Sunteți pe pagina 1din 33

2. COMERCIANTUL – SUBIECT DE DREPT COMERCIAL.

FONDUL DE COMERȚ
2.1. Comerciantul – subiect de drept comercial
2.2. Fondul de comerţ
Obiectivele specifice unităţii de învăţare

Rezumat
Teste de autoevaluare
Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare
Lucrarea de verificare
Bibliografie minimală

Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, vei avea capacitatea:

 să explici conceptul de comerciant;


 să delimitezi conceptul de comerciant de cel al altor profesionişti;
 să interpretezi concepţiile asupra fondului de comerţ.

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 7 ore


Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
2.1. Comerciantul – subiect de drept comercial
2.1.1. Noţiunea de comerciant
Potrivit dispoziţiilor art. 7 C. com., comercianţii erau definiţi ca fiind:
„aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obişnuită şi societăţile
comerciale”.
Prin urmare, potrivit prevederilor acestui articol, comercianţii erau:
- persoanele fizice care exercitau în mod obişnuit, cu titlu de profesie, o
activitate de comerţ;
- societăţile comerciale, indiferent dacă acestea sunt cu capital integral
privat, cu capital de stat şi privat ori numai cu capital de stat.
Odată dobândită calitatea de comerciant, toate actele şi operaţiunile efectuate
de această persoană erau prezumate a fi comerciale (art. 4 C. com.). Însă, dacă
o persoană săvârşea fapte de comerţ obiective cu caracter accidental, raportul
juridic care se năştea era supus legilor comerciale, dar persoana care le
săvârşea păstra calitatea de necomerciant (art. 9 C. com.).
În prezent, potrivit noului Cod civil, persoanele enunţate mai sus sunt
considerate profesionişti, deoarece exploatează o întreprindere (art. 3alin. (2)).
Totodată, art. 1 din Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată,
„înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după
caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice:
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile
comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de
interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene,
societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul
principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege”.
Acest text de lege nu cuprinde o definiţie a comerciantului, ci doar enumerarea
categoriilor de comercianţi.
Constatăm, faţă de textele de lege enunţate, că se păstrează raportul dintre
genul proxim şi diferenţa specifică, în sensul că, dacă orice comerciant este
un profesionist, nu orice profesionist este comerciant (Angheni, 2011, p. 45).
Se poate observa însă că prevederile legislative actuale nu stabilesc diferenţa
specifică, respectiv activităţile de comerţ care, în mod firesc, ar trebui să-l
particularizeze, să-l individualizeze pe comerciant şi să-l deosebească de
ceilalţi „profesionişti”, ţinând seama cu precădere de faptul că activităţile de
producţie, comerţ sau prestări de servicii pot fi realizate, în egală măsură, atât
de către comercianţi, cât şi de alte categorii de profesionişti.
Conform reglementărilor O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor
economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale, sunt consideraţi comercianţi persoanele fizice,
cetăţeni români sau cetăţeni ai statelor membre UE şi ai celorlalte state
aparţinând Spaţiului Economic European care desfăşoară activităţi economice
pe teritoriul României, în mod independent sau în una din formele prevăzute de
art. 4 din O.U.G. nr. 44/2008 (respectiv ca întreprinzători titulari ai unei
întreprinderi individuale sau ca membri ai unei întreprinderi familiale).
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Acelaşi act normativ stabileşte trei categorii de comercianţi cu regim juridic
distinct, respectiv: persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală şi
întreprinderea familială. Legiuitorul defineşte persoana fizică autorizată ca
fiind „persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate
economică permisă de lege, folosind în principal forţă sa de muncă” (art. 2 lit.
i) din O.U.G. nr. 44/2008).

Sarcina de lucru 1

Evidenţiază formele de organizare a activităţii


comerciale desfăşurată de comerciantul persoană fizică.

2.1.2. Categorii de comercianţi


Comercianţii se împart în două categorii: - comercianţii persoane fizice (care-şi
pot desfăşura activitatea în modalităţile arătate anterior, în mod individual sau
împreună cu membrii familiei sale) şi
- societăţile comerciale, denumite şi comercianţi colectivi.
Alături de aceste două categorii de comercianţi (de altfel, categorii principale)
mai sunt şi alte categorii. Astfel, în temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr.
26/1990, modificată prin Legea nr. 161/2003, dar şi în conformitate cu
prevederile Legii 505/2003 şi ale Legii nr. 509/2002, la acestea se adaugă şi
alte categorii de comercianţi, şi anume: regiile autonome, organizaţiile
cooperatiste, grupurile de interes economic, agenţii comerciali permanenţi.
• Comercianţii persoane fizice
Persoana fizică are calitatea de comerciant atât în cazul când săvârşeşte
activităţi de producţie, comerţ sau prestări de serviciu în mod independent, cât
şi în cazul când realizează această activitate în cadrul unei întreprinderi
familiale, în baza O.U.G. nr. 44/2008.
Întreprinderea familială este constituită din doi sau mai mulţi membri ai unei
familii. Membrii unei întreprinderi familiale pot fi simultan persoane fizice
autorizate sau titulari ai unei întreprinderi individuale. De asemenea, aceştia
pot cumula şi calitatea de salariat al unei terţe persoane care funcţionează atât
în acelaşi domeniu, cât şi într-un alt domeniu de activitate economică decât cel
în care şi-a organizat întreprinderea familială (art. 28 alin. (1) şi (2) din O.U.G.
nr. 44/2008).

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Ceea ce este specific acestei forme de desfăşurare a activităţii economice este
că întreprinderea familială nu poate angaja terţe persoane cu contract de
muncă, nu are patrimoniu propriu şi nu dobândeşte personalitate juridică prin
înregistrarea în registrul comerţului.
Pentru a desfăşura activităţi economice, persoanele fizice autorizate,
întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrate
şi autorizate înainte de începerea activităţii economice. Autorizarea funcţionării
nu exonerează însă persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi
întreprinderile familiale de obligaţia de a obţine, înainte de începerea activităţii,
autorizaţiile, avizele, licenţele şi altele asemenea, prevăzute în legi speciale,
pentru desfăşurarea anumitor activităţi economice [art. 6 alin. (1) şi (2) din
O.U.G. nr. 44/2008].
Totodată, trebuie făcută deosebirea dintre liber-profesionişti şi meseriaşi, pe
de-o parte şi comercianţi – persoane fizice, de cealaltă parte. Liber-
profesioniştii obţin venituri din exercitarea unor profesii liberale (avocat, notar,
executor judecătoresc, auditor, medic, arhitect etc.). O.U.G. nr. 44/2008
prevede expres în art. 1 alin. (2) că dispoziţiile acestui act normativ nu se plică
profesiilor liberale, precum şi acelor activităţi economice a căror desfăşurare
este organizată şi reglementată prin legi speciale.
Meseriaşii obţin venituri din practicarea unei meserii care presupun anumite
abilităţi şi, deşi dreptul de a desfăşura activitatea profesională se dobândeşte,
de asemenea, în urma obţinerii unei autorizaţii, meseriaşii nu dobândesc
calitatea de comerciant.
• Societăţile comerciale. Spre deosebire de comercianţii – persoane fizice,
care trebuie să îndeplinească anumite condiţii impuse de legiuitor pentru a
dobândi această calitate, subiectele celei de-a doua categorii de comercianţi –
în speţă societăţile comerciale – sunt calificate, ope legis, drept comercianţi. În
concepţia Codului comercial, prin societăţi comerciale se înţelegeau atât
societăţile comerciale constituite în condiţiile Legii nr. 31/1990, cât şi
societăţile comerciale cu capital de stat înfiinţate în condiţiile Legii nr.
15/1990.
• Regiile autonome. Regiile autonome, al căror regim este reglementat de
Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii
autonome şi societăţi comerciale, sunt entităţi dotate cu personalitate juridică,
organizate în domenii strategice, stabilite de guvern şi funcţionează pe bază de
gestiune economică şi autonomie financiară, ceea ce presupune realizarea unor
venituri care să acopere cheltuielile şi să producă un profit. (Schiau, 2009, pp.
58-59)
Potrivit art. 1 din Legea nr. 26/1990 regiile autonome au calitatea de
comerciant, deci sunt supuse obligaţiei de înmatriculare în registrul comerţului,
precum şi celorlalte obligaţii prevăzute de legile comerciale. Calitatea de
comerciant a regiilor autonome se dobândeşte prin actul de înfiinţare, care
poate fi o hotărâre guvernamentală sau decizie a organelor administraţiei
publice locale.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Există însă autori care susţin că regiile autonome nu au calitatea de comerciant.
(Angheni, Volonciu & Stoica, 2004, p. 36). Considerăm că faţă de dispoziţiile
art.1 din Legea nr. 26/1990 calitatea de comerciant a regiilor autonome nu
poate fi pusă la îndoială.
• Organizaţiile cooperatiste. Potrivit dispoziţiilor art. 1 al Legii nr. 26/1990
organizaţiile cooperatiste au şi ele calitatea de comerciant.(Angheni, Volonciu
& Stoica, 2004, p. 36). Doctrina a justificat calitatea de comerciant a
organizaţiilor cooperatiste prin faptul că scopul acestora este de a desfăşura o
activitate comercială, în scop de profit.
În baza legilor lor organice, organizaţiile cooperatiste desfăşoară o activitate de
producere şi desfacere de mărfuri şi prestări servicii. Astfel, organizaţiile
cooperatiste, organizate potrivit prevederilor legilor lor organice, prin
consimţământul liber exprimat al membrilor lor, au ca scop desfăşurarea în
comun, cu mijloace de producţie proprii sau închiriate, a unei activităţi de
producţie, în scopul realizării unor venituri.
• Grupurile de interes economic. Grupul de interes economic este o persoană
cu scop patrimonial, constituită prin act autentic, pe o perioadă determinată,
prin asocierea a două sau mai multe persoane, fizice sau juridice, în scopul
înlesnirii, îmbunătăţirii sau dezvoltării activităţii economice a membrilor săi.

