Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea de Stat din Moldova,

Facultatea Stiinte Economice.

Referat
Pe tema:

Listingul la Bursa de Valori


a Moldovei

Realizat de:Nanu Ana

Verificat de:Aliona Sipitica

Lector universitar
Bursele de valori:Definire,Clasificare si
Functionare
1.Definire
Bursa de valori este una din cele mai importante institutii ale economiei
de piata,un segment al pietei financiare,o piata organizata,transparenta
si supravegheata,pe care se incheie tranzactii referitoare la valori
mobiliare,derivate ale acestora,bani.

Valorile mobiliare care constituie obiectul principal al contractelor ce se


incheie la bursa de valori reprezinta economii financiare,disponibilitati
neutilizate ce sunt redirijate in procesul negocierilor catre cele mai
productive activitati economice.Bursa de valori apare ca un regulator al
fluxurilor financiare,un stimulator al productiei rentabile,precum si un
detector al productiei nerentabile.

Indiferent de forma ei juridical,care poate fi de drept public sau de


drept privat,bursa de valori functioneaza sub controlul si supravegherea
guvernului.Pe plan international,in cele mai multe state functioneaza
burse de drept privat ca societati pe actiuni.Bursele de drept public
sunt administratii ale statului cu character nelucrativ.

2.Obiectul bursei de valori


La bursa de valori se negociaza:

a)Valori mobiliare:actiuni,obligatiuni,bonuri si bilete de tezaur,titluri de


renta,etc.

b)Valute selective.

c)produse bursiere derivate:optiuni pe marfa,optiuni pe titluri


financiare,optiuni pe valute,optiuni pe indici de bursa,optiuni pe rata
dobinzii,etc.
Exista burse la care obiectul principal al negocierilor il constitue
actiunile.Aceste burse se mai numesc si burse de actiuni.Unele burse de
valori au ca obiect de activitate tranzactionarea valorilor mobiliare pe
plan local si acestea sunt burse locale,necaracteristice in comertul
bursier international,altele au un obiect extins la un numar mare de
valori mobiliare admise la cotare,indiferent de tara emitenta.Acestea
sunt burse caracteristice,de reputatie international,detinind un rol
conducator in tranzactiile bursiere generale.

3.Conditiile esentiale pentru infiintarea unei burse de


valori
Pentru fondarea unei burse de valori sunt necesare trei conditii:

a)existent in zona respective sau in apropierea a unor societati anonime


de mare anvergura;

b)difuzarea actiunilor si a ovligatiunilor emise de societatile anonime


respective la un numar mare de actionari;

c)reglementarea judiciara a activitatii tranzactionale prin norme


legislative imperative cu privire la codul de conduit,limita
participarilor,modul de desfasurare a negocierilor,etc.

4.Scopul esential al bursei de valori


Bursa de valori are rolul principal de a facilita acumularea fondurilor
necesare finantarii activitatii economice si de a dirija fluxul fondurilor
acumulate spre ramurile economice cele mai rentabile.Ea isi
indeplineste acest rol mai ales prin operatiunile de vinzare si cumparare
de actiuni si obligatiuni emise de societatile pe actiuni.Cei care doresc
sa devina proprietari ci numai creditori,micsorindu-si riscul la
maximum,cumpara obligatiuni cu un venit fix exprimat procentual si
denumit cupon.
Ordinea in care societatea emitenta distribuie beneficiile:banii din
vinzarea celor trei feluri de efecte financiare utilizate de societatea
emitenta pentru investitii productive,cumparari de materii prime si
material,angajarea fortei de munca,plata gestiunii economice etc.In
conditiile in care activitatea economica se desfasoara normal,rezulta
venituri totale care se diminueaza cu costurile de lucru(in care intra si
rambursarea datoriilor)si se obtine profitul de lucru.Distribuirea
profitului de lucru se inscribe in urmatoarea ordine de proprietati:

1.se platesc cupoanele la obligatiuni;

2.din ce ramine se platesc impozitele pe venit sau pe cifra de afaceri;

3.profitul ramas se numeste net si se imparte intre


coproprietari,respective intre detinatorii de actiuni.

