Povesti magice

A fost o dată, undeva, cândva, o Fetiță mică cu ochi mari.

De când se știa, parcă o Voce Mare o urmărea la tot pasul și la

fiecare mișcare o oprea și o bloca brusc.

Când Fetița se ridica pe vârfuri să ia o cană de pe masă, abia

punea mână pe cană, că se și auzea Vocea puternică de sus:
- Nuuuu!!! Nu cana! Ia paharul de plastic!
Mânuțele nehotărâte se mutau când la cană când la pahar, se
încurcau și răsturnau și cana și paharul. Iar Fetița rămânea
blocată cu mâinile goale și privirea fixă pe masă.
Nu mai voia nimic.

Când deschidea sertarul de la dulap să scoată o pungă, Vocea

imediat o oprea:
- Nuuuu!!! Nu lua punga din sertarul de sus! Ia din sertarul de
jos!
Si sertarele zici că o luau razna, se închideau și se deschideau
zgomotos când cel de sus când cel de jos! Ochii Fetiței se
pierdeau în sertarele goale și iar nu mai voia nimic.

Nici nu-și băga bine capul în bluza cu nasturi, că se și auzea :

- Nuuuu!!! Nu bluza cu nasturi, ia bluza fără nasturi!
Si bluzele începeau să se agațe între ele, mânecile se
ascundeau și capul nu mai nimerea nicăieri.

Iar când termina de legat șireturile de la pantofi, Vocea

imediat începea:
- Nuuuu! Nu pantofii cu șiret, ia pantofii cu scai!
Degetele se blocau în șireturi, pantofii se încurcau între ei,
șireturile se lipeau de scai și piciorele Fetiței rămâneau tot
goale.

O dată, Fetița lucrase așa de mult la un colaj. Decupase cu

atâta atenție pălăria și piciorul unei ciuperci roșii, îi pictase cu
degetele bulinele albe și iarba verde din jur o lipise fir cu fir.
Când a terminat, era toată numai un zâmbet și a ridicat
bucuroasă foaia în sus.

Dar Vocea a suflat cu putere înspre foaie:

- Nuuuu! Nu așa!
Iar foaia s-a desprins din mânuțele mici, a plutit foșnind ușor
în aer și s-a lipit tăcută pe podea. Si Fetița nu a mai vrut niciun
colaj.

Alta dată, se străduise așa de mult să scrie o compunere.

Cuvintele erau așternute frumos în Caiet și Fetița de-abia
aștepta să citească în fața Clasei. A citit cu emoții așteptând să
audă ceva ce nu auzea niciodată. Căci Vocea din nou a rostit:
- Nuuuu! Nu așa!
Si Caietul speriat, s-a fâstâcit și și-a închis brusc coperțile!
Iar Fetița nu a mai vrut să scrie.

S-a trântit pe Scaun, și-a încrucișat bratele și picioarele și nu a

mai vrut nimic.
La ce bun să mai vrea ceva când nimic din ce alegea și făcea
nu era bun! I se părea că este o păpușă marionetă pe care toți o
îmbracă și o mișcă asa cum vor ei.

A adormit plângând și în timpul somnului se făcea că Scaunul

o legăna ușor și vorbea cu ea.
"- Vrei să-ți povestesc de unde vin? a întrebat-o Scaunul.
- Abia ieșisem nou-nouț din Atelierul de tâmplărie, frumos
montat și pictat.

Eram tare curios să văd în ce loc voi ajunge și mare mi-a fost
bucuria când am fost așezat într-un Magazin de mobilă, plin
cu multe alte scaune, mese și dulapuri.

Eram pentru prima oară într-un Magazin de mobilă, eram

uimit de tot ce vedeam și aș fi vrut să zburd de bucurie. Îmi
venea să sar peste alte scaune, să mă balansez înainte și-
napoi, să ating masa și să ridic covorul de sub picioare.

Dar brusc toate Scaunele din jurul meu m-au săgetat cu

privirea, au început să scârțâie și să țipe la mine:
- Stai o dată, nu te mai mișca!
- Vai, o să vină Vânzătorul și dacă vede ce faci, cine știe unde
ne va duce...
- Ce se va alege de noi? șopteau toate îngrijorate.
- Dacă o să ne arunce la gunoi?
- Sau o să ne rupă-n bucăți și o sa ne azvârle afară...
- Sssssst Liniște!!! a scârțâit zgomotos cel mai mare dintre
Scaune. Un Scaun trebuie să stea nemișcat acolo unde este
pus! Cine a mai văzut un Scaun să se miște și să facă ce vrea?

Mi s-a făcut frică, m-am blocat și nu am mai scos niciun

sunet.
Pe zi ce trecea, eram din ce în ce mai speriat, îmi înfigeam
picioarele-n podea și stăteam cât de nemișcat puteam. Nu
trebuia să scot niciun scârțâit că cine știe ce mi se putea
întâmpla...

Mă gândeam doar la ce se va alege de mine, mă rezemam de

perete și rămâneam înțepenit ca nimic rău să nu mi se
întâmple.

Dar ceva tot s-a întâmplat căci într-o dimineață, am fost

cumpărat și dus într-un loc cu totul și cu totul nou: într-o
Clasă plină de copii!

