SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX „SFÂNTUL VASILE CEL MARE”

FAMILIA ÎN VIZIUNEA SFÂNTULUI

VASILE CEL MARE

PROF. ÎNDRUMĂTOR: SUSȚINĂTOR:

Pr. Prof. dr. Constantin Simiraș Andrei-Vlăduț Costin

IAȘI

2018
Cuprins

ARGUMENT 3
INTRODUCERE 4
PERSOANA ȘI PERSONALITATEA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE 6
FAMILIA CREȘTINĂ ÎN GÂNDIREA SFINȚILOR PĂRINȚI 10
FAMILIA ÎN VIZIUNEA SFÂNTULUI VASILE CEL MARE 15
CONCLUZII 21
BIBLIOGRAFIE 22

2
 ARGUMENT

De-a lungul timpului s-a scris foarte mult despre familie, această instituţie de sorginte
divină, atât prin binecuvântarea din Rai, cât şi prin instituirea ei la Nunta din Cana Galileii.
Cu toate acestea, abordarea oricărei teme referitoare la familie presupune un demers de
cercetare la finele căruia nu se poate spune că s-au epuizat toate aspectele constitutive.
Tocmai de aceea, tematica privitoare la familie şi la familia creştină în special rămână o taină
insondabilă.
Trăim într-o societate aflată într-o continuă schimbare, cu o gândire ce diferă de la o
generaţie la alta. Modelul tradiţional de familie tinde să devină demodat îndeosebi în rândul
tinerilor, influenţaţi mai mult sau mai puţin de orientările occidentale. Noile forme de
convieţuire au devenit o modă deşi sunt încă blamate de societatea românească, iar divorţurile
reprezintă o banalitate. Criza familiei astăzi echivalează cu o îndepărtare sau chiar cu o
negare a lui Dumnezeu din viaţa cotidiană.
Ca absolvent al unei instituţii de învăţământ teologic am responsabilitatea de a
promova învăţăturile morale cuprinse în cărţile Sfintei Scripturi şi în Sfânta Tradiţie. Astfel
că, citind pe parcursul anilor de studiu diferite lucrări cu referire la transformările familiale şi
confruntându-mă nu de puţine ori cu situaţia de a da un răspuns pertinent unor provocări
actuale, mi-am dorit să aprofundez tematica privitoare la familie.
Gândul acesta m-a determinat să susțin la finalul studiilor seminariale lucrarea cu
titlul „Familia în viziunea Sfântului Vasile cel Mare”, coordonată de Pr. Prof. Dr. Constantin
Simiraș, căruia îi mulţumesc pentru îndrumarea pe care mi-a oferit-o pe parcursul întocmirii
lucrării mai sus amintite. Mulţumesc de asemenea îndrumătorilor spirituali, părinţilor
profesori de la Seminarul Teologic „Sf. Vasile cel Mare” din Iaşi pentru contribuţia la
formarea mea pe parcursul anilor de studiu.

3
 INTRODUCERE

Familia există de la început, de când a creat Dumnezeu omul ca bărbat şi femeie.

Familia reprezintă una din coordonatele esenţiale ale umanităţii. Familia apare odată cu
creaţia omului, ca răspuns al unei necesităţi spirituale: „nu este bine să fie omul singur”
(Facerea 2, 18), dar şi ca o formă a complementarităţii: „să-i facem ajutor potrivit pentru el”
(Facerea 2, 18).
Prin natura sa, omul a fost creat fiinţă socială deschisă comuniunii comunicării şi
întrajutorării. Cadrul familial, care a fost instituit de Dumnezeu, a fost rânduit după anumite
norme. Morala creştină face obiectul unora din aceste norme ce vizează viaţa de familie.
Deci, viaţa de familie nu este un rezultat obţinut haotic al unor generaţii ce s-au succedat, ci
dacă se ghidează după normele Celui care o a instituit-o, este drumul ce duce spre Creator.
„Familia este reflectarea chipului lui Dumnezeu în om, manifestat prin comuniunea specifică
ei, asemenea comuniunii intra-trinitare”1. Potrivit acestui aspect, viaţa de familie capătă o
importanţă esenţială pentru cel ce urmăreşte dobândirea mântuirii. Familia este obiect al
proniei lui Dumnezeu pentru omul cel căzut, cu menirea de a asigura calea către mântuire.
Din păcate, în decursul istoriei umanităţii, caracterul sacru al familiei s-a laicizat,
dacă putem spune aşa, şi s-a abătut de la menirea sa, cooptând doar o formă socială, aşa cum
apare în diferite legiuiri ale lumii. Secularismul neopăgân actual, scoţând pe Dumnezeu din
sufletul omului, l-a lăsat pe acesta pustiit în zbuciumul unei libertăţi anarhice şi rătăcitoare.
Pe oameni nu-i mai interesează statornicia iubirii, ci satisfacerea plăcerii în funcţie de
situaţiile aflate în continuă schimbare, tinerii nu mai caută o finalitate în Taina Căsătoriei, ci
o privesc ca pe un simplu obicei cu caracter opţional. Căsătoria a ajuns să fie un simplu
contract, din care pot gusta înainte de a-l finaliza, în ideea că aceasta dacă se va întâmpla, va
fi într-un timp îndepărtat. Asistăm la situaţia când omul singur şi-a creat drepturile
fundamentale ale afirmării propriei personalităţi, în condiţie de libertate dusă pe culmile
libertinajului. Într-un segment al acestei afirmări, poţi să contractezi căsătoria, precum tot aşa
de uşor o poţi şi desface.
Contextul lumii actuale poate să fie chiar contrar normelor morale, ameninţând chiar
sănătatea familiei. Acest fapt l-a schiţat Preafericitul Daniel, Patriarhul României: „Din punct
de vedere teologic-pastoral, observăm cât de expuse, solicitate şi adesea ameninţate sunt
identitatea, coeziunea şi armonia familiei creştine azi, în faţa crizei economice (sărăcie,
1
Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile marilor Părinţi ai Bisericii din
secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002, p. 11

4
şomaj, nesiguranţă etc.), a crizei morale (laxism, libertinaj, senzualism pornografic, dezordini
erotice ridicate la rang de normalitate, prostituţie din raţiuni comerciale, trafic de copii,
divorţ, droguri etc.), a crizei spiritual-religioase (sectarism fanatic, prozelitism agresiv,
sincretism confuz, relativism doctrinar, indiferentism nihilist etc.)”2.
Observând acest regres, putem conclude că formarea unei noi familii din punct de
vedere moral nu se realizează întâmplător. Pentru a realiza o familie creştină, care să-şi atingă
scopul pe care îl are aceasta, trebuie realizată reorientarea către Dumnezeu şi redescoperirea,
în duh creştin, a ceea ce este într-adevăr instituţia familiei, întemeiată printr-o taină a harului
lui Dumnezeu. Pentru aceasta, este nevoie de o pregătire temeinică, care să confere un
rezultat pe măsură. Trebuie înţeles atât raportul nostru pe care trebuie să ni-l asumăm, cât şi
conştientizarea lucrării proniatoare a lui Dumnezeu în viaţa noastră.
Pregătirea pentru viaţa de familie nu se referă doar la momentul propriu-zis al oficierii
Sfintei Taine a Căsătoriei, ci ea presupune o asumare activă şi responsabilă a ceea ce
presupune ea pe tot parcursul vieţii. Pentru aceasta este nevoie de o analiză atentă atât a ceea
ce presupune moralitatea în viaţa de familie, cât şi modul cum se poate ajunge la ea.