Grupurile de interes economic sunt reglementate în Cartea I, Titlul V al Legii


nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea
demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi
sancţionarea corupţiei. Grupul de interes economic se remarcă prin caracter
bivalent, el putând avea atât calitatea de comerciant, cât şi pe cea de
necomerciant. Calitatea lor de comerciant trebuie să rezulte, în mod expres, din
actul constitutiv al grupului de interes economic care trebuie să precizeze
natura comercială sau necomercială a activităţii acestuia.
Grupurile de interes economic au obligaţia de a se înmatricula în registrul
comerţului, dar această înmatriculare nu le oferă calitatea de comerciant. Legea
califică grupul de interes economic drept comerciant exclusiv prin prisma
obiectului lui de activitate, astfel cum este declarat în actul constitutiv (Schiau,
2009, p. 59).

Sarcina de lucru 2

Identifică principalele categorii de comercianţi.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț

2.1.3. Condiţii speciale privind capacitatea persoanei fizice pentru a fi comerciant


În concepţia prevederilor noului Cod civil, o persoană fizică are capacitatea de
a fi comerciant dacă are capacitate deplină de exerciţiu. Capacitatea deplină de
exerciţiu începe de la data când persoana devine majoră, adică la împlinirea
vârstei de 18 ani. Având o asemenea capacitate, persoana fizică poate să-şi
exercite drepturile şi să-şi asume obligaţiile săvârşind acte juridice.
Având în vedere dispoziţiile noului Cod civil (care nu sunt însă diferite de
vechea reglementare, respectiv Codul comercial şi Decretul nr. 31/1954
privind persoanele fizice şi juridice), nu au capacitatea de a fi comerciant:
minorul şi persoana pusă sub interdicţie.
• Minorul. Nu are capacitatea de a fi comerciant persoana care are condiţia
juridică de minor. Incapacitatea de a fi comerciant priveşte pe orice minor.
Deci, ea se referă nu numai la minorul sub 14 ani, care este lipsit de capacitate
de exerciţiu, ci şi la minorul care a împlinit această vârstă, dar are capacitatea
de exerciţiu restrânsă.
• Persoana pusă sub interdicţie. Interzisul nu poate fi comerciant şi nici nu
poate continua comerţul. Aceasta, întrucât, din cauza alienaţiei ori debilităţii
mintale, persoana pusă sub interdicţie nu poate încheia actele juridice pe care le
reclamă activitatea comercială.
Sunt necesare unele precizări cu privire la capacitatea de a fi comerciant a
persoanei puse sub curatelă. Curatela se poate institui dacă, din cauza
bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, o persoană, deşi capabilă, nu
poate să-şi administreze bunurile sau să-şi apere interesele în condiţii
mulţumitoare şi, din motive temeinice, nu-şi poate numi un reprezentant. De
asemenea, se poate institui curatela dacă, din cauza bolii sau din alte motive, o
persoană, deşi capabilă, nu poate, nici personal, nici prin reprezentant, să ia
măsurile necesare în cazurile a căror rezolvare nu suferă amânare. Instituirea
curatelei constă în numirea de către autoritatea tutelară a unei persoane în
calitate de curator, cu sarcina de a reprezenta interesele persoanei în cauză. Cu
toate că, teoretic, persoana pusă sub curatelă poate să înceapă ori să continue
desfăşurarea de activităţi de producţie, de comerţ, prestări de serviciu, practic,
exercitarea acestor activităţi este dificil de realizat, deoarece implică asistenţa
permanentă a curatorului, ceea ce nu este de natură să satisfacă exigenţele
profesiunii de comerciant.

Sarcina de lucru 5

Identifică cazurile în care operează incapacitatea de a fi


comerciant.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț

2.1.4. Incompatibilităţi, decăderi, interdicţii şi autorizaţii privind exercitarea activităţii


comerciale
• Incompatibilităţi. Prin definiţie, activitatea comercială are un caracter
profitabil, adică prin ea se urmăreşte realizarea unui profit. Din acest motiv, ea
nu poate fi exercitată de persoanele care au anumite funcţii sau exercită
anumite profesiuni care privesc interesele generale ale societăţii, întrucât există
o incompatibilitate de interese. De aceea, legea interzice persoanelor care au
asemenea funcţii sau profesii să practice comerţul, cu caracter profesional.
De altfel, prin chiar Constituţia României se prevede că funcţia de judecător
este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia
funcţiilor didactice din învăţământul superior [art. 125 alin. (3)]. O prevedere
identică există şi în privinţa procurorilor [art. 132 alin. (2)] şi judecătorilor
Curţii Constituţionale (art. 144). Având în vedere dispoziţiile constituţionale
arătate, rezultă că persoanele care au funcţiile de judecător, procuror sau
judecător al Curţii Constituţionale nu pot exercita profesiunea de comerciant.

Prin Legea nr. 188/1999 republicată sunt stabilite anumite incompatibilităţi


pentru funcţionarii publici. Prin urmare, funcţionarii nu pot deţine funcţii în
regiile autonome, societăţile comerciale ori în alte unităţi cu scop lucrativ (art.
56 din lege). Totodată, funcţionarii publici nu pot exercita la societăţi
comerciale cu capital privat activităţi cu scop lucrativ care au legătură cu
atribuţiile ce le revin din funcţiile publice pe care le deţin şi nu pot fi mandatari
ai unor persoane în ceea ce priveşte efectuarea unor acte în legătură cu funcţia
publică pe care o îndeplinesc (art. 57 din lege). În virtutea aceloraşi
considerente nu pot exercita profesiunea de comerciant ofiţerii şi diplomaţii.
În mod tradiţional, se consideră că incompatibilitatea de a fi comerciant există
şi în privinţa persoanelor care exercită profesii liberale (avocaţii, notarii
publici, medicii, arhitecţii etc.), profesiuni care nu au caracter speculativ, chiar
dacă se obţine, evident, un câştig.
Tratamentul juridic, în cazul incompatibilităţilor este mai puţin ferm decât în
cazul incapacităţilor. Astfel, spre deosebire de incapacitate, aşa cum s-a
susţinut în literatura juridică, incompatibilitatea nu împiedică pe cel care
exercită comerţul să devină comerciant, cel în cauză având toate obligaţiile
care revin comercianţilor, şi, de asemenea, putând fi declarat în stare de
faliment, în cazul încetării plăţilor. Singura sancţiune aplicabilă celui care a
încălcat legea, prin care era instituită incompatibilitatea, nu este decât
profesională şi disciplinară. Persoana care nu respectă dispoziţiile legale
privind incompatibilitatea şi exercită o profesiune comercială urmând a fi
destituită din funcţia ce o deţine ori, după caz, să fie exclusă din organizaţia
profesională din care face parte.
• Decăderi. Necesitatea asigurării legalităţii şi moralităţii activităţii comerciale,
precum şi a protejării demnităţii profesiunii de comerciant au impus ca, în
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
cazul săvârşirii unor fapte infracţionale săvârşite de comerciant şi care în mod
direct sau indirect au legătură cu activitatea pe care o prestează, aceştia să fie
decăzuţi din dreptul de exercita această profesie.
În acest sens, potrivit dispoziţiilor prevăzute în Legea nr. 12/1990, persoanele
care au fost condamnate penal pentru una din faptele (infracţionale) prevăzute
de lege – art. 1 lit. i) - p) din actul normativ menţionat – nu mai pot exercita
profesiunea de comerciant. Evident este nevoie de o hotărâre judecătorească
prin care să se fi interzis condamnatului exercitarea profesiei de comerciant, ca
o pedeapsă complementară (în condiţiile art. 64 din Codul penal).
Totodată, conform dispoziţiilor art. 8 din O.U.G. nr. 44/2008 pentru ca o
persoană să poată dobândi calitatea de comerciant – individual şi independent,
ca persoană fizică autorizată, ca întreprinzător, titular al unei întreprinderi
individuale, ca membru al unei întreprinderi familiale –, se impune ca aceasta
„să nu fi săvârşit fapte sancţionate de legile financiare, vamale şi cele care privesc disciplina
financiar-fiscală, de natura celor care se înscriu în cazierul fiscal”.
• Interdicţii. Sunt cazuri în care exercitarea activităţii comerciale este supusă
unor interdicţii.
Interdicţiile pot fi legale sau convenţionale.
a) Interdicţiile legale se referă la anumite activităţi care nu pot face obiectul
comerţului particular (privat) şi care sunt monopol de stat (de exemplu:
prelucrarea tutunului, prospectarea şi extracţia cărbunelui, a minereurilor
feroase), sau activităţi care sunt considerate infracţiuni (de exemplu: fabricarea
sau comercializarea unor droguri sau narcotice în alt scop decât de
medicament).
În cuprinsul art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 44/2008 sunt excluse de la aplicarea
acestui act normativ activităţile economice pentru care legea a instituit un
regim juridic special, anumite restricţii de desfăşurare sau alte interdicţii.
Textul trebuie coroborat cu dispoziţiile Hotărârii Guvernului nr. 1323/1990
prin care au fost stabilite, în temeiul art. 287 din Legea nr. 31/1990, activităţile
care nu pot face obiectul unei societăţi comerciale: activităţi care, potrivit legii
penale, constituie infracţiuni sau sunt contrare unor alte dispoziţii legale cu
caracter imperativ; activităţile care constituie, în condiţiile stabilite de lege,
monopol de stat, fabricarea sau comercializarea de droguri sau narcotice în alt
scop decât de medicamente; imprimarea hărţilor cu caracter militar etc.
b) Interdicţiile convenţionale sunt stabilite sub forma clauzelor inserate în
contract şi produc efecte, evident, între părţile contractante (res inter alios acta
aliis neque nocere neque prodesse potest – lucru convenit între unii nu poate fi
nici vătămător, nici de folos altora).
De exemplu, într-un contract de vânzare a fondului de comerţ se poate stabili o
clauză prin care vânzătorul fondului de comerţ se obligă ca o anumită perioadă
de timp, socotită din momentul cesionării fondului, să nu facă acelaşi gen de
comerţ sau să nu se restabilească în acel loc pentru exercitarea aceluiaşi
comerţ.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Tot astfel, incompatibilităţile convenţionale pot rezulta din clauze de
exclusivitate, prin care un distribuitor se obligă faţă de producător să nu vândă
decât anumite produse (în speţă, cele fabricate de producător), deci
distribuitorul este incompatibil de a „desface” alte categorii de produse.

