PUNCŢIA PERITONEALĂ

Scopurile puncţiei peritoneale:

- explorator (diagnostic),
- evacuator (paracenteza [Gr. para = dincolo de, kentesis = înţepătură] ),
- terapeutic (introducere a unor medicamente în peritoneu).

Indicaţiile puncţiei peritoneale:

- precizare a naturii unui revărsat peritoneal diagnosticat clinic;

- politraumatizaţi la care se suspectează leziuni ale viscerelor
intraperitoneale;
- evacuare a unei colecţii libere de lichid din cavitatea peritoneală (ascită →
în ciroză hepatică, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală), în scopul
ameliorării funcţiei respiratorii şi circulatorii;
- evidenţiere a colecţiilor pelvine, mai ales la femeie (sarcină extrauterină
ruptă, chist de ovar, hidrosalpinx, piosalpinx) → puncţionare a fundului de sac
Douglas.

Contraindicaţii:

- colecţii închistate (peritonită tbc, ascită închistată);

- în zone cicatriceale posttraumatice sau postoperatorii (aderenţe
peritoneale);
- bolnavi cu hemoragii digestive (risc de repetare a sângerării);
- bolnavi cu meteorism abdominal;
- bolnavi febrili.

Materiale necesare: tinctură de iod, câmpuri sterile, pansament steril, trocar

gros (2-4 mm) sau cateter special din plastic siliconat, tub intermediar, vas
colector, eprubete, dispozitiv de aspiraţie, muşama pentru protecţia patului,
mănuşi sterile.

Locul de puncţie:

- diferă în funcţie de scopul puncţiei (explorator, evacuator), de cantitatea şi

topografia lichidului din peritoneu;
- posibil de realizat în oricare dintre cele 4 cadrane ale abdomenului;
- colecţii mici → puncţionare a fundului de sac Douglas;
- evacuare a unei cantităţi mari de ascită, explorare a peritoneului prin lavaj
aspirativ → puncţionare în fosa iliacă stângă, pe linia spino-ombilicală (la
1
jumătatea distanţei dintre SIAS şi ombilic → punct Monro, la unirea 1/3
distală cu 2/3 proximale → punct „Murphy pe stânga”);
- evaluare a zonei de matitate lichidiană prin percuţie.

Minimă pregătire: golire a vezicii urinare şi a colonului.

În caz de dubiu → puncţionare peritoneală sub ghidare echografică !

Poziţia bolnavului:

- în cazul puncţionării fosei iliace stângi: decubit dorsal (semi-Fowler), uşor

înclinat spre stânga, cu poziţionare la marginea patului;
- în cazul puncţionării fundului de sac Douglas: bolnav situat pe masa
ginecologică, în poziţie anti-Trendelenburg (pelvisul situat sub nivelul
capului).

Tehnica propriu-zisă:

1) Puncţia în fosa iliacă stângă:

- dezinfectare a regiunii prin badijonare cu tinctură de iod, urmată de izolare

cu cîmpuri sterile;
- anestezie locală (xilină 1%), strat cu strat (inclusiv peritoneul);
- ataşare a trocarului la mandren sau a acului de puncţie la o seringă de 20
mm;
- fixare a locului de puncţie între indexul şi policele mâinii stângi;
- fixând acul cu indexul, se împinge perpendicular pe peretele abdomenului,
cu atenţie, pe o lungime variabuilă în funcţie de grosimea peretelui (în medie
3-4 cm); depăşirea peritoneului este semnalată printr-o senzaţie de „scăpare
în gol”;
- scoaterea mandrenului sau aspirarea cu seringa este urmată de apariţia
lichidului din cavitate;
- recoltare de eşantioane de lichid pentru examinare biochimică, citologică,
bacteriologică;
- în cazul paracentezei, la trocar, ac sau cateter se ataşează un tub de
polietilen care se introduce în vasul colector;
- debit de scurgere a lichidului recomandat: ≤ 1 l / 5-6 minute, ≤ 5-6 l /
şedinţă;
- extragerea trocarului: se face brusc, prin prindere între index şi police, urmat
de masarea locului pentru a strica paralelismul planurilor;
- pansament steril, bandaj compresiv.

2
2) Puncţia fundului de sac Douglas:

a) la femeie:
- executată pe cale vaginală, la bolnava aflată în poziţie ginecologică;
- materiale suplimentare necesare: valve vaginale, irigator cu tub de cauciuc,
canulă şi soluţie de hipermanganat de potasiu (pentru spălătură vaginală),
pensă de col uterin, ace lungi şi groase;
- după spălătură vaginală şi dezinfectare a vaginului cu alcool, se prinde buza
inferioară a colului cu pensa Museux, vizualizând fundul de sac vaginal
posterior;
- se pătrunde cu acul pe o distanţă de 1.5-2 cm, aspirând lichidul în seringă;
- extragere bruscă a acului, tamponare a locului puncţiei, meşare;

b) la bărbat:
- executată pe cale rectală, la bolnavul clismat, aflat în poziţie ginecologică;
- materiale suplimentare necesare: specul anal Trélat;
- după dezinfectarea mucoasei de pe peretele anterior al rectului cu alcool, se
pătrunde cu acul în zona de maximă fluctuenţă, uşor oblic şi în sus, pe o
adâncime de 1-2 cm.

