Sunteți pe pagina 1din 12

Australia

1) Continentul Australia
Australia (uneori denumită în contexte technice ca Sahul, Australinea sau
Meganesia, pentru a o deosebi de țară) este un continent ce cuprinde Australia,
Tasmania, Noua Guinee, Seram, posibil Timorul, și insulele învecinate.

Acesta este cel mai mic din cele șapte continente tradiționale din concepția
engleză.

In 45.000.000 î.e.n. ,placa tectonică australiană se separă de India și Antarctica.


Pentru mai bine de 40.000 de ani cu mult înaintea primelor așezări Britanice,
Australia era populată de Aborigeni australieni, care au aparținut unora sau mai
multor din cele 250 de grupuri de limbi. După descoperirea acestor teritorii de
către exploratorii din Țările de Jos din 1606, Marea Britanie pretindea la teritoriile
de est a Australiei în 1770 și a început să colonizeze aceste teritorii prin deportările
penale spre colonia Noul Wales de Sud începând cu 26 ianuarie 1788. Populația
creștea în mod constant în următoarele decenii. Continentul fusese explorat iar alte
cinci colonii ale Coroanei au fost stabilite. La data de 13 mai 1787, o flotǎ engleză
pleacǎ din Portul Portsmouth spre Australia, comandatǎ de Arthur Phillip, cel care
avea să fie și primul Guvernator al coloniei. Avea la bord aproximativ 1000 de
oameni. O furtuna violenta loveste flota în timp ce se îndrepta spre Tasmania,
provocând avarii destul de serioase. Comandantul Philip trece pe nava Supply, cea
mai rapida dintre toate si porneste înainte, cu intentia de a pregati terenul pentru
restul flotei:sa gaseasca un loc unde sa se poata construi asezarea, cu apa potabila
si eventual sa ridice câteva adaposturi. Dupa el urmau sa vina Alexander,
Friendship si Scarboruough, care aveau la bord majoritatea condamnatilor barbati,
ultimele urmând sa ajunga corabiile de provizii, mai lente, însotite de restul
vaselor. Pe 18 ianuarie 1788, Supplyajunge în Botany Bay, a doua respectiv a treia
zi ajungând si celelalte corabii.Deci,dupǎ o cǎlǎtorie de aproape 8 luni ajung la
Botany Bay, în sudul continentului,la data de 18 ianuarie 1788, denumind izvorul
descoperit acolo Sydney, dupǎ numele Ministrului Coloniilor.Astfel lua sfârsit una
din cele mai importante expeditii maritime din istorie-11 corabii, cu peste 1.400 de
oameni, ce au calatorit timp de 252 de zile, acoperind un traseu de 24.000 de
kilometri, fara sa piarda vreun vas. Pe tarm aveau sa debarce, în total, 1373 de
persoane, cu 47 mai putine decât plecasera din Portsmouth. În timpul voiajului se
nascusera 22 de copii, în timp ce 69 de persoane au murit sau au dezertat. Rata
mortalitatii a fost de doar 3%, foarte scazuta daca avem în vedere conditiile în care
s-a desfasurat expeditia. Începutul este mai greu, provizille aduse din Anglia
terminându-se rapid, iar plantele cultivate nu au reușit să se prinda datoritǎ secetei
existente. O corabie este trimisǎ in Batavia pentru a aduce provizii, se impun rații
pentru deținuți, iar criza va fi rezolvată. A doua flotǎ va ajunge în 1792 la Botany
Bay.

