut din respectiva asociere, după cum
urmează:
- în cazul asocierii dintre persoane juridice străine şi persoane fizice
nerezidente, pentru profitul impozabil obţinut în România;
- în cazul asocierilor dintre persoanele fizice rezidente şi persoane juridice
române, pentru beneficiul mondial.
Potrivit art. 7 alin.1 pct. 5 Cod fiscal, „asocierea fără personalitate juridică”
reprezintă orice asociere în participaţiune, grup de interes economic, societate
civilă sau altă entitate care nu este persoană impozabilă distinctă, în sensul
impozitului pe profit sau a impozitului pe venit. Profitul impozabil, respectiv
obiectul impozitării, conform legislaţiei române în vigoare, se calculează ca
diferenţa dintre veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în
scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile.
Cota de impozitare este de 16% şi se aplică la profitul impozabil. Legea
stabileşte o serie de excepţii de la această regulă, cum ar fi de exemplu,
persoanele juridice care au obţinut certificatul permanent de investitor în zone
declarate defavorizate prin lege.
Potrivit art. 15 sunt scutiţi de la plata impozitului pe profit următorii
contribuabili:
- Banca Naţională a României şi trezoreria statului;
- instituţiile publice, pentru fondurile publice constituite în conformitate cu
prevederile legilor privind finanţele publice (Legea nr.500/2002 şi OUG
nr. 45/2003);
- persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor;
- fundaţiile române;

Drept financiar şi fiscal 29

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

- cultele religioase, pentru veniturile utilizate cu scop caritabil, pentru

veniturile obţinute din vânzarea obiectelor de cult şi pentru veniturile din
chirii folosite în scop religios sau educativ;
- instituţii de învăţământ particulare acreditate sau autorizate;
- asociaţiile de proprietari ori asociaţiile de locatari legal constituite, pentru
veniturile obţinute şi folosite în scopul reparării, îmbunătăţirii proprietăţii
comune;
- organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi patronale, pentru anumite
categorii de venituri.

Sarcina de lucru 1
Exemplică persoanele scutite de la plata impozitului pe profit.

2.1.2. Impozitarea dividendelor

În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale,
dividendul reprezintă cota-parte din beneficiul real ce se va plăti fiecărui asociat
al unei societăţi comerciale în raport direct proporţional cu participarea sa la
constituirea capitalului social. Prin urmare, dividendele sunt venituri curente ale
persoanelor fizice şi juridice care au calitatea de asociaţi în societăţile
comerciale, venituri care sunt supuse şi ele impozitării.
Subiectele impozabile ale acestui venit bugetar sunt aşadar asociaţii, sau, după
caz, acţionarii societăţilor comerciale, iar materia impozabilă este reprezentată
de dividendele plătite de societate şi cuvenite asociaţilor/ acţionarilor. În
categoria acestei materii impozabile intră dividendele corespunzătoare tuturor
societăţilor comerciale, indiferent dacă acestea s-au constituit şi funcţionează cu
capital social integral de stat, majoritar de stat, mixt ori privat, ceea ce înseamnă
că beneficiarii dividendelor - deci subiectele impozabile - sunt fie statul, fie
diferite persoane juridice ori persoane fizice.
În cazul în care dividendele sunt distribuite unei persoane fizice, impozitul pe
dividende (impozitul pe veniturile din investiţii) va fi suportat de persoana fizică
beneficiară. Cota de impozitare este de la 1 ianuarie 2006, cota standard de 16%,
iar obligaţia calculării şi reţinerii impozitului revine persoanei juridice plătitoare.
Plata impozitului se face până la data de 25 ale lunii următoare celei în care se
face plata, dar nu mai târziu de 31 decembrie a anului în care s-a aprobat bilanţul
contabil.
Pentru situaţia în care distribuirea dividendelor se face în favoarea unei persoane
juridice, regulile sunt:

Drept financiar şi fiscal 30

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

• persoana juridică română care primeşte dividende nu datorează impozit,

fiind aplicabile dispoziţiile art. 20 a Codului fiscal, care califică expres
acest beneficiu drept venit neimpozabil;
• în temeiul art. 36 Cod fiscal, persoana juridică română care distribuie
dividende datorează impozit pe dividende în cuantum de 10% din suma
brută plătită, inclusiv în situaţia în care distribuţia se face în favoarea unui
fond de în vestiţii;
• impozitul reţinut de persoana juridică care face distribuirea se plăteşte la
bugetul de stat până la data de 25 inclusiv ale lunii următoare celei în care
se plăteşte dividendul, dar nu mai târziu de 31 decembrie a anului în care
s-au aprobat situaţiile financiare anuale.

