Sunteți pe pagina 1din 459

MÎNDRIA O ŢINE DEPARTE DE DRAGOSTE...

PÎNĂ
CÎND PASIUNEA UNUI BĂRBAT O ÎMPINGE FĂRĂ
SCĂPARE SPRE DULCEA CAPITULARE. w

Frumoasa şi încăpăpnata Kelsey Garrett, renegată


de familia sa, este hotărîtă să înceapă o viaţă nouă,
sub un nume fals, în oraşul Portland. Dar totul se
schimbă cînd se întîlneşte cu temperamentalul
Jesse, oaia neagră a familiei Danner, pe care îl iubea
în secret de ani de zile.
Prinşi într-o urzeală de intrigi şi răzbunare, ce-i
împinge spre o căsătorie de convenienţă, cei doi
încearcă să lupte împotriva dorinţei arzătoare ce
tinde să-i copleşească.

O carte strălucitoare, plină de umor, întîmplări


aventuroase, totul presărat cu scene
fierbinţi de sex. O lume dominată
de bani, putere, ambiţii şi
pasiuni adînci.

editura,
Karat

Lei 3800
Portland, Oregon

Jesse Danner zîmbi cu zîmbetul lui vesel şi nepăsător


şi se aplecă spre frumoasa blondă aşezată la măsuţa
ovală de toaletă. Ochii ei negri fulgerau cu o mînie fără
margini dar zîmbetul lui se lăţi şi mai mult.
- Nici nu ştii ce repede am să mă întorc, îi şopti
languros.
Lila Hathaway pufni fără eleganţă şi îşi scutură umerii
de sub apăsarea uşoară a mîinilor lui. Lua-l-ar naiba de
individ. îi venea să-l omoare.
Albeaţa dinţilor lui lucea pe sub borul pleoştit al
Stetsonului, cadou mai de demult de la unul dintre fraţii
lui, sau în orice caz aşa îi explicase el atunci cînd ea
afirmase că era infect. Oglinda reflecta ochii lui albaştri
f51ini de o veselie jucăuşă. Beleaua asta dădea frîu liber
furiei şi geloziei ei! A r fi fosfîn stare să-l ucidă.
- Eşti un ticălos, şuieră ea, pieptănîndu-şi coama
bogată cu o senzualitate studiată. Rochia de casă sclipea
6 Nancy Hush
în lum ina c a n d e la b ru lu i, s u b lin iin d u -i curbele
somptuoase. Lila cunoştea efectul pe care îl producea
asupra bărbaţilor şi, cu acest gînd bine înfipt în cap, îşi
mîngîie părul lung în speranţa că Jesse se va lăsa pradă
acestor ademeniri şi nu va pleca înainte ca planurile ei
să se împlinească.
Era fu rio a să , lividă. Cum de în d ră zn e a să o
părăsească! în clipa cînd îi spusese că avea să plece la
sfîrşitul săptămînii, soarta lui fusese pecetluită. Pînă
atunci clocise nişte planuri ca să nu îl lase pe Montana
să dea de urma lui, însă acum spera ca soţul ei să despice
în două trupul mlădios al lui Jesse. Savurîndu-şi
răzbunarea, Lila trebui să se concentreze zdravăn ca să
nu zîmbească. încă doar cîteva minute... numai atît îi
trebuia.
- S-ar putea să treacă ceva timp, poate vreo două
săptămîni pînă pun la punct toate treburile în California,
îi spuse Jesse, neluînd în seamă furia ei. „Pînă atunci
am să fiu proprietarul terenului ăluia din parc. Cînd mă
întorc, putem să continuăm de unde ne-am oprit."
Glasul lui suna amuzat. Amuzat pe socoteala ei!
Blestemaţi să-i fie ochii! O să regrete el.
- Eu nu am la dispoziţie două săptămîni, spuse ea cu
amărăciune.
- De ce nu ai ?
Se răsuci pe taburet, ridicînd sfidătoare bărbia.
- Fiindcă pmă atunci se întoarce bărbatul meu.
- Bărbatul tău ? Jesse o privea cu neîncredere. La
douăzeci şi cinci de ani, încărcat de succese şi cu o
experienţă a vieţii ce depăşea vîrsta lui, rareori i se
întîmplase să fie luat prin surprindere. Şi niciodată de
către o femeie.
- Am uitat să-ţi pomenesc de el. Trebuie să se întoarcă
c R e n e g a ţ i i
) 7

la Portland în orice moment. Mă tern că nu o să-i placă


ideea că tu te culci cu nevastă-sa. E toarte puritan în
chestiile astea.
Se ridică în picioare, continuînd să zîmbească. Jesse
se dădu înapoi, uitîndu-se la ea parcă i-ar fi crescut un al
doilea cap. Protitînd de momentul lui de stupefacţie, Lila
îi cuprinse mijlocul cu braţele, apoi mîinile ei alunecară
pe spatele lui în sus, trăgîndu-i, cu un singur gest, cămaşa
din pantalonii de doc.
Jesse se mişcă atît de rapid că ea rămase cu gura
căscată. O împinse înapoi, iar mîinile lui puternice îi
apucară braţele atît de strîns încît ea se clătină de durere,
în privinţa femeilor el avea o regulă : fără virgine şi fără
femei măritate. Virginele erau o pacoste sigură. Iar
femeile măritate aveau soţi.
- Trebuia să-mi fi spus că eşti măritată, bombăni furios,
măturînd-o din calea lui. Lila se împletici în timp ce el
pornea spre uşă.
- încotro vrei să te duci ? îl întrebă, strîngînd din
pleoape.
- Plec.
- Aşa pur şi simplu ? strigă Lila cu disperare.
Nu se putea să plece încă. Era prea devreme. „Nu se
poate".
Se lipi din nou de el, de data aceasta apăsîndu-şi sînii
de spinarea lui musculoasă, înlănţuindu-i mijlocul cu
braţele. Jesse Danner era un amant fascinant. Nu avea
de gînd să-i dea drumul decît în ultimul moment. Acum îi
părea rău că nu-şi ţinuse limba în privinţa lui Montana.
Asta putea s-o coste ultimele cîteva minute de extaz.
Jesse îi desprinse braţele din jurul taliei lui, Înjurînd
în barbă. îşi băgă la loc cămaşa pe care Lila i-o smulsese
din pantaloni.
s
C Nancy Bush
Dar Lila nu avea de gînd să-i dea drumul ..îl muşcă de
ceafă şi îşi frecă trupul de spinarea lui. Era convinsă că
0 să învingă. Jesse Danner era sclavul simţurilor. Ea
aflase asta în orele minunate pe care le petrecuseră
împreună.
Din păcate, nu ştia nimic despre regulile lui.
- O, Jesse, îl imploră, jignită.
El se smulse de parcă atingerea ei i-ar fi făcut scîrbă.
- Nu ştiam că o să conteze prea mult.
- Nu ştiai? izbucni el. Atunci de ce nu mi-ai spus-o de
la bun început, cînd ne-am cunoscut?
- Ei bine, pentru că mi-era teamă că n-ai să înţelegi.
Iar acum, după toate cîte le-am trăit împreună...
- Toate cîte le-am trăit împreună, repetă el acru,
nruricîndu i o privire dezgustată.
1 II.i olt,} iii sinea ei. Chiar şi la mînie, Jesse era bărbatul
cel i i i . ii Inimos, cel mai incitant şi cel mai atrăgător din
uţl cunoscuse ea vreodată. Era înalt, cu păr negru şi
des, ochi albaştri languroşi, o gură cu adevărat senzuală
şi un trup puternic, musculos şi armonios. îşi dăduse
seama din prima clipă cînd privirea ei căzuse asupra lui
că o să-l aibă negreşit. Nu mai conta că pusese ochii pe
el fiindcă aşa îi ceruse Montana. De unde să ştie ea că
cel mai nou concurent în afaceri al lui Montana era atît
de al naibii de atrăgător?
Iar Jesse consimţise atît de uşor.
Desigur, asta fiindcă era tînăr, gîndi ea cu amărăciune
cinstită. Era mai tînăr decît ea cu aproape zece ani, deşi
ea îşi dăduse toată silinţa ca el să nu ştie. Prima oară
cînd făcuseră dragoste se întîm plase în cupeul ei.
Dumnezeule! Numai la această amintire şi se înfiora
toată! Lilei îi plăceau bărbaţii care ştiau cum să preia
iniţiativa, mai ales în pat. Dacă ar fi avut vreo reclamaţie,
c R e n e g a ţ i i
) 9

ar fi fost aceea că lui Jesse nu-i plăcea treaba atît de


brutal cum îi plăcea ei, deşi o satisfăcuse, slavă cerului.
însă acum parcă nu putea să o sufere!.
- Nu s-a schimbat nimic, zise ea şoptit.
Montana nu trebuie să ştie.
- Montana ? Montana Gray? Jesse se holba la ea
şocat. Isuse! Eşti măritată cu Montana Gray?
Ea încuviinţă din cap.
- E plecat aproape tottimpul. Are o mulţime de afaceri.
- Mi-ai spus că numele tău de familie e Hathaway. Casa
asta este Casa Hathaway, doar scrie şi pe poarta de fier
forjat.
- Eu sînt Lila Hathaway Gray, admise ea. Ultima dintre
Hathaway.
Dacă Jesse ar fi locuitîn Portland, ar fi ştiut atest lucru.
Numele ei apărea întotdeauna în pagina mondenă a
ziarului Oregonian. Principalul motiv pentru care Montana
o luase de nevastă fusese acela de a se infiltra în
eşaloanele superioare ale societăţii din statul Oregon,
iar ea se măritase cu un oportunist ca Montana pur şi
simplu pentru banii lui necinstiţi. Avereafamiliei Hathaway
se risipise în decursul anilor, pînă ce Lila rămăsese
aproape fără nici un sfanţ.
- Nu mă părăsi, cerşi ea, adăugînd în şoaptă „te rog“
în timp ce el se apropia cu un pas.
Privirea rece a lui Jesse o făcu să se oprească; braţele
întinse îi căzură de-a lungul coapselor. Femeia din faţa
lui îi producea acum repulsie. Atunci cînd ea se apropiase
de el în parc, plîngîndu-se că îşi scrîntise glezna, el se
oferise cavalereşte să o ajute. Fusese fermecat de
înfăţişarea ei. în rochia albă cu panglicuţe de culoarea
piersicii şî decolteu adînc străjuit de volănaşe, cu pălăria
împodobită cu pene albe şi flori de piersic pe un ochi şi
10
C N a n c y R u s h

legănînd pe braţ o umbreluţă de soare, părea un


manechin dintr-o vitrină de modă. Dulceaţă şi puritate
într-un ambalaj delicios. El o ajutase să ajungă la cupeul
ei, iar la portiera acestuia invitaţia ei fusese cît se poate
de clară. încurajat de succesul cu care negociase terenul
din parc, Jesse o urmase în interiorul cupeului. îi aducea
aminte de Emerald. Emerald care îi dăruise virginitatea
ei; Emerald care, fără să ştie, era răspunzătoare de regula
pe care şi-o stabilise în privinţa virginelor; îi amintea de
Emerald.care se dovedise la fel de rece la suflet pe cît
era de frumoasă la chip.
Acum, faţă în faţă cu adevărata Lila Gray, Jesse îşi
dădea seama cu amară ironie că ea seamănă ca două
' picături de apă cu Emerald. Intrigantă, egoistă, răsfăţată,
rea. De abia aştepta să-şi scuture de pe ghete praful
Casei Hathaway, aproape la fel ca atunci cînd părăsise
viaţa pe care o cunoscuse cîndva în oraşul său natal Rock
Springs. Belelele de pe urma femeilor îl urmăreau pe
Jesse ca un miros urît şi drept dovadă avea pe umărul
drept cicatricea lăsată de glonţul tras din carabina
bătrînului McIntyre.
- Faci o greşeală! izbucni Lila, dîndu-şi seama că
pledoaria ei nu avea nici un efect asupra lui.
- Greşeala am făcut-o acum trei zile cînd m-am urcat
în trăsura ta. Lila strînse din buze, dar Jesse continuă cu
răceală. Soţul tău se ocupă de aceleaşi afaceri ca şi mine.
Cumpără proprietăţi imobiliare în tot oraşul. Nu te-ai gîndit
că o să ne întîlnim într-o bună zi?
- Dar v-aţi şi întîlnit deja. Ai fost la biroul lui vinerea
trecută.
Jesse avu senzaţia că i se tăiase respiraţia.
Te am urmărit de la biroul lui Montana pînă în parc.
Jesse simţea că i se face greaţă. Lila îl urmărise?.
c R e n e g a ţ i i
) 11

Deci fusese martoră la întîlnirea lui cu Nell! Sfinte


Cristoase, dacă ar şti cine era Nell, ar dezlănţui iadul!
- Eu nu m-am întîlnit cu Montana, explică Jesse
privind-o în ochi şi alegîndu-şi cu grijă cuvintele.
- Ei, dar te-ai întîlnit cu pisicuţa aia în parc! Furia Lilei
izbucni nestăvilită. Cine era? Altă amantă?
- Doar o prietenă. Jesse simţea o uşurare fără de
margini. Lila nu o recunoscuse pe Nell. Nu ştia că Nell
fusese cea care îl lansase pe pista acelei afaceri
imobiliare, că Nell îl ajutase să-l elimine pe şeful ei,
Montana Gray, din negocierea acelei afaceri, că Nell
fusese cea pe care el plănuise s-o întîlnească la biroul
lui Gray, dar care îi lăsase o notă cerîndu-i să se
întîlnească în parc.
Deşi nu era un om religios, Jesse adresă totuşi Celui
de Sus o rugăciune tăcută de mulţumire pentru siguranţa
lui Nell. Dacă ar fi avut cea mai mică idee că Lila era
soţia lui Montana, nu s-ar fi încurcat cu ea pentru nimic
în lume.
- O prietenă? pufni Lila, prea puţin împăcată.
După o clipă, spuse cu glas scăzut.
- Cînd te-am văzut în parc, pur şi simplu mi-am pierdut
capul. Nu fusese vorba să te aduc acasă, dar dacă te-am
găsit acolo, lucrurile s-au întîmplat cum s-au întîmplat.
- M-ai urmărit din ordinul soţului tău, înţelese Jesse.
Privirea ei întunecată alunecă pe trupul lui.
- Am putea totuşi să lucrăm împreună, adăugă rar, ca
şi cum cîntărea acel gînd în mintea ei. Montana nu ştie
încă nimic.
Stomacul lui Jesse se îngreţoşa la gîndul de a şi uni
forţele cu femeia din faţa lui. O considerase o doamnă,
şi asta şi era. Dar înţelese că nu o să mai dorescă o altă
doamnă cît o trăi.
12
c N a n c y B u s h

Se depărtă de ea fără nici un cuvînt şi deschise violent


uşa dormitorului. în holul de la parter se auzeau voci. Nu
erau glasurile servitoarelor Ulei. Erau voci de bărbaţi. Şi
una dintre ele îi aparţinea lui Montana Gray.
Nu avea încotro să fugă. Jesse se întoarse brusc, cu
o privire acuzatoare către Lila. Expresia de pe chipul ei
arăta că ştiuse sau măcar ghicea că soţul ei avea să se
întoarcă curînd.
- Jesse, îl imploră şoptit. încă te mai pot ascunde.
Există o intrare în pod. Spune-rni că ai să rămîi cu mine!
Jesse îi întoarse spatele cu repulsie şi merse pînă la
marginea balconului.
- Lila ! tună vocea lui Montana la parter. Acesta merse
pînă în mijlocul holului de la intrare şi se opri în centrul
unui cerc de g re sii neagră. Era imens şi solid, cu fălci
puternice; o pleoapă îi cam cădea în jos, amintire a unei
bătăi de pe vremea cînd pe Montana îl interesau mai
mult încăierările decît urcuşul spre înalta societate. Acum
avea bani şi oarecare spoială, dar po dedesubt era tot
un individ dezgustător. Poale că pe Jesse nu I ar fi
interesat prea mult cine era nevasta lei Montana, dar
înregistrase în memorie ţoale poveştile despre omul
respectiv.
Montana îşi ridică privirea şl il vă/u Imediat pe Jesse.
Iar Jesse îi văzu pe cei palm hăihaţl cate il însoţiseră
pe Montana înăuntru.
- Puneţi rnîna pe el, spuse Montana
Cei patru bărbaţi o roiră în sus pe .scări. Jesse rămase
pe loc. Nu avea nici pistol, nici vreo altă armă. Primul
bărbat se aruncă înainte prea devreme aşa că Jesse îl
lovi între picioare şi îl răsturnă pe;,te balustradă. Al doilea
îi apucă braţul stîng, dar Jesse se răsuci pe dreapta
aruncîndu-şi pumnul în maxilarul individului, făcîndu-l să
c R e n e g a ţ i i 13

urle de durere şi furie.


Cel de al treilea tip îi aplică lui Jesse un croşeu sub
falcă. Craniul lui explodă în mii de stele. Al patrulea îi
trînti una în piept. Auzi pîrîit de coaste şi i se înmuiară
genunchii.
Lupta se încheiase mai înainte chiar de a fi început. îl
duseră pe Jesse jos. Montana de abia îi aruncă o privire.
- Lila, vino aicea jos, îi porunci.
Răspunsul ei a fost uşa trîntită a dormitorului.
- Duceţi-I în pivniţă, răcni Montana. Daţi-i o lecţie. Şi
pe urmă descotorosiţi-vă de el.
începu să urce, călcînd cu hotărîre pe trepte.
în timp ce îl tîrau într-o pivniţă întunecoasă, umedă şi
urît mirositoare, Jesse se luptă cu cei care îl capturaseră.
Mai încasă ca recompensă şi alte lovituri. îi legară rnîinile
cu frînghii apoi îi desfăcură braţele, legîndu-le de două
grinzi pînă ce muşchii se întinseră la maximum din cauza
efortului. în numai cîteva secunde nu îşi mai simţea deloc
rnîinile.
- Ce vrei să faci mai întîi, Gardner? îl întrebă scundul
pe bărbatul mai înalt, care părea să fie şeful.
Gardner zîmbi. Pe obrazul stîng avea o .cicatrice
subţire. E tare frumuşel. Cum de eşti aşa de chipeş,
băiete?
- Blestemul Dannerilor, replică Jesse sardonic, luptînd
să-şi ascundă durerea pricinuită de coastele rupte. îl
durea cînd respira, dar zău că nu avea de gînd să-i lase
să afle asta. Nu se gîndea la ce erau în stare să
plănuiască să-i facă. Ştia că, oricum, ar trebui să fie al
naibii de norocos ca să supravieţuiască.
- Blestemul Dannerilor, ai? pufni Gardner în rîs şi se
uită la un tip mare care purta o pălărie neagră murdară.
Era cel care îi rupsese coastele.
14
c N a n c y B u s h

- Vrei să te ocupi tu de asta, Al?


Un pumn îl pocni pe Jesse ca un. ciocan în faţă,
răsucindu-i capul. Genunchii îi cedară. Frînghiile muşcară
din încheieturile mîinilor.
- N-o să mai fii aşa de chipeş de acum înainte, sublinie
Gardner, la să vedem. Ce-i mai plăcea cucoanei la tine?
- îl plăcea la pat, zise al patrulea individ cu un glas a
cărui stridenţă pătrunse prin ceaţa roşie din mintea lui
Jesse. Poate ar trebui să ne asigurăm că n-o să se mai
culce cu nimeni.
Asta îl readuse pe Jesse în simţiri. Se opinti înapoi şi
lovi cît putu de tare. Gheata lui întîlni urechea lui Gardner,
rupîndu-i-o din loc. Gardner urlă cu furie.
- Omoară-I, Al! Omoară-I.
Pumnul lui Al zdrobi nasul lui Jesse, făcînd să
ţîşnească sîngele. A mai fost nevoie de încă două izbituri,
după care, din fericire, Jesse căzu în nesimţire.

SO C 6

Se trezi cu un gust neplăcut în gură. De apă de rîu.


Voia să scuipe, dar părea că nu reuşeşte să pună în
mişcare muşchii feţei. De fapt, nu îşi simţea deloc faţa.
Era amorţită. îşi dădea seama că era viu, ceea ce era
ceva, dar presupunea că nu va dura multă vreme. Nu
putea însă să înţeleagă de ce îşi dăduseră silinţa să-i
anestezieze durerea. Dar altă explicaţie a amorţirii
simţurilor nu putea să existe.
Ridică mîna dreaptă şi gemu. înăuntrul ei îl împungeau
mii de ace fierbinţi.
- Te-ai trezit, spuse o voce bărbătească.
Jesse se încordă. Vocea era aspră şi seacă. încercă
c R e n e g a ţ i i
J
15

să descliidă ochii dar constată că avea capul bandajat.


Atinse cu precauţiune bandajele. îl dureau numai
degetele, nu şi faţa.
- Unde mă aflu? întrebă, dar glasul îi era atît de nesigur
că aproape nici el nu înţelegea ce spusese.
- Te afli pe corabia lui Montana Gray, răspunse vocea.
Speranţa se spulbera. Era încă în captivitate.
- De ce v-aţi mai dat silinţa să-mi bandajaţi faţa?
- Cum?
A trebuit să repete încă de două ori pînă ce omul a
înţeles, dar pînă atunci Jesse era deja epuizat.
- Acum relaxează-te. Stai uşurel, îi spuse cel care îl
ţinea captiv. Cineva trebuia să te refacă la loc.
- De ce? Jesse simţea cum îl cuprindea somnul, dar
avea de pus mii de întrebări.
- Am să-ţi explic mai tîrziu. Eu nu sînt un prieten de al
lui Montana Gray, domnule Danner zise, iar glasul lui
răsuna ca clipocitul apei într-o piscină, în timp ce Jesse
îşi pierdea din nou cunoştinţa.
A doua oară îl trezi o mişcare de legănare: Vasul
mergea cu pînzele sus. Se întreba cu un sentiment de
neajutorare dacă nu cumva aveau de gînd să-l
folosească cu sila ca marinar. Dar cine să-l mai vrea?
Nu era bun de nimic şi aşa avea să rărnînă multă vreme
de acum încolo.
Amintirea bruscă a unei alte torturi pe care oamenii
lui Montana intenţionaseră să i-o aplice îl făcu să sară în
picioare, îngrozit. Dar nişte mîini îl împinseră înapoi cu
fermitate, dar şi cu blîndeţe. ^
- Nu te mişca prea rapid, zise vocea deja familiară.
- Cine eşti dumneata? întrebă Jesse mai clar.
- Ezekiel Thomas Drummond. Prietenii îmi spun Zeke.
- Spune-mi, Zeke, în afară de faţă, ce alte părţi au fost
16
c Nancy Bush J

vătămate? Jesse nu simţea altă durere în afară de cea


din mîini şi asta îl speria.
- Eşti întreg, îl asigură Zeke.
- Peste tot?
- Gray a făcut o treabă urîtă cu faţa dumitale. Asta e
tot. Făcu o pauză. Ai avut noroc, adăugă sec, şi ceva din
tonul vocii lui sugeră că altcineva nu fusese atît de
norocos.
Un simţămint de uşurare puse stăpînire pe Jesse. Se
mişcă puţin şi constată, cu întîrziere, că celelalte părţi
ale corpului său simţeau. Numai faţa era amorţită.
- Nu pot să văd nimic. Vreau să-rni scot bandajul ăsta.
- Nu e nimic de văzut. Sîntem în drum spre San
Francisco, graţie lui Montana Gray.
- Te-a plătit să mă duci la San Francisco?
- Nu. Mi-am luat libertatea să te adaug pe lista
pasagerilor. Gray crede că eşti mort.
- Dumneata m-ai salvat?
- Eu te-am pescuit din rîul Willamette şi te-am adus la
bord. Doctorul vasului s-a îngrozit cînd a văzut ce ţi-au
făcut. Nimeni nu ştie ce ţi-a făcut Montana, în afară de
mine. Dacă Montana te găseşte din. nou, amice, o să
facă totul ca să te vadă mort. Eu m-am gîndit că locul cel
mai sigur pentru dumneata este chiar aici sub nasul lui,
aşa că te-am adus aici.
- Ce ai împotriva lui Gray?
A urmat o pauză lungă şi grea.
- Am de încheiat o socoteală, a fost răspunsul rece al
lui'Zeke.
- Atunci treci la coadă, mormăi Jesse.
Zeke rîse fără veselie. Strînse pătura mai aproape de
gîtul lui Jesse. Felul în care făcu acest gest trimise nervilor
acestuia un tremur de alarmă.
- Eşti un băiat fetiţă, Zeke?
- Doamne fereşte! declară acesta, retrăgîndu-şi mîinile
cu indignare.
- Fiindcă puţin îmi pasă dacă eşti. Dacă mă salvezi
am să-mi dau şi viaţa pentru tine. Dar dacă mă atingi,
am să te ucid de îndată ce am să fiu capabil s-o fac.
- Chiar că nu-ţi dai seama cînd eşti într-o situaţie
dezavantajoasă, nu-i aşa? întrebă Zeke cu admiraţie fără
să vrea.
Jesse suspină.
- Ăsta-i încă unul din blestemele de pe capul Dannerilor
bombăni, scufundîndu-se încă o dată în uitare.
-7

Portland, Oregon - Patru ani mai tîrziu

Cupeul se legăna încet pe drumul străjuit de arini şi


luminat de lună plină. Kelsey Garrett privea pe geam,
ignorîndu-l cu răceală pe tovarăşul ei, dorind din toată inima
ca vizitiul să dea bice cailor şi s-o aducă mai repede'acasă.
Simţi o mînă care se aşeză peste a ei şi se luptă să-şi
înfrîngă un val de repulsie şi iritare. Nu că Tyrone
McNamara i-arfi inspirat repulsie. Dimpotrivă, era atrăgător,
plin de haz şi bogat. Dar era obişnuit să-şi facă mendrele,
iar Kelsey nu putea să sufere bărbaţii care o tratau ca pe o
prostănacă. Of, de ce se lăsase convinsă de Charlotte să
accepte această invitaţie?
Pentru că Charlotte are capul plin de vise romantice,
îşi reaminti singură. Din fericire, Kelsey nu suferea de
astfel de iluzii. Pistolul ei era în poşetuţa brodată cu
mărgele. Dacă Tyrone ar face vreo mişcare spre ea, l-ar
împuşca prin poşetă I
c R e n e g a ţ i i
3
19

- Te-ai distrat bine, Orchid? întrebă el cu bunăvoinţă.


Orchid era al doilea nume al lui Kelsey. Nimeni nu-i
cunoştea primul nume. Nici chiar Charlotte sau Lady
Chamberlain, minunata bunică a Charlottei, care era la
fel de scorţoasă şi de ţeapănă ca şi strămoşii ei britanici.
Cu scopul de a-şi păstra adevărata identitate secretă,
Kelsey îi făcuse să creadă pe toţi cei din jurul ei că numele
era Simpson şi nu Garrett.
- Am petrecut o seară interesantă, răspunse Kelsey.
Doamne Dumnezeule, mîna lui începea să transpire. Dar
nu era atîtâe cald în trăsură. După felul în care mîngîiase
cu ochii silueta ei toată seara, îşi închipuia că palma lui
se umezise din altă pricină.
Strîngîndu-şi capa mai aproape de corp, Kelsey
încercă să-şi elibereze mîna. Insă Tyrone i-o reţinea cu
hotărîre. O fi dintre aceia care nu puteau renunţa la o
încercare? Probabil. Ca însoţitoare a Charlottei şi ca
prietenă a lui Lady Chamberlain, ea ştia că bărbaţii din
lumea bună a Portlandului erau intrigaţi de ea. Era pentru
ei o fiinţă misterioasă. Auzise chiar pe unul dintre prietenii
lui Tyrone descriind-o astfel: „Orchid Simpson e frumoasă,
rece şi fată la fel de bătrînă ca mătuşa-mea înainte să-şi ia
primul ei amant. E un vînat pe cinste, băieţi. Pun rămăşag
că o s-o am la pat înaintea voastră"
Desigur, ei nu intenţionaseră ca ea să-i audă. Dar era
prevenită, şi faptul că ei considerau o femeie celibatară
ca pe un sport îi întărise şi mai mult opinia defavorabilă
ce o avea deja despre bărbaţi. Pufni în sinea ei. Trebuia
să se fi măritat cu Harrison Garrett cînd avusese această
ocazie. El cel puţin o considera mai mult decît o tovarăşă
la pat. Dar sigur, pe vremea aceea crezuse că trebuia să
se mărite din dragoste, cu onoare şi pentru fericire. Ha!
Bărbaţii nu înţelegeau aceste cuvinte.
Dar nici ea nu le mai înţelegea.
- Casa mea e chiar în capătul străzii, susura Tyrone.
N-ai vrea să intri cîteva minute?
Se apropiau de aleea ce ducea la Lady Chamberlain.
Kelsey îi aruncă lui Tyrone o privire cu coada ochiului.
- O să fim singuri?
- Categoric. Doar să-i spunem vizitiului şi...
Kelsey puse mîna pe braţul lui, oprindu-l să lovească
cu bastonul în acoperişul cupeului. El privi surprins mîna
ei, iar chipul i se lumină de speranţă.
Merg acasă, zise ea, spulberîndu-i orice speranţă.
Noapte bună, Tyrone.
- Eşti o femeie dură, Orchid. Zău aşa, chiar nu te-a
sărutat niciodată un bărbat?
- Am fost sărutată. Făcu să-i alunece de pe încheietura
mîinii poşeta cu mărgele şi desfăcu încuietoarea. Nu voia
să trebuiască să-i demonstreze uşurinţa de a mînui o
armă. Ce ar mai aţîţa bîrfele o asemenea chestie! Pe de
altă parte, nici un bărbat nu ar admite că a fost ţinut la
respect cu arma de către o femeie. Probabil că era în
siguranţă.
Dar avea dreptate în privinţa intenţiilor lui Tyrone, fiindcă
el o prinse brusc şi îşi frecă gura de a ei. Cîteva secunde
ea îl lăsă, strîngîndu-şi buzele.
- Nu ai fost sărutată niciodată de un bărbat adevărat,
îi spuse cu o răsuflare ce mirosea a whisky. Asta e ceea
ce îţi trebuie ţie.
- Ceea ce îmi trebuie mie este să-mi dai drumul. Fă-o
repede sau o să fiu obligată să iau măsuri drastice.
- Şi care ar fi aceste măsuri drastice?
- Aş putea fi forţată să te împuşc, domnule McNamara.
Şi cînd ochesc ceva, de obicei şi nimeresc.
El rîse.
c R e n e g a ţ i i
j)
21

- Adevărat?
Kelsey doar zîmbi. Ar fi cu siguranţă uluit dacă ar şti
că ceea ce atrăsese atenţia lui Lady Chamberlain asupra
ei fusese isprava ei cu un pistol. Era o mulţime de oameni
pe peron aşteptînd trenul de Seattle, cînd un hoţ a furat
geanta unei femei ce stătea lîngă Kelsey. După care a
tras în însoţitorul femeii, un domn în vîrstă, încercînd în
acelaşi timp s-o ia la sănătoasa. în mijlocul ţipetelor şi al
panicii, Kelsey scosese calmă pistolul ei. A aşteptat pînă
ce omul a apărut în vizorul ei şi apoi a apăsat pe trăgaci.
Glonţul a lovit pistolul din mîna banditului înmărmurit.
La vremea aceea ea nu dăduse prea mare atenţie
acestei isprăvi. Crescuse cu puşca în mînă şi nu stătuse
niciodată să se gîndească ce efect putea să aibă asupra
orăşenilor faptul de a trage cu puşca asupra unui om.
Erau şocaţi! Uimiţi! înfricoşaţi! Toţi, cu excepţia lui Lady
Chamberlain, care se întorsese spre Kelsey şi spusese
cu simplitate „ îmi place o femeie care ştie cum să se
apere. Dacă dumneata cauţi de lucru, domnişoară, eu
caut o însoţitoare convenabilă pentru nepoata mea.“
Bineînţeles că cei mai mulţi oameni nu ar considera
că o femeie cu puşca în bandulieră este o însoţitoare
convenabilă, însă Lady Chamberlain nu era dintre cei mulţi.
Era întruchiparea simţului practic. Ea ştia că nepoata sa
va deveni sensibilă la orice vînător de zestre de îndată ce
va atinge vîrsta majoratului. La cei şaptezeci de ani ai săi,
Lady Chamberlain nu o putea proteja prea mult. Iar gîndul
unor paznici masculini nu îi plăcea deloc. Kelsey, sau
Orchid, cum se recomandase lui Lady Chamberlain, era
trimisă de Cel de Sus.
O cam supăra pe Kelsey faptul că îşi dăduse o falsă
identitate. Dar era obligată şi hotărîtă ca fratele ei Jace
şi Emerald, nevastă-sa demnă de dispreţ, să nu o
22 N a n c y Hus h

găsească niciodată. La urma urmelor, Rock Springs era


doar la vreo treizeci de mile de Portland, iar ştirile despre
o oarecare Kelsey Garrett puteau să ajungă foarte repede
la urechile lui Jace. De fapt, ăsta fusese motivul pentru
care Kelsey se îndrepta spre Seattle. Trebuia să lase o
distanţă bună între ea şi familia ei autoritară.
Oferta Agathei Chamberlain fusese prea bună pentru
a-i rezista, căci mai presus de orice Kelsey vroia să
găsească pe cineva în care să se poată încrede. Cineva
care să creadă în ea. Lady Chamberlain o văzuse în
postura cea mai negativă -cel puţin din punctul de vedere
al bunei societăţi - şi o apreciase pentru gestul ei. în
aceeaşi zi, Kelsey se angajase ca însoţitoare a Charlottei.
Slujba aceasta îi uşurase singurătatea. Părăsise
căminul familial într-un moment de furie, supărată pe
fratele ei şi pe mizerabila, intriganta lui nevastă, hotărîtă
să-şi croiască viaţa ei în altă parte. Avusese doi tovarăşi:
pe curajoasa iepuşoară Sadie Mae şi pe Maggie, căţeaua
ciobănească. Dar în prima seară cînd Kelsey plecase
singură călare, fusese acostată de doi bărbaţi care
încercaseră să o jefuiască şi să o răpească. Trăsese cu
puşca asupra lor dar ei ripostaseră tot cU focuri de armă,
iar Sadie Mae o luase la galop şi Kelsey se lipise de ea
ca o căpuşe. Depăşiseră foarte repede urmăritorii, dar
apoi Sadie Mae sărise peste o viroagă strîmtă, calculînd
greşit distanţa, şi se împiedicase, prăbuşindu-se cu capul
înainte, azvîrlind-o astfel pe Kelsey din şa. Ameţită de
căzătură, Kelsey se trezise auzind tropăit de copite şi
clinchet de frîie -urmăritorii ei. Mai înainte ca să poată
înţelege ce seîntîmplă, Maggie o zbughise ca o săgeată
la bătaie, mjnind şi aruncîndu-se sălbatic. îl muşcase pe
bărbatul cel mai aproape de ea de gleznă şi acesta uriaşe
de durere şi furie. O pocnitură şi un miros de cordită
r Renegaţ i i 23

puseseră punct vieţii lui Maggie.


După aceea, Kelsey o auzise pe Sadie Mae călcînd
prin bălăriile din viroagă şi gemînd. Primul cal al
urmăritorilor sărise peste viroagă. Prin perdeaua de
lacrimi reci, Kelsey ochise cu grijă. Trebuia să se forţeze
să nu îl omoare. îl împuşcă în braţ, apoi în picior. Ţipînd
de durere, o luase la goană. Celălalt bărbat rămăsese
de cealaltă parte a viroagei.
Toată noaptea aceea rece, Kelsey rămăsese pitită şi
nemişcată, aşteptînd ca unul dintre ei să se întoarcă. Cel
nevătămat se întoarse exact înaintea zorilor. Kelsey îşi
pierduse cîinele şi calul. Nu simţea nici o fărîmă de milă.
îşi potrivise puşca la nivelul inimii bărbatului.
Şi atunci el zîmbise către ea, ridicînd un pistol. Deşi
avusese dovada contrară, el nu credea cu adevărat că
ea era o trăgătoare excelentă; Kelsey citise toate acestea
pe faţa lui, care exprima cruzime şi superioritate. Trăsese
cu o fracţiune de secundă înaintea lui. Surpriza din ochii
lui fusese aproape comică. împuşcătura lui nimerise
aiurea.
Kelsey îi luase calul şi banii şi mersese pînă în cel
mai. apropiat oraş. Moartea lui a fost anunţată în ziarul
local, însoţită de speculaţia că un trăgător plătit îl prinsese în
cele din urmă. De ce fusese lăsatînsă pradă păsărilor de
pradă era oîntrebare la care nimeni nu găsise răspuns.
Asta se întîmplase cu patru ani în urmă. Fusese un
început amar pentru viaţa ei de peregrinări. De atunci,
Kelsey căpătase o spoială de lustru. Arăta ca o doamnă.
Se purta ca o doamnă. Ba chiar trăia ca o doamnă. însă
îşi păstrase puşca sau pistolul laîndemînă, pentru cazul
că vreun bărbat ar face greşeala fatală de a crede că ea
era ceea ce părea şi s-ar fi încumetat să abuzeze de ea.
Cum încerca să facă chiar în acest moment Tyrone
24
c Nancy Bush
McNamara...
- Orchid, şopti el, strîngînd-o mai tare.
Kelsey făcuse o gravă greşeală dînd ascultare visurilor
de fetişcană de şaisprezece ani ale Charlottei, de a-i găsi
un soţ. Pielea i se încreţea sub strînsoarea mîinii lui. Deşi
cupeul se oprea în faţa porţii monumentale de la conacul
Chamberlain şi ea bănuia că nici chiar o fiinţă atît de
detestabilă ca McNamara nu va încerca să o violeze de
faţă cu toată lumea, Kelsey trebui să se lupte cu ea însăşi
ca să nu-i tragă un genunchi între picioare sau să apese
cu degetul pe trăgaciul pistolului ei.
Se uita zeflemitor la gura ce se apleca asupra ei.
- Am un pistol în poşetă.
- Nu zău? L-ai folosi împotriva mea?
- Da, îi răspunse ea cinstit.
Tyrone clătină din cap cu uimire. Era atît de incredibil
de rece şi de stăpînă pe sine. El îşi făcuse tot felul de
planuri cum să-şi strecoare mîinile, pe sub gulerul ei
încheiat pînă sus pe gît, pînă la sînii ei de o formă perfectă,
ce senzaţie i-ar da pipăirea acelui păr castaniu cu reflexe
roşietice, cum ar arăta dacă ea i-ar da vreodată drumul din
fileu. Şi ochii aceia atît de cenuşii şi de reci şi de plini de
zeflemea. Ar fi ei în stare să scînteieze şi să ardă de patimă
aşa cum bănuia el?
Simţi că ceva îl împungea în coaste şi, coborîndu-şi
privirea, dădu peste ţeava pistolului care îi apăsa hotărît
coşul pieptului. A fost surprins dar nu realmente alarmat.
- Doar n-o să tragi în mine, spuse cu fermitate. Asta
ar însemna crimă.
Kelsey zîmbi vag.
- Nu am să trag decît dacă sînt nevoită să continui să
mă lupt cu dumneata. Asta ar însemna legitimă apărare.
D eocam dată nu fac decît să te provin, dom nule
McNamara.
Trăsura se opri cu o smucitură. Tyrone se depărtă încet
de ea, nefiind sigur dacă ea glumea sau nu. Dar decise
că avea timp berechet ca să afle. N-are decît să creadă
că repriza asta o cîştigase ea. Există totdeauna şi altă
• cale pentru a pătrunde în pantalonaşii unei femei, iar cele
cinci sute de dolari puşi rămăşag de Gerrard Knight erau
un pot prea ademenitor ca să renunţe.
Ignorînd pistolul îndreptat direct spre inima sa, Tyrone
îi apucă mîna, atingînd-o cu buzele.
- Am să te mai văd?
- Nu. Sări din trăsură şi urcă în fugă treptele pînă la
casă; ridică inelul de alamă pentru a anunţa că sosise
acasă. Tyrone o urmărea din ochi. Era prea sigur de el
ca să se lase respins de poziţia ei dură. O s-o cucerească
el. Era doar o chestiune de timp.
Cora Lee, servitoarea Agathei de la parter, răspunse
la ciocănitul lui Kelsey, deschizînd larg uşa.
- Bună seara, domnişoară Simpson. Cum v-aţi
petrecut seara liberă?
Kelsey îşi scoase mănuşile şi le îndesă în buzunarul
capei. Nu putea să sufere podoabele, dar deloc, Poate
că era timpul să înceteze slujba de însoţitoare a Charlottei
şi să caute să facă altceva. Avea douăzeci şi opt de ani.
Cu siguranţă că exista vreo profesiune care ar putea s-o
intereseze. Deşi nu dorea un soţ, se necăjea cînd auzea
că este etichetată drept „fată bătrînă". Fetele bătrîne erau
fiinţe uscate, lipsite de pasiune, care predau în şcoli şi
deveneau bibliotecare. Doamne fereşte, mai bine ar muri
decît să intre în tiparul ăsta! Trebuia să existe în viaţă
ceva mai presus de traiul de zi cu zi. De ce nu reuşise
să-şi găsească un scop pînă acum?
Auzind paşii lui Kelsey pe scară, Charlotte apăru în
26 Nancy Bush
grabă din dormitorul ei; părul blond îi era legat cu o panglică
albastră iar cămaşa de noapte din mătase de culoarea
levănţicăi nu era deloc un veşmînt potrivit pentru nepoata
lui Lady Chamberlain.
- De unde ai asta? întrebă Kelsey.
- Am cumpărat-o! Doamne Sfinte, nu mai puteam să
rabd să stau în pat în cămaşa aia de flanelă. îmi distruge
toate fanteziile! Spune-mi, Orchid. Cum s-a purtat el? Te-a
sărutat? Te-a sărutat, nu-i aşa? Cum a fost? Te-a pus pe
jăratec?
Kelsey rîse.
- Nu chiar. Iar acum, nu mai face pe peţitoarea. Cînd
şi dacă am să găsesc un bărbat care să mă pună pe
jăratec, fii sigură că n-am să-ţi povestesc ţie cum e!
- De ce nu?
- Pentru că ai trîmbiţa lumii întregi. Nu aş mai avea
pace nici o clipă.
- Eu abia aştept să fiu sărutată, îi spuse Charlotte.
Kelsey ridică din sprînceană la neastîmpărul din glasul
Charlottei. Agatha o ocrotise pe nepoată-sa după cum
era obiceiul din ţara ei, însă aceasta crescuse atît de naivă
încît Kelsey se necăjea pentru ea. Majoritatea tinerelor
fete din lumea bună a Portlandului ştiau mai multe despre
viaţă decît Charlotte. Unele erau chiar bine avansate la
vîrsta de cincisprezece ani.
- în curînd ai să devii adultă. Bunica ta a invitat jumătate
din Portland la petrecerea pentru cei şaptesprezece ani
ai tăi.
- Dar mai sînt două săptămîni pînă atunci. Eu vreau
să se întîmple ceva acum. Povesteşte-mi despre sărutul
tău! insistă ea din nou.
- A fost îngrozitor. Şi-a trîntit gura lui peste a mea şi
duhnea a whisky.
c R e n e g a ţ i i 27

- Oh..
Ochii lui Kelsey scoteau scîntei, dar Charlotte nu
observă, din cauza luminii slabe din coridorul de la etaj.
Nu era nici o pagubă să o tachineze niţeluş pe romantică
ei prietenă, nu-i aşa? Şi de altfel, Kelsey suportase mai
multe avansuri nedorite decît putea să sufere.
- Şi după aia, a încercat să-şi vîre limba în gura mea,
înflori ea povestea.
Charlotte sughiţă şi duse mîna la gură. O trase pe
Kelsey în camera ei, închizînd uşa în urma sa.
- Şi atunci ce s-a întîmplat?
- Atunci m-a împins în scaun şi s-a jurat că o să mă
aibă chiar acolo.
- Tu ce ai făcut? întrebă, captivată.
- Am scos pistolul şi l-am împuşcat. Acum e mort.
- îţi baţi joc de mine! ţipă Charlotte, bătînd din picior.
Cînd Kelsey începu să rîdă, nu s-a putut nici ea reţine să
nu zîmbească. Bine, ce s-a întîmplat de adevăratelea?
- M-a sărutat şi duhnea a whisky. Asta-i tot.
- Asta-i tot? Nici n-a mai încercat să te sărute încă o
dată?
- L-am ameninţat cu pistolul, admise Kelsey.
- Oh, Orchid, n-ai să pui niciodată mîna pe un bărbat
în felul ăsta, mormăi Charlotte.
- Exact. Arătînd cu degetul spre ceasul de pe noptiera
de lîngă patul Charlottei, zise: Hai să mergem la culcare,
să dormim un pic. E tîrziu şi ştiu că bunica ta vrea să te ia
la cumpărături mîine dimineaţă.
- Ai să vii cu noi?
- Desigur. Trebuie ca cineva să aibă grijă să nu dai de
bucluc.

so eg
Birourile lui Ezekiel Drummond se aflau într-un imobil
situat pe un colţ luxos, chiar lîngă strada principală din
Portland. Scara imobilului era de marmură, pusă în
valoare de balustrada filigranată din fier forjat. Biroul lui
Zeke era la etajul întîi, la capătul holului, unde pe o
fereastră din sticlă gravată scria cu litere de aur
DRUMMOND AND CO. Deasupra uşii o lampă electrică
de forma unui clopot arunca o pată de lumină pe podeaua
de marmură lustruită. Clădirea mirosea a ceară de lustruit
şi a bani.
Aşezat la biroul său din lemn de cireş, Zeke se rezema
de spătarul scaunului şi se uita gînditor la vizitatorul său.
Jesse Danner stătea lîngă fereastra interioară a biroului,
proptit cu un braţ de peretele lambrisat cu lemn de mahon
şi privea jos în stradă. Din expresia feţii, Zeke ghicea că
Jesse era din nou cu gîndul la Nell.
- Micuţa Nell care fugise de Montana Gray şi murise
din această cauză. /
Din cauza lui Nell îl salvase Zeke pe Jesse şi se
întovărăşise cu el. Din cauza lui Jesse era Zeke unde
era azi:în vîrful lumii bune din Portland. Zeke bra membru
al clubului Arlington şi al cercurilor puterii din Portland.
Frecventa toate restaurantele cu renume şi făcea donaţii
de bani la toate acţiunile onorabile de binefacere.Era
invitat la petrecerile, seratele şi manifestările speciale la
care nu asista decît crema societăţii.
Era un adevărat noroc faptul că Montana Gray nu îl
cunoştea pe Zeke şi că nu îşi aducea aminte de Nell,
sora lui Zeke.
Dregîndu-şi glasul, Zeke scoase un trabuc subţire din
cutia de piele de pe biroul său, continuînd să-l privească
pe bărbatul răspunzător de schimbarea intervenită în
viaţa lui. Pufăi din trabuc. Indolenţa lui Danner era
c R e n e g a ţ i i
) 29

înşelătoare. Avea o graţie neobişnuită în mişcări, ce avea


(I.uiil să sucească capul femeilor. Zeke era sincer invidios
po atracţia sexuală firească pe care o răspîndea Jesse,
trăsătură ce şi-ar fi dorit-o şi el dar nu o avea. Zeke era
prea stîngaci şi neîndemînatic. Nici măcar atributele
,iverii nu reuşiseră să compenseze ceea ce natura uitase
sa i dăruiască.
Nu aşa stăteau lucrurile cu Jesse. Femeile se simţeau
atrase către el. Aşa cum fusese atrasă Lila Gray. Aşa
i.iiin Nell se încrezuse în el...
Printre gene mijite din cauza rotocoalelor de fum, Zeke
se lăsa cuprins de gîndurile dureroase legate de sora
sa. Cind Montana aflase că Nell fusese factorul principal
pentru faptul că Jesse reuşise să cumpere terenul din
parc în locul lui, poruncise băieţilor să o omoare. în
noaptea în care Zeke îl găsise pe Jesse aproape înecat
in rîul Willamette, găsise şi cadavrul pe jumătate îngheţat
al surorii sale. Nell fusese o contabilă neînsemnată la
s<rcietatea lui Montana. Cineva care putea fi înlăturat dacă
devenea un obstacol în calea lui spre succes. Doar Zeke
şi Thomas, nefericitul soţ al lui Nell, jeliseră moartea ei.
Şi desigur Jesse.
Un ghimpe de tristeţe şi de remuşcare îl împunse pe
Zeke. Jesse dădea toată vina asupra lui pentru moartea
ei Dar Zeke nu îl învinovăţea pe Jesse. în felul ei naiv,
Nell încercase să oprească achiziţiile de bunuri imobiliare
pe care le făcea Montana cu nemiluita şi adesea în mod
ilegal. Lucrînd pentru el, se împiedicase de cruzimea
nesăţioasă a metodelor lui şi se hotărîse să-l oprească,
încercase de mai multe ori cu ajutorul altora, dar eşuase.
La fel cum eşuase cînd Montana a prins-o ajutîndu-l pe
Jesse.
Nu era vina lui Jesse.
30
c Nancy Hush

Zeke îi spusese lui Jesse acest lucru de sute, de mii


de ori, însă el nu voia să-l asculte. Ardea să se răzbune.
Vroia să-l distrugă pe Montana ş\ pe căţeaua de
nevastă-sa. Din fericire, Zeke reuşise să-l convingă pe
Jesse să nu îl omoare de-a dreptul pe individ. Existau
mijloace pentru a-l prinde în capcană pe un tip zgîrcit ca
Montana fără a recurge la violenţă.
Nu că lui Zeke nu i-ar fi făcut plăcere să-l vadă pe
Montana legănîndu-se de capătul unei frînghii, însă el
preţuia prea mult prietenia, cu Jesse ca să-l piardă şi pe
el. Nell nu mai era. Sacrificarea încă a unei fiinţe, nu
avea cum s-o aducă pe ea înapoi la viaţă.
Desigur, era posibil ca Jesse să-şi schimbe părerea
în orice moment. Dumnezeu ştie că Jesse era incredibil
de nemilos cînd hotăra să fie aşa. Era pătimaş şi loial şi
bîntuit de remuşcări. Muncise cinci ani din greu la San
Francisco pentru a-şi construi o avere ca a lui Montana.
Zeke locuind la Portland, îl ţinuse la curent cu toate.
Montana pusese capac la toate cînd reuşise să cumpere
acelaşi teren din parc pe care Jesse îl cumpărase cu
ocazia acelei călătorii fatale la Portland, acelaşi teren
din cauza căruia murise Nell. Acum,avea de gînd să-l
ruineze pe vecie pe Montana, făcînd uz de propria-i
lăcomie împotriva lui însuşi.
Din păcate exista un mic obstacol.
Zeke îşi drese din nou glasul.
- Ar fi trebuit să intri în înalta societate cu mulţi ani în
urmă. Acum o să dureze prea mult, afară numai dacă te
însori cu una plină de bani şi de relaţii. Asta o ştii şi tu.
Jesse nerăspunzînd, Zeke adăugă: Nu ar exista alegere
mai bună decît Charlotte Chamberlain.
Jesse întoarse capul, uitîndu-se şaşiu la Zeke, cu
braţele încrucişate la piept. Fiindcă văzuse o fotografie a
c R e n e g a ţ i i 31

lui Jesse de cînd era mai tînăr, Zeke ştia că pumnii uriaşi
ai lui Al schimbaseră pentru totdeauna figura lui Jesse.
Jesse nu mai era „chipeş". O dată cu nasul îi fusese rupt
şi maxilarul. Simetria perfectă dispăruse, dar cu toate
acestea părea şi mai atrăgător acum, la treizeci de ani.
Nu mai era el chipeş, dar faţa lui era încă frumoasă, mai
bărbătească. Dinţii scăpaseră din acea bătaie cu excepţia
cîtorva măsele rupte, iar privirea îi era tot ageră, limpede
şi albastră. Acum părea mai periculos. Mai dur. Zeke nu
îl cunoscuse pe Jesse înainte, dar ghicea că în sufletul
lui avuseseră loc unele schimbări importante. Umorul ce
emana atît de limpede din fotografie dispăruse. Fusese
înlocuit de un cinism rece.
- Despre ce naiba vorbeşti? întrebă Jesse încetişor.
- Despre nepoata lui Lady Chamberlain, Charlotte. Am
văzut-o săptămîna trecută la concertul din parc. E adorabilă.
Iar din punct de vedere social e una din cele mai bune
partide din oraş. Ar trebui să te însori cu ea.
- Nu.
Zeke oftă.
- Dacă vrei ca Gray să afle cine e răspunzător de -
prăbuşirea lui financiară, va trebui să te arăţi la faţă. Nu
înţeleg de ce eşti atît de al naibii de îngrijorat că o să afle
fratele tău...
- Taci din gură, Zeke. Vreau ca nimeni din familie mea
să nu afle unde sînt.
- Dar s-ar putea ca oricum să nu te mai recunoască,
sublinie Zeke. Cîţi ani au trecut de cînd nu i ai mai văzut?
Treisprezece? Şi faţa ţi s-a schimbat
- Muţumitâ lui Montana Gray, şopti sec.
- Samuel Danner e destul de bine cunoscut în Portland,
continuă Zeke netulburat, aducînd vorba despre fratele
mai mic al lui Jesse: Este un excelent avocat şi om de
32
c Nancy Hush
afaceri. Vrei, nu vrei, ai să dai nas în nas cu el mai curînd
ori mai tîrziu.
- Eu doresc să fie mai tîrziu. După ce mă voi ocupa de
cei doi Gray.
Zeke se încruntă. Jesse se întorsese în Portland cam
cu o lună în urmă şi insistase să rămînă cît mai în umbră.
Nimeni nu ştia că el era omul din spatele societăţii
Drummond & Co.
- Nu văd cum poţi să reuşeşti. Montana Gray ştie că
tu eşti mort. Trebuie să-l faci să-şi dea seama că eşti viu
şi bine mersi. Că eşti spectrul pedepsei care s-a întors
Să-l bîntuie. Trebuie să-şi aducă aminte de tine.
- Nu o să-şi aducă aminte. Jesse era categoric. De
abia s-a uitat la mine în noaptea aia. Doar a poruncit să
fiu omorît. în plus, adăugă cu un zîmbet vag, „acum arăt
altfel".
- Nu chiar aşa de mult. Cu puţină osteneală o să-şi
amintească cu siguranţă numele tău. Nu, continuă de
parcă chestiunea ar fi fost hotărîtă, Charlotte e răspunsul
cel mai bun.
- Dacă eşti atît de hotărît asupra C ha rlotte i
Chamberlain de ce nu te însori tu cu ea? îi sugeră Jesse
iritat. Să aibă de a face cu încă o femeie din înalta
societate era ultimul lucru pe care şi l-ar fi dorit.
- Pentru că tu nu ai să fii în stare să trăieşti împăcat cu
tine însuţi dacă nu reuşeşti să te împaci cu moartea lipsită
de sens a lui Nell, zise Zeke blînd.
Jesse se încordă. Cuvintele lui Zeke îl împungeau,
aşa cum şi intenţionase acesta.
- Afară de asta, tu eşti cel care are nevoie să capete
respectabilitate socială, îi reaminti repede Zeke, făcînd
să se destindă momentul. Şi oricum nu înţeleg de ce ai
încercat să te ascunzi în toţi anii aceştia.
Renegaţ i i M
3

I midea nu am vrut să-i furnizez vreun indiciu lui Gray.


hindcă n-am vrut nici un amestec din partea familiei
mrln, adaugă Jesse în sinea lui.
Sa se însoare cu Charlotte Chamberlain? O fetişcană
m ii o nici nu împlinise şaptesprezece ani? Doamne
I lumnezeule! Nu că i-ar păsa de Charlotte. Nu-i păsa de
m u o doamnă. Aflase de la Lila cît puteau fi de
înşelătoare.
Nu am nevoie de ajutorul nici unei femei, zise Jesse.
Am să pun mîna pe Gray şi singur.
Ai nevoie ca Gray să te recunoască, Jesse. Să te
mumoască în situaţia unui om influent. Singurul mod în
i are ai să o poţi obţine este dacă devii membru al înaltei
societăţi din Portland. Am mai discutat toate astea mai
înainte, adăugă Zeke nerăbdător. Pot să-ţi fac rost de o -
invitaţie la petrecerea pe care o dă Lady Chamberlain în
cinstea zilei de naştere a Charlottei.
Mai degrabă mi-aş tăia mîna dreaptă decît să mă
duc la vreo petrecere dată de Lady Chamberlain sau de
(nicare altă aşa zisă cucoană din oraşul ăsta.
Păi bine, dar tre b u ie să cuce reşti una din
domnişoarele din lumea bună, îl zgîndări Zeke. Dacă vrei
o adevărată răzbunare, trebuie să acţionezi cum te învăţ
ou. Dacă din punct de vedere social eşti suficient de
puternic, l-ai putea ucide pe Montana Gray cu mîinile
goale şi ai scăpa nepedepsit.
Jesse înjură birjăreşte. Nu putea să sufere să i se tot
aducă aminte de nedreptăţile sistemelor politice şi
sociale. îi repugna să trebuiască să-l asculte pe Zeke,
deşi ştia că prietenul lui avea dreptate. Petrecuse prea
mulţi ani ca să-şi clădească averea şi nu ţinea deloc să-şi
schimbe planul de răzbunare tocmai acum.
Altă cale decît căsătoria nu există?
34
c Nancy Bush )

-A ipu tea să cumperi pe bani favoruri de la politicieni,


răspunse Zeke, aşa cum mai făcuse de nenumărate ori.
Dar calea cea mai rapidă ar fi să te însori cu cineva cu
bani şi relaţii.
- Cine poate să garanteze că vreuna din fetişcanele
alea o să se mărite cu mine chiar dacă aş cere-o? întrebă
Jesse măsurînd încăperea cu paşi nervoşi.
- Cu tine au să se mărite. Tonul schimbat al vocii lui
Zeke îl făcu pe Jesse să se oprească chiar în faţa biroului
lui. Se uita cum pufăia din trabuc. Nu te uita la mine aşa,
adăugă Zeke zîmbind. Au să alerge cu limba scoasă după
tine şi tu ştii asta.
‘ - Du-te naibii, bombăni Jesse.
- Femeile te doresc, Jesse. Tu nu trebuie decît să le
vrăjeşti puţin. încearcă să nu mai fii atît.de cinic şi de
lipsit de răbdare. Relaxează-te, pentru numele lui
Dumnezeu, şi fă ca o femeie să simtă că e femeie.
Sedu-o.
- Ăsta e sfatul tău? întrebă ridicînd o sprînceană neagră.
- A mers cu Lila Gray, nu-i aşa?
- Nu sînt chiar sigur cine pe cine a sedus, zise Jesse
cu furie. Nu pot să fac aşa ceva, Zeke. Nu pot să mă leg
de rnîini şi de picioare.
- Nu e nevoie să fii fidel.
- Nu e nevoie să mă însor deloc!
- Du-te la petrecere, Jesse. S-o vezi tu însuţi pe
Charlotte Chamberlain. Este extraordinar de frumoasă,
şi după cum zice toată lumea, de abia aşteaptă să apară
un Făt-Frurnos care să o răpească.
Jesse făcu o mutră şi mai acră şi trase o serie de
înjurături care îl făcură pe Zeke să zîmbeascâ, în sfîrşit,
Jesse înţelesese mesajul.
R e n e g a ţ i i 35

SO 0 5

Petrecerea Chamberlain-ilor avea loc în sala de bal a


Hotelului Portland şi se revărsase pînă pe balconul de la
etajul întîi aflat deasupra intrării. Podeaua pe care se
dansa era pardosită cu pătrate de marmură gri şi albe
iar policandrul ce atîrna dimtavan avea şapte rînduri de
lumînări aprinse şi de prisme de cristal ce scînteiau şi
vibrau. într-un colţ era adunat un grup de muzicanţi, pe o
estradă. Panglici de satin roz, de culoarea levănţicăi şi
argintii tiveau ca un feston perdelele de la ferestre, iar
aplice cu lum înări şi m ese din lem n de cireş se
îngrămădeau pe lîngă pereţii sălii.
Kelsey stătea lîngă muzicanţi cu o cupă de cristal cu
punch roşu pe care o ţinea între palme. Coam a părului
ei era prinsă în nelipsitul fileu, iar rochia de culoare crem îi
venea pînă sus pe gît unde era prinsă o broşă cu diamante.
Nu purta cercei, iar expresia patriciană, rece a feţei ei nu
încuraja partenerii la dans. Nu că ar fi dorit să danseze. Ea
suferea de-a lungul acelor ore, încercînd de dragul
Charlottei să dea impresia că se distra, cînd de fapt ceea
ce ar fi dorit,era să scape de acolo şi să-l ia pe Justice,
armăsarul plăvan al familiei Chamberlain, la un galop peste
cîmpiile nesfîrşite ale moşiei Agâthei.
Kelsey zîmbi cu anticipaţie. Deşi Lady Chamberlain
în general era indulgentă cu pasiunea lui Kelsey pentru
cai, fusese atît de agitată în legătură cu petrecerea, încît
Kelsey fusese obligată să-şi amîne plimbarea cu calul
pentru ca să ajute la pregătiri. Ea organizase totul, de la
invitaţiile tipărite pînă la-şampania spumoasă ce curgea
în acest moment din gura peştelui de argint al fîntînii din
mijlocul mesei, se aduna într-un şanţ de ta baza fîntinii
36
c N a n c y Bu s h

şi se revărsa prin zece alte pîrîiaşe argintii într-un alt vas


mai larg.
Mai multe persoane tocmai îşi umpleau paharele cu
şampania ce picura. Kelsey zîrubi în sinea ei. Spera că
Charlotte să aprecieze timpul şi munca, fără să mai
vorbim de banii, pe care bunica ei îi cheltuise pentru a-i
asigura o petrecere perfectă.
- Hello, Orchid. O voce bărbătească onctuoasă şi
fam iliară îi întrerupse gîndurile. îmi acorzi dansul
următor?
Tyrone McNamara. Kelsey scrîşni din dinţi în gînd.
Aproape că îi venise să taie numele lui de pe lista
invitaţilor, însă cum tăiase deja numele lui Samuel
Danner, ceea ce fusese o necesitate fiindcă Samuel ar fi
recunoscut-o cu siguranţă, lăsase numele lui Tyrone ca
s-o împiedice pe Agatha de a pune prea multe întrebări.
Tyrone o conduse la dans. Deşi încerca să o tragă la
pieptul lui, ea îşi menţinu braţele drepte şi rigide; ochii ei
cenuşii erau plini de împotrivire. Kelsey se mişca ca un
lemn, parînd cu dexteritate toate încercările lui Tyrone
de a o atrage mai aproape. De îndată ce muzica se opri,
o zbughi spre camera de toaletă. Numai cîteva ore încă
şi treaba asta înfiorătoare se va termina.
Scoţînd un oftat, se privi în oglinda aurită ce atîrna pe
peretele tapetat cu desen floral. Arăta înfuriată. Surprinsă,
se căzni să-şi netezească fruntea. Tyrone şi cei de o
seamă cu el îi erau nesuferiţi. Doamne, cît de mult dorea
să fie lăsată în pace!
Mama ei, Lucinda Garrett, încercase să aranjeze una
după alta fel de fel de căsătorii pentru Kelsey, dar fără
succes. încă de pe vremea cînd de abia îm plinise
cincisprezece ani, Kelsey trebuise să îndure un adevărat
baraj de peţitori. La moartea Lucindei, Jace a preluat el
C R e n e g a ţ i i
) 37

rolul de peţitoare. Ca să scape, Kelsey acceptase cererea


iii căsătorie a lui Harrison Danner. Ea şi Harrison fuseseră
prieteni, nimic mai mult, dar credea că ar fi putut fi fericită
cu el.
Dar acea logodnă luase sfîrşit atunci cînd Harrison o
cunoscuse pe exotica Miracle Jones, o metisă de indieni
Chinook care era tot atît de minunată pe cît era de
frumoasă. Kelsey ţinuse la Miracle chiar şi după ce
descoperise că Miracle era sora ei vitregă ca rezultat al
dragostei fluşturatecului de tată al lui Kelsey pentru mama
Chinook a lui Miracle. Din nefericire, Jace nu avea
aceleaşi sentimente. Duşmănia pe care i-o inspirase
dragostea lu.i Harrison pentru Miracle fusese motivul final
pentru care Kelsey trebuise să părăsească oraşul. Era
sătulă de frate-său în particular şi de bărbaţi în general.
Nu mai dorea decît să fie lăsată în pace.
Un singur bărbat cucerise o dată inima lui Kelsey, şi
acea amintire era suficientă pentru ca inima ei să se zbată
de durere şi ruşine. Nu că ar fi avut de ce să-i fie ruşine,
nici pomeneală. Era la fel de pură astăzi cum fusese la
fragedă vîrstă de paisprezece ani cînd îl visa pe Jesse
Danner.
Kelsey mîrîi cu voce tare la amintirea neghiobiei ei.
Jesse Danner. Pentru numele lui Dumnezeu! Dintre toţi
bărbaţii la care se putea visa, de ce alesese pe renegatul
afemeiat cel mai superficial din cîţi existau? Din fericire,
Jesse nu îşi dăduse seama de efectul pe care îl
produsese asupra ei. Cel mai cunoscut dintre toţi bărbaţii
Danner, el furnizase ani de zile viziuni romantice pentru
visurile lui Kelsey- pînă cînd aceasta îşi dăduse în fine
seama cît de prostesc era să aspire la un bărbat care
aproape că nu avea habar de existenţa ei, un bărbat a
cărui reputaţie era la fel de proastă ca şi vinul de casă al
38
c N a n c y H u s h

lui Curley Wythecomb!


Jesse avusese şaptesprezece ani cînd părăsise Rock
Springs. Şi nu se uitase înapoi niciodată. Iar la Kelsey
nu se uitase nici măcar o singură dată. La urma urmelor,
ea era o Garrett iar Dannerii se ţineau departe de familia
Garrett ori de cîte ori era posibil. Dar Kelsey era făcută
praf după Jesse, deşi era bine cunoscut ca un uşuratic,
deşi buclucul sosea în urma lui ca un nor negru, deşi
„scandalos" era adjectivul ce însoţea în general numele
lui. Deşi tatăl lui Alice McIntyre trăsese în el cu puşca
fiindcă îi pîngărise unica fiică.
Acum, în timp ce Kelsey îşi mijea ochii la imaginea
reflectată în oglindă, era bucuroasă că trecuse peste acea
dragoste de adolescentă. Noroc că puţina frumuseţe ce
o poseda îi venise mai tîrziu. Jesse o cunoscuse doar ca
pe o puştoaică slăbuţă cu genunchi ascuţiţi; nu o văzuse
niciodată adultă. Reputaţia lui fiind aşa cum era, nu ar fi
fost deloc exclus să abuzeze de înflăcărarea ei, dacă ar fi
ştiut.
Nu că el ar fi dorit-o acum, sau că, Doamne fereşte,
ea l-ar mai fi dorit! Mai cunoscuse bărbaţi de teapa lui,
precum Tyrone, şi nu putea să-i sufere. Şi la fel ca cei
doi ticăloşi care încercaseră s-o răpească- pe bărbaţi nu-i
interesa decît un singur lucru.
Nu, nu dorea prezenţa nici unui bărbat în viaţa ei.
Niciodată.
Charlotte dansa cu un domn cu părul negru, îmbrăcat
într-un costum negru, cînd Kelsey se reîntoarse în sala
de bal. Kelsey se încruntă, nereuşind să vadă faţa
bărbatului. Acesta se mişca cu o graţie inconştientă, braţul
lui înconjurînd posesiv mijlocul Charlottei. Era ceva
cunoscut în aerul lui, dar ea nu îl putea vedea decît din
spate.
c R e n e g a ţ i i 39

- Cum crezi că merge pînă acum? întrebă Agatha


Chamberlain, solicitînd atenţia lui Kelsey.
- Cred că e un succes formidabil, îi răspunse Kelsey
cu un surîs.
- Charlotte pare să se distreze de minune. Eşti sigură
că pe lista aceea nu există vînători de zestre, nud aşa,
Orchid?
- Oricare dintre persoanele invitate posedă o situaţie
bancară sănătoasă, sînt sigură, răspunse Kelsey sec.
- Dar Gerrard Knight? Am auzit că e un jucător notoriu.
- Are destui bani ca să piardă mereu timp de un an de
zile şi tot o să-i mai rămînă destui ca să cumpere şi să
vîndă jumătate din Portland.
Lady Chamberlain şi-a exprimat dispreţul pufnind pe
nas.
- Şi Charles De Witt?
- E la fel de bogat pe cît e de urît.
- Chiar crezi că e urît, draga mea? Faţa lui exprimă un
oarecare caracter, nu crezi?
Părea atît de neliniştită încît Kelsey îşi ţinu pentru ea
părerea că Charles De Witt era suficient de cumsecade
ca să fie confundat cu un catîr. Afară de asta, Charles
era simpatic. Mult mai simpatic decît majoritatea tinerilor
pe care Lady Chamberlain îi îngăduia în cercul de prieteni
ai nepoatei sale.
- Cu cine dansează Charlotte acum? întrebă deodată
Agatha.
Bărbatul cu părul negru o conducea pe Charlotte spre
unul din alcovurile cu perdele. Sprîncenele lui Kelsey se
ridicară. Asta nu se făcea , mai ales sub ochii lui Lady
Chamberlain!
- Am să aflu, zise cu o voce de oţel.
Adunîndu-şi fustele de mătase, se avîntă prin mijlocul
sălii, dar bărbatul cu păr negru fusese ajuns din urmă d
alt domn care îi spuse cîteva cuvinte şi îl atrase în alt
direcţie, lăsînd-o pe Charlotte singură, abandonată şi c
o mutră supărată.
Ochii ei albaştri erau plini de indignare cînd Kelsey
ajunse la ea.
' - Ce obrăznicie! Omul ăla, dl.Drummond, mi-a furat
partenerul!
- Nu aveam impresia că dansaţi, îi atrase Kelsey
atenţia.
- Urma să mă sărute în alcov! Mi-a spus-o!
- Măcar ai fost avertizată, zise Kelsey, uşor alarmată.
Cine e?
- Nu cunosc încă numele lui. Vorbea cu glas întretăiat
care o convinse pe Kelsey că deja îşi ţesea vise romantice
în jurul acestui crai necunoscut.
- Charlotte, nu cred că e cuminte să laşi un bărbat să te
conducă la un alcov şi să te sărute cînd nici măcar nu îi
cunoşti numele.
- Nu-mi trebuie să-i cunosc numele. Ştiu că sînt
îndrăgostită.
- Minte de pasăre ce eşti! rîse Kelsey amuzată. Fii
atentă că de nu, ai să te trezeşti în bucluc serios. Dar
ceilalţi bărbaţi cu care ai dansat? Nu ţi-a plăcut niciunul?
Fruntea frumoasă a Charlottei se încreţi.
- Păi, domnul De Witt era foarte simpatic dar e aşa-aşa
de....
- Urît? îi sugeră Kelsey.
- Oh, nu cred că poţi să spui asta cu voce tare! Nu e
frumos!
- Dar ăsta e adevărul. Atît Kelsey cît şi Charlotte
începură să rîdă.
Din cealaltă extremitate a sălii, Jesse Danner le privea
pe cele două femei. Charlotte Chamberlain era exact aşa
cum spusese Zeke: dulce, frumoasă, virginală, bogată.
Şi mai erau şi alte cîteva lucruri în plus: prostuţă, naivă şi
mult, mult prea tîn ă ră . U itase cum erau fetele de
şaptesprezece ani. Doamne, fereşte- mă de inocentele
caraghioase.
Cealaltă femeie, în schimb, îl interesa. Era fată bătrînă,
dacă te luai după cum era îmbrăcată. Iar Zeke îl asigurase
că Orchid Simpson era în tr-ad ev ăr o fată bătrînă.
Doamne, dar părea cunoscută. O fi întîlnit-o mai înainte
pe undeva? Cu siguranţă şi-ar fi amintit numele Orchid.
Se uită la ea cu insistenţă şi fruntea i se brăzda de
cute. Nu, nu o cunoştea. Şi-ar fi amintit-o. Dar părul ăsta
roşcovan. Ar fi dorit să-l vadă nelegat.
- Mai vorbeşte-mi despre domnişoara Simpson, îi
spunea acum lui Zeke, care era încă furios pe Jesse că
avusese tupeul să o tragă pur şi simplu pe Charlotte spre
alcov. Ei, dar domnişoara consimţise, nu-i aşa? se întrebă
Jesse, înăbuşindu-şi conştiinţa. Ei şi ce dacă nu era chiar
protocolar. Era convins că ar fi făcut economie de timp
dacă ar fi reuşit să-şi facă pe plac cu ea doar cîteva
minute. Nu asta vroia Zeke?
- Domnişoara Simpson? Zeke se uită în jos.
- Doamna care e cu Charlotte Chamberlain.
- Ştiu cine e. Sper că nu ea te interesează.
- Pur şi simplu vroiam să ştiu mai multe despre ea.
Privirea lui Zeke se lăsă gînditoare asupra lui Orchid
Simpson. Faţa ei era cu adevărat superbă, era de acord.
Dar femeia asta era uscată şi lipsită de pasiune şi se
îndoia că Jesse însuşi ar fi putut aprinde în ea focul
dorinţei.
- A devenit un subiect de conversaţie de cînd a devenit
domnişoara de companie a Charlotte! Chamberlain, zise
42
c N a n c y B u s h

Zeke. Lady Chamberlain e moartă după ea. Nu rn-ar mira


să aflu că la moartea cucoanei o să primească o porţie
bună de moştenire.
- De unde vine?
Zeke ridică din umeri.
- Va trebui s-o întrebi tu. Este foarte misterioasă şi,
din cîte am auzit eu, e la fel de rece ca Marea Nordului.
- Nu pare a fi rece.
Zeke se uita la el cu uimire, dar atenţia lui Jesse era
concentrată asupra lui Orchid.
- Nu pare?
El clătină din cap.
- Te interesează mai mult decît Charlotte?
- Categoric.
Zeke clipi des. La aşa o întorsătură nu se aşteptase.
- Ei, sigur că o să fie bogată într-o bună zi dacă bătrîna
nu o s-o şteargă din testament. Este de asemenea bine
primită în toate cercurile sociale înalte. Dar m-aş încumeta
să spun că nu o să se lase convinsă uşor că tu eşti omul
potrivit pentru ea, dacă înţelegi ce vreau să spun...
- Tu crezi că aş avea nevoie de mai mult decît un pic
de „vrăjeală" ca să o seduc? Jesse se uita la el cu ochi
care rîdeau.
Zeke îşi trase nasul.
- Chiar şi tu ai nişte limite.
Jesse îşi lăsă capul pe spate şi rîse, atrăgînd atenţia
celor din jurul lui prin sunetul adînc şi prelungit al glasului
său. Kelsey privi spre el pătrunzător, cu nervii încordaţi,
dar bărbatul cu părul negru tocmai se întorcea şi se
înd ep ărta bătîndu-l pe umăr pe prietenul lui, dl.
Drummond.
- l-am spus Charlottei că am să-i fac o vizită în curînd,
îl asigură Jesse pe Zeke în timp ce se îndreptau spre
uşă. Poate ar trebui să mă ţin de planul ăsta.
O idee înţeleaptă, prietene, confirmă Zeke, privind
peste umăr şi văzînd-o pe Orchid Simpson care clătina
din cap politicos ca răspuns la o invitaţie la dans din
partea destrăbălatului de Gerrard Knight. Zeke avea o
senzaţie clară că doamna aceea era periculoasă.
Şi îl neliniştea felul în care privirea ei se aţintea asupra
lui Jesse ca şi cînd ar fi ştiut că el reprezintă o ameninţare.
Fir-ar să fie, mormăi Zeke pe cînd coborau.
Ce este? întrebă Jesse.
Nimic. Dar cred că ar trebui să acţionezi repede cu
Charlotte. Nu pierde timpul.
Am s-o iau ca pe o recomandare, zise Jesse
tărăgănat, dînd din cap. Uneori Zeke era mai grijuliu ca
o cloşcă cu pui.
- Şi ţine-te departe de domnişoara Simpson, adăugă
Zeke cu o fervoare subită. Pentru binele tău.

s o c s
i aI 2

Kelsey observa amuzată cum Charlotte alerga de la


un capăt la celălalt al dormitorului ei, verificîndu-şi
coafura, rochia şi faţa şi apoi iarăşi coafura. Obrajii ei
erau îmbujoraţi. Ochii îi scînteiau ca safirele.
- Cît e ceasul? întrebă, măsurînd covorul cu paşi
grăbiţi.
- Aproape şapte. Nu înţeleg de ce eşti aşa de agitată
din cauza lui Charles De Witt, dar mă bucur pentru tine.
Charlotte rîse şi bătu din palme încîntată.
- Nu vine să mă ia Charles astă seară! l-am spus aşa
bunicii ca să fiu sigură că o să mă lase să mă duc! Dar
cum tu mă însoţeşti, tot nu are importanţă. Cînd o să
sosească o să-ţi placă şi ţie!
- Cine? întrebă Kelsey cu îngrijorare crescîndâ.
- Jesse Danner. Ăsta-i numele lui. Mi-a scris şi mi-a
spus că e prietenul lui Ezekiel Drummond. Şi şi-a scris
numele: Jesse Danner. Nu-i aşa că-i superb!
- Jesse Danner?
r R e n e g a ţ i i 45
V.

Tonul vocii lui Orchid o făcu pe Charlotte să se întoarcă.


Orchid ţipase, iar acum era gata să leşine.
- Tu îl cunoşti?
Kelsey nu putea să vorbească. Dar nu puteau să existe
doi inşi cu acelaşi nume! Şi totuşi, aşa trebuia să fie!
- Orchid...?
Nu, eu...ăă... nu-l cunosc. Dar îşi amintea că bărbatul
cu care dansase Charlotte i se păruse atît de cunoscut.
Putea oare să fie Jesse? Imposibil! Şi totuşi...
Charlotte se năpusti la uşă şi o strigă pe Maizie.
- Adu sărurile de mirosit.
Kelsey îşi veni în fire.
- Pentru numele Domnului, Charlotte, nu am să leşin.
- Eşti sigură? O undă de încruntare îi străbătu faţa.
Pari suferindă.
- Mulţumesc. Picioarele lui Kelsey tremurau în timp
ce se îndrepta spre fotoliul de lîngă căminul din salonul
Charlottei. Nu era decît o coincidenţă. Jesse Danner
plecase. Lipsise aproape treisprezece ani. Putea foarte
bine să fi murit. în orice caz, nu era el genul de om care
să se arate la vreun eveniment monden.
- Nu poţi să ieşi în lume cu acest domn Danner, îi spuse
după ce îşi recăpătă sîngele rece. în momentul acela,
camerista de la etaj năvăli în cameră cuprinsă de panică.
Kelsey îi făcu semn să iasă: Nu am nimic, Maizie. Pe
Charlotte au apucat-o istericalele. Cînd camerista a închis
uşa în urma ei, Kelsey a continuat: Nici măcar nu-l cunoşti
pe omul ăsta. S-ar putea să fie exact genul de om de
care se teme cel mai mult bunica ta -un vînător de zestre.
- Nu e. Ştiu eu că nu e. Şi tu ai să mergi cu mine ca
însoţitoare, Orchid. Tu mă poţi apăra dacă el ar...Roşi.
Ei, ştii tu. Dar mi-ar face plăcere să mă sărute. Morpur şi
simplu de dorinţă! O să ne laşi cîteva clipe singuri, nu-i
46 N a n c y B u s h

aşa?
- Num ai dacă mă trăzneşte Dum nezeu, bombăni
înfuriată.
- Orchid!
- Charlotte, neghioabă ce eşti! Tu n-ai habar ce are
omul ăsta de gînd. Dacă ar fi după tine...
La parter, se auzi zvonul adînc al clopoţelului de la
intrare, ce răsuna în toată clădirea cu două etaje a
conacului. Se auzeau paşii lui Cora Lee străbătînd holul
de la intrare ca să deschidă uşa.
K e ls e y sări în p ic io a re d ar C h a rlo tte îi ap u că
emoţionată braţul, trimiţînd-o la loc, între perne.
- C e vrei să faci?
*• Să scap d e ’el. Kelsey se lupta să se ridice încă o
dată, scăpînd de cea de a doua încercare a Charlottei
de a o opri.
- Nu! Charlotte era categorică, N-am să te last Am
să-fvăd şi cu asta basta!
Fugi afară din cam eră, aproape îm brîncind-o pe
Kelsey în graba ei. Alergînd înfierbîntată după ea, Kelsey
aproape că zbură în jos pe scara curbată, dar chişr şi
aşa era prea lîrziu ca s-o oprească pe Charlotte, care
uitase de toate buhele maniere pe care i le dăduse Lady
Chamberlain încă de la naştere, şi alerga cît o ţineau
picioarele spre salonul din colţul de nord-vest de la parter.
Salonul în care Cora Lee îl poftise pe dl. Jesse Danner.

Tocurile pantofilor lui Kelsey pocneau pe podeua de"


marmură a holului. Era înfuriată atît pe Charlotte cît şi pe
acest misterios domn Danner care o făcuse praf pe tînăra
ei pupilă doar prin cîteva cuvinte schimbate cu ea. El nu
era Jesse Danner din adolescenţa ei, dar cu siguranţă
că avea să le facă necazuri.
c R e n e g a ţ i i
J '47

Se opri în uşile duble pe care, în entuziasmul ei,


Charlotte le dăduse larg de perete, şi îşi înălţă capul în
cel mai pur stil de înfumurare şcolărească. Charlotte
stătea lîngă ferestrele cu draperii de mătase de lîngă
căminul de marmură, cu o mînă pe piept de parcă nu îi
venea să-şi creadă ochilor. Se uita ţintă la bărbatul ce
stătea cu un picior proptit pe grătarul lustruit şi cu un braţ
pus graţios pe poliţa de culoare crem, frumos sculptată,
a căminului. Cînd a intrat Kelsey, el s-a întors spre ea în
expectativă.
Kelsey simţea că i se scurgea sîngele din cap atît de
repede, că o mînca pielea. Dum nezeule, era Jesse
Danner. Era mai matur, părea mai dur decît îşi amintea
ea, dar categoric era acelaşi Jesse Danner de la Rock
Springs.
îi venea să leşine. Nu leşinase niciodată .în viaţa ei, .
dar acum era pe punctul să-i vină rău. Oh, Dumnezeule!
gîndi incoerent.
- Dom nişoara Sim pson? în treb ă Jesse cu voce
tărăgănată şi politicoasă.
El nu o recunoştea. Kelsey ar fi rîs dacă i-ar mai fi
rămas un pic de răsuflare ca să poată rîde. Scoase doar
un uşor oftat cînd Cora Lee închidea uşile în urma lor.
Tresărind, Kelsey lupta împotriva ameţelii şi isteriei ce o
cuprindeau. Simţea cum i se înăbuşe plămînii şi nu poale
respira. Doamne, i se făcea rău de-a binelea.
- Domnul Danner? bîlbîi, căutînd un scaun cu puţina
eleganţă ce-i mai răm ăsese. Se cufundă în adîncul
perniţelor de brocart verde.
O chii 'lu i se m ije a u , g e n e le lungi şi n eg re
apropiindu-se, iar o cută de nedumerire i se adună între
sprîncene.
- Domnişoara Simpson?
48 N a n c y H u s h I

- Da. Orchid. Orchid Simpson. Fierbinţeala reveni ca


un val în obrajii ei, roşindu-i puternic pomeţii.
- Charlotte spune că veţi fi însoţitoarea noastră. Vă
asigur că nu am să-i fac nici cel mai mic rău.
Oare în spatele acestor cuvinte se ascundea rîsul?
Kelsey mai trase o răsuflare adîncă, incapabilă să-şi
dezlipească ochii de el. Ochii albaştrii o priveau fără să
clipească. Se făcuse şi mai frumos decît ar fi bănuit chiar
şi ea, recunoscu pierită. Zîmbetul acela, ochii aceia,
aroganţa aceea. Din fericire, el părea să nu aibă nici cea
mai vagă idee cine era ea.
- Domnule Danner, eu nu iau în serios asigurările nici
unui bărbat.
- Orchid! o avertiză Charlotte cu disperare.
- Unde aţi plănuit să o duceţi pe Charlotte astă seară?
întrebă, revenindu-şi în fire cu fiecare răsuflare rapidă.
Ignora privirea plină de scîntei şi roşeala furioasă ale
Charlottei.
El ridica din umeri.
- O plimbare cu trăsura prin parc? Sau... este un
excelent restaurant nou pe Third Street.
- La Cavendish, confirmă Kelsey. Pare convenabil.
O să ne lipsim de plimbarea cu trăsura prin parc, vă
mulţumim.
* - Nu aveţi chiar deloc încredere în mine, nu-i aşa?
- Chiar deloc, domnule Danner.
El rîse. Sunetul o zgîria pe nervi. îi amintea de rîsetul
lui. Ochii jucăuşi şi vorbele dulci cu care flata toate femeile
pe care le cunoştea! Oh, femei dispreţuite îl acuzaseră
de lucruri îngrozitoare. De la viol pînă la jaf şi la crimă.
Ea nu dăduse crezare deplină acestor zvonuri, dar acum
cînd viitorul Charlottei era în joc, lăsă îndoiala să o
cuprindă. Nu o să-l lase niciodată să distrugă viitorul
c R e n e g a ţ i i
J 49

Charlottei. Mai bine ar muri decît să-l lase. Şi nu vedea


nici un motiv pentru care să-şi păstreze simţămintele în
taină.
- Charlotte este o tînără foarte bogată şi ameninţată
de vînătorii de zestre, observă Kelsey cu răceală.

- Orchid! ţipă Charlotte.


- N-am să las să fie indusă în eroare în nici un fel.
Este o tînără foarte onorabilă şi bunica ei doreşte ca ea
să rămînă aşa.
Amuzamentul se topi din ochii lui în care se instală o
expresie de speculaţie şi de ceva ce Kelsey nu reuşise
să identifice. Dar acel ceva îi trimitea pe şira spinării o
spaimă de gheaţă. Jesse Danner era periculos.
Charlotte era roşie de umilire şi furie.
- Orcfiid, cum ai putut? strigă.
- Nu voi face nimic ce ar putea întina onoarea
domnişoarei Chamberlain, zise Jesse rar, însă glasul lui
avea tăişul oţelului. Cum aş putea, cînd este păzită cu
atîta zel de o leoaică? Sînteţi gata? întrebă întorcîndu se
spre Charlotte. Jesse atinse uşor braţul Charlottei sub
privirea plină de oroare a lui Kelsey şi o conduse spre
uşă.
- D-da, bîlbîi Charlotte. Să-rni iau capa.
Kelsey se ridică de pe scaun ca s-o urmeze pe
Charlotte. îşi dădea seama, din tremurul umerilor
Charlottei, că turba de furie. Kelsey nu putea să o
condamne. Şi ea ar fi turbat de furie dacă cineva ar fi
tratat-o cu atîta autoritate.
Charlotte nici nu se uită la Kelsey în timp ce se grăbea
pe treptele de la intrare şi apoi pînă la cupeul ce aştepta.
Kelsey coborî şi ea treptele de la intrare şi îşi adună
fustele în faţa trăsurii. Dar mai înainte să apuce Să se
50
c N a n c y B u s h

urce, o mînă fermă de bărbat o făcu să se răsucească pe loc. •


- Poţi să intervii cît vrei, domnişoară Simpson, vocea lui
Jesse vorbea calm în urechea ei. Dar hotărîrea Charlottei
depinde în întregime de ea.
Inima lui Kelsey bătea dureros. îşi retrase, voit încet,
umărul de sub strînsoarea lui şi îi aruncă o căutătură pe
sub gene exact cît să-i poată descifra expresia. Aceasta
era total şi implacabil hotărîtă.
- Vrei să spui că ai s-o ceri în căsătorie?
- Vreau să spun că ea mă vrea şi că oricîtte-ai strădui,
nu poţi să faci nimic.
Ochii ei cenuşii deveniră furtunoşi. Ăsta era Jesse
Danner cel nou, care pierduse şi puţinul simţ al valorilor
pe care îl avusese cîndva.
- Nu zău? Dar dumneata nu mă cunoşti foarte bine, -
domnule Danner.
- Nici nu doresc aşa ceva, domnişoară Simpson.
Felul în care rostise aceste cuvinte era ca o palmă pe
'obraz, pentru a-i reaminti că era fată bătrînă. Kelsey era
în stare să suporte orice, afară de faptul ca un bărbat
să-şi permită să o judece. Mai ales Jesse Danner!
- Dacă îndrăzneşti să ceri mîna Charlottei, am să te
spintec, îl ameninţă. Lady Chamberlain mă ascultă pe
mine. O să te refuze.
Jesse îşi ferj privirea şi ochii lui căutarăJa buzele ei
strînse.
- Atunci poate că am să urmez sfatul dumitale.
- Ce fel de sfat?
- Am să întinez onoarea domnişoarei. Buna Lady
Chamberlain ar putea atunci să-mi cerşească să-i ofer
căsătoria.
Gura lui Kelsey rămase căscată la aşa o insultă.
- Eşti groaznic!
R e n e g a ţ i i 51

- De fapt, ar putea să fie o idee bună...Privirea lui o


căuta pe Charlotte, a cărei faţă aprinsă se v e d e a
uitîndu-se îngrijorată prin geamul cupeului.
- Imediat ce am sa-i povestesc Charlottei despre planul
dumitale, nu o să se mai vadă niciodată cu dumneata!
şuieră Kelsey.
- Vrei să pui rămăş,ag?
Era atît de încrezător în farmecele lui, că îi venea să
ţipe de necaz. însă în loc de asta, ridică ochii ei cenuşii
mînioşi pînă la ochii lui albaştri.
- Dacă e vorba de un pariu, am să fac tot posibilul ca
dumneata să pierzi.
El zîmbi pînă la urechi.
- Orchid! Charlotte băteaîn geam şi glasul ei se auzea
înfundat din cupeu. Ce faceţi acolo?
Mîna înm ănuşată a lui Kelsey apucă să deschidă
clanţa trăsurii însă mîna lui Jesse i-o opri. Kelsey îngheţă
şi îşi smulse degetele de sub mîna lui. El deschise uşa şi
întinse palma să o ajute să intre. Kelsey îşi adună fustele
şi urcă cele două mici trepte, nebăgîndu-l în seamă.
El se instală pe strapontina luxoasă, în faţa Charlottei
şi a lui Kelsey, căutătura lui învăluind-o pe Charlotte
într-un zîmbet atît de periculos de plin de sexualitate,
încît Kelsey aproape îl simţea. s
Ochii Charlottei deveniseră visători.
Kelsey scrîşnea din dinţi. Cum de putuse să-şi
închipuie că îl iubea pe Jesse Dănner? El era un netrebnic
şi un derbedeu şi nu avea pic de bun simţ! Mai bine ar
muri de o moarte oribilă decît să I lase să pună mîna pe
Charlotte. ,Mai degrabă s-ar culca cu destrăbălatul ăla
îngrozitoi^j'e Tyrone McNamara decît să-l lase să pună
mîna pe Charlotte. Mai degrabă s-ar duce înapoi acasă
la Rock Springs şi ar da ochii cu Jace şi cu Emerald şi cu
52 N a n c y H u s h

toţi ceilalţi decît să-l lase să pună mîna pe Charlotte!


Trebuia să-l oprească!
Simţind privirea lui Jesse, Kelsey îi întoarse o uitătură
de gheaţă. Am să fac un iad din via(a dumitale, domnule
Danner, îi spunea în sinea ei.
Gura lui tresări ca răspuns, de parcă i-ar fi zis că de
abia aştepta acest lucru.

SO 0 3

Cina a fost un dezastru. Jesse a vrăjit-o şi a tachinat-o


pe Charlotte pînă ce biata copilă s-a înflăcărat într-atîta
că buzele i se deschideau în extaz, iar ochii îi erau plini
de stele. Lui Kelsey îi venea rău de la stomac şi a trebuit
să-şi ţină ochii doar în farfurie. în pieptul ei se făcea un
nod de mînie şi de încrîncenare. O să-l oprească ea.
Pentru binele Charlottei.
Pe drumul deîntoarcere a crezut că o săînnebunească
auzind chicotelile şi ţipetele de încîntare ale Charlottei.
De mai multe ori, Kelsey i-a aruncat lui Jesse cîte o privire
ucigătoare din colţul ochilor, însă el se comporta ca un
gentlemen perfect. Cel puţin mîinile lui se aflau acolo unde
trebuia. Şi de fiecare dată cînd prindea privirea ei, el se
uita drept în ochii ei cu toată inocenţa, ca şi cum era total
nevinovat de seara complet nefericită.
îi venea să-i sucească gîtul.
în faţa intrării casei lui Lady Chamberlain, Kelsey
coborî de parcă avea aripi la picioare. Porni furtunos
înainte, pe alee, atît de furioasă că de abia putea vedea
clar. Dar cînd privi înapoi, constată că era singură.
Charlotte rămăsese în cupeu cu Jesse.
Se întoarse tare înfuriată şi deschise brusc portiera
c R e n e g a ţ i i
j 53

cu'peului. Jesse o ţinea pe Charlotte culcată pe braţele


lui şi o săruta pătimaş. Sînii Charlottei ameninţau să
debordeze din corsajul strîns pe corp. Degetele puternice
şi bronzate ale lui Jesse îi înconjuraseră coşul pieptului,
la doi centimetri de moviliţele moi acoperite de catifea.
- Dă-i drumul! strigă Kelsey indignată.
în mod voit, de parcă nu-i venea să se despartă, buzele
lui Jesse se dezlipiră încet de ale Charlottei. Se uita la
ea cu atîta dorinţă, încît Kelsey simţi ca o palmă. Orbită,
Charlotte scoase un suspin de dorinţă.
- Du-te mai bine înăuntru, îi spuse Jesse tandru.
- Asta ar fi o idee bună, confirmă Kelsey calm.
Ca în somn, Charlotte pluti pe alee. Kelsey nu şi-a
mai dat silinţa să-i arunce lui Jesse o privire încărcată de
dispreţ; liniile bătăliei fuseseră acum trasate.
în timp ce călca ţeapănă pe alee în spatele Charlottei,
Kelsey îi simţea privirea. Era ca o undă de fierbinţeală
care creştea şi se răspîndea pe toată pielea ei. Iritată,
trînti uşa în spatele ei, apoi se propti în ea, trăgîndu-şi
răsuflarea.
- Dacă îmi mai faci vreodată aşa ceva, nu am să mai
vorbesc niciodată cu tine! declară Charlotte, ai cărei ochi
albaştri erau plini de lacrimi acuzatoare şi jignite. Cum ai
putut, Orchid? Cum ai putut?
- Cum am putut ce?
- Să-l îndepărtezi pe singurul bărbat de care m-am
îndrăgostit!
Charlotte nu aşteptă răspunsul, picioruşele ei delicate
zburînd în sus pe scări. Trînti uşa de la dormitorul ei.
Clătinînd din cap, Kelsey urca scările pe picioare de
plumb.

