1.

CONCEPTE FUNDAMENTALE UTILIZATE ÎN

MANAGEMENTUL SERVICIILOR COMUNITARE
DE UTILITĂŢI PUBLICE

Studierea metodică a unei discipline universitare cum este Managementul

serviciilor şi rezolvarea în regim individualizat a lucrării aplicative presupune
clarificarea unor noţiuni şi concepte, cum ar fi: serviciu public de interes general,
serviciu comunitar de utilităţi publice, serviciu de alimentare cu apă şi de
canalizare etc.

1.1 Serviciile publice de interes general

Serviciile publice de interes general fac parte din ansamblul valorilor

recunoscute de toate ţările membre ale Uniunii Europene şi constituie un element
esenţial al modelului european de societate. Ele joacă un rol important pentru
îmbunătăţirea calităţii vieţii tuturor cetăţenilor, pentru lupta împotriva excluderii şi
izolării sociale, precum şi pentru producerea altor bunuri şi servicii. Eficienţa şi
calitatea serviciilor publice de interes general constituie factori de competitivitate şi
de coeziune maximă, în special datorită faptului că permit atragerea investiţiilor în
regiuni mai puţin favorizate.
Furnizarea serviciilor publice de interes general într-o manieră performantă
şi nediscriminatorie constituie, la rândul său, o condiţie pentru buna funcţionare a
pieţei unice şi pentru o mai bună integrare economică în Uniunea Europeană. În
plus, aceste servicii alcătuiesc o bază a edificării societăţii europene, întrucât
accesul la ele este unul dintre drepturile de care beneficiază cetăţenii europeni şi
oferă o posibilitate de dialog cu autorităţile administraţiei publice locale în cadrul
unei corecte administrări.
Uniunea Europeană promovează o liberalizare „controlată” a acestor
servicii, adică o deschidere progresivă a pieţei, însoţită de măsuri care să protejeze
interesul general, îndeosebi prin introducerea conceptului de serviciu universal, în
vederea garantării accesului tuturor, indiferent de situaţia economică şi socială sau
de poziţia geografică, la un serviciu de calitate, cu un preţ accesibil.
Serviciile de interes general acoperă o gamă largă de activităţi din marile
ramuri industriale (industrii de reţea), cum ar fi energia, telecomunicaţiile,
transportul, transmisiile audiovizuale şi serviciile poştale, dar şi din educaţie,
10 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

distribuţia de apă, gestionarea deşeurilor, servicii medicale şi sociale (European

Commission, 2007). Obiectivele acestor servicii şi modul lor de organizare diferă
sensibil în funcţie de tradiţia şi politica în materie de intervenţie a statului. Cu toate
acestea, serviciile de interes general pot fi definite (European Commission, 2007)
ca fiind servicii (cu caracter economic şi neeconomic) pe care autorităţile publice le
includ în categoria celor care servesc interesul general şi sunt supuse unor obligaţii
specifice de serviciu public. Din această definiţie reiese faptul că autorităţile
publice au responsabilitatea de a decide cu privire la natura şi scopul unui serviciu
de interes general. Autorităţile publice pot decide să furnizeze ele însele aceste
servicii, sau să le încredinţeze altor entităţi publice sau private.
Din punctul de vedere al modului în care serviciile de interes general sunt
reglementate de dispoziţiile comunitare, putem deosebi:
- servicii de interes economic general;
- servicii de interes general fără caracter economic.
Furnizarea şi organizarea serviciilor de interes economic general intră sub
incidenţa normelor privind piaţa internă şi concurenţa din Tratatul Comisiei
Europene, întrucât activităţile de servicii sunt de natură economică. În cazul
marilor industrii de reţea, cu o dimensiune europeană evidentă (telecomunicaţii,
energie electrică, gaz, transport şi servicii poştale), serviciile sunt reglementate de
un cadru legislativ specific la nivel comunitar. În mod similar, anumite aspecte
privind difuzarea serviciilor publice sunt incluse în legislaţia specifică a Uniunii
Europene, cum ar fi Directiva „Televiziunea fără frontiere”. Alte servicii de interes
economic general, cum ar fi serviciile din domeniul gestionării deşeurilor,
aprovizionării cu apă sau tratarea apelor reziduale, nu fac obiectul unui regim de
reglementare de sine stătător la nivelul Uniunii Europene. Cu toate acestea,
normele comunitare specifice, cum ar fi legislaţia privind achiziţiile publice,
protecţia mediului şi a consumatorului, se aplică anumitor aspecte ale serviciilor. În
plus, unele servicii de interes economic general fac de asemenea obiectul cadrului
normativ stabilit de Directiva serviciilor (European Commission, 2007: 4).
Serviciile de interes general fără caracter economic (de exemplu
prerogativele tradiţionale ale statului, cum ar fi poliţia, justiţia şi sistemele
obligatorii de securitate socială), nu fac obiectul legislaţiei specifice a Uniunii
Europene şi nici nu sunt incluse în normele pieţei interne şi ale concurenţei,
prevăzute de tratat. Unele aspecte privind organizarea acestor servicii pot face
obiectul altor norme din tratat, cum ar fi principiul nediscriminării (European
Commission, 2007: 4).
Concepte fundamentale utilizate în managementul serviciilor comunitare de utilităţi publice 11