Interdicţiile mai pot fi generale şi speciale.


Interdicţiile generale sunt cele care privesc orice comerciant în timp ce
interdicţiile speciale funcţionează conform legii, dar numai cu privire la
anumite categorii de comercianţi.
• Autorizaţii. În afara interdicţiilor, desfăşurarea unei activităţi comerciale,
este condiţionată de obţinerea de către persoanele fizice sau întreprinderile
familiale a autorizaţiei prevăzute de lege.
În conformitate cu dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 44/2008,
„persoanele fizice prevăzute la art. 4 lit. a) şi b) (cetăţean român sau cetăţean al unui stat
membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European care-şi desfăşoară
activitatea individual şi independent, ca persoane fizice autorizate sau ca întreprinzători
titulari ai unei întreprinderi individuale – s.n.n.) au obligaţia să solicite înregistrarea în
registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, înainte de începerea activităţii economice”.

Reprezentantul întreprinderii familiale are obligaţia să solicite înregistrarea în


registrul comerţului şi autorizarea funcţionării, în mod similar, înainte de
începerea activităţii economice. În cazul în care acesta nu formulează cererea
în termen de 7 zile de la încheierea acordului de constituire prevăzut la art. 29
alin. (1), oricare membru al întreprinderii familiale poate solicite înregistrarea
în registrul comerţului şi autorizarea funcţionării. În toate cazurile, cererea de
înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării trebuie
formulată în termen de 15 zile de la încheierea acordului de constituire încheiat
de membrii familiei. În caz de nerespectarea termenului este necesară
încheierea unui nou acord de constituire (art. 7 din O.U.G. nr. 44/2008).
Potrivit art. 10 din acelaşi act normativ, cererea de înregistrare în registrul
comerţului şi de autorizare a funcţionării se depune la registrul comerţului de
pe lângă tribunalul din judeţul în care solicitantul îşi stabileşte sediul
profesional.
În conformitate cu dispoziţiile art. 35 din O.U.G. nr. 44/2008, primăriile pot să
îşi constituie birouri de asistenţă şi reprezentare a persoanelor fizice prevăzute
la art. 4, prin reorganizarea activităţii desfăşurate în temeiul dispoziţiilor Legii
nr. 300/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Persoanele fizice pot opta să efectueze formalităţile prevăzute anterior şi prin
intermediul birourilor de asistenţă şi reprezentare. Birourile de asistenţă şi
reprezentare pot să reprezinte persoana fizică solicitantă în cadrul procedurilor
de obţinere a autorizaţiei şi înregistrării în registrul comerţului, în temeiul unei
cereri de reprezentare. Pentru serviciile prestate primăriile vor putea percepe
taxe pe care le pot stabili autonom, în temeiul principiului autonomiei locale.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Primăriile vor pune la dispoziţia publicului un formular standard al cererii de
reprezentare prevăzute la alin. (3). Cererea de reprezentare, cererea de
înregistrare în registrul comerţului şi de autorizare a funcţionării şi
documentaţia de susţinere pot fi remise la registrul comerţului competent în
format electronic, utilizând Sistemul de autorizare şi înregistrare on-line şi/sau
pe suport hârtie, prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire
cu conţinut declarat, ori direct la registrul comerţului.
În scopul liberului acces al cetăţenilor la serviciile publice administrative de
calitate, birourile de asistenţă şi reprezentare pot primi cereri de reprezentare şi
pot presta servicii de asistenţă, indiferent de sediul profesional al solicitantului
şi de registrul comerţului căruia i se adresează acesta.
Pentru persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008
(cetăţean român sau cetăţean al unui stat membru al Uniunii Europene ori al
Spaţiului Economic European) care desfăşoară o activitate economică
autorizată şi recunoscută într-un alt stat membru al Uniunii Europene ori al
Spaţiului Economic European, în forme similare cu cele prevăzute de prezenta
ordonanţă de urgenţă, pot fi autorizate să desfăşoare pe teritoriul României
aceleaşi tipuri de activităţi pentru care au fost autorizate în acel stat, cu
respectarea dispoziţiilor art. 1 şi 3 (art. 37 din O.U.G. nr. 44/2008).
În această situaţie, cererea de înregistrare în registrul comerţului şi de
autorizare a funcţionării este de competenţa directorului oficiului registrului
comerţului de pe lângă tribunalul în raza căruia a fost ales şi declarat sediul
profesional.
În situaţia în care autorităţile publice competente constată că nu mai sunt
îndeplinite condiţiile de desfăşurare a activităţii care au stat la baza autorizaţiei
funcţionării şi aplică sancţiuni contravenţionale complementare, notifică oficiul
registrului comerţului de pe lângă tribunalul din judeţul unde este declarat
sediul profesional al persoanei fizice autorizate, întreprinderii individuale sau
întreprinderii familiale sancţionate.
Notificarea se comunică în termen de 3 zile de la data expirării termenului de
contestare sau de la data primirii hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile
prin care s-a soluţionat plângerea împotriva sancţiunii dispuse. Oficiul
registrului comerţului de pe lângă tribunal va înregistra din oficiu această
notificare, fără plata taxelor prevăzute de lege.
Cu privire la societăţile comerciale, H.G. nr. 1323/1990 stabileşte anumite
activităţi care pot face obiectul activităţii unei societăţi comerciale numai cu
avizul organelor competente: fabricarea, utilizarea sau comercializarea de
echipamente care folosesc spectrul de frecvenţe radioelectrice şi fabricarea sau
comercializarea de aparatură utilizată în activitatea de interceptare de
convorbiri telefonice ori codificare. În cazul nerespectării cerinţelor legale
privind avizul organelor competente intervine nulitatea contractului de
societate.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț

Sarcina de lucru 6

Identifică categoriile de persoane cărora legea le


interzice să practice activităţi comerciale.

2.1.5. Răspunderea comerciantului pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind


desfăşurarea activităţii comerciale
Încălcarea dispoziţiilor legale privind desfăşurarea activităţii comerciale atrage
după sine răspunderea persoanei în culpă. Regimul juridic al acestei răspunderi
este reglementat prin Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva
unor activităţi comerciale ilicite.
În concepţia reglementărilor din această lege, răspunderea pentru săvârşirea
unor activităţi comerciale ilicite este, în funcţie de gravitatea abaterii, o
răspundere convenţională sau penală.
• Răspunderea contravenţională. Potrivit art. 1 din lege, constituie activităţi
comerciale ilicite şi atrag răspunderea contravenţională următoarele fapte:
a) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ, prestări de serviciu, fără
îndeplinirea condiţiilor stabilite de lege. Sunt avute în vedere cazurile când o
persoană fizică săvârşeşte activităţi de producţie, comerţ, prestări de serviciu,
în mod profesional, fără autorizaţia administrativă prevăzută de O.U.G. nr.
44/2008 sau o societate comercială înainte de a dobândi calitatea de
comerciant, adică anterior înregistrării (înmatriculării) în registrul comerţului;
b) vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate;
c) condiţionarea unor mărfuri de cumpărarea altor mărfuri;
d) expunerea spre vânzare sau vânzarea de mărfuri sau orice alte produse fără
specificarea termenului de valabilitate ori cu termenul de valabilitate expirat;
e) efectuarea de activităţi de producţie, comerţ, prestări de serviciu cu bunuri a
căror provenienţă nu este dovedită, în condiţiile legii;
f) cumpărarea de mărfuri sau produse în scop de revânzare, de la unităţile de
desfacere cu amănuntul, de alimentaţie publică, cantine etc.;

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
g) omisiunea întocmirii şi afişării, în unitate, la locurile de desfacere sau
servire, de către agenţii economici a preţurilor şi tarifelor.
Aceste fapte sunt contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii
încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni şi se sancţionează cu
amenzile prevăzute de art. 2 din lege. Contravenţiile se constată de către
funcţionarii din aparatul propriu de specialitate al consiliilor locale, organele
Gărzii Financiare, organele controlului financiar şi ale poliţiei.

• Răspunderea penală. Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 12/1990


constituie infracţiune şi se sancţionează penal:
a) acumularea de mărfuri de pe piaţa internă în scopul creării unui deficit pe
piaţă şi revânzării lor ulterioare sau al suprimării concurenţei loiale;
b) depăşirea, de către agenţii economici cu capital majoritar de stat, a
nivelurilor maxime de preţuri de vânzare cu ridicata sau de tarife stabilite prin
hotărâri ale guvernului;
c) falsificarea ori substituirea sau orice alte produse, precum şi expunerea spre
vânzare sau vânzarea de asemenea bunuri, cunoscând că sunt falsificate sau
substituite;
d) vânzarea cu lipsă la cântar sau măsurătoare.
Hotărârile de condamnare privind pe comercianţi se comunică la registrul
comerţului.

