IMOBILIZAREA PERMANENTĂ

Se poate realiza în cabinet, fără ajutorul laboratorului, prin sisteme mai simple sau cu concursul
acestuia, prin tehnici mai laborioase. După raportul pe care îl au cu dinţii, aceste sisteme de
imobilizare pot fi intracoronare sau pericoronare.

Imobilizari permanente, realizate in cabinet

fara ajutorul laboratorului de tehnica dentara

Imobilizarea intracoronară cu armătură metalică şi materile fizionomice

Pe dintii frontali se creează şanţuri retentive în treimea mijlocie a feţelor linguale sau palatinale.
Metoda se realizează fără devitalizare sau în cazul dinţilor cu o coroană de volum redus, după
extirparea pulpei dentare şi tratament endodontic complet. Şanţul retentiv se realizează cu freze con
invers. În şanţul astfel creat, se aplică obturaţie de bază (în cazul dinţilor vitali) şi pe toată lungimea
sa, o sârmă de Cr-Ni rotundă (0,6-0,8, chiar 1 mm) sau semirotundă (fig.1) , cu partea plană în
contact cu peretele şanţului oral.
Fig.1 Imobilizare intracoronara cu armatura metalica

În cazul folosirii unei sârme cu diametru mai mic, traseul său poate fi dublu (dus-întors) pentru
creşterea
rezistenţei. În locul sârmei de Cr-Ni, sistemul "Splint Lock" foloseşte un fir metalic flexibil, prevăzut
cu anse, în care se fixează microşuruburi până în dentina sănătoasă. La dinţii frontali superiori, cu o
coroană mai voluminoasă, metoda prezintă o variantă: realizarea, în locul unui şanţ continuu, a unor
cavităţi de clasa a III-a sau a unor cavităţi transversale, retentive, pe faţa orală, în care se aplică
fragmente de sârmă de Cr-Ni. Armătura metalică este acoperită în toate cazurile cu materiale
fizionomice, compozite.
Pe dintii laterali, unde se dezvoltă forţe de masticaţie mari, se preferă devitalizarea de la început,
care asigură un spaţiu retentiv şi un volum crescut prin folosirea camerei pulpare şi deci o grosime
suficientă, pentru ca materialul compozit să suporte solicitările sporite.
Metoda urmăreşte solidarizarea unuia sau mai multor dinţi laterali mobili, dar care sunt flancaţi în
mod obligatoriu de dinti ferm implantati.
Pentru exemplificare, să considerăm situaţia imobilizării molarului prim, mobil, de premolarul 2 şi
molarul secund, ferm implantaţi. În acest caz, la nivelul molarului prim se efectuează o cavitate
mezioocluzo-distală, pe molarul secund o cavitate mezio-ocluzală, pe premolarul 2 o cavitate disto-
ocluzală. Realizarea cavităţii clasice, faţă de crearea unui simplu şanţ ocluzal, are dublul avantaj al
creşterii rezistenţei prin volumul mai mare al materialului compozit, cât şi prevenirea carii lor
secundare în zonele aproximale prin extinderea marginilor cavităţilor în afara zonelor de
contact interdentar.
Cavităţile astfel realizate sunt obturate într-un prim timp în porţiunea verticală până la nivelul
peretelui pulpar al cavităţii orizontale (peste care se poate aplica, cu partea plană, un fragment de
sârmă semirotundă, de-a lungul întregului grup de dinţi imobilizati). În cel de-al doilea timp, se
obturează cu material compozit cavităţile ocluzale şi se realizează modelarea morfofuncţională la
acest nivel.
Acestei metode i se pot aduce unele îmbunătăţiri:
1) folosirea de bare turnate din aliaj de crom-cobalt cu profil retentiv şi obturaţii din material
compozit;
2) sistemul de imobilizare "lndenta Splint System" foloseşte, pentru dinţii laterali, microbare de oţel
fixate în şanţuri ocluzale, trasate între doi sau mai mulţi dinţi. Fixarea microbarelor se face cu
ajutorul unor microşuruburi parapulpare până în dentina sănătoasă şi se acoperă cu materiale de
obturaţie corespunzătoare.
lmobilizări cu anse de sârmă În "U" intracoronar şi intraradicular
Se realizează bi- şi pluridentar, după devitalizarea dinţilor; metoda este indicată în special pentru
solidarizarea incisivului lateral superior
mobil de caninul vecin ferm implantat sau chiar la întregul grup frontal.
Pregătirea canalelor radiculare şi a suprafeţelor orale
Constă în dezobturarea canalelor pe o lungime de circa 2/3 şi trasarea cu freza con invers a unui şanţ
retentiv situat pe faţa orală, între orificiile de trepanare (dintre incisivul lateral şi canin) (fig.2)
sau pe faţa orală a întregului grup frontal. Acest şanţ trebuie să fie suficient de lat şi adânc de circa 2-
2,5 mm pentru a permite insinuarea ramurilor orizontale ale anselor în "U" (fig.3) şi retentiv pentru a
menţine materialul de obturaţie definitivă (fig. 4).

