CURS 2

DEZVOLTAREA ONTOGENETICĂ A APARATULUI

DENTO-MAXILAR

Evoluția ontogenetică- reprezintă evoluția (formarea, creșterea și dezvoltarea) unei

viețuitoare (organismul uman), de la celula ou la exitus (moartea prin îmbătrânire).
După fecundare, prin unirea celor 2 gameți se formează oul uman care datorită
conținutului redus în vitelus este încadrat în categoria ouălor oligolecite (conținut redus de
vitelus).
De la fecundație, evoluția oului se împarte în două perioade:
- perioada prenatală;
- perioada postnatală.
Perioada prenatală cuprinde:
- organogeneza, 0-4 luni de viață intrauterină;
- morfogeneza, 4-9 luni de viață intrauterină până la naștere și se extinde și în perioada
postnatală.
Perioada postnatală cuprinde:
- morfogeneza, de la naștere până la adolescență când au loc procese de modelare și
dezvoltare a segmentelor aparatului dento-maxilar;
- uzura, de la adolescență până la moarte.
Graber împarte perioada prenatală în alte 3 perioade:
- perioada de ovulație, de la fecundare până în ziua a 14-a;
- perioada embrionară, de la a 14-a până la a 56-a zi;
- perioada fetală, de la a 2-a lună și până la naștere.

ORGANOGENEZA
Germenele uman, odată format trece prin mai multe etape filogenetice. Inițial creșterea
zigotului este foarte intensă, ajungând la sfârșitul celei de-a 2-a luni de viață intrauterină la o rată
de creștere de 25 000 de ori mai mare decât inițial.
Sursa energetică a acestei creșteri o reprezintă masa vitelină. Reglarea creșterii se face
prin inducție de anumite substanțe organizine, secretate de celulele organizatoare în baza codului
genetic.
Oul uman se multiplică prin diviziune celulară în 8-9 blastomere care se vor grupa
alcătuind faza de morulă.
De la 8-9 blastomere, segmentarea celulară se face inegal, rezultând două feluri de celule:
unele mari, macromere (mai puține la număr) și unele mai mici, micromere sau trofoblaste
(mai multe la număr).
Înmulțirea micromerelor este rapidă și se dispun periferic înconjurând macromerele.
Rolul trofoblastelor este de fixare a oului pe mucoasa uterină și de nutriție.
Macromerele rămân inițial în centrul acestei formațiuni sferice, urmând să formeze un
aglomerat ce este fixat pe peretele trofoblastic, alcătuind embrioblastul, sau butonul embrionar
UBRECHT. Din butonul embrionar se vor forma țesuturile embrionare de bază. Aceasta
reprezintă faza de blastulă, la care apare și o cavitate mezoblastică numită blastocel.
 La nivelul embrionului se vor diferenția la început două straturi de celule:
- unul extern numit ectoblast,sau viitorul ectoderm;
- unul intern numit endoblast sau viitorul endoderm.
Din acest moment apare un embrion didermic ce formează faza de gastrulă. Embrionul,
la 2 luni se înclină într-un unghi de 90° pentru a lua o poziție de echilibru. Endoblastele se
înmulțesc rapid și se extind în suprafață dispunându-se concav și unindu-și cele 2 margini se
închide formând o cavitate numită sac vitelin sau lecitocel.
În restul masei celulare se produce o separație, formându-se cavitatea amniotică. Cele 2
straturi de înveliș ale celor 2 cavități se unesc în porțiunea de contact formând discul embrionar
în 13-14 zile de la fecundare.
Din acest moment începe perioada embrionară propriu-zisă. În această perioadă, discul
embrionar se alungește și capătă:
- 2 poli: anterior sau cranian și posterior sau caudal;
- 2 fețe: dorsală (ectoblastul) și ventrală (endoblastul);
- un pedicul de fixație care devine cordon ombilical.
La un moment dat, pe fața posterioară a feței dorsale a discului embrionar, la unirea 1/3
polului caudal cu 2/3 de la polul cranian, celulele ectoblastice încep să se multiplice, formând o
condensare numită nodulul lui Hensen, iar mai târziu cordon longitudinal sau cordomezoblast.
În nodulul lui Hensen se produce o nouă invaginare spre anterior și profunzime, de forma
unui șanț deschis în lecitocel, formând canalul cordal.
Din acest moment, embrionul are 3 straturi celulare: ecto, mezo și endoblast. Porțiunea
centrală a cordomezoblastului se înfundă în direcție cefalică, apoi caudal, formând prin
densificări celulare axul scheletic longitudinal al embrionului.
Din ectoblast, pe linia mediană și posterior, ia naștere placa neurală ce se înfundă sub
forma unui șanț ale cărui margini se apropie transformându-se în tub neural deschis anterior la
început și care se va închide în stadiul fetal.
Din mezoblast se vor forma somitele care participă la formarea scheletului capului,
vertebrelor și musculaturii oro-faciale.
Porțiunile laterale ale cordomezoblastului se divid în 2 lame: una vecină ectoblastului,
somatopleură, alta vecină endoblastului, numită splanchnopleură.
Între ele se vor delimita 2 cavități numite cavități celomice, dreaptă și stângă. Cele 2
cavități vor crea presiune asupra endoblastului care se cudează formând gutiera intestinală din
care va lua naștere tubul intestinal primitiv închis în partea caudală de membrana cloacală și
anterior de membrana bucofaringiană.
Se produce apoi organizarea branhială sincronă cu perioada de flexiune a extremității
cefalice. Localizarea organizării branhiale este diferită. După unii are loc la sfârșitul săptămânii a
4-a de viață intrauterină, după alții (Graber) la sfârșitul săptămânii a 5-a.
Numărul arcurilor branhiale este diferit, după unii 4, după alții 5-6 arcuri branhiale.
Arcul 1 branhial sau arcul mandibular dă naștere:
- părților moi și scheletice ale aparatului dento-maxilar;
- mandibulei în totalitate;
- parțial maxilarului superior;
Arcul 2 și arcul 3 branhial, tiroidian și hioidian dau naștere:
- scheletului gâtului;
- părțile anterioare din regiunea gâtului;
 Arcurile 4, 5, 6 participă la formarea:
- părților inferioare ale gâtului;
- porțiunea superioară a toracelui.
Între aceste arcuri există șanțurile pericervicale. Limba se formează din materialul
primelor arcuri branhiale, de unde rezultă și inervația sa complexă.
În perioada de flexiune a extremității cefalice, la nivelul primului arc branhial apar niște
formațiuni de forma unor muguri din care se formează maxilarele: superior și inferior.
Acești muguri se dezvoltă din țesutul intermediar mezodermal. După unii autori, mugurii
faciali sunt în număr de 8, după alții de 9.
Mugurii faciali sunt:
- 1 mugure frontal;
- 1 sau 2 muguri nazali interni;
- 2 muguri nazali externi;
- 2 muguri maxilari superiori;
- 2 muguri mandibulari.
Mugurii maxilari superiori și cei mandibulari provin din primul arc branhial și vor forma
cele două jumătăți ale fiecărui maxilar.