2.1.6. Obligaţiile comercianţilor


Publicitatea în registrul comerţului
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată,
„înainte de începerea activităţii economice, au obligaţia să ceară înmatricularea sau, după
caz, înregistrarea în registrul comerţului următoarele persoane fizice sau juridice:
persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, societăţile
comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de
interes economic, societăţile cooperative, organizaţiile cooperatiste, societăţile europene,
societăţile cooperative europene şi grupurile europene de interes economic cu sediul
principal în România, precum şi alte persoane fizice şi juridice prevăzute de lege”.
Registrul comerţului este un document public, asigurând publicitatea activităţii
comercianţilor cu scopul protejării intereselor comercianţilor dar, mai cu
seamă, a terţilor cu care aceştia intră în contact. Modificările care apar în
cadrul operaţiunilor realizate de comerciant sau cu privire la fondul de comerţ
în totalitate ori a elementelor componente sunt opozabile terţelor persoane
numai de la data înscrierii lor în registrul comerţului.
Din punct de vedere organizatoric, registrul comerţului funcţionează în
subordinea Ministerului Justiţiei şi este organizat sub forma unui Oficiu
Naţional al Registrului Comerţului şi a Oficiilor registrului comerţului de pe
lângă tribunale. Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale sunt
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
organizate în fiecare judeţ, funcţionează în subordinea Oficiului Naţional al
Registrului Comerţului şi nu au personalitate juridică. Principala funcţie a
registrului comerţului ţinut de oficiile registrului comerţului de pe lângă
tribunale este aceea de înregistrare a tuturor persoanelor juridice supuse
obligaţiei de înregistrare, precum şi a persoanelor fizice autorizate,
întreprinderilor individuale şi întreprinderilor familiale care desfăşoară
activităţi economice, cu sediul social/sediul profesional pe raza teritorială a
tribunalului.
Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a
judecătorului delegat sau a hotărârii tribunalului în cazurile prevăzute de lege.
Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte
înregistrări în registrul comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse numai
recursului soluţionat de curtea de apel în a cărei rază teritorială se află
domiciliul sau sediul comerciantului.
Termenul de recurs este de 15 zile de la pronunţare pentru părţi şi de la data
publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul
Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate.
Recursul se depune la Oficiul Registrului Comerţului unde s-a făcut
înregistrarea, se menţionează în registru şi se înaintează curţii de apel.
Controlul legalităţii operaţiilor efectuate de către registrul comerţului se face de
un judecător, delegat anual de către preşedintele tribunalului judeţean sau al
municipiului, evident dintre judecătorii tribunalului respectiv (art. 6 din Legea
nr. 26/1990).
Registrul comerţului este alcătuit din:
- registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice;
- registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice;
- cartoteca fişelor fiecărui comerciant;
- repertoriul alfabetic al comercianţilor înregistraţi, precum şi dosarele cu
actele depuse.
În conformitate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 26/1990, în registrul
comerţului se înscriu menţiuni privind:
- donaţia, vânzarea, locaţiunea sau gajul fondului de comerţ, precum şi orice alt
act prin care se aduc modificări înmatriculărilor sau menţiunilor sau care face
să înceteze firma ori fondul de comerţ;
- datele personale ale reprezentantului comerciantului;
- brevetele de invenţie, mărcile, denumirile de origine, indicaţiile de
provenienţă, firmă, emblemă şi alte semne distinctive asupra cărora
comerciantul are un drept;
- hotărârea de divorţ a comerciantului şi de partaj a bunurilor comune;
- deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi faliment;
- punerea sub interdicţie, instituirea curatelei şi ridicarea acestor măsuri
privitoare la un comerciant;
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
- hotărârea de condamnare a comerciantului pentru fapte penale care îl fac
nedemn de a exercita această profesie;
- orice modificare privind actele, faptele şi menţiunile deja înregistrate în
registrul comerţului sau care ar fi trebuit să fie înregistrate.

În cazul în care comerciantul are sucursale este obligat să ceară înmatricularea


acestora la Oficiul registrului comerţului de la sediul fiecărei sucursale,
arătându-se şi oficiul registrului comerţului unde a fost înregistrat sediul
principal.
Oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei va transmite Oficiului
registrului comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras după
înregistrarea efectuată, pentru a fi menţionată în registrul comerţului respectiv.
Potrivit art. 24 din Legea nr. 26/1990 republicată, în situaţia în care
comerciantul are sediul în străinătate şi înfiinţează în România sucursale, este
obligat să respecte dispoziţiile legale referitoare la înmatricularea, menţionarea
şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţară.
Menţiunile înregistrate la cererea comercianţilor pot fi radiate la solicitarea
oricărei persoane interesate, dacă aceste menţiuni sunt vătămătoare pentru acea
persoană, care poate fi un terţ sau chiar comerciantul. Radierea va fi admisă
numai dacă, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a fost desfiinţată, în
tot sau în parte sau modificate acte care au stat la baza înregistrării cu privire la
care se solicită radierea, dacă prin respectiva hotărâre nu s-a dispus chiar
menţionarea modificării sau radierii menţiunii din registrul comerţului (art. 25
din Legea registrului comerţului, modificată).

Sarcina de lucru 7

Stabileşte care este rolul registrului comerţului.

Întocmirea registrelor comerciale


O altă obligaţie principală a comerciantului este evidenţierea în registrele
contabile a activităţii pe care o desfăşoară. Spre deosebire de registrul
comerţului, care este un document public, orice persoană având acces la
informaţiile înscrise în cuprinsul lui, registrele comerciantului sunt registre
private în care sunt menţionate toate operaţiile privitoare la patrimoniul
comerciantului.
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Dispoziţiile legale privind registrele comerciantului se regăsesc în Legea
contabilităţii nr. 82/1991.
Registrele obligatorii pentru comerciant sunt:
a) Registrul jurnal – cuprinde operaţiile economico-juridice efectuate de
comerciant zilnic, în ordine cronologică, operaţii referitoare la patrimoniul său.
b) Registrul inventar – comerciantul este obligat ca atât la începutul
exercitării comerţului cât şi în fiecare an, să facă un inventar al averii sale,
adică al tuturor bunurilor mobile, imobile, a activului şi pasivului, încheind
bilanţul contabil. Inventarul întocmit şi bilanţul se vor trece (copia) în registrul
special, numit registru inventar.
c) Registrul cartea mare – se ţine de comercianţii care au un volum mare de
activitate şi unde contabilitatea se face în „partidă dublă”, adică fiecare operaţie
comercială are o dublă înregistrare.
Conform art. 25 din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările ulterioare,
registrele contabile, actele şi documentele care au stat la baza înregistrărilor se
păstrează timp de 10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar
în cursul căruia au fost întocmite, cu excepţia statelor de salarii care se
păstrează timp de 50 de ani.

Exercitarea activităţii comerciale în limitele concurenţei licite


Reglementări europene în domeniul concurenţei comerciale
Aderarea României la Uniunea Europeană impune cu precădere armonizarea
legislaţiei în toate domeniile, inclusiv în cel al concurenţei comerciale. În acest
scop, trebuie avute în vedere şi reglementările cuprinse în Directiva nr. 29 din
11 mai 2005 a Parlamentului European şi al Consiliului privind practicile
neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de
modificare a Directivei 84/450/CE a Consiliului, a Directivei 97/7/CE şi a
Directivei 2002/65/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, precum şi a
Regulamentului CE nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.
Obiectivul acestei directive este acela de a reglementa mai bine piaţa internă şi
de a asigura o mai bună protecţie a consumatorilor prin apropierea actelor cu
putere de lege şi a actelor administrative ale statelor membre privind practicile
comerciale neloiale care dăunează intereselor economice al consumatorilor. În
acest sens, o practică comercială este neloială în cazul în care este contrară
cerinţelor diligenţei profesionale şi poate denatura semnificativ
comportamentul economic cu privire la un produs al consumatorului mediu la
care ajunge sau căruia îi este adresat sau al membrului mediu al unui grup în
cazul în care practica comercială este orientată către un grup particular de
consumatori.
Sunt considerate a fi neloiale în special practicile comerciale înşelătoare şi cele
agresive. Practicile înşelătoare pot consta fie în acţiuni fie în omisiuni (art. 6-7
din Directiva 2005/29/CE).
Acţiunile înşelătoare există atunci când o practică comercială conţine
informaţii false şi este, în consecinţă, mincinoasă sau, în orice alt fel, inclusiv
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
prin prezentarea generală, induce sau poate induce în eroare consumatorul
mediu, chiar dacă informaţia este corectă în fapt, cu privire la unul sau mai
multe elemente şi, în oricare dintre situaţii, determină sau poate determina o
decizie comercială pe care consumatorul nu ar fi luat-o în altă situaţie:
existenţa sau natura produsului, principalele caracteristici, necesitatea unei
piese, înlocuiri sau reparaţii etc.
Se consideră a fi omisiuni înşelătoare atunci când, analizând faptele şi ţinând
cont de toate condiţiile şi circumstanţele, precum şi de limitele proprii mediului
de comunicare utilizat, comerciantul omite o informaţie semnificativă de care
consumatorul mediu are nevoie în contextul respectiv pentru a putea lua o
decizie comercială în cunoştinţă de cauză sau situaţia în care comerciantul
disimulează o informaţie semnificativă sau o furnizează într-o manieră neclară,
astfel încât determină consumatorul mediu să ia o decizie comercială pe care
nu ar fi luat-o în alte împrejurări.
Practici comerciale agresive, în contextul art. 8-9 din Directiva 2005/29/CE,
pot fi considerate faptele care, prin hărţuire, constrângere, inclusiv fizică, sau
printr-o influenţă nejustificată modifică libertatea de alegere a consumatorului,
determinându-l astfel să ia o decizie comercială pe care nu ar fi luat-o în altă
situaţie.
Sunt considerate practici agresive următoarele fapte:
- folosirea unui limbaj ameninţător;
- exploatarea de către comerciant a unui eveniment nefast sau a unor
situaţii grave în care modifică judecata consumatorului şi îi influenţează
decizia.
- piedici necontractuale, oneroase sau disproporţionate pe care
comercianţii le folosesc în cazul în care consumatorul doreşte să-şi exercite
drepturile contractuale, inclusiv dreptul de reziliere.
- ameninţări cu privire la intentarea unui proces în cazul în care acest
lucru nu este legal posibil.
Directiva 2005/29/CE nu exclude controlul practicilor neloiale efectuat de către
responsabilii de coduri de conduită sau de către autorităţi administrative.
Potrivit art. 11 din directivă, statele membre sunt obligate să asigure mijloacele
adecvate şi eficiente pentru combaterea practicilor comerciale neloiale pentru a
pune în aplicare prevederile directivei, în interesul consumatorilor, să introducă
acţiuni în justiţie sau în faţa autorităţilor administrative şi să le confere acestora
competenţa de a ordona încetarea acestor practici.
Aceste măsuri trebuie luate de o autoritate asupra căreia nu există dubii privind
imparţialitatea, trebuie să fie motivate şi publicate în condiţiile legii.
În Anexa I a Directivei 2005/92/CE se enumeră o serie de practici considerate
a fi neloiale în orice situaţie:
- falsa afirmaţie a comerciantului că a semnat un cod de conduită;
- afişarea unui certificat sau a unei mărci de calitate fără a avea vreo
autorizaţie în acest sens;
- afirmaţia că un produs a fost agreat de un organism public sau privat, fără
un temei real;
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
- declaraţia că un produs va fi disponibil numai pentru o scurtă perioadă de
timp sau numai în condiţii speciale pentru a forţa consumatorul să ia o decizie
imediată;
- crearea, promovarea sau exploatarea unui sistem de împrumuturi
piramidal;
- susţinerea că un produs poate creşte şansele de câştig la jocurile de noroc;
- vizitele personale repetate la domiciliul clientului, contrar voinţei acestuia;
- apelările repetate şi nedorite prin telefon sau prin orice alt mijloc de
comunicare;
- îndemnurile adresate direct copiilor pentru a cumpăra un produs sau pentru
a convinge părinţii să-l cumpere.
În legislaţia noastră, respectarea drepturilor consumatorilor reprezintă o
obligaţie a comercianţilor distinctă faţă de obligaţia de a desfăşura activitatea
în limitele concurenţei loiale. (S. Popa, 2009, pp. 67-69).
Reglementări prevăzute în Legea nr. 11/1991
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 11/1991, comercianţii sunt obligaţi să
îşi exercite activitatea cu bună-credinţă, potrivit uzanţelor cinstite, cu
respectarea intereselor consumatorilor şi a cerinţelor concurenţei loiale.
De altfel, potrivit art. 5 din actul normativ mai sus menţionat sunt infracţiuni de
concurenţă neloială:
a) folosirea unei firme, invenţii, mărci, indicaţii geografice, unui desen sau
model industrial, unor topografii ale unui circuit integrat, unei embleme sau
unui ambalaj de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt
comerciant;
b) punerea în circulaţie de mărfuri contrafăcute şi/sau pirat, a căror
comercializare aduce atingere titularului mărcii şi induce în eroare
consumatorul asupra calităţii produsului/serviciului;
c) folosirea în scop comercial a rezultatelor unor experimentări a căror obţinere
a necesitat un efort considerabil sau a altor informaţii secrete în legătură cu
acestea, transmise autorităţilor competente în scopul obţinerii autorizaţiilor de
comercializare a produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate
agriculturii, care conţin compuşi chimici noi;
d) divulgarea unor informaţii prevăzute la lit. c), cu excepţia situaţiilor în care
dezvăluirea acestor informaţii este necesară pentru protecţia publicului sau cu
excepţia cazului în care s-au luat măsuri pentru a se asigura că informaţiile sunt
protejate contra exploatării neloiale în comerţ, dacă aceste informaţii provin de
la autorităţile competente;
e) divulgarea, achiziţionarea sau utilizarea secretului comercial de către terţi,
fără consimţământul deţinătorului său legitim, ca rezultat al unei acţiuni de
spionaj comercial sau industrial;
f) divulgarea sau folosirea secretelor comerciale de către persoane aparţinând
autorităţilor publice, precum şi de către persoane împuternicite de deţinătorii
legitimi ai acestor secrete pentru a-i reprezenta în faţa autorităţilor publice;