£ 0 c%
54
c N a n c y Ii u s h

' Următoarele trei săptămîni au fost cele mai furibunde


din întreaga viaţă a lui Kelsey. Ba clocotea de furie, ba
era bolnavă de îngrijorare. Jesse se infiltrase în casa lor
ca un miros urît. Nu era posibil să scape de el. Cu cît
Kelsey îi făcea caracterul praf, cu atît Charlotte îl apăra
cu mai multă îndîrjire.
Relaţiile dintre cele două fete se deterioraseră în aşa
hal că de abia îşi mai vorbeau, situaţie ce făcea să
sîngereze inima lui Kelsey şi totodată îi întărea hotărîrea
de a-l înfrînge pe Jesse.
Lady C ham berlain privea acest dezastru cu
sentimente amestepate. Charlotte era atît de îndrăgostită
de Jesse, încît bătrîna văduvă imparţială nu vroia să
creadă părerea condamnatoare a lui Kelsey. Dar în
acelaşi timp nici nu putea să o ignore complet.
- El umblă după banii ei. Aproape că mi-a spus aşa,
declara Kelsey a mia oară într-o seară, umblînd agitată
de la un capăt al salonului la celălalt.
Charlotte nu era de faţă, căci se încuiase în camera ei
după o nouă ceartă cu Kelsey. Cu fruntea încruntată, Lady
Chamberlain se uita pe deasupra ceştii de ceai din
porţelan delicat şi ofta.
- Crezi că există cea mai mică şansă să o iubească
măcar un pic pe Charlotte?
- Nu. Este un afemeiat. Am auzit zvonuri despre el.
- Zvonurile nu sînt totdeauna adevărate.
- în cazul lui, sînt! De ce îi luaţi apărarea? întrebă
Kelsey. Am crezut că vreţi să o apăr pe Charlotte!
A gatha zîm bi. Avea pielea zb îrcită şi moale,
contrastînd total cu femeia dinamică ce se ascundea în
acest trup ce părea fragil.
- Vreau. Numai că fata crede că este îndrăgostită de
el, iar el s-a purtat cît se poate de curtenitor şi de discret
R e n e g a ţ i i 55
3

de cîte ori a venit aici.


- Cit se poate de curtenitor şi de discret! Kelsey
înghiţi înjurăturile ce îi veneau pe gît ca fierea. Asta
este exact ce a vrut să vedeţi dumneavoastră! Smulse
o fotografie a Charlottei de pe biroul din lemn de cireş
cu intarsii. A zis că o să pună rnîna pe ea, chiar dacă
va fi nevoie s-o dezonoreze în acest scop!
Lady Chamberlain şedea foarte ţeapănă, cîntărindu şi
cuvintele. Nu putea să înţeleagă de ce devenea atît de
isterică Orchid cînd venea vorba despre acest bărbat.
Dacă era un ticălos, timpul o va dovedi. Pînă atunci,
Orchid era capabilă să-i poarte foarte bine de grijă
Charlottei; Lady Chamberlain avea încredere în asta.
-Nu cred. că se va înjosi să o dezonoreze, zise înţepată.
Kelsey se uită la ea agasată.
- Aţi sucombat şi dumneavoastră la farmecele lui?
Ea izbucni în rîs.
- Am trăit ani destui, Orchid, şi am cunoscut o mulţime
de bărbaţi. El nu poate fi chiar atît de rău cum spui
dumneata, căci mi-aş fi dat seama pînă acum. Nu, eşti
orbită de sentimente. Cerule, fată dragă, te porţi de parcă
ai fi o femeie dispreţuită!
- Lady Chamberlain!
- Jesse Danner o fi el o mulţime de lucruri, dar nu e
sărac. Ezekiel Drummond mi-a confirmat acest lucru şi
el nu m-a minţit niciodată.
- Cît de bine îl cunoaşteţi pe Ezekiel Drummond?
- E membru al Clubului Arlington şi un sprijinitor fidel
al...
.- Ştiu, ştiu îi tăie vorba Kelsey, uitînd, în îngrijorarea
ei, de propriile-i bune maniere. Deci 0|&â i îngăduiţi
Charlottei să-l vadă? ®
- Dacă te referi la domnul Danner, răspunsul este da.
56
c Nancy Bush

Dacă nu îi dau eu voie, mă tem că va găsi ea singură o


cale. Oftă. Atunci cu siguranţă va fi dezonorată.
Kelsey umbla în sus şi în jos prin cameră, iar fustele îi
foşneau împreună cu furia şi teama ei. Nu putea să mai
suporte.
- Vă rog să mă scuzaţi, murmură tensionată. Avea
nevoie de nişte aer proaspăt. Se repezi la uşile duble şi
fugi în holul de la intrare. Din nenorocire se ciocni cu
Jesse, căruia Cora Lee tocmai îi descfiisese uşa.
Se măsurară din priviri îndeaproape, ca doi adversari
încleştaţi în luptă. Căutătura furioasă a lui Kelsey era rece
şi mînioasă în timp ce a lui Jesse era afectat triumfătoare.
Mintea ei inventa noi forme de tortură pline de imaginaţie.
Cu degete încleştate urcă scara. O să-i dovedească
Agathei ce ciumă îngrozitoare era el. Va fi uşor. Nu avea
decît să telegrafieze familiei lui, spunîndu-le unde se afla.
Dannerii vor năvăli peste el şi vor dezvălui trecutul lui în
toată gloria-i nefastă.
Kelsey se delectă cu această idee preţ de zece
secunde. Nu. Nu va putea să-l demaşte în felul acesta
pentru că atunci şi Dannerii au s-o recunoască pe ea şi
va fi nevoită să dea piept cu Jace şi Emerald, şi nu avea
chef de aşa ceva. în plus, la ce i-ar ajuta adevărul? Fără
nici o îndoială, trecutul imoral al lui Jesse i se va părea
romantic Charlottei, în timp ce Lady Chamberlain va fi
încîntată să facă cunoştinţă cu ceilalţi Danneri, care erau
cu toţii cetăţeni notabili la Rock Springs.
Frustrată, Kelsey îşi lovi palma cu pumnul. Dar putea
să-i demaşte înşelătoria. Putea să-l ameninţe că îl va
denunţa. Întrucît el nu ştia că era o Garrett, nu putea să
se răzbune. O să se mire cum de aflase ea despre el,
dar nu o să ştie niciodată. Ce răzbunare minunată o să
fie să vadă stupefacţia şi mînia zugrăvite pe figura lui.
c R e n e g a ţ i i
) 57

Reîntorcîndu-se la parter, îl aşteptă la ieşirea din salon,


punîndu-şi planul la punct. îl auzea conversînd cu glas
scăzut cu Lady Chamberlain. Charlotte va fi în curînd
anunţată că iubitul ei era acolo şi Kelsey risca să-şi rateze
şansa. Băgîndu-şi capul prin uşa salonului, zîmbi cu toată
faţa.
- Domnule Danner? N-aţi vrea să intraţi puţin în camera
de zi? Aş vrea să vă spun două vorbe.
- Dacă mă scuzaţi o clipă, îi spuse el lui Lady
Chamberlain.
- Cum să nu. Agatha se încruntă la Kelsey şi dădu
dojenitor din cap în clipa cînd Jesse nu se uita.
Kelsey nu luă în seamă acea dojană. Pentru a cîştiga
la jocul ăsta, ea o să fie la fel de nemiloasă ca şi Jesse.
Porni arătîndu-i drumul spre camera de zi, care la acea
oră era rece şi nedereticată.
Kelsey puse zăvorul de îndată ce Jesse intră în
cameră.
- Te rog, stai jos, îl invită.
- Prefer să stau în picioare, mulţumesc, îi replică
politicos.
Era îm b răca t în negru, culo are a costum ului
potrivindu-se exact la nuanţa părului lui ca pana corbului.
Gulerul şi manşetele erau imaculate ca zăpada. Acest
contrast punea în valoare frumuseţea lui negricioasă şi
mărea efectul ochilor lui albaştri. Era destul de frumos
ca să taie respiraţia unei femei şi totuşi părea foarte diferit
de cel pe care şi-l amintea ea. Avea nasul rupt, constată
examinîndu-l mai atent. Iar un obraz avea o adîncitură,
ca şi cum osul ar fi fost spart şi nu s-ar fi lipit chiar cum
trebuie. Iar gura lui era mai... mai senzuală decît îşi
amintea. Mai subţire, cu buzele mai strînse. Părea mult
mai dur decît rămăsese în amintirea ei de copilă, dar nu
era nici cea mai mică îndoială că acesta era Jesse Danner
din adolescenţa ei.
- Ei bine? întrebă el.
Kelsey îşi împreună mîinile la spate şi inspiră adînc.
- Am încercat în toate felurile să te discreditez, dar din
nefericire nimeni nu vrea să mă asculte.
Sprîncenele lui Jesse se ridicară a mirare. Era clar că
nu era obişnuit cu femeile care spuneau adevărul pe
şleau.
- Ce frustrant trebuie să fie pentru dumneata, murmură.
Ea îi aruncă o privire dispreţuitoare înainte de a se
duce la fereastră. în razele aurite ale soarelui după
amiezii, părul ei strălucea ca focuL-Jesse dorea să vadă
părul acesta lăsat pe umerii ei. Cît era de lung? Pînă la
talie? Cu regret presupunea că nu o să ştie niciodată.
- Dar eu cunosc trecutul dumitale, domnule Danner.
Ştiu că de-fapt eşti originar dintr-un oraş numit Rock
Springs.
De uimire îi veni să se sufoce.
- Cum de ştii asta?
- Am făcut o anchetă, minţi ea fără probleme. Ai trei
fraţi, dintre care unul locuieşte aici în Portland şi o soră.
Mama dumitale a murit, dar tatăl dumitale trăieşte încă
la ferma sa din afara oraşului.
Jesse se uita înmărmurit. în ochii lui apăru disperarea
mai înainte ca să reuşească să o ascundă. Kelsey îşi
dădu seama, uimită, că fără să vrea reuşise să marcheze
un punct. Ce spusese? Oh, Doamne, se gîndi dezolată.
El nu ştiuse că Eliza murise.
Niciodată nu îi fusese dat lui Jesse să lupte atît de
greu ca să-şi ascundă emoţiile. Putea să fie adevărat?
Murise mama lui? în tot timpul cît fusese plecat, nu-i
trecuse nici o clipă prin minte gîndul că moartea ar putea
c R e n e g a ţ i i
J 59

secera în familia lui. Erau toţi prea duri, prea invincibili.


Simţea că i se face rău.
- îmi...îmi pare rău, se înmuie Kelsey.
Jesse privi pe deasupra ei, prin fereastre, spre
imensele pajişti verzi de afară pînă ce reuşi să-şi
contenească emoţiile copleşitoare. Rece, spuse:
• Zi mai departe. Presupun că eşti pe cale să
demonstrezi ceva.
Dar lui Kelsey îi pierise entuaziasmul. îl rănise. Nu
intenţionase aşa ceva. Acum ezita şi se simţea meschină.
Dar îşi aminti de intenţiile lui Charlotte.
- Am să dezvălui tre cu tu l dum itale lui Lady
Chamberlain. Ai fost acuzat de multe fărădelegi.
- Ce? Se încruntă, dar nu prea asculta ce spunea ea.
- în trecutul dumitale. Cînd ai plecat din Rock Springs
a fost un scandal şi s-a vorbit despre un viol şi un omor.
- Viol şi omor? Deveni atent. Ce naiba tot spui? Cine
a făcut această anchetă?
- Nu am libertatea să pot spune.
- Vrăjitoare mică şi mincinoasă, zise el încet. Faptele
astea sînt total neadevărate şi tu ştii.
- Asta va trebui s-o dovedeşti dumneata.
Bucuria de a-l acuza dispăruse pentru Kelsey. Vedea
că îl rănise şi că acum era extrem de furios şi înfricoşător.
Păşi rar pînă la ea, depăşind-o cu înălţimea lui, cu o
expresie de dîrzenie întipărită pe faţa lui. Ei îi venea să
se facă mică de tot pe dinăuntru. Inima îi bătea să se
spargă, cuprinsă de panică şi i se făcu frică să nu se
vadă cît de tare i se zbătea, prin corsajul rochiei de catifea
albastră.
- Lupţi necinstit, domnişoară Simpson, dar n-ai să
reuşeşti să obţii ce vrei. Dacă eu o vreau pe Charlotte
Chamberlain, am s-o iau. Nu poţi să faci nimic în chestia
60
c N a n c y B u s h

asta.
- Am să te opresc...
- Eu nu sînt vînător de zestre, aşa cum crezi dumneata,
o întrerupse el cu o voce de oţel. Am alte motive s-o vreau
pe Charlotte.
- Ca de pildă?
El se uită în ochii ei cenuşii adînci. Era incredibil de
frumoasă pentru o intrigantă atît de perfidă.
- Respectabilitatea. Se aplecă şi mai mult spre ea. Şi
dorinţa.
O parte din el ar fi vrut să-i cuprindă cu mîinile gîtul
neted şi să-l scuture pînă s-ar rupe. Era mai rea decît
Lila. Şi el credea că o parte din furia ei pornea din gelozie,
fie că ea îşi dădea seama sau nu. Hotărîndu-se să verifice
această teorie, îi cuprinse bărbia cu o mînă.
Ochii ei se măriră de groază.
- Ce faci? şuieră.
- O demonstraţie, mormăi el.
O clipă mai tîrziu gura lui se zdrobi de a ei. Eaîncercă
în ultima clipă să tragă un fir de aer în piept ca să poată
ţipa, dar nu reuşi. Braţele ei încercau să-l lovească dar
el le lipi de corpul ei. Se aplecă peste ea, îndoind-o după
voia lui.
Pieptul lui îl apăsa pe al ei, braţul îi înconjură spatele,
degetele îi apăsau tare coastele drept sub sîni. Kelsey
îşi eliberă un braţ. Pumnul ei lovea în spinarea lui. Jesse
era prea ocupat să o pedepsească sărutînd-o, ca să
observe.
Acolo unde trupul lui îl atingea pe al ei, pe Kelsey o
cuprindea o fierbinţeală, o undă de dorinţă atît de intensă
că se sperie rău de tot. Brusc dori ca degetele lui să
alunece în sus pînă la pieptul ei. Dorea să le simtă
apăsate tare pe carnea ei.
c R e n e g a ţ i i
) 61

Coapsele lui tari le apăsau pe ale ei. Brusc deveni


total conştientă de anatomiile lor diferite şi inima îi sărea
m aşteptare. Ea nu minţise cînd îi spusese lui Tyrone că
fusese sărutată; fuseseră una sau două încercări destul
de stîngace şi blegi din partea unor tineri curtezani de la
fără. Dar niciodată ea nu întîlnise o asemenea pasiune
şi masculinitate devastatoare, o asemenea forţă care îi
trimitea sîngele înfierbîntat prin toate venele, făcînd să-i
ţiuie urechile.
Oh, Doamne!
Cu ultima fărîmă de autocontrol, îşi înfipse dinţii în buza
lui inferioară.
El o azvîrli cît colo cu atîta putere, încît ea căzu pe
divan, iar ochii lui fulgerau de mînie şi un nerv i se zbătea
pe obrazul întunecat. Niciodată nu se uitase cineva la ea
cu atîta ură nedisimulată.
O străbătu un tremur, şi de frică şi de reacţie. Kelsey
se luptă să se ridice în picioare. Pistolul ei era tot în poşeta
cu mărgele, sus la etaj. Ar fi dat orice să-l aibă acum la
îndemînă.
Calm, Jessie scoase o batistă şi o duse la buza
sîngerîndă.
- Şi cînd te gîndeşti că toţi cred că eşti o fată bătrînă
uscată.
- Iar dumneata tocmai ai demonstrat cît eşti de parşiv!

- Asta am demonstrat? Eu cred că am demonstrat


amîndoi ceva total diferit.
- Ieşi afară de aici! Kelsey îşi pierdea stăpînirea de /
sine şi era conştientă de acest lucru.
- Cu plăcere. Să te previn de ceva, domnişoară
Simpson. Nu ai să mă opreşti.
- Ai să fii uimit, domnule Danner! declară ea ridicînd
62
c N a n c y B u s h

glasul în timp ce el porni spre uşă cu acea graţie


inconştientă pe care o poseda, totdeauna.
El se opri, cu o mînă pe clanţă, uitîndu-se cu răceală
la faţa ei înfîerbîntată.
- Am să fac uz de toate mijloacele ca să obţm ceea ce
vreau. Toate. Şi dat fiind că sînt un violator şi un ucigaş,
adăugă sardonic, fă bine şi păzeşte-te.
Clanţa se auzi în urma lui în timp ce închidea uşa
uşurel.
Kelsey îşi apăsă degetele pe obraji, în tumultul unor
emoţii pe care nici nu le putea desluşi.
- Tu eşti cel care va trebui să te păzeşti, Jesse, spuse
către odaia goală.

SO 03
o ! ia I 3

Apartamentul lui Jesse de pe cheiul Portlandului


mirosea a peşte şi a gunoi, iar în dimineţile deosebit de
proaste, în funcţie de cît de multe băuturi spirtoase fuseseră
consumate de beţivanii care se împleticeau cu ochi
somnoroşi pe străzile spălate dimineaţa, duhoarea de
vărsături părea să se strecoare printre canaturile ferestrelor.
Zeke ţinea o batistă într-o mînă şi rezistase pînă atunci
acoperindu-şi gura şi nasul. Dacă Jesse putea să reziste,
putea şi el. Dar mulţumită Domnului sosise timpul ca
Jesse să se mute într-o locuinţă mai bună! întoacerea la
Portland în secret fusese un lucru bun, Zeke era de acord
cu asta. Faptul că locuise în acest cartier mizerabil al
oraşului asigurase invizibilitatea lui la perfecţie, Zeke
aprecia şi asta.
Dar pentru orice om, chiar cu un gust estetic mărginit...
ei bine, acest imobil vetust ce dădea să cadă îţi făcea
piele de găină şi îţi ridica stomacul.
64
c N a n c y B u s h

- Cine dracu e ea? întrebă Jesse cu o violenţă reţinută,


aruncînd haine în valiza ponosită deschisă pe priciul pe
care administratorul imobilului îl numea eufemistic pat.
- Domnişoara Simpson?
- Da, domnişoara Simpson. Ştie totul despre mine, iar
eu nu ştiu absolut nimic despre ea! Află pe cine a plătit
să-i dea informaţii despre mine. Doamne, Zeke, există
cineva care ştie că m-am întors la Portland. Dacă e vorba
de Montana, atunci ce naiba ne mai prostim noi cu
Charlotte Chamberlain şi cu tîmpenia asta de căsătorie
în lumea bună?
- El! nu poate să ştie despre tine. Nimeni nu ştie.
- Ei bine, Orchid Simpson ştie. Jesse trînti capacul
valizei şi se întoarse cu faţa la Zeke cu o expresie ucigaşă.
Mi-a spus despre familia mea nişte lucruri pe care nimeni
n-ar trebui să le ştie. A zis că maică-mea a murit.
Zeke auzise doar unele fărîme din trecutul plin de
culoare al lui Jesse. Ştia că o pornise din Rock Springs
şi că părăsise oraşul într-un nor de suspiciuni şi mai ştia că
fratele lui Jesse, Samuel, era un avocat celebru chiar aici
în Portland. Ştia vag că Jesse avea cîţiva fraţi şi o soră,
care trăiau toţi la Rock Springs, însă nu ştia nimic despre
părinţii lui, iar faptul de a-l auzi vorbind despre mama lui îl
uimea.
- De ce să zică aşa ceva? se miră Zeke cu voce tare.
Ce fel de joc joacă femeia asta? Un joc crud, dacă era
să se ia după reacţia lui Jesse la o asemenea ştire.
- Află dacă e adevărat, Zeke. Obţine cît mai multe
informaţii despre familia mea fără să dai naştere la
bănuieli.
- Şi domnişoara Simpson?
- O să mă ocup eu de domnişoara Simpson, îl asigură
pe Zeke, sumbru.
c R e n e g a ţ i i
J 65

s o 0 3

Nu fusese un lucru înţelept să-l înfrunte.


Kelsey se uita pe geamul trăsurii care se legăna şi ar
li dorit să se fi stăpînit într-un mod mai circumspect.
Fusese o greşeală să-l provoace pe Jesse. Două
săptămîni de meditaţie şi analiză sufletească o ajutaseră
să se lumineze. Jesse o atacase cu sexualitatea lui.
Irebuia să bănuiască că aşa se va întîmpla. La ce se
aşteptase cînd se aruncase ea în calea lui? Ea era un
obstacol, iar Jesse nu se dădeaînapoi de la nici un mijloc,
oricît de josnic, pentru a-şi atinge scopurile. Chiar se şi
exprimase în acest sens.
Kelsey făcu o grimasă gîndindu-se la neghiobia ei.
Reacţia ei la sărutul lui îi zbura prin minte, dar o înlătură.
Era firească avînd în vedere înflăcărarea ei feciorelnică
pentru el. De aceea buzele ei s-au înfiorat şi sîngele
aproape i-a asurzit urechile. El era un bărbat atrăgător şi
ea era prima care recunoştea acest lucru. Iar trezirea
neaşteptată a trupului ei nu fusese nimic altceva decît o
pierdere de moment, o ultimă manifestare stupidă a
amorului ei de adolescentă. Dar îi venise mintea la cap
destul de repede şi era bucuroasă, bucuroasă, bucuroasă
că îl muşcase!
Spera că buza îl mai durea încă rău de tot.
Buzele ei se strîmbară dezaprobator. Ea sperase că
reuşise să-l descurajeze să o mai urmărească pe
Charlotte, dar spre dezolarea ei ulterioară aflase că
această speranţă era zadarnică. în ultimile cîteva
săptămîni Jesse îşi dublase şi redublase eforturile de a
o cuceri pe Charlotte. Ori de cîte ori Kelsey întorcea
spatele, el îi zîmbea Charlottei, îi mîngîia mîna cînd o
66
c N a n c y B u s h

ajuta să se ridice de pe scaun, uitîndu-se în jos la faţa ei


naivă şi încrezătoare cu ochi albaştri de nuanţa mărilor
tropicale. Ochi albaştri care, în mod invariabil, îi întîlneau
pe cei cenuşii şi reci ai lui Kelsey ori de cîte ori Charlotte
se uita în altă parte. Ochi albaştri plini de o satisfacţie
înfumurată.
Oh, îi venea să-l omoare!
Mîinile lui Kelsey trăgeau şnurul de la poşeta ei şi îşi
dădu seama vag că ceva nu era în regulă. Se uită în
poală la poşeta neagră şi inima îi îngheţă..îşi uitase
pistolul. îl vedea pe măsuţa de toaletă acoperită cu
dantelă, lîngă flacoanele ei de parfum.
Datorită stării de confuzie la care ajunsese din cauza
lui Jesse Danner îşi uitase acasă cel mai bun mijloc de
apărare!
- Fir-ar să fie, înjură încet, foindu-se necăjită pe pernele
luxoase ale cupeului Agathei. Şi acum mergea la Tyrone
McNamara. Doamne fereşte, cum de acceptase invitaţia
lui?
Asta se întîmplase numai din cauza lui Jesse! Mintea
ei fusese atît de preocupată de gînduri sumbre şi de
frustrare, că nu-i mai dăduse nici o atenţie lui Tyrone.
Răspunsese afirmativ la invitaţia lui de a lua masa de
seară cu el, cu aceeaşi atenţie pe care ar fi acordat-o
unei muşte care bîzîie, ca să scape de ea.
Se uită afară prin geamul întunecat. Lumina felinarelor
licărea din cînd în cînd ca într-o feerie. Putea să ceară
vizitiului să întoarcă. Dar va întîrzia la masă. Ei şi? Ea
nu-i datora nimic lui Tyrone, nici măcar punctualitate.
Cupeul părăsea strada, angajîndu-se pe o alee mai
mică, scîrţîind din osii.
- Oh, la naiba!
Kelsey se lăsă pe perne, pufnind supărată de propria-i
c R e n e g a ţ i i
3
67

nesăbuinţă. Nu, deja înaintau pe aleea ce conducea la


casa lui Tyrone, care avea o vedere asupra întregului
oraş. Mîndria o împiedica să se întoarcă şi să fugă tocmai
acum cînd probabil că el deja văzuse apropiindu-se
trăsura.
în plus, Tyrone nu era nici pe jumătate atît de periculos
ca Jesse. Era capabilă să supravieţuiască acestei seri.
Tyrone aştepta pe scară, elegant, într-un costum gri
care îi punea în valoare trăsăturile frumoase şi întunecate.
Acelaşi colorit ca al lui Jesse: păr negru, ochi albaştri,
ten întunecat. Numai că el nu avea robusteţea corpului
lui şi umerii lui laţi. Fiindcă era atît de subţire că părea
aproape slăbănog, Tyrone părea mai înalt decît Jesse,
însă aparenţele erau înşelătoare. Kelsey bănuia că dacă
ar fi stat alăturea, Jesse l-ar fi depăşit cu vreo cinci
centimetri. Jesse era categoric mai frumos, dar de fapt
Kelsey nu întîlnise un bărbat care să se poată compara
cu el nici în ce priveşte frumuseţea, nici în privinţa
farmecului. Ceea ce aveau în egală măsură era o lipsă de
conştiinţă, ceea ce era în acelaşi timp consternant şi
dezgustător.
Kelsey intenţiona să-l facă pe Tyrone să înţeleagă că
seara aceasta avea să fie prima şi unica seară împreună.
Ea îi acceptase invitaţia fiindcă atenţia îi fusese distrasă
de către Jesse şi, acum putea s-o recunoască, nu putea
să suporte gîndul de a mai suferi încă o seară în care
Jesse avea să saliveze pe mîinile Charlottei şi s-o
întreţină pe Agatha cu umorul lui sec şi cu senzualitatea
lui clocotitoare. O, da, Kelsey observase felul în care Lady
Chamberlain reacţionase şi ea faţă de el. Deşi aproape
reuşea să se ascundă sub scorţoşenia ei, buzele bătrînei
doamne surîdeau şi ochii îi străluceau ori de cîte ori
farmecul diavolesc al lui Jesse era îndreptat numai în
68 Nancy Hush
direcţia ei. Kelsey putea să jure că acum Agatha acorda o
grijă deosebită coafurii delicate a părului ei alb. Şi luase la
purtare broşele şi acele ei cu diamante, precum şi rochiile
elegante din mătăsurile cele mai fine. Cu toate că purtarea
ei era la fel de reţinută ca totdeauna şi poate că nici chiar
Jesse nu îşi dădea seama de pregătirile ei speciale, Kelsey
ştia. Doamne, da! Lady Chamberlain, care susţinea că
nu era convinsă că Jesse era nimerit pentru Charlotte, se
lăsase în schimb complet cucerită şi ea.
Kelsey gemu ca la o durere fizică. închise ochii strîns.
îi venea să ţipe, să urle şi să se înfurie. Numai ea
cunoştea ce inimă neagră bătea în pieptul lat al lui
Jesse, dar în timp ce Charlotte făcea caz şi se învîrtea
în jurul lui, iar Agatha îl primea în casa ei, Kelsey urzea
răzbunarea. O răzbunare delicioasă, delicioasă!
Cupeul se opri cu o smucitură şi Tyrone coborî în fugă
treptele. Deschise portiera şi luă mînaîrrmănuşatăîn negru
a lui Kelsey într-a sa, aplecîndu-se să-i sărute degetele.
Kelsey îi privea ironic capul negru. Ce o fi crezînd el că
îi va aduce această seară?
- Mi-a fost frică că ţi-ai schimbat gîndul, recunoscu el
cu o onestitate neaşteptată, privind-o în ochi. Doamne,
ce frumos arăţi.
- Mulţumesc.
- Hai înăuntru. E o noapte rece, nu-i aşa? Am să-ţi
dau un sherry ca să-ţi încălzesc mîinile astea reci.
Mîini reci? Lui Kelsey îi era destul de cald. Noaptea
era întunecoasă şi liniştită, răcoroasă, da, era iunie şi
arşiţa verii nu ajunsese încă în regiunea asta de nord-vest
a ţării. Tyrone nu putea să simtă dacă degetele ei erau
reci sau calde prin mănuşile ei. Era doar surescitat,
conchise Kelsey, cu neplăcere.
Tyrone o conduse într-un birou intim, decorat cu lemn
c R e n e g a ţ i i
) 69

de stejar şi de mahon. Căminul din marmură cu vine negre


avea focul aprins, care alunga aerul rece al nopţii ce
pătrunsese cînd intraseră Tyrone şi Kelsey.
- Unde sînt servitorii? întrebă Kelsey scoţîndu-şi
mănuşile. în cameră era cald. Groaznic de cald. l-auzi,
inîini reci! Individul avea de gînd s-o coacă în cuptorul
ăsta încins.
- S-au retras, explica Tyrone scoţînd dopul unei sticle
(ie cristal.
- Toţi?
- Stai jos. Te rog. Arătă spre unul dintre fotoliile
capitonate din piele vişinie lucioasă. Kelsey ezită, apoi
se lăsă încet pe perne, între braţele enorme ale fotoliului.
Tyrone îi aduse un pahar cu sherry, apoi se opri în
faţa ei.
-Toţi servitorii?întrebă Kelsey încă o dată, uşor alarmată.
Dar masa? O să ne servim singuri?
El zîmbi.
- îţi mărturisesc că am să te servesc eu. Mîncarea e
pregătită şi ne aşteaptă în sufragerie.
- Poate ar trebui să mîncăm pînă nu se răceşte, sugeră
Kelsey. O durea gîtul să se uite în sus la el, aşa că îşi
aţintea privirea asupra lanţului de la ceas, care îi atîrna
din buzunarul vestei.
- încă nu. Prefer să risc o mîncare rece decît şansa de
a fi singur cu dumneata.
- Domnule McNamara, reiese clar că ai înţeles greşit
motivele pentru care am acceptat invitaţia.
- Şi care sînt ele?
- Plictiseala. Mai ales. Simţeam nevoia să ies din casă.
Dar îmi dau seama că a fost o greşeală să vin aici. încercă
să se ridice din fotoliu, însă mîinile lui o prinseră de
încheieturi şi o împinseră delicat înapoi.
- Orchid, iubita mea, avem toată seara înaintea noastră.
Hai s-o luăm încetişor. Mîncarea se încălzeşte. Nu e nici o
nevoie să ne grăbim. Bea asta. Luă paharul lui pe care îl
pusese pe cămin şi îi făcu semn să facă şi ea la fel.
Kelsey se uita la el cu atenţie, iar inima îi bătea să se
spargă. Fără servitori. Fără pistol. Avea să fie o seară
lungă şi ea trebuia să fie cît se poate de trează.
Ridică paharul cu sherry pînă la buze şi se prefăcu că
bea.

£ 0 C 6

- Unde e domnişoara Simpson, care de obicei pîndeşte


pe la colţuri? întrebă Jesse cu dezinvoltură, cercetînd
salonul cu privirea. El, Charlotte şi Agatha erau singurii
prezenţi, ceea ce era un lucru foarte neobişnuit.
- Nu-i adevărat că pîndeşte pe la colţuri, îl dojeni
Charlotte, înăbuşindu-şi rîsul şi cerînd Agathei iertare din
ochi pentru faptul că rîdea de Orchid. Ea o iertase pe
Orchid că fusese atît de nesuferită la început în privinţa
lui Jesse şi se simţea niţel cam vinovată că se distra pe
seama ei.
- Ba da. De abia dacă scoate un cuvînt; stă tăcută şi
îmi aruncă priviri ucigaşe.
- Eu sînt convinsă că asta e doar în imaginaţia
dumitale, domnule Danner, zise Agatha clătinînd din cap.
Orchid, dacă se uită pe ici pe colo, o face numai pentru
binele Charlottei. Mă tem că ea nu are încredere în nici
un bărbat care se uită la ea însăşi sau la Charlotte, dar
acum te-a acceptat.
Jesse zîmbi, iar căutătura pe care i-o adresă Agathei
Chamberlain era aceea a unui bărbat care ştia foarte
R e n e g a ţ i i 71

bine cînd era dus de nas. îi plăcea Agatha. îi plăcea


accentul ei corect şi manierele ei alese, precum şi acel
firicel neconvenţional de duritate şi de acceptare, atît de
deplasat la o doamnă ce părea atît de reţinută. Spre
deliciul lui, aflase că Lady Chamberlain avea o limbă la
lei de ascuţită ca cea a lui Orchid Simpson. Asta făcea
ca serile petrecute împreună cu Charlotte să fie aproape
suportabile.
Aproape.
Nu că Charlotte nu ar fi fost o puştoaică drăguţă. Era.
Era adorabilă, plină de elan, nerăbdătoare, naivă; toate
astea şi chiar mai mult decît atît.
Dar nu era pentru el.
- Sînt surprins că domnişoara Simpson nu este aici să
mă supravegheze ca un uliu, insistă Jesse. Dorea neapărat
să afle ce seîntîmplase cu ea.
- De fapt, Orchid a acceptat o invitaţie la masă astă
seară, explică Agatha, încruntîndu-se uşor. Tyrone
McNamara. îl cunoşti pe domnul acesta?
Domn? Jesse se holba la ea nevenindu-i să-şi creadă
urechilor. Tyrone M cN am ara era un jucător, un
destrăbălat lipsit de conştiinţă şi, după părerea lui Jesse,
un vierme murdar. Şi dacă e/gîndea aşa, ţinînd cont de
propria-i reputaţie, ce făcea o fată bătrînă de o pudoare
exagerată ca Orchid Simpson cu el, pentru numele lui
Dumnezeu? Sau, mai bine zis, ce făcea Tyrone cu ea?
- El a căutat-o pe Orchid mereu, spuse Charlotte cu
un ton plîngăreţ. Aoleu, omul ăsta nu are pic de mîndrie.
Orchid s-a purtat cu el absolut de groază, dar el tot nu
renunţă. în cele din urmă ea a acceptat, deşi doar
Dumnezeu din cer ştie de ce. Ea pur şi simplu îl detestă,
adăugă confidenţial.
- Atunci de ce...?
72 Nancy Bush
Charlotte ridică graţios din umeri, privirea ei rătăcită
căutîndu-i faţa drăgăstos. Jesse se simţea stingherit. Nu
prea contase pe adoraţia ei. E adevărat că îşi pusese în
cap s-o curteze cu scopul precis al căsătoriei, însă
realitatea acestei copile trăznită de amor era ceva ce nu
putea să suporte.
- Charlotte, sper că nu te superi, dar am o treabă de
făcut ce nu poate aştepta.
- Astă seară? strigă ea.
- Trebuie să mă întîlnesc cu cineva la club, minţi Jesse
cu uşurinţă. N
- Cine? întrebă Charlotte, care începea să se simtă
jignită.
- Copilă, lasă omul în pace, se interpuse rapid Agatha
aruncîndu-i o privire încruntată. în lumea din care provenea
ea, femeile nu puneau bărbaţilor întrebări despre unde se
duc şi ce fac. în plus, Agatha avea o idee destul de bună
în legătură cu ce îi trecea acum prin cap lui Jesse Danner
şi era curioasă să afle cum se va termina seara atît pentru
el, cît şi pentru Orchid.
- Dar, bunico!
- Charlotte, spune la revedere pentru astă seară. La
revedere, domnule Danner, îi spuse şi ea lui Jesse, cu o
privire ascuţită şi jucăuşă.
- La revedere, Lady Chamberlain, Charlotte.
Jesse reflecta ce minte ascuţită avea Agatha. îşi dădu
seama că într-un anume fel juca şi ea un joc ca şi el, iar
acest gînd îl lăsa, în mod curios, descumpănit.
Dar de îndată ce părăsi conacul Chamberlain, uită şi
de Agatha şi de Charlotte. Uitîndu-se de-a lungul aleii
şerpuite, îi făcu semn lui Drake, omul pe care îl angajase
de curînd ca vizitiu. Imediat se auzi ecoul potcoavelor
cailor pe pietrele aleii. Nerăbdător, Jesse se cocoţă pe
R e n e g a ţ i i 73

scaunul de lingă Drake, uluindu-l în asemenea măsură pe


conştiinciosul vizitiu încît acesta rămase cu gura căscată.
- Domnule, nu vre.ţi să mergeţi înăuntru?
- Aş prefera un cal la galop, răspunse Jesse sec. Ştii
unde locuieşte domnul Tyrone McNamara?
- E dom nii McNam ara de lîngă A insley Drive,
domnule?
Jesse încuviinţă din cap.
- Du-mă repede acolo.
Drake plesni din bici şi caii cupeului o luară la trap.
- Drake, şi nu-mi mai da cu „domnule", îi spuse Jesse
pentru a nu ştiu cîta oară. Zi-mi Jesse, că-i foarte bine.
- Da, domnule.

SO C 6

Kelsey nu se putea hotărî dacă să se amuze sau să


fie furioasă. Dacă Tyrone spunea adevărul -şi ea avea
toate motivele să creadă că aşa era -înseamnă că
mîncarea lor se uscase deja pe spirtieră de o oră şi
jumătate. Nu că i-ar fi fost cîtuşi de puţin foame, dar era
plictisită că Tyrone considera că formele lui erau atît de
mortale încît orice femeie ar fi gata să treacă peste orice
masă numai ca să aibă plăcerea de a sta singură cu el.
Tîmpitul.
Hotărî că era mai degrabă în avantajul ei să se amuze,
decît să se bizuie pe mînia şi teama crescîndă ce începea
s-o cuprindă din cap pînă în picioare cînd înţelese că
Tyrone intenţiona s-o ţină ostatecă pînă ce avea să
capituleze într-un fel sau altul.
- E oribil de cald, nu crezi? îi zise. N-ai putea să
deschizi o fereastră?
74 / Nancy Hush
- Mă gîndeam să-mi scot vestonul, răspunse el, trecînc
la fapte, de parcă ea i-ar fi cerut să înceapă să se
dezbrace.
Cu un aer studiat, care o făcu pe Kelsey să se întrebe
dacă nu cumva el exersa în oglindă, îşi desfăcu cravata
şi începu să-şi descheie nasturii.
Ea îl urmări cu privirea cum îşi scotea vesta şi termina
să-şi descheie cămaşa.
Mai înainte ca el să le arunce pe grămăjoara crescîndă
de haine aruncate pe scaun, Kelsey zise repede:
-Aş prefera să păstrezi cîteva articole de lenjerie pe
dumneata, dacă nu te superi. în plus, mie mi-e prea cald
şi am de gînd să deschid o fereastră, fie că îţi ţii hainele
pe dumneata sau nu.
O zbughi din fotoliu înainte să rostească ultimul cuvînt,
folosindu-se de momentul de nehotărîre al lui Tyrone, ca
să scape din capcana în care o menţinuse. El îi tot turnase
sherry pe care ea refuzase să-l bea, îi spusese vorbe
dulci şi făcuse insinuări pînă ce atîta o presase pe Kelsey
încît aceasta cu chiu cu vai se reţinuse să nu sară să-i
zgîrîie ochii.
Bărbaţii!
- Orchid. El se răsuci, prinzîndu-i braţul cu o mînă,
mai înainte ca ea să se poată depărta de el. Sub cămaşa
descheiată, pieptul lui era acoperit cu păr negru, care lui
Kelsey îi întoarse stomacul pe doŞ. Poate ceva nu era în
regulă cu ea însăşi, gîndi. Nu vroia să atingă pielea
păroasă a acestui bărbat la fel cum nu vroia să se întoarcă
la Jace şi Emerald.
- Dă-mi drumul sau ai să suporţi consecinţele, îl
avertiză cu răceală.
- Ce consecinţe? Tyrone zîmbea lasciv. Astă seară
n-ai pistol, iubito. Ţi-am verificat poşeta. Nu pot decît să
R e n e g a ţ i i 75

presupun că asta vrea să însemne, într-un fel, că te dai


bătută.
- Te înşeli rău de tot, domnule McNamara. Aş fi crezut,
dat fiind pretinsul dumitale succes răsunător la femei, că
ţi ai dat seama că nu vreau şi că nu mă interesezi deloc.
Chiar crezi cu adevărat că eu aş avea cea mai mică
dorinţă să mă atingi? îşi răsuci braţul pînă ce o duru pielea
strînsăîn cleştele mîinii lui.
Zîmbetul de pe faţa ei făcea ca vorbele să nu fie atît
de tăioase, dar efectul lor fu totuşi înţepător. Expresia lui
Tyrone se preschimbă din prădalnică în rea de-a dreptul.
- Am făcut o greşeală venind aici, îi spuse Kelsey. Dacă
nu vrei să mă duci acasă, am să merg pe jos. Nu sînt
complet neajutorată, chiar dacă nu am pistol.
- Draga mea, eşti o femeie proastă care joacă un joc
prostesc. Ştiai de ce te-am invitat aici. Ai venit pentru că
şi tu ai vrut.
- Dacă îţi pui buzele împuţite pe ale mele, o să-mi
vină să vomit, zise Kelsey dîndu-se înapoi cînd Tyrone
se aplecă înainte, cu intenţia evidentă de a i zdrobi gura
cu a lui.
Mîna i se înfipse în părul ei, trăgîndu-i capul pe spate.
Ochii lui Kelsey se umplură de lacrimi. Dacă el continua
aşa, o să-l lovească cu toată puterea exact acolo unde
conta mai mult.
- Am băgat bani în tine, mîrîi, atît de aproape că
nasurile lor se atingeau. îi zgîlţîi capul aşa de tare încît
Kelsey trebui să strîngă din dinţi ca să nu lase să treacă
strigătul de durere ce i se adunase în gît. Dacă nu-ţi
deschei chiar acum urîta asta de rochie am să ţi-o smulg
eu. Prea am cheltuit multă vreme întrebîndu-mâ ce oi fi
avînd de ascuns sub ea. Am încercat să am răbdare, să
te tratez aşa cum merită să fie tratată o femeie. Dar se
76
c N a n c y H u s h

pare cătu nu înţelegi.


- Dă-mi drumul la păr.
El răspunse trăgînd de fileul ei şi eliberînd şuviţele
roşcate, care căzură ca o cascadă strălucitoare peste
umerii ei. Pe moment, Tyrone fu hipnotizat de părul acela,
îi cădea pînă la talie, reflectînd lumina focului din cămin
în şuviţele roşiatice sau întunecate ca mahonul. Cu un
geamăt de plăcere, îşi înfipse mîinile în mătasea lui
lucitoare.
Iar Orchid Simpson îi trase cu toate puterile o lovitură
cu genunchiul.
Tyrone fentă, dintr-un instinct latent, care îl apără în
ultima clipă. Kelsey încercă să păşească peste el, dar el
îi prinse braţele cu mîini de oţel, trăgînd-o înapoi pînă ce
umerii ei se loviră de pieptul lui. Respirau greu amîndoi,
răsuflarea lui fierbinte atingîndu-i ceafa.
- Lua-te-ar naiba de scorpie frigidă. Ai să mi-o plăteşti.
- Şi dumneata, domnule McNamara. Am să am grijă
să plăteşti scump! scrîşni ea, deşi inima băteaîn coastele
ei cu disperare şi ea încerca să găsească vreun mijloc
de scăpare.
Zgomotul unor ghete călcînd prin holul de la intrare îi
făcu pe amîndoi să se ridice pe loc. Inima-lui Kelsey se
umplu de bucurie. Servitorii. în sfîrşit venise salvarea/.

SO 03

Drumul pînă la McNamara îl făcuseră repede, dar


Jesse avusese timp de reflecţie -o reflecţie cel puţin
penibilă. Orchid Simpson. Nu-i păsa deloc de ea. Zeke,
prin serviciile unui detectiv, aflase că ea spusese purul
adevăr atunci cînd spusese că mama lui Jesse murise.
R e n e g a ţ i i 77

Şi deşi raţiunea îi spunea că moartea Elizei nu era din


vina ei, nesimţirea crudă a lui Orchid era de ajuns ca să-l
facă pe Jesse s-o urască.
Strîngînd din pumni, se luptă să înfrîngă o furie
iraţională îndreptată exclusiv îm potriva redutabilei
domnişoare Simpson. Se simţea înşelat amarnic, iar
faptul că nu era nimeni altul de blamat decît el însuşi -şi
poate că în parte şi taică-său -nu îl făcea să se simtă mai
milos faţă de ea.
Nu-şi putea imagina nici cel mai mic motiv pentru care
să alerge după ea ca un cavaler în armură şi totuşi nu se
putea opri. Poate că ducea o viaţă dublă, pretinzînd că
este fată bătrînă cînd, de fapt, era de bună voie amanta
parşivă a lui McNamara.
Nu, nu se potrivea. Jesse cunoştea femeile; nu se
potrivea.
Oftă, şi mintea lui se tot întorcea la dureroasa
constatare că Eliza murise şi că la Rock Springs
avuseseră loc schimbări deşi el se aşteptase cumva că
acolo totul să rămînă veşnic neschimbat.
Jesse plecase de acasă ob osit şi supărat de
constrîngerile morale pe care i le tot impunea tatăl lui.
Chiar după nenorocitul de scandal cînd primul soţ al
mamei lui, Ramsey Gainsborough, luase întreaga familie
ostatică, chiar după îngrijorarea teribilă că mama putea
să moară în urma căderii de pe terasa de pe acoperiş,
chiar şi după ce Jesse ajutase să-i salveze pe toţi -chiar
şi după asta ,Joseph Danner nu încetase să strîngă
hăţurile neastîmpăratului fiu al său, al treilea la rînd.
Şi atunci Jesse se răzvrătise.
Produsese scandaluri după scandaluri, cauzase
aproape senzaţie în trei comitate seducînd-o pe Alice
McIntyre, fecioară sută la sută, apoi dispăruse din Rock
7X
c N a n c y H u s h .

Springs, părăsindu-i pe toţi cei pe care îi iubise, fără ca măcar


să le spună adio.
Ştia atunci, după cum ştia şi acum, că nimeni din Rock
Springs n-ar fi crezut că Alice dorea să fie sedusă, că
plănuise să-l atragă în capcană pe Jesse ca s-o ia de
nevastă. Aproape la fel ca şi Emerald.
Din nefericire, Jesse fusese prea dornic şi grăbit, ca
să recunoască capcana. Trebuise să treacă ani şi o
mulţime de alte Alice, Emerald şi Lila pînă ce el a învăţat
să-şi aleagă cu grijă partenerele.
Jesse oftă. Avea regrete; o mulţime de regrete. însă
libertatea pe care o avea, de a face exact ceea ce îi
plăcea, compensase aceste regrete. Dar chiar şi aşa,
existau mai multe femei în Rock Springs ca şi în Malone,
oraşul apropiat, care ar fi dorit din tot sufletul să-l castreze,
însă el nu violase pe nimeni şi categoric nu omorîse pe
nimeni.
în ciuda acestor fapte urîte, Jesse îşi petrecuse cea
mai bună parte a maturităţii sale cu o îndeletnicire dacă
nu mai nobilă, în orice caz mai acceptabilă: aceea de a
aduna bani. Proprietăţi, imobile, valorificarea de terenuri
-avea un talent de a cumpăra şi de a vinde bucăţi mari
din pămîntul înverzit al Domnului şi de a face avere în
cursul acestui proces. Fraţii lui, Tremaine şi Harrison,
aleseseră domeniul medicinei; Tremaine era medic,
Harrison doctor de cai. Sora lui, Lexie, urma, şi era
hotărîtă, să devină şi ea doctoriţă de cai, şi reuşise, chiar
în acest domeniu al bărbaţilor. Fiecare din acestea era o
profesie nobilă. Arta de a vindeca. O muncă de care orice
bărbat şi orice femeie ar fi mîndri.
Jesse nu avea astfel de înclinaţii. El cîştigase prima
parcelă de teren de la un miner beţiv, care crezuse că
avea aur. După ce descoperise că era aşa, o folosise ca
c R e n e g a ţ i i 79

garanţie la un împrumut, şi acea bucată „inutilă" făcea acum


parte din intravilan. Fusese înghiţită de oraş, căci Portlandul
îşi întindea acum braţele în toate direcţiile. Jesse vînduse
terenul şi cumpărase şi mai mult pămînt pe care ulterior îl
vînduse şi cumpărase şi mai mult şi aşa mai departe...
Apoi, în ’92 o cunoscuse pe Lila Gray -cea mai
îndrăzneaţă şi mai senzuală femeie pe care avusese
vreodată ghinionul să o cunoască, ceea ce spunea multe.
Trebuia să-şi fi dat seama că era măritată; prea era
discretă în privinţa trecutului ei. El îi acceptase jumătăţile
de adevăruri şi omisiunile numai pentru că şi el însuşi
avea grijă de trecutul său. însă comisese o greşeală
colosală: îi pomenise despre terenul din parc. După ce
Montana pusese să-l bată şi aproape îl omorîse, apoi îl
părăsise crezînd că era mort, frumoasa Lila îl jelise
povestindu-i lui Montana despre terenul din parc al lui
Jesse. în mod ilegal, şi cu ajutorul numeroşilor lui amici
din ierarhia politică coruptă a Portlandului, Montana a
reuşit să transfere actele pe numele lui. în timp ce Jesse
îşi făcea convalescenţa la San Francisco, Montana
dobîndise bucata de teren pe care Nell îl ajutase să i-o
sufle de sub nas, împreună cu restul proprietăţilor
imobiliare ale lui Jesse.
Şi Jesse Danner ajunsese falit. Dar viu.
Jesse ardea de dorinţa de răzbunare. Numai asta îl
ţinea în viaţă. îl consuma. Deşi şi Zeke îşi dorea partea
lui de carne, avea mai mult respect şi mai multă frică faţă
de puterea lui Montana Gray. însă Jesse nu simţea nici o
frică. De fapt, el nu simţea nimic, cu excepţia unei sete
profunde de răzbunare. A ceasta îi alim entase
convalescenţa şi dăduse un sens vieţii lui, astfel că mai
înainte de a părăsi această viaţă pentru cea de apoi,
Jesse.nu avea decît un singur ţel: să i ruineze pe Montana
80
c N a n c y B u s h

şi pe Lila Gray.
Aproape că zîmbi. Nu, el nu suferea de nobile chemări,
cu toate că avea o hotărîre obsesivă ce semăna cu încă
un blestem de care sufereau Dannerii. Ca să-şi recapete
averea, Jesse o luase de la început, lucrînd ca muncitor
în docurile din San Francisco. Adunase destui bănuţi ca
să cumpere un pic de teren, iar Zeke, prietenul şi
salvatorul său, îi dăduse puţinele economii ce le realizase
de-a lungul anilor ca funcţionar la o companie de
transporturi maritime.
Recuperarea financiară a durat ani de zile. Ani în care
Jesse tre b u ise să-şi înăbuşe nerăbdarea şi să
muncească ore întregi pentru un mizerabil bănuţ. însă-
talentul pe care îl avea pentru afacerile imobiliare nu l-a
părăsit niciodată şi după ce a reuşit să cumpere prima dată,
averea lui a crescutîn spirală.
Aşa că acum sosise vremea să dea ultima lovitură.
Jesse poseda bani destui. Mai avea nevoie de un ghiont.
Ar putea aştepta cîţiva ani şi să-şi construiască reputaţia,
dar atunci nu ar mai exista elementul de surpriză. Lila
şi-ar aduce aminte de el chiar dacă nu şi Montana. Jesse
vroia să rezolve toată păcătoasa de afacere în cîteva
săptămîni.
Dar nu putea să se folosească în acest scop de
Charlotte Chamberlain, orice ar zice Zeke. Nu avea chef.
Se prefăcuse în ultimele cîteva săptămîni, numai pentru
ca s-o necăjească pe această încăpăţînată, voluntară şi
cu inima îngheţată de Orchid Simpson. Iar acum ce
făcea? Intenţiona să o salveze tocmai pe ea?
- Am luat-o razna, bombăni furios.
- Poftiţi?
- Lasă-mă să cobor aici, îi spuse Jesse omului,
nemaiaşteptînd ca trăsura să încetinească la capătul lung
Renegaţii j 81

al aleii ce ducea la casa lui Tyrone McNamara şi sări pe


pajiştea im aculată. Porni cu paşi mari, cu o furie
auto-alimentată, pe aleea scrupulos întreţinută, pînă la
uşa de la intrare.
Nu bătu în uşă. Uşa nu fusese închisă bine şi se
deschisese pe sfert. Stînd nehotărît în hol, auzi vocea
adîncă a lui Kelsey care ameninţa:
-... Am să mă asigur că ai să plăteşti scump!
Cum nu era un gentleman, Jesse păşi în direcţia de
unde venea vocea şi dădu de perete uşile biroului fără
nici o invitaţie.
Scena ce i se înfăţişa ochilor îl opri pe loc. Tyrone
McNamara , pe jumătate gol, o ţinea pe Orchid Simpson
care se zvîrcolea în strînsoarea braţelor lui. Amîndoi erau
cu faţa la uşă. Degetele lui Orchid se înfigeau sălbatic în
strînsoarea lui Tyrone. Faţa ei era roşie de furie. Ochii
măriţi mocneau de mînie şi teamă. Răsufla din greu şi
sînii i se ridicau. Tyrone înjura birjăreşte.
Amîndoi îngheţară la intrarea lui.
- Jesse! strigă ea, şocată.
Jesse? Pe moment a rămas uimit să audă numele lui
rostit de gura ei, apoi s-a oprit pe loc la vederea bogăţiei
părului ei despletit. Atîrna ca o perdea aproape pînă la
talie, iar şuviţe de un roşu-purpuriu şi castaniu îi cădeau
glorios pe umeri ca o cascadă mătăsoasă.
îi trecu ceva prin minte. O viziune. O amintire. Dar pe
care nu reuşea să o desluşească.
- Cine naiba eşti dumneata? rriîrîi Tyrone, aducîndu-l
pe Jesse la realitate.
- Am venit s-o conduc pe domnişoara Simpson acasă.
- N-am nevoie să fiu condusă! exclamă frumoasa cea
furioasă, ceea ce îl miră pe Jesse. îi făcea oare plăcere
îmbrăţişarea total nedrăgăstoasă a lui McNamara? Lila-
X2
c N a n c y B u s h

Gray categoric iubise zbaterile dominatoare în amor mai


mult decît Jesse. Oare Orchid făcea parte din genul ăsta
de femei?
Dar nu. O clipă mai tîrziu această idee îi era spulberată
cînd Orchid Simpson se smucea violent, încercînd cu
disperare să muşte un braţ al lui McNamara. Hazul
situaţiei îl umplu de amuzament.
- Atenţie, McNamara, are nişte dinţi mortali, vorbi rar
în ciuda zbaterii ei disperate.
Ea îi aruncă o privire atît de furioasă încît Jesse
aproape căzu pe jos de rîs.
- Dă-mi drumul sau îţi rup braţele! scrîşni ea printre
dinţi.
- Ieşi naibii afară din casa mea! ceru Tyrone.
Neluînd în seamă pe niciunul dintre cei doi, Jesse se
duse la dulăpiorul cu lichioruri, dispreţuind sticla deschisă
cu sherry şi preferînd cel mai bun coniac al lui McNamara,
îşi turnă un pahar plin.
în spatele lui, luptele încetaseră brusc. Jesse se uită'
peste umăr, cu paharul în mînă.
- Eşti gata să fii condusă acum? întrebă încet în timp
ce ea îl privea fix, fără să-l vadă, cu ochi voalaţi de emoţie,
în special de dezgust. Tyrone se uita perplex.
- la ascultă, scuipă printre dinţi, pune jos coniacul ăla.
Am să te dau afară de urechi!
- Nu, nu-i adevărat. Orchid vorbea către Jesse cu un
ton de gheaţă. în seara asta Tyrone le-a dat liber
servitorilor. Afară doar dacă nu are de gînd să te arunce
singur afară, nu rişti nimic, domnule Danner.
- Ei ce uşurare. Jesse trase o înghiţitură zdravănă de
coniac, ceea ce îi făcea vizibil o mare plăcere.
- Domnul Danner? se zgîia Tyrone care o eliberă
dezamăgit pe captiva lui. Nu eşti Samuel Danner, declară
c R e n e g a ţ i i
3
83

el în timp ce Kelsey se trase departe de el.


- Este Jesse Danner, îl edifică ea cînd se află la o
distanţă egală între Jesse şi Tyrone. Fratele lui Samuel
Danner.
Lui Jesse nu-i plăcea felul în care spusese aceste
vorbe, cum nu îi plăcea nici faptul că în mod voit îi legase
numele de acela al lui Samuel. El avea nevoie de timp şi
nu vroia ca ea să îi strice planurile. în plus, ea avea un
aer superior şi el ar fi vrut să ştie cum ar putea să-i mai
reteze puţin acestei cucoane aerele pe care le afişa. Nu-i
plăcea nici faptul că ea ştia atîtea lucruri despre el în
timp ce el nu ştia aproape nimic despre ea.
Tyrone îşi opri privirea asupra lui Jesse.
- Ai pătruns în casa mea fără să fii invitat. Dacă nu pleci,
voi fi obligat să chem autorităţile. Acţiunile dumitale sînt
pur şi simplu criminale.
- Ale cui acţiuni sînt crim inale? ridică Jesse din
sprîncene, examinînd în mod deliberat ţinuta lui Tyrone.
Domnişoara Simpson te-ar putea cita şi pe dumneata.
- Eu mă simt perfect, aruncă ea.
Şi ca şi cum chestiunea era rezolvată, îşi încolăci
deodată lanul mătăsos de păr într-un coc şi îl ţinu cu o
mînă. Cum nu avea un fileu pentru păr, fu obligată să-l
lase să-i cadă pe spate ca pe o frînghie răsucită. Jesse
se minuna de frumuseţea şi strălucirea lui de culoarea
vinului roşu. De ce îl ascundea?
- Sînt gata de plecare, zise ea brusc.
Jesse puse jos paharul. Făcea eforturi să ţină pasul
cu ea şi o ajunse din urmă tocmai la uşa de la intrare.
Tyrone continua să bolborosească ceva, dar niciunul nu
i-a dat prea multă atenţie. în schimb, Orchid aproape că
smulse clanţa din mîna lui Jesse.
- Nu apreciez amestecul dumitale, îi spuse cu glas
84 Q N a n c y B u s h
J
scăzut.
- Zău? începea să-l plictisească obstinaţia ei. Isuse,
da cicălitoare mai era femeia asta!
- Poate ai să crezi că acest mic incident m-a făcut să
te îndrăgesc, dar să ştii că nu e cazul. Aş fi putut să mă
descurc perfect de bine şi de una singură. Apariţia
dumitale a fost oportună dar nu şi necesară. Dacă
intenţionezi să te tot ţii de Charlotte, aş prefera să nu te
bagi în treburile mele.
- Şi dacă nu mai intenţionez să mă ţin de Charlotte?
- Atunci, dacă există dreptate pe pămîntul ăsta, nu va
mai fi nevoie să te văd niciodată, domnule Danner.
Ieşi pe uşă ca o regină. Jesse clătină din cap, iar în
urma lui auzi rîsul lătrat al lui Tyrone.
- Cineva o să trebuiască s-o lege dacă vrea să se culce
cu ea, se plînse el. E o fiinţă a dracului de parşivă. Pe
obraz şi pe piept avea zgîrieturi.
Jesse nu simţea nici o simpatie pentru individul acela.
Poate că are motive să fie aşa, îşi zise, deşi să-l
trăznească dacă o să-i dea vreodată să înţeleagă lui
Orchid Simpson că nutrea cea mai mică simpatie faţ§ de
ea. în secret,era de partea lui Tyrone. Femeia asta avea
pur şi simplu un caracter nesuferit. Şi deşi luase hotărîrea
să nu-i mai facă curte Charlottei, acum şi-o schimbă. Dacă
trebuie, o să-i vrăjească şi pantalonaşii fetei ăleia, numai
ca s-o înfurie pe Orchid Simpson.
Se sui în cupeu în urma ei şi se aşeză exact în faţa ei.
Drake trase de hăţuri şi trăsura se urni de-a lungul aleii.
Genunchii lui Jesse se atinseră un moment de ai ei, dar
ea se dădu în lături de parcă s-ar fi ars.
în întuneric nu-i putea desluşi expresia dar ochii ei
erau aţintiţi asupra lui şi el ştia că aruncau văpăi.
- Nici mie nu-mi placi prea mult, îi zise pe un ton de
r Renegaţii ^ 85

conversaţie. Dar fie că recunoşti ori nu, ai avut un noroc


ctiior că am apărut cînd am apărut. Tyrone nici nu se
gîndea să renunţe. Te-ar fi avut pe jos, pe podea, în cîteva
minute şi nu mai puteai să faci nimic.
- Nu sînt o neajutorată.
Din cuvintele lui cădeau ţurţuri de gheaţă.
- Nu neajutorată, ci nerecunoscătoare. Ai atîta mîndrie
prostească în dumneata că nu eşti capabilă nici măcar
să spui mulţumesc. Manierele dumitale sînt groaznice.
- Mă îndoiesc foarte tare că am fost salvată de
dumneata, zise sarcastic. Nu am făcut decît să schimb o
situaţie intolerabilă cu alta la fel.
Jesse se tot minuna ce limbă răutăcioasă avea.
- Nu prea e cine ştie ce de capul dumitale, domnişoară
Simpson, zise încet, ameninţător.
- Nici de al dumitale, domnule Danner.

SO 03
p i t o ! ia!

Charlotte s-a foit nervoasă pe lîngă Kelsey cît fu ziua


de lungă, de parcă ar fi simţit că Jesse era cel ce venise
în ajutorul lui Kelsey cu o seară înainte, că Jesse o scosese
din ghearele m izerabilului lasciv care era Tyrone
McNamara. C larviziunea Charlottei era extrem de
enervantă şi Kelsey încerca cu disperare să nu o bage
în seamă în timp ce îşi făcea treburile prin casă.
Dar nu putea să ignore simţămintele amestecate
legate de seara dinainte. Era furioasă pe Jesse, pe ea
însăşi şi pe Tyrone. Tyrone investise bani\n legătura cu
ea? Se înjosise făcînd pariu, că se va culca cu ea? Cu
cine pariase, cu Gerrard Knight? Umilirea asta depăşea
orice limită!
Era suficient să te facă să renunţi la întreaga specie
masculină. Kelsey era deja la limita răbdării, încă un mic
ghiont şi o să treacă peste limită.
Iar Jesse, în felul cum se purtase cînd o găsise în mîinile
lui Tyrone, fusese aproape criminal. De abia se ţinea să
R e n e g a ţ i i 87

nu rîdă, ticălosul naibii! Dar totuşi, o salvasede la o soartă


îndoielnică. Cînd îşi amintea de acele momente cînd
lusese la discreţia lui McNamara i se făcea pielea rece şi
umedă. Fusese atît de aproape de un pericol adevărat.
I aptul că Jesse intervenise fusese o providenţă divină.
Mintea ei se ferea să se gîndească la ceea ce s-ar fi putut
întîmpla dacă nu intervenea el să o salveze.
Dar de ce trebuise să fie atît de oribil, de dezgustător de
înfumurat şi plin de el? Oh, cît de mult ar fi dorit să rezolve
singură situaţia!
Ascultîndu-şi propriile gînduri, Kelsey scoase un sunet
(Je dezgust. Cît de stupidă şi de orgolioasă era! Jesse
avusese dreptateîn privinţa asta. Ea era victima propriului
ei orgoliu şi aşa fusese totdeauna.
Restul zilei îl petrecu fără să scoată un cuvînt, iritabilă.
După amiază o ajută pe Agatha să răspundă la toate
scrisorile, iar pe înserat, dorind să scape de prezenţa
apăsătoare a Charlottei, îşi trase în secret pantalonii pe
sub fustă, cei pe care îi furase cu ani în urmă de la
frate-său, apoi îl înşeuă pe Justice şi lăsă frumosul animal
să o ia la galop peste cîmpurile nesfîrşite din spatele
conacului Chamberlain. Doar după ce Justice năduşi
complet şi încetini de la sine, trase Kelsey de hăţuri.
Apoi se plimbă pînă ce se răcori, îi ţesălă părul mătăsos
şi se ocupă de el multă vreme după ora cinei.
A luat masa în camera ei şi, dintr-un motiv necunoscut,
mintea ei a fost asaltată de amintirea flirtului lui Jesse cu
o fată numită Alice McIntyre, amintire ce refuza să se
lase gonită.
Kelsey avea de abia treisprezece ani cînd ajunsese
la urechile ei fragede vestea care se răspîndise cu viteza
fulgerului. Bîrfa era un lucru urît dar, oh cît de atrăgător, iar
Kelsey nu rămăsese nici ea imună la acele poveşti. Auzise
XX
c N a n c y B u s h

zvonurile şi, în inocenţa ei, seducerea lui Alice de către


Jesse păruse aproape un lucru romantic. Se imaginase
în locul lui Alice, cu braţele tari ale lui Jesse înconjurîndu I
trupul, cu inima bătîndu-i puternic peste inima ei, cu buzele
lui mîngîindu-le tandru pe ale ei, în timp ce în urechi îi
picura cuvinte dulci de dragoste.
Ha!
Acum, cînd îşi aducea aminte de acele gînduri înfiorate
şi pline de dor, îi venea să tresară şi să-şi închidă ochii
strîns. Nu mai putea să se sufere. Ce idioţenie romantică!
Ceea ce se întîmplase între Alice şi Jesse nu era decît
ceva mai mult decît împerecherea dintre un armăsar şi o
iapă în călduri. Şi aceea era doar una dintre cuceririle lui
Jesse.
Măcar tatăl Iui Alice avusese bunul simţ să încerce
să-l împuşte pe Jesse.
îmbrăţişarea lui Jesse ar semăna în mod tragic cu cea
a lui Tyrone, hotărî ea, ignorînd complet propria-i reacţie
cînd Jesse avusese îndrăzneala să o sărute.
Se auzi o bătaie uşoară în uşă.
- Intră, zise Kelsey cam impacientată.
Charlotte băgă capul înăuntru, cu ochi mari albaştri.
- Eşti supărată pe mine, Orchid?
- Bineînţeles că nu sînt, se grăbi să o asigure Kelsey.
Pur şi simplu mă gîndeam la altceva.
- Nu cumva la altcineva? întrebă Charlotte înaintînd
în mijlocul camerei şi uitîndu-se la tava cu mîncare, ce
era aproape neatinsă.
- Ce înseamnă asta?
Ridică un umăr şi lăsă să-i cadă la loc, privirea ei
necăjită măturînd covorul.
- Nu vreau să fiu atît de groaznică dar, Orchid, nu am
putut dormi azi noapte! Jesse pur şi simplu a fugit de
c R enegaţii 89

. iicispunînd că se duce la club. Şi după aia s-a întors cu


line!
El nu s-a întors cu mine, o corectă Kelsey pe pupila
oi.
- Dar ai venit cu trăsura lui. Am văzut de la fereastra
odăii mele, declară cu încăpăţînare.
- Bun, atunci ai văzut cît de bucuroasă eram să mă
aflu, în compania lui, ripostă Kelsey.
Ea şi Jesse se uitaseră unul în ochii celuilalt stînd în
mijlocul aleii circulare din faţa casei. Jesse sperase că,
deoarece o salvase, ea o să se retragă şi o să-l lase s-o
curteze în pace pe Charlotte. Dar Kelsey îi spusese calm
că nu avea o astfel de intenţie; se pregătea de război.
Spre consternarea ei, Jesse dăduse doar din umeri şi
răspunsese că era de acord. Kelsey plecase fără ca
măcar să-i spună la revedere, apoi petrecuse două ore
bune de furie năpraznică, umblînd în sus şi în jos prin
camera ei, ca un animal de pradă închis în cuşcă.
- Dar totuşi îl placi, nu-i aşa? întrebă Charlotte
cercetînd-o cu privirea.
- Nu.
- Ba da.
- Charlotte, dacă o să-mi pui întrebări şi nu o să dai
nici cea mai mică atenţie răspunsurilor mele, conversaţia
asta e o pierdere de timp.
- îl urăşti cu adevărat? întrebă, perplexă. Era clar că
ea nu putea concepe cum o femeie putea să nu fie vrăjită
de Jesse Danner.
- Da.
- De ce?
- Fiindcă nu este cinstit cu tine, prostănaco. Te face să
crezi că e îndrăgostit de tine, dar totul e o prefăcătorie.
Vocea lui Kelsey era blîndă, însă Charlotte reacţionă
90 N a n c y B u s h

vulcanic.
- Eşti geloasă!
Kelsey închise ochii şi numără pînă la zece.
- Nu vreau să te jignesc, dar dacă n-am să-ţi spun
ceva, o să fii şi mai jignită mai tîrziu. El aproape mi-a
spus pe şleau că se vede cu tine din cauza banilor tăi.
Asta e tot ce vrea, un cont solid în bancă.
Culoarea se şterse din obrajii Charlottei. Iar ochii ei
aveau o strălucire periculoasă.
- Asta ai inventat-o tu! o acuză. Pentru că... pentru că

Kelsey aştepta, durînd o sufletul pentru durerea ce îi


pricinuia.
- Pentru că eşti o fată bătrînă uscată care nu poate să
pună mîna pe nici un bărbat! suspină Charlotte într-un
potop de lacrimi.
Apoi fugi afară din cameră, acoperindu-şi faţa cu mîinile,
plîngînd de parcă inima i se spărgea în mii de bucăţele.
Kelsey se uită necăjită în urma ei. Nici ea însăşi nu
ştia dacă să rîdă sau să plîngă, aşa că nu a făcut nici
una nici alta. Renunţase de foarte multă vreme la lacrimi,
şi nu-i venise niciodată să rîdă. Şedea nemişcată la
măsuţa de toaletă în timp ce tăcerea creştea în jurul ei şi
întunericul se instala în toate ungherele odăii şi începu
să pună la cale distrugerea lui Jesse Danner.

s o c#

Jesse o trata de parcă ar fi făcut parte din tapetul de


pe perete. Nici Charlotte, nici Agatha nu îi dădeau nici o
atenţie. Charlotte, pentru că încă îi mai purta pică, iar Agatha
pentru că era deosebit de atentă la Jesse. Spre uşurarea
R e n e g a ţ i i 91

enormă a lui Kelsey, Agatha părea că-şi pune unele întrebări


In privinţa sincerităţii lui Jesse. Poate că lucrurile au să iasă
bine.
Aşa că în timp ce Jesse era numai lapte şi miere,
mtreţinînd-o pe Charlotte cu umorul lui ascuţit şi dînd
dovadă de un autocontrol perfect de care Kelsey nu l-ar
li crezut în stare, observa şi aştepta. Şedea într-un fotoliu
in celălalt colţ al camerei şi asculta. Sau stătea lîngă
lereastră şi se uita afară, ignorîndu-l în mod vizibil... şi
asculta. Sau se apleca peste scrisorile de pe birou primite
de Agatha...şi asculta. îmbrăcată în rochiile ei pudice, cu
guler înalt, şi practicînd un autocontrol ca al lui Jesse,
era modestă, liniştită şi pur şi simplu uitată. Ori de cîte
ori Charlotte prindea căutătura lui Kelsey îi trimitea cîte o
privire mustrătoare, însă Kelsey era un model de bună
cuviinţă. Kelsey simţise o dată sau de două ori privirea
binevoitoare a Agathei şi cel puţin o dată pe seară cînd
îşi ridica ochii găsea privirea Agathei aţintită asupra ei.
Dacă o întîmpina un zîmbet radios, bătrîna doamnă se
încrunta şi cloncănea cu limba.
Era mai greu s-o duci de nas pe Aqatha decît pe
Charlotte.
La fel şi pe Jesse. Reuşise oare să-l inducă în eroare?
Nu credea, dar era greu de spus, fiindcă ori de cîte ori se
întîmpla ca ochii să i cadă asupra ei, privirea lui trecea
peste ea fără să manifeste vreun interes. O exclusese
din preocupările lui, ceea ce ar fi trebuit s-o umple de
bucurie, darîn loc de asta o făcea să se simtă stingherită,
iritată şi nervoasă.
în capul lui Kelsey se învolburau fel de fel de idei, se
puneau lucruri la cale, se făceau planuri. O să reuşească
să-l oprească, cu siguranţă. Voinţa ei era la fel de puternică
ca şi a lui, ba chiar mai puternică! Şi mai avea şi avantajul
92
c N a n c y B u s h

că ştia cine şi ce era el, în timp ce el nu ştia nimic despio


ea. La nevoie, era gata să dezvăluie Charlottei şi Agathei
fiecare aspect din trecutul lui. Chiar dacă asta ar fi
însemnat să-şi sacrifice propriul ei anonimat şi libertatea,
însă trebuia să existe şi altă cale mai bună...
într-o noapte, tîrziu, i-a venit în gînd o soluţie, atît de
diabolică şi de riscantă că sări sus în pat, cu inima
bătîndu-i în urechi şi îşi duse mîna la gură. Nu, nu putea!
Era prea periculos, l-ar conferi lui maximum de putere
asupra ei, însă ar fi de natură să-l descurajeze definitiv.
Doamne Dumnezeule! încetul cu încetul, pulsul îi
reveni la normal, bătînd la unison cu tictacul ceasului de
pe noptieră. însă mintea îi mergea fără oprire. I se făcu
frig pe şira spinării şi îşi strînse genunchii la piept. Planul
pe care îl făcuse îi ameninţa demnitatea, mîndria şi
fem initatea ei. Dar era de natură să o salveze pe
Charlotte.
Lumina lunii arunca un dreptunghi prelungit pe patul
ei. Sprîncenele fine ale lui Kelsey se strînseră, formînd o
cută adîncă. De cînd fugise de Emerald şi Jace nu i se
mai întîmplase să fie atît de frămîntată.
La ceasurile reci ale dimineţii luă o decizie definitivă.
Drapîndu-şi un capot în jurul corpului, merse pînă la
fereastră şi aruncă o privire disperată la pajiştile de afară.
Planul ei o va duce departe de Charlotte şi Agatha, o va
despărţi de ele ca o tăiere a cordonului ombilical.
însă îi va aduce o răzbunare dulce, dulce. Cine rîde la
urmă... ea o să rîdă la urmă de Jesse Danner.

s o c#

Jesse sta în biroul lui Zeke în faţa ferestrei, aruncînd


c R e n e g a ţ i i
J 93

o privire meditativă asupra străzilor ude de ploaie. Bărbaţi


(.11 pălării melon mergeau grăbiţi. Femeile se adăposteau
de ploaie pe sub copertine. Nici luminile electrice ce
brăzdau străzile, nici scînteile ce scăpărau din troliurile
tramvaielor nu reuşeau să împrăştie întunericul.
Uşa de la biroul interior al lui Zeke se deschise şi Jesse
îl auzi pe acesta că se opreşte surprins, cînd îl văzu stînd
la fereastră.
- Jesse!
- Salut, Zeke. Aveam nevoie de un loc pentru meditaţie.
Continua să-şi aţintească privirile asupra forfotei din
stradă.
Zeke se îndreptă spre biroul lui, pe care se afla cutia
cu trabucuri. Jesse auzi cum deschidea capacul din piele
şi simţi aroma tutunului ce porni să adie uşor spre el.
După mai multe minute de tăcere, Zeke îl întrebă:
- Cum merg lucrurile cu domnişoara Chamberlain?
- Dacă i-aş cere să se mărite cu mine, ar accepta.
Bunica ei mai are unele îndoieli, dar nu multe.
Nu a adăugat că Orchid Simpson nu putea să-l vadă
în ochi.
- Bravo, îl felicită Zeke.
Jesse se uită înapoi. Zeke purta un costum negru din
stofă de lînă cu vestă cu dungi, o ţinută total diferită de
blugii grosolani şi de cămaşa de bumbac ale lui Jesse.
Jesse era capabil să joace cu uşurinţă rolul omului de
afaceri sofisticat din Porland, însă crescuse la o fermă şi
se simţea la fel de bine în haine de lucru.
- Nu pari să fii prea fericit, remarcă Zeke simţind
ezitarea din glasul prietenului lui.
Zeke se aşeză la biroul lui, pufăind din trabuc. Nu îi putea
spune lui Jesse că ideea de a se folosi de Charlotte îi
cam sîcîia conştiinţa. Nu, nu putea să zică aşa ceva -mai
94
c N a n c y B u s h

ales după ce aproape îl forţase pe Jesse să o


u rm ăre ască ! Biata C ha rlotte . Ea era o copilă
încrezătoare, care merita ceva mai bun. Acum Zeke ar fi
preferat să fi canalizat atenţia lui Jesse în direcţia zbîrcitei
ăleia de Orchid Simpson. Era o femeie trecută de prima
tinereţe şi tot atît de violentă pe cît era de riguroasă ca
morală.
Jesse s-ar fi simţit ofensat dacă ar fi avut cunoştinţă de
noile lui idei, aşa că Zeke considera că era mai înţelept să
le păstreze pentru sine.
- Aşadar, cînd ai de gînd să te înfăţişezi cu un genunchi
la pămînt?
Răspunsul lui Jesse fu un mîrîit de frustraţie.
- Nu ştiu.
- Cred că ni se scurge timpul printre degete.
Zeke constata că îndoielile lui ieşiseră la suprafaţă
fără să vrea. Privirea tăioasă a lui Jesse îl ardea pînă în
suflet. Lăsînd la o parte orice încercare de înşelătorie,
Zeke ridică mîinile, în semn că se preda.
Bine, bine. Oricît de mult vreau eu să pun mîna pe
Montana -glasul devenea profund prin forţa dorinţei de
răzbunare -nu mă pot abţine să o compar pe Charlotte
cu Nell.
Jesse se uita la el fără să clipească.
- îndoielile tale vin cam tîrziu, Ezekiel.
- îmi pare rău, Jesse. Greşeala mea a fost atunci cînd
am început să mă gîndesc la Charlotte ca la o fiinţă
omenească şi nu doar la un mijloc pentru a ne atinge
scopurile.
Jesse pufni.
- Ei bine, atunci o să fii mulţumit să afli că şi eu am ajuns
la aceeaşi concluzie. Nu pot să merg mai departe în
chestia asta. Nu pot să-i nenorocesc viaţa de dragul
c Renegaţ i i 95

răzbunării. Şi pe deasupra, Dumnezeu mi-e martor că


nu mă prăpădesc deloc după căsnicie! Nici chiar dacă în
felul ăsta l-aş putea răpune.pe Gray cu eleganţă.
- Hmm, Zeke nu era tocmai încîntat de faptul că Jesse
era de acord cu el. Aşadar în ultimele cîteva săptămîni
nu i-ai mai făcut curte domnişoarei Chamberlain.
- O, ba da, i-am făcut. Jesse îi aruncă un zîmbet
sardonic prietenului său. Dar numai ca să-i fac în necaz
domnişoarei Simpson. Nu poate suferi ideea că Charlotte
s-ar putea mărita cu mine.
- Şi cu răzbunarea noastră cum rămîne?
- Va trebui să mai aştepte, presupun.
Jesse se întuneca la acest gînd. Trăia doar pentru ziua
cînd Lila Gray avea să guste am ărăciunea ruinei
financiare. Acum, după o experienţă suplimentară de cinci
ani, Jesse o vedea cum era cu adevărat şi cum fusese
întotdeauna: o femeie plictisită care trăia în opulenţă şi
îşi lua amanţii fără nici o discriminare, după care îi lăsa
pradă rechinului ei de bărbat. Nu se mai îndoia că se
lăsase sedusă de el fiindcă aşa fusese planul lor.
- Ai renunţat complet la planul cu căsătoria?
- Prefer să stau departe de femei în general. Aici e
vorba de o afacere, iar în femei nu poţi să ai încredere că
au să reacţioneze ca un partener de afaceri.
- Dar nu ai nimic altceva de făcut decît să te căsătoreşti.
Cu o femeie care are relaţii în lumea bună. Nu e nevoie
să intri în relaţii de afaceri, sublinie Zeke.
- Această căsătorie ar fi o relaţie de afaceri.
- Bine, bine, admise Zeke. Dar tot ăsta e cel mai bun
plan.
- Perfect. Jesse păşea impacientat prin încăpere. Aşa
că găseşte pe cineva mai potrivit decît Charlotte
Chamberlain. Pe cineva cu oarecare înţelegere. Cineva
96 N a n c y B u s h

care să nu aibă inimă de sticlă. Dă-mi un nume, Zeke.


- Orchid Simpson.
Jesse îşi dădu capul pe spate şi rîse.
- Orchid Simpson? Dar bine, omule, ţi-ai pierdut
mîinile? Tu insuţi mi-ai spus să stau departe de ea!
- Iar tu tocmai mi-ai cerut pe cineva care să nu aibă o
inimă făcută din sticlă. Femeia asta e cu totul şi cu totul
de fier.
- Doamne fereşte, Zeke, dar nici măcar nu-mi place!
E dură, rece şi ofilită pe dinăuntru.
- Tu mi-ai spus că nu avea aerul că ar fi rece.
- Iar tu mi-ai spus că ar fi o prea mare încercare pentru
mine! îi replică Jesse furios.
- Ei bine, este o încercare, recunoscu cu o ridicare din
umeri. Dar are toate relaţiile convenabile prin Lady
Chamberlain.
- Nu poate să mă vadă în ochi şi nici eu nu pot s-o
sufăr.
- La petrecerea de la Charlotte te-ai simţit atras către
ea. Ai recunoscut că te-a interesat mai mult decît
Charlotte.
- Nu mă interesa Charlotte deloc, aşa că ce altceva
puteam să fac decît să mă intereseze mai mult Orchid
Simpson! strigă Jesse. Nu, Zeke, îl avertiză cu un ton al
vocii care excludea orice obiecţie. Am aflat cîte ceva
despre fata asta bătrînă şi mai bine aş mînca sticlă pisată
decît să-i mai adresez cuvîntul. Nu m-aş însura cu ea
cum nu m-aş mai culca cu Lila Gray.
- Nu e nevoie să-ţi placă, Jesse. Nici măcar nu trebuie
să o respecţi. Asta e problema, nu? zise Zeke încetişor.
Te vei descurca mai bine cu o femeie care nu va cîştiga
simpatia ta. Cu cineva de care să te poţi folosi fără
complicaţii. Deşi ea nu e uşor de cucerit, totuşi tu eşti
singurul care poate să realizeze acest lucru.
- Nu aveai aşa multă încredere altădată, mîrîi Jesse,
pe care îl înfuria această conversaţie. Necazul era că
ideea lui Zeke nu era deloc aşa de rea.
- Ei, acum am. Chiar femei cicălitoare, răutăcioase ca
Orchid Simpson pot fi cucerite. Am observat ce ocheade
îţi adresează cînd crede că tu nu te uiţi la ea.
Jesse pufni:
- Femeia asta aruncă cu pumnale din ochii ei cenuşii.
- Mînia ei ascunde altceva.
- încrederea ta în capacităţile mele mă umple de
modestie, zise Jesse tărăgănat şi sardonic.
- Bine, rîzi tu, dar să ştii că eu am dreptate. Dacă există
un bărbat capabil să o facă pe femeia asta să-şi coboare
garda în acelaşi timp cu pantalonaşii, acela eşti tu.
Gîndeşte-te la asta ca la...
Un ciocănit scurt şi energic în uşa exterioară îl opri pe
Zeke în mijlocul frazei. Prin sticla opacă a geamului
ghicea silueta unei femei cu o pălărie cu boruri largi.
Jesse porni spre biroul interior, însă Zeke îl opri cu un
gest al mîinii în timp ce deschidea uşa exterioară.
Recunoaşterea Iui Orchid Simpson îl izbi pe Jesse
într-o fracţiune de secundă, chiar mai înainte ca ea să
facă primul pas în biroul lui Zeke.
- Domnişoară Simpson! exclamă Zeke şocat.
Faţa îi era pe jumătate umbrită de o pălărie gri de fetru
înclinată pe o ureche, împodobită cu pene de păun ce
tremurau delicat în aerul liniştit. Rochia ei era din mătase
gri, iar la gît purta un fular de dantelă. Rochia ar fi fost
atrăgătoare dacă linia ei nu ar fi fost atît de severă. Dar
aşa cum era, nici dantela asortată ce ieşea de sub mîneci
nu reuşeau să îndulcească imaginea unei atitudini
scorţoase. Parcă era o văduvă bătrînă, gîndi el cu
98
c Nancy Bush

dezgust. N-avea oare nici un simţ al modei? Rochia era


încîntătoare, dar s-ar fi potrivit de minune unei bunicuţe,
nu unei tinere de douăzeci şi ceva de ani. Doar poşeta
în formă de punguţă neagră avea oarecare stil şi haz,
dar atîrna greu pe încheietura mîinii ei. Ce o fi avînd în
chestia aia? se întrebă Jesse. O pipă de plumb?
Ea era întoarsă pe jumătate către Zeke.
- Domnule Drummond, îl salută rece, încă neconştientă
de prezenţa lui Jesse. Doream să vă întreb despre
domnul Danner. Vreau să-i vorbesc şi, deşi a petrecut
multe ceasuri la conacul Chamberlain, habar nu am unde
locuieşte sau cum să dau de el.
Gura lui Zeke se crispă. întoarse o palmă în direcţia
lui Jesse şi frumoşii ochi cenuşii ai lui Orchid Simpson
se uitară după degetele deschise ale lui Zeke. Ochii aceia
erau luminoşi, reflectînd luciul argintiu al rochiei. Sînii
erau desenaţi perfect, mici, rotunzi şi fermecători. Jesse
îşi revizui pe loc impresia despre rochie. Dacă linia gîtului
ar fi fost mai adîncită, ar fi, la urma urmelor, încîntătoare.
- Eşti aici! exclamă ea, nevenindu-i să-şi creadă
ochilor.
Jesse se instalase cu spatele la perete, proptit într-un
umăr, cu braţele încrucişate peste piept, într-o poziţie
neglijentă. Acum, privirea ei trecu peste el, buzele i se
strînseră aproape imperceptibil, iar în ochii de altfel
magnifici, apăru un licăr de dezgust.
- Bun. Asta o să-m i uşureze treaba, adăugă
încruntîndu-se.
- De ce nu luaţi loc? o îndemnă Zeke, iridicînd o
canapea iîngă un perete al încăperii.
Se mişcă cu graţie şi se cocoţă pe o pernă a canapelei,
privind în general în direcţia lui Jesse dar fără să se
concentreze asupra lui. Săptămîni întregi se plimbase
R e n e g a ţ i i 99

prin cameră în timp ce Jesse se forţa să o distreze pe


Charlotte care chicotea. Stafie plină de rea voinţă în ceea
ce îl privea, Orchid se făcuse aproape invizibilă. Dar el
fusese conştient de toate mişcările ei, atent la lunecarea
fustei ei şi la şoapta jupoanelor ei. Mai alesîntr-o zi fusese
fascinat de glezna delicată pe care o descoperise din
neatenţie cînd se aşezase tăcută pe pervazul ferestrei.
Era o femeie în mişcare; el putea să jure asta, însă ea se
silea să se menţină într-o nemişcare nefirească. El şi-o
putea imagina liberă şi furtunoasă; o văzusesmucindu-se
cu furie în îmbrăţişarea strînsă a lui Tyrone McNamara,
în interiorul acelei carapace bine stăpînită trebuie să fie
multă frustrare şi multe emoţii înfrînate. Gîndul acesta îi
provocă o pasiune subită, ceea ce îl obligă să se uite în
altă parte.
- Ce treabă am uşurat eu?
- M-am gîndit mult la planul dumitale de a te însura cu
Charlotte, după cum ştii, zise ea împreunîndu-şi mîinile
strîns în poală. Şi am ajuns la unele concluzii.
- Sînt mort de nerăbdare să le aud, murmură Jesse
sardonic, privind-o printre gene şi studiind faţa ei. Era
superbă, gîndi indiferent, ţinîndu-şi sub control gîndurile
mai periculoase.
Zeke îşi întoarse capul spre el. îşi ridică sprîncenele
interogativ. Jesse clătină din cap aproape imperceptibil.
Las-o pe cucoană să termine îi transmise astfel amicului
său.
- Nu cred că vei renunţa la acest plan ridicol al dumitale
decît în cazul că ai primi o ofertă mai bună, continuă
dispreţuitor.
Jesse întrebă calm:
- Adică?
- Există şi alte domnişoare drăguţe şi bogate în acest
100 N a n c y B u s h

oraş, care ar accepta cu uşurinţă planul dumitale. Spuneai


că ai nevoie de respectabilitate. Întrucît preferi să o
achiziţionezi decît să o cîştigi, de ce nu alegi dintre
acestea? Eu aş putea să fac prezentările şi...
- Nu, eu o vreau pe Charlotte.
Zeke tuşi discret şi îşi privi mîinile. încerca cu disperare
să menţină o figură serioasă.
- Domnule Drummond, v-ar supăra dacă aş vorbi între
patru ochi cu domnul Danner? întrebă Kelsey puţin
disperată.
- Deloc...
- Zeke rămîne, i-o reteză Jesse, cu o căutătură tăioasă
la adresa lui Zeke, care oftă şi se lăsă să cadă la loc pe
scaun, cu o expresie care se scuza.
Faţa lui Kelsey se împurpură puternic.
- Bine, zise îndreptîndu-şi spinarea. Am bănuit că nu
ai să fii rezonabil, îi spuse tensionată.
- Sînt un ticălos din cap pînă în picioare, recunoscu
Jesse blajin.
- Aşa că sînt gata să-ţi ofer altă soluţie. De fapt, o
propunere în schimbul Charlottei.
- Te ascult cu toată atenţia, domnişoară Simpson.
Kelsey inspiră adînc. Uitîndu-se fix în ochii de nuanţa
aquamarinei, zise categoric:
- Poţi să te însori cu mine în schimb. Eu am aceleaşi
relaţii în societate ca şi Charlotte şi am şi o mică avere a
mea. Am să fac ca dumneata să prim eşti o parte
substanţială din moştenirea ce mi-ar reveni la moartea
lui Lady C ham berlain. Ştiu că m-a nom inalizat în
testamentul ei şi aceşti bani vor fi cheltuiţi cum se cuvine
pentru a o scăpa pe Charlotte de o durere sufletească
inestimabilă.
Expresia feţei lui Jesse nu se schimbă deloc, în schimb
Zeke se înseninase vizibil.
- Jesse? zîmbi către prietenul său.
- Dumneata vrei să te măriţi cu mine? întrebă Jesse
rar. Ea nu îşi retrase nici o clipă ochii din încleştarea privirii
lui.
- Aş prefera să putrezesc în iad.
- Aşa că te-ai oferit pe post de miel de sacrificiu fiindcă
eşti atît de altruistă?
Kelsey îşi întoarse privirea nemaiputînd suporta ochii
lui sfredelitori.
- Charlotte e'tînără şi impresionabilă. Are nevoie de
cineva care să aibă grijă de ea.
- Eu am să am grijă de ea.
Tonul lui atotştiutor o zgîrîia pe nervi. îi mai aruncă o
privire, nefiind sigură dacă să se simtă uşurată sau
dezamăgită. Fusese atît de sigură că el o să accepte. De
ce? Doar îi dăduse clar deînţeles că nu putea să o sufere,
şi, de altfel, şi ea îl displăcea. Dar din nu ştiu ce motiv
pervers încă mai gîndise că el avea să fie de acord.
- Refuzi oferta mea?
- Nu ştiu. Frecîndu-şi gînditor bărbia, întrebă: Ai urzit
planul ăsta pentru că te-ai săturat aşa de tare să rămîi
fată bătrînă şi te dai la omul prietenei tale?
Buzele lui Kelsey se deschiseră şi faţa i se albi. îşi
pironi ochii pe faţa frumoasă şi negricioasă a lui Jesse şi
trebui să lupte cu ea însăşi să nu se arunce asupra lui şi
să-i scoată ochii cu unghiile:
- Eşti individul cel mai arogant şi cel mai viclean din
cîţi am cunoscut vreodată!
- Cîţi bani ai? o întrebă, observînd cum trupul ei
tremura de indignare. Avusese dreptate în privinţa
capacităţii ei de a se stăpîni. Era un vulcan gata să erupă!
- Douăzeci de mii de dolari. Bani gheaţă. Ochii ei erau
102 £ N a n c y l Uu s h

reci, două lacuri de argint îngfieţat.