2
Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Familia creştină – “Biserica de acasă”, în „Familia creştină azi”,
Editura Trinitas, Iaşi, 1995, p. 5-6

5
 PERSOANA ȘI PERSONALITATEA SFÂNTULUI
VASILE CEL MARE

Cuvântul „sfânt” în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române este definit ca persoana

care şi-a consacrat viaţa apărării religiei şi care după moarte este considerată făcătoare de
minuni.3 Sfinţii au înflorit spiritual ca rod al suferinţelor Lui Hristos şi s-au realizat
hristocentric, Hristos a fost lumina lor, sufletul sufletului lor, viaţa vieţii lor.4
Sfântul Vasile Cel Mare, episcop al Cezareei Capadociei, este unul dintre cei mai
importanţi părinţi ai Bisericii Ortodoxe şi totodată unul dintre cei mai mari teologi creştini. El
s-a născut în anul 330, în Cezareea Capadociei având ca părinţi pe Vasile şi Emilia. A făcut
parte dintr-o familie numeroasă cu zece fraţi, dintre care trei vor deveni episcopi: Sfântul
Vasile Cel Mare, Sfântul Grigorie de Nyssa şi Sfântul Petru de Sevasta. Cinci fraţi au devenit
monahi: cei trei episcopi, Macrina cea Tânără şi Naocratios. Mama sa Emilia va fi trecută în
rândul sfinţilor împreună cu Macrina, bunica Sfântului Vasile şi cu alţti trei copii ai săi:
Sfântul Grigorie de Nyssa, Sfântul Petru al Sevastei şi Sfânta Macrina cea Tânără. Sfântul
Vasile a primit învăţătura în casa părintească, iar mai apoi studiază la Şcolile din Cezareea
Capadociei, Constantinopol şi Atena. La Atena a avut ca profesori de retorică pe Libaniu,
Proheresiu şi Himeriu, tot aici se va întâlni cu Sfântul Grigorie de Nazianz şi se leagă o
prietenie frumoasă între ei. În scurt timp Sfântul Vasile ajunge să se desăvârşească în ale
învăţăturii, încât s-a făcut cunoscut şi vestit celor mari ai cetăţii şi la tot poporul. 5 După
perioada aceasta de studiu, predă un timp retorica, însă înclinaţia personală şi mai ales
educaţia primită în familie îi îndrumă paşii spre alte idealuri.6
Sfântul Vasile va pleca la Ierusalim împreună cu dascălul său Euvul, se vor închina la
Locurile Sfinte şi vor primi botezul în Iordan de la episcopul cetăţii, Maxim în anul 355. În
clipa botezului a căzut la pământ şi s-a rugat cu lacrimi în ochi Lui Dumnezeu să-I arate un
semn al credinţei lui şi intrând în apă se ruga.7 Când arhiereul a venit sa-l boteze s-a pogorât
3
https://dexonline.ro/intrare/sf%C3%A2nt/249192, accesat la data de 08.05.2018
4
Lector. Dr. Cezar Vasiliu, 1600 de ani de la moartea Sfântului Vasile cel Mare, în „Ortodoxia”, anul 1979, nr. 1,
p. 161;
5
Vieţile Sfinţilor, vol. 1, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, Cuvânt înainte de Prof. Univ. G. Mihăilă, Editura
Artemis, Bucureşti, 1992, p. 13-14;
6
Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sfântul Vasile cel Mare. La 1600 de ani de la moartea sa, în „Glasul Bisericii”, nr.
5-6, anul 1979, p.459;
7
Ştefan Voiculescu, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, în „Vieţile Sfinţilor”, nr. 2, Editura Sfintei Episcopii a
Argeşului şi Muscelului, Piteşti, 1933, p. 5;

6
un fulger de foc spre dânşii şi ieşind un porumbel din fulgerul acela, s-a pogorât în Iordan şi
tulburând apa, a zburat la cer, iar cei ce erau pe mal au văzut aceasta, s-au cutremurat şi au
preamărit pe Dumnezeu.8 După botez, Sfântul Vasile renunţă la lume şi intră în monahism,
dedicându-şi viaţa lui Dumnezeu.
Macrina, sora sa, l-a influenţat mult şi l-a îndrumat să îmbrăţişeze viaţa monahală.
Sfântul Vasile va întemeia o mânăstire de călugări în localitatea Anesi, aproape de Neo-
Cezareea, pe malul râului Iris. Aici se va îndeletnici cu aprofundarea cunoştinţelor teologice,
studiul biblic, rugăciunea, postul şi meditaţia, desăvârşindu-se în cunoaşterea teologică şi
trăirea duhovnicească, fapt ce l-a ajutat să devină un mare scriitor şi bun orator creştin. 9
Pentru monahii din mânăstirea sa a întocmit reguli de vieţuire: Reguli Mari şi Reguli Mici,
dar şi alte lucrări ascetice.
În Regulile Mari, Sfântul Vasile spune că: ˝nimic nu caracterizează mai bine natura
umană decât faptul de a comunica unul cu altul şi de a ne iubi unul pe celălalt, căci suntem
fiinţe sociale, nu solitare şi sălbatice.˝10
La 14 iunie 370, Sfântul Vasile cel Mare a fost ales arhiepiscop al Cezareei
Capadociei. În organizarea Bisericii, a depus un efort enorrm şi a luptat pentru drepturile
clerului, punând accent totodată pe temeinica pregătire canonică şi spirituală a preoţilor.
Ca arhiereu, a avut de înfruntat grele încercări din partea împăratului Valens. Însă prin
înţelepciunea sa primită de la Dumnezeu şi cu a sa credinţă neclintită, a înfruntat pe împărat
şi a apărat credinţa ortodoxă cu mult curaj. De asemenea, Sfântul Vasile a fost ameninţat de
împăratul apostat Iulian (361 – 363), că îl va ucide, iar poporul credincios va fi dus în robie.
Cetăţenii, însă, au hotărât să strângă bani ca să-l îmbuneze pe împărat. Sfântul Vasile s-a
rugat Maicii Domnului pentru ajutor şi Sfântul Mare Mucenic Mercurie a fost trimis să-l
ucidă pe vrăjmaşul creştinilor. Bucuroşi fiind, credincioşii nu au mai vrut să-şi ia banii
înapoi, ci să rămână pentru Împăratul cerului si pământului. „Iar Sfântul Vasile lăudându-le
sârguinţa lor, a poruncit să-şi ia fiecare a treia parte din ceea ce a dat, iar cu cealaltă avuţie să
zidească o casă pentru săraci şi pentru străini, spital, casă de bătrâni şi de sărmani.”11
Tot ca arhiereu, Sfântul Vasile cel Mare a luptat împotriva ereziilor vremii sale şi
pentru curmarea schismelor prin faptele sale, cu cuvântul şi cu scrisul, prin tratate teologice şi

8
Ştefan Voiculescu, op.cit., p. 6;
9
Pr. Prof. Dr. Ivan Ilie, Îndrumător catehetic, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea, 2001, p. 72;
10
Sf. Vasile cel Mare, Asceticele, Regulile Mari, Regula 3, în Scrieri, partea a doua, col „P.S.B.”, vol. 18, trad.,
introd., indici și note de Iorgu D. Ivan, EIBMBOR, Bucureşti, 1989, p. 224;
11
Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie, Editura Mânăstirea Sihăstria, Neamţ, 2005, p. 25;

