SITUAȚIA POLITICĂ ÎN BALCANI ŞI ÎN BAZINUL MĂRII

NEGRE ÎN SEC. I a. Chr.

Potrivit lui Florus, în 75 -73 a. Chr., romanii ajung pentru prima

oară, sub conducerea lui Scribonius Curio, guvernatorul Macedoniei,
la Dunăre, în urmărirea scordiscilor şi dacilor. Se tem să o treaca,
speria ți de desimea codrilor de dincolo de fluviu.
Cel mai important dușman al Romei din Bazinul Mării Negre,
Mithridates al VI-lea Eupator, regele Regatului Pontului (111-63 a.
Chr.) a făcut eforturi pentru constituirea unei coaliii antiromane în care
a atras statele din zonă, popula țiile barbare din bazinul Mării Negre,
dar şi oraşele -state grecești din Pont (Olbia, Chersones, Histria,
Callatis, Apollonia). De asemenea, Mithridates a cucerit o serie de
teritorii precum Regatul Bosphorului cimerian, Armenia Mică şi
Colchida. Cu excep ția Bithiniei, care a fost de partea romanilor,
întreaga zonă din jurul Mării Negre, inclusiv Armenia şi Partia, au fost
aliate cu Mithridates.
Regele pontului a avut trei razboaie cu romanii. Primul razboi s-a
desfășurat între 89-85 a. Chr. Mithridates a cucerit Bithynia şi o mare
parte din Asia Mică s-a îndreptat spre Grecia, a cucerit Athena şi a
instaurat aici un guvern democratic în frunte cu filozoful Ariston. În 87
a. Chr., Sylla porneste ofensiva romană, asediază Athena şi o
cucerește. Mithridates este înfrânt şi, prin pacea de la Dardanes din
85, renun ță la cuceririle din Asia, îşi predă flota şi se obligă a plăti
mari despăgubiri de război. Prime ște în schimb titlul de prieten şi
aliat al poporului roman. În ciuda titlului primit, a rămas, până la
moarte, un înverșunat dușman al Romei. De altfel, se înarmează şi
începe pregătirile de război imediat după încheierea pacii, motiv pentru
care, în 83-81, romanii declan șează cel de-al doilea război. Ultimul
război are loc în perioada 73-63. Ini țial Mithridates colaborează cu
regele Tigranes al Armeniei, care era ginerele său, având mai multe
1
lupte cu generalul Licinius Lucullus. În cele din urmă este trădat de
Tigranes, ba chiar şi de cei doi fii. Rămas singur, se sinucide.
Confruntările romanilor cu Mithridatres au facut să scadă pentru o
vreme interesul roman pentru Pen. Balcanică, iar permanentul conflict
dintre cele două părti i-a dat posibilitatea lui Burebista să treacă la o
politica expansivă.
Înţeles Scribonius Curio, al doilea roman care a ajuns la Dunăre a
fost M. Terentius Varo Lucullus (fratele vitreg al lui Licinius
Lucullus) în anul 71 a. Chr. El îi urmărea pe moesi şi pe besii. Se pare
că, în realitatea, prezenta generalului roman reprezenta o diversiune
împotriva lui Mithridates care, la vremea cu pricina, purta lupte grele
cu romanii în Cyzic şi Insula Lemnos. Cu acest prilej, Terentius Varo
Lucullus distruge Apollonia, iar restul cetăţilor grece ști probabil se
predau. În ele se instalează garnizoane romane. Tot de acum înceteaza
emisiunile monetare locale ale cetăţilor grece ști din Pont. Este posibil
ca generalul să fi încheiat tratate de alian ță cu cetăţile grece ști. De la
Callatis s-a păstrat textul unui foedus, dar data lui este discutabilă. Unii
cercetatori cred că el datează de acum. Politica impopulară, vexatorie,
impozitele foarte mari percepute de romani au făcut ca cetăţile grece ști
să se răscoale ulterior. Guvernatorul Macedoniei, Antonius Hybrida,
pornit să le pedepsească, a fost umilit prin înfrângerea catastrofală
suferită lângă cetatea Histria, în anul 61. Se pare că bastarnii au
contribuit în mare măsură la înfrângerea romanilor.

EPOCA BUREBISTA

Informa țiile scrise cu prvire la Burebista sunt extrem de pu ține.

Cel mai important izvor literar este Geografia lui Strabon, urmat de
informa țiile date de Iordanes. Dintre izvoarele epigrafice cel mai
important este decretul dat în cinstea lui Acornion din Dionysopolis.
2
În ciuda faptului că informa țiile sunt foarte pu ține, există o imensă
literatură referitoare la epoca Burebista. Dintre istoricii preocupa ți de
această perioadă pot fi aminti ți: Ion Horatiu Crişan (Burebista şi
epoca sa, Civilizația geto-dacilor), Nicolae Gostar, Constantin şi
Hadrian Daicoviciu, Mihail Macrea, Radu Vulpe.
Din parcurgerea literaturii, se remarcă frecven ța unor probleme şi
întrebări care devin obsesive:
1. Care a fost nucleul politic de la care a pornit Burebista opera de
unificare şi de cucerire
2. Forma țiunea politică întemeiată de Burebista a fost sau nu stat, iar,
dacă a fost stat, de ce tip a fost
3. Care a fost capitala lui Burebista
4. Care este succesiunea cronologică a expedi țiilor lui Burebista
5. Prin ce mijloace a reuşit Burebista supunerea forma țiunilor politice
getice şi dacice şi unificarea lor