2.1.3. Impunerea veniturilor realizate de către persoane fizice

Din interpretarea dispoziţiilor art. 39-40 Cod fiscal, putem distinge două mari
categorii de contribuabili pe venit: persoanele fizice rezidente şi persoanele
fizice nerezidente.
În temeiul art. 7 alin. 1 pct. 23 Cod fiscal, calitatea de persoană rezidentă o are
orice persoană fizică, care îndeplineşte cel puţin unul din următoarele criterii:
- are domiciliul în România;
- are centrul intereselor vitale amplasat în România;
- este prezentă în România pentru o perioadă sau mai multe perioade ce
depăşesc 180 zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive,
care se încheie în anul calendaristic vizat;
- este cetăţean român care lucrează în străinătate, ca funcţionar sau angajat
al României într-un stat străin.
Deci, orice persoană fizică ce nu îndeplineşte măcar unul din criteriile de
rezidenţă prevăzute de legea română are calitatea de persoană fizică
nerezidentă.
În principiu, persoanele fizice rezidente datorează impozit pentru “beneficiul
mondial” adică pentru totalitatea veniturilor pe care le realizează, din România
sau din străinătate. Mai precis, impozitarea în România se face doar din al
patrulea an fiscal în care persoana în cauză plăteşte impozit pe venit în România.
Până atunci, rezidentul datorează impozit doar pentru veniturile obţinute din
România (a se vedea art. 40 lit. b Cod fiscal). Categoriile de venituri pentru care
datorează impozit pe venit persoanele fizice nerezidente sunt însă precis
determinate, astfel:
➢ venitul net atribuit unui sediu permanent prin intermediul căruia o
persoană fizică nerezidentă exercită o activitate independentă în România
(ex. un birou de consultanţă);
➢ venitul net obţinut în urma exercitării unei activităţi dependente în
România(art. 88 Cod fiscal);
➢ veniturile obţinute din alte surse din România (menţionate în art. 89 Cod
fiscal).
Drept financiar şi fiscal 31
Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

Categoriile de venituri impozabile – care se supun impozitului pe venit sunt

grupate-potrivit legii astfel:
a. venituri din activităţi independente - veniturile comerciale, veniturile
din profesii liberale şi veniturile din drepturi de proprietate intelectuală,
realizate individual şi/sau într-o formă de asociere;
b. venituri din salarii – care include toate veniturile în bani şi/sau în natură
obţinute de o persoană fizică ce desfăşoară o activitate în baza unui
contract individual de muncă, sau a unui statut special prevăzut de lege;
c. venituri din cedarea folosinţei unor bunuri - sunt venituri în bani şi/sau
în natură, provenind din cedarea folosinţei bunurilor mobile şi imobile,
obţinute de către proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal, altele decât
veniturile din activităţi independente;
d. venituri din investiţii – care reunesc: dividendele, veniturile impozabile
din dobânzi, câştigurile din transferul titlurilor de valoare, veniturile din
operaţiuni de vânzare cumpărare de valută la termen, pe bază de contract,
precum şi alte operaţiuni similare;
e. venituri realizate din transferul proprietăţilor din patrimoniul
personal;
f. venituri din pensii – sunt sumele primite ca pensii de la fondurile
înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii;
g. venituri din activităţi agricole – cultivarea şi valorificarea florilor,
legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii special destinate acestor
scopuri şi/sau în sistem irigat;
h. venituri din premii şi din jocuri de noroc – cuprind veniturile din
concursuri sau din participări la jocurile de noroc, altele decât cele realizate
la jocurile de tip cazino şi maşinile electronice cu câştiguri;
i. venituri din alte surse – primele de asigurări, câştigurile primite de la
societăţile de asigurare, ca urmare a contractului de asigurare încheiat între
părţi; veniturile primite de persoanele fizice reprezentând onorarii din
activitatea de arbitraj comercial.
Din categoria veniturilor din activităţi independente(conform art. 46-54 Cod
fiscal), fac parte:
- veniturile comerciale, care cuprind venituri din fapte de comerţ, din
prestări servicii, precum şi din practicarea unor meserii;
- veniturile din profesii libere sunt cele obţinute din exercitarea profesiilor
libere (avocat, notar public, auditor sau consultant fiscal, expert contabil,,
medic, arhitect etc.);
- veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală, provin
din brevete de invenţie, desene şi modele industriale, mostre, mărci de
fabrică şi de comerţ procedee tehnice, şi drepturi conexe acestora.
Impozitarea veniturilor din salarii - reglementarea impozitului pentru
veniturile din salarii este dată de dispoziţiile art. 55-60 Cod fiscal.

Drept financiar şi fiscal 32

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

În vederea impunerii, alte categorii de venituri acordate salariaţilor sub o formă

sa alta, în bani sau în natură, sunt asimilate salariilor şi au acelaşi regim juridic
(adică vor fi luate în calcul la determinarea venitului impozabil):
- veniturile asimilate salariilor: indemnizaţiile aferente exercitării unei
funcţii de demnitate publică; drepturile de soldă lunară şi celelalte drepturi
acordate personalului militar; indemnizaţia lunară a asociatului unic;
indemnizaţia administratorilor etc.;
- avantajele exemplificate de art. 55 alin. 3 Cod fiscal: utilizarea bunurilor
din patrimoniul afacerii în interes personal; împrumuturile
nerambursabile; anularea unei creanţei a angajatorului asupra angajatului;
abonamentele şi costurile convorbirilor telefonice acordate salariaţilor în
scop personal.
Nu sunt impozitate venituri precum: ajutoarele de înmormântare ori cele pentru
pierderi suferite în gospodării ca urmare a unor calamităţi naturale, ajutoarele
pentru boli grave şi incurabile, ajutoarele pentru naştere, tichetele de masă şi alte
drepturi de hrană acordate angajaţilor, veniturile obţinute ca urmare a activităţii
de creare de programe pentru calculator etc. (a se vedea art. 55 alin. 5 Cod fiscal).
Impozitarea veniturilor din cedarea folosinţei bunurilor - sunt venituri în bani
şi/sau natură - provenind din cedarea folosinţei unor bunuri mobile şi/sau
imobile, obţinute de proprietar, uzufructuar sau alt deţinător legal.
Venitul brut este reprezentat de totalitatea sumelor încasate şi/sau echivalentul
în lei a veniturilor în natură obţinute de către proprietar sau alt deţinător legal al
bunurilor cedate spre folosinţă unor terţe persoane. Venitul net (impozabil) din
cedarea folosinţei bunurilor se stabileşte prin deducerea din venitul brut a cotei
forfetare de cheltuieli deductibile stabilite de art. 62 alin. 2 Cod fiscal, în
cuantum de 25%. Contribuabilul însă, poate opta pentru determinarea venitului
net din cedarea folosinţei bunurilor în sistem real, pe baza datelor din
contabilitatea în partidă simplă (art. 62 alin. 3 Cod fiscal).