7
prin scrisori către episcopii răsăriteni, dar şi către cei apuseni: „vizitând pe unii, altora
trimiţându-le soli, pe alţii chemându-i la el, îndemnând, mustrând, rugând, ameninţând,
ocărând, luptându-se pentru popoare, oraşe sau chiar persoane izolate, născocind diferite căi
spre mântuire, tămăduind pretutindeni, era un nou Veseleil, arhitectul cortului mărturiei,
întrebuinţând tot felul de materiale şi meşteşugiri pentru atingerea scopului şi aranjând totul
în vederea frumuseţii şi armoniei operei sale.”12
Sfântul Vasile cel Mare, a dat o atenţie deosebită păturii sărace şi celor oprimaţi,
făcând multe acte de caritate, eparhia sa a condus-o cu grijă, fiind un administrator deosebit.
Boala care îl măcina nu l-a împiedicat să viziteze fiecare parohie din arhiepiscopia sa. Însă
ereticii nu şi-au găsit liniştea până nu l-au exilat. Dar din pricina faptului că fiul împăratului
s-a îmbolnăvit de friguri, împăratul nu mai semnează decretul de exil, fiind graţiat. Făcând
apel la cei mai buni medici, împăratul nu găseşte leac pentru boala fiului său şi face apel către
Sfântul Vasile şi credinţa acestuia. Acesta răspunde negreşit chemării şi odată cu venirea lui
boala se mai uşurează. Sfântul Grigore de Nazianz ne mai amintește de o altă minune
săvârşită de către Sfântul Vasile, atunci când izbăveşte de boală pe prefectul Modest. A avut
luptă de dus chiar şi cu unii dintre episcopii săi, care nu erau binevoitori cu el din trei pricini:
întâi pentru că nu erau de acord cu dogmele de credinţă propovăduite de Sfântul Vasile, pe
care le acceptau numai constrânşi de popor; a doua pricină este că nu le trecuse supărarea că
fusese ales episcop al Cezareei în dauna lor; şi a treia pricină, nu puteau suporta prestigiul de
care se bucura Sfântul Vasile.13
Sfântul Vasile a înfiinţat sub numele de Vasiliada, instituţii de asistenţă socială, azile,
case pentru reeducarea fetelor alunecate, spitale, şcoli tehnice. A luptat pentru cei care se
aflau în suferinţe criticându-i pe bogaţi, n-a făcut deosebire între neamuri şi credinţele
oamenilor.14 Întotdeauna Sfântul Vasile a acordat o atenţie deosebită celor săraci, s-a ocupat
de dânşii purtându-le de grijă şi ajutându-i, celor bolnavi uşurându-le suferinţa.
Sfântul Vasile purta de grijă mănăstirilor din Pont şi din Capadocia, păstorind peste
ele, şi îşi revărsa învăţăturile sale asupra lor. Chiar şi după urcarea sa în scaunul de
mitropolit, a păstrat legături cu monahii, adresându-le scrisori atât celor din viaţa de obşte, cât
şi pustnicilor.15 El avea şi un dar minunat: la Sfânta Liturghie pe când slujea şi înălţa Sfintele

12
Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri,Partea întâia, Omilii la Hexaemeron, Omilii la Psalmi, Omilii şi Cuvântări,
traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, E.I.B.M.B.O.R, Bucureşti, 1986, p. 16;
13
Ibidem, p.27;
14
Pr. Prof. Dr. Ioan Coman, Patrologie, Editura Sf. Mânăstire Dervent, 2000, p. 112;
15
Ierod. Ioasaf O. Popa, Viaţa monahală a Sfântului Vasile cel Mare, Editura „Anastasia”, Bucureşti, 2000, p. 17;

8
Daruri, cunoştea că se pogoară Darul Sfântului Duh printr-un semn: acela că porumbelul de
aur ce stătea deasupra Sfintei Mese se clătina de trei ori, mişcat fiind de tainica putere
dumnezeiască a Tatălui ceresc.16
Dintre cei „Trei mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi”, Sfântul Vasile cel Mare este
considerat primul dintre ei, însă se stinge din viaţă fiind slăbit de boala care l-a măcinat încă
de pe când era tânăr la o vârstă nu foarte înaintată pe când avea 50 de ani, în anul 379 la 1
Ianuarie.17 La înmormântarea sa, a participat un număr extraordinar de creştini, au participat
şi evrei sau păgâni, localnici şi chiar şi străini , aceasta fiind una din marile dovezi care ne
arată popularitatea sa. Deasupra gropii sale s-au strâns mulţi arhierei şi au cantat psalmi.
Episcopul vremii de atunci al cetăţii Sasima, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul, a scris
cuvântul de îngropare şi a venit la mormânt şi l-a citit cu lacrimi deasupra mormântului.
Sfântul Vasile Cel Mare este sărbătorit pe data de 1 Ianuarie. De asemenea mai este
sărbătorit şi pe data de 30 Ianuarie împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur şi Sfântul Grigorie
de Nazianz; Sărbătoare a Sfinţilor Trei Ierarhi hotărâtă de către Ioan Patriarhul
Constantinopolului în memoria acestor trei mari sfinţi şi teologi ortodocşi în anul 1081.

16
Ibidem;
17
Sfântul Vasile cel Mare, op. cit., p. 31;

9
 FAMILIA CREȘTINĂ ÎN GÂNDIREA SFINȚILOR
PĂRINȚI

Etimologic, termenul de „familie” provine din limba latină 18 (familia, ae) şi are mai
multe sensuri:
a. totalitatea sclavilor unei case:
b. familie (casă) totalitatea membrilor ei;
c. bunurile unei case, patrimoniu, mijloace de trai;
d. corp, trupă, ceată, şcoală, sectă.
S-au dat de-a lungul timpului diverse definiţii ale familiei. Până nu demult,
operaţionalizarea termenului se realiza relativ uşor, majoritatea definiţiilor surprinzând
aceleaşi elemente. Literatura de specialitate însă a dat diferite accepţiuni noţiunii de familie,
plecând fie de la funcţionalitatea ei, fie de la structura acesteia. Astfel, Maria Voinea în
lucrarea Sociologia generală şi juridică19, menţionează că „familia este un grup social primar
care are drept scop transmiterea continuităţii biologice a naţiei prin funcţia de reproducere
precum şi menţinerea continuităţii culturale prin transmiterea obiceiurilor, culturii, limbii”.
Astăzi realitatea arată că noţiunea de familie s-a deteriorat din raţiuni sociale sau
economice şi foarte puţine sunt cazurile în care se poate vorbi de familie în sensul ei primar,
tradiţional. Luând în considerare aceste aspecte, Iolanda Mitrofan şi Cristian Ciupercă 20
consideră că „familia reprezintă, în orice societate, o formă de comunitate umană alcătuită
din cel puţin doi indivizi, uniţi prin legături de căsătorie şi/sau paterne realizând mai mult
sau mai puţin latura biologică şi/ sau cea psihosocială”.
Literatura de specialitate abundă de analize şi studii menite să ofere o imagine cât mai
clară a acestui concept. Sociologii actuali 21 care s-au confruntat cu o diversitate mult mai
mare de forme şi modele de familie decât se aşteptau, au optat pentru a folosi termenul de
„household” – gospodărie, familie în locul celui clasic de „familie” deoarece acesta din urmă

18
Gheorghe Guţu, Dicţionar latin-român, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Humanitas, Bucureşti, 2003,
p. 503.
19
Voinea Maria, Sociologia generală şi juridică , Editura Holdin Reporter, Bucureşti, 1997, p. 65.
20
Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, Incursiune în psihologia şi psihosexologia familei, Editura Press Mihaela,
Bucureşti, 1998, p. 17.
21
Dr. Mihaela Prună, Concubinajul-efectul de bumerang - de la blamare la alternativă pentru viaţa de cuplu,
Editura SITECH, Craiova, 2007, p. 28.