2) Flora si fauna (inainte de foc)


● Fauna

Australia este un continent cu o faună deosebită: 83 % din mamifere, 89 % din


reptile, 90 % din pești și insecte, precum si 93 % din amfibieni sunt endemice
continentului australian. Acest nivel de endemicitate poate fi atribuită izolării
geografice a continentului, a stabilității tectonice și a unui model de schimbări
climatice, care au flora și solul australian în diferite epoci geologice. Caracteristică
faunei australiene este numărul limitat al mamiferelor plancetare, majoritatea
speciilor existente fiind aduse de către colonizatorii europeni, precum și abundența
mamiferelor marsupiale. Australia are mai multe specii de șerpi veninoși decât
neveninoși. Exemple de specii :

-cangur (Macropus giganteus)

-vulpe rosie (Vulpes vulpes)

-koala (Phascolarctos cinereus)

-oposum planor (Acrobates pygmaeus)

-marele iepure marsupial , pinkie , bibly (Macrotis lagotis)

-numbat (Myrmecobius fasciatus)

-ornitorinc (Ornithorhynchus anatinus)


-chira cenusie (Onychoprion fuscatus)

-cartita marsupial (Notoryctes)

-kakadu roz (Eolophus roseicapilla)

● Flora

Flora Australiei constă în cea mai mare parte din plante endemice, ceea ce face ca
Australia să aibă o floră caracteristică. Cateva exemple de plante din Australia :

-portocala Australiana (Capparis mitchellii)

-eucaliptul albastru (Eucalyptus globulus)

-ficatul desertului (Ficus platypoda)

-Quandong al desertului (Santalum acuminatum)

-Wollemie (Wollemia nobilis)

● Vulpea Rosie

Vulpea roșie sau vulpea (Vulpes vulpes) este cea mai mare specie din genul Vulpes
și cel mai răspândit membru al ordinului Carnivora, putând fi întâlnit în toată
emisfera nordică de la Cercul Arctic până în Africa de Nord, America Centrală și
Asia. Arealul de răspndire a speciei a crescut odată cu expansiunea oamenilor în
timp, fiind introdusă în Australia, unde acum este considerată dăunătoare
populației de mamifere și păsări native. Datorită acestor factori, specia este
clasificată cu risc scăzut de dispariție. Mai mult, Vulpes vulpes este inclusă în lista
"cele mai rele 100 de specii invazive din lume".

Regn: Animalia Ordin: Carnivora

Încrengătură: Chordata Trib: Vulpini

Clasă:Mammalia Gen: Vulpes

Familie: Canidae Specie: V. vulpes

● Koala
Este singurul reprezentant existent al familiei Phascolarctidae și este înrudită cu
vombatul. Koala se găsește în zonele de coastă ale regiunilor continentale din estul
și sudul Australiei: Queensland, Noua Galie de Sud, Victoria și Australia de Sud.
Este ușor de recunoscut după corpul său robust, lipsit de coadă, urechile rotunjite și
pufoase și nasul mare în formă de lingură. Koala are o lungime a corpului de 60–
85 cm și o greutate de 4–15 kg. Culoarea blănii variază de la cenușiu-argintie la
brun-ciocolatie.

Koala trăiește de obicei în pădurile de eucalipt, iar frunzele acestor copaci


reprezintă o mare parte din hrana lor. Hrana are un conținut scăzut de nutrienți. Ele
sunt animale sedentare și dorm 20 de ore pe zi.

Încrengătură: Chordata Subordin: Vombatiformes

Familie: Phascolarctidae Clasă: Mammalia

Infraclasă: Marsupialia Gen: Phascolarctos

Ordin: Diprotodontia Specie: P. cinereus

● Ornitorinc

Ornitorincul este un mamifer arhaic, reprezentant al familiei Ornithorhynchidae a


ordinului Monotremata, în a cărui alcătuire anatomică găsim o neobișnuită
îmbinare de caractere, moștenite de la strămoșii reptilieni, altele amintind de
păsări. Pot trăi 15-20 ani. Originea acestora este inca obscura, fosilele
semnificative lipsind sau fiind foarte rare. Ceea ce se cunoaste cu siguranta este
evoluarea lor dintr-un grup de reptile. Acum 200 de milioane de ani, in perioada
Triasica a Mezozoicului au aparut aceste fiinte evoluate.