Nu de puţine ori, s-a pus problema privind modul în care se poate face
deosebirea între serviciile cu caracter economic şi serviciile fără caracter economic.
Răspunsul la această întrebare necesită o analiză de la caz la caz, întrucât realitatea
acestor servicii este adeseori specifică şi diferă mult de la un stat membru la altul şi
chiar de la o autoritate locală la alta. De asemenea, modul în care aceste servicii
sunt furnizate evoluează constant, ca răspuns la noile evoluţii economice, sociale şi
instituţionale, cum ar fi modificarea cerinţelor de consum, transformările
tehnologice, modernizarea administraţiilor publice şi transferarea
responsabilităţilor în plan local (European Commission, 2007: 5).

1.2 Serviciile comunitare de utilităţi publice

din România

În sfera serviciilor publice de interes general se includ serviciile

comunitare de utilităţi publice, care prezintă o serie de particularităţi (Legea nr.
51/08.03.2006; OUG nr. 13/20.02.2008):
- răspund unor cerinţe şi necesitaţi de interes şi utilitate publică;
- au caracter economico-social;
- au caracter tehnico-edilitar şi presupun existenţa unei infrastructuri
tehnico-edilitare adecvate;
- au caracter permanent şi regim de funcţionare continuu, care poate
avea caracteristici de monopol;
- aria de acoperire are dimensiuni locale: comunale, orăşeneşti,
municipale sau judeţene;
- sunt înfiinţate, organizate şi coordonate de autorităţile administraţiei
publice locale;
- sunt organizate pe principii economice şi de eficienţă;
- pot fi furnizate/prestate de către operatori care sunt organizaţi şi
funcţionează în baza reglementărilor de drept public sau privat.;
- sunt furnizate/prestate pe baza principiului „beneficiarul plăteşte”;
- recuperarea costurilor de exploatare sau de investiţie se face prin
preţuri şi tarife reglementate sau taxe speciale.
Serviciile comunitare de utilităţi publice pot fi întâlnite în literatura de
specialitate şi sub denumirea de servicii de utilităţi publice şi pot fi definite (Legea
nr. 51/08.03.2006; OUG nr. 13/20.02.2008) ca fiind totalitatea acţiunilor şi
12 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

activităţilor reglementate prin care se asigură satisfacerea nevoilor de utilitate şi

interes public general ale colectivităţilor locale cu privire la:
a) alimentarea cu apă;
b) canalizarea şi epurarea apelor uzate;
c) colectarea, canalizarea şi evacuarea apelor pluviale;
d) producţia, transportul, distribuţia şi furnizarea de energie termică în
sistem centralizat;
e) salubrizarea localităţilor;
f) iluminatul public;
g) administrarea domeniului public şi privat al unităţilor administrativ
teritoriale, precum şi altele asemenea;
h) transportul public local.
Serviciile de utilităţi publice sunt în responsabilitatea autorităţilor
administraţiei publice locale şi se înfiinţează, se organizează şi se gestionează
potrivit hotărârilor adoptate de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-
teritoriale, în funcţie de gradul de urbanizare, de importanţa economico-socială a
localităţilor, de mărimea şi de gradul de dezvoltare ale acestora şi în raport cu
infrastructura tehnico-edilitară existentă (OUG nr. 13/20.02.2008).
Organizarea şi administrarea serviciilor de utilităţi publice trebuie să se
realizeze respectând o serie de principii (Legea nr. 51/08.03.2006), cum ar fi:
- principiul dezvoltării durabile şi corelării cerinţelor cu resursele;
- principiul autonomiei locale;
- principiul descentralizării serviciilor publice;
- principiul subsidiarităţii şi proporţionalităţii;
- principiul responsabilităţii şi legalităţii;
- principiul participării şi consultării cetăţenilor;
- principiul asocierii intercomunitare;
- principiul protecţiei şi conservării mediului natural şi construit;
- principiul asigurării igienei şi sănătăţii populaţiei;
- principiul administrării eficiente a bunurilor din proprietatea publică
sau privată a unităţilor administrativ-teritoriale;
- principiul liberului acces la informaţii privind aceste servicii publice.
Serviciile de utilităţi publice trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe
(exigenţe) fundamentale (OUG nr. 13/20.02.2008), dintre care amintim:
- universalitate;
- continuitate din punct de vedere calitativ şi cantitativ, în condiţii
contractuale reglementate;
Concepte fundamentale utilizate în managementul serviciilor comunitare de utilităţi publice 13