10
a fost asociat cu un anumit gen de grupare care nu se mai aplică astăzi decât unui număr mic
de populaţie.
Deşi nu există o deplină convergenţă între opiniile privitoare la familie, există totuşi
unele trăsături de bază ale acesteia, indiferent de abordare:
 este alcătuită din persoane unite prin căsătorie având trăsături paterne;
 presupune sarcini şi îndeplineşte funcţii specifice;
 se realizează pe fundamentul diversităţii relaţiilor biologice, moral – afective, juridice
şi spirituale;
 presupune un set de drepturi şi obligaţii sau îndatoriri reciproce;
Putem vorbi despre familie ca o societate aflată la scară redusă, o „celulă a societăţii”,
aşa cum a fost denumită mereu. Dintre toate formele de comunitate umană, familia şi-a
dovedit eficienţa în timp şi este cea care asigură perpetuarea neamului omenesc, după
porunca dată de Dumnezeu în Rai: „Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: Creşteţi şi vă
înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările
cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot
pământul!” (Fac. 1, 27-28).
Urmând povăţuirilor Sfântului Pavel, care subliniază în numeroase rânduri importanţa
iubirii în cadrul familiei: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit
Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25), „Bărbatul să-i dea femeii iubirea
datorată, asemenea şi femeia bărbatului” (I Corinteni 7, 3), Sfinţii Părinţi, începând chiar din
primele secole au manifestat o preocupare constantă pentru familia creştină.
Astfel, în perioada apostolică, Sfântul Clement Romanul în Epistola către Corinteni
aminteşte tinerilor să trăiască „cumpătat şi curat”, femeilor „să săvârşească totul cu conştiinţa
nepătată, curată şi sfântă, iubindu-şi după cuviinţă bărbaţii lor [...] să-şi gospodărească aşa
cum se cuvine casa, în buna rânduială a ascultării, păstrându-se curate la suflet şi la trup.” În
acest sens şi Sfântul Policarp al Smirnei se adresează creştinilor din Filipi îndemnând femeile
să umble în credinţă, curăţie, iubindu-şi bărbaţii şi crescând copii în frica Domnului. 22
Sfântul Ignatie al Antiohiei numit şi Teoforul, în scrisoarea către Sfântul Policarp al
Smirnei sfătuieşte pe acesta să se adreseze „surorilor să iubească pe Domnul şi să se
mulţumească, trupeşte şi duhovniceşte, cu soţii lor; la fel şi fraţilor mei, porunceşte-le în
numele lui Iisus Hristos şă-şi iubească soţiile precum iubeşte Domnul Biserica” 23. Tot aici

22
Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» vol. 1, traducere,
introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti 1979, p. 46.

11
elogiază fecioria, iar apoi menţionează că familia trebuie întemeiată prin binecuvântarea
episcopului pentru ca toate să se facă spre cinstea lui Dumnezeu şi „nu după poftă”.
De asemenea, într-una dintre viziunile sale, Păstorul lui Herma îl îndeamnă pe acesta:
„să nu se suie în inima ta poftă de femeie străină sau poftă de desfrânare sau de alte păcate
asemănătoare acestora; făcând acestea săvârşeşti mare păcat; dacă-ţi vei aminti neîncetat de
soţia ta, niciodată nu vei păcătui [...] dacă săvârşeşte cineva fapta aceasta, îşi pregăteşte
moartea”.24 Se observă din aceste pasaje că părinţii din perioada primară cunoaşteau bine
cuvintele Mântuitorului: „Eu însă vă spun vouă: Că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi
săvârşit adulter cu ea în inima lui” (Matei 5, 28) iar îndemnurile lor nu sunt valabile doar
pentru secolul respectiv, ci au caracter universal.
Un alt exemplu de scriitor bisericesc aparţinând perioadei primare este Clement
Alexandrinul care susţine că „scopul celor ce se căsătoresc este naşterea de copii, iar ţinta lor
este să aibă copii buni”. În continuare, acesta dă exemplul plugarului care aruncă seminţe în
brazdă având speranţa unei recolte bogate. Aşadar plugarul (iar prin extensie persoana
căsătorită) nu doreşte să risipească sămânţa pentru a nu lucra contra raţiunilor firii. Omul
devine chipul lui Dumnezeu cu adevărat atunci când „conlucrează cu Dumnezeu la naşterea
oamenilor”25. De asemenea, un alt aspect al învăţăturilor sale se referă la înfrânare, care nu
priveşte doar înfrânarea de la relaţiile sexuale, ci la tot ce doreşte omul stăpânit de simţuri,
care nu se mulţumeşte cu cele de folos, ci caută desfătarea. Astfel, urmând cuvintelor
Sfântului Pavel de la I Corinteni 6, 19 „trupul vostru este templu al Duhului Sfânt” Clement
subliniază: ,,noi, îmbrăţişăm înfrânarea din dragoste de Domnul şi din dragostea de binele
însuşii, sfinţind templul Duhului”26. Clement Alexandrinul este conştient că dacă omul
urmăreşte împlinirea poftelor se îndreaptă spre pierzare. Scopul relaţiiilor sexuale fiind
plăcerea, atunci aceasta duce inevitabil la socotirea semenului drept un instrument al acestei
plăceri, deci un obiect. Acest fapt este evidenţiat şi de alţi părinţi. Astfel, Sfântul Maxim

23
Ignatie Teoforul, Epistola Către Sfântul Policarp al Smirnei, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» vol. 1,
traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti 1979, p. 188.
24
, Păstorul Herma, Porunca a IV-a, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» vol. 1, traducere, introducere, note şi
indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti 1979, p. 249.
25
Pr. Dr. Constantin Mihoc, Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţătura marilor Părinţi ai Bisericii din
secolul IV, Editura Teofania, 2002, p 96
26
Clement Alexandrinul, Stromatele, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» vol. 4, traducere, introducere, note şi
indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 213.

