Tipuri de aşchii.

Direcţia de degajare a aşchiilor MUPA 05

TIPURI DE AŞCHII.
DIRECŢIA DE DEGAJARE A AŞCHIILOR

1. Scopul şi conţinutul lucrării

 Cunoaşterea tipurilor de aşchii rezultate în urma procesului de prelucrare prin aşchiere.
 Cunoaşterea parametrilor ce influenţează direcţia de degajare (de curgere) a aşchiilor pe
suprafaţa de degajare a dintelui aşchietor.
 Determinarea experimentală a direcţiei de degajare a aşchiilor.

2. Consideraţii generale
2.1. Tipuri şi forme de aşchii
La prelucrarea prin aşchiere, natura materialului aşchiat, starea de eforturi şi
temperatura de aşchiere influenţează procesul de formare a aşchiilor.
Prin însăşi natura materialului prelucrat (ductil sau fragil), în procesul de aşchiere
sunt posibile ruperi ductile şi ruperi fragile.
 Ruperile ductile (de forfecare) sunt cauzate de eforturile tangențiale , au aspect mai
fibros și se produc numai transcristalin. Aceste ruperi sunt precedate de puternice deformaţii
plastice.
 Ruperile fragile (de smulgere sau casante) au loc sub acţiunea eforturilor normale , nu
sunt precedate la scară macroscopică de deformaţii plastice şi pot fi transcristaline şi/sau
intercristaline.
Corespunzător celor două tipuri de ruperi, în procesul de aşchiere rezultă două tipuri
de aşchii: aşchii ductile (de deformare plastică) şi aşchii de smulgere (fig. 5.1).
Experimental s-a constatat modificarea parţială sau chiar totală a modului natural de
comportare a materialelor aşchiate, la modificarea stării de eforturi şi a temperaturii din
zona plastică de deformare. Acest fenomen de schimbare, prin care un material prin natura
lui fragil are comportări ductile şi invers, a fost numit fenomen de tranziţie fragil-ductil [1].
 Aşchiile de smulgere sunt determinate de acţiunea eforturilor normale σ şi sunt specifice
aşchierii materialelor fragile prin însăşi natura lor. La scară macroscopică aceste aşchii nu
sunt precedate de deformaţii plastice. Ele se formează din elemente succesive care se
deplasează independent pe suprafaţa de degajare a sculei. Fiecare element are forma
geometrică şi dimensiunile fragmentului de material care se desprinde din semifabricat după
o suprafaţă oarecare (fig. 5.1, a).
 Aşchiile ductile rezultă în urma unor puternice deformaţii plastice, sunt cauzate de
acţiunea eforturilor de alunecare τ şi sunt caracteristice materialelor ductile. Ele pot rezulta
şi la prelucrarea materialelor fragile, dacă prin temperatură şi starea de eforturi se asigură
fenomenul de tranziţie fragil-ductil.
În raport cu mărimea deformaţiilor plastice care le preced, aşchiile ductile au fost
grupate în 3 forme distincte: aşchii ductile elementare, aşchii de forfecare şi aşchii continue
(de curgere) (fig. 5.1, b, c, d).

MUPA 05  2020 1
 MUPA 05 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE

Fig. 5.1. Tipuri de aşchii: (a) ‒ aşchii de smulgere; (b) ‒ aşchii ductile elementare;
(c) ‒ aşchii ductile de forfecare; (d) ‒ aşchii ductile continue

 Aşchiile ductile elementare (fig. 5.1, b) se bazează pe mecanismul formării elementelor de

