1

LA TENE-PERIOADA CLASICA-SEC.II i.e.n.-I e.n.

Perioada clasica a epocii La Tėne este perioada când se constata o

omogenizare a culturii materiale din spatiul actual al Romaniei şi o prosperitate
economica pregnanta.

HABITATUL
TIPURI DE AŞEZĂRI
1. Aşezările rurale, de fapt un fel de cătune, au dimensiuni modeste, potenţial
demografic mic, funcţii precumpănitor agrare şi pastorale. Locuitorii lor practică
doar mesteşuguri casnice . Sunt aşezări nefortificate şi omogene din punct de
vedere social. S-ar putea da ca exemple Căţelu Nou, Bragadiru, Cucorani. Sunt
destul de puţin cunoscute şi cercetate, pentru că se crede că studierea lor nu
contribuie într-o masura prea mare la rezolvarea marilor probleme ale epocii latene.
Despre structura lor internă nu se pot spune prea multe lucruri. Este clar că nu se
caracterizează prin încercări de sistematizare a spaţiului locuit, iar înfăţişarea lor
depinde mai mult de forma de relief, unele aşezări fiind compacte, altele cu casele
grupate în pâlcuri, altele cu casele risipite
2. Aşezările cvasi-urbane sau protourbane sunt comparabile cu polisurile
greceşti. Cel mai potrivit termen pentru ele ar fi cel de târguri. Probabil că aici se
integrează acele localitaţi consemnate de izvoare care au terminaţia dava. De la
Ptolemeu, în Îndreptarul geografic scris în sec. al II-lea p. Chr. au rămas nume de
localitati mai importante pentru care sunt precizate latitudinea şi longitudinea. Din
pacate, Ptolemeu a avut în vedere o circumferinţă a pamântului mai mică decât cea
reală, drept pentru care există impedimente de identificarea pe teren a acestor
aşezări. Totuşi, s-au reuşit unele identificări: Sarmizegetusa Basileion la
Grădiştea Muncelului, Piroboridava la Poiana, Tamasidava la Răcătau,
Ziridava la Pecica, Buridava la Ocniţa, Porolisum la Moigrad, Argedava în
Dobrogea sau la Popeşti, Angustia la Breţcu, Cumidava la Râşnov. Aceste
aşezări au funcţii mult mai multe şi mai complexe. Sunt aşezate în poziţii care
prezintă securitate, sunt fortificate cu şanţuri, valuri de pământ sau palisade.
Fortificaţiile sunt dispuse de jur împrejur sau este fortificată doar latura accesibilă,
mai expusă unor atacuri. Fortificarea acestor aşezări ne face să credem că sunt
centre de putere, eventual centre tribale sau reşedinte ale unor aristocrati, mai ales
că, n vecinătatea unora, au fost descoperite morminte spectaculoase ca inventar
(Popeşti, Zimnicea, Poiana). Locuitorii acestor aşezări fără îndoiala că practică
agricultura şi creşterea animalelor, dar în aceste aşezări sunt atestate şi activitati
 2

mestesugaresti prin descoperirea unor de ateliere fie de mesteri olari (la Popeşti un
atelier unde se produc copii după cupe deliene şi amfore rhodiene), fie monetare (la
Poiana, Popeşti, Pecica) fie de de orfevrărie (de fibule la Craiva şi la Popeşti, de
podoabe de argint la Pecica şi Surcea). Fără ndoială că, fiind situate pe importante
artere de comunicaţie (văile unor ape curgătoare precum Dunărea, Prutul, Siretul
sau Mureşul) aceste oraşe erau şi târguri de desfacere a unor mărfuri. Suprafaţa şi
densitatea demografică a acestor aşezări este şi ea mai mare. În unele dintre ele se
pot constata lucrări de sistematizare precum terasări, prezenţa unei acropole
destinată reşedinţei unei căpetenii sau unei clădiri de cult (la Popeşti palatul cu
ţigle, magazii şi anexe ca şi o clădire absidată, la Cârlomăneşti- două clădiri, dintre
care una de plan absidat, cu vetre şi o groapă rituală, posibil sanctuar). Clădirile de
cult descoperite în aceste aşezări ne determină să bănuim că ele erau şi centre de
cult. Au fost descoperite sanctuare la Bâtca Doamnei, Ocniţa, Pecica, Barboşi,
Popeşti, Cârlomăneşti. Aşezarea de la Sarmizegetusa Basileion este un caz unic,
este de fapt singurul oraş în adevăratul sens al cuvântului. Aşezarea dispune de o
serie de terase artificiale, locuirea este compactă, au fost trasate drumuri
pavate, conducte cu apă, canale de drenaj a apei. Aşezarea se compune din
două cartiere distincte, între care este amplasată cetatea şi zona sacră.
 3

