Sunteți pe pagina 1din 3

Sburătorul. Gândirea.

Publicaţiile de avangardă

Perioada interbelică ( 1919- 1947) este marcată de mari transformări politice, sociale şi culturale.
Mircea Eliade, unul dintre titanii acestei perioade, nota în 1925: “Trebuie să ne grăbim, să dăm opere
fundamentale, să umplem golurile din literatura noastră, pentru că istoria nu ne va lăsa mult timp în pace.”
Întrega sa generaţie a fost dedicată culturii. În acest context se impun numeroase personalităţi ale literaturii
române interbelice: L. Rebreanu, M. Sadoveanu, C. Petrescu, H. P. Bengescu, M. Caragiale, T. Arghezi, L.
Blaga, I. Barbu, E. Lovinescu, T. Vianu, G. Călinescu.
Dacă înainte de război discuţiile se purtau în jurul simbolismului, poporanismului sau
sămănătorismului, în perioada interbelică se vor muta în jurul modernismului şi tradiţionalismului.
Gruparea de la “Sburătorul” cuprinde revista şi cenaclul cu acelaşi nume. Revista a apărut la
Bucureşti, între 1919- 1922 şi 1926-1927, sub conducerea lui E. Lovinescu. Cenaclul, care a jucat în epocă
rolul pe care l-a avut “Junimea” în secolul trecut, a avut o existenţă mai îndelungată(1919-1947).
Obiectivele grupării erau promovarea tinerilor scriitori şi impunerea în literatură a unei tendinţe
moderniste. Primul obiectiv s-a realizat prin impunerea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, A.
Holban, G. Călinescu, Vl. Streinu. E Lovinescu a obţinut şi colaborarea unor scriitori mai vechi (I.
Minulescu), sau i-a încurajat pe cei care au debutat la alte reviste, dar au dovedit o orientare modernă a
scrisului( L. Rebreanu, H. P. Bengescu).
Al doilea obiectiv a cunoscut un proces mai îndelungat de constituire. Pe măsură ce criticul literar
îşi încheagă sistemul teoretic, influenţa sa asupra tendinţei de modernizare a literaturii se accentuează.
Principalele cărţi de doctrină ale lui E. Lovinescu sunt: Istoria civilizaţiei române moderne (3 volume) şi
Istoria literaturii române contemporane (5 volume). În esenţă, modernismul lovinescian porneşte de la
ideea că există un spirit al veacului, care imprimă un proces de omogenizare a civilizaţiilor. În condiţiile
decalajelor, civilizaţiile mai puţin dezvoltate suferă influenţa celor avansate. Influenţa se realizează în doi
timpi: mai întâi se adoptă, prin imitaţie, forme ale civilizaţiei superioare, apoi se stimulează crearea
fondului propriu.
Teoria imitaţiei este preluată după psihologul şi sociologul francez Gabriel Tarde. Acesta
observase că individul se formează în prima parte a existenţei, prin influenţă, deci prin imitaţie.
Analizând evenimentele politice şi culturale ale civilizaţiei româneşti, E. Lovinescu a considerat că
modernizarea a început după pătrunderea în Ţările Române, la începutul secolului al XIX-lea, a ideilor
inovatoare din Europa. Fenomenul formelor fără fond, de care vorbise Maiorescu, este acceptat de
Lovinescu, acesta considerându-l inevitabil şi creator. El consideră că formele îşi pot găsi fondul singure.
E. Lovinescu propune eliminarea rapidă a decalajelor culturale şi sincronizarea literaturii române
cu spiritul veacului. Principiul sincronismului însemna de fapt modernizarea fenomenului literar. Prin
modernizare, Lovinescu înţelege depăşirea “spiritului provincial”, deci nu opoziţie faţă de tradiţie. El nu
contestă factorul etnic, ci subliniază necesitatea de înnoire. Pentru sincronizarea literaturii cu spiritul
veacului este necesară o mutaţie a valorilor estetice, care se realizează prin: trecerea la o literatură de