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
g) producerea în orice mod, importul, exportul, depozitarea, oferirea spre
vânzare sau vânzarea unor mărfuri/servicii purtând menţiuni false privind
brevetele de invenţii, mărcile, indicaţiile geografice, desenele sau modelele
industriale, topografiile de circuite integrate, alte tipuri de proprietate
intelectuală cum ar fi aspectul exterior al firmei, designul vitrinelor sau cel
vestimentar al personalului, mijloacele publicitare şi altele asemenea, originea
şi caracteristicile mărfurilor, precum şi cu privire la numele producătorului sau
al comerciantului, în scopul de a-i induce în eroare pe ceilalţi comercianţi şi pe
beneficiari.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 11/1991, constituie contravenţii


următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie
considerate, potrivit legii penale, infracţiuni:
a) oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui
concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;
b) divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un
comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului
legitim al respectivului secret comercial şi într-un mod contrar uzanţelor
comerciale cinstite;
c) încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi
sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către
client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte
asemănătoare;
d) comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii
asupra întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi
să îi creeze o situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;
e) comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un
comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra
mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al
întreprinderii concurente;
f) oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte
avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentanţilor acestuia, pentru ca
prin purtare neloială să poată afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaşte
sau a folosi clientela sa ori pentru a obţine alt folos pentru sine ori pentru altă
persoană în dauna unui concurent;
g) deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu
această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;
h) concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul
înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant
sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii
sale.
Contravenţiile prevăzute la lit. a) - c) se sancţionează cu amendă de la
10.000.000 lei la 100.000.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d) - h), cu amendă de

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
la 15.000.000 lei la 150.000.000 lei. Actualizarea cuantumului amenzilor se
face prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de rata inflaţiei.
Sancţiunea poate fi aplicată şi persoanelor juridice.Contravenţiile se constată,
la sesizarea părţii vătămate, a camerelor de comerţ și industrie sau din oficiu,
de către personalul de control împuternicit în acest scop de Oficiul
Concurenţei, care aplică şi amenda. În cazurile de concurenţă neloială ce
afectează în mod semnificativ funcţionarea concurenţei pe piaţa relevantă
afectată Oficiul Concurenţei va sesiza Consiliul Concurentei pentru
soluţionarea cazului în conformitate cu dispoziţiile Legii concurenţei nr.
21/1996. Oficiul Concurenţei va transmite camerelor de comerţ şi industrie
teritoriale actele de decizie adoptate pentru cazurile de concurenţă neloială care
constituie contravenţie, conform prevederilor prezentei legi.

2.2. Fondul de comerţ


2.2.1. Noţiunea şi definiţia fondului de comerţ
Orice comerciant, indiferent de activitatea pe care o desfăşoară (comerţ,
prestări servicii, activităţi industriale), de mărimea sa (mic comerciant sau o
structură societară), de faptul că este un comerciant individual sau un
comerciant persoană juridică, posedă un fond de comerţ pe care-l utilizează în
folosul atragerii clientelei sale. Comerciantul, alături de bunurile pe care le are
orice persoană, are în patrimoniul său şi anumite bunuri care au un caracter
specific fiindcă sunt aservite cu preponderenţă comerţului său. Astfel, el
utilizează în folosul comerţului său un ansamblu de bunuri mobile (corporale şi
incorporale) şi imobile care folosite în mod corespunzător vor putea atrage
clientela, prin aceasta împlinindu-se dezideratul oricărui comerciant: profitul.
Deşi fondul de comerţ constituie o creaţie a dreptului comercial, Codul
comercial nu cuprindea dispoziţii prin care să reglementeze regimul său juridic.
- În prezent, expresia „fond de comerţ” este utilizată de legiuitor în Legea nr.
11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, astfel cum a fost
modificată şi completată prin Legea nr. 298/2001.
Conform dispoziţiilor art. 11 lit. c) din acest act normativ,
„constituie fond de comerţ ansamblul bunurilor mobile şi imobile, corporale şi necorporale
(mărci, firme, embleme, brevete de invenţii, vad comercial) utilizate de un comerciant în
vederea desfăşurării activităţii sale”.
Până la apariţia unei definiţii legale, literatura juridică de specialitate a definit
fondul de comerţ ca un ansamblu de bunuri mobile, corporale şi incorporale,
afectat de comerciant exerciţiului profesiunii sale, destinat atragerii clientelei şi
realizării de profit.
Se poate constata că legiuitorul s-a inspirat din această definiţie doctrinară,
rezultând două importante elemente definitorii:
- fondul de comerţ este un ansamblu de bunuri;
- fondul de comerţ se constituie de comerciant în vederea desfăşurării
activităţii sale profesionale.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Interesul determinant al regimului juridic al fondului de comerţ rezultă din
necesitatea protecţiei bunurilor pe care comerciantul le afectează comerţului
său, precum şi din necesitatea protejării intereselor creditorilor comerciantului.

2.2.2. Delimitarea noţiunii de fond de comerţ de alte noţiuni


Noţiunea fondului de comerţ trebuie delimitată de alte noţiuni, respectiv
noţiunea de patrimoniu şi cea de întreprindere.
• Fondul de comerţ şi patrimoniul. Noţiunea de fond de comerţ este distinctă
faţă de noţiunea de patrimoniu. Spre deosebire de fondul de comerţ care este un
ansamblu de bunuri mobile şi imobile, corporale sau incorporale, afectate de
comerciant desfăşurării unei activităţi comerciale, patrimoniul reprezintă
totalitatea drepturilor şi obligaţiilor comerciantului care au o valoare
economică.
Aceasta înseamnă că fondul de comerţ nu cuprinde creanţele şi datoriile
comerciantului, cu toate că ele fac parte din patrimoniul acestuia.
În literatura de specialitate, fondul de comerţ mai este denumit şi patrimoniu
comercial. Noţiunea de patrimoniu comercial are o accepţiune exclusiv
economică; ea se referă la bunurile destinate desfăşurării activităţii comerciale.
Această noţiune nu poate avea nici o semnificaţie juridică, deoarece, în
sistemul nostru de drept, o persoană nu poate avea două patrimonii, unul civil
şi altul comercial, ci un singur patrimoniu.
În cazul unei societăţi comerciale, întrucât este subiect de drept, ea are un
patrimoniu distinct de patrimoniile asociaţilor. Dar, nici în acest caz, fondul de
comerţ al societăţii nu se confundă cu patrimoniul acesteia.
• Fondul de comerţ şi întreprinderea. În timp ce întreprinderea reprezintă o
formă de organizare a activităţii comerciale, fondul de comerţ reprezintă
ansamblul bunurilor pe care comerciantul le afectează prin voinţa sa exercitării
comerţului.
Întreprinderea este, deci, o organizare sistematică de către comerciant a
factorilor de producţie, între care se află şi bunurile afectate desfăşurării
activităţii comerciale. Dar, organizarea priveşte nu numai aceste bunuri, ci şi
capitalul şi munca. Deci, întreprinderea înglobează şi elemente care nu fac
parte din fondul de comerţ.