IZVOARELE SCRISE

Orice discutie şi încercare de-a răspunde la aceste întrebări trebuie

să pornească de la cele trei izvoare fundamentale, drept pentru care
vom începe cu ele.
1. Strabon-Geografia
Strabon s-a născut la Amaseia, oraş din Asia Mică, care a fost şi
capitala a Regatului Pontului, în jur de 64/63 a. Chr. şi trăit până pe la
21 a. Chr., deci a fost contemporanul lui Burebista, iar informa țiile lui
sunt foarte pre țioase.
”Ajungând în fruntea neamului sau, care era istovit de războaie
dese, getul Burebista l-a înăl țat atât de mult prin exerci ții, ab ținere
de la vin şi ascultare fa ța de porunci încât, în câ țiva ani, a făurit un
stat puternic (megale arhe) şi a supus geţilor cea mai mare parte din
popula țiile vecine. Ba încă a ajuns să fie temut şi de romani. Căci
trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia, pâna în
3
Macedonia şi Illyria a pustiit pe celţii care eau amesteca ți cu tracii şi
illyrii (scordiscii ?) şi a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub
conducerea lui Critasiros (Câmpia Pannonică) şi pe taurisci. Spre a
ţine în ascultare poporul, el şi-a luat ajutor pe Deceneu, un şarlatan care
rătăcise multă vreme în Egipt, învăţând acolo semne de prorocire,
mul țumită cărora susţinea că tălmaceşte voinţa zeilor. Ba încă de-un
timp fusese socotit şi zeu, aşa cum am arătat când am vorbit despre
Zalmoxis. Ca o dovadă pentru ascultarea ce i-o dă deau (geţii) este şi
faptul că ei s-au lăsat îndupleca ți să taie vita de vie şi să trăiască fără
vin. Cât despre Burebista, acesta a pierit din pricina unei răscoale, mai
înainte ca romanii să apuce să trimită o armată împotriva lui. Urmaşii
acestuia la domnie s-au dezbinat, fărâmi țând puterea în mai multe
părti. De curând, când împaratul August a trimis o armata împotriva lor,
puterea era împărtită în 5 state. Atunci însă, stăpânirea se împăr țea în
4. Astfel de împăr țiri sunt vremelnice şi se schimb când întru-un fel,
când într-altul.”

2. Iordanes a trăit în sec. al VI- lea p. Chr., fiind un got romanizat din
Moesia. Scriind o istorie a go ților, Getica, le-a atribuit acestora, se
pare inten ționat, şi unele fapte ale geţilor, lăsând posterită ții impresia
că i-ar fi confundat.
Apoi, în timpul domniei la goţi a lui Burebista, a venit în Gotia
Deceneu, pe vremea când Sylla a pus mâna pe putere la Roma.
Primindu-l pe Deceneu, Burebista i-a dat o putere aproape regală. După
sfatul acestuia, gotii au început să pustiiască pământurile germanilor pe
care acuma le stăpânesc francii ... Comunicând acestea şi alte multe
goţilor cu măiestrie, Deceneu a devenit în ochii lor o fiinţă miraculoasă,
încât a condus nu numai pe oamenii de rând, dar chiar şi pe regi căci
atunci a ales dintre ei pe bărbaţii mai de seamă şi mai înţelepti pe care
i-a învăţat teologia, i-a sfătuit să cinstească anumite divinităţi şi
sanctuare făcâdu-i preoţi şi le-a dat numele de pilleati, fiindcă, având
capetele acoperite cu o tiară, pe care o numim cu un alt termen pilleus,
4
ei făceau sacrificii. Restul poporului a dat ordin să se numească
capillati, nume pe care goţii îl reamintesc până astăzi în cântecele lor,
deoarece i-au dat o mare consideraţie. Iar după moartea lui Deceneu, ei
au avut în aproape aceeaşi veneraţie pe Comosicus, fiindcă era tot aşa
de iscusit. Acesta era considerat la ei şi ca rege şi ca preot supremn şi
ca judecător, datorită priceperii sale şi împărţea poporului dreptate ca
ultimă instanţă. Părăsind şi acesta via ța, s-a urcat pe tron, ca rege al
gotilor, Coryllus, care a condus timp de 40 de ani popoarele sale din
Dacia.

3. Inscripţia în cinstea lui Acornion a fost descoperită în sec. al XIX-

lea la Dionysopolis, azi Balcic. Partea ei superioară lipse ște. Se
păstrează 49 de rânduri, dar primele 9 sunt mutilate, de pe unele dintre
ele fiind lizible doar 2-3 cuvinte. În primele rânduri apare un toponim
în acuzativ, Argedavon şi cuvântul părinte, în această localitate, poate
reşedinţă tribală, ajungând la un moment dat Acornion şi reuşind să
obţină şi o dezlegare, poate de tribut.
Despre Burebista ni se spune că este cel dintâi şi cel mai mare
dintre regii din Tracia şi că a stapânit dincolo şi dincoace de Dunăre.
Acornion a ajuns în mare prietenie cu Burebista, a obţinut foloase
pentru cetatea sa şi l-a sfătuit pe rege, care i-a devenit binevoitor.
Acornion a fost şi sol al lui Burebista pe lângă Pompeius cu care s-a
întâlnit la Heracleea Lyncestis (Bitolia), reuşind să obţină bunăvoinţa
romanilor.