3
Puncţia peritoneală terapeutică:

- introducere de antibiotice după evacuarea unor colecţii localizate cu

caracter septic;
- introducere de citostatice (chimioterapie intraperitoneală).

Incidentele puncţiei peritoneale:

- imposibilitate a perforării tegumentului → secţionare a tegumentului cu

vârful bisturiului;
- puncţie negativă (obturare a vârfului acului cu un mic fragment tisular) →
introducere de xilină sau ser fiziologic, eventuală schimbare a locului de
puncţie;
- oprire bruscă a jetului (obturare a acului cu ansă intestinală, franjur
epiplooic, falsă membrană) → minimă mobilizare a acului.

Accidentele puncţiei peritoneale:

- sincopă (reflexe vegetative produse prin înţeparea peritoneului sau golirea

rapidă a lichidului) → se impune sedare preoperatorie, anestezie locală
corectă (strat cu strat), evacuare lentă a revărsatului peritoneal; necesită
măsuri de resuscitare cardiorespiratorie;
- hemoragii digestive sau intraperitoneale (risc crescut la persoane cu
potenţial hemoragic – ulcer, ciroză, malnutriţie), consecutiv decompresiunii
bruşte a cavităţii peritoneale;
- lezare de vase parietale (epigastrice) → producere de hematoame sau
hemoragii interne, cu rezolvare de cele mai multe ori prin hemostază
chirurgicală;
- lezare a splinei mărite, a vaselor mari (rar, dar grav) → producere de
hemoragie internă, necesitând hemostază chirurgicală (splenectomie, etc.);
- înţepare a viscerelor cavitare (intestin, colon, vezică) → rar, dar grav
(peritonită generalizată);
- fistulă parietală (scurgeri lichide prin orificiul de puncţie, consecutiv refacerii
rapide a lichidului peritoneal), cu posibilă infectare a lichidului din peritoneu;
soluţii: evitare a masării locului de puncţie, pansament compresiv, diuretice;
- supuraţie parietală (nerespectare a regulilor de asepsie-antisepsie).

4
SONDAJUL VEZICII URINARE

Definiţie: manevra de golire a vezicii urinare cu ajutorul unei sonde.

Sonda: - tub din cauciuc, metal sau material plastic,

- prevăzut cu un vârf de formă cilindrică tronconică, în continuarea corpului
sondei sau uşor îndoit, cu unul sau mai multe orificii laterale,
- pavilion în formă de pâlnie, mai gros decât corpul, având înscris pe el
numărul sondei (la sondele Foley este înscrisă şi capacitatea balonetului).

Obiective:

- drenajul de urgenţă al urinii ce retenţionează în vezică;

- ameliorarea funcţiei renale în cazul unei insuficienţe cronice generate de un
obstacol subvezical ce nu se poate îndepărta până la reechilibrarea biologică
a bolnavului;
- prevenirea apariţiei de glob vezical postoperator, cu efecte negative locale
şi generale.

Indicaţii:

- retenţii acute de urină;

- intervenţii chirurgicale în micul bazin sau pe organele genitale feminine;
- explorări endoscopice ale uretrei, vezicii şi ureterelor.

Contraindicaţii:

- infecţii acute ale uretrei (risc de însămânţare a VU);

- ruptura traumatică a uretrei (creare de căi false, agravare a hematomului
perineal);
- stricturi uretrale strânse (cateterizare cu bujii filiforme sau cistostomie
temporară).

Principii:

- respectare a regulilor de asepsie şi antisepsie;

- selectare a tipului de sondă şi a grosimii ei în funcţie de uretra ce trebuie
cateterizată;
- manevră blândă de introducere a sondei;
- golire lentă a vezicii, cu pensare a sondei pentru 1-2 minute după
evacuarea a 150-200 ml urină (risc de hemoragie „ex vaquo”);
- fixare a sondei à demeure (umflarea balonaşului sondei Foley).