Zeke îşi ţinu respiraţia, rnuşcîndu-şi limba să nu-i strige
lui Jesse să-i accepte oferta. Maică Precistă! Douăzeci
de mii de dolari!
Jesse îi aruncă o privire liniştitoare. Avea deja destui
bani. îi şi spusese acest lucru lui Orchid, dar expresia ei
dispreţuitoare arăta că ea nu îl crezuse nici atunci, nici
acum.
- Regret, domnişoară Simpson, dar pur şi simplu -nu
mă interesezi. V
Ea se ridică în picioare cu o demnitate calmă şi se
îndreptă spre uşă fără nici un cuvînt. Doar dacă...
- M-ai umilit destul pentru o singură zi, domnule
Danner! declară mînioasă.
- Adu cecul bancar pentru douăzeci de mii de dolari la
acest birou vineri la ora unu şi fii gata să te măriţi în
aceeaşi zi.
Porunca era rece şi lipsită de emoţie. Kelsey simţi o
durere în piept. O durea atît de tare că îi venea să plîngă,
deşi nu putea să înţeleagă de ce. Ce om groaznic se
dovedea a fi.
- îmi garantezi că o laşi în pace pe Charlotte?
- Nu am să mai vorbesc cu ea şi nu am să mă mai uit
la ea niciodată.
Kelsey inspiră trem urînd. O trecea o undă de
nesiguranţă. Acum cîndîşi realizase dorinţa, nu mai ştia
ce să facă.
- Mai am o condiţie. Această căsătorie va fi temporară,
pînă ce îţi dobîndeşti respectabilitatea după care tînjeşti
atîta şi va fi doar o căsătorie din interes. Banii poţi să-i
păstrezi, adăugă scurt.
' Privirea lui se întunecă.
- Dar nici eu nu doresc să mă culc cu dumneata, cum
c R e n e g a ţ i i
J 103

nu doreşti nici dumneata să te culci cu mine. însă


căsătoria va dura atîta vreme cît voi spune eu.
- De ce? întrebă Kelsey şocată.
- Fiindcă divorţul nu este un lucru respectabil. Cu
siguranţă ştii acest lucru. Crede-mă că nu există nici un
alt motiv care să mă facă să doresc să împart cătuşele
cu dumneata, dom nişoară Simpson. Deci accepţi
condiţiile mele. Toate condiţiile mele. Batem palma?
Străbătu încăperea cu acel mers de animal de pradă
pe care Kelsey începea să-l cunoască. Ea înţepeni,
pregătită să-l înfrunte, dar el nu făcu altceva decît să
întindă mîna, cu intenţia de a încheia tîrgul. De a pecetlui
soarta ei.
Kelsey se uita în jos la mîna lui de parcă aceasta ar fi
fost un şarpe veninos. Stăpînindu-şi tremurul, îşi strecură
palma în căldura mîinii lui, întîlnind seducţia frumoşilor
lui ochi.
- Voi cere anularea, domnule Danner, declară ea cu
voce limpede. Şi da, am încheiat tîrgul.

SO 03
CZZcx yr? i f c? I la / ZJ>

Kelsey şedea în faţa oglinzii măsuţei de toaletă, cu


braţele întinse pe milieul de dantelă ce acoperea pudriera
din stejar sculptat, de parcă se pregătea să înfrunte un
cutremur. Privea fix imaginea din oglindă. Ce făcuse?
Una era să faci un plan atît de nesăbuit şi de periculos
ca cel pe care îl fabricase ea, şi cu totul alta să-l duci la
îndeplinire. Strîngerea de mînă a lui Jesse o făcuse să
tremure toată de sentimentul nesiguranţei. O, Doamne!
îşi strînse obrajii între palme. Ce făcuse?
Revenindu-şi în fire, Kelsey se îndreptă spre dulapul
ei ca în transă. Era vineri. Auzise dangătul clopotelor care
anunţau miezul zilei la bisericuţa nostimă din piaţeta de
pe deal, la vreo jumătate de kilometru de ei. O să întîrzie.
Nu avea cum să ajungă la biroul lui Ezekiel Drummond
pînă la ora unu.
Poate că Jesse nu o să aştepte.
Cu ceea ce reprezenta ceva între un strigăt de
disperare şi o strîmbătură de dezgust, Kelsey scoase
c R e n e g a ţ i i
) 105

rochia maro închis ce o păstra pentru ocaziile pe care nu


le putea suferi deloc. Nu poseda o rochie albă şi chiar
dacă ar fi avut, nu ar fi îmbrăcat-o acum. Rochia maro
era din mătase şi foşni peste jupoanele ei cînd o trase
peste cap. O serie de nasturi negri simpli porneau din
vîrful pantofilor ei cu bumbi, pînă sus la decolteul
corsajului rochiei.
Examină imaginea ei în oglindă, remarcînd cu plăcere
fileul gros, cafeniu, ce acoperea scăpărările roşcate
naturale din părul ei. Arăţi ca un şoarece cafeniu, îşi spuse
cu un zîmbet.
Încruntîndu-se, privirea ei alunecă peste unicul detaliu
al rochiei care îi dădea cît de cît un aspect de modă:
decolteul pătrat. Deşi modest, el îi dezgolea totuşi pieptul
tuturor privirilor, fiind suficient de adînc înclt să sugereze
sînii. Dantela de culoare naturală care îl borda era lată de
vreo două degete şi mai ascundea sînul, însă Kelsey, care
visase cîndvasăfieo prinţesă îmbrăcată în rochii frumoase,
acum nu mai tolera nici un fel de articol de îmbrăcăminte
care îi amintea de tinereţea ei.
Se gîndi că un colier nu ar face decît să scoată în
evidenţă decolteul şi hotărî să-şi lase gîtul gol. Cu o
mîhnire neobişnuită, îşi examină critic reflecţia din
oglindă. Era frumuşică, asta o ştia. Dar timp de atîţia ani
de zile în ce rca se să-şi înăbuşe id e n tita te a şi
personalitatea, încît aproape că uitase cum fusese
cîndva.
Acum îşi aducea aminte. Fusese impulsivă, activă,
hotărîtă şi încăpăţînată. Un adevărat drăcuşor. Liberă ca
vîntul, numai că toată lumea căutase să o modeleze, ori
să o forţeze, ori să o constrîngâ să facă ceea ce vroiau
ei. Cînd părăsise Rock Springs jurase să-şi trăiască
viaţa aşa cum considera ea.
106 N a n c y B u s h

Cum de putuse să plănuiască să se mărite cu Jesse


Danner?
Plimbîndu-se de jur împrejurul camerei, Kelsey îşi
strîngea şi desfăcea pumnii. Nu o să meargă mai departe!
O să plece din Portland! Osă le părăsească pe Charlotte
şi pe Agatha. Dacă s ar mărita cu Jesse, o să devină
oricum persona non grata aici, deci de ce să complice
greşeala?
Pentru că el o să se însoare cu Charlotte şi o să-i facă
viaţa un iad.
- Javră mizerabilă, murmură Kelsey furioasă.
Inşfăcînd valijoara ei, aruncă în ea fără nici o noimă
lenjerie şi haine, înghesuind aşa multe lucruri încît a fost
nevoie să sară pe ea de mai multe ori ca să o poată
închide. Nu s-a mai sinchisit în privinţa unei pălării, ci
doar şi-a aruncat pe umeri o pelerină. Privind în jurul,
camerei, i se puse un nod în gît. De acum încolo va trebui
să renunţe la puşcă, împreună cu cele mai multe dintre
bunurile ei; putea să trimită mai tîrziu după ele.
Oftînd, Kelsey închise ochii. Nu ştia ce planuri făcuse
Jesse, nici măcar nu ştia dacă se va realiza cu adevărat
această căsătorie. Singurul lucru pe care îl ştia cu
certitudine era că părăsea pentru totdeauna conacul
Chamberlain.
Cu inima grea, verifică pistolul, asigurîndu-se că era
încărcat. Apucînd poşeta ei neagră, aruncă afară pudra,
parfumul şi celelalte articole femeieşti şi le înlocui cu
pistolul, gloanţe suplimentare precum şi cecul bancar de
douăzeci de mii de dolari. Economii de o viaţă. Economiile
ei de o viaţă. Moştenirea ei.
C um păra cu ea fericirea, gîndi cu o strîngere
dureroasă de inimă. Fericirea Charlottei.
Dar pentru ea însăşi ce cumpăra?
c R e n e g a ţ i i 107

BO 0 3

Soarele strălucea în toată splendoarea lui cînd Kelsey


plăti birjarul în faţa biroului lui Ezekiel Drummond. Oraşul
mirosea a praf şi a bălegar de cal precum şi a iz de
umezeală rece ce venea dinspre rîul W illam ette.
Apucîndu-şi valiza, Kelsey se uită în sus la clădirea de
cărăm idă roşie ce adăpostea firm a Drummond &
Company. Pînă acum nu dăduse bir cu fugiţii în faţa
vreunei lupte. Apucînd cu degete umezite mînerul valizei,
pătrunse cu hotărîre prin uşa turnantă şi porni în sus pe
scări.
în faţa biroului lui Zeke încetini paşii, dar răsuflarea ei
dezordonată o sufoca şi fu cît pe-aci să leşine. Efortul de a
urca scările era doar pe jumătate de vină; era moartă de
frică!
Uşa de la birou era crăpată de un cot. Kelsey rămase
de o parte a geamului gravat, adunîndu-şi curajul şi forţa.
Se auzeau glasuri de bărbaţi: al lui Zeke şi a lui Jesse.
Deşi nu avusese de gînd să tragă cu urechea, dat fiind
că ocazia se prezenta de la sine, Kelsey ciuli urechile.
- A întîrziat deja o oră, spunea glasul lui Zeke neliniştit
dar cu claritate. A dat înapoi. Nici măcar riu intenţionase
să meargă pînă la capăt.
- Nu a dat înapoi.
Declaraţia categorică a lui Jesse o mînie pe Kelsey.
Înfierbîntarea îi aprinse obrajii. Era al naibii de sigur pe
el!
- A făcut un joc. A trişat, ca să te îndepărteze de
Charlotte.
- Nu e proastă. E conştientă că dacă nu apare, o să mi
reiau planul meu iniţial. O să apară cînd o să reuşească
108
c N a n c y B u s h

să-şi adune curajul.


- Crezi că îi este frică? Zeke părea surprins.
- Cred că în general bărbaţii o înfricoşează pe biata
fată bătrînă.
Fată bătrînă, pe naiba! Kelsey păşi cu aroganţă spre
uşă şi o dădu de perete. Ochii ei cenuşii fulgerau de
indignare. Era atît de supărată, că nu reuşea să adune
suficientă salivă ca să poată să-i spună domnului Danner
ce gîndea despre el!
Dar în clipa următoare văzu că privirea lui era
concentrată asupra uşii prin care intrase ea. Avea ochii
plini de voioşie. Gura se arcuia- oh, atît de seducător, iar
dinţii erau albi ca neaua. O aşteptase, bestia îngrozitoare!
Ştiuse că ea ascultase la uşă!
- Domnişoară Simpson, aţi venit, declară Zeke.
Kelsey îşi dădu seama că domnul Ezekiel Drummond
era mult prea implicat în complotul lui Jesse Danner de
a dobîndi respectabilitate, însă nu reuşea să vadă decît
faţa blestemat de frumoasă şi 1e amuzată a lui Jesse.
Acesta rîdea de ea.
Kelsey îşi îndreptă spinarea. O să meargă pînă la
capăt cu tîmpenia asta de căsătorie, zău aşa, pentru
simpla plăcere de a vedea după aceea mutra lui!
- Scuzaţi-mă. Am întîrziat. Sper că nu face nimic.
Spunînd acestea, insinua suficientă îngrijorare pentru
ca expresia lui Jesse să se schimbe din veselie în
suspiciune.
Se întreba ce i-o fi trecînd ei prin minte acum. Kelsey
îi aruncă o privire de cea mai pură inocenţă care adînci
şi mai mult bănuiala lui.
Scor unu la zero pentru familia Garrett! gîndi cu o
mîndrie familială care nu îi era caracteristică.
- Nu face nimic; Jesse era sec. Pînă azi după amiază
c R e n e g a ţ i i 109

vom fi soţ şi soţie, într-un fel sau altul.


- Ai adus cecul bancar? întrebă Zeke.
Kelsey scoase din poşetă plicul ofensator, ţinîndu-l
între două degete ca şi cînd atingerea lui îi făcea greaţă,
il întinse lui Jesse care, după o pauză apreciabilă, îl
smulse din mîna ei, îl îndoi şi îl îndesă într-un buzunar
interior, fără a se uita la el.
Categoric arăta frumos, gîndi Kelsey fără să vrea în
timp ce o escorta jos pe scări pînă la un docar tras în
spatele clădirii. Costumul lui era negru şi foarte elegant.
Briza se juca în părul lui, ridicîndu-i-l la spate şi
aruncîndu-i-l în faţa ochilor. Se bărbierise proaspăt şi ceva
din netezimea obrazului şi bărbiei lui atrase atenţia lui
Kelsey. Cămaşa albă ca zăpada făcea un contrast plăcut
cu pielea lui înnegrită de soare şi asta o făcu să se strîmbe
în sinea ei, comparîndu-le cu toaleta pe care şi-o alesese
ea. Căsătoria asta era o prefăcătorie şi nu era nevoie să
se necăjească pentru nişte amănunte stupide, care nu
aveau să aibă nici cea mai mică importanţă după ce se
va trece la fapte.
Lumina strălucitoare a soarelui cădea peste docarul
plin de praf, accentuînd halul de jerpeleală al vehiculului.
Jesse nu avea nici un ban pe numele lui, constată Kelsey
cu o împunsătură a ceva ce aducea cu sentimentul
vinovăţiei în timp ce el ştergea praful de pe locul unde
sta ea. Cupeul pe care îl folosise cînd venise să o scape
de Tyrone fusese cu siguranţă de închiriat.
El îi întinse mîna, oferindu-i ajutorul său, însă cînd
Kelsey se uită la el cu nesiguranţă, scrutătura lui rece şi
ascuţită îi reaminti cine era el şi ce fel de moralitate avea.
îşi adună fustele atingîndu-i uşor mîna şi se urcă pe
locul ei, cu privirea rece.
Locul ales de Jesse pentru nuntă era o capelă micuţă,
110
c N a n c y B u s h

aşezată la marginea cheiului forfotitor, murdar şi bine


cunoscut ca rău famat, al Portlandului. Cu colţul ochiului,
Kelsey observă că atunci cînd oprise docarul la trotuar,
Jesse se întorsese spre ea pentru a-i vedea reacţia.
Evaluă capela din ochi. Era o privelişte jalnică. Uşile
ei erau deschise îmbietor, însă specimene umane cenuşii
şi pline de păduchi zăceau în preajma ei, adormite sau
amorţite de beţie. Legile foarte liberale cu privire la
băuturile spirtoase transformaseră fiecare colţişor al
Portlandului într-o cîrciumă -clădirea de lîngă capelă nu
făcea excepţie. O poveste despre o tînără fecioară
ascunsă pe un vapor şi descoperită de echipajul
desfrînat, cîntată răguşit şi fals, a fost alaiul muzical în
timp ce Jesse a invitat-o batjocoritor să intre în capelă
înaintea lui.
Crescută la Rock Springs şi cunoscînd bine Salonul
Semilunei (Jace era proprietarul acelei blestemăţii, cu
curve cu tot, fir-ar să fie!) puţine aspecte ale decadenţei
şi depravării o mai puteau şoca pe Kelsey.
Trecînd prin faţa lui Jesse şi intrînd în capelă, decise
să facă şi ea uz de un pic din acestea. îi aruncă printre
gene:
- Există vreo şansă ca popa să fie nebăut? întrebă
încet.
Naivitatea ei îl surprinse.
- Nu.
- Ei bine, măcar atît cît această căsătorie să fie legală
şi valabilă. Charlotte trebuie să creadă că eşti realmente
căsătorit cu mine.
- Vom fi. Ai încredere în mine.
îi reţinu privirea un lung moment. Kelsey, din motive
pe care nu putea să şi le explice -şi care au înfuriat-o
enorm mai tîrziu -a rămas hipnotizată o vreme. Privirea
R e n e g a ţ i i Ill

aceea şe lăsă peste gura ei făcînd să-i explodeze bătăile inimii,


apoi a căzut mai jos, pînă la marginea decolteului. Dacă
acela a fost un mijloc deliberat de a o face conştientă de
propria-i feminitate şi de sexualitatea ei blocată, atunci cu
siguranţă a avut afect.
Kelsey şi-a smuls privirea de la el şi a clipit în
obscuritate.
- Domnul Danner? se auzi o voce sonoră.
- Domnule reverend C leaves, îl salută Jesse,
întinzîndu-i mîna.
Preotul era un bărbat scund şi puţintel la trup, cu glas
puternic şi cu mişcări energice care sugerau că era
capabil, singur şi cu bună dispoziţie, să scape lumea de
păcate şi de necazuri la cea mai mică ocazie.
Scutură mîna lui Jesse, apoi cuprinse o mînă a lui Kelsey
în ambele lui mîini, privind-o de parcă ar fi fost cea mai
norocoasă femeie în viaţă.
- Am doi martori, le spuse. Doamna Reynolds cîntă la
orgă, dacă doriţi acompaniament.
- Nu, răspunse Jesse sec.
- Da, zise Kelsey în acelaşi timp.
Privirea ei era sfidătoare şi dădea să înţeleagă: De ce
nu? Asta e şi nunta mea.
- Spuneţi-i doamnei Reynolds, vă rog, capitulă Jesse.
Au fost introduşi într-o încăpere mică cu două rînduri
de lumînări care pîlpîiau în sfeşnice de alamă. Cum de
scăpaseră băncile să fie jefuite pentru a fi vîndute contra
unui vin ieftin, era o minune. Reverendul Cleaves trase
peste costumul său închis la culoare un şal de satin alb,
luă cu drag o Biblie de la o femeie dolofană şi zîmbitoare
din dreapta sa, apoi făcu semn către Kelsey şi Jesse să
se apropie. -
Lucru ciudat, Jesse a fost cel care a ezitat. Privirea pe
112
c N a n c y B u s h

~ care i-a adresat-o reverendului în acel culoar al naosului


era aceea a unui om prins în chinurile unei puternice
dileme.
- Orchid, murmură stînjenit.
- Ţi-ai schimbat hotărîrea? întrebă ea calm.
Ca răspuns, îi prinse rnîna, o aşeză pe braţul său şi o
strînse aproape de el. Numai că mişcările lui ţepene
păreau mai mult ale unui om în faţa plutonului de execuţie
decît ale unuia care avea să se cunune. Nu se uita la ea,
stătea acolo fiindcă aşa se cuvenea şi i se zbătea un
muşchi al feţei.
Kelsey îi privea faţa fină şi mai ales nasul ce fusese
atît de drastic modificat. îşi aducea aminte de ultima oară
cînd fusese cît pe-aci să devină mireasă. împreună cu
Harrison, fratele mai mare al lui Jesse. Atunci, fusese
părăsită în faţa altarului, din cauza unor întîmplări care îl
depăşiseră pe Harrison. A naibii să fie dacă o să se lase
părăsităîn faţa altarului încă o dată, şi încă de alt Danner.
- îţi las timp să te gîndeşti, spuse rece. Merse drept
înainte pe culoarul naosului şi zîmbi către reverendul care
avea o figură îngrijorată. Aş putea vorbi cîteva clipe cu
dumneavoastră? E nevoie să vă vorbesc despre ceva,
înainte ca Jesse şi cu mine să fim cununaţi.
- Vrei să te spovedeşti, draga mea? întrebă el blînd.
- Cumva, răspunse ea după o clipă de ezitare.
Faţa lui se lumină toată. Kelsey îşi dădea seama cu
necaz că el credea că avea să o audă mărturisindu-i cine
ştie ce fărădelege. Ei, poate că aşa şi era.

Lui Jesse îi era cald, simţea că se înăbuşă şi era •


r R e n e g a ţ i i
) 113

neliniştit. Situaţia începea să-l depăşească repede. Micuţa


capelă duhnea a mirosuri acre dinspre rîu şi dinspre stradă,
pe care nici luminările de ceară de albine care licăreau blind
nu le puteau alunga. Era miezul zilei şi era prea cald. Ar
fi dorit să-şi scoată haina şi cravata, să se ducă drept la
barul din colţ şi să bea In neştire.
Fir-ar să fie, unde era femeia? îl Inşfăcase pe reverend
şi pur şi simplu îl trăsese afară din biserică. Doamna
Reynolds aştepta răbdătoare la orgă, iar cealaltă femeie,
cea cu un zlmbet permanent întipărit pe o faţă cărnoasă,
optase pentru banca din faţă pentru a-şi odihni picioarele.
Jesse a trebuit să se concentreze puternic pentru a-şi
aminti de ce suporta toate astea şi care urma să fie
răsplata. Instinctiv îi venea s-o ia la sănătoasa din această
încăpere şi să o lase pe Orchid Simpson să putrezească în
această nenorocită de capelă mică împreună cu reverendul
Cleaves, cu doamna Reynolds, cu doamna cea grasă şi
cu oricine ar fi dorit să ia parte la această mascaradă ridicolă.
în adîncul fiinţei lui ştia că era o greşeală. Iar Orchid,
drăgălaşa vrăjitoare, pusese la cale toată situaţia asta
numai ca să-l facă să transpire. Dar foarte repede
depăşea situaţia cu transpiraţia: începea să se coacă!
Propria lui mînie şi nerăbdare se combinase cu arşiţa
verii, atrăgîridu-l într-un teritoriu periculos.
Uşa din spatele altarului se deschise şi Orchid şi
reverendul se întoarseră. Ea se opri în faţa altarului, privi
înapoi şi ridică o sprinceană subţire.
- Eşti gata? îl întrebă sardonic.
Cu o stăpînire de sine pe care numai în aceşti cîţiva
ani din urmă din viaţa lui o practica, Jesse înfundă furia
lui în colţurile cele mai îndepărtate ale minţii.
- Da, zise ca o muşcătură şi se îndreptă spre altar.
De data aceasta ea îi întinse mîna invitîndu-l să o ia.
114
C N a n c y B u s h

El o luă într-asa. Mina ei era răcoroasă, de fapt, de gheaţă.


El era fierbinte, ea era rece. Se întrebă dacă acesta era un
început profetic pentru viaţa lor comună.
- Logodnica...dumneavoastră a sugerat ca semnarea
certificatului să se facă după cununie, zise reverendul
cam confuz. Părea deosebit de încurcat. în caz că vreunul
dintre dumneavoastră...şi-ar schimba hotărîrea.
- Perfect. Jesse aproape că îi admira prevederea. Era
surprins că lăsase lucrurile să meargă atît de departe.
începu ceremonia. Jesse era detaşat. Privea draperiile
de catifea verde trase în fundul bisericii. Draperiile
ascundeau cărămizile sparte sau ciobite din zidul din
spate. Un dram de eleganţă în mijlocul mizeriei. Alesese
în mod deliberat această capelă, pentru a aduce un pic de
aer macabru în cadrul acestei pompe şi împrejurări
stupide. însă Orchid nu se arăta deloc şocată. Era mai
mult amuzată şi, da, era nervoasă. Aproape că auzea
cum i se ciocneau genunchii. însă cînd privea în direcţia
ei, ochii ei cenuşii păreau să spună: Nu trebuia să ţi faci
griji, prostule. Nu poţi să mă iei prin surprindere. Nici
măcar nu mă interesezi.
Sfinte Cristoase! O să fie soţia lui dacă el nu întreprinde
ceva drastic acum.
Jesse Danper, o iei pe această femeie, Kelsey
Garrett, de soţie legitimă?
Un moment, el nu a auzit. Se concentra prea puternic
asupra răspunsului pe care urma să-l dea. O iei? Da? Şi
apoi a auzit, a auzit pînă în moalele capului. Kelsey
Garrett!
El se holbă la ea, mut şrîncredul.
Nişte ochii gri amuzaţi şi dispreţuitori îi întorceau
privirea.
- Kelsey? glasul lui era puţin tremutat.
- Kelsey Orchid Garrett, îl lămuri ea.
- Ei, pe dracul
- Domnule Danner, îl dojeni reverendul clătinînd din
cap.
Falca lui Jesse era cît pe-aci să-i cadă, mărind veselia
ce lucea în ochii aceia argintii. Zarva din capul lui semăna
cu o furtună din oceanul Pacific. Dar nu, era rîsetul ei.
Numai că ea nu rîdea cu voce tare. Rîdea pe dinăuntru!
Asta era cealaltă Orchid pe care doar o bănuise. Cea ca
un foc nestins şi, după cum se vedea acum, cu o înclinaţie
spre umorul macabru.
Şi care se bucura de fiecare clipă nenorocită a şocului
ce îi provocase lui.
- Kelsey Garrett. îşi scutură capul pentru a se limpezi.
Ea îl ura pe el fiindcă era Jesse Danner, înţelese cu
mirare crescîndă. Nu pentru că el încercase să se însoare
cu Charlotte. Pentru că el era Jesse Danner din Rock
Springs şi fiindcă cunoştea toate păcătoasele de
amănunte despre trecutul lui.
Ei bine, dar şi el cunoştea cîte ceva despre ea. Ea era
o Garrett, pentru numele Domnului. Era sora mai mică a
lui Jace Garrett. Şi asta o făcea să fie mincinoasă,
intrigantă şi sperţară, iar el avusese dubioasa plăcere
de a face cunoştinţă cu unele dintre aceste trăsături în
mod direct.
- Domnule Danner? întrebă reverendul. O iei pe Kelsey
Garrett de...
- Da, răspunse repede. O iau.
- Ca să o ai şi să o păstrezi?
- Da.
- La bine şi la rău?
- Da, răspunse apăsat, cu ochi tăioşi, spre Kelsey.
- La bine şi la rău?
116
c N a n c y H u s h

Sănătatea o părăsea, gîndi Jesse observînd cum îi


dispare culoarea din obraji. Da, da, da! declară
nerăbdător.
- Pînă ce moartea vă va despărţi?
- Pînă ce moartea... Exact. Zîmbea crispat ochilor măriţi
ai lui Kelsey. Rîndul tău, îi spuse încet printre dinţi.
- Kelsey Garrett, îl iei pe acest bărbat, Jesse Danner,
de soţ?
Peste capul lui Kelsey se spărgea un val puternic. Se
îneca. Se îneca, se îneca. Simţi pe braţul ei o mînă ce îl
strîngea puternic şi dureros. Era Jesse. Susţinînd-o să
nu leşine.
Ea deschise gura să spună nu. Era un joc ridicol şi
trebuia să-i pună capăt. Dar apoi surprinse expresia feţei
lui. El ştia că ea nu va reuşi să meargă pînă la capătul
ceremoniei. Mîndria o împiedica să spună acel cuvînt;
nu putea să facă asta.
- Da, şopti pe deasupra tumultului din inima ei.
- Da? întrebă Jesse tăios, uimit, mai înainte ca
reverendul să poată continua.
Ştiind că îşi pecetluise soarta, Kelsey înghiţi în sec şi
spuse cu glas ceva mai tare.
- Da. îl iau...
- Oh, fir-ar...

SO 03
Cînd au părăsit capela, arşiţa zilei transformase
străzile în pietre încinse şi praf care îţi usca gîtul. Kelsey
era epuizată. Nu era atît de rezistentă la confruntările
emoţionale pe cît era la cele fizice, constatase spre
consternarea ei. Se simţea complet stoarsă, iar cînd
Jesse a apucat-o brusc şi a proptit-o de peretele
vestibulului folosind forţa puternică a întregului său trup,
aproape i-a venit să ţipe de durere şi de uimire.
- Kelsey Garrett? zise printre dinţi. Şi apoi mai moale:
Kelsey Garrett?
- Dă-mi drumul, Jesse.
- Numai după ce ai să-mi spui ce înseamnă toate
astea. îţi dai seama, nu? Soţia mea, bombăni furios,
strîngînd din pumni de parcă îi venea s-o strîngă de gît.
- Doar temporar.
- Chiar aşa!
Se depărta de ea, uitîndu-se la ea de parcă se aştepta
să-i vadă crescînd încă un cap. Şi totuşi nu îşi putea
dezlipi ochii de la ea, ca şi cum aspectul ei era fascinant
într-un mod respingător.
Kelsey nu ştia ce să-i spună, aşa că rămase tăcută,
cu o privire obosită. Supărarea lui Jesse era explozivă.
N-ar mira-o dacă el ar încerca să-i provoace o vătămare
corporală.
El părea că nu reuşeşte să înţeleagă. Se holba la ea
în căldura şi mirosul din stradă amestecat cu aerul închis
din biserică.
- M-am însurat cu o Garrett, zise în cele din urmă,
sec.
- Doar temporar, repetă Kelsey.
Jesse o privea cu o expresie ucigaşă.
- Ai ştiut tot timpul cine sînt. De ce nu ai zis nimic?
Charlottei nu i s-ar fi dat niciodată voie să se mărite cu
mine dacă ar fi ieşit la iveală trecutul meu.
- Nu puteam să fiu sigură de asta.
- O, nu puteai? Vroiai căsătoria asta din alte motive.
De ce?
Buzele lui Kelsey se strînseră. încerca să-şi ţină în
1IK
c N a n c y B u s h

frîu mînia, dar era prea obosită. Deodată, Jesse îi apucă


umerii şi începu să o scuture aşa de tare că începu să o
doară gîtul.
Imediat ce i s-a dat drumul, şi-a strîns pumnul,
pregătindu-se să-l lovească în stomac, dar el îi prinse
încheieturile mîinilor şi cu o privire de foc se apropie atît
de mult, încît nasul lui era la un fir de păr de al ei. Ochii
lui albaştri clocoteau de furie. De o furie oarbă.
- Răspunde-mi! zise cu glas periculos de domol.
- M-arn măritat cu tine ca să te îndepărtez de Charlotte.
Ştiu cine eşti, iar eu sînt mai bine pregătită să mă descurc
cu tine decît ea.
- Ce sînt eu? întrebă el.
- Eşti un om fără căpătîi. Un mincinos, un oportunist şi un
afemeiat. Totdeauna ţi-a mers cu şmecherii ieftine, chiar
cînd aveai cincisprezece ani!
- Ce mai listă amănunţită, doamnă Danner. Vrei să ştii
ce eşti tu?
- Nu. Dă-mi drumul la încheieturi. Mă doare.
El pufni şi le strînse cu mai multă cruzime. Kelsey
inspiră adînc, torturîndu-şi creierul cum să-l oprească.
- Eşti o fem eie goală pe dinăuntru, invidioasă,
meschină, care preferă să se vîndă unui bărbat ca o
prostituată decît să rişte să cucerească un bărbat prin
calităţile ei feminine. Glasul lui îi zgîrîia urechile. Nu
arunca prima piatră, doamnă Danner. Dacă nu vrei să fii
îngropată sub o cascadă de pietre!
îl ura. Ura felul în care spunea" doamnă Danner", ca
şi cînd ar fi avut un gust amar pe limbă. Ea nu putea să
sufere cum arăta. Nu putea să sufere să o atingă!
- Eu am plătit pentru căsătoria asta cu moştenirea mea,
îi spuse cu glas crispat şi categoric, ce prevestea o
izbucnire de nervozitate. Noi am căzut la o învoială. Aşa
c R e n e g a ţ i i
J 119

că ia-ţi mîinile murdare de pe mine şi hai să terminăm o


dată cu asta. Dacă vrei respectabilitate, începe prin a te
purta respectabil. Eşti un dezastru social, Jesse, şi dacă
nu ai de gînd să te schimbi cît mai repede, o să fii dat
afară din cercurile înalte din Portland chiar mai înainte
să începi a te schimba.
Ochii lui se îngustară.
- Nu ştii chiar totul despre mine, declară criptic şi îi
dădu drumul atît de subit că ea fu cît pe-aci să-şi piardă
echilibrul.
El ieşi afară în soarele arzător. Kelsey îşi examina
încheieturile care erau roşii şi dureroase, iar pielea parcă
o ardea acolo unde el o răsucise. Se gîndi la pistolul pi.
N-ar fi împuşcat niciodată un om pe la spate, dar Doamne,
tare o mînca să-şi scoată pistolul şi să tragă în el!
Luînd o gură de aer ca să se liniştească, îşi urmă
proaspătul soţ la docarul negru învăluit în praf, în timp ce
o îngrijorare prindea rădăcini în sufletul ei cînd realiză
adevărul din ultima lui declaraţie: ea nu ştia totul despre
acest Jesse Danner. Părerile ei se înterneiau pe ceea ce
cunoştea despre trecutul lui. Dar nu ştia aproape nimic
despre prezentul lui.
însă, gîndi cuprinsă de o nouă panică şi cu tot mai
multă disperare, era pe cale de a afla.

£ 0 c#
x p i / O / LA ! &

Apartamentul era măturat şi curat, dar. asta era tot.


Era mic, iar mirosul dinăuntru era suficient ca să-i producă
greaţă lui Kelsey. Stătea în picioare în mijlocul livingului
încercînd să-şi ascundă teama. Aici avea Jesse de gînd
s-o aducă să locuiască?
El dispăruse pe uşa altei camere. Probabil dormitorul.
Nu avea curajul să-l urmeze. Se auzea scîrţîitul patului.
Ce făcea el acolo?
Mîinile lui Kelsey erau de gheaţă, deşi aerul era atît de
stătut de parcă avea consistenţa unei budinci, ori de cîte
ori încerca să tragă un pic de aer în piept. Parcă simţea
gustul murdăriei. în capul ei era un vălmăşag prea mare
şi nu putea să se întrebe de ce o adusese el aici; doar nu
ăsta era locul de unde să începi urcuşul spre înalta
societate. Dar să fie a naibii dacă o să-i pună cea mai mică
întrebare. El rămăsese tăcut din momentul cînd plecaseră
de la capelă, o tăcere de mormînt, iar ea împărţise cu plăcere
c R e n e g a ţ i i
J 121

această tăcere. Era capabilă să aştepte la infinit, să-l


întreacă la acest joc. Nu avea nici cea mai mică îndoială.
Se auzi zgomotul ghetelor lui pe parchetul camerei şi
ea înţelese că scîrţîitul patului venea de la faptul că el
aruncase valiza ei pe pat. Slabă mîngîiere.
Se opri la cîţiva paşi de ea. Păstrînd o ţinută rigidă,
Kelsey se întoarse cu faţa la el.
- Minunat, zise.
El nu dădu nici un răspuns, nici în cuvinte, nici prin
cea mai vagă expresie a feţei. Privirea lui părea că merge
dincolo de ea, pînă la fereastră, ca şi cînd avea mintea
aiurea.
Asta a iritat-o. Nu credea că există pe lume cineva
care să nu fie afectat absolut deloc de evenimentele
petrecute în cele cîteva ceasuri dinainte. Cu întîrziere,
îşi dădu seama că, de fapt, era total perplex.
- Trebuie să plec, zise. Ţi-am pus valiza în dormitor.
- Unde îţi sînt hainele?
- Nu le-am adus încă aici. O să le aduc.
- Nu, aşteaptă. Kelsey se interpuse între el şi uşă. Chiar
ai de gînd să locuim aici? Unde sînt hainele tale? Mai ai
şi altă locuinţă?
- Am să mă întorc.
- Dacă pleci fără să-mi dai răspuns la cîteva întrebări, să nu
te aştepţi că voi fi aici cînd te întorci, îi declară ea imperios.
El îi răspunse cu o privire tăioasă. O furie înăbuşită
transforma ochii de culoarea aquamarinei îritr-un albastru
îngheţat.
- N-ai decît, îi zise tăios. Dar nu te amesteca în planurile
mele. Tu m-ai cumpărat pe mine, iar eu te am cumpărat
pe tine.
La acest ultragiu, Kelsey rămase cu gura căscată.
- Consideră că cei douăzeci de mii de dolari sînt
122 a n cy Bus
I *

zestrea ta. E singurul mod în care te-ar putea accepta


un bărbat.
Kelsey nu putea să-i răspundă. Cruzimea lui nu ar fi
trebuit să o mire şi totuşi o mira. Constată cît de patetic
de slabe erau mijloacele ei de apărare împotriva unei
remarci atît de nemiloase.
Se uită la ea încă cîteva clipe extrem de încordate.
Apoi, fără nici un cuvînt, închise încet uşa în urma lui,
dar în acest gest domol era mai multă enervare decît
dacă ar fi trîntit uşa atît de tare cît s-o scoată din ţîţîni.
Kelsey intră în dormitor şi se aşeză pe marginea
patului. Cum tot nu avea unde să se ducă în altă parte,
se hotărî să nu plece. Închizînd ochii, se gîndea cum o
să primească Charlotte vestea recentei ei căsătorii. Un
clocot de isterie i se ridica în piept şi trebui să înghită de
mai multe ori ca să îl înăbuşe.
- Ai stricat totul, îşi zise deznădăjduită, iar acele cuvinte
parcă reveneau ca ecoul unei profeţii sumbre despre
viitorul ei.

Cheiul Portlandului era neplăcut, mirositor, periculos


şi plin de oameni pe care Societatea Feminină pentru
Temperare încerca zadarnic să-i salveze de la pieire.
Jesse hoinărea printre ei, atrăgînd priviri pline de
curiozitate din cauza costumului negru, elegant pe care
îl purta. Nu se potrivea cu locul şi ar fi fost victima hoţilor
de buzunare şi a bătăuşilor de n-ar fi fost expresia hotărîtă
a feţei lui şi a furiei adunate ce emana din el ca o forţă
supranaturală.
Scursoarea ce mişuna pe chei îl lăsă în pace. Doar o
R e n e g a ţ i i 123

tîrfă îndrăzni să se apropie de el, dar cuvintele lui lapidare


de respingere au fost de ajuns să o trimită repejor în
siguranţă printre prietenele ei.
La zece seara, Jesse ajunse la cîrciuma zgomotoasă
„La Briny". Se aşeză la bar, impenetrabil la bătăile şi la
limbajul colorat din preajma lui. Fumul plana ca un nor.
Sticlele din spatele tejghelei aveau o pojghiţă gri închis.
Barmanul purta un şorţ pătat cu Dumnezeu ştie ce. îi tot
umplea paharul lui Jesse cu un soi special de whisky
bun de ars maţele şi încerca să-l semnaleze pe tăcute
unui grup de bărbaţi care jucau poker la o masă relativ
liniştită lîngă peretele din fundul sălii.
Barmanul, care îşi zicea Sal, era mîndru să declare
că era prieten personal cu însuşi Briny, patronul
stabilimentului. Văzuse oameni de toate felurile intrînd
să bea un păhărel, marinari şi drojdia cheiurilor, tîrfe
murdare şi femei îmbrăcate elegant, gentlemeni în
căutare de puţin anonimat. Dar încă nu văzuse apărînd
un bărbat atît de elegant şi nu prea înţelegea cum să-l
catalogheze pe bărbatul din acele haine, care bea cu
atîtaînverşunare. Probabil îşi îneca necazul, bietul nebun.
Atîta numai că nu părea nebun şi cu' siguranţă nu era
sărac. Avea prea multă aroganţă şi nu părea suficient de
disperat. Poate era un om de afaceri. Sau un predicator?
Sau poate chiar un ginerică decise, Sal, judecînd omul
mai mult după haine decît după personalitate. Era mai
uşor. Bărbatul care purta acel costum era niţel prea
complicat ca să-l poţi clasifica.
- Matale ai un motiv serios să tragi la măsea, omule?
întrebă Sal, dovedind o grijă neobişnuită pentru tejgheaua
scrijelită pe care se apucă s-o şteargă de praf în nasul
lui Jesse.
Jesse se uită în sus la Sal, cîntărindu I cu o pereche
124 N a n c y B u s h

de ochi pătrunzători, de cel mai puternic albastru pe care


îl văzuse Sal vreodată. îl cam enerva.
- Cît de mult ţif să afli? întrebă Jesse.
- Hî?
- Cît de mult vrei să afli motivul pentru care beau?
repetă cu răbdare. Arătînd cu capul spre masa jucătorilor
de poker, adăugă: Destul de tare, ca să-ţi ţii dulăii departe
de mine?
Sal nu dădu nici un răspuns.
Bărbatul de la bar îşi goli buzunarele. Erau vreo
cinsprezece dolari şi ceva mărunţiş, un ceas de buzunar
nu prea scump şi o bucată de hîrtie mototolită pe care
scria o adresă.
- Asta e tot ce am la mine. Azi am fost la bancă şi am
depus douăzeci de mii de dolari, zestrea nevesti-mi. Dar
nu am luat nimic la mine, aşa că poţi să mă baţi dacă
vrei, dar asta nu o să schimbe nimic:
Sal se uită la bani, apoi la bărbat.
- Cum te cheamă, omule?
Jesse zîmbi subţire.
- Zi-mi Păcălitu.
- Păcălitu?
- Am fost păcălit, acum opt ore.
Sal surîse, dezvelind un şirag incredibil de dinţi frumoşi.
Era unul din acei oameni norocoşi care nu avusese
niciodată carii şi avusese norocul providenţial să-şi păstreze
măseleleîn ciuda bătăilor la care participase în adolescenţă.
Turnăîncă o porţie de whisky noului său prieten.
- N-o fi vorba de mireasa cu parale, ai?
- Ba aşa-i. Jesse dădu whisky-ul pe gît.
- Băieţi, să-l lăsaţi în pace pe domnul Păcălitu. Nu are
cine ştie ce bani la dumnealui. Da! dacă îl tratăm frumos
s-ar putea să vină cu mai mulţi. Mult mai mulţi! rîse Sal
c R e n e g a ţ i i
J 125

din toată inima, iar pîntecul lui mare sălta în spatele


şorţului pătat.
Brusc, Jesse se găsi înconjurat de .prieteni". Nu erau
ameninţători, dar se considerau obligaţi şi hotărîţi să-l
convingă să le ofere tuturor de băut. Whisky-ul curgea şi
conversaţia devenea mai îndrăzneaţă şi, printr-o ceaţă
de auto-compătimire, Jesse simţi cum strînsoarea mîniei
începea să slăbească.
- De ce a trebuit să te plătească mult ca să-ţi cîştige
simpatia? întrebă careva, bătîndu-l pe spate.
- Avea nevoie de un soţ. Eu eram disponibil, l-a trebuit
un mare efort să nu se bîlbîie. Jesse era mîndru de sine,
pînă a căzut pe spate de pe taburet. Amicii l-au cules şi
l-au repus la loc.
- E nasoală? întrebă unul, aplecîndu-se în faţa lui
Jesse şi trimiţîndu-i un miros acru de whisky.
- Tîmpită? sugeră altă voce. Tîmpită ca o vacă?
Jesse cîntări.
- Nu. Nici nasoală, nici tîmpită.
- Atunci care-i baiul cu ea? zbieră o voce de lîngă uşă.
- E de rînd. Şi are nasul pe sus. Şi urăşte bărbaţii.
A urmat un moment de tăcere, atît de aproape de o
rugăciune pentru fratele lor, pe cît le era posibil acestor
bărbaţi. Jesse aproape se aştepta să audă cîntînd un cor.
- Eşti un necăjit de nenorocit, îl plînse careva.
- Ştii cum o să fie s-o călăreşti pe asta, aşa-i? Mai
bine du-te la Mamie la vapor.
- Mamie o să te trateze cum trebuie. Ori una din fetele
ei.
- Nu te întoarce astă seară la căţeaua aia cu picioarele
lipite. Ai nevoie de distracţie.
- Mamie? întrebă Jesse ca prin ceaţă.
- Cea mai bună madamă de pe malul ăsta al rîului
126
c Nancy Bush
Willamette. Şi pînă jos pe litoral. Nu există alta mai bună.
A existat un consens general că lucrul acesta era
adevărat, deşi o voce singuratică dintr-un colţ insista că
o femeie pe nume Patricia Lee ar putea să o întreacă pe
Mamie la un concurs. Asta a dat naştere la un scandal în
urma căruia trei bărbaţi s-au ales cu dinţii rupţi şi cu gura
plină de sînge. Întrucît Jesse nu avea nici un interes în
privinţa lui Mamie sau a Patriciei Lee, hotărî să nu se
amestece.
- Cum o cheamă? întrebă un tip slăbănog cu un melon
negru. Se aplecase peste tejghea ţinîndu-se să nu cadă.
- Pe nevastă-mea? Doamna Păcălitu. Ea m-a păcălit
pe mine. Eu am păcălit-o pe ea. Jesse surîdea.
-Z ău? Cum?'
- încă nu ştiu. Jesse coborî clătinîndu-se de pe taburet,
balansîndu-se uşor. Amicii îl aşezară încă o dată, nu prea
blînd, dar mai mult din lipsă de fineţe decît din rea voinţă.
- Mai daţi-i un pahar insului ăsta! ceru Slăbănogul. Nu
o să-l lăsăm să se ducă treaz acasă la căţeaua aia de
rînd!
Jesse, care rareori se lăsa să ajungă în halul ăsta încît
să nu simtă dincotro vine pericolul, hotărî că merita să-şi
acorde această întîrziată petrecere de celibatar.
- Adă de băut, Sal, sugeră cu un surîs adormit. Mai
bine beat decît însurat.
- Eşti cam şi una şi alta, pe cît se pare, zise Sal
desfăcînd o sticlă din cel mai bun whisky, dintr-o pornire
mărinimoasă, pentru a toasta în cinstea mirelui.

SO 0 3

Kelsey reuşi să aştepte în mod decent întoarcerea lui


R e n e g a ţ i i 127

Jesse timp de exact o oră -în fine, aproape o oră. Acest


timp i-a fost suficient pentru a-şi înghiţi melancolia, după
care hotărî că nu exista nici un motiv pe pămînt care să o
oblige să facă tot ce spunea el.
Trînti uşa apartamentului şi tropăi pe scările înguste
pînă ajunse jos în stradă, apoi merse preţ de zece străzi
pînă ce s-a simţit destul de în siguranţă ca să-şi scoată
rhîna din poşetă, eliberîndu-se de protecţia pistolului.
Strigă o trăsură şi ceru vizitiului să o ducă la conacul
Chamberlain. Era seară iar Agatha şi Charlotte trebuiau,
după socotelile ei, să fie acasă. Afară numai dacă vreun
alt îndrăgostit nu îi făcea curte Charlottei. Ar fi vrut să o
încurajeze pe Charlotte să aştepte dragostea, dar dat
fiind că toată lumea - inclusiv Jesse Danner -considerau
că Kelsey era roasă de gelozie pentru faptul că nu putea
pune mîna pe un soţ, simţea că orice sfat venit din partea
ei ar fi intrat în urechi surde.
- Domnişoară Simpson, aţi venit acasă! exclamă Cora
Lee cu plăcere. V-am dus lipsa rău de tot în timpul ăsta.
Lady Chamberlain e foarte îngrijorată.
- îmi pare rău. Unde el_ady Chamberlain?
- în salon, domnişoară.
Kelsey străbătu holul .cu paşi care se încetineau de
frică. Ceea ce urma să le spună Agathei şi Charlottei o
apăsa greu. Nu fusese niciodată genul de femeie care
să fure bărbatul alteia, iar enormitatea faptei, ei era
aproape insuportabilă.
Strîmbîndu-se, intră în salon. Agatha îşi întoarse capul
la apropierea ei.
- Orchid! exclamă uşurată.
Charlotte se răsuci brusc. Kelsey nu o văzuse la
început, pentru că rochia ei de brocart verde era aproape
de aceeaşi nuanţă cu perdelele lîngă care stătea,
128 Nancy Bush

uilîndu-se afară pe fereastră. Era încordată, iar ochii ei


albaştri erau plini de o îngrijorare fără nume.
Kelsey respiră adînc.
- Charlotte, trebuie să-ţi spun ceva.
- Despre Jesse? întrebă repede Charlotte.
- Domnul Danner nu a mai venit pe aici toată
săptămîna, explica Agatha în timp ce Kelsey se apropia
de cămin.
Kelsey se uita la degetele ei. Nu avea verighetă. Jesse
nu îşi dăduse osteneala să-i cumpere una.
- Ştiu. Din cauza mea. Am făcut un tîrg cu el.
Charlotte se uita la ea fără să înţeleagă.
Kelsey recunoscu, nefericită:
- l-am spus că mă mărit cu el dacă încetează să mai
alerge după tine, Charlotte.
Suspinul adînc al Charlottei era rupt din inimă.
- Orchid, zise Agatha aspru, îndreptîndu-se în fotoliul
ei. De ce ai făcut un asemenea lucru?
- Pentru că îl cunosc pe Jesse. II cunosc de pe cînd
era adolescent. Este un derbedeu, un afemeiat şi după
toate probabilităţile, un violator. Cred că a ucis mai mulţi
bărbaţi. Pe cînd avea cinsprezece ani făcuse destule belele
ca toate mamele din trei comitate să se roage să nu dea
ochii cu fiicele lor. Glasul îi tremura iar privirea ei tulburată
întîlni faţa albă ca varul a Charlottei. Nu puteam să-l las să
se folosească de tine, Charlotte.
- Să se folosească de mine? Obrajii Charlottei
deveneau stacojii. Era gata să se căsătorească cu mine!
- Ştiu. Dar din motive necurate. A recunoscut în faţa
mea că...
- Cum de îl cunoşti atît de bine pe domnul Danner? o
întrerupse Agatha. Luă clopoţelul de argint de lîngă ea
şi o sună pe Cora Lee. Camerista de la parter apăru atît
R e n e g a ţ i i \ 129

de repede încît Kelsey se întreba de nu cumva ascultase


la uşă. Ceaiul te rog, Cora Lee. Şi poate şi nişte coniac.
După plecarea cameristei, Kelsey s-a lăsat să cadă
pe scaunul de lîngă cel al Agathei. O părăsise orice urmă
de duritate . Nu am fost com plet c in s tită cu
dumneavoastră, Lady Chamberlain. Numele meu nu este
Orchid Simpson, este Kelsey Garrett. Familia mea şi cea
a lui Jesse trăiesc la Rock Springs şi sînt certate de ani
de zile.
- Ne-ai înşelat! Buzele Charlottei tremurau. Ochii ei
erau sticloşi, plini de oroare şi de revelaţia trădării.
- Nu puteam să las familia mea să mă găsească, zise
Kelsey penibil.
- Nu ai avut încredere că o să-ţi păstrăm secretul?
Asta venea din partea Agathei, a cărei paloare era de un
cenuşiu îngrijorător.
- La început, nu, iar mai tîrziu aţi crezut cu toţii că sînt
altcineva şi părea că e mai simplu să continui cu
înşelătoria.
- De ce ne spui toate astea acum?
- Din cauza lui Jesse! se scutură Kelsey, redevenind
furioasă pentru că el produsese atîtea necazuri şi atîta
harababură. Pentru că a luat-o pe Charlotte drept
următoarea lui victimă. Are nevoie de respectabilitate
socială şi a ales să o ia, în loc să o merite!
- De ce are nevoie de respectabilitate socială? întrebă
Agatha sarcastic.
- Eu...nu ştiu. Kelsey clipi des, în timp ce se deschidea
uşa şi Cora Lee aducea elegantul serviciu de ceai din
argint. Aerul se umplu de mireasma delicată a ceaiului
de iasomie preferat de Agatha.
- Mie nu-mi păsa de ce vrea să se căsătorească cu
mine. Eu îl iubesc! declară Charlotte cu o voce stridentă,
130
c Nancy Hush
pasionată. îl iubesc!
- Nici măcar nu îl c inoşti, zise Kelsey blind.
- Taci Charlotte! Glasul Agathei răsuna ca vocea
destinului. Se întoarse spre Kelsey şi nimic din afecţiunea
cu care aceasta se obişnuise, nu se mai vedea în expresia
severă a feţei ei. Aşadar, a fost de acord să se însoare
cu tine? Şi în schimb o să înceteze să-i facă curte
Charlottei?
- Da.
- Nu o se însoare cu ea! Nu o să se însoare. El o
urăşte! Aşa mi-a spus.
Kelsey simţea că moare puţin pe dinăuntru din cauza
nefericirii sufleteşti exprimată de izbucnirea Charlottei.
Care era ca o rugăminte, implorînd-o pe Kelsey să-i
spună că nu era adevărat.
- Ai fost de acord să te măriţi cu el? Ochii Agathei
cercetau faţa trasă a lui Kelsey.
- Da.
- Acum nu mai eşti obligată, draga mea. Dacă ceea
ce spui tu este adevărat, şi cred că este, eu nu am să
mai îngădui prezenţa acestui bărbat în preajma nepoatei
mele.
Kelsey se uita la femeia în vîrstă fără să o vadă. Charlotte
străbătu repede odaia şi se opri la un metru de scaunul lui
Kelsey, cu pumnii strînşi, cu sînul palpitînd.
- Nu mă puteţi opri de a-l vedea! Niciuna dintre voi.
Am să mă văd cu cine îmi place mie!
- Charlotte! Agatha era furioasă.
- Nu mă puteţi opri! scîncea aceasta cuprinsă de isterie.
- M-am măritat deja cu el.
Preţ de o clipă Charlotte nu a înţeles cuvintele lui
Kelsey. Apoi a scos un ţipăt slab şi şi-a dus mîna la gură.
Lacrimile au podidit ochii ei albaştri catifelaţi. Fugi afară
R e n e g a ţ i i 131

din cameră, luptîndu-se cu sughiţurile de plîns. Se auzi


tropăitul paşilor ei pe scări. Apoi o uşă trîntită. A urmat
liniştea. O linişte îngrozitoare.
-Ceai? o întrebă Agatha cu un glas uscat ca de hîrtie
şi îi întinse lui Kelsey o ceaşcă de ceai.
Kelsey o luă şi încercă chiar să soarbă puţin din ea.
Nu se putea uita la Ahatha. Era o trădătoare. O iudă. Cu
toate că motivele ei erau drepte şi sănătoase, ştia că nici
Agatha nici Charlotte nu vor putea să o ierte cu adevărat.
- Presupun că acum ai să te muţi, zise Agatha, cu un
glas atît de normal şi de amabil că isteria începu să o
cuprindă din nou şi pe Kelsey.
- Da. înăbuşindu-şi un suspin, aşeză ceaşca de ceai
pe farfurioară şi se forţă să spună cu o voce care tremura
doar puţin. Am să trimit după lucrurile mele.
- îmi pare rău, draga mea.
- Şi mie, răspunse cu un zîmbet tremurat.

SO 03

Era trecut de miezul nopţii cînd Kelsey ajunse la micul


apartament oribil şi sordid al lui Jesse. Era singură.
Proaspătul ei soţ încă nu se întorsese. Kelsey era mult
prea deznădăjduită ca să-şi mai facă griji inutile cu privire
la faptele lui Jesse sau la ceea ce era în jurul ei. Merita
această cocioabă mizerabilă. Merita şi mai rău! Tot
dezastrul ăsta nici măcar nu era din vina lui Jesse. Era
din vina ei! Ea şi-l provocase.
Din cîte îşi amintea, era prima oară cînd nu ştia ce să
facă mai departe.
împinse jos valiza de pe pat într-un acces de furie.
Aceasta se deschise, împrăştiind hainele pe podea.
132
c N a n c y H u s h

Kelsey îşi stăpîni impulsul de a le sfîşia una cîte una. în


loc de asta, se aruncă pe pătura roasă de molii, ce servea
drept cuvertură şi îşi acoperi ochii cu braţul.
Aţipi, dar şi în starea de relaxare, ce precedă
somnul, era convinsă că nu va fi capabilă să adoarmă.
Visele ei au fost un amestec de imagini ale lui Jesse şi
Charlotte şi de o îngrijorare puternică şi adîncă, ce a
trezit-o brusc, leoarcă de sudoare, spre zorii zilei. A
urmărit prin fereastră schimbarea cerului cenuşiu în
lumina zilei. A strîmbat din nas dezgustată pe măsură
ce lumina zilei scotea la iveală mizeria dărăpănăturii
în care Jesse Danner îşi adusese mireasa.
De ce mai sînt aici?se întreba. Cine spune că trebuie
să rămîn în aceste odăi nenorocite? Jesse?
Gîndul o electriză şi o făcu să acţioneze. Sări din pat,
îşi smulse rochia de mireasă maro, pe care nu putea să
o sufere şi o aruncă spre perete, unde se lovi de pervazul
ferestrei şi rămase atîrnată ca o perdea beată.
în pantalonaşi şi camizolă, cu mîinile înfipte în şold,
Kelsey examina odaia cu dezaprobare. Şuviţe de păr
roşcat îi cădeau în ochi şi le suflă cu nerăbdare. îşi smulse
fileul de pe cap, lăsînd coama bogată şi lucioasă să se
prăvălească peste umerii ei. Tînjind după cada de baie cu
picioare în formă de gheare de la conacul Chamberlain,
ezită dacă să aibă curajul să iasă în hol în căutarea instalaţiilor
sanitare. Erau oare făcute pentru bărbaţi şi femei? Gîndul
că vreo bestie păroasă şi desfrînată ar putea să o întrerupă îi
întorcea stomacul pe dos.
Zgomotul unei chei în broască o îngheţă pe loc. Întrucît
ea nu avea cheie, fusese nevoită să lase uşa descuiată,
dar o blocase cu zăvorul la întoarcerea ei. Acum, dîndu-şi
seama că soţul ei era cu siguranţă pe cale de a-şi face
apariţia, alergă în living, apucă unicul scaun şi îl împinse
sub clanţa uşii, făcînd imposibilă intrarea lui Jesse.
Zgomotele de frecare încetară. El încerca să lovească
cu umărul în uşă. Lemnul gemu. Kelsey privi cu spaimă
canatul uşii. Or fi infestat termitele clădirea asta lăsată în
paragină? Cu siguranţă!
înfuriindu-se, Kelsey trase din drum scaunul, trase
zăvorul şi deschise uşa larg.
- Tocmai plecam, spuse glacial, iar Jesse care tocmai
se pregătea să dea încă o dată cu umărul în canatul uşii,
se rostogoli peste ea, trîntindu-i pe amîndoi pe jos.
Lui Kelsey i se tăie respiraţia, fiind şocată şi uluită să
simtă tăria trupului lui peste ai ei. Se smuci furioasă, dînd
din mîini şi din picioare, lovind, bombănind ameninţări
neinteligibile.
- la-ţi naibii hoitul de pe mine! striga înfigîndu-şi
degetele în părul lui des şi trăgîndu-i capul în sus la nivelul
ochilor ei încinşi.
Jesse mîrîi şi îi smulse braţul din părul lui.
- Pardon, murmură, ridicîndu-se în palme pînă ce
pieptul lui se află deasupra sînilor ei.
- Eşti beat. Kelsey simţea suflarea lui încărcată de
mirosul de whisky.
- Eşti dezbrăcată, zise el luat prin surprindere, cu ochii
lipiţi de crestele albe ca spuma laptelui ?!e sînilor ei.

Imediat ea îşi acoperi goliciunea cu mîiniln


- Dacă nu te ridici de pe mine în clipa asta, am să ţip
pînă ce o să vină cineva să te ducă la închisoare!
Jesse clătină din cap, ca şi cum îi venea greu să se
concentreze.
- Nimeni n-o să te ajute aici, doamnă Danner, îi atrase
atenţia.
- Dă-te jos de pe mine!
134
c N a n c y Hush'

în loc să facă aşa, bestia avu obrăznicia să-şi aplece


capul şi s-o sărute. Gîndind cum o să-l răsplătească, aşa
cum făcuse şi altă dată, Kelsey îşi descleştă dinţii. Dar
mai înainte ca ea să reuşească să-i muşte buza
inferioară, el îi zise încetişor:
- Aminteşte-ţi că sînt violator şi ucigaş. Sînt cunoscut
ca unul care bate femeile din cînd în cînd şi îmi vine să-ţi
trag o bătaie zdravănă.
- Nu eşti beat, suflă ea pe buzele lui.
- Nu sînt suficient de beat, o asigură el.
Gura lui o acoperi pe a ei cu un sărut pecetluitor care
înmuie oasele lui Kelsey şi îi acceleră pulsul nebuneşte.
Simţămintele ei erau atît de tulburate şi.de confuze, că
nu a rezistat. Dar nici nu a participat de bună voie.
De îndată ce Jesse a constatat că ea nu avea să
reziste, buzele lui s-au îmblînzit, plimbîndu-se pe buzele
lui Kelsey cu o atracţie aproape irezistibilă, în timp ce o
căldură groaznică, trădătoare, străbătea prin fiecare por
din trupul ei.
Buzele i s-au despărţit involuntar, gura ei s-a lipit de a
lui, salutînd tandru sărutul lui cu al ei. Confuzia şi
curiozitatea o îndemnau să dorească să încerce şi mai mult.
Acesta nu semăna cu pupăturile timide sau cu sărutările blegi
şi de mîntuială ale amorezilor din trecut. Nici cu turtirea
gurilor brutală practicată de Tyrone McNamara. Acesta
era...minunat.
Jesse şi-a ridicat capul, scrutînd-o îndeaproape.
Realitatea o copleşi pe Kelsey. îi venea să plîngă de
necaz.
- Nu eşti singurul căruia îi vine să tragă o mamă de
bătaie, îi declară, trăgîndu-i un pumn în piept.
- Ei, drace! bombăni, rostogolindu-se de pe ea în
acelaşi moment. Se lovi cu capul de lemnul tare al uşii.
R e n e g a ţ i i 135

Era mai puţin treaz decît părea, constată ea cu oarecare


uşurare în timp ce el gemea şi se strîmba.
- Aşa-ţi trebuie, netrebnicule! Kelsey se ridică în
picioare. Nu mai rămîn în gaura asta împuţită nici un
minut! Eu plec de aici. Dacă ai nevoie de mine, mă găseşti
la Portland Hotel.
- Nu, nu pleci.
Lipsa lui totală de grijă îndepărtă şi ultimele vestigii
din poleiala ei subţire de rafinament. Kelsey reacţionă
precum drăcuşorul de la Rock Springs. îl apucă de
reverele hainei lui fostă neagră, acum de un gri prăfos şi
încercă să-l tragă în picioare.
Din nefericire, calculase greşit. Ea avea forţă, dar nici
chiar aşa. Nu suficientă încît să poată ridica de jos un
bărbat care avea mai mult de patruzeci de kilograme în
plus decît ea. Reuşi să-i ridice capul de pe podea, dar îi
dădu drumul şi gemu iar.
- Mi-ar place să te omor! strigă ea, lovindu-l în coapsă.
El înjură şi se căzni să se ridice.
- Eşti aşa de beat că nici nu poţi să vezi ca lumea! Ce
ai făcut toată noaptea? Unde ai fost? Dacă vroiai să-ţi îneci
necazul în alcool, trebuia să mă iei cu tine. Eu sînt cea
care are de plîns ceva! la uită-te 'a tine, nu le-ai schimbat
deloc.
- încetează să ţipi ca o precupeaţă de peşte. Vrei să
te îmbeţi criţă? Dă-i drum ul!.
Se clătină pe picioare, trecîndu-şi mîna prin păr,
uitîndu-se la ea ca la o insectă dăunătoare. Deodată, ea
deveni atentă. Auzind zgomote pe coridor- uşi care se
crăpau, paşi înăbuşiţi- ea trînti uşa de la apartamentul
lor şi trase zăvorul.
Numai că se zăvorîse înăuntru cu Jesse.
Pe sub mirosul de alcool ea simţi şi pe acela al unui
136 N a n c y B u s h

parfum femeiesc ieftin.


- Ai fost cu o femeie, spuse uimită.
Privirea lui cuprinse camizola şi pantalonaşii ei.
- Da, recunoscu.
Kelsey nu ar fi crezut că s-ar fi putut simţi mai rău
decît se simţea, dar absenţa totală a sentimentului de
vinovăţie la el aproape că o făcu să cadă în genunchi.
Fusese noaptea nunţii ei, mă rog, aşa cum fusese, însă
Jesse, netrebnicul cu inima de piatră, făcuse dragoste
cu altă femeie\
- Mamie, zise el uşor derutat, de parcă nu îi venea nici
lui să creadă.
Kelsey nu putea să scoată un cuvînt. îşi răsucea capul
încolo şi încoace, încercînd cu disperare să stăpînească
sentimentele de jignire ce păreau să cuprindă fiecare
părticică din ea.
- înţeleg că e tîrfă şi încă una foarte straşnică.
- Derbedeu nenorocit! se sufocă Kelsey.
- Nu m-am culcat cu ea, dacă la asta te gîndeşti, zise
el, ştiind perfect de bine că asta era exact ceea ce gîndea
ea. Doar am dormit pe jos la ea.
- Oh, du-te n a ib iin I înjură cu una din expresiile ei
favorite. Cînd mă gîndesc ce eşti, nu găsesc cuvintele.
- Asta ar fi o premieră. Dumneata ştii să vorbeşti mai
tăios şi mai urît decît toate femeile pe care le cunosc,
doamnă Danner.
Tonul lui exprima mai mult tachinare decît mînie şi asta
o îngrijora pe Kelsey. O neliniştea pentru că, fără să-şi
dea seama, ea reacţiona.
- Nu-mi zice mie doamnă Danner.
- Ăsta-i numele tău, îi atrase atenţia sec.
- în felul cum îl rosteşti, este o insultă.
- Ai prefera să-ţi zic Kelsey?
c R e n e g a ţ i i
J
137

Nu i-a plăcut cum suna nici numele ei de botezîn gura


lui. De fapt, îi făcea pielea de găină pe braţe.
El ridică o sprinceană.
- Cumva tot trebuie să-ţi spun.
S-au uitat unul la altul, Kelsey devenind tot mai
conştientă de goliciunea ei. l-a trebuit toată puterea
voinţei să nu îşi încrucişeze iarăşi braţele pe piept -de
această voinţă fratele ei se plînsese rău de tot în multe
ocazii că reprezenta o povară grea în încercările lui
repetate de a-i găsi un soţ potrivit. Din păcate, nu a reuşit
să oprească valul de roşeaţă, pornit din sînii şi din gîtul
ei, atingîndu-i obrajii.
Privirea lui Jesse urmărea acel val în creştere, cu o
expresie detaşată şi cu o frunte încruntată. Dintr-un motiv
necunoscut, această lipsă de interes o necăjea pe Kelsey
mai tare decît dacă el ar fi tras-o brusc la pieptul lui,
răvăşindu-i gura şi trupul.
Era umilitor- nu, jignitor- că un bărbat cu un caracter
atît de dubios- mai ales în ceea ce privea femeile- putea
să rămînă atît de neimplicat, atît de total dezinteresat!
- Noaptea trecută mi-am petrecut-o obişnindu-mă cu
ideea că tu şi cu mine sîntem căsătoriţi, zise el.
- O, da? Sîngele lui Kelsey fierbea în vine. Ţi-a trebuit
o noapte cu o tîrfă foarte expertă ca să te ajute?
- Dacă aş fi ştiut cine eşti, nu aş fi făcut căsătoria, îi
spuse, ignorindu-i remarca.
- Ţi-am spus cine sînt înainte de ceremonie.
- Ai pus la cale toată chestia asta în mod expres,
sublinie. Eu nu am făcut altceva decît să-mi ioc rolul meu.
Aşa că acum sîntem în aceeaşi oală -cel puţin
deocamdată. Întrucît faptul de a fi soţia mea face parte
din învoială, va trebui să-ţi joci rolul din plin.
Nu-i venea să creadă cît era de detaşat.
13X
C N a n c y B u s h

- Adică? îl întrebă cu un ton ameninţător.


- O să trebuiască să înveţi să te stăpîneşti mai bine.
O adevărată doamnă nu se stropşeşte, nu ţipă şi nu îl
contrazice pe soţul ei. Supuşenia ar fi o schimbare bine
venită. Fericiţi cei supuşi, îi reaminti.
îşi bătea oare joc de ea?
- Ai putea şi tu să iei nişte lecţii. Ideea ta de a deveni
respectabil instalîndu-te în acest apartament ieftin şi
m urdar e şocantă. Şi mai petreci şi nopţile cu o
prostituată? Sau cumperi o casă -de preferat una foarte
mare pe lîngă parc .-sau ne mutăm la hotel. Surîse vag
pornind spre dormitor. Întrucît soţia ta se mută la Portland
Hotel, poate că o să fii de acord să te muţi şi tu acolo. Cei
douăzeci de mii de dolari ai mei ar trebui să ajute la plata
cheltuielilor, adăugă cu o voce din care picurau ţurţuri de
gheaţă.
Kelsey apucă rochia cea mai apropiată: cea maro şi
urîtă de la cununie. Auzi că Jesse se oprise în uşa
dormitorului, însă ea rămase cu spatele la el în timp ce
îşi încheia nasturii pînă sus. Numai după aceea se
întoarse cu faţa spre el
Avea o expresie ucigaşă şi părea la fel de sobru ca un
preot paroh de ţară. Nu reuşi să spună decît „supuşenie".
Kelsey înţelese că vroia să spună că era de acord cu
sugestia ei.
Nu a reuşit să pună şi celelalte întrebări ce i se
înghesuiau pe limbă. Jesse aruncă restul ei de haine în
valiză şi porni cu ea în jos pe scări. L-a întrebat totuşi
unde erau lucrurile lui şi el îi explică scurt că nu poseda
de nici unele.
Două ore mai tîrziu, cînd Kelsey a fost introdusă într-un
apartament la Portland Hotel, a constatat că mai multe
cufere erau deja acolo şi cel puţin trei costume bărbăteşti
c Rene, g a ( i i
J
139

atîrnau deja în garderob, proaspăt curăţate şi călcate.


Cum Jesse nu a oferit nici o explicaţie, ea şi-a muşcat
limba şi a hotărît că oricum nu dorea să ştie. Deoarece
costumele erau în dormitorul de la vest,iar valiza ei o
trîntise pe patul cu patru coloane din camera de la est,
hotărî că nu mai conta cînd îşi mutase hainele aici.
Camerele erau somptuoase. Tapiseria mobilelor şi
perdelele albastru azuriu şi auriu precum şi covorul
voluptos de gros erau atît de luxoase, încît lui Kelsey i a
venit greu să pună întrebarea cîtă vreme puteau ei să-şi
permită o astfel de opulenţă. Cei douăzeci de mii de dolari
ai ei erau o mulţime de bani, dar erau toată averea ei. Ea
îi dăduse banii lui Jesse ca să confirme o afirmaţie. Acum,
un simţ al economiei căruia nu reuşise să-i pună stavilă,
o făcea să se întrebe cu îngrijorare dacă nu cumva el
avea de gînd să arunce în vînt toată suma. Cu siguranţă
că nu. Nici chiar Jesse nu ar fi atît de iresponsabil.
Oare?
Kelsey privi cu nelinişte spre uşa dormitorului lui Jesse,
care era închisă şi încuiată. Ea crescuse în bogăţie -după
etaloanele de la Rock Springs -dar nu putea să accepte
risipa. Acum ar fi dorit să fi pus frîu nesăbuinţei şi
impulsivităţii care conduseseră la această prăbuşire.
Kelsey măsura covorul' din faţa uşilor de culoarea
untului de la camera lui Jesse, pantofii ei cu bumbi lâsînd
urme în moliciunea lui. Avea părul încă liber, fluturînd ca
un nor sprinţar în jurul umerilor ei pînă jos pe spate. Nu
avusese timp ca să arunce de pe ea acea rochie
nesuferită pentru cununie înainte ca Jesse să plesnească
din hăţuri pe spinarea calului care trăgea la docarul cu
care veniseră prin furnicarul străzilor pînă la liotei.
Apucînd cu o mînă im pacientată coama de păr
neascultătoare, Kelsey bombăni înfuriată şi o porni spre
140 c N a n c y B u s h

camera de baie. Da, camera lor avea instalaţie cu cadă


cu picioare în formă de gheare şi apă curentă caldă şi
rece. Acest lux o nelinişti şi mai mult. Jesse Danner ori
ne-Jesse Danner, ea nu ţinea să iasă din aventura asta
săracă lipită din cauza unei risipe ţipătoare.
îşi prinse părul în fileu, îşi stropi faţa cu apa din lavaboul
frumos pictat din faţa oglinzii cu ramă aurită. Robinetele
de alamă aveau butoane de porţelean alb pictat cu
acelaşi motiv floral în albastru, auriu şi o nuanţă de
piersică atît de încîntătoare de te îmbia să le guşti. Fiecare
dintre aceste detalii de frumuseţe îi strîngeau inima lui
Kelsey.
A rămas multă vreme în camera de baie, nedecisă. Ar
fi vrut să facă o baie, însă era hotărîtă ca la prima ocazie
să lămurească această situaţie financiară cu Jesse.
Întorcîndu-se în salonul principal fu uluită să constate că
uşa de la dormitorul lui era deschisă.
- Jesse? strigă încet, bătînd în canatul deschis.
Desenul în albastru şi auriu mergea pînă în camera
lui. îşi aruncă privirea în toate ungherele. îi era frică să
nu îl descopere doar pe jumătate îmbrăcat sau gol puşcă şi
o tresărire de ceva ce semăna a panică o scutură pe şira
spinării.
Dar camera era goală. Dacă nu se ascundea în dulap,
gata să sară asupra ei, însemna că plecase deja.
Deschizînd uşa dulapului, Kelsey se strădui să-şi adune
toate fo rţe le , în ţe le g în d deja că Jesse pă răsise
apartamentul lor de hotel aşa cum o părăsise şi cu o
noapte înainte. Fără explicaţii. Fără un cuvînt despre cînd
sau dacă se va întoarce.
într-un acces de furie fulminantă, îşi descheie pantofii
pe care îi aruncă în celălalt capăt al salonului. Se ciocniră
de căminul din marmură: unul ateriză pe covor, iar celălalt
c R e n e g a ţ i i
J 141

se propti în grătar, de parcă cineva I ar fi pus special


acolo pentru focul ce urma să fie aprins seara. Înjurînd
ca un tăietor de lemne, deschise robinetele frumoasei
căzi de baie, îşi smulse pentru ultima oară de pe ea
„rochia de cununie" şi se afundă în apă, punînd la cale o
revanşă laşă, ştiind tot timpul că era la fel de vinovată ca
şi Jesse de situaţia imposibilă în care se aruncaseră.
^ Z a p H £?!ia I V

Zeke mesteca cu grijă bucăţica fragedă de friptură de


viţei ce şi-o pusese pe limbă, sub privirea atentă a lui
Jesse. Zeke mînca cu vădită plăcere, însă cu nişte gesturi
uşor rigide. Avea gusturi rafinate, în ciuda faptului că
petrecuse cea mai mare parte a vieţii prin camere
m obilate şi barăci de mahala. Datorită voinţei lui
neîmblînzite, reuşise să-şi ridice statutul social ca şi pe
cel al lui Nell dobîndind de-a lungul anilor o spoială şi o
sensibilitate de om bine crescut. Jesse surprinsese
rădăcinile modeste ale lui Zeke doar în două ocazii: prima
oară cînd îl salvase pe el cu atîta îndrăzneală, sub nasul
omniprezent al lui Montana Gray, iar a doua oară cînd
Jesse aproape că omorîse în pumni pe un individ care o
snopea în palme, în public pe nevastă-sa. Numele
nevestei era Nell şi Zeke îl smulsese pe Jesse din pumnii
ca nişte şunci ai adversarului, explicînd cu răceală şi
precizie(dar inexact) că numele surorii lui Zeke fusese
Nell, care murise de o moarte groaznică din cauza
c R e n e g a ţ i i
3 143

pumnilor unei brute de bătăuş. Intervenţia lui Zeke fusese


atît de spontană şi de neconformă cu obiceiurile lui, că
Jesse aproape pierduse ocazia de a-l doborî pe
netrebnic.
Altfel, Zeke fusese un model de gentleman în gîndire,
în acţiune, ca şi în modul lui de a privi economia şi locul
său în ea. Jesse era cel care avea mai multe dificultăţi în
privinţa statutului de „gentleman". Putea să joace rolul
cu uşurinţă, dar înlăuntrul său, acolo unde conta, nu se
simţea niciodată în largul lui. Nici nu dorea să facă parte
din rîndurile gentlemenilor.
- Ce face doamna? întrebă Zeke, ascunzîndu-şi un
surîs afectat în timp ce mesteca.
- E un model de discreţie.
Zgomotele înăbuşite ce ieşeau din gîtul lui Zeke au
atras atenţia multora dintre cei ce şedeau la mesele din
Stabilimentul de Restauraţie Sinclair, unul dintre cele mai
elegante restaurante din Portland. Jesse atingea cu
degetele paharul de cristal cu apă. Abia aştepta să scape
de costumul gri din stofă de lînă, care îi producea
mîncărime. Gulerul i se freca de gît. încălzit, sufocat şi
frustrat, de abia reuşea să stea pe scaun şi să susţină o
conversaţie politicoasă. în sinea lui, îl cam blama pe Zeke
pentru încurcătura în care se afla.
- Staţi la hotel? întrebă Zeke, înghiţind apă şi
ştergîndu-şi lacrimile mici ce îi apăruserăm colţul ochilor.
- Da.
Tonul vocii lui Jesse era plin de dezgust. Plănuise să-şi
ducă proaspăta mireasă direct la apartamentul lor de la
hotel, nu cu scopul de a o seduce- ferească Dumnezeul-
ci pur şi simplu pentru a se instala într-o reşedinţă şi a
declanşa mascarada pe care era obligat şi hotărît să o
joace în cinstea lui Montana Gray. Dar mai înainte să fi
avut prilejul să-i dezvăluie scorţoasei domnişoare
Simpson intenţiile sale, reverendul o numise pe numele
de Kelsey Garrett! Kelsey Garrett lua-o-ar naiba! Sora
mai mică a lui Jace Garrett, care fusese logodită cu
primarul din Malone- cum îl mai chema şi pe ăla? A da.
Warfield. Destrăbălatul ăla bătrîn şi fals, gîndi Jesse
dezgustat. Acum îşi aducea aminte. Warfield aruncase o
privire la tînăra Kelsey atît de fragedă, care avea acel
păr bogat şi roşu ca vinul şi ochi mari cenuşii, şi îi şi ceruse
mîna. Părea că Kelsey reuşise să iasă din acel
aranjament sau devenise văduvă.
G îndul acesta îl frapa pe Jesse. încerca să-şi
închipuie împerecherea dintre Kelsey cea ţeapănă şi
Warfield cu burta lui lascivă şi nu reuşea. Ceea ce era
un noroc, decise. Nu vroia să se gîndească la Kelsey şi
Warfield, sau la Kelsey şi un oarecare alt individ, iar
faptul că lucrul ăsta putea să-l intereseze cît de cît îi
sporea frustrarea făcîndu-l să vrea să bată nerăbdător
cu pumnul în masă.
îi trebuise o monumentală stăpînire de sine să nu-i
sucească lui Kelsey frumosu-i gît în clipa cînd se certase
cu el din pricina stării apartamentului. O dusese acolo în
mod special ca să o pedepsească fiindcă trişase. Nu
intenţionase să rămînă, dar ea îl înfuriase atît de tare că
voise s-o înjosească.
După care, dezorientat şi cuprins de o senzaţie
copleşitoare că lucrurile îi ieşiseră complet de sub control,
plecase la cîrciumă şi după aceea la bîrlogul cu curve al
lui Mamie, cu cearşeafuri de mătase, pene roşii şi
parfumuri grele. Numai că Jesse îşi dresese beţia dormind
pe podea. îl treziseră zgomotele unor exerciţii amoroase
destul de indiferente; unul dintre „prietenii" de la Briny
beneficia de ceea ce plătise Jesse dar nu îşi dăduse
R e n e g a ţ i i 145

osteneala să obţină.
Jesse ieşise de acolo împleticindu-se şi luase o gură
bună de aer umed şi rece de pe malul Willamettei,
limpezindu-şi capul înainte să se întoarcă la apartamentul
unde o lăsase pe Kelsey cu multe ceasuri în urmă.
Fusese mirat să o găsească în acelaşi loc. Aproape
că se aşteptase ca ea să o întindă de acolo. Şi cînd
colo eră acolo, îm brăcată doar cu o pereche de
pantalonaşi care îi subliniau rotunjimea şoldurilor şi
forma coapselor şi o camizolă ce cădea peste moviliţele
sînilor ei. Părul ei se unduise, moale şi plin de feminitate
în briza ce intra pe fereastra deschisă şi deodată îl
apucase o dorinţă fierbinte să o împingă jos pe pat şi
să se cufunde în ea.
Ea nu observase. Era sigur de asta. Nu sesizase
reacţia lui involuntară, iar pe de altă parte numeroşii ani
de practică îl învăţaseră să împiedice sentimentele de a
i se citi pe faţă. Trebuise să se uite ţintă în ochii reci şi cenuşii
ca să-şi păstreze sîngele rece.
Nu o să mai facă aceeaşi greşeală încă o dată. Ultima
oară cînd fusese fraierit de o femeie fusese atunci cînd
soţul Lilei Gray pusese să-l bată de moarte. Să-l ia naiba
dacă o să se lase fraierit de Kelsey.
Da ce dracu făcea dîndu-se drept Orchid Simpson?
Era clar că nu vroia ca Garrettii să dea de urma ei, tot
astfel precum nici el nu dorea să-l găsească Dannerii.
Măcar aveau acest lucru în comun, gîndi cu ironie.
Zeke îşi înfipse furculiţa în altă bucăţică de friptură de
viţel.
- Gray dă o petrecere. O licitaţie de binefacere în sala
lui de bal. Estedesîmbătăîn douăsăptămîrii. Nu ştiu dacă
pot să fac rost de o invitaţie, dar am să încerc. Tu vrei să
mergi, nu-i aşa?
146
c N a n c y H u s h

- Cu Kelsey? Glasul lui Jesse suna a nehotărîre. Nu


ar avea încredere în ea într-o societate atît de înaltă.
Sprîncenele lui Zeke se ridicaseră.
- Cu Orchid, îl dojeni.
Oare o să aibă energia necesară ca să-i explice că
Orchid era Kelsey, se întreba Jesse. Kelsey Orchid
Garrett, gîndi amar.
- Cît de mult ai de gînd să-i spui despre planul tău?
întrebă Zeke încruntîndu-se.
- Doar atîta cît să mă asigur că o să mă ajute. Nu atîta
cît să-mi creeze necazuri.
- Oh?
- Nu ştiu cum am să mă descurc, recunoscu Jesse,
îmi pare rău chiar şi pentru faptul că mi-am luat o nevastă.
Aş vrea ca totul să se termine mai repede, ca Nell să fie
răzbunată şi Gray să se îngroape în propria-i murdăriei
- Asta o să necesite ceva timp. încă un pic.
- E uşor pentru tine, Drummond. Tu nu locuieşti cu
drăcoaica aia.
Amărăciunea neobişnuită a lui Jesse îl făcu pe Zeke
să se oprească.
- E atît de imposibilă femeia aia?
- Fir-ar să fie, e aproape inexpugnabilă, bombăni,
nerealizînd cum suna un astfel de adjectiv.
Zeke îşi limpezi vocea şi îşi frecă nasul.
- După cum am înţeles eu, era vorba ca această
căsătorie să fie una de formă.
- Este o căsătorie de formă, a venit repede replica lui
Jesse. în orice caz, în sens fizic. Şi nimic altceva nu
prezintă nici cel mai mic interes.
Zeke a trebuit să-şi ascundă un zîmbet. Cel care o
preferase pe Orchid Charlottei fusese chiar Jesse. Acum,
gîndea Zeke, frumosul, irezistibilul domn Danner primea
c R e n e g a ţ i i
3 147

şi e! leacul pe care îl administrase altora.


- Dacă îţi fac rost de invitaţie, crezi că o să se poarte
cum se cuvine la petrecerea lui Gray?
Jesse se posomorî.
- Dar Samuel? El o să fie invitat?
- Foarte posibil, zise Zeke întristat.
Posomoreala lui Jesse crescu.
Cei doi bărbaţi rămaseră tăcuţi timp de cîteva
momente, fiecare fiind absorbit de propriile gînduri. Pe
lîngă masa lor treceau diverşi oameni. Unii îi zîmbeau lui
Zeke, pe care îl cunoşteau datorită modului atent în care
îşi construise ascensiunea socială şi îl priveau cu
curiozitate pe Jesse. Ieşind la suprafaţă din adîncul
gîndurilor sale întunecate, Jesse îşi dădu seama că era
timpul să-şi continue planul pentru ruinarea lui Montana
Gray. Va trebui să facă nişte compromisuri.
- O să am eu grijă de Kelsey, zise, ignorînd privirea
nelămurită a lui Zeke. Dar o să am nevoie de ajutorul tău ca
să mă apropii de Samuel. Nu îl cunosc prea bine pe fratele
meu. Reprezintă o carte de joc necunoscută. Cu mulţi ani
în urmă, cînd Ramsey Gainsborough a ameninţat-o pe
mama, Samuel a apucat o puşcă şi a început calm şi cu
sînge rece să tragă, încercînd să-i omoare pe paznicii lui
Gainsborough.
- Samuel Danner? exclamă Zeke, nevenindu-i să-şi
creadă urechilor. Avocatul?
- Unul şi acelaşi. înainte de încurcătura aia cu
Gainsborough, Samuel dăduse totdeauna semne că e-
nu ştiu cum să-i zic- studios, cred. Liniştit. Rezervat.
Precaut. Dar atunci a făcut un scanda! cumplit. Jesse
dădu din cap. Nu mult după aceea am plecat.
- Ei, Samuel Danner de aici din Portland este rezervat
şi poate că se poate spune şi liniştit. Nu e darnic cu
MS
C N a n c y H u s h

vorbele. Dar tu cunoşti toate astea; ţi-am mai vorbit despre


el şi mai înainte, adăugă Zeke încruntîndu-se.
- Eu nu îl cunosc pe el. Doar pentru că mi-e frate, nu
sînt sigur că pot aveaîncredereîn el. Nu vreau s-oîntindă
la Rock Springs şi să mă dea de gol.
Zeke cunoştea multe despre Rock Springs şi despre
obsesia încăpăţînată a lui Jesse de a sta departe de el.
Detectivul pe care îl angajase ca să afle despre Eliza
Danner fusese foarte precis. După părerea lui Zeke,
Montana Gray uitase cu desăvîrşire despre trecutul lui
Jesse. Exista Jesse cel dinainte şi Jesse cel de după
aceea. Jesse cel de „după aceea" nu dorea să aibă nimic
de a face cu Jesse cel de „dinainte".
- Poate că a sosit momentul să te întîlneşti faţă în faţă
cu Samuel ca să afli cum e, sugeră Zeke. Dacă trebuie,
putem să-l forţăm să meargă împreună cu noi.
Jesse îl privi pe Zeke cu un scepticism total.
- Cum?
- Oricine are un secret în trecutul său. Bănuiesc că
nici chiar ilustrul domn Samuel Danner nu ar scăpa la o
investigaţie mai aprofundată. Iar dacă e aşa, am putea
să fabricăm noi ceva...
- Eşti total lipsit de scrupule cînd este vorba de Nell,
ştiai asta?
- Da. Zeke era perfect conştient de propria lui obsesie.
- Dar nu-l subestima pe Samuel. Un zîm'bet încrezut
răsfrînse vag colţurile gurii lui Jesse. Am făcut o dată
greşeala asta, dar cînd am văzut cum mînuieşte puşca
mi-am zis că Samuel e un individ de care trebuie să ţii
seama -şi la vremea aceea nu avea decît treisprezece
ani.
- Ei, acum are douăzeci şi opt sau şi nouă, dar mă
îndoiesc că de atunci a mai ţinut o puşcă în mînă.
R e n e g a ţ i i 149

- Zeke, îl admonestă prietenul său, fii atent. Nu-i spune


de ce vrei să-l vezi, ci doar adu-l la tine la birou. De acolo
am să continui eu.
Zeke întîlni căutătura directă a lui Jesse.
- Crezi că e cazul să-ţi faci griji?
- El e un Danner.
- Corect, recunoscu Zeke fără nici o ezitare.

EO 03
Doamna Jesse Danner se uita printre frunzele unei plante
enorme pusă în ghiveci, bucuroasă că îi permitea o privire
directă asupra holului hotelului. Şedea în restaurantul din
hol, care consta din grupuri de canapele, scaune şi măsuţe.
De undeva din fund se auzea muzică de pian şi harpă, ceea
ce dădea impresia unei serate intime. Kelsey, care avea
gusturi estetice asemănătoare cu ale lui Jesse -învăţase
ceea ce avea nevoie să cunoască pentru a supravieţui şi a
juca un rol în mod convingător, dar mai avea de Înţeles
jumătate din producţiile muzicale sau artistice de care luase
cunoştinţă -nu se putea abţine să gîndească că
aranjamentul era cam subţire şi neinteresant. De abia se
putea ţine liniştită pe scaun. îi venea să se foiască precum
o şcolăriţă. Nu putea să sufere să aştepte, dar habar nu
avea unde era dus soţul ei, iar pînă nu şedeau la o discuţie
despre planurile lui, Kelsey era la cheremul lui.
Un chelnerîn vestă albă se aplecă, zîmbind binevoitor.
- Mai doriţi ceai, doamnă?
Kelsey înghiţise cu greu lichidul brun şi călduţ. Unul
din gusturile pe care le dobîndise era gustul pentru ceaiul
englezesc, aşa cum in sista să fie pregătit Lady
Chamberlain. Dar nici unul nu semăna cu acela.
150 N a n c y B u s h

- Nu, mulţumesc.
- Prăjituri?
Tava de argint era încărcată cu prăjituri, unele
debordînd de frişcă şi încununate cu merengue, altele
avînd în vîrf glazuri reprezentînd trandafiri în miniatură
în nuanţe de roz, portocaliu şi galben.
Kelsey clătină din nou din cap. Se afla în locul
nepotrivit, la vremea nepotrivită. O cuprinse o dorinţă
urgentă să-şi înşface puşca şi să pornească la galop pe
cîmpurile întinse, o dorinţă atît de puternică, încît a fost
nevoie de întreaga ei voinţă pentru a o ţine în frîu,
scrîşnind din dinţi. Cînd lucra pentru Agatha nu se simţise
niciodată atît de sufocată. Poate fiindcă ştiuse că oricînd
putea să fugă din colivia aurită. Sau poate pentru că acolo
jucase un rol; Orchid Simpson era o personalitate total
diferită de Kelsey Garrett. Dar în orice caz, acum cînd
căsătoria ei era ca un laţ ce se strîngea tot mai mult în jurul
gîtului ei, simţea că nu mai suportă constrîngerile înaltei
societăţi.
Dorea să sară în picioare şi să ţipe cît o ţinea gura. în
timp ce Kelsey-drăcuşorul se lupta în sinea sa cu
Kelsey-doamna-din-lumea-bună, Jesse Danner păşi prin
uşa turnantă şi se îndreptă spre recepţie. Kelsey, care
era cu totul absorbită în propriile-i frustraţii, aproape că
nu îl văzu. Dar cînd totuşi descifră silueta-i familiară, inima
îi tresări. Unde fusese? Şi ce făcea acum?
Ce să facă ea?
Funcţionarul de la recepţie îi dădea o hîrtie, pe care el
o citi fără interes şi o aruncă într-un coş în timp ce se
îndrepta spre scări.
Inima lui Kelsey sălta de bucurie. Aşa da, acum se ivea
o ocazie. Nu avea încredere în Jesse că se va purta onest,
dar acum avea ocazia să culeagă ceva informaţii pe cont
c R e n e g a ţ i i
j 151

propriu. Moartă de curiozitate, îşi adună fustele foşnitoare


cu mîna şi se grăbi spre coşul de hîrtii, culegînd
scrisoarea dintre celelalte hîrtii.
- Doamna? întrebă cu răceală şeful recepţiei.
- Pierdusem unica fotografie a fratelui meu, improviză
Kelsey cu un zîmbet puţin tremurat. Am căutat-o şi am
căutat-o, iar acum el e plecat şi mă...mă tem că n-am
să-l mai văd niciodată!
Grija pentru protocol, mai degrabă decît dorinţa de a
ajuta o doamnă necăjită, îl făcu pe funcţionar să se ofere,
pe şoptite.
- Daţi mi voie să vă ajut.
în timp ce Kelsey scotocea prin coşul de hîrtii, îşi făcu
apariţia în hol o femeie în etate, spătoasă şi încărcată de
bijuterii. Femeia răsufla din greu din cauza efortului de a
umbla, iar figura ei avea o expresie furtunoasă. Un grup
de însoţitori se ţinea de-o parte, parcă le era frică de mînia
ei. Observînd-o, funcţionarul deveni atent, îi aruncă lui
Kelsey o privire dezorientată, apoi alergă în ajutorul bătrînei
bogate.
- lat-o! declară Kelsey cu bucurie, strîngînd la piept
mesajul pentru Jesse. Slavă ţie Doamne şi tuturor
Sfinţilor! Dumnezeu m-a miluit astăzi!
- Da, doamnă, zise rece şi grăbit funcţionarul. Toată
atenţia lui era îndreptată spre noua sosită. Bună ziua,
madame Dupres. Să-l chem pe Bentonhurst să vă
conducă la cam erele dum neavoastră. Ce rochie
minunată! exclamă cu entuziasm. De un secol nu am
mai avut plăcerea să vă avem printre noi. Rămîneţi mai
rpultă vreme în Portland?
Bătrîna pufni pe nas şi cu o surprinzătoare agilitate îl
lovi peste coapsă cu bastonul.
-Adu-mi bagaje'e, îi porunci cu un glas ce anunţa o
152
c Nancy Bush

proastă dispoziţie.
Funcţionarul se repezi printre rîndurile însoţitorilor şi
dispăru. Lui Kelsey îi păru rău că nu putea să vizioneze
şi restul spectacolului, însă era hotărîtă să afle ce mai
era în stare să facă Jesse. Alergă pînă într-un colţ mai
retras, în spatele unei coloane masive de marmură şi
netezi hîrtia mototolită.
Un oarecare Henry Connors era interesat să discute
despre o vînzare. Erau adăugate un număr de telefon şi
o adresă.
Ce fel de vînzare? se întreba Kelsey. Şi, de altfel,
numai cei foarte bogaţi posedau telefon. O fi numărul de
telefon de la birourile lui sau acest domn Connors avea
telefon chiar acasă?
Băgînd hîrtia în buzunarul rochiei, o porni în sus pe
scări. în faţa uşii de la camera ei ezită, simţind în mod
absurd că poate ar trebui să ciocănească. Dar apoi,
amintindu-şi că banii ei făcuseră posibilă această opulenţă şi
risipă, introduse cheia în broască şi intră majestuos în
cameră. Uşa de la dormitorul lui Jesse era închisă şi se
auzea apa curgînd. Făcea baie sau se bărbierea.
Zece minute mai tîrziu, Jesse îşi făcu apariţia în salonul
mare. Purta o cămaşă deschisă la gît şi o pereche de
pantaloni gri. în jurul gîtului îşi înfăşurase un prosop,
într-adevăr, se bărbierise şi se simţea mirosul săpunului
de la vreo doi metri, adică de la distanţa pe care o alesese
el ca să se oprească în faţa ei.
Kelsey se schimbase într-o rochie neagră ce sublinia
paloarea tenului ei. Avea un guler din dantelă albă
scrobită ce îi ajungea aproape de bărbie. Singurul
ornament erau nasturii din perle de la mînecile bufante.
Jesse o privi dezaprobator.
- Azi după amiază o să-ţi cumpărăm nişte rochii noi, îi
R e n e g a ţ i i 153

spuse în loc de bună ziua.