- adaptabilitate la cerinţele utilizatorilor şi gestiune pe termen lung;

- accesibilitate egală şi nediscriminatorie la serviciul public, în condiţii
contractuale reglementate;
- transparenţă decizională şi protecţia utilizatorilor.
Sectorul serviciilor de utilităţi publice din România a suferit transformări
profunde în ultima perioadă de timp din punct de vedere legislativ, organizatoric şi
tehnico-administrativ. Raportate la situaţia din alte ţări membre ale Uniunii
Europene, serviciile de utilităţi publice din România marchează o rămânere în
urmă deosebit de accentuată atât sub aspectul performanţelor tehnice, al calităţii, al
continuităţii, cât şi sub aspectul costurilor şi consumurilor de materii prime,
materiale şi energie:
- sistemele cu care se operează au o pronunţată uzură fizică şi morală,
ceea ce conduce la randamente scăzute, consumuri mari, pierderi
nejustificate şi poluare accentuată a mediului;
- calitatea serviciilor este sub nivelul standardelor europene şi acestea nu
sunt oferite majorităţii consumatorilor la preţuri accesibile şi în mod
nediscriminatoriu;
- cadrul legislativ este permisiv şi favorabil relansării ramurii, dar
necesită completări şi modificări pentru acele sectoare unde legislaţia
este încă discriminatorie şi contradictorie;
- starea economică a operatorilor, în mod deosebit a celor din domeniul
serviciilor de încălzire urbană este aproape de falimentul financiar;
- sursele proprii, ca şi cele ale bugetelor locale şi ale bugetului central nu
pot asigura modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii.
Serviciile de utilităţi publice au un impact major asupra mediului, fapt
pentru care măsurile de eliminare sau diminuare a disfuncţionalităţilor existente în
acest sector sensibil al economiei trebuie corelate cu cerinţele păstrării echilibrului
ecologic. În acest sens, una dintre direcţiile strategice prevăzute în Programul
Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 elaborat în anul 2007 este îmbunătăţirea
accesului la utilităţi publice în România şi sprijinirea condiţiilor de dezvoltare
economică în regiuni. Astfel, cea mai importantă parte din acest program prevede
sprijin pentru îmbunătăţirea sistemelor integrate de apă şi management al
deşeurilor printr-o abordare regională care să genereze rezultate favorabile până la
sfârşitul perioadei de programare.
14 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