aşchie prin deformare plastică, fiind precedate de deformaţii plastice mai slabe, fără a se
asigura o anumită legătură între elementele succesive. Aşchiile nu sunt legate între ele,
suprafaţa de forfecare este vizibilă macroscopic, iar dimensiunile elementelor de aşchie sunt
diferite de cele ale materialului din care provin. Ca formă, aceste aşchii fac trecerea de la
aşchiile de smulgere la aşchiile ductile.
Aşchiile ductile elementare sunt caracteristice prelucrării cu viteze mici a
materialelor ductile (oţeluri) şi prelucrării cu viteze foarte mari a materialelor mai puţin
ductile. Un efect major îl are unghiul de degajare al sculei, valoarea negativă a acestuia
favorizând formarea aşchiilor elementare, îndeosebi la materialele ductile.
 Aşchiile de forfecare (fig. 5.1, c) sunt aşchii reprezentative pentru categoria aşchiilor
ductile, fiind alcătuite dintr-o succesiune de elemente care sunt legate între ele atât prin
suprafeţele de forfecare cât şi prin suprafaţa cu structură CD. Ca urmare, spatele acestor
aşchii este în trepte, iar suprafata de contact cu faţa de degajare este o suprafaţă continuă,
lucioasă (structura CD1). Aceste aşchii rezultă în urma unor deformaţii plastice mai
puternice şi în condiţii de temperatură (condiţii de plastifiere locală) care asigură legătura
dintre elemente.
Ele se formează în special la prelucrarea cu viteze relativ mici a materialelor ductile.
 Aşchiile ductile continue (fig. 5.1, d) se prezintă sub forma unor benzi de grosime
apropiată de grosimea stratului aşchiat şi la care suprafeţele de forfecare nu sunt vizibile
macroscopic. Ele se formează în special la aşchierea cu viteze mari (v > 60 ÷ 80 m/min) a
materialelor ductile. Atât spatele aşchiei, dar mai ales suprafaţa de contact cu faţa de
degajare a dintelui aşchietor (structura CD) sunt suprafeţe continue.

1
Structura CD este prezentă pe aşchia formată în zona de contact cu suprafaţa de degajare. Este
caracterizată prin cristale curbate, în forma de virgulă, fiind cauzată de forţele de frecare dintre
aşchie şi faţa de degajare a dintelui aşchietor.
2 Iulian ROMANESCU
 Tipuri de aşchii. Direcţia de degajare a aşchiilor MUPA 05
Aşchiile ductile continue sunt periculoase pentru operator, în lipsa ecranelor de
protecţie sau a fragmentatoarelor de aşchii – practicate pe suprafaţa de degajare a dinţilor.
Ele prezintă şi dezavantajul că sunt greu de depozitat, de transportat şi de brichetat, în
vederea reutilizării prin topire. Tipurile de aşchii prezentate sunt caracteristice prelucrării
materialelor metalice şi, în special, metalelor feroase. Astfel, fonta dă aşchii de smulgere, iar
oţelurile dau diverse forme de aşchii ductile.
Modul de comportare ‒ ductil sau fragil – se manifestă şi la aşchierea altor materiale
metalice; spre exemplu, alama dă aşchii fragile, iar aluminiul ductile. În mod analog se
comportă şi materialele nemetalice, precum masele plastice: textolitul dă aşchii fragile, iar
teflonul aşchii ductile [1].

2.2. Direcţia de degajare a aşchiilor. Unghiul direcţiei de degajare

În procesul de aşchiere, materialul de adaos detaşat de muchia aşchietoare nu poate
urma direcţia naturală de deplasare (identică cu direcţia vectorului vitezei de aşchiere v) ci,
datorită suprafeţei de degajare a dintelui aşchietor, este comprimat şi obligat să evacueze
zona de lucru după o altă direcţie, dictată în principal de poziţia şi forma feţei de degajare a
sculei. În prezenţa unor pronunţate forţe de frecare, alunecarea aşchiilor pe faţa de degajare
se va face cu o viteză v1, mai mică decât viteza principală de aşchiere v şi cu orientare
diferită. Condiţiile de deformare a materialului în diferitele puncte de pe tăişul activ
determină curbarea aşchiei, aceasta deplasându-se spre suprafaţa de prelucrat, spre suprafaţa
instantanee de aşchiere sau cea generată, ori spre elementele sistemului tehnologic din
imediata vecinătate: dispozitivul port-sculă sau port-piesă, ori scula aşchietoare. Contactul
aşchiei cu aceste elemente are în general efecte negative, motiv pentru care studierea şi
controlul direcţiei de deplasare (de curgere) a aşchiilor prezintă importanţă nu numai pentru
protejarea suprafeţelor generate sau a elementelor componente ale maşinii-unelte, dar şi
pentru protecţia operatorului şi siguranţa evacuării aşchiilor (condiţie esenţială în spaţiile de
lucru semiînchise). Observarea directă a procesului de aşchiere, fotografierea şi filmarea de
mare viteză au demonstrat tendinţa firească de „curgere” a aşchiilor pe direcţia rezistenţei
minime la deplasare.
Pentru a facilita studiul modului de deplasare a aşchiilor, tendinţa spaţială de curbare
a fost redusă la o tendinţă de curbare a aşchiilor în planul suprafeţei de degajare a dintelui
sculei şi la un efect de curbare într-un plan normal la suprafaţă, introducându-se termenii de
«curgere sau curbare laterală» a aşchiilor şi, respectiv, de «curgere inversă». Cele mai
multe studii au fost orientate spre «curgerea laterală», în planul feţei de degajare.
Direcţia de deplasare în planul feţei de degajare (sau tangent la suprafaţa de degajare) este
apreciată prin unghiul direcţiei de degajare η, care se măsoară între tangenta la aşchie într-
un punct al tăişului activ şi normala N la tăiş.
Semnul unghiului  a fost stabilit convenţional în raport cu semnul unghiului de
înclinare λ, a cărui influenţă este majoră: valorile pozitive ale lui λ tind să direcţioneze
aşchia spre suprafaţa de prelucrat ( > 0º), iar pentru λ negativ tendinţa de curgere a aşchiei
este spre suprafaţa generată ( < 0º). Pentru un cuţit de strung cu un tăiş activ rectiliniu şi
unghi de degajare γ = 0º, direcţia posibilă de curgere a aşchiilor este ilustrată în figura 5.22.