- Nu am nevoie de nici un fel de rodiii noi.
- Totuşi, ai să capeţi unele.
- Le prefer pe cele pe care ie am.
- Nu-mi pasă ce preferi tu. Arăţi groaznic în negru.
A sosit timpul să te îmbrăcăm cu ceva care să te facă
să arăţi mai bine. Jesse păşi spre dulăpiorul de lîngă
perete şi trase de o uşiţă ce dezvălui o bogată garnitură
de sticle. îşi turnă un pahar de coniac apoi se trînti
neglijent pe sofaua de brocart auriu.
Indolenţa lui o înfurie pe Kelsey. A răta atît de
...animalid La gît i se vedeau peri negri, iar lăţimea
umerilor lui o făcea să-şi imagineze ce forţă avea.
Constata că detesta acei ochi frumoşi care vedeau totul.
Şi că detesta şi faţa lui, deşi structura ei era diferită faţă
de cea a tînărului Jesse. Vîrstaîl schimbase spectaculos.
Fusese aproape frumuşel ca băiat, cînd arbora cele mai
lungi gene şi cel mai frumos zîmbet din cîte îşi putea ea
aduce aminte. Dar nu mai era de abordat. Devenise
periculos şi teribil de masculin, iar ceea ce cîndva trecea
drept zarvă de tinereţe, acum nu mai putea fi etichetat
decît drept cruzime. Obţinea ceea ce vroia, atunci cînd
vroia el, de la cine vroia el şi, la dracu cu cei ce nu se
supuneau!
Ei bine, ea nu o să i se supună. Dacă o să vrea ceva,
orice ar fi să vrea, o să trebuiască să-l obţină prin forţă.

' - După cum îmi amintesc, doreai să ai o nevastă care


să-ţi obţină un locîn lumea bună. Aspectul ei, plăcut sau
nu, nu făcea parte din învoială. în ochii lui Kelsey se citea
furtuna.
- îmi aduc aminte cum arătai pe vremuri. Erai cea mai
neobişnuită femeie. Toţi bătrînii ăia libidinoşi se gudurau
154
c N a n c y B u s h

pe lîngă tine fără ca tu să faci nici un efort.


Kelsey îl privea fix.
- Te înşeală memoria. Cînd ai plecat, eu eram încă un
copil.
- Memoria mea este excelentă.
S-au uitat unul la altul în tăcere, preţ de mai multe
clipe. Lui Kelsey nu-i venea să aibă încredere în
concluzia lui. Era destul de drăguţă, ştia asta. Cîndva,
demult, chiar se îngrijise de frumuseţea ei. Purtase rochii
elegante la petrecerile cu dans de la Rock Springs. îşi
aranjase părul şi îl lăsase să-i cadă pe spate. Chiar
flirtase puţin cu Harrison, cu care fusese vorba să se
mărite. Dar clipele acelea fuseseră fugitive, o scurtă
alunecare în fantezie mai înainte ca Kelsey să afle că
nu poţi avea încredere în bărbaţi. Tentativele repetate
ale fratelui ei Jace de a o mărita cu cel care oferea mai
mult, flecăreala şi privirile libidinoase ale eventualilor
ei pretendenţi, apoi ruperea logodnei de către Harrison,
o învăţaseră multe pe Kelsey.
Numai că nu era cinstit să arunci vina pe Harrison
pentru toate astea. Ei fuseseră prieteni, nu îndrăgostiţi
pătimaşi. Se învoiseră să se căsătorească mai mult din
dorinţa de a pune capăt duşmăniei dintre familiile lor,
decît din dragoste oarbă. Şi cu toate că Kelsey fusese
abandonată în faţa altarului, aceasta se întîmplase
numai pentru că Harrison fusese rănit şi nu reuşise să
ajungă la biserică. El s-ar fi însurat cu ea dacă reuşea
să ajungă; ea ştia că Harrison nu ar fi umilit-o în mod
voit. Nu, rana pe care o purta ea în suflet se datora mai
mult faptului că nici un bărbat nu o iubise vreodată- nu
o iubise cu adevărat- aşa cum Harrison Danner a iubit-o
în cele din urmă pe Miracle Jones Danner, actuala lui
soţie, o metisă de o frumuseţe exotică, femeie-vraci şi
c R e n e g a ţ i i
) 155

care tocmai se întîmpla să fie propria soră vitregă a lui


Kelsey...
- Vreau să arăţi din nou ca acea Kelsey Garrett, zicea
Jesse. O privea dus pe gînduri, de parcă pînă şi vederea
ei îi displăcea. Mă întîlnesc azi după amiază cu un om
care e interesat să-mi vîndă una din casele lui. Vreau să
vii cu mine şi să-ţi joci rolul de soţie frumoasăş] iubitoare...
- Să cumpărăm o casă! Kelsey era agasată. Nu ne
putem permite! Nu ne putem permite nici camerele astea!
în felul în care îmi cheltuieşti banii, moştenirea mea o să
se topească pînă marţea viitoare!
- Moştenirea ta? zise el muşcător.
- Nu trebuia să-ţi fi dat banii ăia pe mîna ta. Trebuia să
insist să-i păstrez eu. Tu eşti nesăbuit şi imprudent! O să
rămînem fără nici un sfanţ peste trei săptămîni!
Jesse trînti paharul de coniac pe masă, stropind-o din
cauza forţei. Sări în picioare şi avansă spre ea, privind-o
cu ochi de foc.
- Moştenirea ta e pusă în siguranţă.
- Dar...
- Taci, îi tăie vorba tăios. îmbracă-te în ceva ce poţi să
scoţi şi să îmbraci la loc, fără ca asta să-ţi ia trei ceasuri.
Mergem la o croitoreasă, apoi la biroul domnului Connors,
şi după aceea la biroul lui Zeke...
- Henry Connors?
- îl cunoşti? o întrebă repede Jesse.
- Nu ne-arn cunoscut. Kelsey simţea cum hîrtia din
buzunarul ei o ardea prin stofă. Hotărî că era mai bine să
nu-l lase pe Jesse să afle că avea o predilecţie pentru
obţinerea informaţiilor pe căi proprii.
- Bine, ai grijă. Toată lumea continuă să creadă că
eşti Orchid Simpson. O să ne ţinem de numele ăsta.
- Aş vrea să ştiu ce vroiai să spui cînd ai zis că ai mai
156
c N a n c y Hus h

mulţi bani decît trebuie, zise Kelsey.


- Trebuie să te deziluzionez doamnă Danner, dar sînt
un om bogat. Este unul dintre defectele mele. Acela de a
face bani. Mă tem că va trebui să te obişnuieşti cu ideea
asta. Acum, du-te şi te schimbă.
- Eu nu-mi mai cumpăr şi alte haine. Eu...
- Du-te şi te schimbă, că de nu, te dezbrac eu.
Ameninţarea din glasul lui era clară şi a aprins mînia
lui Kelsey aşa cum chibritul aprinde iasca.
- îndrăzneşte numai să pui mina pe mine şi am să ţip
de-o să ridic hotelul în picioare!
- Du-te şi te schimbă. Aruncă o privire spre pendula
de pe cămin. Ai douăzeci de minute la dispoziţie.

SO c%

Faţa lui Kelsey era stacojie din cauza emoţiilor pe care


încercă să şi le înăbuşe. Şedea ţeapănă lîngă Jesse pe
capra docarului. Nici o clipă nu dăduse crezare afirmaţiilor
lui că ar fi bogat. Ha! Docarul ăsta era dovada vie a
dezastrului lui financiar. Prăfuit, murdar, cu lacul negru
jupuit. Agatha l-ar fi certat rău pe rîndaşul de la grajd
pentru o asemenea lipsă de îngrijire!
Dar dacă mîndria lui Jesse era aşa de enormă încît el
nu putea recunoaşte că era fără un sfanţ, ea Kelsey
Garrett, o să-şi ţină limba. Poate că la vreo manifestare
publică o să cadă în nas şi o să se dea în spectacol şi
asta o să fie o răzbunare destul de bună.
El şedea ca o stană lîngă ea, ţinînd hăţurile cu o mînă.
Norii anunţau ploaia şi Jesse se tot uita în sus la cer.
Kelsey se întreba ce o să facă dacă o să-i prindă o aversă
bruscă. Boneta ei era mai mult estetică decît funcţională.
c R e n e g a ţ i i
j 157

Era gri şi avea o pană lucioasă de fazan întoarsă spre


bărbie iar Kelsey o pusese fiindcă era cea mai frumoasă
pălărie pe care o avea. Nu pentru că dorise să-i facă lui
pe plac, dar, ce mai , ideea că Jesse ar putea s-o
dezbrace fusese suficientă ca să o convingă să şi lase
deocamdată mîndria la o parte.
Rochia pe care o purta era, de asemenea, de un gri
pal. Jesse o privise cu' dezgust înainte să plece de la
hotel, ceea ce o făcuse pe Kelsey să se simtă mai bine.
Ea nu repurta decît victorii mărunte, dar era hotărîtă să
se bucure de fiecare dintre ele.
Croitoreasa la care o duse Jesse se aflaîntr-un cartier
elegant al oraşului. Era o prăvălioară simpatică; pălării
superbe, de toate culorile curcubeului erau expuse în
vitrină, unde tronau şi cîteva modele de rochii drapate
pe manechine. Acesta nu era un magazin pentru femeile
cu bani din Rock S prings, fie că aveau sau nu
moştenirea lor în buzunar. Kelsey se uita îngrijorată la
Jesse şi îşi ciupea mănuşile gri de antilopă. Chiar se
în c ă p ă ţîn a să-i facă praf fie c a re bă nuţ şi să-i
z v îrc o le a scă c o n ş tiin ţa cu fie ca re cu m p ă ră tu ră
extravagantă şi nesăbuită?
- Doamna Honeycutt? întrebă Jesse în tim p ce
clopoţelul de deasupra uşii anunţa intrarea lor.
O femeie numai zîmbet, purtînd o rochie de satin verde
'închis, alergă spre ei.
- Bună ziua. Vă pot ajuta cu ceva astăzi? Privirea ei
trecea dincolo de capul lui Kelsey şi o uşoară cută îi
brăzda fruntea.
- Soţia mea are nevoie să-i luaţi măsurile pentru nişte
rochii noi, o lămuri Jesse. Ceva mai colorat...
Cuta dispăru ca ştearsă printr-un gest magic.
- O, cevaîn albastru! Sau verde. Am cea mai minunată
158
C N a n c y B u s h

mătase verde. Direct din Orient. Este divină. Absolut


divină. îşi strînse mîinile la piept în extaz.
- Regret. Nu pot...începu Kelsey. '
- O să luăm mătasea verde, i-o reteză Jesse.
Arătaţi-mi-o şi pe cea albastră şi mai are nevoie şi de
altele. Arătaţi-mi-le pe toate.
- Jesse...zise Kelsey printre buze îngheţate.
- Dă-mi voie, scumpo, răspunse el strîngînd-o de braţ
drăgăstos şi strecurîndu-l.sub al lui. Strînsoarea lui era
ca de fier.
- Nu cred că ar trebui să fim atît de extravaganţi
dintr-odată, şopti ea.
- Nu am avut încă ocazia să te răsfăţ cu adevărat,
replică el cu un surîs atît de fermecător că lui Kelsey îi
veni să-l scuipe între ochi.
- Ah, un bărbat care apreciază o tînără doamnă cu
siluetă frumoasă, oftă visătoare croitoreasa. Poftiţi pe aici,
domnule...?
- Danner. Şi dînsa este Orchid. E atît de grijulie cu
fiecare bănuţ, că greu o fac să-şi ofere cîte ceva.
- E foarte neobişnuit, zise croitoreasa, plescăind din
limbă ca pentru a spune că Kelsey mai avea multe de
învăţat despre cum să fie o femeie. Daţi-mi voie să vă
ajut.
Kelsey era sfîşiată între supărare şi dorinţa de
netăgăduit de a avea o rochie făcută dintr-una din acele
minunate mătăsuri lucioase. Se uită la Jesse, la ochii lui
plini de rîs reţinut. Scrîşnind din dinţi, îi spuse cu un zîmbet
prefăcut.
- Neapărat, arătaţi-mi ţesăturile dumneavoastră cele
mai frumoase şi mai scumpe. Fir-ar să fie, mai bine să-şi
arunce toţi banii decît să mai suporte o singură clipă
aerele lui de superioritate. Vreau o mulţime de rochii, pălării
c R e n e g a ţ i i
J
159

şi pantofi şi lenjerie de mătase vrednică de o prinţesă!


Cu o mînă înfiptă în şold, îi arunca lui Jesse o privire
triumfătoare.
Spre consternarea lui Kelsey, el surîse cu încetinitorul
şi timp de o clipă în care inima încetă să-i bată, avu din
nou ocazia să vadă farmecul destrăbălat al lui Jesse
Danner din tinereţea ei.

s o o#
p i t o I IA I &

Jesse nu era cunoscut ca unul care să-şi ţină în frîu


multă vreme izbucnirile temperamentale, de aceea
credea sincer că reuşise să aibă o comportare de
adevărat sfînt faţă de Kelsey. Din clipă în clipă pendula
între dorinţa de a o strînge de gît şi cea de a o săruta,
de a o atrage în dormitorul lui şi de a face dragoste cu
ea pînă ce amîndoi ar cădea istoviţi de patimă.
La acest gînd, sîngele i se înfierbîntă şi frustrarea lui
crescu. Învîrti paharul-cu coniac apoi îl dădu pe gît dintr-o
dată, ca şi cînd ar fi fost apă. Strîngînd din dinţi peste
arsura alcoolului, se uită în direcţia uşii închise a
dormitorului ei. Dorinţa subită pe care o simţea pentru
soţia lui nu intrase în calcul. •'
Faptul că K elsey alesese să se certe asupra
num ărului de rochii pe care ar trebui să le aibă,
obligîndu-l să o forţeze aproape fizic să le accepte (o
anomalie, avînd în vedere că majoritatea femeilor erau
R e n e g a ţ i i 161

capabile să se vîndă în căsătorie pentru a fi în actuala


ei situaţie) îl exaspera şi îl înfuria îngrozitor.
După trei ore de dispute, care o lăsaseră pe doamna
Honeycutt epuizată, năucită şi total descumpănită, Jesse
o apucase de braţ cu forţa pe nevastă-sa, o condusese
pînă la docar şi neţinînd seama de ploaia ce curgea cu
găleata, o dusese la hotel şi o tîrîse pe scări.
Din spatele uşii închise de la dormitorul ei, se simţea
o linişte plină de ameninţări. Aproape că se aşteptase să
audă zgomotul unui acces de furie; cunoscuse femei
care, pentru a-şi înfuria soţii sau amanţii, erau capabile
să spargă toate lucrurile valoroase din casă. însă Kelsey,
cel puţin pînă acum, se limitase la o izolare perfectă.
Ceea ce lui îi convenea de minune. Uitîndu-se la
pendula de pe cămin, oftă, puse pe masă paharul cu
coniac şi merse pînă la uşa ei.
- Acum mă duc să mă întîlnesc cu domnul Connors, îi
spuse. Să fii gata pînă mă întorc.
Se aştepta ca ea să întrebe: Gata pentru ce?, însă nu
primi decît tăcerea acuzatoare.
Bombănind nerăbdător, părăsi apartamentul. De fapt,
era mai bine aşa. Nu avea încredere în Kelsey că ar fi
putut 's ă ofere sp e c ta c o lu l so ţie i iu b ito a re şi
încrezătoare. Faptul că ea, era soţia lui îi producea o
arsură cu fierul roşu, ori de cîte ori gîndul ăsta îi trecea
prin minte. Murea de necaz şi, deşi chestiuneaîl supăra
îngrozitor , trebuia să recunoască că îi producea şi o
oarecare poftă carnală.
Ea era superbă, fie căîncerca să ascundă sau nu acest
lucru. Era plină de duh şi de orgoliu, calităţi pe care el le
admira la cyfemeie. Dar în acelaşi timp era şi îndărătnică,
încăpăţînată, nedemnă de încredere şi plină de un soi
pesonal de simţ al dreptăţii excesiv.
162
c Nancy H u sh

s o c%

K elsey auzi uşa e xte rio a ră a apartam entului


închizîndu-se încet. Cu un oftat de dezgust la adresa ei
însăşi, ieşi din dormitor şi intră în salonul mare. Observînd
dulăpiorul cu băuturi, îi păru rău că nu îi plăcea să bea.
Acum era momentul cînd ar fi putut să tragă o duşcă
zdravănă de whisky dacă ar fi avut o astfel de înclinaţie.
în loc de asta, lăsă să curgă apa în cadă, îşi spălă
ploaia din păr şi se afundă în apa frumos mirositoare de
la sărurile de baie parfumate cu levănţică şi garoafe, pe
care le punea la dispoziţie hotelul. Să fii gata, poruncise
el înainte să plece. Gata pentru ce? începuse să-şi pună
deja planul în acţiune? De abia erau căsătoriţi de o zi!
Se îmbrăcă în grabă, negăsind alinare în rochia
albastru închis cu gulerul înalt care o strîngea de gît.
Uscîndu-şi părul lung, şi-l pieptănă, adunîndu-l în alt fileu,
apoi trase pe nări o inspiraţie puternică de curaj.
Zece minute mai tîrziu, Kelsey măsura în lung şi în lat
covorul albastru a! salonului, tot întrebîndu-se cînd avea
Jesse de gînd să termine cu omul cu casa. Se opri în
mijlocul odăii strîngîndu-şi mîinile atît de tare că i se
înălbiră degetele.
Reproşîndu-şi că acumula greşeală după greşeală,
îşi punea întrebarea dacă era într-adevăr capabilă să
suporte această căsătorie chiar şi un timp scurt. Putea
ea, în mod cinstit, să stea de o parte în timp ce Jesse se
insinua în lumea bună a Portlandului, ştiind că această
ascensiune socială avea un scop scelerat?
Clătină din cap. Jesse Danner se însurase cu ea din
cauza relaţiilor ei. Cu cît se gîndea mai mult, cu atît toată
istoria asta nu avea nici un sens.
c R e n e g a ţ i i
) 163

De ce ar fi ea obligată să onoreze învoiala lor? se întreba


cam tardiv, surprinsă că îi trebuise atîta timp să înţeleagă cît
de evident era planul. O să plece. Chiar acum. O să dispară
fără nici o urmă. Nu îi era datoare nimic lui Jesse. Era
îngrijorată şi alarmată că se lăsase orbită de un simţ aJ datoriei
lipsit de sens şi nu plecase mai devreme.
Zorindu-se să acţioneze, Kelsey îşi înşfăcă valiza şi
îşi împachetă lucrurile. îşi mai verifică o dată pistolul,
asigurîndu-se că era încărcat şi gata să fie folosit. Se
gîndi şi la celelalte bunuri ale ei, la puşcă, la restul
rochiilor şi fu străbătută de o undă de tristeţe. Le tratase
pe Agatha şi pe Charlotte foarte urît. Şi toate acestea
pentru ce? E drept că Charlotte era la adăpost de Jesse,
sau, mai bine spus, el era la adăpost de insistenţele ei,
însă chiar Agatha spusese că dacă Kelsey ar fi fost
cinstită, nimic din toate astea nu s-ar fi întîmplat.
- Fir-ar să fie, murmură necăjită, luînd valiza şi coborînd
în foaierul hotelului.
Bătrîna împopoţonată şi acoperită de bijuterii stătea
lîngă treptele scării, cînd Kelsey ajunse jos. Femeia se
sprijinea în bastonul ei şi era ajutată de un tînăr a cărui
expresie sugera o plictiseală perpetuă. Observînd o pe
Kelsey, ochii negri ca două mărgele ale femeii o
inspectară de sus pînă jos cu o căutătură insultătoare,
dar aceasta, sătulă să servească de perniţă de ace pentru
alţii, îi întoarse o privire rece şi imperioasă.
- Parcă te-am mai văzut, declară bătrîna cu tonul ei
poruncitor.
Kelsey a fost luată pe nepregătite.
- Nu cred, doam nă. Mi-aş fi adus am inte de
dumneavoastră.
- La Lady Chamberlain. Erai una dintre servitoare,
cred. Agatha avea o serată, iar dumneata serveai gustări.
164
c N a n c y H u s h

Numele dumitaleîmi scapă, copilă.


Era clar că se aştepta ca Kelsey să-i facă o reverenţă
şi să se poarte ca o fată din clasa de jos.
- Sînt Orchid Simpson şi dacă treceam cu tava cu
gustări, o făceam din politeţe, nu din servitute, Madame
Dupres.
- Aii, îţi mai aduci aminte de mine.
- L-am auzit pe şeful de la recepţie zicîndu-vă pe nume.
Regret, dar şi pe mine mă surprinde că nu-mi amintesc
ca dumneavoastră să fi participat la vreuna din primirile
Agathei.
- Erai cu gîndurile în altă parte. Eu îmi amintesc foarte
clar. Ai stat foarte puţin şi te uitai mereu pe fereastră.
Mi-amintesc că îmi ziceam că dacă servitorii mei s-ar
purta aşa, visători şi neajutoraţi, i-aş da afară pe loc.
Kelsey îşi aduse brusc aminte la care serată se referea
Madame Dupres. Fusese bolnavă de gripă şi o apucase
dorul de acasă. Ar fi dorit să pună şaua pe Justice şi să
pornească departe, departe de prostia unora dintre
cunoştinţele Agathei. îşi amintea vag de mai multe
cucoane bătrîne ce păreau să se topească într-o viziune
de păr argintiu, prea mult ruj şi rochii mult prea ţipătoare
şi prea împopoţonate.
- După cum v-am spus deja, nu eram servitoare. Eram
domnişoara de companie a Charlottei.
- Erai?
- Am părăsit-o pe Lady Chamberlain cînd m-am căsătorit.
Tristeţea din glasul lui Kelsey nu i-a scăpat lui Madame
Lacey Dupres, care era tot atît de sinuoasă pe cît era de
grosolană. Deşi fusese măritată o singură dată, pentru
scurtă vreme, în tinereţea ei, cu un soldat confederat,
fusese cîndvaîndrăgostită peste poate...de altul. Ştia prea
bine ce simţea Kelsey.
R e n e g a ţ i i I()5

în schimb, banii de la bogata fam ilie sudistă a


decedatului ei soţ o ajutaseră să-şi aline suferinţa şi
permisese unei mici dansatoare de provincie să devină
stăpîna conacului. Lacey, al cărei adevărat nume era
Myrtle Cummings, îşi pusese la contribuţie capul bun la
afaceri pentru a face să se înmulţească acele fonduri.
Rezultatul era o femeie neobrăzat de bogată şi total
ignorantă în ce priveşte protocolul. Unicul motiv pentru
care ea participase la serata distinsei Lady Chamberlain
era pur şi simplu acela că o „prietenă" îi era datoare un
serviciu. Lacey îi împrumutase femeii cu sînge albastru
şi strîmtorată financiar o mare sumă de bani la care plătise
ca dobîndă invitaţii la evenimentele importante ce aveau
loc la Portland. Lacey, care locuia în San Francesco, se
folosea de relaţiile „prietenei" ori de cîte ori venea la
Portland. Din păcate, prietena ei avusese proasta
inspiraţie să moară iarna trecută, iar Lacey nu mai
rămăsese cu nimic altceva decît enorma-i avere.
Din motive numai de ea cunoscute, intenţiona să se
rnute la Portland, iar acum, simţind că obrăznicătura asta
de puştoaică ar putea s-o ajute să pătrundă din nou în
cele mai snoabe case din Portland -mai ales la Lady
A gatha C ha m be rlain, Lacey decise să devină
indispensabilă tinerei femei.
- Numele dumitale? întrebă din nou, iritată că fata era
atît de ridicol de mîndră. La urma urmei fusese
dom nişoară de com panie a nepoatei A gathei
Chamberlain. Dacă asta nu însemna servitoare, atunci
Lacey nu ştia ce altceva putea să însemne.
- Orchid. Orchid Simpson Danner, zise Kelsey
încercînd să treacă de bătrînă.
- Părăseşti hotelul? Ochii negri pătrunzători ai lui
Madame Dupres erau aţintiţi pe valiza lui Kelsey.
166 N a n c y B u s h

- Ă... da. Trebuie să mă ducîn altă parte, răspunse Kelsey


vag.
- Doamnă Danner, mă simt foarte apropiată de
dumneata. Lacey apucă braţul lui Kelsey, ceea ce era
un adevărat act de bravură, balansîndu-se pe bastonul
ei. Agatha e o femeie foarte drăguţă şi mi-am lăsat cartea
de vizită la ea. Te rog să vii să luăm după amiază ceaiul
împreună, ca să putem să refacem cunoştinţa.
- Vă mulţumesc, Madame Dupres, răspunse Kelsey,
ascunzîndu-şi zîmbetul. Dar mă tem că va trebui să declin
invitaţia dumneavoastră. Am o întîlnire de la care nu pot
să lipsesc.
- Dar insist. Jeffrey, mergem la restaurantul Veranda,
îl anunţă cu măreţie pe tovarăşul ei plictisit, făcîndu-i semn
lui Kelsey să-i urmeze.
Kelsey nu se putea hotărî dacă să onoreze cererile
lamentabilei femei sau să navigfieze prin faţa grupului
de privitori, care fuseseră martorii acestei scene, ca şi
cînd nimic nu s-ar fi întîmplat. Problema era că Madame
Dupres atrăsese atenţia lor asupra lui Kelsey şi oricine
putea să o descrie lui Jesse şi să spună cu precizie
momentul cînd plecase.
Chiar crezi serios că el o să alerge după tine?
Răspunsul era un da răsunător. El avea nevoie de ea.
Ea era cea care nu avea nevoie de el.
Strîngînd mai tare mînerul valizei, Kelsey o porni spre
uşa turnată din faţa ei şi se găsi faţă în faţă cu Jesse care
tocmai intra. O remarcă instantaneu dar, în afară de o
ridicare sardonică din sprinceană, nu păru deloc îngrijorat
că nevastă-sa era cît pe-aci să-şi ia valea.
Ea se opri pe loc, iar el merse pînă la ea. Ridicînd
bărbia, Kelsey îi oferi o privire fermăîn timp ce genunchii
tremurau doar un pic sub privirea distrugătoare, de
dispreţ, ce se revărsa asupra ei.
- Am suportat destul, îi spuse el sec.
- Atunci sîntem de acord, fiindcă şi eu am suportat
destule...vocea indignată a lui Kelsey s-a înecat pentru
că mîna lui Jesse s-a înfipt pe neaşteptate în părul ei,
trăgînd fileul de pe buclele roşcate. Părul se revărsa ca
un torent.
- închide gura, doamnă Danner, sugeră el. Ai putea
să prinzi muşte. Iar fileul nu-l mai pui.
îi clănţăneau dinţii, iar din ochii cenuşii ţîşneau ţurţuri
de gheaţă.
- Eu plecam. Te rog, dă-te la o parte.
Spre uimirea ei fără margini, el făcu exact ce i se
ceruse şi, cu un pas graţios, se dădu la o parte din calea
ei.
- Dar fii înapoi pînă la şase, spuse în spatele ei. Adu ţi
' aminte că avem o întîlnire.
- Lua-o-ar dracu de întîlnire! îi trînti peste umăr. Nu
mă mai întorc deloc. Plec din oraş şi nu ai cum să mă
opreşti!
De abia ajunse pînă la uşa turnantă cînd braţe
puternice îi prinseră braţele, ţintuindu-i umerii. De uimire,
ea fu cît pe-aci să ţipe. Cleştele strînsoarei lui îi amorţi
braţele şi scăpă valiza din mînă.
- Nu mă duce la exasperare, îi şopti el aspru în ureche.
Am ajuns la capătul răbdării cu tine. Diseară ne întîlnirn
cu Samuel şi pe Dumnezeul meu, ai să mergi acolo chiar
dacă trebuie să te împachetez într-o prelată şi să te duc
acolo pe umăr ca pe un sac. Nici mie nu-mi place
aranjamentul ăsta, cum nu-ţi place nici ţie, dar tu eşti
cea care l-a propus, îi reaminti, rostind fiecare cuvînt
parcă ar fi avut un gust amar. Puteai să-mi fi spus cine
eşti, dar dacă n-ai făcut-o, uite unde am ajuns. Ai promis
168 N a n c y B u s h

să te porţi ca şi cum ai fi soţia mea. Iţi propun să începi să


te ţii de promisiune. Cu cît terminăm mai repede, cu atît
mai bine. Aşa că nu mă mai face să-mi pierd răbdarea, adăugă
mai calm, dar nu mai puţin ameninţător.
Răsuflarea lui atît de aproape de urechea ei făcea
să-i tresară sîngele în vine. El o ameninţa dar, curios, ea
nu simţea frică. Aprehensiune, da. Şi o răzvrătire mocnită,
însă nu îi era frică, fiindcă Jesse Danner, fir-ar hoitul lui
frumos, inspira nişte senzaţii foarte diferite de teroare.
Ea încă îl mai bănuia capabil de toate fărădelegile de
care fusese acuzat, dar constata în mod penibil că şi ea,
ca toate celelalte cuceriri ale lui, nu era imună la
farmecele lui Jesse. Părea că nu contează că e un jefuitor.
Fiecare nerv din trupul ei vibra, la atingerea lui, de ceva
ce semăna a pasiune. Asta o speria!
- Cu Samuel? întrebă, alegînd dintre toate ameninţările
pe cea care ar fi trebuit să o neliniştească cer mai mult,
dar care părea să fie cea mai puţin îngrijorătoare.
- Cu scumpul frate Samuel, recunoscu Jesse sardonic,
descleştînd strînsoarea. Kelsey îşi frecă braţele în mod
automat. încă mai simţea apăsarea puternică a fiecărui
deget. Nu mai pot să-l evit.
Kelsey se întoarse cu faţa la el, încruntată.
- Eu nu pot să mă văd cu Samuel. Poate că nu ai ştiut
cine eram, dar nu a trecut aşa de multă vreme de cînd el
m-a văzut pe mine. O să mă recunoască.
- Sînt convins.
- Şi nu-ţi pasă?
Jesse ridică din umeri.
- Nu, răspunse sec. Nu ştiu de ce naiba te-ai ascuns
sub numele de Orchid Simpson, dar nu contează. O să
sfîrşim prin a da nas în nas cu Samuel, fie că vrem sau
nu. Nu avem altceva de făcut decît să-l convingem să-şi
ţină gura în ceea ce ne priveşte pe noi. Eu nu vreau ca el
să-i povestească lui tata, fraţilor mei şi lui Lexie.
Nu a pomenit-o pe mama lui. Săgeata remuşcării o
împunse pe Kelsey la gîndul cum aflase el că Eliza
murise.
- Jesse...zise ezitînd.
- Cred că ar trebui să mergem sus şi să ne pregătim,
da? Trebuie să hotărăsc cum să tratez cu Samuel. în
fond, nu îl cunosc prea bine.
- îmi pare rău...de felul cum ai aflat...de felul cum ţi-am
spus că Eliza...
- Valiza asta este tot ce ai luat? o întrebă el. Nu s-a
uitat la ea, aşa că ea a rămas privind părul lui ca pana
corbului în timp ce el se aplecă să ridice valiza.
în acea clipă, Madame Dupres ieşi din holul
restaurantului, cu faţa roşie de supărare.
- Doamnă Danner! aproape zbiera. Ce te-a reţinut?
Jesse se holba la ea neîncrezător, apoi ochii lui albaştri
se întoarseră spre Kelsey. Acesteia îi veni să rîdă de
nedumerirea ce se citea în ochii lui.
- Soţul meu, zise, cu buze tremurînd.

BO 03

Douăzeci de minute mai tîrziu, Kelsey stătea pe


divanui din salon, cu picioarele strînse sub ea şi cu un
pahar de coniac, pe care nu îl ceruse, într-o mînă. Părul îi
cădea pe umeri ca un nor de mătase roşie maronie, peste
rochia bleum arin. R ealizînd acei mom ent de
vulnerabilitate al lui Jesse, ea se mai înmuie şi în loc să
tie furioasă pe el, nu se putea abţine de a se simţi
răspunzătoare, intr-un mod nefericit, de actuala lui stare
170
c N a n c y B u s h

sufletească. Fusese crudă în mod prostesc, iar acum acel


gest îi revenea în minte şi o apăsa.
- De ce eşti atît de hotărît să-ţi croieşti drum în înalta
societate din Portland? îl întrebă.
El stătea în faţa ferestrelor, cu spatele la ea. îşi proptise
picioarele depărtate, iar umerii se vedeau încordaţi pe
sub haină. Dintr-un motiv numai de el ştiut, nu-şi turnase
coniac, aşa cum făcuse pentru ea. Ţinea mîiniîe lipite de
şolduri şi ea constată că de obicei, cînd era adîncitîn
gînduri, stătea în această poziţie.
încep să-l cunosc, gîndi jenată.
- Am de încheiat o socoteală.
Ochii lui Kelsey ridicaţi spre el, erau plini de întrebări.
Era clar că tot nu credea că el fusese atît de sincer cu
ea.
- O socoteală de încheiat, cu cine?
în rochia aia îngrozitoare arăta ca o dăscăliţă. Ca şi în
cazul cu fileul, el ar fi dorit să smulgă de pe ea şi să vadă
odată curbele somptuoase şi rotunjimile ce formau trupul
ei de femeie. Era furios pe el însuşi din cauza acestor
gînduri. Dintre toate femeile pe care le cunoscuse, ea
era cea mai rea. Nu la fel de parşivă ca Lila Gray, poate,
dar atît de încăpăţînată că frustrarea lui creştea cu fiecare
clipă. Nu putea să aibă încredere în ea, dar o dorea.
Nimeni...nici o femeie de la Lila încoace...nu îl făcuse să
simtă aşa ceva.
- Cu unul pe care îl cheamă Montana Gray.
Ochii lui Kelsey se făcură mari.
- Montana Gray?
- Ai auzit despre el.
- L-am întîlnit. O dată.
- Şi? Jesse era curios să-i afle impresia despre individ.
- Lady Chamberlain era circumspectă din cauza
R e n e g a ţ i i
J 171

reputaţiei lui Montana şi nu-l invita la ea acasă, l-am fost


prezentată la o acţiune de binefacere, răspunse Kelsey,
iar delicatele ei sprîncene arcuite se adunau într-o cută.
Donase o mare sumă de bani.
Jesse pufni.
- L-am făcut pe individul ăsta suficient de bogat ca să
devină filantrop, bombăni cu dezgust.
- Tu l-ai făcut bogat?
Nota amuzată de neîncredere ce răzbătea în glasul ei
îl irita pe Jesse.
- Montana Gray a furat o avere de la mine. Am de
gînd să o capăt înapoi.
- Credeam că mi-ai spus că eşti bogat.
- Sînt. Acum e vorba de răzbunare, pur şi simplu.
- Cum ţi-a furat banii?
Jesse se uita la părul fremătător al lui Kelsey.,Mai multe
şuviţe mătăsoase mîngîiau pielea moale a obrazului ei
şi, pe cînd el o privea, ea ridică o mîriă să le dea la o
parte. Era un gest uimitor de erotic.
- A pus nişte bătăuşi să mă bată şi să mă arunce în
rîul Willamette. Acum aş fi fost mort dacă nu era Zeke.
Zeke m-a scos din apă şi m-a refăcut la loc. Gray s-a
servit de banii mei şi de terenurile mele cu ajutorul amicilor
lui după ce eu am „murit". El încă nu ştie că am
supravieţuit, încheie Jesse. M-am ţinut cît mai departe în
toţi aceşti cinci ani.-
- Iar acum intenţionezi să apari ca un vizitator de pe
altă planetă, care s-a reîntors cu gînduri de răzbunare?
Gîndirea ei rapidă l-a pus pe gînduri.
- Poate că nici nu mă va recunoaşte. Prima noastră
întîlnire a fost...scurtă.
Kelsey sesiza tensiunea din glasul lui. pus nişte
bătăuşi să mă bată şi să mă arunce în rîul Willamette".
172
c Nancy Hush

O cuprinse un tremur. Vocea iui era neutră, însă Kelsey


reuşea să citească printre rîriduri.
- El este cel care ţi-a schimbat faţa? îl întrebă.
- Este atît de vizibil? Jesse era mirat. Se obişnuise în
aşa măsură cu figura lui că uneori uita ce schimbat arăta
acum.
- Am ştiut cine eşti de prima dată cînd ne am cunoscut,
însă faţa îţi este schimbată. Este...
Jesse aştepta nerăbdător, cu curiozitate crescîndă.
- Este ...pur şi simplu altfel.
- Dar cineva care mă cunoştea destul de intim, crezi
că o să poată să mă recunoască?
- Da. Oare cît de intim, se întreba ea.
- Bine, ochii lui se mijifă, gînditori.
- Deci, după ce Montana o să te vadă, cum îţi propui să-ţi
recapeţi banii?
- După cîte ştiu eu, nu e el omul care să cadă în
genunchi cerîndu-şi iertare, fie că o să vadă o stafie sau
nu.
- îţi face plăcere chestia asta, nu-i aşa?
Kelsey se îndreptă. îl privi pe Jesse cu băgare de
seamă, însă el părea mai mult curios decît supărat.
- Eu încerc să cunosc faptele.
- Singurele fapte pe care ai nevoie să le cunoşti sînt
următoarele: unu, am de gînd să ajung rapid în vîrful
piramidei sociale a Portlandului cu tine alături. Tu eşti
cea care ai să deschizi uşile care trebuie. Doi, după ce o să
mă revăd cu Montana, tu ai să te porţi ca o nevastă plină de
atenţii. O nevastă iubitoare. O nevastă care mă adoră,
sublinie el. De fapt, chiar înainte ca Montana şi eu să
reînoim cunoştinţa, va trebui să-ţi joci rolul.
- Vrei să mă gudur pe lîngă tine doar de dragul
răzbunării? Kelsey se uita cu dispreţ.
c R e n e g a ţ i i
J 173

Prin mintea lui Jesse trecu imaginea lui Nell aşa cum
arătase ultima oară. Dulce, inocentă, îngrijorată...
Zeke îi spusese că ea murise din cauza unei fracturi a
gîtului ca urmare a unei căzături de pe cal. Dar Jesse
ştia că Montana Gray aranjase „accidentul" şi mai ştia că
asta se întîmplase din cauza lui -din cauză că se întîlnise
cu el. Nu pomeni de Nell lui Kelsey. Nud păsa dacă ea
gîndea că motivele răzbunării lui erau nobile sau nu.
- Asta a fost învoiala.
-O, nu. Kelsey traversă cu aroganţă camera şi îşi puse
paharul de coniac pe cămin.
- Am devenit soţia ta şi am să te ajut să fii invitat în
cercurile înalte, dar nu am să pretind că ţin la tine. Nu am
să mă aplec, să mă înjosesc sau să mă las subjugată.
Nu am să fiu obiectul tău.
Cu gîndul la Nell, Jesse mîrîi.
- O, ba da, ai să fii.
Kelsey se uita la el cu încăpăţînare, cu năsucul ridicat
în aer.
- Dacă nu, continuă el cu o voce rezonabilă, am să te
denunţ.
- Să mă denunţi pe mine? Cu o mişcare bruscă a^
capului îşi aruncă părul împrejur ca pe un val scînteietor
castaniu-roşcat. Eu le-am spus deja Agathei şi Charlottei
cine sînt şi ce am făcut. Nu mă poţi denunţa, pentru că
m-am denunţat singură.
Triumful ei a fost de scurtă durată.
- Am să-i trimit o telegramă lui Jace şi am să i spun
unde să vină să te culeagă. Putem obţine o anulare a
căsătoriei, apoi Jace n-are decît să te vîndă celui care
va oferi mai mult. Poate unuia mai bătrîn şi mai urît decît
Warfield. Unul pe care să-l intereseze o fiinţă aşa de lipsită
de sentimente ca tine.
174 N a n c y B u s h

Cuvintele lui erau ca nişte ciocane fierbinţi care îi


loveau creierul. Pieptul i se ridica, sînii îi apăsau corsajul
rochiei.
- Nu mă poţi denunţa fără să te denunţi şi pe tine! Nu
o să mai trebuiască să-ţi faci griji dacă Samuel îţi
păstrează secretele sau nu, fiindcă singur vei da de ştire
familiei tale că exişti!
- Vrei să verifici teoria asta? Făcu un pas înainte. Faţa
lui era aspră din cauza unei emoţii greu de definit.
Kelsey ezită. Nu îl credea. Nu ar risca el aşa de mult.
Prea dorea să-şi îndeplinească răzbunarea.
Răzbunarea.
Dintre toate calităţile abominabile pe care le poseda
Jesse, răzbunarea nu era cea de care l-ar fi bănuit. Era
prea fermecător, prea nepăsător şi indolent. Sau cel puţin
aşa fusese. Acum, ea nu mai era aşa de sigură...
- Nu, răspunse după ce momentul se prelungi la infinit.
Prefer să joc mascarada asta decît să am de-a face cu
Jace şi Emerald. Dintre două rele tu eşti cel mai mic, aşa
că te aleg pe tine.
Jesse îşi frecă nasul, gînditor. îl surprindea capitularea
ei.
- Atunci, încearcă să găseşti ceva mai frumos de
îmbrăcat. Articolul cel mai puţin scîrbos din colecţia
Orchid Simpson. Nu, nu te mai osteni. Am să aleg eu.
Traversă camera şi trecu prin uşa dormitorului ei mai
înainte ca Kelsey să poată reacţiona. Ea alerga în urma
lui, ofensată.
Jesse se uită în dulapul gol, apoi smulse valiza ei şi o
descuie. Hainele ei, aruncate de-a valma, au fost
aruncate fără ceremonie pe pat. în timp ce el scotocea
printre ele, Kelsey îşi pierdea stăpînirea de sine.
- Pot să-rrii aleg şi singură rochiile!
R e n e g a ţ i i 175

- Da, ştiu. Numai că nu le alegi prea bine.


El studia o rochie de mătase de culoarea levănţicăi şi
faţa lui frumoasă era foarte concentrată. Kelsey încercă
să-i smulgă rochia din mînă, dar el o strîngea aşa de
tare că nu reuşi decît să tragă de ea, să-şi piardă echilibrul
şi să cadă pe pat. Dar tot mai ţinea de capătul ei şi se
uita furioasă în sus, la el.
- Dă i drumul, spuse printre dinţi.
- Levănţica este o culoare pentru doamnele în vîrstă.

- Levănţica e o culoare primăvăratecă pe care o poartă


ingenuele şi doamnele văduve.
- Aşa că tu la care capăt al scării te plasezi? La ingenue
sau la văduve?
- Greu să pun rochia pe mine dacă ai de gînd s-o ţii aşa
de tare, îi atrase atenţia Kelsey.
- De ce nu ai şi tu o rochie roz? Sau bleu? Sau verde?
Pentru numele Domnului, ce s-aîntîmplat cu tine că te-ai
transformat într-o fată bătrînă?
Şedea aplecat asupra ei, ochii lui albaştri examinînd-o
ca şi cînd ar fi fost un obiect neînsufleţit, ale cărui defecte
le-ar fi putut corecta dacă îl studia destul de aprofundat.
Ea smulse rochia din mîna lui.
- Am descoperit că femeia nu are nevoie de bărbat.
Căsătoria este un avantaj pentru bărbaţi. Eu m-am săturat
de încercările lui Jace de a mă mărita, aşa că am fugit,
îmi pare bine că sînt pe cont propriu.
- Asta nu explică scl limbarea, subiinie el, arătînd cu capul
spre celelalte rochii ale ei.
- Cînd nu eşti pe piaţa măritişului, în căutarea unui
soţ, e mai bine să faci să se înţeleagă foarte clar acest
lucru, spuse Kelsey împreunîndu-şi mîinile peste rochia
de culoarea levănţicăi. Rochiile mele reflectă starea mea
176 / N a n c y li u s h

de spirit.
- O reflectau. Acum eşti măritată. Nu mai trebuie să-ţi
faci griji cu defilarea pretendenţilor.
- M-arn obişnuit să arăt într-un anume fel şi...se
întrerupse cînd Jesse se aplecă brusc spre faţa ei, atît
de aproape încît desluşea striaţiunile de un albastru mai
intens din ochii lui.
- îmbracă rocfiia de culoarea levănţicăi. Lasă-ţi părul
pe umeri. Întîlnirea e fixată la ora şase. Aştept să fii
îmbrăcată şi gata de plecare, în salon, la cinci şi un sfert.
Crezi că vei reuşi?
- Chiar te aştepţi să mă port ca o soţie iubitoare în faţa
lui Samuel? întrebă ea sarcastic, dîndu-se înapoi şi
aplecînd puţin capul ca să-i susţină privirea. Care ne
cunoaşte pe amîndoi?
Jesse o apucă de bărbie cu o mînă. în adîncul ochilor
cenuşii se citea frica, deşi ea încerca cu disperare să o
ascundă. Frica de el şi de situaţia imposibilă în care o
adusese. Nu era nici pe jumătate atît de curajoasă cît
vroia să creadă el.
- Nu te purta de parcă ai vrea să-mi scoţi ficatul şi să-l
dai hrană lupilor, zise el sec.
- Va fi un progres destul de bun.

EO 0 3
C cxpileyi la I 5 ?

Samuel Danner locuise în Portland aproape toată viaţa


lui de adult. Obţinuse diploma de avocat şi o slujbă la
una dintre cele mai prestigioase birouri de avocatură din
Portland. Cei trei ani petrecuţi în slujba aceasta îl făcuseră
să înţeleagă că singurul mod în care putea să avanseze
era fie să aducă firmei o droaie de clienţi bogaţi, fie să se
însoare cu fiica vreunuia dintre partenerii importanţi ai
firmei.
El nu a ales nici una dintre alternative. Şi-a deschis
un birou pe cont propriu şi s-a îndrăgostit de fiica primului
lui client, Cedric McKechnie. Cedric era un negustor din
Portland specializat în docaruri şi trăsuri, precum şi alte
vehicule de lux. Era văduv şi avea o fiică, Mary, la care
ţinea ca la lumina ochilor şi care era partenerul lui de
afaceri cel mai eficient şi mai luminat. Dar Cedric intrase
într-o încurcătură din cauza unui cupeu de comandă.
Soţia unuia dintre clienţii săi, o femeie răsfăţată, voluntară
şi susceptibilă cum Samuel nu mai avusese pînă atunci
17X N a n c y H u s h

ghinionul săîntîlneascăîn viaţa lui, se plînsese bogatului,


puternicului şi cam blegului ei soţ că Cedric îi vorbise de
un preţ, iar cînd cupeul fusese gata îi ceruse preţul îndoit.
Cedric i se adresase lui Samuel pentru un sfat juridic, iar
Samuel îl ajutase să rezolve încurcătura cumpărînd el
însuşi cupeul, deşi acea soţie susceptibilă comandase
ca interiorul să fie roz şi argintiu, iar perdeluţele de mătase
brodate cu amoraşi argintii lucioşi. De fapt, exigenţele
femeii depăşiseră cu mult preţul fixat de Cedric.
Mary McKechnie fusese intrigată cum puteă un bărbat
să cumpere un vehicul atît de ridicol de opulent. Samuel
il cumpărase fiindcă avea nevoie de un mijloc de
transport, ceea ce părea a fi o cale prielnică de a-şi începe
construirea reputaţiei. Intenţionase să refacă interiorul
trăsurii cît mai curînd cu putinţă însă amuzamentul lui
Mary, cînd l-a văzut într-un vehicul atît de împopoţonat şi
de greţos de feminin, l-a hotărît să nu-l rnai modifice imediat.
Se îndrăgostise de ea la prima vedere.
Erau căsătoriţi de şase luni cînd Mary a pierdut
controlul asupra cailor pe care îi cumpărase Samuel
pentru trăsură. Caii, de curînd învăţaţi la trăsură, s-au
speriat de sunetul sirenei unei fabrici şi au luat-o la goană
direct în Strada Mare şi într-un tramvai. Mai mulţi oameni
au fost răniţi. Unul dintre cai şi-a rupt piciorul şi a trebuit
să fie omorît.
Mary a fost azvîrlită de pe capră şi zdrobită sub roţile
trăsurii.
Iniţial a existat un oarecare mister în jurul accidentului.
Mai mulţi martori oculari au jurat că ea nu se afla singură
pe capră atunci cînd trăsura se aruncase în tramvai, dar
era atîta confuzie că nimeni nu era sigur. Lui Samuel nu
i-a păsat. Iubita lui Mary era moartă.
S-a cufundat în muncă şi foarte curînd şi-a ridicat biroul
R e n e g a ţ i i 179

la proporţii respectabile, suficient de respectabile ca să


fie primit în Clubul Arlington şi în casele cele mai de vază
din Portland. Dar nu simţea nici o bucurie. De fapt, prea
puţine bucurii fuseseră în viaţa lui Samuel Danner după
moartea soţiei sale, iar atunci cînd Ezekiel Drummond îi
solicitase o întîlnire urgentă cu unul dintre investitorii lui,
Samuel nu resimţise decît o uşoară iritare. Dorise să se
ducă acasă ca să lucreze la un dosar urgent referitor la o
dispută asupra unor drepturi funciare, ce putea să ajungă
la tribunal în faţa unui oarecare judecător Barlowe, care
putea fi cumpărat dacă preţul era bun, însă Drummond
fusese atît de insistent încît Samuel fusese de acord să i
vadă pe clientul lui Drummond dacă venea la birou.
Uitîndu-se la foaia de hîrtie din faţa sa, Samuel se
gîndea la judecătorul Barlowe. Apărarea pe care trebuia
s-o folosească va consta în îmbrobodirea chestiunii în
atîtea chichiţe juridice încît Barlowe să se impacienteze
de lungimea procedurilor şi de nesfîrşitele termene de
amînare, încît să delege problema unui magistrat mai
mic în grad dar de o etică superioară. Totul depindea de
cît considera Barlowe că este de important adversarul
din acest proces. Samuel se uită la numele înscris cu
cerneală pe dosar: Montana Gray.
Nu era bine. Nu era bine deloc.
Răsună soneria de la uşa biroului. Putea distinge prin
geam siluetele unui bărbat şi unei fernei. Investitorii lui
Drummond. Cu un oftat, îndepărtă scaunul de sub el şi
deschise uşa larg.
- Bună, Sam uel, zise Kelsey G arrett aproape
cerîndu-şi iertare. în rochia cu guler înalt de culoarea
~ levănţicăi, cu părul curgîndu-i în jos pe umeri ca o
cascadă caldă şi roşie, cu ochi cenuşii plini de un umor
reţinut, era frumoasă că un vis.
180 N a n c y B u s h
c

Dar nu Kelsey îl dădu gata pe Samuel ci bărbatul de


lîngă ea.
- Jesse, zise cu voce sugrumată, recunoscîndu-şi
fratele, cu toate că Jesse era categoric schimbat. Purta
un costum albastru închis şi o cămaşă albă ca zăpada.
Părea mai aspru şi mai dur decît îl păstra Samuel în
memoria lui de adolescent pe fratele nestatornic. Nasul
lui era mai puţin perfect, era rupt, cu siguranţă în vreo
bătaie. Obrajii îi erau raşi şi mai aspri. Nu mai era nimic
băieţesc acum pe faţa lui Jesse.
- Doamne Dumnezeule, unde naiba ai fost? se auzi
Samuel întrebînd în timp ce Jesse îi strîngea mîna întinsă.
. - în şi afară din necazuri, zise Jesse tărăgănat.
- Şi ce faceţi voi... se întoarse înmărmurit spre Kelsey.
Ce faceţi voi aici... împreună?
Kelsey întinse brusc mîinile şi le cuprinse pe ale lui,
strîngîndu-le în mîinile ei înmănuşate.
- Mă bucur aşa de mult să te văd, spuse cu bucurie
sinceră. Ce face Harrison, dar Lexie? Dar Joseph?
- Eu... ei fac bine. Emoţiile lui Samuel fuseseră atîta
vreme moarte, îngropate alături de soţia lui, încît nostalgia
stîrnită în sufletul lui îl făcu să o atragă pe Kelsey şi să o
îmbrăţişeze. Ea îl îmbrăţişă cu aceeaşi căldură.
- Doamne, şopti el răguşit din nou. Intraţi. Aşteptam
un client, dar am să-l reprogramez. De cînd eşti în
Portland? Asta era pentru Jesse, care intra în birou cu
acea graţie fluidă pe care Samuel o recunoştea din nou.
Una dintre trăsăturile Dannerilor, dar care era mai
puternică la Jesse.
Jesse!
- Noi sîntem acel client, îl anunţă Jesse pe fratele uluit.
Samuel arăta de parcă l-ar fi lovit pe neaşteptate o boală.
Culoarea îi dispăruse din obraz şi se uita mai întîi la
c R e n e g a ţ i i
j
[S I

Kelsey, apoi la Jesse şi iar la Kelsey, de parcă nu-i venea


să-şi creadă ochilor.
Jesse nu l-ar fi recunoscut imediat în actualul Samuel
pe fratele mai mic pe care îl lăsase acasă. Crescuse
arătînd ca toţi Dannerii, numai că era singurul care avea
ochii închişi la culoare ai Dannerilor. Jesse, Harrison şi
Lexie aveau ochii mamei lor. De fapt şi Tremaine îi avea
la fel, doar că mama lui nu era aceeaşi cu a lor. Dar ochii
lui Samuel erau de culoare închisă, aproape negri, iar părul
era mai deschis decît ai lui Tremaine şi al lui Jesse, care
era negru ca smoala, şi mai închis decît buclele blonde
ale lui Harrison şi Lexie. Părul lui Samuel era roşcat închis
- un castaniu cu şuviţe roşii, nu la fel de lucios şi de sălbatic
de frumos ca părul maroniu roşcat al lui Kelsey. Mai închis
la culoare şi mai lipit de cap. Sub control.
Ăsta era frăţiorul lui?
Felul cum îl privea Kelsey pe Samuel aprinse tăciunii
geloziei. Reacţia ei era călduroasă şi afectuoasă şi Jesse
îşi reaminti vag că ea fusese întotdeauna un copil sincer,
generos şi natural. El credea că ea se schimbase radical
şi chiar aşa şi era. Oarecum. Dar cealaltă faţă a ei încă
mai exista şi era disponibilă pentru Samuel.
Asta îl supăra enorm.
- Tu eşti clientul pe care insista Ezekel Drummond să-l
primesc astă seară? Samuel era uluit.
- Da. Jesse traversă camera pînă la locul lui favorit de
lîngă fereastră, orice fereastră. Priveliştea de la Samuel
nu era la fel de impozantă ca cea de la Zeke. Dincolo de
acoperişurile clădirilor celor mai apropiate se vedea
cheiul complet, cu toate bordelurile, cîrciumile şi catargele
corăbiilor.
- Tu ai vrut să mă vezi într-o chestiune de afaceri?
Samuel cu greu se putea obişnui cu această situaţie. Mai
182 N a n c y B u s h

aruncă o privire lui Kelsey, simţind în mod corect că ea era


persoana cea mai abordabilă dintre ei. Amîndoi?
- E o poveste cu o mulţime de implicaţii. în timp ce îşi
scotea mănuşile, în colţurile gurii ei se ascundea un
zîmbet amuzat. Oh, Samuel, ce mă bucur să te văd. Am
încercat să te evit timp de luni de zile, parcă au trecut ani
de zile, iar acum tot ce îmi doresc este să te îmbrăţişez şi
să-ţi spun ce dor mi-a fost de întreaga familie!
- Ei bine, uite că ai găsit pe unul dintre ei, remarcă el
sec.
- Da... ei bine... pe subgeneîi trimise lui Jesse o privire.
- Cum se face că voi doi sînteţi împreună? Şi de ce
mă evitai pe mine? o întrebă Samuel pe Kelsey.
- Pentru că m-ai fi recunoscut şi eu nu vroiam să fiu
recunoscută. Mă ascundeam la Portland sub un nume
fals, mărturisi ea. Nu vreau ca Jace şi Emerald să ştie
unde mă aflu. Trebuie să-mi promiţi că n-ai să le spui.
-Promit, spuse Samuel automat.
- Putem conta pe tine în chestia asta? Asta venea din
partea lui Jesse. Vorbise fără să se întoarcă de la
fereastră.
Samuel îşi încrucişă braţele pe piept şi se rezemă cu
şoldul de birou. Apele erau tulburi şi nu se limpezeau
deloc.
- Ca să ţin secret locul unde se află Kelsey? Da. De ce?
- Am motivele mele.
- Mai bine spune-mi cîteva dintre ele, sugeră Samuel
calm, dacă doreşti tăcerea mea.
- Nu vreau ca ei să se amestece în ceea ce am eu de
făcut, pînă nu termin.
- Ce ai de făcut?
- Jesse trebuie să revendice nişte proprietăţi furate,
interveni Kelsey repede.
c R e n e g a ţ i i
J 183

- Ce proprietăţi? Furate de cine?


Kelsey se uita la Jesse, aşteptînd. Samuel îi urmări
privirea şi se uită cu curiozitate şi cu băgarede seamă la
fratele care era atît de străin. Salutul lui Kelsey fusese
cald. Jesse era rece ca frontiera cu Alaska.
- Montana Gray.
Samuel tresări. Gray era omul care îl preocupase cel
mai mult zilele acestea.
- Ce? întrebă Jesse, observînd reacţia lui Samuel.
- Am un client care are o dispută cu Gray. Este în curs
un proces.
- Ce client? Ce fel de proces?
întrebările curgeau concise şi rapide.
- în calitate de avocat al său, nu pot să discut despre
situaţia clientului meu.
- Ei bine, dacă are nevoie de ajutor, zise Jesse rece,
dă-i numele meu.
Ce fel de ajutor, se întreba Samuel. După roşeaţa ce
se ridica pe gîtul lui Kelsey, bănui că s-ar putea să nu fie
un ajutor tocmai legal.
- De ce eşti tu implicată? o întrebă pe Kelsey.
- Fiindcă e soţia mea, fu răspunsul sec al lui Jesse.
Samuel nu ar fi fost mai trăznit nici dacă propria lui
soţie s-ar fi ridicat din groapă, aşa deodată, subochii lui.
- Soţia ta? se înăbuşea, uitîndu-se neîncrezător la
Kelsey.
- Sîntem proaspăt căsătoriţi, recunoscu ea cu un
zîmbet mult prea mare.
- O.K., perfect. Samuel se desprinse de birou şi îşi
apucă haina şi pălăria. Mergem să cinăm în oraş şi voi o
să-mi povestiţi toată povestea de la început pînă la sfîrşit.
Să nu uitaţi nici un amănunt.
- S-ar putea să nu vrei să auzi chiar totul, spuse Jesse
1S4 N a n c y B u s h

cu glasul lui tărăgănat.


- Dacă vreţi sprijinul meu, nu o să omiteţi nici un cuvînt.
îi aştepta. Jesse se uită la Kelsey, care la rîndul ei îi
transmise o căutătură ce nu putea fi descrisă decît ca o
provocare totală.
Trecîndu-şi în mod intenţionat braţul pe sub al ei, Jesse
zise:
- Am impresia că a venit momentul adevărului, iubirea
mea. O sărută fugar pe obraz.
Kelsey îşi trecu celălalt braţ peste al lui.
- Da, scumpule.
Samuel nu auzise niciodată pînă atunci atîta scîrbă
exprimată în cuvinte de dragoste.

s o 0 3

Două ore mai tîrziu aflase mult mai multe, atît despre
Jesse cît şi despre Kelsey,însă nici unul nu îi explicase
adevăratele împrejurări ale căsătoriei lor. Aflase că Kelsey
se măritase cu Jesse ca s-o ferească pe Charlotte
Chamberlain de el şi că Jesse dorise să se însoare cu
cineva - cu oricine - cu poziţie în societate pentru a i da
. posibilitatea să pătrundă în eşaloanele superioare ale lumii
bune din Portland. Mai aflase că amîndoi credeau sincer
că acestea fuseseră motivaţiile lor, însă Samuel bănuia că
aici erau mult mai multe iţe. Mai întîi, Kelsey, pe numele
de Orchidrnu avea decît să-i spună AgatheLChamberlain
adevărul de la bun început şi nu ar mai fi intrat în toată
încurcătura. în al doilea rînd, dacă pe Jesse îi interesa cu
adevărat să se folosească de cineva pentru a urca în
societate, de ce nu se folosise de el, de Samuel Danner,
propriul lui frate? Ce îl frapa pe Samuel era că şi Kelsey şi
R e n e g a ţ i i 185

Jesse erau preocupaţi de propriile lor probleme, iar restul


lumii n-avea decît să se ducă pe pustii. Fie că îşi dădeau
seama sau nu, ei erau făcuţi din acelaşi aluat.
. Iar acea ură rece pe care şi-o arătau unul altuia cînd
credeau că el nu se uita la ei, era tot teatru. Putea să
parieze.
Dar îşi dădeau ei seama? se întrebă. îl amuza gîndul că
probabil nici nu se culcaseră împreună. Şi totuşi erau
căsătoriţi, ce naiba!
- Ce e nostim? întrebă Jesse acru cînd Samuel nu
mai reuşi să-şi ascundă un chicot.
- Deci ce facem mai departe? Samuel îşi înăbuşea
zîmbetul, dar ochii lui luceau de rîs cînd se întoarse spre
Kelsey.
Kelsey nu reuşi să nu zîmbească la rîndul ei, deşi avea
impresia neplăcută că Samuel vedea mult mai departe
decît doreau ea şi Jesse.
- Soţul meu e cel care stabileşte planul, zise ridicînd
din umeri.
Jesse strînse din dinţi şi se uită peste capetele lor la
locul unde îi condusese Samuel. Era lambrisat cu lemn
de nuc şi arăta ca un club. Deşi locul părea să fie şi pentru
sexul feminin, era clar că şeful de sală nu gîndea aşa, căci
în timp ce le lua comanda o privea pe Kelsey cu un aer
dezaprobator.
Pe Jesse îl irita faptul că Kelsey îi arăta lui Samuel
atîta simpatie de parcă ar fi fost cîndva iubiţi. îl irita şi mai
tare faptul că ei aveau de împărtăşit o istorie, o istorie
care pentru Jesse prezenta goluri mari. El părăsise Rock
Springs din-propria-i voinţă, dar totuşi îl deranja cînd.ei
vorbeau cu afecţiune despre o anumită vreme, sau
persoană, sau loc pe care el le cunoştea destul de bine
încît să dorească să afle mai multe.
186 N a n c y H u s h

La lumina lămpilor, părul lui Kelsey strălucea superb.


Rochia îi venea ca turnată pe corp, iar imaginea ei aşa
cum o văzuse în dimineaţa de după nunta lor, cînd purta
numai pantalonaşi şi o camizolă scurtă, îi producea o
suferinţă uriaşă şi îi deştepta pasiunea.
O dorea. O dorea de o manieră ce devenea tot mai
greu de negat.
Ea tocmai rîdea la ceva ce-i povestea Samuel, iar
Samuel surîdea galeş. Şi apoi Jesse aproape a căzut
jos de pe scaun lâ cuvintele fratelui său.
- Harrison se învinovăţeşte pe el de plecarea ta, îi
spunea Samuel lui Kelsey cu blîndeţe.
- Eu nu am plecat din cauza lui. Sau fiindcă m-a părăsit.
Zîmbetul ei s-a şters, dar privirea ochilor era blîndă. Şi
nici din cauza lui Miracle.'
- Te-a părăsit? întrebă Jesse.
- Kelsey şi Harrison intenţionaseră să se căsătorească,
îi explică Samuel.
Nedumerit, Jesse încerca să înţeleagă, simţind o
supărare iraţională contra fratelui mai mare. Harrison şi
Kelsey fuseseră logodiţi?
- Care Miracle? întrebă.
Rîsul lui Kelsey a răsunat voios prin sala liniştită a
clubului. Mai mulţi bărbaţi au întors capul, încruntaţi, iar
zîmbetul lui Samuel s-a lărgit într-un chicotit sonor. Jesse
se uită pătrunzător la cei doi domni cu părul alb şi priviri
dezaprobatoare care şedeau la masa cea mai apropiată
de a tor. .
- Miracle este numele soţiei lui Harrison, Miranda
Miracle Jones Danner, ca să fiu mai precisă, îl lămuri
Kelsey.
Nu părea deznădăjduită că fusese abandonată în
favoarea altei femei, decise Jesse, înveselit imediat. -
C R e n e g a ţ i i 187

- Harrison s-a însurat?


- Cu o metisă Chinook care e vraci, explică Samuel.
Văzînd expresia de neîncredere a lui Jesse, adăugă: O
să trebuiască s-o cunoşti pe Miracle. E o doamnă.
- Este şi sora mea vitregă, mai adăugă şi Kelsey,
atrăgînd din nou atenţia lui Jesse asupra ei. Se pare că
tatăl meu a avut o legătură de lungă durată cu mama lui
Miracle, explică ea cu o uşoară urmă de amărăciune.
Infidelitatea pare să fie boala tuturor bărbaţilor din neamul
Garrett. Privirea ei rece se aşeză asupra lui Jesse şi el
înţelese că ea gîndea că aceasta era şi boala bărbaţilor
din familia Danner.
- Miracle sună... interesant, spuse Jesse. Subiectul
începea să devină periculos.
- De cîtă vreme sînt căsătoriţi Harrison şi Miracle?
întrebă Kelsey revenind cu ochii la Samuel.
- Vreo patru ani? Samuel ridică din umeri. Nu mult
după plecarea ta din Rock Springs. Au o fetiţă acum.
- Da? întrebă Kelsey calm. Mi-ar plăcea s-o văd.
- Chiar ai fost logodită cu Harrison? întrebă Jesse în
ciuda instinctului care îi spunea să nu se amestece în
viaţa lui Kelsey.
Genele lungi şi întoarse aruncau umbră pe pielea ei ca
alabastrul. O stingherise.
- Da, a fost unicul ei răspuns.
Jesse îşi revizui prima impresie că acţiunea lui
Harrison nu o afectase. O rănise profund, poate chiar
era cauza care o făcuse să devină o fată bătrînă.
Examinîndu-şi paharul, Jesse se lupta să îndepărteze
un ghimpe iraţional de gelozie împotriva fratelui mai mare.
Harrison nu se însurase cu Kelsey. El se însurase. Şi nu
era vina lui Harrison dacă Kelsey mai ţinea încă la el.
Sfinte Isuse Cristoase, mai întîi Samuel, acum
Harrison. Singurul frate pe care nu era gelos era
Tremaine.
- Soţii Gray sînt sponsorii unei licitaţii de binefacere,
spuse Jesse în tăcerea care se lăsase la masa lor. Cu
invitaţii speciale. Numai cei despre care ştiu că vor face
donaţii şi donaţii mari au fost invitaţi. Zeke este pe lista
lor.
- Şi eu, zise Samuel, deşi ştia că în ceea ce îl privea pe
Montana Gray era un test de loialitate. Gray o să vrea să-l
mituiască, aşa cum făcuse şi cu judecătorul Barlowe.
Samuel hotărîse să nu onoreze invitaţia.
- Eu am să particip la acea licitaţie chiar de-ar fi să
dărîm poarta. Zeke se străduieşte să-mi obţină o invitaţie.
Nu cred că o să fie o problemă. Nevastă-mea e o
recomandare bună.
Tonul sec al lui Jesse nu i-a scăpat lui Kelsey.
- Agatha şi Charlotte au să fie invitate, zise cu voce
mică. Gîndul că o să apară la licitaţie la braţ cu Jesse şi
că o să trebuiască să dea ochii cu ele o făcea să se
simtă jenată şi necăjită.
- Eu nu aveam de gînd să mă duc, recunoscu Samuel,
dar acum nu aş lipsi pentru nimic în lume. Cum vreţi să
mă port cînd o să vă văd pe voi doi?
- Samuel, eu sînt hotărît să-l dau în gît pe Gray, îl prever'i
Jesse solemn. S-ar putea să fie contra intereselor tale să
spui că eşti rudă cu mine.
- Dacă ţie nu-ţi pasă să spui că eşti fratele meu, nici
mie nu-mi pasă, îl asigură Samuel.
- S-ar putea întîm pla ca eu să fiu -Jesse ezită
-neînduplecat.
- Nu-mi fac griji. Samuel era calm. Dar cum va fi cu
Kelsey?
- Ea este Orchid Simpson Danner. Jesse se uită spre
c R e n e g a ţ i i
J 189

Kelsey.
- Eu i-am spus Agathei cine sînt în realitate, zise
Kelsey.
- Şi o să-ţi păstreze secretul?
-... Nu ştiu. A trebuit să-i dau explicaţii, după căsătorie
şi nu sînt sigură că o să admită să mintă pentru mine.
- Hmm, se încruntă Jesse. Charlotte este la curent?
Kelsey încuviinţă din cap.
- Drace, bombăni Jesse cu furie înăbuşită. în fine,
n-avem ce-i face. Eu am semnat astă seară hîrtiile de
cumpărare pentru o casă de pe parcelele parcului şi o
să ne mutăm curînd în ea. Presupun că ne-am cumpărat
deja destulă respectabilitate, indiferent care e numele
tău. Jesse bău pînă la fund paharul său privindu-şi
proaspăta soţie cu sobrietate. în puţinele săptămîni ce
mai rămîneau pînă la licitaţia de binefacere trebuiau să
fie făcute unele schimbări. Unele schimbări împotriva
cărora Kelsey Orchid Garrett Danner o să obiecteze
insistent.

Trei nopţi mai tîrziu, după o cină surprinzător de


agreabilă cu soţul ei de obicei imposibil, Kelsey străbătu
imperios covorul luxos al dormitorului ei, dădu de perete
uşa şi întrebă cu un glas stăpînit cu grijă: - Unde îmi
sînt rochiile?
Jesse era lungit pe sofa, citind ziarul de o manieră atît
de evident forţată, încît Kelsey înţelese că juca teatru.
- S-au dus.
- S-au dus? Glasul ei era puţin tremurat. S-au dus?
- l-am spus cameristei să le ia şi să le dea la săraci.
190 N a n c y B u s h

- Nu am curajul să te întreb cu ce am să mă îmbrac pînă


ce va termina doamna Honeycutt rochiile pe care le-ai
comandat.
- îţi trimite prima rochie mîine după amiază.
- Mi-ai lăsat ceva lenjerie de corp? întrebă Kelsey
sarcastic. Camera e complet măturată.
- Trebuie să existe cîte ceva în sertarul scrinului.
- Dar o cămaşă de noapte?
- Dormi cu pantalonii. Sau goală, dacă preferi. Se uita
în direcţia ei.
Kelsey se întreba care ar fi modalităţile cele mai
interesante de a-l omorî. Ar fi drăguţ să-l strîngă cu o
funie de gît. Nu, mai bine ar fi să-l spînzure de... de...
de... Mintea ei se opri la această viziune destul de colorată
şi se uită în altă parte, plănuind alte noi moduri de a-i
face viaţa la fel de mizerabilă cum i-o făcea şi el ei.
Mută de furie, se întoarse în camera ei. Conturul
pistolului se vedea clar prin geanta moale de antilopă.
Apucînd brusc geanta, se gîndi să-l ameninţe cu pistolul
pînă ce o să-i spună cameristei să aducă lucrurile înapoi.
Dar nu avea nici o şansă, îşi dădu seama imediat,
necăjită. Trecuseră cîteva ore bune de cînd camerista
făcuse curăţenie în odăile lor. Nu avea nici o şansă să-şi
recapete lucrurile; avusese Jesse grijă de asta. De fapt,
înainte de cină o luase cu el la un foarte plăcut tur prin
oraş, ceea ce o uimise dar o şi bucurase. Acum îşi dădea
seama că el avusese şi alte motive.
- Ce faci? o întreba.
Tresări la auzul lui, atît de aproape de urechea ei.
Răsucindu-se brusc, fu copleşită din nou de mînie la
vederea frumoasei lui siluete aplecată neglijentîn pragul
uşii.
- Am să te omor, zise ea cu glas neutru, Pînă acum nu
c R e n e g a ţ i i 191

am avut niciodată dorinţa să omor pe cineva cu sînge rece.


E o senzaţie complet nouă. Pe cuvîntul meu că-mi place.
- Şi cum ai de gînd să mă omori?-Privirea lui aluneca
spre poşeta grea ce atîrna în mîna ei. Ai să mă loveşti în
cap cu geanta?
- Am să te împuşc, zise ea calm, scoţînd pistolul şi
verificîndu-i încărcătorul. Cum de îndrăznea să stea acolo
şi să-şi bată joc de ea!
- Chiar te pricepi să foloseşti chestia aia?
Părea curios şi interesat. Deci uitase faptele ei de
vitejie cu puşca, constată Kelsey cu umor negru. El nu
ştia nimic despre ea. Nimici
- De fapt, nu, minţi, părînd niţel îngrijorată, la să vedem.
Se ridică... Ridică pistolul, cu o expresie de nerăbdare
pe faţa ei mobilă. Se ocheşte... Centră ţeava în stînga
feţii lui Jesse. Şi se apasă pe trăgaci.
Trupul lui Jesse se prăbuşi greu peste Kelsey,
trîntindu-i pe amîndoi la podea. Forţa impactului cu mîna
lui Kelsey a făcut ca împuşcătura să nimerească în
perete, din care a curs peste ei o ploaie de tencuială, iar
pistolul, zburînd din mîna ei, a aterizat sub pat.
- Proastă nebună ce eşti! strigă el zguduit. Lua-te-ar
naiba! Du-te dracului!
- N-am... vrut... să...
El o scutură atît de tare încît îi clănţăneau dinţii şi
simţea că i se rupe gîtul. Nu putea să-şi recapete
răsuflarea. Ameţită şi speriată, era uluită că pistolul ciiiar
trăsese.
- Dâ-mi... drumul... sughiţă, închizînd ochii fiindcă
simţea că o ia cu ameţeală la cap. O, Doamne, i se făcea
rău! Greutatea lui îi apăsa pieptul. Plărnînii nu aveau aer.
Capul o durea acolo unde se lovise în cădere.
- Nici vorbă. Vrăjitoare sîngeroasă ce eşti! Dacă mai
încerci vreodată aşa ceva, să ştii că eu am să te omor pe
tine!
- Mă doare.
- îmi vine să-ţi rup gîtul!
îi dădu drumul atît de repede că umerii i se loviră de
podea. Răsucind capul într-o parte, luă o gură de aer,
luptîndu-se cu senzaţia de vomă ce i se ridica din gît. Ar fi
putut să-l omoare.
El se sprijinea cu toată greutatea în mîini, uitîndu-se
în jos la ea cu o expresie feroce şi răuvoitoare. Kelsey
clipi şi închise ochii, ca să nu mai vadă faţa lui
schimonosită dar şi ca să nu vomite.
- Nu aş fi apăsat pe trăgaci, zise aproape în şoaptă.
Cu siguranţă ştii asta.
- Nu zău?întrebă el răutăcios. Aşa sînt omorîţi oamenii.
Cu siguranţă ştii asta.
La uşa de intrare se auzeau bătăi imperioase. Jesse
se rostogoli şi se ridică în picioare, depărtîndu-se de
Kelsey. îl auzi cum răspundea la întrebările îngrijorate
ale altor clienţi ai hotelului pe care îi asigura, pe un ton
ferm şi aspru, că într-adevăr auziseră o împuşcătură dar
că nimeni nu era rănit.
Ca reacţie, Kelsey tremura din tot corpul. Fusese un
lucru stupid de tot. Trebuia să-şi fi dat seama că el s-ar fi
apărat şi că nu ar fi crezut că ea pur şi simplu făcea o
glumă. Şi avea dreptate. Aşa erau omorîţi oamenii.
N iciodată, pînă acum, nu făcuse un lucru atît de
iresponsabil.
Cîteva minute mai tîrziu sună la uşă şi directorul
hotelului. Kelsey l-a auzit pe Jesse dîndu-i şi acestuia
toate asigurările. Cînd directorul a intrat în dormitor să
examineze daunele,Kelsey îşi revenise în fire destul ca
să şadă pe marginea patului. Nu îndrăznea să întîlnească
R e n e g a ţ i i
3 193

ochii lui Jesse; furia ce emana din ei venea în valuri.


Apoi au rămas din nou singuri. Kelsey urmărea
picioarele lui încălţate în ghete, care se opriră la un metru
în faţa ei.
- A fost un lucru stupid şi nesăbuit, îi spuse cu răceală.
Nu există ceva mai periculos decît o femeie cu un pistol,
care nu ştie deloc cum trebuie mînuit. Cine ţi-a dat pistolul
ăsta? De ce naiba \I porţi tot timpul la tine? Ai avut noroc
că ai tras asupra mea şi nu asupra altcuiva. Puteai să
ajungi la puşcărie sau chiar mai rău. Tonul vocii lui era
înfiorător, plin de o furie înăbuşită şi de teamă pentru
viaţa ei şi a lui.
- Nu sînt... neîndemînatică, admise Kelsey, simţindu-se
ceva mai bine acum cînd pămîntul încetase să se mai
învîrtească cu ea. Putea să respire în voie şi trăgea aerul
cu nesaţ în piept. Obrajii palizi începeau să se coloreze.
- Nu eşti neîndemînatică? Jesse era dispreţuitor. Doar
din mila lui Dumnezeu nu mi-ai zburat creierii.
- Nu, eu...
- Taci din gură, Kelsey. Taci din gură şi recunoaşte că
măcat o dată în viaţa ta nu ai avut dreptate!
Ea întoarse capul, însă el îi prinse bărbia şi i-o răsuci
înapoi, obligînd privirea ei plină de remuşcare să o
întîlnească pe cea hotărîtă a lui. Nebunia curată a nesăbuinţei
ei o umplea de o tristeţe profundă.
- Am greşit, recunoscu cu voce slabă.
El se uita la ea şi clipele treceau. Clipe încărcate de
tensiune. Reacţia o făcea să se simtă slabă şi emotivă.
Toptă viaţa lăsase mîndria şi neastîmpărul să-i domine
bunul simţ. în aceşti patru ani trăiţi alături de Agatha şi
Charlotte, crezuse că învăţase răbdarea şi se maturizase,
dar în cîteva săptămîni - de cînd Jesse se reintrodusese
în viaţa ei - ea redevenise copila nestrunită de altă dată.
194 Nancy Bush
Mîndria, ca şi nevoia de a face paradă, o făcuseră să ridice
pistolul asupra lui. Deşi era o ochitoare mult prea bună ca
să-l atingă cu adevărat, dacă ar fi apăsat pe trăgaci, el ar fi
putut să tresară şi s-o facă pe ea să comită o greşală. La
urma urmei, ea nu intenţionase să tragă. Erau amîndoi
norocoşi că scăpaseră neatinşi.
Toată gama emoţiilor i se citea pe faţă. Gura îi tremura
şi scoase un oftat.
- îmi pare rău.
Tranziţia bruscă de la asasina sălbatică la femeia
tremurătoare au înmuiat furia lui Jesse. Dar nu avea,
totuşi, încredere. O subestimase o dată şi nu avea de
gînd să facă acelaşi lucru acum.
- Dar nu mai înainte ca să-mi dai cuvîntul tău că nu ai
să te mai atingi vreodată de un pistol. De nici un fel de
pistol. De nici un fel de armă de foc.
- Dacă îţi dau cuvîntul meu de onoare, mă crezi?
- Dacă îmi dai cuvîntul tău de onoare şi te ţii de el, îi
răspunse Jesse, bănuind, pe bună dreptate, că pe
undeva era o păcăleală.
Kelsey nu putea să promită ceva ce era atît de
înrădăcinat în personalitatea ei. Dar nici nu mai era
capabilă să mintă.
- îţi dau cuvîntul meu.
Jesse îi căuta privirea - privire plină acum de inocenţă,
nu de remuşcare. De prea multă inocenţă.
- O să încerci din nou, nu-i aşa? se miră el. Cu prima
ocazie cînd o să mai pui mîna pe un pistol sau pe orice
altă armă, ai să încerci să mă omori!
- Nu, n-am s-o fac. Kelsey era sinceră. Nu intenţionam
deloc să te împuşc.
- Mincinoaso, şopti el încet, fermecat de acele buze
moi şi mincinoase. Cred că am învăţat lecţia, bombăni.
- Despre ce? Kelsey încerca să se retragă de pe pat,
interpreted corect privirea lui furişată pe sub pleoape.
Nu! îl preveni cînd el se aplecă spre ea şi îşi puse mîinile
pe umerii ei.
- Ce nu? Glasul lui suna tandru şi seducător în timp
ce o mînă o cuprindea pe după gît, ridicîndu-i bărbia şi gura
spre privirea lui agresivă, atrăgînd buzele ei în mod
inexorabil, centimetru cu centimetru, spre ale lui.
- Dacă mă săruţi, am să... am să-m i retrag
promisiunea!
El rîse uşor.
- Oricum nu aveai de gînd să te ţii de cuvînt.
- Acum vorbesc serios, Jesse, suflă ea înfricoşată. Nu
am să mai iau în mînă niciodată, dar niciodată un pistol.
Cît oi mai trăi.
El ezita, cu gura doar la un fir de păr departe de a ei,
răsuflarea lui care mirosea a coniac amestecîndu-se cu
a ei.
- Cred că am găsit cum să te ţin la respect, zise amuzat.
- Dacă mă săruţi, nu mai sînt răspunzătoare de soarta
ta! îl ameninţă ea.
Mai tîrziu, Kelsey şi-a dat seama că faptul de a-l
provoca a fost greşeala ei cea mai mare. Timp de o bătaie
de inimă el păru gata să asculte, dar de fapt aruncarea
acelei ameninţări în faţa lui îi forţase decizia - şi o costase
scump. Gura lui se prăvăli peste a ei, răcoroasă şi
insistentă. Inima lui Kelsey bătea să-i spargă pieptul.
Cu o voce înăbuşită de buzele ei tremurătoare, el o
avertiză:
- Nu mă respinge. Am să cîştig.
Acest ton rece şi hotărît o făcu să tremure toată. El
avea dreptate. Ea constată că acest atac tandru era mult
mai înfricoşător decît orice alt mijloc de a o modela după
196
c N a n c y B u s h

voinţa lui.
Jesse apăsă mai mult sărutul lui, gura lui mişcîndu-se
peste a ei cu familiaritate. Pe moment, Kelsey rămase
împietrită. Nu voia să-l dorească, dar îl dorea şi deşi îşi
dădea seama că acesta era felul lui Jesse de a obţine o
mică răzbunare, nu putea să nege că sărutările lui îi făceau
mult mai multă plăcere decît celelalte de care avusese parte
cîndva.
De fapt, pînă la Jesse ea nu dorise niciodată să sărute
şi ea la rîndul ei. Totdeauna se întrebase de ce femeile
aveau aerul că sînt gata să leşine cînd vreun bărbat îşi
lipea buzele de ale lor. Deseori se întrebase ce fel de
magie se întîmpla în acel moment cînd cei doi îşi dădeau
ochii peste cap şi răsuflau grăbit. Ea fusese convinsă că
era imună, dar acum era perplexă, uşurată şi puţin
descumpănită să constate că nu era aşa.
Acum constata că era altfel. Senzaţia de topire începea
undeva în abdomenul ei, i se răspîndea în coapse şi în
stomac, iar capul îl simţea ameţit şi uşor. Presiunea
puternică a gurii lui era bine venită. Cînd el îşi lunecă
limba de-a lungul dungii dintre buzele ei căutînd o intrare,
ea nu mai avu nici un scrupul în a onora această cerere.
De îndată ce gura ei s-a deschis, limba lui s-a cufundat în
dulceaţa dinăuntru, apoi s-a retras încet, apoi s-a cufundat
din nou, într-o imitaţie evidentă a actului pe care el începea
s-o facă să-l dorească.
Kelsey era ameţită, docilă, complet năucită. Cînd el
şi-a ridicat capul ca s-o privească, ea a reacţionat
instinctiv, mîinile ei agăţîndu-se de gîtul lui cu o ardoare
pe care nu o putea stăpîni, aducîndu-i din nou gura la
gura ei. Sărutările lui Jesse deveniră mai exigente, limba
lui mai insistentă, în timp ce mîinile lui călătoreau de-a
lungul coşului pieptului şi al coapselor ei, explorînd
R e n e g a ţ i i 197

posesiv fiecare curbă gingaşă şi fiecare contur tremurător.


în mintea lui se dădea o luptă. în creier un gînd bătea
insistent: E nevasta mea... e nevasta mea... e nevasta
mea. Avea tot dreptul să ia ceea ce ea îi oferea atît de
dulce. El vroia. Fiecare fibră se lupta să desăvîrşească
ceea ce începuse atît de inocent.
Jesse nu se împiedicase niciodată de principii. El lua
orice i se arăta în cale. Dar aici era vorba de mult mai
mult decît de sex. Nu era nici măcar sigur dacă îi plăcea
de Kelsey. Deşi pînă atunci lucrul acesta nu prea
însem nase cine ştie ce, acum avea însem nătate.
Deocamdată erau legaţi unul de altul; el avea nevoie de
ea ca parteneră. Nu dorea să se încurce în problemele
relaţiei dintre bărbat şi femeie pînă ce nu rezolva o dată
pentru totdeauna problemele cu Montana. Poate că nici
chiar atunci.
Dar, Doamne, ce plăcută era.
Mîna lui aluneca nerăbdătoare spre talia ei. Prin
mătasea de culoarea levănţicăi mîngîie movila sînului
ei. Prin mătase simţea cum sfîrcul creşteaîntr-un mugure
tare. în adîncul creierului lui îşi amintea de forma acelor
sîni de sub camizola moale. Dorea să o vadă din nou şi
întinse mîna spre nasturii de la gîtul ei, prinzînd în acelaşi
moment şi buzele ei într-un sărut devorator.
Prin vălul genelor ei, Kelsey observa cum Jesse
descheia sistematic toată seria de nasturi. Era atît de
concentrat şi de nerăbdător. O dezbrăca. O dezbrăca! Şi
ea îl lăsa s-o dezbrace.
- Aşteaptă. Cu o mînă opri mîna lui. Sub degetele lor
încleştate simţea bătaia nebunească a inimii ei.
El o privi îndelung. în ochii lui nu mai era acum acea
lumină care tachina. Era teribil de serios şi de înfierbîntat.
Kelsey era copleşită de acea privire şi nu putea face nimic
198
c N a n c y B u s h

altceva decît să se uite şi ea cu ochi mari în ochii lui.


Atenţia i se îndreptă asupra nasturilor. Sub rochie purta
numai camizola aceea subţire, iar cînd Jesse trase de
corsajul rochiei, scoţînd la iveală sînii, mugurii negri ai
sfîrcurilor se conturau sub satinul lucios.
îşi aplecă gura să sugă mugurele de-a dreptul prin
camizolă. Kelsey tresări de surpriză şi plăcere. Nu se
aşteptase la un asalt atît de frontal. Spinarea i se arcuia
în sus, iar geamătul din gîtul ei era nou şi fremătător de
dorinţă deşteptată.
Jesse a fost uluit de dulceaţa tulburătoare a reacţiei
ei. Se aşteptase ca ea să ţipe, să intre în panică, să-i
lovească spinarea cu pumnii -orice altceva în afară de
această predare pătimaşă. îşi zisese că o să continue
aşa pînă ce ea o să-l oprească, ştiind că natura ei frigidă,
deşi deocamdată învinsă, avea să iasă fără îndoială din
nou la iveală de îndată ce el avea să-şi ia prea multe
libertăţi cu ea. Se aşteptase şi conta pe aşa ceva. Existau
zeci de alte femei pe care le putea folosi pentru relaţii
sexuale. Situaţia lor era a naibii de complicată.
Dar de ce ea nu se împotrivea? Unde se afla acum
Orchid Simpson, cea scorţoasă, rigidă şi total lipsită de
sexualitate?
Mîinile ei lunecau, peîncercate, de-a lungul spinării lui
pînă la şolduri. El şedea deasupra ei. Explorarea ei i-a
explodat simţurile şi ei se aşeză complet deasupra ei,
pierzînd orice control în afară de nevoia de a fi înăuntrul
ei, îngropat adînc în esenţa ei, mîngîind-o şi dîndu-i
plăcere. Genunchiul lui îi desfăcu picioarele şi se apăsă
peste ea, forţînd-o să constate cum vibra tăria lui rigidă.
Acum ori niciodată, gîndi, străbătut de un fior de dorinţă.
Kelsey realiza ca într-un vis ceea ce i se întîmpla.
încerca să se îm potrivească prin voinţă, însă era
c R e n e g a ţ i i
J 199

devastată de nevoia primordială ce emana din el. Ar fi


vrut să tragă şoldurile lui peste ea cît mai tare cu putinţă,
să-şi încolăcească picioarele pe el, să-i ceară să-i dea
acea răsplată ultimă, deşi mintea ei striga să se trezească
şi să lupte.
Nu a mai fost nevoie. Decizia a luat-o Jesse.
- Of, drace, bombăni, rostogolindu-se de peste ea şi
ridicîndu-se în picioare, cu spatele la ea, cu umeri ce
tremurau de atîta încordare. Ea zăcea aşa cum o lăsase
el, pe spate, şocată şi răvăşită. Rămase aşa timp de multe
lungi momente: desfrînată, respinsă şi plină de o dorinţă
nesatisfăcută. Jenată, Kelsey a scos un strigăt de umilire
şi de durere şi s-a făcut ghem.
Mai înainte să poată înţelege vreun motiv posibil pentru
care ea reacţionase atît de pătimaş, soţul ei traversă
camera, închizînd încetişor uşa în urma lui.

«8
CZ-cx fr? i i o l ia ! 1 0

O explozie de lumini străjuia aleea circulară de


cărămidă de-a lungul căreia trăsură după trăsură se alinia
în faţa impozantului conac cu două etaje al lui Montana
Gray. O briză fierbinte de iulie oferea prea puţină răcoare
participanţilor la licitaţie înţoliţi în haine elegante. Ziua
fusese încinsă rău - o grozăvie de zi de vară fără nor, fără un
firicel de aer respirabil. Kelsey, îmbrăcată într-o rochie de
catifea vişinie, se simţise moale şi fleşcăită cînd proaspăta
ei cameristă, Irma, o ajutase la îmbrăcat. Acum, avînd în
faţă perspectiva a trei sute de oameni îngfiesuiţi în sala
de bal a soţilor Gray cu care trebuia să dea ocl iii, îi venea
s-o ia la fugă cît mai curînd, în timp ce portiera cupeului se
deschidea.
Era cupeul lui Jesse. Al lui personal. Nu rninţise în
privinţa abundenţei lui financiare. Kelsey avusese
ocaz-ia să-şi dea seama. îşi planificase sistematic
răzbunarea timp de ani de zile, iar acum fiecare piesă
era la locul ei. Cumpărarea casei lor, cu nimic mai prejos
R e n e g a ţ i i 201

în eleganţă ca cea a lui Montana Gray, fusese ultima


mişcare, cea finală. Acum, Jesse Danner şi adorabila
lui soţie ascultătoare, Orchid, erau instalaţi într-un nou
cartier, extrem de elegant şi erau pe cale de a deveni
unul dintre cuplurile favorite ale elitei mondene. Invitaţiile
începură să vină, la început ca un pîrîiaş, apoi să curgă
rapid ca un potop. După cum s-a dovedit, Zeke nu a
mai fost nevoit să smulgă o invitaţie pentru licitaţia de
binefacere. Popularitatea lui Jesse şi Kelsey începuse
să crească chiar mai înainte de a fi invitaţi împreună.
Văzîndu-i plimbîndu-se prin parcuri sau prin cartierul
liniştit, cu străzi străjuite de stejari, oamenilor le plăcuse
cum arătau împreună.
Dar oricărei persoane inteligente, aşa ceva i-ar fi produs
greaţă.
- Eşti gata? întrebă Jesse cu vocea lui de bariton.
Kelsey, care se uita prin geamul cupeului la droaia de
invitaţi eleganţi ce urcau treptele de cărămidă ale casei
lui Montana Gray, îşi întoarse privirea spre soţul ei. Era
îmbrăcat în negru din cap pînă în picioare, cu excepţia
gulerului alb scrobit de la cămaşa lui plisată.
Era fără pălărie, ca şi Kelsey, iar părul lui era negru ca
miezul de noapte, pieptănat pe spate, atingînd gulerul
alb al cămăşii. în slaba lumină din interiorul trăsurii, ochii
lui erau umbriţi, însă ea ştia cît erau de albaştri şi de
pătrunzători. în cele trei săptămîni ce trecuseră de cînd o
sărutase şi aproape că făcuse dragoste cu ea, simţise cum
o scrutau îndeaproape ori de cîte ori ea se afla în preajma
lui. îndeaproape şi dispreţuitor. Părea că regreta acele clipe
pătimaşe tot atît de mult ca şi ea. Nici unul dintre ei nu mai
făcuse aluzie la acel incident.
- Sînt gata, răspunse cu răceală.
Drake mînă trăsura lin şi o opri. Jesse deschise
202
c N a n c y B u s h

portiera, sări jos uşor, apoi îi întinse o mînă lui Kelsey.