1.3 Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare –

componentă a serviciilor de utilităţi publice

1.3.1 Definiţia şi sfera de acţiune a serviciului

de alimentare cu apă şi de canalizare

Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera

serviciilor de utilităţi publice şi cuprinde totalitatea acţiunilor şi activităţilor prin
care se asigură satisfacerea nevoilor colectivităţilor locale cu privire la alimentarea
cu apă; canalizarea şi epurarea apelor uzate; şi colectarea, canalizarea şi evacuarea
apelor pluviale (OUG nr. 13/20.02.2008).
Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare este definit (Legea nr.
241/22.06.2006) ca fiind totalitatea activităţilor de utilitate publică şi de interes
economic şi social general efectuate în scopul captării, tratării, transportului,
înmagazinării şi distribuirii apei potabile sau industriale tuturor utilizatorilor de pe
teritoriul unei localităţi, respectiv pentru colectarea, transportul, epurarea şi
evacuarea apelor uzate, a apelor meteorice şi a apelor de suprafaţă provenite din
intravilanul acesteia.
Serviciul de alimentare cu apă cuprinde activităţile necesare pentru:
- captarea apei brute din surse de suprafaţă sau subterane;
- tratarea apei brute;
- transportul apei potabile şi/sau industriale;
- înmagazinarea apei;
- distribuţia apei potabile şi/sau industriale (Legea nr. 241/22.06.2006).
Serviciul de canalizare cuprinde activităţile necesare pentru:
- colectarea, transportul şi evacuarea apelor uzate de la utilizatori la
staţiile de epurare;
- epurarea apelor uzate şi evacuarea apei epurate în emisar;
- colectarea, evacuarea şi tratarea adecvată a deşeurilor din gurile de
scurgere a apelor pluviale şi asigurarea funcţionalităţii acestora;
- evacuarea, tratarea şi depozitarea nămolurilor şi a altor deşeuri similare
derivate din activităţile sus-menţionate;
- evacuarea apelor pluviale şi de suprafaţă din intravilanul localităţilor
(Legea nr. 241/22.06.2006; OUG nr. 13/20.02.2008).
Derularea activităţilor specifice serviciului de alimentare cu apă şi de
canalizare, indiferent de forma de gestiune aleasă, se realizează pe baza unui
regulament al serviciului şi a unui caiet de sarcini, elaborate şi aprobate de
Concepte fundamentale utilizate în managementul serviciilor comunitare de utilităţi publice 15

autorităţile administraţiei publice locale sau de asociaţiile de dezvoltare

intercomunitară de apă şi de canalizare. Acestea din urmă sunt constituite în scopul
înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului
furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, inclusiv pentru
crearea, modernizarea şi/sau dezvoltarea sistemelor publice de alimentare cu apă şi
de canalizare (OUG nr. 13/20.02.2008).
Serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare are o dimensiune economică
şi o dimensiune socială, indisolubil corelate între ele. Din punct de vedere
economic, acest serviciu creează premisele desfăşurării proceselor de producţie din
alte ramuri ale economiei naţionale şi reprezintă o piaţă de desfacere pentru o serie
de produse finite din alte sectoare economice. Din punct de vedere social, serviciul
de alimentare cu apă şi canalizare asigură locuri de muncă pentru un număr
considerabil de salariaţi şi totodată asigură apa potabilă necesară vieţii omeneşti şi
igienei corporale a unei importante părţi a populaţiei ţării.
Pentru a-şi îndeplini rolul fundamental de îmbunătăţire a calităţii vieţii,
serviciul de alimentare cu apă şi canalizare trebuie să aibă o serie de caracteristici,
cum ar fi: universalitate, egalitatea tratamentului, continuitate, siguranţa
persoanelor şi a serviciului, adaptabilitate şi gestiune pe termen lung, transparenţă
şi suportabilitate. De aceea, serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie
abordat din perspectiva rolului pe care îl joacă autorităţile publice într-o economie
de piaţă. Pe de o parte, autorităţile publice veghează la buna funcţionare a pieţei şi
pe de altă parte, garantează interesul general, în special satisfacerea nevoilor
primordiale ale cetăţenilor şi conservarea bunurilor publice atunci când piaţa
eşuează în această acţiune.
Întărirea coeziunii sociale, globalizarea şi deschiderea pieţei pentru libera
concurenţă, extinderea parteneriatului public-privat şi dezvoltarea durabilă sunt
principalele probleme care se ridică azi cu privire la viitorul serviciului de
alimentare cu apă şi canalizare. Evoluţia actuală a serviciului de alimentare cu apă
şi de canalizare poate fi caracterizată astfel:
- sectorul trece printr-o perioadă de schimbări majore în întreaga
Europă;
- deschiderea pieţei serviciilor şi globalizarea sunt două provocări de
mare actualitate, la care fiecare ţară membră a Uniunii Europene
trebuie să dea un răspuns pertinent;
- conştientizarea tot mai accentuată a dimensiunii sociale a serviciului
public de alimentare cu apă şi de canalizare şi a impactului pe care
acesta îl are asupra coeziunii sociale;
16 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