2
Planul feţei de degajare (sau tangent la faţa de degajare – în cazul suprafeţelor curbate) diferă de
planul de bază xAy (în care se reprezintă schemele de aşchiere 2D), prin existenţa unghiului de
degajare γ şi a celui de înclinare λ. Aceste două plane coincid numai pentru γ = 0º şi λ = 0º. Totuşi,
având în vedere domeniul mic de variaţie a acestor unghiuri (în jurul valorii zero), se acceptă
reprezentarea grafică a unghiului η în planul de bază, ca în fig. 5.2.
MUPA 05  2020 3
 MUPA 05 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE

La o primă vedere, s-ar putea crede că direcţia de deplasare a aşchiilor în cazul tăişului activ
rectiliniu cu λ = 0º coincide cu normala N la tăiş, dar trebuie avut în vedere şi caracterul
complex al aşchierii, la deformarea materialului participând efectiv nu numai tăişului
principal activ AB, ci şi cel secundar AB’, cu o anumită influenţă asupra unghiului . În
plus, în afara aspectelor de natură «geometrică», asupra lui  influenţează şi alţi parametri:
valoarea unghiului de degajare γ, uniformitatea rugozităţii suprafeţei de degajare, viteza de
lucru v şi, într-o măsură covârşitoare, forma suprafeţei de degajare3.
Pentru aprecierea corectă a nivelului de
solicitare a dintelui aşchietor trebuie avute în
vedere dimensiunile reale ale aşchiei nedeformate,
care depind de unghiul . În acest sens este
necesară reprezentarea dintelui aşchietor atât în
planul de bază xy ‒ în care se defineşte stratul de
aşchiere sau secţiunea transversală a aşchiei
nedeformate, cât şi în planul de deplasare/curgere
a aşchiei4 ‒ planul v-v1 – în care se pun în evidenţă
atât viteza de aşchiere v cât şi viteza de curgere a
aşchiei v1 (fig. 5.3).
În planul v-v1 – normal la planul de bază xy
şi conţinând direcţia D de curgere a aşchiei – se Fig. 5.2.
Direcţii posibile de curgere a aşchiilor
măsoară grosimea reală a aşchiei nedeformate a,
dată de relaţia (5.1):
(5.1)
Cu dependenţa (5.2), stabilită între grosimea aşchiei a şi avansul s, în planul de bază,
(5.2)
rezultă relaţia (5.3).
(5.3)

2.3. Aşchierea liberă şi complexă

La prelucrarea prin aşchiere muchia aşchietoare «activă» a dintelui sculei este în
general compusă din mai multe tăişuri.
În funcţie de numărul tăişurilor care participă efectiv la procesul de aşchiere, de forma
şi poziţia acestora faţă de direcţia vitezei principale, se definesc aşchierea liberă şi
aşchierea complexă.
 Se consideră aşchiere liberă atunci când, pe întreaga lungime a tăişului activ, direcţiile
de deplasare ale volumelor elementare de material aşchiat dV sunt identice; altfel spus,
direcţia de curgere a aşchiei, pe întreaga ei lăţime, este unică.
Aşchierea liberă se întâlneşte rar în practică, doar atunci când la aşchiere participă o
porţiune de tăiş rectiliniu situată între vârfuri, fără a cuprinde vârfurile.

