Ojog Olga-Ionela

Fişă de lectură

Titlul operei literare: „Moara cu noroc”

Autorul: Ioan Slavici

Opera face parte din volumul: Novele din popor

Editura:Lyceum

Anul apariţiei volumului:1881

Date importante despre viața și activitatea

autorului: Ioan Slavici a trăit între anii 1848- 1925 și a fost
scriitor, jurnalist și pedagog român. I s-au adus merite deosebite
în special pentru scrierile sale memorialistice, fiind unul dintre
fodatorii „Tribunei” din Sibiu. A fost redactor la revista „Timpul”
în București.

Genul literar: Genul epic

Specia literară: Nuvelă

Tipul nuvelei: Nuvelă psihologică, de factură realist

Opera este scrisă în: Proză

Locul desfăşurării acţiunii: Acţiunea se desfăşoară într-un

spaţiu din Transilvania ( ,,....de la Ineu, drumul de ţară o i-a
printre păduri...").
Timpul desfăşurării acţiunii: cea de-a doua jumatate a
secolului 19.
Naratorul: Naraţiunea realistă este obiectivă, realizată la
persoana a-III-a de către un narator omniscient, omniprezent,
neimplicat.

Persoanjele: - sunt puternic conturate, surprinse într-o

permanentă confruntare. Slavici îşi lasă personajele să evolueze
potrivit firii, destinului lor. Firea caracteriologica rezultă din
faptele şi întâmplările ce se evidenţiază in nuvela si la care
personajele participa, precum si din modul cum este el oglindit în
conştiinţa altor personaje. Chipul eroului se întregeşte prin
investigaţiile psihologice (monolog şi sondajul autorului).

 Ana, Ghiță, Lică, bătrâna, copiii, jandarmul Pintea

Vocabular: Ciuruit- Trecut prin ciur
Strană- Parte destinată cântăreților într-o biserică, unde se află de
obicei și un pupitru pentru cărți.
Boitar- Ajutor de porcar
Asmuţat- Care se repede, îndemnat de stăpân, la un om sau
animal
Citate preferate:

 „E greu, e foarte greu cînd ai voi să-i grăiești cuiva o vorbă,

care-ți vine din fundul inimii, și nu poți; e însă mai greu cînd
simți că numai această vorbă poate să alunge gîndul rău pe
care și-l face despre tine un om la care ții.”
 „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba,
nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.”
 „Pe vrășmașul pe care nu-l poate birui tot omul cu
minte și-l face tovarăș.”
 Rezumatul operei

Capitolul I

Ghiţă, un cizmar sărac şi onest, decide să arendeze cârciuma

numită Moara cu Noroc, Soacra sa îl îndeamnă să nu o facă,
căci: „– Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba,
nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face fericit. Dar voi să faceţi
după cum vă trage inima”. Ghiţă nu este încântat de sfatul
soacrei, având dorinţa să scape din sărăcia în care trăieşte: „să
rămânem aici, să cârpesc şi mai departe cizmele oamenilor, care
umblă toată săptămâna în opinci ori desculţi, iară dacă
dumineca e noroi, îşi duc cizmele în mână până la biserică, şi să
ne punem pe prispa casei în soare, privind eu la Ana, Ana la
mine, amândoi la copilaş, iară d-ta la tustrei. Iacă liniştea
colibei.”. Într-un sfârşit bărbatul se decide să arendeze cârciuma.

Capitolul II
Moara cu Noroc devine un loc unde se câştigă mult, căci pe
drumeţ „venind despre locurile rele, ea îl vesteşte că a scăpat
norocos, iară mergând spre ele, la moară poate să găsească ori
să aştepte alţi drumeţi, ca să nu plece singur mai departe.”. În
plus faţă de situarea favorabilă, clienţii erau mulţumiţi deoarece
noul cârciumar şi familia sa „nu îl primeau pe drumeţ ca pe un
străin venit din lume ci ca pe un prieten aşteptat de multă vreme
în casa lor.” Cârciuma era plină patru zile pe săptămână, şi Ghiţă
alături de familia sa, se bucurau de sporul care li era dat de către
Dumnezeu, şi de câţtigul făcut cinstit. Duminică bătrâna se ducea
la biserică, iar Ana şi Ghiţă rămâneau în doi bcurându-se de
frumuseţea locului.
 Capitolul III
Într-o bună zi la Moara cu Noroc, poposeşte Lică Sămădăul, „un
om ca de treizeci şi şase de ani, înalt, uscăţiv şi supt la faţă, cu
mustaţa lungă, cu ochii mici şi verzi şi cu sprâncenele dese şi
împreunate la mijloc.”. Sămădăul era de fapt o poreclă, ‘sămădău’
fiind, cel care răspunde de turmele de porci date porcarilor la
păscut. Bărbatul era „om aspru şi neîndurat, care umblă mereu
călare de la turmă la turmă, care ştie toate înfundăturile,
cunoaşte pe toţi oamenii buni şi mai ales pe cei răi, de care
tremură toată lunca şi care ştie să afle urechea grăsunului
pripăşit chiar şi din oala cu varză.” Ana, soţia lui Ghiţă,este
fascinată de Lică, ea „rămase privind ca un copil uimit la
călăreţul ce stătea ca un stâlp de piatră înaintea ei.” şi ,,îl privea
oarecum pierdută şi speriată de bărbăţia înfăţişării lui”. Lui
Ghiţă oaspetele îi cere să îl informeze despre ce se întâmplă la
Moară şi plătise pentru munctorii săi ce poposiseră acolo mai
devreme.

