Simbolismul – 1916 – George Bacovia

Plumb
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, unde a fost
teoretizat în 1886 de Jean Moreas, în articolul-manifest, “Le Symbolisme”,
care impunea anumite teme și motive precum: tema călătoriei, tema naturii
receptate ca un peisaj interior, motivul târgului provincial, motivul evadării
în tărâmuri misterioase, motivul ploii și al toamnei, cel al solitudinii ființei,
motivul instrumentelor muzicale, al iubirii și al nevrozelor, precum și
“spleen-ul” ca modalitate de manifestare a singurătății.
Sub aspect formal și structural, simbolismul se manifestă prin
muzicalitatea interiorizată, prin predilecția pentru anumite sunete ori
pentru versul liber sau prin folosirea refrenului și a laitmotivului.
Curentul literar a fost promovat la noi de Alexandru Macedonski, prin
articole programatice, reviste și cenaclul simbolist, cunoscând mai multe
etape: etapa experiențelor, a tatonărilor direcției pseudosimboliste de la
revista “Viața nouă”, etapa simbolismului exerior minulescian și aceea a
simbolismului autentic bacovian.
Publicate în perioada interbelică, volumele lui Bacovia aparțin “unei
faze mai târzii a simbolismului”, cu deschideri spre modernism.
Universul poetic bacovian are la bază câteva motive specifice liricii
simboliste: motivul singurătății apăsătoare, sentimentul inadaptării
producând izolarea, înstrăinarea și dorința de evadare.
Poezia simbolistă “Plumb” de G. Bacovia deschide volumul cu același
titlu, apărut în anul 1916, definindu-l în totalitate. Așezarea sa în fruntea
primului volum publicat de Bacovia îi conferă calitatea de text programatic.
Poezia este o elegie pe tema mortii, care surprinde conditia omului
intr-un univers inchis, absurd, din care nu poate evada si in acelasi timp
constituie o meditatie pe tema conditiei inferioare, nefericite a artistului
intr-o societate artificiala. Viziunea autorului asupra lumii este simbolista
reflectand o existenta monotona intr-o lume halucinanta in care eul nu are
perspectiva salvarii.
 Simbolismul – 1916 – George Bacovia

Titlul evidentiaza tema, fiind reprezentat de un substantiv nearticulat

ce desemneaza un metal avand urmatoarele proprietati: greutate, culoare
cenusie, toxicitate, rece la atingere. Prin aceste proprietati, titlul devine
simbol, fiind reluat in text drept laitmotiv sugerand existenta apasatoare,
moartea, monotonia, frigul din interior.
Structura poemului este reprezentata de doua catrene construite pe
principiul simetriei compozitionale. Celor doua strofe le corespund doua
secvente poetice a caror dispunere evidentiaza principiul simbolist al
corespondentelor: prima secventa surpinde realitatea exterioara obiectiva,
iar cea de a doua surpinde realitatea subiectiva, interioara.
Incipitul devine sugestiv prin asocierea formei verbale de imperfect:
„dormeau” care confera caracter durativ starii de nemiscare cu epitetul
adverbial „adanc”. Metafora florilor de plumb sugereaza aceasta idee, prin
determinantul „de plumb” fiind anulate toate semnificatiile asociate in mod
obisnuit cu motivul florilor. Predomina in aceasta secventa impresia statica,
singurul element dinamic fiind vantul care produce insa tot efecte reci ale
mortii: „si scartaiau coroanele de plumb”.
A doua secventa contureaza realitatea interioara subiectiva, a trairilor
catre care trimite metafora din primul vers al strofei: „amorul meu de
plumb”. Ambiguitatea discursului liric este sporita de posibilitatea de
interpretare a participiului „intors”. Acesta poate reprezenta un somn al
mortii prin sugestia intoarcerii catre apus, dar in acelasi timp poate sugera
renuntarea voita la afectivitate. Intr-o lume in care senzatia de singuratate
devine coplesitoare, strigatul poate fi interpretat ca un gest de revolta a
eului liric captiv in aceasta lume.
La nivel fonetic se valorifica vocalele inchise: i, u si a consoanelor.
Structura fonetica a cuvantului „plumb” confera muzicalitate sumbra
poeziei si amplifica senzatia de inchidere si limitare.
Atmosfera poemului este de infern tipic bacovian, care sufoca eul
liric, iar sentimentele apasatoare de tristete si de disperare sunt sugerate
prin verbele “sa strig” si “scartaiau”. La randul lor, pustietatea sufleteasca,
incremenirea interioara sunt exprimate prin substantivele “vant” si “frig”,
cu valoare de simbol.
La nivel morfologic formele verbale de imperfect confera caracter
repetativ, durativ al starilor, respectiv a starilor eului liric, iar la nivel
 Simbolismul – 1916 – George Bacovia

lexical sunt utilizati termeni din campul semantic al mortii, plus asocierea
determinantului „de plumb” cu termeni concreti si abstracti.
Prozodia completeaza semnificatiile poeziei prin constructia simetrica
a celor 2 catrene, inchiderea versurilolr cu rima imbratisata, masura fixa de
10 silabe si un ritm iambic care se impleteste cu amfibrah.
Poezia “Plumb” prin atmosfera ei, prin muzicalitatea ei interioara,
prin simboluri si sugestii aduce in lirica romaneasca sentimentul tragic al
singuratatii. Lumea bacoviana este inchisa, fara iluzia salvarii, monotona si
dezolanta.