Dimensiunile lor erau reduse (unele de cativa cm), erbivore sau frugivore, fapt
relevat din studiul molarilor fosili prevazuti cu tubercule. Astfel, grupul primeste
numele de Multituberculata. Aceste prime mamifere pastrau numeroase caractere
reptiliene, care au disparut treptat. Multituberculatele se aseamana cu
monotremele. Monotremele sunt cele mai vechi si mai primitive mamifere actuale.

● Oposum planor
Acrobates pygmaeus sau oposumul planor este un marsupial arboricol, de talie
mică, având activitate exclusiv nocturnă. Originar din Noua Guinee și de pe
coastele de sud și de est ale Australiei, ocupă zone în care se găsesc scorburi pentru
adăpost și hrană din belșug. Alimentația sa variază în funcție de regiunea
geografică și de anotimp.

Poate plana până la 45 m fiind observat plutind pentru a prinde molii în zbor.
Oposumul planor trăiește în colonii numeroase, alcătuite din 20-40 de indivizi. Ei
au degete opozabile și patru degete la toate cele patru lăbuțe. Când este furios, se
lasă pe spate și emite un sunet asemănător scheunatului unui cățel.

Alimentatie: se hrănește îndeosebit cu seva și secrețiile eucaliptului și arborelui


acacia, cu nectar și polen precum și cu diverse insecte și arahnide.

● Numbat

Numbatul (Myrmecobius fasciatus) este singurul marsupial care este activ toată
ziua, în permanență în căutare de termite, care constituie aproape în întregime
hrana lui. Sapă după ele în pământul moale cu ghearele din față și le prinde cu
limba lungă și lipicioasă. Trăiește în Australia și nu cântărește foarte mult.

Este un animal solitar cu o lungime de până la 27,5 cm (fără coadă), lungimea cozii
fiind de până la 21 cm, cu o greutate de până la 700 g, care trăiește în pădurile
temperate din S-V Australiei.

Insecte:
● Acyphas semiochrea

Acyphas semiochrea este o molie din familia Lymantriidae . Anvergura aripilor


este de aproximativ 30 mm. Femelele sunt de culoare albă și au un smoc portocaliu
pe coadă. Masculii sunt, de asemenea, de culoare albă, dar, uneori, au o pată
întunecată pe fiecare aripă sau o bandă largă întunecată de-a lungul fiecărei aripe.
Firele de păr din jurul toracelui sunt uneori gălbui. Uneori neagră, pielea de pe
torace și/sau abdomen se vede printre firele de păr alb.

● Rodolia koebelei
Rodolia koebelei este o specie de buburuză din familia Coccinellidae din Australia.
Habitatul său este constituit de asemenea de sălbăticia din Noua Zeelandă, de unde
își trage originile exotice. În Noua Zeelandă, a fost găsită în pentru prima dată în
Auckland în 2006.

● Coscinocera Hercules

Coscinocera hercules este o specie de molie din familia Saturniidae, endemică din
Noua Guinee și Australia de Nord. Are o anvergură de aproximativ 27 cm, fiind
cea mai mare specie de molie din Australia, și printre cele mai mari din lume.
Larvele au ca principală sursă de hrană Polyscias elegans, Glochidion ferdinandi,
Dysoxylum muelleri, Prunus serotina, Timonius rumphii, dar mănâncă și alte
plante în captivitate.

● Euschemon rafflesia

Euschemon rafflesia este o specie de fluture din familia Hesperiidae. Este întâlnită
în Australia. Este singura specie din genul Euschemon ,dar și din subfamilia
Euschemoninae.

