Odontoterapie

restauratoate
1. Hipersensibilitate, hiperestezie

 Este o reacţie dureroasă bruscă, intensă ce apare atunci când dinţii sunt expuși unor
agenţi precum: cald, rece, agenţi chimici, mecanici, de contact sau osmotici (dulce sau
sărat), şi nu poate fi atribuită nici unei patologii sau defect dentar.

 Hipersensibilitatea dentinara apare atunci cand stratul protector dispare brusc, iar
dentina este expusa factorilor excitanti fara a avea timp sa se acomodeze. Spre deosebire de
hiperestezie, in cazul hipersensibilitatii durerea este provocata de factori nevatamatori -
volatili, tactili, osmotici sau chimici si inceteaza imediat dupa inlaturarea acestora.

 Hiperestezia dentinara apare atunci cand dentina este expusa treptat, prin eroziunea in
timp a stratului protector - ciment si smalt. Acesta afectiune intervine in prezenta unor
factori declansatori: placa bacteriana avand o vechime de cel putin cateva zile, resturi
alimentare care favorizeaza fermentatia acida. Hiperestezia apare in zona coletului intr-o
cavitate neobturata a dintelui, iar durerea este declansata de actiunea unor factori mecanici -
alimente dure, presiune, periaj agresiv.
Diagnostic. Diagnostic diferential

 În stabilirea diagnosticului un rol important îl are o anamneză amănunţită ce are

drept scop decelarea cauzei expunerii dentinei, dacă aceasta este cauza durerii
sau este vorba de alţi factori precum dinţi fisuraţi, restaurări fracturate, carii
dentare, inflamaţie gingivală, sensibilitate post restauratorie, bruxism, infiltraţii
marginale sau chiar afecţiuni ale pulpei dentare. Medicul stomatolog trebuie să
afle amănunte despre obiceiurile dietetice ale pacientului, eventuale medicaţii
administrate, stilul de viaţă, igiena orală a pacientului.
 Fracturi dentare
 Tratamente restauratoare coronare sau corono-radiculare
 Procese carioase
 Sindromul dintelui fisurat
 Anomalii genetice ale smalţului
Managementul hipersensibilitatii
2. Leziuni cavitare necarioase. Uzura
dentara
 Uzura dentara este fenomenul care apare la suprafaţa de contact a două
suprafeţe dentare, cu desprindere de ţesut dentar, dar şi cu deteriorarea
fizică, chimică şi morfologică a dintelui
1. Uzura fizică : mişcări masticatorii fiziologice sau parafuncţii, manifestă în
special pe suprafaţa ocluzală ; - abraziunea şi atriţia
2. Uzura chimică: substanţe acide (exogene, endogene); - eroziunea
Atritia

 Uzura fiziologică a suprafeţelor dentare ca urmare a contactelor dento-dentare, în

masticaţie.

 Sunt afectate în special suprafeţele ocluzale şi incizale. Pot fi afectate şi suprafeţele

proximale ale dinţilor datorită unor mişcări uşoare ale dinţilor în alveole în timpul
masticaţiei. Este un proces legat de vârstă, variabil de la persoană la persoană.
Cauze
 Bruxism
 Dietă abrazivă
 Lucrători în praf
 Mestecarea de tutun
 Malocluzie, pierderea dinţilor posteriori
Abfractia

 Pierderea patologică de smalţ şi dentină datorată stresului ocluzal.

Cauze
 Forţele ocluzale ce determină o ușoară flexiune a dintelui pot determina
ruperea unor bucăţi mici de smalţ şi astfel apar leziuni abrazive. Apar leziuni
ascuţite ca un V cu vârful spre interiorul dintelui, cu margini ascuţite, la
coletul dintelui.
 Apar pe dinţii cu probleme de ocluzie numai dar uneori se pot asocia cu
abrazie datorată periajului.
Abrazia
 Uzura țesuturilor dentare prin proces mecanic. Este o uzură mecanică ireversibilă a substanței
dure dentare ca rezultat al fricțiunii cu orice corp abraziv exogen.