- în ţările unde a fost deschisă piaţa şi s-a trecut la privatizarea

serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare a fost necesară
înfiinţarea unor autorităţi de reglementare;
- serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare trebuie organizat
regional.
Calitatea României de stat membru al Uniunii Europene impune
transformarea economiei româneşti, care implică şi alinierea serviciului de
alimentare cu apă şi de canalizare la conceptul european. În acest sens, autorităţile
locale trebuie să elaboreze strategii proprii de modernizare şi dezvoltare a
infrastructurii serviciului public de alimentare cu apă şi de canalizare, fiind direct
responsabile de asigurarea populaţiei cu servicii de calitate corespunzătoare şi la
un preţ accesibil. De asemenea, societatea civilă, reprezentată prin patronat şi
sindicate, asociaţii profesionale şi ale consumatorilor trebuie să se implice, alături
de autorităţile publice centrale şi locale, în procesul de implementare a strategiei de
dezvoltare durabilă a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare.
Dimensiunea economico-socială a serviciului de alimentare cu apă şi de
canalizare şi rolul acestuia în menţinerea coeziunii sociale reclamă şi justifică
adoptarea şi implementarea unui set de măsuri având ca obiective dezvoltarea
durabilă, atingerea standardelor Uniunii Europene şi eliminarea disparităţilor
economico-sociale dintre celelalte statele membre ale acesteia şi România.

1.3.2 Stadiul actual al prestării serviciului de alimentare cu apă

şi de canalizare în România

Pentru a se conforma directivelor europene privind calitatea apei potabile şi

epurarea apelor uzate, ţara noastră este în plin proces de construcţie şi adaptare a
sistemelor publice de alimentare cu apă şi de canalizare.

Recensământul populaţiei şi al locuinţelor efectuat în perioada

18-27 martie 2002 a scos în evidenţă faptul că România are o populaţie de
21.680.974 locuitori, din care: 11.435.080 locuitori în mediul urban (52,7%) şi
10.245.894 locuitori în mediul rural (47,3%). Din punct de vedere administrativ,
România are 42 judeţe, 268 municipii şi oraşe şi 2686 comune (cca. 15.700
localităţi rurale). Sisteme centralizate de distribuţie a apei potabile se regăsesc în
2.915 localităţi, din care toate municipiile şi oraşele (268) şi cca. 17% din numărul
localităţilor rurale (2647). Dintr-un total de 8.107.114 locuinţe de pe teritoriul
României, 5.724.125 sunt dotate cu instalaţii de alimentare cu apă (70,6%). În
Concepte fundamentale utilizate în managementul serviciilor comunitare de utilităţi publice 17

mediul urban există 4.259.574 locuinţe (52,54% din numărul total al locuinţelor de
pe teritoriul României), din care 4.078.180 locuinţe dispun de instalaţii de
alimentare cu apă (95,74%). În schimb, în mediul rural, dintr-un total de 3.847.540
locuinţe numai 1.645.945 locuinţe sunt echipate cu instalaţii de alimentare cu apă
(42,77%) (INS, 2003).
Reţelele de distribuţie a apei potabile au o lungime totală de 40.267 km,
asigurând o echipare în mediul urban de numai 71% din lungimea totală a străzilor.
Capacitatea actuală a sistemelor centralizate de alimentare cu apă pentru centrele
populate este de 120 mc/s, din care 48 mc/s furnizează sursele subterane, iar
72 mc/s sursele de suprafaţă, inclusiv Dunărea. Cantitatea anuală de apă potabilă
distribuită consumatorilor însumează cca. 1.350 milioane mc, din care pentru uz
casnic cca. 811 milioane mc (Guvernul României, 2002).
În ultimii 10 ani se constată o scădere a cantităţii totale de apă distribuită în
reţea, cauzată în principal, de reducerea activităţilor industriale şi a contorizării,
precum şi o creştere a ponderii cantităţii de apă distribuită populaţiei.
Repartizarea neuniformă a resurselor de apă pe teritoriul ţării, gradul
insuficient de regularizare a debitelor pe cursurile de apă, poluarea semnificativă a
unor râuri interioare creează serioase dificultăţi în alimentarea cu apă pe toată
perioada anului în multe zone ale ţării.
Accesibilitatea serviciului de alimentare cu apă potabilă a sporit
considerabil în ultimii 30 de ani. Dintr-un total de cca. 21,7 mil. locuitori, 14,7 mil.
locuitori (67,74%) beneficiază de un serviciu public de alimentare cu apă potabilă,
existând însă diferenţe majore între mediul rural şi cel urban. Nivelul de echipare
cu sisteme centralizate de alimentare cu apă potabilă a populaţiei este net
defavorabil mediului rural, doar 3,4 mil. locuitori beneficiind de acest serviciu
(ceea ce reprezintă 23,12% din populaţia alimentată cu apă şi 33,33% din
populaţia rurală) în comparaţie cu 11,3 mil. locuitori din mediul urban (ceea ce
reprezintă 76,87% din populaţia alimentată cu apă şi 99,12% din populaţia
urbană).
Calitatea apei distribuite prin sisteme publice este permanent controlată
prin prelevarea de probe din zone reprezentative ale reţelelor de distribuţie. Se
apreciază că din punct de vedere microbiologic apa distribuită populaţiei prezintă
un grad ridicat de siguranţă. Calitatea chimică a apei distribuite prin sisteme
publice de aprovizionare se caracterizează doar prin indicatorii generali de
potabilitate, nefiind analizate în rutină substanţele toxice cum ar fi plumbul,
trihalometanii sau pesticidele. Se efectuează analize pentru determinarea
substanţelor toxice din apă, a consumului chimic de oxigen, a amoniacului şi a
18 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

