RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARA ( RCP )

1. Fibrilaţia ventriculară → cea mai severă tulburare de ritm şi cauza cea mai frecvenţă a
morţii subite prin cord.

Boala se caracterizează prin absenţa coordonării contracţiei fibrelor miocardice ventriculare.

În fibrilaţia ventriculară miocardul nu se mişca uniform ( într-o mişcare unică care să imprime
coloanei de sânge direcţie şi viteza ) ci mai degrabă tremura.

Clinic fibrilaţia ventriculară se asociază cu pierderea conştientei, midriaza, convulsii,

tensiune arterială prăbuşită, dispariţia pulsului şi a zgomotelor cardiace. Dacă criza
depăşeşte 4 minute suferinţa cerebrală devine ireversibilă.

Fibrilaţia ventriculară apare cel mai frecvent în cadrul unor afecţiuni cardiace ( de cele mai
multe ori pe fondul bolii cardiace ischemice, însă şi în cardiomiopatii, miocardita ),
supradoze de droguri sau tulburări grave ale echilibrului acido- bazic.

Totuşi, etiologia exactă a fibrilaţiei ventriculare rămâne incomplet cunoscută – studii

post-mortem ( efectuate pe cadavrele autopsiate ) au relevat prezenţa unui infarct miocardic
acut ca patologie cu potenţial declanşator în foarte multe cazuri.

Cauzele cardiace pot fi afecţiuni structurale de tipul ischemiei miocardice sau infarctului
miocardic determinat de boala atreosclerotica ( ateroscleroza este cel mai frecvent
incriminata în obstrucţia vaselor coronare şi declanşarea fenomenelor ischemice ),
cardiomiopatii ( dilatative, hipertrofice ), stenoza aortică, disecţie de aorta, tamponada
cardiacă, miocardite, afecţiuni cardiace congenitale.

Afecţiunile cardiace nonstructurale incriminate sunt: accidente traumatice în care este lezat
cordul ( electrocutări ), sindroame de preexcitatie, blocuri de conducere intracardiace.

Cauzele noncardiace includ:

Cauze pulmonare → bronhospasm, aspiraţie de corpi străini, apnee de somn, hipertensiune

pulmonară primară, embolism pulmonar, penumotorax în tensiune;
Cauze metabolice → acidoza, tulburări ale echilibrului acido bazic;
Cauze toxice → acţiunea unor toxice, sepsis;
Cauze neurologice → convulsii, accidente vasculare cerebrale ( ischemice sau hemoragice
).

Pacienţii cu fibrilaţie ventriculară îşi pierd conştientă deoarece organele vitale nu mai sunt
perfuzate. Atacul survine brusc, fără să existe semne şi simptome premonitorii.

Cu o oră înainte ca pacientul să leşine, poate să prezinte simptome care să indice o posibilă
afecţiune cardiacă:
– Durere toracică ( având caracterele durerii anginoase );
– Dispnee;

– Oboseală intensă;
– Palpitaţii şi tahircadie;
– Sincopa.

Electrocardiografic, se înregistrează un traseu cu unde neregulate cu o frecvenţă cuprinsă

între 150/minut şi 500/minut şi cu amplitudine variabilă, pe care nu se pot distinge complexe
QRS, segmente ST sau unde T.

Fibrilatie ventriculara cu unde mari

Fibrilatie ventriculara cu unde mici

2. Tahicardia ventriculară → tulburare de ritm al cărei focar este situat la nivelul ventriculului.
Majoritatea episoadelor de fibrilaţie ventriculară ( FV ) încep cu TV netratata, iar în acest
caz, şansele de resuscitare resusita sunt minime. Prezintă un ritm cardiac rapid cu origine
în ventricule ( camerele inferioare ale inimii ) şi produce un ritm cardiac cu frecvenţa de cel
puţin 100 bătăi / minut.

În caz de tahicardie ventriculară, la nivelul ventricululelor ajung semnale electrice

suplimentare provenite de la nivelul ventriculilor sau semnalele electrice anormale sunt
datorate unui defect al sistemului de conducere al impulsului electric al inimii.