Sarcina de lucru 2
Explică în trei fraze deosebirea dintre persoana rezidentă şi nerezidentă.

2.1.4. Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe valoarea adăugată este definită – în literatura de specialitate – ca
fiind acel impozit indirect care se aplică pe fiecare stadiu al circuitului
economic al unui produs finit, asupra valorii adăugate realizate în fiecare
etapă de către toţi cei care contribuie la producerea şi desfacerea acelui
produs, până când el ajunge la consumatorul final

Drept financiar şi fiscal 33

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

Mecanismul tehnico-economico-juridic pe baza căruia funcţionează şi se

realizează impunerea în acest caz, este în principiu următorul: de-a lungul
procesului de fabricaţie şi distribuţie, fiecare agent economic achită taxă pe
valoarea adăugată furnizorilor săi, încasează apoi TVA (de la cumpărătorul
bunurilor sale, care plăteşte taxa odată cu preţul), scade întreaga TVA aferentă
materialelor aprovizionate şi serviciilor ce i-au fost prestate, iar soldul îl varsă la
bugetul de stat.
Prin urmare, taxa pe valoarea adăugată este raportată de la un stadiu la altul al
procesului de producţie şi distribuţie pentru a ajunge la consumatorul final, care
suportă TVA ca parte integrantă din preţul de vânzare al produsului, serviciului
sau lucrării executate. Deci TVA este în esenţă un impozit care afectează
consumul, fiind suportat de cel care achiziţionează şi foloseşte pentru sine bunul
sau serviciul în preţul căruia este încorporat şi impozitul.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operaţiunile care
îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- constituie o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu plată;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană
impozabilă;
- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una din activităţile
prevăzute de lege.
În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată sunt incluse şi importurile de
bunuri.
Toate operaţiunile care se include în sfera de aplicare a taxei pe valoarea
adăugată se numesc operaţiuni impozabile - ce se grupează în patru categorii:
- operaţiuni taxabile, pentru care se aplică cote legale;
- operaţiuni scutite cu drept de deducere, pentru care nu se datorează TVA,
dar este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile sau
serviciile achiziţionate;
- operaţiuni scutite fără drept deducere, pentru care nu se datorează TVA şi
nu este permisă deducerea TVA datorate sau plătite pentru bunurile sau
serviciile achiziţionate;
- operaţiuni de import scutite de TVA, pentru care nu se datorează TVA în
vamă.
Cotele de impunere – în cazul taxei pe valoarea adăugată sunt:
- cota standard de 19% care se aplică asupra bazei de impozitare pentru orice
operaţiune impozabilă care nu este scutită de TVA sau care nu este supusă
cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată;
- cota redusă de 9%, se aplică asupra bazei de impozitare pentru următoarele
livrări de bunuri şi/sau prestări servicii: livrarea de manuale şcolare, cărţi,
reviste, ziare; dreptul de intrare în muzee, castele, case memoriale; livrările
de proteze de orice fel şi de produse ortopedice; medicamente de uz uman
şi veterinar; cazarea în sistemul hotelier.
Potrivit reglementării legale în vigoare, plătitorii de TVA sunt:

Drept financiar şi fiscal 34

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

• persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de TVA, pentru operaţiunile

