Constituţia din 1991

Contextul şi cauzele elaborării constituţiei

În contextul căderii regimului și revenirii României la pluripartidism, în 1989, constituţia

comunistă trebuia înlocuită pentru a menţiona noua stare de fapt, dar şi pentru a garanta
respectarea drepturilor cetăţeneşti şi pentru a permite dezvoltarea regimului politic
democratic.

Principii de bază ale constituţiei din 1991

Primul capitol al constituţiei este intitulat chiar Principii generale şi cuprinde principiile
fundamentale, specifice unui regim democratic: separaţia puterilor în stat, suveranitate
naţională, egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii, pluripartidismul. Forma de
guvernare a statului este republica, iar România este considerată stat de drept, democratic şi
social. Sintagma stat de drept democratic şi social subliniază ideea că în România sunt
garantate, prin instituţiile statului, respectarea legii şi accesul liber la justiţie (statul de drept),
se respectă principiile democratice (statul democratic), prin protecţia şi asigurarea de şanse
pentru categoriile defavorizate (statul social).
Puterile statului:

Puterea legislativă este deţinută de Parlament, alcătuit din Camera Deputaţilor şi Senat.
Parlamentul este ales pentru o perioadă de patru ani şi are ca principale atribuţii adoptarea
legilor şi a bugetului. Iniţiativa legislativă (adică propunerea unor proiecte de legi) aparţine
membrilor parlamentului, membrilor guvernului, dar şi cetăţenilor, dacă un proiect este
semnat de cel puţin 250000 de cetăţeni din cel puţin un sfert din judeţele ţării.

Puterea executivă este reprezentată de Guvern şi Preşedintele României. Guvernul urmăreşte

punerea în aplicare a legilor. Primul ministru este propus de preşedinte, în urma consultării cu
partidul sau partidele care deţin majoritatea parlamentară. El propune Parlamentului spre
aprobare o listă de miniştri. Guvernul răspunde politic în faţa Parlamentului; el poate fi demis
de Parlament prin acordarea votului de neîncredere.

Preşedintele României este ales prin vot universal pe o perioadă de 4 ani (la revizuirea
constituţiei, în 2003, s-a ridicat mandatul la 5 ani). Aceeaşi persoană are voie să obţină maxim
două mandate. Preşedintele are următoarele atribuţii: desemnează primul-ministru, promulgă
legile (le contrasemnează, pentru a le aproba intrarea în vigoare), poate dizolva Parlamentul,
în cazul în care acesta a respins de două ori învestitura unui guvern (dar poate dizolva
Parlamentul o singură dată într-un an), este comandant suprem al armatei, conferă decoraţii,
acordă graţiere, încheie tratate internaţionale pe care le propune aprobării Parlamentului,
emite decrete.

Puterea judecătorească. Judecătorii sunt independenţi de puterea politică şi inamovibili (nu

pot fi transferaţi, înlocuiţi sau destituiţi decât de Consiliul Superior al Magistraturii). Cea mai
înaltă instituţie judecătorească este Curtea Supremă de Justiţie.

Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti

Sunt specificate drepturile şi libertăţile obişnuite într-o constituţie democratică: libertatea

persoanei, libertatea întrunirilor şi asocierilor, libertatea presei, inviolabilitatea domiciliului,
inviolabilitatea proprietăţii, dreptul de vot. Spre deosebire de constituţia democratică din
1923, cea din 1991 specifică şi protecţia din partea statului român de care se bucură cetăţenii
români aflaţi în străinătate, cetăţenii străini şi apatrizi (cei care nu au niciun fel de cetăţenie)
persoanelor cu handicap, protecţia familiei, a copiilor şi a tinerilor. Pentru a garanta apărarea
drepturilor cetăţeneşti, este înfiinţată instituţia Avocatul Poporului, la care poate să facă apel
orice cetăţean care se consideră nedreptăţit.

Consecinţele adoptării constituţiei din 1991

Prin constituţia din 1991, România redevine stat democratic şi stat de drept (adică un stat ale
cărui legi se bazează pe respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, un stat în care
funcţionarea instituţiilor se face pe baza legilor, justiţia este independentă, iar cetăţenii sunt
protejaţi de excesul de autoritate al instituţiilor). Trecerea de la statul autoritar comunist la
statul de drept a întâmpinat anumite dificultăţi. Intrarea României în Uniunea Europeană în
2007 a fost o recunoaştere la nivel european a faptului că în ţara noastră statul de drept
funcţionează

Constitutia din 1938(autoritară)