5
Materiale necesare:

- sonde uretrale sterile de diverse tipuri şi dimensiuni (Nélaton, Foley,

Thieman);
- mănuşi sterile pentru cel care sondează;
- comprese sterile, soluţii antiseptice slabe (apă oxigenată, cloramină,
permanganat de potasiu, etc.) pentru dezinfecţia glandului şi a vulvei;
- ulei de parafină sau glicerină sterile (lubrefiere a sondei);
- vase sterile pentru colectarea urinii (tăviţe renale, urinare, pungi din plastic);
- seringă şi apă distilată pentru controlul permeabilităţii sondei, aspirarea
microcheagurilor din vezică şi pentru umplerea balonetului sondei Foley;
- beniqué-uri (dilatare a uretrelor la stricturaţii vârstnici).

Tehnica sondajului vezical:

a) La bărbat (lungime mai mare a uretrei; prezenţa celor 2 curburi sagitale,

prima convexă anterior la nivelul uretrei peniene, cea de a doua convexă
posterior la zona de trecere dintre uretra membranoasă şi uretra peniană –
bulbul uretrei; prezenţă a prostatei):
- bolnav aşezat în decubit dorsal; medicul la dreapta bolnavului;
- spălare a glandului şi prepuţului cu apă şi săpun;
- decalotare a glandului, cu prindere între police şi primele 2 degete;
dezinfectare a glandului şi a meatului uretral;
- lubrefiere a sondei ţinute în mâna dreaptă;
- introducere a sondei cu blândeţe până se trece de valvula Guérin, apoi sub
acţiunea de uşoară tracţionare a penisului spre zenit, urmată de acţiunea de
basculare a penisului între coapse;
- dacă sonda nu progresează, se retrage 2-3 cm şi se împinge din nou, cu
mişcări fine în sens axial şi circular;
- în caz de retenţie urinară repetată sau modificare a calităţii urinii (hematurie,
piurie, etc.) se impune lăsarea sondei pe loc (à demeure, indwelling catheter)
→ umplere a balonaşului sau fixare cu benzi adezive trecute între sondă şi
penis (2 benzi longitudinale şi 2 benzi circulare), cu ataşare la un recipient de
colectare a urinii.

b) La femeie (uretră mai scurtă: 5-7 cm; fără curburi):

- bolnavă aşezată pe masa ginecologică sau în pat pe ploscă;
- depărtare a labiilor cu degetele mâinii stângi, dezinfectare, uscare cu
compresă sterilă;
- introducere a sondei cu blândeţe în uretră.
6
Incidente şi accidente:

- lipsă de progresie a sondei (strictură uretrală, creare de cale falsă) →

retragere a sodei, reluare a manevrei cu altă sondă, cateterizare
instrumentară (beniqué), puncţie suprapubiană;
- absenţa scurgerii urinare după intrarea în vezică (cheaguri care au astupat
orificiile sondei) → spălare – aspirare cu seringă Guyon;
- sângerare uretrală (creare de cale falsă), hemoragie ex vaquo;
- frisoane şi ascensiune termică (bacteriemie produsă prin efracţii mucoase).

CISTOSTOMIA

Între micţiuni, vezica urinară depăşeşte în sus simfiza pubiană, putând ajunge
la ombilic; când vezica este destinsă de urină, faţa ei anterioară are raport
direct cu peretele anterior abdominal subombilical şi cu fundul de sac
peritoneal prevezical apărut.

Indicaţiile cistostomiei:
- tumoră prostatică cu scleroză de col vezical;
- stricturi uretrale strânse;
- rupturi uretrale posttraumatice;
- calculi inclavaţi în uretră;
- hematurii vezical mari;
- postoperator în operaţii pe vezică;
- protecţia unor intervenţii uretrocervicale.
Obiective:
- drenajul de urgenţă al urinii;
- punerea în repaus a uretrei impermeabile sau distruse;
- ameliorarea funcţiei renale (insuficienţă renală cronică obstructivă).

Tehnică:

1. Cistostomia minimă prin trocardizare (montarea cateterului

suprapubian): puncţionare a peretelui vezical prin puncţionare efectuată la
2-4 cm deasupra simfizei pubiene, pe linia mediană.

2. Cistostomia clasică: deschidere a vezicii, introducere a unui tub de dren

Pezzer sau Mallecot, închidere a vezicii pe tubul de dren exteriorizat la
tegument.

7
 TORACOCENTEZA

Toracocenteza (puncţia pleurală): constă în introducerea acului în cavitatea

pleurală, indicată în scop diagnostic (explorator) sau terapeutic.

Indicaţii diagnostice:

- existenţă a unei colecţii lichidiene intrapleurale evidenţiate clinic (matitate

toracică cu abolire a vibraţiilor vocale şi a murmurului în zona respectivă) şi
radiologic → identificare a naturii revărsatului.

Indicaţii terapeutice:

- evacuare a unor colecţii intrapleurale mari: hidrotorax (în insuficienţa

cardiacă), hematom masiv posttraumatic, pleurezie serofibrinoasă
abundentă nerezolvată medical, pleurezie purulentă;
- introducere topică de substanţe medicamentoase (antibiotice, citostatice).

