Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
1
COMUNITATEA TERAPEUTICĂ
În prezent nu există o istorie bine precizată a comunităţilor terapeutice, deşi de-a lungul
timpului au fost publicate diferite cercetări cu privire la evoluţia lor. Credinţele şi practicile unei
comunităţi terapeutice sunt legate de influenţele indirecte descoperite în religie, filosofie, psihiatrie şi
în ştiinţele sociale şi comportamentale.
Deşi comunităţile terapeutice au diferite surse la origini, acest termen este unul relativ modern,
fiind folosit pentru prima dată în anii ’40 în Marea Britanie, pentru a descrie comunităţile terapeutice
psihiatrice constituite în această ţară. Astfel, psihiatrul şi psihanalistul Tom Main este primul care a
scris despre comunităţile terapeutice în anul 1946. După 10 ani a apărut o nouă metodă diferită de
comunitatea terapeutică, dar asociată în mare măsură cu munca lui Maxwell Jones la spitalul
Henderson din Londra (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 19).
De asemenea, există anumite opinii în literatura de specialitate potrivit cărora comunităţile
terapeutice s-au născut odată cu înfiinţarea în anul 1958 a unei organizaţii numite Synanon în Santa
Monica (California). Charles Dederich, fost om de afaceri şi membru al Alcoolicilor Anonimi (fost
dependent de alcool), este considerat fondatorul Synanon, deoarece a pus bazele acestei organizaţii în
care foştii dependenţi de alcool şi droguri puteau locui împreună şi puteau beneficiau de sprijin în
depăşirea problemelor (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 27).
Principiul după care funcţiona Synanonul era „confruntarea fără nici un menajament cu tot ce
se întâmplă în viaţa rezidenţilor”, ceea ce presupunea din partea acestora un efort emoţional foarte
mare. Aceşti rezidenţi au dezvoltat primele „jocuri” terapeutice, în care se utilizau tehnici agresive
din punct de vedere verbal, cunoscute sub numele de Synanon Game. Participanţii obişnuiţi cu astfel
de jocuri reuşeau să înceteze consumul de droguri şi alcool. Deci obiectivele acestor comunităţi au
fost schimbarea psihologică şi a stilului de viaţă, acest lucru fiind posibil numai începând cu
abstinenţa (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 17).
Comunităţile terapeutice Synanon au apărut ca urmare a deciziei membrilor de a forma o
comunitate în care să locuiască împreună, iar motivul pentru care acceptau exprimarea prin
agresivitate verbală se datora lipsei specialiştilor care să modereze activitatea grupului de suport (P.
Abraham, D. Nicolăescu, 2008, pag. 28).
2
Ideile lui Dederich au fost influenţate în mare măsură de către filosoful american R.W.
Emerson, care a emis noţiunea schimbării bazându-se pe propria persoană. Prin urmare, scopul său
era acela de a crea o societate mai bună, ceea ce a condus la faptul că rezidenţii comunităţii
terapeutice Synanon nu mai doreau să revină în societatea din care proveneau. Membrii acestor
comunităţi nu deţineau o proprietate privată, munceau şapte zile fără întrerupere, apoi în următoarele
şapte zile se odihneau.
Până la urmă această comunitate a fost sortită eşecului deoarece liderul a pierdut controlul.
Ulterior, foştii rezidenţi ai Synanon au pus bazele unor comunităţi terapeutice, dar scopul
programelor de recuperare au constat în reîntoarcerea individului în societate (P.Abraham,
D.Nicolăescu, 2008, pag. 28).
În anul 1972 a fost înfiinţată comunitatea terapeutică Emiliehoeve fondată în Olanda. În
primii ani de existenţă specialiştii fondatori au aplicat programul de recuperare după principiile şi
noţiunile descrise de Maxwell Jones, iar mai târziu principiile şi conceptele comunităţilor terapeutice
americane (P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 28).