Tahicardia ventriculară, se poate dezvolta, uneori, fără a se putea identifica o cauză

specifică. Acest tip de tahicardie ventriculară este cunoscut ca tahicardie ventriculară
idiopatica şi tinde să fie mai puţin periculoasă decât restul tahicardiilor ventriculare. Alte
cauze de tahicardie ventriculară includ:

– infarctul miocardic;

– miocardita;

– cardiomiopatia dilatativa, hipertrofica.

Colapsul hemodinamic este mai frecvent când este prezenta disfuncţia ventriculară stinga
sau la frecvenţe foarte rapide. Debitul cardiac diminuat poate rezulta prin perfuzia scăzută
miocardica, alterarea răspunsului inotropic şi degenerarea în fibrilaţie ventriculară cu deces
subit.

În funcţie de morfologia complexului QRS clasificarea TV se va face în TV monomorfă şi TV

polimorfă.

a) TV monomorfa → secvenţa de activare ventriculară este constantă modelul

electrocardiografic rămâne acelaşi, iar ritmul este denumit tahicardie ventriculară
monomorfa. Pe EKG apare un ritm rapid cu complexe QRS lărgite:
b) TV polimorfa → apare cind secventele de activare ventriculara variaza. Imaginea ECG a
torsadei de vârfuri este reprezentată de complexe QRS largi ce îşi schimbă treptat
polaritatea şi amplitudinea, şi au o frecvenţă de 200 / minut.

Principalele simptome şi semne cuprind:

– discomfortul toracic, dispnea, greaţă;
– diaforeză ( transpiraţie abundenţă ), palpitaţiile, anxietatea sau senzaţia de moarte
iminentă;
– sincopa şi presincopa.

Sincopa este definită ca pierderea de cunoştinţă temporară care conduce la pierderea

echilibrului şi prăbuşirea corpului. Este termenul medical pentru leşinul prin lipsa oxigenului
cerebral datorită hipoxiei cerebrale sau hipotensiunii. Sincopa şi presincopa ( senzaţia de
leşin fără pierderea cunoştinţei ) au aceleaşi cauze şi sunt întâlnite la o treime din populaţie.

3. Asistola → ritmul de SCR care traduce o lipsă totală a activităţii electrice a cordului are un
prognostic rezervat, rata de supravieţuire fiind doar de 1-2%. Electrocardiografic asistola
este reprezentată de o linie sinusoidală ( nu izoelectrică ) compusă din mici unde date de
depolarizările de mică intensitate ale musculaturii scheletice şi care adesea trebuie
diferenţiată de FV cu unde mici. Pe EKG asistola poate apărea cu unde „p” sau că o linie
sinusoidala:

Asistola cu unde „p” prezente

Asistola

4. Disociaţia electromecanică ( DEM ) → entitate patologică particulară a SCR, caracterizată

prin asocierea dintre o activitate electrică prezentă ( alta decât FV / TV) şi lipsa activităţii
mecanice a miocardului ventricular. Aceasta se observa mai ales după defibrilarea cu şoc
extern.

MANEVRELE DE BAZĂ ALE RCP

I. Evaluarea primară:

Pasul 1. Siguranţa salvatorului: Salvatorul evaluează situaţia generală asigurându-se de

lipsa oricărui pericol. Asiguraţi-vă că nici victima şi nici dvs. nu sunteţi în pericol. Riscurile
majore pentru salvator pot fi: trafic intens, curentul electric, structuri instabile în care sau sub
care se afla victima, substanţe toxice, gaze, boli transmisibile care necesită o protecţie
specială în timpul efectuării ventilaţiei artificiale.

Pasul 2. Stabilirea nivelului de conştientă: Se evaluează starea victimei: este conştient

sau inconştient? Îl scuturam cu grijă de umăr şi îl întreabam cu voce tare: Ce s-a întâmplat?
Vă simţiţi bine? sau încercam să-l determinăm să răspundă la comenzi ca de exemplu:
Deschideţi ochii.
În cazul în care victima nu răspunde, deci este inconştientă:

Pasul 3. Efectuarea accesului → anuntarea serviciilor de urgenta.