Nucleul şi capitala lui Burebista

Discu ția a avut ca punct de plecare şi de sprijin localitatea
Argedava care este pomenită de decretul de la Balcic. S-a crezut că
părintele aici pomenit în partea superioară a inscripţiei a fost tatăl lui
Burebista, deci amplasarea în spa țiu a Argedavei ar fi fost importantă
pentru depistarea forma țiunii politice de la care a pornit Burebista
opera de unificare şi de cucerire. În discu ția pentru identificarea
5
Argedavei s-au implicat C. Daicoviciu, Radu Vulpe, Nicolae Gostar.
Radu Vulpe credea că Argedava este oraşul de pe Argesius, care
trebuie să fi fost numele antic al Ageşului. Singura dava identificată
arheologic pe Argeș era cea de la Pope ști, care a fost săpată chiar de
R. Vulpe. Trebuie spus că ini țial Pope ști- ul a fost identificat de R.
Vulpe cu localitatea Sornum. Radu Vulpe credea că Popeşti, unde a fost
surprins în săpatura un palat de tip elenistic, putea îndeplini rolul de
capitală, mai ales că părea a fi şi dezvoltat din punct de vedere
economic şi bine plasat pe un drum comercial. Este foarte puţin
probabil, însă, ca Argesis să fi fost numele Argeşului. Izvoarele
(Herodot şi Polybios) folosesc pentru desemnarea acestui râu termenul
de Ordesos. În plus davele nu prea şi-au luat numele de la râurile care
le străbat.
C. Daicoviciu, la rândul său, a crezut că lectura toponimului este
incompletă şi că a existat înaintea cuvântului Argedava un S, deci
lectura completă ar fi Sargedava, ceea ce ar fi putut fi dava de pe
Sargeţia, râu care este pomenit de Dio Cassius, care spune că în albia
acestui râu şi-ar fi ascuns Decebal tezaurul. El a tras concluzia că
reședin ț a nu putea fi decât în Transilvania, cel mai probabil la
Costești . Sargeţia pare a fi, totuşi, o fic țiune istorică, căci în mod
evident Dio Cassius a preluat povestea cu ascunderea tezaurului de la
Diodor din Sicilia, care a consemnat că (pe la 300 a. Chr.), regele
peonilor, Audolion, şi-a îngropat tezaurul în râul Sargetia. Ulterior,
Daicoviciu şi-a schimbat pozi ția şi a spus că Argedava ar putea fi în
Dobrogea. De altfel a renunţat să mai fie atât de patetic pentru că, între
timp, apăruse îndoială că părintele pomenit de inscrip ția de la Balcic
ar fi tatăl lui Burebista, deci discuţia nu mai avea legatură cu capitala
lui Burebista. La scurtă vreme a fost descoperitǎ o inscrip ție databilă
în sec. al II-lea. p. Chr. care pomenea în Dobrogea, foarte aproape de
Histria, un vicus numit Arcidava. Modestul sat nu putea fi, însă, o
capitală de forma țiune politică getică, mai ales că el se afla în coasta
Histriei.
6
 O localitate Argidava este consemnată şi de Ptolemeu în
Îndreptarul geografic, ca fiind în Banat. Ea a fost identificată cu
Vărădia şi mai apare şi în Tabula Peutingeriana şi la geograful din
Ravena.
Nicolae Gostar credea că înaintea Argedavei din inscripţie sunt
două linii orizontale paralele şi că lectura corectă este Zargedava, ori o
Zargedava este pomenită de Ptolemeu în sudul Moldovei, la est de
Siret. El credea că doar două pot fi davele care au purtat acest nume,
fie Răcătău, fie Brad, unde au fost descoperite cetăţi prin cercetări
arheologice.
Se remarcă în aceste discuţii o mare doză de subiectivism care
ţine de patriotismul local al cercetatorilor. Oricum se pare cǎ Argedava
nu are nici o legătură cu Burebista, pentru că părintele pomenit de
inscrip ție nu este al lui Burebista, numele regelui get apărând doar
mult mai jos în inscrip ție. Este posibil să fie vorba de un rege get
anterior lui Burebista, foarte probabil din sudul Moldovei, cum crede
Gostar, la care să fi fost trimis Acornion care, de-a lungul vie ții, a avut
mai multe misiuni diplomatice.
Este ciudat că pentru depistarea nucleului ini țial nu a fost exploatat
chiar textul lui Strabon care este vrednic de crezare şi care spune clar ca
Burebista este un bărbat get. Strabon avea bine definite no țiunile de
dac şi get, de altfel chiar el ni le explica şi noua în acela și text, făcând
precizarea ca ge ții sunt cei de pe Dunărea Inferioara şi dinspre Pont,
iar dacii cei dinspre Dunărea Superioara şi dinspre germani, ei vorbind
însă o limba asemănătoare. În plus, inscrip ția de la Balcic ne spune
despre Burebista că este un rege al Traciei care a stăpânit ambele
maluri ale Dunării. Reiese că axul teritoriul stăpânit a fost Dunărea, iar
termenul de Tracia este îndoielnic că ar fi putut fi folosit pentru zona de
dincolo de Carpa ți.

Problema capitalei
Sunt în literatura vehiculate trei localită ți suspectate ca ar fi
7
putut fi capitale : Costești, Sarmizegetusa Basileion şi Pope ști . La
Costești şi Pope ști s-a ajuns pornindu-se de la discu ția nucleului
ini țial. I. Glodariu crede şi el ca cetatea de la Coste ști a fost prima
reședin ț a a lui Burebista. Singurul argument al acestuia este acela ca
această cetate ar fi cea mai timpurie dintre cetă țile din Mun ții
Orăștiei. Chiar daca una dintre aceste localită ți ar fi fost ini țial
capitala a forma țiunii politice conduse de Burebista, este pu țin
probabil ca ele să fi rămas capitale în țeles extinderea teritorială. I. H.
Crișan crede că, așa cum s-a întâmplat pe vremea lui Alexandru
Macedon, capitala era acolo unde se afla regele. Este știut că Pella,
ini țial capitala a regatului macedonean, nu a mai fost capitala mai
târziu, capitala fiind itinerantă, așa cum era imperios necesar pentru un
conducător care s-a aflat mereu în război şi în mișcare, cum pare să fi
fost şi Burebista. Sarmizegetusa Basileion este pu țin probabil că a
existat pe vremea lui Burebista, nu este nici o dovadă stratigrafică şi nu
există nici materiale arheologice de pe vremea lui Burebista la
Sarmizegetusa. Ea cu greu ar fi putut îndeplini rolul de capitală pentru
că se afla într-un loc foarte pu țin accesibil, la 1200 m altitudine,
departe de drumurile comerciale, greu de aprovizionat. Chiar pe vremea
lui Decebal, când cu siguranţă a existat, este mai probabil să fi fost
cetate regală de refugiu în caz de pericol şi nu capitală permanentă.
Astfel s-ar putea explica titulatura de basileion folosită de Ptolemeu.
Hadrian Daicoviciu credea că reşedinţa se afla undeva în Transilvania,
poate la Costeşti, pentru că altfel nu s-ar explica, spunea el, de ce
primele campanii ale Burebista au fost îndreptate spre vest, împotriva
celţilor. Argumentul este destul de slab pentru că nu avem nici o
dovadă sigura că prima campanie ar fi fost îndreptată împotriva celţilor.
Tot el crede că în Transilvania a fost centrul de putere pentru că numai
aici se constată o continuitate a regalită ț ii şi pentru ca numai aici este
un sistem de fortifica ții coerent, făcut cu multă trudă, cu un scop bine
determinat. Ideea că cetă țile din Mun ții Oră știei ar apăra capitala
Sarmizegetusa nu este încă demonstrată. Despre aceste cetă ți s-a
8
afirmat de multe ori că au două etape de fortificare, prima
contemporană cu Burebista, a doua contemporană cu Decebal. În
realitate, unele dintre ele nu au existat pe vremea lui Burebista, altele
au fost folosite şi după Decebal.
În concluzie, pare mai probabilă ipoteza ca centrul forma țiunii
conduse de Burebista a decăzut în țeles unificare şi extinderea
teritoriului şi că orașul capitala al regelui Burebista era itinerant.