Mănuşile ei de aceeaşi culoare cu rochia, îi veneau pînă
mai sus de coate şi fu bucuroasă de existenţa acestei
mici bariere atunci cînd Jesse i-a apucat degetele. Nu
dorea deloc să-l atingă, dar astă seară avea să fie nevoită
s-o facă... măcar pentru aparenţe.
De îndată ce picioarele ei au atins pămîntul, mîna lui
Jesse i-a înconjurat talia posesiv. Capul lui Kelsey se dădu
pe spate.
- Ce faci?
- îmi conduc soţia înăuntru, îi răspunse printre dinţi.
De cînd cu întîmplarea cu pistolul, o trata ca pe o
străină. Kelsey gîndea că de fapt asta ar fi trebuit s-o
bucure, dar dacă Jesse dorea ca mascarada să aibă
succes, trebuia să lase la o parte disputele dintre ei şi să
încerce să-i dea mai multe informaţii. Acum, în timp ce
urca treptele de la intrare, picioarele îi tremurau şi inima
îi era plină de trac. Cum se aştepta el ca ea să se poarte
ca o soţie iubitoare cînd de abia se puteau suporta unul
pe altul? '
Un valet îmbrăcat în negru deschise uşa şi ei intrară
în foaier. Sunetul a sute de voci înfierbîntate îi întîmpina
ca un zid. în faţa ochilor lui Kelsey se învîrteau toate
culorile - şi sute de rochii asortate cu bijuteriile. Lumina
răsfrîngea scînteierea diam antelor, sm araldelor şi
safirelor de la gîtul şi mîinile femeilor, ba chiar uneori
din părul lor.
Kelsey îşi împletise părul. Jesse îi interzisese să-l
bage în fileu, însă ea refuzase cu încăpăţînare să-l lase
în jos. Ajunseseră la un compromis. Coama ei lucioasă
era trasă liber peste cap şi împletită într-o coadă groasă
ce se legăna uşor între umerii ei. Acest aranjament era
mai sever decît ar fi dorit Jesse, dar totuşi era atrăgător,
c R e n e g a ţ i i
J 203

căci mici şuviţe roşcate arse de soare se răsuceau pe


lingă urechile şi pe fruntea ei netedă.
Ea cedase în privinţa colierului cu rubine, pe care îl
purta la gît. Dintre toate rochiile făcute de doamna
Honeycutt, cea vişinie era cea mai puţin provocatoare.
Linia decolteului era adîncită dar îi venea aproape de
gît, aşa că doar un dreptunghi de piele era vizibil. Cînd
Jesse a aflat ce rochie avea de gînd să îmbrace pentru
a-şi face debutul, i-a cum părat co lie ru l. K elsey
protestase că era scump şi nu reuşise decît să-l irite pe
proaspătul ei soţ. în cele din urmă, cedase din două
motive: colierul reuşea să mai acopere ceva piele şi
era mult prea minunat pentru a-i rezista.
Doi asistenţi îmbrăcaţi în negru conduseră mulţimea
în sala de bal. Sub luminile a trei candelabre enorme de
cristal erau aranjate şiruri de scaune. După terminarea
licitaţiei, sala urma să fie folosită pentru dans, după cum
îi era menirea. Kelsey plănuia să scape de acolo mai
înainte de a fi forţată să danseze în braţele lui Jesse.
- Cît timp o să-ţi ia ca să-l acostezi pe Montana Gray?
şopti ea. Mîna lui se mutase pe spatele ei şi o conducea
prin mulţime.
- Nu ştiu sigur. Evident că nu-şi mai aminteşte numele
meu, căci altfel m-arfi acostat el pe mine.
Jesse se întreba dacă uitase şi Lila. Lila era prea
deşteaptă şi prea precaută ca să ignore o ameninţare ca
cea pe care o reprezenta Jesse Danner. Poate că Montana
nu-şi mai amintea numele lui, dar Lila l-ar fi văzut pe lista
invitaţilor şi ar fi ştiut imediat despre cine era vorba. Chiar
se cam aşteptase să-l contacteze dinainte, însă faptul că
nu o făcuse îl cam intriga.
Kelsey se întoarse pe jumătate să privească curioasă •
prin sala de bal, oferindu-i lui Jesse frumosul ei profil.
Sub catifea, spatele ei se arcuia uşor. Ultimele săptămîni
fuseseră o tortură diavolească, gîndi cu supărare. Atunci
cînd îl ochise cu pistolul, el reacţionase instinctiv şi zău
că avuseseră un noroc chior că mai erau încă în viaţă!
Orice om cu mintea la cap ar fi considerat asta un motiv
de divorţ cel puţin, dar jumătate din timp el îşi plăsmuia
închipuiri în care consuma nunta lor şi apoi scăpa o dată
pentru totdeauna de ea.
Dacă asta ar reuşi, recunoştea amărît, avînd un
sentiment teribil că asta ar avea consecinţe împotriva lui.
Pentru prima oară de cînd Montana Gray poruncise
să fie ucis şi îi furase viaţa, Jesse se simţea îndepărtat
de la scopul lui. îndepărtat de o femeie. De propria lui
soţie.
Părul ei împletit în coadă se lovi de braţul lui. Privirea
lui urmări o şuviţă lucioasă, roşie ca vinul, împletită în
coada bogată. Ceafa ei era albă ca lumina lunii, arcuirea
maxilarului era atît de ademenitoare că trebui să se uite
în altă parte ca să nu-i vină să o exploreze cu limba lui.
Fir-arsă fie! Jesse îi dădu drumul atît de brusc
încît Kelsey se împletici. Uitîndu-se urît la el, pătrunse
singură în sala de bal şi se instală pe un scaun din ultimul
rînd. A şte p tîn d u -se ca să o urm eze, fu puţin
descumpănită să-l vadă că rămîne în spate, cu mîinile
în fip te în buzunarele p a nta lo nilor, um erii lui laţi
sprijinindu-se de peretele tapetat cu catifea.
Să-l ia naiba! gîndi Kelsey enervată. Printre umerii
bărbaţilor aşezaţi în faţa ei şi printre coafurile femeilor,
privirea lui Kelsey a fost atrasă de imaginea familiară a
unei femei cu părul alb şi a tovarăşei sale: Agatha şi
Charlotte.
Avu o strîngere de inimă. Deci veniseră. Se întreba
cu tristeţe dacă veniseră pentru că bănuiau că ea ar putea
R e n e g a ţ i i 205

să fie acolo. Poate că de aceea acceptaseră invitaţia.


Agatha îl detesta pe Montana Gray şi n-ar fi participat
niciodată de bună voie la vreuna din primirile Iui decît
dacă avea un motiv anume. Dar oare au să accepte ele
să o vadă? Nu. Charlotte pur şi simplu o ura, deci veniseră
din alt motiv.
l-a atras privirea o mişcare. Exact vizavi de ea, la cîteva
scaune de culoar, Samuel Danner îi făcea semn. Lîngă el
era un scaun gol.
Kelsey se uită înapoi spre Jesse şi îl surprinse
privind-o. El ridică o sprînceană. Kelsey îi adresă un
zîmbet dulce, îşi adună fusta, apoi îşi ceru iertare de-a
lungul şirului de scaune pînă ajunse lîngă Samuel.
- Arăţi incredibil, îi spuse Samuel.
Kelsey îi zîmbi recunoscătoare în timp ce se instala
pe scaun.
- Şi tu la fel, îi zise cu sinceritate.
- Ce planuri a făcut Jesse? întrebă el înclinînd capul
în direcţia unde Jesse stătea în picioare.
- Nici nu ştiu, nici nu-mi pasă. Specialitatea mea nu
este răzbunarea.
- Mă surprinde că este a lui Jesse.
Kelsey se uita la el cu interes.
- De ce?
- Păi, trebuie că-ţi aminteşti şi tu de Jesse la fel de
bine ca şi mine. Era uşuratec şi avea tendinţa să se
răzvrătească împotriva autorităţii. El şi tata îşi săreau în gît
aproape tot timpul. Însăîn felul lui era şi onorabil. Categoric
avea simţul loialităţii familiale ori de cîte ori era cu adevărat
nevoie.
Kelsey îşi dădea seama de ce vocea lui Samuel se
tulbura la evocarea amintirilor. Se gîndea la noaptea cînd
primul soţ al Elizei Danner ieşise din mormînt, ca să zicem
206
c Nancy Bush
aşa. Dannerii săriseră cu toţii în apărarea Elizei, Harrison
aproape că fusese omorît, Lexie şi Tremaine salvaseră
braţul şi viaţa lui Harrison, Jesse fusese rănit, iar cel mai
tînăr dintre ei, Samuel, îl îndepărtase pe unul dintre
oamenii lui Gainsborough trăgînd cu puşca.
Nu mult după acest incident, Jesse părăsise însă
oraşul, iar Alice McIntyre ţipase că fusese violată.
- Jesse era o haimana şi un libertin şi eu nu cred că s-a
schimbat, doar că acum pe lista calităţilor lui putem să
adăugăm că este crunt şi răzbunător. Samuel pufni sceptic
pe nas.
- Asta ce mai vrea să însemne?
- înseamnă că tu te-ai măritat cu el, Kelsey fata mea.
Trebuie că există totuşi ceva ce-ţi place şi admiri la el.
- Am fost forţată să mă mărit cu el.
Samuel clătină doar din cap, zîmbind, enervînd-o la
culme pe Kelsey. Conducătorul licitaţiei urca pe estradă
şi asistenţii lui luară şi ridicară un tablou original al unui
renumit pictor de pe coasta de est, ceea ce o obligă pe
Kelsey să tacă din gură. Era de neconceput ca Samuel
să creadă că ea se măritase cu Jesse din alte motive
decît cele pe care i le expusese.
Tot timpul cît a durat licitaţia, privirea lui Kelsey revenea
mereu în fundul sălii. Din cînd în cînd unii oameni se
opreau să converseze cu Jesse. în special femei superbe,
dintre care una a avut tupeul extraordinarsă-i ofere mîna
pentru a fi sărutată, lucru pe care el l-a făcut cu considerabilă
plăcere.
Cînd licitaţia a luat sfîrşit într-o hărmălaie generală şi
după ce mii de dolari au fost scfiimbaţi prin diverse mîini,
enervarea lui Kelsey era tot mai mare. Ochii i se mijeau
asupra unui punct îndepărtat, iar gîndurile i se îndreptau
spre crimă. Atîta doar că Jesse - of, fir-ar el - îi ascunsese
c R e n e g a ţ i i
J 207

pistolul şi acum ea era lipsită de apărare.


Ce n-ar fi dat să pună mîna pe o puşcă ca lumea! Va
trebui să se apropie de Agatha şi să o roage să-i trimită
lucrurile la noua ei casă.
Ieşi din sala de bal în faţa lui Samuel şi simţi cum o
mînă puternică îi apucă braţul. înfuriată, scutură mîna lui
Jesse fără să-şi mai dea osteneala de a se uita la el.
Asta îi aprinse mînia lui Jesse.
O ajunse din urmă în micul vestibul al foaierului.
- Unde naiba te duci? întrebă.
- Am nevoie de aer proaspăt.
- Ei bine, iar eu am nevoie de o tovarăşă iubitoare, la
o gură de aer pe balcon şi întoarce-te aici repede.
Montana aşteaptă să te cunoască.
- Să mă cunoască pe mine? Vrei să spui că ai şi vorbit
cu el?
- Am fost prezentaţi unul altuia. El nu-şi aduce aminte
de mine. Tonul lui Jesse era sec. încă.
Kelsey nu îl văzuse pe Montana şi el nu era un bărbat
pe care să nu-l remarci uşor.
- Domnul Gray n-are decît să aştepte. Apucă cutele
fustei şi porpi spre cea mai apropiată ieşire pe balcon,
dar mîna lui Jesse o prinse de umăr, răsucind-o cu faţa
la el.
- Te însoţesc.
- Zău, nu-i nevoie. Sunt perfect capabilă să iau o gură de
aer şi singură.
- Fă-mi pe plac, a fost răspunsul lui imperativ.
Balconul era mic şi se afla la capătul sudic al casei.
La picioarele lui era o grădină închisă din toate părţile cu
tufişuri de leandri, iar în mijloc era o fîntînă de piatră cu
statuia unei tinere fete care umplea cu apă o găleată. în
lumina ce răzbătea din casă, culorile erau estompate şi
208
c Nancy Bush
întunecate, iar umbrele pîndeau prin colţuri. Cu toate
acestea, frumuseţea ei o frapă pe Kelsey şi pentru prima
oară de cînd se mutase în noua ei casă, simţi un ghimpe
de regret că nu avea să locuiască destulă vreme acolo
ca să-şi facă din ea un cămin adevărat.
- Eşti foarte încordat, îi spuse cînd au rămas singuri,
în spatele lor, din casă, se auzea o cacofonie de zgomote
peste care străbătea vag o muzică picurată de viori.
- Da, ei da, de-abia mă pot abţine să nu-i rup lui Montana
gîtul gras.
- îl urăşti atît de mult!
- l-o datorez.
- Fiindcă ţi-a furat pămîntul şi banii. Tonul ei batjocoritor
era plin de reproş.
Jesse strînse din buze. îi stătea pe limbă să-i dezvăluie
soarta de care avusese parte Nell din cauza lui Montana;
cu toate acestea, însă, mai înainte ca să poată rosti un
cuvînt îi veni în minte motivul pentru care dorea să-i
spună: pentru că dorea ca ea să gîndească de bine
despre el.
- Da, răspunse înainte ca să-şi piardă şi puţinul control
pe care îl avea asupra sentimentelor sale şi să facă
prostia de a-i spune adevărul.
- Eu nu te înţeleg Jesse, îi spuse ea, perplexă, făcîndu-l
să-şi amintească foarte viu de Kelsey din tinereţea lui.
- în învoiala noastră nu scrie că trebuie să înţelegi,
doamnă Danner, îi răspunse uşuratec. Eşti gata de
spectacol?
- Presupun că da, oftă ea cu atîta lipsă de tragere de
inimă încît aproape îl făcu pe Jesse să zîmbească.
- Crezi că..., însă mîinile lui căzură pe umerii ei făcînd-o
să tresară. Ochii i se măreau în timp ce capul lui Jesse
cobora spre al ei. Gura de aer se transforma în sughiţ.
c R e n e g a ţ i i
) 209

Sări înapoi, dar el o apucă pe după ceafă, ridicîndu-i


buzele din care o dulce răsuflare îi adie în faţă, fulgerată
de teroare.
Gîndul lui era numai pe jumătate la sărut. în ochii lui
apărea imaginea Ulei Gray - a feţei curioase a Lilei Gray
care pîndea de după uşile cu geamuri ale balconului.
Redobîndindu-şi echilibrul, Kelsey se zvîrcolea sub
presiunea îmbrăţişării şi sărutului iui. Numai să îndrăznească
să nu o lase să respire şi o să-i facă ea de petrecanie. S-au
auzit chiţăituri de protest. Mîinile ei se agăţară de reverele
lui, împingîndu-l - nu, pocnindu-l\u piept.
Faţa insultătoare a Lilei dispăru şi Jesse puse capăt
sărutului, înăbuşind în acelaşi moment faţa lui Kelsey în
cămaşa lui plisată.
- Şşş, o avertiză pe şoptite.
- Tică..., restul nu s-a mai auzit pentru că el i-a apăsat
şi mai mult faţa. îşi surîse lui însuşi. Kelsey încerca'să-l
lovească între picioare iar el o trăgea de coadă, trăgîndu-i
capul pe spate, aşa că prinse sfîrşitul diatribei ei furioase.
... ticălos fără inimă şi fără conştiinţă! se zbătea, aproape
rupîndu-şi rochia din strînsoarea lui, în încercarea de a
se elibera.
Jesse o cuprinse cu un braţ puternic şi o strînse încă
o dată la piept.
- Opreşte-te.
- Nu ai nici un drept să mă maltratezi şi să ştii că nu am să .
suport aşa ceva!
Ei mări strînsoarea în jurul pieptului ei şi Kelsey se
înăbuşi. *
- Ai zis că eşti gata să-ţi joci rolul, şuierăîn urechea ei.
Cineva se uită la noi.
în loc să o aducă la realitate, această revelaţie a avut
efectul contrar.
210
c N a n c y H u s h

- Se uită ia noi? ţipă în şoaptă. M-ai sărutat în timp ce


cineva se uita la noi?
- Te-am sărutat pentru că cineva se uita la noi, îi explica
el. Lila, frumoasa nevastă a lui Montana, era cît pe-aci
să cadă în nas încercînd să privească cît mai bine.
Kelsey avea o privire cît se poate de ofensată.
- în caz că ţi-â scăpat, află că tu şi eu sîntern soţ şi
soţie. Nu este nevoie să,ne pipăim în public. De fapt,
asta nu o să facă decît să strice încercările noastre -
încercarea ta - de a fi primiţi în lumea bună. Mă uimeşti,
Jesse. Uneori te porţi ca şi cînd ai fi luat lecţii de bune
maniere şi bună purtare, iar alteori nu eşti decît un
provincial din Rock Springs! Ar trebui să-ţi trag o palmă.
Asta ar face o doamnă.
- Soţiile nu trag palme soţilor lor decît dacă aşteaptă
să fie tratate în acelaşi mod, replică el, enervat pentru că
ea avea dreptate în ceea ce privea etalarea în public a
sentimentelor de afecţiune. El o făcuse doar pentru
beneficiul Lilei. Sau poate că şi pentru el, gîndi cu o
tresărire interioară, ştiind că toată seara murise de dorinţa
de a o săruta pe Kelsey. în plus, tu nu eşti o doamnă. îi
apucă braţul şi o propulsă înapoi în sala de bal. Doamnele
nu trag cu revolverul în nimeni.

s o

Lila Hathaway Gray s-a gîndit să facă o criză în mijlocul


sălii de bal. Putea să leşine în braţele partenerului ei,
care îi tot strîngea sînul drept cînd credea că nu observă
nimeni. Privirea ei de gheaţă nu avea nici un efect asupra
lui. Era judecătorul Barlowe, unul dintre .prietenii" plătiţi
ai lui Montana.
R e n e g a ţ i i 211

Dar nu odiosul Barlowe era motivul pentru care ar fi


vrut să facă o scenă. Era îngrozitor de furioasă şi de abia
se putea reţine. Dacă nu găsea repede vreo supapă de
siguranţă, o să explodeze.
Jesse Danner, Jesse Danner al ei, aproape că era cu
limba băgată pe gîtul acelei căţele superbe şi o făcea
anume! Ştia că ea îl observa, porcul de ticălos!
Lila scotea aburi. Sigur că o femeie cu presupusa ei
educaţie ar leşina de-a dreptul văzînd scena josnică de
pe balcon. Ar putea să răspîndească zvonuri. Să-!
distrugă.
Gîndul ăsta a făcut-o să se oprească pe loc. Să-l
distrugă? Dar cum putuse el să obţină o invitaţie la
licitaţie? îl credea mort, pentru numele lui Dumnezeu, şi
uite că era aici în carne şi oase, la fel de viril şi de frumos
ca totdeauna. Nu, şi mai şi!
- Scuzaţi-mă, zise luînd mîpa grăsuţă a iui Barlowe de
pe pieptul ei prea bogat. Navigînd prin mulţime înfăşurată
în straturi de voal albastru, îl ochi pe bărbatu-său, care
era flancat de cei doi paznici de corp cu ochi de linx,
Gardner şi Al.
Montana o urmărea cu privirea cum se apropie.
- Trebuia să mă laşi să citesc lista invitaţilor, îi aruncă
Lila. Avem un musafir nepoftit.
' - Cine? mormăi el, ochii lui de porc săgetînd sala de
bal. Lui Montana nici că-i păsa de fineţurile mondene,
însă ştia că inamicii lui nu s^ar fi sfiit să-l atace în propria
lui casă.
- Jesse Danner ş i ... prietena. Ultimul cuvînt îl rosti cu
dispreţ pe limbă.
- Nu cunosc.
- Ar trebui. Era de presupus că l-ai omorît acum cinci
ani!
212
c Nancy Bush
- Vorbeşte pe tonul ăsta cu mine, femeie, şi ai să te
trezeşti încuiată în camera ta timp-de o săptămînă, numai
cu pîine şi apă.
Lila îşi ţinu în frîu furia, strîngînd din dinţi ca să nu
ţipe. Acum cinci ani, cînd Montana o prinsese împreună
cu Jesse, o bătuse aproape s-o omoare. Singurul lucru
bun ce rezultase din asta era că nu mai putea avea copii.
Acum putea să-şi facă de cap cu bărbaţii, fără frica de a
rămîne însărcinată. Iar Montana avusese bunătatea să
nu-i strice faţa.
Fierbînd în sinea ei, Lila se îndepărtă. După şocul de
la început, venea regretul cuvintelor grăbite pe care le
rostise, căci îşi amintea de plăcerea de a face dragoste
cu Jesse. Nu vroia ca Montana să-l omoare sau să-l
castreze. în orice caz, încă nu.
Brusc, scena cu Jesse şi frumoasa cu părul roşcat îi
aduse un val de slăbiciune în membrele inferioare. Acum
privea toată scena încă o dată ca un voyeur, nu ca o
fostă amantă geloasă. Pielea ei era cuprinsă de excitaţie
cînd îşi închipuia ardoarea acelui sărut; felul hotărît şi
stăruitor în care Jesse îşi ţinea însoţitoarea; tensiunea
sexuală pătimaşă a acelei clipe. O, Doamne, gîndi cu
frică văzînd cum oamenii lui Montana se împrăştiau,
părăsind sala. Trebuia să-i oprească de a-i face vreun
rău!
- Aşteaptă! porunci, apucînd braţul soţului ei. Avem
nevoie să aflăm ce ştie el. Nu putem să-l omorîm aşa.
Montana era bărbatul cel mai hotărît şi mai nemilos din
cîţi călcaseră pe acest pămînt, dar prost nu era. Se uita cu
răceală la nevastă-sa.
- Lasă-mă pe mine, a fost tot ce a zis, dar Lila era
convinsă că o ascultase.
Mîna lui Jesse era pe spatele lui Kelsey, conducînd-o
R e n e g a ţ i i 213

înapoi în sala de bal, însă mîna ei era pe braţul lui ca şi


cînd îi era o parteneră supusă. îi arunca o privire amuzată,
jenat de culoarea ce stăruia în obrajii ei şi făcea ca ochii
cenuşii să strălucească de emoţie. Oricît de mult îşi dorise
o nevastă bine făcută, ar fi dorit să fie imun la incredibila
ei frumuseţe. Ar fi avut o viaţă mult mai uşoară.
îi reperă pe Lila şi pe Montana stînd împreună, cu buzele
strînse şi cu o expresie de stane de piatră. Se înţelegea
că subiectul pe care îl discutau le repugna amîndorura.
- Pe aici, şopti în urechea lui Kelsey, răsuflarea lui
stîrnindu-i buclele roşcate.
A glom eraţia de corpuri urnane crea o căldură
înăbuşitoare. Braţul lui Jesse încercuia spinarea lui
Kelsey, trăgînd-o lîngă el. De abia făcuseră trei paşi că
înaintarea lor a fost blocată de Tyrone McNamara şi
Gerrard Knight. Amîndoi se holbau la Kelsey, mirarea lor
reflectîndu-se într-o expresie comică.
- Domnişoara Simpson? croncăni Knight, cu ochi ce-i
ieşeau din orbite urmărind cu o privire aproape indecentă
gîtul ei, rochia ei pînă la picioare şi apoi aţintind-o pe
sînii conturaţi de mătasea lucioasă.
Strînsoarea lui Jesse crescu cînd Kelsey îi întinse o
mînă. Knight salivă peste degetele ei suficient de mult
timp ca să-l enerveze pe Jesse. Intervenţia lui Tyrone l-a
oprit de a-l face pe Gerrard să-şi înghită dinţii din faţă.
- Văd că sînteţi totîmpreună, spuse privindu-i cu luare
aminte pe Jesse.
- împreună, fu de acord Jesse. îi aruncă lui Kelsey o
căutătură, aşteptând ca ea să-i informeze pe McNamara
şi pe Knight despre căsătoria lor, dar constatînd că ea se
mulţumea să stea lîngă el fără să scoată o vorbă, se simţi
obligat să ia chestiunea în propriile lui mîini. Orchid este
soţia mea.
21 4 Nancy 11 it s h
- Soţia dumitale! exclamă Tyrone.
-Aşa că micul vostru pariu nu mai ţine, spuse Jesse
cu un glas stăpînit şi plăcut.
- Pariu, făcu Knight pe fanfaronul. Nu ştiu la cete referi.
- Ştii exact la ce mă refer, replică Jesse, crescînd
presiunea asupra spatelui lui Kelsey In timp ce pur şi
simplu o împingea ca să o îndepărteze de cei doi bărbaţi.
- Opreşte, şuieră ea cînd nu mai puteau fi auziţi. Sînt
perfect capabilă să merg pe propriile mele picioare. Dacă
continui să mă împingi, atunci am să mă împiedic şi am
să mă dau în spectacol.
- Puteai să dai o mînă de ajutor, acolo, în loc să mă
laşi pe mine să dau explicaţii.
- Te-ai descurcat de minune în rolul soţului gelos,
răspunse ea cu un gest din cap. Zău că trebuia să te
apuci de o carieră în teatru.
- Şlefuieşte-ţi propriile tale talente actoriceşti. Acum o
să ne întîlnim cu Montana şi cu Lila Gray...
Kelsey se uită drept înainte la Montana Gray şi la
eleganta şi frumoasa lui soţie blondă care şedea alături.
Aproape ai fi zis că îi aşteptau. Lila purta o rochie de
voal bleu regal care era drapat în talie şi îi apăsa sînii în
aşa fel că aproape ieşeau din corsajul strîns pe corp.
Ochii ei erau de un albastru luminos, adînc şi glacial.
Contrastînd cu strălucirea ei de păuniţă, Montana părea
dur, implacabil şi sumbru în costumul lui gri închis. Pe
faţa lui se vedeau urmele vremurilor cînd fusese un
zurbagiu. Kelsey îşi concentra privirea asupra ochiului j
cu pleoapa căzută, fiindcă privirea din celălalt ochi o făcea să
se simtă goală.
Mîinile lui Jesse erau băgate în buzunare. Nu făcu
nici un gest de politeţe, de prietenie sau măcar de salut.
- Mă ţii minte? întrebă cu voce scăzută.
R e n e g a ţ i i 215
3

- Da, domnule Danner. Acum îmi amintesc. Montana


se mişcă puţin, arătînd-o pe Lila. Ţi-I aminteşti pe domnul
Danner, nu-i aşa, scumpo?
Lila respira adînc, corsajul i se umfla aşa de mult încît
Kelsey se aştepta să-i pleznească cusăturile, făcînd să
se reverse acele globuri de carne în văzul tuturor.
- Da. Glasul ei suna reţinut.
- Nu mă aşteptam să te mai revăd, avu Montana tupeul
să admită.
- M-am născut cu stea în frunte, zîmbi Jesse. De fapt,
m-am întors la Portland pentru nişte afaceri. în domeniul
imobiliarului.
Montana reuşi să nu clipească din unicul lui ochi bun.
- Întrucît oricum ne vom întîlni din cînd în cînd, m-am
gîndit că ar trebui să ştii că eu am uitat cu totul de trecut.
Cine ştie? Poate vom avea ocazia să facem afaceri
împreună, din moment ce ne ocupăm amîndoi de afaceri
imobiliare.
Kelsey cu greu reuşea să-şi ascundă mirarea.
Montana nu o să-l creadă niciodată! Un actor desăvîrşit.
Dar nimeni nu putea fi atît de sigur de el încît să creadă
cu adevărat că poţi uita un atentat la viaţa ta. Mai ales
unul atît de crunt ca cel pus la cale de Montana împotriva
lui Jesse.
Montana nu şi-a schimbat expresia feţii. însă Lila pur
şi 6implu tremura alături de soţul ei. Şiragul de safire
scînteietoare de la gîtul ei reflecta străluciri de lumină la
fiecare fior pe care ea nu îl putea controla.
Un ghimpe de gelozie o împunse pe Kelsey pe
neaşteptate. Ca arsura unui fier roşu. Nu avea nevoie
de o ghicitoare ca să înţeleagă gîndurile acestei femei.
Lila Gray era într-o stare de excitaţie totală din cauza lui
Jesse!
216 c Nancy Bush
- Cine este adorabila dumneavoastră însoţitoare?
întrebă deodată Montana.
- Orchid Simpson Danner. Soţia mea.
Lila îşi înăbuşi o tresărire. Ochii ei adînci sfredeleau
ochii cenuşii ai lui Kelsey. Aceasta se lipi de Jesse, care
o cuprinse cu braţul pe după umeri ca şi cînd acesta era
gestul cel mai firesc din lume.
Montana strînse mîna lui Kelsey. De fapt se şi aplecă
să i-o sărute. Ea se încordă simţind o repulsie fără de
margini. Jesse reacţiona la fel. Avea buzele uscate şi
albe ca hîrtia.
- De cîtă vreme sînteţi căsătoriţi? Vocea Lilei abia se
auzea.
- De cîteva săptămîni, răspunse Kelsey.
- Am senzaţia că ne-am mai întîlnit, dar îmi pare rău,
doamnă Danner, nu reuşesc să vă plasez.
- Am fost însoţitoarea Charlottei, nepoata lui Lady
Agatha Chamberlain, îi explică Kelsey.
- Ah, da, Lady Chamberlain. O femeie adorabilă,
adorabilă. Trebuie să veniţi la cinăfoarte curînd. Cuvintele
ţîşneau din gura Lilei de parcă le-ar fi rostit de o sută de
ori în seara aceea. Invitaţii lipsite de sens adresate unor
persoane mondene plictisite.
Educaţia lui Kelsey se răzvrăti. Uitînd tot ceea ce
învăţase cît timp fusese în slujba lui Lady Chamberlain,
declară cu un zîmbet:
- Mă îndoiesc că asta ar fi de bun gust, nu credeţi?
Vreau să zic, avînd în vedere trecutul. E greu să uiţi că ai
fost aproape omorîtîn bătaie. Sînt sigură că Jesse ar fi...
Jesse tuşi cu mîna la gură.
- Vă rog să ne scuzaţi, o întrerupse, luînd-o aproape
pe sus pe Kelsey şi ducînd-o într-un colţ mai retras. Ai
terminat? întrebă pe un ton plin de ameninţare.
c Renegaţ i i
J
217

- Nu am mai putut să suport nici un minut, se apăra


Kelsey într-o şoaptă aspră, prevăzînd predica ce avea
să urmeze. Femeia aia e o viperă. Aproape că s-a
încolăcit pe tine şi şi-a înfipt limba în urechea ta.
Jesse şi-a întors brusc capul spre ea, cu o privire de
incredulitate.
- Vorbeşti de parcă ai fi o nevastă geloasă.
- S înto nevastă geloasă. Aşa vroiai să mă prefac, nu?
- Dar nu te prefăceai.
Kelsey vroia să şteargă expresia de plăcere de pe
faţa lui.
- Tu poţi să faci farmece ca să cadă frunzele din copaci
şi pantalonii altor femei, dar eu te cunosc. Nu am uitat ce
i ai făcut lui Alice McIntyre şi numai Dumnezeu ştie cîte
alte fete proaste din Rock Springs.
- Ce i-am făcut eu lui Alice McIntyre? Glasul lui Jesse
era ca o plesnitură de bici.
- Ai sedus-o. Poate chiar... probabil chiar... adică,
lumea spune că...
Jesse aştepta cu nerăbdare crescîndă, însă Kelsey
nu reuşea să forţeze cuvintele să-i iasă din gură. Ea nu
credea realmente că el poseda vreo femeie împotriva
voinţei ei. Doamne fereşte, păi nici nu era nevoie! Ele
pur şi simplu îi cădeau la picioare.
-După ce ai plecat din oraş, au existat zeci de zvonuri
despre tine. Nişte istorii teribile. Ai căpătat un prost
renume la Rock Springs.
El dădu drumul braţului ei, uitîndu-se dincolo de ea, de
parcă dintr-odatâ se plictisise de compania ei.
- Eşti gata să plecăm? Montana şi-a primit mesajul,
aşa că eu am încheiat treaba aici.
Kelsey era bucuroasă să plece din această casă
opulentă şi înăbuşitoare. Se strecură printr-un grup de
întîrziaţi şi aproape se ciocni de Charlotte.
- Charlotte! O salută cu uimire şi plăcere.
- Bună, Orchid. Charlotte se uita dincolo de Kelsey, la
Jesse care era puţin în urma ei.
• - Jesse, zise cu amărăciune, înclinînd din cap.
Inima lui Kelsey se strînse.
- Este şi Agatha aici?
- Da, dar nu doreşte să vorbească cu tine. Gura
Charlottei strîngea din buze, care tremurau uşor. în rochia
ei albă de dantelă care scotea în valoare bustul plin, ea
arăta tînără şi proaspătă, inocentă. Lui Kelsey îi venea
s-o ia în braţele ei şi s-o implore să o ierte.
însă Charlotte fugi de lîngă ei tocmai cînd Agatha îşi
făcea intrarea în sală. Lacrimile o podideau pe Kelsey.
Se lupta împotriva lor şi adopta un zîmbet curajos.
- Bună, Agatha, o salută.
Agatha se uită la frumoasa tînără care o jignise pe
nepoata ei. Ochii lui Kelsey implorau iertarea, însă dincolo
de umărul lui Jesse Danner prinse privirea plină de
nefericire a Charlottei.
- Bună, Orchid, zise rece, intrînd în sală cu o ţinută
regală.
Kelsey era dărîmată. Crezuse că Agatha înţelesese.
O mînă se aşeza pe umărul ei.
- Hai, spuse Jesse blînd în urechea ei.
în trăsură, Kelsey se lăsă pe pernele luxoase, atît de
copleşită de nefericirea ei că nu observa cum o urmărea
Jesse cu ochii”. Ţinea mîinile împreunate în poală. Privirea
ei plină de suferinţă se pierdea prin geam pe întinderea
nopţii înăbuşitoare.
Ajunşi acasă, aproape nici nu simţi atingerea uşoară
a mîinii lui Jesse care o ajuta să coboare pe aleea
pietruită. La uşă, Irma le luă hainele de seară, aruncînd
priviri îngrijorate de la Jesse posomorît la Kelsey palidă.
- Vrei un coniac? întrebă Jesse în timp ce Kelsey se
îndrepta în mod automat spre dormitoarele lor de la etaj.
- Nu, mulţumesc.
- Ai nevoie.
- Mă simt perfect de bine. Păşea pe treptele cu covor
albastru închis, ca în somn.
îşi scoase rochia şi se luptă cu încheietoarea de la
colier. O bruscă adiere de aer o făcu să se uite înapoi
spre uşă. Era deschisă şi Jesse stătea în prag cu un pahar
de coniac în mînă.
- Bea asta, îi porunci.
îmbrăcată doar în camizolă şi pantalonaşi, Kelsey se
simţea complet goală. îngheţă în faţa măsuţei de toaletă
cînd el aşeză paharul lîngă parfumurile ei.
Jesse îi desfăcu colierul de la gît şi îl puse pe măsuţă
ca un colac. îi întîlni privirea în oglindă.
- Charlottei o să-i treacă.
- Oare? Gura lui Kelsey tremura. Atinse cu degetele
colacul de rubine, temîndu-se să-i susţină privirea prea
multă vreme.
- Da.
Kelsey înghiţi în sec.
- Dar Agatha o să mă ierte vreodată? întrebă nefericită.
- într-o bună zi o să poţi să le spui tot adevărul.
- Le-am spus deja. Nu pare să ajute la ceva. Arbora
un zîmbet larg. Nu este nevoie să încerci să-mi ridici
moralul, Jesse. Realmente, nu face nimic. O să mă simt
bine.
în reflecţia oglinzii văzu cum capul lui întunecat
încuviinţa. Apoi simţi cum degetele lui îi ating uşor părul
şi spre uimirea ei fără de margini el se aplecă şi depuse
o sărutare pe ceafa ei.
220
c Nancy Bush
Douăzeci de minute mai tîrziu era întinsă în pat
uitîndu-se în sus, la baldachin. Nu reuşea să-şi
amintească cînd plînsese ultima oară, dar acum în colţul
ochilor ei se îngrămădeau lacrimile. Îndesîndu-şi perna,
îşi îngropăfaţaîn ea, forţîndu-se să îndepărteze neliniştea
ce ameninţa să o cuprindă.
p i l o II
la 1 1

Luminile orbitoare ale candelabrelor o inundau pe


Kelsey cu o fierbinţeală răutăcioasă. Iulie fusese o lună
fierbinte, dar august era luna lui cuptor. Se săturase de
moarte de fem ei în rochii frum oase şi bărbaţi în
smokinguri şi de persoane de ambele sexe care încercau
să pară care mai de care mai deştepte, mai fermecătoare
şi mai şmechere la serate mondene care se ţineau lanţ.
Astă seară erau acasă la Margaret şi Walter Fuller, nişte
cunoştinţe ale Agathei, prieteni cu Montana şi Lila Gray,
o pereche pe cît de frumoasă pe atît de lipsită de moralitate.
Invitaţia Fullerilor la luxoasa lor locuinţă fusese făcută după
r listă de invitaţi scrupulos întocmită, dar petrecerea se
umflase luînd nişte proporţii enorme din cauză că atît
parveniţii cît şi musafirii nepoftiţi luaseră porţile cu asalt şi
umpleau pînă la refuz sala de bal (ea şi Jesse avuseseră
norocul să fie onoraţi cu una din acele invitaţii tipărite pe
pergament cu margine aurită).
Da, Kelsey ştia mult mai multe despre ce se întîrnplă
222
c N a n c y B u s h

prin clasele de sus ale Portlandului decît ar fi avut dreptul


să ştie. De pildă, ştia că Margaret Fuller era însărcinată,
dar copilul nu era al soţului ei. Ştia, de asemenea, că
Walter Fuller ţinea o cămăruţă plăcută la hotel pentru
amanta lui, Eunice Winterton, care se întîmpla să fie sora
m ăritată a lui Tyrone McNamara. Cum Richmond
Winterton avea cincizeci de ani dar părea de o sută şi îşi
petrecea majoritatea timpului jucînd cărţi cu Gerrard
Knight, nimeni nu o prea blama pe Eunice. Şi oricum, ar
putea să devină curînd văduvă, deoarece Richmond, ca
şi Gerrard, de fapt, se zicea că erau datori lui Montana
Gray pînă peste cap. Şi se ştia destul de bine că cei care
nu erau în stare să-şi plătească datoriile, aveau o soartă
destul de nenorocită, deşi era o erezie să spui măcar în
şoaptă că de vină ar putea să fie Montana Gray...
Iar Montana Gray era tot atît de pătrunzător ca un miros
urît. De cîte ori se afla în preajma ei, Kelsey simţea că i
se încreţeşte pielea şi în ultima vreme asta se întîmpla
cam des, fiindcă ei şi Jesse erau acum asociaţi de afaceri
foarte apropiaţi. Doamne Sfinte, cum putea să suporte
Jesse aşa ceva! Ştia cît de mult îl ura pe Montana, însă
era mare meşter în ascunderea simţămintelor lui. Zeke
era mult mai puţin eficient în această privinţă. Şi el ura
individul în mod activ, dar era destul de şmecher să stea
la distanţă, astfel că Montana şi el rareori se întîlneau.
Lila Gray o înnebunea pe Kelsey. Privirile cu care îl
acoperea pe Jesse erau de o posesivitate deşănţată.
Kelsey murea de dorinţa să-i smulgă fiecare firicel de
păr blond din cap şi să o ţină în bătaia pistolului şi să
vadă cît timp o să reziste înainte de a se da bătută.
Acceptase ca inevitabilă această latură geloasă a
caracterului ei. Jesse era proprietatea ei, cel puţin
temporară, iar Lila nu avea nici un drept să se arate atît de
c R e n e g a ţ i i
j 223

(jvident de grăbită să se tîrascăîntre cearşafuri împreună cu


el.
în seara asta, se aflau iar împreună la una din acele
serate la care se mînca, se dansa şi se bîrfea. Se aflau
in cadrul planului de răzbunare, dar Kelsey aproape că
ajunsese la capătul răbdării. însă ori de cîte ori îl întreba
pe Jesse cum mergeau lucrurile, el o concedia cu un
„destul de bine" sau „nu-ţi face griji" ori „am să-ţi dau de
ştire în curînd".
Asta era destul pentru ca o fată de la Rock Springs să
alerge după puşca ei.
Pe deasupra marginii paharului de şampanie, Kelsey
arunca săgeţi în spatele lat al soţului ei. Dacă nu o pune
la curent cît mai repede, o să trebuiască să preia
problemele în propriile ei mîini. De fapt, şi începuse să
facă acest lucru. Ori de cîte ori Jesse era plecat de acasă,
ea dădea iama prin hîrtiile şi sertarele biroului lui, în
căutarea vreunui indiciu care să o lămurească asupra
mijlocului de răzbunare pe care îl alesese. Pînă acum
nu reuşise, însă mai curînd sau mai tîrziu, Jesse avea să
lase în urma lui vreun indiciu.
Şi chiar dacă nu va reuşi în eforturile ei, poate o să
reuşească să smulgă informaţia fie de la Samuel, fie de la
Zeke. Aceştia măcar păreau să-i acorde creditul inteligenţei.
Observase privirile piine de compătimire pe care le
îndrepta Samuel în direcţia ei ori de cîte ori Jesse se arăta
deosebit de nerăbdător laîntrebările ei.
Oricum, refuza să se mai lase multă vreme lipsită de
informaţii. Această căsătorie-purgatoriu o scotea din
minţi. Era gata să-i pună capăt. De fapt, era complet gata
să termine cu ea. Deocamdată, însă, luase legătura cu
Agatha şi o rugase ca restul lucrurilor ei - inclusiv puşca
- să-i fie trimise la noua ei casă. Cînd sosise pachetul,
224 c Nane y li u s It
Jesse era plecat cu Zeke. Astfel Kelsey reuşise sâ ascundă
puşca în dulapul din dormitorul ei.
Rîsul senzual al Lilei Gray se auzea de undeva de
lîngă estrada din fundul sălii, unde se pregăteau
muzicanţii. Ochii cenuşii ai lui Kelsey se mijiră. Ce
desfătare ar fi să o ţină pe Lila în bătaia puştii ei pînă ce
ea ar muri de frică.
Era un vis delicios care o distră pe Kelsey timp de
aproape o oră, în care evită parchetul de dans şi
îmbulzeala de parveniţi stricaţi.
Singurătatea ei a fost întreruptă brusc de o bătrînă
cunoscută care, observînd-o pe Kelsey, porni ca o
locomotivă cu aburi la asalt. Madame Lacey Dupres, gîndi
Kelsey cu un mîrîit interior, căutînd prinprejur o cale de
scăpare. Femeia fusese la mai multe baluri, serate şi
acţiuni de binefacere prin colectă de bani, la care Kelsey
şi Jesse îşi jucaseră .mascarada lor mondenă de
îndrăgostiţi nebuni. Madame Dupres era o pacoste de
fiecare dată, dar părea să aibă suficienţi bani şi relaţii
pentru ca numele ei să apară cel puţin pe unele dintre
listele de invitaţii mondene, căci de fiecare dată apărea
ca scaiul.
Iar acum o luaseîn vizor pe Kelsey - sau ca să fim mai
precişi, pe Orchid - ca următoare victimă, pentru motive
ce depăşeau înţelegerea lui Kelsey.
- Doamnă Danner! zbiera în timp ce Kelsey căuta cu
disperare un mijloc de scăpare. Ce bihe îmi pare să te
văd din nou. Drumurile noastre par să se întretaie. Jeffrey!
Se uită în jur după credinciosul ei servitor, care se
prezentă im ediat. Trim ite chelnerul cu încă nişte
şampanie!
- Da, doamnă.
Kelsey lăsă capul în jos, să-şi ascundă un zîmbet.
Renegaţ i i 225

- Scuzaţi-mă, Madame Dupres, cred că soţul meu îmi


(ace semn.
- Aşteaptă doar o clipă, porunci ea imperios. Fac o
primire intimă în apartamentul meu de la Portland Hote!
duminica viitoare după amiază şi insist categoric să veniţi.
- Eu... cred că nu am să pot.
- Dumneata şi soţul dumitale m-aţi refuzat deja de două
ori. încep să cred că mă evitaţi In mod deliberat. Aveţi
vreo invitaţie mai importantă care vă împiedică să
participaţi?
Pentru o dată în viaţa ei, creierul atît de fertil a! lui
Kelsey păru să lîncezească. Nu găsea o scuză. Gîndul
la încă o mondenitate luxoasă, în special avînd-o ca
gazdă pe Lacey Dupres, era deosebit de deprimant. De
asemenea, Jesse nu ar avea nici un interes să participe
dacă Montana Gray nu era invitat. El ura aceste petreceri
tot atît de mult ca şi Kelsey şi accepta invitaţiile numai ca
să salveze aparenţele. Kelsey bănuia că numele lui Lacey
Dupres nu figura în vîrful listei persoanelor „de văzut
neapărat" a lui Gray, aşa că Jesse ar refuza să meargă.
Şi probabil că l-ar irita la culme dacă ea ar accepta o
invitaţie în numele lor, îşi dădu ea seama, hotărînd că
era momentul să acţioneze.
- Vă mulţumesc, Madame Dupres. Eu am să vin chiar
dacă soţul meu nu va putea să se elibereze din cauza
ultimei lui tranzacţii.
- Şi Lady Chamberlain? Sper că o s-o convingi să
accepte şi dînsa invitaţia mea.
- Eu nu pot să vorbesc în numele lui Lady Chamberlain.
Kelsey îşi roti involuntar privirea prin sală, în căutarea
Agathei. Aşadar, de asta îi arăta Lacey Dupres atîta
interes. Ca să se introducă la Agatha. O nouă undă
dureroasă trecu peste ea. îşi aţinti din nou privirea asupra
226 L Nancy Hu s h
spatelui puternic al lui Jesse, care se afla cam în mijlocul
sălii. Jesse, care se consulta cu Zeke şi Samuel şi...
Lila Gray.
Lila stătea la marginea cercului lor, cu un şold proptit
provocator înainte. Era îmbrăcată într-o rochie de un
albastru glacial - albastrul părea să fie culoarea ei de
marcă - al cărei decolteu cobora scandalos în spate.
Numai controlul extraordinar al lui Montana asupra
industriei Portlandului făcea ca ea să nu fie evitată în
public, căci se purta cu aceeaşi neruşinare şi dezmăţ ca
orice tîrfă.
- Scuzaţi-mă, zise Kelsey îndreptîndu-se spre grup.
în timp ce se apropia de Lila o frapa gîndul că ar trebui
să fie bucuroasă că altă femeie se arăta atît de interesată
de Jesse. Cunoscîndu-I pe soţul ei, celibatul lui prelungit
avea să creeze probleme. Kelsey nu dorea ca aceste
probleme să-i atragă atenţia asupra ei. De la lupta pentru
pistol şi urmările ei, precum şi acele momente de tensiune
de pe balconul de la Gray, Jesse o lăsase în pace. Unicul
sărut pe care i-l dăduse fusese acela tandru din seara
cînd ea se simţise jignită şi pierdută după ce Charlotte o
umilise. *
Primul o observă Samuel, care tuşea discret în palmă
ca să-şi ascundă un zîrnbet. Jesse se răsuci, iar Lila care
îşi pusese degetele albe ca crinul pe braţul lui, şi-o retrase
în grabă.
Kelsey îi aruncă soţului ei o privire drăgăstoasă ce
mocnea de furie reţinută. Gura lui se crispa, dar el o
cuprinse cu un braţ trăgînd-o lîngâ el, un gest intim şi
afectuos al soţului faţă de soţie. Umărul lui Kelsey îl înţepa
ca un cuţit în coaste în timp ce ea îi răspundea cu aceeaşi
îmbrăţişare.
- Eşti gata de plecare, iubitule? zise cu zîrnbet
c R e n e g a ţ i i
j
111

strălucitor.
- Doar un minut. Lila spune că Montana doreşte să stea
de vorbă cu mine. Strînsoarea în jurul mijlocelului lui Kelsey
o împiedica să ia măcar o gură de aer.
- Hai să dansăm, interveni Samuel, luînd una din
mîinile înm ănuşate ale lui Klesey şi scoţînd-o din
îmbrăţişarea de şarpe boa a lui Jesse.
- Cum te simţi? o întrebă cînd ajunse pe parchetul de
dans.
Kelsey îi aruncă o privire curioasă. Samuel surîdea
ca un drac împieliţat.
Dîndu-şi seama că el înţelesese mica lor bătălie de
voinţe, ea pufni dezgustată.
- Te rog să păstrezi un secret. Mă tem că m-am măritat
cu un boa constrictor. într-o bună zi o să-mi înăbuşe şi
ultima suflare de viaţă.
El chicoti.
- Voi doi îmi amintiţi de ceva ce aproape uitasem.
- Ce anume?
- Că mai există haz pe lumea asta.
- Haz. Kelsey îi dărui o privire superioară în timp ce el.
o antrena la dans. Spre deosebire de Jesse care nu putea
să danseze vals fără să numere paşii în gînd, Samuel era
un partener minunat. Sub aparenţele sofisticate ale lui
Jesse bătea inima unui proscris, însă Samuel avea
adevărata şlefuire a unui om de lume.
- Lila- e foarte supărată, observă Samuel. Jesse
aproape nici nu se uită la ea.
Kelsey nu a rezistat să nu-şi sucească gîtul după soţul
ei. Acum stătea de vorbă cu Montana Gray, imaginea
politeţei omului de lume. însă ţinuta lui era tensionată.
- Lila e femeie măritată, spuse Kelsey inutil.
- Şi Jesse e bărbat însurat.
228
c N a n c y B u s h

- O, nu. Nu este. Adică... se bîlbîi... nu aşa.


- Cum nu aşa? Privirea lui Samuel era de o totală
inocenţă.
- Ştii prea bine că mariajul nostru este temporar,
Samuel, replică ea simplu. Jesse şi cu mine am făcut o
învoială.
- Dar e totuşi căsătorie.
Kelsey a clătinat simplu din cap. Nu dorea să continue
această conversaţie, fiindcă risca să alunece într-un
teritoriu periculos.
Ea şi Samuel s-au dus la castronul cu punch şi atunci
Kelsey a văzut-o pe Charlotte Chamberlain. Tînăra ei
prietenă flirta în mod exagerat cu Tyrone McNamara,
jucînd rolul de cochetă. Inima ei a fost străpunsă de frică
şi, mai înainte de a se gîndi ce face, şi-a cerut scuze de
la Samuel şi a pornit îngrijorată spre cei doi, cu o expresie
fermă.
-... zău că eşti rău, gîngurea Charlotte, lovindu-l uşor
peste braţ cu mîna ei.
- Iar tu eşti ispititor de frumoasă, i-o întoarse Tyrone.
Farmecul lui străbătea ca un miros dăunător.
Amîndoi şi-au ridicat privirile la apariţia neaşteptată a
lui Kelsey. Figura Charlottei a devenit acră iar privirea lui
Tyrone a luat-o în jos spre rochia verde închis a lui Kelsey,
apoi s-a pironit asupra sînului ei somptuos. Kelsey nu
putea să sufere rochia aceea. Volănaşele de mătase de
un verde ca smaraldul îi înconjurau ceafa apoi porneau
scandalos de jos peste piept, dezvelind mult prea mult
din sîni, ceea ce o deranja pe Kelsey. Nu ar fi îmbrăcat-o
deloc dacă mintea ei trădătoare nu îi amintea de acel
unic comentariu pe care îl făcuse Jesse atunci oînd ea
acceptase să o îmbrace imediat după ce fusese adusă
de la doamna Honeycutt.
c R e n e g a ţ i i 229

Culoarea astaîţi stă bine, fusese tot ceea ce spusese


ol iar Kelsey, care privise cu îngrijorare linia decolteuiui,
reuşise să-şi adune curajul de a o îmbrăca în seara
aceasta. Acum regreta.
- Unde este Agatha? întrebă Kelsey.
Stă la una din mese, o anunţă Charlotte distrată,
mclinînd capul în direcţia muzicanţilor.
- Aş putea să vorbesc cu tine două vorbe? o rugă
Kelsey cu umilinţă.
- Nu cred.
- Domnişoara Chamberlain şi cu mine tocmai ne
pregăteam să dansăm. Tyrone apucă braţul Charlottei şi
o trase spre el.
Doar uşoara rezistenţă a Charlottei, o rezistenţă pe
care încerca să o mascheze, a oprit-o pe Kelsey de a o
smulge pe tînăra ei prietenă din mîinile slinoase ale lui
Tyrone. Era doar o prefăcătorie, şi-a dat seama Kelsey
cu o strîngere de inimă. în beneficiul ei. Pentru căîl furase
pe Jesse.
Agatha şedea singură, sorbind dintr-o ceaşcă cu ceai
şi luptînd împotriva dezgustului pe care i-l producea
lichidul slab ce curgea prin buzele ei. Văzînd-o pe Kelsey,
căpăta o expresie rezervată.
- Bună, Orchid, o salută.
- Agatha. Tonul lui Kelsey era încărcat de sentimente.
Nu putea să şi le ascundă. îi umpleau gîtul şi o înăbuşeau,
îţi mulţumesc că mi-ai trimis lucrurile.
- Nu ai de ce, draga mea.
- Ce ... mai faci?
Agatha a privit-o gînditoare.
- Bine, deşi dacă va trebui să mai particip şi la alte
recepţii pentru a lărgi cercul monden al nepoatei mele,
am să pot să o consider pe Charlotte candidată la
230 Nancy Bush
călugărie.
Kelsey zîmbi.
- Te'superi dacă stau jos?
- Nu, dragă. Te rog.
în timp ce muzica plana deasupra capetelor mulţimii
şi Charlotte ajungea în aria ior vizuală, pretinzînd că se
distrează de minune în braţele lui Tyrone, deşi îl ţinea
ţeapănă la distanţă, Kelsey se lăsă alintată de compania
Agathei. Nu îşi dăduse seama cît de mult îi lipsise în acele
cîteva săptămîni. Jîn je a în sinea ei după prietenia
pierdută.
- Jesse a luat Portlandul cu asalt, murmură Kelsey în
încercarea de a lega o conversaţie politicoasă. Această
pseudo-căsătorie o să se sfîrşească curînd.
- Şi ce vei face atunci, draga mea?
- Nu ştiu. Am să plec, aşa cred.
- Să pleci din oraş? Agatha o privea sumbru.»
Kelsey respiră adînc şi încuviinţă din cap. Era timpul
să-şi facă o viaţă adevărată. Sau aproape timpul, oricum.
- îmi pare rău, zise Agatha.
- Nu mai mult decît îmi pare mie.
Muzica a încetat şi oaspeţii au aplaudat politicos.
Kelsey s-a ridicat în picioare să se retragă, cînd Madame
Dupres a năvălit peste ele în toată splendoarea-i glorioasă.
- Lady Chamberlain, zise cu glasul ei dramatic,
aplecîndu-se familiar spre Agatha şi rezemîndu-se în
baston. Sper că veţi accepta invitaţia mea.
Sprîncenele Agathei s-au arcuit a nedumerire.
- Madame Dupres dă o serată duminică, a explicat
Kelsey. M-a rugat să te asigur că ar dori foarte mult să
participi.
Umorul a sclipit în ochii albaştri ai Agathei.
- Aft, da.
R e n e g a ţ i i 231

- Spuneţi-mi că o să veniţi. Încîntătoarea dumneavoastră


însoţitoare mi-a făcut plăcerea să accepte. M-ar bucura
foarte mult să vă prezint unor cunoştinţe de-ale mele.
Agatha părea năucită de insistenţa debordantă a doamnei
Dupres. Kelsey aproape că se aştepta ca femeia să cadă
iu genunchi şi să-i sărute mîna Agathei.
- Regret, dar am alt angajament, murmură Agatha
politicos. Poate altă dată.
De supărare, nările nasului destul de somptuos al
doamnei Dupres s-au umflat.
- Da, a pufnit. Altă dată. înciudată, se urni, cu Jeffrey
după ea.
Kelsey a împărtăşit un moment de veselie tăcută
împreună cu femeia pe care o considera apropiată ca o
bunică. Apoi şi-a făcut apariţia Charlotte, cu faţa roşie ca
para focului de supărare. S-a aruncat pe scaunul de lingă
Agatha, gata să plîngă.
- Ce s-a întîmplat, dragă? a întrebat-o Agatha aspru.
- El e atît de... atît de ... S-a uitat la Kelsey, încercînd
să-şi ascundă sentimentele în faţa adversarei. Oribil,
bunico!
- Da, Charlotte. Vocea Agathei era seacă.
Charlotte o pironea cu privirea pe Kelsey, de parcă ar
fi fost greşeala ei.
- Şi a zis lucruri groaznice despre tine! a izbucnit. A
zis că tu şi cu el de fapt...
- De fapt, ce? a insistat Kelsey blind în timp ce mînia
curgea ca lava încinsă prin vinele ei. Aşa s-o ajute
Dumnezeu, o să aibă ea grijă de Tyrone McNamara o
dată pentru totdeauna!
Charlotte a roşit pînă la rădăcina părului, aruncînd
bunicii ei o privire îngrijorată.
- Nu contează.
232
c N a n c y B u s h

- îi place să şocheze, Charlotte. Păzeşte-te de omul ăsta.


Orice ar spune despre mine, nu ar avea nici un fel de
scrupul să spună şi despre tine.
Culoarea îi dispăru la fel de repede cum i se ridicase
în obraji.
- - Bunico, şopti tremurat.
- Nu-ţi face griji, scumpa mea, a liniştit-o Agatha.
Orchid o să aibă grijă de toate.

Trei ore mai tîrziu, în timp ce îşi despletea părul, lăsînd


coada la modă, la care lucrase cu atîta rîvnă Irma, să i
se reverse ca o cascadă pe ceafă, Kelsey surîdea
amintindu-şi toate astea, ştiind că acesta fusese felul în
care Agatha o iertase. Iar Charlotte, cap sec, învăţase
realmente cîte ceva despre manierele insultătoare şi
şocante ale lui Tyrone.
Cuprinsă de un val de fericire, Kelsey coborî să-l caute
pe Jesse. Vroia să vorbească cu el, să-i împărtăşească bucuria
ei. Vroia să împartă ceva cu cineva, iar el era tot ce avea.
Transportată, deschise larg uşile de la biroul lui şi intră
înăuntru.
Jesse era aşezat la birou, parcurgînd teancuri de
scrisori. îşi ridică privirea la apariţia neaşteptată a soţiei
lui, apoi puse încet hîrtiile jos şi îşi aşeză braţele pe birou.
Asta era ceva nou, gîndi. De obicei, Kelsey se ducea
direct la culcare cînd se întorceau de la vreo ieşire în
oraş. încruntat, se întreba care putea fi cauza culorii din
obrajii ei şi a sclipirii din ochii ei. Un bărbat, gîndi dezumflat.
Avea aspectul unei femei îndrăgostite.
- Jesse, îi spuse cu o bucurie nedisimulată. Astă seară
c R e n e g a ţ i i
J
233

m-am distrat de minune!


- Nu, zău.
- Dansam cu Samuel şi mă simţeam groaznic. Doream
să plec cît mai repede. Speram că tu o să termini cu
Montana curînd şi că o să-mi spui că e vremea să plecăm.
- Şi deodată... Şi-aîmpreunat mîinile, zîmbind cu reală
bucurie.
- Şi deodată? a insistat Jesse cu răceală.
Ochii ei frumoşi s-au ridicat, întîlnind privirea lui aspră.
Şi deodată s-a întîmplat ceva minunat. Am stat cîteva
momente de vorbă singură cu Agatha şi cu Charlotte
Cred că Agatha m-a iertat.
Jesse nu a răspund imediat, iar Kelsey s-a simţit teribil
de proastă că se aşteptase ca el să înţeleagă. Chiar dacă
o dată îi arătase simpatie, el nu putea să înţeleagă ce
însemna pentru ea aceasta. O să o considere ca pe o
proastă pentru că prietenia Agathei însemna aşa de mult
pentru ea.
- Pur şi simplu m-am bucurat de acel moment, asta-i
tot, a încheiat ea în coadă de peşte.
Jesse îşi îndepărtă privirea de la imaginea pe care i-o
prezenta Kelsey în rochia aceea. Părul era despletit. îl
lăsase în jos şi el cădeaîn panglici de roşu purpuriu pînă
în talie. Mătasea verde sclipea şi foşnea cînd se mişca.
Partea superioară a sînilor ei lucea albă ca laptele în
lumina dulce a veiozei de pe birou. îşi aminti foarte viu
atingerea ei cînd o ţinuse strîns, mirosul delicat al
parfumului ei şi gustul buzelor ei.
. Se uită la hîrtiile din faţa lui. Erau hîrtiile tranzacţiei pe
care Montana consimţise s-o facă cu el. Hîrtii pe care
urma să le semneze curînd. Hîrtii care reprezentau culmea
răzbunării lui.
Dar printre rîndurile tipărite vedea ochii cenuşii
234 Nancy B u s h ' 'j

luminoşi şi buzele trandafirii ale lui Kelsey Garrett.


- Ai timp de vorbă? întrebă ea nesigură. Eu nu sîn
obosită şi am de pus o mie de întrebări în legătură cu.,
planurile tale.
- la loc. îi făcu semn spre grupul de fotolii de piele de
cealaltă parte a biroului, dar ea se duse, într-un foşnel
moale, la fotoliul de la fereastră unde se aşeză turceşte
pe perna de creton albastru închis.
- Mulţumesc. Ai ajuns la vreo hotărîre în legătură cu
Montana Gray?
Jesse se uită în jos la hîrtiile lui. în mod special nu o
ţinuse la curent, dar acum că afacerea era încheiată, nu
vedea ce ar strica să-i spună.
. - Am înfiinţat împreună un şantier naval.
- Un şantier naval? Kelsey era surprinsă. Asta sună
ca şi cum ar fi legal.
- Este legal, îi răspunse sec.
- Nu prea sună a răzbunare.
Jesse aruncă o privire, prin fereastră, la cerul întunecat
de afară. Era o noapte fără lună. îşi dădea seama că
începea să piardă din vedere ceea ce era mai important.
Gîndi, sarcastic, că setea de răzbunare putea fi stinsă. în
schimb nu şi pofta carnală, care punea în umbră celelalte
emoţii. Nimeni nu ştia mai bine decît el acest lucru.
- Povesteşte-mi despre logodna ta, s-a auzit spunînd.
- Cu Harrison? Kelsey părea nedumerită.
- Afară doar numai dacă nu ai mai fost logodită şi cu
altcineva, îi răspunse sarcastic. Deodată ridică o mînă
ca şi cînd îşi aducea aminte de ceva. O, aşteaptă, arn
uitat de Warfield.
- Aia nu a fost logodnă. A fost dezgustător.
- Ce s-a întîmplat între tine şi Harrison?
- Ţi-am explicat deja: el era îndrăgostit de Miracle, nu
C R e n e g a ţ i i 235

de mine.*
- Dar nu mi-ai spus ce simţeai tu pentru el, sublinie
Jesse care înconjurînd biroul şi venind în faţă, se rezemă
cu şoldurile de suprafaţa lui lustruită.
Kelsey se uită mai întîi în poală la mîinile ei, apoi afară
pe fereastră şi înapoi la el.
- Nici eu nu eram îndrăgostită de el.
- Dar erai gata să te măriţi cu el, persistă Jesse.
- Da, recunoscu ea puţin răstit. Ca să pun capăt
duşmăniei.
- Ai fost de acord să te măriţi cu Harrison ca să pui
capăt duşmăniei? întrebă Jesse nevenindu-i să creadă.
- Harrison şi cu mine ţineam unul la altul. Aranjamentul
părea să... fie logic. Dar asta era mai înainte ca el s-o
cunoască pe Miracle. Fiindcă Jesse nu răspunse imediat,
Kelsey spuse cu însufleţire. Nu văd ce are de-a face
povestea mea cu situaţia în care ne aflăm acum. Eu nu
m-am măritat cu Harrison, m-am măritat cu tine. Şi nu
vreau să mă preocup decît de ieşirea din această
căsătorie mai înainte ca să se întîmple ceva... groaznic.
în lumina veiozei, pielea ei părea moale şi lucioasă ca
satinul. Nemulţumit de ea - şi de el însuşi - Jesse era
obligat să afle tot mai multe despre ea. Din motive pe
care nu dorea să le analizeze, ea îl fascina totalmente.
- Mi-ai zis că Harrison te-a părăsit.
- Da, am zis. îşi ridică bărbia, uitîndu-se la el cu răceală.
Jesse aşteptă pînă cînd, în cele din urmă, ea continuă.
M-a părăsit în faţa altarului. Nu a fost din vina lui. A fost
rănit într-un incendiu şi Miracle a ajutat la salvarea vieţii
lui. Din păcate, ea nu ştia cine era el, astfel că niciunul
dintre noi nu ştia de ce nu a apărut la biserică. La amintirea
acestei întîmplări glasul ei se însufleţi. A fost foarte jenant,
îţi închipui, probabil, clevetirile care au urmat: Kelsey
236 £ N a n c y B u s h

Garrett abandonată în faţa altarului de Harrison Danner.


Jace era cît pe-aci să fie lovit de dambla!
Jesse îşi coborî pleoapele. în sinea lui era foarte
mişcat. Fusese destul de greu pentru el să fie etichetat
oaia neagră a familiei şi meritase acest lucru! Dar Kelsey
fusese o victimă inocentă.
- Mă mir că asta nu a dat naştere la un nou război
între Danneri şi Garretti, rosti liniştit.
- O, ba da. Nu direct, ci îndirect. Şi pe urmă cînd s-a
descoperit că tatăl meu avea o legătură secretă cu o
femeie din tribul Chinook, ei bine, îţi poţi imagina ce
scandal s-a iscat. Jace şi Emerald erau livizi! Nu vroiau
să recuno ască nici măcar că M iracle e o fiin ţă
omenească, darmite că avea sînge de Garrett! Kelsey
zîmbea şi clătina din cap. Ce făţarnici!
Jesse se minuna de schimbarea lui Kelsey. După
primele lor întîlniri şi el i-ar fi pus această etichetă.
- Cine e Emerald?
- Nevasta lui Jace. Kelsey răspunse prompt. îi aruncă
o privire piezişă, înveselită. O adevărată doamnă, ca Lila Gray.
Lui Jesse i-a îngheţat sîngele în vine. Emerald?
Emerald a lui?
- Mă mir că fratele tău s-a însurat, şopti el. Mi se părea
că nu o să o uite niciodată pe Lexie. Cum a cunoscut-o
pe... Emerald?
- Ea este din Malone. O ţii minte pe mama mea -
Lucinda?
- Desigur. Expresia lui Jesse s-a înăsprit. Acum nu
era sigur că nevasta lui Jace era una din femeile - virginale
- pe care el le sedusese, sau - cum fusese cazul cu
Emerald - fusese sedus de ele.
- Mama mea ţinea foarte mult ca măcar unul dintre
noi să se căsătorească cu cineva bogat şi important. Jace

i
c R e n e g a ţ i i 237

i a împlinit dorinţa, făcîndu-şi datoria, deşi el şi Emerald


nu au avut copii. în orice caz, nu aveau cînd am plecat
eu din Rock Springs. Mama murise cu cîteva veri mai
înainte ca eu şi Harrison să firn pe cale să ne căsătorim,
adăugă Kelsey liniştită. A fost azvîrlită de pe cal.
- Iar mama mea a murit de difterie.
Kelsey era ruşinată.
- lartă-mă, Jesse. Nu am vrut în nici un caz să te
necăjesc cu vestea aia.
- Nu contează, i-o reteză el morocănos. A trecut de
mult.
încăperea era cuprinsă de tăcere, torentul conversaţiei
lor încetînd ca oprit de un cep.
- Ai să te mai întorci vreodată la Rock Springs? întrebă
Kelsey după o lungă tăcere.
- Nu ştiu, răspunse el încet, dus pe gînduri.
- Dar după ce situaţia asta cu Montana se va termina?
Ce întenţionezi să faci?
- Nu am habar, admise Jesse cinstit.
- Ştii ce ar face familiile noastre dacă ne-am arăta*
împreună, căsătoriţi? şi glasul ei de abia îşi reţinea rîsul,
Jace ar avea un atac de apoplexie!
- Adevărat, fu Jesse de acord cu un zîmbet. în ce
priveşte bărbaţii din familia Danner ai nimerit-o din lac în
puţ. Sînt sigur că el ar fi preferat să te măriţi cu Harrison.
Kelsey se uita cu ochii ei mari cenuşii, dar lui nu îi
plăcu compasiunea ce o citea pe faţa ei.
- De aia nu te-ai întors? Pentru ce spuneau oamenii
despre tine?
- Pe dracu, nu. Jesse era dezgustat de el însuşi fiindcă
îi făcuse o impresie greşită. Eram în conflict cu taică-meu,
de fapt cu toată familia. Erau prea autoritari. Nu vreau să
mai scormonesc totul de la început.
238
c N a n c y B u s h

- Dar nu ţi-e totuşi dor de ei? Uneori?


îm potriva voinţei lui, Jesse îşi amintea părţi din
tinereţea lui pe care le dăduse special la o parte:
mireasma dulce a fînului proaspăt cosit, surîsul simplu
al lui Harrison, prima oară cînd gustase vinul de casă -
cînd se înecase şi taică-său greu se abţinuse.să nu
izbucnească în rîs - rîsul muzical şi vesel al lui Lexie şi
înţepătura puternică a palmei lui Tremaine cînd îi dăduse
una pe spate ca să-i mulţumească pentru că îngrijise bine
calul lui, Fortune.
Clătină din cap.
- Chiar niciodată? insistă Kelsey.
- Chiar niciodată. Deranjat de întreaga conversaţie,
Jesse zise sec: Tu nu mi-ai spus de ce ai plecat. Ai zis că
nu din cauză că Harrison te lăsase sau fiindcă s-a însurat
'cu alta. Atunci de ce?
Kelsey clipi de mai multe ori iar frum oasele ei
sprîncene desenară un rid.
- De fapt, cred că a fost ca şi la tine. Numai că, conflictul
meu era cu fratele meu şi cu Emerald. Ei vroiau să mă
mărite. Şi mai vroiau să stîrnească zîzanie cu familia ta.
Evocînd aceste amintiri îşi încreţea nasul. S-au întîmplat
tot felul de lucruri şi eu pur şi simplu... am plecat.
- Singură?
- Aveam calul meu şi cîinele... vocea nu a mai
continuat.
Jesse nu ştia cu siguranţă ce provocase acel nor de
melancolie ce cuprindea faţa ei. Ar fi vrut s-o întrebe, dar
această conversaţie lămuritoare îl ajutase să ajungă la încă
o concluzie tulburătoare.
- Din cauza lui Harrison ai ajuns să-ţi faci actuala ta
părere despre bărbaţi?
- Ce vrei să zici? Kelsey s-a îndreptat în scaun. Ţi-am
c R e n e g a ţ i i
J 239

mai spus de două ori că vroiam să mă mărit cu Harrison. Nu


eram îndrăgostită de el. Aveam de gînd să punem capăt
duşmăniei. Ce vrei să spui cu actuala mea părere?
- Păi, este clar că ai o părere foarte proastă despre
sexul din care fac eu parte. Presupun că s-a întîmplat
ceva care ţi-a creat această impresie.
- Jesse...
El a surîs, plăcîndu-i cum suna numele lui în gura ei,
deşi, după cum sugera tonul ei, urma să-l facă cu ou şi
cu oţet.
Ea părea că nu reuşeşte să mai scoată o vorbă. Parcă
toate cuvintele i se opreau în gît. în cele din urmă zise:
- Nu toţi bărbaţii sînt nişte bestii oribile şi pofticioase.
Harrison nu era aşa.
El înţelese perfect insinuarea. Exact aşa cum ea
dorise, fără îndoială, ca el să înţeleagă. Şi fiindcă măcar
în parte avea dreptate, asta l-a înfuriat şi l-a rănit cu atît
mai adînc.
- Tu nu ai simţit niciodată dorinţa să faci dragoste?
întrebă. Nu ai dorit niciodată să te ţină cineva în braţe şi să te
atingă şi să-ţi spună că eşti frumoasă?
Kelsey se bucurase de acest armistiţiu neaşteptat
dintre ea şi Jesse exact pînă în clipa asta. Acum însă
ştia că s-a terminat.
- Cred că am să mă duc la culcare, spuse nehotărîtă,
interpreted în mod corect că dispoziţia lui Jesse devenea
cam periculoasă. Greşise gîndind că ar putea fi un
prieten. Coborînd din fotoliul de la fereastră, trecu pe lîrigă
el spre uşa deschisă.
-Stai!
Tonul lui poruncitor a oprit-o pe loc.
Pulsul lui Kelsey bătea în gîtul ei. v
- îţi mulţumesc că ai stat de vorbă cu mine. M-a ajutat
Nane v K u s h
240
L
să mă relaxez. Doamne, de abia îmi mai ţin ochii deschişi,
lartă-mă că te-am întrerupt. Văd că eşti ocupat şi...
- Ştii că nu sînt ocupat. Mai e ceva despre care trebuie
să vorbesc cu tine.
Kelsey s-a întors cu o privire precaută.
• - Poate aştepta pînă mîine dimineaţă?
Colţurile camerei erau întunecate, umbrindu-i faţa aşa
mult îneît părea aspru şi străin. îşi ţinea braţele încrucişate
pe piept, dar impresia ei era că se stăpînea cu greu.
- Lucrurile nu mai pot continua aşa multă vreme, spuse
el încetişor, în timp ce clopote de avertisment sunau în
capul lui Kelsey.
- Ce lucruri? Kelsey se apropia de uşă.
- Situaţia noastră maritală, aşa cum e. Nu pleca, îi
porunci, observînd că era gata să fugă. Vino aici.
Ea dădu din cap, ţinîndu-şi ochii ţintă asupra privirii
lui ferite.
- Orice ai de spus, poţi să-mi spui de la distanţă.
- Nu, de fapt nu pot.
- Oricum, ştiu ce ai să spui, se grăbi Kelsey. Complotul
tău a reuşit de minune! Mai bine decît ţi-ai fi putut dori!
Crema înaltei societăţi din Portland dă buzna să te invite
la primirile lor. Iar acum îl ai pe Montana la mîna ta aşa
cum ţi-ai dorit, sporovăia ea în continuare. Nu mai este
nevoie să ne prefacem.
- Ce vrei să spui? Glasul lui răsuna tăios în încăpere
şi Kelsey tresări involuntar.
- Acum putem pune capăt căsătoriei noastre, îi atrase
atenţia în mod rezonabil. Acum eşti partenerul de afaceri
al lui Montana.
- Această căsătorie nu se va termina pînă nu zic eu.
Jesse se îndrepta spre ea. Aşa a fost învoiala.
- Dar acum nu mai ai nevoie de mine, se bîlbîi Kelsey,
c R e n e g a ţ i i
) 241

alarmată de modul posesiv în care se purta el.


- Nu mai am? a întrebat el cu voce mieroasă.
Kelsey nu fusese niciodată o laşă, însă simţea că
situaţia asta explozivă ieşea repede de sub control. Fără
nici un cuvînt, se răsuci, îşi adună fustele şi alergă sus
pe scări, de-a lungul culoarului pînă în camera ei
ospitalieră. Trînti uşa în urma ei, dorind cu disperare să
o poată zăvorî. Deodată o izbi realitatea. Jesse nu o dorea
pe ea. Doamne Dumnezeule, se purta ca o prostănacă,
mai rău decît C harlotte! Pentru Jesse ea era un
aranjam ent de afaceri şi nim ic altceva. Doamne
Dumnezeule, el făcuse dragoste cu nenorocita aia de
prostituată de pe chei cînd avusese nevoie de sex. Şi
încă în noaptea nunţii lor! Asta nu era fapta unui bărbat
care îşi doreşte soţia.
Uşa se trînti de perete şi Kelsey ţipă:
- Jesse!
M-ai speriat de moarte!
- Nu am terminat de vorbit, o informă el cu răceală.
- Poate tu n-ai terminat, dar eu am terminat. Kelsey îşi
venea în fire şi din ochi îi ţîşneau flăcări. Te rog, ieşi afară
din camera mea.
- Am să plec cînd am să termin. închise uşa cu o
bufnitură uşoară. Mariajul ăsta se termină cînd spun eu,
nu mai înainte. încă nu am terminat cu Montana şi vreau
ca nimic şi nimeni să nu mă ameninţe.
- Să te ameninţe? Gîndul îi zbura la puşca din dulap.
Habar n-avea el cît de periculoasă putea să fie ea!
El străbătu spaţiul dintre ei atît de repede încît Kelsey
abia reuşi să tragă o răsuflare speriată.
- Jesse, îl avertiză.
- M-am glndit şi am hotărît că am greşit.
- Ai greşit? Nu reuşea să ţină pasul cu schimbările
242 Nancy H u s It
fulgerătoare ale discuţiei.
- Vreau să fac dragoste cu tine, îi spuse pe un ton de
conversaţie. Şi întrucît eşti nevasta mea nu văd nici un
motiv pentru care nu aş face-o.
Kelsey se uita la el fără să înţeleagă.
- Dar cum rămîne cu faptul că eu te detest!rostea fără
şir, terorizată şi ultragiată.
- Tu nu mă deteşti. El zîmbea, apoi rnîinile lui i-au
înconjurat braţele ca nişte cătuşe de catifea. Degetele
lui erau tari şi ferme iar privirea implacabilă
- Nu, zise ea chiar cînd gura lui descindea încet spre
a ei. în ultima clipă încercă să întoarcă capul, însă mîna
lui i-a capturat bărbia. în clipa următoare, buzele lui le-au
găsit pe ale ei şi ea se încordă, sperîrtd, contra oricărei
speranţe, că de data aceasta nu-i va mai răspunde.
însă sărutul lui explora tandru buzele ei, cu o forţă
teribilă a unei făgăduieli de lucruri minunate şi excitante.
Kelsey scoase un chiţăit de protest, ştiind că era lipsită
de putere în faţa tandrului lui asalt.
Jesse o sărutase din curiozitate şi dintr-o nevoie
imperioasă. Dar nu o sărutase niciodată aşa, iar lipsa de
experienţă a lui Kelsey nu-i dădea posibilitatea să
înţeleagă că Jesse o seducea în mod deliberat şi stăruitor.
Propria ei curiozitate, ca şi o nevoie interioară crescîndă
o făceau să ezite şi îi umpleau capul de confuzie.
Buzele lui erau răcoroase, tari şi ciudat de palpitante.
Braţele lui ostrîngeau mai aproape pînăceinimaîi palpita
ca o pasăre speriată, iar răsuflarea abia şi-o mai ţinea.
Gura lui o căuta pe a ei, iar vîrful limbii lui atingea colţul
tremurînd al buzelor ei. Kelsey tresări de surpriză şi ei îşi
ridică capul. Ameţită, ea s-a uitat în ochii lui pe jumătate
închişi, dar el şi-a aplecat capul peste obrazul ei,
sernănînd sărutări uşoare, încete, lungi peste pomeţii ei
c R e n e g a ţ i i
J
243

şi pînă la curbele şi crăpăturile sensibile ale urechii ei.


- Te rog... nu... murmura ea, strîngîndu-i umerii cu
amîndouă mîinile.
Ca răspuns, mîinile lui alunecară pe spatele ei
atrăgînd-o într-un contact intim cu coapsele lui rigide.
Geamătul smuls din gîtul lui zdrobi rezistenţa lui Kelsey.
El o dorea. Şi îl dorea şi ea, îşi dădea seama vag. Pe
Jesse Danner. Pe soţul ei.
Topindu-se, dorindu-l, se lipi de el.
- Lasă-mă, zise el cu voce tulburată.
El nu îi ceruse nimic pînă atunci. Se uită în sus la el
ameţită. Gura lui se întorcea la a ei, zdrobindu-se de ea
cu o forţă posesivă elementară. O mînă se strecura peste
rochia ei acolo unde sfîrcul sînului ridica mătasea verde,
îşi trecu palma uşor peste el de mai multe ori, venindu-i
să strige de dorinţă după ceva la care el părea să nu o
lase să ajungă, în mod voit.
- Tu nu mă deteşti, îi zise el cu voce sugrumată.
Degetele lui începură să-i descheie sistematic nasturii
de la rochie. Kelsey tremura, privind fără să poată crede
cum ţesătura cădea la o parte iar mîinile lui Jesse scotea
bretelele înguste ale camizolei de pe braţe. în lumina
lămpii, sînii ei tresăreau, dar deabia cînd a văzut şi a
simţit mîna lui brună mîngîind unul din ei, conştiinţa ei
adormită s-a trezit brusc.
- Nu, izbucni, strîngîndu-şi corsajul la piept.
- Da. El smulse materialul din mîinile ei. Kelsey îi
împinse pieptul, adunînd încă o dată faldurile de mătase
verde în braţele ei şi dîndu-se un pas înapoi.
- Refuz să fac dragoste cu tine.
- Păreai foarte dornică acum cîteva clipe, îi aminti sec.
- Nu, aşteptam să... văd cît de departe aveai de gînd
să mergi.
244
c N a n c y H u s h

- Pe naiba. Vino aici...


Ea se răsucea, dar prea tîrziu. Braţele lui puternice o
învăluiră. Ea se gîndi să se ţină de corsaj, dar el îi dădu
mîinile la o parte, zdrobindu-i sînii dezgoliţi de cămaşa
lui.
li era frică cu adevărat.
- Te vreau, îi spuse el, şi timbrul scăzut şi posesiv al
glasului lui i-a încreţit pielea braţelor. Pieptul i se ridica şi
îi cădea peste al lui. încet, cu grijă, el slăbi strînsoarea,
cu ochii pe sînii ei tremurători.
- Eşti frumoasă, îi spuse, tiipnotizat de trupul ei.
Kelsey nu putea să audă. Încercîndu-şi norocul, reuşi
să se elibereze din îmbrăţişarea lui cu o mişcare bruscă,
sărind departe de el şi plonjînd direct spre dulap. Repede
ca fulgerul smulse puşca din ascunzătoare şi o înfipse în
pieptul soţului ei. Jesse avea acum ţeava puştii sub nasul
lui.
- Am să-ţi trag un glonţ în piept dacă încerci să mă
violezi, îl asigură cu răceală nevastă-sa. Cum ea era
goală pînă la brîu, i-au trebuit lui Jesse cîteva momente
bune să-şi vină în fire şi să-i înţeleagă cuvintele.
- Să te violez! Faţa lui s-a întunecat. Iute ca o cobră,
întinse mîna şi apucă ţeava puştii aproape smulgîndu-i-o
din mînă. Kelsey gîfîia, şocată. încă o srnucitură şi puşca
ar fi în mîinile lui.
- Eşti nebun! Puteam să te omor de-adevăratelea, ţipa
la el înspăimîntată.
- Pe dracu. Am descărcat porcăria asta ieri cînd am
dat peste ea.
- Te-ai înjosit pînă acolo încît mi-ai căutat printre lucruri?
- Nu mai mult decît tine care umbli prin ale mele, îi zise
moale, mijindu-şi ochii albaştri.
Kelsey lansă o privire furioasă în faţa lui aspră şi
c R e n e g a ţ i i
) 245

supărată
- Am crezut că Irma a descărcat puşca. întinse o mînă
după puşcă. Jesse ezita; o credea capabilă să-i tragă
una peste cap cu puşca, darîn cele din urmă o lăsă să-şi
preia ceea ce îi aparţinea de drept.
Cu degete experte, ea a descărcat încărcătorul. Lui
Jesse îi venea greu să creadă că în pălmuşoara ei se
afla o putere incredibil de mare.
- Eu am încărcat-o la loc, îi declară ea cu răceală. Am
obiceiul să-mi verific puşca în fiecare dimineaţă.
- Eşti cea mai diabolică femeie din cîte am cunoscut,
îi spuse, şocat.
- Doar să mă mai atingi o dată şi o să-ţi pară rău.
Jesse era sătul. Nici nu mai înţelegea de ce naiba
mai avea de a face cu ea.
- Doamnă Danner, mai bine îl las pe Montana Gray să
fie ales primar al acestui frumos oraş decît să mă mai uit
vreodată la dum neata. Mie îm i tre buie o fem eie
adevărată.
- De ce nu te duci după Lila Gray? îi sugeră Kelsey,
băgîndu-şi braţele în mînecile rochiei. Ea este vizibil
dornică. Sau te-ai şi culcat cu ea? Chiar sînt surprinsă
că nu te-ai gîndit că în felul ăsta ai putea să ajungi la
Montana. La urma urmelor asta e metoda dumitale
obişnuită, nu? Iar eu... '
Tăcerea subită a lui Jesse a fost ca un pocnet de
puşcă. Kelsey s-a oprit în mijlocul frazei, dîndu-şi seama
că a nimerit adevărul.
- O, nu, şopti, rănită îngrozitor, furioasă pe ea însăşi că
simţea un mic freamăt de dorinţă.
- Asta a fost demult. Mai înainte ca Montana să-mi ia
totul, zise el scurt.
- Nu mai vreau să ascult nimic. Din nevoia de spaţiu,
246
c N a n c y li u s h

Kelsey străbătu camera pînăîn celălalt capăt. îşi simţea


genunchii ca de cauciuc şi i se făcea rău.
- Nu mai am nici un interes pentru Lila Gray.
Kelsey clătină din cap.
- Deci asta era, nu-i aşa? Răzbunarea asta a ta. El a
aflat despre tine şi Lila, te-a bătut şi te-a lăsat crezînd că
eşti mort, iar acum vrei să-ţi iei revanşa!-'
- în parte, e adevărat, admise Jesse rigid. Dar nu Lila
este problema dintre mine şi Montana.
- Ba da, ea e. Kelsey constata cu rapiditate cît fusese
de idioată. Pe Lila o vrei, nu-i aşa? Doamne, eşti un actor
mai bun decît am crezut. M-ai făcut sg cred că nici nu
puteai s-o suferi!
- Astă seară, doamnă Danner, te-am dorit, remarcă el
dur păşind spre uşă. Cred că era penibil de evident. Şi
indiferent ce-ţi spune simţul onoarei, să ştii că nu ar fi
fost un viol!

8 0
C -c \ p i i c y l i a I 12

Apartamentul ae la ultimul etaj pe care îl ocupa


Madame Dupres era deosebit de şic. Lambriuri de culoare
crem încadrau tapetul cu flori roz şi verdeaţă primăvăratecă.
Covorul de o nuanţă pastelată ca piersica, era suficient de
gros ca să poţi dormi pe el. Ferestrele salonului dădeau
pe balcon şi spre pajiştile verzi ale grădinii. în timp ce
muzicanţii cîntau în surdină la această serată, muzica lor
zbura afară pe ferestrele deschise, spre mulţimea
plimbăreţilor duminicali.
Stînd lîngă fereastră, Kelsey ar fi vrut să fie şi ea prin
mulţimea de jos. Copiii cu cercuri şi biciclete şi bărbaţii şi
femeile ce se plimbau braţ la braţ alcătuiau un tablou
plăcut. în schimb, oaspeţii pe care reuşise să-i adune
Madame Dupres, erau o adunătură tristă şi cu feţe trase.
Ei proveneau din familii cu renume care, din cauza
vreunui dezastru oarecare, nimeriseră timpuri grele.
Kelsey nu ar fi fost surprinsă dacă Madame Dupres i-ar
fi obligat, într-un fel sau altul, să vină astăzi; ei păreau
248
c N a n c y Ii u s h

teribil de jenaţi şi dornici să plece/ i


Din fericire, erau atît de mulţi oaspeţi încît Kelsey
rămăsese relativ neobservată după intrarea ei foarte
remarcată deoarece Madame Dupres, cu un gest larg şi
teatral, anunţase „cea mai perfectă însoţitoare a lui Lady
Agatha Chamberlain, Orchid Simpson Danner!" Apoi
Lacey întrebase unde era Jesse, iar Kelsey îi spusese
adevărul gol goluţ: habar nu avea.
De la acea seară nenorocită de acum aproape o
săptămînă, Jesse fusese o umbră. Plecase de acasă
trîntind uşa de la intrare în urmă lui şi nu se întorsese
pînă a doua zi dimineaţa. Kelsey, care trăise o noapte de
îngrozitoare insomnie, alternînd între furie neputincioasă
şi recunoaşterea penibilă că Jesse avusese dreptate -
ea îl dorise şi nu ar fi fost vorba de viol - dăduse peste el
dimineaţa tocmai cînd intra în casă în zori.
Se priviseră unul pe altul de la cele două capete ale
holului de la intrare: Jesse nebărbierit, treaz şi emanînd
sexualitate (ca urmare a nopţii petrecută cu o femeie?
Lila Gray7) şi Kelsey, cu cearcăne sub ochi, cu gura
severă, îmbrăcată cu unica rochie rămasă din timpul cînd
era fată bătrînă.
Şi aceea fusese doar prima dintr-o serie de dimineţi
asemănătoare. Kelsey se străduia să nu-i iasă în cale,
dar nu putea să nu audă cînd intra în odăile lui pentru a
se bărbieri şi a se îmbăia. Ea refuza să ia micul dejun
împreună cu el, apoi se întreba cum şi-o fi petrecînd el
restul orelor cînd în mod invariabil pleca cu docarul sau
cu trăsura cu Drake, ori lua calul. Imaginaţia ei fertilă îl
închipuia în îmbrăţişări fierbinţi nu numai cu Lila, ci şi cu
toate celelalte femei pe care le văzuse aruncîndu-i priviri
pline de dorinţă de pe parchetul de dans, la toate
petrecerile la care participau în mod curent, ori de cîte
ori ele credeau că ea nu le observa.
Apoi, în ultima joi ea aflase că măcar în orele zilei
Jesse se comporta ca un gentleman. Zeke şi Jesse se
încuiaserăîn biroul lui Jesse, iar Kelsey, care se obişnuise
să tragă cu urechea pe la uşi, îi auzise discutînd despre
întîlnirile din ultima săptămînă cu Gray la birourile lui sau
la şantierul naval.
Mai aflase şi că Jesse contribuise din banii lui, cu o
sumă ameţitoare, sumă ce făcu să i se scurgă sîngele
pînă în vîrful degetelor de la picioare, precum şi că o
anume parcelă din parc făcea de asemenea parte din
tranzacţie.
Întrucît tranzacţia prin care Jesse urma să I ruineze
pe Montana avansa, Kelsey îşi dădea seama că mariajul
lor nu mai avea să dureze multă vreme. Cel mult cîteva
săptămîni. Tot ce avea ea de făcut era să aibă răbdare şi să
aştepte. Asta şi făcea, petrecînd încă o după amiază fără el şi
dorind să poată să facă ceva care să o împiedice să-i mai
pese de el.
- Un sandvici, doamnă? întreba unul dintre chelnerii
lui Lagey lîngă umărul lui Kelsey. Ea lua absentă o scoică
mică din pastă făinoasă umplută cu ceva ce arăta a jeleu
de strugure. După o înghiţitură a simţit că se îneacă. Icre
negre. Uhh. Le detesta.
Ducîndu-şi mîna la gură, căuta disperată cu privirea
pe chelnerul cu tava cu şampanie. Găsindu-I, îi făcu semn
frenetic cu mîna pînă îi atrase atenţia. Braţul ei care bătea
aerul a atras însă, din întîmplare, şi atenţia unui bărbat
cam nedefinit aşezat la masă într-un colţ.
în timp ce Kelsey îşi bea recunoscătoare şampania,
bărbatul a măsurat-o din cap pînă în picioare, inspecţie
tem einică pe care o făcea tuturor celor pe care îi
cunoştea. Kelsey a fost observată, judecată şi catalogată
250
c N a n c y B u s h

în treizeci de secunde. Bărbatul, care sosise cu întîrziere


şi avusese norocul să scape neobositei Madame Dupres,
care anunţa sosirea valurilor de invitaţi, întrebă cu
precauţiune pe un alt musafir dacă cunoştea numele lui
Kelsey.
- Cred că e Danner, îi răspdnse bărbatul. Orchid
Danner.
Danner! Danner! Era ca lovit de fulger şi se holba la
Kelsey ca şi cînd ar fi văzut o stafie.
- Nu ţi place caviarul, hrnm? o întrebă cu compătimire
o femeie mai în vîrstă. Nici eu nu mă pot împăca cu
chestia asta imposibilă.
- Sînteţi prietenă cu Madame Dupres? întrebă Kelsey
politicos.
- Nu chiar. Trase aer pe nas. Şi pur şi simplu cred că
nici dumneata nu eşti.
Kelsey surîse enigmatic, nevrînd să admită că singurul
motiv pentru care acceptase invitaţia fusese acela de a-l
sfida şi de a se îndepărta de Jesse.
Jesse. Tot ceea ce făcea ea părea să se învîrtescă în
jurul lui. Ca să urăşti pe cineva aveai nevoie de tot atăta
energie cît îţi trebuia ca să-l iubeşti, poate chiar mai multă.
Deşi, recunoştea ea cu o candoare dureroasă, ea nu îl
ura chiar cu adevărat. Nu atunci cînd pulsul începea s-o
ia la galop de cîte ori se gîndea la sărutările şi mîngîierile
lui. Nu atunci cînd o parte trădătoare din ea însăşi tînjea
de dorinţă ca el să facă dragoste...
Acum ş tia că el nu e ra un vio lato r. D o a m n e
D um nezeule, nici nu av e a nevoie să fie! Putea să
cucerească totul doar prin farmecul şi sexualitatea lui.
Uită-te numai la Lila Gray. Ea nu avea nici un fel de
scrupule, era clar, în a-l dori’ pe Jesse, indiferent de
trecutul lui urît.
R e n e g a ţ i i 251

Trebuie să ies curînd din această căsătorie.