Eroziunea
• Definiţie: Eroziunea reprezintă pierderea de ţesut dur dentar printr-un
proces chimic ce nu implică acţiunea bacteriilor, acizii fiind cel mai
adesea implicaţi într-un proces de dizolvare a ţesuturilor dure dentare.
Este un proces patologic necariogen (fără implicarea plăcii bacteriene).
• Cel mai frecvent apare pe suprafeţele palatinale şi labiale ale dinţilor
incisivi. Suprafeţele afectate sunt netede şi lucioasedar ca o depresiune.
Leziunea primară apare la nivelul smalţului iar în cazuri severe se
extinde la nivelul dentinei, cu expunerea ei. De asemenea, pe măsură ce
leziunea avansează apare sensibilitate la schimbările de temperatură.
Tratament

Tratament preventiv – individualizat pentru fiecare pacient prin identificarea şi eliminarea factorilor cauzatori;
fluorizări; tratamentul hipersensibilităţii asociate.
- Igienă corespunzătoare
- Alimentaţie corectă
- Reechilibrarea ocluziei
- Tratarea malocluziilor
2. Tratamentul general
- Vitamine B şi C
- Biostimulatoare dentinare
Tratamentul propriu-zis – pentru leziunile avansate
- prepararea de cavităţi şi realizarea de obturaţii cu inomeri de sticlă sau compozit
- aplicarea metodei adezive fără prepararea unei cavităţi
- faţetarea directă
- Tratament protetic – refacerea DVO
3. Albirea dentara

 Pacienti eligibili
 NU toți pacienții pot fi candidați la acest tratament estetic!
- albirea dinţilor nu este recomandată femeilor însărcinate sau celor care
alăptează, persoanele cu boli gingivale sau eroziune dentară, copiilor până în 15
ani şi persoanelor cu dinţii foarte sensibili sau alergice la peroxid.
- Candidaţii ideali pentru albirea dinţilor sunt persoanele care prezintă pe
dinţi pete gălbui sau maronii cauzate de cafea, ceai, alcool sau medicamente.
- Cu cât culoarea dinţilor se îndepărtează de la galben spre vineţiu şi cenuşiu,
cu atât petele sunt mai greu de îndepărtat.
Whitening. Bleaching

 Whitening – se referă la îndepărtarea petelor de pe suprafețele dentare prin

periaj profesional cu paste abrazive și redarea unei culori naturale a dinților
(cheia Vita). Îndepărtăm colorațiile extrinseci.
 Bleaching – albirea dentară profesională cu obținerea unei culori finale a
dintelui A1, B1 (Vita) sau chiar mai albă decât culorile existente fiziologic.
Implică utilizarea de agenți de albire specifici (peroxid de hidrogen și
carbamidă). Îndepărtăm colorațiile intrinseci.
Mecanism de acțiune

 Suprafața smalțului este poroasă la nivel microscopic datorită structurii cristalelor de hidroxiapatită
fapt ce permite agenților coloranți externi ce au stat în contact prelungit cu suprafața dentară să
pătrundă în profunzime rezultând colorații profunde.
 Agenții de albire ajunși în smalț declanșează o reacție chimică (de oxidare). Hidroxidul de carbamidă
disociază în uree și peroxid de hidrogen, acesta din urmă fiind de fapt produsul activ de albire.
Efecte adverse

 Hipersensibilitatea la stimuli termici și fizici. Apare frecvent în albirea prin tehnica *paint – on*
datorită concentrației mai mari a agentului de albire. Unii pacienți semnalează dureri intense
de scurtă durată chiar în timpul tratamentului, dar cel mai adesea sunt raportate post
tratament.
 Arsuri la nivelul gingiei

 Efect inestetic datorită obturațiilor sau coroanelor vechi

 Resorbția radiculară în cazurile de albire internă.