3. Problema statului
În literatura istorică au existat diferite controverse pe tema ce a
însemnat stăpânirea lui Burebista- megale arhé. Unii au afirmat că este
neîndoielnic vorba deja de un stat (H. Daicoviciu, I. H. Crișan ), al ții
au fost potrivnici acestei idei (Mihail Macrea, Dionisie Pippidi),
considerând că este vorba doar de o vasta uniune de triburi. Cei care
au afirmat că a fost stat au definit în moduri diferite acest stat ca fiind
unul de tip sclavagist începător de tip militar (C. Daicoviciu- autorul
capitolului din Tratatul de Istoria României, varianta anilor ‘60), un stat
de tip tributal sau asiatic (I. H. Crișan) sau au mai existat formulări
de tipul stat teritorial extensiv ca cel al odrisilor. Cercetarea străină,
ca de exemplu Karl Strobel, mai pu țin implicată afectiv, afirma că
stăpânirea lui Burebista a fost o forma țiune politico-militară efemeră,
care nu a putut rezista decât pe vremea lui Burebista, care ulterior s-a
dezintegrat, semn că nu a putut func ționa.
Statul presupune diferen țe majore între membrii societă ții, de
avere, de interese economice. Acestea cu siguran ță au existat. O
dovedesc tezaurele, mormintele princiare, unele construc ții fastuoase
în compara ție cu celelalte. Statul trebuie să de țină pârghii cu care
își asigura domina ția, de genul armată sau justi ție , dar şi
func ționari care să asigure colectarea impozitelor, supravegherea
vămilor şi colectarea taxelor vamale, să supravegheze modul în care
popula ția își îndeplinește sarcinile ce ț in de renta în muncă.
Func ționarea sănătoasă a economiei şi colectarea impozitelor
9
presupune şi adoptarea unui sistem monetar unitar, a unei monede
unice, emisă şi garantata de o autoritate. Conducerea statului
presupune institu ț ii politice abilitate să conducă: rege, adunări, care
se constituie şi func ționează în țeles reguli bine stabilite, fiecare
având atribu ții bine definite. Vârful ierarhiei trebuie să dispună, de
asemenea, de o cancelarie din care să emane edictele. De asemenea
este nevoie de personaje calificate care să asigure rela țiile cu
exteriorul.
Ideea statului sclavagist, fie el şi începător, a fost, cum era şi
firesc, abandonata. Nu a putut fi nicidecum dovedita existenta sclavilor
care să asigure baza economică a acestui stat. Desigur că este posibil să
fi existat forme de robie patriarhala, eventual şi ceva sclavi casnici, dar
ei nu erau mul ți şi rolul lor in economie era limitat. Statul de tip
tributal presupune coexistenta proprietă ții private cu proprietatea
comuna. De obicei, cel pu țin teoretic , monarhul este proprietarul
suprem. Popula ția este organizată în obști teritoriale, care de țin în
proprietate comuna pământul, indivizii având în proprietate personala
doar casa şi vitele. Astfel organizata, popula ț ia ar răspunde solidar în
fata autorită ților, fiind obligată să plătească dări în bani, în produse,
să echipeze osta și pentru armată sau să ridice şi să între țină
fortifica ții sau drumuri.
Analizând pu ținele izvoare scrise care există, este greu a dovedi
că stăpânirea lui Burebista a fost realmente un stat, fie el şi tributal.
Pentru existenta obștilor teritoriale/săte ști este invocat un text rămas
de la Hora țiu care nu dovede ște nicidecum că ar fi existat, ci că era
practicat asolamentul. Burebista poarta titlul de basileu, care este un
titlu obișnuit pentru conducătorii mărun ți ai unor forma țiuni
politice. El întemeiază, ce-i drept, o megale arhé = o mare stăpânire,
care pare să facă referire la marea întindere a regatului, nea șteptată
pentru mediul barbar, la acea vreme. Regalitatea nu pare a fi
ereditară, căci Burebista este urmat de Deceneu cu care nu este înrudit.
Nu știm care sunt regulile de desemnare a regelui: era desemnat de
10
regele în via ță, de mai marii ț ării, din rândul pilleatilor, care par a
avea o pozi ție superioară sau pur şi simplu regele se impunea prin
for ță, geniu sau bogă ție. Care sunt institu țiile care asigură
guvernarea? Una a existat cu siguran ța- armata care, spune Strabon,
ar fi fost de 200.000 de solda ți. Cifra a fost considerată de unii
credibilă, de al ții exagerată. După moartea lui Burebista armata s-ar fi
redus la doar 40.000 de solda ți . E greu de spus dacă cifra este reală
pentru că nu avem studii demografice care să aprecieze cât de cât
corect popula ția aflată în sfera de stapânire a lui Burebista. Părerile,
nici una autorizată, sunt foarte diferite. N. Iorga a apreciat populaţia
regatului lui Burebista la 100.000 de suflete, C. Daicoviciu la 500.000,
Pârvan la 1 milion şi a crezut că cifra de 200.000 nu este exagerată,
având în vedere că Burebista stăpânea un spa țiu imens, Em.
Panaitescu la 2,5 milioane. Exagerată sau nu, cu siguran ță că nu este
vorba de o armata permanentă, ci de una adunată în situa ții de război.
Este foarte probabil că Burebista, la fel ca şi căpeteniile celtice de la
aceea vreme, să fi avut o armata personală şi o gardă permanentă. Una
dintre institu țiile care par a fi sprijinit regalitatea a fost religia,
Deceneu fiind acela care prin religie a reuşit să-i ț ină sub ascultare pe
supuşi. El este considerat şi autorul unei reforme religiase care a avut
ca scop asigurarea specialiștilor sacrului, aleşi dintre pilleati.Cu
ajutorul religiei era asigurată şi ascultarea poruncilor. Este posibil ca, la
fel ca la celţi, unde druizi erau şi judecători, la geţi şi daci preo ții să fi
avut responsabilită ți asemănătoare. Textul lui Strabon nu pare a se
referi la legi care ar presupune existenţa unui cod, căci nu se folose ște
termenul de nomos ci cel de prostagma care, în latină, are ca
corespondent edictum, adică un act emis de o cancelarie. Aceste edicte
ar fi singurul indiciu că exista şi un emitent, respectiv o cancelarie.
Spre a se dovedi existen ța unei cancelarii este citat un text din Martial
care vorbe ște de un răva ș trimis de Decebal lui Domitian, răva ș
care avea un sigiliu. Textul lui Martial este, însă, irelevant pentru că se
referă la alta perioadă, post Burebista. Existen ța unei cancelarii pe
11
vremea lui Decebal nu presupune că ea ar fi existat şi pe vremea lui
Burebista. Cel mai greu de probat este existen ța unor func ționari şi
institutii abilitate cu strângerea impozitelor, dărilor în natură sau care
să urmarească modul în care supuşii se achită de obliga țiile lor în
muncă. Este folosit ca dovadă, şi de această dată, un text care face
referire la o altă epocă, este vorba de medicul lui Traian, Criton care
spune că, pe vremea lui Decebal, existau un fel de şefi peste cei care
muncesc pământul şi peste cei care se ocupau de fortfica ții . Ciudat
este faptul că Burebista nu bate în nume propriu o monedă, în
condi ț iile în care conducatori obscuri barbari o fac. Este drept că
dispar emisiunile monetare tribale, ceea ce este un semn că ele
deveniseră desuete şi că dispăruseră emiten ții locali şi că denarul
roman republican pare a deveni monedă unică. Este însă interesant că
s-a preferat falsificarea denarului roman şi nu emiterea unei monede
proprii. Poate aceasta a fost o faăa premergătoare, tranzitorie, Burebista
nemaiapucând să emita propria lui monedă, fiind angajat în tot felul de
lupte. Trebuie că a existat un oarecare haos financiar, pentru că denarii
republicani romani nu s-au bătut doar la Tili șca, ci şi în alte localită ți,
nu stim cât de autorizate să o facă. Toate acestea la un loc, par a
îndreptă ți ideea că Burebista, preocupat de cuceriri, nu avut răgazul să
de-a stăpânirii sale o formă coerentă, motiv pentru care, imediat după
moartea lui, stăpânirea lui s-a dezintegrat.