Pasul 4. ABC-ul resuscitării:

A. Eliberarea si verificarea cailor aeriene

Eliberaţi căile respiratorii prin ridicarea bărbiei şi hiperextensia capului apăsând pe frunte.
Puneţi una dintre mâini pe fruntea pacientului ( astfel încât degetul mare şi cel arătător să
rămână libere pentru a putea pensa nasul victimei când i se face respiraţie gură la gură ) în
acelaşi timp cu două degete de la mâna cealaltă ridicaţi bărbia victimei. În cazul victimei
inconştiente este posibil ca limba să-i cadă în spate spre faringele posterior blocând astfel
căile aeriene superioare.

Făcând o hiperextensie a capului şi ridicând bărbia, limbă se ridică şi eliberează căile

aeriene. Eliberaţi gâtul de eventualele haine strânse. Îndepărtaţi orice cauză de obstrucţie
evidentă din gură. Aceasta pot fi: dantura ruptă, proteze dentare rupte, saliva, sânge etc. Nu
pierdeţi timpul căutând obstrucţii ascunse.

Subluxatia mandibulei este o alta tehnica folosita pentru eliberarea cailor aeriene si este
folosita cu precadere in cazurile in care pacientul este victima unui accident de circulatie,
cadere de la inaltime sau toate situatiile in care suspicionam un traumatism al coloanei
vertebrale cervicale ( gât ). In aceste cazuri este absolut interzisa hiperextensia capului
deoarece ar putea duce la paralizie.

Pentru a deschide calea aeriana prin subluxatia mandibulei, victima va fi asezata cu fata in
sus ( decubit dorsal ). Ne asezam in genunchi, la capul victimei, se plaseaza degetele de o
parte si de alta sub unghiul mandibulei si se impinge in sus si anterior cu ajutorul degetelor
mari de la ambele mâini. In tot acest timp capul victimei va ramâne intr-o pozitie neutra fiind
foarte atenti ca prin manevra de subluxatie a mandibulei sa nu facem si hiperextensia
capului!

Dupa deschiderea cailor aeriene prin tehnicile aratate anterior se va deschide gura victimei
cautând existenta vreunui eventual obstacol ( resturi alimentare, voma, secretii, sânge,
proteze dentare, dinti rupti, pamânt, etc ).

Curatirea cu ajutorul degetelor – nu necesita echipament in afara de manusile de examinare.

Se intoarce capul pacientului intr-o parte si cu degetele aratator si mijlociu de la o mâna,
invelite intr-o compresa se incearca indepartarea obstacolului.

Degetele de la mâna cealalta pot fi folosite pentru deschiderea gurii, prin plasarea degetului
mare pe arcada superioara, degetul aratator se incruciseaza si se aplica pe arcada
inferioara. Prin impingerea degetelor pe arcadele fixate se obtine deschiderea gurii.
B. Respiraţia

Păstrând căile respiratorii libere ASCULTAŢI, SIMŢIŢI şi OBSERVAŢI dacă victima respira
adecvat. Se apleacă asupra victimei cu faţa către torace şi se ascultă la nivelul cavităţii
bucale a victimei zgomotele respiratorii, simţiţi dacă există schimb de aer apropiind obrazul
de nasul şi gura victimei, observaţi mişcările pieptului.

În primele minute după oprirea cordului victima mai poate respira slab sau poate avea
gaspuri rare, zgomotoase. Nu trebuie confundate cu respiraţia normală. Încercarea de a
determina existenţa unor respiraţii normale privind, ascultând şi simţind fluxul de aer, trebuie
să dureze cel mult 10 secunde. Dacă salvatorul nu este sigur că victima respiră normal,
trebuie să actioneze ca şi cum ea nu ar respira normal.

Pentru a decide prezenta sau absenţa respiraţiei ASCULTAŢI, SIMŢIŢI ŞI VEDEŢI timp de
minimum 5 – 10 secunde.