inspiraţie urbană, cultivarea prozei obiective, evoluţia poeziei de la epic la liric, intelectualizarea prozei şi
a poeziei, dezvoltarea romanului analitic.
În activitatea sa de critic literar, E. Lovinescu nu a rămas prizonierul propriilor teze, apreciind şi
opere care nu răspundeau pe de-a-ntregul ideilor sale privind modernizarea literaturii, dar care dădeau, în
schimb, garanţia valorii estetice.
Revista “Gândirea” apare la Cluj, în 1921, sub conducerea lui Cezar Petrescu. În 1922 se mută la
Bucureşti, sub direcţia lui Nichifor Crainic şi îşi încetează activitatea în 1944. La această revistă au
colaborat: Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, Tudor Vianu, M. Caragiale, Vasile Voiculescu, Cezar
Petrescu.
Chiar de la primul număr, revista se situează pe o linie tradiţionalistă, apărând românismul.
Factorului tradiţional i se adugă unul nou, credinţa religioasă ortodoxă, care ar fi elementul esenţial, de
structură a sufletului românesc. Consecinţa acestei teze ar fi aceea că opera de cultură cu adevărat
românească ar trebui să includă în substanţa ei, ideea de religiozitate.
În primii ani gândiriştii cultivau o poezie care valorifica miturile autohtone, riturile şi credinţele
străvechi, ulterior însă, situarea literaturii sub zodia misticismului imprimă orientării de la “Gândirea” un
caracter dogmatic.
Alături de poezie, “Gândirea” a cultivat proza şi dramaturgia. Proza a suferit mai puţin influenţa
gândirismului şi a fost reprezentată de Cezar Petrescu, M. Caragiale şi Gib Mihăescu. Dramaturgia este
reprezentată de L. Blaga, Adrian Maniu sau Dan Botta.
Publicaţiile de avangardă Avangardismul european are ca punct de plecare dadaismul, curentul
nonconformist iniţiat în 1916 la Zürich de românul Tristan Tzara. Dadaismul, în ciuda dublei negaţii pe
care o conţine termenul, este o negare a artei tradiţionale.Curentul cultiva antiliteratura, antimuzica,
antipictura, incoerenţa, lipsa de logică, absurdul. Este reprezentat de Tr. Tzara, Marcel Iancu, Hugo Ball,
etc.. Mişcarea se autodizolvă în 1921.
Constructivismul românesc s-a constituit în jurul revistei “Contimporanul”, condusă de Ion Vinea.
Acesta a solicitat colaborarea nu numai a scriitorilor, ci şi a altor artişti: pictori, sculptori, regizori- T.
Arghezi, Ion Barbu, Camil Petrescu, C. Brâncuşi, Ilarie Voronca etc..
Ideea esenţială a constructiviştilor era necesitatea unei corespondenţe între artă şi spiritul
contemporan al tehnologiei moderne. Arta trebuia să imite tehnica modernă. Se încuraja astfel pictura
abstractă sau cubismul( descompunerea imaginii obiectelor şi recompunerea ei arbitrară), sincretismul
artelor, colajul poetic.
Alte reviste constructiviste au fost “Punct” şi “Integral”.
Suprarealismul a fost teoretizat şi practicat la revistele “unu”, “Urmuz”, “Alge”.În paginile lor
semnează: Tr. Tzara, Ilarie Voronca, Victor Brauner, Geo Bogza, Saşa Pană, Gellu Naum, Miron Radu
Paraschivescu etc..
Suprarealismul european a fost iniţiat de poetul francez André Breton şi a dat nume ilustre: Louis
Aragon, Paul Eluard, Salvador Dali, Pablo Picasso, Giorgio de Chirico etc..
Programul suprarealismului urmărea pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului.
Suprarealiştii considerau că adevărata realitate este cea din subconştient.Aceste teorii se bazau pe
cercetările psihanalistului Sigmund Freud asupra inconştientului.Tehnica de realizare artistică era dicteul
automat, transcrierea rapidă a cuvintelor, a senzaţiilor fără ca raţiunea să exercite vreun control.