Fig.2 Sant retentiv oral pentru imobilizarea

"in U" intre canin și incisivul lateral

Fig. 3 Aplicarea ansei intracoronar și

intraradicular
Fig.4 Aspect final după Imobilizare

Pregătirea anselor
Din sârmă de viplă rotundă cu diametru! de 0,9 mm. sunt secţionate fragmente de circa 2,5-3 cm.
Extremităţile se subţiază cu o piatră rotundă. Se introduce fragmentul de sârmă, până la refuz, in
canalul radicular al primului dinte, care va fi imobilizat, şi se notează nivelul la care se situează
orificiul de trepanare. La acest nivel, fragmentul de sârmă detaşat este îndoit cu un cleşte crampon
în unghi drept. Cu ajutorul unei pense se măsoară distanţa dintre orificiile de trepanare ale dinţilor
vecini; pentru aceasta se introduc vârfurile pensei în cele două orificii de trepan are alăturate şi se
blochează deschiderea pensei, în această pozitie, cu stents în stare moale introdus între bratele
pensei, aproape de locul de articulare. După întărirea stentsului se scoate pensa din poziţie. Între
vârfurile ei s-a stabilit o distanţă egală cu cea dintre orificiile de trepanare. Această distanţă
este transpusă pe fragmentul de sârmă în formă de "L" de la nivelul primei îndoituri pe care am
realizat-o. Cu un cleşte crampon se realizează a doua îndoitură care corespunde distanţei dintre cele
două orificii de trepanare.
S-a obţinut astfel prima ansă de sârmă în "U" pentru imobilizareaprimilor doi dinţi (de exemplu 12
cu 13).
După aceeaşi metodă se obţin celelalte anse, în total 5, pentru imobilizarea întregului grup frontal;
măsurarea distanţei dintre orificiile de trepanare şi a adâncimii canalelor radiculare se face
menţinând ansa precedentă în poziţie. Întreaga operaţiune cere multă atenţie şi o măsurare
riguroasă, în special a lungimii braţului orizontal al anselor, pentru ca acestea să poată pătrunde cu
uşurinţă în canalele radiculare.
În final, cele cinci anse introduse în canalele radiculare trebuie să ocupe o poziţie stabilă, să nu se
deplaseze, să prezinte o oarecare fricţidne la introducere şi scoatere. În fiecare canal radicular vor fi
câte două: braţe verticale, în afară de dinţii extremi (canini), care vor primi numai câte un braţ
vertical. Din această cauză, canalele radiculare ale incisivilor trebuie lărgite mai mult (circa 2 mm).
Tehnica cimentării
Ansele de sârmă trebuie aşezate pe masa de lucru într-o ordine perfectă, de la stânga la dreapta,
în poziţia pe care o vor ocupa în canalele radiculare. Orice schimbare a poziţiei anselor între ele pe
masa de lucru va compromite întreaga operaţiune de cimentare. Aceasta presupune în mod
obligatoriu ajutorul asistentei medicale şi o foarte bună manualitate şi rapiditate de execuţie din
partea medicului.
După izolarea şi dezinfecţia canalelor radiculare se pregăteşte ciment de consistenţă moale,
siropoasă şi cu un ac Lentullo se obturează toate cele şase canale. Această operaţiune trebuie făcută
în toate canalele şi nu pe rând, după introducerea fiecărei anse, ceea ce ar bloca prin braţele
verticale introducerea pastei de ciment.
După obturaţia completă a celor şase canale, se introduc în materialul de obturaţie încă fluid, pe
rând, ansele de la 13 la 12, de la 12 la 11 şi aşa mai departe. Întreaga operaţiune de cimentare
trebuie să se desfăşoare foarte rapid, altfel există riscul întăririi cimentului şi imposibilitatea
introducerii anselor. Cu ajutorul unui instrument metalic cu vârf bont se fixează ansele prin uşoare
lovituri, în poziţie cât mai profundă, în canalele radiculare şi şanţuri le orizontale (fig. 5 ).

Fig.5 Imobilizarea cu anse "în U" a întregului grup frontal superior

După întărire, excesul de ciment din jurul orificiilor de trepanare şi din canalele orizontale (în special
din zonele retentive) se îndepărtează cu instrumente de mână sau freze sferice mici şi, respectiv, con
invers. Se aplică obturaţia de durată, fizionomică, din material compozit.

lmobilizarea permanentă prin mijloace fixe,

realizată cu concursul laboratorului de tehnică dentară
Mijloace protetice clasice
În această -categorie intră:
-coroane acrilice reunite între ele;
-coroane metalice totale sau parţiale reunite;
-coroane semifizionomice sau de substituţie reunite;
-punţi stabilizatoare.
Sisteme particulare de imobilizareJ fixe, specifice terenului parodontotic
În această categorie intră coroanele supragingivale reunite. O condiţie esenţială a acestor sisteme
permanente este de a nu favoriza retenţii alimentare şi de placă şi de a nu irita parodontiul
superficial. Din acest punct de vedere, calităţi superioare prezintă următoarele aparate:
Aparatul-şină de imobilizare MAMLOCK
Este utilizat pentru imobilizarea dinţilor frontali devitali şi constă din incrustaţii 'orale, în suprafaţă,
prevăzute fiecare cu un pivot radicular şi solidarizare într-un corp comun (fig. 6, 7, 8).