3
Controlul direcţiei de curgere a aşchiilor şi siguranţa fragmentării acestora sunt practic asigurate
prin impunerea unei forme complexe suprafeţei de degajare în vecinătatea tăişurilor active, cu rol în
spiralarea şi inducerea în aşchie a unor stări de tensiuni ce favorizează ruperea.
4
Planul de curgere v-v1 este în mod frecvent utilizat pentru studierea fenomenelor caracteristice
procesului de aşchiere.
4 Iulian ROMANESCU
 Tipuri de aşchii. Direcţia de degajare a aşchiilor MUPA 05

Fig. 5.3. Grosimea reală aη a aşchiei nedeformate, în planul de curgere v - v1

Exemple de aşchiere liberă pot fi date la:

 strunjire (fig. 5.4):  prelucrarea cu generatoare materializată a suprafeţelor cilindrice
înguste, supraînălţate (fig. 5.4, a);  strunjirea frontală a pieselor tubulare (generarea
suprafeţelor frontale inelare cu generatoare materializată) (fig. 5.4, b);  teşirea muchiilor
(generarea suprafeţelor conice cu generatoare materializată) (fig. 5.4, c);
 rabotarea cu generatoare materializată a suprafeţelor plane, înguste (fig. 5.5);
 mortezare, broşare, atunci când participă la aşchiere zona centrală a unui tăiş rectiliniu.
După poziţia tăişului activ faţă de direcţia vitezei principale de aşchiere v, aşchierea
liberă poate fi ortogonală sau oblică.
Astfel, aşchierea este liberă ortogonală când tăişul activ (rectiliniu) formează un
unghi drept cu vectorul vitezei principale v.
În consecinţă, tăişul este conţinut în planul de bază constructiv al dintelui aşchietor (deci
unghiul de înclinare λ = 0º), iar unghiul direcţiei de degajare  = 0º (v. fig. 5.5, b).
Prin neparticiparea la aşchiere a capetelor tăişului (AB şi CD din fig. 5.4 şi 5.5) sunt
evitate deformările laterale ale materialului prelucrat, iar frecarea este diminuată, condiţiile
de lucru apropiind aşchierea liberă de aşchierea cu forţe minime.

Fig. 5.4. Exemple de aşchiere liberă la strunjirea unor suprafeţe prin metoda materializării
curbei generatoare Γ: (a) suprafaţă cilindrică îngustă; (b) suprafaţă plană frontală îngustă;
(c) suprafaţă conică

MUPA 05  2020 5
 MUPA 05 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE

Fig. 5.5. Exemple de aşchiere liberă la rabotarea plană cu generatoare Γ materializată:

(a), (c) ‒ aşchiere liberă oblică; (b) ‒ aşchiere liberă ortogonală

 În marea majoritate a cazurilor, la aşchiere participă mai multe tăişuri rectilinii şi / sau
curbilinii, aşchierea fiind complexă. Chiar în situaţia unui dinte aşchietor cu tăişul principal
rectiliniu şi cu raza de racordare mică la vârf (practic este imposibilă din punct de vedere
tehnologic obţinerea unei raze egale cu zero), la aşchiere participă (într-o mai mică măsură)
şi tăişul secundar (fig. 5.6). Astfel, dacă în cazul unui dinte aşchietor cu unghiul λ = 0º, linia
reală de contact dinte - material aşchiat (CEMF) se împarte în lăţimi infinit mici sau
elementare db, se constată că volumele
elementare dVi de material ce urmează a fi
deformate au tendinţa firească de a se deplasa
pe faţa de degajare după o direcţie normală la
zona de tăiş db, cu o viteză elementară dvi 5.
În aceste condiţii direcţia de deplasare a
elementelor de volum dV nu mai este unică,
direcţia modificându-se continuu în zona de
racordare EMF a tăişului principal cu cel
secundar. Zona de vârf este caracterizată de
deformaţii laterale pronunţate şi de o
intensificare a fenomenului de frecare. Luând în
consideraţie efectul cumulat al direcţiilor de
deplasare a elementelor de volum dV, direcţie
de curgere a aşchiei va fi deviată de la normala Fig. 5.6. Convergenţa direcţiilor de degajare
(în zona vârfului - EMF) a elementelor de
la tăişul principal (porţiunea rectilinie).
volum de aşchie, la aşchierea complexă