● Homar de copac

Dryococelus australis, cunoscut în mod obișnuit ca Insula Lord Howe Island insect
bat sau homar de copac, este o specie de insectă bat care trăiește în grupul Insulei
Lord Howe. S-a crezut că a dispărut până în 1920, doar pentru a fi redescoperită în
2001. Dryococellus australis era pe vremuri o specie de insectă foarte frecventă pe
Insula Lord Howe, unde era folosit de către oameni ca momeală pentru
pescuit.Apocalipsa acestor insecte fascinante a sosit în anul 1918, sub forma
naufragiului navei S.S. Makambo, vas care transporta provizii în insula de la
capătul pământului. Aceasta este considerate una dintre cele mai rare insect din
lume.

Pesti:
● Codul lui Murray (Maccullochella peelii)

Codul Murray este un pește de pradă critic în pericol, găsit în sistemul râului
Murray-Darling din Australia. Codul Murray ocupă habitate, cum ar fi fluviile
clare, reci, rapide, în râurile mari și lentă în bazinul Murray-Darling. Codul Murray
are un corp adânc, alungit, cu o secțiune transversală rotundă, cu un cap larg, cu
gura mare, cu o gură mare, căptușită cu plăcuțe de dinți mici, ca acul. Codul este
un pește carnivor care se hrănește cu pești mai mici în cadrul habitatelor sale.
Murray este mare cu adulți ajungând la 80 până la 100 centimetri lungi, cu o
greutate de aproximativ 113 kilograme. Populația codului Murray este amenințată
de pescuitul excesiv, distrugerea habitatului, stingerea râurilor și poluarea cu arsen
și concurența pentru alimentele cu specii de păstrăvi introduse.

● Cicaduot (Ablabys taenianotus)

Cockatoo waspfish este un mic prădător oportunist găsit în Oceanul Pacific în


apele de coastă din Malaezia, Japonia, Indonezia și Australia. Speciile sunt
nocturne și bentonice, în principal, rămânând în substrat și sunt capabile să imite o
frunză cruțată sau o alunecare de alge marine, permițând astfel prăzii să nu știe.
Peștele se hrănește cu creveți și cu alte crustacee mici. Peștele crește până la 6 inci
pe lungime. Cocoașul are un corp comprimat lateral, cu aripioarele dorsale care
curg de la cap până la baza excelentă a aripii caudale. Culoarea corpului variază de
la cremă la maro închis, cu pete neregulate. Mișcarea se face prin aripioare
pectorale.

● Bass australian (Macquaria novemaculeata)

Bassul australian este un pește de apă dulce nativ, care este extrem de ruinator și
migratoare, și a fost găsit de-a lungul râurilor și a cursurilor de coastă de-a lungul
coastei de est a Australiei. Basul are un corp adânc, lateral comprimat și alungit.
Gura este de dimensiuni medii, iar ochii sunt mari și variază de la culoarea roșie la
cea întunecată, în funcție de intensitatea luminii.
Culoarea corpului variază de asemenea de la aur la bronz sau verde de bronz, în
funcție de natura fluxului pe care îl ocupă. Bass-ul crește până la o medie de 20
până la 30 centimetri în lungime și cântărește 400 până la 500 grame, dimensiunea
maximă fiind cuprinsă între 2.5 și 3 kilograme și 55 până la 65 centimetri.
Populația basului sa confruntat cu un declin sever de-a lungul anilor datorită
blocării și barajului râurilor, afectând astfel degradarea și degradarea habitatelor,
precum și pescuitul excesiv.

● Câmpia de vest (Hypseleotris klunzingeri)

Câmpul vestic de crap este un pește mic perciform găsit în sistemul râului Murray-
Darling din Australia, unde locuiește în ape până la o adâncime de metri 1 sau 2
unde există o mulțime de buruieni acvatice. Peștele are o lungime medie a corpului
de la 30 la milimetri 40, unele ajungând la milimetri 60. Corpurile lor sunt, de
obicei, gălbui, pentru a fi clare, cu bloturi gri închis și aripioare semi-translucide.
Peștele se înmulțește în timpul verii atașând ouăle pe frunzele acvatice. Ouale sunt
uneori consumate de codul Murray. Populația lor este amenințată de parazitul de
pește asiatic introdus, care a afectat și alte pești australieni nativi.

