Sunteți pe pagina 1din 2

Procesul de colectivizare iniţiat de regimul comunist după venirea la putere i-a afectat

profund pe ţăranii din România . Proprietăţile şi parcelele de pământ au ajuns în “grijă” statului și
transformate în instituții . Acest lucru este ilustrat și în nuvela “Acasă” de Fănuș Neagu, în care
este prezentat destinul tragic al unei familli alungate din satul Grădiștea de pe malul Buzăului, în
celălalt capăt al ţării, în Maramureş.

Bătrână Ghergina, deşi plecase de numai cinci ani din satul natal, doreşte să se întoarcă la
origini pentru a-şi găsi sfârșitul în propria casă. Dorul după locul din care a fost izgonită a urmărit-
o în permanenţă, a chemat-o necontenit, fapt pentru care bătrâna nu a putut niciodată să se despartă
de “obârșii”. Criza este declanşată în anul 1949 când toţi membrii familiei au fost deportați din
localitatea de baștină, fiindcă „aveam ceva avere”, după spusele protagonistei.

Firul narativ începe cu un pasaj în care se conturează personajul principal – bătrâna


Gherghina. Era „înaltă și osoasă cu fustă neagră până-n călcâie și șal fumuriu, adunat peste obraji.”
Îmbrăcămintea o reprezintă direct, iar culorile întunecate, sobre invocă tristețea, nostalgia bătrânii
față de plaiul natal. Aspectul fizic trădează bătrânețea: „colţi rupţi, desperecheaţi.”. De când a fost
deportată nu s-a mai bucurat de o viață liniștită, a încercat să supravieţuiască unui sistem care a
intervenit în vieţile oamenilor.

Narațiunea o încadrează pe Gherghina într-un profil al personei dezrădăcinate, care a revenit


prea târziu la locurile natale, e o bătrână traumatizată, dar rezistentă la toate vitregiile vieţii, „a
venit pentru a muri acolo unde s-a născut”. Bătrâna interpretează permanent marșul morților „Ta,
ta, ta, tam... ta, tam!”, semnificând un suflet chinuit și dezamăgit de restricțiile regimului.

Întoarsă casă, Gherghina este încercată de multe amintiri: “aici locuise ea ”aici a „născut
nouă copii. Acolo au zăcut și mi s-au stins patru băieți. Tot acolo mi-a murit și omu,”. Primarul
rămas și el fără suflet o o dojeneste pe bătrână, spunându-i că nu are ce caută în casă, care a
fost odinioară a ei: “Aici e Sfatul popular, discutăm treburile comunei”

Acțiunea nuvelei este reprezentată de opoziția dintre trecut și prezent, personajele fiind cheia
acestei antiteze: trecutul Gherghina și Eremia, iar prezentul primarul, șoferul Geana Aurel.
Trecutul a însemnat oamenii care erau harnici, care se ajutau și se bucurau de linistea căminului
lor. De asemnea, cei din trecut se entuziasmau de sărbători, erau credincioși și țineau la locurile
natale. Pe parcursul nuvelei sunt scose în evidență modul de trăi și relația dintre localnici în trecut
când oamenii duceau o viață liniștită, se ajutau reciproc, erau săritori la nevoie, „frate-meu Niculai,
ăl mai mare dintre noi, vă spărgea lemne iarnă”.

O scenă important, unde antiteză dintre present și trecut este redată, este intâlnirea cu soția
șefului de gară. Dialogul dintre personaje scoate în evidență dorința reîntoarcerii, dorul de locurile
natale. Mirosul de pâine proaspătă, cocoşîi de lut aflaţi în fereastră unei case sunt elemente care
scot în evidență trăirile personajelor redate prin sentimente de bucurie, de speranţă şi resemnare.
Mirosul de pâine caldă le trezește amintiri plăcute, îi făce să mai întârzie puțîn în gară. Pâinea este
un element sacru, simbolul vieții, al onestității și al bunăstării. Ea îl însoțește pe om pe parcursul
întregii vieți și la bucurii, dar și la necazuri. Cu toate că acum cinci ani au fost considerați „dușmani
de clasă și expulzați din satul de baștină,” „nevasta șefului de gară le puse în mână câte-o felie de
pâine caldă,” semn de dragoste, bunătate și omenie. Episodul generează o atmosferă familiară,
pretutindeni e prezentă o senzaţie agreabilă care o face pe protagonista, puternic marcată de rigorile
regimului, să se simtă bine.