5
Se are în vedere că în cazul unei secţiuni transversale de formă complexă, grosimea elementară da
a aşchiei este variabilă în lungul tăişului, modificând corespunzător volumul elementar de material
dV şi vectorul elementar dv1 ‒ cu modulul proporţional cu dV.
6 Iulian ROMANESCU
 Tipuri de aşchii. Direcţia de degajare a aşchiilor MUPA 05
Din cauza convergenţei direcţiilor de degajare dv a elementelor de volum de aşchie,
aşchierea complexă este considerată un fenomen negativ; deformaţiile plastice laterale
frânează degajarea aşchiei şi conduc la creşterea forţele de aşchiere şi a solicitărilor sculei
aşchietoare. Aşchierea complexă se întâlneşte în majoritatea cazurilor practice (fig. 5.7).
Se urmăreşte ca, prin optimizarea formei geometrice a sculei şi a unghiurilor tăişurilor
active, să se diminueze caracterului complex al aşchierii. Aceasta se realizează practic prin:
 micşorarea razelor de vârf rε (v. fig. 5.7, a, c);
 diminuarea lungimii tăişului auxiliar (BC în fig. 5.7, b) sau a tăişului transversal al
burghiului elicoidal;
 creşterea unghiurilor de atac secundare K’ (fig. 5.7, c).

Fig. 5.7. Exemple de aşchiere complexă la strunjire

2.4. Cercetări teoretico-experimentale asupra direcţiei de curgere a aşchiilor

Pentru a deţine controlul modului de fragmentare şi de evacuare a aşchiilor, mai ales
în spaţiile semi-închise (la prelucrarea prin burghiere, broşare interioară, găurire adâncă ş.a.)
s-a impus, într-o primă etapă, a se cerceta direcţia de «curgere» a aşchiilor.
Primele încercări au fost efectuate pentru aşchierea liberă ortogonală şi oblică, după
care studiile s-au extins la aşchierea complexă. În general cercetările au fost orientate pe
curgerea laterală a aşchiilor (în planul suprafeţei de degajare), stabilindu-se mai multe
modele matematice (fig. 5.8) [4]. Astfel:
 Colwell enunţă în 1954 metoda geometrică tip coardă de stabilire a direcţiei de curgere a
aşchiilor şi deduce formula de calcul al unghiului η (fig. 5.8, a). Metoda are la bază forma
secţiunii transversale a aşchiei nedeformate, la care se trasează diagonala CF. Direcţia de
deplasare (de curgere) a aşchiei se consideră a fi perpendiculară pe CF.
 Okushima şi Minato au dezvoltat ideea că viteza principală de aşchiere nu influenţează
direcţie de degajare a aşchiilor şi au stabilit un model conform căruia direcţia D se obţine ca
sumă vectorială a vectorilor de deplasare a volumelor elementare de material deformat (fig.
5.8, b).
 Stabler sintetizează în 1964 un model prin care direcţia de curgere a aşchiei pe faţa de
degajare ar rezulta prin sumarea vectorială a vitezelor de deplasare corespunzătoare tăişurile
active (fig. 5.8, c).
 Zorev a dedus în 1966 o ecuaţie pentru unghiul η, în care ia în consideraţie mărimea
forţelor ce acţionează pe tăişul principal şi pe cel secundar.
 Spaans reia studiile făcute de Colwell, Okushima şi Minato şi concluzionează că valorile
calculate depăşesc pe cele experimentale în cazul sculelor cu tăişul secundar activ. El
stabileşte o relaţie empirică pentru calcularea unghiului η.

MUPA 05  2020 7
 MUPA 05 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE

 Young scrie în 1987, în urma unor studii analitice şi experimentale, o ecuaţie pentru
unghiul η, asociind forţa de frecare pe suprafaţa de degajare cu direcţia de curgere a
aşchiilor.
 Wang şi Mathew au dezvoltat în 1988 o teorie pentru obţinerea unghiului de curgere şi a
forţelor în procesul de aşchiere oblică. Ei au arătat că, dintre parametrii geometrici ai sculei,
raza la vârf şi înclinaţia tăişului (unghiul λ) sunt cei mai importanţi parametri.
 În 1990, Arsecularatne a modificat ecuaţia stabilită de Spaans în 1971, incluzând efectul
avansului asupra direcţiei de deplasare D. El consideră că dependenţa unghiului η de
valoarea avansului este aproximativ liniară.
 Ghosh şi Jawair, de la Universitatea din Kentucky, stabilesc în 1993 un nou model pentru
calcularea unghiului η, pe baza direcţiei forţelor de frecare pe faţa de degajare, a
parametrilor geometrici ai sculei şi a condiţiilor de aşchiere.