Urcarea pe tron
Cei mai multi cercetători consideră că începutul domniei lui
Burebista trebuie situat în jur de 82 î.e.n., poate pu țin mai devreme.
Textul lui Iordanes este unicul care oferă un indiciu cronologic. El
spune că, pe vremea lui Burebista, a venit în ț ara go ților Deceneu,
care a apărut în momentul în care Sylla a preluat puterea la Roma. Se
știe că Sylla s-a proclamat dictator în anul 82 î.e.n. Burebista nu
putea fi de multă vreme rege, mai ales că a domnit foarte mult, până în
44 î.e.n.
12
Politica internă
Este de presupus că, înainte de a-şi fi început campaniile de
cucerire spre vest, sud şi pe litoralul Mării Negre, Burebista a făcut un
efort de a unifica forma țiunile politice ale geţilor şi dacilor. Izvoarele
nu ne spun nimic despre cum a procedat Burebista. Ni se dă de înţeles
doar că neamul lui Burebista era istovit de războaie. Cum primele
campanii pentru cucerirea de noi teritorii par a începe pe la 60 î.e.n.,
înseamna că Burebista şi-a consumat cam jumătate din domnie pentru a
unifica aceste forma țiuni. Este greu de crezut că au prevalat mijloacele
paşnice, poate doar căsătoriile ar fi putut reprezenta un mijloc
nonviolent de convingere. Se constată arheologic că multe cetăţi,
precum cele de la Cârlomane ști, Zimnicea, Radovanu, Căscioarele,
Crăsani, Cetă țeni au urme de distrugere în sec. I a. Chr. Ar putea fi
argumente pentru o supunere prin violenţă. Altfel nu existau motive
care să determine pe micii şefi locali să renunţe la autoritatea lor căci
nu exista nici un factor extern de presiune. Roma nu avea gânduri de
cucerire în Pen. Balcanică, fiind total ocupată cu extinderea
posesiunilor sale în Asia, puterea celţilor era, înţeles toate aparen țele,
în regres, deveniseră sedentari, ba chiar sunt frecvente afirma țiile că
mul ți, cei care au convie țuit cu autohtonii, ar fi fost asimila ți de
daci. În ciuda acestor evidente, sunt mul ți aceia care cred că pericolul
celtic sau roman i-ar fi determinat pe micii conducători de triburi să
accepte stîpânirea lui Burebista. Chiar dacă aceste pericole ar fi fost
reale, este greu de crezut că aceşti conducători mărunţi le-ar fi putut
percepe. Ştim însă că mâna dreapta a lui Burebista a fost Deceneu, care
a reuşit să impună supuşilor ascultarea poruncilor, sobrietatea, ba chiar
i-ar fi determinat să-şi taie vita de vie (știre neconfirmată arheologic).