Tipuri de locuinte (bordeie, locuinte de suprafata cu plan rectangular sau rotund, cu acoperis
conic sau in doua sau patru ape)

3. Cetăţile au caracter predominant militar, rol defensiv, puţine funcţii economice.

Sunt toate situate pe înălţimi ce depăşesc 600-700 m. Grădiştea Muncelului este la
1200 m altitudine. Sunt greu accesibile şi nu par a fi intens locuite, probabil erau
folosite ca cetăi de refugiu n caz de pericol sau ca reşedinţe ale unor căpetenii. De
multe ori sunt asociate cu complexe de cult: Gradiştea Muncelului (6 sanctuare
contemporane), Costeşti- Blidaru, Căpâlna, Costeşti –Cetăţuie (4 sanctuare),
Luncani-Piatra Roşie, Băniţa, Piatra Craivii, Tilişca. Se cunosc atât sanctuare
pătrate cât şi rotunde. Interpretarea sanctuarului mare rotund de la Gradiştea ca
fiind calendar de către Constantin şi Hadrian Daicoviciu este putin probabilă, dar
a dat prilejul unor diletanţi să-şi dezvolte tot felul de teorii insolite şi bizare cu
privire la civilizaţia dacică. Atât sanctuarele rotunde, cât şi cele patrate au fost
acoperite şi, probabil, destul de asemănătoare celor din lumea greco-romană. S-au
exprimat în acest sens atât istorici (Al. Vulpe, I.H. Crişan) cat şi arhitecţi serioşi.
Nu se poate preciza daca forma (rotundă sau patrulateră) corespunde unei etape
cronologice sau este o expresie a politeismului. Cetăţile sunt prevazute cu ziduri
de incintă, turnuri- locuinţă (Costeşti, Blidaru, Căpâlna), bastioane, magazii,
turnuri de supraveghere. Zidurile au de multe ori traseu unghiular, fiind
prevăzute cu bastioane la colţuri (Costeşti- Blidaru, Costeşti- Cetăţuie, Piatra
Roşie). Zidurile sunt realizate din dou paramente, situate la o distanta de 2- 4 m
unul de altul. Ca liant s-a folosit pământul bătătorit, mortarul începând a fi folosit
doar după cucerirea romană.Verticalitatea zidurilor era asigurată de bârne dispuse
orizontal între cele două paramente şi de emplectonul cu care este umplut spaţiul
dintre paramente. Zidurile pot fi din piatră fasonată (opus quadratum), nefasonată
(opus incertum) sau să combine pietrele nefasonate cu cele fasonate (opus
mixtum). Deşi acest tip de zid este numit murus dacicus, tehnica de realizare este
tipic elenistică, fapt ce ar indica folosirea unor meşteri greci aduşi special în acest
scop. Un indiciu în acest sens ar fi frecventele litere greceşti săpate pe pietrele
utilizate la construcţia zidurilor. La Piatra Roşie zidul este construit în tehnică
italică. Aproape pentru toate cetăţile se vorbeşte de două faze de construcţie, una
contemporană cu Burebista, alta contemporană cu Decebal. Aceasta datare nu a
putut fi demonstrată stratigrafic sau prin materialele descoperite în respectivele
cetăţi. Turnurile- locuinţă au plan rectangular, baza lor fiind realizată din piatră, iar
suprastructura din căramidă slab arsă. Sunt acoperite cu tiglă. Au o magazie la
parter şi locuinţa propriu-zisă la etaj. Se bănuieşte că erau locuite de comandantul
garnizoanei, eventual de căpetenii locale. Turnurile de supraveghere sunt amplasate
în imediata apropiere a cetăţilor. La Blidaru au fost dezvelite şi niste construcţii
 4

considerate a fi magazii. Printre amenajările făcute la cetăţi pot fi amintite

terasările, drumurile pavate, conductele pentru apă sau cisternele. Cetăţile nu
puteau rezista la atacuri de lungă durată, la asedii deoarece aveau toate probleme
de aprovizionare cu apă. Ea se pastra fie în chiupuri uriaşe, fie în cisterne care
captau apa de ploaie sau erau aprovizionate prin conducte de la izvoare. Problema
era că cisternele erau situate la exteriorul cetăţilor (Piatra Roşie, Blidaru,
Sarmizegetusa, Costeşti). De la Costesti este cunoscuta o cisterna realizata în
tehnică vitruviană, pentru realizarea căreia a fost folosit mortarul. Adeseori, în
apropierea cetăţilor au fost descoperite ateliere. Cele mai multe sunt ateliere de
fierrie care produc sau repară arme.