taxabile realizate;
• beneficiarii prestărilor de servicii taxabile, efectuate de persoane
impozabile stabilite în străinătate (indiferent dacă aceşti beneficiari sunt
sau nu înregistraţi ca plătitori de TVA);
• persoane care importă bunuri în România.
Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată o serie de operaţiuni de interes
general efectuate în ţară, cum ar fi: spitalizarea şi îngrijirile medicale; livrările
de organe, de sânge şi lapte (de provenienţă umană); activitatea de învăţământ
desfăşurată în condiţiile legii; prestările de servicii culturale şi cele din domeniul
sportului; realizarea, difuzarea şi retransmisia programelor de radio/televiziune
(cu excepţia celor de publicitate); unele servicii financiare şi bancare. Sunt – de
asemenea – scutite de TVA următoarele bunuri provenite din import:
bunurile a căror livrare în România este în orice situaţie scutită de TVA; unele
bunuri introduse în ţară de către călători (în condiţiile stabilite de lege);mărfurile
importate şi comercializate în regim de duty-free; importul de bunuri pentru
forţele armate ale statelor străine membre NATO pentru uzul acestora sau a
personalului civil însoţitor;importul de bunuri primite în mod gratuit cu titlul de
ajutoare, donaţii; importul de bunuri finanţate din împrumuturi nerambursabile
acordate de guverne străine etc.
Accizele - sunt taxe speciale de consum care se datorează bugetului de stat,
pentru producţie sau import şi pentru desfacerea anumitor categorii de produse,
cum sunt: băuturi alcoolice, tutun, uleiuri minerale, confecţii din blănuri
naturale, obiecte din cristal, bijuterii din aur şi/sau platină, parfumuri,
autoturisme, ambarcaţiuni pentru agrement, aparate electrocasnice, arme de
vânătoare etc.
Accizele au reprezentat, tradiţional, procedeul de impunere indirectă care avea -
în principiu - ca obiect vânzarea anumitor bunuri de consum, de regulă
considerate “de lux”. Aşa fiind, accizele se stabilesc atât asupra produselor
fabricate în regim de monopol, cât şi asupra unora dintre mărfurile indigene sau
provenite din import care sunt în mod uzual consumate de către populaţie.
Reprezentând cote fixe procentuale, prestabilite prin lege, accizele preced TVA
(în sensul că ele se stabilesc şi se cuprind în preţul produselor înainte de a se
calcula TVA) şi deci se include în baza de impozitare a TVA.
Conform reglementărilor în vigoare din ţara noastră, accizele se pot grupa pe
două categorii:
- accize armonizate – acele taxe speciale de consum care se datorează
bugetului de stat pentru unele produse provenind din producţia internă sau
din import (bere, vin, alcool etilic, produse din tutun, uleiuri minerale etc.);
- alte produse accizabile – categorie care cuprinde mărfuri precum: cafea,
confecţii din blănuri naturale, autoturisme, parfumerie, bijuterii, aparate
electrocasnice etc.
În principiu, producţia şi depozitarea bunurilor care fac obiectul accizării se
realizează sub controlul unor persoane special autorizate, în perimetre special
delimitate, asigurându-se un control riguros din partea statului.

Drept financiar şi fiscal 35

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

Antrepozitarul autorizat – este persoana fizică sau juridică special abilitată de

autoritatea fiscală, competentă pentru producerea, transformarea, primirea,
deţinerea şi expedierea produselor accizabile într-un antrepozit fiscal.
Antrepozitul fiscal - este locul aflat sub controlul autorităţii fiscale competente,
unde produsele accizabile sunt fabricate, transformate, primite sau expediate în
regim suspensiv de către antrepozitarul autorizat, în exerciţiul activităţii, în
condiţiile prevăzute de lege.
Antrepozitul vamal - este locul aprobat de autoritatea vamală, în conformitate
cu Codul vamal,unde pot fi primite, depozitate, transformate, în anumite condiţii
strict stabilite de lege, produsele accizabile.
Plătitorii de accize - sunt de regulă, agenţii economici, care produc sau importă
bunuri din categoria celor impuse. Sunt plătitori de accize şi persoanele fizice
care introduc în ţară autoturisme, inclusiv rulate.
Accizele la produsele fabricate în ţară se plătesc la bugetul de stat până la data
de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care acciza devine exigibilă, iar pentru
bunurile din import plata de face la momentul înregistrării declaraţiei vamale de
import.

Sarcina de lucru 3
Precizează cotele de impunere în cazul taxei pe valoare adăugată.

2.2. Impozitele şi taxele locale

2.2.1. Consideraţii generale privind impozitele şi taxele locale

Impozitele şi taxele locale reprezintă o categorie de venituri semnificativă a

bugetelor locale Astfel la nivelul ţării, impozitele şi taxele locale reprezintă 12%
din totalul veniturilor bugetelor locale.
Lista impozitelor şi taxelor locale care pot fi percepute de unităţile administrativ
teritoriale în România cuprinde: impozitul pe clădiri,impozitul pe teren, taxa
asupra mijloacelor de transport, taxe pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi
autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă, impozitul pe
spectacole, taxa hotelieră şi taxele speciale. În conformitate cu prevederile art.
287 Cod fiscal, comunităţile locale au dreptul de a stabili la orice nivel
impozitele şi taxele locale, în funcţie de propriile imperative bugetare şi cu
respectarea limitelor din Codul fiscal: stabilirea impozitelor şi taxelor fără
discriminare între diferitele categorii de contribuabili ; diferenţierea impozitelor
şi taxelor în funcţie de zona în care se află situat bunul supus impozitării-sau
zona unde se desfăşoară activitatea impozabilă. Pentru marea majoritate a
Drept financiar şi fiscal 36
Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

impozitelor şi taxelor, instituirea lor este obligatorie, în temeiul Codului Fiscal.