Dezvoltarea comunităţii terapeutice în Europa
În anul 1970 au fost întemeiate în Marea Britanie comunităţile Alpha House şi Phoenix. Cu
sprijinul echipei de la Emiliehoeve s-au dezvoltat şi întemeiat în Tările de Jos o serie de comunităţi
terapeutice. Comunitatea Emiliehoeve a fost prima în care nu era permis consumul de droguri. Astfel,
această comunitate a devenit un factor important în sprijinirea şi asistarea dezvoltării multor
comunităţi terapeutice în Europa.
În perioada anilor ’70 drogurile erau considerate un pericol absolut care trebuia desfiinţat şi
împiedicat, prin urmare comunităţile terapeutice pentru persoane dependente de droguri (numite şi
drog-zero) au început să ia amploare (P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 31-32).
În anii ’80 fundamentul conceptual şi filosofia comunităţilor terapeutice au evoluat foarte mult,
astfel că s-au stabilit tipuri de tratament şi s-au perfecţionat metodele terapeutice.
În anii ’90 se manifestă o perioadă de tranziţie, cu abordări diverse şi controversate în
domeniul consumului de droguri.
În anumite ţări europene cum ar fi Germania, Olanda, Norvegia, s-au iniţiat încercări de a
reorganiza domeniul îngrijirii sănătăţii mintale şi tratamentul abuzului de substanţă într-un sistem
integrat. În cadrul acestui tip de tratament, conceptele recuperării şi tratamentului sunt privite ca fiind
primordiale şi au fost aplicate în comunităţile terapeutice pentru persoanele dependente de droguri,
pentru delincvenţi, consumatorii dependenţi de droguri cu tulburări psihice şi pentru persoanele fără
adăpost. Scopul principlal al acestora nu este societatea, programul sau modalitatetea terapeutică, ci
dezvoltarea persoanei cu probleme (P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 36).
3
Pentru a descrie sistemul integrat a fost utilizată următoare definiţie: „sistemul integrat de
tratament presupune acţiuni precise într-un context global şi care se bazează pe nevoile clientului, pe
de o parte, iar pe de altă parte, pe politici coordonate, cooperarea serviciilor de tratament şi oferirea
unei game variate de modalităţi terapeutice” (Broekaert, Vanderplasschen, Bradt, 2000 apud
(P.Abraham, D.Nicolăescu, 2008, pag. 37).
O altă definiţie este dată de către autorul De Leon (1997) care afirma că o cumunitate
terapeutică presupune „intervenţii clinice şi servicii sociale interrelaţionate, ce sunt ghidate de o
viziune comună sociopsihologică asupra individului şi asupra procesului de recuperare” (P.Abraham,
D.Nicolăescu, 2008, pag. 36.
8
• abilităţile de relaţionare;
• coeziunea de grup – persoanele toxicodependente îşi dezvoltă sentimenetul de apartenenţă şi
dispare teama de respingere;
• împărtăşirea experienţelor din familia de origine – comunitatea terapeutică este privită ca o
nouă familie care acceptă trecutul de viaţă al fiecărui membru;
• identificarea – în comunitate clientul îşi dezvoltă o nouă identitate pozitivă despre sine; (P.
Abraham, D. Nicolăescu, 2008, p.156).
10. Pentru a fi eficient nu este suficient ca tratamentul să fie voluntar (motivaţia intrinsecă
a individului trebuie susţinută de sistemul de recompense şi penalizări oferit de familie şi
comunitate).
11. Posibila utilizare a drogurilor de-a lungul tratamentului trebuie să fie monitorizată
continuu ( este necesară efectuarea unor teste şi analize pentru a depista utilizarea drogurilor şi a
alcoolului de către pacienţi).
11
13. Recuperarea consumatorilor de droguri este un proces de durată şi de cele mai multe
ori sunt necesare mai multe episoade de tratament până la obţinerea abstinenţei totale (P. Abraham,
D. Nicolăescu, 2006, pp. 77-79).
În terapia toxicodependenţei, unul dintre cele mai importante instrumente de lucru ale unui
terapeut îl reprezintă construirea unei alianţe terapeutice cu fiecare pacient în parte. În majoritatea
cazurilor, pacienţii provin din familii disfuncţionale şi adesea au tendinţa de a refuza admiterea
faptului că au o problemă legată de consumul de droguri şi implicit ideea de a fi ajutaţi; de aceea este
necesar ca terapeuţii să dezvolte unele atitudini şi atribute pentru a asigura succesul
profesional:
„Te rog, las-mă să fiu eu primul întotdeauna și să mă analizez mereu; fă ca eu să fiu cinstit si
sincer; fă ca eu să caut să-mi asum responsabilitatea; lasă-mă mai degrabă să înțeleg decât să fiu
12
înțeles, fă să am încredere în mine si în colegii mei, lasă-mă mai degrabă să iubesc decât să fiu iubit
si lasă-mă să dau în loc să primesc” (Garfield, 1978).