Contraindicaţii: colecţii închistate paramediastinale sau paravertebrale (vezi

diagnostic diferenţial cu anevrisme de aortă sau abcese reci osifluente).

Materiale necesare: antiseptice, seringi, ace sau trocare, anestezic (xilină),

dispozitiv de aspiraţie, tuburi de dren, recipient colector, instrumentar pentru
fixare la perete.

Loc de puncţie:

- în cazul colecţiilor libere din pleură → puncţie în spaţiul VIII intercostal pe

linia axilară posterioară;
- în cazul colecţiilor închistate → puncţie în centrul matităţii, evitând traiecte
care să lezeze anumite formaţiuni anatomice;
- în cazul pneumotoraxului compresiv (sufocant, cu supapă, în tensiune) →
puncţie urmată de pleurostomie în spaţiul II intercostal pe linia
medioclaviculară;
- în caz de hemopneumotorax → puncţie urmată de pleurostomie în spaţiul
VI intercostal pe linia axilară medie sau posterioară;
- se evită regiunea cardiacă, vârful axilei şi porţiunea toracală de sub coasta
IX (risc de pătrundere în peritoneu).
8
Poziţia bolnavului:

- clasic: bolnav aşezat pe marginea patului, cu torace uşor flectat anterior şi

coate sprijinite pe genunchi (deschidere maximă a spaţiilor intercostale),
susţinut de ajutor în această poziţie;
- pneumotorax „cu supapă”, colecţii închistate anterioare sau laterale: bolnav
în decubit dorsal sau chiar lateral.

Tehnică propriu-zisă:

- dezinfecţie a regiunii cu tinctură de iod;

- anestezie strat cu strat (inclusiv pleură);
- reperare cu vârful indexului a marginii superioare a coastei ce delimitează
inferior spaţiul intercostal respectiv;
- cu acul montat la seringă, se pătrunde brusc, perpendicular, prin piele, la
rasul marginii superioare a coastei; se străbat apoi muşchii intercostali (~ 3
cm grosime), fascia endotoracică şi pleura parietală;
- aspirare de lichid, cu prelevare de eşantioane pentru analiză biochimică,
bacteriologică, citologică;
- în cazul puncţiei terapeutice evacuatorii: ataşare la acul de puncţie sau
trocar a unui tub de dren racordat la un recipient de colectare (drenaj tip
Béclère, cu capătul distal al tubului de dren plasat în recipientul de colectare
sub un nivel de lichid, pentru a preîntâmpina apariţia pneumotoraxului
iatrogen), eventual drenaj aspirativ;
- retragere a acului, masare a locului de puncţie cu tampon de alcool,
pansament steril.

Incidente:

- înţepare a unui vas din pachetul subcostal, cu scurgere de sânge pe ac →

retragere a acului, compresie;
- înţepare a pulmonului, cu scurgere de sânge aerat → retragere a acului;
- oprire bruscă a jetului (obliterare a acului de către pulmon sau false
membrane) → mobilizare a acului, dezobstrucţie cu mandren;
- înţepare a coastei, puncţie „albă” → eventuală repetare sub ghidaj
echografic.

Accidente:

9
- edem pulmonar acut (evacuare prea rapidă, evacuare a mai mult de 1200
ml lichid), cu dispnee, cianoză, tuse, expectoraţie rozată spumoasă, raluri
subcrepitante „în valuri”, semne de insuficinţă cardiacă → tonicardiace,
oxigenoterapie;
- sincopă (prin reflex vagal cu punct de plecare pleural) → întrerupere
toracocenteză, resuscitare cardiorespiratorie;
- pneumotorax → drenaj aspirativ sau drenaj tip Béclère;
- infectare a revărsatului pleural (transformare în pleurezie purulentă) →
evacuare puroi, antibioticoterapie.

ASEPSIA SI ANTISEPSIA
Lezarea deliberata a principalei structuri de protectie antimicrobiana a
organismului - pielea - impune masuri extrem de agresive care sa diminueze
sansa de contaminare a plagii operatorii.
Este vorba in mod implicit de o metoda de profilaxie a infectiilor
postoperatorii, prin distrugerea formelor vegetative sau sporulate ale
germenilor aflati la poarta de intrare.

Asepsia reprezinta un principiu general constand in evitarea sistematica a

contaminarii plagii operatorii si a infectarii secundare a arsurilor si plagilor.
Antisepsia reprezinta totalitatea metodelor fizice, chimice sau biologice ce
permit realizarea principiului enuntat mai sus.

Sterilizarea reuneste toate metodele fizico-chimice care realizeaza

indepartarea sau distrugerea completa a tuturor agentilor patogeni (bacterii,
fungi, paraziti, virusuri), forme vegetative sau forme de rezistenta, fie ca sunt
patogene sau nu.
Un obiect este considerat steril daca nu are pe suprafata
microorganisme viabile.