azotaţilor. Supravegherea apei potabile este eficientă, siguranţa microbiologică

fiind asigurată pentru majoritatea populaţiei aprovizionate.
Serviciul de alimentare cu apă are o eficienţă scăzută, în principal datorită
numărului mare de operatori mici care, în mare parte desfăşoară şi alte activităţi
(transport public, încălzire urbană, electricitate locală etc.) şi datorită slabelor
investiţii pe termen lung, managementului ineficient, lipsei strategiilor de
dezvoltare pe termen lung şi a planurilor de afaceri etc. (Ministerul Mediului şi
Dezvoltării Durabile, 2007).

În prezent dispun de reţele de canalizare publică 644 localităţi de pe

teritoriul României, din care 266 municipii şi oraşe şi 368 localităţi rurale. Din
numărul total de 8.107.114 locuinţe de pe teritoriul României, 4.297.065 locuinţe
sunt dotate cu instalaţii de canalizare (53%). În mediul urban 3.744.665 locuinţe
dispun de instalaţii de canalizare (87,91%), în timp ce numai 552.400 locuinţe din
mediul rural sunt echipate cu instalaţii de canalizare (14,36%) (INS, 2003).
Reţeaua de canalizare are o lungime totală de 16.812 km, din care 15.736
km în mediul urban (93,6%). Lungimea străzilor echipate cu reţele de canalizare
este de cca. 12.540 km, asigurând în mediul urban o dotare de numai 51,8% din
lungimea totală a străzilor. În comparaţie cu străzile echipate cu reţele de
alimentare cu apă, numai 73% dintre acestea sunt echipate şi cu reţele de
canalizare. În cele 206 staţii de epurare a apelor uzate existente în România se
tratează numai 77% din debitul total evacuat prin reţelele publice de canalizare.
Există un număr important de localităţi urbane care deversează apele uzate în
emisari fără o epurare prealabilă (47 localităţi urbane), dintre care putem aminti :
Bucureşti, Craiova, Drobeta-Turnu-Severin, Brăila, Galaţi, Tulcea etc. (Guvernul
României, 2002).
Populaţia care beneficiază de serviciul de canalizare este de
cca. 11,45 mil. locuitori, adică numai 52,81% din totalul populaţiei României. Ca
şi în cazul alimentării cu apă potabilă, populaţia care beneficiază de serviciul de
canalizare publică este mult mai numeroasă în mediul urban (10,3 mil. locuitori,
ceea ce înseamnă 89,95% din populaţia care beneficiază de acest serviciu şi
90,35% din populaţia urbană) decât în cel rural (1,15 mil. locuitori, ceea ce
înseamnă 10,04% din populaţia care beneficiază de acest serviciu şi 11,27% din
populaţia rurală).

Prin corelarea celor două echipări hidro-edilitare populaţia României poate

fi grupată în trei mari categorii şi anume:
Concepte fundamentale utilizate în managementul serviciilor comunitare de utilităţi publice 19

- populaţia care beneficiază de ambele servicii – 51%;