Murus Dacicus
 5

Cetatea cu doua incinte de la Costesti-Blidaru

Reconstituire de turn-locuinţă

CERAMICA

Formele ceramice din perioada clasică sunt, în mare, cam aceleaşi ca în

etapele precedente ale latenului (vase borcan, vase în formă de pepene, vase de
provizii, fructiere, castroane tronconice), dar sunt aproape toate lucrate la roată.
Vasul emblematic ramâne fructiera cu picior. Dintre vasele lucrate în continuare cu
 6

mâna ar fi de amintit căţuia , care, judecând după urmele de arsură secundară din
interior, este foarte probabil să fi avut funcţionalitate de opaiţ. Se observă o mai
mare înfluenţă a ceramicii romane ca şi preluarea unor forme romane, precum
farfuria şi ulciorul. Pentru sec. I p. Chr. este de remarcat aparitia în Transilvania,
mai ales în Munţii Sebeşului, unei ceramici de lux, pictată cu motive vegetale şi
animaliere, numită ceramică de curte. Sunt multe importuri de amfore greceş ti
din Rhodos şi Kos, mai ales în zona sudică a României.

METALURGIA
Metalurgia fierului

Obiectele din fier, apărute încă din Hallstatt, se generalizează şi se constat o mare
diversificare şi specializare a tipurilor de unelte. Există destul de multe dovezi de
practicare a metalurgiei fierului, problema este că, de multe ori, nu pot fi deosebite
cuptoarele de redus minereul, de cuptoarele de prăjit sau de cuptoarele de forjă,
datorită faptului că ele sunt într-o stare precară de conservare. Cuptoare de redus
minereul au fost descoperite la Gradiştea Muncelului (8), Mădăraş în E
Transilvaniei. La Bragadiru, Teiu, Căţelu Nou, Costeşti, Grădiştea Muncelului au
fost descoperite cuptoare de forjă asociate cu unelte tipice de meşter fierar precum
baroase, cleşti, nicovale, ciocane sau lupe. La Craiva, Poiana, Pecica au fost
descoperite ateliere de meşteri orfevrari. Trebuie precizat că fierul se prelucrează
prin batere la cald. Dup înclzirea lupei sau lingoului în forjă, urma martelarea şi
călirea piesei prin scufundare în apa, ulei sau azot.

Tipuri de unelte
Diversificarea uneltelor face posibilă aparitia unor meşteşuguri specializate noi. Pot
fi amintite cate va tipuri de unelte:
1. de fierarie: nicovale, baroase, ciocane, pile, clesti.
2.unelte agricole: brăzdare de tip greco-celtic sau roman (apar în sec. al II a.Chr.),
fiare sau cuţite de plug (se monteaz pe grindei înaintea brăzdarului pentru a
despica pământul, dar nu este obligatoriu), otic (lopaţică pentru curatarea
brazdarului de pământ), sape, săpaligi, seceri, coase, foarfeci pentru tuns oile (de
tip celtic).
3. de tâmplrie: topoare cu gaura transversală, barde, tesle pentru netezit lemnul,
fierăstraie, compasuri, dalţi, cuţitoaie, rindele
4. de orfevrarie (sunt la fel ca cele de fierărie , dar miniaturale)
5. pentru construcţii: mistria, scoabe, cuie, piroane, nituri, balamale, ţinte
decorative.
 7

6. de uz cotidian: frigri, furculiţe bifurcate, lanţuri pentru atârnatul vaselor pe

vatră, trepiede, crampoane pentru ncălţămninte.
7. piese de harnaşament: zăbale, pinteni
8. arme : vârfuri de baliste şi de săgeţi cu 3-4 muchii, spade cu două tăişuri, de tip
celtic, gladius (sabie cu lama lat, de tip roman); falx (spadă lungă, încovoiată),
pumnale (sica dacică).
Este de observat că sunt preluate o serie de piese romane. Unele piese sunt
chiar de import şi mai pastrează încă stampila atelierului de provenienţă. Alte
unelte au litere greceşti, probabil că au aparţinut unor meşteri aduşi din cetăţile
pontice. Metalurgia este mai dezvoltată în Muntii Oraştiei, nu pentru că sunt
rezerve de minereu mai multe ci pentru că sunt ateliere care deservesc cetăţile, care
fie produc, fie repară arme.