Fig. 5.8. Modele teoretico-experimentale de stabilire a direcţiei de deplasare a aşchiilor: (a) ‒

modelul Colwell (1954); (b) ‒ modelul Okushima şi Minato (1959); (c) ‒ modelul Stabler (1964)

2.5. Determinarea experimentală a direcţiei de degajare a aşchiilor

Punerea în evidenţă a direcţiei de degajare a aşchiilor şi măsurarea unghiului
caracteristic η se pot efectua comod la operaţia de strunjire (procesul de aşchiere este
neîntrerupt), în special în cazul prelucrării cu aşchii continue sau de forfecare. În acest scop
se utilizează un dispozitiv de laborator, brevetat de un colectiv din departamentul MUS al
Universităţii Tehnice „Gh. Asachi” din Iaşi (brevet nr. 63782/1976) şi prezentat în figura
5.9. Dispozitivul se montează pe sania transversală a strungului normal, în locul săniuţei
longitudinale şi constă dintr-un tub periscop, un dispozitiv mecano-optic pentru
materializarea direcţiei de degajare a aşchiei, mecanisme de reglare a poziţiei tubului
periscop în raport cu suprafaţa de degajare a cuţitului şi un sistem de fixare a sculei
aşchietoare.
Tubul periscop 1 este poziţionat într-un lagăr 2, prin care e fixat rigid pe o săniuţă
transversală 3. Ghidajul saniei 3 este aşezat pe o săniuţă longitudinală 4, a cărei suport este
fixat pe o placă superioară 5. Cu ajutorul a două tije cilindrice 6, a două telescoape 7, a unui
bolţ 8 – filetat la un capăt şi fixat pe poziţie cu o piuliţă 9 – tubul periscop împreună cu
reperele 2 ÷ 5 sunt ataşate unui element 10 de fixare a sculei aşchietoare SA. Cuţitul se
poziţionează în locaşul elementului 10, se reglează pe înălţime cu ajutorul unor adaosuri 11
şi se fixează cu două şuruburi 12.

8 Iulian ROMANESCU
 Tipuri de aşchii. Direcţia de degajare a aşchiilor MUPA 05
În interiorul tubului periscop sunt montate înclinat la 45° două oglinzi 13, cu ajutorul
unor garnituri 14 şi a unor capace 15. La capătul inferior al tubului periscop, poziţionat
deasupra cuţitului, se află montat, printr-o piuliţă olandeză 16, dispozitivul de marcare
(înregistrare) a direcţiei de degajare a aşchiilor. Acesta este alcătuit din două inele interioare
17 şi 18 – suporţi ai unor discuri de sticlă 19 şi respectiv 20, un inel intermediar, randalinat,
21 şi o piesă de capăt (randalinată) 22 care fixează un geam de protecţie 23.
Piesa de capăt 22 şi inelul intermediar 21 sunt fixate de inelele interioare 18,
respectiv 17, cu ajutorul unor şuruburi 24. În acest mod, la rotirea piesei de capăt 22 este
antrenat inelul interior 18 cu discul transparent 20, pe care este trasat un riz diametral şi un
raportor marcat în grade. Mişcarea nu antrenează inelul median 21 şi nici suportul cilindric
17. La acţionarea individuală a inelului 21 se roteşte inelul 17 (cu discul de sticlă 19, pe care
este marcat un alt riz diametral), dar poat fi antrenate şi elementele 18 şi 22.
La partea superioară a tubului periscop este montat ocularul, alcătuit din corpul 25, o
piuliţă randalinată 26 şi un disc de sticlă 27.
Pentru poziţionarea axei optice a periscopului pe direcţie normală la suprafaţa de
degajare a sculei şi pentru aducerea centrului câmpului vizual al periscopului în vârful
cuţitului, sunt necesare mai multe reglaje:
 înclinarea laterală a tubului periscop, după slăbirea şuruburilor 31, de pe părţile laterale ale
lagărului 2;
 deplasarea pe verticală a tubului periscop, prin deplasarea tijelor cilindrice 6 în
telescoapele 7, urmată de strângerea şuruburilor de blocare 29;
 înclinarea radială a tubului periscop, după slăbirea piuliţei 9;
 deplasarea laterală şi radială a periscopului, prin rotirea şuruburilor 28, pentru acţionarea
săniuţei longitudinale 4 şi transversale 3.
 Măsurarea unghiului direcţiei de degajare a aşchiei presupune parcurgerea următoarelor
etape:
 Reglarea poziţiei tubului periscop:
 Poziţionarea cuţitului de strung în suportul 10, folosind adaosurile 11, pentru aducerea
vârfului sculei „la linia centrelor” şi fixarea cu şuruburile 12.
 Deplasarea verticală a tubului periscop la înălţimea dorită, prin glisarea tijelor 6 în
telescoapele 7 şi înclinarea laterală (prin rotirea în lagărul 20) şi radială (în jurul bolţului 8,
după slăbirea piuliţei 9) până când axa optică a periscopului devine perpendiculară la
suprafaţa de degajare a sculei.
 Deplasarea periscopului din săniuţele 3 şi 4, pentru a aduce centrul câmpului vizual în
vârful dintelui aşchietor (punctul de intersecţie dintre reticulele diametrale de pe discurile 19
şi 20 trebuie să fie în centrul imaginii).
 Materializarea unghiului η
 Se roteşte inelul intermediar 21 pentru ca rizul diametral de pe discul 19 să fie tangent la
tăişul principal, în vârful sculei (sau să se suprapună pe tăişul principal, dacă acesta este
rectiliniu). Pe durată efectuării măsurătorilor cu acelaşi cuţit, inelului 21 şi rizului de pe
discul 19 nu i se va schimba poziţia.
 Se roteşte inelul de capăt 22 şi se poziţionează reticulul de pe discul 20 perpendicular pe
reticulul fix (de pe discul 19). Reticulul mobil (de pe discul 20) materializează pentru
moment direcţia normalei la tăişul principal N (v. fig. 5.2 şi 5.3).
 Se execută aşchierea la parametrii impuşi şi se vizualizează (mai întâi cu ochiul liber prin
părţile laterale ale periscopului, apoi prin periscop) modul şi direcţia de curbare a aşchiei.
 Se roteşte cu mâna stângă inelul inferior 22 (v. fig. 5.9) şi se aduce reticulul mobil (de pe
discul 20) în lungul direcţiei de degajare a aşchiei sau, în cazul curbării acesteia, tangenţial