În prezent există un număr foarte mare de comunități terapeutice la nivel internațional, având
modele diversificate de intervenție în funcție de cerințele și nevoile clienților, de mediul și climatul
social, în funcție de influențele culturale și de personalitățile promotorilor. Deși obiectivele principale
și caracteristicile sunt similare, diferă prioritățile și modalitățile de atingere a obiectivelor, scopul
fiind îmbunătățirea manierei de tratament astfel încât persoana care are nevoie de ajutor să poată
atinge schimbarea.( P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008).
Indiferent de modelul și de principiile terapeutice utilizate în general în comunitățile terapeutice
au loc activități ce implică angajarea și interacțiunea interpersonală și socială, acestea considerându-
se foarte importante în recuperare. În funcție de scop metodele acestea pot fi grupate în:
1. grupuri clinice ce implică abordări terapeutice ale problemelor semnificative ale vieții;
2. întâlniri comunitare (întâlnirile care au ca rol trecerea în revistă a obiectivelor, procedurilor
comunității);
3. activități vocaționale și educaționale ce vizează descoperirea vocațională, comunicarea și
exersarea aptitudinilor interpersonale, căutarea unui loc de muncă;
4. activități de management clinic și comunitar (sancțiunile disciplinare, recompensele,
privilegiile, supravegherea care sunt menite să ofere siguranța mediului și o viață ordonată și
productivă rezidentului) (S. L., Mihai, 2005).
Majoritatea comunităților existente își au modelele terapeutice de bază moștenite de la
comunitățile terapeutice primare, fiind adaptate și perfecționate în timp în funcție de necesități, uneori
ajungând ca o comunitate terapeutică să aplice principii ce aparțin mai multor modele terapeutice,
întotdeauna punându-se accentul pe respectarea diferențelor culturale, pe credințele religioase ale
membrilor. Astfel comunitățile terapeutice ale căror idei și modele terapeutice s-au perpetuat și au
pus o amprenta în întreaga lume sunt: Oxford Group, Alcoolicii Anonimi, Synanon, Daytop, Phonix
House, Castel Craig, De Hoop, Comunitățile terapeutice din Italia (Incontro, San Patrignano și CeIS
Roma), existând situații când dintr-un model de comunitate terapeutică să se formeze un altul mai
potrivit circumstanțelor respective (Synanon- Daytop).
Oxford Group a fost înființată în1908 de dr. Franch Buchman, preot luteran. Scopul său este
adoptarea celor “patru absoluturi”: sinceritate absolută, puritate absolută, altruism absolut și iubire
absolută. În ideologiile sale se regăsesc anumite influențe menonite și amishe, datorită legăturilor
precursorilor cu aceste culte religioase; printre aceste ideologii care se regasesc și la comunitățile
terapeutice moderne se numără: grija reciprocă și valoarea cinstei, purității, altruismului și iubirii,
13
autoexaminării, conștientizarea defectelor de caracter, etica muncii și munca in echipă (Ray, 1999,
apud P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008).
Alcoolicii anonimi fondată în 1935, în Ohi, de Bill Wilson și Bob Smith, doi foști dependenți
de alcool, unul dintre ei fiind medic. Terapia promovată este cunoscută ca fiind a celor 12 pași și a
celor 12 tradiții, care provin în mod direct de la Oxford Group, datorită unor persoane ce au avut
legatură cu conceptele organizației religioase și care au avut o influență asupra lui Bill Wilson.