In anul 1994,in baza Legii cu privire la circulatia valorilor mobiliare si


bursele de valori,a fost fondata Bursa de Valori a Moldovei(BVM),ce
reprezinta o societate pe actiuni de tip inchis.La crearea bursei au
participat 34 de fondatori-participanti profesionisti la piata valorilor
mobiliare.Primele negocieri au avut loc la 26 iunie 1995,considerate
ziua de ‘’nastere” a Bursei de Valori a Moldovei.

Odata cu deschiderea Bursei a fost create baza juridical si


organizatorica,ele contribuind la realizarea proceselor complexe pe
piata de capital.

Bursa de Valori a Moldovei este o organizatie ce se dezvolta rapid si


progreseaza.Incepind cu luna mai al anului 1995 BVM este membru
active al Federatiei Burselor Euro-asiatice,ale caror obiective principale
sunt:

-solutionarea problemelor reglementarii si auto reglementarii


mecanismului pentru brokeri si dileri;

-organizarea unui monitoring efficient;


Regulile
Bursei de valori a Moldovei

Notiuni de baza si abrevieri


Activitati frauduloase- se considera ca Membrii sint angajati in
activitati frauduloase sau necinstite.daca folosesc semnatura clientului
pe vriun document fara autorizatiea clientului,daca falsifica notificarile
impuse de catre Bursa sau CNPF sau daca falsifica vreun document
utilizat in activitatea lor.

Administratia Bursei- este organul executive al Bursei


Arbitrajul-se refera la o instanta care se organizeaza si
functioneaza conform Regulamentului de procedura,aprobat de catre
Consiliul Bursei,si care este imputernicita sa examineze diferentele
dintre Membrii/Agentii Bursei,dintre Agenti si Membri,dintre client si
Membri in vederea verificarii realitatii presupuselor incalcari ale
Regulilor Bursei sis a determine partea responsabila de prejudiciile
cauzate.

Bursa sau BVM- se refera la Bursa de Valori a Moldovei,societate


pe actiuni ce desfasoara activitate bursiera pe piata valorilor mobiliare
in conformitate cu prevederile Legii”Cu privire la piata valorilor
mobiliare”,cu Statul Bursei si prezentele Reguli.

Contracte la termen-se refera la contractile futures,de option


sau alte derivate,care reprezinta un tip de contracte standardirizate
dupa cantitate sip ret si care presupun efectuarea,livrarii valorilor la o
data fixa in viitor.
Cotatie ferma-se refera la tranzactionarea frecventa a valorilor
mobiliare pe piata interactive a Bursei,in urma carora s-a stabilizat ori s-
au evidentiat tendinte de stabilizare a unui pret de piata.

Decontarea-reprezinta totalitatea actiunilor intreprinse


concomitant de catre Membrul Bursei,pentru a-si onora obligatiunile de
livrare a valorilor mobiliare,pe de o parte,si de catre Membrul
Bursei,pentru a-si onora obligatiunile de plata,pe de alta parte,pentru
tranzactiile bursiere executate in cadrul unei sedinte de
tranzactionare.Decontarile se efectueaza la “data decontarii”,care este
momentul T+3 pentru toate tranzactiile bursiere.

Cotare-stabilirea pretului de piata a valorilor mobiliare ale


emitentilor inscrisi la Cota Bursei(listing).
Din luna iulie 2008 BVM face parte din Asociaţia Internaţională a
Burselor CSI (МАБ СНГ). Asociaţia a fost fondată la Moscova în anul
2000 cu scopul de a coordona eforturile în ceea ce priveşte dezvoltarea
pieţelor financiare din fiecare stat în corespundere cu standardele
internaţionale. La etapa iniţială de dezvoltare pentru Bursa de Valori au
fost stabilite cerinţe privind mărimea capitalului social. La momentul
fondării capitalul social al Bursei constituia 238 000 lei şi în prezent
acesta constituie 500 000 lei. Normativele suficienţei capitalului propriu
de 1000000 lei inclusiv a fondului de garanţie de 30 la sută din capitalul
propriu stabilite de legislaţie în prezent sunt respectate.