12
Mărturisitorul spune: ,,Cel ce urmăreşte plăcerea greşeşte în judecată, socotind ceea ce nu e
bine ca bine. Aşadar, unul ca acesta abuzează de femeie împreunându-se cu ea”27.
Căsătoria, conform lui Clement Alexandrinul nu este nicidecum nelegiuire sau păcat
deoarece ea se întemeiază în Biserică, ci doar „căderea dintr-o singură căsătorie în mai multe
căsătorii” devine practică nelegitimă şi poate fi considerată ca şi desfrânare. 28 Ba mai mult
decât atât, Taina Nunţii primeşte binecuvântarea lui Dumnezeu şi nicidecum nu devine o
îndepărtare de El sau un impediment în practicarea virtuţii prin naşterea de prunci. Aceştia
(pruncii) devin „florile căsătoriei, pe care dumnezeiescul Lucrător le culege din livezile cele
trupeşti”, iar naşterea lor înmulţeşte dragostea soţilor. 29 Păcatul avortului ca şi abatere de la
legea morală universală, dar şi de la legea pozitivă exprimată prin porunci, primeşte
sancţiunea lui Clement, sancţiune prin care înfierează orice încercare de a „ucide cu mijloace
rele fătul omenesc, făcut să se nască prin dumnezeiasca purtare de grijă”. Deşi prin avort se
elimină o „materie complet moartă, odată cu fătul se avortează şi iubirea de oameni”.30
Se observă faptul că deşi în primele secole condiţiile nu erau favorabile pentru
manifestarea credinţei şi principiilor morale creştine, exista o activitate deosebită de susţinere
a familiei într-o lume încă supusă păgânătăţii. Tezaure ale literaturii creştine atât prin
vechimea lor cât şi prin conţinutul lor moral, epistolele scrise în perioada primară sunt actuale
cu atât mai mult în aceste vremuri tulburi.
Învăţăturile acestor odoare patristice sunt confirmate şi continuate în secolele
următoare de mari părinţi ai Bisericii, precum Sfântul Ioan Gură de Aur, Sfântul Grigorie de
Nazianz, Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Maxim Mărturisitorul, etc. Ar fi de prisos a
enumera toate aspectele vieţii de familie pe care Sfântul Ioan Gură de Aur le-a surprins cu
atâta frumuseţe în operele sale, fapt pentru care a şi fost denumit „rapsod al familiei creştine”.
Unirea dintre bărbat şi femeie de către Dumnezeu este numită de acesta ca „taină nespusă”, o
„mare lecţie de filosofie”, iar cât despre modul în care El a creat omul, „îl ştie numai Cel ce a
făcut creatura” fapt ce nu poate fi cuprins de îngeri. 31 Referitor la aceasta, Sfântul arată că

27
Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalie, vol. 2, traducere din greceşte, introducere
şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 1999, p. 34.
28
Clement Alexandrinul, op.cit., p. 321.
29
Clement Alexandrinul, Pedagogul, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» 4, traducere, introducere, note şi indici
de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1982, p. 271.
30
Ibidem, p. 285.
31
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Omilia a XVI-a în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» 23, traducere,
introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti 1987, p. 170.

13
prin creaţie nu doar bărbatul este purtător de chip, ci şi femeia, ei fiind creaţi egali. Dacă
bărbatul este „chip şi slavă a lui Dumnezeu”, femeia este „slavă a bărbatului”.32
Sfântul Ioan aminteşte despre faptul că înainte de cădere nu a fost vorba de unire
trupească, ci înainte de acest moment Adam şi Eva duceau o viaţă îngerească. Astfel, el
subliniază: „Cum putea fi vorba de aşa ceva, când nu erau supuşi nici nevoilor trupeşti? De la
început şi dintru început a stăpânit fecioria, dar când a intrat, prin trândăvie, neascultarea şi
şi-a făcut intrare păcatul, fecioria a zburat, pentru că cei dintâi oameni s-au făcut nevrednici
de măreţia unui atât de mare bun şi a intrat în lume legea unirii trupeşti.”33
Despre starea de jertfă caracteristică în cadrul căsătoriei, autorul antiohian
argumentează că într-o prietenie cu cineva eşti chemat a te goli de tine însuţi, a-ţi lărgi la
nesfârşit inima. Pentru a evolua relaţia, ambii prieteni se lărgesc necontenit şi este nevoie ca
fiecare să simtă că el trebuie să se lărgească mai mult decât lărgirea celuilalt, să crească mai
mult decât creşterea celuilalt34.
De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur identifică două scopuri ale nunţii: dobândirea
întregii înţelepciuni şi capacitatea de a deveni părinte. Prin acestea se realizează asemănarea
cu Dumnezeu. Din această perspectivă, a avea mulţi copii pune omul într-o asemănare
uluitoare cu El, Care îngăduie, iubeşte şi poartă de grijă de toţi oamenii. Persoana care refuză
această binecuvântare, refuză să se asemene cu Dumnezeu. Dar înainte de a deveni părinte el
trebuie, prin lupta cu patimile, să câştige întreaga înţelepciune 35. Un alt aspect deosebit de
important este reprezentat de educaţia oferită copiilor, al cărei scop este formarea religios-
morală desăvârşită. El precizează că această educaţie începe de timpuriu, insuflându-le
credinţa şi evlavia. Părinţii adevăraţi nu sunt doar cei care nasc pe copii, ci cei care le oferă
educaţia morală corespunzătoare.

32
Sfântul Ioan Gură de Aur, op.cit., p. 171.
33
Ibidem, p. 213.
34
Idem, Cuvântări despre viaţa de familie, traducere: pr. Marcel Hancheş, prefaţă P.S. Lucian Lugojanul,
Episcop vicar, studiu biografic şi bibliografic conf. univ.dr. Claudiu T. Arieşan, Editura Învierea, Timişoara, 2005,
p. 122.
35
Idem, Cateheze maritale- omilii la căsătorie, traducere din limba greacă veche, pr. Marcel Hancheş, Editura
Oastea Domnului, Sibiu, 2006, p. 15-16.

14
 FAMILIA ÎN VIZIUNEA SFÂNTULUI
VASILE CEL MARE

Sfântul Vasile cel Mare este renumit pentru învăţăturile pedagogice pe care le-a
cuprins în diferite lucrări precum: Omilia către tineri, Reguli morale, etc. Astfel, atitudinea sa
faţă de copii este cu desăvârşire pedagogică în sensul modern al cuvântului. În „Etica” sa,
regula 86 îndeamnă pe copii să-şi asculte părinţii, să-i onoreze iar pe aceştia să-şi educe copiii
în disciplină şi iubire de Dumnezeu, dar cu bunătate şi blândeţe „pentru a nu face din ei
suflete fricoase.”36 Se poate spune că întreg duhul patristic este cuprins de dragostea pentru
creaţia lui Dumnezeu şi prin urmare şi familia creştină, ca ceea ce a primit binecuvântare de
la Creator este elogiată în mod deosebit de scrierile sfinţilor părinţi; acestea nu se limitează
însă doar la perioada respectivă, ci reprezintă un criteriu de raportare pentru o viaţă morală
creştină indiferent de spaţiul temporal sau geografic.
Sfântul Vasile cel Mare este unul dintre cei mai mari organizatori ai monahismului,
din regulile sale inspirându-se cea mai mare parte a regulilor monahale răsăritene, dar şi cele
apusene. Cu toate că este iubitor al vieţii monahale, marele ierarh nu dispreţuieşte familia şi
căsătoria, ci îi arată măreţia ei sublimă. Crescut el însuşi într-o familie deosebită, Sfântul va
evidenţia iubirea şi armonia ce trebuie să fie între cei doi soţi, astfel încât să existe o
completare reciprocă. Această iubire trebuie dezvoltată prin lucrarea virtuţilor, care nu lasă
loc diverselor vicii. Din experienţa trăită în cadrul familiei sale, ierarhul dă sfaturi privind
educaţia copiilor, al căror suflet, din care lipseşte mândria sau invidia, este prielnic unei bune
creşteri.
Secolul al IV-lea a însemnat o explozie a monahismului pe întreg cuprinsul Imperiului
Roman. S-au dezvoltat forme mai aspre de monahism, ca în Siria, dar şi forme moderate ca,
de exemplu, în Capadocia. Monahii au devenit exemple vii ale unei învăţături tot mai greu de
împlinit în spaţiul unei lumi secularizate. Astfel, pe fondul unui monahism riguros şi a unei
concepţii gnostice asupra lumii (în care trupul era văzut rău prin sine), familia începuse să fie
devalorizată, vorbindu-se de o superioritate a monahismului faţă de familia creştină. Adevărat
reformator al monahismului, Sfântul Vasile vorbea zilnic oamenilor simpli, căsătoriţi, care
rămăseseră în lume, aveau copii şi încercau să împlinească învăţătura Mântuitorului Hristos.
Astfel, ierarhul capadocian simte că trebuie să scoată în evidenţă măreţia familiei creştine,

36
Pr. Lect. Costachi Grigoraş, Educaţia ridicată la treapta de sacerdoţiu creştin în pedagogia patristică, în
Familia creştină azi, Editura Trinitas, Iaşi, România, 1995, p. 74.