Ambele pun accent pe puterea divinității, mai mare decât a omului, sursa de schimbare, diferența
dintre ele fiind făcută de faptul că Alcoolicii Anonimi se încred în propria concepție a divinității, în
timp ce Oxford Group se închinau unei entități creștine.
Comunitatea terapeutică Synanon apare la inițiativa lui Cuchk Dederich, fost director al
unei companii petroliere și fost membru al Alcolicilor Anonimi, care organiza întâlniri în casa sa din
California, la care participau dependenți de alcool și de droguri. Pentru prima dată s-a adoptat ideea
de comunitate rezidențială, conștientizându-se importanța reorganizării vieții sub toate aspectele
(munca, relațiile interpersonale, recreerea, dar și grupurile terapeutice și întâlnirile comunității).
Conceptele Synanonului s-au dezvoltat pe ipoteza că dependenții sunt persoane iresponsabile
care au recurs la anumite substanțe pentru a scăpa de frustrările și tensiunile vieții cotidiene, fiind
necesară reeducarea prin însușirea unor noi valori și atitudini, avându-se la bază convingerea că
fiecare individ deține un potențial de a evolua, autodeterminismul și responsabilitatea individuală
considerându-se esențiale în procesul de recuperare. “Individul fiind considerat principalul
responsabil pentru propria schimbare, ce se putea realiza doar prin atasament și devotament față de
învățăturile comunității” (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008, p. 305).
Ținta grupului era de a-l ajuta pe individ să-și dezvăluie și să-și schimbe comportamentele și
atitudinile asociate depedenței, în sensul acesta se utiliza ”jocul”menit să-l ajute pe individ să se
schimbe, fiind o situatie in care conflictele interne erau rezolvate în fața grupului, ce își concentra
atenția asupra unei probleme expuse de individ. “Jocul” a evoluat de la discuții agresive orientate
către comportament, la exagerări și discuții pline de umor, având ca scop îndepărtarea mecanismelor
de autoapărare ale individului. Un rol important în dezvoltarea ulterioară a comunității Synanon o are
introducerea grupurilor diversificate, ajutând astfel la adaptarea metodelor terapeutice în funcție de
obiective și totodata la coeziunea grupului.
Comunitatea Daytop a luat naștere in 1963 în State Island, la inițiativa dr. Bassin. Inițial
centrul a fost înființat pentru 22 de bărbați aflați în perioada de probațiune, cărora ulterior li se
alăturau și alți clienți aflați în libertate. Programul de tratament era bazat pe terapia de grup, stabilirea
unui model ierarhic în rândul rezidenților și atribuirea de sarcini, al cărui grad de responsabilizare
creștea odată cu avansarea rezidenților în procesul terapeutic.
14
Datorită numărului tot mai crescut al consumatorilor de droguri, Daytop a înființat mai multe
centre, în care a aplicat o serie de programe în funcție de necesități și de persoanele cărora li se
adresează, bazându-se pe ideologii ce susțin noțiunea de familie cu modele pozitive, ședințe de
consiliere individuală și de grup, terapie familială, seminarii informaționale, servicii medicale, suport
în prevenirea recăderilor, dar și activitați recreaționale.
1. Programul de recuperare pentru tineri și minori (12-21 de ani)- în urma unei evaluări, tinerii
consumatori pot beneficia de tratament adecvat - rezidențial sau într-un centru de zi, alocandu-se o
importanța majoră problemelor familiale și educaționale, (tinerii care nu au diploma de absolvire a
liceului, își vor continua studiile la Daytop, totodată familiile fiind încurajate să participe la procesul
terapeutic și la grupul de suport).
2. Programul rezidential pentru adulti pe termen lung implică un tratament intensiv ce cuprinde
trei stadii:
-Primul stadiu presupune seminarii cu caracter informațional și grupuri de orientare, împreună
cu evaluări suplimentare în urma cărora se dezvoltă un plan individualizat de tratament.
-Stadiul doi cuprinde ședințe de consiliere, activități clinice, educație și pregătire vocațională.
–Stadiul trei presupune reintegrarea treptată a clientilor, crescând responsabilitătile fată de ei
inșiși și fată de familiile lor.
