Sunteți pe pagina 1din 2

Gusu Adrian, AA, anul II, gr 203

Tema 1- curs 11
Politica industrială a Uniunii Europene şi competitivitatea.
Prima etapă: cea de crearea Pieţei Comune (aproximativ 1958 - 1975), statele membre au dispus
de o libertate cvasi deplină în formularea propriilor politici industriale, unele din ele (în special
Franţa, Germania şi apoi Marea Britanie) urmând o politică de puternică susţinere a
întreprinderilor industriale naţionale de mari dimensiuni, pentru a le permite acestora să facă faţă
concurenţei din partea SUA şi a Japoniei.
A doua etapă (1975 - 1985): perioadă de stagnare economică, creştere a inflaţiei şi a şomajului,
Comunitatea a dus o politică intervenţionistă. cu acţiuni complementare faţă de cele ale statelor
membre, pentru susţinerea modernizării şi restructurării unor sectoare aliate în declin (industria
oţelului, industria chimică, construcţiile navale).
A treia etapă (1985 - 1990): relansarea proiectului Pieţei Unice a însemnat susţinerea de către
Comunitate a ridicării restricţiilor în domeniul comercial şi al dereglementării pieţei industriale.
Pe fondul dezvoltării politicilor privind concurenţa, Comunitatea a început să nu mai permită
utilizarea subvenţiilor de stat ca modalităţi de evitare sau dezechilibrare a concurenţei.
Politica industrială a Uniunii Europene - acţiuni prioritare:
Începând din 1990, Comunitatea şi-a redefinit politicile cate afectează dezvoltarea industrială,
pentru a face faţă noilor provocări ale globalizării, creşterii costului muncii şi al capitalului,
necesităţii difuzării inovaţiilor tehnologice şi dezvoltării capitalului uman. Astfel, Tratatul de
instituire a Uniunii Europene introduce explicit noţiunea de competenţă comunitară în domeniul
politicilor industriale.
Comisia a formulat patru acţiuni prioritare:
a) îmbunătăţirea cadrului reglator prin consolidarea, actualizarea şi simplificarea reglementărilor
existente în industrie care să ia mai mult în seamă analiza cost-beneficiu şi factorii de risc şi de
protecţie a mediului;
b) asigurarea unei concurenţe eficiente, prin liberalizarea sectoarelor poştătelecomunicaţii,
energie etc., unde nu se mai justifică monopolul de stat;
c) promovarea investiţiilor în domeniile cheie, care asigură capacitatea de inovaţie în procesele
de muncă, organizarea producţiei şi tehnologie. în acest sens, investiţiile în cercetare -
dezvoltare, proprietate intelectuală, specializarea forţei de muncă, asigurarea sănătăţii şi
siguranţei la locul de muncă, procesarea datelor etc., devin domenii prioritare ale viitorului;
d) dezvoltarea cooperării consacrate cercetării ştiinţifice în domeniile considerate prioritare:
tehnologia informaţiilor şi comunicării; tehnologia industrială şi a materialelor; energia, mediul
etc.