- populaţia care beneficiază de alimentare cu apă potabilă, dar nu şi de
canalizare – 14%;
- populaţia care nu beneficiază nici de alimentare cu apă şi nici de
canalizare – 35%.
O influenţă majoră asupra calităţii apelor naturale o au evacuările de
ape uzate neepurate sau insuficient epurate, care sunt descărcate în receptorii
naturali. Din acest punct de vedere, bazinele hidrografice Prut, Argeş-Vedea
şi Litoral sunt cel mai grav afectate. Cele mai mari volume de ape uzate
neepurate provin de la sistemele de canalizare ale localităţilor (peste 89%),
prelucrări chimice (3%), producerea energiei electrice şi termice (8%). Se
constată că în ultimii ani situaţia funcţionării staţiilor de epurare şi pre-
epurare nu a cunoscut o îmbunătăţire semnificativă.
Cei mai mari poluatori ai apelor de suprafaţă cu substanţe organice,
suspensii, substanţe minerale, amoniu, grăsimi, cianuri, fenoli, detergenţi,
metale grele sunt marile aglomerări urbane: Bucureşti, Craiova, Miercurea
Ciuc, Braşov, Sibiu, Râmnicu Sărat, Slatina, Târgovişte, Ploieşti, Slobozia,
Bacău, Bârlad, Vaslui, Botoşani, Iaşi şi Timişoara. Alţi poluatori importanţi ai
cursurilor de ape sunt: industria petrolieră, industria chimică şi de
medicamente, exploatările miniere şi prelucrarea metalelor, industria
siderurgică şi construcţia de maşini, industria alimentară, industria celulozei
şi hârtiei şi fermele zootehnice.
Trebuie menţionat că, la nivelul operatorilor apă/canal, se constată
rămâneri în urmă în domeniul activităţii laboratoarelor de proces din staţiile
de tratare sau staţiile de epurare. Acestea se manifestă în ceea ce priveşte
dotările cu echipamente, nivelul profesional al angajaţilor, managementul de
asigurare şi control al calităţii datelor de laborator.
România este considerabil în urmă în ceea ce priveşte furnizarea serviciilor
de tratare a apei potabile şi de colectare şi epurare a celei uzate. Calitatea cursurilor
de apă depinde în mare măsură de capacităţile şi calitatea epurării apei uzate
rezultate din activităţile umane. Apele de suprafaţă sunt utilizate ca surse de apă
potabilă şi de aceea, calitatea apei potabile depinde, în linii mari, de calitatea sursei
şi a tratării corespunzătoare a acesteia. În ceea ce priveşte starea fizică, chimică şi
biologică a apelor de suprafaţă din România şi pe baza a 781 de secţiuni de
supraveghere, aproximativ 22,4% dintre acestea aparţineau, în 2005, categoriilor de
apă IV şi V. Problemele legate de calitatea apelor de suprafaţă şi a celor subterane
provin în principal din apele uzate neepurate deversate în cursurile de apă şi
20 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

însumează 79% din totalul apei uzate produse în România (Ministerul Mediului şi
Dezvoltării Durabile, 2007).
Exigenţele manifestate în prezent la nivelul parametrilor de calitate ai
apei pe fluxurile tehnologice impun reconsiderarea modului de abordare a
activităţii de laborator în cadrul sistemelor centralizate de alimentare cu apă şi
canalizare, fiind necesară adoptarea următoarelor măsuri:
- dotarea laboratoarelor la nivelul exigenţelor actuale;
- instruirea personalului pe nivele de competenţe;
- certificarea şi acreditarea laboratoarelor;
- introducerea sistemului de asigurare şi control al calităţii;
- implementarea la nivel naţional a unui sistem cu o structură de
monitorizare şi intercalibrare a laboratoarelor de proces.
Prin măsuri legislative şi economice, statul sprijină dezvoltarea cantitativă
şi calitativă a serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare, precum şi a
infrastructurii tehnico-edilitare a localităţilor afectată acestora, astfel încât aceste
servicii să îndeplinească următoarele condiţii de funcţionare: continuitate din
punct de vedere cantitativ şi calitativ, adaptabilitate la cerinţele utilizatorilor, acces
nediscriminatoriu la serviciu, respectarea reglementărilor specifice din domeniul
gospodăririi apelor şi protecţiei mediului.
România a adoptat aquis-ul de mediu şi urmăreşte dezvoltarea tratării apei,
creşterea gradului de racordare a cetăţenilor la reţea până la 70%, precum şi
colectarea a 60% din apele deversate până în anul 2015 (Ministerul Mediului şi
Dezvoltării Durabile, 2007). Nevoile de investiţii din acest domeniu constituie o
provocare majoră pentru ţara noastră din punct de vedere financiar, economic şi
administrativ.
Obiectivul conformării cu acquis-ul comunitar privind calitatea apei
potabile este acela de a proteja sănătatea oamenilor de efectele adverse ale
contaminării apei destinate consumului uman şi de a asigura apa potabilă şi curată
pentru consum uman. Obiectivul conformării cu legislaţia privind epurarea apelor
uzate orăşeneşti este de a proteja mediul înconjurător de efectele adverse ale
descărcărilor în receptorii naturali a apei uzate colectate de pe teritoriul localităţilor
şi a apei uzate provenite din anumite sectoare industriale, în special din industria
alimentară (H.G. nr. 246/16.02.2006).
În prezent, România nu poate îndeplini cerinţele acquis-ului comunitar în
domeniu din următoarele motive principale:
- tehnologia de tratare şi epurare este depăşită;
Concepte fundamentale utilizate în managementul serviciilor comunitare de utilităţi publice 21

