Teoria biogenă de formare a zăcămintelor de petrol susține că petrolul ia naștere din organisme

marine plancton care după moarte s-au depus pe fundul mării, fiind acoperite ulterior de
sedimente.
Conform acestei teorii perioada de formare a petrolului se întinde pe perioada de timp de cca.
350 - 400 milioane de ani în urmă Devonian perioadă în care a avut loc în rândurile florei și
faunei o mortalitate în masă, explicată prin teoria meteoritului uriaș care a căzut în acea
perioadă pe Pământ, declanșând temperaturi și presiuni ridicate.
Astfel s-au format așa numitele substanțe cherogene ce provin din substanțe organice cu un
conținut ridicat în carbon și hidrogen.
Prin procesele următoare de diageneză aceste substanțe cherogene pot deveni substanțe
bituminoase, rocile sedimentare ce conțin substanțe cherogene sunt denumite roci mamă a
zăcămintelor de petrol.
Materia cherogenă alcătuită din particule fin dispersate în roca mamă, sub anumite condiții,
mai ales în prezența temperaturilor înalte suferă un proces de migrație fiind împinse de apa
sărată care are o greutate specifică mai mare, sub presiunea exercitată particulele fine unindu-
se într-o masă compactă de petrol. Această migrație are tendință ascendentă spre suprafață,
dacă acest proces de migrație este oprită de un strat impermeabil (argilos), are loc sub presiune
îmbogățirea zăcământului care se află deja în porii rocii de depozitare a petrolului, în condiții
asemănătoare iau naștere gazele naturale, de aceea deasupra unui zăcământ de petrol se poate
afla o cupolă de gaz natural. În peninsula Arabiei zăcămintele de petrol se află înmagazinate
într-un calcar poros biogen care a luat naștere din corali.
Compoziția zăcământului de petrol poate avea un raport diferit de alcani și alchene, la fel poate
diferi raportul grupărilor alifatice și aromatice.
Teoria abiogenă are adepți mai puțini (Thomas Gold) petrolul ar fi rezultat din minerale, roci cu
un conținut ridicat în carbon și hidrogen care având greutatea specifică mai mică au fost
presate spre suprafață.

Obținere (extracție)
Dacă zăcământul de petrol se află aproape de suprafață, exploatarea se poate realiza prin
cariere de suprafață, pe când zăcămintele din profunzime sunt extrase prin sonde de petrol
(foraje de adâncime). O altă modalitate de extragere a petrolului este extragerea din
zăcămintele submarine cu ajutorul unor insule sau platforme de foraj, unde dificultățile de
forare sunt mult mai mari. La toate procedeele de foraj se folosește un lichid de sondă cu
polimeri pentru a stabiliza gaura de foraj, lichid care necesită o greutate specifică mare - pentru
aceasta se adaugă baritină, lichidul de foraj trebuind să aibă o anumită viscozitate. Capul de
foraj, freza, este prevăzut cu tăișuri cu vârf de diamant, iar coloana de sondă este alcătuită din
țevi de oțel care se montează împreună prin înșurubare (una în alta), această coloană atingând
lungimi de până la câteva mii de metri. În cazul zăcămitelor de petrol care nu se află sub
presiune, această presiune se realizează prin pomparea de apă sau gaz, iar în cazul zăcămintelor
cu o viscozitate ridicată se presează lichide pentru reducerea viscozității.