- Lady Agatha Chamberlain! Glasul lui Lacey Dupres
răsuna triumfător peste capetele musafirilor ei.
Kelsey se răsuci pe loc, uimită. Era într-adevăr Agatha,
care era poftită în salonul cel mare. Charlotte nu era cu
ea. Altă descoperire uimitoare.
Ce oare căuta ea acolo?
Ochii lui Kelsey se lipiră cu dor de ea. Ca şi cînd le ar fi
simţit privirea, Agatha o zări şi e.a şi îi zîrnbi conspirativ.
Plină de încîntare, Kelsey îi făcu semn cu mîna prin
mulţime, apoi luă ambele mîini aspre ale Agathei şi le
acoperi cu ale ei.
- Nu-mi vine să cred că eşti aici, îi şopti la ureche.
- Nici mie nu mi vine, zise Agatha. Dar vroiam să te
văd, dragă.
- Da?
, - Dacă e ceva ce am învăţat la vîrsta mea, apoi asta e
că prietenia este prea preţioasă ca s o arunci.
- O, Agatha! Kelsey o privea cu plăcere deplină.
Lovind o uşor cu palma ei peste mînă, Agatha spuse,
mai mult pentru Lacey Dupres, fiindcă bătrîna trăgea
avidă cu urechea la conversaţia lor:
- Am chef să mă distrez. Madame Dupres, există vreo
şansă să ni se servescă ceaiul?

SO

Opt străzi mai departe, Montana Gray se uita rece la


soţia lui. Fără ură, îşi zicea Lila, alarmată la gîndul că
soţul ei îi căutase compania. Montana nu simţea astfel
de emoţii ca ura şi gelozia şi iubirea. El nu simţea nimic,
din cîte putea să spună ea, ceea ce era o binecuvîntare
252
c Nancy Hush

dar şi un necaz. Era o binecuvîntare pentru că pedepsele


erau îm p ărţite fără în fie rb în ta re a pasiunii şi Lila
recunoştea că aceasta era unica raţiune pentru care ea
se mai afla încă în viaţă. Era şi un necaz, pentru că ea
însăşi era o fiinţă pasională şi i-ar fi plăcut, din cînd în
cînd, cîte o ceartă foarte agitată sau cîte un act sexual
erotic şi sălbatic. O, dacă i-ar cere, ar bate-o. Din cînd în
cînd o biciuise de-adevăratelea. Ca atunci cînd cu Jesse.
Insă de cele mai multe ori o trata cu o lipsă totală de interes.
-Ce vrei? îl întrebă cu precauţiune, uitîndu-seîn oglinda
de toaletă peste umăr. Tocmai se întorsese dintr-o plimbare
cu trăsura cu Gerrard Knight şi spera ca urmările ei să nu
fie vizibile. Mamă, tipul ăla nu făcea nici doi bani ca amant.
Nu făcuse nimic altceva decît să se plîngă ce mulţi bani îi
datora lui Montana, ca şi cum ea ar fi fost capabilă să-l
ajute cumva să iasă din încurcătură!
- M-ai minţit.
Lila nu s-a clintit.
- Nu-i adevărat.
- Domnul Danner este la fel de bogat ca mine. Poate
chiar şi mai bogat. Tu ai spus că era falit.
- Păi cum era să ştiu eu asta? întrebă ea impacientată.
Doar nu sînt amanta lui!
- Dar ai fost. Montana nu trăda nici un fel de emoţie,
pici măcar nu clipi. Cum asta nu era nici o noutate, Lila
nu vedea ce rău putea să-i facă, dar pentru a se simţi
totuşi la adăpost, a tăcut chitic, observîndu-l cu prudenţă.
Şi ai să fii din nou.
Ea şi-a ţinut răsuflarea.
- Vrei să devin amanta lui?
- Vreau banii lui. Vreau să am viaţa lui în mîinile mele.
îşi ţinea palmele grase în aşa fel de parcă cerşea.
Lila înţelese. Jesse era pilda vie că chiar şi puternicul,
R e n e g a ţ i i 253

invulnerabilul Montana Gray putea să facă o greşeală. Era


doar o chestiune de timp pînă ce Montana o să poruncească
să fie ucis.
- Dă-mi cîteva săptămîni răgaz, spuse Lila pe un ton
răguşit, simţind cum pe şira spinării îi urca un fior delicios.

SO 03

Ceea ce fusese perspectiva unui viitor de singurătate


şi suferinţă morală pentru Kelsey se deschidea deodată
pe o privelişte de visuri încîntătoare.-Şedea lîngă Agatha
pe divanul cu flori roz şi verzi al lui Madame Dupres, bind
împreună dintr-un destul de bun ceai de iasomie.
- Justice se poartă ca un desăvîrşit tiran, povestea
Agatha zîmbind. Săptămîna trecută l-a aruncat pe
Smithers la pămînt şi ieri aproape că l-a dat jos din şa pe
Merriweather. Cred că de. fapt bestia asta îţi duce dorul.
- Şi mie mi-e dor de el. Nu am mai călărit de cînd am
plecat de la Conacul Chamberlain.
Agatha ridică dintr-o sprînceană la tonul melancolic
din glasul ei. Cînd crezi că reuşeşti să te extragi din
această căsătorie?
Kelsey inspiră profund.
- Vrei să spui că ai vrea să mă întorc înapoi? îndrăzni
să întrebe.
- Desigur. Justice nu este singurul căruia îi e dor de
tine.
Lui Kelsey i se puse un nod în gît şi lăsă capul brusc
în jos pentru a şi ascunde emoţia care îi apăruse pe faţa
ei mobilă. Ea se purtase ca o iudă şi totuşi Agatha
consimţea să o primească înapoi.
- Dar Charlotte? murmură. Ea ce o să zică?
254
c N a n c y B u s h

Agatha o lovi uşor peste mînă.


-Nu-ţi face griji, draga mea. Vei avea totdeauna un
cămin la noi, Orchid. Kelsey, iartă pe o bătrînă uitucă,
s-a corectat singură. Dar nu mă aştept să te văd cu
adevărat apărînd în pragul casei mele cu bagajele tale
în mînă.
- Nu?
- Eşti măritată cu un bărbat foarte frumos şi complicat.
Bănuiesc, adăugă un oftat lung, că şi cam periculos. Dar
cumva...
- Ţi-am povestit deja despre trecutul dezgustător al lui
Jesse...
- Nu mă întrerupe, dragă, zise Agatha, comiţînd ea
însăşi acest delict. Asta îl face şi mai romantic. Mai
bănuiesc că şi tu ai simţit vibrînd nişte corzi ale inimii tale.
Kelsey clătină viguros din cap.
- Jesse Danner înseamnă pentru mine mai puţin decît
nimic! Este un ticălos răzbunător, arogant, corupător.
Dacă am învăţat ceva, ei bine, am învăţat că în nici un
bărbat - nici măcar în cei buni - nu poţi să ai încredere că
o să fie credincios, iubitor şi sincer. Rîse scurt. Iar Jesse
Danner nu merită nici pe departe calificativul bun!

La douăzeci de paşi în spatele lui Kelsey şi al Agathei,


în stînga m uzicanţilor, bărbatul în costum ul maro
pretindea a fi absorbit în contemplarea unui tablou atîrnat
pe peretele de nord al salonului. Era reprezentarea
mediocră a unui cîmp de narcise galbene, făcut de un
pictor local ce avea curînd să-fie complet uitat.
Cel puţin aceasta era părerea lui Victor Flynne.
R e n e g a ţ i i 255

Rîsul uşor al lui Kelsey răsuna pînă la urechile lui. Trăsese


cu urechea la conversaţia ei cu Lady Agatha Chamberlain
cu cel mai mare interes. Lady Chamberlain o numise
Kelsey, dar pentru el asta nu avea nici un sens.
El ştia exact cine era^rumoasa cu superbul păr roşu:
era proaspăta soţie a lui Jesse Danner. Iar prin legăturile
lui cu întreaga familie Danner şi cu Tremaine Danner în
special, Victor Flynne ştia aproape absolut tot ce era de
ştiut despre Jesse Danner.
Misiunea îi căzuse din cer. Ezekiel Drummond îi făcuse
o vizită. Bineînţeles că Drummond, ca de altfel toată
lumea din Portland, credea că numele lui era Victor
Flannigan. De asta avusese grijă Tremaine Danner!
Drummond vroise să capete informaţii despre familia
Danner din Rock Springs. Cînd Victor a auzit despre
acestă cerere i s-a făcut ameţeală, trebuise să-şi ceară
scuze şi să se refugieze în odaia din spate, unde a luat
săruri ca să nu leşine. Era adevărat ceea ce se spunea
despre oamenii care sînt pe moarte, reflecta el acum.
Prin minte îi trecea cu rapiditate întreg trecutul lui
îngrozitor. îşi zise că Tremaine îl găsise în fine. Cu mai
mult de zece ani în urmă fugise în mod josnic de mînia
faimoasă a familiei Danner pentru că încercase să profite
de un scandal legat de o pasiune pe care toată familia o
ţinuse ascunsă. Victor dezvăluise trecutul lor, dar în loc
să profite binişor în urma acelei dezvăluiri, avusese
ghinionul să fie remarcat de Tremaine Danner, fratele
mai mare al lui Jesse Danner şi fusese alungat din oraş
cît ai zice peşte.
Tremaine ceruse sînge. Întrucît Victor fusese cel care
deşteptase tigrul care dormea, Tremaine hotărîse că
Victor trebuia să fie cel care plăteşte oalele spărte!
Victor fusese nevoit să fugă din Portland în puterea
256
c N a n c y H u s h

nopţii, îşi schimbase numele şi se apucase de afaceri în


Seattle. Dar legăturile lui erau în Portland. îi cunoştea pe
oamenii aflaţi la conducere în oraş. Ştia cine deţinea
puterea. Biroul de investigaţii Victor Flynne mersese din
succes în succes la Portland. Acum dorea să-l recapete
din nou.
Se reîntorsese cu trei ani în urmă şi fusese cît pe-aci să
fugă iar, cu coada între picioare, cînd a aflat că Samuel
Danner, cel mai tînăr dintre fraţii Danner, era un tînăr
avocat în ascensiune la Portland. Dar Samuel nu ştia că
Victor Fiannigan era Victor Flynne. Iar Victor bănuia acum
că numele Victor Flynne nu-i zicea lui nimic. Samuel
fusese un puşti cînd Victor încercase să şantajeze familia
Danner; probabil că nu i se spusese nimic.
Totuşi, faptul că unul dintre Danneri locuia în frumosul
oraş al lui Victor, nu îi picase bine. Şi pe lîngă asta, ori de
cîte ori Victor îl văzuse pe Samuel, acesta îi amintise de
Tremaine Danner, încît Victor se îndîrjea, avînd un
sentiment de nedreptate amestecat şi cu o frică viscerală.
Aşa că Victor se hotărîse să facă un iad din viaţa lui
Samuel - plătindu-i cu aceeaşi monedă - şi o alesese pe
Mary, nevasta lui Samuel, în acest scop.
Hotărîse ca mai întîi să o sperie de moarte pe
prostănaca aia şi în acest scop trimisese pe unul din
oamenii lui să o sperie cînd se va întîmpla să fie singură,
într-o după amiază rece, Mary McKechnie Danner
plecase singură cu trăsura. Omul lui Victor o ajunsese
din urmă. Dar după aceea se întîmplase ceva care
stricase totul.
- Pur şi simplu nu s-a speriat, i-a relatat omul acela
mai tîrziu. Nu era deloc speriată! A trebuit să mă lupt cu
hăţurile şi atunci ea a căzut şi a fost strivită sub obezi.
O spaimă îngheţată îi străpunsese inima lui Victor.
R e n e g a ţ i i 257

Dacă adevărul ar ieşi vreodată la lumină, el ştia că Samuel


Danner nu l-ar mai lăsa să trăiască. Aşa erau făcuţi DanneriL
Toţi.
Dar, din fericire, Samuel Danner habar nu avea că
Victor era amestecat. El credea, ca toată lumea, că fusese
vorba de un accident şi treptat lui Victor îi trecuse teama.
Renunţase la lupta împotriva Dannerilor şi se concentrase
asupra vieţii lui bune. Oamenii care contau la Portland
veneau la el, unii pentru chestiuni în cadrul legii, iar alţii
în afara ei. Iar Victor, ştia chiar mai multe secrete decît ar
fi trebuit pe drept să ştie, avea dosare despre fiecare,
chiar despre cei care îl considerau prieten, fiindcă nu
puteai niciodată să ştii cănd s-ar ivi ocazia ca cineva să
trebuiască să fie convins mai bine.
Lacey Dupres era tocmai unul din aceste caruri. Victor
lucrase pentru ea. Ea era hotărîtă să parvină în lumea
bună a Portlandului, indiferent peste ce cadavre ar fi
trebuit să calce. După cum îi stătea în caracter, Victor
făcuse şi o investigaţie proprie asupra dezgustătoarei
bătrîne în timp ce o ajuta să afle secretele altora. Urmărise
firele trecutului lui Lacey şi acum ştia mai multe despre
ea decît ştia probabil ea însăşi. Cam bănuia că îl omorîse
pe bărbatu-său după ce îl forţase să-i lase banii şi
proprietăţile lui. Ea povestea oricui vroia s-o asculte o
istorie înduioşătoare cum că el murise în război, dar
Victor, care avea fler la lucruri dintr-astea, şi-o închipuia
cum îl otrăvea încetul cu încetul pe nenorocitul ăla, apoi
cum îi reda sănătatea, exact atît cît să-l facă recunoscător.
Existaseră zvonuri în acest sens din partea unor rude
nemulţumite care rămăseseră pe dinafară cînd banii
familiei Dupres au curs în punga lui Lacey.
Da, Lacey Dupres putea fi şantajată, la nevoie. Şi era
destul de deşteaptă ca să ştie acest lucru. Ea îl ţinea pe
258
c N a n c y Hu s h

Victor legat de ea. Hotărîse ca Portland să fie oraşul ei


deoarece cîndva, demult, fusese tratată cu dispreţ de un
bogat şi respectat patriarh al Portlandului care făcea parte
dintr-una din cele mai puternice familii din oraş. Victor
cunoştea toată povestea, deşi Lacey nu bănuia acest
lucru. Şi asta era o bună unealtă de şantaj.
Victor trecu prin mulţime, în căutarea gazdei. Iar ea o
cerceta cu luare aminte pe misterioasa Kelsey şi pe Lady
Chamberlain. Dat fiind că Lady Chamberlain era prietenă
cu noul amant al lui Lacey, Victor pur şi simpluîşi închipui
cum funcţionau rotiţele în mintea îngustă şi lipsită de
scrupule a lui Lacey.
- Femeia de lîngă Lady Chamberlain, îi spuse fără nici
un preambul.
Lacey deveni brusc atentă, aproape uitînd că trebuia să
se prefacă invalidă şi ridică bastonul în sus. Se rezemă
repede în el din nou.
- Da? întrebă cu precauţiune.
- Nevasta lui Jesse Danner. Am auzit-o pe Lady
Chamberlain că-i spunea Kelsey.
- Kelsey? Lacey îşi miji ochii. Numele ei este Orchid
Simpson Danner.
- Jesse Danner este dintr-un orăşel numit Rock
Springs. Samuel Danner e fratele lui. Eu am avut pînă
peste cap de a face cu această familie şi cu vecinii lor
cei mai apropiaţi, unii Garrett. Capul familiei este Jason
Garrett, iar numele unicei lui surori e Kelsey.
- De ce îmi spui mie toate astea? întrebă Lacey.
- Dacă încercarea dumitale de a pătrunde în cercul
prietenilor lui Lady Chamberlain nu reuşeşte, ei bine...
Victor îndepărtă cu două degete un fir de praf imaginar
de pe reverul lui. Mai există şi alte căi de acces. Eu te
pot ajuta să intri pe uşa din dos...
- Şi ce mi-ai cere în schimb? întrebă Lacey strîmbînd
din nas.
- Condiţiile putem să le negociem. Eu am o datorie la
Tremaine Danner şi sînt dispus să mi-o plătesc prin
oricare dintre Danneri - Samuel, Jesse sau nevasta lui
Jesse. Ce îmi trebuie de la dumneata, Lacey, este să fii
gata să acţionezi cînd am să-ţi spun eu, adăugă într o şoaptă
insinuantă.
- Şarpe veninos, bombăni ea cînd el nu mai putea să
o audă.

SO C g

Kelsey se întorse acasă într-o mai bună dispoziţie; de


fapt, în timp ce traversa holul de la intrare fluiera. Sunetul
plăcut a ajuns pînă în birou, unde Zeke şedea într unul
din fotoliile de piele iar Jesse stătea lîngă fereastră, cu
faţa umbrită de seara care se lăsa.
Jesse îşi ridică privirea. Melodia plină de ritm îi aduse
aminte că e căsătorit cu un paradox. Cînd avea chef,
Kelsey putea să fie drăguţă, plăcută şi foarte distractivă;
el fusese martor la astfel de transformări. însă cu el era
ca un gard de sîrmă ghimpată. Nu putea să se apropie.
Ea nu îi permitea şi în mod invariabil, ori de cîte ori soţul
ei intra în camera respectivă buna ei dispoziţie se
evapora.
Acum, ascultînd paşii ei uşori furişîndu-se în sus pe
scară, simţea o frustrate profundă.
- Deci, sîntem gata? mîrîi la Zeke.
- Banii au fost transferaţi într un cont nou. Montana
nu are decît să-şi întindă mîinile lacome şi să-i ia. Noua
parcelă din parc vă aparţine amîndurora.
260
c N a n c y B u s h

- Parcela lui Nell.


Zeke încuviinţă din cap.
- Parcela lui Nell, repetă încetişor.
Jesse îi aruncă lui Zeke o privire de cunoscător.
- Montana nu o să poată să înghită găluşca. Nu o să
treacă multă vreme pînă ce o să-i tragă noului lui partener
una în fund... definitiv.
- Fii atent, Jesse.
- Nici Montana, nici judecătorul Barlowe nici toţi ceilalţi
amici nu au să reuşească să scape de data asta.
Contractele sînt semnate şi exemplarul meu l-am pus
bine, la păstrare.
- Dar dacă trupul tău o să apară plutind pe rîul
Willamette?
- Atunci o să apari tu şi o să mă pescuieşti încă o dată.
Nu-ţi mai face griji, Zeke. Noi nu avem nimic de pierdut.
Nimic important. Figura lui Jesse se înăsprea şi mai mult
în umbrele serii. Montana a fost nevoit să bage foarte
mulţi bani de ai lui. El vrea să mă doboare şi pentru fiecare
dolar al meu a investit şi el un dolar în afacerea cu
şantierul naval. A ajuns aproape de limită.
- Ca şi tine, remarcă Zeke. O să fii şi tu la fel de falit ca
şi el.
Jesse ridică din umeri.
- După cum ţi-am spus, nu contează.
Zeke s-a întors, pe gînduri, în direcţia uşilor duble ale
biroului. încă se mai auzea fluieratul agreabil al lui Kelsey.
- Ce ai de gînd să faci după aceea?
- Să plec din oraş. Să dispar. Ridică din umeri. Nu mai
vreau să am de-a face nici cu Rock Springs, nici cu
Portland. Interpretînd privirea lui Zeke, adăugă: Kelsey
o să obţină anularea, aşa că o să fie fericită. Pentru orice
eventualitate, voi avea grijă, dinainte, să fie bine
R e n e g a ţ i i \ 261

înzestrată.
- Pentru orice eventualitate?
- Pentru orice eventualitate, repetă, intenţionat Jesse,
dar era hotărît ca să nu se întîmple nimic rău. Nimic.
Fluieratul lui Kelsey se schimbă în cîntat. Glasul ei
era uimitor de limpede şi de frumos. Cîntecul curgea în
jos ca o apă lină.
Nimic, îşi spunea Jesse sever, neperrniţînd ghemului
pe care îl simţea în piept să se transforme într-o criză
prematură de nervi.
p i / O I tA I " /3

Ploaia cădea potop, se aduna în streşini şi curgea de


pe acoperiş prin faţa ferestrei biroului lui Jesse. Ieri fusese
o grozăvie de zi fără aer şi apăsătoare din cauza arşiţei
de august. Jesse aşteptase ca o furtună să spargă acea
pătură apăsătoare de aer.Toată noaptea şi aproape toată
ziua fusese la fel: în aer plutea aşteptarea a ceva ce avea
să se întîmple negreşit.
Apoi, fără nici un semn prevestitor, începuse ploaia, o
masă lichidă grea şi apăsătoare care învîrtejise praful şi
înveştmîntase cerul cu perdele cenuşii. Ea potolise
dispoziţia lui Jesse. El plănuise să plece şi în seara aceasta
de acasă. Nu putea să fie acasă cu Kelsey şi deşi ştia că,
dacă ar pleca, asta ar face ca părerea lui Kelsey despre el
să scadă şi mai mult - oare chiar credea că el îşi petrecea
fiecare noapte cu Lila? - era mai bine aşa decît să fie forţat
să se gîndească la ea.
îşi petrecea nopţile la Briny, iar zilele fie cu Zeke, fie
cu Samuel sau cu Montana Gray. Seara asta era ajunul
R e n e g a ţ i i
J 263

distrugerii lui Gray, punctul culminant al visurilor de


răzbunare ale lui Jesse.
Ar fi trebuit să se simtă în al nouălea cer. Triumfător.
Victorios.
în loc de asta, se simţea neliniştit, nemulţumit şi pentru
prima oară nesigur că drumul ales era cel bun. Nu
anticipase complicaţiile pe care avea să le aibă ruinarea
lui Montana, nu anticipase nici complicaţiile cu nevastă-sa!
Jesse străbătu nerăbdător holul şi zgomotul paşilor săi a
fost anihilat de răpăitul torentului infernal al ploii dindărătul
ferestrelor. Luminile pîlpîiau, se opri să se uite în sus pe
scară. Kelsey se auzea vorbind cu Irma. Glasurile lor
femeieşti murmurau şoptit pe fundalul muzicii gălăgioase
pe care o făcea ploaia.
Poimîine nu mai era nevoie ca ea să-i fie soţie. Putea
să plece. Să dispară. Să o ia de la început oriunde o să
vrea.
Jesse urcă scara cu paşi hotărîţi şi bătu la uşa lui
Kelsey.
- Da, domnu’ Danner? întrebă Irma, crăpînd uşa.
- Aş vrea să vorbesc cu soţia mea. Singur, îi spuse
strîmbîndu-se la camerista speriată.
- Da, domnule.
O zbughi în jos pe scări de parcă el ar fi poruncit să i
se taie capul dacă nu se grăbeşte. Clătinînd din cap,
Jesse pătrunse în salonaşul lui Kelsey.
Ea se afla în mijlocul odăii, îmbrăcată înîr-o rochie
înflorată, cu mîinile ei mici strînse în pumni pe lîngă
şolduri, arătînd de parcă vroia să-l mănînce de viu.
- Ce vrei?
- Avem cîteva chestiuni de discutat.
- Ei, n-ai decît să le discuţi cu tine însuţi. Noi nu mai
avem nimic să ne spunem. Acestea fiind zise, apucă o
264
c N a n c y Hus h
)
pelerină neagră de stofă cu glugă şi îşi băgă mîinileîn faldurile
ei.
- Unde vrei să pleci?
- Afară. îşi introduse coada în glugă.
- Astă seară? Pe vremea asta? Jesse era mai mult
uluit decît supărat.
- Am unele planuri.
- Păi, o să trebuiască să renunţi la ele. Nu te-am văzut
de mai mult de o săptămînă şitrebuie să lămurim cîteva
lucruri.
- Scrie-mi o scrisoare. Am s-o citesc mîine.
Aroganţa ei l-a înfuriat. în timp ce se îndrepta grăbită
spre uşă, el o apucă de cot.
- N-ai să te duci nicăieri. Asta nu se discută!
Ea îşi trase braţul îndărăt, iar Jesse trebui să-şi
stăpînească impulsul de a i-l apuca din nou. Ochii ei
cenuşii mocneau de mînie.
Nu sînt dispusă să am o conversaţie cu tine, Jesse.
Dacă ţii neapărat să stai de vorbă cu cineva, încearcă la
Lila Gray. Sînt convinsă că ea poate să-ţi ofere şi acest
serviciu.
- Drăcoaică cu lim bă spurcată, suflă, jum ătate
admirativ, jumătate exasperat. Nu pleci de aici nici dacă
va trebui să te încui în camera asta ca să te împiedic să
pleci.
Vedea cum ea măsura din ochi distanţa dintre el şi
uşă, ca şi cum plănuia să o zbughească. Se încordă,
pregătit, dar Kelsey nu era o proastă. îşi dădea seama
că ar fi fost învinsă în această întrecere.
- Ei, bine!!! Se aşeză pe marginea unui scaun şi ridică
spre el o privire supărată. Te rog, dă-i drumul la ce arde, ca
să pot să continui şi eu ceea ce am de făcut.
- Mai întîi şi întîi, nu te duci nicăieri, îi spuse încă o
R e n e g a ţ i i 265

dată. Ce făcuse ea oare în toate nopţile astea cînd el lipsise


de acasă? Mai plecase şi cu alte ocazii? Imaginarea a tot
felul de situaţii periculoase cu tot felul de indivizi
rău-intenţionaţi, făcură să fiarbă sîngele lui Jesse. în al doilea
rînd, treaba mea cu Montana a fost pusă la punct. în curînd,
totul se va termina, iar noi vom termina unul cu celălalt.
Tu poţi să mergi pe drumul tău, iar eu am s-o iau pe drumul
meu.
- O să-mi acorzi anularea? a întrebat ea încet,
urmărindu-l cu privirea.
Cuvintele lui i se împiedicau în gît.
- Cînd am să fiu gata.
- Eu sînt gata acum.
Aşa cum şedea pe scaunul acela, cu mîinile în poală,
Kelsey părea austeră şi îndepărtată ca o stea de pe bolta
cerească, iar lui Jesse îi venea să o scuture. Amintindu-şi
pasiunea fremătătoare şi reţinută a răspunsului ei cînd
se sărutaseră, simţi reacţia şalelor lui care se încordau
în mod automat. îi venea să o arunce pe pat şi, da, să o
forţeze, la nevoie. Femeia asta era în stare să pună la
încercare şi răbdarea unui sfînt, iar el era departe de a fi
un sfînt.
- Am să aştept pînă ai să fii într-o dispoziţie mai
abordabilă pentru a sta de vorbă, mîrîi, îndepărtîndu se
spre uşă. Să nu te duci nicăieri.
El o porni drept la cîrciuma lui Briny.

£ 0 c#

Patru ore mai tîrziu, plin cu whiskyul lui Sal şi totuşi


treaz ca dimineaţa, Jesse descuia uşa de la intrarea casei
lui. Băuse'destul şi se prefăcuse destul. O dorea pe
266
c Nancy Iiush
Kelsey şi zău că dacă asta însemna să i spună că îşi petrecuse
ultimele săptămîni ca un celibatar, netrecîndu-i prin minte
să se culce cu altă femeie, ei bine o să-i spună. Nu putea
găsi nici cel mai mic motiv pentru care să nu se culce cu
ea.
Din jacheta lui udă picura apă în mici bălţi pe covorul
de la etaj, în timp ce se îndrepta spre uşa camerei ei.
Dînd-o la o parte, ezită, scrutînd întunericul şi trecîndu-şi
degetele prin părul ud.
- Kelsey, chemă încetişor, întorcînd comutatorul.
Camera era goală, iar aerul liniştit mărturisea o
absenţă îndelungată.
Mînia îl cuprinse ca o flacără. Ea nu se supusese,
tocmai pentru că îi poruncise el! Plecase ca să-i facă în
ciudă.
Sau plecase ca să se întîlnească cu' un amant, îi
sugera în creier o voce iraţională.
Rece şi hotărît, Jesse se întoarse în strada măturată
de ploaie. Drake nu se vedea nicăieri. Probabil că dusese
deja trăsura în remiză. Jesse fleoşcăi prin băltoacele cu
noroi în căutarea lui. Observă că docarul nu mai era în
remiză.
- Nevastă-mea s-a dus în vizită, îi spuse Jesse lui
Drake. Sînt nevoit să mă duc s-o găsesc.
- Da, conaşule. Drake începu imediat să mîne caii din
nou spre trăsură, dar Jesse îl opri punîndu-i mîna pe braţ.
- Nu, am să iau iapa roibă. Şi te rog, Drake, nu-mi mai
spune conaşule.
- Da, co... domnu’ Danner.
R e n e g a ţ i i 267

Ud leoarcă, obosit şi cuprins de o îngrijorare şi o mînie


crescînde, Jesse pleca de la Lady Agatha Chamberlain
şi de la nepoata ei, Charlotte. Se aşteptase să o găsească
pe Kelsey acolo, fusese atît de sigur, încît cînd a aflat că
ea nu fusese în vizită lafamilia Chamberlain, îngrijorarea
lui iniţială că şi-ar fi luat un amant s-a transformat în
certitudine sută la sută. Călări la pas prin ploaie pînăîn centrul
oraşului.
Nu putea. Nu ar fa ce -o . A fară doar dacă era
în d ră g o stită nebuneşte de cineva, iar Jesse era
încredinţat că Kelsey nu iubea pe nimeni. Nu exista bărbat
în Portland la care ea să se uite a doua oară; dispreţuia
sexul acesta definitiv.
în afară de Samuel.
Peste inima lui Jesse se aşeză o piatră. Nu, nici chiar
Kelsey nu ar fi atît de nesăbuită şi de temerară încît să
se îndrăgostească de propriul lui frate. Iar Samuel, pe
care Jesse nu îl cunoştea bine, ei bine, Samuel părea
un bărbat cu simţul onoarei. Cu siguranţă cu simţul
onoarei de familie.
Cu toate acestea, o dată ce ideea i se înfipsese în
creier, refuza să fie scoasă de acolo, aşa că Jesse
străbătu străzile din centrul oraşului îndreptîndu-se spre
birourile lui Samuel. După colţ era un grajd de cai cam
prăpădit, dar rîndaşul părea să cunoască meseria căci
luă în primire iapa şi începu s-o perie şi s o cureţe de
ploaie. Jesse era ud pînă la piele şi dispoziţia lui era la
fel ca aspectul său. în pragul biroului lui Samuel îşi dădu
seama că era puţin probabil ca frate său să lucreze aşa
de tîrziu noaptea, dar aproape în aceeaşi clipă a văzut
dîra de lumină de sub uşă.
Ciocăni tare şi în zece secunde Samuel deschise larg
uşa.
268
c N a n c y Hu s h

- Jesse! exclamă surprins. Arăţi de parcă te ar fi aruncat


cineva în rîu.
Samuel purta o cămaşă şi o vestă, cu mînecile sumese
pînă la cot. Mirosea a tomuri prăfuite şi era clar că-şi
petrecuse seara lucrînd.
Uşurarea lui Jesse a fost instantanee şi imensă.
- Nu şi de data asta, zise tărăgănat. M a prins ploaia.
- Intră. Să-ţi dau un coniac.
în timp ce Samuel umplea aproape plin un pahar de
cristal cu licoarea aromată, Jesse se sprijini de perete
lîngă fereastră.
- Tu stai veşnic la pîndă, nu-i aşa? zise Samuel cu un
uşor zîmbet.
- Poate, ridică Jesse din umeri, adresînd o privire
critică fratelui mai mic. Ei nu aveau mai nimic în comun
cu excepţia moştenirii de la părinţi. Kelsey a dispărut.
Ai văzut-o cumva?
- Da.
Era ultimul lucru pe care se aştepta să-l audă. Jesse
se uita la Samuel ca pierdut.
- M-a prins aici, la birou, continuă Samuel. Vroia să-i
ajut la aranjarea unei anulări.
- Femeia asta e prea de tot!
Samuel îşi înăbuşi un zîmbet.
- Zicea că soţul ei o bruschează şi chiar a ameninţat-o
că o încuie în cameră dacă nu ascultă de el.
- Ei bine, după cum se vede nu-i urmează sfatul din
moment ce umblă creanga prin tot oraşul. Trînti pe
pervazul ferestrei paharul pe jumătate golit. Astea au fost
exact cuvintele ei?
• -Îhî.
- La revedere, Samuel.
- La revedere, Jesse. Cuvintele lui au lăsat o dîră de
R e n e g a ţ i i 269

umor care l a însoţit pe Jesse tot drumul lui lung pînă acasă.

SO 0 3

Ferestrele de la etaj erau scăldate în lumina care


străbătea prin întuneric şi prin ploaia deasă în timp ce
Jesse mîna iapa pe aleea de la remiză. Nerăbdător, pocni
hăţurile de coastele năduşite ale calului, care o luă repede
la galop pe ultimii metri pînă la uşa grajdului.
- Să ai grijă de ea, porunci băiatului de la grajd,
lunecînd jos dintr-o singură mişcare. Se îndreptă spre
uşa din dos pe care o trînti în spatele lui. Sunetul stîrni
ecouri în casa spaţioasă, anunţîndu i sosirea tot atît de
limpede ca o goarnă. Sărind treptele două cîte două,
Jesse intenţiona să pătrundă neinvitat în camera lui
Kelsey, dar cum uşa era încuiată, s-a luptat cu clanţa,
gata gata s-o smulgă cu mîinile goale.
Acum era sigur că soţia lui era acasă.
- Deschide uşa, strigă cu glas ameninţător.
Nici un răspuns.
- Pe cinstea mea că sparg uşa dacă nu-mi...
Uşa s-a deschis atît de brusc <!ă i a rămas vorba în
gît. Kelsey stătea în uşă cu toată splendoarea părului ei
revărsată în cascadă pînă la brîu, îmbrăcată într-o rochie
de casă de mătase argintie. Părea la fel de răcoroasă ca
adierea primăverii. Privirea lui Jesse se lipi de conturul
sînilor ei şi trecu un timp pînă ce constată că mîinile ei
ţineau un pistol de argint.
- Am cumpărat altul, îi explică ea, ca şi cum cumpărarea
unui pistol era o chestie la fel de obişnuită ca o pereche
nouă de pantalonaşi sau un jupon. Şi ştiu cum să îl folosesc.
- Fir-ar să fie, Kelsey! mestecă el printre dinţi, păşind
spre ea.
- Jesse, vorbesc serios. Pot să trag cu arma ca orice
bărbat, poate chiar mai bine decît tine.
- Atunci, pe onoarea mea, mai bine ocheşte-mă şi
trage, pentru că eu m-am plictisit de moarte să mă tot uit în
faţa ţevii unui pistol.
Hotărîrea din glasul lui ba muiat dîrzenia. în sinea ei,
Kelsey nu era chiar atît de stăpînă pe ea cum ar fi vrut să
creadă el. De fapt, aproape că i se ciocneau genunchii.
- M-ai ameninţat de prea multe ori cu pistolul ca să
cred că intenţionezi cu adevărat să mă omori. Dacă
greşesc, apasă pe trăgaci, dacă nu, îndepărtează naibii
drăcia aia.
- Am cerut... am cerut anularea, Jesse. Nici o femeie
nu ar trebui să se simtă forţată să-şi ţină bărbatul în bătaia
puştii.
- Dă-I la o parte, zise el calm, întinzînd mîna fără nici o
teamă şi luînd pistolul dintre degetele ei care nu mai
opuneau rezistenţă.
- Poţi să-ţi continui răzbunarea şi fără mine. Mi-ai zis
că e aproape gata. Acum vreau să-mi recapăt libertatea.
Am jucat destul mascarada asta. Dă-mi drumul să plec,
Jesse.
Dacă ea credea că putea face apel la bunele lui
sentimente se înşela, după cum a putut să constate.
El descărcă pistolul, băgă gloanţele în buzunar, apoi
aruncă pistolul pe masa ei de toaletă. După aceea,
traversă spaţiul dintre ei, îşi puse mîinileîn jurul braţelor
ei şi o trase la adăpostul şi căldura braţelor lui.
Se uită în jos la ea şi faţa lui nu arăta dragoste, dar
nici poftă. Doar contrarietate, supărare şi dorinţă de
răzbunare. Răzbunare împotriva ei?
- Jesse, eu...
c R e n e g a ţ i i 271

- Taci, îi spuse el încetişor, apăsîndu-şi buzele reci


peste ale ei. Era ud leoarcă, constată ea. Fusese afară?
în căutarea ei?
- Am făcut o greşeală că am fost de acord cu această
căsătorie, zise ea cu voce întretăiată cînd sărutul a luat sfîrşit.
îşi simţea bătaia pulsului în urechi.
- Ca şi mine.
- Păi atunci putem să-i punem capăt pînă nu se
întîmplă ceva groaznic, zise Kelsey cu rîvnă. Nu are rost
să pretindem că ţinem unul la altul. Vreau să zic, în felul
ăla.
Ochii albaştri ai lui Jesse erau buni cunoscători.
-C e fe i?
- Ştii ce vreau să spun.'Kelsey încercă să şi elibereze
braţele, dar strînsoarea lui era prea tare.
Jesse, mă doare.
- Sper să te doară! mormăi el printre dinţi. Vreau să te
scutur pînă o să-ţi clănţăne dinţii.
- Dar ce am făcut eu? Dacă eşti furios fiindcă am plecat
cînd mi-ai poruncit să nu plec, înseamnă că riu prea
cunoşti femeile.
- Sînt furios. Sînt al naibii de furios. Şi cunosc femeile
foarte bine. Ştiu, de fapt, că tu ai vrea foarte mult să faci
dragoste cu mine indiferent dacă spui altfel. Toate
cucoanele sînt la fel, îi spuse caustic. Chiar şi tu, Kelsey
Garrett.
- înalta opinie pe care o ai despre atracţia ta sexuală
mă lasă cu gura căscată, îi replică şi ea usturător.
Simţul umorului, atribut ce i lipsise lui Jesse de cînd
cu parodia asta de căsătorie, i a revenit în forţă. I a venit să
chicotească, apoi să rîdă cu gura plină şi dîndu şi capul pe
spate să rîdă în hohote.
Kelsey îl privi cu suspiciune. Nu văd ce e atît de nostim.
272
c N a n c y lius h

- Nu vezi? Tu cu gura căscată, iubirea mea? Păi


îndrăznesc să spun că şi tu eşti una dintre cele mai
plicticos de guralive femei din cîte am cunoscut.
' Mîinile care o strîngeau atît de tare au slăbit puţin
strînsoarea lor, dar mai înainte ca Kelsey să facă încă o
tentativă de scăpare, o mînăîi prinse ceafa, ridicîndu i faţa
spre a lui.
- N am să te las să mă săruţi, şuieră ea.
- încearcă să mă opreşti, provocă el, zdrobindu-i gura
cu forţa gurii lui.
Ea îşi strînse buzele tare şi simţi cum buzele lui surîd
peste ale ei. Se zbătu, dar eforturile ei nu reuşiră decît
să-l facă să se scuture de rîs. Ea prefera să i vadă furios,
a realizat cu disperare. Jesse ăsta era prea periculos!
Deznădăjduită, căuta’ o cale prin care să-i transforme
amuzamentul în furie. Amintindu-şi cum încercase să-l
facă neputincios pe Tyrone, ridică un genunchi, însă el
se răsuci cu agilitate şi pînă să-şi dea seama de ce se
întîmpla, s-a pomenit azvîrlită pe cuvertura ce acoperea
patul ei.
Kelsey sări sus în picioare şi fugi cît mai departe de
patul trădător. Jesse stătea la o parte, zîmbind ca un
diavol.
- Ieşi afară de aici! îi porunci ea.
- în ultimele săptămîni pe care le-am petrecut cu tine
am fost sau furios sau frustrat, răspunse el de parcă nu
auzise nici un cuvînt din gura ei de cînd dăduse buzna în
camera ei. îmi ziceam că asta era din cauză că Montana
Gray a tărăgănat prea mult încheierea tranzacţiei mele
cu el.
- Ce fel de tranzacţie? izbucni Kelsey, conştientă
deodată, că cea mai bună metodă de a trata cu Jesse
era să-i abaţi atenţia în altă parte.
c R e n e g a ţ i i 273

Dar Jesse nu se lăsa deviat.


- Nu tărăgăneala lui Montana era însă motivul, ci
dumneata doamnă Danner, îi spuse pe un ton de
conversaţie. Faptul că nu ştiam ce să mai fac cu
dumneata.
- Nu trebuie să faci nimic cu mine, răspunse Kelsey
repede. învoiala noastră este aproape încheiată. încă
cîteva zile... ai spus-o tu însuţi...
- Nu mă interesează acea învoială. Noi am încheiat
un alt acord. O făgăduială. Asta mă interesează pe mine.
- Nu ştiu despre ce vorbeşti, declară ea, dîridu-şi
seama cu îngrijorare crescîndă, că de fapt ştia.
- Făgăduiala noastră nupţială, a lămurit-o Jesse. Cred
că din ea derivă şi anumite drepturi.
Kelsey făcu un pas.înapoi deşi Jesse nu făcuse nici o
mişcare în direcţia ei. Curajul o părăsea rapid.
- Ziceai că nu ai nici un interes să te culci cu mine.
El ridică mîinile în sus.
- Şi după aia am spus că mi-am schimbat părerea.
- Jesse, te rog, nu. Kelsey trecea acum la rugăminte,
pur şi simplu. Situaţiile disperate necesitau măsuri -
disperate. Ar fi făcut orice, orice în clipa aceea ca să-l
facă să-şi schimbe intenţia cu privire la ea.
Privirea ei căuta febril prin cameră. Puşca era în dulap,
dar pistolul era pe măsuţa de toaletă. Descărcat.
- Nu, îi'porunci Jesse încetiţor, interpretîndu-i corect
privirea.
- Sînt perfect conştientă că poţi să mă supui şi că
nimeni nu o să-mi vină în ajutor, zise Kelsey, cu privirea
aţintită pe pistol, de parcă ar fi fost gura de apă a celui rătăcit
în pustiu. Dar dacă ai cel mai mic simţ al oricărei, atunci...
- Nu am, zise el fără nici un fel de scrupul şi traversă
spaţiul dintre ei atît de repede încît Kelsey de abia a avut
274 c N a n c y K u s h

timp să ia o gură de aer.


- Nu poţi suporta să renunţi la o provocare! îl acuză
ea mînioasă, dîndu-se la o parte. Tu nu mă vrei cu
adevărat. Dacă eu m-aş arunca asupra ta, nici măcar nu
te-ai uita la mine, nu-i aşa? Nu i aşa?
Jesse clătină din cap. Era impresionat de diversitatea
argumentelor ce era capabilă să inventeze pentru ad
îndepărta de ea. în ritmul ăsta puteau să tot combată
pînă mîine dimineaţă.
- Ba nu-i aşa. Eu nu pot să rezist niciunei femele.
Mijindu şi ochii, Kelsey zise:
- Spui aşa doar ca să mă linişteşti.
El rîse din nou.
- Da! Da! Gata, nu mă mai războiesc cu tine: Acuma,
vino încoace...
Kelsey evadă din mîinile lui şi o zbughi spre uşă, dar
el o prinse sprinten de talie trăgînd-o spre coapsele lui
tari, în timp ce un braţ o strîngea puternic pe sub sîni şi
gura lui îi căuta urechea.
- Te vreau, spuse cu voce răguşită, al cărei ton făcu
ca muşchii lui Kelsey să se transforme în apă.
Şi în clipa aceea şi-a adus aminte de toate visurile
prosteşti şi frămîntate ale adolescenţei ei; cum îl dorise
ea, cum dorise ca el s-o sărute şi să-i spună că ea era
fata pe care o iubea. Trecuseră ani în care îl dorise pe
Jesse. Apoi trecuseră ani în care în mod voit alungase
amintirea lui şi în care încercase să se convingă că acelea
fuseseră doar nişte fantezii adolescentine inventate de
ea însăşi.
Şi mai trecuseră nişte ani în care ea îi urîse pe bărbaţi,
considerîndu-i nişte monştri de pradă care foloseau
femeile fără nici un fel de scrupule. Aşa cum le folosea
Jesse.
c R e n e g a ţ i i
J 275

Atîta numai că aceste concluzii se am estecau


talm eş-balmeş şi dispăreau ca apa care cade din
creştetul unei stînci, pînă ce nu mai rămînea decît dorinţa.
Acel micuţ tăciune de.dorinţă pe care dorinţa lui Jesse îl
aţîţa ca să devină flacără. împotriva tuturor argumentelor
sănătoase, ea încă îl mai dorea. Dorea ca el să-i spună
că este frumoasă şi deosebită şi că aşteptase o viaţă
întreagă să întîlnească pe cineva ca ea.
Mîna lui îi cuprindea sînul ca într-o cupă, în timp ce
gura lui se apăsa pe ceafa ei. Limba lui era fierbinte,
dulce şi umedă şi îi dezmierda pielea. Kelsey închise
ochii. Conştiinţa ei se zbătea într-o ceaţă de senzualitate
delicioasă şi de pasiune născîndă. Era o bătălie pierdută.
El era soţul ei. Soţul ei. Poate că nici unul dintre visele ei
nu era realitate, dar nu se putea ascunde de faptul că ea
avea toate drepturile să se iubească cu el... şi el avea
toate drepturile să facă dragoste cu ea.
El o răsuci uşor pînă ce ochii ei se găsiră sub
intensitatea privirii lui. Ea se opusese propriilor ei
simţăminte. îi rezistase lui. Dar acum îi era imposibil să
găsească măcar un singur motiv să-i mai reziste... Nu
mai vroia să reziste şi cînd el o strînse din nou la pieptul
lui, ea lăsă să i alunece braţele pe lîngă gîtu! lui, lăsă
obrazul ei să-l atingă uşor pe al lui, lăsă inima să-i bată
ca tunetul cu patimă şi cu teamă crescînde, dîndu-şi
seama ce însemna acel ritm neregulat al respiraţiei lui.
El o sărută pierdut, dulce şi cu reţinere, o combinaţie
mortală. Dacă ar fi forţat-o, ea s-ar fi opus. Ar mai fi putut
crede poveştile despre jaf şi viol pe care le auzise şi le şi
inventase ea însăşi despre el. Dar nu... îşi reţinea
pasiunea, lăsînd-o pe ea să-şi găsească propria dorinţă.
Ceea ce nu a durat multă vreme.
Kelsey tînjea să se împingă în trupul lui tare. Murea
276
c N a n c y B u s h

de dorinţă. Şi în cele din urmă, fiindcă el nu o ajuta, se


aplecă mai tare pînă,ce simţi coapsele lui ca piatra şi
dovada îndrăzneaţă a pasiunii lui.
Hainele ei au dispărut ca prin farmec. Ca prin vis, simţi
cum el îi descheie nasturii rochiei şi i-o lasă în jos pînă la
şolduri. Camizola şi pantalonaşii au fost abandonaţi şi ei
urgent, iar cînd ea a fost complet goală el o luă în braţe
şi o aşeză pe cuvertură. Afară, ploaia răpăia greu în
fereastră, tăind arşiţa, răcorind aerul care îi atingea pielea,
trezind-o la timp din visul ei ca să-l vadă pe Jesse care
se dezbrăca de hainele ude.
în lumina slabă a veiozei de lîngă pat, care era singura
lumină din cameră, muşchii umerilor şi spinării lui păreau
de bronz şi se unduiau lin cînd s-a plecat să-şi descheie
nasturii de la pantaloni. înghiţind în sec, Kelsey a apucat
perna, realizînd - ca o Ipvitură de ciocan - nuditatea şi
vulnerabilitatea ei. Se ridică repede în pat, atrăgîndu-i
privirea pătrunzătoare. Mîinile i s-au aşezat pe sîni ca
doi fiu iuri, în timp ce Jesse pur şi simplu stătea şi se uita,
aşteptînd să vadă ce o să facă ea, cu mîinile pe nasturii
pantalonilor.
- O, Doamne! exclamă Kelsey zdrobită.
- Şi glasul i se întoarse, zise el amuzat. Preţ de o clipă
am crezut că poate aveai dreptate şi rămăseseşi fără de
glas.
Ea încercă să fugă din pat, dar el se aruncă lîngă ea,
cu o expresie care spunea că era prea tîrziu pentru
sclifoseli feciorelnice. Mîndria o forţa să rămînă unde era,
dar reuşi să-şi găsească protecţie între cearşafurile
răcoroase, trăgînd cuvertura pînă la bărbie... ceea ce nu
prea era o poziţie dominantă, însă Kelsey era prea scoasă
din minţi ca să-i pese. Afară de asta, Jesse tot mai avea
pantalonii pe el şi se afla de partea cealaltă a cuverturii.
c R e n e g a ţ i i
J 277

El se întinse pe cuvertură lîngă ea, lăsînd-o să se bucure


de protecţia cuverturii - deocamdată. Din punctul lui de
vedere nu era nici o grabă, nu era nevoie să i stîrnească
reacţiile de apărare. Chiar dacă Kelsey nu era pregătită să
recunoască ceea ce dorea, el ştia. Şi fiindcă ştia, glasul lui
devenea leneş şi reuşea să şi ţină dorinţa în frîu.
- Nu cred că ai să-ţi schimbi părerea despre asta, îi spuse
Jesse liniştit.
- Nu. Ease ascunsese de el; o măsură de auto apărare
de care el se lăsase prostit. Da, bănuise pasiunea ei,
însă nu bănuise inteligenţa şi vulnerabilitatea ei. Ea se
înfăşurase în văluri de apărare, iar acum, cînd propria-i
dorinţă era dezvăluită atît de curînd încît nu putea să o
tăgăduiască, recursese la rugăminţi sfioase, încercînd
să facă apel la bunele lui sentimente.
- Ce importanţă poate să aibă asta pentru tine? şopti.
Numai pentru mine are importanţă.
- Are importanţă pentru mine.
Ea clătină din cap şi părul ei cu şuviţe roşiatice se
revărsă bogat pe perne. Jesse captură bărbia ei cu o
mînă şi o sărută, explorîndu-i pe îndelete buzele.
Pleoapele lui Kelsey s-au zbătut ca doi fluturaşi şi s-au
închis. Se lăsă cu plăcere în voia sărutului, pătrunsă de
căldură în tot corpul, în timp ce braţele lui o încercuiau,
în timp ce mîinile lui o trăgeau de la spate spre el, tot mai
aproape, cît mai intim, pînă ce cuvertura deveni un
impediment pe care vroia să-l arunce departe.
Mîinile ei lunecară în sus pe spinarea lui, peste muşchii
puternici. Dorea să-şi înfigă degetele în pielea lui, să-l
strîngă mai aproape. El trebuie că simţise nevoia ei, căci
dădu cuvertura nerăbdător la o parte, apăsînd-o cu corpul
lui greu. Kelsey gemu. Pulsul îi bătea în tîmple ca o tobă
păgînă. Degetele ei se repeziră la centura lui, însă el îi
278 C Na n c y Bus h

dădu cu blîndeţe mîinile la o parte şi îşi scoase singur


pantalonii cu o mişcare viguroasă strecurîndu-şi trupul
subţire şi puternic lîngă al ei şi întorcînd-o pe ea astfel
încîtsăfiefaţă în faţă.
- Deschide ochii, îi porunci încetişor. în glasul lui nu
mai era amuzament, ceea ce o bucură pe Kelsey.
încet, ea deschise pleoapele, doar puţintel. Gura
lui se strîmba de rîs, dar mai mult din cauza fricii ei
decît ca distracţie pe seama ei. Nu rîdea de ea. Nu
făcea pe g ro za vu l că da, ea fu se se răpusă de
farmecele lui. Că da, ea era ca toate celelalte cucoane
pe care le cunoscuse.
Celelalte femei... Aflînd că şi ea este la fel, era un lucru
dureros şi în adîncul sufletului ei suferea. Ştiuse tot timpul
acest lucru. Dar îl tăgăduise cu vehemenţă. Se plasase
deasupra dorinţelor carnale în al căror laţ se lăsau prinse
fandositele alea. Dar era o minciună. Totul era o minciună.
- Nu te întoarce cu spatele, îi spuse tandru cînd ea
şi-a răsucit capul în partea cealaltă.
Lent, a ascultat, privindu I cu ochi cenuşii ca fumul.
Cu un geamăt, el luă din nou în posesie buzele ei şi
cercetă cu limba curbele tremurătoare ale acestora.
Ea deschise gura şi împunsătura limbii lui trimise ecouri
delicioase pînă în ultimul ei nerv. Mîna lui luneca peste
curba şoldului ei, trăgînd-o apăsat spre fusul bărbăţiei
lui. Kelsey a scos un suspin înfiorat care s-a tranformat
într-un geamăt de neîncredere şi de ruşine cînd el a
pus mîna ei în jurul membrului lui umflat.
- Jesse... protestă ea.
- Kelsey, i-a răspuns el cu răsuflarea întretăiată.
Cu excepţia zilei în care aflase adevărata ei identitate,
el nu îi mai spusese niciodată pe numele ei mic. Sunetul
a reverberat în capul ei, dîndu-i îndrăzneală. Şi deodată,
s

R e n e g a ţ i i 279
j

nu a mai vrut să fie o parteneră pasivă. L-a pipăit cu degete


uşoare, a simţit tremurul care i-a cuprins întreaga făptură
puternică şi a auzit şuieratul răsuflării ce ieşea printre dinţii
lui.
Explorarea ei a durat mai puţin de cinci bătăi de inimă
căci el i-a îndepărtat mîna. Nedumerită, se uita la el fără
să-şi dea seama că mîngîierile ei inocente şi ezitante
erau prea aţîţătoare pentru el.
în schimb, mîinile lui explorau alunecînd în jos de la
gît, la sînî şi la pîntec şi apoi mai jos pînă la încheietura
coapselor ei. Kelsey scoase un sunet sugrumat, dîndu-se
înapoi, însă Jesse o ţinea strîns.
- Lasă mă, spuse el cu glas îngroşat.
Ea se zbătu să se elibereze, dar atunci degetele lui
îndemînatice au creat o nouă magie. Ea se topi, zăpăcită
de senzaţia extraordinar de plăcută pe care i-o procurau
degetele lui introduse în căldura ei umedă. Mişcările lui
0 făceau să se ruşineze cumplit, dar în acelaşi timp îi
procurau o plăcere imensă. Gemu şi îşi ascunse faţa în
umărul lui, iar unghiile ei se înfigeau în umerii lui şi trupul
1se răsucea împreună cu al lui, cerşind împlinirea.
- Jesse, şopti gîtuită de plăcere.
în clipa aceea trupul lui îl acoperea pe al ei, iar faţa lui
aplecată deasupra ei fremăta de pasiune. Kelsey atrase
buzele lui peste ale ei, întîmpinîndu-i sărutările impetuos,
cu pasiune dezlănţuită. Genunchiul lui îşi făcu loc între
coapsele ei şi se aşeză în poziţie deasupra ei. îi ridică
şoldurile. Ea simţi că duritatea încerca intrarea. Nu era
foarte sigură ce vroia ea însăşi, dar simţea că el era
capabil să i dăruiască acel ceva şi aştepta cu sufletul la
gură, în timp ce buzele ei se lipeau pasionat de ale lui, iar
trupul i se încorda în anticipaţie.
- Relaxează-te. Glasul lui trăda pasiunea reţinută.
280
c_ N a n c y B u s h

- Sînt relaxată.
Vocea lui era un rîs languros.
- Nu, iubito. Nu eşti. Nu vreau să te doară.
- Nu mă doare. Ea era la capătul suflului.
- încă nu.
Jesse nu se aşteptase să fie aşa tandru cu ea. Faptul
că ea era Kelsey Garrett, soţia lui, îl făcea să se simtă
nesigur şi incredibil de posesiv. Se introducea în ea
uşurel, cu simţurile răvăşite de căldura din ea. Cînd
ajunse la fragila barieră care îi proclama inocenţa, inspiră
adînc- era uluit. O virgină?
- Kelsey, şopti el nehotărît.
Ea nu răspunse. Mîinile ei tremurătoare erau pe
şoldurile lui şi îl trăgeau mai aproape. încrederea ei i a
spulberat stăpînirea de sine, s-a dat înapoi şi s-a adîncit
profund în ea.
Ea ţipă de durere, dar aproape instantaneu îşi muşcă
buza ca să oprească ţipătul.
Pentru Kelsey această clipă a fost clipa socotelilor.
Despre durerea asta vorbeau fem eile ore întregi
chicotind, trăncănind şi făcînd atîta caz? Asta?
Şi-a deschis ochii. Nu era oribil, desigur, însă nici pe
departe atît de minunat cît fusese dragostea pe care o
făcuseră mai înainte. Ah, dacă ar mai săruta-o, dacă ar
mai atinge-o din nou- asta îşi dorea.
Era con vinsă că actul sexu al era extrem de
supra-apreciat.
- Ei bine, zise cu glasul cuiva care ar fi fost dezamăgit
rău de tot.
Bestia a început să rîdă! Convinsă că rîdea de ea Kelsey
făcu tot posibilul să-i scoată trupul greu de peste ea, însă
Jesse a menţinut-o sub el cu greutatea-i superioară. Pe
Kelsey o înfuria faptul că erau în continuare uniţi într-un
R e n e g a ţ i i 281

mod atît de intim şi îl privea cu ochii argintii mînioşi.


- Acum că ai terminat, insist să mă laşi să mă scol.
- Cine a zis că am terminat?
- O, Doamne, doar nu mai e şi altceva?
Ca răspuns, el s-a mişcat în ea, doar un pic şi scînteile
plăcerii ce au izbucnit în ea, i-au smuls un geamăt.
- Da, doamnă Danner, mai e, murmură el, mişcîndu-se
din nou cu izbituri ritmice şi adînci.
Ea se hotărî, să reziste, indiferent ce-o fi, luptîndu-se
în acelaşi timp cu uimirea faţă de presiunea crescîndă
ce părea că se ridică precum mareea în trupul ei.
Închizînd ochii, strîngea din dinţi, în timp ce împunsături
de plăcere o făceau să vibreze.
• - Nu te opune, îi spuse el cu o voce de catifea aspră.
Nu e nevoie.
Dar era nevoie. Dacă măcar şi-ar putea aduce aminte
ce era. Dacă mintea ei cuprinsă de plăcere ar putea să
asimileze fragmentele. Dar nu reuşea. Toate lucrurile ce
aveau însemnătate păreau să dispară, aruncate în
univers, în timp ce ea se concentra asupra acelei dorinţe
crescînde ce o inunda, cuprinzînd-o ca un spirit malefic.
Jesse se mişca cu măsură, reţinîndu-şi propria
pasiune, luptînd împotriva torturii dulci a mişcărilor ei
instinctive, mişcări de care nici nu îşi dădea seama.
Trupul ei se arcuia şi se contorsiona, dar totuşi se
reţinea. El simţea asta. Era o bătălie între două voinţe,
în care nici unul dintre ei nu putea să învingă. Vroia să
intre în ea cît de adînc putea, dar ar fi prea devreme. El nu
avea atîta rezistenţă pe cît părea să aibă ea. Aşa că se
mişcaîncet, sinuos, uluit şi smerit de plăcerea ce i-o dăruia
ea, deşi ea se lupta împotriva ei.
Căldura izbucni în trupul lui Kelsey atît de fierbinte,
atît de vitală, că ţipă agăţîndu-se de umerii năduşiţi ai lui
282
c Nancy Hush

Jesse, cu trupul zguduit de spasme. El gemu şi se împinse


înainte, mărind presiunea, apoi izbi repede şi furios,
atingînd el însuşi punctul culminant în cîteva secunde.
După o veşnicie, ea reveni pe pămînt. Treptat, realitatea
reveni şi ea constată că se afla în dormitorul ei. Privirea ei
urmări baldachinul arcuit de deasupra capului. De abia
respira. Greutatea lui Jesse îi apăsa pieptul. Ar fi vrut să I
împingă la o parte, însă o părticică din ea nu voia să se mişte.
De fapt, cînd Jesse s-a rostogolit într-o parte buzele ei
au format automat un protest, însă el o luase cu el,
ocrotind-o la pieptul lui, drăgăstos şi protector, oprindu-i
cuvintele de pe buze.
îl iubesc, gîndi ea inconsecvent.
Era o constatare zdrobitoare, accentuată şi mai mult
de concluzia următoare: Totdeauna l-am iubit. Dar cum
putea să iubească pe cineva pe care îl dispreţuia? se
întrebă cu o disperare ce nu îi stătea în fire.
- Nu am vrut să te doară, spuse el cu voce liniştită.
Nu era dragoste în glasul lui. Nici vreun sentiment.
Dacă îşi ţinea emoţiile în frîu în mod intenţionat, reuşi,
pentru că ea habar nu avea ce simţea el. Acest gînd i-a
mărit disperarea.
Jesse îşi strunea emoţiile cu un anume scop. De fapt,
sentimentele lui faţă de Kelsey erau aproape acelea de
proprietar. Ea era soţia lui şi pentru nimic în lume nu avea
de gînd să o lase să plece! Gîndul de a fi fără ea era atît
de îngrozitor, încît spuse primul lucru ce îi veni în minte.
- Acum nu o să mai fie nici o anulare.
Pentru Kelsey asta a sunat ca o palmă. Ea visase
despre dragoste şi dorinţă şi împlinirea fanteziilor ei, iar
el îi spunea de ce făcuse dragoste cu ea. Totul făcea
parte integrantă dintr-un joc. Nevoia lui de a cuceri, de a
face totul după bunul lui plac. Nu avea de gînd să-i dea
R e n e g a ţ i i 283

drumul din această căsătorie pînă ce nu termina de tot şi


ea îi făcuse jocul! Singura ei opţiune acum era divorţul.
Un stigmat de care nici o femeie cumsecade nu putea
spera să scape neatinsă.
Se culcase cu ea cu un scop precis. Şi aceasta nu
fiindcă nu putea suporta ideea de a nu o avea pe ea... pe
Kelsey Garrett... soţia lui... femeia pe care o iubea...
îl pălmui. Tare. Drept peste obraz. îl luase complet prin
surprindere.
El a îngheţat. într-un moment de intuiţie profundă,
Kelsey înţelese că făcuse ceva irevocabil.
Jesse coborî din pat şi îşi apucă hainele. Kelsey se
uita întristată şi cu îngrijorare crescîndă.
- Unde te duci? îl întrebă cînd deveni clar că el se
grăbea să plece de la ea.
Privirea pe care i-o trimise el a făcut să se ofilească
ceva în sufletul ei. Ca protecţie, şi-a strîns cuvertura în
jurul sînilor.
Jesse nu mai fusese pălmuit de cînd cu înscenarea
Lilei Gray. Plăcerea uimitoare pe care o simţise în braţele
lui Kelsey s-a dezintegrat cînd el şi-a dat seama că ea
nu era altfel decît celelalte femei. Cum de se convinsese
că ea era deosebită? Fără un cuvînt, părăsi camera şi
coborî la parter, nehotărît dacă să se îmbete criţă sau să
caute pe cineva cu care să se ia la harţă; nesigur dacă
îşi ura nevasta voluntară sau era pe jumătate îndrăgostit
de ea.

£0 03
Victor Flannigan stătea în fotoliul de piele neagră de
la masa lui de lucru, într-un colţ al biroului înghesuit şi îşi
contempla, acru, viitorul. Samuel Danner îi încălca
teritoriul. Tînărul avocat se autointitulase salvatorul
oamenilor de rînd şi începuse să cîştige procesele - acele
procese în care Victor împroşca cu noroi în favoarea
clienţilor lui, asigurîndu-i că ei aveau să cîştige.
Oamenii începeau să nu mai aibă încredere în el.
Judecătorul Barlowe era nevoit sau să dea cîştig de cauză
clienţilor lui Samuel, sau să-şi piardă postul. Iar acum
nenorocitul ăsta de proces în legătură cu una din afacerile
lui Montana Gray părea că o să se desfăşoare tot în
favoarea lui Danner.
Dar lui Montana Gray nu-i plăcea să piardă.
Victor înghiţi în sec. Lumina lămpii lui de birou se filtra
prin chihlimbarul whiskyului din paharul lui. Biroul lui
Victor era şi spaţiul principal al locuinţei lui; locuise prea
mult timp în aceste odăi închiriate, obligat să fie cît mai
c R e n e g a ţ i i 285

discret.
Dannerii erau nenorocirea vieţii lui.
Puriînd cu hotărîre paharul pe masă, Victor ajunse la
o concluzie pe care de mult trebuia să o tragă: era timpul
să termine ceea ce începuse şi femeia care avea să-l
ajute era Lacey Dupres.
O să înceapă cu ceilalţi Danneri - Jesse şi Kelsey - şi
după aceea o să-şi sape drum şi spre Samuel. Va trebui să
nu existe nici un semn că e vreo legătură între el şi soarta
hărăzită lui Jesse şi lui Kelsey, că de nu, nu numai Samuel
ci’şi Tremaine Danner o să-l hăituiască. Victor încă mai nutrea
o frică statornică faţă de cel mai mare dintre fraţii Danner.
Nu că Jesse sau Samuel nu erau adversari redutabili, însă
el şi Tremaine fuseseră părţi într-o istorie, o istorie neplăcută.
Şi, în afară de asta, mai era şi chestia cu moartea soţiei
lui Samuel Danner...
Victor fu cuprins de fiori de groază. Nu îi plăcea să se
gîndească la urmări, dacă vreodată s-ar afla acest lucru.
Orice s-ar întîmpla, adevărul despre moartea lui Mary
McKechnie Danner trebuia să rămînă secret.
Scrise o notă pentru Lacey Dupres. Avea nevoie doar
de o seară. O seară cînd să ştie exact ce făcea fiecare
dintre aceşti Danneri, o seară în care Lacey să i invite
pe toţi la hotelul unde locuia ea în vederea unui
eveniment special Ia care nici unul dintre ei să nu poată
rezista. Şi atunci o să aibă el grijă de ei, începînd cu
prada cea mai uşoară: Kelsey Garrett Danner.

s o c#

în celălalt capăt al oraşului, Montana Gray era încercat


de simţăminte asemănătoare. Stătea în balconul acoperit
286 N a n c y Hu s h

at casei sale, cu privirea dusă mai departe de terenurile


din parc, dincolo de brazi, de stejari şi de dîmburile
ierboase, pînă în spaţiul în a cărui întunecime ştia că se
află casa lui Jesse Danner. Copacii împiedicau vederea
ei, dar ea era acolo, o clădire ce îşi bătea joc de faliment.
De falimentul lui.
Strîngînd din dinţi, îşi încleşta degetele în nişte pumni
cît nişte şunci. Nu îi plăcea stilul lui Danner. Nu îi plăcea
cum îi zîmbea de cîte ori se întîlneau, de parcă ar fi făcut
mare haz pe socoteala lui Montana. Nu îi plăcea nici cuta
aspră şi hotărîtă din bărbia lui Danner cînd efectuau cîte
o tranzacţie. Şi nu îi plăcea să ştie că Danner era mai
tare.
- Ad-o pe nevastă-mea, porunci unei servitoare care
deretica în salonul de la etaj.
Tînăra o luă la fugă, de parcă ar fi ameninţat-o că o
bate. Cîteva clipe mai tîrziu, Lila îşi făcu apariţia, cu o
mutră precaută.
- Parcă mi-ai zis că poţi să I seduci pe Danner.
Lila făcu ochi mari.
- Pot. Dar lucrurile astea cer timp, îi răspunse ea, cu
ciudă. Faptul că Jesse ignorase cu bună ştiinţă orice
încercare a ei de a se apropia de el, o lovea în punctul
cel mai vulnerabil, adică în vanitatea ei.
- Eu am pierdut timp destul. Vreau ca tu să faci altceva.
- Ce? îl întrebă ea, căci anii trăiţi alături de Montana o
învăţaseră să nu se angajeze la nimic pînă nu cunoştea
toate amănuntele.
- Data viitoare cînd Danner o să plece singur de acasă,
vreau să-mi dai de ştire.
Ea îi aruncă o privire rece.
' - îmi ceri imposibilul. Eu nu pot să-i urmăresc fiecare
mişcare.
R e n e g a ţ i i 287

- Ba chiar şi acum o faci, ha replicat Montana cu glas


scăzut. Ar trebui să ştii că nu-mi poţi ascunde nimic.
Lila rămase ca stana de piatră. Deci el ştia că ea
angajase pe cineva care să-i raporteze ce se întîmpla în
casa Danner. Avea oare cunoştinţă şi de întîlriirile ei
clandestine cu Gerrard Knight?
- Ce ai de gînd să faci cu Jesse?
- Să mai fac o tranzacţie. Una care îmi convine mai
bine.
Lila îşi răsuci o şuviţă de păr blond între degete şi o
apropie, gînditoare, de buze. Nu strica să-i arunce o nadă
lui Montana.
- Jesse e singur astă seară la o cîrciumă de pe chei
unde, după cîte mi se spune, se îmbată criţă. Glasul ei
exprima satisfacţia că fericirea conjugală lipsea din casa
Danner şi că Jesse pleca din nou singur de acasă, seara.
- Unde?
- La cîrciumă lui Briny. Strîmbătura nasului ei indica
dezgust.
Cîteva secunde mai tîrziu, Lila rămase singură.
Montana plecă fără să-i zică măcar la revedere. Pe Lila
o pătrunse o senzaţie de frig şi se întrebă de nu cumva
comisese o greşeală ireparabilă.

Kelsey se trezi încetul cu încetul, cu un vag sentiment


de ceva iremediabil care o făcea să vrea să-şi ţină ochii
închişi strîns, în ciuda soarelui de dimineaţă tîrzie ce îi
inunda patul. Se întoarse uşurel pe o parte şi o durere
neobişnuită o făcu să deschidă ochii într-o clipită. Ea şi
Jesse făcuseră dragoste astă noapte!
288 N a n c y B u s h

- O, Doamne!
Zăcea perfect nemişcată, temîndu-se să se mişte, deşi
dacă faptul de a te preface în statuie nu schimba deloc
realitatea. Inerţia ei nu dură mai mult de patruzeci şi cinci
de secunde. Azvîrlind cît colo cuverturile, sări în picioare...
şi îşi dădu seama că era goală puşcă.
Cu un strigăt sugrumat, o tuli direct la baie şi începu să
se spele cu energie. în mijlocul acestei acţiuni destul de
aspre, s-a simţit deodată cuprinsă de o slăbiciune şi de
gîndul că, de fapt, nu dorea realmente să se spele de toate
vestigiile acelei nopţi.
Trăgînd de mai multe ori adînc aerul în piept, Kelsey
se îmbrăcă, îşi perie părul cu gesturi lungi şi meditative.
L-a lăsat să-i cadă liber pînă la talie, conştientă că o făcea
pentru că lui Jesse îi plăcea aşa. Supărată la acest gînd,
îl împleti şi îl încolăci repede pe ceafă. Efectul era îndulcit
de faptul că scăpaseră cîteva şuviţe ce îi atîrnau graţios
pe ceafă. K elsey se privi în ad încu l o ch ilo r ei,
întrebîndu-se cum va reuşi vreodată să scape de obsesia
ei, Jesse Danner.
- S-a întors domnul Danner? o întrebă pe doamna
Crowley o jumătate de oră mai tîrziu, în timp ce înghiţea
o bucăţică de piersică cu frişcă.
Doamna Crowley îşi strînse mîinile sub pieptul ei
somptuos şi făcu: „hmm“. Întrucît ăsta era sunetul cel mai
apropiat de conversaţie al taciturnei bucătărese, Kelsey
îl interpretă ca pe un „nu, nu s-a întors".
Piersicile, oricît erau ele de delicioase, îi rămîneau în
gît. Se scuză, străbătu holul şi ieşi afară pe uşa din faţă.
Adierea mîngîietoare a brizei după-amiezei îi atingea
obrajii şi gîtul. Uitîndu-se la rochia ei de bumbac, lui
Kelsey îi veni o dorinţă irezistibilă să-şi îmbrace pantalonii
ei vechi şi să se ducă la Lady Chamberlain. Lui Justice
R e n e g a ţ i i 289

i-ar prinde bine o alergare, iar ea murea de nerăbdare să


o ia puţin razna.
Dar undeva în mintea ei era o nelinişte care nu-i dădea
pace. Jesse. Niciodată nu fusese plecat aşa multă vreme.
Totdeauna se întorsese dimineaţa.
în loc să dea urmare instinctelor ei, Kelsey rămase
acasă, plimbîndu-se în lung şi în lat ca un animal într-o
cuşcă. Pe Irma a scos-o din minţi, camerista încercînd cu
disperare să-i facă pe plac stăpînei şi nereuşind deloc, căci
pe măsură ce după-amiaza se transforma în crepuscul,
crepusculul în seară şi seara în noapte, neliniştea lui
Kelsey în privinţa lui Jesse se transforma în îngrijorare
sută la sută. După ce a strigat în mod inutil a cincea oară la
Irma, a hotărîtcă nu mai aşteaptă.
- Drake, îi strigă vizitiului. Am nevoie de un cal. Un cal
iute.
- Sînteţi sigură că nu vreţi mai bine o trăsură, coniţă?
întrebă el îngrijorat.
Kelsey îi acordă un mic zîmbet. Drake, ca şi Irma şi
probabil ca şi doamna Crowley credea, întrucît ea călărea
rareori, că nu se pricepea.
- Sînt la fel de sigură pe cît e de neagră noaptea fără
lună.
- Dar e o noapte întunecoasă, coniţă. Neagră ca iadul.
Auzind ce cuvinte îi ieşeau din gură, Drake clipi speriat
şi rămase cu gura căscată.
- Neagră ca iadul, exact aşa e, îl linişti Kelsey lovindu-l
uşor peste braţ. Cinstit vorbind, vizitiul-rîndaş la cai era
aşa înţepenit de frică, de parcă ar fi fost nevoie să fie daţ
cu unsoare ca să se poată mişca. Te rog, adu-mi un cal
ca lumea, nu mîrţoaga aia pe care a încercat Jesse să
mi-o paseze o dată.
- Da, coniţă, gura lui Drake schiţa un zîmbet.
290
c N a n c y B u s h
>
- Şi, Drake...
- Da, coniţă?
- Te rog nu-mi mai spune coniţă. Kelsey, ăă, Orchid e
foarte bine.
- Da, coniţă.

SO 03

Samuel se lăsă pe spate în scaunul lui de birou şi îşi


apăsă palmele peste ochi. In minte îi apărea imaginea
lui Mary şi o durere atît de imensă i se deschideam suflet,
încît era gata să cadă în hăul ei şi să nu mai iasă niciodată
la suprafaţă.
Mîinile îi lunecară în jos şi deschise ochii. Era acelaşi
birou. Era acelaşi an şi el era tot singur. îşi aminti de
odăile prin care poposise de la moartea lui Mary şi îşi
dădu seama că nu avea nici cea mai mică dorinţă de a
reveni vreodată la ele.
Dîra de lumină de sub uşa biroului lui fu întreruptă de
o umbră. El aştepta să audă o bătaie în uşă. Era tîrziu.
Prea tîrziu pentru vizita vreunui client.
Se contura o siluetă feminină. Kelsey, îşi zise, plăcut
surprins. Apoi, instinctiv, ştiu că iui Jesse i se întîmplase
ceva.
Samuel sări în picioare în timp ce uşa se deschidea.
Keisey, cu părul nelegat şi despletit îritr-o masă
dezordonată dar absolut fermecătoare, intra în birou.
- Samuel, strigă uşurată, venind drept la el.
El o prinse în braţe.
- E vorba de Jesse, nu-i aşa? Ce s-a întîmplat? Unde
e?
La fiecare întrebare ea tresărea, apoi se desprinse de
R e n e g a ţ i i 291

el, inhalînd prelung şi tremurînd.


- Aseară a plecat fără un cuvînt. Ei, nu chiar fără un
cuvînt, se corectă ea repede. Dar a plecat.
Roşeaţa care apăruse pe gîtul lui Kelsey şi se deplasa
spre obrajii ei l-a făcut pe Samuel să se întrebe ce s-o fi
întîmplat cu adevărat între ea şi Jesse.
- Bănuiesc că îţi atrag atenţia asupra unui lucru evident,
dar Jesse mai dispare din cînd în cînd.
- Era foarte supărat pe mine, dar situaţia nu e...
obişnuită. Kelsey traversă camera, crispată.
- Ce s-a schimbat?
Tăcerea ei a fost aşa de lungă încît Samuel a fost
gata-gata să-şi reformuleze întrebarea.
- Nimic nu s-a schimbat, zise eaîn sfîrşit. Ca o expresie
a frustrării, îşi clătină capul măturînd aerul cu valul roşiatic
al părului ei lucios.
-O, nu ştiu. Samuel, ceva eîn neregulă! Simteu!L-am
înfuriat pe Jesse, dar asta nu e nici o noutate. Şi oricum,
trebuia să fi existat pînă la ora asta vreo urmă de a lui.
M am dus la Zeke, dar mi-a spus că Jesse nu a venit la
întîlnirea pe care o avea cu el. Chiar şi Montana a trecut
pe la noi acasă ca să aducă înapoi nişte hîrtii pe care le
semnase, dar Jesse n-a apărut ca să se uite la ele.
- Asta e ciudat. Samuel era încruntat.
- Iar Jesse şi cu mine am trecut un prag noaptea
trecută, admise Kelsey într-un mod mai deviat. Nu ar fi
fugit el de mine acum. Sînt prea multe probleme rămase
nerezolvate. Mi-a spus că se apropia de încheierea
tranzacţiei lui cu Montana. Imediat după aceea, o să-mi
acorde divorţul.
- Aseară fusese vorba de anulare, sublinie Samuel
înţelegînd deodată situaţia.
Kelsey se opri pe loc, buzele ei se deschiseră,
292 ( N a n c y B u s h

consternată că se trădase.
- Eu... doresc numai să termin cu această căsătorie,
zise ea, înghiţind în sec.
- Jesse ce părere are?
- Vrea ca şi mine să fie liber, răspunse Kelsey cu
vehemenţă. Doar că nu vrea să mă lase cum vreau eu.
Samuel aveaînsă bănuielile lui în această prtivinţă. Deşi
Jesse refuzase să vorbească cu el despre sentimentele
lui faţă de Kelsey, Samuel avea o idee a lui şi anume că
frate-său nu dorea să-i dea drumul din motive complet
diferite. Poate din motive pe care nici el însuşi nu şi le
desluşise.
Dar dacă i-ar spune lui Kelsey acest lucru ar însemna
să arunce gaz peste foc. în plus, exista o problemă mult
mai imediată şi mai neliniştitoare.
- Unde putea să se ducă Jesse?
- Nu ştiu.
- în ce fel de stare se află?
- Supărat. Foarte supărat.
- Pe tine?
Kelsey încuviinţă din cap.
- De ce?
- Pentru că eu... pentru că el în mod special a făcut
imposibil ca eu să cer anularea şi eu... l-am pălmuit.
Obrajii îi erau în flăcări. L-aş fi împuşcat dacă puteam
pune mîna pe puşcă, adăugă ea repede, ca şi cînd o
astfel de purtare ar fi fost mai acceptabilă. Dar în situaţia
aia, m-am tras la o parte şi l-am pălmuit.
- Vrei să zici că te-a silit? o întrebă Samuel calm.
- O, Doamne fereşte, nu! faţa mobilă a lui Kelsey
exprima seriozitatea. O, nu. Vreau să spun că este absolut
imposibil şi jumătate din timp îmi vine să-l omor cu mîinile
mele!
c R e n e g a ţ i i
J 293

- Şi în cealaltă jumătate? o întrebă Samuel cu jumătate


de zîmbet.
- Aş vrea să-l omor cu un glonţ.
Inima întunecată a lui Samuel a fost străfulgerată de
o lumină. Jesse şi Kelsey îl ajutau să uite de ale lui.
- Hai să mergem să-l căutăm pe Jesse, propuse,
smulgîndu-şi haina din cuierul de alamă de lîngă uşă.
Şi după aia n-ai decît să-l omori.

Cînd Samuel împreună cu Kelsey, care se ţinea strîns


pe lîngă el, au intrat în cartierul plin de umbre unde se
afla localul numit „La Briny", era ora trei dimineaţa. Curat
Briny* gîndi Kelsey, strîmbînd din nas la mirosul urît de
peşte împuţit ce părea să coboare dintre crăpăturile
norilor, dinspre rîul Willamette.
Conversaţiile încetatară şi zeci de perechi de ochi se
holbau la Kelsey de parcă nu mai văzuseră în viaţa lor o
femeie. Ea îşi ţinea strîns geanta, cîntărind dacă să-şi
scoată pistolul chiar acum, să le arate ea lor.
Samuel însă, potoli imediat lucrurile.
- Da, este o femeie şi nu o interesează nimic altceva
decît să-şi găsească soţul.
- Soţul? pufni o voce din fundul sălii. Oricare o fi ăla,
da’ pe-aici nu e!
Un cor de glasuri bărbăteşti confirmă.
- Numele lui e Jesse Danner, spuse Kelsey cu sînge
rece. Ne-am căsătorit cam acum două luni. Şi, adăugă
roşie de ruşine: Cred că şi-a petrecut noaptea nunţii

'jo c de cuvinte. Brine (eng.) = saramură (N.T.)


294
c N a n c y B u s h

noastre cu o femeie numită Mamie.


- Nu, era Patricia Lee! răcni un beţivan din fundul sălii.
- îl cunoşti? se întoarse Kelsey repede spre cel care
vorbise.
Tăcere.
- Aici nu e vorba de o nevastă înşelată care îşi caută
soţul rătăcitor, zise Samuel sec. Jesse lipseşte de
aproape o zi întreagă şi ne e teamă că a dat de bucluc.
- Eu nu-i cunosc numele, zise omul de după tejghea,
îşi zicea domnu’ Păcălitu.
- Domnul... Păcălitu? întrebă Kelsey descurajată.
Nu putea fi vorba de Jesse.
- Zicea că fusese păcălit să se însoare. A venit pe aici
o dată sau de două ori. A fost şi aseară o vreme.
- Şi? întrebă Samuel plin de interes.
Kelsey îi aruncă o privire.
- Doar nu crezi că o fi Jesse?
- Şi a plecat cu căpitanu’ şi nu s-a mai întors, continua
omul. Şi nici alţi cîţiva.
- Căpitanul? întrebă cu teamă Samuel.
- Căpitanul? repetă şi Kelsey, mintea ei alergînd cu
anticipaţie la aceeaşi oribilă concluzie ca şi Samuel.
Căpitanul unei corăbii?
- Da, murmură o voce îndoliată, din umbră.
- Crezi că a fost răpit pe o corabie? întrebă Samuel cu
glas liniştit dar ameninţător, care o făcu pe Kelsey să
tremure.
Din nou tăcere. O tăcere jenată.
Se ştia de toată lumea, deşi nu se vorbea, că bărbaţi,
băieţi şi femei dispăreau uneori fără urmă, răpiţi şi duşi
pe corăbii cu destinaţia Orientului. Ghinioniştii erau folosiţi
la munci de sclavi şi apoi aruncaţi peste bord în vastul
Pacific atunci cînd vasul se apropia de destinaţie. Niciunul
R e n e g a ţ i i 295

nu era lăsat în viaţă, casă poată cere ajutor. Era mai uşor să
mai pună mîna pe cîte unul de pe chei, cînd vasul acosta
din nou la Portland.
Barmanul îşi plesni şervetul peste tejghea, cu o
expresie mohorîtă.
- Căpitanu’ ăla nu pleacă el de pe corabie dacă n are un
motiv al lui.
- Fir-ar să fie, răsuflă Samuel.
- Care corabie? întrebă Kelsey. Este încă în docuri?
- Nu ştiu.
- Care corabie? scrîşni Kelsey printre dinţi.
- Lady Lee, răspunse glasul jeluitor din fundul sălii.
Tre’ să-l vedeţi pe căpitanu’ Randolph...

s o e g

Vîntul fierbinte de august părea mai răcoros, aproape


rece la marginea rîului. Lady Lee era ancorată lîngă un
vas întunecat, ultimul de la chei. Dincolo de ele era o
întunecime cu mişcare lentă, rîul Willamette care curgea
spre sud. Stelele atîrnau jos, aproape atingeau apa şi o
dîră de lună tremura , luminînd capătul punţii lui Lady
Lee.
- Rămîi aici, porunci încet Samuel.
Kelsey observa luminiţele galbene ale hublourilor de
sub punte. Odată cu legănarea vasului se mişca straniu
deasupra apei lumina unui felinar.
- Nu.
- Ăsta nu e Rock Springs, spuse el printre dinţi. Ştii tu
ce sînt în stare să-i facă unei femei?
Kelsey se uită drept în ochii fratelui lui Jesse.
- Nu mi-e frică.
296
c N a n c y B u s h

- Cutezătorul adevăr grăieşte, mormăi, începînd să


înţeleagă de ce Jesse era atît de contrariat de Kelsey.
- Dacă Jesse se află la bordul acelei corăbii, am să
ajut la eliberarea lui.
- Pe naiba. Samuel îşi scoase vestonul şi cravata şi
îşi sumese mînecile cămăşii. Kelsey îşi scoase pistolul şi
verifică butoiaşul. Tu nu vii la bord, îi spuse el.
- Atunci o să trebuiască să încerci să mă opreşti.
- Kelsey... Samuel puse mîinile lui pe umerii ei. Am
nevoie ca cineva să stea de pază. în caz că se întîmplă
ceva şi eu nu pot să cobor de pe vas, va trebui ca tu să
alergi după ajutor.
- Atunci stai tu aici şi...
- Nu, vocea lui era implacabilă.
- De ce nu ţi-e frică pentru mine dacă rămîn aici?
argumenta ea, uitîndu-se peste umăr la umbrele şi
siluetele ce se mişcau printre baloturile şi cutiile din
docuri. Mi se poate întîmplă ceva aici la fel de uşor ca şi
pe corabie.
- Spre deosebire de înfierbîntatul meu frate care nu
pare să şi-o amintească pe Kelsey din Rock Springs, eu
ştiu cît de bună eşti la tras cu pistolul. O lovi uşor peste
umăr, zîmbind. Nu m-aşîncumentasă mă iau la întrecere
cu tine la tras. Am încercat într-o seară să-i spun acelaşi
lucru lui Jesse, dar el e prea încăpăţînat ca să asculte.
- Dacă sînt aşa o trăgătoare perfectă, e firesc ca eu
să-mi salvez soţul din beleaua în care s-a băgat.
- Am putea să ne certăm toată noaptea şi nu am
rezolva nimic. Samuel o porni spre pasarelă şi spre
santinela voinică ce făcea de cart. Stai pe loc. Glasul lui
răzbătea lin prin întunecimea de catifea.
- Probabil că el nici nu este la bord, bombănea Kelsey,
regretînd că nu îşi adusese puşca. Oftînd, se uită din
R e n e g a ţ i i 297

nou la lumina aurie ce licărea din hublouri, decorînd apa


ca un şirag de topaze. Unde eşti? îl întreba pe Jesse în
tăcere, gîndindu-se în acelaşi timp că poate îi păcălise
pe toţi şi chiar în clipa asta era în pat cu Mamie, sau cu
Lila, sau cu oricare altă femeie, deşi în inima ei ştia că
nu era deloc aşa. Oricît era Jesse de crai şi de afemeiat,
principala lui motivaţie era răzbunarea împotriva lui
Montana Gray, iar planul lui ar fi fost încheiat pînă acum
dacă Jesse ar fi fost acasă astăzi după-amiază.
Nu, ceva i se întîmplase. Ceva îngrozitor.

EO 03

Gustul metalic al sîngelui îi umplea gura lui Jesse.


Zăcea perfect liniştit pe priciul strîmt, cu mîinile legate la
spate şi încheieturile amorţite. Numai tîmpenia îl adusese
în această stare. Doar inteligenţa îl mai putea salva.
Avea mintea limpede. Durerea avea un fel al ei
antipatic de a ascuţi toate simţurile. Cel puţin, îl ţinea
treaz. Fii mulţumit pentru propriile favoruri, gîndi sinistru.
Deschise un ochi atît cît să-l pîndească pe căpitanul
Randolph, un bărbat blond şi mătăhălos, cu un piept lat
şi puternic de marinar şi braţe îngroşate de trasul şi
aruncatul odgoanelor. Randolph se sfătuia cu şeful de
echipaj. Jesse înţelesese că nu reuşeau să hotărască
ce să facă cu el. Se tot întorceau ca să se uite la el. Nu
era genul lor obişnuit de victimă, dacă îl comparai cu
ceilalţi clienţi de la Briny care fuseseră recrutaţi fără voia
lor pentru următoarea călătorie a lui Lady Lee. Ceilalţi
bărbaţi arătau ca nişte prăpădiţi, dar Jesse nu intra în
tiparul lor. Era clar că Randolph şi şeful lui de echipaj
erau preocupaţi, preocupaţi la gîndul că dispariţia lui ar
298
c N a n c y B u s h

putea stîrni un cuib întreg de viespi.