- instalaţiile şi echipamentele uzate fizic şi moral nu sunt adecvate

pentru tratarea apei din actualele surse de apă disponibile sau pentru
epurarea apelor uzate;
- starea precară a reţelelor de distribuţie sau a sistemelor de canalizare
(reţele vechi, în care se produc avarii frecvente, se înregistrează
pierderi importante de apă şi care facilitează contaminarea apei
potabile);
- ineficienţa echipamentelor de epurare a apei uzate;
- pierderile din sistemul de canalizare etc.
În conformitate cu Tratatul de Aderare, România a obţinut anumite
perioade de tranziţie pentru conformarea cu acquis-ul pentru colectarea,
descărcarea şi epurarea apelor uzate municipale: până în anul 2015 pentru 263
aglomerări mai mari de 10.000 locuitori echivalenţi (l.e.) şi până în anul 2018
pentru 2.346 de aglomerări între 2.000 şi 10.000 locuitori echivalenţi (l.e.). De
asemenea, au fost obţinute perioade de tranziţie şi pentru calitatea apei potabile
până în anul 2015, pentru conformarea cu Directiva 98/83 (Ministerul Mediului şi
Dezvoltării Durabile, 2007). Mai mult, în urma negocierilor de aderare, România a
declarat întregul său teritoriu drept zonă sensibilă, acest aspect presupunând
obligaţia ca toate aglomerările umane cu mai mult de 10.000 locuitori echivalenţi
să fie prevăzute cu staţii de epurare cu grad avansat de epurare. Ca urmare,
conformarea cu aquis-ul de mediu va necesita costuri suplimentare în majoritatea
aglomerărilor urbane pentru construcţia sau reabilitarea staţiilor de epurare a apei,
astfel încât să se asigure tratarea avansată (eliminarea azotului şi fosforului).
Axa prioritară 1 „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă
uzată” din cadrul Programului Operaţional Sectorial de Mediu 2007-2013 elaborat
în anul 2007 de Guvernul României are următoarele obiective:
- asigurarea serviciilor de apă şi canalizare, la tarife accesibile;
- asigurarea calităţii corespunzătoare a apei potabile în toate
aglomerările umane;
- îmbunătăţirea calităţii cursurilor de apă;
- îmbunătăţirea gradului de gospodărire a nămolurilor provenite de la
staţiile de epurare a apelor uzate;
- crearea de structuri inovatoare şi eficiente de management al apei.
Astfel, un domeniu major de intervenţie în constituie extinderea/
modernizarea sistemelor de apă/apă uzată, care include o serie de activităţi eligibile
pentru finanţare (Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, 2007: 63-68), dintre
care putem aminti:
22 Managementul serviciilor. Lucrare aplicativă

- construcţia/modernizarea surselor de apă în vederea potabilizării;

- construcţia/reabilitarea staţiilor de tratare a apei potabile;
- extinderea/reabilitarea reţelelor de distribuţie a apei potabile şi a
sistemelor de canalizare;
- construcţia/reabilitarea staţiilor de epurare a apelor uzate;
- construcţia/reabilitarea facilităţilor de epurare a nămolurilor;
- contorizare, echipament de laborator, echipamente de detectare a
pierderilor etc.;
- asistenţă tehnică pentru pregătirea proiectelor (inclusiv dosarele de
licitaţie), management şi publicitate (inclusiv conştientizarea
publicului), îmbunătăţirea guvernării instituţionale.
Investiţiile ce trebuie realizate în acest domeniu se vor reflecta într-o
creştere a tarifelor pentru furnizarea/prestarea serviciului de alimentare cu apă şi de
canalizare. De aceea, este necesar să se ia în considerare faptul ca apa potabilă nu
poate fi privită ca o marfă, ci ca o componentă vitală a necesităţilor umane. În acest
context, măririle de tarif pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare
trebuie limitate la nivelul suportabilităţii populaţiei dar, în acelaşi timp, trebuie să
stimuleze economia şi reducerea consumului.