Altfel spus, comunităţile locale nu ar putea în mod valabil renunţa la instituirea
anumitor categorii de impozite şi taxe. Sunt însă şi anumite excepţii:
- consiliile locale pot decide să nu instituie taxa hotelieră;
- consiliile locale şi judeţene pot decide să nu instituie taxe, din categoria
taxelor speciale.
Potrivit teoriei generale a impozitelor şi taxelor, în categoria impozitelor şi
taxelor locale intră:
- impozite directe – impozitul pe clădiri, impozitul pe teren, taxa asupra
mijloacelor de transport,impozitul pe spectacole,taxa hotelieră, unele taxe
locale (taxele pentru activităţile ce au impact asupra mediului înconjurător);
- taxe – taxele pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor; taxa
pentru afişaj în scop de reclamă şi publicitate, taxele speciale.
A. Impozitul pe clădiri - este un impozit perceput în majoritatea statelor
europene, de regulă, de către comunităţile locale.
Subiecţii impozabili sunt determinaţi de art. 249 Cod fiscal ca fiind:
- proprietarul clădirii, inclusiv în cadrul unui contract de leasing financiar (art.
253 alin. 7 lit. a C. fiscal);
- utilizatorul unei clădiri, pentru clădirile aflate în proprietatea publică sau
privată a statului sau a unităţilor administrativ teritoriale, folosite în cadrul
unei concesiuni sau a unui contract de închiriere, date în administrare sau în
folosinţă gratuită.
Nu sunt incluse în baza de impunere: categoriile de clădiri expres menţionate
de art. 250 alin. 1-14 Cod fiscal: clădirile aflate în proprietatea statului, a
unităţilor administrativ-teritoriale, şi clădirile care au caracter de monumente
istorice, arheologice sau muzee, dacă nu sunt folosite pentru activităţi
economice; clădirile cu destinaţie lăcaşe de cult; clădirile instituţiilor de
învăţământ preuniversitar şi universitar; construcţiile din parcurile industriale,
ştiinţifice; anumite categorii de construcţii speciale (sonde, centrale, platforme
de foraj marin); clădirile restituite sau retrocedate foştilor proprietari în temeiul
Legii nr. 10/2001, OUG nr. 94/2000 şi OUG 83/1999, pentru care aceştia sunt
obligaţi să menţină afectaţiunea de interes public, pe durata acestei obligaţii;
clădirile deţinute de persoane fizice - care sunt locuinţe noi realizate în baza
Legii nr. 114/1996, fie au fost realizate pe bază de credite în condiţiile
O.G.14/1994-această scutirea este limitată în timp la 10 ani şi se aplică numai
primului proprietar al clădirii; clădirile care constituie elemente ale
infrastructurii feroviare publice; clădirile cu destinaţia de domiciliu al unei
persoane fizice, pentru care s-a acordat scutire de la plata impozitului pe clădiri
în temeiul unei hotărâri a consiliului local.
Baza de impozitare - este determinată potrivit unor reguli descrise de Codul
fiscal, diferenţiat pentru persoanele fizice şi persoanele juridice: la persoanele
fizice: în configurarea bazei de impunere, se porneşte de la valoarea impozabilă
a clădirii, determinată în funcţie de suprafaţă, materiale de construcţii şi
caracterul de clădire principală sau anexă; la persoanele juridice: baza de
impunere este dată de valoarea de inventar a clădirii.
Drept financiar şi fiscal 37
Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

Cotele de impunere - sunt şi ele stabilite diferenţiat, pentru persoane fizice şi

persoane juridice.
- pentru persoanele fizice: cota de impunere este de 0,1% pentru clădirile
situate în mediul rural şi de 0,2% pentru clădirile situate în mediul urban.
Impozitul datorat pentru unele clădiri este însă majorat, dacă proprietarul
deţine în proprietate mai mult de o clădire cu destinaţia locuinţă. Majorarea
se aplică astfel: 15% pentru prima clădire suplimentară, 50% pentru a
doua, 75% pentru a treia, 100% pentru a patra şi următoarele.
- Pentru persoanele juridice: sunt practic două cote de impunere - pentru
clădirile reevaluate în ultimii 3 ani şi pentru clădirile a căror valoare a fost
recuperată integral pe calea amortizării, cota de impunere este de 0,5-1%;
pentru clădirile care nu au fost reevaluate în ultimii 3 ani, cota de impunere
este între 5-10%.
Sunt recunoscute de Codul fiscal, anumite categorii de facilităţi şi scutiri,care
sunt acordate în temeiul altui act normativ:
• persoanele fizice şi juridice române care reabilitează sau modernizează
termic clădirile cu destinaţia de locuinţă pe care le deţin în proprietate, în
condiţiile OG nr. 29/2000, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe
clădire pentru perioada de rambursare a creditului utilizat pentru o
asemenea operaţiune;
• persoanele fizice care domiciliază sau lucrează în Munţii Apuseni sau în
Rezervaţia Biosferei “Delta Dunării” beneficiază de o scutire de 50% a
impozitului pe clădiri datorat;
• persoanele juridice beneficiază de o reducere de 50% a impozitului pe
clădiri datorat, pentru clădirile exclusiv utilizate pentru prestarea de
servicii turistice, timp de maximum 5 luni într-un an calendaristic;
• pentru clădirile nou construite deţinute de cooperativele de consum, se
acordă o reducere a impozitului pe clădiri de 50% pentru o perioadă de 5
ani de la data achiziţionării clădirii;
Plata impozitului se face în patru rate anuale, scadente la 15 martie, 15 iunie, 15
septembrie, 15 noiembrie. Pentru plata cu anticipaţie a întregului impozit,
consiliul local poate acorda o bonificaţie de 10%.

Sarcina de lucru 4
Identifică baza de impozitare în cazul persoanelor juridice.