Capitolul IV

În urma vizitei lui Lică, Ghiţă se duse cu treabă în Arad, îşi

cumpără două pistoale, ia o a doua slugă, ,,Un ungur cât un brad”
şi doi câini, pe care îi învaţă să fie răi, asmuţindu-i pe porci, şi
când nu era nimeni la cîrciumă petrecea ore întregi cu câinii săi.
Ghiţă îşi schimbă atitudinea faţă de soţia sa: „Ca om harnic şi
strânguitor, Ghiţă era mereu aşezat şi pus pe gânduri, dar el se
bucura când o vedea pe dânsa veselă: acum el se făcuse mai de
tot ursuz, se aprindea pentru orice lucru de nimic, nu mai
zâmbea ca mai nainte, ci râdea cu hohot, încât îţi venea să te
sperii de el, iar când se mai hârjonea câteodată cu dânsa, îşi
pierdea lesne cumpătul şi-i lăsa urme vinete pe braţe.”.Uneori An
ar fi vrut să-l întrebe ,,-Ghiţă, ce-i cu tine?”, dar se temea că el
poate să se mânie pe dânsa
Lică îi cere cârciumarului, printr-un porcar sosit cu turma la
Moară, să dea de mâncare şi de băut porcarilor săi, care îşi
deplasau atunci turmele, şi să îşi oprească drept plată cinci porci,
din acea turmă. Ghiţă refuză la început, apoi, la trecerea ultimelor
turme, când vrea totuşi să îşi oprească porcii, păzitorii lor îi spun
că nu au primit de la Lică ordin să îi dea. Cârciumarul
interpretează situaţia drept semn al dependenţe sale de bunăvoia
Sămădăului. Seara cârciumarul îşi împarte dorinţa de a se muta în
Sf. Dimitrie, sătul de singurătate, însă totuşi este nehotărât.

Capitolul V
Lică Sămădăul, împreună cu doi tovarăşi, se apropie de cârciumă
pe un drum lăturalnic, este întâmpinat cu lătrături de către câini,
dar îi domoleşte. Văzându-l pe Lică sosit astfel, Ana îl trimite pe
Laie, sluga lor, să aştepte ascuns în spatele unor răchiţi de lângă
Moară, pentru a putea da de ştire dacă se întâmplă ceva rău.
Sămădăul îi dă lui Ghiţă însemnele turmelor de porci, bucăţi de
piele pe care le prinde la urechile porcilor, deosebite ca formă
după turmă, îi cere să observe deplasările turmelor şi să îl
informeze despre aceste deplasări. După care ia de la cârciumar,
sub ameninţarea că nu îl va mai lăsa să stea la Moară, o parte din
banii acestuia, ca împrumut. Iritat de nişte cuvinte ironice rostite
de Lică după ce a luat banii („– Aşa-i că te-ai făcut blând ca un
mieluşel?”), Ghiţă îl avertizează pe Sămădău: „Lică, tu trebuie să
înţelegi că oamenii ca mine sunt slugi primejdioase, dar prieteni
nepreţuiţi.”. Aflând de la Ghiţă despre trimiterea lui Laie, Lică
acceptă să îl trateze pe cârciumar drept prieten, aliat al său, însă
totuşi se teme că îl ţine cu minciuna.
 Capitolul VI