MUPA 05  2020 9
 MUPA 05 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE

la aşchie, în vârful sculei (v. direcţia D1 din fig. 5.2) 6 (fig. 5.10).
 Se opreşte procesul de aşchiere (se retrage transversal cuţitul şi se decuplează mişcarea
principală), se aşează o foaie de hârtie albă pe cuţit (astfel ca zona obiectivului să fie bine
iluminată) şi se citeşte pe raportorul discului mobil 20 unghiul η0 pe care-l formează direcţia
de curgere D (materializată de reticulul mobil) cu direcţia tăişului principal (reticulul fix)7.
 Se calculează unghiul direcţiei de degajare η, ca unghi complementar unghiului citit η0,
verificând ca semnul pozitiv să corespundă devierii aşchiei spre stânga (corespunzător
îndepărtării de suprafaţa prelucrată), adică în stânga normalei la tăiş:
(5.4)

Fig. 5.9. Construcţia dispozitivului pentru determinarea direcţiei de degajare a aşchiilor:

1 – tub periscop; 2 – lagăr; 3 – săniuţă transversală; 4 – săniuţă longitudinală; 5 – placă (suport)
superioară; 6 – tije cilindrice; 7 – telescop; 8 – bolţ; 9 – piuliţă blocare; 10 – dispozitiv de fixare a
sculei aşchietoare; 11 – adaos de reglare; 12 – şurub de fixare a cuţitului; 13 – oglindă; 14 –
garnitură; 15 – capac; 16 – piuliţă olandeză; 17, 18 – suporţi cilindrici tubulari; 19 – disc superior
din sticlă; 20 – disc median din sticlă; 21 – inel intermediar; 22 – piesă de capăt; 23 – disc de
protecţie; 24 – şurub de fixare-antrenare a suportului tubular; 25 – ocular; 26 – piuliţă olandeză; 27
– disc de sticlă; 28 – şuruburi de deplasare a săniuţelor; 29 – şurub de reglare a telescopului; 30 –
şurub de fixare a capacului; 31 – şurub de fixare a tubului periscop; 32 – flanşă de centrare-fixare pe
sania transversală a strungului.

6
Poziţionarea reticulelor trebuie să se facă în prezenţa unei surse exterioare de lumină, care să cadă
direct pe vârful cuţitului.
7
Citirea unghiului η0 se va face în sens trigonometric de la valoarea 0 ‒ corespunzătoare direcţiei de
degajare, în sens crescător, până la reticulul fix.
10 Iulian ROMANESCU
 Tipuri de aşchii. Direcţia de degajare a aşchiilor MUPA 05

3. Materiale şi utilaje necesare desfăşurării lucrării practice

 Dispozitiv pentru determinarea direcţiei de degajare a aşchiilor.
 Strung universal.
 Aparat MASSI pentru măsurarea unghiurilor constructive ale cuţitelor.
 Set de cuţite de strung cu geometrie identică în planul de bază (κ, κ’, rε) şi în planul secant
normal (αN, γN) şi cu valori diferite ale unghiului de înclinare λ.