ANTISEPSIA
Principalele metode de sterilizare sunt:
- Sterilizarea prin caldura uscata sau umeda;
- Sterilizarea cu oxid de etilena;
- Sterilizarea cu vapori de formol;
- Sterilizarea cu radiatii ultraviolete;
- Sterilizarea cu radiatii ionizante;
- Sterilizarea prin ultrasunete;
- Sterilizarea prin desicare;
- Sterilizarea prin filtrare.

10
STERILIZAREA PRIN CALDURA

Este prima metoda folosita in decursul timpului pentru combaterea focarelor

infectioase.
Actiunea caldurii asupra microorganismelor se bazeaza pe degradarea
ireversibila a structurilor proteice la temperaturi ce depasesc 50° C.
Gradul de hidratare influenteaza temperatura la care se realizeaza
distrugerea microorganismelor si lungimea intervalului de timp in care
acestea pot supravietui agentului termic.
Este vorba in special de formele sporulate care, datorita deshidratarii, rezista
la temperaturi mai mari si un timp mai lung la actiunea caldurii.

Procedee ce folosesc caldura uscata

Flambarea
Consta in trecerea prin flacara a obiectelor sau suprafetelor ce urmeaza a fi
sterilizate. Distructia materiei organice se face prin combustie, datorita
atingerii pragului de ardere a compusilor organici si este folosita in sterilizarea
unor instrumente din metal sau sticla in laboratorul de microbiologie

Incinerarea (arderea)
Este o metoda de distrugere a materialelor infectate, piese anatomice,
animale de experienta.
Se obtine practic distrugerea oricaror produsi organici, deci si distrugerea
materialelor ce au fost supuse sterilizarii.
Metoda este larg folosita pentru deseurile considerate cu risc biologic, astfel
incat toate spitalele au crematorii destinate acestui scop.

Sterilizarea in etuva cu aer cald (Poupinel)

Se bazeaza pe actiunea aerului cald la 1800 C timp de o ora,
conditii in care se realizeaza carbonizarea materiei organice de pe
instrumentele astfel tratate.

Aparatul care face aceasta operatiune (fig. I. I.), se numeste etuva sau
Poupinel, fiind prevazut cu un sistem de ventilatie care permite o distributie
continua si cat mai uniforma a caldurii si pereti din tabla, dubli care asigura
izolatia termica.
Sursa termica este o rezistenta electrica controlata cu un termostat ce
permite mentinerea temperaturii la cota dorita.
Se foloseste pentru sterilizarea acelor, seringilor de sticla si a
instrumentarului de tabla ascutit care poate fi deteriorat de aburi.
In plus mai pot fi sterilizate elemente impenetrabile de abur: parafina, uleiuri,
pudre etc.

11
Mod de functionare:
Cutiile cu instrumentar sunt plasate pe rafturile metalice ale etuvei, se inchide
usa si se porneste sistemul de ventilatie si cel de incalzire.
Sterilizarea dureazii o ora de la atingerea temperaturii de 180°C.
Se pot folosi indicatori de sterilizare care urmaresc in principal atingerea
temperaturii dorite in toate zonele etuvei.
Caramelizarea celulozei din hartie sau vata este considerata semnul de
control al sterilizarii. lnstrumentarul se foloseste dupa racire.

Procedee ce folosesc caldura umeda

Prototipul aparatului de sterilizare cu vapori este autoclavul, dispozitivul cel
mai folosit in spitalele mari.
Se descriu mai multe tipuri constructive de autoclave .
Autoclavul orizontal
Este cel mai folosit in practica spitaliceasca din tara noastra.
Sursa de aburi este externa, de obicei de la o sursa centrala de vapori sub
presiune . Este un autoclav eu pereti dubli.
Parametrii de sterilizare sunt : 140° C ; 2,5 atm. pentru 30 minute
Sterilizarea cu abur este indicata pentru instrumente, campuri, comprese,
halate operatorii.
Controlul sterilizarii cu aer cald
In mod obisnuit controlul sterilizarii se face prin monitorizarea parametrilor de
sterilizare in tot intervalul necesar procesului. Controalele periodice au ca
scop determinarea acuratetei procesului de sterilizare si se pot realiza cu
indicatori chimici sau biologici.

Indicatorii chimici sunt reprezentati de substante sau amestecuri de

substante chimice care isi schimba caracterul fizico-chimic la temperaturi
predeterminate: floarea de sulf (115oC), acidul benzoic (I2lo C) etc.
Mai nou, se folosesc benzi de hartie indicatoare care isi modifica culoarea
daca sterilizarea s-a realizat in parametri corespunzatori.
Controlul biologic consta in insamantarea periodica a mici fragmente din
materialul sterilizat, folosind medii de cultura adecvate pentru germenii sau
sporii cei mai rezistenti.
ATENTIE!
Folosirea fierberii ca metoda de sterilizare este nesatisfacatoare
deoarece nu realizeaza conditiile fizice de distrugere a formelor de
rezistenta sporulate!!!!