„Ana se simţea tot mai părăsită. De când se

împrietenise cu Lică, Ghiţă parcă fugea de dânsa, parcă-i
ascundea ceva şi se ferea să nu rămâie singur cu dânsa.”.
Se tot gândea că că acest Lică este un om rău, încercă să
vorbească de mai multe ori cu soţul său despre treburile
care le avea el cu Sămădăul, însă de fiecare dată acesta
spunea că nu are nimic şi că acesta doar trecea din când în
când pe la cârciumă. Ghiţă primeşte, într-o zi de la Lică
şase porci, dar nici unul dintre ei nu avea însemnele
turmelor Sămădăului, însă pentru ca să nu se strice cu Lică
acesta tăcu şi tot nu îi spuse nimic Anei, fiindcă se temea
că ea va stărui să nu-i primească. Acesta din urmă îl
întreabă pe cârciumar, în timpul unei vizite la Moară,
prefăcându-se a vorbi în şoaptă, dar de fapt vorbind în aşa
fel încât să îl audă cei din preajmă, despre ziua când vine
arendaşul evreu pentru a-şi lua banii de arendă de la
Ghiţă.
Profitând de sosirea unor lăutari ţigani la cârciumă, Lică
îi pune să cânte şi joacă cu Ana. „Încetul cu încetul ea
prinse voie bună; se cam turbura când Lică se apropia de
dânsa; sângele îi năvălea în obraji când el o apuca de
brâu ca s-o învârtească; dar aşa era acum, şi altfel nu
putea să fie, şi ea se dete din ce în ce după păr.”, după ce
au jucat ,,Ana îşi stîmpără obrajii cu palmele, privind
cam ameţită împrejur” atitudinea ei trezeşte reacţia de
gelozie a soţului.
 Capitolul VII
Ghiţă se bucura când veneau jandarmii şi făcea tot posibilul să se
pună cât mai bone cu dânşii, de aceea se împrieteneşte cu unul
dintre jandarmii de la Ineu, „Pintea căprarul, un om scurt şi
îndesat, cu ochii mari, cu umerii obrajilor ieşiţi şi cu fălcile late,
cu mustaţa tunsă şi cu o tăietură în frunte, dar mai presus de
toate om aşezat şi tăcut la fire”. Ghiţă simţea că Pintea este
singurul om cu care pute să vorbească pe faţă
Situaţia economică a cârciumarului, şi a familiei sale, este
înfloritoare, căci nici nu trecuse jumate de an de yile de cînd se
afla la Moara cu Noroc şi treburile îi mergeau din ce în ce mai
bine „avea porci la îngrăşare, două vaci cu lapte, căruţă pe
răzoare, doi cai buni, avea bani în ladă, nu prea mulţi, dară
destui, ca să poată trăi un an, doi dintr-înşii.”. Lică dorea să
vorbească cu arândaşul, pentru ca să-şi facă rânde de vreun alt om
la cârciumă, însă Ghiţă nu voia să plece, nu-l lăsa inima să
părăsească aceste locuri.
Lică rămâne peste noapte la Moara cu noroc, iar Ghiţă, trezit de
lătratul câinilor, priveşte afară şi are impresia că vede sosind,
pentru a-l vizita pe Lică, un bărbat însoţit de o femeie cu umeri
largi. Din nou trezit de câini şi privind iarăşi afară, lui Ghiţă i se
pare că vede plecând un alt bărbat, ce părea a fi Lică, însoţit de
aceeaşi femeie.
Sosit la cârciumă, Pintea îl informează pe Ghiţă despre faptul că
arendaşul evreu fusese „bătut de anevoie se mai poate pune în
picioare” şi jefuit, acasă la el. Totodată îi mărturiseşte că a fost
tovarăş de tâlhării cu Lică, a fost prins împreună cu el, înainte de
a deveni jandarm, după care precizează: „Ghiţă, sunt de treizeci şi
opt de ani: mă spânzur dacă împlinesc patruzeci fără ca să-i
arăt că mai sunt şi alţii ca dânsul. Mi-a făcut una, pe care n-am
să i-o uit toată viaţa.”. După care merge cu Ghiţă şi cele două
slugi ale acestuia, Laie şi Marţi, la Ineu, pentru cercetări asupra
jafului cu bătaie de la arendaş.
 Capitolul VIII
În absenţa lui Ghiţă, Ana şi bătrâna ieşiseră să primească pe cei
veniţi. Soseşte atunco la cârciumă o trăsură cu o femeie tânără în
doliu, cu un copil de cinci ani, însoţită de vizitiu şi fecior în casă,
An îi conduse în camera de lângă cârciumă. Discutând cu feciorul,
Ana află că soţul femeii se sinucisese cu trei săptămâni în urmă şi
că femeia, se zice, are turme de porci în pădurile din preajma
Morii cu noroc, Ana se înduioşă de soarta femeii. Discutând între
ei feciorul şi vizitiul, primul îi spune celui de-al doilea că
bănuieşte o întovărăşire între Lică şi femeie, că unul fură şi
cealaltă vinde, bijuterii.
Femeia, nerăbdătoare cum era, cere să prindă caii şi să
