Teoria dezvoltării inteligenţei – JEAN PIAGET

Stadiul I, cel al inteligenţei senzorio-motorii, (0–2 ani) când, prin coordonarea senzorialităţii şi a
motricităţii se realizează scheme de acţiune condiţionate, reflexe circulare care devin tot mai
complexe, tinzând să se evidenţieze sub forma cauzalităţii magice, sub forma acţiunilor simbolice
purtătoare de inteligenţă, sub forma acţiunilor de rezolvare de probleme simple adaptative ce pot fi
transferate de la o situaţie la alta asemănătoare. Aşa de exemplu, sunt conduita suport, conduita
baston (manipulând jucăriile din ţarc cu o altă jucărie de formă alungită, întinde la un moment dat
mâna în care are acea jucărie folosind-o ca pe un baston pentru apropierea unei alte jucării aflată în
afara ţarcului, realizând că acea jucărie de formă alungită îl poate ajuta în acest sens).

Stadiul II, cel al inteligenţei preoperaţionale, (2-7 ani), când se dezvoltă foarte intens funcţia
simbolică a gândirii şi limbajului, funcţia reprezentativă (imitaţia şi jocul simbolic, încalecă băţul ca
pe un căluţ). Apar şi se dezvoltă moduri de prelucrare a informaţiei care nu sunt încă foarte eficiente
şi constante aşa cum operează gândirea perioadelor următoare. Copilul diferenţiază, clasifică,
denumeşte obiecte dar toate aceste moduri de operare nu au criterii logice superioare, nu au criterii
constante iar rezultatele pot fi considerate empirice. De aceea, deşi ele sunt reale modalităţi de
operare ale gândirii şi inteligenţei continuatoare la un nivel superior a operaţiilor senzorio-motorii,
sunt considerate ca forme ce preced adevăratele operaţii ale gândirii.

Stadiul III, cel al operaţiilor concrete, (7-12 ani) când se dezvoltă la un nivel superior
capacităţile copilului de a separa şi reuni obiectele, de a asocia şi categorisi, de a ordona după criterii
relativ exacte şi stabile. Acum se evidenţiază clar moduri de operare analitico-sintetice şi
comparative şi chiar moduri de operare prin generalizare şi abstractizare, aspecte ce se consolidează
şi eficientizează către sfârşitul perioadei. Copilul surprinde invarianţa şi reversibilitatea, conservarea
materiei, apar şi se consolizează astfel constante perceptive. Cu toate acestea trebuie să subliniem că
modul de operare rămâne în continuare strâns legat de concret, necesită în continuare suportul
concret chiar dacă el se desfăşoară în plan mintal. De exemplu, este nevoie de suport sub forma
beţişoarelor, bilelor, etc. la calculul mintal, este necesară prezenţa efectivă a obiectelor în cadrul
operaţiilor de clasificare, separare, ordonare, etc. De aceea, acest mod de operare este considerat ca
fiind concret şi tot de acolo rezultă şi denumirea acestui al III-lea stadiu.

Stadiul IV, cel al operaţiilor formale, între 12 şi 16 ani, când apar şi se dezvoltă operaţii de
analiză, sinteză, generalizare şi abstractizare în plan mintal fără a mai fi necesar suportul concret,
când activitatea mintală este prin excelenţă cea de conceptualizare, de realizare a judecăţilor şi
raţionamentelor inductiv-deductive, ipotetice, de operare asupra posibilului, când gândirea operează
formal (formele fiind judecăţile şi raţionamentele, propoziţiile şi frazele), când putem vorbi de o
gândire filosofică.