2.2.3. Natura juridică a fondului de comerţ

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Deşi, de-a lungul timpului, au fost emise mai multe teorii privind natura
juridică a fondului de comerţ, doar trei dintre acestea îşi mai păstrează
actualitatea:
• Teoria universalităţii de bunuri. Această teorie se prezintă sub două forme:
teoria universalităţii de drept şi teoria universalităţii de fapt.
Teoria universalităţii de drept asimilează fondul de comerţ unui patrimoniu
autonom, de afectaţiune comercială, cu drepturi şi obligaţii distincte de cele
civile; această teorie contravine principiului unităţii patrimoniului, potrivit
căreia o persoană are un singur patrimoniu. Nu există patrimoniu fără titular,
iar un titular nu poate avea mai multe patrimonii.
Teoria universalităţii de fapt, potrivit căreia fondul de comerţ reprezintă doar o
universalitate de fapt şi nu una de drept, creată de voinţa titularului; a fost
criticată şi ea, întrucât nu explică natura juridică a acestei instituţii.
• Teoria patrimoniului de afectaţiune a fost îmbrăţişată de doctrina germană
modernă şi a fost consacrată legislativ în această ţară; potrivit acesteia, fondul
de comerţ e un patrimoniu afectat comerţului. Teoria reprezintă o interpretare
modernă a teoriei universalităţii de drept şi a fost îmbrăţişată de legiuitorul
român atunci când a reglementat patrimoniul de afectaţiune, dedicat de
comercianţii persoane fizice comerţului lor, drept o fracţiune distinctă a
patrimoniului acestora, separată faţă de gajul general al creditorilor personal ai
acestora (art. 1 lit. J) din OUG nr. 44/2008).
Actul normativ enunţat conferă creditorilor comercianţilor care au constituit un
patrimoniu de afectaţiune dreptul de a se îndestula, cu prioritate, asupra acestui
patrimoniu şi, în completare, cu întreg patrimoniul comerciantului persoană
fizică.
În doctrină s-a arătat că această abordare pune în discuţie principiul unităţii
patrimoniului, fundament al dreptului civil.
• Teoria fondului de comerţ privit ca un bun mobil incorporal, asupra
căruia titularul exercită un drept de proprietate incorporală, este îmbrăţişată în
doctrina modernă, considerându-se că organizarea elementelor fondului de
comerţ în vederea atragerii clientelei reprezintă un act de creaţie intelectuală.
O asemenea concepţie vizează, în primul rând, drepturile pe care titularul
fondului de comerţ le dobândeşte asupra elementelor incorporale ale fondului
de comerţ şi care intră în sfera proprietăţii industriale; aşa cum s-a remarcat în
doctrina de specialitate,
„titularul unui brevet de invenţie, al unei mărci înregistrate sau altei componente din sfera
proprietăţii industriale, fie creaţie utilitară, fie semn distinctiv, deţine un drept privat
(exclusiv), pe o anumită durată de timp, stabilită de lege. Prerogativa arătată este opozabilă
erga omnes, depăşind astfel limitele fireşti ale unui drept personal, fără să poată fi totuşi
asimilată cu un drept real. În fond, avem de a face cu o specie nouă, caracterizată ... ca drept
de proprietate incorporală”.
Pe de altă parte, această teorie se sprijină şi pe argumente de ordin legislativ;
astfel, legea pentru înfiinţarea unui registru al comerţului din 10 aprilie 1931
stabilea că firma şi emblema devin proprietatea persoanei care a cerut
înmatricularea, prin înregistrarea lor, cu începere de la data cererii. Deşi Legea
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
nr. 26/1990, republicată şi modificată, nu mai reia aceste dispoziţii, asigurând
comerciantului doar un drept de folosinţă exclusivă asupra firmei şi emblemei
(art. 30 alin. (4) din lege), calificarea juridică a dreptului de proprietate
incorporală, ce este atribuit titularului firmei şi emblemei, subzistă şi în
prezent.
Recenta definire a fondului de comerţ ca „un ansamblu de bunuri mobile şi
imobile, corporale şi incorporale” (art.11 lit. c) din Legea nr. 11/1991,
modificată) repun, însă, în circulaţie teoria universalităţii de bunuri – chiar
dacă acestea nu explică, în mod satisfăcător, o serie de caracteristici ale
fondului de comerţ, privit ca un bun unitar.

Caracteristicile fondului de comerţ


Atât în doctrina juridică de specialitate cât şi în practica judecătorească, au fost
relevate următoarele trăsături caracteristice ale fondului de comerţ:
a) fondul de comerţ constituie un bun unitar, distinct de elementele care îl
compun; universalitatea de bunuri se transformă, prin actul de creaţie
intelectuală al titularului, într-un bun unitar ce poate face obiectul unei vânzări
sau locaţiuni şi poate constitui obiectul unei garanţii reale;
b) fondul de comerţ constituie un bun mobil, pentru că în structura sa
predomină bunurile mobile; poate fi executat silit, ca un bun unitar, în
condiţiile Codului de procedură civilă, în ceea ce priveşte lucrurile mobile; dar,
pentru bunurile imobile cuprinse în fondul de comerţ, urmărirea se face cu
respectarea regulilor prevăzute pentru bunurile imobile;
c) fondul de comerţ constituie un bun incorporal, întrucât este rezultatul
unei creaţii intelectuale, în structura căruia predomină bunurile incorporale
(marca, emblema, firma, brevetele de invenţii, vad comercial); nu face obiectul
prescripţiei instantanee reglementată de art. 1909 C. civ., specifică bunurilor
mobile corporale; poate face obiectul unui drept de uzufruct şi i se aplică teoria
accesiunii mobiliare.

Sarcina de lucru 9

Enumeră şi excplică caracteristicile fondului de comerţ.

2.2.4. Elementele fondului de comerţ. Generalităţi

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Fondul de comerţ cuprinde acele bunuri necesare desfăşurării activităţii
comerciale avute în vedere de către comerciant. Astfel că fondul de comerţ nu
are o compoziţie unitară, ci una variată, în funcţie de specificul activităţii
comerciantului.
Totodată, compoziţia fondului de comerţ nu este fixă, ci variabilă; elementele
fondului de comerţ se pot modifica, în funcţie de nevoile comerţului, însă
fondul de comerţ continuă să subziste. Oricare ar fi obiectul activităţii
comerciale, în general, fondul de comerţ cuprinde două categorii de bunuri:
incorporale şi corporale. Fiecare categorie subsumează anumite bunuri care au
un regim juridic propriu.

Elementele corporale ale fondului de comerţ


În categoria elementelor corporale sau materiale intră bunurile imobile şi
bunurile mobile corporale.
Bunurile imobile. În activitatea sa, comerciantul se serveşte şi de anumite
bunuri imobile. Acestea pot fi imobile prin natura lor (de exemplu, clădirea în
care se desfăşoară comerţul) sau imobile prin destinaţie (de exemplu, instalaţii,
utilaje, maşini etc.).
Bunurile mobile corporale. Fondul de comerţ cuprinde şi bunurile mobile
corporale cum sunt: materiile prime, materialele etc., destinate a fi prelucrate
precum şi produsele (mărfurile) rezultate din activitatea comercială. Aceste
elemente sunt socotite elemente ale fondului de comerţ, numai în măsura în
care pot atrage clientela. Aceasta înseamnă că ele trebuie să fie foarte
specializate, să prezinte noutate sau să funcţioneze foarte bine, ori să posede
particularităţi prin care ar putea să atragă clientela.
În privinţa mărfurilor, rezultate din activitatea comerciantului ori achiziţionate
de acesta pentru a fi revândute, trebuie subliniat că ele au o legătură mai slabă
cu fondul de comerţ, deoarece sunt destinate valorificării prin vânzare către
clientelă. De aceea, în literatura de specialitate s-a discutat dacă aceste bunuri
sunt ori nu elemente ale fondului de comerţ.
Având în vedere că, în comerţul de interpunere, mărfurile reprezintă un
element principal în exercitarea comerţului, doctrina a considerat că mărfurile
sunt elemente ale fondului de comerţ.
Întrucât fondul de comerţ este o universalitate şi, deci, cuprinde toate bunurile
afectate activităţii comerciale, mărfurile trebuie considerate ca elemente ale
fondului de comerţ, în consecinţă actele juridice privind fondul de comerţ
privesc şi mărfurile, afară de stipulaţia contrară.