Jesse nu se gîndise niciodată că aparenţele bogăţiei
aveau să I ajute tocmai în docuri, dar era limpede că
hainele lui scumpe îi făcea pe indivizi să se tot mire în
privinţa lui. Asta îi acorda cîteva minute suplimentare de
gîndire. Dar şi lor, ca să se gîndească la el.
Şeful de echipaj ţinea un şervet la gură, graţie pumnului
drept al lui Jesse Danner. Doi dintre dinţii pe jumătate
stricaţi ai individului se năruiseră la o lovitură uşoară. Lui
Jesse îi mersese mai bine. Falca îl durea rău,' dar dinţii se
dovediseră şi de data asta tari ca dinţii unui cal.
Mai era şi un al treilea individ care zăcea pe jos,
inconştient. Jesse dăduse două lovituri bine plasate, mai
înainte să-l doboare şeful echipajului: una între picioare
şi a doua la cap. Din nefericire, acela fusese momentul
cînd reapăruse Randolph şi îl aruncase pe Jesse pe prici
ca pe un sac de cartofi. Partea cea bună era că nu îi
legase şi gleznele. Prefăcîndu se leşinat, Jesse reuşise
să asculte conversaţia lor în timp ce ei nu îl băgau în
seamă - ca de altfel şi pe ghinionistul ce zăcea pe jos -
însă trebuia să găsească un plan de scăpare.
Jesse ofta în sinea lui, reproşîndu-şi amarnic că se
lăsase prins în această capcană. Fusese prea supărat
pe Kelsey ca să mai gîndească normal. Felul în care ea
îi trăsese acea palmă îi readuse amintirile neplăcute cu
Lila şi bătaia a cărei cauză fusese. îi reamintea şi de
Emerald şi de vicleniile ei. Sigur, acum ce importanţă
mai aveau toate astea, îşi zicea furios dar şi în mod cinstit.
Randolph şi echipajul lui îi făcuseră o soartă mult mai
rea. Pur şi simplu nu se aşteptase la aşa ceva din partea
lui Kelsey şi gestul ei îl rănise mai profund decît îşi putea
da seama.
Cînd Randolph intrase la cîrciuma lui Briny, Jesse era
R e n e g a ţ i i 299

prea adîncit în propriile lui probleme ca să se ostenească


să privească în jurul lui şi să descopere de ce în local se
făcuse o tăcere bruscă. Chiar şi învălmăşeala de trupuri
ce a avut loc după aceea prin faţa uşii de la intrare nu îl
interesase decît foarte vag. îşi părăsise paharul şi reflecţiile
dureroase de abia cînd a auzit o lovitură.
Apoi făcuse greşeala fatală să-l întrebe pe Randolph
ce naiba făcea alegînd acele nenorocite de specimene
umane pentru echipajul lui. Şi, ca să pună capac la toate,
anunţase:
- O să ai noroc dacă reuşeşti să ajungi pînă la rîul
Columbia fără să eşuezi. Nu eşti capabil să găseşti nici
măcar un marinar ca lumea ca să I răpeşti?
Răspunsul căpitanului fusese rapid şi silenţios. Jesse
zărise doar în treacăt un baston de lemn ce părea să fie
un tac de biliard, mai înainte ca acel instrument să se
zdrobească de craniul Iui, aducîndu-l în starea de faţă. *
Stupiditate. Isuse Cristoase, probabil că asta merita.
Randolph se apropie de prici, genunchii îi veneau la
nivelul ochilor lui Jesse. înfipse pumnul lui cît o şuncă în
umărul lui Jesse, încercînd să-l trezească. Durerea
explodă în toţi muşchii lui şi Jesse se lupta să-şi ţină ochii
închişi, dar nu putu evita un geamăt de durere.
- E inconştient, zise căpitanu l, satisfăcut, mai
împungîndu-l încă o dată pentru mai multă siguranţă.
- Omoară-I, hotărî şeful de echipaj prin cîrpa ce şi-o
ţinea în faţa gurii.
- Mai tîrziu. Randolph porni indiferent spre scara ce
ducea pe punte. Ai grijă să rămînă în starea asta.
- Am să-i sfărîm ţeasta cu lampa! Apucînd un felinar,
şeful echipajului îl ridică spre tavanul îngust.
- Căp’ tane! strigă o voce de sus. E cineva aici!
Ghetele lui Randolph se auzeau bocănind pe scări.
300 i Na n c y Hu s h

Mai înainte ca el să fi ajuns pe punte, Jesse se aruncă de


pe prici şi se rostogoli pe podea. Felinarul pocni la cîţiva
centimetri deasupra capului său. Lovi picioarele şefului
echipajului, dezechilibrîndu-î. De surpriză, omul scheună
şi se aruncă pe Jesse, cu toată puterea. Năucit, timp de o
secundă Jesse nu putu să respire. Oare avea vreo coastă
fisurată?
Mai înainte ca să-şi revină, Jesse îl lovi cu spatele,
tocul ghetei lui luînd contact cu spinarea acestuia. Şeful
de echipaj ţipă de durere. Un fum uleios îi umplu nările
lui Jesse. Se răsuci pe călcîie. Felinarul aprinsese covorul
- Te omor eu, te omor eu! ţipa şeful echipajului undeva
în stînga lui Jesse.
Cu o sforţare, Jesse se puse pe picioare clătinîndu-se,
încercînd să vadă cîte ceva prin fum. Flăcările alergau
pe covorul cabinei. Fumul se ridica umplînd aerul. Şeful
de echipaj se lupta să se ridice în picioare. Celălalt individ
era încă scos din uz, inconştient. Mintea lui Jesse se
învîrtea în ceaţă. Clătină din cap cu gîndul să se
limpezească, exact în clipa cînd şeful echipajului sărea
la picioarele lui. Vîrful ghetei lui Jesse îl lovi sub bărbie.
Omul căzu la pămînt fără să mai zică nimic.
Plămînii lui Jesse erau sufocaţi de fum. Porni orbeşte,
împiedicîndu-se, spre scară; muşchii îl dureau de toate
sforţările făcute pentru a se elibera. Degeaba.
Aerul proaspăt îl izbi ca o briză răcoroasă. Tuşind,
trase de mai multe ori aerul cît mai adîncîn piept. Lîngă
pasarelă, Randolph şi oamenii lui îl salutau pe noul venit.
Un bărbat. îmbrăcat cu o cămaşă albă şi pantaloni.
Jesse nu avea timp să descopere cine era noul venit,
în cîteva secunde fumul avea să ajungă pînă la ei. Trebuia
să scape acum. Răpirea însemna moarte sigură. Era unul
dintre tristele adevăruri ale comerţului maritim, iar Jesse
R e n e g a ţ i i 301

nu era atît de naiv încît să creadă că ar fi putut scăpa de o


asemenea soartă.
Din cinci paşi a fost la balustradă. S-a auzit un strigăt,
într-un mod lipsit de eleganţă, Jesse se rostogoli peste
balustradă, aruncîndu-seîn apă.
Apa rîului Willamette îl lovi cu putere şi îl întîmpină cu
răceală. Se scufundă, apa adunîndu-se deasupra lui,
ca un mormînt. Amintirile s-au adunat laolaltă. Mai fusese
aruncat în acelaşi rîu cu altă ocazie. O team ă
necruţătoare îl îngheţă pînă la oase.
Se propulsă departe de corabie, cu plămînii exasperaţi
de lipsa de aer. îşi adună toată voinţa ca să nu revină la
suprafaţă prea devreme. Se simţea slab, amorţit; doar
răceala apei l a împiedicat să cadă în nesimţire. Braţele
nu le putea folosi. Nu putea nici să respire. Se îneca şi
nu exista nici o scăpare. Nici una.
Nu mai era tim p. Nu putea să mai re spire.
Împingîndu-se în sus, ieşi la suprafaţă trăgînd cu nesaţ
aer în plămîni. A înghiţit în acelaşi timp şi apă şi aer. Se
sufoca îngrozitor şi se lupta să-şi ţină capul deasupra
apei.
Deschise ochii şi scutură capul să-şi alunge părul din
faţa ochilor. Se afla în apropierea unui vas întunecat, care
nu era destul de departe de Lady Lee, a cărui punte,
spre uimirea lui, era goaiă. Deocamdată.
înghiţind aer, se scufundă sub apă şi înotă prin
întuneric pînă la mal. Capul lui se ciocni de nişte scînduri
mîloase şi el ieşi din nou la suprafaţă. Cam la zece metri
la dreapta lui era un fel de scară de lemn proptită de
chei. Porni într-acolo, întrebîndu-se cum naiba o să
reuşească să se urce pe ea.
Auzi zgomote. Se întîmpla ceva la bordul lui Lady Lee.
Jesse se uită din nou în direcţia punţii, dar nimeni nu
302
c N a n c y B u s h

părea preocupat de o evadare prin apă. însă se auzeau


strigăte şi voci care vorbeau tare şi cineva împingea pe
altcineva. Se vedeau siluete negre.
Umărul lui atinse scara. Se întoarse cu spatele la
trepte, bîjbîind cu degete care aproape nu mai simţeau
nimic, în căutarea a ceva de care să se apuce. Centimetru
cu centimetru înaintă în sus cu spatele, gîfîind de
extenuare şi de durere, oprindu-se la fiecare cîteva
secunde ca să nu leşine.
Aproape s-a prăvălit pe chei, sufocîndu se, ud leoarcă,
convins că santinela de pe Lady Lee o să-l descopere
mai înainte ca el să se poată orienta.
Cocoşul unui pistol răsună ca zăngănitul porţilor
iadului. Muşchii lui împietritriră. Este adevărat, gîridi
aiurea, ştiind că o să moară. Este adevărat că trecutul ţi
se perindă prin faţa ochilor. El o vedea pe Kelsey la fel
de limpede ca şi cînd arfi stat deasupra lui. Părul îi cădea
în jos şi era răvăşit. Ochii ei erau plini de îngrijorare, frică
şi dragoste nedisimulată.
Ea îl privea de-a lungul ţevii pistolului ei. Nu putea să
fie decît o vedenie.
- Kelsey, şopti el.
- Doamne D um nezeule, răspunse ea cu voce
tremurată. Jesse!
Şi atunci ea îl cuprinse în braţele ei şi Jesse se cufundă
în bezna uitării.

£ 0 C%
£ Z < o ip iio lm / "7 5

Jesse s-a trezit, ca prin vis, auzind vocea unei femei,


vocea lui Kelsey, care repeta, într-un monolog disperat:
- Să nu îndrăzneşti să mori. Să nu îndrăzneşti! Am
prea multe lucruri să-ţi spun. îmi pare răg. îmi pare
rău, Jesse. Te rog, te rog nu fă ceva atît de nechibzuit!
Am nevoie de tine. Am nevoie de ajutorul tău.
Pe deasupra, ea îl mai şi scutura. Şi avea senzaţia că
îi crapă capul.
- Trezeşte-te, pentru numele lui Dumnezeu! şoptea
ea cu asprime.
. - Ce i cu tine? Hai, Jesse. Trebuie să plecăm de aici.
Se aflau tot în docuri, acolo unde se prăbuşise el.
Ea îi ţinea capul în poală şi îl scutura cu mîinile. încercă
să răspundă. Mireasma ei gonea putoarea ce venea
dinspre rîu. Era plăcută, iar lui Jesse îi venea să rămîriă
acolo şi să miroasă.
- Jesse, zise ea cu glas sfîşiat.
304
c Nancy Bus h

- îmi pare rău. Nu am vrut să te jignesc...noaptea


trecută.
Să mă jignească? Prin ceaţă, el încerca să se
concentreze asupra vorbelor ei. Palma, despre asta era
vorba. Reacţia lui fusese dramatică, ca să nu zicem mai
mult.
Ea încetă să-l scuture, încercînd să-şi recapete suflul.
Mintea lui Jesse se limpezea şi el deschise pleoapele.
Observînd că el s-a trezit, faţa ei a fost inundată de fericire.
- Jesse! Se aplecă şi îl sărută apăsat.
- Lila...? Nu a putut el rezista.
Pac. Capul lui lovi caldarîmul atît de repede şi de tare
încît văzu stele verzi. Scoase un chicotit, apoi scuipă nişte
apă, întorcîndu-se pe o parte. Orice ar spune ea, îi păsa
de el, cel puţin într-o oarecare măsură.
Faţa ei apăru deasupra lui. îl privea cu ochi gînditori
care îl cîntăreau.
- Ai făcut asta cu bună ştiinţă, nu?
Dar mai înainte ca el să poată răspunde, ea strigă:
- Ai mîinHe legate!
El simţi cum mîinile ei calde încercau să i le elibereze
pe ale lui. îşi lăsase pistolul chiar în faţa nasului lui, şi
văzîndu-l se întrebă dacă nu cumva Samuel avusese
dreptate cînd spusese că adorabila lui soţie avea o
aplecare deosebită spre armele de foc. Ea afirmase că
se pricepea bine la mînuirea lor. Poate că aşa şi era.
- Nu pot să desfac nodurile astea. Va trebui să le tai.
- Presupun că ai în geanta ta şi un cuţit, murmură el.
- Nu. Regret. Pentru asta ar fi nevoie de Miracle.
- Miracle?...a, da...se pricepe la cuţite? Lui Jesse îi
venea să leşine.
- Foarte bine. Mortal.
- Cum te pricepi tu cu puşca? întrebă el de la o mare
R e n e g a ţ i i 305

distanţă, sau aşa i se părea.


- Da. în glasul ei se simţea un zîmbet.
El îşi dădea seama că îşi revenise doar temporar în
apa îngheţată. Frigul îl pătrundea pînă în măduva oaselor
şi nu se putea opri din tremurat.
-Jesse, trebuie să rămîi treaz! îi murmură ea în ureche,
stăruitor. '
Trosc. O nouă palmă sănătoasă, din partea soţiei, i a
usturat faţa.
- Samuel s-a dus să te caute pe Lady Lee continuă
ea, uitîndu-se neliniştită în jos la el. Jesse se străduia
să-şi concentreze privirea asupra ei.
- Ce?
- M a lăsat pe mine aici pentru cazul cînd ar fi nevoie
să alerg după ajutor. O, Jesse. Trebuie să rămîi treaz!
El deschise ochii sub puzderia de stele a cerului negru
de catifea.
- Samuel are necazuri, mormăi.
- Da. Aşa mi se pare. E plecat de multă vreme.
Jesse auzea scrîşnetul metalului pe metal. Kelsey îşi
verifică încărcătorul pistolului.
- Trebuie să te ridici în picioare ca să-ţi pot desface
nodurile astea.
Jesse se zbătu să se ridice în timp ce Kelsey îl trăgea
de reverele îmbibate de apă ale vestonului, ajutîndu-l să
se pună pe picioare. Mintea lui înţelesese un lucru
important: Samuel. Acum înţelegea de ce nu îl căutase
pe el căpitanul Randolph. Faţă de Samuel, Randolph
trebuise să pretindă că Jesse nu exista la bord.
înghiţi aerul cu nesaţ, limpezindu-şi creierul. Poate că
Randolph hotărîse să-l prindă în plasa lui pe Samuel.
Un schimb dibaci. Samuel în schimbul lui Jesse. Depinde
cît de disperat era Randolph să-şi alcătuiască un echipaj.
306
c N a n c y B u s h

• Jesse se sprijini de Kelsey. Degetele ei amorţite se


luptau cu frînghia umflată de apă care îi lega mîinile.
în neputinţa ei, înjura ca un marinar, făcîndu-l pe Jesse
să surîdă.
Brusc, îi veni să se ţină de ea şi să nu i mai dea drumul
niciodată.
- Eşti sigur că te simţi bine? îl întrebă cu îngrijorare în
glas, în timp ce termina să i desfacă legăturile de la mîini.
- Da.
. - Poate că ar fi mai bine să rămîi tu aici şi eu...
- Nu! Ajută mă să mă ridic.
- Bine...murmură ea nehotărîtă.
Se apecă spre el. Jesse o apucă de braţe şi se ridicară
împreună în picioare. Jesse simţea că se uita la el şi se
uită şi el la ea.
- Ţi-a crăpat buza îi spuse ea. Iar ochiul stîng e pe
jumătateînchis.
- Tipii ăia nu au fost o companie prea plăcută. Nu cred că
artrebui să vii cu mine.
- Jesse, oftă ea, dînd din cap. Eu mă aflu în stare mult
mai bună decît tine.
El ar fi dorit să i poruncească să rămînă pe chei, dar
cuta îndărătnică de pe faţa ei îl făcu să se răzgîndească.
Nu avea rost să se ceţle cu ea; învăţase asta dintr-o
experienţă dură.
- Eu sînt o trăgătoare excelentă, zise ea încetişor, de
parcă i-ar fi citit gîndurile. Tu ai nevoie de mine.
El se gîndea la faptul că lua„cu el o femeie la bordul
unui vas plin de zeci de marinari grosolani şi zurbagii.
O femeie la care ţinea foarte mult. Avea gura uscată.
- Samuel are nevoie de mine, adăugă ea ca argument
final.
- O, fir-ar să fie. Sper să fii o trăgătoare foarte bună,
R e n e g a ţ i i 307

zise cu duritate, în timp ce Kelsey se lipea strîns de el,


oferindu-i sprijin şi îndreptîndu-se spre pasarelă.
- Sînt, fu răspunsul ei sec.

so c# *

Adierea fierbinte a vîntului ce mătura punţile lui Lady


Lee prevestea pericolul. Kelsey îi simţea degetele pe
ceafa ei. Frigul din hainele îmbibate cu apă ale lui Jesse
pătrundea prin rochia ei pînă la piele şi totuşi ea se ţinea
de el pentru sprijin sufletesc, aşa cum el se ţinea de ea
pentru sprijin fizic.
Tînărul marinar care era de santinelă şi care nu avea
mai mult de treisprezece ani, se holbă cu gura căscată
cînd îi văzu pe Kelsey şi pe Jesse. Bălmăji ceva că îl
cheamă pe căpitan, apoi fugi pînă la Scara ce cobora la
cabine.
Deasupra punţii se ridicau leneşe fuioare de fum, al
cărui miros puternic pătrundea în aer. Kelsey se întreba
ce o fi ars, sau poate o mai fi arzînd, dar gîndurile i se
întrerupseră brusc cînd un uriaş blond apăru în capul
scării şi porni cu pas hotărît spre ei. Kelsey simţi că Jesse
se încordează, îndepărtîndu-se de ea puţin. Ea îi aruncă
o privire îngrijorată, însă el se uită fix şi cu stăpînire de
sine la bărbatul ce se apropia. Muşchii lui păreau încordaţi
parcă pentru a se pregăti de luptă. Ori îi revenise puterea,
ori era un actor desăvîrşit. Ea se ruga să i revină forţele.
- Dumneata, rînji căpitanul, oprindu se la doi metri de
Jesse.
- îl vreau pe fratele meu. Adu I acum pe punte sau te
ucid.
Kelsey îşi simţea bătăile inimii în coaste. Jesse încerca
308 c N a n c v li u s h

să le tragă o cacealma. El nu avea nici o armă. Nu avea


nimic. Şi ea mai ştia că fiecare respiraţie îl durea cumplit.
Acest lucru îl ştia şi căpitanul. Zîmbi acru.
- Fratele dumitale, ai? Ăsta cine mai e ? încă un domn
Danner?
Jesse nu-i răspunse. De-a lungul balustradei punţii
erau înşiraţi, ca nişte statui, oamenii căpitanului. Kelsey
le simţea prezenţa foarte acut. Era intuiţia pericolului în
compania atîtor bărbaţi.
Privirea blondului se întoarse speculativ spre Kelsey.
Ea sim ţi cum i se ridică inim a în gît. Samuel nu.
minimalizase pericolul la care se expunea ea. îl simţea
în privirea aceea care o despuia.
- Fratele dumitale nu făcea parte din tîrgul meu,
domnule Danner, spuse căpitanul, dezorientînd-o pe
Kelsey. Eu aş fi de acord să fac un schimb.
Kelsey inspiră adînc.
- Nu accepta, Jesse, îi spuse sec. Vrea să te omoare.
- O, nu pe el îl vreau, domnişoară. Te prefer pe
dumneata.
- Sînt convins, răspunse Jesse cu un zîmbet ucigător.
Dar dînsa nu face parte din tîrg.
- Atunci nu facem tîrgul.
Tensiunea creştea. Căpitanul aruncă o privire spre
ortacii lui.
- Aşteaptă! strigă Kelsey. Dacă îl aduci pe Samuel pe
punte şi îl laşi pe Jesse să plece, eu accept tîrgul.
- Ai să-l accepţi pe naiba! zise Jesse, fără să-şi ia ochii
de pe figura ameninţătoare a căpitanului Randolph.
- Eşti om de cuvînt? îl întrebă Kelsey pe căpitan, ştiind
prea bine că tot nu o să-l creadă, chiar dacă i ar răspunde
afirmativ.
Jesse îi apucă braţul, strîngîndu-i.
c R e n e g a ţ i i
3 309

Nu juca jocuri dintr-astea, Kelsey!


Va trebui să rişti, nu-i aşa? rînji căpitanul la ea.
Starky, adu mi-l pe domnul care e în cabina mea,
strigă peste umăr către unul dintre oamenii lui.
Kelsey simţea valurile de animozitate ce veneau
dinspre soţul ei. Nu îndrăznea să se uite la el. Ea era
capabilă să rişte ca oricare bărbat, iar el trebuia să aibă
încredere în ea.
Samuel a fost împing pe punte, împleticindu-se pînă
a reuşit să stea pe picioarele lui. în afară de pumnul drept
care îi sîngera, nu arăta alte stricăciuni,
- Jesse! exclamă, uşurat.
- Ticălosul ăsta crede că poate face un schimb- să te
predea pe tine contra lui Kelsey, spuse Jesse rece,
arătînd spre căpitan.
- Ce naiba...?
- Noi plecăm cu toţii, scrîşni Jesse printre dinţi,
ridicîndu-se pe călcîie. Kelsey simţea că el era gata să
se arunce cu toată făptura asupra căpitanului. Ceea ce
simţi şi căpitanul. întoarse aproape imperceptibil capul
spre oamenii săi, dîndu-le de veste.
Kelsey, cu siguranţa calmă a adevăratului talent,
scoase pistolul din buzunarul fustei, ochi şi îl împuşcă
pe căpitan în picior.
Un ţipăt de durere şi de furie se ridică pînă la cer şi se
am estecă cu m irosul p rafulu i de puşcă. Se iscă
balamucul. Mina fermă a lui Jesse o apucă de braţ,
aproape ridicînd o pe sus. Un corp se izbi de ea, lovind o
de cel al soţului ei. Văzu vag cum Samuel trimitea un
croşeu în falca unui marinar, cu mîna lui sîngerîndă.
Era pe pasarelă. Jesse o căra, aproape pe sus, înjurînd
de mama focului. O mare de indivizi alerga în urna lor.
Săltînd lîngă umărul soţului ei, ochi cît putu de bine cu
310 c N a n c y Hu s h

pistolul şi apăsă pe trăgaci. Glonţul nimeri aiurea, fără


să atingă urechea marinarului şi nimeri în carena vasului,
într-o explozie de aşchii de lemn.
Marinarul se opri ca şi cînd ar fi fost lovit în piept, cu
ochi holbaţi..Samuel aproape îl trîriti la pămînt în graba
cu care îşi făcea loc pe lîngă individul înmărmurit.
Jesse nu a pus-o jos, pe picioare, pînă nu au ajuns la
vreo trei blocuri depărtare de chei, în umbra neagră a
unei locuinţe mizere.
- Fir-ai tu să fii! strigă furios. Nu ai minte nici cît un
catîr!
- Catîrii au mult mai multă minte decît caii, replică
Kelsey la fel de mînioasă.
- Şi sînt mult mai încăpăţînaţi. Doamne, Kelsey! Mi-ar
plăcea să-ţi sucesc eu însumi gîtul! Ai tu habar]n ce fel
de belea puteai să intri cu el?
- Vrei să spui o belea sexuală? Cu căpitanul Randolph?
întrebă Kelsey cu inocenţă prefăcută.
- Da, fir-ar să fie! O trînti de perete, ţintuind-o acolo ca
şi cînd ar fi plănuit să-i arate la ce se referea.
- Nu sînt eu atît de naivă pe cît ţi-ar plăcea ţie să crezi.
Cu siguranţă nu mai sînt, îi reaminti înghiţind în sec. Şi
ce fel de plan aveai tu ca să-l salvezi pe Samuel? Chiar
credeai că ai fi fost în stare să-l dovedeşti pe omul acela?
Mai ales că şi tu eşti pe jumătate mort? îl împinse uşor în
piept, făcîndu-l să tresară de durere, în ciuda furiei lui
arzătoare.
- l-aş fi dat eu de furcă, spuse Jesse printre dinţi.
în întunericul din spatele lor se auzea zvon de paşi.
Kelsey îngheţă, răsucind capul.
- Samuel, murmură uşurată.
- Ce fel de om eşti tu? întrebă Samuel cu răceală,
îndreptîndu-se direct spre Jesse şi înfăşurîndu-şi braţul
R e n e g a ţ i i 311

pe după gîtul lui. Să aduci o femeie la bord cu tine? Dacă


îţi pasă cît de puţin de ea, de ce nu o ocroteşti? Doamne,
omule. Puteau s-o omoare, s-o violeze şi cine ştie ce
atrocităţi i se puteau întîmpla, la care nici nu vreau să mă
gîndesc!
Dacă tu crezi că e aşa de uşor să-i spui ce să facă,
hai spune i. Inspira cu greutate, din cauza coastelor
dureroase. Samuel îi dădu drumul încet.
- Spune-i, hai. Spune-i să nu îşi mai asume astfel de
riscuri, sau de nu, ai s-o pui pe genunchii tăi şi ai să i
tragi o mamă de bătaie!
- Aş vrea să cred că îndrăzneşti tu să-mi faci aşa ceva,
şuieră Kelsey printre dinţi.
Samuel se uita de la unul la altul, apoi începu să rîdă.
Şi rîse pînă ce nu mai putu să respire, se sprijini de zid şi
îşi şterse lacrimile de atîta rîs. Kelsey şi Jesse stăteau
alături, în tăcere. Kelsey nu putea să înţeleagă ce era atît
de nostim.
- Hai să megem acasă, sugeră Samuel, bătîndu I uşor
pe spate pe fratele său. Arăţi ca naiba, Jesse.
- Mă simt ca naiba.
- Presupun că nici unul dintre voi nu se gîndeşte să-mi
mulţumească pentru că i-arn salvat pielea, zise Kelsey
sarcastic.
Spre surprinderea şi consternarea ei, soţul ei o trase
în braţele lui şi o sărută sănătos pe gură.
- Să nu mai faci aşa ceva niciodată, o avertiză şi el şi
fratele lui au izbucnit în hohote de rîs.

EO 03

- Poate că ar trebui să se uite un doctor la tăietura


312
c N a n c y K u s h

asta, propuse Kelsey examinînd rana de la gura lui Jesse.


Tampona sîngele uscat cu o cîrpă umedă.
- Nu, respinse el sugestia.
Ea stătea pe marginea biroului lui, încercînd cu
disperare să-l facă să se ducă sus, să se întindă şi să
aibă grijă de el. Dar pe Jesse îl interesa mai mult să stea
de vorbă cu Samuel, iar nemulţumirea lui Kelsey creştea
treptat.
- Trebuie ca Oregonian să afle despre toate astea,
insista Samuel. Mîna lui dreaptă umflată era înfăşurată
într-un prosop ud şi rece.
- Vrei să-l opreşti pe căpitanul Randolph şi pe cei de-o
teapă cu el? Altă cale nu există. Autorităţile nu vor
întreprinde nimic atîta vreme cît oamenii nu vorbesc
despre lucrurile astea.
- Poţi să le povesteşti celor de la Oregonian pînă faci
spume la gură, dar după ce pun eu mîna pe Montana.
- Obsesia ta în legătură cu omul ăsta o să te bage în
groapă, îi azvîrli Samuel în faţă. Lasă-mă să-l acţionez
în justiţie.
- Ţie nu-ţi arde decît să-l acţionezi în justiţie. Eu am
de gînd să tratez treaba asta după cum vreau eu. Ei fir-ar
să fie! La tratamentul nu prea blînd al lui Kelsey, trase
aer printre dinţi. Destul, îi spuse acru.
- Şi să te las să suferi? Ea zîmbi. Niciodată.
Ochii lui Jesse se mijeau la faţa ei adorabilă. Faptul
că Samuel părea că se bucură intens ori de cîte ori Kelsey
răsucea cuţitul, îl irita pe Jesse.
- Dă-te la o parte pînă nu fac ceva pe care o să-l
regretăm amîndoi, o avertiză el.
în adîncul ochilor ei cenuşii şi la colţurile gurii îi flutura
un zîmbet poznaş. Jesse era intrigat fără să vrea. Albeaţa
ca spuma a pielii ei şi mireasma uşoară, esenţa ei, îi
R e n e g a ţ i i } 313

umpleau mintea. Dragostea pe care o făcuseră cu 0


noapte înainte îl surprinsese, iar reacţia lui emoţională îl
surprinsese şi mai mult.
Privirea îi căzu fără să vrea pe buzele ei zîmbitoare-
Dorea să o sărute şi nu prea îi păsa că Samuel era de
faţă. Ca şi cum i-ar fi ghicit gîndurile, Kelsey se dăd3
înapoi, privindu-l cu nervozitate. Femeia rece şi capabile,
care îl împuşcase pe căpitanul Randolph în picioh
devenea slabă cînd se afla faţă în faţă cu soţul ei.
- Lasă I pe Montana Gray în seama mea, îl întrerupse
Samuel din contemplarea soţiei sale. Tonul autoritar îl
readuse pe Jesse la chestiunea zilei.
- Tu crezi că eu nu mă pot descurca singur în treab3
asta? îl întrebă cu o voce înşelător de liniştită.
Samuel oftă.
- Istoria ne arată că nu întotdeauna ai făcut alegere3
cea mai bună.
- Montana e al meu, a fost răspunsul calm al lui Jess#-
iar felul cum l-a rostit i-a trimis lui Kelsey un fior rece pe
şira spinării. »
- Căpitanul Randolph a discutat în faţa ta de ce te-a3
adus la bord? vru să ştie Samuel, netulburat de izbucnire3
răzbunătoare a lui Jesse.
- Cineva a vrut să fii răpit şi luat cu forţa ca marinar-
Cineva care îţi poartă o pică foarte mare.
- Montana? Kelsey trase aer adînc în piept.
- Fără nici o îndoială, răspunse Jesse încruntîndu-se-
Nu dorea să discute despre asta de faţă cu Kelsey.
- Afară doar dacă nu ai şi alţi inamici, adăugă Samuel
neutru.
- Dacă cineva se află în spatele acestei acţiuni prin
care m-au adus în stare de inconştienţă şi m-au tîrît afar3
de la Briny ca să mă ducă pe vasul lui Randolph, acel
314 c Nancy Hush
cineva nu poate fi decît Montana. Tranzacţia noastră a
fost încheiată. Montana a hotărît ca el să fie unicul
proprietar, în modul pe care îl cunoaşte cel mai bine:
eliminarea partenerului. Jesse zîmbi cu răceală.
- Nu am nevoie decît de încă cîteva zile, Samuel.
- Şi cum rămîne cu Kelsey?
- Vreau ca ea să nu părăsească deloc casa.
- Ho, se interpuse Kelsey. Sînt perfect capabilă să iau
propriile mele decizii.
Jesse îi trimise o privire pe sub gene, care spunea
clar ce credea despre declaraţiile ei. Kelsey strînse din
buze. Asta spunea omul pe care ea îl salvase singură,
cu mîinile ei!
- Randolph părea foarte dispus să mă ia în locul tău, îi
spuse Samuel lui Jesse, urmîndu-şi gîndul. Asta nu putea
să fie voinţa lui Montana.
Jesse se întoarse către fratele său.
- Randolph a încercat să îndrepte situaţia. Nu a
reuşit să mă captureze pe mine, aşa că a hotărît să te
folosească pe tine: Erai acolo. Era clar că veneai să
mă scapi pe mine şi nu putea să te lase să dai alarma,
în plus, avea în faţă o lungă călătorie în timpul căreia
să se gîndească cum să-i explice lui Montana de ce
fusese răpit din greşeală alt Danner. Jesse se întoarse^
spre Kelsey.
- Tu nu te duci nicăieri, pînă ce nu termin eu cu
Montana. Ai înţeles?
Ocfiii lui Kelsey scoteau flăcări.
- Eu nu am terminat de vorbit despre acest subiect,
Jesse, dar Samuel se uita de la faţa încăpăţînată a lui
Kelsey la cea implacabilă a lui Jesse- deocamdată vă
las să lămuriţi lucrurile între voi.
Imediat după plecarea lui, temperatura din birou păru
R e n e g a ţ i i 315

să scadă cu zece grade. Kelsey îşi privea soţul cu


neîncredere. El îşi schimbase hainele ude leoarcă şi
îmbrăcase o pereche de pantaloni din piele de căprioară
şi o cămaşă de bumbac. Văzîndu-I îmbrăcat cu haine de
casă, Kelsey se simţea dezarmată, căci îşi amintea de
Jesse din adolescenţa ei. De fapt, totul o dezarma acum,
ceea ce putea fi extrem de periculos.
- Cred că mă duc să mă schimb, spuse. Fusta şi bluza
pe care le purtase pe chei erau încă umede.
Aşteaptă.
Kelsey ezita la uşă, privind înapoi cu nehotărîre.
- Noaptea trecută...începu el şi o cută adîncă îi brăzda
fruntea.
Ea îngheţă.
Jesse îşi trecu o nnînă prin păr, dar expresia feţei lui
era impenetrabilă.
- Aş vrea să te muţi în camera mea.
O, Doamne. Kelsey căuta să se îmbărbăteze respirînd
adînc.
- Ce te face să crezi că am să fiu de acord?
- Pentru că şi ţie ţi-a plăcut la fel de mult ca şi mie, azi
noapte. ,
Prin terestra dinspre răsărit se vedea soarele care
tocmai se ridica la orizont, iar razele lui luminau colţurile
întunecoase ale biroului lui Jesse cu o lumină cenuşie.
- Azi noapte eu te-am salvat de la o moarte sigură,
pară ea calm.
- Bine. Noaptea ailaltă. Noaptea ailaltă ţi a plăcut la
fel de mult ca şi mie.
Ea clătină din cap fără o vorbă.
- Eşti o mincinoasă atît de frumoasă, rîse el.
- Nu vreau să...repet...ceea ce s-a întîrnplat între noi.
- l-am dat instrucţiuni Irmei să-ţi pună hainele în dulapul
316 c N a n c y B u s h

meu.
îndrăzneala lui a stîrnit un nou val de mînie în vinele
ei. <*
- Poţi să iei tot ceea ce posed eu şi să pui în păcătosul
tău de dormitor, dar eu nu am să mă duc acolo!
El se calmă, trăgînd o suflare care i-a provocat durere
pentru că aerul i-a şuierat printre dinţi şi a rămas îngheţat.
- O să te mutăm mîine. Diseară -astăzi -s-a corectat.
Avem amîndoi nevoie de somn. Ea nu răspunse, iar el
adăugă încet.
- E vorba de numai cîteva zile.
- De ce faci asta, Jesse? în curînd vom fi liberi unul de
celălalt.
El nu răspunse, iar Kelsey rezistă dorinţei subite şi
sălbatice să se strîngă la pieptul lui şi să-l roage să revină
asupra hotărîrii de desfacere a căsătoriei lor. Nu vroia
să-l părăsească. Dar trebuia să-şi reamintească faptul că el
nu îi aparţinea ei şi nu o să-i aparţină niciodată.
- Un soţ care părăseşte patul soţiei ca să se ducă la o
tîrfă nu merită nici măcar un cuvînt bun îi spuse,
sforţîndu-se să se înfurie.
- Nu m-am dus la nici o tîrfă noaptea trecută şi nici în
vreo altă noapte de cînd ne-am căsătorit. N-am fost nici
cu Lila Gray. De fapt, de la căsătoria noastră am fost
totalmente celibatar...exceptînd cu tine.
Respiraţia lui Kelsey s-a accelerat. Nu vroia să-l
creadă, dar îşi dădea seama că spunea adevărul. Şi asta
îl făcea şi mai atrăgător.
-O să...ne vedem mai tîrziu.
- Da, încuviinţă el cu glas scăzut, o să ne vedem.

so o#
După ultimatumul Iui Jesse de a se muta în camera
lui, Kelsey s-a trezit a doua zi mai tîrziu. Soţul ei, după
cum a informat-o Irma, o aştepta în biroul lui. Curioasă,
Kelsey, se îmbrăcă şi coborî cu o inimă care îi bătea tare,
atît de nerăbdare cît şi de teamă. Dar în loc să discute
despre despărţirea lor, Jesse se lansă direct în regulile
casei, principala regulă fiind aceea că ea nu avea voie să
iasă din casă fără să fie însoţită.
- îi explică că era prea periculos. Era convins că în
spatele acestei răpiri se afla Montana, şi nu vroia ca şi ei
să i se întîmple acelaşi lucru. îri următoarele cîîeva zile
trebuia să facă aşa cum spunea el.
El era rezonabil, preocupat şi complet detaşat. Lui
Kelsey aproape nu îi venea să creadă că acesta era
acelaşi om care o anunţase cu voce sugrumată, că dorea
să facă dragoste cu ea.
Se hotărî să nu ia în seamă poruncile lui, mai ales
după ce Lila Gray apăru în seara aceea la uşa lor, albă
3IX c N a n c y B u s h

la faţă şi tremurînd, ca apoi să plîngă de bucurie şi să se


arunce în braţele lui Jesse, constatînd că el era teafăr.
Kelsey, neputînd să suporte acea scenă, urcase scările
cu picioare de plumb şi se închisese în camera ei.
Din n e fe ricire , în tre tim p, Irma m utase cu
conştiinciozitate lucrurile ei în dormitorul lui Jesse. Patul
cu baldachin mai exista însă în mijlocul odăii. Părea că şi
bate joc de eforturile ei, însă Kelsey era prea obosită,
jignită şi descurajată ca să coboare la parter şi să
lămurească lucrurile cu Jesse. Se hotărî să doarmă
îmbrăcată, decît să pună piciorul în dormitorul soţului ei.
Dacă el o vroia, nu avea decît să vină să o ia.

EO c#

- Lady Lee este încă în port, îi spuse Samuel calm lui


Jesse după ce închisese în urma lui uşile duble ale
biroului. Căpitanul Randolph se pare că a fost rănit
noaptea trecută cu o armă de foc şi şi-a pierdut cîteva
degete de la picior.
Jesse, care petrecuse ziua într-o dispoziţie proastă, nu
s-a putut abţine să nu rîdă de performanţa soţiei lui.
- Lila a fost aici. Cînd m-a văzut, a reacţionat ca şi
cînd ar fi văzut o stafie.
- Gray nu o să se oprească aici, zise Samuel cu
sobrietate. Ştiai asta.
- Nu am nevoie decît de puţină vreme.
- Au să te omoare şi pe tine şi pe Kelsey!
Jesse se plimba prin cameră, îngrijorat de moarte.
Hîrtiile pentru noua lui afacere maritimă cu Montana erau
semnate. Banii erau transferaţi.
- Gray şi-a ipotecat casa pentru afacerea asta. Şi-a
c R e n e g a ţ i i
3
319

bugat averea în întreprinderea asta.


Şi tu ai făcut la fel! îi reaminti Samuel furios. Aştepţi
momentul potrivit ca să-i furi şi ultimul ban; între timp, el
planuieşte să te omoare pe tine ca să pună el mîna pe
întreaga companie. Ăsta e un joc mortal: cine reuşeşte
primul să taie beregata celuilalt!
Eu nu plănuiesc să-i fur şi ultimul ban sau să-i tai
beregata, replică Jesse moale.
Ce dracu’ plănuieşti să faci?
După ce banii vor fi folosiţi pentru cumpărarea
r.herestelei şi pentru refacerea magaziei şi vaselor, am
să le dau foc la toate. Şi asta mai înainte ca lui Montana
să i vină ideea de a le asigura.
Samuel se holba la el.
Ai de gînd să distrugi totul? Jesse, ai să te ruinezi.
Ai să rămîi fără un ban şi în plus o să te urmărească şi
justiţia. Montana o să ştie că tu eşti de vină. Ai să mergi
la închisoare.
- Tot ce ai tu de făcut este să ai de grijă de Kelsey, îi
replică Jesse de parcă nici nu auzise cuvintele fratelui
său. Zeke are fondurile lui proprii, iar eu am pus deă) parte
nişte bani pentru Kelsey. Vreau doar osăptămînă, Samuel.
Şi după aceea, Montana Gray şi toată reţeaua lui de ucigaşi
o să se prăbuşească.
- Eşti un nebun sîngeros, îi spuse Samuel supărat.
- îmi dai cuvîntul tău?
- Da! şuieră Samuel, părăsind cu paşi mari încăperea,
ca şi cînd nu mai suporta să-şi vadă fratele în ochi.

SO 0 3

Uşoara bătaie în uşă o scoase pe Kelsey urgent din


320
c Nancy Mus h
pat. Jesse deschise uşa şi aprinse lumina, descoperind
cu amuzament fusta ei mototolită şi părul răvăşit. Kelsey
se înfipse în mijlocul camerei, ascunzîndu-şi temerile şi
neîncrederea sub o ţinută glacială şi o privire înfuriată.
- Dacă ai obţine brevet pentru privirea asta, ai fi cea
mai bogată femeie de această parte a Atlanticului, fiindcă
orice bărbat din ţara asta ţi-ar plăti ca s-o ţii pentru tine!
- Ce vrei să spui? întrebă ea cu precauţiune.
- Vreau să spun că eşti aproape la fel de abordabilă
ca un şarpe cu clopoţei şi la fel de caldă şi de drăgăstoasă
ca o cobră. Arătă cu capul spre hol. Uşa odăii mele e pe.
acolo.
Ea îşi încrucişă braţele pe piept şi dacă Jesse nu ar fi
băgat de seamă felul cum ele tremurau uşor, de necaz,
ar fi aruncat-o pe umărul său şi ar fi cărat-o aşa pînă în
patul lui. Dar tremuratul acela era elocvent.
- Cunosc foarte bine direcţia acelei uşi. Dar nu am să
trec de ea.
- Kelsey, nu te lupta cu mine. Nu astă seară.
- Jesse, tu nu eşti destul de bine ca să...
- Ca să? întrebă el, traversînd distanţa dintre ei şi
apucînd-o de un braţ cu blîndeţe.
- Ai o tăietură deasupra ochiului şi ştiu că te dor
coastele. Ai nevoie de somn. De odihnă, se corectă
repede. Nu ai nevoie de mine.
- Tu eşti exact acel ceva de care am nevoie, îi spuse
el cu o voce înceată, ce îi trimise frisoane pe spinare.
- Nu am să cedez de data asta, Jesse. Zău că nu.
- Bine, spuse impacientat. N-ai decît să joci acest joc,
dacă îţi face plăcere. O mulţime de femei fac la fel.
- Eşti expert în chestiile astea, nu-i aşa?
- Da! îl înfuriase şi încercarea lui de persuasiune cu
blîndeţe lua sută la sută întorsătura forţei.
R e n e g a ţ i i 321

() apucă de braţe şi o tîrî de-a curmezişul parchetului de


stejar lustruit făcînd ca pantofii ei cu nasturi să alunece
pe parchet. în faţa acestui act de violenţă, Kelsey vorbea
l.iră şir. De nu ar fi fost atît de furioasă şi de terorizată,
lotul ar fi părut o farsă.
La uşa camerei lui, Kelsey reuşi să se smulgă din
slrînsoare. Dar mai înainte de a reuşi să-şi mişte un
muşchi, mîinile lui puternice i-au încercuit iarăşi braţele,
strîngînd tare.
De ce te lupţi împotriva a ceva ce dorim amîndoi?
Eu nu vreau...
Pe naiba că nu vrei. Ceea ce s-a întîmplat între noi a
fost plăcut. Eu te vreau şi tu mă vrei.
Au mai rămas doar cîteva zile! Tu însuţi ai zis aşa!
De ce trebuie să complicăm lucrurile în halul ăsta? a
izbucnit Kelsey.
Jesse i-a strigat aprig:
Pentru că mie nu-mi place nimic ce este uşor.
Capul lui bronzat s-a aplecat peste al ei, cu un sărut
apăsat şi plin de o nevoie arzătoare. Te iubesc, gîndi ea,
nefericită. Şi dacă nu te opresc acum, durerea o să fie mai
puternică, mai tîrziu.
- Jesse, te rog. Fii rezonabil, îl ruga Kelsey, trăgîndu şi
gura departe de frămîntarea lui.
- Vreau să ies din această căsătorie cu un pic de
mîndrie. încă cîteva ceasuri. încă cîteva zile. Nu mai e
mult. Nici unu! dintre noi nu vrea să dureze mai mult.
Bine. Tu ai învins, Ai obţinut ceea ce ai dorit. O nevastă
din lumea bună şi pe Montana Gray. Dar tu nu mai ai
nevoie şi nici nu mai vrei această soţie. Şi nici ea nu are
nevoie de tine, nici nu te vrea, spuse cu durere. Să nu
înrăutăţim lucrurile. Te rog.
Nu îl văzuse niciodată atît de frrumos. Poate din cauza
322
c N a n c y B u s h

intensităţii cu care o asculta, a umbrelor adînci din ochii


lui şi a încordării buzelor lui. El nu vroia să audă ce avea
ea de spus. Nu vroia să admită că probabil avea dreptate.
, - Bine,spuse în cele din urmă, surprinzînd-o pe Kelsey.
Ea încuviinţă din cap, uluită şi în acelaşi timp uşurată
de capitularea lui. Cînd el s-a apecat pentru un ultim sărut,
ea şi-a ridicat gura de bună voie, cumva dezgustată de
regretul ce i se înfigea în inimă.
El o sărută uşor, cuprinzîndu-i bărbia în palmele lui ca
un iubit. Dulceaţa sărutului a cuprins-o pe Kelsey, făcînd-o
să-şi desfacă buzele de plăcere. Timpul trecea. Mîna lui
Kelsey găsi ceafa lui din propria-i voinţă, trăgîndu-l spre
ea.
Cînd,în cele din urmă, el şi-a ridicat capul, s-a uitat la
ea cu seriozitate, sumbru şi cu o patimă pe care o ţinea
în frîu.
- Nu pleca de acasă fără mine sau fără Samuel, îi
spuse tandru. Promite-mi.
Kelsey dădu din cap că da.
- Nu, spune. Promite-mi.
- Promit să nu plec de acasă fără tine sau Samuel.
Gura lui se strîmbă, întristată.
- Poţi să obţii divorţul peste o săptămînă.

SO C 6

Trei zile mai tîrziu, ziarul Oregonian publica ştirea că


Montana Gray făcuse o imensă investiţie, din vasta lui
avere, în întreprinderea de Transporturi Maritime Pacific,
avîndu-l ca asociat pe domnul Jesse Danner. Domnul
Danner investise, de asemenea, o sumă exorbitantă.
Ştirea era comentată şi în editorialul monden: Se zvonea
R e n e g a ţ i i 323

că domnul Danner investise şi moştenirea considerabilă


pe care soţia lui, Orchid Simpson, o adusese ca zestre
in căsătorie.
Kelsey nu a avut nevoie să citească ştirea în ziar.
I imbile meliţau prin tot Portlandul, iar bărbaţii din lumea
bună (cei care aveauîmportanţăîn oraş) discutau despre
.icea întovărăşire neobişnuită la jocurile de cărţi şi la un
pahar, în timp ce femeile din lumea bună (soţiile, amantele
şi fiicele celor care aveau importanţă în oraş) trăncăneau
despre ea la reuniunile lor de binefaceri, la ceaiurile de
după amiază şi chiar în plim bările lor prin pieţele
bulevardelor.
Kelsey trînti ziarul pe masa ei de toaletă, plictisită şi
îngrijorată în legătură cu acest articol. I se strîngea inima
la gîndul că Jesse pusese totul la bătaie. Fiecare bănuţ
pe care reuşise să-l adune. Tot ceea ce poseda şi la care
ţinea. Totul!
Adică, aproape totul. Moştenirea ei o plasase în contul
ei de la bancă şi îi dăduse carnetul. Săptămîna viitoare,
după ce vor semna hîrtiile de divorţ, ea o să fie complet
independentă.
- Vş duceţi la concertul cu orchestra pe care îl oferă
doamna Dupres? întrebă Irma în timp ce se ocupa de
rochia pe care Kelsey o aruncase pe pat.
- Poftim? murmură Kelsey pierdută în gîndurile ei.
- Concertul cu orchestră de azi după amiază, coniţă.
Chiar vis-a-vis. A invitat patru sute de oameni la mese.
- Patru sute dintre prietenii cei mai apropiaţi ai lui Lacey
Dupres, zise Kelsey strîmbînd din nas. Da, mă duc.
- Cu domnul Danner?
- Aşa cred.
Habar nu avea. Nici nu s-ar duce, însă Agatha îi
trimisese un răvaş spunînd că se bucura că o să vadă
324
c Nancy Hush

pe Kelsey azi după amiază şi că Madame Dupres


avusese amabilitatea să le aşeze la aceeaşi masă.
Madame Dupres, gîndi Kelsey pufnind în sinea ei.
Întrucît Kelsey era perfect conştientă că Lacey o folosea
numai pentru a cultiva prietenia cu Agatha, era şi amuzată
şi enervată de acest aranjament. Şi ea dorea să o vadă
pe Agatha, şi poate şi pe Charlotte, dar de ce graţie unei
invitaţii de la Lacey Dupres?
Dar ce o să facă Jesse? Nu părea deloc interesat să
o însoţească la concertul în aer liber al lui Madame
Dupres; nu mai era nevoie să se prefacă în societate,
însă deoarece el refuza categotic să o lase să se ducă
undeva singură, rămînea imobilizată acasă dacă nu
găsea pe cineva să o însoţească.
- Ce păcat că n-am acceptat pînă acum oferta Agathei
să-l călăresc pe Justice, oftă Kelsey, simţindu-se oarecum
ca un animal în cuşcă.
- Poftim, coniţă? Irma bătea pernele pe pat.
- Ziceam că mor să ies afară din casa asta, cu sau
fără domnul Danner.
- Arată mult mai bine, coniţă zise Irma cu seriozitate.
Kelsey trebui să se abţină ca să nu rîdă. Irma rămăsese
mută cînd văzuse în ce stare se afla Jesse după evadarea
lui de pe Lady Lee. Ochiul lui umflat avusese cele mai
înfricoşătoare nuanţe de vineţiu şi de verde. O dată cu
celelalte vînătăi şi tăieturi, chiar şi frumuseţea lui Jesse
suferise. Acum, vînătăile erai de un galben care te
îmbolnăvea, iar el continua să se mişte ţeapăn. Kelsey
era sigură că îşi oblojea şi nişte coaste pline de vînătăi,
dacă nu chiar rupte.
O uimea faptul că voise să se culce cu ea în acea
primă noapte. Oricum, de atunci o lăsase în pace, iar
acum tra nzacţia era înch eiată, se pusese ultim a
R e n e g a ţ i i 325

Mimnătură...
I roi ore mai tîrziu, după ce se îmbrăcase cu grijă pentru
i (incertul lui Lacey, apoi se îngrijorase cumpit la gîndul
0.1 poate Jesse uitase că ea vroia să se ducă şi o să facă
r.a stea acasă ca să şi ţină făgăduiala aia infectă, Kelsey
t.1.iţea nerăbdătoare în hol, lovind cu o pereche de mănuşi
albe de antilopă rochia ei verde ca menta.
Cînd nu a mai putut răbda să aştepte nici o clipă, a
Ieşit din casă, refuzînd insistenţele lui Drake de a o duce
(.ii trăsura la extravaganta reuniune mondenă a lui Lacey
Dupres.
E doar la cîteva străzi mai departe, Drake. Am să
merg pe jos i-a spus.
Dar, coniţă, domnul Danner nu vrea să vă duceţi
singură.
- Atunci poţi să mă însoţeşti tu, i-a zis, oftînd.
Se simţea singură şi deprimată. Iarăşi o făcuse Jesse,
era o obişnuinţă cronică la el şi deşi nu se aşteptase la
mai mult din partea lui, gîndul că îi păsa atît de puţin de
sentimentele ei, era ca o povară pe umerii ei.
A mers printre stejarii şi ulmii ce se înălţau majestuoşi
de-a lungul străzilor cu case prestigioase, avîndu-l pe
Drake alături de ea. în după am iezele plăcute de
duminică, aşa cum era aceasta, trotuarele erau pline de
oameni şi de biciclete. Pierdută în gînduri, Kelsey dădea
prea puţină atenţie ciorchinilor de bărbaţi, femei şi copii
şi nu observase că o pereche de ochi îi urmăresc orice
mişcare cu de-amănuntul.
Două străzi mai departe la vest, gardul făcut din ţăruşi
albi, care împrejmuia terenul închiriat de Lacey pentru
concertul ei, ieşea bine în evidenţă pe fondul verde al
ierbii şi al copacilor din parc. O estradă ornată cu panglici
roşii, albe şi albastre era aşezată în aşa fel încît forma
326 c N a n c y Hu s h

un unghi cu mesele cu umbrele şi cu feţe de masă


drapate, pe care le mişca briza. Oaspeţii lui Lacey, grupaţi
în jurul meselor, ridicau pahare cu şampanie sau punci.
Chiar de la distanţă, lui Kelsey i se părea că ei arătau
plictisiţi.
Kelsey respiră adînc şi se opri o clipă, obligîndu-se să
se relaxeze. Grijile pe care şi le făcea Jesse pentru ea o
cuprinseseră şi pe ea, îşi zicea cam plouată. Se simţea
expusă pericolului şi era bucuroasă că Drake şedea
ţeapăn lîngă ea.

£ 0

- Flr-ar să fie. Jesse înjură încet, ridicîndu-şi privirea


de pe teancul de hîrtii din mîna lui şi uitîndu-ăe la pendula
din biroul lui Zake. E trecut de două.
- Ce s-a întîmplat? Zeke se uitase gînditor în registrul
de tranzacţii monetare al întreprinderii de Transporturi
Maritime Pacific. Acum, deşi se uita la prietenul şi
asociatul său, expresia lui era în continuare distrasă.
- Kalsey vroia să se ducă la o petrecere azi după amiază.
La concertul în aer liber oferit de Madame Dupres. Am
uitat să i rog pe Samuel să o ducă la el, iar acum amîntîrziat.
Of! mormăi, dînd drumul la hîrtii pe biroul Iui Zeke şi pornind
cu pas grăbit spre uşă.
- Nu crezi că e bine să se ducă singură?
- Nu a fost bine pentru Nell, iar chipeşul meu obraz
stă mărturie pentru plăcerea violenţei la Montana.
Zeke examină vînătăile îngălbenite din obrajii raşi ai
lui Jesse.
- Fii atent, îl sfătui.
- Şi tu.
c R e n e g a ţ i i
J
327

Douăzeci de minute mai tîrziu, Jesse dădea de perete


uşa de la intrare a casei sale şi mergea pînă în mijlocul
holului. Casa părea un mormînt.
- Kelsey? strigă tare.
Irma apăru în capul scării, înfricoşată ca o căprioară.
- A plecat,- domnu’ Danner. Acum cîteva minute. Cu
Drake.
- Cu Drake? Eşti sigură?
Ea încuviinţă viguros din cap.
Se simţi uşurat. Cel puţin ţinuse seama de sfatul lui şi
nu plecase singură. O să se ducă după ea, hotărî, urcînd
treptele două cîte două şi îndreptîndu-se cu paşi mari
spre dormitorul lui. Avea timp să se schimbe şi să ajungă
acolo pînă la trei şi jumătate. Deşi participarea la o
petrecere de-a lui Madame Lacey Dupres era ultimul mod
în care ar fi dorit să-şi petreacă după amiază, gîndul de
a o întîlni pe soţia lui îl umplea de nerăbdare.
Se îmbrăcă într-un timp record şi o porni spre grajduri
în timp ce pendula veche de pe coridor răsuna de trei
ori. La intrarea remizei de trăsuri se opri pe loc. Trăsura
era încă acolo.
îşi dădu seama că şi ea şi Drake o porniseră pe jos.
Dacă el nu ar fi întîrziat deja, ar fi făcut acelaşi lucru. Dar
în cazul de faţă, luă docarul, plesnind hăţurile cu
nerăbdare pe spinarea calului pe care îl înhămase
grăjdarul.
înconjură străzile, sosind la petrecere prin partea de
nord. Aruncînd hăţurile unuia dintre grăjdari, trecu de
zona înconjurată cu frînghii care era rezervată pentru
trăsuri, docaruri şi cai şi o luă spre arcul alb al grădinii,
care era împodobit cu petunii roşii şi roz.
- Invitaţia dumneavoastră, domnule, îi ceru un paznic
întinzînd o palmă înmănuşată în alb.
328
c N a n c y Hu s h

- E la soţia mea. Ea e deja aici, Scuză-mă. Jesse trecu


de el spre indignarea reţinută a omului, cercetînd
mulţimea în căutarea lui Kelsey. Privirea lui ateriză pe
Lila Gray, a cărei rochie albastră cu spatele gol sclipea
de mărgeluţe albastre. Ea îl zări în acelaşi moment şi o
porni spre el ca un val strălucitor, luîndu-i mîinile într-ale
ei de parcă ar fi fost doi iubiţi care nu se văzuseră de
mult. Jesse îşi înăbuşi enervarea, întrebîndu-se dacă ea
venise cu bărbatu-său sau fără el.
- Faţa ta, zise încetişor, ochii ei studiindu-l cu mult
interes. în orbitele acelea de gheaţă licărea excitaţia şi
Jesse simţi cum i se întoarce stomacul pe dos la această
dovadă a reacţiei ei la violenţă.
- Scuză-mă îi zise, dîndu-se înapoi cînd degetele ei îi
atinseră uşor obrazul
- Ea nu e aici îi spuse Lila intenţionat.
- Ticălosule, eşti îndrăgostit de ea, nu-i aşa?
Jesse nu i-a răspuns, însă ea i-a apucat cotul strîns
cînd el a încercat să-şi facă drum prin marea de trupuri.
- Ce găseşti atît de interesant la ea? Nici măcar nu e
cine ştie ce frumuseţe. E obrăznicuţă, necioplită şi e ca o
bucată de cărbune în pat, întreabă-l numai pe Tyrone
McNamara. Ce îţi place la ea?
- Faptul că nu eşti tu, îi spuse caustic, smucindu-se şi
uitînd de ea la fel de repede. Privirea lui se plimba
îngrijorată pe deasupra mulţimii. Poate Kelsey era acolo.
Erau destule şanse ca Lila să fi minţit, doar ca să-i facă
greutăţi. Dar cum privirea lui mătura totul, de la estrada
cu panglici roşii, albe şi albastre pînă la împrejmuirea cu
gard alb care îi despărţea clar pe cei acceptaţi din punct
de vedere social, de cei neinvitaţi, trebui să admită că nu
era nici urmă de Kelsey.
însă Samuel stătea lîngă o masă, iar în timp ce Jesse
R e n e g a ţ i i \ 329

îşi croia drum spre fratele său, el văzu că Lady Agatha


Chamberlain, Charlotte şi gazda lor, Madame Dupres,
stăteau împreună sub o umbrelă albastră şi sorbeau ceai
şi şampanie.
Samuel dădu din cap a recunoaştere cînd Jesse se
apropie.
Domnul Reevesworth şi cu mine ne cunoaştem
personal, spunea Lacey Dupres. Aveam intenţia să-i fac
o vizită.
Agatha o privea pe Lacey cu o bănuială bine ascunsă.
- Sînteţi sigură că vorbim despre domnul Evanston
Reevesworth? Evanston şi soţia lui, Beatrice, sînt prietenii
mei de cînd am venit în Portland. Niciodată nu a pomenit
că vă cunoaşteţi.
- Ne cunoaştem foarte bine, susţinea Lacey, strîngînd
din buze. El este din sud, ca şi mine.
- Ei, da...aşa e, confirmă Agatha.
Privirea Charlottei îngheţă cînd îl văzu pe Jesse.
- Bunico...murmură speriată.
- Bună ziua, Lady Chamberlain, Madame Dupres,
Charlotte.
Jesse se înclină salutîndu le, dorind să fi putut evita
această scenă şi să fie singur cu Samuel.
- Domnule Danner, Lady Chamberlain înclină regeşte
capul ei cu părul alb ca neaua, coafat.
- Jesse, spuse Charlotte penibil.
] - Unde este adorabila dumitale soţie? izbucni Lacey
Dupres cu autoritate, privind în urma lui.
- Credeam că este deja aici. Se uită la Samuel, care
clătina capul într-o parte şi în cealaltă, cu o expresie care
de la uşoară exasperare se schimba în îngrijorare.
- Nu e singură, nud aşa? întrebă repede Samuel.
- Este cu Drake.
330
( N a n c y H u s h

Scoase un oftat de uşurare, însă nervii lui Jesse se


încordau. Unde era? Montana nu se vedea nicăieri şi
deşi prezenţa lui la această petrecere nu însemna că nu
era capabil să trimită pe unul dintre oamenii lui să facă
treaba lui murdară, Jesse ar fi preferat să-l aibă pe
matahala de Montana sub privirea lui. i
Kelsey, Kelsey, gîndea cu nelinişte crescîndă,
verificînd ora la ceaşul lui de buzunar.
- Jesse! Charlotte îl chemă cu o voce mică. Aşi putea
să vorbesc cu tine între patru ochi?
înăbuşindu-şi nerăbdarea, el încuviinţă din cap,
ducînd-o mai departe de masă, lîngă gard, într-un loc
mai liniştit. II cuprindea frica, pe care o ţinea în frîu,
încrezîndu-se în intuiţia lui.
- Pentru liniştea mea trebuie să ştiu ceva, zise
Charlotte cu un glas încordat, strîngîndu-şi mîinile,
temîndu-se să nu îi trădeze emoţiile.
- Atunci cînd tu te vedeai...cu mine- glasul i se înmuia,
de abia mai auzindu-se- o făceai doar din cauză că eu
aveam bani sau relaţii sociale? Asta a spus Orchid, adică
Kelsey. Eu vreau numai să ştiu dacă e adevărat...
în spatele gardului se adunase o mulţime de gură cască.
Ochii lui Jesse priveau dintr-o parte în alta în speranţa
de a zări părul ei frumos, ochii ei maliţioşi şi gura zîmbitoare.
Un chelner se prezentă cu o tavă de argint încărcată cu
pahare cu şampanie care spumega în lumina soarelui
de după amiază.. Jesse clătină din cap. Ar fi vrut bere,
coniac sau whisky.
- Jesse... Glasul ei se transformase într-o şoaptă
jenată.
El îşi concentră din nou atenţia asupra ei.
- Da, este adevărat, zise blînd, incapabil să mintă ca
să fie mai amabil. în ciuda experienţei lui cu femeile, nu
c R e n e g a ţ i i
J 331

proa ştia să se poarte cu tinerele inocente a căror inimă


o au în palma lor şi a căror ochi oglindesc îngrijorarea
lor.
Oh...
Dar îmi placi, Charlotte. Şi să ştii că nu aşi fi
putut duce la capăt acel plan, indiferent de Kelsey.
Mă hotărîsem deja să renunţ la el. Tu ai avut încredere
in mine şi eu nu pot să mă folosesc de tine.
Eşti îndrăgostit de Kelsey?
Pe Jesse îl dezorienta această obsesie a femeilor cu
iubirea.
- Este soţia mea.
- Dar eşti îndrăgostit de ea? insista Charlotte cu
adevărată ardoare romantică.
- Nu, mîrîi, îndepărtîndu-se, înconjurat imediat de nişte
femei împăunate cu bijuterii şi de bărbaţi îmbrăcaţi în
costume negre, dorindu-şi ca nevastă-sa să apară cît
mai curînd. Amintirea trupului îngheţat al lui Nell îi
străbătea mintea şi nu mai putu răbda nici o clipă.
- Tăindu-şi drum din nou prin mulţime, el simţi privirea
cuiva ca un cuţitîn omoplaţii lui. Uitîndu seîn spate, întîlni
privirea cercetătoare a unui bărbat în costum cafeniu.
De îndată ce omul prinse căutătura lui Jesse, ochii lui au
alunecat mai departe şi a început să converseze cu o
tînără blondă de lîngă el. Pielea lui Jesse s-a încreţit de
teamă. Era oare unul dintre oamenii lui Montana?
- Kelsey bombăni printre dinţi. Unde naiba eşti?

SO C%

- Sînteţi gata să mergem mai departe, coniţă? întreba


Drake.
332
c N a n c y Hu s h

Kelsey tresări, revenind la realitate. Se uitase în gol,


retrăind acele momente de teamă cînd constatase că
Jesse fusese răpit. Nu numai ea trebuia să aibă grijă de
ce i se întîmpla în spatele ei zilele astea şi dorea cu
ardoare ca soţul ei să renunţe la acel joc periculos al
răzbunării.
în acel moment de reflecţie, îşi dădea seama că îşi dorea
o şansă. Şansa să-i fie soţie cu adevărat. Şansa să-l
iubească. Oricît era de stupid şi îi sfîşia inima, ştia ceea
ce dorea cu disperare: să recunoască dragostea ei şi să
spere, să se roage ca el să fie în stare să îi arate aceeaşi
dragoste.
- Idioată ce eşti îşi spuse, furioasă, o clipă mai tîrziu.
- Coniţă?
- Nu, Drake. Pe mine mă înjuram. Ce visătoare
imbecilă era! Doamne Dumnezeule, inima ei eraîn pericol
de a se sparge într-un milion de bucăţele. Zîmbi dureros
către însoţitorul ei scorţos.
- Drake, te rog. Nu poţi să-mi spui Kelsey?
- Nu cred, eoni...
Un ţipăt ascuţit spărgea aerul, ţipătul îngrozit al unei
femei. Gura lui Drake încă deschisă de uimire. Kelsey se
întoarse pe jumătate. Un fulger negru se îndrepta ca un
tunet drept spre ea: un enorm armăsar, negru ca noaptea.
- Coniţă! ţipă Drake, păşind înainte.
Dar era prea tîrziu. Kelsey şi-a ridicat braţele să-şi
apere faţa, dar pantofii i-au alunecat pe caldarîm. Un
strigăt a străpuns liniştea cerului. Un căpăstru zăngănea
şi clănţănea. Calul o izbi pe Kelsey în umăr, învîrtind-o
înapoi. Se împletici şi căzu. Un bici o plezni în spinare,
ea ţipă şi căzu cu obrazul în pavaj, ameţită. în jurul ei se
auzea zgomot de copite ca un dangăt discordant şi mînios
de clopot. Ceva tare îi lovi mîna stîngă şi îi trimise fulgere
c R e n e g a ţ i i
3 333

de durere de-a lungul braţului.


Calulc se învîrti şi se ridică în două picioare deasupra
ei. Instinctiv, Kelsey îşi întoarse faţa spre pămînt să se
apere. Apoi animalul se adună şi sări peste trupul ei căzut
la pămînt, iar zgomotul copitelor se depărtă în timp ce se
lăsa liniştea.

- O, Doamne! exclama femeia de lîngă Jesse cînd


aerul somnolent al după amiezei a fost sfîşiat de ţipete.
Jesse se răsuci la timp să vadă cum un cal negru alerga
ca nebun printre stejarii înalţi care străjuiau partea estică
a parcului, împrăştiind biciclişti, perechi şi copii care se
plimbau, iar acum ţipau îngrijoraţi.
- Nebunul dracului! mormăi Jesse. Călăreţul, aplecat
foarte mult pe gîtul calului, pleznea cu hăţurile flancurile
calului. Acesta, zbătîndu-se furios, sări înainte.
Pielea i se încreţise toată pe ceafă. Se uita îndărăt.
Nu era nimeni în spatele lui cu ochii pe el. Toate privirile
erau atrase de drama ce se desfăşura dincolo de gardul
alb. Chiar şi privirea omului cu costumul cafeniu.
De cealaltă parte a dîmbului ierbos se aduna o mulţime
care astupa vederea străzii pe unde trecuse calul. Jesse
zărea doar pălăriile melon ale bărbaţilor şi pălăriile cu
pene ale femeilor. Trase concluzia că cineva fusese rănit
şi fără să mai aştepte să desluşească cui şi ce i se
întîmplase, Jesse alergă pe poartă în ajutorul victimei.
Pe la jumătatea drumului, zări rochia verde ca menta
şi părul lucios al femeii ce zăcea la pămînt. Un cleşte îi
strînse inima. Drake era aplecat deasupra femeii, iar faţa
lui de obicei impasabilă era o mască a oroarei.
334
c N a n c y H u s h

- O, Doamne, nu. Nu, nu! Alergă din toate puterile.


Kelsey zăcea în stradă. De-a lungul obrazului ei alb
sîngele se scurgea în pîrîiaşe şi se amesteca cu praful
dintre pietrele pavajului. O mînă era aruncată în afară,
ca şi cum l-ar fi implorat să o ajute.
- A doborît-o la pămînt, conaşule îi spunea Drake lui
Jesse cu glas sugrumat, în timp ce el se aplecă lîngă ea,
neîndrăznind să o atingă.
Verifică cu grijă pulsul ei la gît. Era puternic şi sigur.
- Slavă Domnului, murmură din toată inima.
O mînă îi atinse umărul.
- Mă duc după el. Glasul lui Samuel era plin de hotărîre.
Jesse încuviinţă din cap. De abia reuşea să respire.
- Am să-l ucid pe Montana pentru asta.
- O să-l omorîm împreună.
- Adu un doctor îi porunci Jesse lui Drake, strîngînd o
pe Kelsey în braţe. Ne întîlnim acasă.
- Da conaşule.
Drake dispăru. Jesse trase o respiraţie lentă . Pe sub
pielea rece a lui Kelsey el simţea bătaia rapidă a inimii ei.
Se uită în jos la ea, îndurerat. Asta era greşeala lui.
Greşeala lui. Ca şi în cazul lui Nell. Numai că asta durea
de o sută de ori mai mult. N-ar fi crezut niciodată că ar
putea fi ceva mai dureros decît fusese moartea lui Nell,
dar greşise.
Montana Gray avea să plătească cu viaţa

SO 03
p rii o ! ia ! " IV

- Kelsey. Glasul lui Jesse venea de undeva de departe,


ca o apă. Ea gemu şi îşi vîrî capul în pernă. Inhalînd adînc
mirosul lui bărbătesc, constată că era în camera lui.
- Kelsey, mă auzi? întreba el cu glas încordat. Ea simţi
că rnîna lui se aşează peste a ei.
Ridicînd o pleoapă, văzu că în odaie era aproape
întuneric, iar lampa de la capul patului lumina slab. Faţa
iubită a lui Jesse îi apăru ca prin ceaţă. Ochii lui albaştri
erau plini de îngrijorare şi ea dorea să întindă rnîna şi
să-l asigure că era bine.
- Te trimit acasă îi spunea el. Trebuie să te duc departe
de aici.
Acasă? Ce vroia să spună prin „acasă"? Casa ei era aici,
împreună cu el.
- Ai avut o comoţie şi cîteva degete de la rnîna stîngă
sînt rupte, continuă el.
Aşadar, de aceea îşi simţea atît de ciudat rnîna. Se
răsuci ca să se uite la degetele ei prinse în aţele şi în
336 c N a n c y Hu s h

aceeaşi clipă în craniul ei explodă durerea.


- Nu te mişca, iubire, murmură el. Tremaine o să se
ocupe de tine cînd ajungi la Rock Springs.
Rock Springs'. Kelsey protestă printr-o încordare a
tuturor muşchilor ei.
- Taci, o avertiză Jesse, îndepărtînd o şuviţă de păr de
pe fruntea ei cu un gest intim şi iubitor, care umplu sufletul
lui Kelsey de lacrimi.
- Nu...mă...lăsa...să plec, şopti ea.
- Jace nu ştie. Nu o să-i spună nimeni dacă tu nu vrei,
îi spuse el, interpreted greşit motivele pentru care ea nu
vroia să plece. Ea dorea să fie împreună cu el, cu soţul
ei. Tremaine şi Lexie au să fie aici diseară. Te duci cu ei.
Cu mîna ei dreaptă strînse mîna lui ca pe un-colac de
salvare. El îi răspunse strîngînd o pe a ei.
- O să fie bine, adăugă el cu acfîncă emoţie. O să am eu
grijă de toate. Tu ai nevoie doar de odihnă.
- Vreau să fii...cu mine...
Kelsey nu era sigură că rostise acele cuvinte, sau erau
doar în mintea ei, dar tăcerea subită a lui Jesse i-a arătat
că le rostise cu adevărat.
- Am să vin şi eu acolo cît pot de repede, murmură el
cu glas sugrumat. Apoi îi dădu drumul la mînă şi ea auzi
cum paşii lui părăseau încăperea.

IO 0 3

- îşi revine din nou, spunea o voce m asculină


cunoscută în camera aproape întunecată.
Kelsey miji ochii, aşteptîndu-se la un nou val de durere.
Tremaine Danner se uita la ea cu profesionalismul
medicului. Cînd a observat că ochii ei se deschid, a zîmbit.
c R e n e g a ţ i i
j 337

- Bună. /
- Bună, s-a străduit Kelsey să răspundă.
- Ai avut o comoţie. Ţi-a spus Jesse?
L-ai văzut pe Jesse? a întrebat Kelsey îngrijorată.
- De fapt, nu. Fratele meu pare-se că a dispărut cu o
misiune misterioasă.
- Poţi să fii sigur că Jesse, după ce a întors toată familia
pe dos şi a trimis primul semn de viaţă, după ani de zile,
i al de unde nu-i cînd vii să-l vezi!
Kelsey întoarse capul şi nu simţi decît cîteva înţepături
ascuţite de durere. Lexington Danner, sora vitregă a lui
Jesse şi soţia lui Tremaine, o privi cu amuzament şi
curiozitate. Kelsey zîmbi dinamicei blonde. Deşi şi
Tremaine era fratele vitreg al lui Jesse, Lexie şi Tremaine
fuseseră înrudiţi doar prin căsătoriile părinţilor lor: mama
lui Lexie, Eliza, se căsătorise cu tatăl lui Tremaine,
Joseph, cînd Tremaine era un băieţel, iar ea era deja
însărcinată cu Lexie dintr-o căsătorie anterioară.
- în telegramă scrie că tu şi Jesse v-aţi căsătorit,
adăugă Lexie şi în glasul ei se citea neîncrederea.
Kelsey încercă să zică „da“, însă durerea ascunsă pe
la margini izbucni din nou în capul ei. închise ochii,
îricercînd să-şi oprească geamătul. Doamne, cît de tare
o durea capul.
- Am să ţi dau nişte laudanum contra durerii, îi spuse
repede Tremaine. Jesse a insistat să te luăm cu noi. Se
pare că nu are încredere în nici un doctor din Portland. Dacă
te simţi destul de bine, o să plecăm rriîine de dimineaţă.
O jum ătate de oră mai tîrziu, Kelsey simţea că
pluteşte detaşată de corp, iar capul şi-l simţea umplut
cu vată. Nu vroia să meargă la Rock Springs. Categoric
nu vroia să plece fără Jesse.
- Eu...nu...o să merg...se zbătu să şoptească.
338
c N a n c y B u s h

- Jos este un bărbat, un domn Drummond, care ne-a


explicat cît se poate de clar că viaţa ta poate fi în pericol,
spunea Lexie. A făcut aluzie că e din vina lui Jesse, ceea
ce, la drept vorbind, nu mă miră deloc.
- Lex...o preveni Tremaine.
- Aşa că te ducem de aici fie că ţi place, fie că nu,
continuă Lexie fără şovăire. Şi mai devreme sau mai tîrziu
o să-l văd pe frate-meu şi am să-i spun ce fel de -ezită o
clipă- „belea este", termină rîzînd. Doamne, Kelsey, tu
eşti nevasta lui?
- Las-o în pace, chicoti Tremaine. O să te faci bine,
Kelsey. Dar să ştii că de îndată ce o să fii în stare, va
trebui să ne povesteşti cum şi de ce ai sfîrşit prin a te
mărita cu fratele meu. Aşteptăm cu toţii cu sufletul la gură.
- A fost...un tîrg, şopti ea. Laudanumul îşi făcea prea
repede efectul de anihilare a durerii.
- A zis un tîrg? întrebă Lexie. Tremaine, iar leşină!
- Bine. Las-o. Ne vedem mîine de dimineaţă, Kelsey.
Somn uşor.

bo eg

- Eu nu am avut absolut nici o legătură cu nefericitul


accident al soţiei dumitale, spunea Gray cu un dispreţ
voâ.at. Noi sîntem parteneri de afaceri, domnule Danner
şi sperasem că ...fostele noastre legături...nu vor influenţa
treburile noastre actuale. Dumneata ai fost cel care a
propus să lucrăm împreună,- rpi se pare. Acum vii şi mă
acuzi de un lucru de-a dreptul criminal.
Jesse stătea cu picioarele înfipte chiar în mijlocul
biroului lui Montana Gray. Fierbea de supărare şi de furie
neputincioasă.
R e n e g a ţ i i
J 339

Dacă te mai atingi vreodată de ea, am să te omor.


Bagă de seamă.
Gray îşi cuprinse pîntecul cu amîndouă mîinile şi se
dădu pe spate în scaunul care scîrţîi.
- Continui să ai mai multă patimă decît judecată.
Zîrnbea rece. Accidente nefericite se întîmplă la tot pasul.
- Li se întîmplă celor mai buni dintre noi, continuă Jesse
cu subînţeles.
- Nu prea avem o atmosferă propice pentru relaţiile
noastre de afaceri, nu-i aşa, domnule Danner?
- Bănuiesc că relaţia noastră e pe cale să se dizolve,
răspunse Jesse. Cu greu putea să se abţină să nu îl
strîngă pe Montana de gîtul îbi gros. Dar asta nu ar folosi
la nimic altceva decît la potolirea unei sete de răzbunare
de moment. în felul acesta l-ar putea lichida pe Montana,
însă Lila ar intra ea în joc şi Jesse ştia cît de neînduplecată
şi de criminală putea să fie.
Zîmbetul lui Gray se înăspri.
- Eu nu sînt răspunzător de ceea ce i s-a întîmplat
soţiei dumitale. îmi pare foarte rău că a fost rănită. O să
se facă bine?
- Dacă nu se face bine, primul care o să afle vei fi
dumneata.

SO 03

Victor Flynne privea cu dezgust cum bărbatul soios de


la tejghea număra banii. Asta îi lua enorm de mult timp,
iar Victor fierbea pe dinăuntru de nerăbdare. Dobitocul.
Probabil că nu primise nici un pic de educaţie.
Duhoarea ce o exhala era mai rea chiar decît
înfăţişarea lui, care era extrem de dezgustătoare. O barbă
340
c N a n c y B u s h

murdară, pătată cu resturi de mîncare îi acoperea gura.


Nişte ochi porcini, apropiaţi, stăteau deasupra unui nas
turtit de boxer. Braţele lui erau groase cît trunchiul de
copac şi erau scrijelite de cicatrici şi tatuaje.
însă duhoarea ce venea spre Victor...Doamne, prefera
mirosul unui grajd necurăţat!
Bărbatul, al cărui nume era Pete, mişca din buze,
numărînd teancul de bacnote. Victor tremura. Chiar şi
cel mai mic gest al individului îi producea repulsie. însă
Pete făcuse treaba şi acum urma să plece din Portland.
- Se pare că ie toţi, pronunţă Pete, fîlfîind banii şi
îndesîndu-i în buzunarul cămăşii.
- Ai fost plătit regeşte. Acum sîntem chit. Victor alunecă
de pe scaun.
Privirea lui Pete se plimbă pînă în fundul cîrciumii,
înşurubîndu-se pe silueta ademenitoare a unei femei,
profilată pe draperia roşie ce masca uşa spre odăile din
spate. în timp ce Pete îşi freca barba, limba lui ţîşni printre
cotleţii lui murdari, lingînd ceea ce Victor presupunea că
erau buzele lui.
- Nu-mi spuseşi că tot oraşu ăsta blestemat o să alerge
după mine, se plînse el. Nu a fost aşa cu cealaltă
cucoană.
Pomenirea morţii lui Mary Danner aproape că l-a scos
din fire pe Victor. Pete ştia mult prea multe, iar Victor nu
avea încredere că mintea simplă a individului o să ţină
aceste informaţii doar pentru ea. Pînă acum, doar plăţile
săptămînale regulate îl făcuseră să-şi ţină gura. Victor
începea să se plictisească de acest contract de „serviciu"
cu un om cu care nu mai suporta să stea în aceeaşi
încăpere. Tot timpul se gîndise să se lipsească de Pete,
dar din nefericire ceilalţi indivizi pe care îi folosea uneori
ar fi ştiut cine făcuse ca Pete să cunoască o moarte
c R e n e g a ţ i i 341

timpurie.
Nu, cel mai bine era să-l trimită undeva departe. Victor
ii propusese o slujbă la Seattle. Trebuia doar ca Pete să
ajungă întreg la destinaţie. Apoi, mai tîrziu, după şase luni
sau un an, dacă Pete, să zicem, ar înceta să mai fie văzut
prin locurile obişnuite, s-ar trăncăni cîte ceva, dar nimic
care să ducă pe urmele lui Victor.
Deocamdată, Victor trebuia să aştepte timpul potrivit.
Şi să trăiască cu frica de a nu fi comis o greşeală
ireparabilă cu aceşti groaznici Danneri care erau peste
tot.
- Am şi io nevoie de un pic de timp, înţelegi? spuse
Pete, salivînd în direcţia siluetei. Da’ cine fuse ultima?
Fiica primarului? zise hohotind şi arătîndu-şi dinţii stricaţi
şi înnegriţi.
- E mai bine să nu ştii.
Strecură o privire vicleană spre Victor.
- Numele e Danner, tocma’ ca ailaltă. Ai o ură puternică
faţă de familia asta. Ştiu io.
Poate trei luni, gîndi Victor şi frica îl tăbărî ca un hoţ în
noapte. Cea mai mică şoaptă despre amestecul lui în
moartea lui Mary şi în accidentul lui Kelsey şi el va fi
despicatîn două. Samuel Danner l-ar ucide. Ochi pentru
ochi; Victor nu îl subestimase niciodată pe cel mai tînăr
dintre fraţii Danner. Jesse D anner...Era mult prea
imprevizibil ca măcar să imaginezi ce grozăvii l-ar aştepta
pe bărbatul care ar îndrăzni să o sperie şi să-i aducă
vătămare în mod intenţionat nevesti-si.
Cu întîrziere, dar cu o intuiţie corectă, Victor îşi dădea
seama că atacarea femeilor din familia Danner fusese o
greşeală.
- Pleci astă seară, îi porunci aspru lui Pete. Dacă soţul
cucoanei sau cumnatul ei te prinde, o să-ţi taie tocmai
342
c N a n c y Hus h

acea parte a anatomiei tale pe care o foloseşti mai bine


şi la care ţii mai mult şi o să ţi o îndese pe gît! Ai înţeles?
- Io nu mi-e frică de nimenea. Pete îşi linse iar buzele
şi înghiţi în sec.
- Atunci vrei să mori cu zile. O răceală de gheaţă îl
străpunse pe Victor la gîndul că şi el alesese acelaşi drum
ca şi dezgustătorul lui tovarăş. Şi mai auzise de la unul
dintre informatorii lui, că Tremaine Danner se afla în acest
moment în Portland. îşi dorea cu fervoarea unui zelot
religios să nu fi intrat niciodată în această cursă blestemată.
Se îndrepta el însuşi cu viteză mortală pe drumul
pierzaniei. îi veneau în minte toate crimele lui: îl condusese
pe Ramsey Gainsborough la ferma Danner, punîndu-i pe
Lexie, pe Tremaine şi întreaga familie în primejdie de moarte;
aranjase moartea soţiei lui Samuel Danner. O greşeală,
desigur, dar nici unul dintre Danneri nu ar fi considerat e ca
atare. Iar acum rănirea intenţionată a soţiei lui Jesse Danner.
Ca să-i facă să plece. Să-l lase pe el în pace. 7o//7Asta era
tot ce vroia.
Şi javra asta urîtă de lîngă el era gata să rişte totul- tot
ceea ce Victor pusese în joc pentru viaţa lui- pentru o tumbă
rapidă cu o tîrfă într-o odaie murdară din dos.
Era insuportabil.
- Dacă ieşi acum pe uşă şi pleci cu trenul de noapte,
am să-ţi plătesc dublu. Telegrafiază-mi, o dată ajuns şi
am să-ţi trimit banii.
- Ha! N-o să-mi trimiţi nimic. îl cunosc io pe-alde ca
tine. După ce-am plecat, adio biştari. Măcar să mă aştepte
vreo slujbă.
- îţi plătesc acum jumătate. Victor se scotoci prin
buzunare după bani, îndesîndu-i în buzunarul cămăşii
insului, împreună cu restul prăzii. Telegrafiază-mi din
Seattle, în felul ăsta am să ştiu că ai plecat.
R e n e g a ţ i i
) 343

Bărbatul părea năuc de atîta noroc.


Poate o să-mi găsesc o tîrfă mai bună în alt oraş, la
urma urmei.
- Măcar o să ai zestrea necesară, sublinie Victor ca
să înţeleagă cît mai clar. înţeles?
Pete dădu din cap afirmativ, privirea alunecîndu-i cu
regret spre acea siluetă.

SO 03
- Tremaine şi Lexie au luat-o deja pe Kelsey, îi spunea
,Jesse lui Samuel în timp ce stăteau alături, în docuri,
ultîndu-se în direcţia în care Lady Lee continua să se
legene uşor pe apă.
- Tu nici nu ai vrut să-i vezi? Samuel clătină din cap a
mirare.
- Mă voi duce la Rock Springs. Curînd.
Samuel era mirat.
De ce?
- l-am spus lui Kelsey că am să mă duc.
Inima i se strîngea cu durere. Samuel îşi ascunse cu '
grijă propriiile simţăminte, nevrînd să împartă durerea
pierderii lui Mary nici chiar cu Jesse, de care se apropia
tot mai mult zi de zi. Dragostea fratelui lui pentru Kelsey
era limpede ca ploaia de primăvară şi îi amintea acut,
prea acut, ceea ce simţise el pentru Mary.
- Păcat că n-am aflat mai multe despre calul şi călăreţul
ăla, spunea Samuel rnijîndu şi ochii la Lady Lee. Ciudat
este că toţi cei pe care i-arn chestionat, i-am urmărit, sau
i arii plătit -toţi susţin sus şi tare că aici nu e mîna lui Montana.
Jesse nu răspunse.
Samuel îi aruncă o privire scurtă.
344
c N a n c y Hu s h

- Tot mai ai de gînd să dai foc Şantierului de Construcţii


Navale?
- Nu e suficient. Maxilarul lui Jesse era dur. îi datorez
mai mult lui Montana. Pentru Nell, iar acum pentru Kelsey.
- Nell?
- Sora lui Zeke, recunoscu Jesse fără tragere de inimă.
Samuel se uita la el, la fel cum se uita Tremaine şi în
acelaşi fel în care tatăl lui se uitase la el cînd adevărul
gol goluţ ar fi fost de ajuns. Jesse îi relată pe scurt ce se
întîmplase cu Nell.
- Deci despre această răzbunare e vorba, zicea
Samuel, clătinînd din cap. Ar trebui să i povesteşti lui
Kelsey. Merită să ştie.
- Asta nu are nici o legătură cu Kelsey.
- Ei, n-are! Eşti îndrăgostit de ea pînă peste cap şi te
temi să o faci să înţeleagă că există şi ceva bun în tine.
E mai uşor să fii oaia neagră. Pentru că atunci nimeni
nu se aşteaptă la nimic bun de la tine.
- Ştii că semeni foarte tare cu Tremaine? bombăni
Jesse.
- Tu eşti cel care seargănă cu Tremaine, îi răspunse,
bine dispus. Eu semăn mai mult cu...
- Nici unul dintre noj, zise Jesse, încruntîndu-se la fratele
său. Era greu de înţeles Samuel. Sau poate cu noi toţi.
Samuel ridică din umeri. ^
Jesse îşi îndreptă ochii spre Lady Lee.
- Nu crezi că acel călăreţ era din echipajul lui Randolph?
- Greu de zis. Mă bucur că ai trimis-o pe Kelsey la
Rock Springs. Dacă Montana e în spatele acestui
accident, e destul de rău. Dar dacă e vorba de cu totul
altceva, atunci sîntem în totală obscuritate. Mai există
vreun duşman la care te poţi gîndi?
- Nici unul ca Montana.
Nu ştiu. Eu am nişte presentimente proaste despre
chestia asta.
Samuel respiră adînc.
- Cînd pleci la Rock Springs? -
Jesse suflă, nemulţumit.
Nu pot să plec pînă nu pun lucrurile la punct cu
Montana o dată pentru totdeauna.
De ce nu laşi astea în seama lui Zeke? Nell era sora
lui, la urma urmei. Şi el vrea să pună mîria pe Montana
la fel de mult cum vrei şi tu.
- Zeke nu este un incendiator, zise Jesse cu un zîmbet
lipsit de umor. Nu, eu trebuie să mă ocup.
- Lasă-mă pe mine.
Samuel se uită la fratele lui prin întuneric. Jesse clătina
din cap.
- Şi să mai am şi asta pe conştiinţă? întrebă încet. Nici
vorbă.
- Pot să pun mîna pe el în mod legal. Sînt foarte
aproape. îşi strînse mînaîntr-un pumn. Am oameni care
sînt gata să depună mărturie dacă li se poate promite că
Montana va merge la închisoare.
- Nu le poţi promite asta. Montana va găsi o cale prin
care mai întîi să le închidă gura, lor sau familiilor lor.
Jesse era neînduplecat.
- Nu o să meargă!
- Ai puţină încredere, frăţioare. Du te la Rock Springs.
Kelsey are nevoie de tine.
- Ea nici măcar nu mă place, îi spuse sarcastic.
Samuel pufni.
- Lasă ne pe Zeke şi pe mine să ne ocupăm un timp
de Montana.
- Este răspunderea mea. Eu nu pot...
- O, mai tacă-ţi fleanca, Jesse! lătră Samuel plictisit.
346
c N a n c y Hu s h

Kelsey e răspunderea ta. Am fost şi eu căsătorit cîndva.


Ştiu. Dar cînd a avut accidentul şi a murit, nevastă-mea
era singură. Vrei să rişti şi tu aşa ceva? Vrei să rişti ca
Montana să dea de urma lui Kelsey cînd tu eşti absent?
Atunci la ce o să-ţi mai folosească să pui mîna pe el dacă
Kelsey nu o să mai existe? Nu o să mai existe nimeni
care să te aştepte.
- Nu aşa stau lucrurile între mine şi Kelsey. Jesse
începea să se înfurie din cauza presupunerilor lui Samuel.
Se pare că o iubeai pe nevastă-ta.
- Şi tu nu o iubeşti pe a ta? La tăcerea lui Jesse,
Samuel izbucni:
- Măcar o dată în viaţa ta, recunoaşte şi tu, Jesse.
Kelsey te iubeşte. Dacă nu eşti în stare să vezi asta,
înseamnă că eşti orb şi prost.
Jesse se minuna de vorbirea directă a fratelui lui.
- Acordă-mi şansa asta, spunea Samuel insistent. Fă-o
pentru mine. Şi pentru Kelsey.
- O, fir-arsă fie!

£0 03
Kelsey îşi examina degetele puse în aţele, mişcîndu-le
cu grijă. Era vorba doar de degetul mic şi de inelar, iar
Tremaine le bandajase împreună. Nici măcar nu o dureau.
Ce noroc că era mîna stîngă, gîndea. La nevoie, era încă
în stare să ţină o puşcă în mînă.
Stătea rezemată în patul în care însistase Tremaine
să stea, supărată că Dannerii o tratau ca pe o infirmă.
Ei drăcie, doar nu o s-o trimită în mormînt o comoţie.
Kelsey închise ochii, oftînd de exasperare. Avusese
noroc, admitea în sinea ei, fără tragere de inimă. Ar fi
R e n e g a ţ i i ^ 3-47

puiuţ să fie grav rănită sau chiar să moară. Nu era o


nimica toată să te doboare vreo cinci sute de kilograme
de carne de cal. Era recunoscătoare cerului că se afla
încă în viaţă.
Dar unde o fi Jesse?
întrebarea stăruia în mintea ei deşi de două zile încerca
să o alunge. El promisese că va veni la Rock Springs cît
putea de curînd. Promisese.
Kelsey aruncă cuvertura şi se plimbă prin cameră. Era
vechiul dormitot al lui Lexie din casa Dannerilor. O muşca
supărarea. Jesse nu venea. Era la Portland, urmărindu-şi
visul ignobil, azvîrlind-o afară din viaţa lui ca pe un gunoi.
Nu eşti cinstită, îi spunea conştiinţa. Nu îl îngrijorează
decît siguranţa ta. Are să vină.
Kelsey se opri brusc în mijlocul camerei, cuprinsă de
un sentiment al dezastrului. îl rugase pe Samuel să
întocmească hîrtiile de divorţ. Se dusese special în acest
scop la biroul lui. Nu cumva Jesse semna chiar acum
acele hîrtii, redîndu-i libertatea, crezînd că îi oferea ceea
ce îşi dorea ea?
Uşa de la dormitor se deschise. Elsie, una dintre
servitoarele familiei Danner, dădu buzna cu o tavă de
argint, cu supă şi biscuiţi.
- Doamnă Garrett ăă-Danne/i strigă mirată. De ce v aţi
dat jos din pat?
- îmi mai mişc şi eu picioarele. Zău că nu mai suport să
stau nici un minut în camera asta!
- Oh. Elsie puse tava pe pat, privind nervoasă peste
umăr. l-am au zit vo rb in d , c o n iţă . Jos, despre
dumneavoastră.
Kelsey şi-i închipuia foarte bine; Lexie, Tremaine,
Joseph, Harrison şi chiar Miracle o asaltaseră cu întrebări
despre Jesse şi despre căsătoria lor neaşteptată. Kelsey
348
c Nancy Bush
le răspunsese pe cît putuse de bine, lăsînd la o parte
motivul adevărat pentru care ei se căsătoriseră. Nu putea
să suporte ca ei să creadă că ea o făcuse dintr-o pornire
de binefacere, mai ales după cele întîmplate cu Harrison.
- Şi ce spun?
- Păi, despre domnu’ Jesse recunoscu ea, îmbujorată.
Că v-aţi însurat şi toate.
-Şi...?
- Se vorbeşte că v-a forţat să vă măritaţi, coniţă! Nu
m-ar mira! A făcut o şi cu Alice şi a lăsat-o grea, nu-i aşa?
Kelsey o privi cu un amestec de exasperare şi
simpatie.
- Alice McIntyre nu a avut niciodată copil.
- Asta numai penţru că bunul Dumnezeu a ajutat-o.
A ajutat-o să nu se facă de rîs în faţa oamenilor, care
ştiau ce s-a întîmplat.
Cît de bine era cunoscută reputaţia lui Jesse, gîndi
Kelsey obosită.
- Elsie, Jesse Danner nu e deloc atît de rău cît cred oamenii.
Nu m-ar fi putut obliga să mă mărit cu el dacă eu nu aş fi vrut.
Oricum, după toate poveştile care se spun despre el, nu ţi se
pare că el mai degrabă se codea să se însoare? Pe mine nu
m-a forţat, repetă, întrebîndu-se cum de fusese totuşi
descoperită această versiune oarecum lăturalnică a
adevărului. Eu m-am măritat cu el fiindcă aşa am vrut.
O chii rotunzi şi a lb a ştri ai lui E lsie exprim au
neîncrederea. La cei şaisprezece ani ai ei, era încă naivă
şi împresionabilă. Amintindu-şi de propriile ei fantezii
nebuneşti din adolescenţă, Kelsey tresări.
- Chiar v-aţi măritat cu el fiindcă aţi vrut? Elsie era şi
mai îngrozită.
Kelsey nu se mai simţea în putere să-l apere pe Jesse.
El semănase neghina cu mult timp în urmă. Nu avea decît
c R e n e g a ţ i i
3 349

să recolteze furtuna cînd şi dacă se va mai întoarce la


I tock Springs.
O uşoară bătaieîn uşă şi Elsie se grăbi să o deschidă.
I exington Danner, încălţată cu cizme pătate de noroi şi
îmbrăcată cu fustă şi bluză de doc, cu părul blond împletit
într-o coadă ce îi cădea pe spate, îşi băgă nasul în
cameră.
- Ştii că arăţi absolut groaznic? întrebă, încruntîndu-se
cînd observă că Kelsey coborîse din pat.
Da, recunoscu Kelsey cu un surîs, privind cămaşa
(ie noapte de flanelă pe care i-o dăduse cineva. Pesoana
care îi împachetase lucrurile -poate Jesse? -uitase o
mulţime de lucruri necesare.
- Chiar te simţi bine? întrebă Lexie. Mirosea a fîn şi
a animale şi Kelsey înţelese că fusese la lucru. Ea era
doctoriţă de cai prin locurile acestea, ca şi Harrison.
Se uită la servitoarea care se foia şi îi zise: Valea, Elsie.
Şi să nu te prind că asculţi pe la uşi.
- Nu! se fîstîci Elsie. Doamnă Danner să mă trăznească
Dumnezeu dacă eu...
- Ai grijă să nu asculte El cînd tu vorbeşti aşa, o
adm onestă Lexie, ascunzînd un zîrnbet cînd fata
speriată o zbughi pe uşă. E cea mai credulă fată din
cîte am cunoscut, zise întorcîndu-se spre Kelsey şi
rîzînd. Şi acum, hai să vorbim despre tine...
Kelsey aştepta.
- Te-ai măritat cu un Danner, spuse Lexie clătinînd din
cap a mirare. Şi nu cu Harrison, ci cu Jesse!
- Ai aflat ceva veşti de la el? nu a putut să se abţină Kelsey.
Privirea lui Lexie era atotcuprinzătoare, iar Kelsey,
simţind că i se citesc emoţiile pe faţă, nu era în stare să
susţină căutătura cumnatei ei.
- încă nu. Parcă e o fantomă, nu-i aşa? Toţi cei din
350
c N a n c y Hu s h

casă sînt agitaţi şi speră ca el să-şi facă apariţia. Tata şi


Jesse s-au despărţit supăraţi şi eu cred că el speră să
mai dreagă lucrurile.
- Dar cu tine cum stau lucrurile? o întrebă Kelsey cu
curiozitate.
- Cu mine? se corectă ea, ruşinată. Am învăţat lucruri
bune la Şcoala de Fete a Domnişoarei Everly, nu-i aşa?
Kelsey rîse şi Lexie continuă: Mi e dor de Jesse. Pe vremuri
avea obiceiul să mă exaspereze. îmi aducea aminte de
Tremaine. Şi era nebun de legat. Zîmbi cu tandreţe. Dar e
fratele meu şi aş vrea să se întoarcă acasă.
- Şi eu.
- Deci sînteţi fericiţi în căsnicie?
Era atîta precauţiune în glasul lui Lexie, încît brusc
Kelsey nu a mai putut răbda explicaţiile- umilinţele- ce ar
urma dacă ea i-ar spune adevărul. Kelsey Garrett, fată
bătrînă, trebuise să se tîrguiască pentru a-şi găsi un soţ.
- Da, fericiţi, zise dintr-o suflare.
Brusc, Lexie deveni foarte preocupată.
- Crezi că ai putea să cobori, să vii jos? Fiecare are
zeci de întrebări să-ţi spună. Iar Miracle vrea să ştie dacă ai
băut'ceaiul ei special.
- Asta era chestia aia groaznică? Una din reţetele
indiene ale lui Miracle?
- A zis că e puţin cam amar, surîse Lexie.
- Miracle e meşteră în arta de a vorbi cu subînţeles.
Lexie rîse.