B. Impozitul pe teren – reprezintă o altă sursă importantă de venituri a

comunităţilor locale.

Drept financiar şi fiscal 38

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

Subiecţii impozabili în cazul impozitului pe teren sunt determinaţi de art. 256

Cod fiscal: proprietarul, respectiv utilizatorul unui teren, pentru terenurile aflate
în proprietatea publică sau privată a statului sau a unităţilor administrativ-
teritoriale, folosite în cadrul unei concesiuni sau a unui contract de închiriere,
date în administrare sau în folosinţă gratuită.
Persoanele scutite de la plata impozitului pe teren sunt:
- veteranii de război; persoanele care au fost persecutate sau deportate după
6 martie 1945; luptătorii Revoluţiei române şi urmaşii eroilor martiri;
văduvele de război; persoanele cu handicap grav; persoanele încadrate în
gardul I şi II de invaliditate;
- instituţiile şi unităţile din subordinea Ministerului Educaţiei şi Cercetării
şi a Autorităţii Naţionale pentru Tineret, fundaţiile testamentare care
sprijină instituţiile de cultură naţională; organizaţiile umanitare care au ca
scop întreţinerea şi funcţionarea căminelor de bătrâni şi a caselor pentru
ocrotirea copiilor orfani şi a copiilor străzii;
- persoanele cu venituri reduse şi persoanele a căror clădiri şi terenuri au
fost afectate de o calamitate naturală.
Impozitul pe teren, datorat, este stabilit de consiliile locale, sub forma unei sume
fixe pe unitatea de măsură (lei/ha). Regulile diferă însă în funcţie de categoria
de teren:
- terenurile situate în intravilan, înregistrate în registrul agricol la categoria
terenuri cu construcţii, impozitul este stabilit direct de legislativul local,
ţinându-se seama de rangul localităţii în care este amplasat terenul;
- terenurile situate în intravilan, încadrate în altă categorie de folosinţă,
impozitul este determinat de către consiliul local în funcţie de zonarea în
cadrul localităţii;
- terenurile agricole situate în extravilan, impozitul este stabilit de Codul
fiscal,redevenind ca urmarea modificării Codului fiscal,un venit al
bugetelor locale.
C. Taxa asupra mijloacelor de transport
Taxa asupra mijloacelor de transport este în realitate un impozit direct, se face
în principiu venit la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde îşi are
domiciliul fiscal proprietarul mijlocului de transport. Taxa asupra mijloacelor de
transport este datorată de proprietarul mijlocului de transport, respectiv de
locator în cazul contractului de leasing financiar.
Există mai multe categorii de persoane scutite de la plata acestui impozit:
Persoane fizice: veteranii de război, persoanele care au fost persecutate sau
deportate după 6 martie 1945, luptătorii revoluţiei române, însă numai pentru
un singur tip de autoturism de tip hycomat sau a unui mototriciclu;
Persoane juridice: instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei şi
Cercetării, fundaţiile testamentare etc. (de fapt, toate categoriile care au fost
incluse şi la scutirea impozitului pe teren).

Drept financiar şi fiscal 39

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

În principiu, acest impozit direct se datorează pentru toate mijloacele de

transport pentru care există obligaţia înmatriculării, cu excepţiile prevăzute de
lege:
- autoturismele, motocicletele cu ataş şi mototriciclurile aparţinând
persoanelor cu handicap locomotor;
- navele fluviale de pasageri, bărcile, luntrile folosite pentru transportul
persoanelor fizice cu domiciliul în Delta Dunării, Insula Mare a Brăilei,
Insula Balta Ialomiţei;
- mijloacele de transport ale instituţiilor publice;
- mijloacele de transport ale persoanelor juridice, care sunt utilizate pentru
servicii de transport public de pasageri în regim urban sau suburban,
inclusiv transportul de pasageri în afara localităţii.

Sarcina de lucru 5
Identifică baza de impozitare în cazul persoanelor fizice.

2.2.2. Taxele de timbru

Taxele de timbru reprezintă o categorie largă şi eterogenă de venituri bugetare.
Deşi sunt în majoritatea lor, impozite directe, acestea au fost asimilate, în
doctrină, impozitelor indirecte datorită caracteristicilor care le particularizează
în raport cu alte categorii de venituri bugetare: ele reprezintă acea categorie de
venituri care, realizându-se în mod curent la buget - se obţin, în majoritatea lor,
din plăţi ocazionale, efectuate de diferite categorii de subiecte de drept, care fie
introduc cereri şi acţiuni în justiţie, fie solicită îndeplinirea unor acte sau
prestarea unor servicii de către diverse instituţii publice sau organe de stat.
Conform definirii lor legale, taxele de timbru, reprezintă plata serviciilor prestate
ori a lucrărilor efectuate de către diferite organe sau instituţii de stat care primesc,
întocmesc sau eliberează diferite acte, prestează diferite servicii ori rezolvă interese
legitime ale părţilor.
Taxele de timbru se împart în: taxele judiciare de timbru, taxele de timbru pentru
activitatea notarială, timbrul judiciar, taxele timbru extrajudiciare.
1. Taxele judiciare de timbru - sunt diferenţiat stabilite prin lege, după cum
obiectul cererii sau acţiunii este sau nu evaluabil în bani.
Astfel, pentru cererile şi acţiunile al căror obiect are un conţinut patrimonial,
taxa de timbru se calculează pe baza unui tarif de impunere alcătuit prin
îmbinarea unei cote fixe stabilite pe tranşe, care cresc progresiv, şi cote
procentuale regresive. Valoarea la care se calculează taxa de timbru este aceea
datorată în acţiune; dacă această valoare este contestată sau este apreciată ca