15
modul de vieţuire adecvat familiei creştine, fundamentele acesteia, dar şi păcatele care pot
afecta temelia ei.
Conştient de responsabilitatea sa de păstor peste întreaga turmă a lui Hristos, Sfântul
Vasile cel Mare va pune faţă în faţă cele două moduri de vieţuire, pentru a arăta că nici unul
nu este superior faţă de celălalt. Cu siguranţă, Sfântul auzise de superioritatea pe care şi-o
derogau mulţi monahi, dar şi de laxismul unor membri ai societăţii, care socoteau că
poruncile evanghelice mai greu de îndeplinit vizează doar feţele monahale. „Ascultarea de
Evanghelie se va cere de la toţi oamenii, şi de la monahi, şi de la cei căsătoriţi. Căci nu este
de ajuns pentru cel căsătorit îndreptăţirea cumpătării şi a dorinţei către soţie şi chiar a
îndatoririi conjugale, ci toate celelalte porunci“.
După marele ierarh, vieţuirea monahicească nu este un criteriu pentru sfinţenie,
sfinţenia fiind cerută şi de la cei ce întemeiază familii. „Căci pentru aceasta Iubitorul de
oameni Dumnezeu, Care poartă grijă de mântuirea noastră, a împărţit viaţa oamenilor în două
feluri de vieţuire, adică în viaţa de căsătorie şi în cea de feciorie, aşa încât cel care nu poate să
ducă lupta fecioriei să-şi ia femeie (soţie) legiuită, cunoscând că i se va cere făgăduinţă de
înfrânare, sfinţenie şi asemănare cu sfinţii care au avut soţie şi au crescut fii“. Cu alte cuvinte,
cei căsătoriţi trebuie să urmeze o viaţă asemănătoare celei a lui Avraam, Iov, David, Samuel,
Petru şi a celorlalţi apostoli.
În ceea ce privește familia, Sfântul Vasile o consideră o instituţie dumnezeiască şi
vorbeşte mereu despre armonia, unitatea şi indisolubilitatea acesteia. Scopul căsătoriei este,
spune marele ierarh, de ajutorare reciprocă, creştere în iubire şi naştere de copii. Exemplu
pentru unitatea şi armonia ce trebuie să existe între soţ şi soţie stă iubirea dintre Hristos şi
Biserică: „Se cuvine ca bărbaţii să-şi iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit
Biserica, dându-se pe Sine pentru ea, pentru ca să o sfinţească“. Sfântul Vasile exemplifică
această iubire şi prin modelul turturicii, care, dacă se desparte vreodată de soţul ei, nu mai
vrea să trăiască cu altul, ci rămâne singură.
Considerând familia o instituție întemeiată pe liberul consimțământ al bărbatului și
femeii de a conviețui împreună cu scopul de a se ajuta reciproc și de a continua neamul
omenesc, Sfântul Vasile cel Mare, atât în Învățăturile morale, cât și în Comentariul la
Psalmi, se ocupă de relațiile dintre membrii familiei: soț și soție, părinți și copii, frați și surori
etc.37 Astfel, atunci când se referă la indisolubilitatea căsătoriei (Matei 19, 9), Sfântul Vasile
37
Arhid. Ioan Zăgrean, Probleme morale în opera Sfântului Vasile cel Mare, în Sfântul Vasile cel Mare închinare
la 1630 de ani, ediția a II-a revăzută, adăugită și îngrijită de Emilian Popescu și Adrian Marinescu, colecția
„Studia Basiliana”, vol. 1, Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009, p. 352

16
spune că „nu trebuie să se despartă soțul de soție, nici soția de soț, afară de cazul că celălalt s-
a dedat adulterului, sau este celuilalt împiedicare la evlavie”38, aducând ca temeiuri pentru
aceasta textele din Matei 5, 31-32; 19, 9; I Corinteni 7, 10-11. Origen precizează că femeia
care se află într-o asemenea situaţie şi se căsătoreşte, nu încheie de fapt o căsătorie, ci numai
comite un adulter cu al doilea bărbat. Canonistul Nicodim Milaş interpretând canonul 39 al
Sfântului Vasile cel Mare spune: „Nu trebuie să se înţeleagă că fiecare femeie, care trăieşte
cu un adulter, este adulteră fără nici o deosebire, deoarece de pildă soţia legitimă a
adulterului, dacă şi trăieşte cu dânsul, nu se supune nici unei epitimii; ci trebuie să se
înţeleagă femeia măritată, care a comis infidelitate faţă de soţul său cu un adulter. O femeie
de acest fel, după moartea soţului său legitim, voia să încheie căsătorie cu adulterul respectiv,
- şi în această privinţă Vasile răspunde în canonul prezent, dispunând că unei astfel de femei
niciodată să nu i se permită căsătoria, ci ea trebuie să rămână sub epitimie până când trăieşte
cu adulterul, chiar şi dacă a îndeplinit epitimia de cincisprezece ani prescrisă pentru adulter;
deoarece în realitate numai aceia îndeplinesc epitimia impusă lor şi dobândesc iertare, care
părăsesc răutatea, iar cei ce nu se lasă de răutate, trebuie să rămână totdeauna sub epitimie,
chiar dacă după timp ar fi îndeplinit-o şi de o mie de ori.” 39 Prin infidelitatea conjugală se
sparge unitatea familială, iar între soţ şi soţie intervine un gol care-i face să nu mai fie un
singur trup. De asemenea, marele ierarh precizează şi faptul că doar un bărbat şi o femeie pot
forma o familie şi doar aceasta este binecuvântată de Dumnezeu: „Pentru ce au căzut în
patimi ruşinoase, pentru ce femeile au schimbat întrebuinţarea firească a firii în una împotriva
firii, iar bărbaţii au săvârşit lucruri ruşinoase cu bărbaţii?“40
În cazul în care s-a ajuns totuși la despărțire, Sfântul spune că nu i se cuvine
bărbatului, după ce și-a lăsat soția, să-și ia alta, de asemenea nici femeii repudiate de soț, nu-i
este îngăduit să-și ia alt bărbat”.41 Totuși, el spune că într-un singur caz le este îngăduit soților
să se despartă unul de celălalt, printr-un acord mutual în fața mai multor martori, și anume
atunci când amândoi se hotărăsc să ia calea monahismului.42
O altă idee pe care o întâlnim în gândirea Sfântului Vasile cel Mare este aceea că la
temelia căsătoriei trebuie să stea iubirea reciprocă dintre cei care pășesc spre ea, subliniind

38
Sfântul Vasile cel Mare, Regula morală 123, în Scrieri, partea a doua, p. 320
39
Dr.Nicodim Milaş, Canoanele Sinoadelor ecumenice însoţite de comentarii, trad.de Pr. U.Kovincici şi
Pr.Prof.N.Popovici, vol.II, partea a II-a, Tipografia Diecezană, Arad, 1936, p. 233
40
Sfântul Vasile cel Mare, Regula morală 123, în Scrieri, partea a doua, p. 320
41
Ibidem, p. 321
42
Idem, Regulile mari, în Scrieri, partea a doua, p. 370

