Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Plăgile
Plăgile
PLĂGILE
Clasificarea plăgilor
4. După regiunea anatomică interesată, plăgile sunt la: cap (scalp, faţă
etc.), gât, membre superioare şi inferioare, trunchi (abdomen, torace, pelvis).
Mecanisme de producere:
2
B) Plăgi prin muşcătură:
Tratamentul plăgilor
Anestezia
1. Locală: injectarea unei substanţe în pielea intactă de la periferia plăgii (de
preferat) sau în versanţii interni ai plăgii
3. Regională (se poate practica atunci când nervii care ajung în plagă sunt
situaţi relativ superficial): blocurile anestezice regionale au avantaj faţă de
anestezia locală prin faptul că nu deformează plaga, permiţând o reconstrucţie mai
uşoară; dezavantaje - legate de neînsuşirea tehnicilor corecte, injectarea
inadvertentă intravenoasă, a unei cantităţi prea mari, administrarea într-un organ
bine vascularizat (cu repercusiuni sistemice); exemple: bloc regional al pumnului
(pentru plăgi ale mâinii), blocuri digitale, ale gleznei, blocuri faciale, bloc auricular
etc.
Îndepărtarea părului
Părul de pe suprafaţa tegumentulu reprezintă o sursă importantă de
contaminare a plăgii - îndepărtarea sa reducând riscul de infecţie.
Antisepsia pielii
Dezinfecţia pielii din jurul plăgii trebuie făcută fără a se intra în contact cu
plaga în sine; cele mai cunoscute antiseptice sunt cele pe bază de iod sau
4
clorhexidină.
Debridarea chirurgicală
Constă în îndepărtarea corpilor străini şi a ţesuturilor devitalizate din cauza
potenţialului infectant mare al acestora; debridarea se face până în ţesut viabil (în
cazul muşchilor pentru aprecierea viabilităţii există „regula celor 4 C”: culoare,
consistenţă, contracţie, circulaţie); când în plagă sunt la suprafaţă nervi sau
tendoane, pentru a nu le leza se practică irigarea plăgii cu presiune, după care în
mod normal ţesuturile devitalizate se autodelimitează şi sunt mai uşor de excizat;
când ţesuturile afectate sunt „preţioase” şi nu se poate aprecia exact gradul de
devitalizare, se preferă amânarea deciziei cu 24 de ore.
Curăţirea mecanică
Prin irigarea plăgii cu ser fiziologic cu presiune mare: se face numai în plăgi
cu contaminare înaltă (poate produce leziuni tisulare suplimentare).
Antibioticoterapia
- succesul antibioticoterapiei în prevenirea infecţiilor plăgii depinde de
factori cum sunt: momentul administrării (de preferat o administrare cât mai
precoce; în cazul plăgilor chirurgicale există efect mult mai bun în cazul
administrării preoperatorii faţă de administrarea intra- şi postoperatorie),
concentraţia bacteriilor în plagă (infecţia apare oricum în contaminările plăgii
direct cu puroi, fecale, secreţii vaginale sau salivă), prezenţa în plagă a unor
fracţiuni din sol ce potenţează infecţia (fracţiuni încărcate negativ ce inactivează
antibioticele acide; aminoglicozidele şi pe cele amfoterice; tetraciclinele - pentru
plăgile contaminate în acest fel se recomandă beta-lactaminele); plăgile contuze au
risc de infectare mai mare - importanţă sporită a antibioticoterapiei;
Drenajul secreţiilor
5
Tuburile de dren au rolul de a permite evacuarea din plagă a secreţiilor
(sânge, limfă, puroi) şi a aerului care se colectează.
Profilaxie antitetanică
Se face mai ales în cazul plăgilor mai vechi de 6 ore, contuze sau înţepate,
cu contaminare mare şi prezenţa de ţesut ischemiat sau denervat.
Închiderea plăgii
După curăţirea plăgii trebuie refăcută integritatea ţesutului lezat - modalităţi
de închidere variate în funcţie de tipul plăgii:
6
atrage atenţia asupra unei complicaţii (infecţie, hematom etc.).
Hemoragia poate fi constatată de examinator (semn clinic) sau poate fi
relatată de pacient (dacă este oprită la momentul prezentării).
Impotenţa funcţională a segmentului anatomic afectat atrage atenţia asupra unor
posibile leziuni tendinoase, musculare, osteo-articulare sau nervoase.
Vindecarea unei plăgi se face prin cicatrizare. Cicatrizarea este procesul
biologic prin care între marginile plăgii se formează o „plombă” de ţesut
conjunctiv care uneşte (solidarizează) marginile plăgii. Agregarea plachetară
iniţiază coagularea care (alături de vasoconstricţie) duce la oprirea hemoragiei şi la
depozitarea de fibrină între marginile plăgii.
Din punct de vedere evolutiv, vindecarea unei plăgi poate fi primară,
secundară sau terţiară.
Vindecarea primară: caracterizează plăgile superficiale şi plăgile suturate.
Vindecarea se face fără complicaţii, iar cicatricea este subţire, suplă, rezistentă,
estetică.
Vindecarea secundară este tipul de vindecare a plăgilor supurate sau cu
devitalizări tisulare importante. Pansarea plăgii este o metodă de fixare a
materialelor pe plagă, felul pansării depinzând de plagă; se face întotdeauna din
partea distală către cea proximală a segmentului.
Condiţii ce trebuie îndeplinite de un pansament: să fie făcut în condiţii
aseptice, să fie absorbant, din bumbac, protector, să nu fie dureros (aplicat prea
strâns), să fie schimbat la 2-3 zile.
Bandaje. Faşa este banda de tifon, de lăţime şi lungime diferite în funcţie de
regiunea pe care o acoperă şi întinderea pansamentului; în general, lăţimea unei
faşe trebuie să fie aproximativ egală cu diametrul regiunii (5-20 cm).
Indicaţii:
- fixarea pansamentului în regiuni în care substanţele adezive nu îşi ating
scopul;
- fixarea pansamentelor unor plăgi uşoare situate în regiuni supuse
traumatismelor în timpul activităţii (mână, picior);
- efectuarea unui pansament compresiv;
- imobilizarea temporară a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxaţii,
fracturi).