4. Metodologia desfăşurării lucrării practice

 Se studiază elementele constructive ale aparatului pentru măsurarea unghiului η, modul de
montare pe strungul normal şi principiul de măsurare.
 Se fixează aparatul pe sania
transversală a strungului (în locul
săniuţei longitudinale) şi se montează
cuţitul pentru efectuarea primei serii
de determinări ‒ variaţia avansului.
 Se reglează poziţia periscopului:
 axa optică perpendiculară pe
suprafaţa de degajare şi centrul
câmpului vizual în vârful sculei;
 reticulul fix (de la inelul
intermediar 21) în lungul tăişului
principal;
 reticulul mobil (de la inelul de capăt
22) aproximativ normal pe primul. Fig. 5.10. Modul de poziţionare a reticulului fix şi a
 Influenţa avansului de lucru: celui mobil pentru citirea unghiului η0
 Se reglează strungul şi se fac
primele determinări (conform etapelor din paragraful 2.4), prin modificarea valorii
avansului longitudinal.
Citirea unghiului complementar η0 se va face numai cu maşina oprită şi sania transversală a
strungului retrasă.
 Influenţa unghiului de înclinare λ:
 Se schimbă pe rând cuţitele (se utilizează setul de cuţite cu unghiul λ diferit) şi, după
reglarea periscopului, se determină unghiul direcţiei de degajare în funcţie de valorile
unghiului de înclinare λ.
 Datele vor fi centralizate în tabelul 5.1.
 Grafice de variaţie:
 Se vor trasa graficele de variaţie η = f(s) şi η = f(λ) şi se vor formula concluzii.

5. Conţinutul referatului
 Ca parte teoretică, referatul va trebui să conţină în mod obligatoriu următoarele
elemente:
 Tipurile de ruperi la prelucrarea prin aşchiere şi tipurile de aşchii (cu figura 5.1);
 Definiţia unghiului direcţiei de degajare η (cu figura 5.2).
 Diferenţa dintre aşchierea liberă (cu fig. 5.4) şi aşchierea complexă (cu fig. 5.7).
 Enumerarea factorilor ce influenţează direcţia de degajare a aşchiilor.
 Ca parte practică, referatul trebuie să cuprindă:
 Tabelul 5.1 cu parametrii regimului de aşchiere şi cei geometrici impuşi, precum şi cu
MUPA 05  2020 11
 MUPA 05 MAŞINI-UNELTE ŞI PRELUCRĂRI PRIN AŞCHIERE

unghiurile η0 înregistrate şi η deduse;

 Graficele de variaţie η = f(s) şi η = f(λ);
 Concluzii privind variaţia unghiului η.

Tab. 5.1
Regimul de aşchiere Geometria cuţitului Determinări
Serie
det. v s t K K’ rε αN γN λ η0 η
[m/min] [mm/rot] [mm] [°] [°] [mm] [°] [°] [°] [°] [°]

6. Referinţe bibliografice
1. Cozmâncă, M., Panait, S., Constantinescu, C. – Bazele aşchierii. Iaşi, Editura „Gheorghe
Asachi”, 1995
<pag. 84-93>
2. Jawahir, I.S. – An Experimental and Theoretical Study of the Effects of Tool Restricted
Contact on Chip Breaking. I’h.D.Thessis, University of New South Wales, Sydney,
Australia, 1986.
3. Romanescu, I., Munteanu, A., Bocăneţ, A-M. – Bazele aşchierii. Îndrumar de lucrări
practice. Iaşi, Editura Tehnopress, 2016.
<pag. 51-65>

7. Verificaţi-vă cunoştinţele
 Prezentaţi tipurile de aşchii rezultate în urma procesului de aşchiere.
 Definiţi unghiul direcţiei de degajare a aşchiilor şi justificaţi importanţa acestuia.
 Definiţi aşchierea liberă şi daţi exemple.
 Definiţi aşchierea complexă, daţi exemple şi arătaţi care sunt măsurile pentru diminuarea
caracterului complex al aşchierii.
 Enumeraţi parametrii care influenţează direcţia de degajare a aşchiilor şi prezentaţi
modelele cunoscute din literatura de specialitate.

12 Iulian ROMANESCU