Metalurgia metalelor preţioase

Metalurgia aurului este ca şi inexistentă. Se emite în aceasta perioada doar

moneda de tip Koson, dar nu se ştie cu siguranţă dac este vorba de o emisiune
locală sau nu. Cele mai multe exemplare sunt descoperite în sud-vestul
Transilvaniei, fapt ce sugerează că, daca sunt piese batute local, în aceasta zona
trebuiesc căutate şi atelierele monetare.
Majoritatea podoabelor sunt din argint. I.H. Crişan crede că lipsa pieselor de
aur s-ar datora faptului că aurul a fost monopol regal. Relativ recent au fost
confiscate 12 brăţări din aur, compatipibile tipologic cu cele din argint, provenite
din săpaturi clandestine pe dealul Căpriţa-Gradistea de Munte. Tehnica de realizare
a decorului acestor brăţări este însă diferită de cea a piesor din argint. Palmetele
sunt realizate prin ştanţare, în timp ce la piesele din argint ele sunt făcute prin
gravare. Piesele de argint, însă, sunt frecvente. S-au descoperit în jur de 60 de
tezaure (Coada Malului, Surcea, Lupu, Bucureşti- Herastrau), majoritatea de
podoabe. Printre piese se numr fibulele cu mască, falerele cu chipuri umane,
brăţările spiralice, lanţurile, inelele şi cerceii. Uneori tezaurele conţin şi vase,
precum tezaurul de la Sâncrăieni. De foarte multe ori podoabele sunt asociate cu
monede, cel mai adesea monede republicane romane, mai rar monede emise de
Thassos, Apollonia sau Dyrrachium.
Din argint se bat şi copii după denari republicani romani, fapt dovedit de
descoperirea unor matrite monetare. Cele mai multe au fost descoperite în cetatea
de la Tilişca (14 bucăţi), dar matriţe izolate se mai cunosc de la Ludeştii de Jos
( jud. Hunedoara), Grădiştea de Munte, Brasov.
 8

OBICEIURI FUNERARE

Este greu de explicat de ce în etapa clasică sunt foarte puţine mominte şi

necropole. Ele vin în total dezacord cu numărul mare de aşezări identificate în
teren. Se cunosc mai ales morminte ale populaţiei de rang înalt, de obicei morminte
tumulare, situate în proximatatea unor davae (Popeşti, Poiana). Că numarul
tumulilor este mic este explicabil. Problema este unde şi cum se înmormânteaza
populaţia modestă, care, desigur era cea mai numeroasă. De la Zimnicea- Câmpul
Mortilor se cunosc doar 16 morminte din aceasta etap. Din Oltenia se cunosc
câteva necropole cu morminte de incineratie în groapă, printre care cea de la
Turburea -Spahii cu 28 morminte, cele de la Corlate şi Gruia, dar se pare că
acestea au fost ale scordiscilor. S-a crezut că la Ocnita (382 de complexe) şi
Moigrad ar fi vorba de două necropole databile în perioada clasică. De fapt sunt
doar niste gropi cilindrice în care s-au gasit fragmente ceramice, chirpic, oase de
animale şi puţine oase incinerate. Cele mai multe dintre presupusele oase umane nu
au fost analizate antropologic, iar cele analizate s-au dovedit a fi de animale, motiv
pentru care s-ar putea să fie vorba de simple gropi menajere. O altă categorie de
morminte (circa 200 în 20 de situri- Sighisoara, Brad, Orlea), numite de
Mircea Babes descoperiri macabre, sunt gropi rotunde, situate în aşezări, adesea
în cele cu sanctuare, în care s-au gasit schelete incomplete, mai degrabă aruncate
decât depuse. Despre acestea se crede că sunt dovezi ale unor sacrificii în cinstea
zeului Marte, despre care vorbeste Iordanes în Getica. Dup cucerirea romană,
reapar mormintele de incineraţie în urna sau în groapă tipice geţilor şi dacilor.
Mircea Babeş crede că în perioada clasic se practicau obiceiuri de
înmormântare invizibile sau discrete, probabil tot incineraie, dar care era urmată
de depunerea resturilor cinerare în gropi comune sau peşteri sau risipirea lor în ape,
lacuri, mlaştini, râuri. Noile obiceiuri de înmormântare sunt legate, de acelaşi
autor, de o posibilă reformă sacerdotală care a avut loc pe vremea lui Deceneu,
reforma care ar fi sugerată de textul lui Iordanes (“Deceneu i-a ales pe bărbaţii cei
mai întelepţi, i-a învăţat teologia şi le-a spus să ridice sanctuare şi ce divinităţi să
cinstească”).