Drept financiar şi fiscal 40

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

derizorie de către instanţă, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice

prevăzute de lege.
Pentru cererile şi acţiunile al căror obiect nu este evaluabil în bani, taxa de timbru
se stabileşte-forfetar în sume fixe, dar diferenţiat în funcţie de obiectul cererii
sau acţiunii( ex. când o acţiune are mai multe capete de cerere, cu finalitate
diferită, taxa de timbru se datorează pentru fiecare capăt de cerere în parte, după
natura lui). Sunt scutite, potrivit legii, de la plata taxelor judiciare de timbru
acţiunile şi cererile referitoare la: încheierea, executarea şi încetarea contractului
colectiv de muncă; obligaţiile legale şi contractuale de întreţinere; stabilirea şi
plata pensiilor; ocrotirea minorilor, tutelă, curatelă, interdicţie judecătorească;
protecţia consumatorului; exercitarea drepturilor electorale etc.
2. Taxele de timbru pentru activitatea notarială
Actele şi serviciile notariale, care se îndeplinesc de către notarii publici, sunt
supuse unor taxe de timbru, reglementate distinct, denumite taxele de timbru
pentru activitatea notarială. Subiectele impozabile sunt persoanele fizice şi
persoanele juridice, care solicită îndeplinirea unor acte sau servicii notariale.
Taxele de timbru pentru actele şi serviciile notariale se plătesc în numerar sau
prin virament, în contul bugetului local. Persoanele juridice plătesc taxă de
timbru în numerar sau prin virament, la unitatea trezoreriei statului în rara căruia
îşi au sediul fiscal. Taxele de timbru pentru actele şi serviciile notariale se pot
încasa şi de notarul public, care are obligaţia de a vărsa la buget în condiţiile
stabilite prin normelor metodologice privind aplicarea acestei ordonanţe.
Sunt scutite de la plata taxelor de timbru o serie de acte şi servicii notariale, care
sunt prevăzute în mod limitativ într-o anexă a legii, precum şi acele acte
îndeplinite de către secretarii primăriilor sau de unele instituţii ori agenţi
economici.
3. Timbrul judiciar - alături de taxele judiciare de timbru şi taxele de timbru
pentru activitatea notarială, a fost instituit-ca o taxă complementară - timbrul
judiciar care, în conformitate cu reglementarea legală în vigoare, se aplică
acţiunilor, cererilor, actelor şi serviciilor de competenţa tuturor instanţelor
judecătoreşti, Ministerul Justiţiei, Parchetul General de pe lângă Curtea Supremă
de Justiţie, precum şi actelor notariale ce se îndeplinesc de către notarii publici.
Timbrul judiciar este stabilit în cote fixe diferenţiate pe categorii de acţiuni, acte
sau servicii, precum şi în funcţie de organele de stat sau instituţiile care sunt legal
competente să le soluţioneze, să le presteze.Ca şi taxele judiciare de timbru,
timbrul judiciar este o taxă anticipativă, el trebuind să fie achitat odată cu
înregistrarea acţiunii sau cererii.
Sumele încasate din vânzarea timbrului judiciar se constituie şi se utilizează ca
venituri extrabugetare, în completarea alocaţiilor de la bugetul de stat. Veniturile
încasate din vânzarea timbrului judiciar se folosesc - potrivit legii – şi pentru
buna funcţionare a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor de pe lângă acestea,
laboratoarelor de criminalistică,de asemenea din veniturile provenite din
vânzarea timbrului judiciar se va asigura plata specialiştilor şi a colaboratorilor
externi (care participă, de pildă, la elaborarea unor acte normative importante
pentru activitatea justiţiei.