C. Circulaţia

Circulaţia este realizată de cord. Evaluarea acesteia se face prin verificarea pulsului. Pulsul
se poate simţi cel mai bine pe artera carotidă care este situată în şanţul format de unul din
muşchii gâtului şi mărul lui Adam. Degetele arătător şi mijlociu localizează mărul lui Adam şi
vor aluneca lateral pe gât până se simte bătaia în vârful acestora. Pulsul poate fi palpat pe
ambele părţi ale gâtului dar niciodată în acelaşi timp. Această etapă poate fi executată
simultan cu verificarea respiraţiei, de asemenea timp de 5-10 secunde. Pulsul nu se verifică
niciodată la ambele carotide simultan.

În urma evaluarii unui pacient inconstient ne putem confrunta cu una din situatiile descrise in
subcapitolul urmator:

II. Protocoale de intervenţie

1. Victima nu respira şi nu are puls:

Dacă victima nu respira, nu are puls şi eşti sigur că va sosi ajutor profesionist calificat,
începe ventilaţia artificială şi compresiunile toracice. Ele se execută succesiv. Raportul este
de 30 : 2.

Tehnica ventilaţiei artificiale

Îngenuncheaţi lângă pacient. Cu capul victimei în hiperextensie se menţine gura uşor

între-deschisa cu o mâna, în timp ce cu cealaltă se susţine fruntea şi se pensează nasul.
Inspiraţi profund aer.

Aşează-ţi etanş gura pe gura victimei, şi insufla aer timp de 2 secunde. În acelaşi timp se
verifică dacă toracele se ridica atunci când noi insuflam. Fiecare respiraţie trebuie să fie
suficient de puternică astfel încât toracele să se ridice. Ţineţi capul în hiperextensie cu
bărbia ridicată îndepărtând gura de la gura victimei şi lăsaţi ca toracele pacientului să revină.
Volumul de aer pe care îl insuflam este mai important decât ritmul în care îl administram.

Tehnica masajului cardiac extern

Cu victima aşezată pe spate pe un plan dur se localizează punctul de compresie situat în

partea inferioară a sternului. Degetul inelar merge de-a lungul rebordului costal până la
apendicele xifoid ( locul de întâlnire a coastelor ). La acest nivel lângă acest deget se
aşează alte două degete, respectiv degetul mijlociu şi cel arătător, după care aşezăm podul
palmei celeilalte mâini, tangent la cele două degete plasate pe piept, aceasta este locul în
care trebuie făcute compresiunile toracice.

Ajungând cu degetul inelar la apendicele xifoid, asezati degetul mijlociu si aratator lânga el,
apoi asezam podul palmei celeilalte mâini, acesta fiind locul în care trebuie facute
compresiunile.

Asezam cealalta mâna ( cea cu care am reperat apendicele xifoid ), peste mâna situata pe
stern fara ca degetele sa se sprijine pe torace.

Cu coatele intinse, cu bratele perpendicular pe stern, linia umerilor sa fie paralela cu linia
longitudinala a pacientului se fac compresiunile astfel incât sa infundam sternul cu o
adâncime de aproximativ 4-5 cm ( numarând cu voce tare, si 1 si 2 si 3 si 4 si 5 ). Pentru a
efectua compresiuni toracice corecte si pentru a economisi energie ingenunchiati aproape
de pacient si aplecati-va inainte cu mâinile deasupra pacientului; tineti spatele drept si
coatele intinse, astfel incât la aplicarea fortei sa folositi si greutatea corpului nu numai
musculatura bratelor. Intre compresiuni pastrati contactul cu toracele pacientului, dar relaxati
complet presiunea. Compresiunile trebuie sa fie ritmice si continue; fiecare ciclu de
compresiune consta dintr-o apasare in jos urmata de o pauza de relaxare astfel incât inima
sa se poata umple de sânge.

Compresiunile toracice se întrerup în cazul detectării pulsului. Se continua respiraţia

artificială dacă victima nu respira. Se opreşte complet apăsarea penru a permite irigarea
inimii cu sânge, dar se păstrează mâinile în poziţie iniţială, în contact uşor cu toracele.