Campaniile de cuceriri
Strabon prezintă cuceririle lui Burebista în următoarea ordine:
1. trece Dunărea şi jefuieşte Tracia, Macedonia şi Illyria, ocazie cu
13
care, poate la întoarcere, îi pustie ște pe celţii care trăiau amestecaţi cu
tracii şi illyrii - mai mult ca sigur este vorba de scordisci, situaţi la sud
de fluviu şi la vest de Morava, în zona de vărsare a Savei în Dunăre;
2. nimiceşte pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros
şi pe taurisci.
Pare a fi vorba de două campanii diferite. Dacǎ Strabon respectă
ordinea evenimentelor, campania sudică a fost prima. Cercetătorii de
la Cluj, C. Daicoviciu şi I. H. Crişan cred că cea vestică a fost cea
dintâi.
Textul lui Strabon nu ne dă de înţeles că Burebista ar fi alipit
teritoriile neocupate de romani de la sud de Dunăre, scopul campaniei
sudice pare a fi mai ales jaful. Totuşi, decretul în cinstea lui Acornion
precizează că Burebista a stapânit teritoriul de o parte şi de alta a
Dunării. Desigur că afirma ția ar putea să se refere strict la cursul
inferior al Dunării, deci să aibă în vedere Dobrogea şi nu şi zona de la
sud de România. Cercetarile arheologice arată că, după campania lui
Burebista, scordiscii au rămas pe loc, nu au fost dizloca ți.
Campania vestică ar fi avut loc pe la 60 î.e.n. I.H. Crişan
considera că acest război ar fi fost nu unul de cucerire, ci unul de
eliberare, în urma căruia ar fi fost recuperate de la celţi teritoriile
dacice din zona Tisei. Boii şi tauriscii locuiau în zona Austriei şi a
Câmpiei Pannonice, respectiv în Ungaria şi Slovacia. Campania ar fi
fost purtată până la Dunăre, în dreptul Bratislavei. Se crede că
Burebista s-a ferit să meargă mai departe, spre vest, pentru că ar fi
riscat un război cu regele suebilor, Ariovist. Rezultatul a fost că celţii ar
fi fost nimici ți cu totul. Se crede că această campanie a avut loc în
anul 60 deoarece Caesar vorbeşte la un moment dat despre boii care s-
au stabilit pe la 59-58 în teritoriul de azi al Elve ției . Strămutarea lor
este pusă în legatură cu campania distrugătoare a lui Burebista, singura
care i-ar fi putut determina să se mute în masă. Campania împotriva
celţilor ne face să ne îndoim de temeinicia şi adevărul unor
considera ții istorice făcute de literatura arheologică. I. H. Crişan spune
14
că celţii, la momentul Burebista, nu mai prezentau un pericol, deci ei
nu ar fi putut determina unificarea de frică a forma țiunilor politice. De
asemenea se face frecvent afirma ția că mul ți dintre celţii stabili ți în
sec. IV-III în Pannonia şi în NV României ar fi avut rela ții bune cu
autohtonii, s-au înmormântat în aceleaşi necropole şi că ar fi fost chiar
dacizati, deci, cu alte cuvinte, s-ar fi pierdut în masa autohtonilor.
Probabil este vorba de anarti. Ceilalti celţi, boii şi tauriscii, erau
așeza ț i şi ei de multă vreme, deci deveniseră, în virtutea timpului
trecut, un fel de autohtoni în zona pe care au locuit-o. Dacă nu
prezentau pericol, de ce Burebista îi nimice ște pe de-a întregul şi ce
vrea să recupereze de la ei, ducând acest război de eliberare? Teza
războiului de eliberare nu prea are sus ținere.

Cucerirea coloniilor grece ști

Fără îndoială că atunci când Burebista a pornit la cucerirea
cetăţilor grece ști a avut serioase motiva ții de ordin economic: cetăţile
nu numai că erau bogate, aveau o economie prosperă, dar stapânirea
litoralului asigura şi supravegherea comer țului pe Marea Neagră. Nu
trebuie uitat că devenise o practică pentru regii sau conducătorii barbari
din zona să protejeze cetăţile grece ști (Zalmodegikos, Rhemaxos,
Zoltes). Burebista a profitat de două evenimente care, prin cumul, au
contribuit la ușurarea efortului militar: moartea lui Mithridathes al
VI-lea Eupator în 63 a.Chr. şi înfrângerea lui Antonius Hybrida, în
61 a.Chr. Vasile Pârvan a făcut supozi ția că Burebista ar fi fost aliatul
cetăţilor grecești cu ocazia răzmeri ței acestora, dar ea este pu țin
probabilă, având în vedere că, în anul 61 î.e.n., Burebista trebuie că se
pregătea pentru campania împotriva celţilor. Litoralul pontic a fost
cucerit în intervalul 59-48, mai probabil 55-48 a. Chr. Anul 55 ca an
de început al campaniei de cucerire a litoralului este sugerat de Dion
Chrisostomos care, vorbind despre Olbia, dar fără a-l pomeni pe
Burebista, spune că la 95 p. Chr., când a vizitat el Olbia, oraşul se mai
resim țea după ce cu 150 de ani mai înainte, geţii au cucerit toate
15
oraşele grece ști de la Olbia până la Apollonia. În țelegem că,
construc țiile se aflau în stare proastă, iar teritoriul cetăţii era
considerabil mai mic. Având în vedere că Olbia trebuie să fi fost
primul oraş cucerit, anul de început trebuie să fi fost 55a. Chr.
Campania de cucerire a litoralului era sigur încheiată în anul în care s-a
dat decretul în cinstea lui Acornion. S-a ajuns la concluzia că decretul a
fost săpat în piatră cândva în intervalul cuprins între 7 iunie şi 9 august
48 a. Chr. Inscrip ția a fost săpată în piatră după ce Pompeius a
obtinut titlul de imperator, deci după primăvara lui 48, dar înainte de
a fi înfrânt în bătălia de la Pharsalus de către Caesar, bătălie care a
avut loc în 9 august. Având în vedere distrugerile suferite de Olbia,
este sigur că cetatea a fost cucerită prin lupte. Despre Tyras se crede că
s-ar fi supus de bunăvoie, pentru că nu au fost observate distrugeri ale
cetă ții, care, fără îndoială, n-ar fi dorit să aibă soarta Olbiei. La
Aegyssus au fost constatate arheologic distrugeri, deci probabil că a
fost cucerit prin luptă. Aceeaşi soarta a avut-o şi Histria. Un decret dat
în cinstea lui Aristagoras, fiul lui Apaturios, pomene ște despre
distrugerea zidurilor cetăţii şi arată că Aristagoras s-a remarcat prin
eforturile de refacere a zidurilor. Inscrip ția ne dă de înţeles că
stăpânirea a fost de lungă durată, căci averile cetăţenilor erau secătuite,
iar sanctuarul lui Apollo Tămăduitorul rămăsese fără preot.
Arheologic au fost constatate urme de distrugere în zona sacră. Despre
Tomis şi Callatis nu avem informa ții, dar se bănuie ște că s-au supus
de bună voie, evitând să împartă șească aceeaşi soarta ca Histria.
Dionysopolis probabil că s-a predat de bună voie, judecând după
bunele rela ții pe care le-a avut cu Burebista. O inscrip ție de la
Odessos (Varna) vorbe ște despre întoarcerea unor cetă țeni din
bejenie, care s-ar putea să aibă legatură cu cucerirea oraşului de către
Burebista. Mesembria a fost cucerită cu armele. O inscrip ție
pomene ște trei strategi care au condus o oaste împotriva lui
Burebista. Apollonia este foarte probabil că s-a predat de bunăvoie,
căci nu s-a putut apăra, era distrusă de generalul Lucullus încă din anul
16
71 şi e pu țin probabil să se fi refăcut. I.H. Crişan crede că, înainte de
supunerea cetăţilor grecești, ar fi fost cucerită din mâinile
bastarnilor Moldova. Singurul indiciu în acest sens este că dispare
cultura Poieneşti -Lukaševka, tipică bastarnilor, în ultima jumătate
a sec. I a. Chr.
După înfrângerea lui Pompeius, ne spun atât Appianus, cât şi
Suetonius, Caesar, devenit dușman personal al lui Burebista, a plănuit
o expediţie împotriva geţilor şi parţilor. Suetonius precizează că ar fi
fost trimis în acest sens Octavian la Apollonia spre a pregăti războiul.
Campania nu a mai avut loc căci, la idele lui Marte, Caesar este
asasinat. În acelaşi an, în timpul unei răscoale, moare şi Burebista. Se
crede că a fost asasinat pentru a se evita iminentul atac roman, ipoteza
care este discutabilă. Ea ar fi credibilă doar dacă moartea lui Burebista
ar fi precedat-o pe cea a lui Caesar. Teritoriul stăpânit de Burebista s-a
dezmembrat iniţial în 4 părţi, mai apoi în 5.