Drept financiar şi fiscal 41

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

4. Taxele de timbru extrajudiciare

Acestea se datorează - potrivit legii - pentru eliberarea certificatelor de orice
fel(altele decât cele eliberate de instanţele judecătoreşti, Ministerul Justiţiei,
Parchetul de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie şi de notarii publici),
eliberarea sau preschimbarea actelor de identitate, eliberarea permiselor de
vânătoare şi de pescuit, examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea
obţinerii permisului de conducere, precum şi alte servicii prestate de unele
instituţii publice. Taxele extrajudiciare de timbru se stabilesc în sume fixe,
diferenţiat de tipul de servicii prestate şi se datorează de către toţi contribuabilii
– persoane fizice şi juridice – care solicită prestarea unor servicii din categoria
celor impuse.
Taxele extrajudiciare de timbru, care se cuvin bugetelor locale, pot fi majorate
cu până la 40% de către consiliile locale în a căror rază teritorială se află sediul
prestatorului de serviciu. Majorarea cuantumului taxelor cu caracter local se
poate face în funcţie de necesităţile reclamate de asigurarea bunei funcţionări a
serviciilor publice, precum şi de îndeplinirea atribuţiilor care revin autorităţilor
administraţiei publice locale.
Taxele extrajudiciare de timbru se plătesc anticipat, în principiu, în cuantumurile
stabilite prin lege.
Sunt scutite de la plata taxelor extrajudiciare de timbru următoarele categorii de
acte ori persoane:
- unicatele certificatelor eliberate de instituţiile de învăţământ;
- eliberarea certificatelor originale de stare civilă;
- atestările în legătură cu primirea unor sume de bani;
- eliberarea certificatelor, adeverinţelor medicale, cu excepţia celor folosite
în justiţie;
- eliberarea certificatelor medico-legale prin care se atestă decesul unei
persoane;
- eliberarea unei noi cărţi de identitate, în cazul schimbării denumirii
localităţii sau străzii;
- unele servicii prestate la cererea instituţiilor publice, precum şi serviciile
care sunt scutite de taxe prin legi speciale.
Sumele achitate cu titlu de taxe extrajudiciare de timbru se restituie – potrivit
legii – sau se compensează, la cerere, în următoarele cazuri: dacă taxa achitată
nu era datorată; sau când s-a plătit mai mult decât cuantumul legal; sau atunci
când serviciul solicitat nu poate fi prestat.
Răspunderea juridică pentru primirea sau eliberarea de acte sau prestarea
serviciilor din categoria celor impuse fără încasarea taxelor extrajudiciare de
timbru, revine prestatorilor de servicii, dar subsecvent şi contribuabililor care
nu se pot bucura de efectele actelor netimbrate(care, potrivit legii, sunt nule de
drept).

Drept financiar şi fiscal 42

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

Sarcina de lucru 6
Precizează persoanele scutite de la plata taxei extrajudiciare de timbru.

Rezumat
Dividendul reprezintă cota parte din beneficiile unei societăţi comerciale, care
se cuvine unui asociat sau acţionar, persoană fizică sau juridică proporţional cu
numărul şi valoarea acţiunilor deţinute. Condiţia esenţială pentru a se putea
împărţi dividendele este să existe beneficii - „nu se vor putea distribuie
dividende decât din profituri determinate potrivit legii”- art. 67 alin. 3 din Legea
nr. 31/1990. Toate beneficiile trebuie să fie utile, adică să reprezinte beneficiile
rămase după întregirea capitalului social, dacă acesta s-a micşorat în cursul
exerciţiului financiar. Dacă nu există beneficii, nu pot fi distribuite dividende
asociaţilor, în caz contrar, dividendele sunt fictive. În ceea ce priveşte impozitul
pe profit, acesta are un rol important în cadrul sistemului fiscal, întrucât este o
sursă certă de alimentare cu venituri la bugetul public şi de asemenea, duce la o
creştere a ponderii impozitelor directe în sistemul fiscal român.

Teste de autoevaluare
1. Cota de impunere pentru persoane fizice în mediul urban este:
a) 0,1%;
b) 0,2%;
c) 0,3%.
Drept financiar şi fiscal 43
Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

2. Antrepozitul vamal este:

a) locul unde pot fi primite şi depozitate produsele accizabile;
b) locul sub controlul autorităţii fiscale unde produsele accizabile sunt
fabricate, transformate în regim suspensiv;
c) locul unde produsele accizabile sunt transformate sau expediate în regim
suspensiv.

3. Accizele sunt:
a) taxe speciale care se datorează bugetului de stat;
b) taxe speciale care se datorează fondurilor speciale;
c) taxe speciale care se datorează Ministerului de Finanţe.

4. Persoanele juridice străine datorează impozit pe profit pentru:

a) venitul din transferul proprietăţii imobiliare situate în România;
b) beneficiul în cazul asocierii dintre persoane juridice străine şi române;
c) profitul impozabil din orice sursă.

5. Impozitarea veniturilor din salarii este dată de:

a) art. 55 Cod fiscal;
b) art. 60 Cod fiscal;
c) art. 55-60 Cod fiscal.

Lucrare de verificare aferentă capitolelor 1 şi 2

1. Identifică în cadrul impozitelor şi taxelor:
• modul de percepere
• categoriile de contribuabili
• deosebirile şi asemănările
2. Explică apoi prin frazare (câte 5 fraze importanţa impozitului pe profit).

N.B. Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data anunţului

de executare a ei, iar rezultatul evaluării îţi va fi comunicat prin acesta sau prin
platforma e-Learning.

Bibliografie minimală
Viorel, Roş (2005). Drept financiar. Bucureşti: All Beck, pp. 23-45.
Şaguna, D. D. & Şova, Dan (2006). Drept fiscal. Bucureşti: C.H. Beck, pp. 34-
56.

Drept financiar şi fiscal 44

Nicu Duret Principalele impozite şi taxe

D.D.Şaguna,. Şova (2009). Drept financiar public. Bucureşti: All Beck, pp. 145-
147.
Nadia Cerasela Aniţei (2011). Drept financiar şi fiscal. Bucureşti: Universul
Juridic, pp. 87- 95.
Emilian, Duca (2006). Codul fiscal comentat. Bucureşti: Rosetti, pp. 13-30.
Minea, Mircea Ştefan, Costaş, Flavius, Cosmin (2008). Dreptul finanţelor
publice. Cluj: Wolters Kluwer, pp. 66-80.

Drept financiar şi fiscal 45