17
faptul că „bărbații trebuie să-și iubească femeile lor cu iubirea cu care Hristos a iubit
Biserica, pentru care El Însuși S-a dat, ca să o sfințească”, urmând în învățătură cuvântului
Sfântului Apostol Pavel din Epistola către Efeseni, iar femeile să fie supuse bărbaților lor așa
cum Biserica este supusă Domnului, ca să facă voia Domnului.43
Atunci când comentează versetul 1, din Psalmul 1: „Fericit bărbatul care n-a umblat în
sfatul necredincioșilor...”, Sfântul Vasile cel Mare subliniază faptul că deși aici psalmistul
vorbește numai de bărbat, totuși nu o face deoarece ar considera femeia inferioară bărbatului,
de vreme ce atât virtutea bărbatului, cât și a femeii este una singură, iar prin crearea și prin
răsplata făgăduită amândurora, se confirmă această egalitate: „Și a făcut Dumnezeu pe om
după chipul Său... bărbat și femeie l-a făcut” (Facere 1, 27). Omisiunea de a vorbi de femeie,
Sfântul o explică prin aceea că psalmistul a socotit de ajuns să vorbească numai de bărbat,
devreme ce natura lor este una, de aceea, a pornit de la partea cea mai de seamă. 44 Asta și
pentru cuvântul Apostolului Pavel din aceeași Epistolă către Efeseni care spune că, prin
căsătorie, cei doi devin un singur trup: „Într-adevăr, ce ar putea fi mai apropiat pentru un
bărbat decât soția lui, parcă chiar mai mult și decât trupul lui propriu, încât ei nu mai sunt
două trupuri, ci un singur trup”45 Prin urmare, Sfântul Vasile consideră femeia egală
bărbatului din punct de vedere religios-moral. De altfel, însuși faptul că la Taina Cununiei
Biserica pretinde liberul consimțământ al celor care pășesc spre ea, dovedește tratamentul de
egalitate pe care ea îl aplică viitorilor soți.
Constituind un singur trup, soţul şi soţia trebuie să dea dovadă de iubire şi de
înţelegere. În acest context, Sfântul va lăuda frumuseţea şi curăţia morală a femeii creştine,
care poate să îndulcească firea dezlănţuită a bărbatului: „Chiar dacă soţul ar avea o fire aspră
şi sălbatică, soţia trebuie neapărat să-l suporte şi nici o pricină să n-o facă să rupă unirea. Este
pornit spre bătaie? Dar îi e bărbat! Este beţiv? Dar este unită cu el potrivit firii!“. Aceasta nu
înseamnă că doar soţia trebuie să dea dovadă de înţelepciune şi înţelegere, ci şi soţul, aceasta
întrucât au aceeaşi natură şi au devenit, prin nuntă, un singur trup. „Virtutea bărbatului şi a
femeii este una singură, fiindcă atât crearea lor este deopotrivă de vrednică pentru amândoi,
cât şi răsplata pentru amândoi aceeaşi. Astfel, Cartea Facerii zice «Şi a făcut Dumnezeu om;
după chipul lui Dumnezeu l-a făcut pe el; bărbat şi femeie i-a făcut pe ei». Pentru că au o

43
Idem, Regula morală 123, în Scrieri, partea a doua, p. 320
44
Ibidem, p. 321
45
Sf. Vasile cel Mare, Epistole, traducere, introducere, note și indici de Pr. Prof. Dr. Constantin Cornițescu și Pr.
Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. „P.S.B.”, vol. 12, EIBMBOR, 1988, p. 178

18
singură natură, ei au aceleaşi lucrări, iar cei ce fac aceeaşi faptă primesc aceeaşi răsplată.“ În
aceeaşi direcţie, Sfântul va spune: „Să asculte şi bărbatul îndemnul ce şi lui i se cuvine“.
Marele ierarh capadocian îndrumă pe membrii familiei să săvârşească împreună
cerinţele vieţii duhovniceşti, ca nici unul să nu fie mai prejos decât celălalt: „Bărbaţilor, să nu
vă arătaţi în credinţă mai prejos decât femeile! Femeilor, stăruiţi în credinţă!“ Dintre aceste
cerinţe, Sfântul Vasile cel Mare enumeră mai ales rugăciunea şi postul. Aşadar, rugăciunea
practicată în comun în familie o arată pe aceasta ca pe o Biserică în miniatură. „Trebuie,
spune Sfântul Vasile, să ne eliberăm de grijile căsătoriei, ca să ne îndeletnicim cu
rugăciunea.“
Pe lângă rugăciune, postul este o altă valoare spirituală care întăreşte familia, fiind
numită de Sfânt „talismanul căsniciei“. Postul ne înaintează în virtute, el fiind „tovarăş
credincios al soţilor. Căci bărbatul nu pune la îndoială cinstea casei sale când vede că femeia
lui posteşte; nici femeia nu se topeşte de gelozie când bărbatul său sfinţeşte postul“. Postul
este recomandat tuturor membrilor familiei: „Femeile să postească şi ele, că şi lor le este
postul tot atât de potrivit şi de firesc ca şi respiraţia. Copiii să fie adăpaţi cu apa postului ca şi
plantele bine crescute; postul este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, balsamul căsniciei,
păzitorul căsniciei“.
Dacă unul din scopurile căsătoriei este nașterea de fii, este firesc ca în cadrul familiei
să existe datorii reciproce între părinți și copii, căci copiii reprezintă elementul de continuitate
al neamului omenesc. De aceea, încă din pântecele mamei lor, ei sunt păziți de Dumnezeu. 46
Iar dacă Dumnezeu are această grijă pentru ei, aceeași grijă trebuie să le-o poarte și părinții
lor trupești (II Corinteni 12, 14).47 Dar în afara grijii celor materiale, părinții trebuie să poarte
o grijă deosebită pentru educația copiilor, având să-i crească în „disciplina și certarea
Domnului”(Efeseni 6, 4 și Coloseni 3, 21), cum și copiii, la rândul lor, trebuie să împlinească
porunca Decalogului cu privire la cinstirea părinților. Amintind de porunca Decalogului,
Sfântul Vasile spune: „Copiii trebuie să-şi cinstească părinţii şi să li se supună în toate, iar
părinţii trebuie să-şi crească copiii întru învăţătura şi certarea Domnului, cu toată blândeţea şi
răbdarea“. Aceste îndemnuri sunt prezentate foarte plastic în „Omilii la Cartea Facerii“, prin
exemplele din lumea animală: „Iar grija pe care o au de berzele bătrâne puii lor e
îndestulătoare copiilor noştri, dacă ar vrea să vadă, pentru a-i face să-şi iubească părinţii!
Berzele, când văd că tatălui lor i-au căzut penele, la bătrâneţe, stau în jurul lui şi-l încălzesc,
46
Idem, Omilii la Psalmi, traducere, introducere, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru, în colecția „PSB”, vol. 17,
EIBMBOR, București, 1986, p. 154
47
Ibidem, 160

19
îi pregătesc din belşug hrana, iar la zbor îi dau ajutorul ce-l pot da“. Întru totul la fel, părinţii
trebuie să-şi iubească fiii, căci „dacă leoaica îşi iubeşte pe cei născuţi din ea, iar lupul se luptă
pentru căţeluşii lui, ce va spune omul, care nu ascultă de poruncă şi strică firea?“.
Sfântul Vasile acordă un mare rol educaţiei în familie, educaţie ce trebuie realizată
prin mijloacele cele mai eficiente. Ierarhul Cezareei Capadociei îndeamnă spre blândeţe şi
răbdare, dar mijloacele coercitive îşi au şi ele rolul lor, „căci părinţii se mânie şi se supără pe
copii, nu ca să le facă rău, ci ca să-i abată de la copilăriile şi păcatele tinereţii spre o purtare
bună“.48