17
URMAŞII LUI BUREBISTA

După asasinarea lui Caesar în 44 a.Chr., se pun bazele celui de-al

2-lea triumvirat, moștenirea fiind împăr țită între Marcus Antonius
care preia spre administrare provinciile orientale, Octavianus, adoptat
prin testament de către Caesar, care prime ște Occidentul şi Aemilianus
Lepidus care administrează Africa. Cel mai important eveniment este
războiul civil izbucnit în anul 33 î.e.n. ai cărui protagonişti au fost
Octavianus, adoptat prin testament de Caesar, şi Marcus Antonius.
Deznodământul acestui război se consumă în marea bătălie navală de la
Actium (lângă I. Leukas), în 31a. Chr., când Marcus Antonius este
înfrânt. Lupta a fost considerată ca un reper pentru sfârşitul republicii
romane.
Conflictul din lumea romană va fi urmărit cu interes de
căpeteniile dacilor şi geţilor, care promit ajutor militar când uneia când
alteia dintre cele două păr ți. Sunt câteva izvoare literare care fac aluzie
la o posibilă implicare a geţilor şi dacilor în războiul civil, din păcate
ele nu sunt foarte explicite. Vergiliu, spre exemplu, în Georgicele,
spune că dacii adesea coboară de la Istru şi conspiră împotriva noastră.
Horatiu, în Satire, are câteva versuri:”Oricine îmi iese în cale mă
întreabă ce-ai mai auzit despre daci?”. Cassius Dio, în Istoria
romană, ne relatează că dacii ar fi trimis o solie la Octavianus, dar n-
au căpătat nimic din câte au cerut, motiv pentru care au trecut de partea
lui Marcus Antonius, fără a-i fi nici acestuia de mare folos căci era
foarte dezbina ț i. Din cele trei izvoare reiese că urmaşii lui Burebista,
la fel ca şi predecesorul lor, intervin în luptele pentru putere de la
Roma, încercând să obtină maximum de foloase. E greu de crezut că
politica dacilor şi geţilor i-ar fi îngrijorat prea tare pe romani, cum pare
a sugera Horatiu, în condi ț iile în care puterea lor era în declin ca
urmare a împăr țirii stăpânirii lui Burebista. Strabon spune cât se poate
18
de clar că stapânirea lui Burebista s-a împăr țit ini țial în 4, ulterior,
adică pe vremea lui Augustus, în 5 păr ți.
O listă a succesorilor lui Burebista există doar la Iordanes, dar nu
stim dacă ea este completă. Majoritatea istoricilor cred că regii
pomeni ți de Iordanes sunt urmaşii lui Burebista din zona de SV a
Transilvaniei, care se bănuieşte a fi fost una dintre cele 4 părţi care au
rezultat din împărţirea moștenirii. Potrivit lui Iordanes, urma șul lui
Burebista fost Deceneu, care a fost urmat de Comosicus, care a fost în
acelaşi timp rege, mare preot şi judecător suprem, iar mai apoi de
Coryllus care ar fi domnit timp de 40 de ani peste daci.
Pe lângă numele atestate de lista lui Iordanes, izvoarele mai
amintesc câ țiva regi daci şi geţi. Mai multe referiri se fac la regele
Cotiso, care este consemnat de trei izvoare literare diferite: Suetonius,
Horatius şi Florus. Cele trei izvoare par a face referire la trei momente
diferite din domnia acestui rege.
1. Suetonius, în Vie țile celor 12 cezari, spune că, potrivit lui Marcus
Antonius, Octavianus şi-ar fi făgăduit fiica (Iulia) de nevastă unui
rege al geţilor numit Cotiso, acesta din urmă la rândul său urmând
a-şi da fata de nevastă lui Octavianus. Este poate vorba de o alianţă
matrimonială pusă la cale spre a atrage căpetenia barbară de partea lui
Octavianus.

2. Horatius, într-o odă pe care a scris-o în anul 29 a. Chr., deci la doi

ani după lupta de la Actium, spune că armata dacului Cotiso a pierit. Se
bănuieste că este vorba de un conflict cu romanii care a avut loc chiar
în acelaşi an, 29 a. Chr. când Cotiso s-a confruntat cu generalul roman
Licinius Crassus, fiind înfrânt.

3. Florus, în Rezumatul istoriei romane, arată că dacii trăiesc

nedezlipi ț i de munţi. Din mun ți coboară adesea, sub conducerea
regelui Cotiso, trec Dunărea pe ghea țăa şi devastează ț inuturile de la
sud de Dunăre. Augustus a hotarât să termine cu această populaţie
19
agresivă şi l-ar fi trimis pe guvernatorul Pannoniei, Cornelius Lentulus
împotriva lor. Generalul i-a alungat la nord de Dunăre şi a a șezat la
sud de fluviu garnizoane romane. Florus spune că dacii nu au fost
înfrân ți, ci doar respinşi şi împră știa ț i. Evident că aceste evenimente
sunt posterioare anului 27 a. Chr., întâmplându-se cândva la
începutul erei noastre.
Unele variante ale textului lui Suetonius folosesc în loc de numele
Cotiso pe cel de Coson, de unde a apărut bănuiala că acest Cotiso ar fi
fost emitentul enigmaticelor monede de aur cunoscute sub numele de
kosoni. Se observa că Cotiso, în două izvoare, este dac, în al treilea get.
El este plasat într-o zona muntoasă, destul de aproape de Dunăre, motiv
pentru care istoricii cred că el a domnit undeva în vestul Olteniei şi
estul Banatului. Dacă această pozi ționare este corectă, ea vine în
contradic ție cu teoria potrivit căreia Cotiso ar fi emitentul monedei de
tip Koson, moneda care a fost descoperită doar în zona de SV a
Transilvaniei.