Regele Carol al II-lea (1930-1940) a urmărit să instaureze un regim politic autoritar, motiv
pentru care, în 1938, a demis Guvernul şi a proclamat o nouă Constituţie (27 februarie 1938).
Această Constituţie consacra supremaţia regelui şi suprimă principiul separării puterilor în
stat, drepturile şi libertăţile cetăţenilor fiind restrânse.
Prevederi
 În mâinile regelui era concentrată atât puterea legislativă, cât şi cea executivă;
 Regele avea drept de veto absolut;
 Miniştrii erau răspunzători pentru actele semnate de rege şi contrasemnate de miniştrii
de resort;
 Regele avea dreptul de a dizolva Parlamentul fără a fi obligat să îl convoace într-un
anumit termen;
 Regele putea conduce prin decrete-lege;
 Hotărârile judecătoreşti erau executate în numele regelui.
 Femeile aveau drep de vot, erau excluși neștiutori de carte.
Constituţia din 1938 a rămas în vigoare până în 1940, când a căzut regimul lui Carol al II-lea
şi a fost instaurat regimul militar al lui Ion Antonescu (1940-1944).

Constituţiile comuniste( totalitare)

1. Constituţia din 1948
Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1948:
La 30 decembrie 1947, regele Mihai a fost silit să abdice, România fiind proclamată
republică. Noile condiţii politice, dar mai ales schimbarea formei de guvernare, au făcut
necesară adoptarea altei constituţii, fapt realizat în 1948. Conform acesteia, numele ţării
era Republica Populară Română.
Principiile constituţiei:
Unele prevederi sugerau că noul regim se conduce aparent după principii democratice, ca
de exemplu:
 egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii (fără deosebire de sex, naţionalitate, rasă,
religie sau grad de cultură);
 garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti fundamentale (libertatea conştiinţei, a
presei, a întrunirilor etc.);
  responsabilitatea miniştrilor (miniştrii răspund în faţa justiţiei pentru faptele lor);
 suveranitatea poporului, principiu cuprins în formula puterea de stat emană de la
popor.
Totuşi, unele elemente arată caracterul totalitar al regimului:
 nu se respectă principiul separaţiei puterilor în stat (legislativul, Marea Adunare
Națională, are puteri executive, executivul se implică în  justiţie);
 deşi este menţionată proprietatea particulară, se specifică faptul că la baza dezvoltării
economice a României se află proprietatea de stat (cuprinsă în formula bunurile
comune ale poporului);
 constituţia prevede că economia naţională este planificată de către guvern (nu este o
economie liberă).