Plante:

♦ Portocala Australiana

Portocala australiană (Capparis mitchellii Lindl.) este o plantă nativă din Australia.
Nu este înrudită cu portocala. Numele ei pentru aborigenii din centrul Australiei
este "merne atwakeye".

Portocala australiană este un fruct delicios. Aborigenii îl foloseau înaintea


europenilor. Este verde când se coace, iar în interior este galben sau portocaliu, cu
gust aromat.
♦ Wollemie

Wollemie (Wollemia nobilis) este o specie de conifere care a fost descoperită în


anul 1994 în regiunea Blue Mountains, Australia. El a fost denumit după
exploratorul australian David Noble (n. 1965) care a descoperit coniferul. Planta a
fost cunoscută numai ca fosilă, deoarece crește numai aici. Planta, considerată
drept o autentică "fosilă vie", are o vechime de cca 90 milioane ani.

Diviziune: Pinophyta

Clasă:Pinopsida

Ordin: Pinales

Familie: Araucariaceae

♦ Ficatul desertului

Ficus platypoda, cunoscută ca ficatul deșertului sau smochină de rocă, este un ficus
endemic din centrul și nordul Australiei și Indonezia. Fructul poate fi mâncat . În
horticultură se pote folosi ca bonsai; tendința de a forma o bază lată a trunchiului și
frunze mici sunt caracteristici foarte apreciate.

Regn: Plantae

Încrengătură: Magnoliophyta

Clasă:Magnoliopsida

Ordin: Urticales

Familie: Moraceae

Gen: Ficus
3) Flora si fauna Australiei (dupa incendiu)
Peste un miliard de animale au pierit în incendiile fără precedent care au făcut
ravagii în estul şi sudul insulei timp de luni de zile, arzând o suprafaţă mai mare
decât cea a Portugaliei.

Peste 80% din habitatele cunoscute sau probabile ale unui număr de 49 de specii au
fost distruse de incendii, în timp ce 50 până la 80% din ariile populate ale altor 65
de specii au fost afectate de flăcări. Speciile ameninţate includ 272 de plante, 16
mamifere, 14 broaşte, nouă păsări, şapte reptile, patru insecte, patru peşti şi un
păianjen, a spus ministerul.

Dintre cele 32 de specii în pericol critic de extincţie afectate de incendii,


majoritatea sunt plante, însă au existat şi broaşte, broaşte ţestoase şi trei tipuri de
păsări, a precizat sursa citată.

Populatii de marsupiale mici numite dunnarts precum si cele de Cacadu negru ar fi


fost distruse in incendiile ce au mistuit o treime din Insula Cangurilor, potrivit
expertilor. Ecologii spera sa gaseasca supravietuitori ai speciei dunnart si sa ii
salveze “inainte sa dispara complet”. Si populatia de 50.000 de mamifere koala a
insulei a suferit efecte devastatoare. Expertii estimeaza ca peste jumatate din
populatie a fost ucisa de incendii, unele dintre cele aproape 500 de milioane de
suflete salbatice din Australia pierdute in doar cateva zile.

4) Opinie
Caldura si uscaciunea sunt factorii care declanseaza si alimenteaza in mod obisnuit
incendiile din Australia , dar temperaturile-record si seceta extinsa din anul acesta
au favorizat fenumenul dezastruos. Un val de caldura sever a afectat cea mai mare
parte a tarii la jumatatea lunii Decembrie, cand Australia a inregistrat cea mai calda
zi , cu temperaturii maxime medii de 41,9° C. Aceste secete , insa , se datoreaza
incalzirii globale , fenomen provocat in principal de nepasarea oamenilor. In
momentul de fata , singurul lucru pe care il putem face este sa ajutam cum putem
la ameliorarea acestui dezastru , consecinta a neglijentei oamenilor si sa incercam

sa-i stimulam pe cei din jurul nostru pentru ca pe viitor sa prevenim asemenea
catastrofe.
Bibliografie
-Bachrach, Max (1953). „Fur: a practical treatise”. New York : Prentice-Hall, 3rd
edition.