Formarea maxilarului superior

Întremugurele nazal intern și cel extern se formează prin invaginare treptată o depresiune,
placoda olfactivă, care este schița viitorului organ al mirosului.
Între mugurele nazal extern și maxilar superior se formează prin invaginare treptată o altă
depresiune, vezicula optică sau placoda cristalină.
La început, aceste porțiuni ocupă o poziție laterală în cadrul feței, dar ulterior se vor
deplasa spre linia mediană.
Urechea se formează în săptămâna a 8-a de viață intrauterină, în primul șanț interbranhial.
Cavitatea bucală primitivă este âmpărțită în 3 compartimente:
- un compartiment bucal;
- două compartimente nazale, fără o separație completă.
Din mugurii nazali interni și maxilari superiori se formează palatul primar și partea
anterioară a cavității nazale.
Mugurii maxilari superiori stabilesc rapoarte directe cu procesele globulare ale mugurilor
nazali interni formând ridicăturile narinare. Acești muguri se unesc printr-o membrană dublă
epitelială, membrana VEAU care se va desființa prin mezodermizare.
Dacă nu se produce această desființare, sau se produce parțial(datorită unor agenți
patogeni diferiți), copilul se va naște cu dehiscență labio-maxilo-palatină.
Formarea palatului primar se termină între a 43-a- 45-a zi de viață intrauterină.
După formarea palatului primar și a narinelor primitive, începe formarea septului nazal
dinainte spre înapoi.
Cei 2 muguri maxilari superiori trimit două prelungiri ân sens orizontal, deasupra limbii,
întâlnindu-se pe linia mediană și unindu-se cu septul nazal. Unirea se face printr-un proces de
mezodermizare. Astfel se formează palatul secundar.
Dacă unirea nu se face în totalitate, copilul se va naște cu dehiscență gnato-palatală
mediană.
 Cavitatea bucală este complet separată de cea nazală la sfârșitul lunii a 3-a de viață
intrauterină.
Formarea mandibulei
Din arcul 1 branhial se dezvoltă în sens antero-inferior cei doi muguri mandibulari drept
și stâng care vor crește oblic înainte și înăuntru, întâlnindu-se pe linia mediană, unde se produce o
mezodermizare, formându-se arcul mandibular.

Formarea limbii
Limba se formează din câpul mezobranhial al mugurilor mandibulari. La formarea limbii
participă arcurile branhiale 1 și 2 pentru vârful limbii, arcurile branhiale 2 și 3 pentru porțiunea
posterioară și epiglotă.

Formarea vestibulului bucal

Vestibulul bucal se formează din mezoblast prin invaginarea cordonului epitelial.

Formarea buzelor, obrajilor, vestibulului

La un moment dat, printr-un proces de inducție, la nivelul epitelilui acoperitor (ectoblast),
de pe cele 2 creste (arcuri) maxilare , apare o linie de densificare epitelială, apoi prin invaginare
epitelială în profunzimea mezodermului, se va forma lama epitelială primitivă, ce se va despica și
va forma șanțul vestibular. La nivelul lui vor continua procesele de invaginare-evaginare,
ajungând în final să apară:
- spre: median- șanțul vestibular;
extern- anterior-buzele;
- lateral-obrajii;
Spațiul circumscris de arcadă este un spațiu ce comunică spre exterior cu spațiul
vestibular.