2. Victima nu respira dar are puls: ( vezi si pg. 414 pentru veridicitatea situatiei )

În acest caz prima etapă de acţiune consta din efectuarea unui număr de 10 ventilaţii
artificiale după care vom anunţa 112 solicitând ajutor medical calificat. Ne reîntoarcem,
reevaluam starea pacientului şi vom acţiona în funcţie de ceea ce vom constata. În cazul în
care situaţia va fi nemodificata vom continua ventilaţia pacientului verificând periodic pulsul
pacientului.

Frecventa ventilatiilor la un adult trebuie sa fie de o ventilatie la fiecare 4 – 5 secunde, astfel

vom obtine o frecventa de 12 – 14 respiratii / minut. ( pg. 137 )
La copilul sub un an respiratie gura la gura si nasul copilului la o frecventa de 30 / min. La
copilul peste un an respiratie gura la gura sau gura la nas, cu o frecventa de 20/minut intre
1- 8 ani si de 12 – 14 / minut dupa 8 ani. ( pg. 413 ).

3. Victima respira şi are puls:

Dacă victima respira şi are puls, dar este inconştientă o vom aşeza în poziţia laterală de
siguranţă ( PLS ).

Îngenunchind lângă victimă vom elibera căile aeriene prin hiperextensia capului şi ridicarea
bărbiei. Aşezăm braţul cel mai apropiat al victimei în unghi drept faţă de corp, iar antebraţul
se îndoaie în sus. Vom trece celălalt braţ al victimei peste torace aşezând dosul palmei pe
obrazul victimei.

Se ridica genunchiul ( cel opus faţă de salvator ) victimei, trăgându-l ân sus şi menţinând
piciorul pe pământ. Cu o mâna vom prinde umărul opus faţă de salvator şi cu cealaltă mâna
genunchiul pacientului. Îl vom întoarce lateral spre salvator; ne asigurăm că se sprijină pe
genunchi şi pe cot, rearanjam capul în hiperextensie şi deschidem gura.

Pozitia laterala de siguranta

Pacientii inconstienti, care nu au suferit nici un traumatism, trebuie asezati in pozitie laterala
de siguranta pentru a pastra caile aeriene libere. Ingenunchind lânga victima vom elibera
caile aeriene prin hiperextensia capului si ridicarea barbiei. Asezam bratul cel mai apropiat al
victimei in unghi drept fata de corp, iar antebratul se indoaie in sus. Vom trece celalalt brat al
victimei peste torace asezând dosul palmei pe obrazul victimei.

Se ridica genunchiul ( cel opus fata de salvator ) victimei, tragându-l in sus si mentinând
piciorul pe pamânt. Cu o mâna vom prinde umarul opus fata de salvator si cu cealalta mâna
genunchiul pacientului.

Reevaluam situatia si supraveghem pacientul pâna la sosirea echipajului medical.

Pierderea cunoştinţei ( conştientei )

Conştienta este starea în care o persoană vorbeşte coerent, îşi controlează activitatea
musculară, reacţionează la stimuli dureroşi şi atunci când este interpelata îşi dă seama de
mediul înconjurător.

Semiconştienta → victima este conştientă dar prezintă tulburări :

agitaţie.
somnolenţă. Stimulată, răspunde, pentru că este conştientă, dar imediat recade în
somnolenţă (dacă era adormită pur şi simplu ea răspunde laintrebari şi rămâne trează).
răspunsuri necoerente.
Victima este inconştientă :

nu poate fi stimulată verbal, da asta nu înseamnă că nu aude.

poate fi într-o stare de inconştienţă uşoară: are încă refexe de securitate ( tusea, deglutiţia ),
îşi poate elibera singura sistemul respirator.
Victima este în stare de inconştienţă profundă ( provoacă relaxare musculară ) → îşi pierde
reflexele de securitate şi, dacă este culcată pe spate, saliva poate inunda progresiv căile
respiratorii, iar limba să astupe căile respiratorii.

Modalitate de prevenire → aşezarea victimei în poziţie laterală de siguranţă.

