Frumusețe

Ce limpede și ce frumoasă Neprihănirea strălucea

îndelungatul timp cît omul în ascultare viețuia.
Ce ochi curați,
ce luminoasă-nfățișare-ar fi avut
acei care-L vedeau pe Domnul
cu suflet de uimire mut.
Cît trebuie de fericite să fi fost zilele mereu
cînd ei umblau în ascultare
și-n dragoste
cu Dumnezeu!...

... Și cum a coborît deodată păcatu-ntunecos și grav

umplînd de groază și-apăsare
ființa omului bolnav
cum a venit în plină pace blestemul morții-ntunecat
peste lumina bucuriei și cîntecului minunat!...

Și cîte-ndelungate veacuri ținut-a chinu-apăsător

pînă-a venit lumina dulce a Soarelui Mîntuitor,
pîn-a venit Hristos s-aducă
pe Cruce-al mîntuirii Preț
să nalțe-ntreaga Creațiune
la starea primei frumuseți!

- O Soare al Neprihănirii,
dar chiar și-n Vechiul Legămînt
Tu ai prealuminați luceferi
pe fața căror Te-ai răsfrînt
Lumina Ta venind spre dînșii i-a luminat
de-au strălucit
atît de minunat în noaptea ce lîngă Tine s-a sfîrșit...
 Cum străluceau atunci, dar astăzi,
în strălucirea Ta, cum pier,
cum copleșește totul Jertfa și Crucea Ta aici ca-n Cer!
Noroade-ntregi își trag de-a pururi
din Ea, întreagă viața lor
mulțimi nenumărate-mbracă al Slavei in strălucitor
prin înnoirea Jertfei Tale,
prin harul care l-ai adus,
- Tu Cel ce ne-ai deschis Edenul
fii binecuvîntat, Isus!

Primim, privind Neprihănirea

ca darul cel mai prețios
cu care-mbracă prin credință, la capăt
pe ai Săi,
Hristos
în așteptarea ei întoarcem mereu privirile
spre Cer
și spre Pămîntul Nou pe care
vor fi comori ce nu mai pier...
Atuncea, o, Neprihănirea, lumina veșnicei frumseți
vei străluci de peste toate Dumnezeiește de măreț.

Văzîndu-Te, în fiecare și-n toți

Tu singură vei sta
să Te uimești în veci ce scumpă
și sfîntă-i frumusețea Ta
- Neprihănire chip ceresc
al Omului Dumnezeiesc.

—Traian Dorz