Caracterizarea Personajului

Mesterul Manole

Lucian Blaga, unul dintre scriitorii literaturii romane, a manifestat o bogata

activitate literara, dovada fiind operele sale: poezii ("Lauda somnului", "La
cumpana apelor", "Poemele luminii"), piesele de teatru ("Zamolxe", "Anton
Pann", "Arca lui Noe", "Mesterul Manole") sau lucrarile sale de eseistica,
filozofie, aforisme si memorialistica ("Filozofia stilului", Geneza si sensul
culturii", "Pietre pentru templul meu"). Opera "Mesterul Manole"a aparut in
1927 la Sibiu, iat in 1929 are loc premiera piesei la Teatrul National din
Bucuresti. Este o drama mitica expresionista si de idei, datorita influentelor
mitice si expresioniste pe care le are.
Tema piesei o constituie destinul tragic al creatorului, stapanit de patima
sa, ca de o boala.
Personajul central este mesterul Manole, la care se raporteaza toate celelalte
personaje. El este creatorul de arta, un martir al frumosului, deoarece creatia
inseamna pentru el, patima si mistuire: "Launtric, un demon striga: cladeste!
Pamantul se impotriveste si striga: jertfeste!".
Portretul fizic al lui Manole este foarte sumar schitat, lipsind cu
desavarsire. Singura trasatura fizica mentionata si ilustrata prin intermediul
caracterizarii directe facuta de alte personaje, mai precis de Mira, este ca are
parul negru.
Celelalte trasaturi ale lui Manole sunt puse in evidenta atat prin mijloace
de caracterizare directa, cat si prin mijloace de caracterizare indirecta. Astfel,
prin intermediul autocaracterizarii este ilustrat faptul ca Manole este stapanit
de aceasta patima pentru creatie, care il mistuie pe zi ce trece. (" ... pentru
biserica zilnic mor... ").
Prin intermediul caracterizarii directe facuta de alte personaje sunt
reliefate alte trasaturi ale lui Manole. Mira il vede ca pe o "inima fara odihna,
gand treaz, visare fara popas" iar in momentul in care afla ca acesta,
impreuna cu cei noua zidari, vor sa jertfeasca pe cineva pentru zidirea
bisericii nu se abtine sa il numeasca ucigas (" ... noua ucigasi si cu Manole
zece... "). Solul il considera un mesager al adevarului, zidarii il numesc
"Mesterul Nenoroc", cel de-al saselea marturisindu-I ca "Eu te-am urat si te-
am iubit cel mai tare".
Faptele lui Manole releva faptul ca Manole este tipul creatorului, pasionat
de arta, de frumos, din aceasta cauza fiind dominat de o mandrie
nemasurata. Este un erou tragic pentru ca incearca sa atinga absolutul, dar
isi constientizeaza neputinta de a avea totul in plan uman. Surprins intr-o
situatie limita, este fortat sa aleaga intre cele doua jumatati: Mira si biserica,
si este constient ca pierderea uneia dintre ele, il va anihila.
Gandurile lui reflecta zbuciumul launtric si conflictul interior, fiind
infatisate prin intermediul monologului interior si al introspectiei. Ele stabilesc
cele doua forte ale conflictului: dragostea pentru Mira si patima pentru
creatie. Tot prin intermediul gandurilor sunt relevate superioritatea si
inteligenta personajului. Initial, acestea exprima indoiala, refuzul jertfei, iar in
final exprima constientizarea si hotararea, ilustrata si prin sintagma "...
biserica se va inalta!... ", care devine lait motiv pentru Manole.
Din punctul de vedere al limbajului, Manole are un limbaj profetic, pentru
ca Mira ii spune " ... Tu inceput si tu sfarsit, tu totul... ", metaforic, numind-o
pe Mira "... altarul bisericii...". Limbajul sugereaza revolta mesterului, prin
interogatii si exclamatii retorice.
Mediul in care traieste Manole este un spatiu specific, care il ajuta sa se
detaseze de lume, drama fiindu-I inteleasa doar de cateva dintre personaje,
Bogumil, Mira si Gaman. Mediul este cel care diferentiaza o lupta intre
Manole omul si Manole artistul.
Din relatiile cu ceilalti se observa superioritatea personajului, el reusind sa
ii inchida pe mesteri intr-un "... cerc de vraja...". De asemenea, toti ceilalti
recunosc fascinatia pe care o exercita Manole asupra zidarilor. Bogumil a fost
considerat o alta fata a creatorului, fiind cel care constientizeaza necesitatea
jertfei. El este cel care raspunde revoltei creatorului: "... Cine e? Ce e? Nu e
apa, nu e foc, sunt puterile...". Numele lui sugereaza dualitatea umana, intre
bine si rau, Dumnezeu si Satana, suflet si trup, sacru si profan. Gaman este
simbolul stihiilor ce se opun zidirii. A fost socotit unul dintre profetii teatrului
romanesc, in piesa, fiind cel care intuieste ca Mira va fi jertfita: "... Tu-inger,
tu-copil, tu-piatra...". Premonitia lui Gaman se adevereste: "... Sa tacem, sa
tacem, visul se va implini, dar linistea nu o vom mai gasi...". Relatia dintre ei
este indisolubila, el fiind cel care in final intuieste starile creatorului si aude
impreuna cu acesta cantecul din zid. Al saselea zidar este razvratit, dar
credincios vesnic lui Manole. Destinul lui se apropie de cel al lui Iuda dar in
final ajunge sa creada in minunea savarsita.
Mira este cea cu care Manole intregeste cuplul primordial, ei fiind suflete-
pereche, uniti in moarte asa cum au fost in viata. Prin moarte, puterea de
sacrificiu a lui Manole, artistul de geniu, face posibila atingerea absolutului si
intrarea in eternitate. El se urca in turla bisericii, tragand pentru prima oara
clopotul pentru "... aceea care cantare de clopot n-a avut...", dupa care se
arunca in vazduh, lasand in viata pe cei noua mesteri, pentru a rataci in
continuare.

Sendrea Roxana - Stefana

clasa a XI-a A