12
STERILIZAREA CU OXID DE ETILENA
Este o metoda moderna care se bazeaza pe efectul bactericid al oxidului de
etilena asupra tuturor microorganismelor in forme vegetative sau sporulate.
Oxidul de etilena este un gaz incolor care are marele avantaj ca patrunde
foarte usor in textile, hartie, material plastic, cauciuc, aparatura optica,
instrumentar ascutit de mare finete, materiale protetice, instrumentar
anestezic etc., materiale care sunt degradate prin sterilizarea la autoclav.
Sterilizarea se face in etuve speciale , controlate automat, timpul de expunere
al instrumentelor la oxid de etilena fiind intre 1 si 5 ore
Materialele pot fi utilizate numai dupa o aerisire destul de lunga in camere
speciale, pentru a permite eliberarea vaporilor care sunt toxici pentru
organism.
Camerele care adapostesc etuvele cu oxid de etilena trebuie sa fie bine
ventilate.

STERILlZAREA CU VAPORI DE FORMOL

Este practicata sporadic pentru instrumentarul ce se degradeaza la
sterilizarea cu aer cald: tuburi de cauciuc si instrumentar de plastic.
Tendinta este de a inlocui acest procedeu cu altele mai eficiente (sterilizarea
cu oxid de etilena, sterilizarea cu radiatii gamma) si mai putin toxice.
Instrumentarul este expus vaporilor de formol in cutii metalice inchise de tip
Janet.
Sertarele superioare contin tuburile, iar in partea de jos sunt puse tabletele de
formalina care vor realiza saturarea incintei cu vapori de formol. Durata
procesului de sterilizare este de 24 de ore la temperatura camerei.
Inainte de folosire materialele trebuie spalate cu apa sterila sau un antiseptic
pentru a indeparta urmele de formol.

STERILlZAREA CU RADIATII ULTRAVIOLETE

Se bazeaza pe efectele bacteriostatice si bactericide ale acestor radiatii, care
actioneaza predominant la nivelul sintezei acizilor nucleici, prin creare de
radicali liberi cu mare toxicitate.
Au efect atit pe bacterii cat si pe virusuri.
Radiatiile ultraviolete au capacitate foarte mica de penetrare, motiv pentru
care este necesara spalarea prealabila a suprafetelor de sterilizat pentru a
indeparta pulberile si peliculele lichidiene.
Eficacitatea metodei este limitata de penetrabilitatea redusa si de limitarea
actiunii la 1-1,5 m de sursa de radiatii.
In practica curenta sterilizarea cu radiatii ultraviolete reprezinta o metoda
complementara dezinfectiei mecanice sau chimice, fiind indicata in
sterilizarea aerului din salile de operatii sau pansamente si pentru sterilizarea
diverselor suprafete de lucru (hote sterile pentru culturi celulare etc.).

13
Deoarece radiatiile ultraviolete sunt nocive pentru om, se impun masuri de
siguranta pentru protectia tegumentelor si a ochilor.
STERILlZAREA CU RADIATII IONIZANTE
Se realizeazii in principal cu radiatii gamma si a crescut semniticativ
ponderea materialelor sanitare sterilizate industrial.
Efectul bactericid este asemanator cu cel produs de radiatiile ultraviolete,
efectul major fiind la nivelul structurii genomului bacterian cu alterarea
sintezei acizilor nucleici.
Radiatiile gamma au o mare penetrabilitate avand astfel capacitatea de
sterilizare a materialelor in strat gros si preambalate.
Nu necesita cresterea temperaturii instrumentelor, permitand astfel
sterilizarea instrumentarului de plastic si cauciuc.

STERILIZAREA PRIN ULTRASUNETE

Se bazeaza pe fenomenul de cavitatie in mediu lichid la trecerea
ultrasunetelor cu frecventa foarte mare.
Microorganismele sunt distruse prin ruperea mecanica a membranei celulare.
Procedeul de sterilizare cu ultrasunete nu este folosit pe scara larga la
sterilizarea instrumentarului chirurgical, fiind mai mult utilizat pentru spalarea
si sterilizarea instrumentarului stomatologic.

STERlLlZAREA PRIN LlOFlLlZARE

Foloseste un procedeu de deshidratare in vid la temperaturi foarte joase.
Metoda este folosita pentru sterilizarea medicamentelor, a tesuturilor sau a
culturilor celulare; prezervarea viabilitatii celulelor se obtine prin inglobarea lor
in medii speciale care sa Ie protejeze.