- Oh vai de mine, unde am ajuns? tremuram retras și rușinat

și mă lipeam de peretele Clasei așa cum făceam în Magazinul
de mobilă. Iar când cineva se apropia de mine, tresăream din
toate șuruburile mai să cad pe spate.
Si ce îmbulzeală de piciorușe în jurul meu, ce gălăgie! Chiote
de copii și scârțâieli de scaune colorate! Copiii săreau pe
mine, când unul, când altul, când mai mulți deodată.
De multe ori eram prins într-un trenuleț de scaune, mă
împingeau, mă smuceau în stânga și-n dreapta până când mă
răsturnau cu picioarele-n sus. Alteori eram băgat într-un turn
de scaune, strivit și blocat până cădeam pe jos și celelalte
scaune veneau peste mine.
Uneori, mă trezeam cu fel de fel de mărgele, foi colorate și
lipici pe mine! Alteori eram stropit cu mâncare, apă sau
acuarelă.
Abia când copiii erau afară în pauză, respiram ușurat. Dar
nici nu apucam bine să mă dezmorțesc, că o Doamnă începea
să mă ia pe sus de spătar, să mă șteargă repede peste tot, să
spele pe sub mine și să mă mute de colo colo pe podeaua udă.

Parcă niciodată nu eram lăsat în pace, mi se părea că toată

Clasa mă încolțește, că celelalte scaune se aruncă intenționat
pe mine iar copiii mă atacă și mă blochează.

Doar seara când Clasa de copii rămânea goală mă legănam

trist și suspinam:
- Ce caut eu aici? De ce sunt blocat în Clasa asta de copii? Si
ce vor toți de la mine?
- Hei salut! mi-a vorbit pentru prima dată Masa de desen. Nu
ești blocat deloc!  Doar ți se pare că esti blocat pentru că ai
rămas cu frica de la Magazinul de mobilă. Si cu cât mai tare
crezi că esti blocat, cu atât mai blocat vei rămâne!
- Nu înțeleg, am răspuns nedumerit.
- Iți amintești când ai venit aici din Magazin speriat foarte
tare și blocat? Căci acolo credeai că ești acceptat doar dacă
stai nemișcat într-un loc pentru că așa ți s-a spus. Si ai ajuns
să crezi că ești un Scaun blocat care crede că nu se poate
mișca și crede că vrea sa fie lăsat în pace. Asta crezi tu
despre tine, asta devii! Dar nu cumva este doar vechea frică
din Magazin când trebuia să stai nemișcat?
- Ce vrei să spui?
- Uită-te bine în jurul tău și observă! Ce vezi? Este o Clasă de
școală unde copiii vin să descopere lucruri noi, să creeze și să
se joace. Ei nu sunt aici ca să te deranjeze pe tine, ți se pare
că ești blocat pentru că ai rămas același Scăunel blocat din
Magazinul de mobilă.
- Hmm ... poate că ai dreptate ...
- Să știi că și eu am fost ca tine. De-acolo de unde vin am
crezut că sunt frumoasă și strălucitoare doar dacă am fața de
masă curată și ordonată pe mine. Pentru că doar așa eram
acceptată acolo. Cand am ajuns aici în Clasa de copii, în
fiecare zi eram speriată si inngrijorată că dacă sunt
murdarită si nu am față de masă, nu sunt în regulă. Dar ghici
ce? Mi-am dat seama că sunt la fel de frumoasă și copiii se
joacă și colorează pe mine și fără față de masă, că sunt
acceptată și cu acuarelă, lipici si urme de dulceață pe mine.

Imagine preluată de aici

- Spune-mi Scăunel, ce-ți dorești tu?
- Să fiu lăsat de toți în pace, să fac ce vreau ...
- Si ce ai vrea sa faci tu?
- Să stau singur într-un colț!
- Aha! Si dacă ai avea ceea ce crezi ca vrei, ai fi mulțumit?
- Nu știu ... probabil m-aș plictisi și m-aș simți prea singur.

 - Am să-ți spun un Secret, a continuat Masa. Iți aduci aminte

de Fetița mică cu ochi mari?
Si ea se crede blocată atunci când i se pare că Vocea
puternică vrea să o controleze si să nu o lase să aleagă ce
vrea ea. Si ea crede că dacă ar alege doar ce crede că vrea
ea, ar fi fericită. Dar ai observat-o atunci când sare-n sus
după baloane de sapun?
Este cea mai fericită și liberă din lume deși nu rămâne cu
niciun balon de săpun in mână.

Secretul nu este să aleg ce cred Eu că vreau. Secretul este să

aleg cine vreau Eu să Fiu.
Iar când aleg și știu exact cine vreau să fiu, nimeni și nimic
nu mă poate bloca!"

Chiar atunci Fetița s-a trezit brusc din vis. Scaunul tăcut se
balansa ușor cu ea iar mâinile și picioarele parcă începeau să
se relaxeze.

Ce vis ciudat ... se uita când la Scaun când la Masa de desen.

Fetița se luminase la față și zâmbea.
Si-a dat seama că acea Voce pe care o auzea uneori este doar o
Voce speriată care demult se crezuse și ea blocată, când i se
părea că nimic din ce alegea nu era bun, când alte Voci, ca
niște ecouri vechi, hotărau pentru ea.
Din ziua aceea, ori de câte ori auzea Vocea strigând "Nuuuu!
Nu așa!" Fetița zâmbea și își aducea aminte că este doar un
ecou al unor Voci mai vechi care doar se credeau și ele
blocate.

Căci asta era doar o părere. Fetița descoperise că era liberă nu

când alegea ce voia să facă sau ce cană sau ce pantofi să ia ci
era liberă când alegea ce voia Ea să FIE!

Acum nu mai avea nevoie sa aleagă nimic, voia doar să fie

bucuroasă!
S-a ridicat de pe Scaun și a început să țopăie fericită după
Baloanele de Săpun din jurul ei.