pornească la drum, în zadar au încercat să o convingă feciorul şi
vizitiul să mai stea, însă ea era sigură pe sine. Ea ceruse
jandarmilor aflaţi la cârciumă să meargă cu ea şi să o însoţească,
însă aceştia au refuyat chiar şi atunci când aceasta le-a oferit bani.
Femeia plăteşte Anei cu o hârtie căreia îi lipseşte un colţ, Ana cere
să i-o schimbe, ceea ce vizitatoarea şi face. După plecarea trăsurii
ploaia mai îngădui şi începu să bată vântul, de când aflase despre
soarta drumeţei, gândul îi stătea numai la venirea lui Ghiţă şi cum
să-l mângâie printr-o vorbă bună.
Ana rămase în faţa cârciumii şi privea când în calea pe unde
trebuia să vinp Ghiţă, când înspre norii care treceau repede
deasupra văii înspre apus. Timpul trecea şi Ghiţă tot nu mai
apărea, Ana se gândi din ce în ce mai mult despre ce s-ar putut fi
întâmplat cu soţul ei.
 Capitolul IX
La Ineu, Ghiţă şi slugile sale sunt anchetaţi de către comisar,
care află de la Marţi că „Ghiţă are o verigă de sârmă, pe care sunt
înşirate semnele turmelor lui Lică, de la care a primit în mai
multe rânduri porci, şi că luni, ca ieri, Lică a stat cu Răuţ, cu
Buză-Ruptă, cu Săilă Boarul şi cu Ghiţă la cârciumă, că ei au
vorbit cam în taină despre arândaşul şi că în amurgul serii Buză
Ruptă şi cu Săilă au plecat spre Ineu, Răuţ a luat-o pe vale în sus
la pădure, iară Lică a rămas până dimineaţa la cârciumă.
Târziu apoi, cam pe la miezul nopţii, s-au mişcat cânii şi aşa el,
Marţi, a ieşit afară şi, văzând un om şi o muiere, a întrebat
cine-i. Răuţ a răspuns atunci: «Oameni buni!» De cu zori însă el
iar s-a deşteptat, fiindcă iar se mişcau cânii: a ieşit şi a văzut că
Răuţ se duce cu muierea aceea.”.
Mărturia lui Ghiţă diferă de a lui Marţi, el afirmând că nu Răuţ
fusese cel care a venit cu „o muiere” şi că cei doi, „omul”
şi „muierea” au plecat la scurt timp după ce sosiseră, imediat
după miezul nopţii. După depunerea mărturiilor, Ghiţă este
eliberat pe garanţie, o garanţie scrisă şi semnată de un văr preot.
Pintea îi aduce lui Lică o servitoare, pe Uţa, om de-al său menit să
intre în legătură cu Lică şi să îl spioneze.
Revin la Moara cu noroc Ghiţă împreună cu Pintea, doi jandarmi
şi noua servitoare; pe drum găsesc o trăsură fără cai, iar lângă
trăsură un copil omorât de o lovitură primită în cap. Cu toată
împotrivirea lui Pintea, care voia să îl reţină lângă el spre a-i face
o percheziţie acasă, Ghiţă pleacă la Moara cu noroc, împreună cu
Uţa, pentru a vedea dacă nu s-a întâmplat ceva rău acolo, speriat
de soarta propriilor copii aflaţi în acest loc pustiu.
Prezenţa servitoarei în căruţă alături de Ghiţă o face pe Ana să
aibe o violentă reacţie de gelozie: „nu mai simţi în ea decât o
singură pornire pătimaşă: să meargă la femeia aceea şi să-i
tragă cu ghearele pelea de pe obraji.”. Apoi, pe acelaşi fond de
enervare, îşi acuză soţul de colaborare cu Lică în jefuirea
arendaşului, atitudine ce determină mânia lui Ghiţă („– Mi-e
scârbă, când mă gândesc că am o nevastă care poate să mai
trăiască cu un om, precum tu mă socoteşti pe mine, zise el, şi ieşi
din casă cu amândouă mânile în cap.”). Ana se lăsă pe patul de
alături şi începu să plângă uşor, supărată de atitudinea soţului ei.

Capitolul X

Plecat în cercetare, Pintea găseşte cadavrul unei tinere femei,

îmbrăcat în negru, deja înţepenit. Ea murise sufocată de cârpa cu
care a fost legată la gură, iar mâinile îi erau legate la spate cu un
bici, al lui Lică. După care Pintea îl găseşte pe unul dintre
jandarmi, Hanţl, împuşcat şi înjunghiat cu un cuţit rămas în rană,
dar încă în viaţă, pentru scurt timp. Cuţitul, spun jandarmii care
umblaseră să-i prindă pe Săilă şi pe Buză Ruptă, ar fi fost al lui
Săilă, iar la casa lui Buză Ruptă au găsit ascunsă o parte din
argintăria furată de la arendaş.
Pintea îl arestează pe Lică, în casa din Ineu a unui prieten al
acestuia; în faţa comisarului, Sămădăul declară că biciul era al său
şi l-a uitat probabil la Moară, iar cuţitul era al lui Săilă. Lică este
eliberat, la intervenţia unui proprietar de turme de porci.