În anul 1998 Bursa de Valori a Moldovei a fondat Depozitarul Naţional


de Valori Mobiliare (DNVM) - societare pe acţiuni necomercială de tip
închis. Acest eveniment a coincis cu jubileul de trei ani al primelor
negocieri la Bursă. Odată cu dezvoltarea pieţei de capital cota parte de
proprietate a BVM s-a micşorat şi acţiunile sunt împărţite între
participanţii DNVM. Implementarea în 1998 aunui nou sistem de
tranzacţionare, integrat cu sistemul de depozitare, a permis realizarea
garantată şi operativă a negocierilor bursiere. Implementarea acestui
sistem, la fel ca şi crearea DNVM, s-a datorat susţinerii companiilor
americane Prise Waterhouse şi USAID.

Mecanismul efectuării negocierilor bursiere este reglementat prin


Regulile Bursei de Valori a Moldovei, aprobate de către Comisia
Naţională a Pieţei Financiare prin Hotărîrea nr. 62/14 din 26 decembrie
2008, precum şi printr-o serie de regulamente, instrucţiuni, proceduri
elaborate în acest sens. Încălcările admise în cadrul efectuării
tranzacţiilor bursiere sunt examinate de către Comisia disciplinară
şi/sau Arbitrală a Bursei.

 
Structura Bursei de Valori a Moldovei
 

Organul suprem de conducere al Bursei este Adunarea generala a


Acţionarilor. În perioada dintre adunările generale administrarea
reglementată şi eficientă a Bursei este efectuată de Consiliul Bursei
constituit din 18 persoane alese pe un termen de patru ani. Controlul
activităţii economico-financiare a BVM este desfăşurat de către Comisia
de Cenzori a Bursei, care se subordonează numai adunării generale a
acţionarilor. Realizarea eficientă a obiectivelor Bursei este asigurată de
Preşedintele Bursei. Activitatea Bursei este realizată nemijlocit de
Departamentele acesteia, ele efectuând funcţii clar determinate în baza
propriilor regulamente privind organizarea şi funcţionarea, aprobate de
Preşedintele Bursei. În prezent în cadrul Bursei îşi desfăşoară activitatea
următoarele departamente:

Departamentul Listing, Marketing si Cotare efectuează înregistrarea


valorilor mobiliare la bursă, examinarea şi înscrierea valorilor
mobiliare la Cota Bursei. Cota Bursei (listing) permite a depista cele mai
sigure şi calitative valori mobiliare şi contribuie la sporirea lichidităţii
lor. Ca sursă de informare pe piaţa organizată, Bursei îi este atribuit un
rol deosebit în răspândirea oricărei informaţii referitoare la valorile
mobiliare. Departamentul nominalizat publică lunar în buletinul
informativ "Bursa de Valori a Moldovei" informaţia privind valorile
mobiliare admise spre circulaţie la Bursă, prezintă statistica şi analiza
negocierilor bursiere, precum şi altă informaţie. Concomitent,
informaţia privind tranzacţiile bursiere, ofertele de vânzare şi procurare
sunt difuzate în mai multe surse mass-media (presă, televiziune) şi
plasate pe site-ul web al Bursei – www.moldse.md.

Ø     Departamentul Clearing şi Decontări efectuează clearingul şi


decontările pentru tranzacţiile cu valorile mobiliare neadmise la DNVM.
Ø     Departamentul pentru Supravegherea Pieţei realizează
următoarele funcţii:

·         respectarea corespunderii normelor şi cerinţelor legislaţiei în


activitatea Bursei şi a Membrilor acesteia;

·         supravegherea activităţii Membrilor Bursei;

·         soluţionarea problemelor juridice.

Ø     Departamentul Sistemul Electronic. În sarcina acestui departament


intră supravegherea şi susţinerea Sistemului Automatizat Integrat de
Tranzacţionare al Bursei (SAIT).

S-ar putea să vă placă și