Drepturile copilului

Orice copil are dreptul la o familie. Drepturile copilului au fost adoptate de

către O.N.U (Organizatia Natiunilor Unite) în documentele:

Declaratia cu privire la drepturile copilului,adoptata în 1959.

Conventia cu privire la drepturile copilului ,adoptata în 1989,care a devenit

legea internatională a copilului și pe care România a semnat-o în 1990.

Promovarea drepturilor copilului urmareste cresterea lui in spiritul ,păcii,

demnității, egalității, solidarității, libertății, toleranței. Se are în vedere nevoia de a
se acorda o îngrijire specială copilului din cauza lipsei sale de maturitate fizică și
intelectuală.

UNICEF fondat în 1946 are ca scop apărarea drepturilor copilului. În România

există comitetul național UNICEF care urmărește acțiuni umanitare cât și afirmarea
copiilor și respectarea drepturilor lor.

Orfelinatele găzduiesc o mulțime de copii orfani. Își găsesc aceștia familii? Nu,
deoarece adopția se face cu greu. Acești copii care ar vrea să aibă o viață normală
într-o familie nu-și pot trăi visul rămânând în orfelinat până devin majori .
 În scrierea acestei compuneri m-a inspirat viața unui coleg de al meu. Rămas de
mic orfan acesta fusese lăsat în grija statului, într-un orfelinat.

Mergea zilnic la școală și avea rezultate foarte bune ,dar cu toate astea era
tratat cu ignoranță de către colegii lui. Îi spuneau,,cel de la orfelinat’’sau
,,orfelinățel’’ și asta numai ca să-și bată joc de el.

Vă dați seama cât suferea el? După ce ,că era orfan mai era și jignit și umilit
pentru asta.Pentru mine viața acestui copil a fost un exemplu.De la el am învățat că
trebuie să lupt ori ce-ar fi. În fiecare zi el lupta cu soarta abținându-se să nu plângă în
fața jignirilor colegilor săi răutăcioși. Numai eu nu-l batjocoream .Știam prin ce trece
și încercam să-i alin suferința.

Într-o zi când el a lipsit ,pentru că era bolnav , i-am spus doamnei invățătoare
cum îl chinuie colegii făcându-i zilele amare. Supărată doamna învățătoare îi certă pe
elevi, atenționându-i că dacă vor continua să îl batjocorească, le va scădea nota la
purtare.

Când se întoarse la școală Mihnea ,căci așa îl chema ,era foarte fericit și asta se
vedea pe chipul lui. Îmi spuse că niște persoane veniseră să-l adopte,însă trebuia să
mai aștepte până adopția ea aprobată.

Mihnea m-a rugat să-l ajut să facă niște afișe in care să îndemne oamenii să
adopte copii.

Zis și făcut ! Am aflat de la Mihnea că în trei săptămâni se făcuseră douăzeci de

cereri de adopție.

Astfel am ajutat o mulțime de copii orfani.