SUPORTUL VITAL DE VIAŢĂ ( BLS )

PAŞII

Scopul suportului vital de bază este menţinerea unei circulaţii şi a unei ventilaţii adecvate
nepermiţând instalarea stării de moarte biologică până la sosirea personalului medical
calificat. Cu alte cuvinte resuscitarea cardio – pulmonara de bază este un ansamblu de
manevre care încearcă să menţină perfuzia şi oxigenarea organelor vitale ( creier, cord ).

Câteodată, această operaţiune poate să necesite un timp îndelungat depinzând de cauză

care a dus la instalarea stopului cardiac. Orice întârziere reduce şansa victimei de a-şi
reveni. De aceea trebuie acţionat rapid şi conform protocolului.

RCP-ul are trei componente:

Verificarea şi menţinerea deschisă a căii aeriene – A. Verificarea şi susţinerea respiraţiei –

B. Verificarea şi menţinerea circulaţiei – C.

I. ADULT
1. Siguranţa salvatorului.

2. Stabilirea nivelului de conştientă ( verbal, tactil şi dureros ).

3. Accesul → solicitarea unui echipaj de urgenţă.

4. Eliberarea, verificarea şi asigurarea cailor aeriene:

– hiperextensia capului sau subluxaţia mandibulei unde se suspicionează lezarea coloanei

cervicale;

– cercetarea şi curăţarea cavităţii bucale de corpuri străine.

5. Verificarea respiraţiei şi pulsului:

– dacă persoana respira şi este inconştientă se aşează în poziţia laterală de siguranţă

( PLS ). Evaluare continua.

Verificarea respiraţiei timp de 5 – 10 sec. se face prin:

– ascultare → sunetul respiraţiei;

– privire → ridicarea toracelui;

– simţire → aerul expirat pe obraz.

Verificarea circulatiei se face prin palparea arterei carotide. Se plaseaza indexul si mediusul
pe laringe ( marul lui Adam ), alunecati apoi in santul dintre laringe, trahee si muschii laterali
ai gâtului. Se verifica timp de 5 – 10 secunde pentru a fi siguri de prezenta sau absenta
pulsului.

– dacă nu respira şi nu are puls se trece la resuscitarea cardio – pulmonara ( RCP ).

6. Se execută 30 compresiuni / 2 ventilaţii în 5 cicluri ( maxim 2 minute ) într-un ritm de 100 /

minut. Se apasa pe stern încât să se înfunde 4 – 5 cm.

– se pensează nasul;

– bărbia ridicată;

– se expiră 2 ventilatii a cate 2 sec fiecare, verificându-se dacă se ridică toracele dupa care
trebuie asteptata iesirea aerului ( expirul ).

Se efectuează respiraţie artificială gură la nas atunci când gură este lezată, din motive
estetice ori când resuscitarea e făcută de un copil ( nu poate astupa etanş gura victimei ).
7. După 5 cicluri se verifică semnele vitale :

– dacă prezintă funcţii vitale şi este inconştient se aşează în PLS şi se reevaluează periodic.
Daca pulsul e prezent dar nu respira se continua ventilatia. ( pg. 217 )

– dacă nu prezintă funcţii vitale se continua RCP până când soseşte ambulanţa, salvatorul
oboseşte, victima respira.

PROCEDUA RCP ADULT

1. RCP cu un singur salvator

1. Stabiliţi nivelul de conştientă al pacientului efectuând stimuli tactili, verbali şi dureroşi.

Întrebaţi pacientul “Cum vă simţit?” Scuturaţi uşor pacientul de umeri;dacă nu răspunde
efectuaţi stimulii dureroşi ciupind uşor victima de lobul urechii sau de tegumentul de
deasupra claviculei. Dacă nu răspunde chemaţi ajutor sunând la 112.

2. Deschideţi calea aeriană Folosiţi manevra de hiperextensie a capului şi ridicarea bărbiei.

Dacă pacientul este traumatizat folosiţi manevra de subluxaţie a mandibulei; menţineţi calea
aeriană deschisă.