Fig. 6 Şina MAMLOCK - faţa dentală

Fig. 7 Şina MAMLOCK- faţa linguală

Fig. 8 Şina MAMLOCK- dinspre vestibular

Se pot prelungi şi în zonele laterale, în special la nivelul premolarilor, prin incrustaţii tip inlay,
coroane parţiale sau totale. Şina MAMLOCK este deosebit de utilă în imobilizarea dinţilor
frontali prin calităţile sale:
- rezistenţă;
-durabilitate mare;
- rigiditate deosebită;
-risc redus de decimentare;
- aspect fizionomic;
- integrare biotogica rapida. sentiment de confort și siguranța functională
Se realizeaza cel mai bine din aliaje nobile: aur platinat 10%.
Aparate de imobilizare cu pivoturi orizontale
Denumite dupa autorii care Ie-au conceput și realizat (TRUEMANN-WITKOWSKY-
WOLFF, KOEHLER. Roy, BUDZT·JOERGENSEN). constau din incrustafii orale, solidarizate prin sudare și
prevazute cu pivoturi orizontale care strabat coroana dinlilor frontali dinspre oral spre vestibular, la
circa 1,5 mm spre incizal de camera pulpara. Capatul vestibular al pivotilor poate fi scurtat $i mascat
cu materiale fizionomice.
Aparate de imobilizare formate din bare de incrustații
Sunt reunite prin sudare și/sau turnate monobloc, avand avantajulde a fl rezistente și de a fi plasate
la distanta de parodonliu. Bara de incrustatii se poate însa decimenta, din cauza riscului de intruzie a
dintilor prin forteIe masticatorii care se aplica nu numai pe șina de imobilizare, ci și pe suprafetele
ocluzale libere de șina ale dintilor contentionali.
Aparate de imobilizare formate din incrustții cu pivoturi parapulpare izodromice pe dinti vitali
 Se realizeaza pe dinti frontali vitali, prin utilizarea de mici pivoturi parapulpare, pentru retenția
incrustatiilor orale; aceste sisteme necesita o pregatire de finețe a puturilor parapulpare al caror
paralelism se realizeaza cu ajutorul unor dispozitive speciale (izodromul JEANNERET).
Unele persoane purtatoare de dispozitive cu pivoturi parapulpare, pe dinti vitali, acuza dureri
fulgurante. asemanatoare descarcarii unui curent electric, la contactul acestor sisteme cu un obiect
metalic.

Imobilizarea permanentă prin mijloace mobile,

realizata cu concursul laboratorului de tehnica dentara

Aparatul de imobilizare ELBRECHT este constituit din doi conectori dentari - vestibular şi oral -,
reuniti prin bare subţiri, transversale, plasate deasupra punctului de contact, în nişa masticatorie a
dinţilor laterali. Deşi iniţial a cunoscut o răspândire destul de largă, astăzi utilizarea sa este limitată,
deoarece s-a constatat că produce, în timp, accentuarea mobilităţii dentare prin microtraumatismele
produse în momentul inserării şi dezinserării; în plus nu asigură imobilizarea dinţilor parodontotici
fată de forţele care acţionează în axul lor. Pentru un efect fizionomic corespunzător, conectorul
vestibular este întrerupt între canini, iar funcţia de imobilizare o preiau gheruţele incizale provenite
din croşetul continuu situat lingual.

Imobilizarea permanenta prin mijloace mobilizabile,

realizata cu concursul laboratorului de tehnica dentara

Se realizeaza prin doua componente: Partea fixa si cea mobilizabila, prevazuta cu elemente dilerite
de agregare ca:
- pivoturi fixate in cilindri cu fund orb (aparatele WEISSENFLUH și MUNCHASEN), cimentate
intracoronar, parapulpar;
- coroane 3/4 fixate printr-o șină orala cu pivoturi (atela STEIGER);
- coroane telescopice;
- culise (sistemul ALDER).
Acest gen de imobilizare impune solidarizare numai de catre medic a celor doua componente, fixa
și mobila, are carcter fizionomic, asigura o buna angrenare rigida, dar se realjzează prin tehnici
dificile, de mare precizie, cu aliaje nobile, la un pret ridicat de cost. Pot favoriza retentii alimentare.
Nu se recomanda la pacientii cu fenomene de bruxism din cauza riscului de descimentare.