STERILlZAREA PRIN FlLTRARE

Este folosita in mod curent in bacteriologie, pentru sterilizarea mediilor de
cultura, a unor medicamente si pentru sterilizarea aerului din salile de
operatii.
Se folosesc filtre cu porozitate riguros controlata care nu permit trecerea
microorganismelor.

ANTISEPSIA
GENERALlTATI
Substanfele antiseptice si dezinfectante, sunt substante chimice care au
actiune antimicrobiana fiind folosite pentru distrugerea microorganismelor de
pe tegumente, mucoase si plagi (antiseptice) sau de pe suprafete inerte
(dezinfectante).

14
Criteriile pe care trebuie sa Ie indeplineasca antisepticul ideal sunt:
- toxicitate cat mai mare pentru microorganisme, la concentratii cit mai mici;
- toxicitate cat mai mica pentru tesuturile organismului uman;
- penetrabilitate cat mai buna prin membrana bacteriana;
- indice terapeutic cat mai mare (raportul dintre doza letala 50% si doza
eficienta 50%);
- sa formeze solutii stabile si usor de manevrat;
- sa posede o actiune rapida si durabila;
- sa corespunda estetic si olfactiv.

CLASIFlCAREA ANTISEPTICELOR
Din punct de vedere al actiunii toxice fata de celula antisepticele sunt:
- citofilactice, care respecta integritatea celulelor vii;
- citotoxice, care distrug celulele vii expuse direct actiunii antisepticului.

Din punct de vedere chimic si terapeutic substantele antiseptice si

dezinfectante folosite in practica chirurgieala se pot clasifica in:

Dezinfectanti din grupa metaloizilor

Sunt reprezentati de halogeni; dintre acestia sunt folositi ca dezinfectante
clorul si iodul.

Clorul
Este folosit In solutii apoase:
- Apa de clor, (o solutie putrnic oxidanta) actioneaza prin degajarea de clor
Iiber, fiind folosita In concentratii de 0,02-0,06% in special pentru dezinfectia
apei potabile, avand actiune bactericida si sporicida in concentratii mari.
- Hipocloritul de sodiu (5% in compozitia solutiei Dackin ) si
- Hipocloritul de potasiu (apa Javelle) sunt saruri ale acidului hipocloros care
elibereaza clor activ ,fac parte dintre antisepticele citofilactice si bactericide.
Se folosesc in irigatii in plagile anfractuoase cu tesuturi mortificate pentru a
se disloca sfacelurile.
Hipocloritul de calciu (clorura de var) se foloseste in special sub forma de
pulbere ca dezinfectant.
- Cloraminele sunt substante cristalizate care prin dizolvare in apa se
hidrolizeaza eliberand hipoclorit de sodiu. Cel mai cunoscut reprezentant al
clasei este Cloramina B®, antiseptic bacteriostatic si citofilactic avand un
spectru de utilizare asemanator cu hipocloritii. ConcentratiiJe utile variaza
intre 0,5-1,5%. Solutiile trebuie folosite proaspete.

Iodul

15
Este folosit In solutii alcoolice sau hidroalcoolice fiind cel mai putemic agent
bactericid folosit in practica medicala.

- Solutia alcoolica iodo-iodurata este un foarte bun dezinfectant pentru

tegumente, fiind folosit pentru pregatirea campului operator.
Alcoolul ii confera o mare penetrabilitate in structurile profunde ale
tegumentului. Are in plus avantajul de a "marca" locurile pe care a fost deja
aplicat. Mai poate fi utilizat pentru dezinfectarea mucoasei vaginale.
Nu se aplica pe plagi datorita efectului citotoxic al iodului si al alcoolului.
Se foloseste numai solutia proaspata 2% deoarece prin invechire, ca si in
pansamentele umede se formeaza acidul iodhidric, toxic pentru tegumente
Nu este de utilizat la fata, la copii si la cei cu intoleranta la iod. !!

Iodoformul este un antiseptic foarte puternic cu un miros specific, sub forma

de cristale de culoare galbena . Se foloseste in tratamentul plagilor supurate
si mai ales in stomatologie. Are avantajul de a realiza o dezodorizare a
plagilor avand un miros puternic.

lodoforii (Betadine®) sunt combinatii organice ale iodului

au avantajul ca nu pateaza, nu sunt toxici sau iritanti si sunt muIt mai usor de
manevrat.
La efectul antiseptic al iodului se adauga si efectul de detergent prin
substanta de baza tensioactiva neionica (din clasa polietilenglicolilor).
Datorita acestor calitati deosebite se largeste spectrul de utilizare al iodului ca
antiseptic, putand fi folosit si in aseptizarea plagilor (antiseptic citofilactic),
spalarea tegumentelor preoperator ca si pentru spalarea mainilor chirurgului
inainte de operatii