3. Verificaţi respiraţia. Plasaţi urechea aproape de gură şi nasul pacientului: priviţi, ascultaţi
şi simţiţi pentru a detecta mişcarea aerului. Priviţi pentru a sesiza mişcările cutiei toracice;
ascultaţi cu urechea zgomotele respiratorii şi simţiţi curentul de aer produs de respiraţia
pacientului. Dacă NU respiră:

4. Începeţi compresiunile toracice. Determinaţi locul de compresiune şi efectuaţi

compresiunile după tehnica cunoscută; efectuaţi 30 compresiuni cu o frecvenţă de 100 /
minut. Număraţi compresiunile cu glas tare: “unu, şi doi, şi trei“.

5. După 30 compresiuni efectuaţi 2 ventilaţii artificiale.

6. Continuaţi alternând compresiunile cu ventilaţiile în raport de 30 compresiuni urmate de 2

ventilaţii.

7. Verificaţi pulsul carotidian după primul minut şi apoi la 2 – 3 minute. Verificarea

semnelelor de circulaţiei; căutaţi pulsul carotidian şi alte semne că tusea sau orice mişcare.
Cauţi pulsul carotidian după tehnica cunoscută ( indexul şi mediusul în jos pe aringe până în
şanţul dintre acesta şi muşchiul lateral al gâtului ) timp de 5 – 10 sec. Dacă pulsul este
absent treceţi la pasul următor; dacă pulsul este prezent continuaţi respiraţia artificială.

2. RCP cu doi salvatori

Poziţionaţi-vă în genunchi lângi victima cu faţa spre acesta unul în dreptul capului iar altul în
dreptul toracelui. Secvenţa este aceeaşi ca la RCP-ul cu un singur salvator, dar sarcinile
sunt împărţite după cum urmează:

1. Salvatorul unu ( de la capul pacientului ) verifică starea de conştientă a pacientului,

efectuând stimuli tactili, verbali şi dureroşi. Întrebaţi pacientul “Cum vă simţiţi?” Scuturaţi
uşor pacientul de umeri; dacă nu răspunde efectuaţi stimulii dureroşi ciupind uşor victima de
lobul urechii sau de tegumentul de deasupra claviculei.

2. Dacă nu răspunde, victima este inconştientă şi se declanşează sistemul de urgenţă

sunând la 112. Dacă sunt prezenţi alţi martori cineva va fi rugat să sune la 112 sau
salvatorul doi va face alertarea sistemului de urgenţă.

3. Salvatorul unu deschide calea respiratorie efectuând hiperextensia capului şi ridicarea

bărbiei sau subluxaţia mandibulei în caz de traumă.

4. Salvatorul unu verifica respiraţia prin tehnica privitului, ascultatului şi simţitului descrisă
mai sus timp de 5 – 10 secunde. Dacă pacientul nu respira se trece la punctul următor:

5. Salvatorul doi efectuează 30 compresiuni toracice cu o frecvenţă de 100 / minut. Se

numără: ”unu şi doi şi trei…” pentru a menţine ritmul şi a permite Salvatorului unu să ştie
când să ventileze.

6. Salvatorul unu efectuează două respiraţii, conform tehnicii descrise mai sus.

7. Salvatorul unu evaluează circulaţia prin verificarea pulsului carotidian şi căutarea altor
semne că tusea sau orice mişcare spontană a pacientului. Dacă nu se decelează pulsul
carotidian se trece la punctul următor

8. După efectuarea de către Salvatorul doi a 30 compresiuni toracice, acesta se va opri

pentru a permite efectuarea de către Salvatorul unu a doua ventilaţii. Compresiunile şi
ventilaţiile vor fi efectuate ritmic şi neîntrerupt cu excepţia a 5 secunde pentru a verifica
pulsul pacientului său pentru mutarea acestuia.

În cazul în care cei doi salvatori nu sunt egal instruiţi, cel mai competent dintre cei doi îşi va
asuma efectuarea ventilaţiilor, care pretinde o tehnică mai complicată, corelată cu
menţinerea, păstrarea libertăţii cailor aeriene.

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/70/How_to_save_lives_with_CPR.webmh
ttps://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/7/70/How_to_save_lives_with_CPR.webm