3. Programul rezidențial pentru adulți pe termen scurt are o durată intre 4- 8 săptămâni de
tratament rezidențial continuat cu tratament extern ambulatoriu.
4. Tratamentul extern pentru adulti se adresează persoanelor capabile să se autosusțină oferindu-
le un tratament individualizat ce presupune terapie individuală și de grup, urmând către sfârșitul
programului să se alăture grupului de prevenire a recăderii. Adesea astfel de programe sunt
frecventate de persoane care sunt sub supravegherea unui ofițer de probațiune a celor pentru eliberări
condiționate. (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008)
Comunitatea Phoenix House a aparut in 1967, când șase tineri dependenți de heroină s-au
întâlnit într-un spital din New York, unde au decis să se sprijine unul pe celălalt în prevenirea
consumului, fiind coordonați de dr. Rosenthal. Centrele rezidențiale, pe lângă tratamentul antidrog
rezidențial oferă și servicii ambulatorii, programe de zi și au în vedere și aspectele educaționale,
comunitatea înființând prima Academie Phoenix (acum 20 de ani). Ideea de bază ce a stat la
înființarea programului a fost: ”Phoenix nu este despre droguri, este despre schimbare” determinând
confruntarea clientului cu cauzele ce au dus la dependența și să analizeze temerile care au dus la
apariția ei, astfel rezidenții iau parte în mod activ la schimbare, fiind ajutați de colegi și
supravegheați de specialiști (P. Abraham, D. Nicolăescu, 2008).
15
Comunitatea De Hoop Ea a fost creată în anul 1974, în orășelul Dordrecht, ocupându-se atât
de persoanele dependente cât și dee cele cu probleme psihosociale. În decursul timpului s-a ajuns la
construirea De Hoop Village (2003) unde se află situate: centrul de cercetare, două departamente de
tratament, o policlinică, centru de zi pentru copii, un restaurant, o tipografie și un serviciu
multimedia, o librărie.
În prezent mii de indivizi și de familii beneficiază de serviciile comunităților terapeutice, care
s-au dovedit a fi o metodă puternică de tratament, oferind o gamă din ce în ce mai diversificată de
servicii adiționale rezolvării consumului de droguri.(familie, educație, pregătire vocațională precum
și sănătate medicală și mintală) majoritatea țărilor afectate de consumul drogurilor având numeroase
astfel de centre care să sprijine persoanele dependente în procesul de renunțare.
În România deși numărul consumatorilor este într-o continuă creștere, comunitățile
terapeutice destinate exclusiv persoanelor dependente sunt foarte puține, fiind aproape inexistent
acest stadiu al tratamentului dependențelor, care adesea se termină o dată cu dezintoxicarea, după
care persoanele dependente nu mai găsesc un sprijin exterior, ceea ce facilitează reluarea consumul de
droguri.
În 2005 a existat un proiect guvernamental MARA (Marea Aliantă Română Antidrog) care
prevedea înfiintarea a 9 comunităti terapeutice până in 2009. S-a finalizat cu deschiderea primului
astfel de centru de la Brebu, din Valea Doftanei, în februarie 2007, care dupa câteva luni s-a închis,
reușind să aibă doar 3 beneficiari. În prezent comunitățile terapeutice sunt independente față de stat,
funcționând sub formă de fundații, asociații sau organizații non-guvernamentale.
1.Fundația Bonus Pastor se adresează persoanelor ce au dependență de alcool sau droguri,
cât și familiilor acestora. Fundatia are două centre RAFA Bonus Pastor, de la Iași și Comunitatea
terapeutică Ozd, Târgu-Mureș, înființată în 1996, ce are o capacitate de 24 locuri. Serviciile oferite
sunt programe terapeutice de scurtă durată (12 zile) şi de lungă durată (6-9 luni); programe de
menţinere (conferinţe de 3 zile, tabără de vară), grupuri suportive, programe de prevenţie pentru copii
şi tineret (tabere de vară şi întâlniri), prevenţie în şcoli şi alte organizaţii. Modelul terapeutic pentru
terapia de scurtă durată este o adaptare a modelului Crucii Albastre din Ungaria, un program cu
următoarele elemente: terapie individuală şi în grup, lecturi şi seminare medicale, psihologice, studiu
biblic. Iar modelul terapeutic pe termen lung se numeşte PORTAGE, este de origine din Canada fiind
un program structurat în şase faze. Scopul programului este formarea pozitivă a personalităţii, a
modelelor de comportament eficiente şi a valorilor noi, bazate pe grupul terapeutic şi valorile
creştine. Programul Portage se bazează pe învăţarea continuă, învătându-se și exersându-se
următoarele 20 de competente:
16
01.Fii obiectiv.