Elementele incorporale ale fondului de comerţ


În categoria elementelor incorporale ale fondului de comerţ sunt cuprinse
drepturile care privesc: firma, emblema, clientela şi vadul comercial, brevetele
de invenţii, mărcile şi indicaţiile geografice, dreptul de autor, know-how etc.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Aceste drepturi, denumite şi drepturi private, conferă comerciantului dreptul
exclusiv de a le exploata în folosul său, în condiţiile stabilite de lege.
Drepturile private au o valoare economică şi sunt ocrotite de lege.
Firma. Conform prevederilor art. 30 din Legea nr. 26/1990, privind registrul
comerţului, modificată şi completată,
„firma este numele sau, după caz, denumirea (înscrisă în registrul comerţului) sub care un
comerciant este înmatriculat în registrul comerţului, îşi exercită comerţul şi sub care
semnează”.
Firma diferă, de la caz la caz, după cum titularul ei este persoană fizică sau
societate comercială. În acest din urmă caz, legea face distincţie între firmele
societăţilor comerciale, după forma lor juridică.
În cazul comerciantului persoană fizică, firma se compune din numele
comerciantului, scris în întregime, adică numele şi prenumele, sau din numele
şi iniţiala prenumelui. Prin urmare, firma comerciantului persoană fizică
coincide, în principiu, cu numele civil al comerciantului.
În situaţia în care comercianţii persoane fizice îşi desfăşoară activitate
organizaţi în întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale, firma va fi
compusă din numele întreprinzătorului titular al întreprinderii individuale,
respectiv al reprezentantului întreprinderii familiale (art. 31 alin. 1¹ din Legea
nr. 26/1990, coroborat cu art. 41 din OUG nr. 44/2008). Legea interzice
adăugarea altor elemente care ar putea induce în eroare asupra naturii sau
întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului. Sunt admise, însă, menţiunile
care sunt menite să arate mai precis persoana comerciantului sau felul
comerţului său.
În cazul unei societăţi comerciale, firma are un conţinut diferit, în funcţie de
forma juridică a societăţii comerciale.
→ Firma unei societăţi în nume colectiv se compune din numele a cel puţin
unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societate în nume colectiv”, scrisă în
întregime.
→ Firma unei societăţi în comandită simplă se compune din numele a cel
puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi (numele de familie şi prenumele
acestuia), cu menţiunea „societate în comandită”, scrisă în întregime. Totodată,
legea prevede, în scopul protejării terţilor, că dacă numele unei persoane
străine de societate figurează, cu consimţământul său, în firma unei societăţi în
nume colectiv ori comandită simplă, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi
solidar de toate obligaţiile societăţii (art. 34 din Legea nr. 26/1990). Aceeaşi
soluţie se aplică şi asociatului comanditar al cărui nume figurează în firma unei
societăţi în comandită.
→ Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune
dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va fi
însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate pe acţiuni” sau prescurtat
„S.A.” ori, după caz, „societate în comandită pe acţiuni”.
→ Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire
proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau mai multor asociaţi, însoţită
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
de menţiunea scrisă în întregime „societate cu răspundere limitată” sau
prescurtat „S.R.L.”
Potrivit legii, firma comerciantului, persoană fizică ori societate comercială,
trebuie scrisă în limba română. Nu este interzisă folosirea unei limbi străine,
dar „firma trebuie scrisă în primul rând în limba română” (art. 30 alin. (3) din
Legea nr. 26/1990).
Întrucât este un atribut de individualizare a comerciantului în sfera activităţii
comerciale, firma trebuie să se caracterizeze prin noutate. De altfel, acest
aspect este prevăzut şi de art. 38 din Legea nr. 26/1990, potrivit căruia „orice
firmă nouă trebuie să se deosebească de cele existente”.

În conformitate cu dispoziţiile art. 40 din Legea privind registrul comerţului,


„nicio firmă nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii
din sectorul public”. Oficiul registrului comerţului are obligaţia să refuze
înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, poate
produce confuzie cu alte firme înregistrate. Aşadar, prin înregistrarea unei
firme, care se realizează prin înmatricularea comerciantului în registrul
comerţului, comerciantul dobândeşte dreptul de folosinţă exclusivă asupra ei.
În exercitarea comerţului, firma devine un element de atragere a clientelei,
dobândind, în acest mod, o valoare economică, ea conferă un drept patrimonial.
Asupra firmei, comerciantul dobândeşte un drept de proprietate incorporală,
care poate fi transmis în condiţiile legii. Potrivit prevederilor art. 42 din Legea
nr. 26/1990, firma se poate transmite numai odată cu fondul de comerţ la care
este întrebuinţată. În cazul încălcării dreptului asupra firmei, prin
înmatricularea (înregistrarea) unui comerciant cu aceeaşi firmă, titularul
dreptului se poate adresa instanţei judecătoreşti şi cere radierea înmatriculării,
în condiţiile art. 25 din Legea nr. 26/1990, republicată şi modificată.
În apărarea firmei comerciantul beneficiază de următoarele acţiuni:
- acţiunea în contrafacerea sau uzurparea firmei;
- acţiunea în concurenţă neloială;
- acţiunea în daune (despăgubiri) materiale şi morale.
Comerciantul se bucură de protecţie juridică numai dacă firma a fost
înregistrată în registrul comerţului. Conform art. 30 alin. (4) din Legea nr.
26/1990, republicată şi modificată, dreptul de folosinţă exclusivă este protejat
din momentul înregistrării firmei.
Emblema. Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant
de un altul de acelaşi gen sau o întreprindere de alta de acelaşi gen. Regimul
juridic al emblemelor este reglementat în Legea nr. 26/1990 privind registrul
comerţului, republicată şi modificată.
Spre deosebire de firmă, care individualizează persoana fizică ori juridică în
calitate de comerciant, emblema serveşte la individualizarea unui comerciant
faţă de alt comerciant care desfăşoară o activitate comercială de acelaşi gen.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Emblema, ca element de identificare, asigură un supliment de individualizare,
printr-un semn sau o denumire, între comercianţii care exercită activitatea
comercială în acelaşi domeniu.
Din definiţia emblemei rezultă că acest supliment de individualizare se
raportează la comerciant, care este subiectul raporturilor comerciale, iar nu la
modul de organizare a activităţii comerciantului. Subliniem faptul că, spre
deosebire de firmă, care este un element obligatoriu pentru individualizarea
comerciantului, emblema are un caracter facultativ.

Conţinutul emblemei poate fi un semn sau o denumire.


- semnul poate fi o figură grafică având ca obiect: un utilaj, o figură
geometrică, un animal etc. El nu poate consta în reproducerea obiectului
unei activităţi comune;
- denumirea poate fi fantezistă sau un nume propriu. Ea nu poate fi o
denumire generică, fără nici un fel de specificaţie.
Datorită finalităţii sale, emblema trebuie să fie un semn distinctiv mai sugestiv
decât firma, deoarece numai astfel va fi apt să atragă clientela.
Pentru a fi recunoscută şi ocrotită, emblema trebuie să aibă caracter de noutate,
în sensul că trebuie să se deosebească de emblemele înscrise în acelaşi registru
al comerţului pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor
comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea, în
condiţiile art. 43 din Legea privind registrul comerţului.
Legea nu prevede obligaţia oficiului comerţului de a refuza înscrierea unei
embleme care nu are caracter de noutate, aşa cum prevede în cazul firmei.
Soluţia se explică prin aceea că, spre deosebire de firmă, care are un caracter
obligatoriu, emblema are un caracter facultativ.
Prin înscrierea emblemei în registrul comerţului, comerciantul dobândeşte
dreptul de folosinţă exclusivă asupra emblemei.
Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclamă, oriunde ar fi aşezate (pe
facturi, scrisori, note de comandă, tarife, prospecte, afişe, publicaţii) şi în orice
alt mod numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului.
În ce priveşte apărarea emblemei, aceasta poate fi protejată prin următoarele
acţiuni:
- acţiunea în „revendicare”, în cazul uzurpării emblemei de către alt
comerciant;
- acţiunea în concurenţă neloială;
- acţiunea în daune materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat;

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
- acţiunea penală în cazul când fapta săvârşită de alt comerciant în legătură
cu emblema unui comerciant întruneşte elementele constitutive al vreunei
infracţiuni.
Clientela şi vadul comercial. Clientela are un rol foarte important pentru
activitatea unui comerciant; ea determină, prin număr, calitate şi frecvenţă,
situaţia economică a comerciantului, succesul ori insuccesul acestuia. De
aceea, clientela apare ca un element indispensabil al fondului de comerţ, iar,
după unii autori, chiar principalul element al fondului de comerţ.
O concepţie mai modernă asupra fondului de comerţ observă însă că nu se
justifică integrarea clientelei în structura unitară şi unificatoare a fondului de
comerţ. De altfel, este impropriu ca aceeaşi noţiune să constituie atât un
element, cât şi un scop al fondului de comerţ.

Clientela, prin contrast cu celelalte elemente ale fondului de comerţ, privită în


accepţiunea ei de masă de persoane variabilă, neorganizată şi neomogenă, chiar
dacă are o anumită valoare economică, nu poate fi asimilată unui bun, stricto
sensu. Comerciantul nu are nici un drept subiectiv asupra publicului, iar
consumatorii sunt liberi să-şi aleagă fondul pe lângă care se aprovizionează;
singura protecţie juridică a dreptului comerciantului la clientelă este cea
realizată prin normele legale care sancţionează concurenţa neloială, respectiv
acele manifestări prin care competitorii încearcă să racoleze, prin procedee
neoneste, o clientelă ataşată unui fond de comerţ. Aşadar, în această concepţie,
clientela nu mai constituie un element al fondului de comerţ, ci scopul
determinant al acestuia, în vederea realizării căruia sunt afectate toate celelalte
elemente ale fondului de comerţ. Excluderea clientelei din structura fondului
de comerţ este consacrată şi prin definiţie legală cuprinsă în art. 1 1 din Legea
nr. 11/1991, modificată şi completată. Cu toată importanţa pe care o are
clientela în activitatea comerciantului, legea nu cuprinde o reglementare
referitoare la aceasta.
Clientela este definită ca totalitatea persoanelor fizice şi juridice care apelează
în mod obişnuit la acelaşi comerciant, adică la fondul de comerţ al acestuia,
pentru procurarea unor mărfuri şi servicii.
Factorii care influenţează clientela se grupează în două categorii:
• factori interni care fac parte din fondul de comerţ:
- obiectivi (de exemplu: locul unde este amplasat magazinul sau sediul
comerciantului, calitatea imobilizărilor productive, calitatea produselor);
- subiectivi (legaţi de regulă de personalul întreprinderii, de exemplu:
fidelitatea, calitatea prestaţiei efectuate, dinamismul, publicitatea etc.).
• factori externi care influenţează clientela şi supravaloarea firmei, de
exemplu: elementele legate de concurenţă, piaţa deţinută, posibilitatea obţinerii
creditelor etc.
Clientela poate fi permanentă (sau atrasă) desemnând acei consumatori care
se adresează fondului, în virtutea unei anumite fidelităţi create în timp, dar fără
bază contractuală; poate să fie angajată (sau captivă) atunci când ea întreţine
Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
cu comerciantul raporturi contractuale de aprovizionare caracterizate prin
durată şi anumite facilităţi; şi poate fi clientelă ocazională (sau de pasaj) atrasă
îndeobşte de proximitatea sau amplasamentul favorabil al fondului de comerţ.
Comerciantul nu are un drept subiectiv asupra clientelei, dar, cu toate acestea,
clientela este evaluată în momentul transmiterii de către comerciant a fondului
de comerţ; deci comerciantul consideră că are o clientelă proprie.
Clientela se află într-o strânsă legătură cu vadul comercial, care reprezintă o
aptitudine a fondului de comerţ de a atrage publicul. Această potenţialitate a
fondului de comerţ este rezultatul unor factori multipli care se particularizează
în activitatea fiecărui comerciant.