48
Sfântul Vasile cel Mare, Regula morală 127, în Scrieri, partea a doua, p. 332

20
 CONCLUZII

Am arătat în cele de mai sus cum pune problema asupra familiei Sfântul Vasile cel
Mare în scrierile sale și predica sa. Am observat că, la fel ca și ceilalți Sfinți Părinți ai
secolului de aur (secolul al IV-lea), și Sfântul Vasile cel Mare acordă o atenție sporită
familiei întemeiată dintre un bărbat și o femeie, unității în iubire a soților, pune accent pe
nașterea de prunci și educarea lor în duh religios creștin, dar, mai ales, cum protejează
instituția familiei prin mustrarea păcatelor care distrug unitatea familiei și condamnarea lor
publică. De asemenea, vedem cum încearcă, prin predică, să elimine divorțul cât mai mult și
să scoată în evidență virtuțile sădite încă de la creație de Dumnezeu în bărbat și femeie,
precum și argumentarea egalității dintre bărbat și femeie. Am observat cum, în susținerea
atitudinii sale în privința familiei, Sfântul Vasile cel Mare face mereu recurs la cuvintele
Mântuitorului nostru Iisus Hristos și la teologia Sfântului Apostol Pavel din epistolele sale.
Cu speranța că în prezenta lucrare am reușit să scot în evidență aspectele cele mai
importante cu privire la viziunea Sfântului Vasile cel Mare asupra familiei, închei cu gândul
de a mă reîntoarce la Sfinții Părinți și a vedea importanța pe care ei o dau familiei.

21
 BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi cu purtarea de grijă a Prea
Fericitului Părinte Teoctist – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea
Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1993
2. Bodogae, Teodor, Pr. Prof. Dr., Sfântul Vasile cel Mare. La 1600 de ani de la
moartea sa, în „Glasul Bisericii”, nr. 5-6, anul 1979
3. Coman, Ioan, Pr. Prof. Dr., Patrologie, Editura Sf. Mânăstire Dervent, 2000
4. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Familia creştină – “Biserica de acasă”,
în „Familia creştină azi”, Editura Trinitas, Iaşi, 1995
5. Grigoraş, Costachi, Pr. Lect., Educaţia ridicată la treapta de sacerdoţiu creştin în
pedagogia patristică, în „Familia creştină azi”,, Editura Trinitas, Iaşi, România, 1995
6. Guţu, Gheorghe, Dicţionar latin-român, ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura
Humanitas, Bucureşti, 2003
7. https://dexonline.ro/intrare/sf%C3%A2nt/249192, accesat la data de 08.05.2018
8. Ivan, Ilie, Pr. Prof. Dr., Îndrumător catehetic, Editura Conphys, Râmnicu-Vâlcea,
2001
9. Mihoc, Constantin, Pr. Dr., Taina Căsătoriei şi familia creştină în învăţăturile
marilor Părinţi ai Bisericii din secolul IV, Editura Teofania, Sibiu, 2002
10. Milaş, Nicodim, Dr., Canoanele Sinoadelor ecumenice însoţite de comentarii, trad. de
Pr. U. Kovincicc şi Pr. Prof. N. Popovici, vol. II, partea a II-a, Tipografia Diecezană,
Arad, 1936
11. Mitrofan, Iolanda, Ciupercă, Cristian, Incursiune în psihologia şi psihosexologia
familiei, Editura Press Mihaela, Bucureşti, 1998
12. Păstorul Hermas, Porunca a IV-a, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» vol. 1,
traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti 1979
13. Popa, Ioasaf O., Ierod., Viaţa monahală a Sfântului Vasile cel Mare, Editura
„Anastasia”, Bucureşti, 2000
14. Prună, Mihaela, Dr., Concubinajul-efectul de bumerang - de la blamare la alternativă
pentru viaţa de cuplu, Editura SITECH, Craiova, 2007
15. Sfântul Clement Alexandrinul, Pedagogul, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» 4,
traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1982

22
16. Idem, Stromatele, în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» vol. 4, traducere, introducere,
note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, 1982
17. Sfântul Clement Romanul, Epistola către Corinteni, în Scrieri, Partea întâi, col.
«PSB» vol. 1, traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR,
Bucureşti 1979
18. Sfântul Ignatie Teoforul, Epistola Către Sfântul Policarp al Smirnei, în Scrieri, Partea
întâi, col. «PSB» vol. 1, traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru,
EIBMBOR, Bucureşti 1979
19. Sfântul Ioan Gură de Aur, Cateheze maritale- omilii la căsătorie, traducere din limba
greacă veche, pr. Marcel Hancheş, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2006
20. Idem, Cuvântări despre viaţa de familie, traducere de Pr. Marcel Hancheş, prefaţă de
P.S. Lucian Lugojanul, Episcop vicar, studiu biografic şi bibliografie de Conf. Univ.
Dr. Claudiu T. Arieşan, Editura Învierea, Timişoara, 2005
21. Idem, Omilii la Facere, Omilia a XVI-a în Scrieri, Partea întâi, col. «PSB» 23,
traducere, introducere, note şi indici de Pr. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti 1987
22. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, în Filocalie, vol. 2, traducere
din greceşte, introducere şi note de Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1999
23. Sfântul Vasile cel Mare, Asceticele, Regulile Mari, Regula 3, în Scrieri, partea a doua,
col „P.S.B.”, vol. 18, trad., introd., indici și note de Iorgu D. Ivan, EIBMBOR,
Bucureşti, 1989
24. Idem, Epistole, traducere, introducere, note și indici de Pr. Prof. Dr. Constantin
Cornițescu și Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, în col. „P.S.B.”, vol. 12, EIBMBOR,
1988
25. Idem, Omilii la Psalmi, traducere, introducere, note și indici de Pr. Dumitru Fecioru,
în colecția „PSB”, vol. 17, EIBMBOR, București, 1986
26. Vasiliu, Cezar, Lector. Dr., 1600 de ani de la moartea Sfântului Vasile cel Mare, în
„Ortodoxia”, anul 1979, nr. 1
27. Vieţile Sfinţilor pe luna ianuarie, Editura Mânăstirea Sihăstria, Neamţ, 2005
28. Vieţile Sfinţilor, vol. 1, prelucrate de Al. Lascarov-Moldovanu, Cuvânt înainte de
Prof. Univ. G. Mihăilă, Editura Artemis, Bucureşti, 1992
29. Voiculescu, Ştefan, Viaţa Sfântului Vasile cel Mare, în „Vieţile Sfinţilor”, nr. 2,
Editura Sfintei Episcopii a Argeşului şi Muscelului, Piteşti, 1933

23
30. Voinea, Maria, Sociologia generală şi juridică, Editura Holdin Reporter, Bucureşti,
1997
31. Zăgrean, Ioan, Arhid., Probleme morale în opera Sfântului Vasile cel Mare, în
Sfântul Vasile cel Mare închinare la 1630 de ani, ediția a II-a revăzută, adăugită și
îngrijită de Emilian Popescu și Adrian Marinescu, colecția „Studia Basiliana”, vol. 1,
Editura Basilica a Patriarhiei Române, București, 2009

24