02. Preia iniţiativă.
03. Fii empatic.
04. Comunică eficient.
05. Participă activ în programe.
06. Încurajează-i pe ceilalţi.
07. Planifică şi sistematizează.
08. Rezolvă problemele.
09. Fii de încredere şi consecvent.
10. Fii vesel şi entuziast.
11. Decide.
12. Gândeşte în echipă.
13. Pregăteşte şi desfăşoară activităţi regulate.
14. Participă în mod pozitiv la rezolvarea conflictelor.
15. Cere ajutor.
16. Fii în relaţie cu tine însuţi.
17. Dă mai departe altora ceea ce ştii.
18. Acceptă îndrumările altora.
19. Propune-ţi ţeluri realizabile.
20. Tratează-ţi sentimentele.
2.Asociatia crucea albastra este situată în Sibiu, iar ideea de bază de la care pornește este de
a accepta pe om așa cum se prezintă, a-l ajuta să se ridice, a-l însoţi o bucată de drum şi a-l ajuta să-şi
regăsească libertatea şi responsabilitatea pentru o viaţă împlinită, fără droguri. Dependența este
considerată o boală, un comportament negativ invățat și un păcat, în contradicție cu valorile unei vieți
creștine .Are trei centre: Centrul Nazaret pentru bărbați cu 25 de locuri (Șura Mica), “Insula
speranței” - centru pentru femei cu 15 locuri (Șelimbăr) și un centru ambulatoriu. Activitățile ce au
loc pe parcursul procesului terapeutic sunt: consiliere psihologică, psihoterapie de grup şi individuală,
asistenţă medicală şi socială, asistenţă spirituală, ergoterapie, reintegrare socială, ocazional şi
activităţi de prevenţie şi training. Costul pentru tratament și întreținere este de 1700 ron/luna.
Model terapeutic este unul ce îmbină principii a mai multor modele: modelul Crucii Albastre,
modelul de Hoop, modelul Minnesota.
3.Teen Challenge este o organizaţie al cărei obiectiv este recuperarea persoanelor dependente
de droguri, cât și prevenția în rândul adolescenţilor şi tinerilor care locuiesc pe străzi. Centrul se află
în Judetul Ilfov în comuna Grădiștea si are un număr de 20 de locuri. Abordarea este una completă
ocupandu-se de aspectule: fizic, emoțional, educațional, spiritual și socio-profesional, propunându-și
ca persoanele cu dependență nu doar să o depășească ci și să trăiască o viață de succes. Cheia
succesului acestui program activ de 50 ani este dimensiunea creștin-spirituală. Model terapeutic este
Teen Challenge ce se desfasoară pe parcursul unui an și are 5 etape, fiind bazat în special pe terapia
individuală.(Teen Challenge Romania)
17
4.Asociatia Mana Deschisa este situată in Câmpina, din anul 2000 și se adresează tinerilor de
peste 18 ani, ce întâmpină dificultăti de afectivitate, trauma din cauza abuzului, dependența și deține
un număr de 12 locuri. Activitățile desfășurate sunt de reintegrarea în societate a oamenilor
defavorizați, ajutoare, asistență socială, dezvoltarea comuntăți, consiliere spirituală, recuperare de sub
influența drogurilor. Model terapeutic implică activități zilnice de bază, însoțite de consiliere
individuală și de grup.
Bibliografie:
• http://manadeschisaromania.blogspot.com/
• www.amosnews.ro
• www.infonews.ro
• www.rosaac.ro
18
• www.bonuspastor.ro
• www.dependenta.ro
• www.teenchallenge.ro
19