Asemenea factori se grupează în două categorii:


• factori interni
1. obiectivi: - locul amplasării magazinului sau sediului comercial,
calitatea produselor sau a serviciilor;
2. subiectivi: - publicitatea comerciantului, calitatea personalului angajat.
• factori externi: reputaţia bancherilor, a clienţilor sau a partenerilor de afaceri
ai comerciantului.
Prin natura sa, vadul comercial nu este un element distinct al fondului de
comerţ, ci numai împreună cu clientela.
Drepturile de proprietate industrială. Fondul de comerţ poate cuprinde şi
anumite drepturi de proprietate industrială. În literatura juridică de specialitate,
obiectele dreptului de proprietate industrială se împart în două categorii:
categoria creaţiilor noi (invenţiile, know-how-ul, desenele şi modelele
industriale) şi categoria semnelor noi (mărcile şi indicaţiile geografice).
Drepturile asupra invenţiei sunt recunoscute şi apărate prin brevetul de
invenţie, eliberat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci. Ca titlu de
protecţie a invenţiei, brevetul de invenţie conferă titularului său un drept
exclusiv de exploatare, pe durata de valabilitate a acestuia. Mărcile sunt semne
distinctive folosite de agenţii economici pentru a deosebi produsele, lucrările şi
serviciile lor de cele identice sau similare ale altor agenţi economici. Titularul
dreptului la marcă are dreptul exclusiv de a folosi sau exploata semnul ales ca
marcă, precum şi dreptul de a interzice folosirea aceluiaşi semn de către alţii.
Drepturile de proprietate industrială sunt recunoscute şi ocrotite în condiţiile
stabilite de lege. În scopul asigurării protecţiei prevăzute de lege, comercianţii
au obligaţia să ceară înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind
brevetele de invenţie, mărcile şi indicaţiile geografice.
Drepturile de autor. Fondul de comerţ poate cuprinde alături de alte elemente
şi anumite drepturi de autor rezultate din creaţia ştiinţifică, literară şi artistică.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Titularul fondului de comerţ, în calitate de dobânditor al drepturilor
patrimoniale de autor, are dreptul de reproducere şi difuzare, de reprezentare
sau folosire, în alt mod, a operei şi, în consecinţă, dreptul la foloasele
patrimoniale corespunzătoare.
Regimul creanţelor şi datoriilor. Creanţele şi datoriile comerciantului nu fac
parte din fondul de comerţ. Această concluzie are la bază faptul că fondul de
comerţ, deşi cuprinde un ansamblu de elemente corporale şi incorporale, totuşi,
el nu constituie o universalitate juridică, un patrimoniu în sens juridic.
Întrucât creanţele şi datoriile nu sunt cuprinse în fondul de comerţ, ele nu se
transmit dobânditorului în cazul înstrăinării fondului de comerţ. Cu toate
acestea, se admite că anumite drepturi şi obligaţii izvorâte din contractele de
muncă, contractele de furnitură (apă, gaz, electricitate, telefon etc.) se transmit
dobânditorului, dacă aceste contracte nu au fost reziliate.

Sarcina de lucru 10

Identifică elementele incorporale ale fondului de comerţ


şi realizează o scurtă descriere a acestora.

2.3.5. Actele juridice privind fondul de comerţ


Fondul de comerţ, ca bun unitar, precum şi elementele sale componente pot
face obiectul unor acte juridice: vânzare-cumpărare, locaţiune, garanţie reală
mobiliară etc. Întrucât nu există o reglementare legală specială în Codul
comercial, actele juridice privind fondul de comerţ sunt guvernate de
principiile generale ale dreptului civil, cu luarea în considerare a specificului
obiectului acestor acte juridice.
Vânzarea fondului de comerţ se poate realiza atât ca un bun unitar, cât şi
părţile, prin înstrăinarea unor elemente componente. Componentele care se pot
vinde separat de fondul de comerţ sunt emblema, dreptul de proprietate
industrială, dreptul de autor. Dacă fondul de comerţ a fost vândut în
integralitatea sa, ca un bun unitar, atunci comerţul va putea fi exercitat, de
regulă, sub aceeaşi firmă, cu menţiunea succesiunii intervenite şi cu acordul
proprietarului anterior sau al succesorilor acestuia. Vânzătorul unui fond de
comerţ are obligaţia de a nu face concurenţă fondului de comerţ înstrăinat.
Publicitatea vânzării fondului de comerţ se asigură prin înregistrarea ei în
registrul comerţului.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Transmiterea fondului de comerţ ca aport în societatea comercială
reprezintă o operaţiune juridică ce nu se confundă cu vânzarea fondului,
întrucât ceea ce obţine aportatorul nu este un preţ, ci un titlu de participare
(acţiuni sau părţi sociale), care conferă titularului un ansamblu complex de
drepturi (de a participa la distribuţia profitului şi rezultatului lichidării
societăţii, de a vota în adunarea generală, de a alege şi de a fi ales, de a
participa la conducerea şi de a controla activitatea societăţii etc.).
Locaţiunea fondului de comerţ permite locatarului să exercite acelaşi comerţ,
fie sub nume propriu, fie sub firma anterioară, cu păstrarea destinaţiei iniţiale a
fondului de comerţ; în acelaşi timp locatorul trebuie să se abţină a face
concurenţă locatarului.
Constituirea fondului de comerţ ca garanţie reală mobiliară se realizează
prin încheierea unui contract de garanţie care constituie titlu executoriu.
Publicitatea şi ordinea de preferinţă a garanţiilor reale mobiliare se asigură prin
înscrierea avizului de garanţie reală mobiliară în Arhiva electronică a
garanţiilor reale mobiliare.

Rezumat
Potrivit reglementării actuale, sunt consideraţi profesionişti toţi cei care
exploatează o întreprindere. Orice comerciant este un profesionist, fără însă
ca orice profesionist să poată fi considerat comerciant.
Deşi această reglementare păstrează referirea la activităţi de comerţ, sfera
acestora nu clar stabilită.
Principalele obligaţii profesionale ale comercianţilor sunt: publicitatea în
registrul comerţului; întocmirea registrelor comerciale; exercitarea
activităţii comerciale în limitele concurenţei licite. Desfăşurarea unei
activităţi comerciale impune existenţa şi folosirea unor instrumente de lucru
adecvate. Acestea pot fi, în funcţie de obiectul comerţului, bunuri precum:
local, mobilier, mărfuri, instalaţii, brevete de invenţii etc. Toate aceste
bunuri destinate realizării activităţii comerciale formează fondul de comerţ.
Prin urmare, fondul de comerţ poate fi definit ca un ansamblu de bunuri
mobile sau imobile, corporale şi incorporale pe care un comerciant le
afectează desfăşurării unei activităţi comerciale, în scopul atragerii
clientelei şi, implicit, obţinerii de profit. Din categoria elementelor
corporale ale fondului de comerţ enumerăm: bunuri imobile, bunuri mobile
corporale, iar firma, emblema, clientela şi vadul comercial, dreptul de
proprietate industrială, dreptul de autor formează categoria elementelor
incorporale ale fondului de comerţ. Fondul de comerţ, ca bun unitar,
precum şi elementele sale corporale pot face obiectul unor acte juridice:
vânzare-cumpărare, locaţiune etc.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț

Teste de autoeva

luare
1. Întreprinderea familială îşi încetează activitatea şi este radiată din
registrul comerţului în următoarele cazuri:
a) mai mult de1/3 dintre membrii acesteia au decedat;
b) mai mult de jumătate dintre membrii întreprinderii cer încetarea
acesteia sau se retrag din întreprindere;
c) în condiţiile art. 29 din Legea nr. 26/1990.

2. Bilanţul contabil cuprinde:


a) activul societăţii;
b) pasivul societăţii;
c) totalitatea operaţiunilor efectuate.

3. Fondul de comerţ constituie:


a) un bun unitar, mobil, incorporal;
b) un bun imobil, unitar, corporal;
c) un bun unitar, corporal, mobil.

4. Dintre elementele incorporale ale fondului de comerţ:


a) nu fac parte bunurile imobile;
b) nu face parte firma;
c) nu face parte emblema.

Răspunsuri la întrebările din testele de autoevaluare


1.b; 2.a,b; 3. a; 4.a.

Lucrare de verificare aferentă capitolelor 1 şi 2

Redactaţi un eseu (aproximativ 60 de pagini) cu titlul: „Implicaţiile adoptării


noului Cod civil asupra dreptului comercial”.

Drept comercial I
Angelica Roșu Comercianții – subiecte de drept comercial. Fondul de
comerț
Nota bene. Lucrarea va fi transmisă tutorelui în termen de 7 zile de la data
anunţului de executare a ei, iar rezultatul evaluării îţi va fi comunicat prin
acesta sau prin platforma eLearning.

Bibliografie minimală
Angheni, S., Volonciu, M., & Stoica, C. (2004). Drept comercial. Ediţia 3. Bucureşti:
All Beck, pp. 35-84.
Cărpenaru, S. C. (2004). Drept comercial român. Ediţia a VI-a. București: All Beck,
pp. 58-137.
Schiau, I. (2009). Drept comercial. București: Hamangiu, pp. 25-86.
Corsiuc, Olia-Maria; Giurgea, E-C. (2009). Drept comercial. București: Lumina Lex,
pp. 51-95.
A. Roşu, (2010), Drept comercial, Bucureşti: Pro Universitaria, pp. 71 – 81.
S. Angheni (2011), Dreptul comercial – între dualism şi monism în Noul Cod civil.
Comentarii, în Noul Cod civil comentarii. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită,
coordonator Marilena Uliescu, Bucureşti: Universul juridic.

Noul Cod civil. Note. Corelaţii. Explicaţii (2011), Bucureşti: C.H. Beck.

Drept comercial I