Dezinfectanti din grupa metalelor

Compusi de argint
Dintre acestia cei mai folositi sunt:
- Azotatul de argint se foloseste in concentratii de 1-10% ca agent cauterizant
pentru dirijarea granularii si in concentratii mai mici: 1-2%0 ca antiseptic
citofilactic in plagile infectate, in tratamentul cistitelor si in profilaxia
conjunctivitei neo-natorum.
- Acetatul de argint coloidal se foloseste in creme, pentru tratamentul
infectiilor din arsuri

Compusii de mercur
Si-au restrans mult campul de utilizare, dintre acestia multi fiind scosi din
practica medicala datorita riscului intoxicatiei cu mercur.
Se mai folosesc:
Boratul fenilmercuric (Fenosept) si Tiomersalul se folosesc solutii apoase
pentru spalarea mainilor si pentru dezinfectia suprafetelor.
In solutii alcoolice se folosesc pentru aseptizarea campului perator.

16
Oxizii
Oxidul de calciu si hidroxidul de calciu (apa de var): sunt substante puternic
oxidante fiind folosite in solutii apoase pentru dezinfectarea fantanilor,
latrinelor si a gropilor de gunoi.

Permanganatul de potasiu: se foloseste in solutie apoasa 1/5000 dar spectrul

de utilizare a fost mult diminuat in ultimul timp.
Mai este folosit ca antiseptic cu uz extern si la dezinfectarea instrumentarului
chirurgical.

Peroxizii
Apa oxigenata (peroxidul de hidrogen), este larg folosita in practica
chirurgicala fiind una dintre principalele substante antiseptice la indemana
chirurgului.

Este un antiseptic citofilactic ieftin si foarte eficient care combina in plus un

efect dezodorizant si hemostatic, la care se adauga efectul de efervescenta
care ajuta la eliminarea sfacelurilor din plagile anfractuoase, cu tesuturi
necrotice.
In afara utilizarii sale in plagi, apa oxigenata se mai poate folosi in spalaturi
ale cavitatii bucale, auriculare si nazale.

Acizii
Acidul boric este un antiseptic bacteriostatic folosit in chirurgie, urologie si
oftalmologie. Sub forma de pulbere este utilizat pentru tratarea plagilor
infectate cu bacil piocianic.

Alcoolul
Alcoolul etilic rectificat 70 grade este folosit pe scara larga ca antiseptic de
suprafata datorita penetrabilitatii deosebite in structurile anexe ale pielii.
Nu este indicat In plagi datorita actiunii caustice si potentialului de a precipita
proteinele in plaga, favorizand astfel proliferarea bacteriilor.
Diluat 50-70% si amestecat cu alcool metilic si un colorant (alcoolul
denaturat) este folosit in aseptizarea tegumentului si dezinfectia
instrumentelor.
Alcoolul isopropilic si diclorbenzil-alcoolul se folosesc in diverse amestecuri la
prepararea unor soIutii antiseptice foarte eficace in aseptizarea tegumentelor.

Derivatii fenolici
Desi fenolul nu mai este folosit ca antiseptic, derivatii sai au ramas ca
reprezentanti foarte importanti ai acestui grup.
Hexaclorofenul se foloseste in solutii alcoolice ca antiseptic bactericid
puternic.
17
Poate fi incorporat in lotiuni, unguente si sapunuri, precum si in preparate
folosite in mod curent la spalarea mainilor chirurgilor pentru operatie. Este
neiritant si are penetrabilitate foarte buna.
Derivatii cuaternari de amoniu
Au ca reprezentanti mai cunoscuti Cetazolina (Bromocet®) si Clorura de
benzalconiu.
Sunt antiseptice citofilactice cu putemica actiune tensioactiva si efect
bactericid remarcabil.
BromocetuI se foloseste in solutie hidroalcoolica 10-20% ca dezinfectant
pentru instrumentarul chirurgical.
In solutie 1 % se foloseste ca antiseptic pentru plagile supurate si mai ales in
tratamentul arsurilor dar si pentru aseptizarea mainilor.

Substantele tensioactive de sinteza

Ca structura prezinta atat grupari hidrofile cat si lipofile, explicand astfel
afinitatea dubla fata de apa si lipide si actiunea lor de modificare a tensiunii
superficiale.
Sunt excelenti agenti de curatire datorita efectului dezodorizant si celui
antiseptic fie direct, fie prin combinarea cu un alt antiseptic.
Spre deosebire de sapunuri efectul bactericid nu este neutralizat de prezenta
substantelor organice.
Sunt utilizati in principal la aseptizarea tegumentelor si la spalarea mainilor
chirurgului, cel mai bun exemplu tiind reprezentat de combinatia povidon si
iod (Betadine®) care amelioreaza manevrabilitatea iodului fara a diminua
proprietatile antiseptice.

18