Conducerea statului era împărţită între Marea Adunare Naţională şi Guvern. Marea

Adunare Naţională, de fapt noul parlament, este considerată „organul suprem al puterii de
stat”. Ea are atât atribuţii legislative, cât şi executive: votează legile şi bugetul, se ocupă de
problemele de pace şi de război(legislative), dar formează şi guvernul şi stabileşte atribuţiile
ministerelor(executive). Marea Adunare Naţională este condusă de Prezidiul Marii Adunări
Naţionale, alcătuit din 19 membri, dintre care unul este preşedinte. Prezidiul are atribuţii pe
care de obicei le deţine un şef de stat cu puteri sporite: emite decrete, interpretează legi,
numeşte în unele funcţii publice, are drept de graţiere, conferă decoraţii, reprezintă ţara în
relaţiile internaţionale, numeşte ambasadorii etc. Guvernul coordonează şi planifică
economia naţională, realizează bugetul şi asigură ordinea publică şi securitatea statului. La
nivel local, conducerea este deţinută de consilii populare (din 1950, sfaturi populare), alese
prin vot universal.
Instituţiile judecătoreşti sunt supuse presiunii politice. Deoarece nu se specifică
inamovibilitatea judecătorilor, se permite amestecul puterii politice în numirea şi destituirea
acestora.
Drepturile şi libertăţile cetăţeneşti  erau  asemănătoare cu cele prevăzute într-o constituţie
democratică: egalitatea în faţa legii, libertatea conştiinţei, libertatea religioasă, libertatea
persoanei, libertatea presei, libertatea întrunirilor, libertatea de asociere, inviolabilitatea
domiciliului, secretul corespondenţei,in realitate acestea nu erau respectate. O noutate este
prevederea conform căreia femeia are drepturi egale cu bărbatul. Totuşi, pentru unele drepturi
sunt introduse limitări, ceea ce poate da loc la interpretări abuzive (de exemplu, orice
asociaţie cu caracter antidemocratic este interzisă), iar dreptul de proprietate nu este garantat.
Mai mult, se specifică faptul că atunci când interesul general o cere proprietatea privată poate
deveni proprietatea statului.
Consecinţele adoptării constituţiei din 1948:
 Puterea politică are drepturi nelimitate, fapt care se deduce atât din prevederile legale,
dar, mai ales prin aplicarea abuzivă a acestora (ele nu sunt întotdeauna explicite, ceea
ce lasă loc interpretării în sens totalitar). În practică, orice funcţionar de stat era şi
membru al partidului, deci era subordonat şefului partidului.
Constituţia din 1952
În 1952, în condiţiile amestecului U.R.S.S. în treburile interne ale statului român, a fost
adoptată o nouă constituţie care nu aducea modificări fundamentale în organizarea politică,
dar încălca foarte grav independenţa statului român. În capitolul introductiv se specifica
ajutorul acordat de U.R.S.S. pentru eliberarea teritoriului românesc de ocupaţia germană şi
faptul că politica externă a României este una de prietenie cu U.R.S.S. Prevederile obişnuite
despre independenţa şi suveranitatea statului lipseau. Astfel, constituţia consfinţea faptul
că România nu avea politică externă proprie.Se păstrează denumirea de Republica Populară
România. Constituţia din 1952 a fost schimbată în 1965, când România şi-a recăpătat
atributele statului independent.
Constituţia din 1965
Contextul şi cauzele elaborării constituţiei din 1965:
În 1965 a murit Gheorghe Gheorghiu-Dej şi noul şef al Partidului Comunist a fost ales
Nicolae Ceauşescu. El a afirmat deschis independenţa ţării faţă de U.R.S.S. De asemenea,
considera că România făcuse un drum important înspre crearea unei societăţi egalitare, adică
socialiste (avusese loc colectivizarea în 1962). Aceste două aspecte necesitau modificarea
constituţiei. Articolul 1 al constituţiei din 1965 menţionează că numele statului
este Republica Socialistă România şi că este un stat suveran, independent şi unitar, cu
un teritoriu inalienabil (adică nu se poate înstrăina) şi indivizibil. În 1974 se creează
funcţia de preşedinte al republicii, fapt ce duce la modificarea constituţiei pentru a include
prerogativele preşedintelui.
Iată cele mai importante modificări ale constituţiei în raport cu legile fundamentale
anterioare:
 Se introduce principiul partidului unic, specificându-se faptul că forţa politică
conducătoare a întregii societăţi este Partidul Comunist Român, ceea ce arată fără
nicio îndoială caracterul totalitar al regimului;
 Economia României este proclamată ca socialistă, adică economie bazată pe
proprietatea de stat şi cooperatistă asupra mijloacelor de producţie. Acest lucru este
reafirmat prin prevederea conform căreia bogăţiile de orice natură aparţin statului.
Este menţionată şi proprietatea personală, dar ea este limitată la casa de locuit şi
construcţiile gospodăreşti anexe, terenul pe care se află, animalele de producţie şi
inventarul agricol mărunt.
 Se introduc limitări ale libertăţilor cetăţeneşti, întrucât se menţionează faptul
că libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, mitingurilor şi demonstraţiilor nu pot fi
folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste şi intereselor celor ce muncesc.
 În ceea ce priveşte instituţiile statului, apar modificări importante faţă de constituţiile
anterioare. Marea Adunare Naţională este condusă de un organism numit Consiliul de
Stat, care înlocuieşte Prezidiul Marii Adunări Naţionale. Consiliul de Stat fusese creat
în 1961, printr-o lege care revizuia constituţia din 1952, iar din 1974, Consiliul de Stat
este prezidat de preşedintele statului, ceea ce demonstrează o nouă întrepătrundere
între puterea legislativă şi cea executivă. Preşedintele este ales de Marea Adunare
Naţională şi are şi funcţia de comandant suprem al forţelor armate. Cele mai
importante atribuţii ale sale sunt: numeşte şi revocă miniştri şi alţi funcţionari publici,
acordă gradele militare, conferă decoraţiile şi titlurile de onoare, acordă graţierea,
acordă cetăţenia română, încheie tratate internaţionale, emite decrete prezidenţiale şi
decizii etc. Primul președinte a fost Nicolae Ceaușescu.
Consecinţele adoptării constituţiei din 1965:
 Prin această constituţie se conferă statului român un clar caracter totalitar comunist,
deoarece se afirmă rolul politic conducător al partidului comunist şi se specifică faptul
că economia este bazată pe proprietatea de stat.
 Revizuirea din 1974 îi conferă şefului statului puteri dictatoriale.
 Se afirmă statutul internaţional al României de stat independent şi suveran, ceea ce
lipsea constituţiei din 1952.