-Dale, Thomas Francis (1906). „The fox”. Longmans, Green, and Co.

-Feldhamer, George A.; Thompson, Bruce Carlyle; Chapman, Joseph A. (2003).


Wild mammals of North America: biology, management, and conservation. JHU
Press.

-Harris, Stephen; Yalden, Derek (2008). Mammals of the British Isles. Mammal
Society; 4th Revised edition edition.

-Heptner, V. G.; Naumov, N. P. (1998). Mammals of the Soviet Union Vol.II Part
1a, SIRENIA AND CARNIVORA (Sea cows; Wolves and Bears). Science
Publishers, Inc. USA.

-Kurtén, Björn (1968). „Pleistocene mammals of Europe”. Weidenfeld and


Nicolson.

-Kurtén, Björn (1980). „Pleistocene mammals of North America”. Columbia


University Press.

-Larivière, Serge; Pasitschniak-Arts, Maria (1996). „Vulpes vulpes” (PDF).


Mammalian Species. 537 (537): 1–11. doi:10.2307/3504236.

-Macdonald, David (1987). „Running with the Fox”. Guild Publishing, London.

-Merriam, Clinton Hart (1900). „Preliminary revision of the North American red
foxes”. Washington Academy of Sciences.

-Jupp, James (2001). The Australian people: an encyclopedia of the nation, its
people, and their origins. Cambridge University Press.

-Smith, Bernard; Smith, Terry (1991). Australian painting 1788–1990. Melbourne:


Oxford University Press.

-K.R. Thiele & L.G. Adams (Hrsg.): Families of Flowering Plants of Australia

- Australian Biological Resources Study, Canberra: Flora of Australia online.


Marea Bariera de Corali
Marea Barieră de Corali este cel mai mare sistem de recif de corali din lume
cuprinzând aproximativ 3000 de recifuri și 300 de insule ce se întind de-a lungul a
2600 kilometri și acoperă o suprafață de 344,400 km ². Reciful este situat în Marea
Coralilor în apropiere de coasta Queensland-ului din nord-estul Australiei.

Iată câteva curiozități uimitoare despre Marea Barieră de Corali:

1. Cuprinde aproximativ 3.000 de recife și 300 de insule care se întind de-a lungul
a 2.600 kilometri și acoperă o suprafață de 344,400 km pătrați. Astfel, este cel mai
întins organism viu de pe planetă.

2. Este singura structură vie de pe Pământ care poate fi observată din spațiu.

3. Marea Barieră de Corali este mai mare decât Marele Zid Chinezesc.

4. A fost nevoie de 10.000 de ani de activitate ca să se formeze acest uimitor


sistem viu. În tot acest timp nivelul oceanului s-a ridicat până a ajuns la nivelul de
acum.

5. Culorile despre care vorbesc toți cei care au ajuns să vadă această minunată
lume acvatică sunt azur, indigo, roz, alb. Aceste culori sunt date de corali, acele
vietăți mici din categoria celenteratelor.

6. Din cauza aspectului lor, coralii au fost considerați, multă vreme, plante. Dar
aceștia sunt, de fapt, animale nevertebrate.

7. Aproximativ 400 de specii de corali trăiesc în Marea Barieră de Corali.

8. În acest loc se găsesc un sfert din speciile de pești din lume.

9. Coralii sunt amenințați cu dispariția din cauza oamenilor care îi culeg pentru a
face bijuterii.

10. Suprafața pe care o ocupă recifele este mai mare decât Marea Britanie și
Irlanda la un loc.

11. În 1981, Marea Barieră de Corali a intrat în patrimoniul UNESCO.

S-ar putea să vă placă și