Un alt rege al geţilor, contemporan cu războiul civil de la Roma,

este amintit de Plutarh în Vie ți paralele, în biografia lui Marcus
Antonius. Este vorba de Dicomes. Şi acest rege s-ar fi amestecat în
conflictul dintre Octavianus şi Marcus Antonius. El ar fi promis o oaste
numeroasă lui Marcus Antonius. Izvorul nu dă alte amănunte. Acest
rege se crede că ar fi domnit undeva în spaţiul extracarpatic, poate în
sudul Moldovei sau în Muntenia.

Tot în spa țiul extracarpatic este atestat de o inscrip ție cu litere

grecești, de pe un vas, basileul Thiamarchos. Inscrip ția fost
descoperită la Ocni ța , în jud. Vâlcea, deci forma țiunea lui politică
trebuie că era plasată undeva în zona de nord a Olteniei.
Istoria politică a dacilor şi geţilor în sec. I p. Chr. este destul de
puţin cunoscută. Ceea ce este sigur este că adeseori ei au atacat
provinciile de la sud de Dunăre. Romanii, ini țial, au răspuns la aceste
20
atacuri prin expedi ții punitive, iar mai apoi, pentru a-şi asigura
liniștea au utilizat trei mijloace: transbordarea geţilor la sud de
Dunăre, unde erau mai uşor de supravegheat, capturarea unor ostateci
din rândul aristocraţiei, care deveneau garan ți ai păcii sau plata
unor subsidii. Toate aceste mijloace de represiune sunt atestate de
izvoarele epigrafice sau literare.

O expedi ție împotriva dacilor, potrivit unei inscrip ții, ar fi

organizat Marcus Vinicius.
Strabon arată, la rândul său, că Aelius Catus a strămutat de la
nord de Dunăre în Tracia 50.000 de geţi. Ac țiunea ar fi avut loc în
primul deceniu al sec. I p. Chr. În câteva rânduri geţii atacă cetăţile din
Pont. Informa ții despre aceste atacuri avem de la Ovidius. Potrivit
acestuia geţii (din sudul Moldovei?) au atacat mai întâi cetatea
Aegyssus (Tulcea) prin anul 12 p. Chr., iar mai apoi, în anul 15,
cetatea Troesmis pe care au cucerit-o, fiind apoi respinşi de către
Pomponius Flacus (legatul Moesiei), căruia i s-ar fi datorat lini ștea la
Dunăre. Intensitatea atacurilor în Dobrogea se diminuează după anul 46
p. Chr. când Dobrogea intră sub stăpânire romană, fiind integrată
provinciei Moesia.

Un alt rege al dacilor este pomenit de Frontinus. Este vorba de

Scoryllo, nume foarte asemănător cu Coryllus, cel ce a domnit 40 de
ani, din lista lui Iordanes. Cei mai mul ți istorici cred că este vorba de
acelaşi personaj şi ca numele corect este Scoryllo. Acest nume este
sigur dacic, el fiind consemnat şi de alte două inscrip ții. Este vorba de
o ştampilă de pe un vas descoperit la Sarmizegetusa Regia (Decebalus
per Scorillo) şi de o inscrip ție descoperită la Aquincum. Potrivit lui
Frontinus, acest Scorillo este contemporan cu un război civil care s-a
desfășurat la Roma, care nu poate fi altul decât cel din 68-69, deci de
pe vremea lui Nero. Frontinus ne dă de înţeles că Scoryllo a fost foarte
în țelept şi a evitat să se amestece în acest război civil, de teamă că
21
implicarea sa ar fi putut aduce răzbunarea romanilor.

Pentru istoria relaţiilor cu romanii sunt importante două inscripţii,

una descoperită la Tibur, alta la Fundi. Inscripţia de la Tibur este un
elogiu funebru adus lui Plautius Silvanus Aelianus, guvernator al
Moesiei în perioada 60-68, care a strămutat 100.000 de transdanubieni
împreună cu copiii, soţiile, principii şi regii lor. Cu această ocazie i-ar fi
fost înapoiat unui rege dac fratele care fusese prizonier al romanilor.
Inscripţia de la Fundi spune că guvernatorul Pannoniei, Tampius
Flavianus, a obligat neamurile de dincolo de Dunăre să predea ostateci
romanilor.

Ultimul dintre regii daci anteriori lui Decebal, pomenit de izvoare,

este Diurpaneus. El apare atât la Orosius cât şi la Iordanes. Potrivit
lui Iordanes, Diurpaneus a fost contemporan cu Domitianus. Sub
acest rege, geţii au rupt tratatul ce l-au avut cu împăraţii de dinainte
căci Domitianus era foarte zgârcit. Cel mai probabil a diminuat
stipendiile. Drept urmare, geţii au atacat la sud de Dunăre, unde
guvernator era Oppius Sabinus, i-au tăiat capul guvernatorului şi au
jefuit provincia. Îngrijorat, Domitian a venit în Illyria şi a trimis o
armată împotriva dacilor comandată de generalul Fuscus, care a trecut
Dunărea pe un pod de vase. De la prima ciocnire, romanii au fost
învinşi, Fuscus ucis, după care a urmat jefuirea armatei romane.
Orosius se referă la acelaşi eveniment, fără a da detalii. Ne dă doar de
înţeles că Fuscus a suferit o înfrângere dezastruoasă, pe care, însă,
Domitian a avut grijă să o prezinte ca pe o victorie, organizându-şi un
triumph. Cu privire la Diurpaneus există douǎ păreri: că ar fi unul şi
acelaşi cu regele Duras sau că ar fi doar un alt nume al lui Decebal
(N. Gostar, V. Lica). Regele Duras este amintit de Excerpta Valesiana
ca cedând de bună voie puterea lui Decebal. Motivul nu-l cunoaştem,
fie a fost prea batrân, fie şi-a atras pizma dacilor ca urmare a ruperii
tratatului cu Domiţian şi nu a mai putut guverna.
22
23