SO G #

Camera de zi a D annerilor era plină de lume:


Tremaine, Lexie, precum şi cei doi fii măricei ai lor;
I larrison, Miracle şi fetiţa lor, precum şi Joseph Danner,
patriarhul familiei. Din cînd în cînd Kelsey simţea privirile
lor curioase aţintite asupra ei, dar conversaţia s-a
desfăşurat pe subiecte generale pînă cînd Miracle a
declarat, în cele din urmă: mor de nerăbdaree să-l cunosc
pe Jesse. Dacă e doar pe jumătate atît de notoriu pe cît
ii merge buhul, înseamnă că e nemaipomenit.
Să nu crezi chiar tot ce se spune, zise Joseph Danner
morocănos. Stătea ţeapăn pe un scaun şi ţinea un baston
pe genunchi. Piciorul lui drept suferise un accident cu
ciţiva ani în urmă şi acum era infirm.
- De ce nu? întrebă Harrison cu o urmă de zîmbet.
Jesse a avut noroc că e încă în viaţă. Cu siguranţă că
mai are încă cicatricea de la glonţul bătrînului McIntyre.
- Jamie, Seth le spuse Lexie fiilor ei. Arătă cu degetul
spre uşă şi cei doi adolescenţi au ieşit din cameră
morrnăind că viaţa asta era foarte nedreaptă.
Nu te supăra, îi spuse Lexie lui Harrison. Ei nu trebuie
să audă despre isprăvile sexuale ale unchiului lor.
Brusc, Kelsey înţelese de ce nu vroia Jesse să se
întoarcă la Rock Springs. Avea aici o reputaţie infamă şi
deşi acum ea îl cunoştea atît de bine şi era convinsă că o
mulţime dintre poveşti erau simple invenţii, el nu avea
cum să le şteargă din capul lor.
- îmi pare rău, Kelsey, se auzi Lexie spunînd.'
- Nu face nimic.
- S-a schimbat mult? întrebă Tremaine în mijlocul
tăcerii jenante.
- Da şi nu.
- Eu cred că i-am pus destule întrebări lui Kelsey,
interveni calm Miracle. Ce mult mă bucur să te văd din
nou, adăugă cu voce înceată şi Kelsey înţelese că se
referea la vremea aceea cînd Harrison o preferase pe
352
c N a n c y H u s h

ea lui Kelsey. La vremea aceea cînd Kelsey aflase că


Miracle era sora ei vitregă. La vremea aceea cînd lumea
lui Kelsey se dezintegrase, iar ea părăsise totul în norul
de praf stîrnit de copitele lui Sadie Mae.
- Fratele meu încă nu ştie că eu mă aflu aici, aşa-i?
- Jace şi Emerald au fost ţinuţi în întuneric, la dorinţa
scrisă a lui Jesse, spuse Harrison. Afară doar dacă tu
vrei ca să-i spunem...
- Nu. Kelsey era categorică. Nu mai vreau să-l văd
niciodată în viaţa mea, nici pe el, nici pe Emerald.
- O să facă o criză de apoplexie cînd o să afle că noi
te-am ascuns aici, zise Harrison, rîzînd. Şi cînd o să mai
afle şi despre Jesse...
- Zeul stupefacţiei o să I trăznească, intonă Miracle
cu vocea ei de orator, ca atunci cînd îşi vindea tincturile
şi elixirurile.
- Lauzi, Lauzi! exclamă Lexie, ca la un toast.
Camera se umplu de rîsete şi clipele de încordare
dispărură. însă Kelsey îşi dădea seama că dacă Jesse
s-ar întoarce acasă, oraşul întreg nu i ar mai da pace.
- De abia aştept să-l văd acasă, zise Joseph Danner, de
parcă ar fi ghicit gîndurile lui Kelsey.
Kelsey zîmbi, pătrunsă de o nouă fericire. Era împreună
cu familia şi cu prietenii ei care o iubeau. în căutarea
libertăţii, în dorinţa ei pentru o viaţă nouă, ea uitase că ei
o iubeau. îi părăsise pe Jace şi pe Emerald, dar şi pe.
Danneri şi pe Miracle. Se bucura că se întorsese. Era
bucuroasă că soarta găsise o cale de a o trimite acasă.
- Şi eu la fel, recunoscu liniştită, iar de-ar fi să mor, aş
vrea să trăiesc destul încît să văd mutra lui frate-meu
cînd o să afle că rn-am măritat cu Jesse Danner.
Toţi au izbucnit în hohote de rîs.
R e n e g a ţ i i Q 353

SO 03
Doamne Dumnezeule, bombănea Jace Garrett şi
astea erau cuvinte ce în gura lui sunau ca o rugăciune,
bărbaţii care stăteau lîngă el la tejgheaua cîrciumii „La
Semiluna" şi-au lungit gîturile ca să vadă ce cataclism
se întîmplase care să-l înfioare pe unul atît de indiferent
şi de cinic ca Jason Garrett.
Prin fereastra cîrciumii, care avea jumătăţi de perdele,
se vedea un bărbat cu păr negru care îşi lega calul la
gard. Era plin de praf, epuizat de călătorie şi arăta obosit,
insă mişcările lui erau precise şi iuţi, de parcă în sinea
lui era înfuriat pe ceva. Cînd împinse uşile batante,
conversaţiile incetară. Privirea lui s-a oprit asupra lui
Jason Garrett, care de mirare rămăsese cu gura căscată.
- Tu nu poţi fi Tremaine, zise Jace, privindu-l pe noul
venit de parcă ar fi înviat din morţi. Aşa că trebuie să fii
Jesse Danner.
Pe figura aspră a acestuia trecu un licăr de amuzament.
- E totdeauna o plăcere să te văd, Jace. Nute-ai schimbat
(ieloc.
Jace se forţa să se stăpînească. El îi ura pe Danneri în
grade diferite: cel mai multîl ura pe Tremiane, apoi veneau
I larrison şi Miracle, după care venea Samuel şi după
aceea Lexie, pe care ar fi vrut să o urască cu aceeaşi
patimă cu care o iubise cîndva şi pentru care încă mai
păstra în inima lui o torţă luminoasă. Pe Jesse Danner nu
il luase niciodată în considerare pentru că plecase prea
tînăr, iar dîra de inimi sfărîmate şi femei abandonate lăsată
în urma lui îl făcuse pe Jace să simtă o oarecare simpatie
pentru el. Jace avusese totdeauna impresia că el şi Jesse
se cam asemănau. Jesse era oaia neagră, renegatul,
354 N a n c y H u s h

zurbagiul. Dacă cineva putea să se bage pe sub pielea lui


Tremaine Danner cel excesiv de corect, ei bine, acela nu
putea fi decît fratele lui care îi semăna aşa de tare că îţi
îngheţa sîngele în vine.
- Tu te-ai schimbat, zise Jace dîndu-se puţin înapoi
de cealaltă parte a tejghelei cînd Jesse se sprijini cu un
şold de un taburet. Tejgheaua din lemn de stejar lustruit
care îi despărţea nu părea să i asigure suficientă
protecţie, deşi Jace nu avea nici cea mai mică idee de
ce trebuia să se simtă atît de ameninţat. Dar tot mai
semeni ca două picături de apă cu fratele tău.
- Cu Tremaine?
- Bineînţeles că nu semeni cu Harrison. Harrison
Danner seamănă cu cei din familia mamei lui, ca şi Lexie.
Aceştia erau amîndoi blonzi, cu ochi verzi ca jadul şi
aveau un simţ al umorului maliţios. însă Jace era gata să
parieze leafa lui pe un an că Jesse era ca Tremaine,
adică un Danner sută la sută: dur, intransigent, iute cu
ameninţarea şi o adevărată belea.
Sentimentele lui faţă de Jesse scădeau vertiginos în
intensitate numai privindu I.
- încă mai eşti patronul localului ăsta? întrebă Jesse
bazîndu-sepe faptul că celălalt se ţinea bine înfipt de partea
cealaltă a tejghelei.
- Da. De multă vreme.
- De ani de zile, încuviinţă Jesse. Nu te mai holba la
mine şi dă-rni un whisky, adăugă cu acea aroganţă a
unui Danner, care îi făcea pe Jace să scrîşnească din
dinţi.
- Conrad! răcni Jace, făcîndu I pe administratorul
„Semilunei" să apară din odaia din spate. Adu i domnului
Danner de băut. în contul meu. (
- Am să plătesc eu, spuse Jesse calm dar cu hotărîre,
R e n e g a ţ i i 355

rospingînd gestul de amiciţie al lui Jace.


- Familia ta ştie că eşti aici? îl întrebă Jace după ce
Jesse îşi primise paharul.
- Cred că mă aşteaptă. înghiţi jumătate din lichid,
strîngînd din dinţi, căci whiskyul îi lăsase o dîră de arsură
pînă în stomac. Era plin de nelinişte din cauza lui Kelsey.
Accidentul ei nu fusese un accident adevărat. Cînd o
văzuse căzută la pămînt, sîngerînd şi albă ca varul, simţi
ca şi cum Montana Gray i-ar fi smuls inima din piept. La
amintirea imaginii lui Kelsey fu cuprins de un tremur,
gîndindu-se ce uşor ar fi putut să o piardă. Jesse văzuse
moartea în faţă şi cunoscuse teama. Dar nimic nu semăna
cu oroarea devastatoare şi cu teroarea pe care le simţise
cînd o văzuse căzută pe caldarîm.
Kelsey putea să moară, gîndise atunci, cu mintea
înceţoşată de durere. Să moară. Şi totul din cauza
vendetei lui cu Gray.
Hotărîrea de a trimite după Tremaine fusese uşoară: el
vroia cel mai bun medic pentru soţia lui şi cel mai bun era
fratele lui, Dr. Tremaine Danner. Kelsey fusese văzută mai
întîi de un alt medic, dar Jesse nu avusese încredere în
el. Oricine putea să fie în slujba lui Montana. Oricine. Jesse
aproape că îl făcuse pe doctor să jure şi să scrie cu sîngele
propriu că sticluţa de medicament pe care o lăsase era
doar ceva contra durerilor, dar tot nu fusese satisfăcut.
în noaptea aceea se rugase. Se lăsase în genunchi şi
se rugase ca ea să trăiască. Şi Dumnezeu, în mod
surprinzător, păruse că îi ascultase rugăciunea, căci rănile
lui Kelsey fuseseră relativ minore.
Aşa că acum K elsey era la adăpost şi în
convalescenţă, iar el, Jesse Danner, se întorsese la Rock
Springs. în timp ce Samuel şi Zeke se ocupau de treburi
la Portland, Jesse era obligat să dea ochii cu trecutul lui.
356
c N a n c y H u s h

Poate că era timpul să o facă.


- Ai fost plecat multă vreme, spuse Jace, privind
paharul gol al lui Jesse şi ridicînd sprîncenele a întrebare.
Jesse clătină din cap şi aruncă o monedă pe tejghea.
- Multă, foarte multă vreme, încuviinţă. Aflu că te ai
însurat, Jace.
- Mă tem că da.
- Chiar aşa de rău e? surîse Jesse. Isuse, ce criză o
să facă Jace cînd o să afle că sînt cumnaţi.
Se întreba în sinea lui ce ar face Jace dacă ar afla că
Jesse îi luase fecioria lui Emerald? Era evident că Jace
încă nu ştia lucrul acesta, căci nu s-ar purta atît de
prietenos. Dar o să creadă vreodată că Emerald fusese
cea care pur şi simplu îl forţase pe el, aproape la fel cum
făcuse şi Alice McIntyre?
Nu exista nici o şansă, gîndi el pe bună dreptate. Jace
avea înţelegere şi milă cît un şarpe cu clopoţei şi era la
fel se scîrbos ca şi acesta şi nu va fi uşor de convins că
Jesse Danner -Danner rebelul care fusese judecat şi
condamnat în mintea multor cetăţeni din Rock Springs
pentru crimă şi viol -nu făcuse nimic altceva decît să ia
ceea ce Emerald îi oferise cu atîta generozitate.
Nici Kelsey nu l-ar crede dacă toată povestea aceea
sordidă ar ieşi la iveală.
Nici o şansă. Căsătoria lui cu Kelsey nu va întrerupe
ostilităţile dintre Danneri şi Garretti. Va creafărăîndoială
probleme mai mari şi mai imediate.
Ajungînd la concluzia că viaţa e mult prea complicată,
Jesse se întoarse să plece.
- Ce te-a făcut să te întorci după atîta vreme? striga
Jace în urma lui.
Jesse îl cîntări peste umăr cu privirea.
- Mă întîlnesc cu soţia mea.
R e n e g a ţ i i 357

- Soţia ta? Te-ai însurat? La semnul afirmativ al lui


Jesse, Jace hohoti de rîs. Atunci cred că nu mai e cazul
să ţi ofer una din fetele de sus.
- Pînă la urmă ai scăpat cu viaţă din bătaia puştii? a
chicotit un beţivan care stătea la capătul tejghelei. Era
iilît de beat că tot trupul lui era revărsat peste taburet ca
o băltoacă.
N-ar fi prima oară, răspunse Jace în locul lui Jesse.
McIntyre tot povesteşte de ani de zile că ţi a zburat din
loc braţul drept. Am impresia că e un mincinos.
Jesse se întoarse la tejghea, zicîndu-şi că, la urma
urmei, nu i-ar strica încă un pahar.
- Aşa zic şi eu. Jace, m-am răzgîndit. Mai dă-mi un
pahar.
De data asta, Jace aduse el însuşi sticla pe care i o
împinse pe tejghea.
Deci, soţia ta este deja aici cu familia ta?
Aşa-i.
- Şi cum de te-a convins s-o iei de nevastă? insista
Jace.
Jesse îşi frecă nasul, ascunzîndu şi un zîmbet. Trase
o duşcă.
- Mi-a oferit douăzeci de mii de dolari. întreaga ei
moştenire.
O, mamă! exclamă beţivul. O groază de bani. E o
bogătaşă sau aşa ceva?
- E o bogătaşă, fu de acord Jesse.
Lui Jace nu îi plăcea cum îl privea Jesse de sus. Ochii
lui albaştri păreau că ştia prea multe, ca şi ochii lui
Tremaine. Şi fierbeau de un amuzament interior, de parcă
s ar fi spus vreo glumă pe seama lui Jace. Era al naibii
de enervant.
- Deci nu ai văzut-o? întrebă Jesse după ce termină
358
c N a n c y H u s h

de băut al doilea pahar.


- Ştiu eu, poate am văzut o dar nu ştiam că e ea spuse
Jace. Hotărî pe loc că trebuia să dea neapărat ochii cu
nevasta lui Jesse Danner şi cît mai curînd posibil. Mamă,
asta o să pună în mişcare limbile femeilor din Rock
Springs care au să meliţeze luni de zile pe tema asta.
- Dacă ai fi văzut-o ai fi recunoscut-o, îl asigură Jesse.
- Deci, e drăguţă?
- Frumoasă. Un zîmbet lent înflori pe faţa frumoasă a
lui Danner. îţi taie răsuflarea de frumoasă ce e.
Jace pufni. Dannerii aveau ei o dexteritate de a se
însura cu fete frumoase.
- Şi cum de nu a apărut prin oraş?
- A avut un accident. O îngrijeşte Tremaine.
Curiozitatea nu-i dădea pace lui Jace. Cu siguranţă că
Dannerii o găzduiau de cîtva timp pe nevasta lui Jesse dar
nu suflaseră nici un cuvinţel, că altfel întregul Rock Springs
ar fierbe, fiecare vrînd să arunce măcar o privire asupra femeii
care reuşise să-l tîrască pe Jesse Danner în faţa altarului.
- E o căsătorie din dragoste? L-ar gîdila pînă la leşin
să afle că Jesse căzuse în capcana matrimonială. Jace
descoperise pe pielea lui cît de rece şi de crudă putea
să fie fericirea conjugală. Spera să fie aşa şi pentru Jesse,
mai ales că Lexie, Tremaine, Harrison şi Miracle păreau
să fie atît de revoltător de fericiţi.
Jesse aşeză paharul gol pe tejghea.
- Jace, eu cred că tu nu ţii neapărat să ştii.
- De ce?
- Pentru că m-am însurat cu soră-ta, îi răspunse
zîmbind. Kelsey e soţia mea.

EO c s
^ Z a p i+ o lu l 1 8

Luminile casei Danner luceau ca nişte raze aurii


binevestitoare prin ferestrele de la etajul întîi. Lumini
electrice, constată Jesse cu surprindere. Cînd plecase
de acasă, iluminarea se făcea cu lămpi de gaz. Părea că
progresul ajunsese chiar şi la Rock Springs.
Terasa de pe acoperiş părea, sub lumina slabă a lunii,
un pătrat alb fantomatic. Jesse îşi opri calul la vreo treizeci
de metri de intrarea casei. Nu ar fi vrut să se afle aici.
Senzaţia laţului de gît o resimţea ori de cîte ori se gîndea
la familia lui. Acum îl simţea din nou, mai strîns. Dar
Kelsey era acolo şi el ar fi fost în stare să treacă şi prin foc
ca să se asigure că era sănătoasă, deşi ştia că cel mai
bun mijloc de a-i asigura siguranţa era să stea el însuşi
cît mai departe de ea.
Cu brutalitate cinstită recunoştea că momentele lui de
amuzament pe seama lui Jace fuseseră doar o reacţie
de laşitate, căci se temea de întoarcerea acasă. Întîrziase
revederea cu ai lui pentru că nu dorea să dea ochii cu ei.
36 0
c N a n c y B u s h

Cu niciunul dintre ei. CInd Tremaine şi Lexie veniseră la


Portland, el îi evitase deoarece nu vroia să-i vadă.
Şi totuşi... şi totuşi vroia.
- Ei, la naiba, bombăni, ducînd calul la grajd. înăuntru
îl întîmpinară mirosurile familiare de fîn, praf şi năduşeală
de animale. Aruncă o privire ironică spre boxa din fund.
Se culcase acolo cu Annie de mai multe ori şi fusese
prins o dată de către Lexie.
închise ochii şi răsuflă adînc. Nu era de mirare că era
considerat un paria la Rock Springs.
Jesse ţesălă calul, apoi îi aduse nişte apă şi aruncă
un pumn de ovăz în găleata de lîngă ieslea cu fîn. Ieşi
afară, în noaptea înstelată, dorindu-şi cu întîrziere să fi
făcut ceva de ispravă în tinereţea lui plină de erori.
Exista o scară exterioară care ducea la etajul clădirii.
Hotărînd că laşitatea era cel mai bun mijloc pentru ca
să-şi ofere cîteva minute netulburate cu Kelsey, Jesse
urcă scara sprinten şi tăcut ca o pisică şi intră în casă.
De jos de la parter se auzeau voci şi în aer stăruia aromă
de pui fript. Cina se terminase. îşi imagina familia reunită
în camera de zi, sorbind din cîte un pahar.
Familia lui.
Jesse clătină din cap: nu-i venea să creadă. în ce
cameră o fi ea? se întreba. Şi pentru că nu exista decît
un răspuns, merse fără să facă zgomot pînă la odaia de
la capătul coridorului, fosta cameră a lui Lexie.
Apăsînd clanţa, Jesse aruncă o privire înăuntru. La
început i s-a părut că odaia era goală, dar imediat îşi
dădu seama că Kelsey era sprijinită în perne, cu ochii
închişi şi cu o faţă atît de albă că inima lui Jesse se strînse.
Părul ei se revărsa ca un evantai într-o superbă
dezordine. Părea atît de incredibil de delicată şi de fragilă,
încît, fără să se mai gîndească la reacţia ei, traversă
R e n e g a ţ i i 361

camera şi se aşeză pe marginea patului.


Teama se înfigea adînc în sufletul lui. Ar fi putut să o
piardă. Era sfîşiat de emoţie. Trebui să strîngă din dinţi
ca să şi înăbuşe strigătul de chin cînd se gîndea cît de
mult rău îi făcuse Montana Gray.
Am să-l omor, şopti, apucîndu-i mîna dreaptă într-a
lui. Mîna stîngă era prinsă în aţele, constată cu o tresărire
dureroasă. Imediat ce mă întorc am să-l omor. Pentru
tine. Pentru asta, şuieră furios, privind forma ei nemişcată.
- Atunci ai să sfîrşeşti la închisoare, răspunse ea,
descfiizînd ochii, perfect trează. Şi nu mai îmi ştrînge
mîna. Vrei să mi-o rupi şi pe asta?
Uşurat, Jesse surîse buzelor ei moi.
- Te simţi bine?
- Mă simt destul de bine ca să nu mai pot să sufăr
camera asta. De fapt, astă seară am fost jos şi am stat
pînă ce fratele tău a insistat să mă întorc în pat de parcă
aş fi infirmă. Aşa că stau aici trează de vreo oră, pînă
acum cînd ai apărut tu. Ei încă nu ştiu că eşti aici, nu-i
aşa?
- Nu. Dădu drumul degetelor ei cu regret.
Din cauza întune ricului nu putea să descifreze
expresia ei, dar simţea că era bucuroasă să-l vadă. Iar el
era extrem de bucuros să o vadă pe ea.
- Doamnă Danner, nu ţi-a spus nimeni că e sinucidere
curată să apari în faţa unui cal care aleargă? o întrebă cu
blîndeţe.
Ea îi căuta ochii.
- Sinucidere sau crimă...?
Jesse ar fi dorit să o ia în braţe şi să nu-i mai dea
niciodată drumul.
- Nu a fost un accident, îi răspunse.
- Montana?
362 N a n c y Hu s h

El încuviinţă din cap.


Ea închise ochii şi degetele ei ciupeau nervos
cuvertura.
- Mă şi mir să te văd aici. Eşti atît de hotărît... să-ţi iei
revanşa.
- Acum mai mult ca jiiciodată, confirmă Jesse cu
sobrietate. Dar tu mi-ai cerut să vin.
• El nu şi-a dat seama ce mult dureau aceste cuvinte.
Tu mi-ai cerut să vin.'Nu „eu am vrut să vin".
- Kelsey, şopti luîndu-i bărbia în mîna lui.
Vocea lui tandră i-a adus lacrimi în ochi.
- Nu-mi spune aşa, zise întorcîndu-şi capul supărată
din cauza propriei ei slăbiciuni. Pleacă, Jesse. Te rog.
Nu era nevoie să vii. Eu... eu nu vreau să te văd, nici
acum şi niciodată. Vreau să fiu lăsată în pace...

în întuneric, după plecarea lui Jesse, Kelsey se uita


necăjită la tavanul zugrăvit în alb, pe care dansau ca nişte
demoni dîre de lună. Era jenată de izbucnirea ei, jenată şi
umilită.
Fusese încîntată că el venise la Rock Springs ca să
fiecu ea. Umilită pentru că, de dragul ei, risca să-şi vadă
familia. Dar el o chemase pe numele ei cu un glas atît de
plin de dragoste, ce dăduse drumul unui zăgaz în inima
ei, iar acum, o, Doamne, îi venea să moară.
încă puţin şi ea o să-şi încredinţeze soarta în mîinile
lui crude pentru totdeauna. O soartă mai rea decît
moartea. Inacceptabilă. Coşmarul ei cel mai teribil şi visul
ei cel mai drag.
Un zgomot mare de voci - de voci în delir ce veneau
R e n e g a ţ i i 363

de jos de la parter - pătrunse în dormitor.


Jesse Danner, fiul rătăcitor, derbedeul a cărui tinereţe
dezmăţată făcuse ţăndări reputaţia unor fete, se întorsese
acasă.

£0 03

Camera de zi arăta aşa cum şho amintea - dulăpiorul


de mahon pentru băuturi spirtoase al tatălui lui cu
geamurile rombice care scînteiau ca beteala de Crăciun
îri lumina focului din cămin. Carafele de cristal străluceau
pe fondul lemnului de culoare închisă, luminate de lămpi
electrice care erau slăbite astă seară, ca să creeze
atmosferă.
însă ceea ce Jesse văzuse din restul casei arăta
trecerea timpului. Lipsea acel ceva deosebit pe care îl
adusese mîna Elizei Danner. Doar cîteva vestigii
rămîneau de pe urma felului ei îngrijit de a fi - argintăria
bine lustruită, patina lucioasă a mesei din sufragerie,
aplicele lucrate de pe pereţi, candelabrul greu şi plin de
lumini. Dar covorul era uzat pe alocuri, mai ales din hol
pînă în camera de zi. Iar tatăl lui Jesse, Joseph Danner,
avea părul mai încărunţit, umerii căzuţi, iar o mînă ţinea
strîns măciulia unui baston de lemn noduros.
Şedea pe un scaun cu spătar drept, privindu J pe Jesse
cu aceeaşi expresie negativă de care îşi amintea din
adolescenţă. Singura schimbare reală pe care o constata
Jesse, era că Joseph purta cizmele şi în casă. Pe vremea
domniei stricte a Elizei acesta ar fi fost un păcat mortal.
Jesse stătea lîngă cămin, cu un braţ sprijinit de poliţa
acestuia. Nu se mai simţise atît de prost de la zilele acelea
cînd primise lovituri de nuia pentru că o urmărise pe
364 c N a n c y Hu s h

Annie. Jesse nu mai aşteptase să încaseze pedeapsa


pe care i-ar fi hărăzit-o Joseph Danner pentru „chestia"
lui cu Alice McIntyre. Noroc că Joseph nu fusese la curent
şi cu toate celelalte chestii.
Distrat, îşi scărpina umărul cu cicatrice, amintirea de
la tatăl lui Alice, indignat pe drept, dar ochind foarte prost.
Era al naibii de norocos că era viu.
Norocos...
Nu vreau să te văd, nici acum şi niciodată.
Ce mai noroc!
Tremaine observase mîna lui Jesse frecîndu-şi umărul
şi colţurile gurii lui se ridicară sardonic. Lexie pufni
neelegant şi Jesse privi în direcţia ei. Părea că şi ea
observase reacţia lui la acea amintire.
Dacă îşi făcuse oarecare iluzii despre întîlnirea lui cu
familia, acum acestea se destrămaseră. Odaia era plină
de fantomele tuturor faptelor necugetate din tinereţe.
Chiar şi Harrison, care fusese mai indulgent faţă de fratele
mai mic, părea teribil de reţinut şi de precaut cînd se uita
la Jesse cu ochii lui verzi.
Mai era şi Miracle. Jesse nu se putea abţine să nu-şi
întoarcă mereu privirile la ea. Se minuna de frumuseţea
ei. Pâr negru lung, ochi albaştri şi o limbă ascuţită ca
briciul, care era la fel de ucigătoare ca şi dexteritatea ei
în mînuirea cuţitului.
Ce mai colecţie de rude. în care el se potrivea de
minune.
- Deci te-ai însurat cu o Garrett, zise Joseph, închizînd
ochii, de parcă ăsta era unicul păcat cardinal.
Întrucît şi Harrison se însurase cu o Garrett, Jesse
considera, pe bună dreptate, că asta nu putea să
constituie o problemă.
- Da, zise cu glas ferit.
O, pentru numele Domnului, Jesse nu te mai uita
uşa de parcă ai fi în faţa plutonului de execuţie, exclamă
din fericire Lexie. Pur şi simplu sîntem cu toţii încîntaţi
ca te vedem din nou! Şi încăînsurat. Cu Kelsey Garrett!
Se lovi cu palma peste frunte, rîzînd.
Am înţeles că Harrison a fost gata gata să se însoare
cu ea, sublinie Jesse.
I larrison păru mirat că el ştia atîtea lucruri.
Ei, da, dar am fost... reţinut şi nu am putut ajunge la
biserică. Aruncă o privire spre soţia lui.
Privirea lui Miracle era directă şi, nu se ştie de ce,
plină de o mare curiozitate.
Harrison mi-a spus o dată că la Rock Springs se
povesteau despre tine cele mai infame poveşti. Dar nu
arăţi cfliar ca un răufăcător atît de groaznic.
- Zău? Jesse îi trimise fratelui o privire elocventă, însă
I larrison ridică din umeri, zîmbind puţin cam ruşinat.
- Pari nefericit, continuă Miracle pătrunzîndîn gîndurile
lui.
Fu luat prin surprindere. Nefericit? Se încruntă,
înfruntînd conştient greutatea ce-i apăsa pe suflet. Da,
era nefericit. Nefericit din cauza relaţiei cu soţia lui.
Nefericit că-i pusese viaţa în pericol amestecînd-o în
complotul lui de răzbunare.
- Samuel vine acasă? întrebă Joseph.
- Nu. Jeşse se uită la tatăl lui. Urmăreşte să afle cine a
încercat să o doboare pe Kelsey.
- Ai vreo idee cine poate fi? în tre b ă H arrison
încruntîndu-se.
- Niciuna, minţi Jesse. O să se ocupe de Montana după
cum vroia el. Nu vroia nici o intervenţie din partea familiei.
Era timp. Era timp pentru însănătoşirea lui Kelsey şi
pentru ca întreprinderea lui şi a lui Montana să sugă
întregul capital pe care îl investiseră ei. Atunci el o să
saboteze întreaga activitate. Să-i dea foc să ardă pînă în
temelii, la nevoie. Să facă orice numai să-l doboare
financiar pe Gray şi să fie aruncat afară din lumea bună
a Portlandului. Individul îşi croise drumul cumpărînd
oamenii în stînga şi în dreapta; era interesant de văzut
cîţi dintre prietenii Iui aveau să fie de partea lui cînd va
rămîne pe drumuri.
Lăcomia oarbă a lui Montana Gray avea să-i joace
festa; Jesse era sigur de asta. Dacă Gray era atît de stupid
încît să creadă că Jesse nu şi-ar risca fiecare cent pe
care îl poseda, înseamnă că era complet miop. Lui Jesse
nu-i păsa cît de mult avea să coste această acţiune - în
dolari. Dar o viaţă, mai ales viaţa lui Kelsey, era cu totul
altceva. Jesse prefera să-şi vîndă sufletul diavolului decît
să-l lase pe Montana să-i mai facă vreun rău lui Kelsey.
Durerea îl străpunse din nou cînd îşi aduse aminte
cum reacţionase Kelsey. Dădea vina pe el şi avea
dreptate. Era vina lui. O clipă, ea păruse aproape fericită
să-l vadă, dar apoi izbucnise în lacrimi. Cînd o mai văzuse
vreodată piîngînd? Fusese zguduit pînă în măduva oaselor.

- Ei, o să fie interersant cu tine acasă Jesse, rosti


Tremaine tărăgănat.
- Dar ce ne facem cu Garrett? Joseph Danner era
încruntat. Cînd Jace o să afle că Kelsey este aici, o să facă
un tărăboi monstruos.
- El... ăăă... ştie.
- Ce? au strigat toţi în cor.
Amintirea mutrei lui Jace aduse pe faţa lui Jesse un
surîs în ciuda situaţiei. Fusese nemaipomenită!
- Probabil că o să se înfiinţeze curînd, s-o vadă pe
Kelsey. Poate astă seară, presupuse deşi trecuse deja
Q Re ne gaţ i i j 367

do miezul nopţii. _
I ai spus tu? exclamă Lexie nevenindu i să creadă.
Nouă ne ai spus să păstrăm secretul!
Am vrut ca el să ştie, le-a revelat Jesse. Ţinusem
secretul faţă de el numai pentru că Kelsey nu vroia ca el
să afle, însă eu am vrut ca el să ştie. Aşa că m-am oprit
la Semilună şi i-am dat vestea cea bună.
- Eşti înteadevăr îndrăgostit de ea, nu-i aşa? zise Lexie
cu un zîmbet tot mai larg.
Jesse nu răspunse. Mai întîi Samuel şi, acum Lexie îi
spunea ce simţea el. El nu se credea capabil de o
dragoste romantică, de acea dragoste în care doi oameni
împart totul, în care doi oameni îşi fac planuri de viaţă în
comun.
- E nevasta mea, zise în cele din urmă, ca şi cînd asta
dădea răspuns la toate.
Cîteva secunde mai tîrziu, clopotul de la intrare răsună
puternic în toată casa. Întrucît Elsie plecase de mult acasă,
Lexie sări în picioare, să răspundă la uşă. în lumina slabă
a lămpii de pe prispă, Jace însoţit de soţia sa Emerald,
stătea ca un conspirator cu fălci încleştate.
- Vreau s-o văd pe sora mea, ceru Jace cu răceală. Vreau
să mă asigur că e teafără şi vreau să vină acasă.
Sus la etaj, Kelsey a auzit clopoţelul de la intrare şi
s-a oprit în mijlocul camerei prin care se preumblase
agitată de o oră încoace. Renunţase să mai încerce să
doarmă, sfîşiată între dorinţa de a alerga jos şi de a se
arunca în braţele lui Jesse şi o nevoie la fel de puternică
de a rămîne detaşată şi stăpînă pe persoana ei.
Cr^pînd uşa de la dormitor, trăgea cu urechea fără
nici o ruşine şi auzi ultimatumul fratelui ei.
Jace!
- Bună seara, zicea Jesse cu acea tărăgăneală care
368
c N a n c y B u s h

puteai fi sigur că o să-i ridice tensiunea lui Jace pînă în


tavan. E cam tîrziu astă seară. Kelsey doarme. Am să-i
spun şi poate că ai s-o poţi vedea mîine.
- Pe naiba!
- Jace. Glasul încordat al lui Emerald făcu să i se
încreţească pielea braţelor lui Kelsey.
- De fapt, de ce nu aştepţi să primeşti o invitaţie?
adăugă Lexie cu falsă amabilitate. După cîte mi-a spus
mie, Kelsey nu se prea grăbeşte să te vadă din nou.
Trasul cu urechea era culmea laşităţii. Kelsey îşi
aruncă un capot peste cămaşa de noapte din flanelă şi
trăgînd o respiraţie întăritoare, o porni spre scară.
Din capul scării cotite reuşea să vadă faţa autocrată,...
bine cunoscută a fratelui ei, precum şi pe cea, cîndva
frumoasă, a lui Emerald, acum mai trecută şi înţepată de
ciudă. Lexie se uita la ei cu un amuzament ostil, cu braţele
la piept. Jesse se uita drept la Emerald, expresia de pe
faţa lui fiind indescifrabilă.
- Bună, Jace, zise Kelsey, coborînd scara pe picioare
categoric tremurătoare. Prea mult timp din viaţa ei fusese
sub controlul fratelui ei.
Capul cu păr negru al lui Jesse se răsuci în direcţia ei,
luat prin surprindere. îi aruncă lui Jace o privire ce nu
putea fi descrisă decît ca sălbatică, apoi se avîntă în sus,
suind treptele două cîte două şi o întîlni pe Kelsey la
jumătatea drumului. Eaîl privea cu uimire. Nu se aştepta
la o purtare cavalerească din partea lui, mai ales acum,
după ce îi strigase acele cuvinte de respingere cu cîteva
ceasuri mai înainte. Dar Jesse cunoştea simţămintele pe
care le avea faţă de fratele ei şi, deşi nu uitase că ea îi
ordonase să iasă din viaţa ei, el îi apucă mîna dreaptă şi
i-o strîngea uşor. l-o strînse şi ea, mulţumindu-i în felul
acesta tăcut pentru sprijinul lui.
R e n e g a ţ i i 369

Ceilalţi Danneri se strînseseră în jurul holului în timp


ce Jace şi Emerald stăteau chiar în mijloc, luminaţi
puternic de zecile de becuri ale noului candelabru. Auzind
vocea lui Kelsey, se uitară toţi în sus, miraţi în grade
diferite de reacţia lui Jesse la apariţia lui Kesey: Miracle
şi Harrison păreau bucuroşi; Tremaine şi Lexie schimbau
între ei o privire cunoscătoare; Joseph se încrunta de
parcă Jesse ar fi comis cine ştie ce gest nesăbuit; Jace
se holba cu stupoare, iar faţa lui Emerald era albă şi vizibil
îndurerată, Kelsey, care rareori o văzuse pe cumnata ei
atît de descumpănită, se amuza că Emerald era atît de
vizibil necăjită de faptul că se măritase cu un Danner.
- De ce nu intrăm cu toţii în salon? spuse Joseph
arătînd spre odaia de vizavi. Tremaine, adu whisky şi
sherry.
- E în regulă? o întrebă Jesse pe Kelsey pe şoptite, în
timp ce coborau ultimele trepte şi se duceau în salon, în
urma grupului. Privirea lui era acum aţintită asupra lui
Jace.
- Da, spuse Kelsey, constatînd cu o tresărire că spunea
adevărul. Jace nu mai avea nici o putere asupra ei.
- Eşti sigură? Ochii lui albaştri o căutau cercetător şi cu
oarecare prudenţă. Kelsey nu-şi dădea seama că ochii ei
mari exprimau o teroare lentă, mocnită. Mai înainte ca ea
să-i poată răspunde, el spuse:
- Stai o clipă! şi ieşi din odaie tocmai cînd Tremaine
apărea cu o tavă cu carafe şi pahare de cristal.
D ispariţia bruscă a lui Jesse o lăsă pe Kelsey
dezorientată. Ea nu realizase cît de mult ajunsese să
depindă de sprijinul lui pînă nu s-a trezit singură lîngă
uşă. Deodată, îşi dădu seama cum e îmbrăcată, de falsa
ei căsătorie şi de împrejurările care duseseră la această
întîlnire.
370
c Nancy li u s h
- Asta în caz că Jace deraiază de pe şine, şoptea glasul
lui Jesse în spatele ei.
Kelsey se răsuci pe jumătate şi simţi că el îi punea o
puşcă în mîna dreaptă. Ochii lui Kelsey se umplură de
recunoştinţă şi iubire. Dacă nu ar fi fost martori de faţă
şi-ar fi aruncat braţele de gîtul soţului ei şi i-ar fi spus cît
de rău îi părea pentru lucrurile jignitoare pe care i le
spusese.
- Pentru numele lui Dumnezeu, de ce i-ai dat o puşcă?
întreba Jace uluit. Kelsey, trebuie să ne dai o mulţime de
explicaţii. Şi acum nu e momentul. Categoric nu acum,
cînd so(ul tău se simte atît de ameninţat că trebuie să
înfigă o puşcă în mîinile unei femei!
- O, Jace, spuse Kelsey cu voce amuzată. 'Tacă-ţi
fleanca.

&D 0 3

O oră mai tîrziu Kelsey se întorsese în camera ei,


rememorînd cu deliciu fiecare moment al scenei de la
parter. Jace se făcuse absolut livid! Sărise în picioare,
cerîndu-i să dea ascultare raţiunii, iar Jesse îi spusese
pur şi simplu că ea era so(ia lui, că Jace nu mai avea nici
un fel de autoritate asupra ei şi că dacă nu afişează o
atitudine de bună vecinătate, mai bine să se ducă înapoi la
moşia Garrett.
Asta i-a oprit pe loc. Jace şi Emerald s-au uitat de
jur-împrejur şi şi-au dat seama că sorţii erau împotriva
lor. Nimeni, niciunul dintre Danneri nu se aşteptase ca
Jesse să ia o asemenea atitudine de proprietar. Kelsey
însăşi fusese surprinsă şi încîntată. Din clipa cînd întîlnise
fam ilia lui Jesse, constatase că ei nu credeau în
durabilitatea căsătoriei ei cu Jesse. Ea însăşi ştia că
aceasta urma să ia sfîrşit în curînd, dar dorise ca familia
Danner să creadă că Jesse o iubea măcar puţin. Şi în
seara asta Jesse împlinise acel vis frumos.
Desigur, era doar temporar, o ştia prea bine. Doar
pentru că ea îşi dăduse seama de dragostea ei pentru
el, nu însemna că şi el simţea la fel. Dar îi păsa suficient
de ea încît să o ajute să îl înfrunte pe nesuferitul ei de
frate şi îi era recunoscătoare pentru aceasta.
Kelsey se ghernuise în fotoliul de la fereastră, cu
genunchii traşi sub ea şi privea spre cîmpurile şi pădurile,
din spatele casei Danner, luminate de lună. Acum, casa
era liniştită. Toată lumea se dusese la culcare. Toată
lumea, cu excepţia lui Jesse, întrucît el nu se afla în
dormitorul în care toţi Dannerii se aşteptau ca el să
doarmă. Dar Kelsey ştia că Jesse nu va veni după ea în
dormitor, chiar dacă ei nu ştiau acest lucru. Le dăduse
însă tuturor impresia că el şi Kelsey erau fericiţi în
căsnicie, aşa că ea era curioasă să afle cum avea el de
gînd să continue farsa dacă avea să se culce pe
canapeaua de la parter.
O clipă mai tîrziu auzi paşi înăbuşiţi pe covorul de pe
scară, paşi care se îndreptau spre camera ei. Cu gura
uscată, ea observă cum se mişca clanţa şi cum Jesse
păşea în cameră, închizînd cu precauţiune uşa în urma
lui, plimbîndu-şi privirea prin odaie pînă ce a descoperit o
pe Kelsey în fotoliul de la fereastră.
- Ei, doamnă Danner, zise încetişor. Cît de mult doreşti
să continui cu mascarada asta?
- Foarte mult, răspunse ea fără nici o ezitare. Şi îţi
mulţumesc că m-ai ajutat acolo, jos.
El dădu din cap, plimbîndu-şi privirea prin toată camera
şi oprind-o asupra fotoliului cu spătar şi braţe acoperite
372
c N a n c y H u s h

cu broderie de dantelă de lingă măsuţa de toaletă.


Niciunul nu a rostit ceea ce gîndea fiecare. Kelsey s a
gîndit că Jesse va dormi în fotoliu în timp ce ea va sta în
pat, dar că nu o să închidă ochii toată noaptea.
Jesse gîndea cam acelaşi lucru. Aşteptase pînă ce
toţi membrii familiei se duseseră fie acasă la ei, fie la
culcare, după care constatase că nu prea ştia ce să facă.
Dacă ar avea un pic de minte, ar pleca. Lacrimile şi
cuvintele ei de respingere îl duruseră. Nu se aşteptase
la ele. Ea fusese orbeşte de partea lui. După părerea lui
ei se iubiseră, ceea ce era categoric un progres, fie că
Kelsey îşi dădea seama sau nu, iar acum, acum ea îi
poruncise să plece. Lui Jesse îi venea să o arunce pe
pat, să o sărute nebuneşte şi să i smulgă cuvintele de
dragoste, de chin şi de dorinţă care mocneau în adîncul
fiinţei ei.
Numai că ea nu dorea deloc acest mariaj. îi spusese
de nenumărate ori că dorea să-i pună capăt.
îşi scoase vestonul şi îl aruncă pe toaletă, începînd
să şi descheie nasturii de la cămaşă în acelaşi timp.
- Ce ai de gînd să faci? întrebă ea.
- Nu-ţi face griji. Oricît nu ţi vine ţie să crezi, să ştii că
încă nu m-am înjosit pînă într-acolo încît să violez pe
cineva. Sînt obosit şi vreau să mă culc.
Se dezbrăcă pînă la indispensabili şi Kelsey părăsi în
grabă fotoliul de la fereastră ca să i dea plapuma de puf de
pe pat. De-a curmezişul umărului lui se vedea urma slabă
a unei cicatrice. O bservîndu-i privirea, Jesse zise
sarcastic:
- Nici în căzui ăsta nu a fost vorba de viol.
- Nu am crezut niciodată că a fost. Alice McIntyre a
încercat fără îndoială să te prindă în laţul căsătoriei. Ca
şi majoritatea celorlalte.
R e n e g a ţ i i 373

Jesse se uita uluit la soţia lui.


- Ultima persoană la care m-aş fi aşteptat să vină în
ajutorul meu eşti tu.
- De ce? îl întrebă Kelsey în mod automat.
- Ştii tu de ce. Fiindcă ai fost destul de vorbăreaţă în
privinţa părerilortale despre trecutul meu. Acuma, noapte
bună, Kelsey, adăugă brusc, văzînd că ea continua să
se foiască pe lîngă scaun. Scuză-mă. Am uitat. Noapte
bună, doamnă Danner. Sau nici aşa nu ţi place? Poate
ar trebui să-mi sugerezi cum doreşti să ţi spun.
- Kelsey e foarte bine, zise ea timid. îşi retrase privirea
de pe pieptul lui bronzat şi se grăbi să stingă lampa de
lingă pat. Odaia fu cufundată în întuneric, dar pe măsură
ce ochii ei se obişnuiau cu obscuritatea, putu să
desluşească umbre şi forme în dîra subţire de lumină a
lunii ce intra pe fereastră.
Au trecut lungi momente de tăcere. Kelsey zăcea sub
pătură şi se uita în tavan. Auzea respiraţia lui, dar refuza
să privească în direcţia lui. Era prea chinuitor. O ctiinuia
dorinţa de a se ghemui la pjeptul lui, de a-i simţi braţele
in jurul ei, de a se topi în plăcerea de a face dragoste cu
el. Dar nu putea. Nu putea.
- O fir-ar să fie, bombăni el deodată şi veni lîngă pat.
Kelsey îngheţă iar inima începu să i bată nebuneşte.
- Ce faci? întrebă cîrid patul scîrţîi sub greutatea lui.
- Mătîrăscîn pat lîngă nevastă-mea.
- Nu, nu se poate.
- Ba da, se poate, replică el şi braţele îi alunecară
posesiv în jurul mijlocului ei, trăgînd o aproape de el.
Spinarea ei îi atingea pieptul, iar gura lui se apropia de
urechea ei.
Cu tandreţe îi netezi părul pe spate, îi întoarse bărbia
ca să îi examineze fiecare trăsătură a feţei iubite. Degetul
374
c N a n c y H u s h
;>
lui se plimba pe pielea moale şi delicată a feţei ei.
- Nu, Jesse, zise ea încetişor.
- Ştiu că tu nu vrei să continue această căsătorie. Nici
eu nu doresc, spuse, stingînd flacăra vie a speranţei ce
se aprinsese în pieptul ei. Dar atîta vreme cît există, eu
nu pot să dorm la celălalt capăt al odăii, gîndindu-mă la
tine care eşti aici şi dorindu te.
Kelsey închise octiii şi trase o lungă răsuflare.
-Jesse...
- Cînd te-am văzut zăcînd jos pe stradă, neştiind dacă
erai rănită... mortal... sau nu, am înţeles cît de scurtă este
viaţa. Glasul lui era sugrumat de emoţie.
Kelsey înghiţi în sec. Pulsul îi bătea uşor şi repede.
Farmecul, mai ales farmecul fatal al lui Jesse, lipsise cu
totul de cînd ei făcuseră din nou cunoştinţă. Acuma însă
se revărsa peste ea, inundînd o cu valurile lui.
- Viaţa ta o să fie probabil scurtă, murmură ea,
încercînd cu disperare să abată conversaţia. Pentru că
eşti hotărît şi te încăpăţînezi să ţi o risipeşti din cauza
unei răzbunări.
Faţa lui era aproape de ceafa ei, îngropată în părul ei.
Mîna lui se întinse uşor în sus, cuprinzîndu-i sînul.
Răsuflarea lui era întretăiată şi glasul sfîşiat.
- Montana Gray a omorît o prietenă de-a mea. O femeie,
recunoscu el ca şi cum şi-ar fi scos cuvintele din suflet. Pe
Nell. Ea este motivul principal pentru care am pornit în
căutarea lui Gray.
Kelsey auzi doar un cuvînt.
- O femeie, a repetat, îndurerată pe dinăuntru.
- Gray a omorît-o. A aranjat să pară un accident, dar a
omorît-o. A omorît-o pentru că mi-a transmis informaţii
cu privire la matrapazlîcurile lui.
Kelsey se răsuci încet în braţele lui; enormitatea
R e n e g a ţ i i 375

declaraţiei lui îi pătrundea în creier. îi cercetă ochii plini


de umbre, trăsăturile feţei, căutînd o dovadă că minţea.
Dar el o privea cu impasibilitate şi cu excepţia patimii ce
mocnea în adîncurile de culoarea aquamarinei, nu a putut
discerne nici o altă emoţie. Dacă el ar fi fost altcineva, ea
ar fi putut să jure că spunea adevărul.
- Vrei să spui că motivele tale erau nobile? •
- Nu ştiu ce vreau să spun, mormăi el. Dar ăsta-i
adevărul şi am vrut ca tu să-l cunoşti. Şi nu mai vreau să
aştept deloc, adăugă, iar mîinile lui îi mototoleau cămaşa
de noapte, i-o trăgeau peste cap şi o aruncau într-un colţ
îndepărtat al odăii. Nu mai vreau să aştept asta.
Aplecînd capul peste sînul ei, strînse sfîrcul între dinţii
lui, cu o sălbăticie stăpînită. Kelsey gemu, dar propria-i
dorinţă era atît de presantă, că nu putea să mai gîndească
limpede. înfipse degetele în părul lui de culoarea miezului
de noapte în timp ce săgeţile dorinţei îi străpungeau
sîngele.
- Şi, adăugă cu gura pe pielea ei, aşternînd sărutări
uşoare pe sînii ei tremurători şi de-a lungul cefei ei, întrucît
tu eşti sigură că viaţa mea poate lua sfîrşit în orice clipă,
merită să mă folosesc de puţinele ceasuri ce mi-au mai
rămas. Trase pe spate coama ei bogată, roşie-castanie,
lăsînd să-i stăruie mînaîn şuviţele mătăsoase şi bogate.
O să fac dragoste cu tine.
Ea se cutremură.
- Nu pot, Jesse. Nu vreau.
- Ba da, vrei, răsuflă el pe gura ei.
- Nu... nu dacă... nu cînd ştiu că trebuie să... că o să...
divorţăm. Nu pot...
- Eu cred că asta e exact ceea ce vrei, argumentă el
blînd. Să fii împreună cu un bărbat care nu are nici o
putere asupra ta. Cu soţul tău. Cu cineva despre care
376 c N a n c y B u s h

lumea bună să nu strîmbe din nas că ai o legătură. Dar


tu eşti fericită că noi nu avem un viitor împreună. Asta
vrei de fapt.
Nu putea să greşească mai rău.
- Nu!
- Am să ţi acord divorţul, murmură el îndurerat, rostind
cuvintele pe care ştia că ea dorea să le audă. Dar acum
îmi vreau nevasta mea.
Ea îşi azvîrli mîinile în pieptul lui puternic şi împinse, •
însă gura lui Jesse o capturase pe a ei. Ea se lupta să-i
spună adevărul, dar lupta nu avea nici un rost; sărutul lui
o devasta, limba lui îi tachina interiorul gurii ei şi raţiunea
ei se topi odată cu rezistenţa. El o ţinea îngrozitor de
strîns lipită de el, cu braţele ca nişte benzi de fier. Cînd îi
eliberă gura pentru a depune sărutări fierbinţi de-a lungul
obrazului şi pînă la ureche, Kelsey reuşi să spună:
- Asta o să mă doară mai tîrziu. Nu pot să suport.
Te rog, nu, Jesse, se ruga ea şi adăugă un argument
final: eu nu - nu mă simt bine - pentru aşa ceva.
- Aşa ceva? zise el cu un chicotit plin de regret. Limba
lui trasă curbele şi crăpăturile urechilor ei şi Klesey tresărea
de dorinţă fierbinte.
- Nu se poate... te rog, Jesse, ... nu...
- Trebuie să fii infinit mai convingătoare decît atît,
doamnă Danner.
- O să trebuiască să mă forţezi, se bîlbîi ea.
- O, rahat, zise el rîzînd şi Kelsey îşi luă ochii de pe
chipul lui iubit pentru că ştia că avea dreptate.
Totuşi, nu era în firea ei să se predea. Şi învăţase prea
devreme şi prea bine că nu putea să aibă încredere în
nici un bărbat, nici chiar în soţul ei, mai a le ş i n soţul ei,
bărbatul ale cărui isprăvi sexuale atrăseseră şi cuceriseră
chiar şi pe femeile cele mai caste şi mai fericite.
R e n e g a ţ i i 377

- Bine. Cîştigi tu. Există în mine o parte carete doreşte.


Cred că e ridicol să continui să mint în chestia asta.
- Complet ridicol, confirmă el luînd mîinile care îi.
împingeau pieptul şi punîndu-le în jurul pieptului lui. Stai
Kelsey, îi spuse şoptit, uitîndu-se direct în ochii ei revoltaţi
şi plini de spaimă. Se temea că el o său facă rău şi
această constatare durea îngrozitor. El nici măcar nu se
întreba de ce era atît de paralizată de frică; constata un
simplu fapt. Rareori întîlnise o femeie care nu vroia să
aibă nimic de-a face cu el într-un mod atît de evident.
Da, era atrasă de el, dar numai pe moment; Jesse îşi
dădu în fine seama că el nu asta vroia. Nu acum. Ceea
ce vroia el era Kelsey: mintea, trupul şi sufletul ei. Iar
dacă avea cea mai mică speranţă să o cucerească,
trebuia să se oprească acum, cît ea mai avea încă un pic
de respect faţă de el.
Dar tocmai cînd realiza ce ar trebui să facă, buzele ei,
roşii de sărutările lui, s-au ridicat şi ochii ei s-au închis.
Blestemîndu-se pentru imensa lui slăbiciune, el luă ceea
ce i se oferea acum de bună voie, jefuindu-i gura cu limba
lui şi mîngîind trupul ei tremurător cu mîinile lui.
Kelsey se abandona cu o ardoa re n e stă vilită ;
autocontrolul ei era năvălit de avalanşa unei nevoi
primare. Avusese deja o mostră de dragoste, de dragoste
aşa cum o făcea Jesse şi rămăsese dezorientată, şocată
şi plină de o dorinţă pe care nu putea şi nu vroia să o
înfrunte. Dar acum această dorinţă era prezentă,
sălbatică, frumoasă şi de nestăpînit. Simplele cuvinte de
tăgadă nu însemnau nimic faţă de povara pasiunii pe
care şi-o descoperea. Ajunsese la un punct dincolo de
care nu mai vroia să se lupte.
Cu un geamăt de abandon, Jesse îi acoperi trupul cu
al lui. Kelsey îl împresură cu braţele ei, strîngîndu-l tare,
378
c N a n c y Hu s h

în acord cu fiecare muşcfii tare şi suplu al lui. în întuneric,


fierbinţeala sărutărilor lui şi izbitura tăriei lui i-au împrăştiat
gîndurile, îndrumînd-o spre un extaz îndepărtat. Brusc,
dori să-i facă şi ea plăcere cum îi făcea el ei şi cînd l-a
atins, gemetele lui i-au redat înapoi acea plăcere.
- Kelsey, şopti el în urechea ei. Apoi mai aspru, Kelsey,
Kelsey, Kelsey!
La rîndul său, mîinile lui descopereau toate tainele
feminităţii ei, făcînd-o să se agaţe cu mîinile de pătură,
întregul ei trup tînjind după o eliberare. Atingerea lui
expertă o aduse în pragul tremurător al momentului
împlinirii şi încă o dată, înainte ca, în sfîrşit, el să se
împingă cu totul înăuntrul ei, sfredelind-o cu o nevoie atît
de mare încît chiar şi Kelsey a simţit cît de mult însemna
acel moment pentru el, mai înainte ca trupul ei să
explodeze în acel extaz primar în aceeaşi clipă cînd Jesse
atinse împlinirea.
Dar după aceea, în timp ce el zăcea întins lîngă ea cu
capul îngropat în văpaia părului ei, cu un braţ ce îi
cuprindea protector sînii, cu trupul cald şi relaxat, cu un
picior aşternut posesiv peste picioarele ei, ea a rămas
trează, privind în noapte cum lumina lunii se transforma
în lumina cenuşie neprietenoasă a zorilor.
îl iubea pe Jesse, îl iubise dintotdeauna şi părea a fi
sortită să-l iubească totdeauna. Trecutul lui nu conta.
Nimic nu conta. Dragostea nu asculta vocea raţiunii, îşi
dădea seama cu o durere surdă. Inimii ei nu-i păsa că el
nu simţea la fel. Ea pur şi simplu îl iubea.
Tresări şi închise ochii strîns. Povestea despre Nell
fusese ca un ultim cui bătut în coşciugul ei. Pînă atunci
considerase că el era un afemeiat răzbunător, lipsit de
orice fibră de nobleţe sau de eroism. Dar cînd îi explicase
despre Nell, recunoscuse vocea adevărului; chiar lipsa
R e n e g a ţ i i j 379

lui de dorinţă de a admite acest lucru dovedea ce mult


însemna aceasta pentru el.
Emoţiile ei se dezlănţuiseră de parcă s-ar fi ridicat încet
un zăgaz, iar sentimentele ei se revărsaseră într- un torent
turbulent devastator. Acum nu mai exista nici o speranţă
de mîndrie. Sucombase cu trup şi suflet.
Iar Jesse era mai mult decît dispus să-i acorde ceea
ce ea cerşise, revendicase în toate aceste săptărnîni.
Acum cînd ea nu mai vroia. Acum cînd ăsta era ultimul
lucru de pe lume pe care l-ar fi dorit. Acum cînd înţelesese
că soţul ei era partea cea mai importantă din viaţa ei şi
că ar face orice ca să-l păstreze.
Jesse Danner era pe punctul de a acorda soţiei lui
divorţul.

£0 03
^ Z c z p it o liA l 1 S?

Se simţea ca o înţepătură a toamnei în briza ce mişca


frunzele încă verzi ale copacilor şi atingea obrazul lui
Kelsey, care îşi sprijinea coatele de balustradă şi îşi
plimba privirea peste cîmpiile ce se unduiau în depărtare.
Era singură, mai ales pentru că aranjase în mod abil să
se depărteze pentru o vreme de tovărăşia tuturor
Dannerilor.
Avea nevoie să fie singură pentru a reflecta. Spre
dezgustul şi disperarea ei, descoperise că faptul că
făcuse dragoste cu Jesse îi transformase creierul în piftie.
Asta simţeau şi celelalte femei? Asta îl făcea irezistibil
sexului opus?
- Fir-ar să fie de ticălos, bombăni.
Pe solul uscat de sub ea se auziră paşi. Kelsey se
încordă dar nu se mişcă, dorind din tot sufletul ca rudele
ei prin alianţă,, bine intenţionate, să nu îi tulbure
singurătatea atît de necesară.
- Te gîndeşti la Jace? se auzi vocea lui Jesse, şoptită
c R e n e g a ţ i i
J 381

şi calmă.
Kelsey se întorse şî îl privi cu uimire. în afară de cîteva
vi/ite nocturne pasionate, el o ţinuse la distanţă. De fapt,
Kelsey era foarte supărată pentru felul în care arătase
tuturor că ea era nevasta lui, însă nu avea nici o şansă
!,<i pătrundă în inima lui. Momentele de tandreţe fuseseră
doar pentru a-l convinge pe Jace, îşi dădea acum seama
şi, deşi îi era recunoscătoare că îl pusese la locul lui pe
Ir .iţele ei, ar fi dorit ca în acelaşi fel să o trateze şi în faţa
familiei lui.
în loc de asta, Jesse se reîntorsese la felul lui obişnuit
de a fi: rezervat, sarcastic şi chiar mai iritabil decît de
obicei - ca urmare a faptului că familia lui nu se putea
abţine să-l tachineze în legătură cu reputaţia lui. Dar
oricum, Jesse rămînea la fel de rece şi de distant ca şi
luna de pe cer.
Dar nu şi în pat.
- De fapt, mă gîndeam la tine, îi răspunse sec şi cu o
mişcare bruscă din cap.
El îşi rezemă braţele musculoase de balustradă. Avea
mînecile suflecate pînă la coate.
- Ce am mai făcut? o întrebă leneş.
- De parcă n-ai şti. Nu-mi place cum te porţi cu mine.
El îi aruncă o privire piezişă.
- în timpul zilei sau noaptea?
- Şi ziua şi noaptea! declară Kelsey, supărată că
totdeauna trebuia să răspundă cînd el arăta atît de al
naibii de atrăgător. Întorcînd capul ca să nu mai vadă
zîmbetul lui atît de ademenitor, ea îl întrebă:
- Doreai ceva? Sau fiindcă sîntern singuri, poţi să te
porţi drăguţ cu mine?
- Doream cevg. Mă gîndeam că am putea să mergem
călare pînă la izvoarele calde la Rîul de Argint, dacă ai
3X2 c N a n c y B u s h

chef.
- Cred că aş prefera să stau aici.
- Cum vrei.
El dădu să plece, însă ea puse o mînă pe braţul lui
musculos, conştientă de căldura pielii lui. El aştepta. '
- Spune-mi de ce ai fost atît de rece cu mine.
- Ai fi preferat să mă port ca un amant plin de atenţii?
îi cerceta faţa. Nu ştiu care sînt planurile tale de viitor,
Kelsey, dar dacă te vei mai întoarce la Rock Springs, va fi
mai uşor pentru tine ca oamenii să creadă că mariajul
nostru nu a fost fericit.
- Oare este mariajul nostru fericit? întrebă ea încet,
întorcîndu-şi privirea de la ochii lui cercetători spre
cîmpiile ce se întindeau înainte.
- Ai de gînd să te răzgîndeşti în privinţa divorţului?
Cuvintele proprii i-au răsunat oribil în urechile lui Kelsey.
- Avem o învoială, spunea cu glas sugrumat. Am să mă
ţin de ea.
Jesse se încruntă.
- Kelsey...
Totul o durea pe dinăuntru şi nu ştia cum să facă să
dispară acea durere. Era totuşi prea mult să renunţe în
numele mîndriei la o cursă călare, cu părul fluturînd în
vîntul care i-ar biciui obrajii.
- Mi-ar plăcea foarte mult să călăresc împreună cu
tine, îi spuse cu voce mică, pornind orbeşte spre grajduri.
El o ajunse din urmă tocmai cînd ea se lupta să aşeze
şaua pe spinarea unei iepe negre cu picioare delicate.
- Opreşte-te, îi porunci el cu voce atît de tunătoare, că
ea îngheţă cu şaua în mînă. El termină de înşeuat iapa
nerăbdătoare, apoi se întoarse spre Kelsey şi îi cercetă
amănunţit mîna stîngă.
- Nu e nimic grav, îl asigură ea, mişcînd uşor din
R e n e g a ţ i i
3 3X3

degetele prinse în aţele. Faptul că degetele lui puternice


ii examinau cu grijă şi îi mîngîiau degetele o necăjea.
- Sînt ca şi noi.
El o trase deodată în braţele lui, surprinzînd o aşa de
mult încît aproape că ţipă. Apoi dădu drumul fără nici un
cuvînt calului roib din boxa de lîrigă cea a iepei şi scoase
ambii cai afară.
El nu comentă faptul că ea refuzase să încalece
femeieşte cînd se aruncă în şa băieţeşte cu ajutorul lui
Jesse. Fustele i s-au ridicat scandalos în sus, în jurul
genunchilor. în afară de o privire oblică, Jesse părea să
nu bage de seamă că soţia lui se purta ca un băieţoi
nesăbuit.
Ea îi era recunoscătoare pentru aceasta. Se gîndea
cu dor la puşca bine unsă a lui Joseph Danner care atîrria
pe peretele dinspre nord al grajdului. Ar fi dorit să-şi mai
încerce dexteritatea, dar bănuia că Jesse nu ar fi tot atît de
dornic să meargă cu ea călare dacă ar insista să ia o armă de
foc.
Jesse deschise poarta spre cîmp şi se aruncă cu
uşurinţă pe spinarea lată a roibului.
- Gata? o întrebă.
- Aproape. Mai înainte ca el să poată reacţiona, ea
alunecă jos din şa, alergă înapoi în grajd şi smulse puşca
din cîrligul de care atîrna. Cînd a reapărut, se uita la
încărcător ca să verifice dacă puşca era încărcată, deşi
simţea privirea lui Jesse aţintită asupra ei. Cu o graţie
suplă şi doar cu o umbră de durere a muşchilor zdrobiţi
ai umărului, se avîntă în spinarea iepei şi sprijini, cu o
singură mînă, puşca de gîtul ei.
- Se pare că mergem la o plimbare, zise Jesse cu
sarcasm de-abia voalat. Afară doar dacă ai de gînd să o
iei la galop cu arma aia într-o singură mînă.
3X4 C Nancy Hush

- Nu vreau să mi se atrofieze dexteritatea.


Jesse nu reuşea să se decidă dacă să fie iritat sau
amuzat de obsesia neţărmurită a nevestei lui pentru
armele de foc. Avînd în vedere pericolele în care o băgase
din pricina lui, poate că avea dreptate să fie atît de
precaută.
- Numai nu ţinti porcăria aia asupra mea, mîrîi.
Ea surîse.
- Am să încerc să fiu cu băgare de seamă.
Jesse constata că o dorea atît de mult că de-abia
reuşea să-şi menţină mîinile să nu se întindă ca să o
înşface. Aşa că îşi conduse calul peste cîmpie pînă la
malurile Rîului de Argint care forma linia de hotar dintre
pămînturile Garrettilor şi cele ale Dannerilor. Se gîndea
la ultimele cîteva nopţi pătimaşe pe care le petrecuse cu
focoasa lui nevastă şi era consum at de o teamă
răuprevestitoare pentru viitor. O dorea prea mult şi deşi
ea acum consimţea, ba era chiar dornică să se culce cu
el, senzaţia de ameninţare pe care o simţea el, de parcă
totul avea să-i fie răpit, părea să fie resimţită şi de ea.
Făceau dragoste cu patimă, dar cuvinte de dragoste nu
erau rostite de niciunul dintre ei. Jesse nu simţise încă
niciodată sentimentele pe care i le trezea Kelsey şi nici
nu avea încredere în ele. Dragoste? Ăsta era cuvîntul pe
care î! foloseau femeile ca să se absolve de păcatul
plăcerii. Femeile nu puteau să fie cinstite în privinţa
sentimentelor lor, maTales femeile din lumea bună şi el
nu trebuia să uite că Kelsey Garrett era acum o femeie
din lumea bună.
Numai că ea căra o puşcă şi lăsa să-i fluture fustele
peste genunchi ca o copilă fără minte.
Ce simţea ea pentru el? se tot întreba. Dorea să iasă
din această căsătorie, fusese categorică în această
R e n e g a ţ i i 3X5

chestiune. Dar ce se va întîm pla dacă ar rămîne


însărcinată? Dar dacă era deja însărcinată?
Dispoziţia lui Jesse se întunecă la gîndul că de fapt el
spera că aşa era - spera pentru că în cazul acesta Kelsey
trebuia să aleagă - şi o alegere ar fi cîntărit mult în
favoarea lui!
Constrîngerea nu prea era o cale prin care să cucereşti
inima unei femei şi totuşi, din clipa cînd se întîlniseră, el
nu făcuse decît să o constrîngă. Şi ar alege chiar şi acum
să o lase gravidă pentru a o reţine.
- Ce ţi-a stricat dispoziţia în halul ăsta? îl întrebă ea
cînd s-au oprit la Rîul de Argint, ale cărui maluri erau
îrnpînzite de o profuziune de flori de cîmp roşii, albastre
şi galbene, înflorite în vara tîrzie.
- Căsătoria noastră, recunoscu el, aruncîndu-i o privire
în timp ce descăleca.
- Oh! Kelsey îşi priponi iapa lîngă calul lui Jesse,
încingînd hăţurile de o ramură joasă a unui arbust. Apoi
se depărtă cu cîţiva metri, ridică puşca la nivelul ochilor
şi ochi un stejar singuratic la o mare depărtare, în cîmpie.
- Cît de curînd vrei să-ţi semnez hîrtiile acelea de
divorţ? Alea pe care le întocmeşte Samuel, adăugă el
cam iritat cînd ea îi răspunse cu o privire uimită. Alea pe
care i le-ai cerut tu să le întocmească.
Ea segîndea cum făcuseră dragoste în ultimele nopţi.
- Cît mai curînd posibil, spuse cu inima strînsă. Ştii că
nu ne putem suferi unul pe celălalt.
- Dar nu şi noaptea, cînd sîntem singuri în pat.
Kelsey se întoarse rapid la puşca ei. întorsătura prea
intimă pe care o lua conversaţia lor era prea periculoasă.
- Vezi crenguţa aceea care se apleacă în jos? Dacă-
ochesc bine pot să-i rup capătul.
- Imposibil, spuse el. Tot mai vrei să divorţezi?
386
c Nancy Hush
- Doar ţi-am spus...
- Ai spus că ai să te ţii de învoială, ştiu, o întrerupse el
repede. Dar tu mai vrei să divorţezi?
Ochind, mîinile lui Kelsey tremurau. Cu multă grijă,
inhală lung şi apoi expiră.
- Da. Apăsă pe trăgaci şi împuşcătura răsună puternic
în aerul liniştit de septembrie. Crenguţa se rupse simplu
şi căzu pe jos.
Jesse era uluit de precizia ei. Era o ţintaşă mai bună
decît el.
- Tu nu vrei? îl întrebă ea.
Ochii ei cenuşii îl priveau cu seriozitate printr-un mic
nor de cordită.
- Nu, recunoscu el cu îndrăzneală, hotărînd că
onestitatea era singurul răspuns posibil.
- De ce nu? întrebă Kelsey circumspectă.
- Pentru că nu vreau.
- Aşa, făcu ea, deşi după fruntea ei frămîntată nu era
deloc clar că înţelegea de ce era aşa de posesiv.
- Pur şi simplu nu vreau, încă, preciză el în timp ce se
uita în direcţia stejarului şi în felul acesta pierdu expresia
de durere ce trecu peste faţa lui Kelsey.
- Cînd ai să vrei? întrebă ea, deschizînd încărcătorul
şi examinîndu-l de parcă acolo s-ar fi aflat răspunsul la
toate misterele vieţii.
- Nu ştiu... Poate niciodată, îşi spunea în gînd.
- Dar ce s-ar întîmpla dacă eu m-aş îndrăgosti de
cineva? Atunci ai fi de acord să punem capăt acestei
farse?
El se încordă.
- Cred că ar depinde de cine e persoana, răspunse
fără să se gîndească.
Klesey închise încărcătorul şi ochi altă creangă.
R e n e g a ţ i i 3X7

- Vrei să spui că ar trebui să fie demn de mine aşa


cum, de exemplu, eşti tu, declară ea sarcastic.
De îndată ce a lăsat puşca în jos, aceasta i-a fost
smulsă din mîini. Kelsey rămase cu gura căscată în timp
ce Jesse i-a aruncat-o la pămînt, apoi a apucat-o pe ea
de umeri, zgîlţîind-o.
A fost atît de teribil? A fost?
- Da! strigă Kelsey pe loc. Te-ai folosit de mine, m ai
înşelat şi m-ai tratat ca pe o proprietate a ta. Refuzi să
recunoşti faţă de familia ta că sîntem soţ şi soţie. Doar
cînd e vremea de mers la culcare o recunoşti. Cum crezi
că mă faci să mă simt?
Dacă vrei să mă port ca un soţ, am să mă comport
aşa.
- Să te porţi ca un soţ. Tu eşti soţul meu! Măcar pentru
moment. Şi nu-mi spune mie că încerci să mă scuteşti de
viitoare dureri de cap, pentru că nu te cred. Singurul
moment cînd mă vrei cu tine este în pat şi asta pentru că
sînt singura femeie la dispoziţia ta.
Nu-i adevărat.
Ba da, este, Jesse.
Nu vreau nici o altă femeie în afară de tine, recunoscu
(il deodată.
Kelsey se uită la el cu îndoială, dar cu speranţă
crescîndă. Scuturîndu-se, clătină din cap mai întîi încet,
apoi din ce în ce mai repede, refuzînd să I asculte.
- Ce vrei de la mine? întrebă Jesse. Ar ajuta la ceva
dacă ţi-aş spune că tejubesc? Ar fi aşa o mare diferenţă?
Ea înghiţi cu greutate.
- Nu ar fi nici o diferenţă, admise. Pentru că pentru
tine nu ar însemna nimic.
- Kelsey, pentru numele lui Dumnezeu, nu fă asta! şopti
el cu o voce chinuită.
- Cîtă vreme sîntem aici în Rock Springs, aş vreadoar
să te porţi niţel mai drăguţ cu mine. în faţa familiei tale.
Strîngînd-o la piept, Jesse închise ochii şi trase aer
printre dinţi.
- Orice vrei, murmură, ştiind cît de uşor ar fi. Ştiind că
faptul că ar fi aşa de uşor îl făcuse să o îndepărteze.
- Kelsey, şop ti, lu în d u -i faţa în tre m îin ile lui,
m inunîndu-se ce se întîm pla de se simţea atît de
neajutorat şi de îngrijorat.
Cu un entuziasm care îl umplu de regrete, Kelsey îi
atrase gura spre a ei şi îşi încolăci braţele de gîtul lui şi
amîndoi căzură printre florile de cîmp de pe malul rîului.
C Zcx i i o I ia I Z Z O

Kelsey zăcea lipită de pieptul soţului ei, respirînd


adînc mirosul lui de bărbat amestecat cu acela al prafului
uscat de vară tîrzie, cu mireasma delicată a florilor de
cîmp şi cu izul de umezeală şi mucegai ce venea dinspre
malurile rîului. Deasupra lor coborî o pasăre a cărei
umbră trecu peste umărul lui Jesse mai înainte ca să
dispară.
- E adevărat, să ştii, i-a spus ea încetişor, cam
ruşinată.
- Ce? întrebă el leneş în timp ce cu o mînă îi răvăşea
părul.
- Tu eşti un... îşi înghiţi un chicot de rîs,... desăvîrşit...
amant.
- De unde te pricepi tu aşa de bine? o tachină el,
trăgînd o deasupra lui şi sirnţindu i sîriii fierbinţi peste
pieptul lui.
- învăţ, recunoscu ea, roşind puternic în ciuda nevoii
de a se dovedi capabilă, independentă şi stăpînă pe
390 C N a n c y H u sh
sine.
- într-adevăr, înveţi, replică el cu un zîmbet tot mai
larg.
Simţind că tăceerea era mai puţin periculoasă decît
conversaţia, Kelsey tăcu din gura ei de obicei volubilă
şi îşi lăsă obrazul pe pieptul gol al lui Jesse. Privirea ei
urmărea hainele lor presărate pe jos: ghetele lui,
camizola ei, şosetele ei de bumbac, cămaşa lui, rochia
ei de stambă mototolită, pantalonii lui de călărie.
Părul de pe pieptul lui îi gîdila nasul, făcînd o să
zîrnbească, savurînd momentul, căci ştia că nu va dura.
Apoi ochiul ei zări un plic alb ce ieşea din buzunarul
pantalonilor lui de antilopă. Deschise gura să-l întrebe
ce era, dar se răzgîndi, fiindcă Jesse era complicat şi
ea era conştientă că nu i-ar fi spus decît ceea ce vroia
ca ea să ştie.
O să-i şterpelească scrisoarea din buzunar înainte
ca el să-şi îmbrace pantalonii.
- Mă simt destul de în putere ca să fac călătoria pînă
acasă, îi spuse cîteva minute mai tîrziu, cînd briza care
îi atinse umerii o făcu să tremure.
- Acasă? El o privi sardonic.
- La Portland, îl lămuri ea.
- O, nu. El clătină din cap. E prea periculos. E nevoie
să rămîi la Rock Springs pînă cînd situaţia va deveni
sigură.
- Cînd o să fie asta?
El ridică din umeri şi în loc să i răspundă, zise:
- Hai să ne îmbrăcăm pînă nu ne învineţim de frig.
După toate aparenţele, aici lua sfîrşit armistiţiul lor.
Kelsey se grăbi să şi strîngă camizola şi pantalonaşii
la piept, ridicîrtd în acelaşi timp pantalonii lui Jesse şi
şterpelind telegrama din buzunar mai înainte'de a i
c R e n e g a ţ i i
J 391

întinde hainele.
Mulţumesc, îi spuse, încercînd să ghicească în ce
dispoziţie era.
Îmbrăcîndu-se în grabă, Kelsey se întoarse cu spatele
la el şi vîrî misiva furată în corsajul rochiei ei. O simţea
fierbinte pe pieptul ei.înclinaţia pe care o avea pentru
şmecherii o să-i joace o festă într-o bună zi, dar cine
putea să o blameze că recurgea la astfel de metode
cîrid soţul ei nu juca cinstit cu ea?
- Sînt aproape sigură că aş putea călări pîriă la
Portland. Mă simt ca şi nouă.
- Tu nu mergi înapoi la Portland, repetă el în timp ce
îşi îmbrăca pantalonii şi apoi îşi băga mîinile în mînecile
cămăşii.
- Mi ar plăcea să mă duc înapoi cu tine.
- Vreau ca tu să rămîi aici pînă ce termin cu Montana.
Te rog, adăugă după o scurtă gîndire.
- Ce ai exact de gînd să faci?
El se încruntă la butonii de la manşetă, ca şi cînd
această acţiune necesita o concentrare extremă.
- Nu vrei să mi spui nimic, nud aşa? declară ea
exasperată. Ar fi bine dacă aş şti şi eu ceva. Aş putea
să te ajut.'
- Nu. Era inflexibil.
- Lasă-mă să iau singură propriile mele hotărîri, îi
răspunse cu mîhie crescîndă. Poţi tu să-mi fii soţ, dar
nu ai dreptul să-mi spui ce să fac.
- O, nu am? Acum şi Jesse se înfuriase.
- Nu, nu ai. Prefer să trec printr un cuib de şerpi cu
clopoţei decît să las un bărbat să mi spună el ce să fac!
- Supuşenie, îi reaminti Jesse, întărîtînd o şi mai mult.
- Nu poţi să mă opreşti, Jesse.
Se uitau furioşi unul la altul, uitînd - în văpaia mîniei
39 2 N a n c y Hu s h

lor - dulcea somnolenţă a după-amiezii.


- încă doar cîteva zile. Poate vreo două săptămîni.
Ţi-am spus deja că îţi acord divorţul. Rămîi aici la Rock
Springs pînă trimit după tine. Atunci o să putem să
terminăm şi cu asta.
Ea sim ţe a că p lă m în ii ei nu puteau re spira.
Deprimată, se lupta să respingă acea durere iraţională
pe care i-o producea respingerea din partea lui.
- îţi mulţumesc, a fost tot ce i-a spus. Trecu pe lîngă
el, îşi luă puşca şi se aruncă în şa mai înainte de a lăsa
conversaţia lor să se deterioreze şi mai mult.

EO 03

Telegrama era scurtă, ciudată şi mai mult confuză


decît lămuritoare: GRAY Şl AMICII PREGĂTESC CEVA
NOU STOP ZEKE îl SUPRAVEGHEAZĂ STOP NU-ŢI
FACE GRIJI STOP SAMUEL.
Jesse primise telegrama ieri dimineaţă. Astăzi încă
nu primise una, însă cum el primise cîte una zilnic de
cînd sosise, misiva de azi trebuia să apară şi ea curînd.
Kelsey trebuia să pună mîna şi pe cea de azi, căci nu
avea de gînd să fie lăsată la Rock Springs şi ştia că
soţul ei era în stare s-o şteargă fără ca măcar să-i spună
la revedere, dacă el considera că în felul acesta ea va fi
mai în siguranţă.
Dacă Jesse avea să-l înfrunte pe Montana, ea dorea
să fie de faţă. Lupta lui era acum şi lupta ei.
Cina a fost servită la ora opt pentru întregul clan
Danner care era prezent: Lexie, Tremaine şi cei doi fii
ai lor, Harisson, Miracle şi Elena - fetiţa lor de patru luni
-, precum şi Joseph şi Jesse.
R e n e g a ţ i i 393

Spre uimirea lui Kelsey, Jesse se purta după cum


l.igăduise, copleşind-o cu atenţii îritr-un mod care îi
obliga pe ceilalţi să facă eforturi mari ca să nu se uite
tot timpul la ei. îi ţinu scaunul, stărui cu mîna pe spatele
oi mai multe clipe decît era necesar şi îi dădu la o parte
o şuviţă de păr de pe obraz cu un gest tandru, imposibil
de a fi interpretat greşit.
Numai că Kelsey ştia - ştia\ - că era o prefăcătorie şi
(te aceea fiecare gest nu făcea decît să-i întărească
hotărîrea de a-i dejuca planurile.
Cînd el o să plece din Rock Springs, ea o să-l urmeze.
Clopoţelul de la uşă sună exact înainte de desert.
Toţi Dannerii se uitară în direcţia uşii cînd Elsie a
deschis-o larg. Gustul delicios al fripturii de porc se
transformă în gust de cenuşă în gura lui Kelsey cînd
zări părul roşcat al fratelui Jace şi pe cumnata Emerald
cu buzele ei subţiri şi răutăcioase şi părul ei negru
frumos.
- Kelsey, avem de discutat nişte chestiuni de familie,
îi spuse Jace. Emerald şi cu mine am vrea să te întorci
acasă pentru cîteva ceasuri.
- Nu, zise Jesse.
Din cauza insolenţei lui Jesse, obrazul lui Jace se
făcu ca para focului. Dădu ocol camerei şi întinse mîna
spre braţul lui Kelsey, cu intenţia de a o face să se ridice
de pe scaun.
Kelsey îşi smulse braţul din mîna lui, dar nu era
nevoie. Pentru că Jesse era deja în picioare. întregul
lui trup era încordat şi pregătit pentru bătălie.
- Dacă o atingi, îţi rup braţul, rriîrîi Jesse.
- Jesse! îl adrnonestă Lexie cu un rîs înfundat. încerca
Să adopte o expresie severă din cauza fiilor ei, care se
holbau la unctiiul lor, de cealaltă parte a mesei, cu ochi
394
c Nane v H u s li
în care strălucea admiraţia faţă de erou.
- Haideţi să ne destindem cu toţii, sugeră Tremaine,
ridicînd în rriînă o carafă cu vin roşu. Staţi jos, Jace,
Emerald. Aţi luat masa? Ne ar face plăcere să cinaţi cu
noi.
- Da, stai jos, Jace, adăugă Harrison surîzînd. Miracle
şi cu mine tocmai discutam că nu v am văzut de foarte
multă vreme.
Miracle tocmai tăia o bucată de friptură cu cuţitul. îşi
ridică privirea, întîlnind o pe cea a lui Kelsey care şedea
în faţa'ei, privire ce i spunea clar că Harrison era un
mincinos de clasa întîi. Kelsey simţea în fundul gurii cum
o apucă o chicoteală de rîs nervos observînd că Jace
îşi îndrepta privirea spre Miracle şi în g h e ţa re cuţitul
surorii lui vitrege, de parcă se aştepta ca ea să-i taie
beregata cu el.
E m erald îl fixa pe Jesse. K elsey se în cruntă
observînd privirea ei ciudată.
Văzînd că Jace este distras, Jesse se întoarse spre
Kelsey cu o privire de adoraţie totală. Kelsey trebuia
să-şi amintească ce prefăcătorie însemna privirea lui,
dar fără să vrea, buzele ei îl sorbeau.
- Kelsey, ridică te de pe scaunul ăla imediat. Plecăm,
o avertiză Jace sever.
Ea îşi retrase cu greu privirea din emoţia hipnotică a
ochilor lui Jesse. Gura fratelui ei era ca o linie de furie
şi dispreţ. Sîngele lui Kelsey fu cuprins de mînie.
- Dacă vrei să discuţi probleme de familie, trimite-mi
o scrisoare. Eu rămîn cu soţul meu şi cu familia lui, îl
informă pe Jace cu hotărîre. Dar spre deosebire de
Danneri eu nu ţin să rămîneţi la cină. Tu şi Emerald
puteţi să plecaţi aşa cum aţi venit.
- Pe coada de mătură? o întrebă Lexie cu inocenţă
pe Emerald.
Lexie. Joseph Danner se încrunta sever, iar fii lui
I exie se luptau cu ei înşişi să păstreze nişte mutre
serioase.
Desertul e gata, domnu’ doctor Danner, îi anunţă
Elsie pe toţi cei din cameră, complet indiferentă la
tensiunea ce ţîşnea din toate părţile. Şi domnu’ Jesse a
mai primit o telegramă. Înmînă plicul lui Joseph, căci tot
nu îndrăznea să se apropie de Jesse. Tocma’ o aduse
unu' din băieţii Cullen, adăugă, cu ochii lipiţi de plic cu
o curiozitate evidentă, în timp ce Joseph i-o înmîna, la
rîndul lui, lui Jesse.
Kelsey se uită peste umărul lui, tocmai bine cît să
poată citi: NECAZURI STOP VINO ACUM STOP
SAMUEL; mai înainte ca Jesse să m ototolească
telegrama în mîna lui.
- Scuzaţi mă, zise făcîndu şi loc pe lîngă Jace şi
Emerald.
Kelsey îşi aruncă şervetul pe masă, îşi adună fustele
şi alergă în urma lui în timp ce Elsie ţinea deschisă uşa
din faţă pentru plecarea soţilor Garrett. Pînă ajunse în
camera lor, Jesse strînsese puţinele lucruri pe care le
adusese la Rock Springs şi se pregătea de o plecare
rapidă.
- Tu nu pleci cu mine.
- Ştiu, zise Kelsey calmă. Gray şi amicii lui pregătesc
ceva nou.
Jesse se uită fix la ea, îşi băgă mîna în buzunar
căutînd telegrama de ieri. Privirea lui era acuzatoare.
- Există ceva ce nu ştii despre nevasta dumitalo,
domnule Danner. Are o periculoasă înclinaţie spre hoţie.
Genunchii lui Kelsey începură să trem ure sub
privirea lui intransigentă.
396 ( N a n c y Hu s h

- N-ai decît să nu mă laşi să vin cu tine, dar nu poţi


să mă reţii aici, mai ales dacă tu pleci, îi spuse, destul
de rezonabil.
La nevoie, am să te încui cu şapte lacăte.
- O, da. Kelsey era sardonică. Exact genul de lucru
pe care Ear face şi familia ta.
- Atunci am să-l chem pe fratele tău să te ia de aici, îi
declară el cu un ton ameninţător care o făcu să tresară
de spaimă.
- Ai nevoie de mine, Jesse.
- Am nevoie de tine teafără\
- Eu ştiu să mînuiesc puşca mai bine decît orice
femeie şi decît majoritatea bărbaţilor. Poate chiar mai
bine decît tine...
- Fir-ar să fie, Kelsey! Am deja pe conştiinţă moartea
unei femei. Refuz să mai am încă una. Stai departe.
- Tu eşti cel care m-a băgat în treaba asta, îi aminti
cu o logică fără cusur.
- Nu mai vreau să aud nimic. îşi lăsă mîinile pe umerii
ei şi o strînse la pieptul lui. Nu mai vreau să aud nimic,
Kelsey, adăugă cu glas chinuit.
O sărută apăsat şi ea îl cuprinse cu braţele, în
speranţa deşartă că această biată încercare de a-i
întîrzia plecarea va reuşi să împiedice ceea ce era
inevitabil să se întîmple. El îi desfăcu braţele cu blîndeţe
şi se strecură pe uşă. Zgomotul paşilor lui fu înăbuşit
de covorul de pe scară.
îl auzi murmurînd la revedere familiei. Repezindu-se
val-vîrtej, Kelsey îşi strînse lucrurile de care avea
neapărată nevoie. Din fericire, nu erau multe.
Năpustindu-se în jos pe scări pe urmele lui Jesse,
evită sufrageria şi o şterse pe uşa de la bucătărie,
grăbindu-se spre grajd. Din nefericire, nu putea să-şi ia
R e n e g a ţ i i 397

rămas bun de la Danneri fără să stîrnească ţipete şi


contradicţii.
Hoţomănia devenea cu rapiditate a doua ei natură,
gîndi cu un junghi de remuşcare în timp ce punea şaua
pe iapa cea neagră şi smulgea puşca din cîrligele de
lemn de care atîrna. O să le explice mai tîrziu printr-o
scrisoare. Lexie şi Tremaine au să înţeleagă, iar Joseph
Danner, îşi aminti în grabă, o simpatizase din totdeauna.
Ajunsese pe la jumătatea aleii, aproape de cotul spre
moşia Garrett, cînd auzi zvon de glasuri. Al unui bărbat
şi al unei femei. Al lui Jesse şi al lui Emerald.
Kelsey trase atît de brusc hăţurile, încît bietul animal
aproape seîmpiedică. Din fericire,.glasul lui Emerald era
un ţipăt de jignire, aşa că apropierea lui Kelsey nu se
mai auzi.
- Blestemat să fii, Jesse Danner! şuiera Emerald cu
răutate. Te-ai însurat cu ea special, nu i aşa? Pentru că
eu m-am măritat cu Jace!
- N-am ştiut că te-ai măritat cu Jace pînă nu m-am
întors la Rock Springs, zicea Jesse muşcător. Şi nici nu
mi-ar fi păsat dacă aş fi ştiut.
- Pe vremuri îţi păsa. Ţi-aduci aminte. La Malone...
Kelsey tremura în aerul rece al nopţii. Nu avea nici o
jachetă şi îi era frig pînă la oase. Auzi un foşnet -
numeroasele fuste şi jupoane ale lui Emerald - şi înţelese
că cumnata ei se apropia de Jesse.
Greaţa strîngea stomacul lui Kelsey. Jesse şi Emerald?
Această constatare o izbea ca un berbec. Jesse şi
Emerald!
- O, nu! gemu în sinea ei, lovindu-se peste gură.
Acceptase tre cutu l lui pentru că îl iubea, lăsînd
dragostea să-i scoată din cap singurul adevăr pe care
îl învăţase în privinţa bărbaţilor şi anume că erau nişte
398
c N a n c y Hus h

bestii nedemne de încredere şi vînători de fuste! Nu


fusese chiar şi tatăl ei unul din aceeaşi speţă? Tatăl ei
şi Jesse Danner, bărbaţii care jucaseră cel mai important
rol din viaţa ei, erau la fel. Şi totuşi, ea îl iubise pe Jesse
şi încă îl mai iubeai
Chiar dacă în spatele ecranului format de stejari, brazi
şi arbuşti, în acest moment, Jesse o strîngea în braţe
pe Emerald.
închise ochii, apăsîndu-şi palmele peste pleoape ca
să înlăture acea viziune.
- Cînd am fost mai tînăr am făcut o mulţime de greşeli.
Glasul lui Jesse răsuna rece în aerul nopţii. încă mai
fac o mulţime de greşeli, dar de alt gen. Nu am nici o
intenţie să comit aceeaşi greşeală cu tine.
- M a i vrut. M ai... m-ai forjat să mă culc cu tine! Mi-ai
răpit fecioria.
- Te înşală memoria, declară el cu asprime! Eu îmi
amintesc că a fost exact pe dos.
- Ticălosule! strigă ea, dar Kelsey auzi clar cum Jesse
sărea în şa. Mi-ai distrus viaţa.
Tunetul copitelor răscolea în urma lui Jesse frunze
care se aşezau apoi cu zgomot pe pămîntu! întărit.
Emerald respira greu. Kelsey nu putea să spună dacă
suspina, înjura sau făcea şi una şi alta. Nu o iubea pe
intriganta de cumnată-sa, iar în acest caz aproape că îi
părea rău de ea. Kelsey se întrebase mereu ce forţe
misterioase îi adunase pe Emerald şi pe fratele ei;
păreau că se detestă reciproc. Pe Jace îl înţelegea mai
bine: îşi lingea rănile după ce Lexie refuzase să se
mărite cu el. Iar el se întorsese spre Emerald pentru că
ea provenea dintr-o familie bogată - ceea ce era o bună
căsătorie-pentru unul dintre cei mai influenţi oameni de
afaceri din Rock Springs.
R e n e g a ţ i i 399

însă interesul lui Emerald faţă de Jace fusese mult


mai puţin uşor de înţeles. Ea povestise în stînga şi în
dreapa că refuzase nenumărate cereri în căsătorie,
lăsînd să se înţeleagă că singurul care fusese capabil
să i cucerească inima fusese Jace. O inimă rece, pentru
că Kelsey, care trăise cîndva împreună cu ei, nu văzuse
nici cel mai mic strop de iubire în acea inimă pentru
Jace. Nici de pasiune. Nici de cea mai mică simpatie.
Aşa că de ce se măritase cu Jace? Acum, la mulţi
ani după aceea, Kelsey afla, în sfîrşit, răspunsul.
Emerald îl alesese pe Jace pentru că era din familia
Garrett - iar Garrettii erau vecinii Dannerilor. Iar cel de al
treilea băiat din fam ilia Danner, Jesse Danner era
singurul bărbat pe care îl dorea Emerald.
Ce viaţă tristă, deprimantă, lipsită de sens. Gîndul o
îngheţa pe Kelsey pînă la oase.
Dar Jesse...?
Eşti un aman